UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

CURS DE SCRIERE ACADEMICĂ

SUPORT DE CURS

PROF. UNIV. DR. GHEORGHIȚA DINCĂ

BRAȘOV 2018

1
 Cuprins

UI. PRINCIPIILE SCRIERII ACADEMICE.............................................................................5

UII. TIPOLOGIA LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE SPECIFICE STUDENȚILOR..........................20

UIII. CUM SĂ SCRIEM UN REFERAT LA NIVEL UNIVERSITAR?.....................................31

UIV. STRUCTURA UNEI LUCRĂRI DE CERCETARE.........................................................43

UV. CITAREA SURSELOR BIBLIOGRAFICE......................................................................55

UVI. SCRIEREA ACADEMICĂ DE AUTOPREZENTARE: SCRISOAREA DE

INTENȚIE/MOTIVAȚIE ȘI CV-UL ACADEMIC.................................................................72

UVII. POSTERUL ȘTIINȚIFIC ȘI PREZENTAREA ȘTIINȚIFICĂ ORALĂ………..………………79

2
 Introducere

Cursul de Scriere academică își propune familiarizarea studenților cu normele, regulile,

standardele și principiile elaborării unei lucrări academice.
Lucrarea de față prezintă studenților, în detaliu, ce presupune un demers academic, ce
reguli și tehnici trebuie folosite și ce principii de etică și deontologie profesională trebuie
respectate pentru a elabora cu succes o lucrare de cercetare.
Cursul urmărește ca studenții să dobândească abilitățile necesare scrierii academice și
sa-i stimuleze pe cei care prezintă interes și pasiune spre activitatea de cercetare.
Prin rigoarea şi claritatea expunerii, lucrarea de față se dorește un mijloc accesibil de
facilitare a înțelegerii cât mai adecvate de către studenți a modului în care sa își întocmească
un referat sau proiect științific, lucrarea de licență și de disertație, un CV academic, o scrisoare
de intenție/motivație, un poster științific și a criteriilor ce stau la baza aprecierii valorii unui
jurnal academic.

3
 Obiectivele cursului

Cursul intitulat Scriere academică are ca obiectiv general al acestui curs

este formarea de comportamente și atitudini adecvate din punct de vedere
deontologic în munca intelectuală a studenților.
Ca obiective specifice menționăm:
Cunoașterea normelor explicite (texte cu valoare normativă) sau
implicite (cutume, practici) care reglementează conduita academică a muncii
intelectuale a studenților în activitățile lor academice. Înțelegerea, asimilarea,
asumarea și aplicarea normelor de scriere academică de către studenți.
Formarea capacității studenților de a utiliza, în activitatea
profesională, categoriile și judecățile de valoare proprii eticii și deontologiei
moderne.
Formarea capacității studenților de evaluare critică în activitatea
didactică și de cercetare.
Dezvoltarea capacităților studenților de planificare a cercetării și
redactare a lucrărilor științifice.

Cerințe preliminare
Cursul de Scriere academică necesită stăpânirea de către studenți a exprimării
logice, coerente și a stilului convențional de punctuație, gramatică și ortografie.

Mijloace de lucru

4
Structura cursului
Cursul de Scriere academică este structurat în șapte unități de învățare. La
rândul său, fiecare unitate de învățare cuprinde: obiective, aspecte teoretice
privind tematica unității de învățare respective, exemple, teste de autoevaluare,
exerciții gen “To do” și teste grilă.
La sfârșitul unor unități de învățare este indicată o temă de control. Rezolvarea
temelor de control este obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenți pe
platforma e-learning până la o dată prestabilită.

Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenți a unităților de învățare ale cursului de Scriere
academică (atât aspectele teoretice cât și rezolvarea testelor de autoevaluare şi
rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare unitate.

Evaluarea
La sfârșitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un
test grilă, ce va conține întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul
acestui material, test ce va deține o pondere de 60% în nota finală şi notele
aferente celor două teme de control, realizate pe parcursul semestrului, care vor
deține o pondere de 40% din nota finală.

Spor la treabă!

5
Unitatea de învățare U.I Principiile scrierii academice

Cuprins
Introducere.....................................................................................................................................................6
Obiectivele unități........................................................................................................................................6
U.I.1 Responsabilitățile și drepturile academice ………………………………………………………………6
U.I.1.1 Delimitări conceptuale …………………………………………………………………………………………6
U.I.1.2 Reglementarea deontologiei academice……………………………………………………………….8
U.I.2 Conceptul de scriere academică………………………………………………………………………………8
U.I.3 Etapa preliminară a scrierii unei lucrări de cercetare științifică……………………………….10
U.I.4 Principiile generale ale scrierii academice………………………………………………………………11
U.I.5 Plagiatul ……………………………………………………………………………………………………………….13
U.I.5.1 Definiția plagiatului și măsuri de contracarare…………………………………………………….13
U.I.5.2 Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor (copyright)…………………………………………14
U.I.5.3 De ce sunt tentați studenții să plagieze?...............................................................................17
U.I.6 Rezumat..............................................................................................................................................19
U.I. 7 Test de evaluare a cunoștințelor.................................................................................................19

Introducere
Această unitate de învățare își propune să prezinte studenților în primul rând
responsabilitățile și drepturile academice, deosebirea dintre scrierea academică
și cea personală. Vor fi de asemenea prezentate principiile de scriere academică,
părțile componente ale unei lucrări de cercetare științifică, precum și regulile ce
stau la baza conceperii acestora. Se pune accent pe înțelegerea de către studenți
a noțiunilor de plagiat și de copyright.

6
 Obiectivele unității de învățare
Obiectivul principal al acestei unități de învățare îl reprezintă inițierea studenților
în înțelegerea specificului scrierii academice în raport cu scrierea personală,
înțelegerea și aplicarea normelor și metodologiei de cercetare, cunoașterea
noțiunii de plagiat și a eticii și deontologiei academice.
La sfârșitul acestei unității de învățare studenții vor fi capabili să:

Aplice regulile și normele de scriere academică;

Înțeleagă noțiunea de plagiat și să aplice efectiv măsurile de contracarare
a acestuia;
Utilizeze în mod corect a metodologia cercetării.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 2-3 ore.

Demersul științific este un proces ce implică cunoașterea și respectarea unor reguli și

norme de etică și deontologie academică, cunoașterea și aplicarea unei metodologii de
cercetare și se finalizează cu o lucrare științifică.

I.1 Responsabilitățile și drepturile academice

I.1.1 Delimitări conceptuale
Etica reprezintă o reflectare conștientă a credințelor noastre morale şi a propriilor
atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale; o știință (ramură a filosofiei) care
studiază problemele practice și teoretice ale moralei; o știință a binelui și a răului, cu caracter
teoretic dar şi normativ – fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale (Țigu,
2005).
Deși în limbajul cotidian etic și moral sunt folosite ca sinonime, în teorie diferența dintre
ele este însemnată.
Morala este percepută ca un anume cod social, un ansamblu de reguli cărora fiecare
individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat în societate. Standarde de
comportament după care oamenii sunt judecăți, în mod particular în relațiile cu ceilalți.
Totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii,
normelor, regulilor determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi
raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă,
7
națiune, societate), în funcție de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror
respectare se întemeiază pe conștiință şi pe opinia publică (Țigu, 2005).
Termenul valori reprezintă ceea ce alegem (noi, societatea) sau credem că ar merita
valorat (ex: autonomie, confidențialitate, justiție, toleranță, a nu face rău, respect pentru
ceilalți, adevăr, libertate etc.).
La rândul lui, sistemul valorilor, fiind acel sector (teren) care reglementează și pune în
ordine activitatea teoretică și practică a oricărui domeniu de activitate, determină nemijlocit
nivelul și valoarea sistemelor de referință. Sistemele de referință în mod normal diferă între
ele ținând cont de structura lor în raport de condițiile organizării domeniului respectiv de
activitate (Martea, 2015).
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (DEX 2009) definiția deontologiei
este:
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei
profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale. [Pr.: de-on-] –
Din fr. déontologie.

I.1.2 Reglementarea deontologiei academice

Universitatea Transilvania din Brașov a reglementat printr-o serie de prevederi incluse
în Carta Universitară dispozițiile menite să asigure promovarea și consolidarea culturii de
integritate academică, dar și respectul față de standardele etice și profesionale. În această
secțiune ne propunem să explicăm succint principiile de bază care reglementează normele de
deontologie academică în Universitatea din Transilvania din Brașov, așa cum decurg ele din
Carta Universității. Membrii comunității academice au o serie de obligații de care trebuie să fie
conștienți, și pe care trebuie să le onoreze: responsabilitate față de prezentarea adevărului
științific, responsabilitate față de societate, responsabilitate față de colegi și comunitatea
științifică, responsabilitate față de ei înșiși și propria lor muncă.
Art. 44. Etică și deontologie universitară
(1) UTBv este spațiul în care guvernează respectul față de legile țării, reglementările interne
ale UTBv, valorile, principiile și normele etice și morale.

8
(2) Valorile, principiile și normele etice de conduită a membrilor Comunității UTBv sunt cuprinse
în Codul de etică şi deontologie universitară, parte componentă a Cartei UTBv (Partea a II-a).

I.2 Conceptul de scriere academică

Scrisul reprezintă o îndemânare necesară în diferitele împrejurări ale vieții. Scrierea
academică, spre deosebire de cea personală, are însă propriile reguli și practici ce trebuie
respectate. Ea are o structură bine organizată în care sunt prezentate ideile, alături de citări
ale lucrărilor de specialitate scrise în domeniul respectiv. De asemenea, scrierea academică
adoptă un anumit ton și aderă la convenții tradiționale de punctuație, gramatică și ortografie.
Scrierea academică este de obicei o scriere impersonală, fără accente pasionale,
adresată unei audiențe informate, critice și bazată pe o cunoaștere profundă, intenționând fie
să confirme, fie să aducă o provocare conceptelor sau argumentelor existente în literatura de
specialitate. Această scriere circulă în principal în mediul universitar, academic (“academia”),
dar autorul poate găsi audiență și în afara lumii academice prin intermediul jurnalismului, al
speech-urilor, pamfletelor, etc.
În mod tipic, scrierea academică are un caracter obiectiv, formulează cu claritate
semnificația subiectului abordat și este organizată cu detalii adecvate, astfel încât alți
cercetători să poată da o replică rezultatelor obținute. Lucrările de calitate vor utiliza corect
retorica academică formală și nu vor avea un caracter general, analizând în profunzime
subiectele tratate.
Înainte de a prezenta principiile scrierii academice, considerăm necesară precizarea
originilor termenului academie.
Academia a fost, în Grecia antică, o instituție filozofică fondată de Platon. Academia era
la începuturi o grădină publică sau un crâng din suburbiile Atenei, împrumutându-și numele de
la eroul mitic Academus (sau Hecademus), care o lăsase cetățenilor pentru gimnastică
(gymnasium). Locul era decorat cu statui, temple, morminte ale unor oameni iluștri și plantat
cu măslini și platani. El conferea așadar o atmosferă deosebită pentru discutarea ideilor
filozofice și pentru inspirație în formularea lor. În celebra frescă “Școala din Atena” (1511),
considerată cel mai frumos imn închinat rațiunii și culturii, pictorul renascentist Rafael (1483-
1520) încearcă să surprindă ambianța Academiei, plasându-i în prim plan pe filozofii Platon și
Aristotel.
Revenind la prezent, principalele tipuri de documente academice sunt următoarele:
Carte
Capitol într-un volum editat

9
 Raport asupra unei cărți
Lucrare prezentată la o conferință (conference paper)
Dizertație (cu o lungime cuprinsă de obicei între 6000 și 20000 de cuvinte)
Articol de cercetare (research paper) - un eseu mai lung implicând cercetare de bibliotecă
și având între 3000 și 6000 de cuvinte
Raport tehnic
Teza de doctorat (având adesea peste 20000 de cuvinte și reprezentând rezultatul unei
munci de câțiva ani)
Traducere a unei lucrări de specialitate
Tipologia lucrărilor științifice include, la nivelul studiilor universitare și:
Referatul
Recenzia
Eseul
Lucrarea de licență

I.3 Etapa preliminară a scrierii unei lucrări de cercetare științifică

Atunci când decidem să scriem o lucrare științifică trebuie să avem în vedere patru
considerente:
a) Scopul lucrării
b) Audiența vizată
c) Cunoașterea literaturii scrise în domeniu
d) Capacitatea de a ne articula ideile cu claritate
Publicarea de articole sau cărți este crucială pentru avansarea în carieră, satisfacția
personală, reputație, statut profesional și chiar pentru obținerea fondurilor de cercetare de
către propria instituție. La nivel global, publicarea rezultatelor cercetării contribuie la
diseminarea cunoașterii, care va fi apoi utilizată, testată și transpusă în practică de către
factorii de decizie.
După ce am hotărât ce dorim să comunicăm, decizia crucială următoare este cui ne
adresăm: colegilor de profesie, factorilor de decizie din politica economică sau audienței
generale de neprofesioniști – având în vedere că modul de adresare va fi foarte diferit. Aceasta
duce mai departe la întrebarea: unde vom publica lucrarea? Există numeroase jurnale
specializate ca arie tematică, fie în cadrul unei anumite discipline, fie al unei anumite
comunități, sau pe regiuni geografice.

10
 Este vital ca, atunci când scriem un articol, să îl contextualizăm în relație cu literatura
existentă, dezbaterile politice ale momentului sau aspectele curente de mare actualitate, pe
care le putem folosi pentru a ne ancora sau încadra propriile argumente. Este extrem de
importantă referirea la lucrările altor cercetători sau citarea lor directă. Plagiatul sau auto-
plagiatul poate duce la periclitarea reputației personale sau chiar a jurnalului respectiv, mai
ales dacă acesta va fi pus în situația de a retrage din circulație anumite numere. Așadar,
menționarea exactă a sursei din care am preluat anumite idei este un semn de fair-play, de
corectitudine a cercetătorului.
Este apoi foarte important să concepem o structură clară a lucrării. Va trebui să existe
o dezvoltare logică, coerentă a secțiunilor articolului și să se aibă în vedere lungimea relativă a
fiecărei secțiuni. Anumite jurnale au cerințe specifice și, evident, acestea vor trebui respectate.
O sugestie utilă este să lăsăm la sfârșit atât introducerea cât și concluziile. În momentul în care
am scris partea principală a lucrării vom ști ceea ce avem de prezentat în introducere și în
același timp care sunt mesajele-cheie pe care le vom asambla pentru partea de concluzii.
Putem găsi sprijin de la o varietate de surse atunci când ne concepem și scriem lucrarea.
Una ar fi părerea colegilor pe care îi rugăm să ne citească cu atenție lucrarea; putem de
asemenea solicita opinia unor tineri cercetători aflați la începutul carierei sau chiar a unui
profesor sau mentor cu experiență. Un feed-back valoros putem obține și prin prezentarea
lucrării într-o conferință sau work-shop. Putem apela și la resurse on-line sau forumuri
editoriale, pe care unele jurnale le furnizează.
Sentimentul de mândrie pe care îl încercăm atunci când ne vedem articolul publicat este
incredibil și va compensa toate eforturile depuse. (Transcript: What to think about before you
start to write a journal article, Professor David Simon, Chair of the Editorial Board, Journal of
African Studies).

I.4 Principiile generale ale scrierii academice

Scrierea academică respectă următoarele principii generale (Whitaker, 2009):
1. Un obiectiv clar
Scopul lucrării științifice este acela de a răspunde unei întrebări formulate de la bun început.
Aceasta dă sens cercetării. Scopurile generale ale scrierii academice sunt: de a convinge, a
analiza/a sintetiza și de a informa.
- Scopul persuasiv. În scrierea academică persuasivă, scopul este de a-i determina pe cititori
să adopte răspunsul pe care îl formulăm la întrebarea formulată. Astfel, vom alege un
răspuns la acea întrebare, ne vom susține răspunsul pe baza rațiunii și a evidenței și vom

11
 încerca să schimbăm punctul de vedere al cititorilor despre tema respectivă. Temele de
scriere persuasivă includ lucrări argumentative și de luare de poziție.
- Scopul analitic. În scrierea academică analitică scopul este de a explica și evalua posibilele
răspunsuri la întrebarea formulată, alegând cel mai bun răspuns pe baza propriilor criterii.
Temele analitice investighează adesea cauzele, examinează efectele, evaluează
eficacitatea, adresează moduri de rezolvare a problemelor, găsesc legătura între diferitele
idei sau analizează argumentele altor persoane. Partea de “sinteză” a scopului se
realizează atunci când sunt puse cap la cap toate părțile explicației și se ajunge la răspunsul
propriu la întrebarea formulată. Exemple de asemenea teme includ analizele critice.
- Scopul informativ. În scrierea academică informativă, scopul este de a explica răspunsurile
posibile la întrebarea formulată, furnizând cititorilor informații noi despre tema respectivă.
Acest scop diferă de cel analitic prin faptul că nu se încearcă impunerea propriului punct de
vedere, ci mai degrabă lărgirea orizontului de cunoaștere al cititorului.
2. Angajarea audienței
Ca orice scriere, și cea academică este îndreptată către o audiență specifică, căreia trebuie să
îi captăm atenția, să utilizăm logica adecvată pentru a o convinge și a-i transmite propriile idei.
3. Un punct de vedere bine argumentat
Scrierea academică, chiar și cea cu scop informativ, nu reprezintă doar o listă de fapte sau o
inventariere de surse. Chiar și atunci când prezentăm ideile și rezultatele cercetării întreprinse
de alte persoane, scopul lucrării este acela de a arăta ce gândește autorul despre acele idei.
Lucrarea trebuie să susțină propriile idei originale asupra subiectului prezentat.
4. Organizare logică
Scrierea academică urmează un model standard de organizare a prezentării. Eseurile și
lucrările academice vor avea obligatoriu o introducere, un corp al lucrării și o parte de concluzii.
Fiecare parte conduce pe cale logică la următoarea.
- Introducerea captează atenția cititorului, furnizează informații generale asupra temei și
aduce la cunoștință cititorului ce are acesta de așteptat. Ea cuprinde și afirmația de bază a
lucrării.
- Secțiunile ce alcătuiesc corpul lucrării vor susține afirmația de bază și vor decurge logic una
din cealaltă. Cititorul nu trebuie să încerce să găsească el conexiunea dintre idei.
- Concluzia sintetizează rezultatele cercetării și demonstrează cititorului semnificația
acestora.
5. Utilizare efectivă a surselor de cercetare existente

12
Lucrarea trebuie să facă referire la o varietate de surse profesionale și academice de înaltă
calitate. Aceste surse vor fi introduse, citate, analizate și explicate. Citările din text trebuie
făcute potrivit anumitor stiluri (de exemplu Chicago sau Harvard) iar lista referințelor
bibliografice corect întocmită.
6. Stilul exprimării
Se va utiliza un stil cât mai natural, evitându-se exprimările greoaie, plictisitoare sau discursul
ultra-formal. Scrierea trebuie să fie clară, concisă, ușor de citit și înțeles. Nu sunt permise
greșeli de gramatică, ortografie, punctuație sau de vocabular în scrierea academică pentru că
ele periclitează grav calitatea lucrării, mai mult – denotă ignoranță sau nepăsare și lipsă de
respect față de cititori.

Exemplu: John F. Kennedy a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii în
anul 1960. Aceasta reprezintă o informație general cunoscută și, prin urmare, nu este
necesară documentarea ei.

I.5 Plagiatul
I.5.1 Definiția plagiatului și măsuri de contracarare
Plagiatul reprezintă copierea sau utilizarea ideilor și cuvintelor altor persoane fără a
preciza cu exactitate sursa respectivelor informații.
Pentru a evita orice acuzație de plagiat, trebuie să menționăm sursa ori de câte ori
utilizăm:
- ideile, opiniile sau teoriile altor persoane
- statistici, grafice, desene, orice piese de informație ce nu reprezintă cunoaștere comună1
- semnele citării pentru preluarea întocmai a cuvintelor altei persoane

1
Cunoașterea comună desemnează informații și fapte ce pot fi găsite în numeroase locuri și sunt larg accesibile.
Exemplu: John F. Kennedy a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii în anul 1960. Aceasta reprezintă o
informație general cunoscută și, prin urmare, nu este necesară documentarea ei.

13
- parafrazarea2 cuvintelor unei alte persoane.
Alte sugestii utile ar fi:
- Notarea și păstrarea tuturor surselor de informare sau a ideilor găsite în publicații/lucrări
ale altora și anume: autorul, titlul publicației, editura, anul apariției
- Notarea URL atunci când preluăm informații de pe Internet și a datei accesării web-site-
ului respectiv
- Nu ne vom dispensa de informațiile de mai sus până nu finalizăm lucrarea
- Citarea corectă a surselor (stilul va diferi în funcție de disciplină).
Utilizarea propozițiilor sau frazelor unei alte persoane fără a pune ghilimele (semnele
citării) se consideră plagiat chiar dacă autorul menționează în textul său sursa propozițiilor sau
a frazelor citate.
Plagiatul este ușor de detectat în prezent cu ajutorul unor software-uri speciale.

I.5.2 Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor (copyright)

Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,
rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obținute, prezentându-le drept creație proprie. Etimologia cuvântului plagiat provine din
latinul plagarius al cărui sens inițial era de ‗răpitor, seducător‘ sau ‗tâlhar‘, cuvânt care a intrat
mai apoi în limba engleză sub forma plagiary, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv
cuvintele sau ideile altuia (Barnhart apud Park, 2003).
Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane
sau organizații, inclusiv o comunitate de contributori.
Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim, sau sub
numele real), preluarea creației acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat.
De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea drepturilor morale ale autorului sau
de încălcarea drepturilor de autor. De exemplu, susținerea publică unei lucrări de diplomă
cumpărate de la o firmă specializată în redactarea lucrărilor de diplomă reprezintă plagiat -
deși nu încalcă nici un fel de drept de autor sau de proprietate intelectuală.
Plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a prelua online lucrări de doctorat,
de cercetare, articole, idei, imagini.
Plagiatul bazat pe texte din rețea este denumit în prezent plagiat online.

2
Atunci când parafrazăm trebuie să ne asigurăm că nu doar rearanjăm sau înlocuim câteva cuvinte. Textul pe care îl
vom parafraza va fi citit cu foarte mare atenție. Vom rescrie ideea transmisă cu propriile cuvinte, fără a trage cu ochiul
la textul respectiv. La sfârșit vom compara parafraza cu textul original pentru a fi siguri că nu am utilizat accidental
aceleași cuvinte și că informația preluată este corectă.
14
 Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“; din punct de vedere semantic este
sinonim cu furt.
În România, existența contrafacerii sau a plagiatului se stabilește, în principiu, pe baza
de asemănări și nu de deosebiri. Simpla existență a unor deosebiri nu apără de învinuirea de
plagiat, dacă se dovedește existența și importanța asemănărilor. Stabilirea existenței
plagiatului este, prin urmare, o "problemă de fapt".
Plagiatul și autoplagiatul au fost și sunt constant interzise, atunci când nu sunt
considerate chiar fapte de natură penală.
Art. 310 din Legea educației naționale 1/2011: Constituie abateri grave de la buna
conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară: a) plagierea rezultatelor sau
publicațiilor altor autori; b) confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date
fictive.
Art. 4 din Legea privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică
şi inovare 206/2004 : (1) În sensul prezentei legi, următorii termeni sunt definiți după cum
urmează : […] d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori
metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menționa acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale ; e) autoplagiatul – expunerea
într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru şi
fără a face trimitere la sursele originale.
Plagiatul este o serioasa ofensă academică și studenții sunt responsabili în a se educa
singuri în legătură cu acest aspect.
Plagiatul este o formă de lipsă de onestitate care se produce atunci când o persoană își
asumă munca altcuiva ca fiind propria muncă. Plagiatul poate lua câteva forme.
Oricare dintre următoarele, fără o recunoaștere deplină a sursei originale, reprezintă
plagiat:
Copierea directă, prin însușirea muncii altora, indiferent că este dintr-o carte, articol,
website, temele altor studenți, etc.
Parafrazarea apropiată a muncii altcuiva, cu modificări minore dar cu păstrarea
sensului/semnificației, a formei sau a filiației ideilor;
Punerea cap la cap a unor secțiuni ale muncii altor persoane pentru a forma un nou întreg;

15
 Trimiterea propriei munci (lucrări) care deja a fost transmisă spre evaluare într-un alt
proiect;
Realizarea de proiecte împreună cu alte persoane (de ex. studenți, tutori etc) dar care ar
trebui sa fie propria voastră muncă independentă.
Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare actualizată prevede:
1) Activitatea de cercetare-dezvoltare trebuie să se desfășoare în respect față de ființa și
demnitatea umană, precum şi față de suferința animalelor, care trebuie prevenită sau
redusă la minimum.
2) Buna conduită în cercetare-dezvoltare trebuie să se desfășoare cu ocrotirea și refacerea
mediului natural și a echilibrului ecologic, asigurându-se protecția acestora față de
eventualele agresiuni produse de știință și tehnologie.
3) Buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude:
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecționarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicațiilor altor autori;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternității unei lucrări;
j) deturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea
eronată a rezultatelor;
l) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii proiectului, cu privire la: drepturi
salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanțare şi
asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări și nerespectarea condițiilor de confidențialitate;
n) publicarea sau finanțarea repetată a acelorași rezultate ca elemente de noutate științifică.

16
 Copyright-ul reprezintă protecția oferită de lege autorilor/creatorilor de opere
originale, incluzând lucrări literare, de dramaturgie, muzicale, artistice și alte lucrări
intelectuale.
Legile copyright-ului au fost create pentru a asigura un echilibru și a proteja drepturile
creatorilor și ale utilizatorilor conținutului copyright-ului. Deținătorul copyright-ului are dreptul
exclusiv de a:
- reproduce lucrarea (opera)
- pregăti lucrări derivate ce se bazează pe opera inițială
- distribui copii ale lucrării către public prin vânzare (sau altfel de transfer al proprietății) sau
prin închiriere
- prezenta opera în public.
O comparație între plagiat și copyright relevă că:
- Plagiatul constituie o violare a normelor academice dar nu este ilegal; violarea copyright-
ului este ilegală.
- Plagiatul este o ofensă la adresa autorului, pe când violarea copyright-ului este o ofensă la
adresa deținătorului acestuia. În publicațiile academice tradiționale, de obicei autorul și
deținătorul copyright-ului nu sunt una și aceeași persoană, din cauza prezenței largi a
acordurilor de transfer al drepturilor de autor.
- Plagiatul este asociat copierii ideilor, în vreme ce violarea copyright-ului apare doar atunci
când o expresie specifică (ca de exemplu înlănțuirea unor cuvinte, utilizarea unei imagini)
este copiată.
- Evitarea plagiatului se referă la menționarea corespunzătoare a sursei de inspirație, în timp
ce copyright-ul este asociat menținerii sursei de venit aduse de acesta.
Autoplagiatul este definit în modul următor de Legea nr. 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e):
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor

17
texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa
acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale” .

I.5.3 De ce sunt tentați studenții să plagieze?

1. Nu știu cum se citează sursele consultate
2. Se îndoiesc de modul în care trebuie realizată citarea
3. Nu știu cum se face cercetarea științifică în general
4. Nu cunosc sau nu înțeleg conceptul de plagiat
5. Profesorii nu impun întotdeauna standarde etice și de exigență
6. Unii studenți consideră că nu este nici o problemă dacă cumpără lucrări gata făcute
7. Studenții nu înțeleg scopurile educației la nivel academic.
8. A trișa sau a obține ceva fără muncă face uneori parte din mentalul colectiv.

Exemple de scriere informală: “Eu cred că noul nostru coleg e un tocilar” ;

“Parcă e cam frig afară, să ne punem o haină mai groasă, ok ?”.
Dați și alte exemple de scriere informală.
Care este înțelesul termenilor plagiat și copyright?

18
 Să ne reamintim...
Scrierea academică este de o scriere impersonală, fără
accente pasionale, adresată unei audiențe informate, critice și
bazată pe o cunoaștere profundă, intenționând fie să
confirme, fie să aducă o provocare conceptelor sau
argumentelor existente în literatura de specialitate.
Termenul academie își are originile în Grecia antică.
Principalele tipuri de documente academice sunt
următoarele: carte, capitol într-un volum editat, raport asupra
unei cărți, lucrare prezentată la o conferință, disertație, articol
de cercetare, raport tehnic, teza de doctorat, traducere a unei
lucrări de specialitate.
La nivelul studiilor universitare de licență, tipologia lucrărilor științifice
mai include: referatul, recenzia, eseul și lucrarea de licență.
Considerentele avute în vedere la decizia de a scrie o lucrare științifică
sunt: scopul lucrării, audiența vizată, cunoașterea literaturii scrise în
domeniu și capacitatea de a ne articula ideile cu claritate.
Principiile generale ale scrierii academice sunt: un obiectiv clar, angajarea
audienței, un punct de vedere bine argumentat, organizare logică,
utilizare efectivă a surselor de citare existente și un stil de exprimare
inteligibil, fără greșeli gramaticale sau de ortografie.

Care este deosebirea dintre scopul analitic și cel informativ al scrierii academice?

19
 UI.6 Rezumat
▪ Există deosebiri fundamentale între scrierea personală (informală) și scrierea
academică.
▪ .Scrierea academică adoptă un anumit ton și aderă la convenții tradiționale de
punctuație, gramatică și ortografie.
▪ Etapa preliminară a scrierii unei lucrări de cercetare presupune luarea în calcul
a unor criterii bine stabilite. Există de asemenea principii consacrate ale scrierii
academice care trebuie respectate întocmai.
▪ Trebuie evitat prin toate mijloacele posibile plagiatul.

UI.7. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Scrierea academică are un caracter:

a) obiectiv
b) subiectiv
2. Copyright-ul reprezintă:
a) copierea sau utilizarea ideilor și cuvintelor altor persoane fără a preciza cu exactitate sursa
respectivelor informații;
b) dreptul de a copia lucrările realizare de alte persoane;
c) protecția oferită de lege autorolor de opere originale, incluzând lucrări literare, de
dramaturgie, muzicale, artistice și alte lucrări intelectuale;
d) același lucru cu plagiatul.

Test de autoevaluare
Faceți diferența între etică și morală!
(Etica reprezintă o reflectare conștientă a credințelor noastre morale şi a propriilor
atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale; o știință (ramură a filosofiei) care
studiază problemele practice şi teoretice ale moralei; o ştiință a binelui şi a răului, cu caracter
teoretic dar şi normativ – fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale
Morala este percepută ca un anume cod social, un ansamblu de reguli cărora fiecare
individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat în societate.

20
Unitatea de învățare U.II Tipologia lucrărilor științifice specifice studenților

Cuprins
Introducere...................................................................................................................................................20
Obiectivele unității.....................................................................................................................................20
II.1 Referat……………………………………………………………………………………………………………………21
II.2 Recenzie………………………………………………………………………………………………………………….22
II.3 Eseul…………………………………………………………………………………………………………………….…23
II.4 Lucrare de licență…………………………………………………………………………………………….………24
II.5 Lucrare de disertație………………………………………………………………………………………………..26
II.6 Teza de doctorat………………………………………………………………………………………………..……27
II.7 Rezumat………………………………………………………………………………………………………………….29
II.8 Test de evaluare a cunoștințelor………………………………………………………………………………29

Introducere
În domeniul economic avem de-a face cu diverse tipuri de lucrări de cercetare.
Studenții trebuie să cunoască tipologia acestor lucrări și pentru fiecare tip în
parte cerințele specifice din punct de vedere al conținutului și al formei pentru
realizarea unor cercetări de calitate. În această secțiune vor fi prezentate
principalele lucrări pe care un student trebuie să le elaboreze pe parcursul
pregătirii lui academice.

21
 Obiectivele unității de învățare
În această unitate de învățare ne propunem să descriem detaliat modul în care
trebuie concepută și structurată fiecare parte componentă a unei lucrări de
cercetare în funcție de specificul ei: referat, recenzie, eseu, lucrare de licență,
lucrare de disertație, lucrare de doctorat.
Parcurgerea atentă a acestei unități de învățare va permite studenților să:
▪ își întocmească lucrări cu care să participe la Sesiunile cercurilor științifice
studențești și lucrări de cercetare solicitate la diferite discipline pe parcursul
pregătirii academice;
▪ își conceapă propria lucrare de licență;
▪ înțeleagă și să deruleze mai eficient colaborarea cu profesorul îndrumător al
lucrării de licență și, ulterior, al celei de disertație.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 3 ore.

În procesul pregătirii lor academice, studenții trebuie să elaboreze diverse lucrări de cercetare
care pot fi încadrate în următoarea tipologie:
1. Referat
2. Recenzie
3. Eseul
4. Lucrare de licență
5. Lucrare de disertație
6. Teza de doctorat

II.1 Referat

22
 REFERÁT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a unei
activități etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în
care se propune o rezoluție). – Din germ. Referat. (DEX ’09, 2009).
Scopul unui referat despre un anumit subiect este de a-i determina pe studenți să se
documenteze, să învețe lucruri noi și de a dobândi anumite abilități. În secțiunea II. Cum să
scriem un referat la nivel universitar vom prezenta pe larg demersul necesar pentru a se atinge
scopul propus.

II.2 Recenzie
RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariție) a unei opere literare sau
științifice, cu comentarii și aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione. (DEX ’09,
2009).
Planul unei recenzii poate conține:
1. Parte introductivă.
prezentarea succintă a cărții – locul, data, contextul apariției lucrării și date tehnice
despre carte;
definirea problematicii generale în care se încadrează cartea, importanța temei
abordate, a domeniului sau ramurii științifice;
evaluarea subiectului lucrării și a perspectivei metodologice adoptate de autor în
tratarea subiectului;
actualitatea problemelor prezentate in material;
comparație cu alte lucrări pe aceeași tema (autohtone și străine) și comparație cu alte
lucrări scrise de același autor.
2. Rezumat.
analiza structurii lucrării, descrierea materialului
identificarea și prezentarea ideilor principale care reies din text, a tezelor enunțate și
argumentate de autor
menționarea câtorva citate reprezentative
3. Critici aduse tezelor/ideilor enunțate de autor cu argumentarea corespunzătoare a acestora
4. Judecăți de valoare.
îmi place sau nu-mi place; de ce îmi place, de ce nu-mi place; ce îmi place, ce nu-mi
place; ce mi-ar fi plăcut; (predominant subiectiv);
ce e interesant, ce e neinteresant; la ce ajuta, ce aspecte nu clarifica; ce stare de spirit
induce ? (predominant obiectiv);

23
5. Caracterizări de formă și fond: oportunitate, actualitate, originalitate.
6. Concluzii
sintetizarea ideilor emise și evaluări;
propuneri personale cu privire la noi moduri de abordare.

II.3 Eseul
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau
științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la
rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în
vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. .(DEX ’09, 2009).
Scrierea unui eseu presupune respectarea anumitor reguli:
1. Identificarea temei;
2. Colectarea și studierea bibliografiei;
3. Stabilirea structurii eseului;
4. Redactarea eseului;
5. Analiza critică a primei versiuni a eseului;
6. Rescrierea eseului (dacă este cazul).
În Introducere se formulează clar subiectul ce urmează să fie dezbătut și punctul de
vedere al autorului cu privire la acest subiect. Exprimarea trebuie să fie clară, coerentă,
specifică. Punctul de vedere al autorului este partea esențială a eseului și se acceptă
exprimarea la persoana I. Restul eseului se va redacta la persoana a III-a. După exprimarea
punctului sau punctelor de vedere a(le) autorului urmează prezentarea structurii eseului.
Conținutul eseului cuprinde argumentele care susțin poziția autorului.
Fiecare argument va fi expus într-o manieră structurată: fapte, idei, opiniile autorităților în
domeniu, ale cercetătorilor, precum și punctul de vedere personal.
În Concluzie se prezintă în mod sintetic punctul de vedere al autorului care a fost
argumentat la secțiunea conținut.
De regulă mărimea eseului este specificată dinainte. Studentul ar trebui să respecte
regula +/- 10% dacă nu se menționează altceva (Derek, 1980).

24
 II.4 Lucrare de licență
TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală
dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză
generală = în general. 2. Idee formulată concis, susținută ca temei al unei concepții filosofice,
juridice, politice etc. 3. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului,
la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare
științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în
științe). – Din fr. thèse, lat. thesis. (DEX ’09, 2009)
Structura unei lucrări de licență trebuie să cuprindă următoarele:

Pagina de titlu
Cuprins
Introducere
Conținut (capitole, secțiuni, concluzii și propuneri)
Bibliografie
Anexe
Pagina de titlu cuprinde, de regulă, antetul instituției de învățământ superior în partea
de sus a paginii, titlul lucrării de licență care trebuie sa fie sugestiv, să corespundă domeniului
și programului de studii la care studentul este înscris (centrat mijloc), precum și informații
legate de autor (nume și prenume) și coordonator (nume și prenume precedat de gradul
didactic).
Cuprinsul
Lucrarea de licență va avea în mod obligatoriu un cuprins care să conțină titlurile tuturor
capitolelor, subcapitolelor și secțiunilor, însoțite de numărul paginii la care începe fiecare dintre
elementele de structură. Numărul capitolelor poate varia în funcție de domeniul de cercetare
și de complexitatea temei tratate.
Introducerea conține motivația alegerii temei, gradul de noutate al temei, scopul și
obiectivele generale ale lucrării clar definite, metodologia folosită, filiația ideilor (titlurile
capitolelor și legătura dintre ele), precum și limitele lucrării. Partea introductivă va reprezenta,
prin urmare un rezumat al conținutului lucrării, într-un mod coerent, atractiv, astfel încât

25
cititorul să-și formeze o privire de ansamblu asupra importanței și actualității temei, asupra
metodelor și tehnicilor folosite, asupra obiectivelor urmărite pe capitole și asupra abordării
originale a autorului. Se recomandă evitarea citatelor și notelor de subsol în partea introductivă
a lucrării de licență.
Conținutul lucrării cuprinde cea mai mare parte din corpul lucrării și trebuie structurat
pe capitole într-o succesiune logică, pornind de la o studiere a stadiului actual al cercetării pe
domeniul și tema alese și continuând cu metodologia cercetării prin explicarea științifică a
metodelor de cercetare alese și mergând până la evaluarea rezultatelor obținute și formularea
concluziilor.
Primul capitol trebuie să conțină studiul literaturii de specialitate și o prezentare
coerentă a ideilor, abordărilor, metodelor și rezultatelor obținute de cercetătorii care au scris
despre subiectul pe care studentul îl abordează în lucrarea. În această parte a lucrării studentul
va face trimitere la sursele bibliografice (în funcție de stilul de citare specificat) și va demonstra
astfel gradul de documentare pe tema aleasă, volumul de lucrări citite și în același timp va
putea să încadreze și să compare rezultatele obținute în partea aplicativă cu alte rezultate din
literatura de specialitate.
În cazul studenților de la Științe Economice predominantă este partea aplicativă a
lucrării care poate fi structurată pe unul sau două capitole în funcție de complexitate. Aceasta
poate să constea într-un un studiu de caz la o companie, societate comercială pe acțiuni,
instituție publică, societate cu răspundere limitată, societate de asigurări, autoritate publică
locală sau centrală etc. sau poate să fie o analiză macroeconomică a unui fenomen economic
sau economico-social, a unei piețe, a unei politici (fiscale, monetare etc.).

Lucrarea de licență se finalizează în mod obligatoriu cu un capitol de concluzii finale.

Se recomandă ca fiecare capitol al lucrării să se încheie cu una sau mai multe concluzii
relevante. Obiectivele asumate și premisele de la care s-a pornit în lucrare își vor găsi
confirmarea sau infirmarea în concluziile formulate. În partea de concluzii autorul va sintetiza

26
rezultatele la care a ajuns prin aplicarea metodelor de cercetare utilizate, relevanța economică
a acestora și va sublinia soluțiile obținute în raport cu tema de cercetare aleasă.
Bibliografia conține în mod obligatoriu și exclusiv sursele bibliografice utilizate în
conținutul lucrării. Acestea vor fi ordonate alfabetic după numele primului autor și vor conține
toate datele de identificare a publicației.
Anexele nu sunt obligatorii, nu se numerotează și nu fac parte din conținutul lucrării și
vor fi utilizate doar acolo unde se impune fară a se exagera cu întinderea acestora.

II.5 Lucrare de disertație

DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare

științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s.
f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. (DEX '09, 2009).

Abordarea unei lucrări de disertație poate fi:

“explorativă”–o analiză-explorare a unui concept, a unui mecanism sau proces
organizațional, a evoluției unui domeniu etc., pe baza unei sinteze bibliografice exhaustive;
miza este nuanțarea sau schimbarea accepțiunii curente acordat obiectivului cercetat sau,
cel puțin, o sistematizare a direcțiilor şi tendințelor a abordării acestuia.
“descriptivă” - o descriere a unei activități, descriere sprijinită de observații sistematice,
interviuri, studii de caz, analiză cantitativă sau calitativă a activității etc.
“constatativă” – o identificare (“constatare”) a relațiilor existente într-o anumită realitate
organizațională mai puțin cercetată, o “radiografie” a percepțiilor, relațiilor de cauzalitate
sau consecințelor percepute subiectiv față de un anumit fenomen intra sau
interorganizațional. Poate fi cercetare realizată pe un anumit eşantion/lot de persoane
folosind interviuri, chestionare de opinie, scale de atitudini etc.
“investigativă” – o verificare a relațiilor existente între anumite variabile ale unei realități
organizaționale, sub aspectul prezenței, intensității şi semnificației acestor relații. Poate fi
realizată pe un eşantion reprezentativ pentru o anumită populație, folosindu-se ca metode
chestionare de opinie sau chestionare standardizate, scale de atitudini, teste psihologice,
situații qvasi-experimentale etc.

27
 “experimentală” – o verificare a prezenței sau absenței unei relații între două sau mai multe
variabile, verificare realizată prin intermediul unor manipulări experimentale "de laborator",
având control asupra variabilelor independente
Majoritatea lucrărilor de disertație îmbină două sau mai multe dintre modurile de abordare a
cercetării prezentate.
Lucrarea de disertație este o lucrare de cercetare pe care studentul masterand o
elaborează pentru susținerea examenului de absolvire a ciclului de studii universitare de
masterat. Lucrarea de disertație se redactează într-un limbaj academic impersonal (nu se va
folosi persoana I singular sau plural). În studiile și cercetările științifice nu este acceptat stilul
bombastic, poetic, emotiv, xenofob, revanșard, etc., ci trebuie preferată expunerea clară, sobră,
academică. Nu sunt admise greșelile gramaticale și este obligatorie folosirea diacriticelor (ș, ț,
ă, î etc.).
Rolul elaborării unei lucrări de disertație este de a conferi studentului masterand
anumite abilități după cum urmează:
Formularea unei întrebări sau a unor obiective de cercetare;
Folosire și interpretarea critică a literaturii de specialitate;
Alegerea metodologiei optime în funcție de tema supusă cercetării;
Organizarea lucrării într-un mod clar și coerent.
Titlul lucrării de disertație trebuie să fie sugestiv, clar, util cititorului potențial. Se
recomandă evitarea titlurilor vagi și prea generale. Tema lucrării trebuie să corespundă
programului de studiu urmat, să aibă caracter aplicativ și de cercetare.
Structura lucrării de disertație urmează cam aceleași reguli ca în cazul lucrării de licență.
Pe scurt, lucrarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
Introducere care va cuprinde în mod succint scopului lucrării, obiectivelor studiului,
întrebarea cercetătorului, metodologie, importanței cercetării, limitele și contribuția lucrării în
domeniu.
Conținutul lucrării care va fi structurat pe capitole sau probleme principale tratate în
care să se regăsească:
O revizie a literaturii de specialitate;
Scopul și obiectivele lucrării;
Material și metodă;
Rezultate și discuții;
Concluzii.
Bibliografia va fi pusă la sfârșitul lucrării de disertație.

28
 II.6 Teză de doctorat

DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după

terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de
susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma
acestui examen. – Din fr. doctorat. (DEX '09, 2009).
Teza de doctorat, indiferent de tipul programului de studii universitare de doctorat
parcurs, trebuie să fie o lucrare originală, elaborată de studentul-doctorand pe baza studiilor
personale, coordonate de conducătorul de doctorat şi de membrii comisiei de îndrumare şi care
trebuie să corespunde unor standarde de calitate, de etică profesională şi de redactare.
Structura tezei de doctorat
Teza de doctorat va avea următoarea structură:
- Copertă (după modelul precizat de instituția organizatoare a școlii doctorale);
- Pagina de titlu (după modelul precizat);
- Cuprins;
- Lista prescurtărilor (după modelul precizat);
- Conținutul propriu-zis al lucrării (Introducere; Conținutul lucrării, care poate fi împărțit în
secțiuni, capitole și subcapitole; Concluzii);
- Bibliografie;
- Anexe (dacă este cazul).

Elementele de conținut ale unei teze de doctorat sunt:

Introducere;

Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu specificarea elementelor

definitorii pentru stadiul de etapă al cercetării în domeniu;

Metodologia cercetării: metodele și tehnicile utilizate;

Corpus de date;

Analiza datelor conform metodologiei științifice abordate;

Enunțarea rezultatelor;

Concluzii și recomandări pentru cercetările viitoare.

29
Să ne reamintim...
Structura unei lucrări de licență trebuie să cuprindă următoarele:

Pagina de titlu
Cuprins
Introducere
Conținut (capitole, secțiuni, concluzii și propuneri)
Bibliografie
Anexe

30
 UII.7 Rezumat
Tipologia lucrărilor de cercetare este:
▪ Referat
▪ Recenzie
▪ Eseul
▪ Lucrare de licență
▪ Lucrare de disertație
▪ Teza de doctorat

UII.8. Test de evaluare a cunoștințelor

Care din următoarele lucrări se încadrează în tipologia lucrărilor de cercetare

academică:
a) Referat;
b) Proza;
c) Eseu;
d) Montajul artistic;
e) Lucrare de licență.

Test de autoevaluare

Menționați structura minimală a unei lucrări de licență.

Răspuns.
Pagina de titlu
Cuprins
Introducere
Conținut (capitole, secțiuni, concluzii și propuneri)
Bibliografie
Anexe

Realizați recenzia unei cărți care va impresionat în mod deosebit.

31
Unitatea de învățare U.III Cum să scriem un referat la nivel universitar

Cuprins
Introducere...................................................................................................................................................31
Obiectivele unității.....................................................................................................................................31
III.1 Scrierea unui referat…………………………………………………………………………………………….…32
III.2 Redactarea…………………………………………………………………………………………………………….33
III.3 Rezumat…………………………………………………………………………………………………………………41
III.4 Test de evaluare a cunoștințelor……………………………………………………………………………..41

Introducere
În această secțiune ne propunem prezentarea în detaliu a tuturor pașilor ce
trebuie urmați pentru realizarea unei lucrări, referat sau proiect de cercetare.
Studenții trebuie să cunoască atât structura formală a unei lucrări academice dar
și elementele relevante ce trebuie cuprinse în fiecare parte componentă a unei
astfel de lucrări.

Obiectivele unității de învățare

În această unitate de învățare ne propunem să ajutăm studenții să înțeleagă
procesul scrierii academice și să subliniem elementele obligatorii ale fiecărei
secțiuni a unei lucrări academice.
Parcurgerea atentă a acestei unități de învățare va permite studenților să:
▪ studieze literatura de specialitate;
▪ elaboreze o structură standard a unei lucrări academice;
▪ cuprindă elementele obligatorii în fiecare secțiune a lucrării;
▪ se exprime clar, logic, concis, corect din punct de vedere gramatical.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 2 ore.

Studenții care urmează cursuri la nivel universitar ar trebui îndrumați și antrenați în

metodologia științifică. O importantă parte privitoare la scrierea unui referat se referă la

32
documentarea și prezentarea propriei lucrări în scris, fie ca este un simplu memoriu sau o teza.
Tradițional, metoda științifică consta în trei faze.
Etapa 1 Alegerea subiectului de studiu
Trecerea in revistă a informației relevante
Concentrarea atenției pe subiectul cercetării
Etapa a 2-a Alegerea celei mai bune metode
Colectarea de informații și exemple
Etapa a 3-a Prezentarea, interpretarea și discutarea rezultatelor
Acest proces se reflecta în raportul scris unde fiecărei etape îi corespunde un set de
capitole. Titlurile si capitolele pot varia si se pot schimba (la fel ca si densitatea conținutului).
Cu toate acestea, în general, este o idee bună sa urmați o logică asupra întregii structuri.

III.1 Scrierea unui referat

Scrisul este un proces creator. Comunicarea cu cititorul va duce la empatie și
concentrare dacă scrii un roman sau un referat. Scrisul nu este același lucru cu vorbitul.
Atunci când scriem un referat trebuie să ținem cont de faptul ca limbajul scris nu este
la fel cu limbajul vorbit. Transcrierea unei conversații de zi cu zi devine cu totul nepotrivită
atunci când este citită. Pe de alta parte, un discurs scris are tendința de a fi rigid si distant.
Când un text sau un discurs își schimbă mediul, își pierde mijloacele de susținere a comunicării
valabile in mediul inițial. Astfel, limbajul trebuie adaptat mediului. În scris, se pierd multe
mijloace ajutătoare prezente într-o comunicare obișnuită. Pe de alta parte, avem un alt set de
unelte ajutătoare ce vor acoperi aceste carențe.
În vorbire
• Cadrul obișnuit de referință in spațiu și timp.
• Feedback instantaneu – îți poți da seama daca este nevoie de vreo clarificare sau explicație.
• Comunicarea non-verbala – expresii ale feței, gesturile, atitudinea si intonația – este
folosită pentru a accentua sau anima.
În scris

33
• Te poți gândi atent la ceea ce scrii.
• Cititorul poate reciti, se poate opri sau întoarce in text.
• Instrumentele tipografice pot accentua și pot oferi informații non-verbale.
• Punctuația – punctul, virgula și semnul exclamării – nuanțează și face textul mai clar.

III.2 Redactarea
Aceasta secțiune conține îndrumări pentru:
• Titlul paginii/ capitolul
• Sumar și conținut
• Introducere
• Surse, cunoștințe, fundal
• Situație
• Scop
• Metoda
• Rezultat
• Analiza
• Concluzii
• Bibliografie
• Anexe
Aceste capitole corespund diferitelor părți ce fac parte dintr-o structura completa a
referatului. Notați ca titlurile utilizate in aceasta prezentare sunt alese sa reflecteze conținutul
general al fiecărui capitol. Într-un referat, capitolele trebuie să reflecte conținutul propriu-zis.
Introducerea
Aceasta secțiune nu trebuie sa fie mai lungă de o pagină și ar trebui sa ofere o
introducere generală a studiului.
Scrie un paragraf sau două despre subiect în general și spune de ce ești interesat de acest
subiect.
Spune cititorului despre contextul în care acest referat a luat naștere, de exemplu, dacă
acesta este un referat pentru un curs sau dacă face parte dintr-un proiect de cercetare.
34
 Gândește-te la ce este important în legătura cu acest subiect și de ce este important de
studiat. Introducerea este o introducere a studiului sau referatului, nu a subiectului însuși.
În schimb, subiectul este introdus la capitolul ‘Fundal’.
Fundalul (background)

În această secțiune vei descrie aria de studiu mai detaliat și vei menționa de ce acest
studiu reprezintă interes pentru tine. Scopul este de a-i explica cititorului de ce ai ales acest
studiu și de ce ar merita atenție. Acest fundal trebuie interpretat ca “fundal al situației în
discuție”. Această secțiune va consta în primul rând din prezentări ale literaturii legată de acest
studiu in care tu descrii cunoștințe despre subiectul ales. Aici poți să:

Faci o prezentare a contextului istoric si a dezbaterilor recente legate de problema relatată.

Prezinți teorii și rezultate ale studiilor anterioare.
Explici conceptele și definițiile din lucrările de referința care sunt importante în înțelegerea
următoarelor părți ale referatului.
Detaliile problemei prezentate
Cuvântul ‘problema’ are o conotație neutră în cercetarea referatelor și poate fi negativă
sau pozitivă. Se poate spune ca se folosește in locul unei parafrazări “chestiunea, subiectul
care mă frământa, de care sunt interesat”. Daca scrii un raport scurt detalierea problemei
poate fi de obicei total integrată în baza capitolului. Când discuți problema, capitolul de
background este punctul de plecare în detalierea problemei. În legătură cu problema trebuie
sa îți pui doua întrebări:
• Este problema interesantă?
• Este posibil un răspuns la această problemă?
Specificarea problemei este strâns legata de argumentele prezentate în secțiunea
background. Gândește-te la acest lucru ca la un rezumat și o concluzie a ceea ce ai argumentat
în secțiunea de background. Când dai detalii despre problema trebuie să fii cât mai succint
posibil.
Scopul
Scopul ghidează studiul și trebuie formulat în așa fel încât va fi nevoie de o analiza a
problemei pentru a da un răspuns. Formularea unui scop constituie o misiune intimidantă chiar
și pentru cercetătorii experimentați. Scopul te va ghida în elaborarea lucrării, de aceea este
foarte important atunci când formulezi scopul să te gândești cum îl formulezi, și să-ți asumi
consecințele cuvintelor alese. Este important să înțelegi ca scopul nu este scopul
cercetătorului, ci al studiului. Oamenii pot avea tot felul de scopuri personale pentru a face un

35
anumit studiu. De exemplu, ar putea fi de a-și satisface propria curiozitate, de a obține faimă
și glorie sau pur și simplu o nota bună la un curs. Acestea nu pot fi scopul unui studiu sau
referat. Scopul unui studiu sau referat este de a ne prezenta modul in care problema
prezentată va fi rezolvată, nimic altceva. Dar care e diferența dintre o problema și un scop? Cea
mai importantă diferența se găsește in scopul conceptelor: scopul este mult mai îngust definit.
O problema poate fi vizualizata din multe unghiuri si rezolvata in diferite moduri. Totuși, nu
poți atinge toate acestea într-un singur studiu. Scopul ne va spune cum ne propunem sa facem
față problemei într-un anumit studiu. Eriksson and Wiedersheim-Paul (1999, p. 59) punctează
faptul ca un scop poate duce la diferite obiective.
Scop descriptiv – înseamnă ca noi observăm, înregistrăm și documentăm pentru a
prezenta un proces sau o situație. Acest lucru nu înseamnă ca prezentarea nu va fi afectata de
o teorie anterioară sau de propriile distorsiuni. A descrie implică categorii analitice.
Scop explicativ – În limbaj științific, conceptul de explicație implică adesea o analiza a
cauzei și efectului pentru a putea prezice. Alegerea modelului teoretic sau aspectul vor decide
pe larg gama de răspunsuri care pot fi date unei anumite probleme. Pentru a da un exemplu,
este în mod egal plauzibil să explicăm o schimbare strategică ca fiind o consecința a unor
factori externi la fel de bine ca și factorii pur interni cum ar fi echipa de management de top
sau resursele firmei. Alegerea adesea va depinde de interesul și cunoștințele cercetătorului.
Scop interpretativ – A interpreta și a înțelege evenimente, situații sau procese, poate
fi un scop important, dar greu de definit. O problema importanta in cercetarea interpretativa
este aceea a înțelesului in acțiunea umană. Întrebarea “De ce?” implică întrebarea “Care este
înțelesul?” atunci când încercăm să înțelegem acțiunea socială. Uneori putem încerca să
obținem înțelegere empatică, adică să înțelegem din perspectiva acelor oameni care încearcă
să studieze.
Scop evaluativ – A evalua înseamnă a analiza efectele unui eveniment sau unui proces.
Aceasta se face prin studiul stării lucrurilor înainte și după ce ceva a apărut. Ar putea fi o
reorganizare, introducerea unui nou sistem de contabilitate sau o noua lege. O evaluare are
nevoie de o formă de criterii sau obiective pe baza cărora sa se poată evalua.
Metoda
În această secțiune se descrie modul in care procedezi pentru a-ți atinge scopul. Aici
trebuie să ții cont de:
• colectarea datelor,
• manipularea și analiza datelor și
• problemele si punctele slabe ale metodei alese.

36
 Este important să explici și să apreciezi alegerea metodei tale. Contabilizarea problemei
metodologice este importantă de asemenea atunci când studiezi referințele. Aici vei avea
probleme legate de accesarea bibliografiei relevante.
Colectarea datelor se va face numai din surse oficiale, de încredere, pentru a obține
rezultate corecte și sugestive pentru problema analizata/cercetată.
Surse oficiale sunt site-urile și bazele de date ale instituțiilor și organismelor naționale și
internaționale.
De exemplu, fără a ne limita însă la acestea:
European Commission - http://ec.europa.eu/eurostat/data/statistics-a-z/abc
World Bank - http://data.worldbank.org/
International Monetary Fond - http://www.imf.org/external/data.htm
European Central Bank - https://www.ecb.europa.eu/stats/html/index.en.html
Institutul Național de Statistică - http://www.insse.ro/cms/ro/content/indicatori-de-
statistica-regionala-tempo
Ministerul de Finanțe - http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=inceput&pagina=acasa
Guvernul României - http://gov.ro/ro/obiective/obiective
Ministerul Sănătății - http://www.ms.ro/
Ministerul Muncii - http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/
S.a.m.d.
Notă: Este recomandat ca datele, valoarea indicatorilor și a variabilelor necesare pentru o
analiză/cercetare să fie culese din aceeași sursa pentru a asigura coerența și corectitudinea
rezultatelor.

Pentru a obține literatură de specialitate de calitate putem utiliza site-uri specializate

cu acces gratuit, cum ar fi: Google Academic, Google Scholar, Bazele de date ale universității la
care studenții au acces gratuit, sursele electronice ale Bibliotecii universității, cărțile și revistele
în format tipărit aflate la biblioteca universității sau alte biblioteci.
Dacă utilizăm surse electronice, pentru a ușura procesul de colectare a datelor, putem
utiliza mai multe modalități de căutare, în funcție de informațiile pe care le deținem în acel
moment, cum ar fi:
Cuvinte cheie (de ex. Fiscal policy in EU)
Numele autorului ( de ex. Afonso A.)
Titlul lucrării (dacă îl cunoaștem):Fiscal policy and political business cycles in the EU

37
 Numele autorului și titlul lucrării Fiscal policy events and interest rate swap spreads:
Evidence from the EU, A Afonso, R Strauch
Rezultatele
În această secțiune, îți vei descrie descoperirile – rezultatele empirice. Este important
sa iți prezinți rezultatele într-un mod logic și coerent. Comentariile ar trebui în general sa se
reducă doar la clarificări. Ar trebui să iți păstrezi analiza finală și interpretarea rezultatelor
pentru următoarea secțiune care conține analiza și concluziile.
Nu numi aceasta secțiune “Rezultate”. Titlul ar trebui sa fie informativ și să-i spună
cititorului despre conținutul acestei secțiuni. Fii atent și menționează toate sursele.
Amintește-ți că aceasta secțiune este baza secțiunilor de analiza și concluzii. De aceea este
important sa prezinți rezultatele într-un mod ce le va lega de următoarea discuție analitica.
Majoritatea autorilor au tendința de a include prea multe informații în rapoartele lor.
Exista tentația de a include informații generale care “ar fi bine de știut”. Cu toate acestea, acest
lucru va fi nefavorabil referatului. Un referat ar trebui sa dea un răspuns foarte specific despre
problema aleasa. De aceea ar trebui să incluzi numai informații care îndeplinesc scopul
referatului. Atenție pe problemă!
Analiza
În această secțiune, îți vei prezenta propriile tale idei, gânduri și rezultate. Totuși, asta
nu înseamnă ca merge să scrii orice. În timp ce poți structura aceasta secțiune în concordanța
cu propriile idei și nevoi, este important ca acest capitol să fie aliniat într-un mod logic secțiunii
“rezultate”. Încearcă sa tragi o concluzie a analizei, alături de un rezumat și o evaluare a
studiului tău. Trei întrebări stau la baza acestei evaluări:
• Mi-am atins scopul?
• Am răspuns la întrebări?
• A ridicat studiul noi întrebări?
Când referatul este evaluat este imperativ ca scopul sa fie atins. Un referat științific sau
orice alt referat, nu este satisfăcător daca nu și-a atins scopul. O analiză a lucrărilor de referință
ridică anumite așteptări în ceea ce privește rezultatul. Corespund rezultatele tale cu
așteptările? Daca nu, ar trebui sa găsești discrepanțele și să le discuți. În timpul studiului pot
apărea noi întrebări. Îți poți aduce contribuția prezentând modul în care ai merge mai departe
cu aceasta topica, menționând ceea ce ai învățat din studiul pe care tocmai l-ai terminat.
Fii critic cu rezultatele, nu cu tine însuți. Sa punctezi deficiențele și erorile studiului
constituie o parte indispensabilă a analizei. Ce schimbări ai face daca ai lua-o de la început? O

38
discuție deschisă despre deficiențele studiului va crește încrederea cititorului în părțile bune
ale referatului.
Adesea, ar fi bine sa iți muți gândurile de după într-o secțiune separată, plasată după secțiunea
“concluzii”. În acest fel, vei pune accentul pe faptul ca reflecțiile tale asupra studiului nu
constituie o parte propriu-zisa a referatului, ci mai degrabă un comentariu critic, de după, și
reflecții asupra “dacă ar fi sa fac aceasta din nou aș face-o diferit”.
Concluzii
Un raport trebuie să conțină o secțiune care rezumă concluziile din studiu în relația cu
scopul propus. În această secțiune se va prezenta un punct de vedere de ansamblu bazat pe
scopul stabilit și vei informa cititorul asupra concluziilor studiului tău. Această secțiune nu ar
trebui sa fie mai lungă de o pagină, ceea ce te obligă sa fii cât mai clar și mai concis. În secțiunea
‘concluzii’ va trebui sa te decizi asupra celei mai credibile interpretări asupra informațiilor pe
care sa le prezinți cat mai clar posibil cititorului. Este important sa depui mai mult efort in
scrierea acestei secțiuni. Acum când studiul este terminat, ce poți sa spui despre problemă?
Referințe
Toate referințele citate în referat trebuie grupate într-o lista bibliografică, care este
plasată după ultimul capitol, dar înainte de anexa. Titlul trebuie sa fie ‘Bibliografie’. Ar trebui să
incluzi doar bibliografie din care ai citat în text. O lista bibliografică trebuie sa conțină toate
informațiile necesare pentru cititorul care extrage un document citat. Regulile de formatare a
listei bibliografice variază, în orice caz lista trebuie sa fie concludentă.
Citate bibliografice
Citatele îndeplinesc multe funcții importante într-un referat științific.
• Referințele construiesc demonstrația. Credibilitatea referatului crește prin referirea la
cunoștințe deja existente.
• Referințele bibliografice reprezintă recunoașteri ale unor eforturi de cercetare anterioare.
Prin citarea referințelor, tu recunoști eforturile intelectuale ale autorilor care și-au exprimat
ideile pe care iți bazezi argumentarea. Citatele iți separă propriile gânduri de cele ale altor
autori.
• Poziționarea citatelor. Alegerea referințelor va spune altora despre interesul tău despre
topica respectivă. Cititori experimentați se duc adesea direct la bibliografie pentru a-și forma
o percepție inițială asupra referatului și a autorilor. Din lista bibliografică poți să iți dai seama
cât de bine a studiat autorul referatului cărțile de specialitate și ce fel de abordare a utilizat.
Lista bibliografică/ Bibliografia

39
 Un referat este urmat de o listă bibliografică. Folosește titlul ‘Referințe’. Doar
referințele care sunt citate în mod direct în textul principal ar trebui indicate în lista
bibliografică. Trebuie să listezi doar sursele scrise in lista de referințe. Alte informații care te-
au ajutat și care crezi ca ii vor fi de ajutor cititorului pot fi listate sub un titlu separate ‘Sugestii’.
Acesta este plasat după lista de referințe.
Nota! Pentru a ușura găsirea unei înregistrări, toate referințele sunt listate în ordine
alfabetica într-o singură listă. Acest lucru este important. Nu trebuie niciodată să împarți
referințele în subcategorii, cum ar fi cărți și articole. Comunicarea personală, interviuri, nu ar
trebui niciodată inclusă într-o listă bibliografică. Lista bibliografică este în ordine alfabetică
conform prezenței lor in text. Acest lucru înseamnă în cele mai multe cazuri numele de familie
al autorului. De asemenea companiile si organizațiile pot fi considerate autori. În cazul în care
doi autori au același nume, mențiunile vor fi făcute după prenume.
Să rezumăm:
• Doar referințe scrise
• Toate referințele într-o singură listă
• Aranjarea referințelor în ordine alfabetică după numele de familie al autorului. Pentru cele
fară autor: folosiți titlul.
• Listați doar referințele care sunt citate în mod direct în text.
Exemple de lista bibliografică:
Bibliografie
Achtenhagen, L. (2001). Lecture April 9th: International business. Retrieved October 21, 2002,
from Jönköping International Business School website
http://jibsnet.hj.se/documents/files.ppt
Chandler, G. N, Dahlqvist, J. & Davidsson, P. (2002). Opportunity recognition processes: a
taxonomy and performance implications. Paper presented at the Babson-Kaufman
Entrepreneurship Research Conference, Boulder, Colorado, USA.
Davidsson, P. (1995). Entreprenörskap: individ, miljö, process. Unpublished manuscript,
Jönköping International Business School.
Dix, D. (2002, September 5). Radius chine plywood boatbuilding. Retrieved October 21, 2002,
from http://www.dixdesign.com/radply.htm
Floyd, S. W., & Woolridge, B. (1999). Knowledge creation and social networks in corporate
entrepreneurship: The renewal of organizational capability. Entrepreneurship Theory and
Practice, 23(3), 123-144.

40
Freeman, R. B., Swedenborg, B., & Topel, R. (Eds.). (1995). NBER-rapporten: Välfärdsstat i
omvandling – Amerikanskt perspektiv på den svenska modellen. Stockholm: SNS.
Greene, W. H. (1998). Limdep (Version 7.0) [Computer software] Plainview, NY: Econometric
Software Inc.
Husqvarna AB. (1995). Solklipparen produktinformation (no. 106 32 34-01) [Brochure].
(Available from Husqvarna AB, SE-561 82 Huskvarna, Sweden)
Olsson, J., & Skärvad, P-H. (1995). Företagsekonomi 99. Malmö: Liber-Hermods.
Ripely, A. (2001, November 26). The hunt for the anthrax killers. Time, 158, 48-55.
Prosecutorial outrage in Florida [Editorial]. (2002, October 22). New York Times, p. A2.
Regalado, A. (2001, October 17). Could a skin cell someday replace sperm or egg?. Wall Street
Journal, p. B1:1.
Schumpeter, J. A. (1934). The theory of economic development. Cambridge, MA: Harvard
University Press.
Stevenson, H. H., & Sahlman, W. A. (1989). The entrepreneurial process. In P. Burns & J.
Dewhurst (Eds.), Small business and entrepreneurship (p. 94-124). Basingstoke: Macmillan
Education.
Timmons, J. A. (1999). New venture creation: entrepreneurship for the 21st century (5th ed.).
Boston: Irwin/McGraw-Hill.
Weber, M. (1963) The sociology of religion (E. Fischoff, Trans.). Boston: Beacon Press. (Original
published in 1922.)
Weick, K. E. (1996). The collapse of sensemaking in organizations: the Mann Gulsch disaster.
Administrative Science Quarterly, 38, 628-632.

Să ne reamintim...
Tradițional, metoda științifică consta în trei faze.
Etapa 1 Alegerea subiectului de studiu
Trecerea in revistă a informației relevante
Concentrarea atenției pe subiectul cercetării
Etapa a 2-a Alegerea celei mai bune metode
Colectarea de informații și exemple
Etapa a 3-a Prezentarea, interpretarea și discutarea rezultatelor

41
UIII.3 Rezumat
Titlul unei lucrări trebuie să fie simplu, clar, sugestiv și să reflecte subiectul ce
urmează a fi cercetat.
Scopul ghidează studiul și trebuie formulat în așa fel încât va fi nevoie de o analiza
a problemei pentru a da un răspuns. Formularea unui scop constituie o misiune
intimidantă chiar și pentru cercetătorii experimentați. Scopul te va ghida în
elaborarea lucrării, de aceea este foarte important atunci când formulezi scopul să
te gândești cum îl formulezi, și să-ți asumi consecințele cuvintelor alese
Într-un referat, capitolele trebuie să reflecte conținutul propriu-zis.
În general, este o idee bună sa urmați o logică asupra întregii structuri.
Trei întrebări stau la baza acestei evaluării lucrării realizate:
• Mi-am atins scopul?
• Am răspuns la întrebări?
• A ridicat studiul noi întrebări?
Referințele se acceptă
în formă scrisă;
toate referințele într-o singură listă;
aranjarea referințelor în ordine alfabetică după numele de familie al
autorului. Pentru cele fără autor: folosiți titlul;
listați doar referințele care sunt citate în mod direct în text.

UIII.4. Test de evaluare a cunoștințelor

Menționați etapele ce trebuie parcurse pentru a realiza o lucrare, referat sau
proiect academic de calitate.

Test de autoevaluare
Care dintre următoarele afirmații este adevărată:
a) Scopul ghidează studiul
b) Scopul scuză mijloacele
c) Scopul este prezentat numai în Introducere
d) Scopul nu contează
(răspuns corect a)

42
Unitatea de învățare U.IV Structura unei lucrări de cercetare

Cuprins
Introducere...................................................................................................................................................43
Obiectivele unității.....................................................................................................................................43
IV.1 Titlu……………………………………………………………………………………….…………………..……….….44
IV.2 Rezumat………………………………………………………………………………………………………………..44
IV.3 Introducere…………………………………………………………………………………………………………….45
IV.4 Metodologie…………………………………………………………………………………………………………..48
IV.5 Rezultate…………………………………………………………………………………………………………..…..49
IV.6 Discutarea rezultatelor…………………………………………………………………………………………..51
IV.7 Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………51
IV.8 Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….52
IV.9 Rezumat…………………………………………………………………………………………………………….….53
IV.10 Test de evaluare a cunoștințelor…………………………………………………………………..………54

Introducere
Scopul acestei secțiuni este de a prezenta etapele și elementele necesare
studenților care doresc să elaboreze o lucrare de cercetare (un articol științific, o
lucrare pentru sesiunea de Comunicări științifice studențești etc.).

Obiectivele unității de învățare

În această unitate de învățare ne propunem să ajutăm studenții să înțeleagă, să-
și asume și să aplice cunoștințele necesare elaborării unei lucrări științifice de
calitate. Sunt prezentate în detaliu toate elementele necesare parcurgerii în bune
condiții a unui demers academic cu finalizarea acestuia într-o lucrare care să
corespundă cerințelor universitare.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 2 ore.

43
 În domeniul economic avem de-a face de obicei cu lucrări empirice care au următoarea
structură de bază:
- Titlu și autori
- Rezumat (Abstract)
- Introducere
- Trecere în revistă a literaturii de specialitate
- Metodologie
- Rezultate
- Discutarea rezultatelor
- Concluzii
- Bibliografie
- Anexe (dacă e cazul)
IV.1 Titlul

Acesta trebuie să fie cât mai exact și mai scurt posibil și să nu conțină abrevieri.
Abrevierile pot fi folosite doar dacă sunt cunoscute de publicul larg.
Nu există nici o scuză în a formula un titlu inexact sau incorect. Un asemenea titlu va
crea o proastă impresie de la bun început, cu mult înainte ca lucrarea să fie efectiv citită și să îi
fie evaluată calitatea.
Numele autorilor va fi însoțit de afilierea acestora și de adresa de contact.
IV.2 Rezumatul
Rezumatul reprezintă o descriere scurtă, obiectivă a unei resurse intelectuale. Atunci
când scriem un rezumat, trebuie să avem în vedere scopurile acestuia.
Un prim scop este acela de a oferi cititorilor informații utile despre documentul
respectiv. Un alt scop important al unui rezumat este de a ajuta cititorii să evalueze și să
selecteze un document pe care l-ar găsi util pentru propria lor cercetare științifică. Un rezumat
trebuie să permită cititorului să își facă o idee despre un document fără a fi nevoie de
parcurgerea integrală a acestuia.
Un rezumat nu este însă doar un simplu sumar al unui document și nici nu reprezintă o
critică a documentului. Având în vedere că rezumatul constituie descrierea unui întreg
document, el va putea fi scris numai arunci când documentul a fost finalizat. Vom începe
scrierea rezumatului doar când lucrarea a fost încheiată.
La scrierea unui rezumat trebuie să respectăm următoarele reguli:

44
 - Acuratețea – un rezumat bun va include doar informații existente în documentul
original.
- Concizia - un rezumat bun merge direct la subiect, folosește un limbaj precis, exact și
nu utilizează adjective superflue.
- Claritatea – un rezumat bun nu va conține termeni de jargon sau de vorbire colocvială
și întotdeauna va explica orice acronime folosite.
Rezumatul unei lucrări academice conține, de regulă, următoarele părți componente:
1. Scopul lucrării
2. Metodologia utilizată
3. Rezultatele obținute
4. Concluziile

1. Scopul lucrării
Aici vom menționa fie motivul pentru care întreprindem cercetarea respectivă, fie
obiectivele pe care le urmărim. Tot aici putem include și ipotezele de lucru.

2. Metodologia utilizată
Aici descriem tehnicile utilizate (calitative sau cantitative) pentru a realiza
cercetarea.

3. Rezultatele obținute
La rezultate vom relaționa observațiile sau datele colectate în timpul cercetării.
Exprimarea trebuie să fie concisă și informativă, incluzându-se doar cele mai
importante rezultate obținute.

4. Concluziile
Partea de concluzii va consta în evaluarea sau analiza rezultatelor cercetării.
Aceasta se va referi pe scurt și la implicațiile rezultatelor respective. Concluziile vor
putea de asemenea menționa dacă ipotezele de la care am pornit au fost confirmate
sau infirmate.

IV.3 Introducerea
Aceasta prezintă motivele pentru care s-a întreprins cercetarea, semnificația
subiectului tratat și conținutul pe scurt al secțiunilor lucrării.

45
 În introducere trebuie să justificăm de ce lucrarea noastră este importantă
pentru domeniul respectiv sau să explicăm modul în care umple un gol din literatura de
specialitate.
Introducerea nu are o limită a numărului de cuvinte (spre deosebire de Rezumat,
care de obicei are), dar trebuie să fie cât de concisă posibil. Introducerea se scrie de
obicei atunci când am finalizat lucrarea – pentru a nu scăpa nimic din ceea ce a fost
tratat.
O introducere bună va explica modul în care intenționăm să rezolvăm problema
de cercetare și va ”incita” cititorul să meargă mai departe în parcurgerea lucrării.
Din introducere trebuie să rezulte că ne adresăm celor care dețin o bună
cunoaștere a domeniului abordat.
Orice introducere va prezenta:
1. Situația actuală a tratării respectivului subiect
2. Importanța acestuia
3. Eventualele limitări ale cercetării întreprinse
4. Ipotezele de lucru.
1. Situația actuală a tratării respectivului subiect
Ca în orice film bun de la Hollywood, prima sarcină a unei bune Introduceri este
să prezinte „scena”. Aceasta conferă lucrării noastre un context și permite cititorilor să
observe cum ea se asociază cercetărilor anterioare din domeniul respectiv.
Această primă parte a Introducerii se poate prezenta sub forma unui scurt
istoric, a unei abordări cronologice a pașilor întreprinși pentru elucidarea problemei
ridicate. În multe domenii, acest istoric poate fi în sine un întreg eseu, așa că vom avea
grijă să trecem în revistă doar câteva informații relevante.
2. Importanța subiectului
Aceasta vizează motivul ce stă la baza cercetării, revelând dacă construim ceva
legat de studiile anterioare, privind asupra unor aspecte ignorate de ceilalți cercetători
sau îmbunătățind rezultatele unui alt proiect ce a furnizat rezultate incomplete sau
neclare. Precizăm în continuare cum ne-am propus să umplem golurile respective,
expunându-ne obiectivele și metodologia. Încercăm de asemenea să anticipăm
impactul pe care îl va avea cercetarea noastră.
3. Limitări
Introducerea este locul în care vom evidenția de la bun început orice potențiale
slăbiciuni ale modelului sau experimentului nostru. De exemplu, nu întotdeauna avem

46
cele mai potrivite eșantioane pentru efectuarea analizei. Atâta timp cât l-am avertizat
pe cititor asupra acestor aspecte, atunci el va putea judeca cu ușurință asupra validității
rezultatelor cercetării noastre. Este mult mai corect astfel – decât să facem cititorul să
aștepte până când revelăm eventualele slăbiciuni sau limitări în partea finală de
discutare a rezultatelor.
4. Ipoteze de lucru
Trebuie de asemenea să evidențiem orice ipoteze de lucru de la care pornim în
efectuarea cercetării. Ne vom stabili principiile de bază înainte de a ne îmbarca în
experimentul respectiv. Orice cercetare pornește de la anumite ipoteze.
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate reprezintă o evaluare critică și
profundă a cercetărilor anterioare; este o sinteză a unei anumite arii de cercetare,
permițând tuturor celor care ne citesc lucrarea să înțeleagă de ce ne îndreptăm atenția
asupra domeniului respectiv. Dar trecerea în revistă a literaturii nu este doar un simplu
catalog cronologic al tuturor surselor pe care ne bazăm, ci o evaluare. Ea aduce laolaltă
cercetările precedente și explică modul în care acestea sunt legate de subiectul propus
în lucrarea noastră. Toate laturile argumentării trebuie clar explicate, evitând părtinirea
sau tendențiozitatea, iar zonele de acord sau de tensiune vor fi puse în lumină. Nu ne
vom rezuma doar la citarea sau parafrazarea altor surse, ci le vom comenta.
Evaluarea credibilității surselor reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte
ale secțiunii de trecere în revistă a literaturii, dată fiind ușurința cu care găsim informații
pe Internet. De exemplu Google nu distinge și nu judecă asupra calității rezultatelor
apărute ale căutării. De aceea, practica cea mai recomandată o constituie studiul într-o
bibliotecă academică. Toate publicațiile dintr-un asemenea spațiu sunt sigure și
credibile, avem deci garanția calității materialelor folosite.
Există uneori tentația de a trece în revistă cât mai multe surse cu putință și de a
considera că un număr mare de surse pomenite înseamnă și o lucrare bună. Dar un
număr mai mic de surse de valoare este preferabil unui număr mare de surse irelevante
sau de calitate îndoielnică.
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate necesită răbdare și timp. Uneori și
cei mai buni cercetători pot cădea în capcana utilizării unor surse inadecvate, dar
aceasta este parte integrantă a “furcilor caudine” ale procesului de creație științifică.
Dacă însă programul nostru de cercetare este bine construit, o trecere în revistă a
literaturii mai puțin decât perfectă nu ne va afecta rezultatele obținute.

47
 IV.4 Metodologia
Orice lucrare științifică trebuie să fie verificabilă, astfel încât alți cercetători să
poată revizui rezultatele replicând ei înșiși experimentul și testându-i validitatea. În
acest scop, vom furniza o descriere completă și plină de acuratețe a tehnicilor utilizate
pentru strângerea datelor. Vom oferi de asemenea o explicație asupra modului în care
datele primare au fost compilate și analizate.
În știință nu ne prezentăm niciodată o opinie personală și nu argumentăm pe
baza unor idei preconcepute sau părtinitoare. Valoarea muncii noastre stă în modul în
care ea se conformează metodei științifice. Nici un alt cercetător nu ne va crede pe
cuvânt – dacă nu va putea evalua dacă metodologia noastră este solidă. În plus, este
util pentru cititor să înțeleagă modalitatea în care am obținut datele întrucât aceasta îi
permite să cântărească calitatea rezultatelor obținute.
De exemplu, dacă încercăm să obținem date privind preferințele de cumpărare,
vom ajunge la rezultate diferite când folosim un chestionar cu răspunsuri multiple față
de situația în care apelăm la interviuri cu consumatorii.
Înfățișându-ne metodologia îi permitem cititorului să își facă propria impresie
privind validitatea datelor și să înțeleagă cum acestea au produs respectivele rezultate.
Dacă cercetarea legată de preferințele de cumpărare exemplificată mai sus se
bazează pe un singur studiu de caz, aceasta va avea puțină relevanță externă. Cititorul
va privi aceste rezultate foarte diferit față de situația unui studiu cu un proiect
experimental mai viguros implicând mii de participanți.
Prezentarea metodei de cercetare trebuie să fie clară și concisă, eliminând pe
cât posibil detaliile irelevante și gândind totul din perspectiva cititorului. Nu vom explica
lucruri pe care acesta le cunoaște deja, dar vom oferi o descriere în detaliu a metodelor
utilizate.
Metodele de cercetare pot fi calitative și cantitative, diferențele dintre acestea
sunt prezentate în tabelul nr. 1.
Tabel 1: Comparație între metodele de cercetare calitative și cantitative

Metode calitative Metode cantitative

Includ focus-grupuri, interviuri în Includ măsurări, interviuri și observații

profunzime și analiza unor documente. structurate, revizuiri de înregistrări sau
documente conținând informații numerice.

48
 Utilizează în principal procesul inducției Utilizează procesul deducției pentru a testa
pentru formularea teoriilor sau ipotezelor. concepte și ipoteze ce alcătuiesc o teorie.

Sunt mai subiective: descriu o problemă din Sunt mai obiective: prezintă efecte
punctul de vedere al celor care o observate (interpretate de cercetător) ale
experimentează. unui program vizând o anumită problemă.

Sunt bazate pe texte. Sunt bazate pe cifre.

Presupun o informație mai profundă doar Presupun o informație mai puțin profundă
asupra câtorva cazuri. dar mai extinsă asupra unui număr mare de
cazuri.

Nu utilizează teste statistice. Testele statistice sunt întotdeauna utilizate

în analiză.

Depind majoritar de îndemânarea și rigoarea Depind majoritar de procedeele sau

cercetătorului. instrumentele de măsurare folosite.

Au un caracter mai scăzut de generalitate. Au un caracter mai mare de generalitate.

IV.5 Rezultatele
Teoretic, aceasta ar fi partea cea mai ușor de scris deoarece reprezintă un simplu
comentariu asupra a ceea ce am observat și descoperit. În realitate, nu este așa, căci putem fi
tentați să includem prea multă informație și să neglijăm aspecte importante. Secțiunea de
rezultate nu va conține și interpretarea lor, aceasta realizându-se în secțiunea de discutare a
rezultatelor. De exemplu, am observat o corelație neuzuală între două variabile în decursul
analizei rezultatelor. Este corect să menționăm acest lucru în secțiunea de rezultate. Explicația
corelației respective și postularea a ceea ce se poate întâmpla aparțin secțiunii de discutare a
rezultatelor.
Uneori, din păcate, plasăm prea multă informație în secțiunea de rezultate și astfel
mascăm lucrurile importante sub un morman de aspecte complet irelevante. Dacă în text avem
un tabel al rezultatelor, vom face doar referire la el, nicidecum nu îl repetăm – căci duplicatul
informației va fi penalizat. Un mod comun de a rezolva o problemă de acest gen este să fim

49
mai puțin specifici în textul lucrării. De exemplu, dacă rezultatul din Tabelul 1 indică 48,9%,
putem spune: Tabelul 1 arată că aproape jumătate din...”
Sugestii utile pentru redactarea secțiunii de Rezultate:
Poate că cel mai bun mod de a scrie secțiunea de Rezultate este acela de a arăta cele
mai relevante informații rezultate din grafice, figuri și tabele. Textul în schimb va fi utilizat
pentru a trimite cititorul la acestea și a lămuri anumite aspecte neclare. Textul va realiza de
asemenea legătura cu secțiunea de discutare a rezultatelor, punând accent pe orice corelații
descoperite și lăsând multe întrebări deschise.
Există două moduri de prezentare și organizare a rezultatelor. Prima constă în
prezentarea rezultatelor și adăugarea unei scurte discuții ce le explică la sfârșit, înainte de a
trece la discutarea lor propriu-zisă. Această metodă se aplică în cazul în care lucrarea merge
pe o linie dreaptă și prezintă continuitate. Cea de a doua metodă constă în prezentarea unei
secțiuni și apoi discutarea ei, înainte de a prezenta secțiunea următoare cu o scurtă discuție.
Aceasta se aplică lucrărilor de mai mari dimensiuni, partea de discutare a rezultatelor urmând
în general aceeași structură.
Trebuie să ne asigurăm că am inclus și rezultatele negative – scrierea secțiunii de
rezultate fără menționarea acestora nu numai că invalidează lucrarea, dar face și un deserviciu
științei. Rezultatele negative, ca și modul în care le tratăm, oferă cadrul realizării unei secțiuni
de discuții foarte interesante, astfel încât nu trebuie nicicum să ne temem în a le scoate la
lumină.
Pentru a nu include prea multă informație în partea de Rezultate, putem trece
informațiile primare în Anexe. Această metodă va permite cititorilor să ne urmărească de la
bun început calculele și este utilă în special atunci când am recurs la abordări stilistice, așa
încât cititorii ne pot testa calculele și se pot asigura că nu am comis erori.
În epoca actuală a spreadsheet-urilor, în care programele de calculator pregătesc toate
calculele posibile, nu ar mai fi necesar pasul prezentat mai sus, deși va trebui să specificăm
programul folosit și versiunea acestuia. Astfel, nu mai e nevoie să ne prezentăm propria
muncă, ci vom presupune că cititorul înțelege ce înseamnă, de exemplu, Students –t -test sau
alte teste statistice, pe care le poate realiza el însuși.

IV.6 Discutarea rezultatelor

Scrierea secțiunii de Discuții este punctul în care începem realmente să ne exprimăm
propria interpretare a rezultatelor cercetării.

50
 În această parte critică a lucrării, dăm startul procesului de explicare a oricăror legături
sau corelații ale datelor furnizate. Dacă lăsăm întrebări deschise interesante în secțiunea de
Rezultate, secțiunea de Discuții devine doar o chestiune de construcție și de dezvoltare a
acestora.
În secțiunea de Discuții trebuie să fim foarte critici cu cercetare pe care am întreprins-
o și foarte onești în privința rezultatelor obținute. Dacă nu considerăm suficient de bun
proiectul pe care l-am conceput, putem sugera eventuale îmbunătățiri sau modificări.
Secțiunea de Discuții nu se referă neapărat la ceea ce am descoperit, ci mai degrabă la
ceea ce nu am reușit să descoperim, inclusiv la modul în care tratăm acest aspect. În această
secțiune trebuie să arătăm și modul în care lucrarea noastră contribuie la dezvoltarea
cunoașterii în domeniul respectiv.
Rezultatele obținute trebuie puse în contextul cercetărilor anterioare pe care le-am
menționat în partea de Trecere în revistă a literaturii de specialitate. Concordă sau nu
rezultatele noastre cu cercetările întreprinse până acum?
O altă întrebare la care vom încerca să răspundem este: ajută rezultatele cercetărilor
anterioare la interpretarea propriilor noastre descoperiri? Iar dacă rezultatele noastre sunt
foarte diferite, va trebui să arătăm de ce. Ne vom strădui de asemenea să nu facem prea multe
generalizări, mai ales dacă am condus un experiment de mici dimensiuni care, în mod cert, nu
va schimba lumea!...

IV.7 Concluziile
Deși așteptările diferă de la o disciplină la alta, concluziile lucrării reprezintă în general
locul în care explorăm implicațiile argumentării noastre. Cu alte cuvinte, sfârșitul lucrării este
punctul din care privim mai departe pentru a explica de ce am ales subiectul tratat.
Concluzia nu reprezintă doar un sumar al lucrării prin reformularea principalelor puncte
tratate. Desigur, este adesea de folos să ne reformulăm argumentul în partea de concluzii, în
special în cazul unei lucrări de mare întindere. Cu toate acestea, trebuie să mergem dincolo de
simpla repetare a ceea ce am spus deja. Reformularea tezei susținute este doar o primă parte
a concluziei. Ne vom asigura că nu ne repetam, ci că teza reformulată utilizează un nou și
interesant limbaj.
După ce am reformulat teza susținută, nu ne vom rezuma la un simplu sumar al
punctelor principale tratate - așa cum am menționat mai sus. Concluzia trebuie să ofere
cititorului ceva nou care să îi dea de gândit sau, cel puțin, să furnizeze acestuia un nou mod de

51
a reflecta asupra a ceea am avut de afirmat în lucrare. Ne stau la dispoziție următoarele
strategii pentru a realiza acest pas înainte:
Răspunsul la întrebarea: “Și ce dacă ? “ sau “La ce bun ? “
Conectarea la o temă de largă audiență
Racordarea concluziei la o sursă externă
Ridicarea unei noi întrebări de cercetare ca rezultat al descoperirilor lucrării
noastre
Indicarea limitărilor argumentației pe care am formulat-o.

IV.8 Bibliografia
Scrierea unei liste de referințe bibliografice va permite cititorilor să verifice sursele
originale în cazul în care au nevoie de mai multe detalii.
Bibliografia se trece întotdeauna la sfârșitul lucrării și trebuie să conțină absolut toate
sursele directe la care am făcut referire în cuprinsul lucrării. Trebuie să existe o corespondență
perfectă între sursele menționate în text și cele menționate în lista de bibliografie de la sfârșitul
lucrării.
Pozițiile din bibliografie se trec în ordine alfabetică, după numele de familie al autorului.
Pentru sursele fără autor, vom folosi numele organizației sau al website-ului sau, dacă nu
avem altă soluție, vom trece pur și simplu titlul lucrării.
Dacă folosim mai mult de o publicație a aceluiași autor, le vom pune în ordine
cronologică și apoi după prima literă a titlului – în cazul în care anul publicării este același.
Modul de menționare a lucrărilor în lista de referințe se găsește în capitolul următor.
Există însă multe variații subtile la scrierea bibliografiei pentru că întregul proces de
menționare a surselor arată uneori ca un “teren minat“. Este de aceea indicat să consultăm
mentorul sau îndrumătorul lucrării (de licență, masterat, doctorat) atunci când întâmpinăm
dificultăți în această privință.

52
Să ne reamintim...
Titlul trebuie să fie cât mai exact și mai scurt posibil și să nu conțină
abrevieri. Abrevierile pot fi folosite doar dacă sunt cunoscute de publicul
larg.
Orice introducere va prezenta:
-Situația actuală a tratării respectivului subiect
5. - Importanța acestuia
6. - Eventualele limitări ale cercetării întreprinse
7. - Ipotezele de lucru.
5. - Situația actuală a tratării respectivului subiect.
Prezentarea metodei de cercetare trebuie să fie clară și concisă,
eliminând pe cât posibil detaliile irelevante și gândind totul din
perspectiva cititorului. Nu vom explica lucruri pe care acesta le cunoaște
deja, dar vom oferi o descriere în detaliu a metodelor utilizate. Metodele
de cercetare pot fi calitative și cantitative

53
 UIV.9 Rezumat
În domeniul economic avem de-a face de obicei cu lucrări empirice care au
următoarea structură de bază:
- Titlu și autori
- Rezumat (Abstract)
- Introducere
- Trecere în revistă a literaturii de specialitate
- Metodologie
- Rezultate
- Discutarea rezultatelor
- Concluzii
- Bibliografie
- Anexe (dacă e cazul)

UIV.10. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Specificați ce trebuie să conțină partea Introductivă a unei
lucrări de cercetare?
2. Cum trebuie să fie titlul unei lucrări?
3. Este metoda importantă într-o lucrare? Argumentați răspunsul.

Test de autoevaluare
Care este întinderea recomandată pentru Introducere?
a) 1-2 pagini
b) 4 pagini
c) Nu este o limită.

(răspuns corect a)

54
Unitatea de învățare U.V Citarea surselor bibliografice

Cuprins
Introducere ............................................................................................................................................... 55
Obiectivele unității.................................................................................................................................. 55
V.1 Introducere: stilurile de citare………………………………………………………………………………….55
V.2 Stilul Chicago……………………………………………………………………………………………………..……57
V.3 Stilul Harvard………………………………………………………………………………………………………….60
V.4 Rezumat………………………………………………………………………………………………………………...71
V.5 Test de evaluare a cunoștințelor……………………………………………………………………………..71

Introducere
Orice lucrare științifică conține la sfârșit o listă de referințe bibliografice. Fiecare
referință bibliografică trebuie citată în textul lucrării, în caz contrar
nejustificându-se prezența acesteia în listă. Pentru a evita situațiile de plagiat
este foarte important ca studenții se cunoască și să aplice stilurile de citare, să
înțeleagă când și cum cităm, ce informații trebuie cuprinse la secțiunea referințe.

Obiectivele unității de învățare

▪ În această secțiune ne propunem prezentarea modului în care se face
trimiterea la referințe bibliografice și cele mai importante stiluri de citare astfel
încât studenții să fie capabili să utilizeze corect bibliografia și să evite situațiile
de plagiat.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

V.1 Introducere: stilurile de citare

55
 Când începi o cercetare este important să înregistrezi toate detaliile informațiilor pe
care le găsești.
Vei avea nevoie de aceste detalii pentru a oferi corect referințele și îți vor oferi
posibilitatea de a localiza din nou informația mai târziu când vei avea nevoie de ea.
1. Ce reprezintă procesul de trimitere la referințe?
Este o metodă utilizată pentru a demonstra cititorilor tăi că ai studiat cu grijă literatura
de specialitate corespunzătoare.
În același timp, citarea este o recunoaștere a faptului că ai utilizat ideile și materialele
scrise ale altor autori în propria ta cercetare.
Toate stilurile de referințe conțin două părți:
a) Citarea
b) Lista referințelor
2. De ce ar trebui să fac trimitere la referințe?
Acest proces este crucial pentru tine pentru a duce la îndeplinire o cercetare de succes
dar și pentru cititori care pot vedea cum ți-ai realizat cercetarea.
A ști de ce ai nevoie de referințe înseamnă să înțelegi de ce este important cum să faci
referințe în mod corect.
2.1 O citare corectă este o cheie componentă a unei bune practici academice și îmbunătățește
prezentarea muncii tale: arată că lucrarea ta este bazată pe cunoașterea și informarea
academică corespunzătoare.
2.2. Te vei asigura că oricine citește lucrarea ta poate urmări sursele pe care tu le-ai utilizat în
realizarea cercetării tale și se vor recunoaște eforturile și calitatea cercetării tale.
2.3. Dacă nu recunoști munca și ideile altor persoane poți fi acuzat de plagiat.
În plus cititorii tăi sunt foarte doritori să vadă lista referințelor. Impresionează-i cu
calitatea informațiilor și a referințelor pe care le folosești și vei obține aprecieri mai bune.
3. La ce ar trebui să fac referire?
Trebuie să incluzi o referință pentru toate sursele de informații pe care le utilizezi când
creezi sau scrii o lucrare proprie.
4. Ce este o citare
Când utilizezi munca unei alte persoane în propria ta lucrare, fie prin realizarea de
referințe la ideile ei sau printr-o citare directă, tu trebuie să recunoști acest lucru în textul
lucrării tale. Această recunoaștere este numită citare.

56
 Stilurile de citare sunt reguli standardizate privind modul de prezentare a surselor
bibliografice (referințelor) utilizate. Mai exact, stilul de citare descrie modul de prezentare a
informației legate de numele autorului citat, anul publicării, titlul lucrării și paginile consultate.
Există diferite moduri de a face referire la sursele de literatură menționate în text. De
exemplu, un stil poate utiliza fie nume autor-an, fie note de subsol, fie referințe numerotate în
text. Stilul utilizat depinde disciplina abordată și de preferințele editorului publicației la care
trimitem lucrarea. Dacă disciplina respectivă nu impune un stil anume, atunci va trebui să
alegem un stil pe care să îl respectăm consecvent în întreaga lucrare. Unul din cele mai larg
utilizate stiluri de citare este stilul Harvard.
Cele mai frecvent folosite stiluri de citare a referințelor în scrierea academică sunt
următoarele:
American Psychological Association (APA) – nume autor-an, care este utilizat în
psihologie, economie, științele educației și cele ale sănătății
Stilul Chicago
Stilul Harvard – nume autor-an, utilizat de obicei în științele umane
Modern Language Association (MLA) – nume autor-număr pagină, utilizat pe
larg în lingvistică și literatură
Vancouver – sistemul numerotat, utilizat de obicei în medicină, științele
sănătății și științele naturale.
IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) – folosit în domeniul
ingineriei.
Așa cum am arătat, stilurile de citare diferă și de la un jurnal academic la altul. Dacă
intenționăm publicarea într-un anumit jurnal (revistă), va trebui să ne adaptăm stilului lor de
referințe bibliografice. În cele ce urmează, vom trata două dintre stilurile menționate mai sus
și anume: Chicago și Harvard.

V.2 Stilul Chicago

Stilul Chicago este pe larg descris în The Chicago Manual of Style (CSM), care cuprinde
o arie largă de aspecte, de la pregătirea manuscrisului și până la chestiuni de gramatică și
documentare. Acest manual este uneori numit “biblia editorilor”

CSM cuprinde, la rândul lui, două stiluri distincte:

- Sistemul Note-Bibliografie (NB), utilizat în literatură, istorie și artă

57
- Sistemul Autor-An (aproape identic ca și conținut cu NB, dar diferit ca formă), preferat în
științele sociale.
Ne vom referi în continuare la sistemul Autor-An care ne interesează.
În acest sistem, sursele sunt citate în text în paranteză, menționându-se numele de
familie al autorului și anul publicării. Fiecare citare din text va corespunde unei poziții din lista
de referințe, în care este prezentată întreaga bibliografie menționată în text.
Următoarele exemple ilustrează sistemul nume autor-an. Fiecare exemplu al unei
poziții din lista de referințe este însoțit de un exemplu de citare corespunzătoare în text.
Exemplele au fost preluate din The Chicago Manual of Style Online.
Carte
Poziții în lista de referințe (în ordine alfabetică)
Grazer, Brian, and Charles Fishman. 2015. A Curious MindȘ The secret to a Bigger Life.
New York: Simon & Schuster Smith, Zadie. 2016. Swing Time: Penguin Press.
Citări în text
(Grazer and Fisherman 2015, 12)
(Smith 2016, 315-360)
Capitol sau altă parte dintr-o carte editată
În lista de referințe vom trece paginile la care găsim capitolul respectiv iar în text vom
trece paginile exacte consultate.
Poziția în lista de referințe
Thoreau, Henry david. 2016. “Walking.”. In The Making of the American Essay, edited
by John d’Agata, 167-95. Minneapolis: Graywolf Press.
Citare în text
(Thoreau 2016, 177-78)
În anumite cazuri, poate dorim să cităm întrega lucrare.
Poziția în lista de referințe
D’Agata, John, ed. 2016. The Making of the American Essay. Minneapolis: Graywolf
Press.
Citare în text
(D’Agata 2016, 177-78).
Carte electronică
Pentru cărțile consultate online, se va trece URL sau numele bazei de date ca poziție în
lista de referințe.
Poziții în lista de referințe (în ordine alfabetică)

58
 Kurland, Philip B, and Ralph Lerner, eds. 1987. The Founders’ Constitution. Chicago:
University of Chicago Press, http://press-pubs.uchicago.edu/founders/.
Melville, Herman. 1851. Moby Dick; or the Whale. New York: Harper & Brothers.
http://mel.hofstra.edu/moby-dick-the-whae-proofs.html.
Citări în text
(Kurland and Lerner 1987, chap. 10, doc. 19)
(Melville 1851, 627)
Articol dintr-un jurnal
În lista de referințe se vor trece paginile între care se găsește întreg articolul. În text se
vor cita paginile specifice consultate. Pentru articolele consultate online, se va trece adresa
URL sau numele bazei de date la poziția din lista de referințe. Multe articole din jurnale listează
un DOI (Digital Object Identifier). DOI formează un URL permanent care începe astfel:
http;//doi.org/.
Acest URL este preferabil celui care apare în bara de adrese a browser-ului nostru.
Poziție în lista de referințe (în ordine alfabetică)
Keng, Shao-Hsun, Chun-Hung Lin, and Peter F. Orazem. 2017. “Expanding College
Access in Taiwan, 1978-2014: Effects on Graduate Quality and Income Inequality”. Journal of
Human Capital 11, no. 1 (Spring): 1-34. https://doi.org/10.1086/690235.
LaSalle, Peter. 2017. “Conundrum: a Story about Reading”. New England Review 38(1):
95-109. Project MUSE.
Satterfield, Susan. 2016. “Lixy and the Pax Deum”. Classical Philology 111, no. 2 (April):
165-76.
Citări în text
(Keng, Lin and Orazem 2017, 9-10)
(LaSalle 2017, 95)
(Satterfield 2016, 170)
Articolele din jurnale listează adesea mai mulți autori, în special în domeniul științific.
Dacă există patru sau mai mulți autori, se vor lista până la zece în lista de referințe; în text se
va lista unu singur urmat de et al. (și ceilalți). Pentru mai mult de zece autori se vor lista dar
primii șapte în lista de referințe, urma de et al.
Poziția în lista de referințe
Bay, Rachael A., Nah Rose, Rowan Barrett, Loius Bernatchez, Cameron K. Ghalambor,
Jesse R. Sasky, Rachel B. Brem, Stephen R. Palumbi, and Peter Ralph. 2017. „Predicting
Responses to Contemporary Envirnmental Change Using Evolutionary Response

59
Architectures”, American Naturalist 189, no 5 (May): 463-73.
https://doi.org/10.10688/691233.
Citare în text
(Bay et al. 2017, 465)
Știri sau articol dintr-un ziar
Articolele din ziare sau site-uri de știri, reviste, blog-uri vor fi citate în mod similar. În
lista de referințe, poate fi util să repetăm anul cu sursele ce sunt citate menționând de
asemenea luna și data. Numărul paginii, dacă există, poate fi menționat în text, dar nu se trece
la poziția din lista referințelor. Dacă articolul a fost consultat online, se include adresa URL sau
numele bazei de date.
Pozițiile din lista de referințe (în ordine alfabetică)
Manjoo, Farhard. 2017. “Snap Makes a Bet on Cultural Supremacy of the Camera”. New
York Times, March 8, 2017, https://www.nytimes.com/2017/03/08/technology/snap-
makes-a-bet-on-the-cultural-supremacy-of-the-camera.html
Mead, Rebecca. 2017. “The Prophet of Dystopia”. New Yorker, April 17, 2017
Pai, Tanya. 2017. ”The Squishy, Sugary History of Peeps”, VoX, April 11, 2017.
http://www.vox.com/culture/2017/4/11/15209084/peeps-easter.
Pegoraro, Rob. 2007. “Apple’s iPhone Is Sleek, Smart and Simple”, Washington Post.
July S., 2007. LexisNexis Academic.
Citare în text
(Manjoo 2017)
(Mead 2017, 43)
(Pai 2017)
(Pegoraro 2007)

V.3 Stilul Harvard

Sistemul Harvard a fost inițial dezvoltat în SUA, dar a devenit sistemul cel mai larg
folosit pe plan internațional. Stilul Harvard are avantaje de flexibilitate, simplitate, claritate și
ușurință în utilizare, atât pentru autor cât și pentru cititor. Sursele sunt citate în corpul lucrării
și listare alfabetic în lista referințelor bibliografice.
În general, referințele ajută în a informa cititorul de unde provin ideile ce stau la baza
lucrării. Referirea la opera unor experți recunoscuți în domeniu va da lucrării mai multă
autoritate și va demonstra că subiectul respectiv a fost temeinic cercetat. De asemenea,
referințele bine întocmite vor proteja lucrarea de orice susceptibilitate de plagiat.

60
 Plagiatul este un termen utilizat în mediul academic pentru a desemna încercarea de a
prezenta opera altor persoane drept operă proprie. Acesta poate include materiale sau idei din
alte surse, fie scrise, fie de pe Internet sau media audio-vizuală, fie chiar idei ale altor studenți
sau personal academic. Putem defini plagiatul ca încorporarea substanțială și nepermisă în
lucrarea unui student a unor materiale provenite din munca altor persoane (publicată sau
nepublicată).
Există două stadii ale referirii la surse bibliografice atunci când utilizăm sistemul
Harvard sau Nume autor-dată.
1. Referire la sursă în textul lucrării noastre (citarea)
2. Furnizarea de detalii complete ale sursei consultate în lista de referințe bibliografice
aflată la sfârșitul lucrării
Sugestie. Atunci când căutăm literatură legată de subiectul cercetat, trebuie să salvăm
sau ne notăm imediat toate detaliile surselor respective găsite. Dacă nu facem acest lucru, nu
vom putea descrie cu acuratețe sursele utilizate și va trebui depusă o muncă suplimentară
atunci când le vom menționa în lista bibliografică de la sfârșitul lucrării.
Modul de citare a surselor utilizate
Atunci când facem referire la lucrările altor autori, distingem între următoarele situații:
Parafrazare – exprimarea ideilor sau opiniilor originale cu propriile noastre cuvinte
Sinteză – o scurtă descriere a ideilor sau opiniilor citite cu propriile noastre cuvinte dar
furnizând o interpretare personală și nu o simplă reproducere a acelor idei.
Referire la o sursă – menționarea lucrării fără a da prea multe informații asupra cuprinsului
Citare propriu-zisă – menționarea întocmai a cuvintelor din sursa respectivă însoțită de
ghilimele
Utilizarea unor date statistice sau cifre dintr-o sursă, ca de exemplu informații financiare
sau cercetare de piață.
Inserarea numelui autorului și a datei publicării
Utilizarea sistemului nume autor-dată (sistemul Harvard) nu necesită nici o numerotare
sau notă de subsol pe fiecare pagină. În majoritatea cazurilor în care parafrazăm, sintetizăm
sau facem referire la o sursă, este suficient să inserăm în paranteză numele de familie al
autorului și data publicării imediat după ce am făcut referința respectivă.

Exemplu:
Workers in teams tend to adopt particular roles (Belbin 1996)

61
 Referirea la o anumită pagină sau interval de pagini
Atunci când venim cu o informație preluată de la o anumită pagină (pagini) dintr-o sursă
cu un număr mare de pagini, cum ar fi o carte sau un raport, este indicat să precizăm numărul
paginii (paginilor) precum și data puse în paranteză.

Exemplu:
Maxwell (2008, p. 213) gives three possible reasons for high levels of personal debt.
These are….

Situația în care autorul este o companie sau o organizație (“corporate author”)

O organizație (cum ar fi o companie, o universitate sau un departament guvernamental)
poate fi autoarea unei publicații. Adesea, aceeași organizație poate fi editura. Le vom cita în
textul nostru ca pe o persoană.
Exemplu:
Some further research in this area conducted by Stroke Care Association (2007)
seemed to show that many patients regard their interactions with nursing staff as…

Citarea fără autor

Dacă sursa este anonimă (nu are nici autor persoană și nici organizație), vom folosi titlul
lucrării.
Exemplu:
It has been stated that this disease occurs most frequently in women of child bearing
age (Women’s health issues, 2006)

Situația în care sursa citată nu are o dată exactă

Dacă nu cunoaștem data publicării, vom scrie “n.d.” (din limba engleză “not dated”) în
locul anului imediat după numele autorului în textul nostru. Aceasta se întâmplă adesea atunci
când cităm website-uri, care de obicei nu au o dată vizibilă a publicării.
Exemplu:
All twenty five claims were found to be fraudulent (James, n.d.)

Autori multipli
Unul, doi sau trei autori ai aceleiași lucrări
62
 Dăm numele autorilor separate de virgulă și legate prin cuvântul “and” (“și”) sau semnul
“&”. Va urma anul (data).
Exemplu:
Shields, Ford and Taylor (2004) discuss the various uses of the apostrophe.

Patru sau mai mulți autori ai aceleiași lucrări

În cazul a patru sau mi mulți autori, vom trece numele de familie al primului autor urmat
fie de cuvintele “and others” (“și alții”), fie de “et al.” (aceasta din urmă reprezintă o prescurtare
a termenului latin pentru “și alții”. Oricare dintre cele două forme alegem, ea trebuie să fie
constantă în tot cuprinsul lucrării noastre.
Exemplu:
Johnson and others (2008) highlighted some potential problems with user generated
content.

Situația în care cităm mai mult de un autor pentru aceeași explicație

Atunci când numele a mai mult de un autor va apărea citat în textul nostru pentru
aceeași idee exprimată, ei vor trebui listați în ordinea anului publicării.
Exemplu:
Smith (1998), Brown (2001) and Jones (2004) all believed that…

Situația în care un autor are mai mult de un articol publicate în același an

Vom utiliza litere mici după anul publicării dacă ne referim la mai mult de o publicație
apărute în același an și cu același autor.
Exemplu:
Morgan (2001a) gives a useful description of this process as…
Morgan (2001b) points out the paradox inherent in toying to achieve this; she
acknowledges that…

Situația în care avem mai mult de un autor cu același nume de familie și același an al
publicării
Inițialele prenumelor autorilor vor fi utilizate doar atunci când doi sau mai mulți autori
citați în aceeași frază au același nume de familie și au publicat în același an, caz în care vor fi
identificați prin inițialele prenumelor pentru a nu fi confundați.
Exemplu:
63
“…this demonstrates that my theory of motivation is sound” (Robinson, J., 1998, p. 23). This
was challenged later the same year (Robinson, M., 1998).

Citări directe
Dacă cităm direct cuvintele exacte ale unui autor, vom pune ghilimele și vom indica
autorul, anul publicării și paginile de unde am luat citatul – menționate în paranteză.
Exemplu:
“There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed
into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the
fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most
wonderful have been, and are being, evolved. (Darwin, 1859, p. 490).

Cazul în care lipsește o parte din textul original (utilizarea elipsei)

Dacă dorim să oferim părți selectate din citarea originală vom utiliza elipsa. Aceasta
înseamnă o serie de puncte (de obicei trei) pentru a arăta că lipsesc câteva cuvinte.
Exemplu:
There is grandeur in this view of life…from so simple a beginning endless forms most beautiful
and most wonderful have been, and are being, evolved (Darwin, 1859, p. 490).

Adăugarea unor cuvinte suplimentare pentru a face mai clar un citat

Dacă dorim să adăugăm ceva unei citări pentru a îi clarifica înțelesul sau pentru a
corecta gramatica autorului, atunci vom insera un cuvânt sau cuvinte suplimentare în
paranteze pătrate.
Exemplu:
“They [the council employees] were debating working practices all that year and still reached
consensus” (James, 1999, p. 22).

Referințe secundare (o sursă citată într-o altă sursă)

Putem cita o porțiune a unei lucrări care a fost menționată sau citată în cadrul unei alte
lucrări. Aceasta este cunoscută sub numele de referință secundară, căci înseamnă că nu am
accesat noi textul original.
În textul eseului sau articolului nostru vom cita atât sursa originală cât și sursa
secundară din care am preluat ideea și vom utiliza cuvintele “citat în”.
Exemplu:
64
Smith (2001, citat în Jones, 2004, p. 63) gives an excellent précis of different research
philosophies.

Crearea listei referințelor sau a bibliografiei

Lista referințelor sau bibliografia va apărea întotdeauna la sfârșitul lucrării. Aceasta
trebuie să fie consistentă, să urmeze toate cerințele stilului Harvard și să ofere cititorului
destule informații pentru a putea localiza sursa bibliografică în viitor.
Deosebirea dintre bibliografie și lista referințelor este următoarea: în bibliografie se trec
cărțile și articolele relevante pentru lucrarea respectivă, ea nu se rezumă doar la lucrările citate
în text; lista referințelor va cuprinde însă numai publicațiile citate în text.
Lista referințelor (bibliografia) este organizată alfabetic după autor, fie acesta o
persoană sau o organizație, fie după titlu acolo unde nu există autor. Ea reprezintă o evidență
a tuturor surselor utilizate în cercetarea noastră. Iată mai jos principalele reguli pe care trebuie
să le respecte bibliografia:
- În lista referințelor sau în bibliografie vom trece doar inițialele prenumelui autorului, chiar
dacă avem mai multe informații. De exemplu, Mohr, L. Sau Bowlby, J.
- Editorul sau editorii se prescurtează “ed.”, respectiv “eds.”. De exemplu, Spence, B. ed.
- În lista referințelor sau în bibliografie, simbolul “&” este preferabil cuvântului “and” (“și”),
Dar trebuie să facem așa constant pentru toate referințele. De exemplu, Bennett, H. & Reid,
S.
Exemple de referințe
Cărți
Luați-vă informația de pe pagina de titlu a cărții și nu de pe copertă; acestea sunt uneori
ușor diferite. Includeți informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul (autorii), editorul (editorii) sau organizația responsabilă de scrierea cărții
2. Anul publicării (în paranteză)
3. Titlul și subtitlul (dacă există) – subliniat sau îngroșat (Bold) sau cu caractere italice
și urmate de punct.
4. Seria și numărul volumului (dacă este cazul) – urmat de punct.
5. Ediția cărții (dacă nu este prima), de exemplu „2nd ed.” (“ediția a doua”)
6. Locul publicării (dacă este cunoscut), urmat de virgulă
7. Editura – urmată de punct.

65
 Exemplu:
Bowlby, J. (1951) Maternal care and menthal health. Monograph Series, no. 2. Geneva,
World Health Organization
Davies, H. and others (2002) Studying science. 4th ed. London, Moss.
Morris, B. (2004), Program evaluation. 3rd ed. London, Hadlow.
Spencer, J. ed. (2007) School management and finance: opportunities and problems,
Financial Education Series, 23. London, Ford Publishers.
Cărți electronice (e-books)
Uneori, adresa web a unei cărți electronice poate fi excesiv de lungă deoarece conține
coduri de control. În asemenea cazuri, vom include suficient de mult din adresă pentru a
identifica site-ul de unde provine cartea. Includeți informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul (autorii), editorul (editorii) sau organizația responsabilă cu scrierea cărții.
2. Anul versiunii tipărite (utilizăm anul versiunii electronice dacă nu există o versiune
tipărită) – în paranteză.
3. Titlul – subliniat sau îngroșat (Bold) sau cu caractere italice
4. Cuvântul “Internet” – în paranteze pătrate urmat de virgulă
5. Locul publicării versiunii tipărite – urmat de virgul
6. Editura la care a apărut versiunea tipărită – urmată de punct
7. Cuvintele “Available from” (“Disponibil la”) – urmate de două puncte (:)
8. Locația Internet de unde a fost accesată cartea (de exemplu netLibrary)
9. Adresa Internet – în paranteze ascuțite < >
10. Cuvântul “Accessed” (“Accesat”) și data la care a fost consultată cartea electronică
– în paranteze pătrate și urmată de punct.
Exemplu
Dronke, P. (1968) Medieval Latin and the rise of European love-lyric [Internet], Oxford,
Oxford University Press. Available from: Netlibrary http://www.netLibrary.com
[Accessed 6 March 2008]
Capitol într-o colecție editată de scrieri
Se poate ușor face confuzie între numele unui autor ce a contribuit la un volum colectiv
și numele editorului. De aceea, este important să includem în bibliografie editorul cărții căci
aceasta este informația necesară pentru a găsi sursa în catalogul unei biblioteci. Includem
informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul capitolului /secțiunii
2. Anul publicării – în paranteză

66
3. Titlul capitolului/secțiunii – urmat de punct
4. Cuvântul “In” (“În”) urmat de două puncte (:)
5. Autorul/editorul volumului colectiv
6. Titlul cărții – subliniat sau îngroșat sau cu caractere italice – urmat de punct
7. Locul publicării – urmat de virgulă
8. Editura – urmată de virgulă
9. Numărul paginilor din secțiunea la care ne-am referit – urmat de punct
Exemplu:
Potter, A. (2006) Modification of method in education design. In: Bourg, G. ed. Process
in education planning: studies and cases. London, Falmer Press, pp. 23-34
Articole din jurnale
Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul articolului
2. Anul publicării – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Titlul jurnalului (revistei) – subliniat sau îngroșat sau cu caractere italice și urmat de
virgulă
5. Volumul
6. Numărul în paranteză, luna sau anotimpul urmat de virgulă
7. Numărul paginilor articolului – urmat de punct.
Exemplu:
Bennett, M. and James, S. (2001) Through the glass ceiling: women’s experience of
modern workplace practices. Journal of Gender in Business, 5 (3) June, pp. 32-41.
Articole din ziare

Includem informațiile în ordinea următoare:

1. Autorul articolului – dacă este menționat, dacă nu, indicăm titlul articolului
2. Anul publicării – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Numele ziarului – subliniat sau îngroșat sau cu caractere italice și urmat de
virgulă
5. Data apariției – urmată de virgulă
6. Numărul paginilor articolului – urmat de punct.
Exemplu:

67
 Hawkes, N. (2008) Brittle bone drug can stop disease hold. The Times, 11 June, p. 3

Articole din ziare electronice (E-journals)

Uneori, adresa web a unui jurnal electronic poate fi excesiv de lungă deoarece conține
coduri de control. În asemenea cazuri, vom include suficient de mult din adresă pentru a
identifica site-ul de unde provine jurnalul. Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Autor/editor
2. Anul – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Titlul jurnalului – subliniat sau îngroșat sau cu caractere italice
5. Cuvântul “Internet” – în paranteze pătrate și urmat de virgulă
6. Numărul volumului
7. Numărul jurnalului în paranteză, luna sau anotimpul din an urmate de virgulă
8. Numărul paginilor urmat de punct
9. Cuvintele „Available from“ (“Disponibil la”) – urmate două puncte (:)
10. Adresa de internet – în paranteze ascuțite
11. Cuvântul “Accessed” (“Accesat”) și data la care am consultat pagina web – în
paranteze pătrate și urmate de punct.
Exemplu:
Cotter, J. (1999) Asset revelations and debt contracting. Abacus, [Internet], 35(5)
October, pp. 268-285. Available from http://www.ingenta.com [Accessed 19
November 2007]și

Teze de doctorat și dizertații

Vom menționa numele instituției unde a fost susținută teza sau dizertația, de exemplu
Leeds Metropolitan University. Conținutul corect și ordinea sunt aceleași ca și pentru o carte.
Exemplu:
Whitehead, S. (1996) Public and private men: masculinities at work in education
management. Ph.D. thesis, Leeds Metropolitan University
Proceedings ale unei conferințe
Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Numele conferinței – urmat de virgulă
2. Numărul (dacă este cazul) – urmat de virgulă

68
3. Anul – urmat de punct
4. Locul în care s-a ținut conferința – urmat de virgulă
5. Anul publicării – în paranteză și urmat de punct
6. Titlul lucrării publicate: dacă este diferit de numele conferinței – subliniat, îngroșat
sau cu caractere italice și urmat de virgulă
7. Autorul/editorul – urmat de punct
8. Locul publicării – urmat de virgulă
9. Editura – urmată de punct.
Exemplu:
ERB Conference on Renewables, 2003. Stockholm, (2003). Renewables: Proceedings
of the ERB conference on renewable energy sources, G. Bartle ed. London, Johnson.

Să ne reamintim...
Trimiterea la referințe este o metodă utilizată pentru a demonstra
cititorilor tăi că ai studiat cu grijă literatura de specialitate
corespunzătoare.
În același timp, citarea este o recunoaștere a faptului că ai utilizat
ideile și materialele scrise ale altor autori în propria ta cercetare.
Toate stilurile de referințe conțin două părți:
a) Citarea
b) Lista referințelor

69
UV.3 Rezumat
Trimiterea la referințe bibliografice este un proces crucial pentru tine pentru a
duce la îndeplinire o cercetare de succes dar și pentru cititori care pot vedea cum
ți-ai realizat cercetarea.
A ști de ce ai nevoie de referințe înseamnă să înțelegi de ce este important cum
să faci referințe în mod corect.
O citare corectă este o cheie componentă a unei bune practici academice și
îmbunătățește prezentarea muncii tale: arată că lucrarea ta este bazată pe
cunoașterea și informarea academică corespunzătoare.
Te vei asigura că oricine citește lucrarea ta poate urmări sursele pe care tu le-ai
utilizat în realizarea cercetării tale și se vor recunoaște eforturile și calitatea
cercetării tale.
Dacă nu recunoști munca și ideile altor persoane poți fi acuzat de plagiat.
Atunci când facem referire la lucrările altor autori, distingem între următoarele
situații:
Parafrazare – exprimarea ideilor sau opiniilor originale cu propriile noastre
cuvinte
Sinteză – o scurtă descriere a ideilor sau opiniilor citite cu propriile noastre
cuvinte dar furnizând o interpretare personală și nu o simplă reproducere a
acelor idei.
Referire la o sursă – menționarea lucrării fără a da prea multe informații
asupra cuprinsului
Citare propriu-zisă – menționarea întocmai a cuvintelor din sursa respectivă
însoțită de ghilimele
Utilizarea unor date statistice sau cifre dintr-o sursă, ca de exemplu informații
financiare sau cercetare de piață.

70
UV.4. Test de evaluare a cunoștințelor
1. Ce este o citare?
2. Care sunt principalele stiluri de citare?

Test de autoevaluare
1. Facem trimitere la surse bibliografice când:
a) Parafrazăm
b) Compunem
c) Folosesc propriile idei
d) Utilizăm imagini sau cifre dintr-o lucrare editată
(răspuns corect a și d)

71
Unitatea de învățare U.VI Scrierea academică de autoprezentare: scrisoarea de
intenție/motivație și CV-ul academic

Cuprins
Introducere ............................................................................................................................................... 72
Obiectivele unității.................................................................................................................................. 72
VI.1 Redactarea unei scrisori de intenție pentru a aplica la un program de studii
universitare…………………………………………………………………………………………………………..………72
VI.2 Scrisoare de intenție pentru a aplica la un program de master în domeniul economic –
model……………………………………………………………………………………………………………………...……74
VI.3 Crearea unui CV academic………………………………………………………………………………………75
VI.4 Rezumat………………………………………………………………………………………………………………..78
VI.5 Test de evaluare a cunoștințelor…………………………………………………………………………….78

Introducere
Elaborarea unui Curriculum Vitae academic și a unei scrisori de intenție
reprezintă o necesitate atât pe parcursul pregătirii academice dar și atunci când
studentul aplică pentru înscrierea la concurs în vederea ocupării unui loc de
muncă într-un domeniu de cercetare sau educație.

Obiectivele unității de învățare

În această unitate de învățare ne propunem să ajutăm studenții să înțeleagă și
să aplice elementele necesare redactării unui CV academic și a unei scrisori de
intenție.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 2 ore.

VI.1 Redactarea unei scrisori de intenție pentru a aplica la un program de

studii universitare

72
 Programele universitare orientate către cercetare (masterat și doctorat) solicită adesea
aplicanților să înainteze o scrisoare de intenție. De obicei, comitetul de admitere la respectivele
studii va utiliza scrisoarea pentru a decide dacă obiectivele academice și de carieră ale
aplicantului concordă cu programul de studii și cu aria de expertiză a profesorilor. Scrisoarea
de intenție poate servi de asemenea la găsirea unui mentor sau îndrumător potrivit pentru
aplicantul acceptat.
Scrisoare de intenție se circumscrie în jurul următoarelor aspecte de bază:
Accentul pe obiectivele urmărite
În redactarea scrisorii de intenție, vom descrie cu claritate motivele ce ne îndeamnă să
aplicăm la respectivul program de studii. Cum va contribui gradul universitar respectiv la
îndeplinirea obiectivelor carierei noastre? Care sunt domeniile de cercetare care ne
interesează? Va trebui să menționăm unul sau două domenii cu suficiente detalii pentru a
permite comitetului de admitere să își facă o imagine clară a intereselor de cercetare. Sunt
utile și câteva referințe la literatura de specialitate. Vom explica modul în care cunoștințele
dobândite până în prezent ajută în a putea urma programul universitar dorit și în aria de
specializare pe care intenționăm să o aprofundăm.
Scrisoare de intenție și declararea intereselor de cercetare nu reprezintă un contract cu
caracter de obligativitate. Deși scrisoarea reprezintă un element cheie pentru admiterea la
programul respectiv și facilitează găsirea îndrumătorului științific cu interese similare, multe
programe de studii recunosc faptul că obiectivele sau scopurile studenților se pot modifica și
că aceste „comutări” sunt legitime. Putem, fără probleme, să optăm ulterior pentru o altă
specializare în cadrul acelui program universitar.
Contactarea unui profesor
O bună strategie în alegerea unui program universitar este aceea de a citi CV-urile
profesorilor care predau la programul respectiv de studii. Vom acorda o atenție specială listei
lor de publicații. Dacă identificăm un profesor a cărui specializare în cercetare este foarte
apropiată de interesele noastre, îl vom contacta prin email sau telefonic pentru a obține mai
multe informații. Foarte mulți profesori sunt fericiți să discute cu potențialii studenți despre
cercetare și programele universitare în care ei predau.
Mărimea și formatul scrisorii
Scrisoarea de intenție va avea 1-2 pagini scrise succint sau 400-800 de cuvinte, inclusiv
cu lista de referințe. Citarea corespunzătoare a câtorva articole de cercetare demonstrează că
suntem cumva familiarizați cu domeniul în care dorim să lucrăm și că înțelegem convențiile
citării bibliografice din acel domeniu.

73
 Respingerea aplicației
Dacă aplicația este respinsă, aceasta nu înseamnă neapărat că nu avem calificarea
necesară pentru a urma programul respectiv. Uneori, comitetul de admitere respinge un
aplicant deoarece nu există profesori a căror expertiză să vină în întâmpinarea domeniului de
cercetare precizat în scrisoarea de intenție. Se poate de asemenea să existe profesori care au
expertiza indicată, dar nu mai pot lua la îndrumare studenți suplimentari. Astfel, nu vom ezita
să aplicăm din nou la același program anul viitor – în situația în care respingerea s-a datorat
motivelor menționate mai sus.

VI.2 Scrisoare de intenție pentru a aplica la un program de master în domeniul

economic – model

Numele și prenumele aplicantului

Adresa...............
Țara...................
Universitatea............
Facultatea................
Departamentul..........
Data............

Domnule Decan,

Prin prezenta scrisoare intenționez să aplic la programul de masterat „Economia

bunăstării” din cadrul Facultății de Științe Economice, Universitatea...............................
pentru anul universitar ...................
Consider că existența acestui masterat reprezintă o excepțională oportunitate pentru
a-mi prezenta motivația și intenția de a-l urma. Cu background-ul meu educațional și cu
experiența de muncă pe care am acumulat-o, nutresc speranța de a fi un candidat potrivit.
Am ales universitatea dumneavoastră datorită resurselor sale academice valoroase și
a reputației de instituție cu un înalt nivel educațional.
Încă din anii de liceu am manifestat interes pentru disciplina Economie și am consultat
periodice tratând evenimente curente din acest domeniu. În timpul facultății am fost pasionat
de aspectele bunăstării economice și m-au interesat în mod deosebit cursurile de teorie
economică (micro- și macroeconomie). Astfel, nu numai că am întreprins un studiu sistematic

74
al principiilor economice, dar am și învățat metodele economice analitice pentru politicile
publice, cum ar fi teoria jocurilor sau principiile și teoria impozitării. Lucrarea mea de licență a
vizat domeniul finanțelor publice și al impactului politicilor publice asupra bunăstării sociale.
Rezultatele cercetării mele au fost acceptate de către departamentul de specialitate din cadrul
consiliului municipal și chiar am fost invitat să particip la un dialog pe această temă. De atunci,
mi-am descoperit pasiunea pentru economia bunăstării și mi-am setat obiectivul de a deveni
consultant economic în domeniul politicilor sociale și de a contribui astfel la îmbunătățirea
standardelor de viață ale oamenilor.
După citirea cu atenție a programei analitice și a cerințelor pentru cursuri, am credința
că acestea concordă foarte bine cu profilul meu și cu interesele mele de cercetare. Grație
website-ului universității dumneavoastră am obținut informații utile despre campusul
universitar și viața studențească. Ținând cont de toate acestea, cred că aș avea capacitatea să
obțin rezultate deosebite la finalizarea programului de studii.
Realizez faptul că acest masterat este foarte competitiv, atrăgând studenți extrem de
motivați, dar sunt convins că rezultatele bune obținute în timpul facultății și experiența mea
profesională mă recomandă pentru a mă putea număra printre masteranzi. De aceea, m-aș
simți onorat dacă îmi acceptați candidatura pentru studiile de masterat. În același timp, sunt
conștient de posibilele provocări și de eforturile considerabile pe care va trebui să le depun
pentru a absolvi acest masterat.

Cu respect,
Aplicant.................

VI.3 Crearea unui CV academic

CV-ul academic va fi utilizat doar pentru aplicații la nivel academic și are un format
special. Acesta va insista asupra publicațiilor, a activității de cercetare și a modului de finanțare
a cercetării.
Cu toate că CV-ul academic este în general mai cuprinzător și mai lung decât alte tipuri
de CV, nu se recomandă depășirea a patru pagini. Formatul CV-ului poate diferi de la o țară la
alta, dar există niște reguli cu caracter general pentru întocmirea unui CV la nivel academic:
- CV-ul academic va trebui “croit” pentru fiecare aplicație în parte. Vom analiza cu atenție
descrierea job-ului respectiv – dacă aceasta este disponibilă. CV-ul va reflecta îndeplinirea
cerințelor job-ului.

75
- Vor fi scoase în evidență realizările academice și interesele de cercetare. Vom extrage cât
mai multe informații despre domeniul de cercetare pentru care aplicăm – pentru a vedea
modul în care expertiza noastră se pliază pe acel domeniu.
- Vom reduce la minimum limbajul de jargon și vom scrie cu claritate. Vom descrie amănunțit
calificările pe care le avem, publicațiile și alte informații relevante. Vom menționa
contribuția avută la publicațiile respective, în special la cele cu un factor mare de impact.
Modestia nu se justifică aici!
- Lista de publicații se întocmește în ordine cronologică inversă – de la cele mai recente până
la cele mai vechi. Este indicat ca lista de publicații să fie o anexă la CV Vom include articolele
publicate în jurnale sau prezentate la conferințe științifice naționale și internaționale, cărți
sau capitole din cărți, rapoarte științifice și brevete.
- Experiența în cercetare: rezultatele se trec tot în ordine cronologică inversă. Vom accentua
expertiza de specialitate/tehnică, abilitățile de IT și orice alte abilități pe care le necesită
job-ul respectiv, inclusiv managementul de proiect sau al resurselor umane.
- Aspectele educaționale: menționăm aici instituțiile de învățământ absolvite tot în ordine
cronologică inversă. Vom insista asupra educației universitare, incluzând distincții și burse
de studiu, chiar și numele îndrumătorului de doctorat – dacă este cazul.
- Aspecte de finanțare a cercetării: vom menționa granturile pentru proiecte de cercetare
sau pentru participarea la conferințe și eventuale premii obținute. Dacă considerăm util,
putem menționa și sumele de bani alocate.
- Experiența de predare: vom trece aici cursuri, seminarii, activități de evaluare – în special
dacă activitatea de predare este cuprinsă în descrierea job-ului respectiv.
- Experiența administrativă: vom menționa toate activitățile de coordonare de programe de
studii sau departamente, organizarea de cursuri, școli de vară sau alte evenimente,
calitatea de membru în diverse comitete, mai ales dacă responsabilitățile administrative
figurează în descrierea job-ului.
- Calificările profesionale: aici vom trece calitatea de membru în organisme sau societăți
profesionale.
- Activități de dezvoltare profesională: vom indica orice training legat de calificări de predare
și învățare, tehnici analitice și de cercetare, management, scriere academică, îndrumare în
cercetare.
- Participarea la conferințe și sesiuni științifice: vom menționa orice invitații de a prezenta
articole sau postere sau de a fi key-note speaker.

76
- Recomandări: vom specifica numele a două sau trei persoane care ne pot recomanda
(dintre care cel puțin două sunt din mediul academic), dar pentru aceasta vom cere mai
întâi permisiunea acelor persoane.
CV-ul academic nu va fi utilizat pentru a aplica la job-uri non-academice – pentru acestea
vom folosi un CV cronologic sau bazat pe competențe.
In figura 1. este prezentată o machetă de Curriculum Vitae Europass. Modelul oficial dar și
ghidul cu instrucțiunile de completare se găsesc accesând link-ul
https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-
instructions.
Figura 1. Machetă CV Europass

77
 Să ne reamintim...
CV-ul academic va fi utilizat doar pentru aplicații la nivel academic și are
un format special. Acesta va insista asupra publicațiilor, a activității de
cercetare și a modului de finanțare a cercetării.
Scrisoarea de intenție va avea 1-2 pagini scrise succint sau 400-800 de
cuvinte, inclusiv cu lista de referințe.

UVI.4 Rezumat
Scrisoarea de intenție va cuprinde în clar motivele aplicantului, interesele pentru
înscrierea la un anumit program de studii și calitățile pe care le are și-l vor ajuta
să-și atingă obiectivele propuse.
Formatul CV-ului poate diferi de la o țară la alta, dar există niște reguli cu
caracter general pentru întocmirea unui CV la nivel academic. CV-ul academic
va trebui “croit” pentru fiecare aplicație în parte. Vom analiza cu atenție
descrierea job-ului respectiv – dacă aceasta este disponibilă. CV-ul va reflecta
îndeplinirea cerințelor job-ului. CV-ul academic nu va fi utilizat pentru a aplica la
job-uri non-academice – pentru acestea vom folosi un CV cronologic sau bazat
pe competențe

UVI.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Ce trebuie să conțină un CV academic?
2. Ce trebuie să conțină o scrisoare de intenție?

Test de autoevaluare
1. Care este lungimea recomandată a unei scrisori de intenție?
a) 1-2 pagini
b) 10000 de cuvinte
c) nu sunt restricții
(Răspuns corect a)

Realizați un CV academic și o scrisoare de intenție

78
Unitatea de învățare U.VII Posterul științific și prezentarea științifică orală

Cuprins
Introducere ............................................................................................................................................... 79
Obiectivele unității.................................................................................................................................. 79
VII.1 Prezentare generală………………………………………………………………………………………………79
VII.2 Sugestii pentru realizarea unui poster științific de calitate………………………………..…….80
VII.3 Rezumat……………………………………………………………………………………………………….………82
VII.4 Test de evaluare a cunoștințelor……………………………………………………………………………82

Introducere
În această secțiune ne propunem prezentarea modului în care se realizează un
poster științific.

Obiectivele unității de învățare

Parcurgerea atentă a acestei unități de învățare va permite studenților să:
▪ cunoască și să aplice elementele semnificative pentru realizarea unui poster
științific de calitate.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 1-2 ore.

VII.1 Prezentare generală

Posterul este larg utilizat în comunitatea academică, multe conferințe incluzând în
programul lor prezentări de postere.
Posterele științifice realizează un sumar al informației sau cercetării în mod concis și
atractiv pentru a o face publică și a genera potențiale discuții.
Posterul este de obicei o combinație de texte, tabele, grafice, fotografii și alte forme de
prezentare. În cadrul unei conferințe, cercetătorul stă alături de poster, în vreme ce alți
participanți pot veni să vadă prezentarea și să interacționeze cu autorul.
Pentru realizarea unui poster de calitate, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

79
- Informațiile importante trebuie să poată fi citite de la o distanță de aproximativ 3 metri
- Titlul este scurt și atractiv
- Numărul de cuvinte este cuprins între 300 și 800
- Textul este clar și la obiect
- Se impune utilizarea numerotării și a punctelor marcând titluri scurte, ceea ce va favoriza
o citire mai ușoară
- Vor fi utilizate eficient graficele, culorile și font-urile de tehnoredactare
- Se va realiza o schemă clară și adecvată subiectului tratat
- Se va include obligatoriu numele și afilierea instituțională.
Înainte de redactarea posterului, vom avea în vedere trei întrebări:
1. Care este cea mai importantă/interesantă/ieșită din comun descoperire a
proiectului nostru de cercetare?
2. Cum vom împărtăși vizual rezultatele cercetării noastre celorlalți participanți
la conferință? Vom utiliza grafice, diagrame, fotografii, imagini?
3. Ce tip de informații putem exprima în timpul prezentării care să completeze
informația din poster?
Pentru realizarea unui poster, se pot folosi următoarele tipuri de software:
a) Power Point
Aceasta reprezintă o opțiune populară și ușor de utilizat. Ea este parte
componentă a pachetului Microsoft Office.

b) Adobe Illustrator, Photoshop și InDesign

Acestea înseamnă un software profesional cu imagini de înaltă rezoluție, dar
mai complex și mai scump.

c) Open Source Alternatives

Open Office este alternativa fără bani a MS Office (Impress fiind alternativa
sa de PowerPoint).

Inkscape și Grimp reprezintă alternative la produsele Adobe. Pentru

diagrame putem încerca Gliffy sau Lovely Charts.

VII.2 Sugestii pentru întocmirea unui poster științific de calitate

O sesiune științifică de postere constituie o excelentă oportunitate de a ne face
cunoscuți și de a ne prezenta rezultatele cercetării într-o lumină favorabilă, de a face contacte

80
și de a primi feed-back-uri utile. Va exista însă o considerabilă competiție în ceea ce privește
timpul pe care ni-l acordă auditoriul. De aceea, va trebui să îi captăm atenția și să ne
comunicăm mesajul succint și rapid. Un poster de succes ne prezintă munca în mod clar și
profesional și va încuraja audiența să zăbovească asupra rezultatelor respective, oferindu-i
oportunitatea de a le discuta și de a obține orice informație mai detaliată pregătită pentru a fi
înmânată celor interesați.
Atunci când suntem acceptați ca participanți într-o sesiune de postere, vom primi niște
instrucțiuni de prezentare. Acestea furnizează informații foarte specifice, care, deși diferite de
la caz la caz, se referă în general la dimensiunile ariei de afișare, timpul alocat pentru
prezentare, spațiul avut la dispoziție. Unii organizatori ai sesiunilor științifice de postere oferă
indicații sau sugestii bazate pe experiența din trecut. Acestea de obicei includ:
- Comunicarea trebuie să fie cât mai eficientă și mai adaptată cerințelor audienței respective
- Textul trebuie să fie vizibil de la distanță
- Piesele prezentării trebuie organizate în așa fel încât să conducă logic de-a lungul afișajului
respectiv
- Ilustrațiile trebuie să fie simple și cu caracter BOLD
- Afișajul trebuie să fie auto-explicativ, astfel încât să avem posibilitatea de a vorbi liber
- Afișajul trebuie menținut simplu, cu un text cât se poate de scurt, așa încât publicul să îl
poată recepționa în aproximativ 30 de secunde. Informații mai detaliate pot fi cuprinse în
materiale suplimentare înmânate participanților.
- Un poster de o culoare neutră pe o suprafață mată este mai plăcut ochiului decât unul pe
un fond colorat strălucitor
- Se va avea în vedere o organizare a materialului și o editare a conținutului astfel încât să
se elimine orice element vizual ce distrage atenția. Se va scoate tot ceea ce nu este absolut
necesar pentru prezentare.
- Se impune dotarea cu un caiet de notițe și pix pentru a nota observațiile sau întrebările,
inclusiv cu pioneze de rezervă, bolduri sau ace, bandă, lipici.

81
Să ne reamintim...
Pentru realizarea unui poster de calitate, trebuie îndeplinite
următoarele cerințe:
- Informațiile importante trebuie să poată fi citite de la o distanță de
aproximativ 3 metri
- Titlul este scurt și atractiv
- Numărul de cuvinte este cuprins între 300 și 800
- Textul este clar și la obiect
- Se impune utilizarea numerotării și a punctelor marcând titluri scurte,
ceea ce va favoriza o citire mai ușoară
- Vor fi utilizate eficient graficele, culorile și font-urile de
tehnoredactare
- Se va realiza o schemă clară și adecvată subiectului tratat
- Se va include obligatoriu numele și afilierea instituțională.

82
 UVII.3 Rezumat
Pentru obținerea unui poster științific de calitate vom ține cont de următoarele:
Comunicarea trebuie să fie cât mai eficientă și mai adaptată cerințelor
audienței respective
Textul trebuie să fie vizibil de la distanță
Piesele prezentării trebuie organizate în așa fel încât să conducă logic de-a
lungul afișajului respectiv
Ilustrațiile trebuie să fie simple și cu caracter BOLD
Afișajul trebuie să fie auto-explicativ, astfel încât să avem posibilitatea de
a vorbi liber
Afișajul trebuie menținut simplu, cu un text cât se poate de scurt, așa încât
publicul să îl poată recepționa în aproximativ 30 de secunde. Informații mai
detaliate pot fi cuprinse în materiale suplimentare înmânate participanților.
Un poster de o culoare neutră pe o suprafață mată este mai plăcut ochiului
decât unul pe un fond colorat strălucitor
Se va avea în vedere o organizare a materialului și o editare a conținutului
astfel încât să se elimine orice element vizual ce distrage atenția. Se va
scoate tot ceea ce nu este absolut necesar pentru prezentare.
Se impune dotarea cu un caiet de notițe și pix pentru a nota observațiile sau
întrebările, inclusiv cu pioneze de rezervă, bolduri sau ace, bandă, lipici.

UVII.4 Test de evaluare a cunoștințelor

1. Ce este un poster științific și unde se utilizează?
2. Ce ar trebui să conțină un poster?

Test de autoevaluare
Care dintre următoarele afirmații sunt corecte?
a) Titlul posterului este scurt și atractiv
b) Posterul este bogat în informații prezentate detaliat
c) Textul este clar și la obiect
d) Culorile utilizate vor fi stridente pentru a atrage atenția
(răspuns corect a și c)

83
 BIBLIOGRAFIE

Derek Rowntree, (1980), Învață cum să înveți. Introducere programată în tehnica studiului,

Editura Didactică și Pedagogică, București.

Greenwood, D.C. (2007), „Reliability of journal impact factor rankings”, BMC Medical Research

Methodology, 7(48), 48.

Harvard Reference Style Guide (2009), disponibil la

http://openjournals.net/files/Ref/HARVARD2009%20Reference%20guide.pdf, accesat în

august 2017.

Hirsch, J.E. (2005), “An index to quantify an individual’s scientific research output”, PNAS

(Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America), 15

November, 102(46) 16569-16572, published online 2005 Nov.7, doi

10.1073/pnas.0507655102.

Howard, J. (2009), “Humanities journals confront identity crisis”, The Chronicle of Higher

Education, 55(19), A1.

Martea, G. (2015), Omul, societatea, școala și sistemul de valori, articol publicat în Materialele

Conferinței Ştiințifice Internaționale, 16-17 octombrie 2015: “Educația din perspectiva

valorilor”, Universitatea 1 decembrie 1918, Alba Iulia, România, ediția a VII-A, 2015

Johnstone, M.J. (2007), “Journal impact factors: Implications for the nursing profession”,

International Nursing Review 54(10, 35-40.

Park, C. (2003), In Other (People‘s) Words: plagiarism by university students—literature and

lessonsǁ, în Assessment & Evaluation in Higher Education, 28 (5), pp. 471 – 488.

Seglen, P.O. (1997), “Why the impact factor of journals should not be used for evaluating

research”, British Medical Journal, 314 (7079), 498-502.

Țigu, G., (2005), Etica afacerilor, Editura Uranus, eiția a II a.

84
The Chicago Manual of Style Online (2017), disponibil la

http://www.chicagomanualofstyle.org/home.html, accesat în august 2017.

Whitaker, A. (2009), Academic Writing Guide 2010 – A Step-by-Step Guide to Writing

Academic Papers, City University of Seattle, Bratislava, Slovakia.

Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și

inovare,

http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Legea_206_27_mai_2004.pdf

. Accesată la data de 05.02. 2018.

Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificările si completările ulterioare.

85