Balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter

liric şi sau dramatic în care se relatează o legendă, un fapt istoric, o idee filozofică (filosofică-ambele
variante sunt corecte) sau în care se creează o personalitate istorică sau una legendară. Aceasta
are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic şi tradițional, ca orice operă populară.

Trăsături definitorii baladei sunt:

O primă trăsătură o constituie faptul că autorul transmite indirect gândurile şi

sentimentele prin intermediul acțiunii şi personajelor.
O a doua trăsătură este reprezentată de faptul că acţiunea, una simplă şi liniară, este
structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă epică.
Balada conține întâmplări tragice, dramatice, neobişnuite, iar conflictul este puternic.
O a treia trăsătură este ilustrată de faptul că elementele spaţio-temporale sunt limitate.
O a patra trăsătură o reprezintă faptul că la acţiune participă un număr mic de
personaje înzestrate cu puteri excepţionale. Portretele eroilor sunt realizate prin antiteză şi
prin intermediul hiperbolei. Acestea sunt privite din perspectiva dominanței interioare.
Personajul principal al baladei populare sau eroul este cel care participă la întreaga
acțiune şi are un destin important. De asemenea, îi sunt atribuite puteri supraomeneşti, are
calităţi fizice şi morale de excepţie. Acesta poate fi caracterizat atât prin mijloacele
caracterizării directe ( de către autor, de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin
mijloacele caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relația cu celelalte personaje).
A cincea trăsătură o reprezintă faptul că balada populară conţine elemente de fabulos,
precum: animalul năzdrăvan, spațiul şi timpul sunt mitice, dar şi prezența cifrelor fatidice.
De asemenea, sunt prezente motive literare specifice, cum ar fi: motivul drumului, al
cosmosului, cel al comuniunii om-natură.
A şasea trăsătură este constituită de prezenţa procedeelor artistice specifice
folclorului: exagerarea unor elemente, paralelismul sintactic, repetarea unor secvențe semnificative.
Totodată, implicarea afectivă a poetului anonim este sugerată prin intermediul dativului etic, a
diminutivelor, a interogației retorice.
În ceea ce priveşte prozodia, versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau
monorimă.
În ultimul rând, modurile de expunere sunt îmbinate.
Unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic, sângeros.
În concluzie, balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare
întindere, uneori şi cu caracter liric şi sau dramatic în care se relatează un fapt sau în care
ne este prezentată o figură istorică.

Exemple de opere încadrate în specia baladei populare:

Monastirea Argeșului
Miorița
Toma Alimoș
Constantin Brancoveanu