Poliţia Română este forţa principală a Ministerului Afacerilor

Interne şi una dintre cele mai solide şi complexe instituţii din România,
fiind cea mai importantă structură cu atribuţii în realizarea siguranţei
cetăţeanului, cu reprezentare în toate unităţile administrativ-teritoriale,
având peste 44 de linii specifice de muncă în domeniul prevenirii şi
combaterii criminalităţii, atât a celei simple, cât şi a celei organizate.

Poliţia Română participă, sub coordonarea MAI, cu efective la efortul internaţional de stabilizare şi de
reconstrucţie în teatrele de operaţii ale diferitelor misiuni de menţinere. În prezent, Poliţia Română
participă la un număr de 10 misiuni de pe patru continente, respectiv America Centrală, Asia, Africa şi
Europa.

Misiunile la care Poliţia Română este reprezentată se desfăşoară sub egida Organizaţiei Naţiunilor
Unite, a Uniunii Europene precum şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa. În
cadrul acestor misiuni, poliţiştii români au, în funcţie de mandatul internaţional, fie atribuţii executive
fie de monitorizare, îndrumare şi consiliere. Serviciul Afaceri Europene, Programe şi Relaţii
Internaţionale este structura care este desemnată de conducerea Poliţiei Române să ţină legătura şi să
coordoneze activitatea desfăşurată de poliţiştii români pe perioada executării turului de serviciu.

Participarea României la misiunile pentru menţinerea păcii cu efective de poliţişti incluse în

componenţa CIVPOL, sub egida O.N.U., a început în 1998 , când un prim contingent de poliţişti a fost
trimis în Bosnia-Herţegovina, în cadrul misiunii UNMIBH (ulterior, în mod gradual, au fost trimişi alţi
poliţişti la Grupul Internaţional de Poliţie IPTF din Bosnia – Herţegovina şi în Kosovo).

Baza juridică a trimiterii acestui contingent a fost, la vremea respectivă, Hotărârea Parlamentului
României nr. 18 din 10 iunie 1998, precum şi Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 23 din
21 martie 1996 şi 182 din 22 decembrie 1997. Potrivit acestora, la cerere, Ministerul de Interne putea
pune la dispoziţia O.N.U., cu respectarea procedurilor prevăzute de legislaţia naţională, un număr de
poliţişti şi echipamentele individuale necesare îndeplinirii misiunilor.

În principiu, unităţilor române din cadrul CIVPOL din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, ca părţi ale
Misiunilor O.N.U. de peacekeeping, le-au fost stabilite următoarele atributiuni:

• instructori pentru centrele de formare sau consultanţi pentru reorganizarea poliţiei locale;

• ofiţeri de stat major în punctele de comandă ale UNMIBH;

• observatori de poliţie sau de drepturile omului, fie individual, fie în cadrul unor structuri cu
acest gen de atribuţii, putând participa şi la sprijinirea investigaţiilor criminalistice;

• lucrători însărcinaţi cu acordarea asistentei umanitare.

Alte misiuni ale poliţiştilor români sub egida O.N.U. s-au desfaşurat/se desfăşoară în Haiti şi Congo, iar,
ca semn de aprecierea de care se bucură, mulţi dintre ei deţin/au deţinut funcţii de conducere în
cadrul UNCIVPOL.

Începutul de secol şi mileniu a evidenţiat faptul că ordinea şi siguranţa

publică, securitatea cetăţenilor a fost şi este ameninţată de dificultăţile apărute în
activităţile interne ale statului. La nivel global, în mod alarmant războaiele civile au
fost frecvente, alături de sărăcie, foamete, boli, violenţă, abuzuri împotriva
drepturilor omului.
Noua arhitectură europeană şi euroatlantică de securitate comună şi
colectivă, a pus permanent problema redefinirii factorului militar, în special în
privinţa competenţelor de natură poliţienească, dar şi în îndeplinirea unor misiuni
de ordine şi siguranţă publică. În aceşti parametri, domeniul ordinii publice( al
cărui obiectiv fundamental îl reprezintă creşterea gradului de siguranţă a
cetăţenilor) trebuie să reglementeze în mod corect atribuţiile şi competenţele
instituţiilor abilitate cu gestionarea relaţiilor de convieţuire socială. Apare astfel
necesitatea reevaluării continue a acestor atribuţii şi competenţe, pentru a dezvolta
sentimentul siguranţei publice, problema vizând statutul structurilor Ministerului
Afacerilor Interne.
Cu cât încercăm să descifrăm şi să cunoaştem mai mult realitatea zilelor
noastre, realizăm că lumea din jurul nostru oferă din ce în ce mai puţine garanţii
pentru o viaţă liniştită şi sigură. Tot mai des cuvinte ca dezastru, instabilitate,criză,
incertitudine, risc, hazard, situaţii de urgenţă apar în presa cotidiană, în emisiuni ale
radiodifuziunii şi televiziunii. De cele mai multe ori, rostireaacestor cuvinte
provoacă nesiguranţă, teamă, stres şi descoperim astel că puterea noastră de
înţelegere este depăşită de complexitate şi diversitate, că anii care au trecut şi cei
carea vor urma ne-au făcut şi ne vor face să ne gândim, să raportăm viaţa noastră la
haos şi criză.
Opţiunile politico-militare şi euro-atlantice ale României, racordarea la
cultura europeană, realităţile începutului de secol, necesită mutaţii substanţiale în
raportul relaţionării mai ales în ceea ce priveşte raporturile structurilor statului cu
societatea civilă şi implicit cu structuri regionale şi zonale.
În acest context, Ministerul Afacerilor Interne, structură(articulaţie) de
primă importanţă, a devenit un domeniu al transformărilor, sens în care s-au impus
şi încă se mai impun acţiuni rapide şi complexe, mai ales la nivelul pregătirii
resurselor umane. Strategia Ordinii Publice pentru perioada 2015-2020 vizează
tocmai asemenea puncte obligatorii de trecere, racordate la Strategia Naţională de
Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.
. Participarea Jandarmeriei Române şi a Poliţiei Romane ca forţe umanitare de ordine în misiunile
internaţionale

In virtutea Legii nr. 116 din 5 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române,
aceasta este ”instituţie militară specializată a statului, componentă a Ministerului de Interne” (art.l).
Jandarmeria Română este organizată pe principii militare, pe întreg teritoriul ţării, şi are în structură:
Comandamentul Naţional al Jandarmeriei; comandamente de jandarmi teritoriale (comandamente de
jandarmi judeţene şi Comandamentul de jandarmi al municipiului Bucureşti); batalioane de jandarmi;
detaşamente, companii, secţii, plutoane, gărzi, posturi şi grupe de jandarmi; brigadă mobilă de
jandarmi; centre de instrucţie; unităţi speciale de jandarmi; instituţii de învăţământ; bază pentru
logistică; bază de reparaţii (art.4 alin. 1).

Potrivit art. 21 alin. (1) lit. m) al legii, m) Jandarmeria Română participă, la solicitarea Preşedintelui
României şi cu aprobarea Parlamentului României, în afara teritoriului naţional, cu efective şi tehnică
din dotare, la constituirea forţelor internaţionale destinate îndeplinirii unor misiuni de instruire,
asistenţă şi cooperare în domeniul ordinii publice şi pentru acţiuni umanitare; în timpul îndeplinirii
acestor misiuni, efectivele de jandarmi participante au regimul trupelor din Ministerul Apărării
Naţionale, care execută misiuni în străinătate.

Militarii Jandarmeriei Române, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, au obligaţia să respecte

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să asigure îngrijire medicală persoanelor care au
nevoie de aceasta ca urmare a intervenţiei în forţă. Militarilor Jandarmeriei Române le sunt interzise
comiterea actelor de tortură, aplicarea unor măsuri degradante sau inumane, precum şi executarea
ordinelor vădit ilegale (art.33).

În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, jandarmii folosesc armamentul din dotare, scuturi de protecţie,
căşti cu vizor, bastoane de cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, mijloace cu substanţe iritant-
lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, cătuşe, câini de serviciu, dispozitive sonore şi
luminoase, mijloace blindate de protecţie, precum şi orice mijloace de protecţie şi de imobilizare,
aflate în dotare (art.34); în caz de absolută necesitate şi atunci când folosirea altor mijloace de
imobilizare sau de constrângere nu a dat rezultate, jandarmii fac uz de armă, în condiţiile strict
prevăzute de lege (art.35).

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, jandarmii se bucură de protecţie deosebită, potrivit legii penale:

• în cazul infracţiunilor săvârşite împotriva soţului sau soţiei ori împotriva copiilor jandarmului, în
scop de intimidare sau de răzbunare pentru măsurile legale luate de acesta în exercitarea atribuţiilor
de serviciu, limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală se majorează cu 2 ani.

• omorul săvârşit împotriva unui jandarm aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu sau în
legătură cu îndeplinirea acestor atribuţii constituie infracţiune de omor deosebit de grav şi se
pedepseşte conform art. 1761 din Codul penal.

Potrivit OUG. nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., articolul 3, „La
solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, M.A.I. participă cu efective şi tehnica
din dotare la misiuni internaţionale sau multinaţionale umanitare şl de menţinere a păcii, în afara
teritoriului naţional”.

Art. 176 incriminează omorul deosebit de grav, pedepsit cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la
15 la 25 de ani; acestuia îi corespunde art. 179 din noul Cod penal, ce incriminează omorul calificat,
pedepsit „cu detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi”.

MANAGEMENTUL CRIZELOR CARE ADUC ATINGERE ORDINII

ŞI SIGURANŢEI PUBLICE
În timp de pace, în situaţii de criză şi în caz de război, sarcina restabilirii
ordinii de drept şi a ordinii constituţionale revine forţelor principale din Ministerul
Afacerilor Interne.Acestea trebuie să pregătească şi execută o serie de acţiuni
specifice, dintre care evidenţiem : deblocarea sediilor administraţiei de stat, ale
partidelor, aeroporturilor, nodurilor feroviare şi căilor de comunicaţii; intervenţia în
cazul manifestărilor publice legale(cu aprobare) atunci când apar perturbaţii;
intervenţia la obiective politice, economice, militare, culturale, sociale, etc., atunci
când au fost atacate de elemente interne agresive; capturarea elementelor teroriste,
paramilitare, infractorilor de drept comun din sfera crimei organizate, a sabotorilor;
combaterea migraţiei ilegale şi pătrunderea infractorilor internaţionali pentru
asigurarea securităţii frontierelor de stat; în situaţii de criză acţionează pentru
restabilirea ordinii constituţionale urmărind destructurarea grupurilor paramilitare,
intervenţia operativă pentru deblocarea obiectivelor strategice; eliberarea unor
personalităţi militare şi civile şi anihilarea turbulenţilor care au atacat forţele de
ordine publică.
Pot fi situaţii în care forţele principale de ordine publică să fie depăşite.
Pentru aceasta, conform normelor legale pot intervenei şi pot fi întrebuinţate forţe
din Ministerul Apărării Naţionale, gradual, urmărind de regulă cel puţin patru etape
ale intervenţiei: când se apreciează că situaţia poate fi scăpată de sub control, dar în
etapa preconflictuală, pe baza unor planuri bine stabilite; în etapa acţiunilor
violente, grave( cu efecte asupra securităţii naţionale şi ordinii constitiţionale) unde
pot participa şi forţe specializate ale altor structuri din sistemul de securitate
Neclasificat
27 din 57
Neclasificat
naţională; urmează etapa decisivă care cuprinde totalitatea acţiunilor desfăşurate
de forţele principale de menţinere a ordinii de drept şi a ordinii constituţionale cu
participarea succesivă a unor structuri ( unităţi, mari unităţi) ale armatei etapa
postconflictuală cuprinde totalitatea acţiunilor pentru a trece la starea de
normalitate prin respectarea tuturor măsurilor stabilite.
Studiul nostru, documentarea dar şi experienţa personală, ne oferă
posibilitatea să evidenţiem mai multe principii, care trebuie respectate pe timpul
intervenţiei pentru restabilirea ordinii de drept şi a ordinii constituţionale.
• Desfăşurarea acţiunilor împotriva celor care tulbură ordinea publică trebuie
să se desfăşoare în forţă, fără abuzuri şi depăşirea competenţelor (exces de zel) cu
respectarea normelor legale, folosirea diferenţiată a armelor şi muniţiilor (de regulă
se folosesc arme neletale) iar recurgerea la mijloace nonviolente să se facă numai
atunci când acest lucru este posibil.
• În toate situaţiile de întrebuinţare în legitimitate a forţei se va avea în vedere
gradualitatea, limitarea, proporţionalitatea şi evitarea surprinderii(nonsurprinderea).
• Respectarea demnităţii umane (umanismul), profesionalismul, care
presupune după părerea noastră integritatea fizică şi morală.
• Informarea oportună a opiniei publice, mass-media, motivarea acţiunilor
întreprinse, promovarea dialogului şi negocierii cu liderii pentru rezolvarea
împreună a conflictului.
• Principiul riscului pentru forţele de ordine (evitarea vătămărilor corporale şi
alegerea cu discernământ a mijloacelor de intervenţie), trebuie să direcţioneze către
respectarea şi apărarea fiinţei umane care se află sub protecţia forţelor de ordine;
sunt interzise tratamentele dure, neomenoase şi mai ales aplicarea de pedepse
colective de către forţele de restabilire a ordinii de drept.
• Principiul echidistanţei politice faţă de intervenţii simpatizate de forţe
politice sau de liderii acestora, interesaţi de o anumită rezolvare(gestionare) a
crizei; păstrarea echidistanţei este de natură să nu altereze intervenţia.
• Pe timpul intervenţiei forţelor de ordine publică în scopul restabilirii ordinii
de drept considerăm ca obligatorii: îngrijirile medicale fără discernământ, a
răniţilor, indiferent de partea care se află în conflict; copiii, mai ales cei
întâmplători aflaţi în zona de conflict au dreptul la protecţie( mai ales dacă avem în
vedere şi vârsta lor).
Neclasificat
28 din 57
Neclasificat
Viaţa a demonstrat că sunt măsuri de ordine publică care apar independent de
voinţa noastră, în care măsurile de ordine se organizează în funcţie de evoluţia şi
caracteristicile acestora; este cazul catastrofelor, calamităţilor naturale, explozii,
incendii de mari proporţii, inundaţii, etc. Măsurile care se iau în aceste situaţii
urmăresc înlăturarea urmărilor evenimentelor deosebite, limitarea pagubelor aduse
avuţiei publice sau private, salvarea cetăţenilor, asigurarea ordinii şi liniştii publice
în zonă. Având în vedere frecvenţa acestora, pentru a preveni luarea unei decizii
pripite atunci când se produc astfel de evenimente la nivelul Ministerului Afacerilor
Interne, a inspectoratelor judeţene, la poliţiile municipale şi orăşeneşti există
planuri de acţiune întocmite din timp, pe mai multe variante.
Organizarea măsurilor de ordine, în asemenea cazuri denumite şi situaţii
speciale trebuie să parcurgă mai multe activităţi. Prezentăm în continuare pe cele
mai importante dintre ele: însuşirea şi înţelegerea corectă a misiunii de ordine
publică; stabilirea componenţei grupei operative; recunoaşterea în teren şi
studierea problemelor pe care le implică noua misiune; stabilirea necesarului de
efective, materiale, tehnică, logistică; întocmirea planului de activităţi( măsuri) şi
transmiterea la subordonaţi în părţile ce îi privesc, plan care va cuprinde obligatoriu
măsuri de conducere, cooperare, colaborare.
Pentru prevenirea situaţiilor de criză rezultate din amplificarea(escaladarea)
violenţelor, forţele de ordine publică trec la executarea măsurilor şi acţionează în
condiţiile prevăzute de lege şi de acte normative cu caracter intern, pe etape, astfel:
intrarea în dispozitiv a efectivelor de ordine din toate categoriile de structuri care
participă la misiune, sub comandă unică, în ordine conform planului de măsuri
stabilit;până la sosirea grupurilor organizate de participanţi,imediat după
ocuparea locurilor stabilită prin dispozitivul ordonat, efectivele vor efectua
activităţi specifice astfel: cercetare(scotocire) înlăturând sursele de pericol,
realizarea legăturilor de conducere şi a celor de cooperare, punerea în aplicare a
măsurilor de asigurare a acţiunii;modul de acţiune a forţelor de ordine după sosirea
publicului(grupuri organizate de participanţi): stabilirea legăturii cu organizatorii
activităţii ce urmează a se desfăşura, luarea măsurilor de protecţie a cetăţenilor şi
bunurilor materiale; imobilizarea şi reţinerea persoanelor străine de grup sau a celor
turbulente; de precizat faptul că efectivele participante la misiuni ies din dispozitiv
numai la ordin şi trebuie să cunoască(însuşească) pe întreaga durată a misiunii
consemnul general şi particular al postului.
Neclasificat
29 din 57
Neclasificat
Cele trei modalităţi de acţiune care se aplică, de regulă, nu necesită
declararea prealabilă dacă organizatorii au cerut din timp sprijin organelor de
ordine. În situaţia manifestaţiilor şi întrunirilor spontane, forţele de ordine aplică şi
coordonează măsuri preliminare atunci când: adunările nu sunt declarate,
conflictele de muncă nu sunt înregistrate având posibilitatea de a degenera în
acţiuni violente; blocarea arterelor de circulaţie; blocarea căilor de acces; blocarea
accesului în instituţii,etc.
În toate cazurile când se intervine pentru prevenirea şi restabilirea ordinii
publice trebuie respectate anumite reguli tactice dintre care amintim: manifestarea
de discernământ profesional şi juridic corespunzător culegând informaţii despre
participanţi şi cu ce forţe poate interveni; analiza foarte atentă a numărului de
efective cu care se intervine; forţele participante să fie caliterate corespunzător;
conduită corespunzătoare pe tot timpul intervenţiei; să aprecieze corect locului şi
momentul intervenţiei, singur sau cu ajutoare; atunci când izolează persoanele
turbulente să dispună de cel puţin doi–trei martori; o atenţie sporită trebuie acordată
persoanelor aflate în stare de ebrietate, femeilor,minorilor , infractorilor periculoşi,
dezertorilor(când e cazul).

Drepturile omului, o prioritate a politicii externe româneşti

Respectul drepturilor omului reprezintă pentru România, ca şi pentru Uniunea Europeană, o prioritate
a politicii externe.
Conform Constituţiei României, România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

România a ratificat majoritatea tratatelor universale şi europene privind drepturile omului. Conform
articolului 20 al Constituţiei României:

Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în

concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului,
la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Consiliul Drepturilor Omului (CDO)

Pornind de la aceste principii, România a acţionat pe plan internaţional pentru înfiinţarea unor
instituţii puternice menite să asigure protejarea drepturilor omului. Alături de statele partenere din
UE, România a contribuit la crearea, în 2006, a Consiliului Drepturilor Omului al ONU.

România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), în
reuniunea plenară a Adunării Generale a ONU, pentru perioada iunie 2011 - decembrie 2014. România
a mai fost membru al CDO, cu un mandat de doi ani (iunie 2006 - iunie 2008) şi a fost primul stat
membru UE care a deţinut preşedinţia anuală a acestui important organ ONU.