~ Nuvela Istorica ~

Alexandru Lăpuşneanu
de Costache Negruzzi

Opera „Alexandru Lăpușneanu” este prima nuvelă istorică românească şi a fost publicată în primul număr al
revistei „Dacia Literară”, apărut în 3 ianuarie 1840, aceasta fiind de altfel cea mai importantă revistă literară a perioadei
paşoptiste (1830-1860), orientând literatura acelei perioade spre specificul naţional şi punând bazele romantismului la noi.
Nuvela reprezintă o reflectare în creaţia literară a unora dintre principiile romantismului ale cărui baze sunt puse de Mihail
Kogălniceanu în articolul „Introducţie” care deschide primul număr al revistei „Dacia Literară”, Kogălniceanu orientând
literatura spre surse de inspiraţie autohtone, adică istoria naţională, folclorul şi natura care sunt de altfel şi surse de
inspiraţie promovate de romantism. De aceea este prezentă în nuvelă valorificarea istoriei naţionale, având în vedere că se
prezintă în manieră artistică a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu.

Din punctul de vedere al curentului literar, opera aparţine romantismului, nuvela ilustrând trăsături ale acestui
curent, pornind de la principii ale acestui curent literar, teoretizat de Mihail Kogălniceanu în primul număr al revistei „Dacia
Literară”.
Caracterul romantic al nuvelei este demonstrat prin inspiraţia din istoria naţională (principiu formulat de Mihail
Kogălniceanu în „Introducţie”), având în vedere că este valorificată o perioadă consemnată în istoria Moldovei, adică a doua
domnie a lui Lăpușneanu, iar crearea unor personaje are la bază modele reale sau personalităţi istorice ca de exemplu
Alexandru Lăpușneanu, Petru Rareş.
De asemenea, caracterul romantic este valorificat prin crearea personajului excepţional pus în situaţii
excepţionale, adică trăsăturile de caracter depăşesc limita obişnuitului, iar situaţiile în care este dezvăluit caracterul ies din
limita firescului şi accentuează construcţia personajului. Alexandru Lăpușneanu devine un personaj excepţional prin faptul
că îi sunt accentuate, chiar exagerate trăsături de caracter precum sadismul, cruzimea, impulsivitatea, spiritul răzbunător.
Caracterul personajului este pus în evidenţă în situaţii excepţionale care pornesc de la unele reale, dar sunt amplificate de
ficţiunea literară tocmai pentru a accentua trăsăturile neobişnuite şi pentru a evidenţia relaţia dintre personajul principal şi
celelalte personaje. Exemplu de situaţie excepţională este uciderea celor 47 de boieri, ademeniţi la curtea lui Lăpușneanu
prin intermediul discursului de la mitropolie. Lăpușneanu ţine discursul de la mitropolie pentru a le oferii boierilor impresia
că doreşte să facă pace cu ei şi că regretă faptul că a omorât boieri de la revenirea sa pe tron, însă adevăratul scop este
acela de a îi aduna pe toţi într-o cameră şi de a se răzbuna pe ei pentru că l-au trădat în prima domnie. Din această secvenţă
narativă, Lăpușneanu denotă inteligenţă pentru că a ştiu în ce fel să câștige încrederea boierilor, dar şi sadism, cruzime şi
nepăsare faţă de vieţile celor din jurul său. O altă situaţie excepţională o constituie sacrificarea lui Moţoc. Scena are loc în
momentul în care ţăranii se strâng în faţa curţii domneşti, şi cer capul lui Moţoc, fiind convinşi că acesta este de vină pentru
toate neajunsurile lor. Moţoc rămâne puţin surprins de acuzaţiile aduse lui şi îi spune lui Lăpușneanu să îi omoare pentru că
spun proşti, însă Lăpușneanu decide să îl lase pe Moţoc pe mâna ţăranilor. Din această secvenţă narativă, se remarcă
sadismul, inteligenţa, cruzimea personajului, dar şi respectarea promisiunii făcute lui Moţoc, aceea că sabia sa nu se va
mânji cu sângele boierului.
Personajul principal este construit din contraste, adică are atât trăsături pozitive, cât şi negative, nefiind însă un
personaj echilibrat, ci predomină în cazul lui Lăpușneanu trăsăturile negative care, fiind foarte puternice, le pun în umbră pe
cele pozitive. În privinţa trăsăturilor pozitive, se remarcă inteligenţa de care dă dovadă în secvenţa discursului de la
mitropolie şi a atragerii boierilor la curtea domnească pentru ca mai apoi să îi ucidă, respectarea promisiunii faţă de Moţoc,
cât şi faţă de Ruxanda şi intenţia de a sprijinii poporul diminuând puterea boierilor. Toate aceste trăsături pozitive sunt însă
puse în umbră de cruzime, sadism, caracter răzbunător, fiind valorificate în scopuri negative şi subordonate unui caracter
diabolic, motiv pentru care personajul nu iese în evidenţă prin trăsături pozitive.

1
 ~ Nuvela Istorica ~

Valorificarea procedeului romantic al antitezei se remarcă aici în construcția personajului principal, adică a
protagonistului ale cărui trăsături sunt de caracter sunt accentuate prin raportarea la un antagonist, reprezentat aici de
doamna Ruxanda, caracterele lor fiind în antiteză şi ilustrând opoziţia dintre demonic şi angelic. Astfel, cruzimea, sadismul şi
impulsivitatea lui Lăpușneanu sunt accentuate prin antiteză cu blândeţea, bunătatea şi compasiunea care o caracterizează
pe Ruxanda.

Tema nuvelei este istorică, având în vedere că se prezintă o perioadă din realitatea istorică a Moldovei (a doua
domnie a lui Lăpușneanu 1564-1569) şi este pus în evidenţă tipul unui domnitor sadic, care este confirmat de sursele
istorice şi a avut corespondent în realitate.

Naratorul este unul obiectiv, neimplicat în acţiuni şi relatează la persoana a III-a, fiind totodată şi omniscient şi
omniprezent. Prin urmare, perspectiva narativă este una auctorială, obiectivă, iar viziunea asupra întâmplărilor şi
personajelor este „dindărăt”.

Relaţiile temporale şi spaţiale sunt stabilite în mod veridic prin raportare la realitatea istorică, astfel că atât timpul
cât şi spaţiul au corespondent în realitatea concretă. Timpul desfăşurării acţiunilor este reprezentat de cei cinci ani ai celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569); autorul prezintă însă detaliat numai primul an de domnie,
trecând apoi la prezentarea finalului acestei domnii produs odată cu călugărirea şi apoi omorârea prin otrăvire a lui
Lăpușneanu. În privinţa celorlalţi patru ani se precizează că domnitorul n-a mai ucis dar şi-a manifestat dorul tiranic de a
vedea curgând sânge „prin diferite feluri de schingiuiri”, trecând peste o perioadă care nu o mai prezintă detaliat, autorul
valorifică tehnica elipsei.
Spaţiul este veridic putându-se identifica un spaţiu general reprezentat de Moldova secolului XVI şi un spaţiu
restrâns reprezentat de cetatea Hotin, singura pe care Lăpușneanu nu a incendiat-o după revenirea sa la tron.

Compoziţia nuvelei este reprezentată de structurarea subiectului pe patru capitole identificate prin motouri
sugestive pentru conţinutul capitolului respectiv. Astfel, mottoul capitolului I: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”
reprezintă o parte din replica adresată de Lăpușneanu celor patru boieri care încearcă să-l convingă să nu revină la tron
pentru că se tem de răzbunarea acestuia, invocând motivul că ţara nu-l vrea şi poporul nu-l iubeşte; replica demonstrează
hotărârea lui Lăpușneanu care nu ţine cont de părerea boierilor pentru că înţelege adevăratul motiv pentru care ei nu-l
acceptă ca domnitor.
Mottoul capitolului al II-lea „Ai să dai samă, doamnă” reprezintă replica ameninţătoare a unei văduve de boier
ucis de Lăpușneanu, aceasta învinovăţindu-o pe Ruxanda că nu-şi valorifică puterea de convingere şi de influenţa asupra
soţului ca să înceteze cu omorurile, ci dimpotrivă, este părtaşă la acestea şi prin urmare la fel de responsabilă.
Mottoul capitolului al III-lea „Capul lui Moţoc vrem” reprezintă solicitarea adresată lui Lăpușneanu de mulţimea
adunată la poarta cetăţii care, luată prin surprindere, găseşte în Moţoc principalul vinovat pentru starea jalnică a poporului
cerând ca acesta să fie pedepsit cu moartea; cerinţa mulţimii conduce la moartea lui Moţoc fără ca Lăpușneanu să fie direct
responsabil de aceasta, dar profită de situaţie ca să-l pedepsească pentru că a fost un mişel, un linguşitor şi un trădător.
Mottoul capitolului al IV-lea „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu” este replica ameninţătoare a lui
Lăpușneanu adresată celor care l-au călugărit de altfel după propria dorinţă în speranţa că prin călugărire îi vor fi iertate
toate păcatele, conştientizând acum că statutul de călugăr este incompatibil cu cel de domnitor şi prin urmare puterile îi
sunt limitate; atitudinea agresivă culminează cu ameninţarea la adresa soţiei şi a fiului.

Construcţia subiectului este realizată în jurul personajului principal, urmărindu-se evoluţia acestuia pe parcursul
firului narativ. O primă secvenţă semnificativă pentru evoluţia personajului este constituită din secvenţa întâmpinării lui
Lăpușneanu de către cei patru boieri Spancioc, Stroici, Veveriţă şi Moţoc. Boierii încearcă să îl convingă pe Lăpușneanu să

2
 ~ Nuvela Istorica ~

renunţe la planurile sale de recucerire a tronului Moldovei invocând motive precum faptul că nu îl vrea poporul. Cu toate
acestea, Lăpușneanu îşi dă seama că de fapt cei patru nu urmăresc binele poporului, ci propriile interese. Astfel,
Lăpușneanu dă de înţeles că nu îl interesează acele pseudo-motive aduse de boieri, este hotărât să meargă până la capăt cu
planurile sale de răzbunare şi de redevenire domnitor. Lăpușneanu dă dovadă de inteligenţă în această secvenţă narativă,
dar şi de vicleşug şi hotărâre. Ulterior discuţiei cu boierii, Lăpușneanu are o discuţie separată cu Moţoc, acesta din urmă
căindu-se pentru trădarea din prima domnie şi promiţându-i că îi va fi alături în recucerirea tronului şi pe parcursul domniei.
Lăpușneanu este convins însă că boierului îi pare rău de cele făcute doar pentru că se teme de viaţa sa şi nu doreşte să
moară. O altă secvenţă semnificativă este constituită din uciderea celor 47 de boieri, ademeniţi la curtea lui Lăpușneanu
prin intermediul discursului de la mitropolie. Lăpușneanu ţine discursul de la mitropolie pentru a le oferii boierilor impresia
că doreşte să facă pace cu ei şi că regretă faptul că a omorât boieri de la revenirea sa pe tron, însă adevăratul scop este
acela de a îi aduna pe toţi într-o cameră şi de a se răzbuna pe ei pentru că l-au trădat în prima domnie. Din această secvenţă
narativă, Lăpușneanu denotă inteligenţă pentru că a ştiu în ce fel să câștige încrederea boierilor, dar şi sadism, cruzime şi
nepăsare faţă de vieţile celor din jurul său.

Firul narativ are la bază un conflict puternic, adică cel dintre Lăpușneanu şi boieri, acesta reprezentând sursa
celorlalte conflicte dezvoltate pe parcursul nuvelei. Acest conflict este cauzat de trădarea din prima domnie şi de aici teama
boierilor că domnitorul se va răzbuna, fapt pentru care încearcă să-l determine să renunţe la domnie invocând motivul că
„ţara nu-l vrea şi poporul nu-l iubeşte”; conflictul este cauzat de asemenea de intenţia lui Lăpușneanu de a veni în sprijinul
poporului şi de a limita puterea boierilor asupra acestuia. Conflictul se manifestă din momentul întâmpinării lui Lăpușneanu
de solia boierilor formată din Spancioc, Stroici, Moţoc şi Veveriţă şi până în episodul final al morţii domnitorului în care sunt
implicați boierii Spancioc şi Stroici, care determină de altfel finalul personajului în concordanţă cu faptele din timpul vieţii.
Conflictul se manifestă prin uciderea boierilor şi culminează cu uciderea celor 47 de boieri induşi în eroare de puterea de
disimulare a lui Lăpușneanu care construieşte apoi o piramidă din capetele lor pentru a-i da un leac de frică Ruxandei.
Conflictul este subordonat temei istorice şi are scopul de a evidenţia caracterul tiranic al personajului principal, privit mai
ales în contextul unor conflicte exterioare. Astfel, conflictul subordonat temei este cel dintre Lăpușneanu şi boieri, cauzat
de trădarea din prima domnie şi de aici teama boierilor că domnitorul se va răzbuna, fapt pentru care încearcă să-l
determine să renunţe la domnie invocând motivul că „ţara nu-l vrea şi poporul nu-l iubeşte”; conflictul este cauzat de
asemenea de intenţia lui Lăpușneanu de a veni în sprijinul poporului şi de a limita puterea boierilor asupra acestuia.
Conflictul este prezentat încă din momentul întâmpinării lui Lăpușneanu de solia boierilor formată din Spancioc, Stroici,
Moţoc şi Veveriţă şi până în episodul final al morţii domnitorului în care sunt implicați boierii Spancioc şi Stroici, care
determină, de altfel, finalul personajului în concordanţă cu faptele din timpul vieţii. Conflictul se manifestă prin uciderea
boierilor şi culminează cu uciderea celor 47 de boieri induşi în eroare de puterea de disimulare a lui Lăpușneanu care
construieşte apoi o piramidă din capetele lor pentru a-i da un leac de frică Ruxandei.
Conflictul interior este urmărit atât în cazul personajului Moţoc, cât şi în cazul Ruxandei. Boierul Moţoc trăieşte un
intens conflict interior ca urmare a solicitării mulţimii ca el să fie pedepsit cu moartea pentru starea jalnică a poporului şi ca
urmare Moţoc încearcă să îl influenţeze pe domnitor astfel încât acesta să nu asculte vocea poporului ci, dimpotrivă, să-i
ucidă pe toţi cei care cer moartea lui. Conflictul interior al Ruxandei se dezvoltă în secvenţa finală a otrăvirii lui Lăpușneanu
şi este cauzat de faptul că, pe deoparte ea este înspăimântată de amenințările soţului, iar pe de altă parte e conştientă că a
ucide reprezintă un păcat capital; conflictul este parţial soluţionat prin intervenţia mitropolitului Teofan care îi sugerează să
accepte propunerea boierilor Spancioc şi Stroici şi să scape ţara de un tiran.

3
 ~ Nuvela Istorica ~

Nuvela este specie a genului epic, în proză de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ concentrat în jurul
personajului principal, care este urmărit în evoluţie şi având la bază un conflict puternic.

Textul are un singur fir narativ, concentrat în jurul personajului principal Alexandru Lăpușneanu, astfel că sunt
dezvoltate acele situaţii care îi evidenţiază caracterul, iar acţiunile sunt prezentate prin înlănţuire. O situaţie semnificativă
care îl are în centru pe Alexandru Lăpușneanu este constituita de întâmpinarea lui Lăpușneanu de către cei patru boieri
Spancioc, Stroici, Veveriţă şi Moţoc. Boierii încearcă să îl convingă pe Lăpușneanu să renunţe la planurile sale de recucerire a
tronului Moldovei invocând motive precum faptul că nu îl vrea poporul. Cu toate acestea, Lăpușneanu îşi dă seama că de
fapt cei patru nu urmăresc binele poporului, ci propriile interese. Astfel, Lăpușneanu dă de înţeles că nu îl interesează acele
pseudo-motive aduse de boieri, este hotărât să meargă până la capăt cu planurile sale de răzbunare şi de redevenire
domnitor. Lăpușneanu dă dovadă de inteligenţă în această secvenţă narativă, dar şi de vicleşug şi hotărâre. Ulterior discuţiei
cu boierii, Lăpușneanu are o discuţie separată cu Moţoc, acesta din urmă căindu-se pentru trădarea din prima domnie şi
promiţându-i că îi va fi alături în recucerirea tronului şi pe parcursul domniei. Lăpușneanu este convins însă că boierului îi
pare rău de cele făcute doar pentru că se teme de viaţa sa şi nu doreşte să moară. O altă secvenţă semnificativă este
constituită din uciderea celor 47 de boieri, ademeniţi la curtea lui Lăpușneanu prin intermediul discursului de la mitropolie.
Lăpușneanu ţine discursul de la mitropolie pentru a le oferii boierilor impresia că doreşte să facă pace cu ei şi că regretă
faptul că a omorât boieri de la revenirea sa pe tron, însă adevăratul scop este acela de a îi aduna pe toţi într-o cameră şi de
a se răzbuna pe ei pentru că l-au trădat în prima domnie. Din această secvenţă narativă, Lăpușneanu denotă inteligenţă
pentru că a ştiu în ce fel să câștige încrederea boierilor, dar şi sadism, cruzime şi nepăsare faţă de vieţile celor din jurul său.
O altă situaţie excepţională o constituie sacrificarea lui Moţoc. Scena are loc în momentul în care ţăranii se strâng în faţa
curţii domneşti, şi cer capul lui Moţoc, fiind convinşi că acesta este de vină pentru toate neajunsurile lor. Moţoc rămâne
puţin surprins de acuzaţiile aduse lui şi îi spune lui Lăpușneanu să îi omoare pentru că spun proşti, însă Lăpușneanu decide
să îl lase pe Moţoc pe mâna ţăranilor. Din această secvenţă narativă, se remarcă sadismul, inteligenţa, cruzimea
personajului, dar şi respectarea promisiunii făcute lui Moţoc, aceea că sabia sa nu se va mânji cu sângele boierului. O ultimă
secvenţă importantă o reprezintă omorârea lui Lăpușneanu de către boierii Spancioc şi Stroici. Omorârea personajului
principal a fost una iminentă deoarece, cu toate că fusese călugărit în speranţa iertării tuturor păcatelor din viaţa sa, acesta,
pe patul de moarte, îşi ameninţă soţia şi copilul. Şi în această secvenţă, Lăpușneanu dă dovadă de sadism, cruzime şi spirit
răzbunător chiar şi asupra propriilor membrii ai familiei.

Personajul principal este urmărit în evoluţie, constatându-se diferenţe între statutul său final şi cel iniţial. Astfel,
statutul iniţial este cel de domnitor trădat în prima domnie şi revenit la tron, hotărât să redevină domnitor, indiferent faţă
de influenţele exterioare. Statutul final este acela de călugărul Paisie, pierzându-şi astfel prerogativele de domnitor. Din
punct de vedere moral, schimbarea nu este totală, având în vedere că în final redevine ameninţător şi despotic deşi, pentru
o perioadă, se remarcă schimbarea de atitudine în sensul că se teme de pedeapsa de după moarte pentru faptele din timpul
vieţii, de aceea li cere să fie călugărit, sperând că astfel îi vor fi iertate toate păcatele.

În concluzie, opera literară „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi ilustrează specia nuvelei istorice, având
în vedere că se prezintă viziunea autorului despre o perioadă consemnată istoric şi este evidenţiat personajul principal,
creat în manieră romantică.