~ Nuvela Psihologica ~

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

Ioan Slavici este un prozator ardelean cunoscut ca nuvelist și romancier, fiind autorul unei proze în care se îmbină
estetica realistă cu cea a clasicismului. Opere care l-au consacrat în literatura română sunt nuvele precum „ Popa Tanda”,
„Moara cu noroc”, „Pădureanca”, „Budulea taichii” și romanul „Mara”. Scrierile lui Slavici au în general valoare
moralizatoare, aceasta reprezentând de altfel unul dintre principiile estetice ale clasicismului. Din punctul de vedere al
perioadei de afirmare ca scriitor, Slavici aparține epocii marilor clasici alături de Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Mihai
Eminescu.

Nuvela a fost publicată în volumul „Nuvele din popor” și aparține perioadei antebelice, având în vedere publicarea
în 1881 a volumului, acesta reflectând unele aspecte ale societății epocii respective, mai ales diverse tipuri de relații
interumane, dar și statutul social definit mai ales din punct de vedere material, precum și condiția femeii în societatea
vremii.

Nuvela este o creație realistă, având în vedere în primul rând plasarea acțiunii într-un spațiu veridic, astfel că
reperele spațiale din text au corespondent în realitate, ca de exemplu: Ineu, Arad, Oradea. De asemenea, opera aparține
realismului prin crearea unor personaje tipice puse în situații tipice, aici putându-se urmări tipul omului cu un caracter slab
care se lasă dominat de influența celorlalți (a lui Lică) și de patima pentru bani, pe acest principiu fiind construit personajul
Ghiță. Totodată, este creat tipul omului viclean, necinstit, dar puternic din punctul de vedere al caracterului, stăpân pe sine,
precum și pe soarta altora, tipologie ilustrată prin intermediul personajului Lică.
Realismului nuvelei se îmbină cu principii ale clasicismului, curent care cultivă rolul moralizator al operelor literare,
din perspectiva căruia este creat aici finalul tragic al personajelor implicate în relații și acțiuni prin care încalcă norme
morale, etice. Prin urmare, moartea lui Ghiță este pedepsitoare pentru implicarea sa în afaceri necinstite, pentru
îndepărtarea de familie și folosirea Anei ca pe un mijloc în răzbunarea lui față de Lică, precum și pentru faptul că s-a lăsat
stăpânit de patima pentru bani. Moartea lui Lică este o pedeapsă pentru toate faptele lui nelegiuite, iar uciderea Anei poate
fi considerată o pedeapsă pentru neimplicare ei în salvarea relației familiale și pentru faptul că se aproprie de Lică,
desconsiderându-și soțul în loc să insiste în readucerea lui aproape de familie.

Din punctul de vedere al tipologiei, opera este o nuvelă psihologică, având în vedere că atenția autorului se
concentrează asupra caracterului personajelor, intenția fiind aceea de a pune în evidență transformarea caracterului sub
influența dorinței de îmbogățire, adică dezumanizarea cauzată de patima pentru bani. În concordanță cu caracterul
psihologic al nuvelei sunt create acțiunile și situațiile care nu interesează neapărat din punctul de vedre al desfășurării lor, ci
pentru felul în care pun în evidență trăirile, gândirile, frământările interioare ale personajului și evoluția sa din punct de
vedre psihologic sau sub raport moral. Autorul valorifică tehnici de analiză psihologică precum monologul interior, adică
autoanaliza stărilor și transformările psihologice, și introspecția, această tehnică fiind constituită din pătrunderea în sufletul
sau gândurile personajului pentru a-i cunoaște și analiza caracterul și etape ale transformării acestuia.

Tema nuvelei este reprezentată de modificarea caracterului, respectiv dezumanizarea sub influența nefastă a
banului. Tema este ilustrată prin urmărirea evoluției personajului principal Ghiță care, dominat de patima pentru bani și
influențat de Lică, ajunge din omul cinstit, soțul iubitor și tatăl grijuliu de la început, un om necinstit, părtaș la afacerile
ilegale ale lui Lică, complice la jaf și crimă, devenind în cele din urmă ucigașul soției.

Naratorul textului este unul obiectiv, având în vedere că nu se implică în acțiuni și relatează la persoana a III-a, fiind
totodată omniscient, deoarece știe tot ce se întâmplă în lumea pe care o prezintă și cunoaște chiar și trăirile interioare ale
1
 ~ Nuvela Psihologica ~

personajelor. Deși perspectiva narativă este uneori relativizată prin faptul că se poate deduce care este părerea naratorului
despre unele personaje, acesta rămâne una auctorială, naratorul fiind vocea autorului în text, iar viziunea asupra
întâmplărilor este „dindărăt”, naratorul știind mai mult decât personajele.

Relațiile temporale și spațiale sunt create în mod veridic, având o bază reală, astfel că ele sunt în concordanță cu
caracterul realist al nuvelei. În privința spațiului pot fi identificate indicii spațiale care au corespondent în realitate, acțiunile
fiind plasate în localități precum Ineu, Arad, Oradea. În plus, este creat un spațiu simbolic, cel în care este plasată cârciuma,
spațiu care devine sugestiv și poate fi corelat cu anumite etape din evoluția acțiunilor. Astfel, plasarea cârciumii la o răscruce
de drumuri poate fi corelată cu răspântia sau schimbarea produsă în existența lui Ghiță și a familiei sale, iar cele cinci cruci
aflate în fața cârciumii pot fi puse în concordanță cu finalul tragic al personajului, deși inițial datorită acestor cruci se spune
că locul este binecuvântat, idee aflată în concordanță cu perioada în care afacerea lui Ghiță merge bine, el fiind mulțumit din
punct de vedre material, dar și liniștit și fericit. În privința timpului, poate fi identificat un interval temporal de aproximativ
un an în care evoluează acțiunile, delimitat tot în mod veridic de două sărbători religioase: Sf. Gheorghe, moment în care
Ghiță și familia sa se mută la cârciumă, și Sărbătoarea Paștelor, când are loc finalul tragic al personajelor Ana, Ghiță și Lică.

Titlul este alcătuit din substantivul comun articulat hotărât „moara”, care indică locul desfășurării principalelor
acțiuni, fiind un indiciu pentru plasarea cârciumii pe locul unei mori dezafectate. Moara devine un simbol al măcinării
interioare și al distrugerii vieții, pus în concordanță cu frământările interioare ale lui Ghiță, accentuate pe măsură ce
evoluează relația lui cu Lică Sămădăul. A doua parte a titlului, reprezentată de sintagma „cu noroc” este în concordanță cu
mulțumirea lui Ghiță și a familiei sale din prima etapă a evoluției întâmplărilor, pentru ca ulterior să fie în opoziție cu
degradarea morală, cu neîmplinirile pe lan afectiv și mai ales cu finalul tragic al personajelor.

Incipitul este reprezentat de cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiță, care exprimă mentalitatea omului simplu care se
conduce după norme morale bine stabilite în viața satului și după propria experiență de viață. Vorbele bătrânei sunt
anticipative pentru felul în care vor evolua întâmplările și mai ales personajul din punct de vedere moral pentru că ea pune
în opoziție bogăția și fericirea, anticipând că odată cu îmbogățirea pe care și-o dobândește personajul principal va pierde
fericirea și liniștea interioară, dar și familia: „Omul să fi mulțumit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”.
Incipitul prezintă, de asemenea, statutul inițial al personajului principal, atât din punct de vedere social, făcându-se
precizarea că este cizmar, cât și din punct de vedere material, adică un om sărac, precum și din punct de vedere moral – un
om cinstit, soț iubitor și un tată grijuliu, preocupat de bunăstarea și fericirea familiei.

Finalul prezintă în notă moralizatoare destinul tragic al personajelor, creat în viziune specifică lui Slavici, adică este
construit ca o pedeapsă pentru faptele degradante. Finalul a construit simetric față de incipit, fiind valorificate și aici
cuvintele bătrânei, care, deși pune tragedia pe seama furtunii, spunând „se vede că au fost ferestrele deschise”, este însă în
sinea ei conștientă de adevărata cauză afirmând „simțeam eu că nu are să iasă bine”. Totodată, cuvintele bătrânei din final
exprimă încrederea omului simplu în destin și ideea că soarta fiecărui om e prestabilită și prin urmare nu poate fi evitată,
„dar așa le-a fost dată!”. Fraza finală valorifică motivul drumului, sugerând ideea că viața continuă, lăsând în urmă toate
nenorocirile, precum și ideea că au supraviețuit acestor nenorociri cei care nu au fost afectați de patimi și n-au încălcat
norme morale, adică bătrâna și copii: „Apoi ea luă copiii și plecă mai departe”.

Conflictul este unul puternic, specific nuvelei ca specie literară, apoi putându-se urmări evoluția conflictului, atât în
plan exterior, cât și în plan interior. Cele mai puternice conflicte exterioare sunt cele stabilite între Ghiță și Lică, Lică și
Pintea, Ghiță și Ana și sunt corelate cu evoluția personajului principal, ajungând să pună în evidență și cel mai intens conflict
interior, cel al lui Ghiță.

2
 ~ Nuvela Psihologica ~

Nuvela este specie a genului epic, în proză de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ concentrat în jurul
personajului principal, care este urmărit în evoluție și având la bază un conflict puternic.

Textul are un singur fir narativ concentrat în jurul personajului principal, astfel că sunt prezentate acele întâmplări
care pun în evidență caracterul și specificul personajului, având în vedere că nuvela se diferențiază de celelalte specii epice
prin accentul pus asupra personajului principal care interesează în mod special și nu asupra acțiunilor. Acțiunile care
constituie firul narativ sunt prezentate prin înlănțuire, adică ele se succed cronologic, fiind cauzate unele pe altele (un
exemplu de întâmplare + situații cauzate de aceasta).

Personajul principal este urmărit în evoluție, putând fi constatată o diferență între statutul său final și cel inițial. În
cazul personajului principal, evoluția și schimbarea de statut este evidentă atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Astfel, pornind de la condiția de om sărac, dar cinstit și fericit, Ghiță evoluează spre o condiție materială superioară,
acumulând tot mai mulți bani, dar spre un statul moral inferior, degradându-se treptat, astfel că statutul final este cel de om
necinstit, complice la jaf și crimă, ucigaș al soției. Evoluția personajului principal este marcată de câteva etape semnificative
care îi schimbă destinul și totodată caracterul, dintre care sunt ilustrate luarea în arendă a cârciumii, cedarea în fața
presiunilor lui Lică, implicarea în afaceri necinstite, dorința de răzbunare față de Lică îndepărtarea de Ana și sacrificarea
situației familiale din dorința răzbunării față de Lică, alierea cu jandarmul Pintea.

La baza firului narativ se află un conflict puternic, plasat, ca de regulă în nuvele, în intrigă, acesta fiind aici un
conflict exterior, adică cel dintre Ghiță și Lică. Conflictul care stă la baza firului narativ determină acțiunile, dar generează o
altă serie de conflicte, atât exterioare, ca de exemplu cel dintre Ghiță și Ana, cât și interior, ca cel al lui Ghiță, a cărui
accentuare progresivă conferă caracterul psihologic al nuvelei.

Ca orice nuvelă, textul are dimensiuni medii, conținutul fiind structurat pe 17 capitole, ultimul fiind concentrat și
având rol de epilog, pentru că prin intermediul bătrânei sunt formulate concluzii ale întâmplărilor și pentru că este sugerată
și aici nota moralizatoare constituită pe ideea că dorința de îmbogățire conduce la dezumanizare,la pierderea liniștii
interioare și la nefericire, iar cei care încalcă principii sau norme morale sunt în cele din urmă pedepsiți.

În concluzie, având în vedere că această operă literară este urmărită evoluția personajului principal mai ales din
punct de vedere moral, se poate afirma că „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici ilustrează trăsăturile nuvelei psihologice.