TEMA 6: SOLUȚIONAREA DISPUTELOR ECONOMICE

1. Sistemul judiciar din Republica Moldova

2. Arbitrajul
3. Medierea

1. Sistemului judiciar din Republica Moldova

Actul justiţiei în Republica Moldova se înfăptuieşte de următoarele instanţe judiciare, structurate

ierarhic după cum urmează:

a) Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova;

b) 5 Curţi de Apel (Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat, şi Bender cu sediul temporar în or. Căuşeni);

c) Judecătorii (judecătorii raionale şi de sector al mun. Chişinău).

Menţionăm, că în Republica Moldova Curtea Constituţională nu aparţine sistemului judiciar, ci

reprezintă o entitate independentă a puterii în stat, abilitată cu controlul constituţionalităţii actelor
normative emise de Parlament, Guvern, Preşedintele RM.

Instanţele judecătoreşti sunt persoane juridice, dispun de ştampilă cu imprimarea stemei de stat şi
denumirea instituţiei.

Art. 117 din Constituţia RM consfinţeşte caracterul public al şedinţelor de judecată. „În toate
instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se
admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură”.

Reglementarea în detaliu a informaţiei vizând activitatea instanţelor judecătoreşti este prevăzută

de Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă, dar şi de Legea RM privind accesul la
informaţie.

De remarcat că procedurile penale şi civile au multe tangenţe între ele, fiind ghidate de multiple
principii şi norme procesuale comune. Pentru a statua conceptul transparenţei şi publicităţii şedinţelor
de judecată, e suficient de citat prevederile art. 10 din Legea RM privind organizarea judecătorească
„Caracterul public al dezbaterilor judecătoreşti şi principiul contradictorialităţii” şi art. 23 Cod
Procedură Civilă al RM „Caracterul public al dezbaterilor judiciare”. Art. 10 din Legea RM privind
organizarea judecătorească stabileşte caracterul public al şedinţelor de judecată. Şedinţele închise au loc
doar în cazurile expres prevăzute de lege, cu respectarea întocmai a procedurii judiciare. Art. 23 Cod de
Procedură Civilă a RM prevede: În toate instanţele, şedinţele de judecată sunt publice. În şedinţa de
judecată nu se admit minorii de până la vârsta de 16 ani dacă nu sunt citaţi în calitate de participanţi la

1
proces sau de martor. Pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie
secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa
de judecată poate dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor
informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia
profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordine
publică sau moralitate. Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru
efectuarea unor anumite acte procedurale. Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa
judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la
proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi interpretul.

Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei

comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei. Participanţii la proces şi alte persoane care asistă
la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sunt somaţi de
răspundere în cazul divulgării lor. Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea
tuturor regulilor de procedură civilă. Hotărârile şedinţei secrete oricum se pronunţă public. În cazul
dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decât părţile copii de pe încheieri,
rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.

În toate cazurile, hotărîrile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.

Art. 14 din Legea RM privind organizarea judecătorească prevede dreptul la utilizarea

mijloacelor tehnice. Şedinţele de judecată se înregistrează prin utilizarea mijloacelor tehnice video sau
audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările şi stenogramele se transcriu de îndată.
Înregistrarea audio şi/sau video a şedinţelor de judecată se realizează în modul stabilit de Consiliul
Superior al Magistraturii. Grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmaţiile,
întrebările şi susţinerile participanţilor la proces şi ale altor persoane care participă la judecarea cauzei,
precum şi ale judecătorilor. Înregistrarea audio şi video, fotografierea, precum şi utilizarea altor mijloace
tehnice, de către participanţii la proces şi de către alte persoane se admit numai în condiţiile legii
procesuale.

Codul de procedură civilă mult mai în detaliu reglementează folosirea mijloacelor tehnice pentru
înregistrarea lucrărilor şedinţelor de judecată (vezi art. 18 Cod Procedură Civilă). Potrivit acestei norme,
pentru documentarea lucrărilor şedinţei de judecată şi conservarea probelor, instanţa judecătorească
poate utiliza orice mijloc tehnic în conformitate cu codul şi alte legi. Pentru exercitarea drepturilor şi
obligaţiilor procesuale, participanţii la proces pot efectua înregistrarea audio a şedinţei de judecată.
Încălcarea prevederilor se sancţionează cu amendă de până la 20 unităţi convenţionale şi cu confiscarea
înregistrărilor (peliculei, pozelor, casetelor etc.).

2
 Accesul la materialele dosarelor aflate în curs de examinare are loc în baza prevederilor Codului
procedură civilă şi Codului procedură penală, legislaţiei în vigoare ce reglamentează accesul la
informaţie, secretul de stat, secretul comercial, cu privire la avocatură şi alte acte normative. Având în
vedere specificul şi volumul mare al informaţiei cercetate în cadrul şedinţelor de judecată, accesul la
materialele dosarelor aflate în examinarea instanţelor judecătoreşti poate fi unul dificil.

În cadrul sistemului judecătoresc funcţionează judecătorii specializate:

a) Judecătoria Militară - judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile, prevăzute de Partea
specială a Codului penal săvîrşite de:

1) Persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei
Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului
Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

2) Persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;

3) Supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;

4) Alte persoane referitor la care există indicaţii exprese în legislaţie.

b) Judecătoria Comercială de Circumscripţie - examinează în calitate de primă instanţă toate

cauzele și cererile date prin lege în competența sa, și anume – cauzele civile privind contestarea, în
condițiile legii, a hotărîrilor arbitrale; eliberarea titlurilor de executare silită a hotărîrilor arbitrale;
reorganizarea sau dezolvarea persoanelor juridice; apărarea reputației profesionale în activitatea de
întreprinzător și în activitatea economică.

3
 2. Arbitrajul
Persoanele care au capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze pe
calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afara de acelea care privesc drepturi asupra cărora
legea nu permite a se face tranzacție de împăcare. Arbitrajul poate fi încredințat, prin convenția arbitrală,
uneia sau mai multor persoane, investite de părți sau în conformitate cu acea convenție să judece litigiul
și să pronunțe o hotărâre definitivă și obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrii investiți
constituie tribunalul arbitral. Arbitrajul se organizează și se desfasoară potrivit convenției arbitrale. Sub
rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii,
părțile pot stabili prin convenția arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la
o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral,
numirea, revocarea si înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care
tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri
prealabile, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale, continutul și forma hotărârii arbitrale și, în
general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. In lipsa unor asemenea norme,
tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit. Daca nici
tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozițiile legii. Părțile pot conveni ca
arbitrajul să fie organizat de o institutie permanentă de arbitraj sau de o terță persoana.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a
Republicii Moldova a fost înfiinţată în anul 1994 pentru administrarea arbitrajului comercial, în scopul
soluţionării litigiilor de comerţ exterior şi litigii interne. Curtea de Arbitraj este o instituţie permanentă
de arbitraj, fără personalitate juridică, neguvernamentală şi independentă în exercitarea funcţiilor ce îi
revin, care este organizată şi care funcţionează în conformitate cu:
 Legea RM Nr.23-XVI din 22 februarie 2008 „Cu privire la arbitraj”,
 Legea RM Nr.24-XVI din 22 februarie 2008 „Cu privire la arbitrajul comercial internaţional”,
 Statutul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, aprobat prin decizia Consiliului Camerei de
Comerţ şi Industrie din 19 decembrie 2008 şi Regulametele sale.
 Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional din 21 aprilie 1961,
 Convenţia de la New York pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale din 10 iunie
1958,
 legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi alte acte internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Curtea de Arbitraj are sarcina de a promova arbitrajul comercial intern şi internaţional precum şi
procedura medierii şi alte căi alternative de soluţionare a litigiilor comerciale în mediul de afaceri al
Republicii Moldova.

4
Avantajele procedurii arbitrale

1. Procedura arbitrală este mai rapidă şi mai puţin formală, comparativ cu procedura în faţa
instanţelor de judecată statale. Părţile pot să stabilească tribunalului arbitral un termen pentru
soluţionarea litigiului. Regulamentul Curţii de Arbitraj stabileşte un termen de 6 luni, din momentul cînd
cauza a fost transmisă spre soluţionare tribunalului arbitral competent, termen în care trebuie pronunţată
hotărîrea arbitrală.
2. Procedura arbitrală este confidenţială, şedinţele de arbitraj nu sînt publice, nici o persoana nu are
acces la informatiile privind activitatea de solutionare a litigiilor în Curtea de Arbitraj.

3. Competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Curţii de Arbitraj sînt specialişti cu înalta calificare
în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale.

4. Părţile desemnează arbitrii care vor soluţiona litigiul comercial în procedură arbitrală. Curtea de
Arbitraj are în structura sa 43 de arbitri, dintre care 16 arbitri sînt din ţările cu care Republica Moldova
are relaţii comerciale externe. Părţile pot numi în calitate de arbitri persoane care nu sunt în Lista
arbitrilor Curţii de Arbitraj, dacă aceştia sînt imparţiali şi au calificare corespunzătoare.

5. Costuri reduse - taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe transe, la valoarea
obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxa si cheltuielile arbitrale; Taxa arbitrală a Curţii de
Arbitraj pe lîngă CCI a RM este mai mică decît taxele percepute în alte instituţii de arbitraj permanente
din alte ţări.

6. La adoptarea hotărîrii arbitrale tribunalul arbitral se conduce în primul rînd de voinţa părţilor
expusă în contract şi de uzanţele comerciale.

7. Hotărîrile arbitrale sunt definitive şi obligatorii pentru părţi din momentul pronunţării şi nu pot fi
atacate în ceea ce priveşte fondul litigiului.

8. Hotărîrile arbitrale se bucură de o largă recunoastere internaţionala, Republica Moldova, alături

de alte peste 100 state, a ratificat Conventia Natiunilor Unite cu privire la recunoaşterea si executarea
sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în 1958.

9. Părţile pot media conflictul şi să înceteze astfel procedura arbitrală.

5
 3. Medierea

Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu

ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate
şi confidenţialitate. (art.2(1) şi art.3 din Legea nr. 134-XVI din 14 iunie 2007 cu privire la mediere)
Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluţionare a disputelor (Alternative
Methods of Dispute Resolution - ADR). Cuvântul mediation, introdus în SUA ca termen de specialitate,
înseamnă intermediere cu ajutorul unui terţ independent şi ales în mod liber de către părţi. Medierea a
devenit un trend global în soluţionarea conflictelor. În SUA există o adevărată cultură a medierii, şi doar
aproximativ 10% din toate conflictele ajung să fie soluţionate într-o sală de judecată, restul fiind
soluţionate prin mediere.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului ca persoană aptă să

faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei
soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Rezolvarea conflictului prin mediere este rodul
întâlnirii voinţei părţilor. Nimeni nu vine să le impună soluţia, prin urmare, părţile sunt singurele în
măsură să hotărască. Mediatorul are rolul de a facilita crearea unui culoar de comunicare între părţi, prin
intermediul căruia acestea să conştientizeze singure care este cea mai bună soluţionare a conflictului
dintre ele.

Avantajele medierii

1. Medierea este voluntară. Părţile aflate în conflict nu pot fi constrânse să accepte procedura
medierii. Acestea participă la mediere doar dacă doresc şi, totodată, au dreptul de a denunţa
contractul de mediere în orice fază a procedurii.

2. Medierea este confidenţială. Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de

care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau
care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale.

3. Medierea este o rezolvare mai rapidă a conflictelor. Medierea permite o importantă economie de timp
şi evitarea stresului generat de un litigiu derulat în faţa instanţei de judecată. Prin mediere se ajunge, de
regulă, la o soluţie în doar câteva ore şi, pe de altă parte, părţile evită astfel să-şi facă publice problemele
într-o sală de judecată.

6
4. Medierea poate fi utilizată în soluţionarea unui spectru larg de conflicte.
Pot face obiectul medierii orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, contravenţională, în
materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 134-XVI din 14 iunie
2007 cu privire la mediere.

Procedura Medierii

Părţile pot recurge la mediere în orice moment, atât înainte de a ajunge la instanţă, cât şi după
declanşarea unui proces în faţa instanţei competente. Medierea poate avea loc între două sau mai multe
părţi, în funcţie de numărul celor implicaţi în conflict, iar părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber
mediatorul (Lista arbitrilor/mediatorilor). Nici o persoană nu poate fi constrânsă să accepte procedura
medierii. Mediatorul are obligaţia de a se asigura că părţile aflate în conflict au apelat la procedura
medierii în mod voluntar, în cunostinţă de cauză şi fără a fi constrânse.

În cursul medierii părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte
persoane, în condiţiile stabilite de comun acord sau chiar pot fi reprezentate de persoane, care pot face
acte de dispoziţie, în condiţiile legii. În general, medierea începe cu o introducere în care mediatorul
explică părţilor aflate în conflict procedura de mediere şi rolul mediatorului. Urmează apoi o sesiune
comună în care fiecare participant la procedura de mediere are oportunitatea de a expune situaţia din
punctul său de vedere. Mediatorul, ulterior, poate decide ca medierea să se desfaşoare în sesiuni separate
cu fiecare parte, urmând ca părţile să se reîntâlnească într-o sesiune finală. Fiecare mediator poate însă să
conducă medierea într-o manieră personală, uşor diferită de cea prezentată.

Încetarea procedurii de mediere

Procedura de mediere încetează, după caz:

 prin convenirea asupra unui acord între părţi ca urmare a soluţionării conflictului;
 prin constatarea de către mediator că părţile nu pot ajunge la un acord;
 prin renunţarea la mediere ;

Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un Acord de împăcare,

executoriu în condiţiile legii, care va cuprinde toate angajamentele asumate de părţi şi care se
contrasemnează de mediator. În cazul neexecutării de către una din părţi a obligaţiilor asumate prin
Acordul de împăcare, cealaltă parte este în drept să se adreseze în instanţă cu o cerere prin care va
solicita executarea silită în modul prevăzut de legislaţie.