Noţiuni privind contabilitatea şi rolul ei în

sistemul informaţional
Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii economice
complexe, care se obţin prin prelucrare de date furnizate din anumite surse şi care sînt necesare
pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii economice.
În prezent, luarea deciziilor la nivelul agenţilor economici se bazează pe informaţia privind situaţia
financiară şi rezultatele activităţii întreprinderii, care este furnizată de sistemul informaţional de
culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor numit contabilitate. Contabilitatea culege
informaţiile primare, le prelucrează aplicînd metodele şi procedeele sale specifice şi le prezintă
utilizatorilor sub formă de rapoarte financiare.
În funcţie de gradul şi caracterul interesului financiar, utilizatorii informaţiei financiare se clasifică în
utilizatori interni şi externi.
Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii la toate nivelele şi
poartă răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse. Acest grup cuprinde: managerii, contabilii,
specialişti în domeniul planificării şi analizei economico-financiare, şefii subdiviziunilor, membrii
organelor de conducere (Consiliul de directori sau alt organ), proprietarii întreprinderii. Informaţia
financiară are un impact direct asupra deciziilor pe care le adoptă utilizatorii interni.
Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:

 utilizatori cu interes financiar direct;

 utilizatori cu interes financiar indirect.

În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:

 investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau nu mijloace în
această întreprindere;
 creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi interesează capacitatea de plată a
întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp şi integral creditele şi datoriile pentru
mărfurile livrate, serviciile prestate,
 cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt în stare să le
satisfacă necesităţile din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ.
 Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:
 organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calculării şi achitarea în termen
la buget a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale.
 organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice prezentate de
întreprinderi şi calculează indicatori macroeconomici la nivel de ramură şi ţară;
 organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare, Agenţia
Naţională de Reglementare în Energetică şi altele care reglementează anumite domenii de
activitate economică.

Totodată, există utilizatori interni cu interes financiar indirect cum ar fi salariaţii întreprinderii şi
organele sindicale – care nu au acces direct la informaţia financiară, dar bunăstarea cărora depinde
de situaţia economică a întreprinderii.
Datorită caracterului real, exact, complet şi operativ pe care îl are informaţia contabilă, şi ţinînd cont
de rolul de suport pentru deciziile care se iau la întreprindere şi în afara acesteia, contabilităţii îi
revine rolul de sistem informaţional principal al întreprinderii.

Evoluţia evidenţei contabile

Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră sec. XV odată cu apariţia primelor lucrări
consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile înregistrărilor în registrele contabile şi
principiul dublei înregistrări. Autorii acestor cărţi au fost Benedict Cotrulli (lucrarea “Cu privire la
comerţ şi comerciantul onest”) şi Luca Paciolo (“Tratat de contabilitate în partidă dublă”). Unele
procedee ale contabilităţii datează încă din antichitate însă aceşti autori au fost primii care au
sistematizat cunoştinţele despre contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din
necesitatea de a cunoaşte în expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul
economic ce se obţine din aceste operaţii.
Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a proprietarului. La acea
vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul întreprinderii şi patrimoniul proprietarului, nu
existau standarte conform cărora să fie organizată evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de
perioadă de gestiune. Treptat, odată cu dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de
utilizatori, s-au diversificat metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a căpătat titlul de
ştiinţă cu obiect şi metodă proprie şi totodată a apărut o nouă profesie – profesia de contabil.
În prezent activitatea întreprinderii nu poate fi concepută fără o evidenţă contabilă bine organizată,
iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor, registrator al operaţiilor economice la
persoana ce se ocupă de planificare, analiză, control intern şi furnizează informaţii utile pentru
luarea de decizii manageriale. Dacă anterior scopul principal era asigurarea integrităţii patrimoniului,
în prezent accentul se pune pe aprecierea eficienţei operaţiunilor economice, iar contabilitatea
devine un instrument puternic de control şi gestiune.

Funcţiile evidenţei contabile

Contabilitatea , ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei financiare, în cadrul
sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplineşte următoarele funcţii:
Funcţia de informare , reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi constă în culegerea, prelucrarea
şi furnizarea informaţiei privind fenomenele şi activităţile economice ce au loc la întreprindere.
Informaţia furnizată de contabilitate se utilizează pe larg pentru planificarea, elaborarea de strategii
şi tactici de acţionare în viitor, analiza economico-financiară etc.
Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă anumitor cerinţe
cum sînt:

 autenticitatea – informaţia prezentată trebuie să fie veridică, uşor controlabilă;

 neutralitatea – informaţia trebuie să reflectă obiectiv procesele şi fenomenele ce au loc la
întreprindere indiferent de interesele unor grupe de persoane;
 importanţa (esenţialitatea) – se manifestă prin posibilitatea influenţei informaţiei asupra luării
deciziilor;
 oportunitatea – informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, fără întîrzieri;
 verificabilitatea – posibilitatea verificării informaţiei;
 comparabilitatea – posibilitatea comparării informaţiei în timp (în raport cu alte perioade de
gestiune) şi spaţiu (în raport cu indicatorii altor întreprinderi);
 claritatea – informaţia trebuie să fie uşor de înţeles, utilizatorii nu trebuie se depună eforturi
mari pentru înţelegerea informaţiei furnizate de contabilitate.

Funcţia de control – este legată de prima funcţie şi constă în verificarea modului de păstrare şi
utilizare a resurselor întreprinderii. Funcţia dată poate fi realizată în cazul în care sînt stabilite
anumite norme şi normative, bugete de care trebuie să se conducă personalul întreprinderii în
activitatea sa. Prin compararea indicatorilor efectivi cu cei planificaţi se determină abaterile şi
cauzele acestora.

De exemplu: pot fi stabilite norme pentru consumurile de materiale, energie

electrică, retribuire a muncii. În caz de respectare a normelor lucrătorii întreprinderii
pot fi stimulaţi, iar în caz de încălcare a lor – sancţionaţi. Acest fapt ar contribui la
utilizarea cît mai eficientă a resurselor întreprinderii.
Funcţia analitică – se manifestă prin faptul că în baza informaţiei furnizate de contabilitate se
calculează un şir de indicatori care caracterizează situaţia financiară a întreprinderii şi în baza cărora
conducerea întreprinderii adoptă deciziile respective sau întreprinde anumite măsuri referitoare la
politica de investire, politica de dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc.
În condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre această funcţie capătă o importanţă deosebită
în lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficienţei afacerii. Totodată cunoaşterea operaţiilor
economice ce au avut loc permit efectuarea de prognoze şi evaluări privind tendinţele de dezvoltare
în viitor a proceselor şi fenomenelor economice.
Funcţia juridică – reiese din funcţia de informare, deoarece în procesul de evidenţă operaţiile
economice se înregistrează în anumite documente, care mai apoi, în caz de litigiu, servesc ca probă
ce confirmă realitatea înfăptuirii operaţiilor economice şi stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.