Noţiuni privind contabilitatea şi rolul

ei în sistemul informaţional
Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii
economice complexe, care se obţin prin prelucrare de date furnizate din anumite
surse şi care sînt necesare pentru organizarea, conducerea şi desf ăşurarea
activităţii economice.

În prezent, luarea deciziilor la nivelul agenţilor economici se bazeaz ă pe

informaţia privind situaţia financiară şi rezultatele activit ăţii întreprinderii, care
este furnizată de sistemul informaţional de culegere, prelucrare, generalizare şi
transmitere a datelor numit contabilitate. Contabilitatea culege informaţiile
primare, le prelucrează aplicînd metodele şi procedeele sale specifice şi le
prezintă utilizatorilor sub formă de rapoarte financiare.

În funcţie de gradul şi caracterul interesului financiar, utilizatorii informa ţiei

financiare se clasifică în utilizatori interni şi externi.

Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii

la toate nivelele şi poartă răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse.
Acest grup cuprinde: managerii, contabilii, specialişti în domeniul planific ării şi
analizei economico-financiare, şefii subdiviziunilor, membrii organelor de
conducere (Consiliul de directori sau alt organ), proprietarii întreprinderii.
Informaţia financiară are un impact direct asupra deciziilor pe care le adopt ă
utilizatorii interni.

Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:

 utilizatori cu interes financiar direct;

 utilizatori cu interes financiar indirect.

În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intr ă:

 investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau

nu mijloace în această întreprindere;

 creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi intereseaz ă

capacitatea de plată a întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp şi
integral creditele şi datoriile pentru mărfurile livrate, serviciile prestate,

 cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt
în stare să le satisfacă necesităţile din punct de vedere cantitativ cît şi
calitativ.

 Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:

 organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calcul ării şi

achitarea în termen la buget a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de
asigurări sociale şi medicale.
  organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice
prezentate de întreprinderi şi calculează indicatori macroeconomici la
nivel de ramură şi ţară;

 organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori

Mobiliare, Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică şi altele care
reglementează anumite domenii de activitate economică.

Totodată, există utilizatori interni cu interes financiar indirect cum ar fi salaria ţii
întreprinderii şi organele sindicale – care nu au acces direct la informa ţia
financiară, dar bunăstarea cărora depinde de situaţia economică a întreprinderii.

Datorită caracterului real, exact, complet şi operativ pe care îl are informa ţia
contabilă, şi ţinînd cont de rolul de suport pentru deciziile care se iau la
întreprindere şi în afara acesteia, contabilităţii îi revine rolul de sistem
informaţional principal al întreprinderii.

Evoluţia evidenţei contabile

Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră sec. XV odată cu apari ţia
primelor lucrări consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile
înregistrărilor în registrele contabile şi principiul dublei înregistr ări. Autorii
acestor cărţi au fost Benedict Cotrulli (lucrarea “Cu privire la comer ţ şi
comerciantul onest”) şi Luca Paciolo (“Tratat de contabilitate în partid ă dubl ă”).
Unele procedee ale contabilităţii datează încă din antichitate însă aceşti autori
au fost primii care au sistematizat cunoştinţele despre contabilitate.
Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din necesitatea de a cunoaşte în
expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul economic ce se
obţine din aceste operaţii.

Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a

proprietarului. La acea vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul
întreprinderii şi patrimoniul proprietarului, nu existau standarte conform c ărora
să fie organizată evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de perioadă de gestiune.
Treptat, odată cu dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de
utilizatori, s-au diversificat metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a
căpătat titlul de ştiinţă cu obiect şi metodă proprie şi totodată a apărut o nouă
profesie – profesia de contabil.

În prezent activitatea întreprinderii nu poate fi conceput ă f ăr ă o eviden ţă

contabilă bine organizată, iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor,
registrator al operaţiilor economice la persoana ce se ocupă de planificare,
analiză, control intern şi furnizează informaţii utile pentru luarea de decizii
manageriale. Dacă anterior scopul principal era asigurarea integrit ăţii
patrimoniului, în prezent accentul se pune pe aprecierea eficien ţei opera ţiunilor
economice, iar contabilitatea devine un instrument puternic de control şi
gestiune.

Funcţiile evidenţei contabile

Contabilitatea , ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei
financiare, în cadrul sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplineşte
următoarele funcţii:

Funcţia de informare , reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi constă în

culegerea, prelucrarea şi furnizarea informaţiei privind fenomenele şi activit ăţile
economice ce au loc la întreprindere. Informaţia furnizat ă de contabilitate se
utilizează pe larg pentru planificarea, elaborarea de strategii şi tactici de
acţionare în viitor, analiza economico-financiară etc.

Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie util ă, ea trebuie s ă

corespundă anumitor cerinţe cum sînt:

 autenticitatea – informaţia prezentată trebuie să fie veridică, uşor

controlabilă;

 neutralitatea – informaţia trebuie să reflectă obiectiv procesele şi

fenomenele ce au loc la întreprindere indiferent de interesele unor grupe
de persoane;

 importanţa (esenţialitatea) – se manifestă prin posibilitatea influen ţei

informaţiei asupra luării deciziilor;

 oportunitatea – informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, f ăr ă

întîrzieri;

 verificabilitatea – posibilitatea verificării informaţiei;

 comparabilitatea – posibilitatea comparării informaţiei în timp (în raport cu

alte perioade de gestiune) şi spaţiu (în raport cu indicatorii altor
întreprinderi);

 claritatea – informaţia trebuie să fie uşor de înţeles, utilizatorii nu trebuie

se depună eforturi mari pentru înţelegerea informaţiei furnizate de
contabilitate.

Funcţia de control – este legată de prima funcţie şi constă în verificarea modului

de păstrare şi utilizare a resurselor întreprinderii. Funcţia dat ă poate fi realizat ă
în cazul în care sînt stabilite anumite norme şi normative, bugete de care trebuie
să se conducă personalul întreprinderii în activitatea sa. Prin compararea
indicatorilor efectivi cu cei planificaţi se determină abaterile şi cauzele acestora.

De exemplu: pot fi stabilite norme pentru consumurile de materiale,

energie electrică, retribuire a muncii. În caz de respectare a
normelor lucrătorii întreprinderii pot fi stimulaţi, iar în caz de
încălcare a lor – sancţionaţi. Acest fapt ar contribui la utilizarea cît
mai eficientă a resurselor întreprinderii.
Funcţia analitică – se manifestă prin faptul că în baza informaţiei furnizate de
contabilitate se calculează un şir de indicatori care caracterizează situa ţia
financiară a întreprinderii şi în baza cărora conducerea întreprinderii adopt ă
deciziile respective sau întreprinde anumite măsuri referitoare la politica de
investire, politica de dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc.
În condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre aceast ă func ţie cap ăt ă o
importanţă deosebită în lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficien ţei
afacerii. Totodată cunoaşterea operaţiilor economice ce au avut loc permit
efectuarea de prognoze şi evaluări privind tendinţele de dezvoltare în viitor a
proceselor şi fenomenelor economice.

Funcţia juridică – reiese din funcţia de informare, deoarece în procesul de

evidenţă operaţiile economice se înregistrează în anumite documente, care mai
apoi, în caz de litigiu, servesc ca probă ce confirm ă realitatea înf ăptuirii
operaţiilor economice şi stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.