Simpozionul Internațional

Dumitru Stăniloae
Ediția a VI-a

Local și Universal în
Ortodoxia românească
CREDINȚĂ - UNITATE - IDENTITATE

www.simpozionstaniloae.ro
9 - 11 mai 2018
Î.P.S. Teofan
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Anul 2018 se află sub egida aniversării
Centenarului Marii Uniri. Împreună avem
o datorie cu totul specială să facem ca acest
moment să nu fie uitat sau să nu fie prezentat
la justa lui valoare.
Îl rog pe Dumnezeu să ne inspire, să fim prezenţi
cât mai mult în acest moment de aducere-aminte
a clipei fundamentale din istoria naţiunii române
- Marea Unire - cu toate consecinţele sale pentru
ziua de astăzi şi, mai ales, pentru ziua de mâine.
Dumnezeu să binecuvânteze România, Europa
şi întreaga lume!
Pr. Ion Vicovan
Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași
Simpozionul tradițional al Facultății de Teologie „Dumitru
Stăniloae”, ajuns deja la a șasea ediție, face parte din seria
manifestărilor academice pe care Facultatea noastră le
organizează în 2018, în contextual anului omagial și
comemorativ din Patriarhia Română. Organizatorii își
propun, prin distinșii invitați - istorici, teologi, filologi,
psihologi, sociologi – să evidențieze importanța credinței
și culturii în formarea profilului spiritual și cultural al
românilor, în cultivarea conștiinței unității de credință,
limbă și neam, indiferent de spațiul geografic în care au
locuit și în pofida vitregiilor vremii care s-au abătut asupra
lor. De asemenea, ne propunem să subliniem că elementele
mai sus amintite au contribuit în mod decisiv și benefic
la realizarea marilor evenimente din istoria Patriei și a
Bisericii. Ne propunem, pe cât posibil, să întrezărim și
locul României în Europa de mâine.
Context și justificare
Centenarul Marii Uniri de la 1918 constituie un bun prilej pentru a reaminti și sublinia
importanța credinței ortodoxe în formarea identității naționale și în realizarea
actului unificator al României Mari. Liant și catalizator al spiritului național în zorii
modernității, Ortodoxia românească aduce o contribuție semnificativă la împlinirea
idealului național, care a dominat conștiințele românilor și ale elitelor politice și
intelectuale pe durata secolului XIX și la începutul secolului XX.
Episoadele marcante ale istoriei poporului român, din zorii modernității și până
în perioada contemporană, au avut un impact determinant și asupra istoriei Bisericii
Ortodoxe Române. Lupta pentru independența Principatelor Române și crearea statului
unitar, au reprezentat și obținerea independenței administrative a Bisericii Ortodoxe
Române față de Patriarhia de la Constantinopol. După Unirea Principatelor de la 1859,
războiul de independență 1877-1878 și recunoașterea autocefaliei din 1885, Biserica
Ortodoxă Română va cunoaște o nouă etapă în arhitectura instituțională. La finalul
primei conflagrații mondiale și după realizarea visului național în decembrie 1918,
BOR va fi ridicată la rangul de Patriarhiei în 1925. Așadar, unificarea Principatelor
Române și a Statului național au însemnat, deopotrivă, unitatea administrativă și
instituțională a Bisericii.
Din acest secol al unității poporului român, mai bine de jumătate a fost marcat de
experiența totalitarismului, cu profunde consecințe pentru viața politică, culturală
Viziune
și religioasă. Privit în această cheie analitică și în complementaritatea dimensiunii
aniversare, Centenarul 2018 oferă șansa unei abordări istoriografice, sociale și
Articularea dimensiunii pan-
ortodoxe a misiunii Bisericii în Misiune
teologice asupra misiunii Ortodoxiei românești în modernitate, zdruncinată de ororile lumea contemporană globalizată,
centrată pe recuperarea istoriografică Organizarea unui simpozion internațional care
regimurilor totalitare. Pentru a ne elibera de traumele trecutului recent, cercetările
a contribuției credinței ortodoxe în să reunească specialiști în istoria României,
istoriografice sunt indispensabile în limpezirea amănuntelor istorice și vindecarea
formarea identității poporului român într-o abordare interdisciplinară, deschisă și
memoriei colective.
și valorizarea particularităților locale documentată.
La începutul secolului XXI, Ortodoxia românească își desfăsoară misiunea și activitățile în interiorul Ortodoxiei.
pastorale într-un context social și politic diferit față de mișcarile naționaliste ale
secolului XIX și regimurile totalitare ale secolului XX. Procesul de europenizare,
migrația românilor în țarile occidentale, pluralizarea religioasă și secularizarea sunt
Valori 1.
2.
Credința în Dumnezeu
Viziune holistică asupra omului
noile configurații ale societații românești în care Biserica propovăduiește Cuvântul 3. Educație integrală
lui Dumnezeu. În plus, revizitarea conceptului de națiune și dezbaterile referitoare 4. Binele comun
la conceptul de post-națiune, alături de mișcările neo-naționaliste, extremiste și 5. Dialogul
eurosceptice, adaugă o altă componentă relevantă pentru modul în care Ortodoxia 6. Demnitatea
românească poate să conjuge specificul autohton cu mesajul universal al Evangheliei. 7. Cooperarea
8. Responsabilitatea
9 mai, Miercuri
18:00 - 20:00 – Dezbatere publică:
Există o identitate românească?
Daniel David, Cătălin Turliuc, Eugen Munteanu, Radu Preda (moderator)
Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași
Dezbaterea din anul Centenarului României Mari pleacă de la o întrebare aparent
inutilă: „Există o identitate românească?”. Dacă avem o țară, nu se înțelege că avem și
o identitate?! Poți să întrebi însă pe un cetățean român dacă este sau se simte român?
Pusă astfel, întrebarea nu mai pare deloc inutilă. Cum se știe prea bine, geografia nu
este tot una cu substanța, așa cum casa nu este același lucru cu locuirea și nici carnetul
de șofer cu perspectiva de a călători în lumea întreagă. Există o mulțime de premize
care nu ajung să capete niciodată conținut, promisiuni neîmplinite și planuri ratate.
Diferența dintre coajă și miez este așadar fundamentală.
Dezbaterea din acest an, precum și cea anterioară, își propune să aducă împreună voci
diverse și complementare. Concret, autor al unui studiu de referință privind psihologia
de azi a poporului român, Daniel David (Cluj-Napoca) va aduce în discuție tiparele
care ne predetermină, dar ne și motivează să fim așa cum arătăm.
După deceniile propagandei comuniste și a manipulării prin frică și teroare de către
Securitate, revenirea psihologiei printre instrumentele de determinare a datelor de
navigație ale unei societăți reprezintă un pas sugestiv. Cunoscător al parcursului de
modernizare al României, Cătălin Turliuc (Iași) va atrage atenția asupra acelor neromâni
care au dat mult țării noastre de atunci și acum. Un posibil specific românesc ar consta
tocmai din capacitatea integrării pașnice a celor care, veniți din toate colțurile lumii,
au îndrăgit nu atât locul, cât mai ales oamenii lui. În ceea ce îl privește, eminentul
filolog Eugen Munteanu (Iași) ne va redescoperi sursa fidelă a istoriei noastre, inclusiv
în epocile din care s-au păstrat prea puține documente sau deloc: limba. Nu ar fi prima
dată când am conștientiza cât de prețioase sunt datele pe care limba le furnizează despre
vorbitorii ei, cât de precisă poate fi în devoalarea caracterului celor care o folosesc, de
cele mai multe ori, „doar” ca mijloc de comunicare. Moderatorul dezbaterii: Radu
Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și
Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
 Profesor de lingvistică generală şi filologie românească la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru
Profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai Ioan Cuza” din Iaşi
(profesor adjunct), New York, SUA și director pentru cercetare la Albert Ellis Institute New York, SUA A fost lector de limba română la Sorbonne-Paris IV (1997-2000) și Jena (2000-2002), profesor invitat la
universităţile din Jena (2002-2010) şi Viena (2006-2008; 2009-2010, 2011) şi a participat la importante
Este co-editor al Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy (Web of Science/Springer) întruniri ştiinţifice internaţionale.
Daniel David și al seriei Best Practices in Cognitive-Behavioral Psychotherapy (Springer), fiind considerat unul dintre Este autorul a peste douăzeci de volume și a peste două sute de studii şi articole de specialitate publicate
Profesor la Universitatea Babeș- reprezentanții vizibili ai mișcării de tip „evidence-based” în psihologia clinică/psihoterapia internațională.
Bolyai din Cluj-Napoca și la Este psiholog și supervizor în psihologie clinică/psihoterapie, acreditat internațional de Academy of Eugen Munteanu în reviste de prestigiu din străinătate şi din România.
Icahn School of Medicine at Director al Şcolii Doctorale de Studii Filologice a Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi (2005-
Mount Sinai (adjunct profesor), Cognitive Therapy, SUA. Din anul 2016 este președintele Asociației Psihologilor din România. Pentru Profesor de lingvistică generală
şi filologie românească la 2009), director al Institutului de Filologie Română «A. Philippide» din Iaşi (2009-2013), preşedinte
New York, SUA și director activitatea științifică, în anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler. Facultatea de Litere a Universităţii fondator al Asociaţiei de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România (din 2009).
pentru cercetare la Albert Ellis «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi.
Institute New York, SUA

În prezent, este conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj,
Academia Română, Filiala Iași director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase
În prezent este cercetător gr. I şi şef de departament la Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. (INTER). De asemenea, este membru în staff-ul Forumului European al Facultăților de Teologie
Xenopol” Iași, precum şi profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza”. A publicat în ţară şi străinătate Ortodoxă (Bruxelles).
Cătălin Turliuc 18 cărţi, manuale şi cursuri, a coordonat 14 volume şi este coautor şi colaborator la peste 80 de volume. Radu Preda A făcut studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1991-1995), urmând apoi studii
De asemenea, a publicat peste 50 de studii în reviste de prestigiu şi peste 350 de articole în diverse reviste doctorale la Heidelberg, Paris și Roma. Titlul științific de doctor în teologie l-a obținut la Facultatea
Academia Română, și jurnale. A primit numeroase premii, medalii și distincții în țară și străinătate, inclusiv Premiul ”Mihail Președintele Institutului de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Filiala Iași Kogălniceanu” al Academiei Române. de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCMER)

10 Mai, Joi
09:00 - 09:45 - Ceremonia de Deschidere
Sala „Iustin Moisescu” - Centrul Eparhial Iași
Discursuri și Mesaje:
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei (MMB)
D-na Mihaela Onofrei, Prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
D-l Victor Opaschi, ministru secretar de stat, Secretariatului de Stat pentru Culte
D-l prof. Dr. Daniel Șandru, Coordonator programul Centenar
Delegatul Comitetului Științific al Simpozionului Stăniloae
Moderator: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Facultatea de Teologie, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași
10:30 - 11:30 - Conferință inaugurală
Dr. Petre Guran: Ideea ortodoxă în expresia istorică a Țărilor Române (secolele XIV-XIX)
Cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, doctor în
istoria civilizaţiilor (2003), cu o teză intitulată Sfinţenie regală şi putere universală
în lumea ortodoxă, susţinută la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales, Paris;
Petre Guran
primul director al Institutului Cultural Român Mihai Eminescu de la Chișinău, fost
Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe, fellow al Center for Hellenic Studies,
Cercetător la Institutul Princeton University, fellow NEC și coordonator al volumului Impăratul hagiograf.
de Studii Sud-Est Cultul sfinţilor şi monarhia bizantină şi post-bizantină, New Europe College, 2001;
Europene al Academiei autor al proiectului de educație alternativă Școala de la Bunești (www.bunesti.ro).
Române
Sfârșitul Bizanțului, identificat în vulgata istoriografică cu pătrunderea sultanului Mahomed
II în Constantinopol pe 29 mai 1453, surprinde tabloul unei societăți sfâșiate între opțiuni
politico-religioase antagonice. Pentru majoritatea bizantiniștilor din țările est și sud-est
europene între Bizanț și Ortodoxie se pune un semn de egalitate, iar cele două noțiuni
funcționează în sistem de sinonimie sau într-o notă mai emoțională: Bizanțul este patria
Ortodoxiei. Or, pe 29 mai 1453 Bizanțul nu mai era ortodox.
Felul în care s-au întrepătruns obiective politice și religioase în deceniile premergătoare
acestui sfârșit seamănă cu fenomenul scurtcircuitului din electricitate. Contopirea obiectivelor
a dus la tensiune, disfuncție și în cele din urmă la prăbușirea sistemului. Prin această
imagine vreau să descriu succesiunea evenimentelor de la conciliul de la Ferrara-Florența
până la lunile din urmă ale Constantinopolului în care s-a consumat și proclamarea oficială
a valabilității conciliului, dar și dezagregarea de facto a Bisericii bizantine. Ceea ce a urmat 11:30 - 12:00 - Pauză de cafea și fotografie de grup
în doua jumătate a secolului al XV-lea, creând un mecanism istoric care a continuat până în
secolul al XIX-lea, adică reconstrucția ierarhică a Bisericii în interiorul Imperiului otoman
(Balcani și Orientul apropiat), dar și cu extensii în afara lui spre vestul, estul și nordul Europei,
12:30 - 13:30 - Sesiunea 1 - Sesiunea 1 - Credința și cultura
poate fi descirs prin formula ideea ortodoxă. - premise ale unității românilor în zorii modernității
Această formulă are ca scop să identifice toate circumstanțele istorice și creațiile intelectuale, Moderator: Pr. Prof. Dr. Gheorghe Popa – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
care au permis afirmarea și menținerea unei unități civilizaționale într-o arie geografică Dr. Matei Cazacu – Centre National de la Recherche Scientifique, Paris:
traversată de multiple linii de confruntare militară. Iar principala circumstanță istorică a Construcția ecumenică a Ortodoxiei românești
acestui context a fost supraviețuirea politică a Țării Românești și a Moldovei într-un rol de
zonă tampon între multiple blocuri de confruntare. Grație acestui rol, al centralității lor în
raport cu linia de conflict geopolitic, dar mai ales a tezaurului cultural slavo-bizantin vehiculat,
țările române au oferit în secolele XV-XIX ideii ortodoxe o platformă de coagulare fără de Matei Cazacu – este (din 1979) cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique din
care nu ne putem reprezenta astăzi istoria creștinismului răsăritean. Particularitatea acestei Franţa (CNRS) şi (din 1992) conferenţiar la Institut National des Langues et Civilisations
Matei Cazacu
idei este tocmai caracterul ei eclezial și distanța precaută față de tentațiile înregimentărilor Orientales (INALCO) din Paris. În 1964 a absolvit Liceul Spiru Haret din Bucureşti, iar
Cercetător la Centre în 1969 obţine licenţa la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Din 1977 este
politico-militare. National de la Recherche arhivist paleograf, diplomat al École Nationale des Chartes din Paris.
Rezultatul celor patru secole de gestație istorică a fost pe de o parte afirmarea noțiunii geo- Scientifique din Franţa
(CNRS)
religioase și supranaționale de Ortodoxie, pe de altă parte apariția conceptului de națiune
ortodoxă în interiorul fiecărui stat național de pe teritoriul Ortodoxiei. Tensiune dintre cele
două concepte a devenit un element constitutiv al națiunilor moderne din Sud-Estul Europei.
Filoxenia, dragostea de străini, ospitalitatea, poruncă fundamentală a Vechiului Testament
(Stejarul din Mamvri), dar și al celui Nou (Matei, 10, 40-42; 25, 35-43, etc), pe românește
„omenia”, este fără îndoială o trăsătură de caracter definitorie pentru specificul național.
Urmând pildă patriarhului Avraam, românii au primit și adăpostit de-a lungul secolelor
un mare număr de străini, pe unii de bună voie, pe alții de nevoie, cu care s-au încuscrit
asimilându-i și transformându-i, pe ei și pe urmașii lor, în buni români (în cele mai multe
cazuri).
Biserică Ortodoxă a primit și ea în sânul ei un număr important de nou veniți dintre care
unii s-au evidențiat prin contribuția lor la desăvârșirea ortodoxiei noastre în duh ecumenic.
Prin această, ea se aseamănă dar se și deosebește fundamental de Bisericile rusă, greaca,
bulgară și sârbă.
Se aseamănă deoarece Bisericile rusă și bulgară au primit și ele elemente străine, în speță
greci, însă aceștia erau mitropoliți și episcopi numiți direct de Patriarhia din Constantinopol
în secolele imediat următoare înființării respectivelor mitropolii: astfel în Rusia, din 23 de
mitropoliți din secolele X-XIII (până la 1281, deci după marea invazie mongolă), 21 erau
greci, și doar doi ruși. Iar în ceea ce privește pe autorii de opere cu caracter religios din
aceeași perioadă de trei secole, din 50 de persoane identificate că atare, zece, deci 20% sunt
greci, restul fiind autohtoni. Cam așa au stat lucrurile și în cazul Bulgariei, unde desființarea
primului țarat bulgar în 976-1018 a dus la numirea exclusivă de mitropoliți și episcopi greci
până la crearea celui de-al doilea țarat, cel vlaho-bulgar al fraților Petru și Asan. Lucrurile
s-au petrecut astfel și în Țara Românească până în secolul al XVI-lea, cu alternanțe între greci
și români la care s-au adăugat și doi sau trei sârbi și un bulgar (Ignatie Sârbul din Nicopol),
în timp ce Moldova a cunoscut mitropoliți greci și un bulgar în secolul al XV-lea, urmați de
români până în secolul al XVIII-lea (o singură excepție). Serbia singură a avut mitropoliți
naționali de la bun început (sfântul Sava) și intervenția patriarhiei ecumenice care numea
numai greci s-a vădit, în vremea turcocrației, doar în cazul Ohridei, așa cum s-a întâmplat
și în Bulgaria devenită provincie otomană, pe când mitropolia de Pec a fost condusă tot de
sârbi începând din 1557 până la desființarea ei în al optsprezecelea veac.
Diferență fundamentală între Biserică română (Moldova și Țara Românească) și celelalte
Biserici constă în ospitalitatea românilor, pe de o parte, și în tendința contrarie, de închidere
față de străini, acceptați doar în mod excepțional în special în domeniul picturii religioase, pe
de altă ; iar când erau chemați în mod special, cum a fost în Rusia cazul lui Manuel Trivolis
(Maxim Grecul) sau frații Lichudes (ba chiar și Nicolae Milescu) un veac și jumătate mai
târziu, ei au sfârșit arestați, judecăți și condamnați, sau în orice caz marginalizați.
Ospitalitatea românilor și caracterul deschis al ortodoxiei noastre au dus la stabilirea pe
aceste meleaguri a mai multor oameni ai Bisericii - mitropoliți, episcopi, preoți și diaconi
- chemați și/sau aduși de voievozi sau de boieri și poporeni, oameni de valoare și adevărați
specialiști în domeniul lor dintre care cităm doar pe Nicodim de la Tismana și Paisie
Velicikovski și ucenicii lor străini și români care au contribuit la organizarea și reorganizarea
vieții monahale pe model athonit ; pe specialiștii timpurii în artă tipografiei că Macarie de
Muntenegru și Dimitrie Liubavici ; pe autori de literatură hagiografica (Grigore Tamblac,
Matei al Mirelor), omiletică și didactică (Antim Ivireanul) dar și în desăvârșirea traducerii
și editării în românește a cărților sfinte (Neofit Cretanul, Chesarie de Râmnic, Filaret ÎI și
Dositei Filitti), a luptei împotrivă asupririi religioase și a încercărilor de unire cu Roma sau
de convertire la calvinism (mitropoliții Ioachim și Teoctist I în Moldova, Sava Brancovici în
Transilvania), în fine prin răspândirea practicii rugăciunii lui Iisus (preotul Ivan Kulaghin
(părintele Ioan Străinul și ucenicii săi din grupul Rugului Aprins), etc.
La aceste nume poate fi adăugată și categoria cărturarilor veniți, ei sau părinții lor, de
peste Dunăre și care făceau parte din comunitatea numită romanitatea balcanică-aromâni,
macedoromâni, etc., Meletie Macedoneanul, mitropolitul Dosoftei, Nicolae Milescu, și chiar
marele Andrei Saguna. De pe aceleași meleaguri sud-dunărene se trag și episcopii sârbi din
Ardeal din secolele XVIII-XIX care s-au identificat și ei cu aspirațiile românilor de peste
munți.
Tuturor acestor categorii se mai adaugă și numeroșii pictori bisericești începând cu artiștii care
au zugrăvit biserică domnească de la Argeș (sec. al XIV-lea) și până la maestrul Constantinos,
protejatul lui Constantin Brâncoveanu, care au creat școli și au contribuit și ei la cultura
românească și la construcția ecumenică a ortodoxiei românești.
Nu este intenția noastră de a studia opera și contribuția tuturor (mai sunt și alții nenumiți
aici din lipsă de spațiu), ci doar de a sublinia, pentru cei mai importanți, modul în care și-
au adus prinosul la edificarea ansamblului armonios și ecumenic numit Biserică Ortodoxă
Română, ansamblu format prin concentrarea experienței și cunoștințelor cărturarilor și
artiștilor veniți din toată lumea ortodoxă și care s-au identificat cu nevoile și aspirațiile sale
și și-au câștigat dreptul la recunoștință posterității.
Prof. Dr. Eugen Munteanu, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași: Între diortosire, prelucrare și editare critică. Principiile filologice ale valorificării vechilor
texte bisericești
Profesor de lingvistică generală şi filologie românească la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi
A fost lector de limba română la Sorbonne-Paris IV (1997-2000) și Jena (2000-2002), profesor invitat la
universităţile din Jena (2002-2010) şi Viena (2006-2008; 2009-2010, 2011) şi a participat la importante
întruniri ştiinţifice internaţionale.
Este autorul a peste douăzeci de volume și a peste două sute de studii şi articole de specialitate publicate
Eugen Munteanu în reviste de prestigiu din străinătate şi din România.
Director al Şcolii Doctorale de Studii Filologice a Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi (2005-
Profesor de lingvistică generală 2009), director al Institutului de Filologie Română «A. Philippide» din Iaşi (2009-2013), preşedinte
şi filologie românească la
Facultatea de Litere a Universităţii fondator al Asociaţiei de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România (din 2009).
«Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi.
O problemă majoră a filologiei moderne românești o constituie editarea vechilor texte ale
culturii naționale. Dificultatea specifică a acestei importante activități științifice este produsă
de necesitatea de a transpune textele românești vechi din grafia chirilică tradițională, (generală
în secolele al XVI-lea - al XIX-lea în cultura română), în grafia latină modernă, adoptată
oficial la jumătatea secolului al XIX lea. Una dintre sarcinile filologiei românești, de la
Timotei Cipariu și B.P. Hasdeu, până la Ion Gheție și Nicolae A. Ursu, a constat în încercarea
de formulare a unor principii, tehnici și proceduri convenabile și adecvate ale paleografiei
româno-chirilice, care să servească celor două obiective asumate, și anume, pe de o parte,
acela de a face conținutul textelor vechi accesibil cititorului modern, lipsit de instrucție și de
exercițiu paleografic, și, pe de altă parte, acela de a conserva autenticitatea primară a acelor
texte. Aceast ultim deziderat s-a dovedit în timp greu de atins, foarte multe dintre așa-zisele
ediții de texte vechi tipărite în ultima sută de ani fiind minate, în grade diferite, de alterarea,
din punct de vedere al expresiei, a limbii originare, fie în sensul unei arhaizări forțate și
nejustificate, fie, dimpotrivă, în sensul unei modernizări la fel de neavenite și de dăunătoare.
Editarea, cu adevărat științifică, a unui text românesc vechi, reclamă, pe lângă abilitățile
paleografice menționate, și competențe multiple, între care mai importante sunt cele de istoria
limbii române, dialectologie românească, gramatică și fonologie istorică a limbii române,
stilistică istorică și traductologie, la care se adaugă, adesea, cunoașterea limbilor slavonă,
greacă și latină. Este nevoie, altfel spus, de o specializare strictă a celor care se încumetă să
se apropie de un text vechi cu intenția de a-l edita! Or, în realitate, întâlnim la tot pasul o
sumedenie de „ediții” dezastruoase, inițiate și puse în practică de persoane lipsite de orice
vocație sau legitimitate științifică. Din nefericire, nu rareori, asemenea sub-produse editoriale
apar pe piață cu girul legitimator al unor instituții academice sau eclesiastice. Incompetența
este asociată uneori naivității și „bunelor intenții”, alteori unor scopuri mercantile sau „de
reprezentare”.
Lucrurile se complică și datorită unei frecvente confuzii între editare și diortosire. Diortosirea,
după cum indică și etimonul grecesc al acestui vechi împrumut bisericesc, este operația legitimă,
necesară și binevenită de adaptare lentă și prudentă, la dinamica evolutivă a limbii naționale,
a textelor de cult propriu-zise, operație supravegheată cu atenție de Biserică. Zecile de ediții
sucesive ale Liturghierului, Psaltirii, Apostolui, Evangheliarului, Mineelor etc. își păstrează
astfel, constant, nu doar conformitatea dogmatică, ci și prospețimea stilistică și autenticitatea
istorică. A supune toate textele vechi, nu doar pe cele cultice, adaptării și „diortosirii” auto-
asumate conduce însă la rezultate dezastruoase. Voi încerca, în comunicarea mea, să ofer
succint o serie de exemple de asemenea sub-produse culturale nocive, concentrându mi
atenția și eforturile spre definirea unui set minimal de principii ale editării decente a unui
text românesc vechi.
 Statelor care au intrat în sfera de autoritate şi de influenţă a Imperiului răsăritean, în ceea ce
13:30 - 15:00 - Pauză de prânz Dimitri Obolensky a numit Commonwealth-ul bizantin, în comunitatea statelor ortodoxe
patronată de Bizanţ, acesta le-a imprimat trăsături specifice, evidente şi în planul vieţii
15:00 - 16:30 - Geneza Statului Național și politice. Urmând propriul lor destin politic, având uneori relaţii conflictuale cu Bizanţul,
Bisericile Ortodoxe aceste state au adoptat, într-o măsură diferită, în ritmuri diferite, modelul politic bizantin
în organizarea statului, în ceremonialul Curţii, în constituirea unui aparat de stat.
Moderator: Conf. Adrian Marinescu – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Astfel, aceste state aflate în aria civilizaţiei bizantine au preluat, în expresia ei deplină sau
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași într-o formă atenuată (în cazul Ţărilor Române), ideologia politică bizantină, concepţia
Asist. Dr. Sebastian-Laurențiu Nazâru – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea bizantină despre monarhie şi vocaţia ei ecumenică, despre caracterul absolut, autocratic,
București: Bizanț: Paradigma politică originară a spațiului ortodox al puterii monarhului, titulatura şi simbolurile puterii. Aceste aspecte vor constitui tema
comunicării mele.
Sebastian-Laurențiu Nazâru, doctor în teologie al Universității București (2011; titlul tezei
de doctorat: Sinoadele bizantine din epoca iconoclastă (726-843): perspectivă istorică Prof. Dr. Dumitru Vitcu – , Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Române, Iași:
și analiză teologică), doctor în științe istorice al aceleiași Universități (2013; titlul tezei: Stat, Biserică şi reformă în vremea construcţiei naţionale (epoca lui Cuza Vodă)
Sfântul Theodor Studitul, teolog și reformator al monahismului bizantin).
Este asistent în cadrul Departamentului de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al
Sebastian- Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, membru în colegiul de redacție
Laurențiu Nazâru al revistei Studii Teologice și redactor în cadrul Editurii Cuvântul Vieții a Mitropoliei
Născut la la 02.03.1940 în localitatea Ibăneşti, jud. Botoşani, este absolvent al Facultăţii de Istorie-
Asistent universitar la Filologie-Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1962). A parcurs toate treptele
Facultatea de Teologie
Munteniei și Dobrogei. profesionale, ca cercetător ştiinţific, în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei
„Iustinian Patriarhul” din Române (1962-2012), fiind şi şeful sectorului de istorie modernă (1986-2006).
București Doctor în Istorie al aceleiaşi Universităţi (1974), a efectuat stagii de documentare în URSS, S.U.A.,
Dumitru Vitcu Canada şi Israel, activând ca „Visiting Professor” la Emerson College (1983) şi Boston College
În lumea medievală, Bizanţul a reprezentat principalul model politic şi cultural; influenţa Institutul de Istorie (1984). Între anii 1995 şi 2010 a fost profesor titular în cadrul Facultăţii de Istorie şi Geografie a
„A.D. Xenopol”, Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, conducător ştiinţific de doctorat (din 2000) şi profesor
lui s-a difuzat, pe diferite canale, chiar şi în Occident, dar aceasta a fost cu atât mai puternică Academia Română, consultant (din 2011).
Iași
în Europa centrală şi răsăriteană.
Ca instituţie fundamentală a statului, încă de la cristalizarea primelor forme de organizare
a acestuia, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit, prin secole, funcţiile indispensabile
supravieţuirii noastre ca popor şi, ulterior, ca naţiune: loc de rugăciune, fort de apărare şi, nu
în ultimul rând, spaţiu de învăţătură şi de propovăduire a dreptei credinţe, implicit a culturii,
prin mijlocirea cuvântului scris. Pe măsura deşteptării conştiinţei naţionale, strădania bisericii
străbune s-a vădit în cultivarea şi afirmarea limbii române prin traduceri şi tipărituri, prin
asimilarea creatoare a elementelor de drept canonic cu cele de drept laic din vechea legislaţie
bizantină, prin efortul de substituţie a limbilor slavonă şi greacă din cadrul slujbelor religioase
cu limba română şi, desigur, prin transformarea centrelor tipografice existente în adevărate
focare de viaţă religioasă şi de cultură naţională. Spiritul critic, de sorginte luministă, reclama
însă şi necesitatea unor ample restructurări în plan social şi politic, menite să propulseze
societatea românească pe calea modernizării instituţionale.
comunală, ca şi Legea instrucţiunii, apoi Codul civil, care afectau atribuţii şi competenţe
(până atunci) ecleziastice, Legea pentru înmormântări, ori Legea sinodală şi, în sfârşit, Legea
pentru numirea de mitropoliţi şi episcopi eparhioţi în România, care a declanşat alt val de
proteste, consacrat istoriografic prin sintagma „lupta pentru canonicitate”, toate se înscriu
în efortul general de emancipare naţională şi bisericească.
Chiar dacă au zdruncinat tradiţia şi au provocat, uneori, frisoane sau reacţii potrivnice –
fireşti şi explicabile – atât în rândul clericilor, cât şi al mirenilor, generând serioase dificultăţi
externe, reformele iniţiate şi făptuite în spaţiul ecleziastic de „domnitorul Unirii” s-au situat
în perfect consens cu întreaga sa operă modernizatoare aşezată la temelia statului naţional
român.

Aceasta a venit în chip natural, am spune, odată cu crearea statului naţional român modern, prin
Unirea Principatelor la 1859, şi cu întregul proces reformator adiacent, marcând o veritabilă
piatră de hotar în organizarea şi evoluţia vieţii bisericeşti, în afirmarea statutului clerului şi
în reglementarea noilor raporturi între autorităţile laice şi cele bisericeşti. Din suita marilor
reforme iniţiate şi realizate în spaţiul românesc extracarpatic de corifeii generaţiei unioniste,
avându-l ca port-drapel pe Al. I. Cuza, nu puţine au vizat instituţia bisericii. Începând cu
mult-discutata şi controversata Lege a secularizării averilor bisericeşti, prefigurată de câteva
măsuri administrative defavorabile unor aşezăminte mânăstireşti din Moldova, continuând
cu Decretul organic pentru regularea schimei monahiceşti sau Legea călugăriei, cu Legea
 Răsăritul Europei, în secolele XIX-XX, a statelor naţionale independente.
16:30 - 17:00 – Pauză de cafea Regimul politic a utilizat, de fapt, succesiv Biserica Ortodoxă Română în procesul de
construire a statului, consolidându-se economic prin secularizarea averilor bisericești din
17:00 - 18:30 - Sesiunea 3 - Ortodoxia și Marea Unire (I) 1863-1864, organizând-o instituțional prin legile din anii 1864, 1865 și 1872 și culminând
Moderator : Pr. Lect. Dr. Cătălin Vatamanu - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea cu implicarea decisivă în vederea obținerii autocefaliei bisericești din anul 1885.
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași Fondurile documentare existente în Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe
din Bucureşti ne-au facilitat o analiză pertinentă a mecanismelor prin care statul național
Pr. Prof. Dr. Mihai Săsăujan – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea București:
român modern a gândit relația sa cu Biserica Ortodoxă Română, urmărind să obțină, prin
Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române: un proiect național - bisericesc în contexul constituirii
negocieri diplomatice, recunoașterea autocefaliei acesteia din partea Patriarhiei Ecumenice
statului român modern
din Constantinopol, fiind interesat de o Biserică națională independentă într-un stat
național independent. Pe tot parcursul acestui timp, ierarhii români ortodocşi din cadrul
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au susţinut legitimitatea şi necesitatea tratativelor
Pr. prof. univ. dr. Mihail - Simion Săsăujan este Profesor universitarla disciplina istoria
Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul diplomatice purtate pentru recunoaşterea autocefaliei bisericeşti, printr-un act canonic
din București. din partea Patriarhiei Eumenice. Din motive politice - bisericeşti, Patriarhia Ecumenică a
Pr. Mihail-Simion S-a născut la 9 mai 1967 şi a absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1990),
recunoscut, canonic, deplina independenţă a Bisericii Române, câştigând, pe această cale,
Săsăujan apoi cursurile de masterat (1994) și doctorat (1996) ale Facultății de Teologie Catolică a
Profesor la Facultatea Universității din Viena (Austria), unde a obţinut titlul de doctor în teologie, în decembrie şi un partener în proiectul solidarizării şi unităţii Ortodoxiei în spaţiul sud-est european.
de Teologie Ortodoxă 1996.
„Justinian Patriarhul” din
București

Cercetarea documentară urmărește evidențierea relaţiei dintre statul român modern, Biserica
Ortodoxă Română și Patriarhia Ecumenică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în
contextul general al organizării Bisericilor naționale autocefale odată cu constituirea, în
Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” din Iași: Contribuția Bisericii la Marea Unire
Doctor în teologie cu teza „Activitatea filantropică a Bisericii în secolele al IV-lea și al
V-lea. Modele și criterii pentru activitatea filantropică a Bisericii Ortodoxe Române în
trecut și astăzi”.
Din anul 1991 începe activitatea didactică în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă
Pr. Ion Vicovan „Dumitru Stăniloae”. Parcurge toate treptele didactice, începând de la cea de asistent
Decanul Facultății până la cea de profesor universitar, fiind titularul disciplinei Istoria Bisericii Ortodoxe
de Teologie Ortodoxă Române. Între anii 2006-2012 a activat ca prodecan al Facultății, iar din aprilie 2012
„Dumitru Stăniloae” deține funcția de decan al aceleiași instituții.
din Iași
Evenimentul petrecut acum un secol (1918) a fost rezultatul concret al eforturilor și
năzuințelor multiseculare ale Bisericii și Neamului. Realizată temporar (1600) și parțial
(1859) în cursul istoriei, ea se va desăvârși, dar din păcate pentru scurt timp (22 ani), în
anul pe care-l sărbătorim acum la împlinirea primului centenar (1918-2018).
Cu acest prilej aniversar se cuvine a evidenția, încă o dată, faptul că din momentul constituirii
statelor feudale românești (Țara Românească și Moldova, sec. al XIV-lea, Transilvania
aflată sub stăpânire maghiară din veacurile XI-XII), românii, chiar dacă au trăit în „țări
românești” distincte și-au păstrat identitatea de credință, de neam și de limbă. Conștiința
acestei identități i-a călăuzit pe mult-încercatele drumuri ale vieții (N. Iorga), pe aceasta
au apărat-o cu prețul vieții (a se vedea mulțimea de mărturisitori și martiri), iar atunci
când a fost posibil au și realizat-o. Așa se înțelege lucrarea uriașă și complexă a Sfântului
Ștefan cel Mare (de apărare a Ortodoxiei și Neamului, de citorire de biserici, de întemeiere
a Episcopiei de Feleac șamd), a marelui Mihai Viteazul (grija față de Biserica Ortodoxă din
Transilvania), a Sfântului Ierarh și cărturar moldovean Varlaam („Carte rumânească de
învățătură”), circulația „Psaltirii în versuri” a marelui ierarh și sfânt Dosoftei al Moldovei
și multe altele.
Evenimentele marcante din veacul al XIX-lea (dobândirea independenței Țării, 1877, și a
Bisericii, 1885) au constituit pași însemnați și necesari în vederea întregirii României.
În mod deosebit, rolul Bisericii în păstrarea conștiinței unității de credință, neam și limbă
s-a manifestat concret și activ în perioadele în care țările române, integral (Transilvania) sau
parțial (Moldova din stânga Prutului sau partea de nord a ei, Bucovina), au fost sub stăpânire
străină. Prin slujbele oficiate în limba română, prin circulația cărții, presa bisericească,
societățile culturale, școlile confesionale sau seminarele/facultățile teologice, Biserica a cultivat
în mod constant și sistematic această conștiință. În referatul de față voi puncta contribuția
Bisericii, persoanele și faptele, care au condus la menținerea și cultivarea acestei conștiințe,
iar în final la întregirea României.
 Marea Unire din cursul anului 1918 a fost posibilă datorită contextului internațional favorabil,
11 Mai, Vineri dar mai ales a voinței liber exprimate de reprezentanții legitimi ai românilor din Basarabia,
09:00 - 10:30 - Sesiunea 4 - Ortodoxia și Marea Unire (II) Bucovina și Transilvania. Proiectul politic al unirii românilor între granițele aceluiași stat
național a fost elaborat de elita politică și culturală începând cu generația pașoptistă, acest
proiect nefiind străin de corpul social al națiunii române, ci fiind ideal împărtășit de popor.
Sala „Iustin Moisescu” - Centrul Eparhial Iași În Transilvania, datorită contextului social-politic diferit față de cel al celor două principate
extracarpatice, preoțimea a reprezentat cheagul mișcării naționale a românilor ardeleni,
Moderator: Lect. Dr. Iulian Damian - Facultatea de Teologie Ortodoxă,
ierarhia bisercească conducând în același timp și frâiele politicii românești. Din acest motiv,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
dar nu numai, Biserica Ortodoxă a jucat un rol fundamental în mișcarea națională și apoi
Dr. Mircea Gheorghe Abrudan – Institutul de Istorie „George Barițiu”, Academia Română,
în realizarea unirii.
Cluj-Napoca: Contribuția Bisericii din Ardealși Banat la Marea Unire
Prezentarea noastră are drept scop reliefarea contribuțiilor principale ale Bisericii Ortodoxe
în susținerea românismului și în promovarea unității de credință și de neam cu românii de
dincolo de munți urmând a fi punctate principalele proiecte, etape și fapte istorice care a avut
drept protagonistă preoțimea ortodoxă: dacoromanismul, mitropolia națională românească
Născut în 22.05.1986 la Cluj-Napoca, cercetător științific III la Institutul de Istorie „George
Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca. Doctorand în cotutelă al Facultății de din Monarhia Dunăreană, memorandumul, seminarul andreian, Telegraful Român, jertfele
Mircea-Gheorghe Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al Facultății preoțimii române în vremea Marelui Război și participarea clericilor la Marea Adunare
Abrudan de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universității din București, din
Națională de la Alba Iulia.
Cercetător științific la 2013 doctor în Istorie al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-
Institutul de Istorie Bolyai” din Cluj-Napoca.
„George Barițiu” al
Academiei Române din
Cluj-Napoca
Pr. Prof. Dr. Viorel Sava – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea “Alexandru Ioan
Cuza” din Iași: Celebrarea liturgică a Marii Uniri de la 1918
Pr. Prof. Viorel Sava și-a început activitatea didactică în calitate de profesor al Seminarului
Teologic de la Mănăstirea Neamţ, fiind apoi asistent universitar şi preot spiritual în cadrul
Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. La instituţia de învăţământ
Pr. Prof. Dr. superior menţionată a predat, de-a lungul anilor, cursuri de Teologie Liturgică, Teologie
Viorel Sava Pastorală, Drept bisericesc, Elemente de Litugică şi Erminie bizantină, Valenţe educative
Profesor universitar la în cultul divin – tradiţie şi înnoire sau Teologia Liturgică în actualitate: prezentare
Facultatea de Teologie interconfesională.
Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae” din Iaș
Tema care ne-a fost propusă spre tratare constituie o noutate pentru cercetarea actuală. Chiar
dacă anumite aspecte care se vor regăsi pe parcursul comunicării noastre au fost prezentate
în unele studii și articole dedicate Marii Uniri de la 1918, modul în care am ales să abordăm
tema oferă o nouă perspectivă asupra evenimentului comemorat.
Astfel, în subcapitolul introductiv, intitulat Răstignire și Înviere, vom arăta că istoria poporului
român a trecut adesea prin momente de încercare și prin momente de proslăvire, asemănându-
se, astfel, cu timpul Triodului, în care îl cinstim pe Hristos Cel răstignit, și cu timpul pascal,
în care îl celebrăm pe Hristos Cel înviat. De altfel, evenimentul de la Alba Iulia a fost numit
„Sărbătoarea învierii neamului românesc”.
În al doilea subcapitol, intitulat Sfânta Liturghie, factor și model de unitate și preotul –
„brăzdarul” unității de credință și de neam, vom scoate în evidență faptul că eforturile
poporului român de a-și redobândi unitatea se întâlnesc cu vocația Bisericii de a căuta, de a
realiza, de a promova și de a păstra unitatea de credință și de neam, modelul acesteia fiind
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În al treilea subcapitol, intitulat „liturghia” Marii Uniri, vom sublinia modul în care
evenimentul de la 1 decembrie 1918 a fost integrat în rânduiala slujbelor liturgice, un loc aparte
ocupându-l Rugăciunea de îngenunchere rostită de Miron Cristea, episcopul Caransebeșului
și viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În subcapitolul final, intitulat Anamneză și
Recunoștință vom puncta, pe de o parte, necesitatea de a arăta mereu recunoștință față de cei
care s-au jertfit pentru credința și pentru unitatea neamului, iar pe de altă parte, vom scoate
în evidență datoria noastră și a generațiilor de după noi de a ne aduce permanent aminte, ca
să prețuim și mai mult darurile pe care le-am primit de la înaintași.
În al doilea subcapitol, intitulat Sfânta Liturghie, factor și model de unitate și preotul –
„brăzdarul” unității de credință și de neam, vom scoate în evidență faptul că eforturile
poporului român de a-și redobândi unitatea se întâlnesc cu vocația Bisericii de a căuta, de a
realiza, de a promova și de a păstra unitatea de credință și de neam, modelul acesteia fiind
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În al treilea subcapitol, intitulat „liturghia” Marii Uniri, vom sublinia modul în care
evenimentul de la 1 decembrie 1918 a fost integrat în rânduiala slujbelor liturgice, un loc aparte
ocupându-l Rugăciunea de îngenunchere rostită de Miron Cristea, episcopul Caransebeșului
și viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În subcapitolul final, intitulat Anamneză și
Recunoștință vom puncta, pe de o parte, necesitatea de a arăta mereu recunoștință față de cei
care s-au jertfit pentru credința și pentru unitatea neamului, iar pe de altă parte, vom scoate
în evidență datoria noastră și a generațiilor de după noi de a ne aduce permanent aminte, ca
să prețuim și mai mult darurile pe care le-am primit de la înaintași.
10:30 - 11:00 - Pauză de cafea
11:00 - 12:30 - Sesiunea 5 - Ortodoxia și interbelicul românesc (I)
Moderator: Pr. Lect. Dr. Cezar Hârlăoanu – Facultatea de Teologie Ortodoxă,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prof. Dr. George Enache – Facultatea de Istorie, Universitatea Dunărea de Jos, Galați:
Biserică, societate, națiune, stat în România interbelică. Explorări în orizont liberal
Profesor universitar doctor habilitat, Universitatea „Dunărea de de Jos” din Galați,
Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie. Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea
„Al.I. Cuza” din Iași (1997). Doctor în istorie din 2008, cu teza „Biserică și stat în România
George Enache democrației populare (1948-1964)”.
Profesor universitar la
Facultatea de Istorie a
Universității Dunărea de
Jos din Galați
Comunicarea își propune o scurtă prezentare a dezbaterii privind rolul Bisericii Ortodoxe
Române în cadrul societății românești, având în vedere ecuația stat-societate-biserică. Lăsând
deoparte „ispitele totalitare”, ne vom concentra pe dezbaterea care pornește de la premise
existenței unei societăți liberale și democratice, în cadrele căreia biserica trebuie să evolueze,
deschizând totuși discuția asupra factorilor care au condus la eșecul acestui model democratic
și rolul posibil al bisericii în generarea acestui eșec.
Dr. Adrian Nicolae Petcu – Cercetător Arhivele Comunismului, București:
Biserica şi extrema dreaptă la sfârşitul perioadei interbelice
Consilier superior la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii-Bucureşti,
Serviciul Cercetare, Editare (din septembrie 2000); cercetător în arhivele comunismului şi
cele bisericeşti din ţară şi din străinătate. Absolvent al Facultăţii de Istorie, Universitatea
Adrian Nicolae Bucuresti (2000) şi al programului de Master „Istoria Sud-Estului European” din cadrul
Petcu aceleiaşi facultăţi (2002).
Cercetător la Consiliul
Național pentru Studierea
Arhivelor Securității (CNSAS)
Adeseori ocultată sau supralicitată, relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română şi mişcările
de extremă dreaptă, în special Mişcarea Legionară, reprezintă o temă care încă aşteaptă o
abordare interdisciplinară şi bine documentată.
În urma cercetărilor efectuate în ultimul timp în Arhivele Naţionale ale României, arhivele
Securităţii şi în arhivele bisericeşti, tema pare să fie mult mai complexă decât este prezentată
de multe ori în mod superficial şi chiar în marote. Vom vedea cum Biserica a acceptat să
interacţioneze cu Mişcarea Legionară şi cum aceasta la rândul ei a înţeles să facă revoluţia
mult invocată inclusiv în instituţia Bisericii.
Cât de tumultuoasă a fost relaţia dintre Biserică şi Legiune, încheiată abisal încă înainte de
momentul rebeliunii din ianuarie 1941, vom vedea în nenumăratele aspecte şi evenimente
inedite pe care le vom expune în comunicarea noastră.
12:30 - 14:00 - Pauză de prânz
14:00 - 15:30 - Sesiunea 6 – Ortodoxia și interbelicul românesc (II)
Moderator: Pr. Lect. Dr. Roger Coresciuc – Facultatea de Teologie Ortodoxă,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Lect. Dr. Ionuț Butoi – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București:
Revizitarea interbelicului religios românesc. Tineret studențesc, Biserică și politică prin prisma
cazului Mircea Vulcănescu
Doctor în sociologie, cadru didactic la Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism
și Științele Comunicării, editor al platformei electronice www.cooperativag.ro.
Cărți publicate: Canonizare, demitizare și realism științific. Studii despre Mircea Vulcănescu,
Ionuț Butoi Editura Eikon, 2017; Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc, Editura
Eikon, București, 2015. Interese de cercetare: istoria socială a României interbelice, istoria
Doctor în sociologie, cadru
didactic la Universitatea Școlii Gustiene, istoria sociologiei.
din București, Facultatea
de Jurnalism și Științele
Comunicării
Problema religioasă în România interbelică este o temă mai complexă decât o putem înțelege, în
prezent, prin prisma istoriografiei contemporane. Fenomenul aparte al reîntoarcerii discursului
„creștin-ortodox” în spațiul public este, prea adesea, redus la publicistica lui Nae Ionescu sau
Nichifor Crainic, precum și la curentele și mișcările radicale politice la care cei doi s-au raliat
în momente și moduri diferite. De asemenea, discursul „ortodox” este asimilat, îndeobște,
curentului autohtonist, particularist și etnicist, spre deosebire de curentul sincronist, care
dorea racordarea la valorile și civilizația occidentale. Fără a nega legitimitatea unor astfel
de interogări istorice, propun, în această prezentare, nuanțarea perspectivei prin lărgirea
cadrului de referință al „revival”-ului creștin de la începutul perioadei interbelice românești
și prin surprinderea interacțiunilor dintre diferite grupări care au contribuit, ulterior, la
construirea reprezentărilor interbelice (și nu numai) despre „ortodoxie” și „Biserică”.
Voi face acest lucru pornind de la cazul traiectoriei lui Mircea Vulcănescu și a organizației
studențești din care a făcut parte, cunoscută sub numele Asociația Studenților Creștini Români
(ASCR). Voi arăta că, cel puțin în primii ani ai perioadei interbelice, la nivelul unora din
tinerii studenți, filierele religioase au fost mult mai diverse și de sorginte externă. Protestanții
misionari ai YMCA sau grupul filosofilor și teologilor ruși din exil sunt, în acest sens, medii și
întâlniri care au lăsat urme mai adânci decât publicistica lui Nae Ionescu. Vulcănescu a făcut
parte, de asemenea, din cercurile religioase de la Paris organizate în jurul lui Nikolai Berdiaev,
Serghei Bulgakov, dar și Jacques Maritain. „Urme” ale acestor influențe se pot întâlni inclusiv
în opera laică a lui Vulcănescu de mai târziu. Asistăm, așadar, la un alt fel de sincronicitate,
cea legată de revenirea în forță a discursului filosofic religios în fața crizelor multiple ale lumii
moderne. Cum s-a articulat această sincronizare aparte în mediile studenților din anii 1920
ai Bucureștiului interbelic constituie subiectul prezentării de față.
Pr. Conf. Dr. Dan Sandu – Facultatea de Teologie Ortodoxă,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași:
Părintele Dumitru Stăniloae: apoftegme marginale despre neam ca subiect euharistic
Între anii 1982-1987 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca,
iar între 1988-1992 cursurile Institutul Teologic de Grad Universitar București. Între
1993-1997 a continuat cu studii post-universitare de doctorat la Facultatea de Teologie
Ortodoxă București, specialitatea: Istoria și Filosofia Religiilor; iar între 1996-1997 studii
de documentare la College of the Resurrection, Universitatea din Leeds, Anglia. În 1999
Pr. Dan Sandu a obținut titlul de “Doctor în Teologie” al Universității București, cu lucrarea: “Viața și
Conferențiar universitar
la Facultatea de Teologie cunoașterea mistică: Creștinism și Islam în primele secole de coexistență”, elaborată sub
Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”
din Iași coordonarea prof. dr. Remus Rus.
„Eu cred că asta este destinaţia neamurilor, nici să se dezbine în lupte, aşa cum se face în
occident, nici să se unifice, cum se tinde acum, ci să se dezvolte în sensul acesta spiritual
care să însemne dezvoltare, diversitate în Dumnezeu Care este şi unit” (Părintele Stăniloe
în dialog cu Sorin Dumitrescu). Întrebarea „Ce este nou în scrierea Părintelui Stăniloae?”
nu este nici redundantă nici nejustificată, întrucât re-lectura sa ne pune în față „noutatea”
tradiționalului.
Mai exact, teologul vorbește despre patriotism, comuniune, iubire, jertfă, filantropie,
generozitate, neam, identitate, demnitate cu aceeași competență și entuziasm cu care scrie
destre Treime, structura supremei iubiri sau despre Logosul întrupat și înviat. Sunt cuvinte
vechi, pe care societatea post-revoluționar-modernă le trece în arhive, dar în limbajul bisericesc
sunt operante și de neînlocuit.
Cine citește scrierea transilvăneanului Stăniloae, exhaustivă și mereu unduitoare, precum
câmpurile gata de cosit ale Subcarpaților Meridionali, va găsi în ea ceva apoftegmatic: scriind
despre Părinți, a scris ca un Părinte. O apoftegmă se citește de multe ori pentru că e plină
de înțelepciune, este scrută și concentrează în ea experiențe spirituale și experiențe de ani,
încât de fiecare dată apare ca ceva nou și surprinzător. Prin prezenta contribuție, încercăm să
reliefăm personalitatea Părintelui Stăniloae ca filolog, trăirist, istoric și, peste toate, patriot,
pentru care ”neamul” face parte din categoria realităților perene, biblice și sfinte.
15:30 - 16:00 - Pauză de cafea
16:00 - 17:30 - Sesiunea 7 - Ortodoxia și experiența totalitarismului.
O lecție pentru secolul al XXI-lea
Moderator: Conf. Dr. Adrian Lemeni – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea București
Marius Oprea – IICCMER: Făuritorii Marii Uniri în temnițele comuniste
Între anii 1999-2000 a făcut parte din echipa de consilieri a președintelui Emil Constantinescu.
A lucrat ca ziarist și ca cercetător la Institutul Român de Istorie Recenta (IRIR). A început
prin a publica o istorie a vechilor cărți românești (Plimbare pe ulita Tipografiei, Ed.
Fundației Culturale Române, 1996) și un volum de poezie (Solo de tamburină, Ed. Paralela
45, 2000), dar ulterior a decis să renunțe la preocupările exprimate în aceste carți pentru a
Marius Oprea se dedica studierii Securității. În prezent este Șef Birou Investigații în cadrul Institutului
Șef Birou Investigații în cadrul
Institutului pentru Investigarea pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Crimelor Comunismului și
Memoria Exilului Românesc
(IICCMER)
Conf. Dr. Radu Preda - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai”;
Președinte IICCMER: Ce-am învățat din comunism?
În prezent, este conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj,
director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase
(INTER). De asemenea, este membru în staff-ul Forumului European al Facultăților de Teologie
Ortodoxă (Bruxelles).
Radu Preda A făcut studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1991-1995), urmând apoi studii
doctorale la Heidelberg, Paris și Roma. Titlul științific de doctor în teologie l-a obținut la Facultatea
Președintele Institutului de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCMER)
O întrebare care poate părea de două ori problematică. În primul rând, ea presupune că poți
învăța din momente dramatice, din catastrofe sociale, fapt care, cumva, le legitimează, fie și
indirect și doar parțial. Ca și cum am fi avut nevoie de așa ceva. Or, întrebarea are în vedere
ce avem de înțeles tocmai în ciuda crimelor comise, cu ce rămânem la final, comunismul
răpind viețile a milioane de oameni și otrăvind pe a altor, necunoscute în mod exact până
acum, câteva milioane.
Așadar, a te întreba ce înveți dintr-o traumă este începutul terapiei, al vindecării. Cum nu noi
am dorit să se petreacă anumite lucruri, suntem cu atât mai îndreptățiți să investim cu sens
memoria propriei noastre vieți sau a înaintașilor noștri. În al doilea rând, o asemenea întrebare
ar fi considerată drept provocare. Ce învață, de pildă, democrația de la totalitarism sau statul
de drept de la fanatismul ideologic? Multe! Înainte de orice, ținând cont de modernitatea
eșuată întrupată de comunism, am avea destule motive să fim moderni, adică să punem sub
semnul întrebării anumite convingeri ale modernității. Apoi, văzând cum o idee pervertită,
asemeni diavolilor „refugiați” în porci, pune stăpânire pe biografii și persoane concrete, am
putea învăța din nou lecția libertății și a demnității umane, creatură a Creatorului.
În fine, în context românesc, moștenirea comunistă nu ne va lăsa în pace nici în secolul doi
al unității noastre. Din mai multe motive. În orice caz, ea va funcționa, sper, ca strigăt de
avertisment.
17:30 - 17:45 - Pauză de cafea
17:45 - 19:15 - Sesiunea 8: Unitatea ortodoxă în Europa de mâine
Moderator: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan – Facultatea de Teologie, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Dr. Maria Hämmerli – Universitatea din Fribourg, Elveția: Ortodoxia românească si identitatea
ortodoxă in Europa Occidentală: dincolo de conceptul de „diaspora”
Maria Hämmerli este sociolog al religiilor la Universitatea din Fribourg, Elveția, unde s-a
specializat in domeniul migratiilor ortodoxe in Occident. Activitatea sa de cercetare in
Dr. Maria momentul de fata este axata pe modalitatile de reorganizare si reconstruire a identitatii
Hämmerli ortodoxe in contextul unei Europe secularizate.
Sociolog al religiilor
la Universitatea din
Fribourg
Ortodoxia a căpătat vizibilitate în peisajul religios occidental începând cu migrațiile rusești
provocate de Revoluția bolșevică din 1918, la care s-au adăugat succesiv alte valuri de migrații
din țări ortodoxe precum Grecia, fosta Yugoslavie, România și Bulgaria, pe tot parcursul
secolului XX, continuând și astăzi.
Într-o primă fază, aceste comunități naționale s-au străduit să îți asigure organizarea unei
vieți religioase în limba de origine și potrivit tradițiilor ecleziastice ale Bisericilor - mamă.
Cu timpul însă, au apărut noi generații ortodoxe, născute și educate în Occident, ale căror
așteptări față de Biserică diferă de cele ale părinților. Unul din aspectele cele mai importante
pe care ne propunem să îl subliniem este faptul că generațiile născute în Occident nu nutresc
același atașament față de identitatea etnică și națională de origine (românească, sârbească,
grecească, etc.) ca părinții lor. Diversele Biserici naționale răspund și reacționează diferit
la nevoia noilor generații de a construi o identitate ortodoxă dincolo de coloratura etnică și
lingvistică moștenită și dincolo de noțiunea de „diaspora”.
Prezentarea de față va fi axata pe contribuția românească la dezvoltarea unei identități ortodoxe
în Europa occidentală, în cadrul eforturilor (sau rezistențelor) instituțiilor bisericești în acest
sens. Pe lângă aceasta ne propunem să punem în discuție conceptual de „diaspora ortodoxă”,
pe care îl considerăm neadecvat pentru a descrie situația ortodoxiei în Occident.
Prof. Dr. Dan Dungaciu – Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea București: care par să nu aibă o legătură directă: întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul Kiril al Rusiei
Geopolitica Ortodoxiei la marginea Europei. Moldovenism, autocefalie și ispita rusă la Havana (2016), Sinodul din Creta (2016), vizita semnificativă la Moscova a Secretarului de
Stat al Vaticanului (2017), posibilitatea unei vizite papale în Federația Rusă (prima de acest
fel) sau relația tensionată dintre Patriarhia de la Constantinopol și Biserica Ortodoxă Rusă.
Această evidentă luptă pentru putere reprezintă obiectul acestei comunicări.
Dan Dungaciu este profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială
a Universităţii din București și Directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Teza centrală susține faptul că cea mai bună grilă de lectură pentru a înțelege tensiunile
Prof. Dr. Dan Internaţionale al Academiei Române (ISPRI). Este coordonatorul Masterului de Studii contemporane din lumea ortodoxă și intensificarea relațiilor dintre Moscova și Vatican este
Dungaciu de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București.
dificultatea de a avea un singur telefon ortodox și cine utilizatorul acestuia. Mai concret, cine
Profesor universitar, Directorul
Institutului de Știinţe Politice este îndreptățit să vorbească în numele Ortodoxiei și, ca o consecință, să fie interlocutorul
și Relaţii Internaţionale al
Academiei Române Papei în dialogul dintre catolici și ortdocși. Vom urmări mai puțin aspectele teologice, pentru
a analiza raporturile de putere care modelează și reconfigurează spațiile politice și geopolitice.
Henry Kissinger obișnuia să ilustreze lipsa de coerență politică și instituțională a Europei
cu o critică devenită clasică: „Atunci când vreau să vorbesc cu Europa pe cine sun?”. Lipsa 19:15 - 20:00 - Concluziile Simpozionului
unui singur telefon era semnul unei incoerențe instituționale care explică lipsa incidenței și
influenței politice la scară globala a bătrânului continent. Raportor: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Facultatea de Teologie, Universitatea
Această referință este semnificativă și atunci când vorbim despre o altă „entitate”, foarte „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
importantă pe scena globală, dar care, de asemenea, nu are un singur telefon. Ne referim la
Ortodoxie și la lumea ortodoxă, radical diferită din acest punct de vedere față de biserica-soră,
Biserica Catolică. Acolo, „telefonul” este cu adevărat prezent: Sfântul Scaun și autoritatea
papală. În Ortodoxie, structura sinodală, bazată pe autocefalie care nu are un „papă”, lucrurile
sunt incomparabil mai complicate. Daca vreau să sun Ortodoxia pe cine sun?
Comunicarea noastră urmărește să scoată la suprafață ceea ce este în spatele unor evenimente
Organizatori: Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Mitropolia Moldovei și Bucovinei,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Parteneri: Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Institutul Cultural Român (ICR),
Colegiul „Sfântul Nicolae” | Parteneri media: Doxologia, Ziarul Lumina