Sunteți pe pagina 1din 1

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între

16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România.
Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate
celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut
printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.

La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din România nu era mulțumită de regimul comunist. Politica
economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandomane și un regim de austeritate menit să
permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în
paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat
polițienesc

Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918,[1][2][3][4][5] Scornicești, România[2] – d. 25 decembrie 1989,[1][3][4][5]Târgoviște, România)
a fost un politician român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste
România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.
La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN [6] semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25
decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați de acest tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la
moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.
În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”.[7]
În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile. Primarul Moț a
cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a
necesită citare
decretat legea marțială[ ]
, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând
interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră
stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care
fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut
norocul să scape.

La 21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i
folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul
făbricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii
devastează Timișoara și că este de datoria noastră se mergem acolo și să ajutăm la înăbușirea demonstrațiilor. Dar acum mi-
am dat seama că nu este adevărat.”[necesită citare] În aceeași zi, la propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se înființează Frontul
Democratic Român ca organizație politică menită ,,a realiza un dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”[3]
Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei,
Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.
Aflat în Iran într-o vizită de stat, Ceauşescu a revenit de urgenţă în Ţară. Crezându-se în faţa unui scenariu asemănător
aceluia din vara anului 1968, el a încercat să restabilească ordinea prin invocarea unui „complot al forţelor imperialiste”.
În seara zilei de 20 decembrie, Ceauşescu a ţinut o cuvântare televizată în care a califi cat revolta de la Timişoara drept o
acţiune concertată a unor „elemente huliganice”, sugerând că în spatele evenimentelor s-ar afl a „iredentismul maghiar”.
A doua zi, prost sfătuit de apropiaţii săi, a convocat un miting în Bucureşti, pregătindu-se, probabil, să reia, într-o formă
extinsă, cuvântarea din seara precedentă. Ceauşescu nu a mai apucat să-şi termine discursul. În locul uralelor obişnuite,
din piaţă s-au auzit ţipete, urmate de debandadă. Centrul oraşului a fost ocupat, spre seară, de grupuri de demonstranţi
anticomunişti. Represiunea a fost sălbatică. Armata şi Securitatea, chemate să instaureze ordinea, au folosit muniţie de
război, făcând numeroase victime.