DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA 1859-1866

1853-1856 s-a desfășurat Războiul Crimeei, un moment al „crizei orientale”. În urma

înfrângerii Rusiei, în 1856, cele 7 mari puteri (Anglia, Prusia, Rusia, Franța, Sardinia- stat
italian, Turcia, și Austia) organizează Congresul de pace de la Paris (1856) unde se semnează
untratat în martie ce conținea unele articole referitoare la Principatele Române.
În timpul domniei lui Al. I. Cuza se pot deosebi 3 etape:
1.1859-1862
În anul 1861, în cadrul Conferiței de la Constantinopol, marile puteri acceptă unirea
administrativă și legislativă, doar pe perioada domniei lui Cuza. În această perioadă au fost
unificate serviciile vamale, telegrafului și poștelor, a desființat granița dintre Moldova și Țara
Românească, iar București a fost declarat capitală
2. 1862-1864
22 ianuarie 1862 a unificat cele 2 guverne formând primul guvern unic condus de
conservaorul Barbu Catargiu care a fost asasinat datorită împotrivirii ideii de împroprietărire.
Domnitorul îl numește prim-ministru, în 1863, pe liberalul Mihail Kogălniceanu. În luna
dcembrie 1863 este votată legea secularizării averilor mănăstirești. 25% din teritoriu agricol al
țării era deținut de mănăstiri, trecând în proprietatea statului. La solicitarea domnitorului,
Mihail Kogăliceanu elaborează un proiect de reformă agrară , care va fi înaintat Adunării
Legislative. În 1864, dominată de conservatori, Adunarea Legislativă îl respinge și cere
demisia premierului. Cuza printr-un act neconstituțional, refuză demisia, ceea ce echivalează
cu o lovitură de stat și dizolvă Adunarea Legislativă.