Tema 8: Psihologia grupului social si a proceselor intragrupale

I. Grupul social: definiție și clasificare

II. Sisteme de referință în abordarea fenomenelor de grup
III. Stiluri de leadership și procese de grup (Lippitt și White 1947)
IV. Creativitatea de grup

I. Grupul social: definiție și clasificare

Omul petrece mai mult de 2/3 din timpul său activ în cadrul unei uniuni de persoane. În grup sunt
asimilate primele cunoștințe sociale. În grup sunt realizate comparațiile care conduc spre conștientizarea
de sine, grupul este mediul de realizare a performanțelor sociale și personale, de satisfacere a nevoilor
de afectivitate și comunicare.

Definiția grupului, deși propusă de diferiți autori, mai rămâne un poligon de testare a diferitor laturi și
valențe, importante pentru existent individului uman, pentru formarea lui ca personalitate, dezvoltarea
și menținerea condiției umane. Așa sau altfel, un grup social presupune:

 Existența unor raporturi între membrii grupului, determinate de acțiunea unor stimuli sau de
comportamentul unor membri ai grupului;
 Organizarea într-o anumită structură care are forma de cadru social stabil, în care decurg relațiile
dintre membrii grupului.

Grupul social se prezintă ca un ansamblu de persoane, constituit în funcție de anumite criteria obiective
sau subiective, determinate de către membrii lui sau impuse din exterior de anumite persoane sau
circumstanțe, începând cu amplasarea spatial-temporală și până la interesele și scopurile de moment sau
de durată, în conformitate cu care se constituie relațiile sau se presupune cadrul de raporturi
intragrupale.

Începând cu sf. sec. XIX grupul social a suportat tratări diferite. Tarde, Le Bon, Sighele au abordat rolul
acestuia în manifestarea comportamentului agresiv al individului în mulțime. S. Freud a atras atenția
asupra rolului grupului în studiile dușmăniei și fricii (lucrările Totem și tabu, Psihologia colectivă și analiza
Eului).

Distingem mai multe criterii de clasificare a grupurilor.

1. Din perspectiva raportului individ-grup, distingem:

Grup de apartenență- grupul primar, căruia îi aparține un individ în momentul dat;

Grup de referință – grupul de unde își împrumută valorile, la care se aliniază în scop de comparare și
de identificare, procese prin care se face distinct.

2. Din perspectiva numărului de mebri:

1
 Grup mic – (familial, școlar, de muncă) în care se mențin raporturi interpersonale directe și se
realizează același scop;

Grup mare – (organizație, întreprindere, instituție) în care relațiile interpersonale sunt mai puțin
frecvente, dar care realizează un scop principal comun;

Grup foarte mare – (clasă, etnie, cetățeni ai unui stat) întrunind persoane în conformitate cu
anumite criterii sociale.

3. Din perspectiva tipului de normativitate, distingem:

Grupul formal, instituționalizat;

G. nonformal, constituit în scopul soluționării unei sarcini curente;

G. informal, constituit în scopul atingerii unor obiective specifice ale prietenilor, semenilor etc.

II. Sisteme de referințe în abordarea fenomenelor de grup

Există două sisteme de referințe conceptuale care să permită o abordare coerentă a grupurilor

Sistemul dinamic: contribuția lui Kurt Lewin

Născut la Viena in 1890, K. Lewin a emigrat, în perioada ascensiunii naziste, în Statele Unite, unde a
publicat două lucrări de referință pentru studiul comunicării de grup: O teorie dinamică a
personalității (1935) si Principii de psihologie topologică (1936). La sfârsitul războiului, in 1945, Lewin a
infiintat la Institutul Tehnologic din Massachusets primul centru de cercetari ptdinamica de grup, in
cadrul caruia a activat pana la moartea sa prematura (1947).

Abordarea lewiniană se bazează pe două idei de bază:

 Potrivit acestei abordări, grupul nu e o simplă juxtapunere de indivizi, ci un ansamblu de

persoane interdependente care functioneaza ca un întreg, membrii sai comportandu-se altfel
decat ar fi facut-o fiecare dintre ei daca ar fi actionat de unul singur.
 Lewin numea câmp totalitatea condițiilor de ordin psihologic și social, ce caracterizează situația
de comunicare și afirma că atât comportamentul indivizilor, cât și cel al grupurilor depind, în
mod decisiv, de natura și particularitățile câmpului.
Nu indivizii determină comportamentul grupului, ci grupul – pe cel al indivizilor. Dacă membrii grupului
se comportă diferit, atunci când acționează în cadrul acestuia, e pentru că ei sunt supuși unor forțe și
tensiuni specifice, generate de obiectivele diferite pe care grupul și le poate propune.

Obiectivele/funcțiile grupului:

 De producție
 De conservare (facilitare/comunicare + reglare)

2
Sistemul psihanalitic: contribuția lui Sigmund Freud

Fenomenul fundamental care se manifestă în grupuri e, după S. Freud, identificarea. Pe de o parte,

având în vedere că grupul se constituie și se mentine în primul rând pe baza atașamentului față de șef,
fiecare membru al grupului se străduiește să se identifice cu acesta. Pe de altă parte, există și o tendință
de identificare mutuală între membrii grupului, datorată împărtășirii unui același ideal al Eului și
aspirației comune de a semăna cu șeful (Freud, 1923).

Rolul esențial al șefului în crearea unui grup va fi reluat mai târziu de Redl (1965). Fritz Redl a reușit
să degaje trăsăturile definitorii ale unui număr de zece persoane centrale, care corespund tot atâtor
tipuri de grupuri:

1. Suveranul patriarh e ipostazierea parintelui intelept sau a stapanului drept si bun. Grupul se aduna
in jurul sau pentru sentimentul de securitate pe care il genereaza si fiecare membru doreste sa
interiorizeze Supraeul său, adoptându-i normele de comportament.

2. Liderul atrage pentru că ii intelege pe membrii grupului si pentru ca da dovada de felurite abilitati
de ordin tehnic. La baza constituirii grupului se afla tendinta de incorporare a personalitati liderului
in eul ideal al fiecarui membru.

3. Tiranul impune ordinea. De data aceasta, formarea grupului se datoreaza mecanismului denumit
'identificarea cu agresorul'.

4. Obiectul iubirii e persoana de care ceilalti sunt indragostiti. Liantul grupului il reprezinta, in acest
caz, pulsiunile libidinale ale membrilor sai.

5. Obiectul pulsiunii agresive corespunde sefului dominator si chiar sadic in jurul caruia grupul se
aduna datorita solidaritatii create de impartasirea acelorasi porniri agresive.

6. Organizatorul stie sa dirijeze astfel lucrurile incat sa permita tuturor membrilor sa isi realizeze
dorintele reprimate. La baza formarii grupului sta impartasirea unor placeri interzise.

7. Seducătorul e creator de situații afective plăcute. El îi cucerește pe membrii grupului, oferindu-le

satisfacții emoționale.

8. Eroul conduce revolta împotriva șefului. În jurul său se constituie un nou grup în care fiecare
membru tinde să se identifice cu eroul în acțiunea de apărare împotriva manifestărilor agresive ale
fostului șef.

9. Proasta influență e sintagma care o desemnează pe acea persoană drept centrală, care e urmată
tocmai fiindcă îi încurajează pe membrii grupului în direcția exprimării unor porniri cu caracter
antisocial.

3
10. Exemplul bun e întruchipat de un membru al grupului care se distinge prin echilibru, prin absența
conflictelor interne și devine prin aceasta un model pentru ceilalți membri.

III. Stiluri de leadership și procese de grup (Lippitt și White 1947)

Leadership-ul e o funcție, nu un statut si, ca atare, nu se asociaza neaparat cu o pozitie ierarhica oficiala,
desi e posibil si ca, la un moment dat, seful si liderul sa fie o aceeasi persoana. Atunci cand leadership-ul
e exercitat chiar de responsabilul oficial al grupului, sunt posibile trei tipuri de comportament diferite ale
liderului:

 Leadership-ul autoritar. In acest caz, seful ia deciziile de unul singur si nu incearca sa le

explice sau sa le justifice in fata membrilor grupului. Criteriile sale de evaluare nu sunt nici ele
dezvaluite, iar rezultatul inevitabil al acei atitudini e ca seful ramane in afara vietii grupului,
singurul sau rol fiind acela de a impulsiona si controla activitatea acestuia. In grupul condus
astfel, predomina atitudinile apatice, cauzate de lipsa de responsabilizare a membrilor si cele
agresive, datorate nemultumirii membrilor carora nu li se iau in considerare opiniile si
propunerile. Deturnarea agresivitatii catre exterior sau catre alti membri ai grupului conduce la
cautarea de tapi ispasitori pentru toate neîmplinirile și esecurile înregistrate. Astfel, coeziunea
grupului are de suferit, iar climatul socio-afectiv e unul nefavorabil. In prezenta sefului,
performanta grupului e destul de buna, desi se resimte de pe urma unei tendinte catre
uniformitate ptca acest tip de leadership aplatiseaza diferentele dintre participanti. In schimb, in
absenta liderului, din pricina faptului ca ceilalti s-au obisnuit sa nu aiba initiative personale,
nivelul de performanta sufera un declin vizibil.

 Leadership-ul democratic. Deciziile sunt rezultatul unor dezbateri ale grupului, caruia liderul
ii expune alternativele posibile, argumentandu-si optiunea proprie si lasand, in final, celorlalti
libertatea de a alege. Un asemenea lider, desi nu foarte implicat in activitatea practica a grupului, e
totusi, macar in parte, integrat in viata acestuia. Spre deosebire de cazul precedent, acum, pe langa
faptul ca performanta grupului atinge un nivel inalt, ea se mentine stabila si atunci cand liderul
paraseste grupul. Climatul socio-afectiv e favorabil, iar coeziunea grupului – ridicata. Eventualele
tendinte agresive la adresa sefului se pot manifesta liber, ceea ce creeaza premise ptrezolvarea
conflictelor inainte ca ele sa capete amploare.

 Leadership-ul laisser-faire. De data aceasta, seful e pasiv, el nu intervine decat la nevoie, pta
debloca anumite situatii si o face numai la cererea membrilor grupului. Le acorda acestora o libertate
deplina in luarea de decizii, nu ii judeca si nu le ingradeste initiativele. Totodata, creeaza un climat de
siguranta, fiindca membrii grupului stiu ca pot apela oricand la ajutorul sau. Din pacate insa, aici
performanta atinge nivelul cel mai scazut. Neimplinirile genereaza comportamente agresive similare
celor din grupurile conduse autoritar.

V. Creativitatea de grup

4
A.F. Osborn credea că grupul e spațiul optim pentru dezvoltarea creativității. El a subliniat importanța
climatului socio-afectiv al grupurilor pentru eliberarea puterilor creatoare ale participanților. Căldura
raporturilor interumane, spontaneitatea si prezenta spiritului ludic contribuie, deopotrivă, la realizarea
condițiilor necesare desfasurării acestui proces.

Un rol stimulativ deosebit il are mentinerea unei atmosfere de non-evaluare, astfel incat nimeni
sa nu se simta respins sau minimalizat. De asemenea, o conditie a bunei functionari a grupului e
existenta unei minoritati active care sa impiedice atat formarea unui consens conformist, cat si aparitia
unei structuri de comunicare centralizate, ambele – piedici in calea exprimarii libere a punctelor de
vedere personale ale participantilor.

Tipul de animație specific grupului de creativitate presupune un accent deosebit pe încurajarea

manifestărilor spontane. E recomandabil ca animatorul însuși să intre în joc emițând păreri și făcând
propuneri proprii. Eventualitatea ca acesta să fie marcate de amatorism nu trebuie să îl sperie, ci
dimpotrivă: tocmai aerul lor diletant va spulbera temerile unora dintre participanți că propriile lor idei ar
putea fi taxate drept insuficient fundamentate știintific. E esențial ca animatorul să intervină cât mai
puțin în procesul de reglare și să se concentreze, în schimb pe efortul de creare a unui climat cald și
emulativ.

Principala contribuție a lui Osborn la practica dezvoltării creativitatii de grup a fost

”inventarea” brainstorming-ului. Încă din anul 1938, el a elaborat cele două principii pe care se bazează
aceasta tehnică, și anume:

A. Funcția de producere și căutare a ideilor trebuie disociată net de funcția de evaluare critică
a acestora. Pornind de aici, Osborn a propus împărțirea reuniunii de brainstorming în două etape strict
delimitate:

- faza de divergență consacrata creației neîngrădite, în cuprinsul căreia emiterea de idei,

oricât de originale, nu e supusă nici unei constrângeri;

- faza de convergență, corespunzătoare momentului de luciditate ulterior descătușării

creativității, când soluțiile propuse sunt supuse unei examinări critice pe baza a diferite criterii raționale
(cost, oportunitate, fezabilitate, etc).

B. În măsura, în care ședintele de brainstorming sunt corect organizate și animate, eliberarea

creativității se realizează în grup într-o manieră mult mai eficace decât în condiții de izolare a
participanților.

”Regulile brainstormingului” decurgând din aceste principii sunt, în chiar formularea lui Osborn,
următoarele:

I.Judecata critică e exclusă. Criticii ideilor trebuie sa ii fie rezervat un alt moment.

5
II.Se urmărește cantitatea. Cu cât numărul ideilor e mai mare, cu atât probabilitatea de a obține idei
bune creste.

III.Imaginația liberă e binevenită. Cu cat ideea pare mai absurda, cu atat e mai valoroasa; e mai usor sa
transformi o idee originala si nerealista intr-o idee fezabila decat o idee banala intr-una originala.

IV. Combinațiile de idei și ameliorarea ideilor sunt privilegiate. În afara propriilor idei, participanții sunt
invitați să prezinte sugestii cu privire la mijloacele de a ameliora ideile celorlalți, să arate cum anume pot
fi combinate, în opinia lor, două sau trei idei pentru a obține o alta.

Având in vedere cele enunțate mai sus, tehnica de organizare a brainstorming-ului presupune
parcurgerea următoarelor trei etape:

1. Pregătirea reuniunii: se stabilește tema întâlnirii și sunt selectați un număr de 10-12 participanți.
Dacă problema de discutat e complexă, ea trebuie segmentată de la început în subprobleme, care
sa fie abordate succesiv.

2. Faza de divergență durează între o oră și o oră și jumătate și buna ei desfășurare e asigurată de
doi animatori. Aceștia veghează la respectarea celor patru reguli osborniene.

3. Faza de convergență, în cursul căreia au loc trierea și analiza critică a producției grupului. La
această fază nu iau parte toți membrii acestuia, ci numai un colectiv restrâns. Practica a
demonstrat că abia dacă 10% dintre ideile emise trec, de obicei, proba acestei examinări și se
dovedesc utilizabile, într-o formă sau alta.