Practică de specialitate

Proiect

Coordonator proiect: Cursant: Afrăsiloaia Robert Cristian

Conf.univ.dr. Leontina Păvăloaia
Conf.univ.dr. Daniela Popescul

ID CIG IASI
 Practică de specialitate

Cuprins:

Introducere

1. Prezentarea organizației
1.1 Scurt istoric : înființare , profil de activitate si evoluție pana in 2017
1.2 Structura organizatorică si funcțională
1.3 Organizarea compartimentului financiar-contabil
2 Lucrări contabile
2.1 Întocmirea balanței de verificare primara
2.2 Inventarierea generala a patrimoniului
2.3 Contabilizarea operațiunilor de regularizare privind diferențele de inventar,
amortizările, provizioane , ajustări , pierderi de valoare, diferențe de curs
valutar , variația stocurilor
2.4 Determinarea rezultatului contabil
2.5 Determinarea profitului impozabil , impozitul pe profit si contabilizarea
acestuia ; repartizarea profitului pentru rezerve legale
2.6 Închiderea contului de activ si a celor de pasiv
3 Lucrări de sistematizare a datelor in situațiile financiare anuale
3.1 Redactarea bilanțului contabil
3.2 Redactarea contului de profit si pierderi.
4 Studierea aplicațiilor informatice specifice activității financiar-contabile:
4.1 Aplicațiile financiar-contabile
4.2 Descrierea pașilor dintr-un scenariu de lucru pe care l-ați parcurs cu una dintre
aplicațiile contabile din firma
5 Principalele metode de securitate adoptate de firma
1
 Practică de specialitate

Introducere
1. Prezentarea organizației
1.1 Scurt istoric

SC UNIPACK SRL , este o firma ce are ca obiect de activitate “Fabricare hârtiei si cartonului
ondulat si a ambalajelor din hatie si carton” . Întreprinderea este un SRL având 1 administrator
si 2 asociați cu 50-50 . Organizația a fost înființată în anul 2002 ca abia din anul 2003 sa-și
înceapă activitatea.
Datele de identificare ale firmei sunt :

Din anul 2003 pana in anul 2008 firma a avut urmatoarele:

Activitate 2003-2008
3,000,000
Cifra
Afaceri
2,500,000
Profit Net
2,000,000
Datorii
RON

1,500,000
Active
Imobilizate
1,000,000
Active
500,000 Circulante
Capitaluri
0 Proprii
2003 2004 2005 2006 2007 2008

2
 Practică de specialitate

Din anul 2008 până in anul 2015 firma a înregistrat urmatoarele:

1.2 Structura organizațională si funcțională a întreprinderii

a) Structura organizațională
In literatura de specialitate prin structura organizatorica a unității economice se înțelege
ansamblul persoanelor, posturilor si compartimentelor de munca (tehnice, economice,
administrative sau de alta specialitate), modul cum acestea sunt constituite, grupate si
subordonate, precum si legăturile principale care se stabilesc intre ele in vederea îndeplinirii, in
cele mai bune condiții, a obiectivelor programate.

Angajati
14

12

10

0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Angajati

Fiind o întreprindere mica nu pot oferi mai multe detalii privind acest aspect.

3
 Practică de specialitate

b) Structura funcțională – reprezintă ansamblul funcțiilor de conducere dintr-o unitate.

Postul reprezintă cea mai simpla subdiviziune organizatorica, putând fi definit prin ansamblul
obiectivelor, cu atribuțiile, sarcinile, competentele si responsabilitățile asociate, care revin spre
exercitare, în mod regulat, unei persoane angajate în întreprindere. Postul este instrumentul prin
intermediul căruia se realizează aprecierea competentelor si a cunoștințelor de specialitate
necesare angajării.

Evaluarea, salarizarea, recompensele acordate personalului au la baza atribuțiile, sarcinile

prevăzute în fisa postului si modul de realizare a lor.

Obiectivele justifica rațiunea înființării si funcționarii lui. Pentru realizarea lor titularul postului
îi sunt conferite atribuții, sarcini, competente si responsabilități adecvate.

Sarcina reprezintă un proces de munca simplu sau o componenta de baza a unui proces de
munca complex care prezinta autonomie operațională. Ea este efectuata de regula de o singura
persoană. Sarcina reprezintă componenta cea mai dinamica a postului.

Atribuția reprezintă ansamblul sarcinilor precis conturate care sunt executate periodic sau
continuu de salariații ce au cunoștințe specifice unui anumit domeniu si care contribuie la
realizarea unor obiective specifice.

1.3 Organizarea compartimentului financiar-contabil

Având in vedere ca firma la care am avut acces pentru acest proiect este de dimensiuni mici ,
compartimentul financiar-contabil este deținut de o firma de contabilitate autorizata.

Contabilitatea financiara are ca obiect înregistrarea tuturor operațiilor si tranzacțiile care

afectează patrimoniul , măsurarea variațiilor la care acesta este supus , calcularea si
explicarea rezultatelor financiare , întocmirea situației financiare de sinteza documente
care trebuie sa asigure mediului exterior o imagine fidelă si retrospectivă a situației
întreprinderii.

4
 Practică de specialitate

2. Lucrări contabile
2.1 Întocmirea balanței de verificare primara

Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactității

înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și
cea analitică, precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare.

Balanța de verificare a conturilor sintetice, precum și balanțele de verificare ale conturilor

analitice se întocmesc cel puțin anual, la încheierea exercițiului financiar sau la termenele de
întocmire a situațiilor financiare periodice, la alte perioade prevăzute de actele normative în
vigoare, și ori de câte ori se consideră necesar.

Conturile sintetice sunt conturile de baza ale contabilității, cu ajutorul cărora se reflecta
mijloacele economice, sursele de finanțare, procesele economice si rezultatele, grupate după
caracteristicile lor generale.

Conturile analitice reflecta concomitent pârțile componente ale mijloacelor, surselor,

proceselor si rezultatelor economice respective, după însușirile lor specifice. Acestea fac
posibila detalierea, dezvoltarea pe feluri, pe elemente componente de mijloace, surse, procese
si rezultate ale conturilor analitice.

Un cont sintetic poate fi detaliat in mai multe conturi analitice, in funcție de natura mijloacelor,
proceselor si a rezultatelor economice, dar si de necesitățile de detaliere a conținutului
elementului urmărit cu ajutorul acestuia.

Conturile analitice funcționează după aceleași reguli după care funcționează si contul sintetic
de care aparțin, deoarece in ambele categorii de conturi se înregistrează același element.

Conturile sintetice de gradul 1 sunt reprezentate prin 3 cifre, conturile sintetice de gradul 2 sunt
reprezentate prin 4 cifre. Conturile sintetice de gradul 1 si 2 sunt înscrise in planul de conturi
iar conturile analitice indiferent de gradul acestora sunt definite de către unitățile patrimoniale
in funcție de nevoile acestora, acestea putând fi diferite de la o societate comerciala la alta.

Exemple:

401 (Furnizori) – cont sintetic de gradul 1

5311 (Casierie) – cont sintetic de gradul 2
401.01 (Furnizori SC ALFA SRL) – cont analitic
Ca si document contabil întocmit in urma practicii este „Balanța Analitica” din perioada
01.12.2016-31.12.2016

5
 Practică de specialitate

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

Inventarierea este un procedeu al metodei contabilității ce include un ansamblu de

operații prin care se constata existenta elementelor patrimoniale de activ si de pasiv, cantitativ,
calitativ si valoric, sau numai valoric, după caz, in patrimoniul unității, la data efectuării ei.

Importanta inventarierii este data de faptul ca prin intermediul ei se realizează o

verificare a modului de gestionare a patrimoniului si se stabilește situația patrimoniala reala a
unității in vederea întocmirii bilanțului contabil la închiderea exercițiului.

Necesitatea inventarierii este impusa de faptul ca pe parcursul desfășurării activității

curente, in masa patrimoniala, pot interveni modificări cantitative si valorice care nu pot fi
consemnate in documente: schimbări de produse in substanța materiala sub influenta factorilor
naturali (uscare, evaporare, alterare); greșeli de manipulare a bunurilor; neglijente; furturi;
delapidări, neatenție, etc. Din aceste cauze este necesar sa se confrunte datele din evidenta
contabila cu realitatea faptica pentru cunoașterea elementelor patrimoniale.

2.3 Contabilizarea operațiunilor de regularizare privind diferențele de

inventar, amortizările, provizioane , ajustări , pierderi de valoare,
diferențe de curs valutar , variația stocurilor

a) Diferențele de inventar

Inventarierea anuala a imobilizărilor generează categoriile de diferențe menționate: plusuri si/

sau lipsuri de imobilizări constatate ca urmare a controlului gestionar pe aceasta cale; si
minusuri si/sau plusuri valorice constatate ca urmare a actualizării valorii contabile a
imobilizărilor la închiderea exercițiului financiar.

Diferențele din prima categorie, cantitative si implicit valorice, se înregistrează astfel:

plusurile, ca intrări de imobilizări la valoarea de inventar, iar lipsurile, ca ieșiri de imobilizări
evaluate la valoarea contabila bruta (prețul de înregistrare in contabilitatea curenta).

b) Amortizările

Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă procesul de repartizare a valorii de

intrare a imobilizării (costul istoric) asupra întregii sale durate de utilizare.

Amortizarea este o cheltuială a exercițiului , ce corespunde consumației unei părți din

valoarea imobilizării.

Din punct de vedere financiar, amortizarea este o componentă a capacității de autofinanțare

care permite reînnoirea imobilizărilor.

Eșalonarea costului istoric se face pe durata utilizării lor prin întocmirea unui plan de
amortizare.

Planul de amortizare se întocmește pe baza următoarelor elemente: valoarea de amortizare,

durata de viață și metoda de amortizare aplicată.

6
 Practică de specialitate

Valoarea de amortizat se stabilește la costul istoric, adică de valoarea de intrare, denumită

valoare contabilă.

Durata de viață sau de amortizare variază în funcție de natura bunurilor.

Amortizarea unui bun se înregistrează lunar.

Metodele de amortizare folosite sunt:

1. Amortizarea liniară

2. Amortizarea accelerată

3. Amortizarea degresivă

Ca si document contabil întocmit in urma practicii este „Nota contabila” ce are ca si obiect
amortizare lunara pe luna decembrie 2016 .

c) Ajustări si pierderi de valoare

Calculul si înregistrarea în contabilitate a ajustărilor pentru deprecierea sau pierderea de

valoare a activelor sunt o consecința directa a aplicării principiului prudentei si evaluării
bilanțiere în concordanta cu gestiunea întreprinderii.

Potrivit principiului prudentei, evaluarea bilanțiera trebuie făcută pe baza prudenta si în

special:

- în contul de profit si pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului;
- trebuie sa se tina cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent
sau al unui exercițiu precedent, chiar daca acestea devin evidente numai între data
bilanțului si data întocmirii acestuia;
- trebuie sa se tina cont de toate datoriile previzibile si pierderile potențiale apărute în
cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu financiar precedent, chiar daca
acestea devin evidente numai între data bilanțului si data întocmirii acestuia. În acest
scop, sunt avute în vedere si eventualele provizioane, precum si datoriile rezultate din
clauze contractuale;
- trebuie sa se tina cont de toate deprecierile, indiferent daca rezultatul exercițiului
financiar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau
pierdere de valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de
impactul acestora asupra contului de profit si pierdere.

Ca urmare, activele si veniturile nu trebuie sa fie supraevaluate, iar datoriile si cheltuielile,

subevaluate. Totuși, exercitarea prudentei nu permite, de exemplu, constituirea de
previzionare excesive, subevaluarea deliberata a activelor sau veniturilor, dar nici
supraevaluarea deliberata a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai
fi neutre si nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

7
 Practică de specialitate

Așa cum rezulta din prezentarea principiului prudentei, calculul deprecierii sau pierderii de
valoare a activelor se efectuează la încheierea exercițiului financiar în urma inventarierii
generale prin compararea valorii contabile cu valoarea de inventar a activelor astfel:

 daca la prima inventariere anuala, valoarea contabila este mai mare decât valoarea de
inventar, diferența în minus rezultata reprezintă depreciere sau pierdere de valoare,
constatate;
 la încheierea fiecărui exercițiu următor au loc analiza si regularizarea deprecierilor sau
pierderilor de valoare în felul următor:
- daca valoarea contabila a activelor depreciate se menține mai mare decât valoarea de
inventar, diferența în minus reprezintă depreciere sau pierdere de valoare necesara.

Aceasta se compara cu deprecierea sau pierderea de valoare existenta la sfârșitul

exercițiului precedent, putând rezulta doua situații:

 Deprecierea sau pierderea necesara mai mare decât deprecierea sau pierderea de
valoare existenta. În aceasta situație, cu diferența în minus rezultata se suplimentează
deprecierea sau pierderea de valoare existenta;
 Deprecierea sau pierderea de valoare necesara mai mica decât deprecierea sau
pierderea de valoare existenta. În aceasta situație cu diferența în plus rezultata se
diminuează deprecierea sau pierderea de valoare existenta;
– daca valoarea contabila a activelor depreciate este mai mica decât valoarea de
inventar deprecierea necesara este zero, iar deprecierea sau pierderea de valoare
existenta se anulează.

Contabilizarea deprecierii sau pierderii de valoare a activelor se efectuează în tara noastră, în

prezent, prin metoda indirecta de ajustare folosindu-se în acest scop conturi de ajustări prin
intermediul cărora se diminuează indirect valoarea contabila a activelor până la nivelul valorii
de inventar – în cazul constatării si suplimentarii deprecierii sau pierderii de valoare –
respectiv, se majorează indirect valoarea contabila neta până la nivelul valorii contabile brute
(inițiale) – în cazul anularii deprecierii sau pierderii de valoare sau până la nivelul valorii de
inventar în cazul reducerii deprecierii sau pierderii de valoare.

Operațiunile contabile de principiu privind deprecierea sau pierderea de valoare a activelor:

 pentru constatarea sau suplimentarea deprecierii:

Cheltuieli privind ajustările pentru = Ajustări sau pierderea de valoare a activelor

deprecierea sau pierderea de valoare a activelor

■ pentru diminuarea sau anularea deprecierii:

Ajustări pentru deprecierea = Venituri din ajustări pentru depreciere

sau pierderea de valoare a activelor sau pierdere de valoare a activelor

8
 Practică de specialitate

În anumite privințe, calculul si contabilizarea deprecierii sau pierderii de valoare a activelor se

diferențiază în funcție de natura, particularitățile lor si de prevederile reglementarilor
contabile specifice anumitor active. Avem în vedere atât determinarea si denumirea atribuita
valorii de inventar a activelor pe categorii, cât si conturile de ajustări utilizate si chiar
metodologia de contabilizare reglementata diferit de principiul prezentat. Este cazul, de
exemplu, al diferențelor de valoare constatate la evaluarea, la închiderea exercițiului financiar
a valorilor mobiliare admise la tranzacționare pe o piața reglementata sau diferențelor în
minus sau în plus constatate la evaluarea alternativa a imobilizărilor corporale. În ambele
cazuri, diferențele de valoare se înregistrează prin modificarea directa a valorii activelor. Din
aceste considerente, contabilizarea ajustărilor pentru deprecierea sau pierderea de valoare a
activelor se prezinta distinct pe categorii de active: active imobilizate, stocuri, terți, trezorerie.

d) Diferențe de curs valutar

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 prevede că evaluarea creanțelor si a

datoriilor în valută se face la finele fiecărei luni, la cursul de schimb al pieței valutare,
comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză.

Diferențele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din

diferențe de curs valutar, după caz, iar în cazul creanțelor si datoriilor exprimate în lei, a
căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, la alte venituri financiare sau alte
cheltuieli financiare, după caz.

Diferențele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanțelor si datoriilor în valută,
precum si a decontării creanțelor si datoriilor exprimate în lei în funcție de un curs valutar, la
cursuri diferite fată de cele la care au fost înregistrate inițial pe parcursul lunii sau fată de cele
la care sunt înregistrate în contabilitate, trebuie recunoscute în luna în care apar.

Înregistrarea in contabilitate a diferențelor nefavorabile, respectiv favorabile de curs valutar se

face astfel:

 Diferența nefavorabila de curs valutar

665 „Cheltuieli din diferențe de curs = %

valutar”
5124 „Conturi la bănci in valuta”
5314 „Casa in valuta”
5412 „Acreditive in valuta”

 Diferența favorabila de curs valutar

% = 765 „Venituri din diferențe de
5124 „Conturi la bănci in valuta” curs valutar”
5314 „Casa in valuta”
5412 „Acreditive in valuta”

9
 Practică de specialitate

e) Variația stocurilor

Contul 711- “Variația stocurilor “

Contul 711 este un cont disfuncțional, iar înțelegerea modului sau de funcționare este foarte
importanta pentru contabilizarea producției.

Modul de funcționare este următorul:

 Debitează cu costul de producție sau cu prețul standard al produselor sau producției

neterminate ieșite din gestiune si cu diferențele de preț aferente;
 Creditează cu costul de producție sau cu prețul standard al produselor si producției
neterminate obținute si cu diferențele de preț aferente;
 Rulajul debitor reprezintă costul de producție al producției ieșite in cursul perioadei;
 Rulajul creditor reprezintă costul de producție al producției obținute in cursul
perioadei;
 Soldul final debitor reprezintă variația in minus (diminuarea) a stocului de produse
fata de începutul perioadei.
 Soldul final creditor reprezintă variația in plus (creșterea ) a stocului de produse fata
de începutul perioadei;

2.4 Rezultatului contabil

Cea mai obișnuita si des utilizata definiție a rezultatului este cea privind diferența
intre veniturile întreprinderii si cheltuielile întreprinderii. In definirea rezultatului prin prisma
relației venit total – cost total se pornește de la faptul ca orice activitate este simultan
consumatoare de resurse si producătoare de rezultate. Din punct de vedere contabil, consumul
de resurse este definit in plan valoric prin structura de cheltuieli, după cum “produsul” obținut
este delimitat prin structura de venituri. Dar consumul de resurse si rezultatul creat ca efect
determina modificări in masa patrimoniului. In consecința cele doua structuri trebuise analizate
prin prisma raporturilor patrimoniale.

Veniturile sunt formate din totalitatea operațiilor care cresc activul unei întreprinderi prin
încasări de numerar, înregistrarea de creanțe asupra terților, sau prin scăderea si anularea
provizioanelor. Veniturile se regăsesc in structura contului de profit si pierdere si sunt
grupate, după natura lor, in venituri de exploatare, financiare si extraordinare.

Cheltuielile constituie diminuări de avantaje economice in cursul perioadei contabile sub

forma de ieșiri sau diminuări ale valorilor activelor sau de creare de datorii, care au ca efect
diminuarea capitalurilor proprii, sub alte forme decât distribuirile in beneficiul proprietarilor
capitalului. Conform aceluiași cadru conceptual, cheltuielile sunt recunoscute in contul de
rezultate (contul de profit si pierdere) atunci când a avut loc o scădere a beneficiilor
economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau creșterii unei datorii, modificare ce
poate fi evaluata in mod credibil. In raport cu natura lor, cheltuielile care se efectuează in

10
 Practică de specialitate

cadrul unei întreprinderi pot fi grupate pe feluri de activități – de exploatare, financiare si

extraordinare.

Determinarea rezultatului

Din punct de vedere contabil pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la

închiderea conturilor de cheltuieli si venituri. Relațiile dintre conturi intervenite cu aceasta
ocazie sunt:

· Închiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare,

121 = 6xx

profit si pierdere conturile de cheltuieli

· Închiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare,

7xx = 121

conturile de venituri profit si pierdere

In baza celor arătate mai sus, la închiderea exercițiului, situația in contul 121 „Profit si
pierdere” fără înregistrarea cheltuielilor si veniturilor pe luna decembrie se prezinta astfel:

121 „Profit si pierdere”

· Cheltuieli cumulate pana la 30 · Venituri cumulate pana la 30

noiembrie, inclusiv cheltuielile cu noiembrie
impozitul pe profit
· Soldul creditor – profit net · Sold debitor – pierdere neta

La închiderea exercițiului financiar contul 121 “Profit si pierdere” incorporează cheltuielile pe

luna decembrie, inclusiv impozitul calculat pe luna decembrie si veniturile realizate pe aceeași
luna. Modul specific de calcul si impozitare a profitului in Romania generează la închiderea
exercițiului financiar definirea in plan teoretic a relației de calcul a rezultatului contabil. In
componenta cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ si cheltuielile cu
impozitul pe profit calculat si evidențiat in cursul exercițiului. De aceea, se poate aprecia ca
rezultatul contabil înainte de impozitare este caracterizat de formula:

Rezultatul contabil = Veniturile – Cheltuielile

Pentru impozitarea profitului, trebuie pornit de la realitatea ca nu in toate cazurile principiile

contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente in totalitate cu principiile impunerii
fiscale. De aceea trebuie făcut distincție intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globala a profitului sau a pierderii exercițiului

financiar ce figurează in contul 121 „ Profit si pierdere” înainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscala a exercițiului, stabilit
potrivit regulilor fiscale si in funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.
11
 Practică de specialitate

Intra-o abordare generala pornind de la standardele contabile internaționale relația

dintre cele doua mărimi poate fi dirijata principial astfel:

Rezultatul = Rezultatul +/- Diferențele +/- Diferențele

fiscal contabil permanente temporare

Diferențele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul
fiscal. si ele apar in cadrul exercițiului financiar in cauza.

Aceste diferențe sunt reprezentate de:

-cheltuieli nedeductibile fiscal (nereducerile fiscale) care se înregistrează cu (+)

-veniturile neimpozabile (deducerile fiscale),care se deduc(-)

Diferențele temporare sunt elemente neintegrabile in rezultatul fiscal al exercițiului

dar care vor fi deduse ulterior, sau elemente care vor fi deduse din rezultatul exercițiului dar
care vor fi impozabile ulterior. Aceste diferențe se explica prin decalajul intre exercițiul in care
se includ anumite elemente de cheltuieli si venituri in calculul rezultatului contabil. Ele se ivesc
intr-un exercițiu si se resorb ca urmare a unuia sau a mai multor exerciții ulterioare.

Prezenta diferențelor temporare impune folosirea a doua metode de impozitare a

rezultatului:

 Metoda impozitului exigibil

 Metoda impozitului amânat sau reportării impozitului

Impozitului exigibil, reprezintă valoarea impozitului pe profit plătibil sau recuperabil in

raport cu rezultatul fiscal (profitul impozabil sau pierdere fiscala) pe o perioada.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscala a exercițiului stabilit
potrivit regulilor fiscale si in funcție de care se calculează cuantumul impozitelor care trebuie
plătite (exigibile) sau încasate (rambursabile).

Impozitului amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului plătibile sau

recuperabile in perioadele contabile viitoare in ceea ce privește:

 Diferențele temporare
 Reportul pierderilor fiscale neutilizate
 Reportul de credite de impozit neutilizate.

Întrucât principiile contabile (subordonate imaginii fidele) nu sunt in toate cazurile

convergente cu principiile impunerii fiscale, rezultatul contabil este diferit de rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil consta in suma globala a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce
figurează in contul 121”Profit si pierdere” înainte de impozitare.

12
 Practică de specialitate

2.5Determinarea profitului impozabil , impozitul pe profit si contabilizarea

acestuia ; repartizarea profitului pentru rezerve legale

Determinarea profitului impozabil

Profitul impozabil se calculează ca diferența intre veniturile realizate din orice sursa si
cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile si la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si
cheltuielilor.
Veniturile si cheltuielile de care se tine cont la stabilirea profitului impozabil sunt cele
înregistrate in contabilitate. Elemente similare veniturilor sunt:
 diferențele favorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluării creanțelor si
datoriilor in valuta, înregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat ca urmare a
retratării sau transpunerii;
 rezervele din reevaluare la cedarea activelor atunci când au fost deductibile fiscal si nu
s-au menținut in contul de rezerve.
Elemente similare cheltuielilor sunt:
 diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluării creanțelor si
datoriilor in valuta, înregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat ca urmare a
retratării sau transpunerii;
 cheltuielile cu valoarea neamortizata a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare.
Pentru determinarea profitului impozabil, se completează intr-un registru de evidenta fiscala
toate situațiile in care informațiile cuprinse in declarația fiscala sunt obținute in urma unor
prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile.
Registrul conține minimum 100 de file, se completează intr-un singur exemplar, cronologic,
in forma scrisa sau electronica. Modul de completare a registrului de evidenta fiscala este la
latitudinea fiecărei societăți, in funcție de specificul activității si de necesitățile proprii ale
acesteia.
Înregistrările se refera la: calculul dobânzilor si al diferențelor de curs valutar deductibile
fiscal, amortizarea fiscala, reduceri si scutiri de impozit pe profit, evidenta fiscala a vânzărilor
cu plata in rate, valoarea fiscala in cazul efectuării operațiunilor de reorganizare sau al
transferurilor de active si titluri de participare, precum si alte asemenea operațiuni.

Repartizarea profitului

Repartizarea profitului se înregistrează in contabilitate pe destinații după aprobarea situațiilor

financiare anuale.
Repartizarea profitului se efectuează in conformitate cu prevederile Ordinului
1752/2005 actualizat conform Directivei a IV a Comunității Economice Europene.
La societățile comerciale cu capital privat, repartizarea profitului se face conform
hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților. Totodată in distribuirea profitului este
necesar ca acesta sa fie abordat in mod structurat si nu global. Astfel, profitul net consemnat in
bilanțul contabil este definit prin expresia profitul rămas după plata impozitului pe profit si
poate fi repartizat astfel :
Constituirea rezervelor legale:

13
 Practică de specialitate

Rezervele legale sunt sumele calculate din profitul contabil anual prin aplicarea procentului de
5 % asupra diferenței rezultate din totalul veniturilor si cheltuielilor înregistrate in contabilitate
la care se adaugă cheltuiala cu impozitul pe profit, potrivit prevederilor Legii nr. 31/ 1990,
republicata, cu modificările si completările ulterioare;
Constituirea rezervelor se înregistrează după următoarea formula contabila:
129 = 1061

Repartizarea profitului Rezerve legale

Profitul contabil rămas după aceasta repartizare se preia la începutul exercițiului

financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale in contul 117
Rezultatul reportat, de unde urmează a fi repartizat pe destinațiile aprobate de Adunarea
Generala a acționarilor sau asociaților pe dividende sau rezerve.

Entitățile nu pot reveni asupra înregistrării efectuate cu privire la repartizarea profitului.

Acoperirea pierderilor din anii precedenți pentru sumele reprezentând pierderile aferente
anilor precedenți, acoperite din profit.

Acoperirea pierderilor din anii precedenți se realizează cu ajutorul următoarei formule

contabile:

121 = 117

Profit si pierdere Rezultatul reportat

Repartizarea pe dividende de plata

121 = 457

Profit si pierdere Dividende de plata

Repartizarea profitului pe rezerve

121 = 106.3

Profit si pierdere Rezerve statutare sau contractuale

In legătura cu distribuirea profitului pentru dividende sunt necesare unele precizări.

Astfel, in contabilitate dividendul reprezintă orice distribuire in bani sau in natura, in favoarea
acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului si a contului de profit si
pierdere, proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Fără ca problema sa fie explicit formulata, acordarea dividendelor se face numai in

raport cu acțiunile subscrise si vărsate (deci capitalul subscris vărsat). O asemenea soluție poate
fi definita prin contractul de societate si statutul societății.

Dividendele sunt supuse impozitării, prin reținerea la sursa, cu o cota de 16 % din suma
acestora.

14
 Practică de specialitate

Termenul de plata a dividendelor este stabilit de adunarea generala ordinara a

acționarilor sau asociaților la propunerea consiliului de administrație sau al directorului. De
regula, plata nu poate depăși noua luni de la închiderea exercițiului. In cazul dividendelor
distribuite, dar care nu au fost plătite asociaților, după caz, pana la sfârșitul anului in care s-a
aprobat bilanțul contabil, termenul de plata a impozitului pe dividende nu poate depăși data de
31 decembrie a exercițiului respectiv.

Fără ca legislația economica-financiara din tara noastră sa prevadă, pe plan internațional

in distribuirea profitului sub forma de dividende se operează cu primul si al doilea dividend.

Primul dividend (dobânda) statutara reprezintă dobânda calculata asupra capitalului

eliberat si rambursat acționarilor.

Al doilea dividend (noul dividend) reprezintă suma suplimentara atribuita in funcție de

numărul acțiunilor deținute, eliberate parțial sau in totalitate.

2.5 Închiderea contului de activ si a celor de pasiv

Închiderea conturilor de activ si de pasiv presupune redactarea următoarelor formule
contabile cu ajutorul contului 892 “Bilanț de închidere”:

892 = % % = 892
ct. activ ct. pasiv

3. Lucrări de sistematizare a datelor in situațiile financiare anuale

3.1 Redactarea bilanțului contabil

Bilanțul este un procedeu specific al metodei contabilității care se întocmește respectând

principiul dublei reprezentări a patrimoniului si este considerat cel mai reprezentativ instrument
de analiza si control folosit de contabilitate.

Bilanțul este o lucrare care se elaborează pe baza unor norme metodologice unice si
cuprinde indicatorii valorici corelați la nivelul macroeconomic. El se întocmește obligatoriu
anual, precum si in situația fuziunii sau încetării activității societăților comerciale.

Regiile autonome si societățile comerciale cu capital majoritar de stat întocmesc si

bilanțuri trimestriale.

Bilanțul contabil se compune din: Bilanț, Contul de profit si pierderi si Anexe.

Instituțiile publice întocmesc in locul contului de profit si pierderi, contul de execuție.

Bilanțul se întocmește pe baza informațiilor din conturi. In acest scop, se efectuează o

serie de lucrări pregătitoare, cum sunt: întocmirea balanței de verificare a conturilor,
inventarierea patrimoniului si stabilirea diferențelor dintre evidenta contabila si situația reala;

15
 Practică de specialitate

înregistrarea operațiilor de regularizare referitoare la diferențele de inventar constatate,

amortizări, provizioane, delimitarea in timp a cheltuielilor si a veniturilor; calcularea
rezultatului exercițiului; completarea bilanțului contabil.

Bilanțul unităților patrimoniale care se desfășoară activități economice cuprinde toate

elementele de activ si pasiv grupate după destinația pe care o au si după sursa lor de procurare.

In activul bilanțului se cuprind urmatoarele grupe de elemente:

1. activele imobilizate, care cuprind la rândul lor urmatoarele subgrupe: imobilizări

necorporale, imobilizări corporale si imobilizări financiare;.
2. activele circulante care cuprind urmatoarele subgrupe: stocuri, creanțe, titluri de
plasament, disponibilități bănești si alte valori;
3. conturile de regularizare si asimilate-activ, formate din: cheltuieli înregistrate in
avans, diferențe de conversie-activ si alte elemente tranzitorii si de regularizat;
4. primele de rambursare a obligațiunilor.

De menționat ca in grupa activelor circulante se înscrie in mod distinct “capitalul social

subscris si neversat”.

Pasivul bilanțului cuprinde urmatoarele grupe principale de elemente:

1. capitaluri proprii formate din: capitalul social sau individual, primele legate de capital,
diferențele din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat si cel nerepartizat, fondurile,
subvențiile pentru investiții, provizioanele reglementate;
2. provizioanele pentru riscuri si cheltuieli;
3. obligațiile, formate din: obligații fata de stat, obligații fata de personal, obligații privind
asigurările si protecția sociala, alte obligații;
4. conturile de regularizare si asimilate-pasiv, cum sunt: veniturile înregistrate in avans,
diferențele de conversie-pasiv, alte elemente trezitorii si de regularizat-pasiv.

3.2 Redactarea contului de profit si pierderi.

Daca bilanțul contabil descrie situația patrimoniala a unei întreprinderi la un moment dat,
indicând si mărimea rezultatului este necesara prezenta unui alt instrument care sa explice
modul de constituire a rezultatului si sa permită desprinderea unor concluzii legate de
performantele activității întreprinderii. Acest instrument este contul de profit si pierdere sau
contul de rezultate. El grupează fluxurile reale si financiare si pune in evidenta operațiunile
realizate de întreprindere in cursul exercițiului. Contul de profit si pierdere, prin conținutul sau,
oferă informații asupra activității industriale, comerciale sau financiare a întreprinderii si despre
modul cum aceasta își gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor si
rezultatelor pe care le generează.

Contul de profit si pierdere se prezinta sub forma unei liste, in partea sa superioara fiind
prezentate elementele veniturilor din exploatare urmate de elementele cheltuielilor de
exploatare, rezultatul activității de exploatare, veniturile si cheltuielile financiare, rezultatul
financiar, continuând cu veniturile si cheltuielile excepționale si alți indicatori de rezultate,
pentru ca in final sa prezinte rezultatul net al exercițiului.

16
 Practică de specialitate

4. Studierea aplicațiilor informatice specifice activității financiar-

contabile:
4.1 Aplicațiile financiar-contabile
a) Ciel conta

CIEL este un soft pentru activitatea contabila, el fiind structurat atât pentru a fi utilizat de
societăți comerciale cu obiecte de activitate diferite, dar si de instituții publice, fundații sau
societăți de expertiza contabila.

b) Saga

Programul SAGA . este un program de contabilitate integrat pentru principalele elemente

patrimoniale ale firmei (imobilizări, stocuri, salarii, furnizori, clienți, trezorerie). Pe lângă
acoperirea necesitaților de contabilitate financiara , programul permite si o urmărire eficienta
a cheltuielilor, veniturilor si respectiv a profitului atât pe centre de profit configurabile de
către utilizator cat si pe sursele de venit concrete ale activității / purtători (mărfuri, produse,
servicii)..

4.2 Descrierea pașilor dintr-un scenariu de lucru pe care l-ați parcurs cu una
dintre aplicațiile contabile din firma

In timpul practicii am înregistrat in programul CIEL o factura de cumpărare. Drept urmare din
meniul Ciel > Note contabile > Note contabile. Din interfața Note contabile am apăsat butonul
„adăugat” si mi-a deschis o fereastra. In fereastra respectiva am completat „Tip înregistrare =
Cumpărare” apoi Numărul facturii cu TVA la încasare. După completarea modelului de nota
contabile am trecut la completarea propriu-zisa . Apăsând pe butonul „adaugă” din fereastra
Nota contabile am completat contul de debit „601” apoi pe credit „401” cu suma de 350 lei .
In capul „partenerul” am trecut firma de la care am făcut achiziția „SELGROS CASH
CARRY SRL”.Am calculat si adăugat un rând cu TVA ul 4426 la 401 suma de cu 66,50lei .

5. Principalele metode de securitate adoptate de firma

Metodele de securitate adaptate de firma de contabilitate ce prestează servicii întreprinderii

studiate folosește urmatoarele metode de securitate :

a) Securitate fizica
- Camere de luat vederi
- Protejarea documentelor in dulapuri cu închidere prin cheie
- Senzori de mișcare
b) Securitate software
- Antivirus

17
Practică de specialitate

18
Practică de specialitate

19