Sunteți pe pagina 1din 215

Întâi să fim 1

Traian Dorz
Întâi să fim

Tot ce v-am scris aici cu lacrimi


e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiinţă
şi-n numele lui Dumnezeu.

Nu-mi lepădaţi nici o frântură


din tot ce spun acum şi scriu,
că tot ce nu-nţelegeţi astăzi
o să-nţelegeţi mai târziu!
2 Traian Dorz

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


DORZ, TRAIAN
Întâi să fim / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului,
2008
ISBN 978-973-710-101-3

289 (498) Oastea Domnului


821.135.1-97
821.135.1-4

© Toate drepturile rezervate


Editurii «Oastea Domnului», Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269/216677; fax 0269/216914
ISBN 978-973-710-101-3
Întâi să fim 3

C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E

25

TRAIAN DORZ

  

Cugetări, poezii
şi proverbe

Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale


Dr. LAURENŢIU STREZA,
Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului»


Sibiu, 2008
4 Traian Dorz

Întâi să fim
Întâi să fim nnoiţi prin Har
în naşterea de Sus
şi vom fi sfinţi ca un altar
de jertfă lui Iisus,
fiind spălaţi de-al Său Cuvânt
ca de-un divin Izvor,
suntem schimbaţi prin Duhul Sfânt
în chip nemuritor.
Atunci când ne predăm deplin
în slujba lui Hristos,
noi ne primim prin Har divin
veşmântul luminos
şi-ncălţământul cel sublim,
şi-al dragostei inel,
şi fericiţi ne-nvrednicim
să logodim cu El.
Logodna noastră-n Duhul Sfânt
se face-atunci ca-n Rai,
schimbaţi prin sfântul legământ,
primim nou chip şi grai;
ne altoim în Trup Divin
şi-n Sânge cu Hristos
spre rodul Lui tot mai deplin,
mai dulce şi frumos...
O, dac-am fost nnoiţi prin Har,
născuţi din Dumnezeu,
atunci, iubind fără hotar,
ne-am înălţa mereu
şi inspiraţi de Duhul Sfânt
ne-am transforma nespus
pân’ am ajunge-mpreunând
cununa cu Iisus!
Întâi să fim 5

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iisus Hristos,
Dulcele nostru Mire şi Veşnicul nostru Domn,
Slavă veşnică Ţie!

Pentru dragostea nespus de mare cu care ne-ai iubit,


părăsind cerul fericit şi slava îngerilor sfinţi,
ai venit până la noi, în lumea josnică,
şi din starea nenorocită în care eram,
chinuiţi de păcat, robiţi de moarte
şi torturaţi de satana,
– ne-ai răscumpărat, făcându-Te păcat pentru noi,
suferind moartea în locul nostru
şi zdrobind capul şarpelui care ne tortura...

Şi pentru că prin iubirea pe care ne-ai adus o prin Har


şi prin sfinţenia pe care ne-ai dat o prin Sângele Tău
ne-ai înălţat la starea de curăţie şi taină
în care Ţi-a fost drag de noi
şi ne-ai iubit atât de mult,
încât, nemaiputând de dragostea noastră,
Te-ai logodit cu noi într-un legământ veşnic,
prin Taina Crucii şi a Dragostei nemuritoare;

şi pentru că, trecând asupra Ta toate neputinţele noastre


şi trecând asupra noastră toate însuşirile Tale
ne-ai dat aceeaşi putere creatoare pe care o ai Tu
pentru aceleaşi creaţii nemuritoare ca ale Tale,
pentru ca şi Tu să fii fericit cu noi,
după cum suntem noi cu Tine
şi după cum Tu ai murit pentru fericirea noastră
aşa şi noi să trăim pentru fericirea Ta.

Slavă veşnică Ţie,


Veşnicul nostru Domn şi Dulcele nostru Mire,
Iisus Hristos!
Amin.
6 Traian Dorz

Trei Nume-n Unul Singur


Trei Nume-n Unul Singur Trei Nume: Tatăl, Fiul
e Taina şi Misterul şi Sfântul Duh – Fiinţa
ce-nvăluiesc pământul la Care se închină
şi-nstăpânesc eterul, Iubirea şi Credinţa –
le spune Ziua, Nopţii, închid Eternitatea
şi Iarna, Primăverii, şi-ntrec Nemărginirea,
şi Seara, Dimineţii, înstăpânindu-Şi unic
şi Moartea, Învierii... şi infinit Mărirea.

Trei Feţe-a Celui Unic ...Treime Strălucită


şi Veşnic Creatorul şi Tainică, şi Bună,
din care toate, toate fiinţa mea Ţi-nalţă
şi-au forma şi izvorul trei jertfe dimpreună:
şi-n care toate, toate credinţa şi nădejdea,
se duc, topindu-şi eul; şi dragostea,-mpletite
Trei Stări – Acelaşi Unic în lacrima-nchinării
şi Veşnic Dumnezeul... tăcute şi smerite!

* * *

Cuvinte înţelepte:

Firea veche nu se poate îmblânzi şi îndruma,


ci ea trebuie-a o smulge şi zdrobi, şi sugruma,
a ei fapte duc la moarte
şi oricine-o cruţă-n sine
va sfârşi-n nelegiuire, în gheenă şi-n suspine.
Întâi să fim 7

1. ÎNTÂI SĂ FIM

1. Universul spiritual cunoaşte o continuă creştere


în care nu există limite. Acest lucru îl putem urmări şi
observa fiecare şi prin noi înşine. Vedem că şi în noi
cunoaşterea este într-o creştere continuă, spre ceea ce
trebuie să fim...

2. Din momentul când ne-am întors la Dumnezeu


şi am trăit revelaţia naşterii din nou, făptura noastră cea
nouă cunoaşte mereu o creştere în toate privinţele, cum
spune Cuvântul lui Dumnezeu, căci altoiţi fiind în
Hristos, fiecare ne căpătăm din El seva de creştere şi
rodire, cum mlădiţa, din viţă, şi creanga, din trunchi.

3. Astăzi cunoaştem mai mult decât ieri, mâine


vom cunoaşte mai mult decât astăzi. Adevărurile pe ca-
re înainte nu le cunoşteam, acum capătă pentru noi o
cunoaştere fericită...

4. Am scris anul trecut o poezie, am făcut un de-


sen, am lucrat la ceva, – când anul acesta mă întorc
8 Traian Dorz

înapoi la ceea ce am creat, văd că ce mi se părea


atunci la cel mai înalt nivel posibil pentru mine, acum
e depăşit. Şi descopăr atât de multe pe care le am de
îndreptat.

5. Văd mereu lucrurile din ce în ce mai clar şi le


conturez mereu adevărurile şi frumuseţile spre desăvâr-
şire... Această lucrare o face în noi Duhul lui Dumne-
zeu, Care ne creşte mereu duhovniceşte spre tot mai
înalt, spre tot mai frumos, adică spre Hristos.

6. Noi toţi pornim de la punctul zero în această


creştere. Şi în măsura în care ne dăm fiecare toate si-
linţele, Harul ceresc ne îmbracă şi ajută cu tot mai
multă putere, realizând astfel lucruri din ce în ce mai
vrednice de El.

7. Orice suflet care se întoarce cu adevărat la Dum-


nezeu şi a făcut contactul fericit cu Hristos, alimentân-
du-se din El printr-o sudură curată, sănătoasă şi traini-
că, va creşte continuu.

8. Spiritualiceşte, noi putem creşte în condiţia uma-


nă până la superlativul pe care îl poate atinge firea
omenească. De acolo, există un punct de trecere în firea
dumnezeiască.

9. Aşa frumos spune Sfântul Apostol Petru despre


părtăşia la firea dumnezeiască: „...vă faceţi părtaşi firii
dumnezeieşti după cum aţi fugit de stricăciunea care
este în lume, prin pofte” (II Ptr 1, 4).
Întâi să fim 9

10. Cine a ajuns să depăşească stadiul cel mai înalt


posibil al credincioşiei omeneşti, face saltul fericit spre
dobândirea firii dumnezeieşti, adică starea pe care au
avut-o oamenii mari ai lui Dumnezeu.

11. Acei oameni au ajuns să poată comunica nu


numai cu natura inferioară sau cu natura medie, ci şi cu
natura superioară. Oamenii mari ai lui Dumnezeu au
putut vorbi cu animalele şi cu îngerii.

12. Avraam a găzduit îngeri, profeţii au vorbit cu


animalele, psalmistul auzea şi înţelegea cum cerurile
grăiesc, cum nopţile îşi vorbesc, cum apele şi munţii, şi
stelele cântă. Aceşti oameni mari ai lui Dumnezeu
ajunseseră părtaşi firii dumnezeieşti – şi puteau comu-
nica cu întreaga Natură.

13. Comunicarea cu îngerii era un lucru obişnuit la


oamenii lui Dumnezeu. Ce lucruri minunate se spun
despre Avraam, despre Iacov, despre Moise, David,
Ioan, Pavel, Petru – oamenii mari şi sfinţi!

14. Aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu, pe măsu-


ra înaintării lor în părtăşia firii dumnezeieşti cu natura
superioară, vor crea opere mereu mai înalte, mai inspi-
rate, mai frumoase...
Spre aceasta să năzuim cu toate puterile noastre –
şi Harul lui Dumnezeu care i-a ajutat pe ei ne poate
ajuta şi pe noi!

15. O Sfinte Duh al Inspiraţiei Dumnezeieşti, Te


rugăm, înflăcărează duhul nostru şi ajută-ne să înflăcă-
10 Traian Dorz

răm şi noi darul Tău sfânt cu care ne-ai înzestrat! Pen-


tru ca din acest dar să putem dobândi lumina şi puterea
comunicării divine, din care apoi să putem crea lucrări
de cea mai înaltă slavă pentru Tine.

16. Fii în noi şi între noi Acela care să ne inspiri


gândurile, să ne înflăcărezi mărturisirea, să ne săruţi la-
crimile, să ne ajuţi în realizarea de creaţii tot mai vred-
nice de Tine şi de slava Numelui Tău Sfânt!

17. Să Te slăvim pe Tine nu numai cu cuvinte îna-


ripate şi cu creaţii înalte, ci cu o viaţă nouă şi sfântă.
Toţi să fim născuţi din nou şi ajunşi oameni cu o viaţă
sfântă, părtaşi firii dumnezeieşti, fii ai Evangheliei
înalte, curate şi vii.

18. Şi dacă până la acest ţel divin ni se vor mai ce-


re şi nouă încă osteneli şi jertfe, – ajută-ne să nu deznă-
dăjduim niciodată, ci să fim deplin încredinţaţi că îl
vom ajunge... Tu nu începi o lucrare care să dea fali-
ment, ci tot ce începi Tu – atât în mare, cât şi în mic –
va avea sigur, până la urmă, izbândă!

19. Cu această încredere deplină să suferim, să


luptăm, să trăim şi să murim, dacă va fi nevoie, chiar
dacă nu vom ajunge în viaţa asta să vedem cu ochii tru-
peşti împlinirea deplină a scopului divin pentru care ne-
am jertfit... În Ziua Învierii ne vei ridica şi pe noi, să
vedem împlinirea deplină şi eternă a gândului pentru
care am muncit şi ne-am sacrificat şi noi.
Întâi să fim 11

20. Fă, Doamne, din noi toţi nişte fermenţi sănătoşi


care, puşi în frământătura poporului nostru, să dospim
frumos spre învierea tuturor acestor fiinţe, până când cu
toţii vom ajunge ca o pâine rumenă, gustoasă şi dulce
pentru Tine, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
Amin.

***

Cuvinte înţelepte:

Hristos este Adevărul – numai cunoştinţa Sa


te ajută Adevărul să-l poţi crede şi urma,
că nu poţi s-ajungi a crede Adevărul până când
încă n-ai ajuns să-i afli cunoştinţa-n primul rând.

*
Fiul meu, fii drept oriunde
şi-Adevărul să-l iubeşti
şi să-l aperi pân’ la moarte – orice-ar fi să pătimeşti.
Nu descuraja vreodată când minciuna-l biruieşte;
noru-i nor, curând se duce, – soarele în veci luceşte!

*
Adevărurile nalte cresc în sufletele sfinte,
ele stau întâi în fapte, iar apoi stau şi-n cuvinte,
cel ce numai le vorbeşte, însă nu le are-n fapte,
nu se nalţă spre lumină, ci se prăbuşeşte-n noapte.
12 Traian Dorz

În fruntea luptei noastre


În fruntea luptei noastre
e Steagul Tău, Iisus,
mâini tot mai neînvinse
îl nalţă tot mai sus,
vieţi tot mai viteze
îl poartă mai cu drag
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Slăvitul nostru Steag!

El arde-n noaptea noastră


ca focul cel mai viu,
să ne lumine mersul
prin orişice pustiu,
să ne umbrească dulce
al arşiţei meleag,
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Frumosul nostru Steag!

Cu el în fruntea noastră
înaintăm mereu
spre Patria în care
ne-aşteaptă Dumnezeu.
Cu el vom trece-odată
al cerurilor prag,
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Eternul nostru Steag!
Întâi să fim 13

2. SINCERITATEA ŞI SMERENIA

1. Lucrarea vie în Hristos a avut totdeauna aceste do-


uă caracteristici: smerenia şi sinceritatea. Pe acestea ne-a
spus Domnul Iisus Însuşi ca noi toţi să le învăţăm de la El.

2. În lucrarea sfântă a părtăşiei cu Dumnezeu au


venit numai sufletele care au fost pătrunse de sinceri-
tate şi smerenie – şi au rămas numai atâta cât s-au putut
păstra cu adevărat sincere şi smerite, atât faţă de Hris-
tos, cât şi faţă de fraţi.

3. În momentul în care cineva cade din sinceritate


în prefăcătorie şi din smerenie în îngâmfare, el s-a des-
părţit sufleteşte, atât de Hristos, cât şi de fraţi, chiar da-
că printr-o încăpăţânare firească şi printr-o împotrivire
ambiţioasă a căutat să mai rămână în mijlocul Bisericii
şi al adunării sfinte.

4. Atâta vreme cât suntem sinceri şi smeriţi, noi ră-


mânem în Harul lui Dumnezeu, – fiindcă este scris: „celor
14 Traian Dorz

smeriţi le dă har”. Dar în momentul când am pierdut sme-


renia, Harul s-a dus, pentru că el stă numai în vasul sme-
reniei. Când crapă acest vas, Harul curge spre alţii.

5. Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus


Hristos este cu deosebire o sărbătoare a sincerităţii şi a
smereniei. Maica Domnului a fost sufletul cel mai sme-
rit şi mai sincer care a putut fi găsit de Tatăl Ceresc în
mijlocul lumii pentru a putea împlini prin ea, în chip
vrednic, taina şi promisiunea Întrupării Fiului şi arăta-
rea roadelor Sfântului Duh.

6. Datorită smereniei şi curăţiei ei, S-a putut arăta


în ea, pentru prima dată în Istorie şi în lume, lucrarea
împreunată a Sfintei Treimi. Sfântul şi marele arhan-
ghel i-a zis: Tatăl te-a ales, Fiul Se va naşte din tine şi
Duhul Sfânt te va umbri... Despre Sfânta Treime se
vorbeşte clar, pentru prima dată în Sfânta Scriptură, în
legătură cu Maica Domnului.
Ce înaltă întrupare au avut în fiinţa ei sinceritatea
şi smerenia!

7. Toată puterea Sfintei Treimi, toată lucrarea lui


Dumnezeu s-a concentrat atunci în Sfânta Fecioară Ma-
ria, pentru că prin ea trebuia să se realizeze cea mai uri-
aşă şi veşnică operă a lui Dumnezeu, care era mântuirea
lumii. Şi această lucrare nu se putea face decât acolo
unde era desăvârşită şi totală smerenia şi sinceritatea.

8. Dacă n-ar fi fost îndeplinite în modul cel mai de-


săvârşit aceste două condiţii, Dumnezeu-Tatăl nu S-ar
Întâi să fim 15

fi oprit asupra ei. Dumnezeu-Fiul nu S-ar fi putut Întru-


pa din fiinţa ei, iar Sfântul Duh nu ar fi umbrit-o.

9. O, cât respect sfânt trebuie să avem noi, potri-


vit Evangheliei, faţă de Sfânta Fecioară, acest vas
ales de care S-a folosit atât de minunat Dumnezeu –
şi faţă de care măritul arhanghel Gavril a arătat atât
de înaltă preţuire, încât, cutremurat de evlavie, i s-a
închinat, zicându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut
mare har!”

10. Poate că în noaptea când arhanghelul i s-a ară-


tat, ea, veghind şi rugându-se, se gândea la profeţia lui
Isaia despre Fecioara care va naşte pe Emanuel – şi îşi
va fi dorit şi se va fi rugat ca ea să fie măcar o slujitoare
smerită şi curată a acelei Sfinte Fecioare...
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie
şi curăţie a ei, îngerul trimis de Tatăl i-a grăit: Tu eşti
Fecioara Sfântă!

11. În Noaptea Naşterii poate că tot acelaşi arhan-


ghel Gavril s-a dus şi la păstorii din Betleem, să le
vestească şi lor că li S-a născut Mântuitorul...
Poate că şi aceşti smeriţi şi curaţi păstori se vor fi
gândit între ei, veghind şi rugându-se, tot la profeţia cu
Fiul Emanuel, născut din Fecioară, şi îşi vor fi dorit şi
ei şi se vor fi rugat şi ei să fie învredniciţi să-L afle şi
să-L cunoască.
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie
şi curăţie a lor, îngerul trimis de Tatăl le-a grăit: S-a
Născut; mergeţi să-L aflaţi şi să vă închinaţi Lui!...
16 Traian Dorz

12. Şi cu magii trebuie să se fi petrecut astfel, pen-


tru că în tot ce au făcut şi ei se vede limpede că au fost
pătrunşi de sinceritate şi smerenie.

13. Şi tot într-o noapte prelungită din această


Noapte Sfântă s-a petrecut şi minunea revelaţiei cu pă-
rintele nostru sufletesc, care a fost alesul lui Dumnezeu
pentru a face prin el această Lucrare mântuitoare în ţara
şi în credinţa noastră... În noaptea aceea el veghea şi se
ruga ca Dumnezeu să înceapă prin cineva vrednic o lu-
crare vie şi mântuitoare în lume... Şi poate că acelaşi
arhanghel măreţ a fost trimis de Dumnezeu şi la el, ca
să-l inspire şi să-l determine, spunându-i: Tu eşti acela
prin care se va face această lucrare!

14. Tot aşa le spusese şi pare că tot acest arhanghel


şi celorlalţi mari slujitori ai lui Dumnezeu, să facă lu-
crarea lor, la vremea sa, fiecăruia: lui Avraam, lui
Moise, lui David, lui Daniel, lui Ioan, lui Petru, lui
Pavel... Felul cum a lucrat de fiecare dată este aproape
acelaşi.

15. Fiecare dintre cei cărora li s-a arătat îngerul


„care stă în faţa lui Dumnezeu” au avut aceleaşi fru-
moase însuşiri ale smereniei şi sincerităţii... Şi lucrarea
pe care au făcut-o fiecare dintre aceşti minunaţi trimişi
ai lui Hristos a avut de fiecare dată acelaşi caracter
etern, profund şi ceresc al smereniei şi sincerităţii,
munca şi lupta, lacrimile şi dragostea, curajul şi jertfa.
Fiindcă acestea sunt caracteristicile lui Hristos.
Întâi să fim 17

16. Fiecare dintre cei ce am fost chemaţi prin Cu-


vântul şi prin Duhul Sfânt la această Lucrare am fost
aleşi de Dumnezeu... Nu întâmplător am fost chemaţi
când am fost chemaţi – şi nu întâmplător am fost năs-
cuţi din părinţii din care ne-am născut, în locul şi în
timpul naşterii noastre.
Tot aşa este şi cu naşterea din nou, cu naşterea din
Dumnezeu!

17. Puteam să fim chemaţi în alte lucrări – mai


erau destule!
Puteam să fi mers în altă parte – mai aveam unde
merge.
Puteam să auzim de la altcineva şi altceva – mai
erau atâţia şi atâtea...
Dar dacă aici am fost chemaţi şi aici am venit, şi
aşa am cunoscut – atunci aşa să rămânem pe totdeauna!

18. Dumnezeu nu ne-a chemat întâmplător şi nu


ne-a dat zadarnic un dar fiecăruia... Nu ne-a făcut de-
geaba să cunoaştem nişte adevăruri atât de adânci şi să
avem nişte părinţi atât de minunaţi – ci ne-a făcut toate
acestea cu un mare şi unic scop: aflarea şi vestirea lui
Iisus cel Răstignit. Primirea şi mărturisirea lui Hristos
în sinceritate şi smerenie, pentru mântuirea noastră şi a
tuturor semenilor noştri între care ne-a aşezat El.

19. Pentru acest scop, Dumnezeu ne-a dat adevăru-


rile cele mai frumoase, părinţii cei mai buni, cântările
cele mai inspirate, lacrimile cele mai dulci, adunările
cele mai fericite, fraţii cei mai minunaţi.
Ştim noi oare ce mari binecuvântări sunt acestea?
18 Traian Dorz

20. Aici Dumnezeu ne-a chemat în ceasul cel mai


potrivit, în felul cel mai frumos şi în locul cel mai
sfânt... Ne-a înzestrat cu talentele cele mai frumoase...
Cei care nu ni le-am descoperit încă, să ni le des-
coperim şi să le punem în lucrare. Cei ce ni le-am des-
coperit şi suntem convinşi de ele, să le folosim în mo-
dul cel mai harnic, identificându-ne cu munca, cu sluj-
ba, cu misiunea pe care ni le-a rânduit Dumnezeu, – dar
totdeauna cu toată smerenia şi sinceritatea, căci acestea
singure sunt trăsăturile lui Hristos şi au Duhul Lui.
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Nici un fier nu-l baţi degeaba,


tot se-ndoaie în vreun fel,
pe-orişice copil învaţă-l
şi-ai să scoţi ceva din el;
pe oricare om îndrumă-l
spre-Adevăr şi spre Frumos,
oricât de departe pare,
poate-ajunge la Hristos.

Smerenia-i virtutea din toate cea mai naltă,


în ea şi celelalte virtuţi sunt laolaltă.
Întâi să fim 19

Sunt ochii mei

Sunt ochii mei, Iisuse,


acei ce plâng aşa,
că n-am mers chiar pe unde
lumina Ta dorea
şi gândul meu e care
suspină-acum amar,
că mi-a-ntinat privirea
o umbră neagră iar.

Ai milă, mai arată-mi


încrederea de-atunci
când Ţi-mplineam îndată
curatele-Ţi porunci
şi curăţă-mi privirea
cu-al lacrimii cleştar,
să-mi pot simţi fiinţa
sfinţindu-mi-se iar!

La ceasurile sfinte
să-Ţi pot veni şi eu,
să n-am pe-ncălţăminte
noroiul lumii greu;
descalţă-mi-le, Doamne,
să pot veni curat
spre Locul Sfânt în care
de mult sunt aşteptat!
20 Traian Dorz

3. SLUJBA ŞI INIMA

1. Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne


cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela
este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică,
atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi.

2. Unii au arătat, dar alţii n-au arătat încă ce poate


face harul lui Dumnezeu prin cei ce-şi predau Lui toată
inima lor. În fiecare loc unde citim în Cuvântul Sfânt
ori suntem într-un loc sfânt, ori într-o adunare sfântă,
aceasta este totdeauna cea mai dintâi şi cea mai puter-
nică dorinţă şi cerere a lui Dumnezeu:
– „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta!

3. Inima omului are cel puţin trei compartimente –


nu numai unul.
Primul compartiment este cel al cuvintelor, este
conştientul omului. Partea aceasta mulţi o aduc la Dum-
nezeu şi în acest compartiment mulţi Îl primesc pe Dom-
nul. Vorbesc despre El şi Îi promit multe, cu vorba.
Întâi să fim 21

4. Partea a doua a inimii, compartimentul din mij-


loc, este cel al gândurilor, este subconştientul omului.
Partea aceasta la mulţi oameni este mereu închisă şi as-
cunsă, spre a nu se vedea ce se face acolo şi ce zace.
Mulţi oameni îşi aduc la lumina Domnului vorbele lor,
dar nu-şi aduc în faţa şi sub stăpânirea Lui cele mai
multe din gândurile lor. În subconştientul multor oa-
meni zac atâtea gânduri pe care omul nu le supune ni-
ciodată deplin lui Dumnezeu.

5. Partea a treia şi cea mai adâncă a inimii omului


este compartimentul inconştientului său. Sinele cel mai
profund, locul simţurilor, al instinctelor, al reflexelor,
de unde izbucnesc toate, de unde ies toate, unde este
rădăcina tuturor actelor fireşti ale omului.

6. În acest compartiment al inimii lor Îl primesc pe


Hristos numai cei puţini, cei în care Hristos face apoi
operaţia cea divină, înnoirea cea sfântă, transformarea
cea dumnezeiască.

7. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cea cu două


tăişuri care pătrunde până acolo că desparte sufletul şi
duhul, încheieturile şi măduva, gândurile şi simţirile
inimii (Evr 4, 12)..., adică subconştientul şi inconştien-
tul, sinele cel profund al omului, de care a spus Mântu-
itorul nostru Iisus Hristos că trebuie să ne lepădăm noi
neapărat când venim la El (Mt 16, 24).

8. Oricine nu-L primeşte pe Hristos până în com-


partimentul din fundul inimii sale, acela în zadar zice că
22 Traian Dorz

este creştin. Rădăcina răului acolo este: în adâncul inimii


– şi oricine nu scoate rădăcina, în zadar taie lăstarii.

9. Cei mai mulţi oameni caută să taie numai lăstarii


de la suprafaţă, să recunoască şi să mărturisească doar
păcatele care se văd de departe şi care izbesc privirile
din afară, – dar îşi ascund cu grijă şi nu le scot la vede-
rea şi judecata lui Dumnezeu păcatele cele adânci, cele
din care izvorăsc, de fapt, toate cele din afară. În felul
acesta omul se înşală toată viaţa pe sine însuşi, crezând
că-i poate înşela şi pe alţii, şi pe Dumnezeu.

10. Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă întâi la pri-


ma uşă a inimii noastre când zice: Iată, stau la uşă şi bat!
Dacă I-am deschis prima uşă, a cuvintelor, El nu
Se opreşte la aceasta. Ci dacă nu I s-au deschis de la în-
ceput toate uşile, El merge mai adânc, la a doua uşă, la
cea a gândurilor omului, şi îi spune: Fiule, dă-Mi Mie şi
gândurile tale!... După aceea trece şi la uşa din fund şi-i
spune: Fiule, dă-Mi Mie şi simţurile tale! Dă-Mi Mie
toată inima ta! Lasă-Mă pe Mine să stăpânesc tot sinele
tău, toată fiinţa ta! Trupul, sufletul şi duhul tău.

11. Numai după ce Domnul Hristos ajunge să stă-


pânească toată inima unui om, numai după aceea El îl
cheamă, îl primeşte şi îl trimite să lucreze într-o slujbă
sfântă pentru Dumnezeu. Pentru că numai atunci omul
va fi curat deplin şi va fi statornic pentru orice lucrare
bună la care va fi pus...

12. Ce minunată slujbă face pentru Dumnezeu un


Întâi să fim 23

suflet sfinţit, curăţit şi binecuvântat, plin de Hristos, şi


în fiinţa căruia stăpâneşte rodnic Duhul Sfânt! Oriunde
este el şi orice slujbă ar împlini, de la cea mai mică pâ-
nă la cea mai mare, el însuşi va sfinţi locul şi îşi va îm-
plini în felul cel mai vrednic datoria.

13. Dar, vai, ce nefericire este să ajungă în slujba


lui Dumnezeu un om în a cărui inimă cele două părţi,
din mijloc şi din fund, nu sunt predate lui Dumnezeu şi
nu sunt stăpânite de Duhul Sfânt! Tot ce nu stăpâneşte
Dumnezeu cu sfinţenia Sa, robeşte satan cu păcatul său.
Oriunde n-a pătruns Mântuitorul cu lumina Lui, încă
domină satana cu întunericul său.

14. ...Căci dinlăuntrul adânc al inimii oamenilor ies


gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furturile,
lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine,
ochiul rău, hulele, trufiile, nebunia... Toate acestea ies
din adâncul lui şi-l spurcă pe om... (Mc 7, 21-23).
Iată subconştientul şi inconştientul, adică sinele pe
care trebuie să-l lăsăm fiecare dintre noi ca Hristos să
ni-l străpungă cu sabia Cuvântului Său – şi să ni-l ope-
reze, scoţând de acolo tumoarea canceroasă a păcatului.
Fără de această operaţie totală şi definitivă, noi suntem
pierduţi, iar slujba noastră, lepădată.

15. – Atunci cine va putea fi mântuit? au întrebat


odată adânc întristaţi şi descurajaţi apostolii.
– Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă
la Dumnezeu! Şi la cel care crede şi voieşte să poată
prin El.
24 Traian Dorz

16. Voieşte! – şi vei fi, a înţeles şi Domnul Iisus


când a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să-şi le-
pede sinele său în stăpânirea Mea, să-şi predea în robia
Mea, cu supunere totală şi necondiţionată, toate cele
trei compartimente ale inimii sale – şi Eu voi face în el
transformarea divină şi eternă...

17. Inima mea, tu vrei, vrei tu într-adevăr să faci


această lepădare totală de tine şi supunere totală faţă de
Iisus? Numai dacă tu vrei cu adevărat acest lucru, atunci,
cu bucurie şi cu grabă, îl va face puterea lui Dumnezeu!

18. Orice părticică a inimii mele pe care eu n-o supun


cu dragoste şi de bunăvoie Domnului şi Mântuitorului
meu Iisus Hristos, rămâne un loc în care stăpâneşte satana
şi în care odrăsleşte şi rodeşte răul. Şi partea întinată de
păcat va otrăvi şi partea care mi se pare mie că izvorăşte
din Harul Sfânt. După cum partea de apă murdară care se
revarsă într-un râu curat murdăreşte şi infectează curând şi
partea cea care ar izvorî dintr-un loc curat.
Nu puteţi sluji la doi stăpâni! – a zis Domnul.

19. Fiul meu, mai întâi dă-I Domnului inima ta,


apoi încearcă să faci pentru El slujba ta. Mai întâi caută
să fii cum vrea El, apoi să cauţi să faci ce vrea El.

20. Uită-te cu băgare de seamă înaintea ta şi în ju-


rul tău ce slujbă frumoasă au făcut şi fac pentru Dom-
nul cei ce şi-au predat total viaţa şi inima lor Domnului.
Ce roade minunate au rămas şi rămân pe urmele lor şi
în ce fel minunat a încununat Duhul Sfânt cu roadele
Întâi să fim 25

Sale slujba lor. Câte suflete mântuite au rămas după


ei... Ferice de ei în veci!
Dar cutremură-te privind ce roade nelegiuite au
rămas şi rămân pe urmele celor nepredaţi şi necinstiţi
faţă de Hristos. Câte suflete pierdute au rămas şi rămân
după ei. Vai de ei pentru veşnicie!
Tu alege bine: întâi inima, apoi slujba!
Amin.

***

Cuvinte înţelepte:

Pe minciună, cât trăieşti,


nici un ban să nu plăteşti,
dar pe Adevăr să stai
tot avutul să ţi-l dai.

*
Luptă-te cu firea veche ce te-ndeamnă spre păcat,
– cu ea până-n ceasul morţii o să ai tot de luptat,
luptă-te, căci doar o clipă dacă nu veghezi viteaz
nici nu ştii cum te trânteşte în ruşine şi-n necaz!

*
Firea lui e greu s-o schimbe orice om,
oricât ar vrea,
numai Duhul şi Cuvântul fac lucrarea asta grea.
26 Traian Dorz

Eternele-mi Poeme
Eternele-mi Poeme nu-s astea de acum;
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme
şi n-am ajuns Acolo – sunt încă tot pe drum,
dar simt cum nerăbdarea le-ndeamnă să mă cheme.

Dorita Primăvară nu-i asta de April’,


deşi de orice dată şi-aceasta-i însorită,
deşi mereu mă-ntoarce la anii de copil,
mai am o Primăvară – şi-Aceea-i cea dorită!

Nemuritoarea Harfă nu-i asta de acum,


deşi şi-aceasta poate că uneori mai pare,
deşi pe câte-o coardă mai arde-un sfânt parfum,
mai am o Harfă – şi-aia mi-e cea nemuritoare!

De-aceea nu-s eterne poemele de-acum,


deşi mai au şi-acestea ceva etern în ele,
căci încă n-am fiinţa de Dincolo de drum,
sunt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.

... O, da, va fi odată şi Primăvara mea,


şi Harfa mea de aur, şi Mâna strălucită,
şi Sânul ce m-aşteaptă
– şi-atunci îmi voi cânta
Poemele-mi Eterne, în Slava nesfârşită!
Întâi să fim 27

4. CEEA CE NE DĂ HRISTOS

1. Tot ce a rămas şi va rămâne durabil şi valoros în


lumea aceasta este numai ceea ce ne-a dat şi ne dă
Hristos şi cei inspiraţi de El... În toată literatura lumii,
în toată muzica şi arta omenească n-a rămas şi nu va
rămâne de valoare şi de durată decât ceea ce a izvorât şi
va mai izvorî din Duhul şi din dragostea lui Hristos.

2. Dacă a rămas ceva nemuritor în poezie, în cânta-


re – în orice domeniu de creaţie –, au rămas numai ope-
rele create spre slava lui Dumnezeu, ceea ce a izvorât
din sentimentul şi adoraţia lui Hristos.

3. Tot ce nu-şi are izvorul în credinţa şi în dragos-


tea lui Hristos, oricâtă artă, chiar geniu dacă s-ar pune
în ele, se devalorizează, se pulverizează, se întunecă şi
se pierde. Ca nişte uscături pe care le arde focul tim-
pului, ca nişte pleavă pe care o spulberă trecerea veacu-
rilor, ca nişte gunoaie pe care le duce apa uitării.

4. Sufletele oamenilor caută şi însetează după


28 Traian Dorz

Dumnezeu... Şi acesta este un semn că tot ce-i frumos


şi plăcut, şi fericit este numai în Dumnezeu... Poezia,
cântarea, meditaţia, arta inspirată sunt mijloacele cele
mai fericite prin care Dumnezeu Se apropie de sufletele
oamenilor – şi ele se apropie de El.

5. Aşa trebuie ca noi să-L apropiem pe Dumnezeu


de oameni şi pe oameni de Dumnezeu! Dacă doresc po-
ezia, să-L găsească pe Hristos într-o poezie inspirată şi
vrednică de El. Să creăm această poezie!

6. Dacă doresc cântarea, să-L găsească pe Dumnezeu


într-o cântare vrednică de El, plină de fior sfânt, de zbor
divin, de lacrimi alinătoare. Să creăm această cântare!

7. Dacă doresc meditaţia, adevărul, petrecerea,


înălţarea duhovnicească, – să îngrijim să le dăm într-o
atmosferă totdeauna fericită, în prezenţa înălţătoare a
lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi. Să ne străduim să le
creăm totdeauna această atmosferă întâi şi întâi prin
starea noastră înşine, apoi şi prin toate producţiile crea-
ţiei noastre din Hristos şi pentru El.

8. Tot ce creăm şi vom crea noi de aici înainte, să


ne străduim să pornească de la acest nivel. Nimic să nu
fie sub el. Dacă noi ne vom da într-adevăr toate silinţele
de care suntem capabili, Harul lui Dumnezeu ne va face
saltul fericit peste capacitatea noastră.

9. Dumnezeu ne dă nouă prin aceste însuşiri pute-


rea de a întineri mereu, pentru că seva lor trece prin fi-
Întâi să fim 29

inţa noastră, vine din rădăcina cea puternică şi veşnic


tânără a Buciumului Vieţii, care este Hristos Domnul.

10. În Hristos, nimeni nu este bătrân!...


Iată, fraţii şi părinţii noştri în Domnul ce tineri şi ce
plini de vlagă duhovnicească sunt şi acum!... Ei cântă
cu noi, aleargă cu noi, veghează cu noi, sunt alături de
noi parcă tot mai tineri, aşa cum spune psalmul sfânt:
Plini de suc şi verzi, întineriţi şi întinerind ca vulturul...

11. Dar cei care sunt fără Hristos viu şi puternic în


inima şi în viaţa lor – deşi la ani sunt tineri – ca viaţă şi
ca vlagă duhovnicească, ei deja sunt îmbătrâniţi. Sunt
oameni epuizaţi, suflete stoarse, care nu mai au nici o
putere, nici o voioşie, nici un scop în viaţa lor.
Ce existenţă veştedă, ce viaţă goală, ce hibernare
leşinată au sufletele acestea!...
Păcat de viaţa lor care, dacă s-ar altoi cu adevărat
în trunchiul lui Hristos, ce tinereţe şi vigoare divină ar
primi dintr-o dată în ei!

12. O, ce sens veşnic şi fericit a dat vieţii noastre


uni-rea noastră şi sudarea noastră în Hristos! Să ne de-
votăm Lui cu toată puterea fiinţei noastre.
Să nu umblăm după El şchiopătând şi tânjind, ci cu
toată voioşia şi entuziasmul unui tineresc avânt, în toate
zilele şi stările vieţii noastre!

13. Să ne alipim mai strâns de Iisus, Domnul nostru,


Izvorul puterii, să facem acel contact divin cu El, cum
face becul cu uzina de la care capătă lumină şi căldură.
30 Traian Dorz

14. Să ne strângem de Hristos şi să stăm atât de


uniţi cu El, încât să nu ne despartă nici un fir de păr. El
ne dă vieţii noastre nu numai cel mai înalt sens, ci ne
împlineşte şi absolut toate trebuinţele noastre, chiar şi
cele trupeşti.
De nimic nu duc lipsă, dar chiar de nimic, cei ce se
încred în El. Toţi cei ce au făcut aşa au văzut. Toţi cei
ce vor mai face vor vedea...

15. Când avem anii înainte, ni se pare că nu vor


trece niciodată, atât de lungi ni-i vedem. Când îi avem
în urmă, ni se pare că au fost numai un vis, atât de
scurţi ni-i simţim.

16. În clipa când auzi pentru prima dată chemarea


lui Dumnezeu, chiar atunci să-I şi deschizi inima şi chi-
ar atunci să-I şi predai viaţa ta; nu mai amâna nici o
clipă şi nu-ţi mai lăsa nepredat nimic...
Această grabnică ascultare a ta va însemna nespus
de mult pentru tine în faţa Domnului.

17. Mulţi dintre cei ce au amânat clipa legământu-


lui lor pentru altădată n-au mai ajuns data aceea. Şi
mulţi dintre cei ce nu I-au predat Domnului toată inima
lor de la început, s-au obişnuit aşa şi nu şi-au mai pre-
dat-o niciodată. Astfel s-au pierdut şi unii, şi alţii.

18. Cei care au viaţa în urma lor, au moartea în faţa


lor. Şi de duşmanul din faţă vezi mai uşor cum să te pă-
zeşti, – dar de cel din spate nu.
De aceea este mai însemnat lucru să te întorci la
Dumnezeu de tânăr, când ai duşmanul morţii înapoia ta
Întâi să fim 31

şi nu-l vezi, decât bătrân, când îl ai în faţă şi te aştepţi


să-l înfrunţi oricând.

19. Cine se predă Domnului Iisus şi trăieşte cu El,


acela are asigurată viaţa veşnică şi în veac el nu va ve-
dea chipul fioros al morţii. Nu îngerul morţii va veni
să-i ia sufletul, ci va veni Mântuitorul dulce, Iisus, Care
a zis: ...Eu Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine!...

20. Hristos S-a aşezat în toată viaţa noastră între


vrăjmaşii noştri şi noi. Ei L-au lovit pe El, şi nu pe noi.
În faţa morţii, Hristos Domnul nostru S-a aşezat
între noi şi ea. Moartea L-a străpuns pe El, – iar noi am
scăpat.
Câtă vreme suntem în Hristos, noi nu putem fi nici
loviţi, nici ameninţaţi direct de nimic. Domnul Iisus ne-
a spus: Iată, Eu sunt cu voi, ca să vă scap. Nu vă temeţi
de nimic!
Doamne Iisuse, fii binecuvântat în veci, Stânca
noastră de scăpare şi Adăpostul nostru fericit!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Ascultarea nu te face robul silniciei,


ci te face fiul Slavei şi al bucuriei,
ascultarea nu-i robie, ci e libertate,
căci ea singură te nalţă mai presus de toate.
32 Traian Dorz

O, Sărbătoarea Ta...
O, Sărbătoarea Ta, Iisus,
ce taină şi minune,
cum ochi să mai cunoască nu-s,
nici buze-a le şti spune,
nici gând să poată presimţi,
nici cuget s-aibă ştire
când ceruri şi pământ vor fi
o unică iubire!

Ierusalimul cel Slăvit


şi Nou când va apare
va străluci de neprivit,
scăldat întreg în soare.
Din toate părţile intrând,
pe orice Poartă, mirii
se vor îmbrăţişa cântând
cu lacrima iubirii.

... Atunci şi tu, iubirea mea,


pe veci nedespărţită,
strângându-te de harfa ta,
vei plânge fericită.
Din Pomul Vieţii-ai să culegi
trei frunze diafane,
să-ţi vindeci dorurile-ntregi
din cele două rane...
Întâi să fim 33

5. TOTUL ÎN HRISTOS

1. Orice suflet care este şi rămâne în Hristos, în


Cuvântul şi în Duhul Lui, în învăţătura şi în adunarea
Lui, în ascultarea şi trăirea voii Sale, acela are în Dom-
nul absolut tot ce îi este de lipsă, atât trupeşte, cât şi su-
fleteşte. Atât în viaţa asta, cât şi în cealaltă.

2. Ai nevoie de pâine zilnică? Domnul ţi-o dă tot-


deauna printr-o muncă cinstită şi printr-o cumpătare
înţeleaptă.
Ai nevoie de părinţi, de fraţi, de case? Domnul ţi-i
dă pe cei mai buni părinţi, pe cei mai scumpi fraţi, cele
mai calde şi primitoare case.

3. Ai nevoie de o soţie credincioasă, de un soţ iu-


bitor? Domnul şi adunarea Lui au să-ţi dea şi în privinţa
asta – la vremea potrivită şi după credinţa, după rugăci-
unea şi după aşteptarea ta – chiar ceea ce îţi este cel
mai potrivit pentru tine.
34 Traian Dorz

4. Aceasta va fi apoi fiinţa pe care Dumnezeu v-a


ales-o dintre toate celelalte pentru a v-o lipi de suflet şi
pentru a fi apoi cu ea una şi pe totdeauna un singur
trup. Nici o putere din lume şi nici un motiv nu trebuie
să vă mai poată despărţi.

5. Iubiţi-vă în Domnul şi rugaţi-vă totdeauna unul


pentru altul şi unul cu capul pe umărul celuilalt. Veţi fi
cu adevărat fericiţi numai atunci când fiecare veţi fi în-
credinţaţi că soţul primit este tocmai cel mai potrivit pe
care vi l-a dat – sau v-a dat-o – chiar Dumnezeu; unul şi
una pentru veci. Acesta, şi nu altul. Aceasta, şi nu alta.

6. Cei cărora Dumnezeu nu v-a dat încă acest suflet


de care aveţi nevoie şi pe care Cuvântul Sfânt vi l-a
promis, încredinţaţi puternic grija aceasta Bunului Tată
Ceresc şi Inimii iubitoare a Domnului Iisus. Rugaţi-L pe
Domnul să vă îndrepte inima şi gândurile spre acea fiinţă
pe care v-a pregătit-o ca să alcătuiţi cu ea un singur trup.

7. Nu vă grăbiţi să alegeţi nici după îndemnurile şi


nici după plăcerea firii pământeşti, ci după îndemnurile
Duhului Sfânt şi după plăcerea voii lui Dumnezeu. Cine
umblă după îndemnurile şi plăcerile lumii, culege neno-
rocire, deznădejde, deziluzii, lacrimi, păreri de rău, amă-
răciune şi necaz. Dar cine umblă după alegerea Domnu-
lui, va afla viaţă, binecuvântare, dragoste şi ajutor.

8. Oriunde cineva nu ascultă de Cuvântul înţelept


al lui Dumnezeu şi de îndrumarea celor care veghează
şi îi sfătuiesc potrivit acestui Cuvânt, totdeauna ajung
Întâi să fim 35

rău şi se izbesc de nefericiri, de dureri şi de prăbuşire.


Neascultarea şi îndărătnicia aduc totdeauna pierzarea.

9. Noi, oricât am dori, nu putem feri pe nimeni de


soarta pe care fiecare singur şi-o alege prin voinţa sa liberă
sau prin ambiţia şi egoismul său. Dar binecuvântăm şi ne
rugăm totdeauna pentru acela care, urmând Cuvântul
Sfânt şi îndemnul celor ce-i vor binele, se supune ascul-
tător şi urmează calea lui Dumnezeu în orice privinţă.

10. Oriunde ne-am găsi şi în orice stare ne-am afla,


Cuvântul făgăduinţei Domnului nostru rămâne mereu
acelaşi şi pe totdeauna adevărat: „Iată, Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacului!”
Să ne pătrundem puternic de această convingere şi
să trăim cu toată grija, şi să umblăm cu toată evlavia, ca
în faţa Lui, – şi El ne va binecuvânta cu bucurie tot-
deauna.

11. Noi, cei mai mulţi, n-am avut nici condiţii, nici
posibilităţi mai uşoare, să ne putem însuşi o educaţie
mai deosebită, cum se obişnuieşte în lume, pentru a şti
aduce lui Dumnezeu lucrări mai de valoare şi mai alese.
Am avut numai şcoala Duhului Sfânt, a înfrânării şi a
lacrimilor. Dar celor care au fost ascultători şi smeriţi în
şcoala aceasta, iată, ce gânduri, ce idei, ce cântări şi ce
poezii minunate le-a inspirat Dumnezeu!

12. Nici o şcoală de artă lumească n-a putut crea


ceea ce a creat şcoala Duhului Sfânt prin cei care au
fost ascultători şi silitori în ea.
36 Traian Dorz

Creaţiile lumeşti sunt reci şi sunt moarte, ca nişte flori


de gheaţă. Pot fi frumoase, e adevărat, dar sunt tot atât de
trecătoare şi de fără viaţă ca florile de ger pe fereastră.

13. Creaţiile Duhului, prin instrumentele Sale smeri-


te, pot fi uneori mai simple, ca florile de câmp ori de pă-
dure, dar sunt totdeauna vii, înmiresmate, calde şi dulci.

14. Pentru că lucrăm pentru Dumnezeu şi pentru


semeni, noi trebuie să fim nu numai un îndemn, ci şi un
exemplu pentru toţi cei între care lucrăm şi pe care îi
chemăm spre Dumnezeu. Trebuie să fim deci cel puţin
cu un pas mai înainte şi cu o treaptă mai sus ca ei... Un
exemplu la care ei să poată privi admirativ şi pe care să
dorească cu plăcere a-l urma.

15. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acei fraţi


deosebiţi care sunt între noi exemple vrednice de ur-
mat! Aceştia, pentru că au ştiut să tacă şi să asculte,
acum ştiu şi când vorbesc să vorbească lucruri la care ai
tot sta să asculţi. Pentru că ei au ştiut să fie buni învăţă-
cei, au ajuns să fie şi buni învăţători. Şi pentru că au
ştiut să-i urmeze pe înaintaşii lor, sunt vrednici să fie
acum şi urmaţi de cei ce vin după ei.

16. Nu nivelul cultural este important în primul


rând, ci nivelul duhovnicesc! Fireşte, când sunt amân-
două înalte, atunci este cel mai fericit. Dar când nu pot
fi amândouă, mai bine este să fie cel duhovnicesc.
Fiindcă nivelul duhovnicesc îl duce adesea pe cel care
îl are şi la ridicarea nivelului său cultural, pe când in-
vers, cazurile fericite se petrec mai rar.
Întâi să fim 37

17. Un om simplu, lumeşte, dar cu un înalt nivel


duhovnicesc, când se ridică şi deschide Biblia să spună
ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, ai sta să-l tot asculţi.
Din gura şi din inima lui curg şuvoaie apele cuvintelor
vii. Şi toate inimile ascultătoare se înviorează prin Du-
hul Sfânt.
Aşa vorbitori să ne dăruiască nouă Dumnezeu!

18. La fel, dacă un astfel de om inspirat de Duhul


Sfânt se ocupă să scrie o poezie, să compună o cântare
ori un eseu, el, care nu a învăţat la nici o şcoală lu-
mească de artă şi nimic din ce pretinde lumea în veacul
acesta, creează totuşi nişte lucrări cum plini de uimire
auzim şi citim în lucrarea cea vie a lui Hristos.

19. Nici o artă din lume, oricât de pretenţioasă ar fi


ea, n-ajunge să creeze nişte lucrări de o aşa frumuseţe şi
valoare ca acelea create de oamenii lui Dumnezeu prin
Duhul Sfânt.
Cei mai mulţi fraţi ai noştri şi surori care compun
melodii îngereşti nu cunosc aproape nici o notă muzi-
cală. Tot ce au primit vine direct de la Dumnezeu.
Ce înseamnă asta, dacă nu o minune dumneze-
iască?

20. Fireşte, de dorit ar fi ca toţi cântăreţii Domnu-


lui să aibă şi şcoală, şi cultură muzicală... Dar dacă nu
le pot avea pe amândouă, mai bine pe cea a Duhului
Sfânt! Dar chiar dacă pe amândouă le-ar putea avea,
este neapărat nevoie ca şi atunci să aibă grijă să prime-
ze Duhul, apoi cultura. Ceea ce vine de Sus, apoi ceea
38 Traian Dorz

ce vine de jos. Ceea ce este din Dumnezeu, apoi ceea ce


este din lume.
Dumnezeu să binecuvânteze pe oricine va gândi şi
va face totdeauna aşa!
Amin.

* * *
Cuvinte înţelepte:

Nu te supăra de răul
care-l suferi în viaţă
pentru c-ai lucrat dreptatea
şi-ai spus adevăru-n faţă;
e mai bine ca să suferi
de la oameni, dacă-l spui,
decât, dacă nu l-ai spune,
să-nduri chinurile lui.

*
Frumuseţea-adevărată stă în curăţia vieţii,
numai cel curat pătrunde toată taina frumuseţii,
numai cel curat cuprinde bucuria ei duioasă,
– fiul meu, păstrează-ţi dulce curăţia ta frumoasă!

*
Toate geniile lumii au fost oameni muncitori,
fără muncă n-a fost nimeni vrednic dintre muritori.
Întâi să fim 39

Vino, Vântule Ceresc


Vino, Vântule Ceresc,
şi-mi alină dulce
crinii care-i pregătesc
Domnului a-I duce,
doi cu doi împreunaţi
să-i unească harul,
să-i primească sărutaţi
Crucea şi Altarul!

Adu-mi, Vântule Divin,


dulcile ecouri
a nuntaşilor ce vin
către noi pe nouri,
ca şi noi, care suim
către ei cărarea,
să grăbim, să ne-ntâlnim,
să unim cântarea!...

Poartă, Vântule Slăvit,


sfintele seminţe
ce rodesc desăvârşit
unicei credinţe,
ca pământul greu arat
de durerea mută
să rodească grâu curat,
numai bob de-o sută!
40 Traian Dorz

Vino, Vânt Ceresc, şi-mi du


luntrea mântuirii
pân’ la Ţărmul unde Tu
mi-ai pus semn iubirii
şi-Acolo,-nfăşoară-i drag
steag de cununie,
taina mea de După Prag
nimeni s-o mai ştie!

* * *

Cuvinte înţelepte:

Fericirea este rodul unei stări de drum cinstit


şi-o au numa-mplinitorii Adevărului iubit.
Cine nu se străduieşte a trăi cât mai frumos,
cât se laudă că este, tot nu este bucuros.

Împlinirea e virtutea astăzi cea mai rară


care are fii şi fiice mai puţini în ţară,
dar ea singură în cinste poate să ridice
după-o viaţă fericită pe-a ei fii şi fiice.
Întâi să fim 41

6. LUCRAREA DOMNULUI IISUS

1. Lucrarea sfântă în care suntem chemaţi noi să-L


slujim şi să-L lăudăm pe Domnul nostru Iisus Hristos
este Oastea Lui, este familia Lui, este mireasa peste ca-
re El Şi-a pus Numele Lui, aşa cum un mire îşi pune
numele său peste mireasa iubită. Cum un părinte îşi
acoperă cu numele său familia sa... Mireasa nu mai
poartă alt nume decât al mirelui ei. Şi familia, al capu-
lui său.

2. Din pricina Numelui Său Sfânt chemat peste


această sfântă Lucrare, Hristos îi poartă de grijă, o
ocroteşte, o apără, o înfrumuseţează şi o hrăneşte cu
tot ce are mai bun, după cum este scris: „...Dar El i-a
ocrotit din pricina Numelui Său”... (Ps 106, 8; Ezec
20, 14).

3. Din cauza Numelui Sfânt al Domnului Iisus se


re-varsă Harul spre Lucrarea Oastei Sale, peste copiii
42 Traian Dorz

Lui din ea, care împlinesc cele două condiţii ale Sale:
sinceritatea cu Dumnezeu şi smerenia cu oamenii.

4. Cel ce caută şi cultivă aceste două virtuţi, trebuie


însă permanent să fie cu grijă să nu cadă din ele, să nu
le piardă. Sinceritatea are un mare vrăjmaş: prefăcăto-
ria. Şi smerenia, la fel, marele ei vrăjmaş: trufia.

5. Când încolţesc în inima sinceră cele două bu-


ruieni otrăvitoare, acestea infectează tot ce era înainte
curat şi frumos în inima care le avea. Ele închid con-
ducta sfântă prin care venea harul lui Dumnezeu peste
om. Şi deschid stavila păcatului, care aduce blestemul
şi nimicirea.

6. „Nu vă socotiţi singuri înţelepţi!” – spune Cu-


vântul Sfânt. Chiar dacă eşti un învăţător al altora, so-
coteşte-te egalul celor pe care îi înveţi, căci şi tu eşti
tot om!
Nu spune: Să vă învăţ eu, să vă arăt eu, să vă spun
eu... Voi trebuie să fiţi aşa, voi să faceţi aşa, voi să îm-
pliniţi aşa... Mereu eu sus, mereu voi jos. Mereu eul
înălţat, iar altul obligat.
Ce frumos ar fi să se zică: Domnul ne învaţă, iar
noi să ascultăm! Toţi avem nevoie să stăm jos şi să în-
văţăm, numai Singur Domnul să stea sus şi să ne înveţe
El pe toţi.
Smerenia este mama înţelepciunii şi împărţitoarea
binecuvântărilor!

7. Noi să nu ne situăm niciodată pe două poziţii:


Întâi să fim 43

unul care stă la tribună şi învaţă ori la amvon şi predică,


iar cei mulţi, cei umili, cei de jos să stea în bănci ori în
picioare, să fie numai ascultători, numai împlinitori,
numai datori, – lucru pe care celălalt, cel care învaţă,
cel care predică nu se consideră obligat să-l aibă.

8. Numai Domnul este mare, noi toţi suntem datori


să ne socotim mici, căci toţi suntem la fel. Ce spunem
fiecare altora trebuie să ne spunem nouă înşine cel mai
întâi. Ce învăţ eu pe altul, să mă învăţ pe mine însumi
în primul rând.

9. Dacă nu voi face aşa, foarte uşor pot cădea din


sinceritate în prefăcătorie, din smerenie în îngâmfare şi
din adevăr în minciună, orişicare ar fi darul şi talentul
meu sau poziţia şi vârsta mea.

10. Avem atâtea exemple triste şi amintiri dureroa-


se, atât din istoria Bisericii, cât şi din istoria noastră,
despre cei care au venit în Lucrarea Domnului în sme-
renie, pentru că erau mici şi necunoscuţi. Iar când li s-a
părut că au devenit cineva, fiindcă li s-a arătat o dra-
goste care i-a depăşit, şi-au dat ei înşişi o prea mare
importanţă şi au căzut. S-au îngâmfat, crezându-se mult
mai mult decât erau.
Şi căderea aceasta este fără ridicare pe totdeauna.

11. Ce s-a ales de toţi cei care au ajuns astfel? Nu


s-a ales nimic bun şi în veci nu se va alege nimic, pen-
tru că în momentul în care omul cade din smerenie, ca-
44 Traian Dorz

de din Hristos, cade din har – şi căzut rămâne pe tot-


deauna, fiindcă n-are cine să-l mai ridice niciodată.

12. Între noi, cei care stăm acum aici, sunt unii că-
rora li s-a dat mult har din cer... Să ne păstrăm în sme-
renie, pentru ca să ne putem păstra în harul lui Dumne-
zeu. Pentru că asupra noastră planează permanent nu
numai harul şi binecuvântarea cerească – ci şi observa-
ţia şi avertismentele lui Dumnezeu. Nu numai bunăta-
tea, ci şi asprimea lui Dumnezeu, cum spune Scriptura
(Rom 11, 22).

13. Conştienţi deci că facem parte dintr-o Lucrare


vie şi scumpă a lui Dumnezeu, asupra căreia veghează
cu gelozie Hristos, Mirele ei, să fim cu foarte mare
grijă la felul cum ne purtăm în ea, nu numai când sun-
tem adunaţi în biserică sau într-o societate deosebită, ci
şi în cea mai adâncă intimitate a noastră.

14. Domnul este oricând cu noi şi de ochii Lui nu


numai că nu ne putem şi nu vrem să ne ascundem – ci
dorim să ne purtăm în cel mai curat, mai smerit şi mai
frumos fel oricând şi oriunde.

15. În îmbrăcămintea noastră, în gesturile noastre


şi în toate cuvintele şi purtările noastre trebuie să vadă
orice ochi din ceruri şi de pe pământ că suntem tot-
deauna străbătuţi de un fior de evlavie şi chipul Dom-
nului nostru Iisus nu trebuie să se depărteze niciodată
de peste noi, de peste toată înfăţişarea noastră.
Abia atunci am fi totdeauna vrednici de El!
Întâi să fim 45

16. În momentul când noi am ajuns la această stare,


nu ne mai este nici ruşine şi nici frică în lume de Evan-
ghelia lui Hristos. Nu ne este ruşine şi frică nici de
Crucea lui Hristos pentru noi şi nici de crucea noastră
pentru El.

17. Când am ajuns să nu ne mai fie cu Hristos nici


ruşine şi nici frică în faţa lumii, – atunci am lichidat cu
toate celelalte dubii şi îndoieli. Am terminat cu apro-
pierea şi cochetarea cu duhul lumesc, cu înfăţişarea lu-
mească, cu moda şi cu ispitele păcatului. Ne-a eliberat
Hristos.
Şi abia atunci suntem cu adevărat liberi.

18. Ce lucruri însemnate sunt acestea pentru fieca-


re dintre noi!... Să ne dăm deci toate silinţele ca în orice
loc şi în orice împrejurare să nu ne pierdem chipul
evlavios, vocabularul evlavios şi portul evlavios de co-
pii ai lui Dumnezeu – şi disciplina de ostaşi ai Săi.

19. Lucrarea lui Dumnezeu este într-o continuă


creştere şi desăvârşire. Duhul lui Dumnezeu şi Prezenţa
Mântuitorului Hristos fiind permanent în mijlocul ei, o
fac să crească şi să se desăvârşească mereu în toate pri-
vinţele. Cei care iau parte la toată activitatea creatoare
care se face în ea cresc şi ei la fel cu ea în orice lucru şi
gând bun.
Rămân în stare de necreştere duhovnicească şi dau
înapoi numai cei ce se dau la o parte, care rămân în ur-
mă ori se rup de mersul frăţietăţii.
46 Traian Dorz

20. Noi să nu fim dintre cei care dau înapoi ca să se


piardă, ci din cei care aleargă şi luptă înainte tot mai
frumos în Lucrarea cea vie a lui Hristos, care ne înfru-
museţează şi ea pe noi în măsura în care şi noi o înfru-
museţăm pe ea...
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Tinereţea-i o comoară de frumseţe şi putere,


dar ca să-i dezgropi comoara uneori prea mult se cere,
cine-o află mai devreme şi va şti s-o folosească
poate să câştige bunuri cât nu ştie să gândească.
Întâi să fim 47

Pot să mă duc...
Pot să mă duc oriunde-n lume,
iubire, tu legat mă ţii,
sub mii de chipuri şi de nume,
mereu aceeaşi tu-mi revii;
în veci îmi eşti tot mai datoare
pentru atât cât ţi-am tot dat
credinţei tale către care
am vrut să ard cel mai curat.

Ce-adânc te-ai stăpânit în mine


cu-a tale-aprinse rădăcini,
că toate zările mi-s pline
de-a tale umbre şi lumini;
de-oriunde m-aş întoarce-acasă,
de tine-ntreb cel mai întâi,
căci taina cea mai dureroasă
şi cea mai dulce tu-mi rămâi.

Ce legi ne-au cununat cărarea


atât de-adânc şi de sublim,
căci, cât de grea ne-a fost umblarea,
n-am mai putut s-o despărţim;
– nu-i dor atât de nalt sub soare,
nici suferinţă-atât de grea,
nici taină c-o mai grea-ntrebare
ca rostul tău, iubirea mea!...
48 Traian Dorz

7. PUTEREA ŞI PRIMIREA EI

1. Dumnezeu îţi dă atâta putere de muncă, de inspi-


raţie, de biruinţă câtă eşti în stare să primeşti! Cât ai su-
fletul tău însetat, cât ai inima ta deschisă şi mintea ta
dornică să primească...

2. De aceea, cel mai însemnat lucru este să avem o


minte sănătoasă şi o inimă curată.
Mintea sănătoasă sesizează adevărul clar, înţelege
învăţătura, ştie să se orienteze îndată şi cunoaşte bine
direcţia de mers.

3. Inima curată primeşte puterea Duhului Sfânt,


lumina şi căldura lui Hristos şi harul Tatălui Ceresc.

4. Aceste două însuşiri: mintea sănătoasă şi inima


curată întregesc omul cel nou.

5. Aceste două însuşiri se pot şi îmbogăţi, dar se


pot şi pierde... Îmbogăţirea lor se face prin puterea lui
Întâi să fim 49

Dumnezeu, dobândită prin rugăciune şi muncă. Rugă-


ciunea ne duce la munca pentru Hristos, iar munca ne
duce la rugăciune.
Pierderea lor vine prin lipsa rugăciunii şi prin lene-
virea trupului şi a duhului nostru.

6. Rugăciunea ne aduce lacrimile, munca ne aduce


cântarea. Lacrimile şi cântarea ne aduc puterea lui Dum-
nezeu, iar puterea aceasta ne aduce biruinţa.

7. Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea


noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înalţi în ru-
găciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Şi cu cât vom fi
mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestraţi în cântare.

8. Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne


bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai
rugăciunii şi ai muncii.
Cine nu cunoaşte lupta rugăciunii, nu cunoaşte nici
biruinţa lacrimilor. Cine n-a dus greul muncii nu gustă
nici uşurarea cântării. Aceştia nu cunosc ce fericit este
să poţi plânge şi să poţi cânta.

9. Vai de cel ce nu poate avea lacrimi! Acela nu


are nici o putere nici în durerea şi nici în bucuria lui.
Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit es-
te cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufle-
tul îi este atât de încărcat şi nu-l pot uşura decât lacrimile!

10. Aţi simţit vreodată cât de împovărată v-a fost


inima când trebuia să plângeţi şi n-aţi putut?
În starea aceasta ajunge o inimă, că se îngrozeşte
50 Traian Dorz

de ea însăşi când n-are nevoie de nimic altceva decât de


lacrimi – şi nu le poate avea.

11. Dar ce binecuvântare de la Dumnezeu sunt la-


crimile, lacrimile dragostei, ale bucuriei, ale rugăciunii,
ale cântării, ale întâlnirii, ale despărţirii, ale durerii...
Ferice de cine le are ca un dar ceresc la vremea lor!

12. Singuri ştiţi ce fericiţi aţi putut fi când aţi privit


recunoscători spre cer, mulţumind cu lacrimi, când aţi
putut privi fiinţele dragi, sărutându-le cu lacrimi. Când
aţi mulţumit pentru o binefacere, lui Dumnezeu ori unui
semen, cu lacrimi...

13. Nu vă ruşinaţi de lacrimi, ci doriţi-le, pentru că


în ele nu-i numai o descărcare sufletească, ci este şi o
binecuvântare de la Dumnezeu, prin care El ne dă nes-
pus de mult har.

14. O cuvântare cu lacrimi va zgudui totdeauna su-


fletele celor ce o ascultă.
O cântare cu lacrimi va înmuia totdeauna sufletele
celor care o aud.
O poezie spusă cu lacrimi, o rugăciune înălţată cu
lacrimi, o mulţumire adusă cu lacrimi..., ce mare dar şi
binecuvântare sunt acestea!...

15. Noi ne-am obişnuit să măsurăm valoarea fiecă-


rei lucrări numai după lacrimi. Pentru că ele au fost bo-
găţia noastră, „valuta” noastră, comoara şi zestrea fa-
miliei noastre duhovniceşti.
Lacrimile sunt o sursă de putere pentru suflet.
Întâi să fim 51

16. Să fim foarte atenţi acum când, vrând-nevrând,


trecem prin vremuri şi împrejurări în care suntem în
primejdie să ne pierdem această comoară şi această
putere a lacrimilor. Ajungem în atingere cu diferite cu-
rente lumeşti care ne pot fura această bogăţie specifică
a noastră.

17. Sunt fraţi şi surori care nu mai ară din greu


acum cu condeiul, cu peniţa, ca şi cu plugul de lemn,
cum am arat noi la început. Acum ei au stilou care
scrie frumos şi în stil elegant..., dar ei ajung în atin-
gere şi cu metode uşoare, cu oameni subţiri, cu mode
noi. Să fim foarte atenţi, acestea pot să ascundă o
mare ispită. Acestea ne pot face să pierdem puterea
lacrimilor – şi să rămânem cu goliciunea rece a ele-
ganţei uşuratice...

18. Se citesc acum atât de multe cărţi, se ascultă


atât de multă muzică, se scriu atât de multe poezii.
Şi, vrând-nevrând, acestea ne pot influenţa chiar fără
să ne dăm seama, pentru că sunt unele lucruri care
par frumoase şi acolo. Dacă nu avem o sfântă grijă să
ne ferim cu toată teama, uşor putem să ne pierdem
direcţia frumoasă a specificului nostru prin hăţişurile
lor ispititoare.

19. Toate curentele astea noi şi moderniste în aces-


te zise arte nu fac altceva decât să ascundă sărăcia de
talent şi lipsa de inspiraţie adevărată. Oamenii veacului
acestuia şi-au pierdut sensibilitatea divină – şi se înşală
singuri, coborându-se în primitivism...
52 Traian Dorz

20. Eu cred că noi trebuie să rămânem la modelul


nostru clasic, la specificul nostru curat, cunoscut şi dul-
ce. Să încurajăm şi să cultivăm acest fel frumos, fiindcă
el este cel în care s-au realizat cele mai frumoase lu-
crări duhovniceşti. Şi cel în care noi înşine ne-am bucu-
rat, ne-am zidit şi ne-am păstrat în credinţa noastră cea
bună şi străbună, prin toate, până azi.
În aceste binecuvântate creaţii am pus şi am scos
atâta putere de lacrimi şi cântare în rugăciunea şi în
munca noastră...
Duhule Sfinte, Te rugăm, păstrează-ni-l şi creşte-ni-l!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Adevăru-i bogăţia şi comoara minunată


care are-un preţ statornic şi nu piere niciodată.

Fiul lacrimilor mele, eu, pe tot ce-ţi scriu şi-ţi las,


câte-o lacrimă, ori dulce, ori amară, mi-a rămas,
cum şi mie pe-a lui scrieri mi-a dat naintaşul meu,
– fă şi tu la fel în urmă, şi vei fi cinstit mereu!
Întâi să fim 53

E ceru-n sărbătoare
E ceru-n sărbătoare când încă-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut...

Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit


şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat


şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,


ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!

...O, fericiţi voi, care pe îngeri bucuraţi,


rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade,
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.
54 Traian Dorz

8. SĂ NU PIERDEM LEGĂTURA

1. Oricine creează ceva pentru alţii, trebuie să aibă


grijă ca niciodată să nu piardă legătura, să nu rupă con-
tactul, să nu se depărteze de cei pentru care lucrează.
Să fim cu un pas înaintea şi în fruntea lor, dar nu
mai mult, pentru ca distanţa să nu se facă prea mare,
pentru ca nu cumva ei să nu ne mai audă şi să nu ne
mai înţeleagă.

2. Domnul ne-a trimis la mulţimea copiilor Săi pe ca-


re vrea să-i ajute prin noi. Pentru ei ne-a înzestrat cu ta-
lente, pentru ei ne-a dat harul, pentru ei vrea El să lucrăm
cu toată puterea şi iubirea de care ne-a făcut în stare.
Câtă vreme noi ţinem o caldă şi sfântă legătură atât
cu fraţii noştri în fruntea cărora mergem, cât şi cu
Domnul nostru, Care merge în fruntea noastră, – El ne
va da nouă, iar noi le vom da lor...

3. Ce fericită legătură va fi atunci atât între Dom-


nul şi noi, cât şi între noi şi fraţi... Nu vom fi departe
Întâi să fim 55

nici de El, ca să-L auzim, nici de ei, ca să ne audă. Nici


de El, ca să ne poată ajuta pe noi; nici de ei, ca să-i pu-
tem ajuta noi.

4. Câtă vreme suntem aproape de Domnul şi de


fraţii noştri, noi vom lucra fericiţi atât pentru El, cât şi
pentru ei. Îndată ce ne vom depărta de fraţi – noi ne
despărţim şi de Dumnezeu...
Atunci nu-i vom mai putea înţelege nici noi pe ei şi
nici ei pe noi. Atunci nu vom mai folosi nimănui, nici
Lui, nici lor.

5. Atunci vom începe să vorbim o altă limbă, pe


care nu ne-o va mai înţelege nici Domnul, nici fraţii.
Vom începe să creăm artă pentru artă, – adică pentru
nimeni. Vom vorbi şi vom scrie cu un alt vocabular, pe
care cei mai mulţi nu-l vor înţelege – şi atunci nu vor
mai avea ce face nici cu predica mea, nici cu cartea
mea, nici cu cântarea mea.

6. Aveţi grijă când vorbiţi – şi mai gândiţi-vă şi la


cei care vă ascultă, să vedeţi dacă vă înţeleg ori nu.
Când scrieţi, mai gândiţi-vă şi la cei care vă citesc, dacă
vă pot pricepe sau nu. Decât să lucraţi degeaba, mai bi-
ne să dormiţi degeaba!

7. Să nu pierdeţi legătura cu coloana care vine după


voi. Fiţi în fruntea coloanei, păşiţi înaintea ei, dar când
vedeţi că aţi păşit prea înainte, aşteptaţi sau ajutaţi pe
cei din urmă ca să vă ajungă, ca să vă poată fi aproape
şi să puteţi merge împreună.
56 Traian Dorz

8. Creatorul trebuie să fie în fruntea coloanei, dar


niciodată să nu fie atât de departe, încât să fie rupt de
coloană. Ca să nu semene în vânt şi să nu vorbească nu-
mai pentru el însuşi.

9. Să nu ajungem ca acei poeţi care scriu azi, um-


plând gazetele şi revistele literare ale veacului acestuia
cu lucruri pe care oricine dacă l-ar auzi pe oricare
declamându-şi singur undeva cele ce le-a scris el în
cartea ori în gazeta sa, şi-ar face cruce, cu întristare, şi
ar zice: Doamne, ai milă de el, săracul; e om nebun!...

10. „O poezie – zic aceşti poeţi – nu trebuie să o


înţeleagă nimeni”. O poezie trebuie ca atunci când tu o
citeşti să-ţi imaginezi ce a vrut poetul să spună – nu el
să-ţi dea înţelesul ei. Că poezia este nu ceea ce îţi spune
el, ci este ceea ce pricepi tu...
Dacă pricepi ceva, te alegi cu ceva. Dacă nu pri-
cepi nimic, nu te alegi decât cu vremea pierdută şi cu
banii daţi.

11. Să nu ajungem aşa ca ei! Decât zece mii de cu-


vinte fără înţeles, – mai bine cinci înţelese. Decât sute
de volume de versuri albe sau cenuşii, din care nu reţii
nici un cuvânt, mai bine o strofă care să-ţi placă s-o în-
veţi pe de rost.

12. Un pictor de aceştia aruncă o pată de cerneală


pe un perete – şi spune celor ce se uită că acolo este un
desen. Poate fi ori o corabie, ori un cal, ori o lună pe
cer, poate fi orice îţi poţi tu închipui că este...
Întâi să fim 57

Cine se va entuziasma de o astfel de „artă”? Cui îi


va vibra sufletul sau i se vor umezi ochii de admiraţie
faţă de astfel de „creaţii”?

13. Să nu ajungem niciodată într-o astfel de stare


nefericită! De aceea controlaţi-vă totdeauna în tot ce
faceţi, controlaţi-vă tot ce spuneţi, tot ce cântaţi, tot ce
scrieţi.

14. Dacă o cântare pe care o cânt eu nu poate să fie


urmărită cu plăcere şi apoi cântată de toţi ai mei, –
atunci arunc cântarea, să n-o mai cânt nici eu.

15. Dacă o poezie pe care o scriu n-o poate înţelege


nimeni sau am nevoie să le tot explic de fiecare dată ce
am vrut să spun în ea, – atunci mai bine nu o mai scriu.
De ce să pierd în zadar şi timpul lor, şi al meu?

16. Dacă Dumnezeu m-a chemat să scriu ori să


vorbesc, ori să cânt pentru semenii şi fraţii mei, – eu
trebuie să folosesc acele cuvinte pe care le înţeleg toţi.
Să mă exprim într-un fel atât de frumos cum ei nu
pot, – dar să simtă şi să înţeleagă toţi că şi ei simt aşa,
dar nu pot spune aşa.

17. Atunci înseamnă că noi suntem călăuziţi de


Duhul Domnului şi că suntem folositori alor noştri.
Atunci înseamnă că noi suntem inspiraţi de Sus. Toţi
simt acest adevăr, dar numai noi l-am putut exprima şi
frumos, şi scurt.
58 Traian Dorz

18. Un proverb spune aşa:


„Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă
şi-l poţi spune-n două vorbe – află-le pe astea do-
uă!...”
Aceasta este arta, aceasta este inspiraţia, acesta este
creatorul care află ideea, expresia, adevărul pe care îl simt
toţi, – dar nu-l poate ori nu l-a putut exprima decât el!

19. Pentru asta are cineva talentul de la Dumnezeu,


ca să ne spună în modul cel mai clar şi mai frumos
acele adevăruri pe care toţi le ştim şi le simţim, dar nu
le putem spune. Să putem fiecare să spunem după el:
Asta aş putea să o semnez şi eu, pentru că a scris şi a
spus exact ceea ce simt şi eu cu inima mea.

20. Dacă Dumnezeu v-a pus pe inimă îndemnul de


a vă exterioriza simţămintele tainice ale sufletului – şi
v-a dat şi harul de a putea face aceasta în felul cum nu
putem noi, ceilalţi – vă rugăm, căutaţi cuvintele, căutaţi
imaginile, căutaţi metaforele şi expresiile cele mai feri-
cite cu care să vă puteţi face înţeleşi de către toţi.
Atunci toţi vă vor simţi atât de aproape şi de izvor, şi
de ogor. Şi Cel de la care le primiţi, şi cei la care le daţi.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Amin.

* * *

Caută să-i trezeşti pe oameni cum trezeşte Dumnezeu


lumea-n orice dimineaţă: prin lumină şi mereu!
Întâi să fim 59

Frumoasă este calea


Frumoasă este calea
spre ceruri, fiul meu,
atunci când ţi-o-nsoţeşte
puternic Dumnezeu;
când treci peste primejdii
şi-s îngerii-mprejur,
tot cerul nopţii tale
e-un limpede azur.
Frumos e Adevărul
ce-l ai prin Duhul Sfânt
când îţi lumină miezul
din fiece cuvânt,
când îţi arată dulce
al tainei înţeles
şi-ţi face-o sfântă parte
din tot ce-i mai ales...
Frumoasă ţi-e viaţa
cea nouă din Hristos
când Harul Lui ţi-o umple
cu tot ce-i mai frumos,
când râurile-i limpezi
curg tot mai fericit;
– cu cât sui mai aproape,
e-un cer mai strălucit.
...Să nu-ţi doreşti pe lume
alt aur, fiul meu,
decât aceste sfinte
comori din Dumnezeu;
nici molia, nici furul
de-acestea nu se-ating,
rugina nu le roade
şi vecii nu le sting...
60 Traian Dorz

9. SEMĂNAT ŞI SECERIŞ

1. Dacă Domnul ne-a făcut semănători de adevă-


ruri, atunci noi trebuie să cunoaştem bine nu numai să-
mânţa, ci şi ogorul. Să semănăm sămânţa potrivită în
locul potrivit, ca să crească şi să rodească cu folos, – nu
să se usuce ori să se înece.

2. Cel dintâi lucru pe care îl face un semănător pri-


ceput este pregătirea seminţei. El va alege ce sămânţă
merge în ogorul unde va semăna. Apoi o cerne bine şi o
tratează, ca s-o ferească de buruieni şi de boli.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.

3. Înainte de a începe, semănătorul priceput se uită


întâi în Sus, – apoi ia seama de unde suflă vântul...
Pentru că dacă cerul va da soare şi ploaie, iar vântul va
sufla potrivit, sămânţa lui va cădea acolo unde trebuie
să încolţească şi va creşte spre rod sănătos.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
Întâi să fim 61

4. Tot timpul semănatului şi după aceea, semănătorul


priceput umblă de la o margine a ogorului la cealaltă – nu
stă pe loc şi nu se aşază să odihnească – având grijă să
alunge păsările răpitoare, să îndepărteze pietrele care usu-
că sămânţa şi să ardă spinii şi buruienile care o îneacă.
Semănătorul Adevărului trebuie să facă la fel.

5. Înainte de a merge la amvonul predicii ori la ma-


sa scrisului sfânt, pregăteşte pe genunchi sămânţa Cu-
vântului Sfânt pe care vrei să o semeni! Alege bine ver-
setul, ideea, adevărul care trebuie spus.
Tratează totul cu lacrimi şi cu rugăciune şi aşa le du!

6. Uită-te în sus şi închină-te Celui ce poate da lumi-


nă şi putere seminţei pe care o semeni. Şi roagă-te Vân-
tului Ceresc să-ţi ducă sămânţa acolo unde va da rod.
Stai totdeauna în picioare la semănat şi du-te cu
gândul peste tot ogorul, să vezi cum primeşte sămânţa –
şi cum să potriveşti aruncarea ei.

7. Ia seama la răpitoarele care pândesc să fure să-


mânţa ta din ogorul unde o pui. Alungă-le îndată ce se
ivesc, pentru ca nu cumva să semeni pentru hoţi şi să
munceşti pentru înşelători.

8. Fii cu luare aminte la locurile împietrite... Udă-le


cât mai des cu lacrimi şi umezeşte-le cu rugăciuni. Mai
ales în vremea când ispitele dogoresc mai puternic.

9. Veghează mult acolo unde de obicei cresc mai


puternici spinii şi se înmulţesc mai înăbuşitor buruie-
62 Traian Dorz

nile şi neghina. Luptă să eliberezi sămânţa ameninţată


de înăbuşire.
Îngrijorările veacului acestuia şi lăcomia după de-
şertăciunile lumeşti sunt nişte vrăjmaşi puternici cu ca-
re trebuie dusă o luptă necruţătoare până la seceriş.

10. Păzeşte cu atenţie şi îngrijeşte cu dragoste orice


sămânţă răsărită şi crescută, care se ţine dreaptă şi pro-
mite rod. Fiarele pot s-o strice, potrivnicii pot s-o calce,
furii pot s-o prăpădească. Luptă-te cu toţi aceşti rău-
făcători, căci dacă nu păzeşti via, lucrezi pentru fiare şi
munceşti pentru furi.
Înţelege ce-ţi spun! Domnul îţi va da pricepere în
toate lucrurile acestea.

11. Să învăţăm mai înainte noi ceea ce vrem să-i


învăţăm pe alţii!
Dacă vrem să spunem corect un verset sfânt, atunci
să-l citim până îl reţinem bine, apoi să-l cităm clar şi fă-
ră greşeli.
Dacă vrem să spunem o poezie, să nu o citim din
carte, ci să o învăţăm mai întâi noi înşine pe de rost şi
apoi s-o declamăm.
Cu cântările, la fel. Cel mai bine este să le învăţăm
pentru a le cânta fără carte. Ce liber şi frumos răsună
totul când ni le-am însuşit noi întâi pe deplin şi apoi le
spunem altora!

12. Când ni se va lua cartea ori o vom uita, – atunci


ce facem dacă nu ni le-am însuşit în mintea şi în inima
noastră cele din carte?
Întâi să fim 63

Ştiţi cu cât e mai frumoasă şi cu cât e mai gustată


o cântare, o poezie, o meditaţie liberă, fără carte?
Când o spui ori o cânţi cu toată puterea inimii, privind
în ochii celor ce ascultă, este ceva nespus mai frumos
şi mai demn.

13. Să ne străduim să dăm valoare cuvântului şi


respect ascultătorilor, ridicându-ne totdeauna în picioa-
re, cu evlavie şi decenţă, când avem ceva de spus.

14. Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm


prin cuvânt, prin cântare, prin rugăciune ori poezie,
însuşindu-ni-l întâi noi înşine, învăţându-l pe de rost,
fără să-l citim din carte.
Când te vei ridica atunci în picioare şi vei spune
frumos cuvântul pe care l-ai învăţat, l-ai memorat şi ţi l-
ai însuşit, – ce rezonanţă fericită va avea în faţa fraţilor
şi a îngerilor care îl vor asculta!

15. Dar când citim ceva din carte, ca şi când am


spune un discurs urmărit pe hârtie, nu impresionează pe
nimeni. De cele mai multe ori îţi vine să caşti şi tot-
deauna te gândeşti în altă parte, ispitit să dispreţuieşti
pe cel care nici el nu şi-a dat osteneala să-şi înveţe pro-
priile sfaturi.

16. Într-o poezie, esenţialul este adevărul din ea, şi


nu intonaţia declamării...
Într-o cântare, important este în primul rând mesa-
jul din textul ei – şi apoi melodia care îl acompaniază.
Fireşte că intonaţia face mai frumoasă o poezie
64 Traian Dorz

când ea însăşi este frumoasă. Şi melodia face mai plă-


cut mesajul unui text plăcut, după cum o îmbrăcăminte
frumoasă o face şi mai frumoasă pe mireasa care ea în-
săşi îşi are frumuseţea sa.

17. Dar să nu ne oprim numai la intonaţie sau la


melodie, ci să preţuim mesajul cuvântului conţinut în
acestea!... O îmbrăcăminte, cât de frumoasă, nu ne face
să ne uităm cu plăcere la o mireasă gârbovă.

18. Cea mai desăvârşită lucrare este aceea care are


cele mai puţine greşeli, căci lucrare chiar fără nici o
greşeală nu există în lumea aceasta de acum.

19. Omul cel mai desăvârşit este acela care are cele
mai puţine slăbiciuni, căci om chiar fără nici o slăbici-
une nu există nici unul pe pământul acesta de acum.

20. Semănatul are valoare numai în măsura în care


i-o dovedeşte secerişul. Un efort are valoare numai în
mă-sura în care i-o dovedeşte rezultatul.
O poezie sau o cântare, sau o vorbire au valoare
nu-mai în măsura în care acestea lasă un rod, trezesc un
fior şi determină o hotărâre frumoasă în inimile celor ce
le aud.
Să dea Dumnezeu ca tot ce facem noi să aibă rod
sfânt!
Amin.
Întâi să fim 65

Alătură-te celor buni


Alătură-te celor buni
pe calea mântuirii
şi-n Poarta Veşnicei Minuni
ia-ţi mantia sfinţirii,
căci numai Naşterea din nou
dă drept la moştenire
Acolo unde-orice ecou
e-un cântec de iubire.

Uneşte-te un gând şi-un ţel


cu fraţii de-o credinţă
şi nu te lepăda defel
prin nici o suferinţă,
căci numai părtăşia lor
e-un scut şi-o apărare
atunci când fără ajutor
ai merge spre pierzare.

Şi luptă-te cu braţ viteaz,


statornic şi-mpreună,
mereu mai hotărât – de az’
şi până la cunună,
căci doar aşa prin jertfă treci
din moarte spre-nviere,
iar la Intrarea cea de Veci
ai dreptul ce se cere...
66 Traian Dorz

10. CERCETAREA DE SINE

1. Totdeauna şi în orice loc, chiar dacă suntem sin-


guri, noi trebuie să fim foarte atenţi la toată atitudinea
noastră. Chiar dacă nimeni nu ne face nici o observaţie,
noi înşine să avem asupra noastră cel mai sever control.

2. Mai ales atunci când nu ne controlează nimeni şi


nu îndrăzneşte nimeni să ne facă nici o observaţie, –
mai ales atunci noi înşine trebuie să avem asupra tutu-
ror actelor noastre cel mai necruţător control.

3. Când o fată sau un băiat au părinţi, când un elev


are un învăţător, când un ucenic are un maistru care îl
vede, îl supraveghează, îl învaţă, atunci controlul asu-
pra lor îl exercită alţii, cei care răspund de ei.

4. Dar când o fată n-are mamă, când un băiat n-are


părinţi, atunci fata însăşi, băiatul însuşi trebuie să-şi fie
cel mai atent supraveghetor, cel mai treaz paznic, cel
mai necruţător control.
Întâi să fim 67

5. Dacă suntem credincioşi când suntem în biserică


ori în adunare, unde, vrând-nevrând, privirile fraţilor ne
controlează, iar noi, mai de milă, mai de silă, ne com-
portăm acceptabil, – ce se întâmplă când nu ne vede
nimeni?
Abia atunci se dovedeşte adevărata noastră valoare
– şi asta ne arată în faţa noastră înşine cu adevărat cine
suntem. Atunci ne dăm adevăratul nostru certificat de
credincioşie.

6. Să ne simţim totdeauna sub supravegherea sfân-


tă şi sub controlul sever al privirilor Domnului nostru
Iisus, Care este cu noi în fiecare zi!
Să nu ne permitem lucruri, cuvinte ori gesturi pe
care El nu ni le-ar permite.

7. Să ne disciplinăm gândirea si simţirea în aşa fel


ca nici una să nu depăşească limitele îngăduite de Cu-
vântul şi de Voia lui Dumnezeu. În felul acesta, gura
noastră nu va vorbi ce nu se cuvine, îmbrăcămintea nu
ne va fi cum nu se cuvine, căile şi gesturile noastre nu
vor fi niciodată cele ce nu se cuvin.

8. Pentru că vom şti sigur că Dumnezeu ne vede şi


ne controlează permanent, după cum este scris: Iată,
ochii Domnului privesc peste toţi cei ce se tem de El şi
urechile Lui iau aminte la toate cuvintele lor (Ps 33, 18;
34, 15).
Avem un Controlor mai sever de cum ne putem în-
chipui!
68 Traian Dorz

9. Îngerii pe care Domnul îi trimite să ne însoţească


în toate căile noastre, să ne păzească, să ne verifice, să
ne observe, nu apar fizic în faţa noastră când spunem
un cuvânt urât, ca să ne lovească peste gură, ori, când
facem o faptă urâtă, să ne pună o piedică pentru a ne
rupe piciorul ori o mână... Dar asta nu înseamnă că lui
Dumnezeu, că îngerilor Lui nu le pasă de ceea ce spu-
nem ori facem noi!
Odată toate acestea vor fi aduse în faţa Judecăţii
Veşnice!

10. Mama nu poate fi totdeauna cu noi, nici soţul


ori soţia, nici fraţii ori surorile nu pot, – dar Domnul şi
îngerii Săi sunt totdeauna, şi ei înseamnă tot ce facem şi
ce spunem fiecare.
Să fim foarte atenţi asupra tuturor lucrurilor
noastre!

11. Vrăjmaşii noştri care ne urmăresc şi ei cu sute


de perechi de ochi ne văd şi ei şi ne pândesc mereu tot
ce facem. Câtă grijă trebuie să avem oriunde, chiar dacă
nu vedem pe nimeni, ca să nu facem şi să nu spunem
nimic rău, – fiindcă orice gard poate vedea şi orice pă-
sărică poate ciripi...

12. Seriozitatea este dovada inteligenţei şi semnul


unui caracter nobil. A fi serios, a fi respectuos, a fi
evlavios şi înfrânat este dovada unei adevărate superio-
rităţi, a unei minţi sănătoase, a unui cuget înţelept.

13. Să căutăm să fim serioşi oriunde, mai ales în


Întâi să fim 69

acest veac murdar şi uşuratic! Să nu ne permitem glume


nepotrivite. Să nu ne permitem flecării şi stări de vorbă
cu oamenii de nimic, care vorbesc orice. Acest fel de
oameni murdari şi uşuratici au ajuns să umple acum tot
pământul... Ce prăbuşire îngrozitoare!

14. Veacul acesta s-a prăbuşit în cel mai murdar


păcat, în păcatul desfrânării trupului, a sufletului şi a
duhului tuturora. Oameni care te-ai aştepta să fie seri-
oşi, oameni bătrâni, părinţi de copii, cu rol de educa-
tori şi îndrumători în societate îşi spun unii altora doar
bancuri ruşinoase şi au în gesturi şi în priviri, ca în
cuvinte, numai cele mai desfrânate şi urâte porniri şi
intenţii...
Nici un cuvânt înţelept, echilibrat, cuviincios şi
vrednic nu mai poţi auzi din gura lor.
Ce îngrozitoare pedeapsă de foc îi mai poate aş-
tepta!

15. Să nu ne coborâm niciodată spre acest nivel


blestemat! Să ne fie groază de rău şi să ne lipim tare de
bine! Nu permiteţi să vi se spună astfel de bancuri şi
glume ruşinoase. Şi nu vă permiteţi să râdeţi cu cei ce
le spun.
Ca să nu vă faceţi pleavă la focul lor şi gunoi la
haznalele diavolului.

16. Râsul de orice este, chiar prin sine, dovada unei


purtări uşuratice şi a unei minţi slabe. Pe Domnul nu
ni-L putem închipui râzând niciodată. Plângând şi
rugându-Se şi chiar cântând – da. Dar râzând, nu.
70 Traian Dorz

Să-L urmăm şi noi în acest fel şi să ne depărtăm tot-


deauna de oricine prea flecăreşte şi de unde se prea râde.
Altfel vom aluneca şi noi pe neaşteptate în prăpas-
tia gheenei lor.

17. Înfrânarea de la toate acestea nu-i o lege grea


de ţinut, ci este chiar norma echilibrată şi înţeleaptă de
viaţă a oricărui suflet care Îl cunoaşte şi Îl iubeşte pe
Dumnezeu şi doreşte să se conducă în viaţă după drep-
tarul cuviincios al Sfântului Său Cuvânt.

18. Controlul acesta de sine ne ajută nu numai a ne


menţine pe noi înşine în limita curată a unei vieţi în
părtăşia sfântă a lui Hristos – ci ne va face să-i putem
ajuta şi pe alţii, care ar avea înclinaţii spre uşurătate
lumească, să se controleze şi să se îndrepte şi ei.

19. Tendinţa şi lupta noastră trebuie să fie totdeau-


na spre a ne integra cât mai frumos şi mai deplin în fe-
lul de a fi, în specificul dat de Dumnezeu familiei
noastre duhovniceşti. Să fim geloşi pentru acest speci-
fic. Să-l păstrăm curat şi să-l îmbogăţim nu numai cu
creaţii frumoase, ci şi mai mult: cu exemplul nostru de
viaţă frumoasă în Hristos.

20. Orice apropiere între sufletele noastre trebuie


să ducă la înnobilarea şi la sfinţirea raporturilor dintre
noi. Să ne apropiem pentru a ne face mai buni unii pe
alţii şi unii prin alţii. Tot ce avem noi mai bun să îm-
prumutăm altora cu singurul scop de a-i ajuta să se facă
şi ei mai buni.
Întâi să fim 71

Şi tot ce împrumutăm şi noi de la ei, să ne ajute să


devenim şi noi mai buni.
Acesta este rostul colaborării şi părtăşiei dintre noi.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Amin.

* * *
Cuvinte înţelepte:

La un om cinstit ascultă,
cât de greu cuvânt să-ţi spună,
că acesta niciodată nu-ţi va spune o minciună,
ci cuvintele lui toate duc înţelepciunea multă,
însă n-au folos de ele numai cei ce le ascultă.

*
Înţeleptul cel mai mare
este vorbitorul care
e mai scurt în cuvântare
şi mai lung în meditare.

*
Proştii nu ştiu nici să râdă,
nici să plângă cumpătat,
când plâng, urlă, când râd, zbiară
– şi se fac de vorbă-n sat.
Ori în una, ori în alta, înţeleptul ştie-n sine
marginea care-l opreşte de la ce nu se cuvine.
72 Traian Dorz

Tu ne-arăţi, Iisuse...
Tu ne-arăţi, Iisuse, calea
către frumuseţi, cum dai
numai celor care caută
cel mai sfânt şi dulce rai,
când pe treptele de raze
vine-al îngerilor cor,
fericiţi, să ne sărute,
să ne ia-n plutirea lor.

Tatăl Sfânt ne-mbrăţişează


şi ne leagănă divin
când miresmele iubirii
se preling pe gânduri lin
şi covoare moi de rouă
şi de raze ni s-aştern
spre odihna-ncântătoare
a Edenului etern.

Tu ne-mpărtăşeşti cu Trupul
şi cu Sângele Tău Sfânt,
închegându-ne-ntr-o Taină
cu un veşnic Legământ,
într-un râu a cărui unde
vor tot curge larg şi lin,
veci cu veci, udând în cântec
şi în Har tărâm divin.
Întâi să fim 73

Duhul Sfânt ne luminează


cu un fericit răspuns
toate tainele al căror
înţeles ne-a fost ascuns
şi-Adevărul ni se face
tot mai strălucit mereu,
dându-ne împărtăşirea
şi-ntregirea-n Dumnezeu.

...O, Iisus, Tu ţii în Tine


veşnicele bogăţii
strânse pentru infinitul
Unicei Împărăţii
unde totul va fi soare
şi-adiere, şi sărut,
unde orice încheiere
va fi iar un început!

***

Cuvinte înţelepte:

Răsplata ascultării o vor primi doar cei


ce umblă cu-Adevărul, smeriţi cu el şi ei,
nu doar vorbind de cinste, cum fac cei prefăcuţi,
ci când o fac cu viaţa atuncea sunt plăcuţi
– ferice-n veci de tine, urmaşul meu iubit,
când ascultării cinstei vei fi un fiu smerit!
74 Traian Dorz

11. COLABORAREA ÎN DOMNUL

1. Să ne dăm toate silinţele ca să înaintăm în Duhul


Domnului la o tot mai strânsă şi mai rodnică împreună-
lucrare frăţească.
Eforturile personale pe care ni le dăm fiecare pen-
tru a obţine cât mai frumoase performanţe duhovniceşti
în lucrările de creaţie sunt lăudabile şi sunt necesare.
Dar este un efort şi mai lăudabil şi mai necesar:
acela de a ajunge la o împreună-lucrare de grup.

2. Când Mântuitorul i-a învăţat pe apostolii Săi


sfinţi că trebuie să devină fiecare un vas ales în slujba
lui Dumnezeu, le-a vorbit totdeauna la plural, şi nu la
singular: Voi toţi sunteţi fraţi. Toţi trebuie să ajungeţi
una. Să gândiţi la fel, să simţiţi la fel, să vorbiţi la fel şi
să lucraţi la fel.

3. Realizarea fiecăruia personal la cel mai înalt nivel


creator este o taină înaltă. Dar este una şi mai înaltă ca
Întâi să fim 75

aceasta: realizarea în grup a unui şi mai înalt nivel de


creaţie. Aceasta numai Hristos şi Duhul Sfânt o pot face.

4. Un grup de creaţie nu-l anulează pe nici unul


dintre membrii săi, dar prin împreună-lucrarea tuturor
se ajunge acolo unde este idealul Evangheliei: Hristos
în toţi – şi toţi în Hristos.

5. Napoleon a zis: „Când vreau să se facă un lucru,


îl încredinţez unuia singur. Când vreau să nu se facă, îl
încredinţez la mai mulţi”.
Hristos însă spune altfel: Împreună-lucrarea unui
grup în Hristos realizează nu numai mai repede, dar şi mai
bine lucrarea încredinţată lor de Dumnezeu. Când condi-
ţiile o permit şi sufletele sunt în Duhul, – acesta este cel
mai înalt ideal şi aduce realizarea cea mai frumoasă.

6. Membrii acestui grup unit, deşi lucrează fiecare


aparte, când se adună împreună îşi împărtăşesc unii al-
tora tot ce au creat. Aceasta trece apoi în dezbaterea
tuturor şi fiecare simte lucrarea creată ca pe un bun al
Frăţietăţii, al Domnului – şi contribuie cu ce poate la
înfrumuseţa-rea ei fără nici un gând egoist.
Ce înaltă şi curată conştiinţă este asta!

7. Acolo unde lucrătorii Domnului s-au obişnuit cu


munca împreună, unul observă o deficienţă, altul, alta;
unul propune o îmbunătăţire, altul, alta. Şi totul se în-
cheie fericit pentru toţi.
Ce har dă Domnul acolo unde fraţii lucrează armo-
nios împreună! Şi ce pagubă veşnică se produce acolo
unde nu este colaborare între fraţii lucrători!
76 Traian Dorz

8. Ura vrăjmaşului lui Dumnezeu, iată, cât de mult a


reuşit să stabilească o strânsă şi puternică legătură, o uni-
re şi colaborare între toţi slujitorii săi, insuflându-le ace-
eaşi ură de moarte împotriva lui Hristos şi a tot ce este al
Lui. – Din orice parte a lumii ar fi şi în orice fel ar lucra,
cei ce-L urăsc pe Hristos sunt mânaţi de aceeaşi ură cu
toţii împotriva Numelui lui Dumnezeu şi a Bisericii Lui.
De ce oare iubirea lui Dumnezeu n-a putut încă să-i
unească atât de strâns pe închinătorii lui Hristos, pentru
a colabora la fel pentru cauza Lui?

9. Să ne împărtăşim fiecare tuturor tot ce Domnul


ne-a descoperit nouă deosebit şi frumos! În felul acesta
fiecare, îmbogăţind pe alţii, se îmbogăţeşte şi el prin
ceilalţi cu tot ce Dumnezeu le-a descoperit lor.
Ce frumos este acest circuit de valori şi ce binecu-
vântare aduce el fiecăruia şi tuturor!

10. Să ne dăm toate silinţele ca să ne creăm cât mai


dese ocazii de acestea – şi să folosim cu toată dragostea
şi din plin aceste mijloace sfinte, spre slava lui Dumne-
zeu şi lărgirea Împărăţiei Lui în noi şi între noi!

11. Acolo unde se formează o adunare a Domnului,


se presupune că totdeauna se va găsi cineva îndreptăţit
şi dator să se ocupe de această adunare şi să răspundă
pentru ea. Aşa este şi aşa trebuie să fie oriunde se do-
reşte ordinea şi armonia între fraţi.
Duhul Domnului doreşte să aşeze în fruntea adună-
rii totdeauna pe cei mai smeriţi. Duhul firii pământeşti
împinge pe cei mai îngâmfaţi.
Întâi să fim 77

Ce bine este când reuşeşte Domnul!


Şi ce rău este când reuşeşte vrăjmaşul!

12. Să fim geloşi pentru Lucrarea Domnului şi să


ţinem cu toată inima la tot ce este al ei. Să-i pregătim
hrana cea mai gustoasă la mesele ei duhovniceşti. Cele
mai dulci cântări, cele mai plăcute cuvântări, cele mai
înalte rugăciuni, cele mai curate meditaţii.

13. Să-i privim totdeauna cu cea mai mare dragoste şi


admiraţie pe fraţii şi surorile noastre, fără să vedem nici
un cusur la nici unii şi să nu îngăduim nimănui să ni-i
vorbească de rău. Dacă le vedem scăderi, să le acoperim
cu rugăciune. Dacă descoperim slăbiciuni, să le îndreptăm
cu lacrimi şi blândeţe. Dacă avem de făcut mustrări, să le
facem mai mult în genunchi, cum a făcut Samariteanul
Milostiv când dezinfecta rănile fratelui căzut.

14. Să fim geloşi pentru specificul Frăţietăţii noas-


tre rânduit ei de Duhul Sfânt. Tot ce-i al ei frumos –
să-l facem şi mai frumos. Tot ce-i al ei bun – să-l facem
şi mai bun. Tot ce-i al ei câştigat cu jertfe – să-l păs-
trăm cu scumpătate, ca pe lumina ochilor noştri. Aceas-
ta este o gelozie după voia lui Dumnezeu, fiindcă este
scris: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, este mai
rău decât un păgân” (I Tim 5, 8).

15. Tot ce facem pentru Domnul trebuie să fie cel


mai adânc gândit, cel mai cu grijă aranjat, cel mai in-
spirat realizat. Să nu ne ispitească gândul de a face
mult, ci în primul rând de a face bine. Nu neapărat can-
78 Traian Dorz

titatea, norma, grămada. Poţi face o sută de cizme într-o


noapte – şi poate că vor fi bune. Dar dacă vrei să faci o
sută de poezii într-o noapte sau o sută de cântări bune –
asta nu mai merge!
Cine vrea să facă o sută de poezii pe noapte, acela
mai bine să doarmă.

16. Tot ce facem, să fie făcut cu dragoste şi de cea


mai înaltă calitate. Chiar dacă facem numai o lucrare
pe lună, dar asta să rămână. Toţi cei care o văd sau o
aud, sau o gustă să poată spune: Asta da, e într-adevăr
inspiraţie!
De obicei, la o astfel de lucrare nu mai ai nevoie să
corectezi nimic. Ce vine direct de Sus, vine gata.

17. Marii oameni ai lui Dumnezeu care au creat


ceva nemuritor în Istorie, în literatură, în artă, erau
părtaşi firii dumnezeieşti şi au realizat o trăire de acest
fel. Numai aşa au putut ei da omenirii valori la care
noi, întinzându-ne pe vârfurile degetelor priceperii
noastre, abia dacă putem să le atingem partea lor cea
mai de jos...

18. Prin trăirea lor superioară, oamenii superiori au


putut comunica cu acele zone inaccesibile mulţimii, în
care Dumnezeu le-a împărtăşit adevărurile Lui ne-
muritoare.
Ei s-au putut întinde atât de sus până unde Dumne-
zeu a putut să coboare spre ei. Acolo s-a făcut contactul
cu Divinul. Şi s-a născut creaţia nemuritoare.
Întâi să fim 79

19. Noi simţim uneori ceva divin, dar vag şi prea


îndepărtat. Dar când încercăm să materializăm aceste
simţăminte ne izbim de greutatea că nu avem mijloa-
cele cu care să le înfăţişăm pe măsura revelaţiei.

20. Lucrările neobişnuite şi eterne n-au corespon-


dent de exprimare în limbajul obişnuit şi trecător. Pen-
tru lucrurile cereşti nu avem termen de comparaţie pe
pământ, nici cuvinte prin care să le exprimăm... Toţi cei
ce au scris Cuvântul lui Dumnezeu în limba omenească
s-au izbit de această insuficienţă a mijloacelor de ex-
primare.
Adevărurile din existenţa veşnică le putem pricepe
numai prin credinţă. Ea este singura care înţelege lim-
bajul lor.
Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă-ne-o, ca să-l în-
ţelegem!...
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Mintea care vrea să afle adevărul – neapărat,


trebuie întâi să fie curăţită de păcat,
căci o minte întinată, în fărădelegi trăind,
n-o să vadă niciodată adevărul strălucind.
80 Traian Dorz

Datorită numai Ţie


Datorită numai Ţie
inima mea cântă
şi prin orice-ar fi să vie
nu mi se-nspăimântă,
şi prin orice-ar fi să treacă
stă netulburată,
căci izvorul ei nu-şi seacă
apa niciodată!

Datorită grijii Tale


casa mea-i lumină,
perna mea e numai moale,
masa, numai plină,
somnul meu e numai pace,
munca mea,-ncântare
şi-orice greu mi se preface
binecuvântare.

Datorită pazei Tale


viaţa mea-i ferită,
chiar prin neagra morţii vale
trece strălucită,
căci Tu, Drag şi Veşnic Soare,
mi-eşti Lumină Dulce
ce-nspre Slava Viitoare
viaţa mi-o conduce.
Întâi să fim 81

12. CÂTE BINECUVÂNTĂRI AVEM NOI...

1. De fiecare dată, se cuvine să-I mulţumim Dum-


nezeului nostru pentru marile şi multele binecuvântări
pe care ni le revarsă El neîncetat. Cât trebuie să-I mul-
ţumim pentru Cuvântul Său pe care îl avem în dulcea
limbă a părinţilor noştri! Pentru cântările cum nu mai
sunt altele pe lume. Pentru părinţii şi fraţii, şi copiii
noştri, sănătoşi la minte şi buni la inimă. Pentru vremea
de har pe care o trăim.
Şi pentru că, mai presus de toate şi în toate acestea,
Îl avem pe El, Preaiubitul Scump al inimilor noastre.

2. Pentru toate acestea, se cuvine să avem noi nu


nu-mai recunoştinţa şi mulţumirea cea mai profundă, –
ci şi ascultarea cea mai smerită şi bucuroasă, în cel mai
înalt şi mai frumos fel. Căci aceasta singură poate să-I
arate cu adevărat cât Îl iubim.

3. Înainte de a face ceva pentru Dumnezeu, trebuie


să ajungem noi a fi ceva pentru El. Cea mai mare neno-
82 Traian Dorz

rocire se întâmplă acolo unde oamenii vor întâi să facă,


câtă vreme încă nu s-au străduit a fi...

4. Naşterea din nou este primul pas pe care trebuie


să-l facem pentru a fi un copil al lui Dumnezeu. Până
nu te-ai născut, cum să fii? Până nu te-ai născut nu poţi
avea nici un nume şi nici un drept. Numele şi dreptul îl
primeşti după naştere.
Să faci, ajungi mult mai târziu. Sau poate nicio-
dată.

5. Evanghelia Mântuitorului nostru începe cu Ma-


tei, capitolul 5:
...Când a văzut Iisus mulţimile, Şi-a ales şi a
chemat la Sine pe cei care avea să-i trimită la aceste
mulţimi.
I-a suit pe un munte înalt, pentru că înaltă trebuie
să fie starea celor chemaţi şi trimişi în Numele Dom-
nului.
Le-a spus despre noii fericiţi pe care îi va face şi îi
va căuta El: cei săraci, cei ce plâng, cei blânzi, cei mi-
lostivi, cei flămânzi şi însetaţi...
Aşa trebuie să fiţi voi întâi, pentru că la aceştia veţi
fi trimişi!...

6. Iisus, pe munte, a şezut jos. Iată cât de jos tre-


buie să te aşezi când eşti pe un loc înalt. Câtă smerenie
trebuie să aibă acela care este înălţat mai sus!

7. Smerenia în locul cel înalt o are numai Dumne-


zeu. Omul, de obicei, când ajunge la un loc înalt se
Întâi să fim 83

trufeşte, nu se apleacă, se îngâmfă, se laudă, se pretinde


şi se închipuie.
Ce gol este, de obicei, orice înălţat omenesc!

8. Toţi cei care vor dori să ajungă trimişi şi lucră-


tori ai Domnului Iisus în Evanghelia Sa, trebuie să ur-
meze drumul primilor aleşi. Să treacă prin toate cele
nouă stări arătate la începutul capitolului 5 din Evan-
ghelia de la Matei.
Cine n-a ajuns să cunoască el însuşi fiecare din
aceste fericiri, nu va intra nici el şi nu va aduce nici pe
alţii în Împărăţia lui Dumnezeu.

9. Ce binecuvântaţi fraţi şi surori, şi părinţi am avut


şi avem noi în Hristos! Au fost oameni modeşti care au
primit de la Dumnezeu doar un singur talant, dar au câş-
tigat cu el cinci talanţi, zece – şi chiar mai mulţi. Pentru
că au pus tot ce au avut în slujba lui Dumnezeu cu dragă
inimă, Harul lui Hristos a realizat prin ei minuni.

10. Sunt oameni simpli, dar când deschid ei gura


pentru vestirea Cuvântului Sfânt ar avea ce să asculte
de la ei orice om cu orice pretenţie de cultură şi pregăti-
re teologică... Căci aceştia nu vorbesc de la un nivel
uman, ci de la unul divin.

11. Sunt oameni care realizează în Hristos cea mai


înaltă perfecţiune posibilă, pentru că sunt smeriţi. Pen-
tru că ştiu să se socotească săraci, ştiu să plângă, ştiu să
flămânzească, ştiu să înseteze, ştiu să părăsească ce este
al lor, pentru ca să salveze tot ce este al lui Hristos.
84 Traian Dorz

12. Din cauza aceasta, aceşti oameni sunt mari şi


vor fi binecuvântaţi în veci. Ei, cei din urmă, vor fi
înaintea multora dintre cei dintâi...
O, cum Se va lăuda cu ei Marele Hristos, cândva,
înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Lui!...

13. Nu cei necredincioşi vor fi de-a stânga. Nu ne-


credincioasele vor fi fecioarele nebune, nu cei cu talanţi
puţini sau mulţi vor fi alungaţi din faţa Domnului, ci cei
care n-au folosit bine darul încredinţat lor de Domnul,
cei care au ştiut şi au putut să facă binele, – dar nu l-au
făcut. Cei care au căutat totdeauna ca să fie cineva, dar
n-au căutat niciodată să facă ceva.

14. Vremea examenului este ceea ce contează pen-


tru orice şcolar. Fie el bun elev tot timpul anului, dacă
la examen cade, – ce folos de toate notele lui bune din
trecut?
Dar dacă la examen reuşeşte – cine îşi mai aduce
aminte de notele lui slabe din trecut?

15. Lucrarea fiecăruia va fi încercată prin foc –


spune sfântul Pavel, şi Judecata cea Ultimă va aduce
înaintea lui Dumnezeu toată starea noastră... Ferice de
cine îşi strânge pentru casa lui material scump şi rezis-
tent la focul cel mare!...
Acest foc, trecând, va face mai frumoase virtuţile şi
faptele de aur, de argint şi de pietre scumpe ale celor
aleşi prin Harul smereniei, al lacrimilor şi al blândeţii.

16. Când ai ajuns întâi să fii, poţi apoi să le şi faci


Întâi să fim 85

pe toate. Atunci când cineva te loveşte peste obrazul


drept, poţi liniştit să-i întorci şi pe cel stâng.

17. Atunci, când cineva se judecă cu tine să-ţi ia


haina, poţi să-i laşi fără păreri de rău şi cămaşa.
Atunci, dacă îţi cere cineva să mergi cu el o milă
de loc – poţi merge bucuros două.

18. Atunci, dacă îţi ia cineva cu sila ale tale, poţi


liniştit să nu le mai ceri înapoi.
Atunci faci orice bine oricui, fără să mai aştepţi
chiar nimic şi niciodată în schimb. Nici chiar o mulţu-
mire; dar numai atunci când cauţi întâi să fii!...

19. O, câte binecuvântări avem noi încă de la


Dumnezeu! Ce binecuvântare este chiar această vreme
de har în care suntem, în care avem atâtea suflete mari
de la care putem învăţa. Atâtea adunări mari în care ne
putem cuprinde. Atâtea ocazii mari pe care le putem
folosi. Atâtea bogăţii trecătoare cu care ne putem câşti-
ga comoara cea veşnică...

20. Dar ce facem noi cu sufletele mari pe care le


avem încă între noi? Dar cu adunările, dar cu ocaziile,
dar cu bogăţiile şi avantajele mari? Trecem pe lângă
toate sau toate trec pe lângă noi şi noi parcă nu suntem
pentru ele, şi ele parcă nu sunt pentru noi.
Doamne, învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,
pentru ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Amin.
86 Traian Dorz

Întoarce-mi, Iubire...
Întoarce-mi, Iubire plecată departe,
cândva,-ntr-un solstiţiu de flăcări şi gheaţă,
lăsându-mi pe cruce trei rane de moarte
şi taina c-o neagră maramă pe faţă.

Ce iute-ntinseseşi aripa să-ţi zboare,


lipindu-te moale de umbra nălucii,
nici faţa-ntorcându-ţi să vezi cum îţi moare
străpuns legământul în cuiele crucii.

Cu aripi de umbră grăbeai către noapte,


dar undeva-n faţă pândea-nfricoşată
amară pedeapsa nevrednicei fapte
– şi noaptea-ngrozită te-a-ntors dintr-odată.

Lăsându-ţi năluca stingheră să zboare,


veneai iar spre Soare la crucea sortită,
mereu mai curată plutea lucitoare,
în zbor prin lumină, făptura-ţi sfinţită.

... Din pasăre albă prefă-te mireasă


şi vin’ , ascunzându-ţi smerită privirea,
şi,-aproape, desfă-te ceresc de frumoasă,
să-nviu dintr-o dată, şoptindu-ţi:
– Iubirea!...
Întâi să fim 87

13. CONDIŢIA MÂNTUIRII

1. Condiţia mântuirii noastre, condiţia mântuirii al-


tora şi condiţia mântuirii tuturor oamenilor pentru care
şi la care a venit Domnul Hristos este ca întâi să fim în
voia lui Dumnezeu nişte copii ai Lui, născuţi din nou,
trăind în toată lumina Evangheliei Sale; iar după aceea
să mergem şi să propovăduim aceasta şi altora.
Atunci vom avea nu numai ce să le spunem, ci şi
ce să le arătăm tuturor.

2. Numai dacă noi ne putem mântui pe noi înşine


în primul rând, atunci vom putea mântui şi pe alţii.

3. Dacă noi suntem găsiţi mincinoşi, neascultători,


nenăscuţi din nou, străini de legămintele lui Dumnezeu,
cum să ajutăm să fie alţii credincioşi şi buni? Vom pu-
tea face numai rău, şi nu bine. Atunci, de o sută de ori
ar fi fost mai bine să nu-L fi cunoscut niciodată pe
Dumnezeu. Ne-am fi pierdut măcar numai pe noi înşine
– şi nu şi pe alţii!
88 Traian Dorz

4. Ce adunări mari şi frumoase erau cândva în


multe locuri în care acum sunt numai ruine! Şi toate au
ajuns aşa din pricina unor lucrători răi, care, cu scopuri
fireşti şi mârşave, s-au amestecat în Lucrarea Domnu-
lui, pierzându-se pe ei şi pe mulţi care i-au urmat în ră-
tăcirea şi nebunia lor.
O, câtă grijă trebuie să avem nu numai de noi înşi-
ne, dar şi de alţii! Pentru că atunci când se mântuieşte,
omul de multe ori este singur. Dar când se pierde, îi
atrage pe mai mulţi.

5. Când îi va chema Dumnezeu la răsplată pe cei


care au adus aceste adunări la mântuire – o, ce răsplată
vor primi!
Dar când îi va chema la judecată pe cei ce le-au
nimicit, ce osândă vor merita!

6. Când se bucură îngerii din ceruri pentru un sin-


gur păcătos care se întoarce, cât de mult trebuie să se
întristeze ei pentru atâţia credincioşi care se pierd!...
Cum vor cere şi îngerii slavă veşnică pentru cei ca-
re i-au mântuit pe păcătoşi!...
Şi ocară şi ruşine veşnică pentru cei care i-au pierdut.

7. Naşterea din nou – trebuie să repetăm de mii de


ori şi tot nu va fi prea mult – este o transformare totală,
ca o a doua naştere a sufletului, după prima naştere a
trupului nostru. Este clipa fericită şi cerească a legă-
mântului nostru cutremurător şi unic, pus de bunăvoie
şi din tot sufletul ca o predare totală şi definitivă... Cli-
pa când spui cu gura ta, cu condeiul tău, cu lacrimile
tale, cu toată fiinţa ta: Al Domnului sunt! (Isaia 44, 5).
Întâi să fim 89

8. Atunci, Cuvântul lui Dumnezeu, care este Apa,


îi curăţă omului mintea şi-i dă o cunoaştere nouă. Iar
Duhul lui Dumnezeu, Care este Puterea, îi curăţă omu-
lui inima, dându-i o simţire nouă.
Aceasta este taina pocăinţei, taina transformării,
taina şi minunea transfigurării de pe Taborul fiecăruia
dintre cei care au suit până acolo.

9. Acesta este şi numai acesta poate fi omul cel


nou, care apoi umblă numai după lucrurile Duhului,
pentru că el a devenit un om duhovnicesc. Şi nu mai
umblă după lucrurile firii pământeşti, pentru că el a
rupt-o pentru totdeauna cu firea pământească.

10. Spune Sfânta Evanghelie că celor ce L-au pri-


mit pe Domnul Iisus şi cred în Numele Lui „le-a dat
dreptul să se facă fii ai lui Dumnezeu…” născuţi din El
(In 1, 12-13).
Le-a dat dreptul (prin botez) să se facă (prin cre-
dinţă).

11. Dreptul prin botez îl avem toţi, – dar facerea


prin credinţă o avem puţini.
Botezul nu este naşterea din nou... O, cât de mulţi
sunt botezaţi şi totuşi dintre aceştia cât de puţini au
naşterea din nou!
Pentru că botezul vine de jos, dar naşterea din nou,
convertirea, pocăinţa, vine de Sus.

12. Avem în ţara noastră atâtea milioane de suflete


botezate – dar câte dintre acestea sunt născute din nou?
90 Traian Dorz

Avem în jurul nostru, în chiar Biserica noastră, atât


de mulţi fraţi de-ai noştri. Avem chiar în adunarea şi în
familia noastră atâţia dintre ai noştri care aud Cuvântul
lui Dumnezeu şi cunosc multe despre mântuire, dar ei
totuşi n-au naşterea din nou, chiar prima condiţie a
scumpei mântuiri...

13. Acestor oameni, noi trebuie să le spunem me-


reu că numai botezul nu-i de-ajuns. Trebuie să le fie fă-
cut, după rânduială, căci Taina Botezului este prima
Taină dintre cele Şapte Taine ale Bisericii şi credinţei
noastre. Dar pe lângă ea trebuie şi Taina Pocăinţei, care
este naşterea din nou, renaşterea sufletească, fără de ca-
re numai naşterea trupească este zadarnică pentru Împă-
răţia lui Dumnezeu.

14. Nu există decât un singur botez. Cine l-a făcut


o dată n-are voie să-l mai facă niciodată! (Ef 4, 5). Cum
nu există decât o singură credinţă: cine o are n-are
voie s-o mai schimbe niciodată. Cum există un Singur
Domn, Iisus Hristos, – şi cine Îl află n-are voie să-L
mai părăsească niciodată.
Aceste trei valori – fiecare dintre ele – există nu-
mai într-un singur şi unic exemplar. Cine face o a doua
sau a treia copie după vreuna le degradează şi le pierde
pe toate.
Să ne cutremurăm în faţa acestui adevăr – şi să nu-l
luăm uşor!

15. Cântarea noastră bisericească spune: „Câţi în


Hristos v-aţi botezat – în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”. Noi,
Întâi să fim 91

cei mai mulţi, am fost botezaţi în Hristos, – dar nu ne-


am şi îmbrăcat în Hristos.
Bine că am făcut partea întâi, – acum să facem şi
par-tea a doua! Ne-am botezat în Hristos, dar acum să
ne îmbrăcăm în El. Dreptul îl avem prin botez, – dar
acum să ne facem prin naşterea din nou copii adevăraţi
şi credincioşi ai lui Dumnezeu.

16. În Vechiul Testament, tăierea împrejur a fost


poruncită de Dumnezeu, ca un semn al apartenenţei
omului la poporul lui Dumnezeu. Când s-a instituit
acest semn, au fost tăiaţi împrejur toţi bărbaţii din Isra-
el, la orice vârstă se aflau ei atunci.
Dar după aceea totul s-a statornicit la vârsta de opt
zile. Actul acesta se făcea fără consimţământul copilu-
lui, care nu putea fi întrebat dacă vrea sau nu, ci numai
pe mărturia valabilă a preotului şi a părinţilor.

17. În Noul Testament, botezul a fost poruncit la


fel, de Domnul nostru Iisus Hristos, tot ca o dovadă a
apartenenţei omului la confesiunea creştină. Când s-a
instituit taina, au fost botezaţi toţi cei care au crezut şi
au primit atunci Numele Domnului Iisus.
Dar după aceea, aidoma tăierii împrejur din Vechi-
ul Testament, s-a statornicit după acelaşi model şi bote-
zul creştin tot la vârsta primelor zile ale copilului.

18. Acum, după acelaşi cuvânt al Sfântului Apostol


Pavel: „Nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu
sunt nimic, ci a fi o făptură nouă” (I Cor 7, 19; Gal 5,
6), – tot aşa putem spune prin acelaşi cuvânt că, fără
92 Traian Dorz

naşte-rea din nou, fără a deveni o făptură nouă, nici


forma botezului nu-l poate mântui singur pe nimeni.
Nici primul botez – şi cu atât mai mult celelalte repetări
ale lui, oricâte ar fi!
Dacă nu vrem să ne înşelăm pe noi înşine, dacă
vrem să spunem adevărul şi nu suntem obligaţi să-l tă-
găduim, vom recunoaşte că aşa este.
Ferice de cine este liber şi slobod faţă de oameni,
căci numai acela poate fi rob al lui Hristos!

19. De aceea, noi să nu mai punem problema bote-


zului, pe care o pun atât de mulţi! Nu-l avem? Atunci
să-l facem, căci trebuie! Îl avem? Atunci să nu-l mai
facem, că nu trebuie!
Dar punem problema naşterii din nou, căci fără ea
nimeni nu va vedea şi nu va moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu (In 3, 3).

20. Acum haideţi să mergem spre cele desăvârşite!


După ce ne-am născut din Dumnezeu, să creştem prin
El în toate privinţele duhovniceşti, până vom ajunge la
sta-tura deplină, la Cel care ne este Capul tuturor, adică
la Hristos (Ef 4, 15).
Să ne realizăm în Hristos făptura nouă pe care ne-o
cere El şi apoi să mergem, aducând la mântuirea Lui pe
toţi semenii noştri, spre a pregăti astfel Venirea Împă-
răţiei lui Hristos în care vor intra numai acei care s-au
născut din El, au umblat prin El şi au lucrat pentru El.
Amin.
Întâi să fim 93

Mă doare-adânc...
Mă doare-adânc orice tăcere
ce-ar fi putut ajunge grai
spus undeva spre-o mângâiere
sau cuiva alinând un vai.

Mă ard adânc orice cuvinte


ce-n veci tăcute le-aş fi vrut,
– în câţi plâng ele prea fierbinte
şi-n câţi ce răni s-au prefăcut!

M-apasă-adânc orice povară


ce-am pus cândva pe-un slăbănog,
– o, cum să pot s-o fac uşoară
şi cui s-o ierte să mă rog?

Mă frige-adânc orice privire


străină spre iubirea mea
şi sufăr cum o pângărire
şi-un şarpe s-ar fi-atins de ea.

Mă-nfrânge-adânc orice-ncercare
de-a-i dezbina pe fraţii mei;
Hristos a plâns pentru oricare
şi-acum satanii râd de ei!

...O, cum să pot ucide ura


şi dragostea să pot s-o-nviu,
când nici cuprinsul, nici măsura
nu stă-n puterea mea s-o ştiu!
94 Traian Dorz

14. LUCRAREA PROFETICĂ

1. Lucrarea mântuitoare, mişcarea evanghelică în


care ne-a chemat şi pe noi Dumnezeu, este o lucrare pro-
fetică. Este un glas care strigă prin pustia acestei lumi:
Pregătiţi calea Domnului!
Orice lucrare care n-are nici un scop pământesc, ci
numai unul ceresc, este o lucrare profetică, este un glas
profetic, este o solie cerească.

2. Orice profet trimes de Dumnezeu a primit o solie


clară, un scop precis, o misiune limpede. Dumnezeu
Duhul Sfânt n-a trimes nici un profet şi n-a iniţiat nici o
mişcare fără un scop şi fără un mesaj determinat.
Toţi profeţii Domnului, atât în Vechiul, cât şi în No-
ul Testament, sunt o dovadă clară despre acest adevăr.

3. Lucrarea Oastei Domnului este un profet, solia


ei este o solie profetică, duhul ei este un duh profetic,
scopul ei este un scop profund profetic. Porunca dată ei
este să cheme la naşterea din nou tot poporul nostru şi
Întâi să fim 95

să trezească din somnolenţă la o viaţă vie şi lucrătoare


toată Biserica noastră.
Apoi, prin poporul nostru, alte popoare, iar prin Bi-
serica noastră, alte Biserici.

4. Mesajul esenţial al Evangheliei este un mesaj


universal, supraconfesional, un fenomen divin, comun
tuturor religiilor şi valabil pentru orice timp şi pentru
orice loc. El aduce soluţionarea paşnică a tuturor pro-
blemelor conflictuale, atât dintre popoare, cât şi dintre
confesiuni şi indivizi.
Numai interpretarea tendenţioasă şi deformată a
unor interesaţi şi vrăjmaşi a deformat acest mesaj divin.

5. Oastea Domnului preia curat şi aplică cinstit


tocmai acest mesaj în locul ei, în munca ei şi în vre-
mea ei.
Oricine este şi va fi de bună-credinţă se va convin-
ge de acest adevăr.

6. Această Lucrare profetică a fost ridicată în mij-


locul poporului nostru ca un steag salvator şi ca o trâm-
biţă de alarmă şi deşteptare la lupta contra păcatului şi
pentru dezrobirea noastră sufletească.

7. Şi a fost ridicată în Biserica noastră ca un curent


de renaştere spre viaţa primilor creştini.
Nimic lumesc, nimic interesat material, nimic du-
bios şi ascuns. Totul evanghelic, patriotic, divin.
Singur diavolul poate fi împotrivă, fiindcă numai el
este ameninţat de acest profet sfânt.
96 Traian Dorz

8. Priviţi în jurul vostru şi vedeţi: peste douăzeci de


milioane de suflete ale părinţilor noştri, ale fraţilor, su-
rorilor, rudeniilor, prietenilor, vecinilor şi concetăţeni-
lor noştri se pierd din lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu şi
a mântuirii lui Hristos!
Toţi străjerii care ar trebui să trezească acest popor
şi să-l salveze prin Hristos dorm ei înşişi pierduţi.
Cât de necesară este salvarea tuturor în acest ultim
ceas!
Pentru asta a ridicat Dumnezeu acest profet!

9. Fie-vă milă ca de nişte copii peste care arde casa


şi ei dorm! Voi, toţi cei care v-aţi trezit o clipă mai de-
vreme şi aţi scăpat din foc, veniţi şi vă înrolaţi în aceas-
tă oştire salvatoare, uniţi-vă glasul cu acest strigăt de
trezire şi ajutaţi la salvarea celor ce nu-şi dau seama
nici acum despre moartea nefericită care îi aşteaptă şi
pe pământ, şi sub pământ!

10. Nu căuta să te mântuieşti numai pe tine singur!


Nu spune: Eu m-am trezit, eu mi-am aflat adăpostul, eu
sunt salvat, – nu-mi pasă de alţii!
Cine zice aşa este un blestemat şi un nelegiuit.

11. Un profet din vechime a zis: Blestemată să fie


rugăciunea celui care se roagă numai pentru el singur,
dar binecuvântată să fie rugăciunea celui care se roagă
pentru toţi!
Osândit să fie sufletul celui care caută să se mân-
tuiască numai pe sine singur, dar fericită să fie mântui-
rea celui care caută să-i mântuiască pe toţi!
Întâi să fim 97

12. Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume şi


S-a dat pe Sine Însuşi morţii, pentru ca să ne salveze pe
noi toţi.
Şi noi trebuie să îmbrăţişăm Cauza lui Dumnezeu,
care este mântuirea tuturor semenilor, începând cu cei
mai apropiaţi de noi şi întinzându-ne până la marginile
pământului şi ale vremii.

13. Abia atunci noi vom fi devenit nişte credincioşi


fii ai lui Dumnezeu, când vom avea conştiinţa răspunde-
rii pentru mântuirea tuturor semenilor noştri. Când ne va
durea pentru ei, când vom suferi pentru ei, când vom fi
în stare să spunem cum spune Sfântul Pavel: „Aproape
că doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos,
pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti!” (Rom 9, 3).

14. Să nu ne izolăm într-un grupuleţ restrâns de su-


flete înguste, să ne tot lăudăm unii pe alţii şi să ne tot
învăţăm unii pe alţii, scornind şi scormonind tot felul de
interpretări biblice, – iar de alţii să nu ne pese...
Nu este o mai mare înşelare de la cel rău decât asta!

15. Cuvântul Domnului ne spune: „Voi sunteţi sa-


rea pământului...”
Locul sării este tocmai acolo unde ameninţă strică-
ciunea. Şi unde este mai nevoie de nişte credincioşi
adevăraţi, decât acolo unde multe suflete sunt amenin-
ţate cu putrefacţia păcatului?

16. Domnul Iisus a spus ucenicilor Săi: „Voi sun-


teţi lumina lumii!”. Locul luminii este tocmai acolo un-
de se întinde şi stăpâneşte nimicitor întunericul.
98 Traian Dorz

Şi când a fost oare mai nevoie de luminători ai lui


Hristos ca acum în acest veac de necredinţă şi desfrâu,
când lumea întreagă este mai ameninţată ca oricând de
haos şi de pierzare?

17. Dar cum să fie împiedicată stricăciunea, dacă


toc-mai sarea, care trebuie să se topească spre împiedi-
carea morţii, se izolează şi se cruţă în comoditate, în le-
ne, în frică?

18. Şi cum să fie împrăştiat întunericul, dacă tocmai


luminile care trebuie să se topească luminând în sfeşnice
se ascund sub felurite obroace, să-şi lumineze lor însele,
cruţându-şi viaţa şi urmărindu-şi foloasele lor?

19. Glasul profetic al Oastei Domnului tocmai cu


scopul acesta a fost ridicat de Dumnezeu, ca de la înce-
put să trezească întreg sufletul acestui popor şi să-l în-
roleze într-o mare şi sfântă oştire luptătoare împotriva
păcatului.

20. Oştirea aceasta sfântă nu are alt statut decât Bi-


blia, nu are alt ideal decât grăbirea venirii Împărăţiei lui
Dumnezeu în toate sufletele şi în toată lumea. Şi nu are
alte mijloace şi altă forţă pentru aceasta decât rănile, la-
crimile sale, cântările sale şi jertfa ei.
Ca şi toţi ceilalţi profeţi dinaintea sa.
Doamne Iisuse şi Duhule al Profeţiei, încununeaz-o
cu răsplata şi roada înaintaşilor ei!
Amin.
Întâi să fim 99

Ce loc frumos...
Ce loc frumos şi tu aveai
la masa nunţii sfinte
când te-aşteptau s-ajungi în rai
a sfinţilor veşminte!
Câţi îngeri stau atunci cântând
să-ţi iasă înainte,
– dar toate le-ai pierdut căutând
al lumii blid de linte!...

Ce Sân ceresc te-ntâmpina


când tu-ntorceai odată,
cu ce sărut te-mbrăţişa
Preafericitul Tată,
dar cât de-adânc te-ai despărţit
de Casa Minunată
unde-ai fi fost sărbătorit
cu-o nuntă necurmată...

Mai poţi tu azi să-ţi aminteşti


plângând de-acestea toate
şi-nfrânt spre cer să-ţi limpezeşti
priviri îndurerate?
– O, vino-n ceasul sfânt, să mori
spre lumea de păcate,
apoi spre ceruri iar să zbori
cu aripile toate!...
100 Traian Dorz

15. CE GÂND FRUMOS!

1. Când tot poporul nostru şi toate popoarele vor


cunoaşte pe Dumnezeu, când tot pământul va fi plin de
cunoştinţa Domnului cum este plin fundul mării de
apele ce-l acopăr..., când nu va mai fi nevoie să spună
nimeni fratelui său: Cunoaşte pe Domnul! – căci toţi Îl
vor cunoaşte –, atunci, o numai atunci, se va fi împlinit
şi misiunea noastră profetică!
Până atunci nu.

2. Când toată Biserica noastră şi toate Bisericile


din lume vor străluci de feţele luminate şi luminoase
ale fiilor lui Dumnezeu, când toată suflarea va lăuda
pe Domnul cu cele mai cereşti şi nemuritoare cântări,
când toţi ochii vor străluci de lacrimile dragostei şi
ale bucuriei sfinte, – atunci, o numai atunci să spu-
neţi şi voi, surorile mele, să spunem şi noi, fraţii mei,
că avem dreptul să ne odihnim! Atunci şi numai
atunci.
Până atunci nu.
Întâi să fim 101

3. Aşa trebuie să vedem noi rostul nostru şi aşa tre-


buie să ne dorim şi mântuirea noastră!
Când se va împlini asta şi cum se va face ea?
Aceasta este o taină – şi tainele acestea Dumnezeu
le păstrează sub stăpânirea Sa.

4. Dar să fim încredinţaţi de neclintit că acest gând


nespus de frumos se va realiza neapărat... Tot ce începe
Dumnezeu, El va duce la bun sfârşit. Aşa a fost ieri,
aşa, azi, aşa în veac.
Că vom fi pe pământ atunci sau vom fi de mult sub
pământ, – asta nu contează nicidecât!

5. Când va veni vremea rânduită de Dumnezeu să


se împlinească acest strălucit Ţel şi să se realizeze
această minunată făgăduinţă, Hristos cel Viu, în a Cărui
Oaste am luptat cinstiţi şi statornici până la moarte, va
veni El Însuşi acolo unde ne ştie El că odihnim – şi ne
va trezi, să ne bucurăm de strălucita biruinţă în care am
crezut şi pentru care ne-am jertfit şi noi prin El.

6. Când suntem atât de puternic încredinţaţi de


acest strălucit adevăr, ce ar mai putea să ne reţină şi să
ne oprească spre a nu ne dărui în întregime acestui di-
vin Scop, spre a ne cruţa vreun efort sau vreo jertfă
pentru mai grabnica şi fericita ajungere la el?

7. Tot ce împiedică această slăvită lucrare ori caută să


o abată de la divinul ei destin este opera distructivă a dia-
volului, vrăjmaşul înrăit şi blestemat al planului lui Dum-
nezeu... Cine din mijlocul ori din afara unei lucrări a lui
102 Traian Dorz

Hristos creează probleme şi tulbură unitatea dintre fraţi es-


te un lucrător diabolic, oricine este şi oricum s-ar numi el!

8. Diavolul este acela care de la început a făcut


dezbinarea şi a creat diversiunea. Şi cu atâta este mai
primejdios cu cât vine în Numele Domnului şi cu ver-
setele Domnului, ca să facă cel mai viclean şi mai înve-
ninat rău Lucrării Domnului şi copiilor Săi.

9. Deprindeţi-vă să-l descoperiţi de la început, ca


să luaţi din timp măsuri împotriva planurilor lui rele şi a
uneltelor sale dezbinătoare, care se prefac şi ei slujitori
ai neprihănirii şi apărători ai adevărului, ca să-şi acope-
re în felul acesta, cu justificări frăţeşti, dezbinarea lor
nelegiuită şi să-şi ascundă mândria ucigaşă.

10. Când aţi descoperit în vreun fel dezbinarea şi


dezbinătorul fraţilor, – nu mai staţi pe gânduri şi nu vă
înşelaţi cu argumentele dulcege ale celor care sunt ne-
păsători de Casa şi Lucrarea Domnului, fiindcă ei înşişi
n-au jertfit nimic pentru ea. Ridicaţi-vă hotărâţi pentru
înlăturarea răului şi a primejdiei.
În felul acesta veţi salva şi pe fraţii nevinovaţi care
nu cunosc viclenia dezbinătorului
şi vă veţi salva şi sufletul vostru, care va dovedi în
felul acesta că este nevinovat în această privinţă.

11. Fiecare răspundem de Casa şi de Lucrarea lui


Dumnezeu, după cum, când vedem focul de la streaşina
unei case, răspundem de nimicirea ei, dacă nu dăm
alarma şi dacă nu dăm ajutor.
Întâi să fim 103

12. Când ar arde casa ta – ce ai face? N-ai striga


după ajutor şi nu l-ai arăta pe cel care a pus focul
ucigaş?
Atunci de ce nu faci aşa faţă de Casa Domnului, de
adunarea Domnului, când dezbinătorul vrăjmaş vrea să
o dărâme?

13. Să ne simţim fericiţi numai când vom merge


spre Casa Domnului înconjuraţi de mulţimi sărbăto-
reşti, iar acolo Îl vom putea lăuda pe Dumnezeu împre-
ună cu toţi fraţii noştri, având acelaşi duh, acelaşi gând,
acelaşi dor.

14. Sigur că este greu şi că se cere muncă şi jertfă,


osteneli şi lacrimi, înfrânări şi răbdare. Împlinirea
acestor gânduri atât de frumoase şi de înalte nu vine
dintr-o dată şi nu se va realiza uşor. Dar noi suntem
fermenţii sfinţi ai unei dospiri mântuitoare. Fermenţii
pier, luptând cu inerţia frământăturii reci, – dar lupta lor
şi jertfa lor este încununată până la urmă de o biruinţă
răsplătitoare.
Să fim fermenţi sănătoşi şi să luptăm până la sfârşit!
Răsplata va fi negrăită şi eternă.

15. Căutaţi să vă găsiţi fiecare orientarea sănătoasă,


locul de muncă şi luptă şi misiunea personală şi speci-
ală pe care o aveţi în această Lucrare uriaşă şi sfântă.
Ca un fir într-o urzeală minunată care va trebui să ajun-
gă până la urmă ca un covor frumos...
Fiecare fir are importanţa lui în planul Marelui Ţe-
să-tor, spre a alcătui cu celelalte modelul fericit.
104 Traian Dorz

16. Nici unul dintre noi nu suntem la întâmplare


aici. Pe fiecare ne-a adus Dumnezeu pentru a afla acele
adevăruri pe care să le slujim şi în slujba cărora Dum-
nezeu vrea să Se folosească şi de noi. Asta dovedeşte că
El ne-a crezut vrednici de încredere şi vrea să ne facă
părtaşi la slava Evangheliei Sale.

17. Cu condiţiile puse la începutul Evangheliei din


Matei, capitolul 5, Mântuitorul i-a trimis pe ucenicii Săi
la împlinirea slujbei pentru care i-a ales.
De-a lungul celor douăzeci de capitole – de la 5
până la 25 – Mântuitorul le-a propovăduit, i-a învăţat,
i-a pregătit, i-a înştiinţat mereu despre tot ce trebuie să
facă spre a-şi împlini deplin misiunea pentru care au
fost trimişi.
La capitolul 25 de la Matei, Mântuitorul încheie tot
ce avea să le spună. Şi le arată că vine Ziua Judecăţii
când toţi cei ce şi-au făcut sau nu şi-au făcut datoria îşi
vor primi o răsplată corespunzătoare.

18. Gândiţi-vă la aceste lucruri, pentru că şi noi


sun-tem acum cu toţii exact în aceeaşi situaţie, la nive-
lul nostru, cum erau ei atunci, la nivelul lor. Şi va trebui
fiecare dintre noi să răspundem pentru cât am realizat şi
cum din gândurile şi din poruncile lui Dumnezeu pentru
care am fost aleşi şi chemaţi aici.

19. Să nu ne rugăm niciodată numai pentru noi şi


pentru dorinţele noastre! Aduceţi înaintea Domnului în
rugăciune Neamul nostru, Biserica noastră, pe toţi se-
menii noştri cărora să le dorim vreme de mântuire şi
duh de pocăinţă, pentru a fi salvaţi cu toţii din pierzare.
Întâi să fim 105

20. În felul acesta ne vom mântui şi pe noi, şi fa-


milia noastră, şi pe toţi cei pe care i-am cuprins în ru-
găciunea şi dragostea noastră înaintea lui Dumnezeu.
Iar atunci când la capătul slujbei noastre vom ajun-
ge şi noi în faţa Marelui nostru Stăpân şi Dumnezeu, El
să ne cuprindă la Sânul Său şi să ne spună şi nouă:
„Bine, slugă bună şi credincioasă, intră în bucuria Dom-
nului tău!”
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

E mai bună tulburarea ce după-adevăr aduni


decât pacea de pe urma unui umblet cu minciuni.

Mai de preţ e adevărul spus cu grai mai necioplit


ca minciuna lăudată în cuvânt meşteşugit.

Toate faptele vieţii au un adevăr în ele


însă unele sunt bune, pe când altele sunt rele.
Adevăru,-n cele bune, este fericit şi cântă,
dar în cele rele plânge şi-n tăcere se-nveşmântă...
106 Traian Dorz

Te realeg pe Tine
Te realeg pe Tine,
Iisuse, de-orice dată,
din câtă frumuseţe
e-n lumea asta toată,
că nu mai am, Iisuse,
sub soare ori sub stele,
nimic frumos ca Tine,
Alesul vieţii mele!

Te realeg pe Tine,
Comoara mea divină,
oricâte-ar fi pe lume
în faţa mea să vină,
că nici o avuţie
nu poate fi în stare
să aibă pentru mine
un preţ atât de mare.

Şi-n veci voi realege,


din toate, totdeauna,
iubirea Ta – căci ea e,
Iisuse, numai una;
cu Tine-aleg durerea,
cu Tine-nfrunt surghiunul,
cu Tine-n veci, căci Tu-mi eşti,
Iisuse, numai Unul!
Întâi să fim 107

16. DESPRE CINSTIREA MAICII DOMNULUI

1. Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna


însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria,
Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni
totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

2. Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când


slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa
lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimes să
ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită,
ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lu-
cra-rea mântuirii noastre.

3. Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat


o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului.
Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.

4. Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-


lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat
108 Traian Dorz

pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile


Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan –
cum de obicei se spune –, ci S-a arătat pentru prima
dată prin vestirea marelui arhanghel Gavril către Sfânta
Fecioară Maria.

5. Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte –


unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fi-
inţă pământească –, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi
s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul
Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se
va naşte din fiinţa ta... (Lc 1, 35).

6. Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!...


Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei
noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi sufe-
rinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi su-
ferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna
cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui
sfinte.

7. În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea


biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de
la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi.
Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea
este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune:
„...toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48).

8. Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de


pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi
împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gin-
Întâi să fim 109

gaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi


la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor
oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a
morţii.

9. Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce


datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria,
Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră
cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica
noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.

10. După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este


acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi
Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi me-
rită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului
său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale
şi de ocară (Ps 45, 9).

11. Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire


pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc
şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat
înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la
dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai
mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui,
Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţe-
lept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos
şi mai iubitor ca el.

12. Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie


le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic
din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea
110 Traian Dorz

creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină


şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-
o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.

13. Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă


S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din
Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.

14. Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită


încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să
zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15).
În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era
cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de
atunci.

15. Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire


de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fă-
ră să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va ră-
mâne însărcinată şi va naşte un fiu”... Cum să fie fe-
cioară şi să nască?... Cum să nască şi să fie fecioară?...
Ce taină unică şi nepricepută!
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-
colo de orice înţelegere a noastră.
Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!

16. Copilul din ea născut va fi numit Minunat,


Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn
al Păcii (Isaia 9, 6).
Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au
putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin
Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Pă-
Întâi să fim 111

rintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mân-


tuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!

17. Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu,


venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat
cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis:
„Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!...”
Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel
în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, îna-
inte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine,
arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne
apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.

18. Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a


omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul
lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se
face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor,
Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe
Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui
părtaşă la această iubire şi jertfă.

19. În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm


şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril,
binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepă-
trunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată
fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră
mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

20. Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte


şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare
pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi
112 Traian Dorz

umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele


şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea
şi mântuirea noastră!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Cei care-au ajuns la Domnul


şi-L cunosc pe El deplin
se împărtăşesc din toată Taina Harului Divin
şi-mpreună cu El gustă încă de pe-acest pământ,
ca arvună-a Veşniciei,
stări cum numa-n ceruri sunt.

După cum din foc ies norii de scântei de-acelaşi fel,


astfel ies din El fiinţe
şi-apoi iar se-ntorc în El.
El le-aprinde,
El le stinge,
din El nasc
şi-n El se-atrag.
Slavă numai Lui, al Vieţii veşnic Drum
şi veşnic Prag!
Întâi să fim 113

Plecăciune ţie
(Luca 1, 28)

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,


Fecioară Marie,
căreia ţi-a dat Tatăl Cel Prea Nalt
Harul-I minunat!

Domnul te arată binecuvântată,


Fecioară Curată,
nu te teme dar, tu ai mare har:
vei fi-un sfânt altar.

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,


Fecioară Marie,
căci prin Duh de Sus, Fiu îţi va fi-adus,
să-L numeşti Iisus...

Sfânta Lui Domnie veşnic o să ţie,


Fecioară Marie,
El va fi chemat Fiu Celui Prea Nalt,
Domn şi Împărat.

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,


Fecioară Marie,
Tatăl va voi, Duhul te-a umbri,
Fiul te-a slăvi.
114 Traian Dorz

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,


Fecioară Marie,
căci a Celui Sfânt Voie şi Cuvânt
sunt un legământ!...

* * *

Cuvinte înţelepte:

Tot ce-i văzut şi nevăzut


e din Dumnezeul Savaot,
El Singur a ieşit din Sine
şi-apoi din El,
– ce este – TOT.
El Fără de-Nceput, El Singur,
Izvorul Care le-a ivit,
El Singur, printr-o Maică Sfântă,
spre-a ne salva, S-a-Nnomenit.

El e-asemenea cu Sine, fără seamăn nicăiri,


El, Izvorul şi Garantul nesfârşitei Nemuriri,
El, Temeiul şi Măsura
şi-Adevăru-a câte sunt,
El e Cel ce Este Veşnic
– Lui fiorul cel mai sfânt!
Întâi să fim 115

17. TINERETUL CREATOR

1. Toate familiile şi grupările creştine se străduiesc


să crească şi să formeze un tineret credincios din care
să aleagă pe parcurs lucrători binecuvântaţi în via Dom-
nului, vestitori înflăcăraţi ai Cuvântului Sfânt, scriitori,
poeţi, cântăreţi şi păstori ai turmei sfinte.
Un astfel de tineret dorim şi noi. Ne rugăm neîn-
cetat pentru el şi suntem fericiţi că Domnul ne ascultă
şi ni-l dă.

2. Ne bucurăm văzând că râvna pentru un tineret


sfânt se desfăşoară frumos peste tot. Vedem cum toate
familiile evanghelice se străduiesc să crească şi să for-
meze indivizi desăvârşiţi, tineri destoinici, în stare de
orice lucrare bună. Aceasta este o mare şi binecuvântată
trebuinţă şi noi ne rugăm pentru formarea de indivizi
desăvârşiţi în toate privinţele.

3. Dar noi, în Sfânta Lucrare a Domnului în care


suntem, ne străduim să mergem un pas mai departe în
116 Traian Dorz

munca aceasta. Dorim şi luptăm să putem creşte şi for-


ma nu numai indivizi desăvârşiţi, adică fiecare separat
realizându-se la cel mai înalt nivel duhovnicesc şi
creator posibil, – ci la formarea unei conştiinţe de grup
la acest nivel.

4. Duhul Domnului a dorit şi doreşte ca noi să nu


rămânem numai la o conştiinţă individuală de creştini şi
lucrători talentaţi ai Lui. Ci vrea să ne ridice mai sus, să
ne ducă la starea cea mai înaltă şi la posibilitatea mult
mai largă a unităţii şi colaborării creatoare între toţi cei
înzestraţi de El cu darul inspiraţiei divine.

5. Să simţim puternic în noi acel specific al Frăţie-


tăţii noastre, al grupării sfinte din care facem parte, şi
astfel să ne disciplinăm gândirea, voinţa şi simţirea
noastră, dirijându-ne inspiraţia pe linia creatoare a
acestui specific frumos şi sfânt.
La acest nivel binecuvântat trebuie să ne străduim
să ajungem.

6. Aceasta depinde de fiecare dintre creatorii din


Lucrarea lui Dumnezeu. Manifestându-şi originalita-
tea sa prin felul său personal de a lucra, totuşi fiecare
să se străduiască să-şi unească şi să-şi întrepătrundă
această originalitate cu mireasma şi lumina specificu-
lui dulce şi cald al grupării sfinte, de care este pătruns.
Ca o funie împletită strâns din toate corzile, fiecare cu
o altă nuanţă, dar tocmai prin asta mai frumoasă în în-
tregimea ei.
Întâi să fim 117

7. Noi toţi suntem copii ai lui Dumnezeu, dar


ne-am născut într-o lucrare, într-o familie duhovniceas-
că a Lui, care îşi are felul ei în Hristos, originalitatea ei,
duhul ei, ca bisericile din Apocalipsa, fiecare, îngerul
ei, sfeşnicul ei, steaua ei, fiindcă îşi are fiecare solia ei,
chemarea ei, scopul ei.

8. Ce minunat de înţelept le-a rânduit Cel ce le-a


făcut şi le ţine în Mâna Sa pe toate!... Atât de felurite în
structura lor fiecare – şi totuşi atât de armonioase în di-
versitatea lor toate împreună. Fiecare cu specificul ei
aparte, – dar toate colaborând la scopul comun.

9. Şi dacă fiecare lucrare evanghelică are ceva al ei


aparte, au totuşi comun toate împreună acelaşi mare şi
unic scop, de a-L sluji pe Domnul şi Împăratul Iisus
Hristos, Care este al tuturor.
Tot aşa, în cadrul fiecărei lucrări, fiecare creator şi
lucrător al ei, având originalitatea şi felul său deosebit
de al celorlalţi, trebuie totuşi să ajungă pătruns în toate
ale sale de specificul împărţit de Duhul Harului grupării
şi familiei în care s-a născut.

10. Noi nu avem şi n-am fost rânduiţi să avem o


misiune izolată, o lucrare aparte de ceilalţi fraţi ai
noştri, un duh străin de al lor. Ci noi avem cu toţii îm-
preună o lucrare sfântă de făcut. Trebuie împreună să
îndeplinim un scop măreţ. Trebuie împreună să colabo-
răm cât mai strâns, spre a realiza la un tot mai înalt ni-
vel tot ce creăm pentru Domnul nostru, pentru fraţi şi
pentru toţi semenii noştri.
118 Traian Dorz

11. Acesta este scopul lui Dumnezeu, iar noi tre-


buie să îmbrăţişăm scopul lui Hristos şi să ne identifi-
căm cu el. Cât de minunat era organizat poporul lui
Dumnezeu în vechime! Fiecare seminţie a lui Israel îşi
avea locul ei, rostul ei, specificul ei. În cadrul fiecărei
seminţii, familiile care o alcătuiau aveau, la fel, fiecare
locul lor, rostul lor şi specificul lor. Apoi în cadrul fie-
cărei familii, fiecare suflet îşi avea tot aşa locul său,
rostul său, chemarea sa.
Oare nu trebuie să fie la fel şi în Israelul duhovni-
cesc?

12. Şi totuşi toţi indivizii, toate familiile şi toate


seminţiile alcătuiau, prin întocmirea minunată a lui
Dumnezeu, un singur şi acelaşi popor, care împletea
prin frânghia lui toate corzile separate ale tuturor fiilor
săi, unite strâns şi armonios între ele.

13. Acesta este felul înţelept după care lucrează şi


astăzi Duhul lui Dumnezeu, pentru că scopul şi voia
Lui este să-i mântuiască pe toţi oamenii, toate familiile,
toate seminţiile şi toate popoarele lumii, începând de la
mic spre mare, de la individ spre grup. De aici şi până
la marginile pământului.

14. Acesta este un adevăr: ca să avem un popor


credincios, trebuie să avem familii credincioase. Ca să
avem familii credincioase, trebuie să avem indivizi cre-
dincioşi. Şi ca să-i avem pe aceştia, trebuie să-i formăm
în duhul dragostei de familie, de neam, de oameni.
Atunci merg armonios lucrurile, când merg la fel
atât de sus în jos, cât şi de jos în sus.
Întâi să fim 119

15. Pentru aceasta a dat Dumnezeul Darurilor tot


felul de daruri unor oameni, tocmai pentru ca ei, fieca-
re, să contribuie armonios cu darul său la formarea şi
la desăvârşirea vieţii tuturor celor care alcătuiesc
neamul lor, în vederea împlinirii marelui scop şi gând
al lui Dumnezeu: fericirea fiecăruia în parte şi a tutu-
ror la un loc.

16. Fiecare deci dintre cei care au primit un talent


şi un talant de la Dumnezeu trebuie să ştie că el este
deosebit de obligat prin chiar primirea acestui dar, să
lucreze cu el în vederea împlinirii scopului final al Ce-
lui care i-a dat acest dar.

17. Şi cu cât cineva a primit un dar mai deosebit,


mai mare, mai frumos, – cu atâta primitorul acesta tre-
buie să se simtă mai îndatorat faţă de Cel care i-a dat
acest dar – şi faţă de cei pentru care i-a fost dat.
El este ca un slujbaş angajat într-un serviciu şi care
este obligat atât faţă de stăpânul său, cât şi faţă de su-
puşii săi.

18. A crea este ceva dumnezeiesc. Dumnezeu este


Creatorul a toate. El a creat frumos tot ce a creat, pentru
că El este Frumuseţea şi Creatorul Frumuseţii. El ne-a
creat şi pe noi într-un fel atât de minunat, cum spune
sfântul psalmist: Te laud, căci sunt o creatură atât de
minunată (Ps 139, 14).

19. Dumnezeu a pus şi în sufletele noastre darul


divin al creaţiei... O, ce dar divin este darul creaţiei! Şi
120 Traian Dorz

din acest dar partea cea mai frumoasă o au creatorii


Cuvântului: poeţii, scriitorii, cântăreţii, vestitorii înflă-
căraţi ai Evangheliei. Dar mai ales poezia şi cântarea,
poeţii şi cântăreţii lui Hristos.

20. Toate celelalte feluri de creaţie vor înceta oda-


tă, pentru că şi cunoştinţa de azi, şi vorbirea, şi ştiinţa
de azi vor avea sfârşit. Dar poezia şi cântarea nu vor
sfârşi niciodată. În poezie şi cântare, Dumnezeu a pus
un dar nemuritor. Lor, El le-a rânduit o existenţă eternă,
o frumuseţe şi un scop veşnic.
De aceea voi, tineri poeţi şi compozitori, trebuie să
vă daţi toate silinţele să vă înălţaţi până la înălţimea
acestui scop. Să vă formaţi o atât de înaltă conştiinţă,
încât să vă identificaţi total cu gândul şi scopul Marelui
şi Frumosului Creator care v-a dat însuşirea Sa strălu-
cită, acest dar strălucit.
Şi să creaţi lucrări vrednice de El.
Fiţi binecuvântaţi!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Cel ce luptă împotriva Adevărului curat


îşi va pierde mântuirea, ajungând un blestemat.
Întâi să fim 121

Iisuse, unde-i locul Tău


Iisuse, unde-i locul Tău,
Te rog, fă-mi loc şi mie,
să nu fiu despărţit, Iisus,
de Tine pe vecie.
De unde Tu eşti alungat,
să plec şi eu în pripă,
să nu stau despărţit, Iisus,
de Tine nici o clipă;
– Iisus, să nu stau despărţit
de Tine nici o clipă!

Când Tu posteşti şi rabzi arzând


în foame şi-n suspine,
să ard şi eu, să rabd tăcând
alăturea de Tine,
să-ndur orice, dar să-mi păstrez
fiinţa mea curată,
să nu fiu despărţit, Iisus,
de Tine niciodată;
– Iisus, să nu fiu despărţit
de Tine niciodată!

Când Tu eşti judecat şi pus


pe crucea pătimirii,
să-Ţi stau alăturea şi eu
la Jertfa Ispăşirii.
– Atunci aş fi încredinţat
122 Traian Dorz

că-n slava care vine


ai fi alăturea pe veci,
Iisus, şi Tu cu mine;
– Iisus, alăturea pe veci
ai fi şi Tu cu mine!

* * *
Cuvinte înţelepte:

Ce divină frumuseţe e-ntr-un răsărit de soare


sau într-un apus de lună,
sau într-un boboc de floare,
sau într-un covor de spice,
sau într-un bobuţ de rouă
– cât ne spune, ori ne-ascunde, frumuseţea asta nouă!...

*
Fiul meu, cu cât pe scara umilinţei urci mai sus
cu atâta învăţa-vei a-L cunoaşte pe Iisus,
iar cu cât Îl vei cunoaşte mai adânc pe El, cu-atât
vei primi desăvârşirea ce din El a izvorât,
vei primi din strălucirea care-mbracă Faţa Sa,
şi-atunci lumea o să vadă ceva sfânt în viaţa ta.

*
Eşti om demn când orice faptă eşti atent s-o faci aşa
ca ceva să fie-n lume mai frumos şi bun prin ea.
Întâi să fim 123

18. SĂ NU UITĂM ÎN RUGĂCIUNE

1. Rugăciunea este o putere dumnezeiască. Rugă-


ciunea este o cheie cu care deschizi cerul binecuvântă-
rilor dumnezeieşti. Rugăciunea este un prieten al lui
Dumnezeu, care totdeauna îţi deschide uşa să poţi intra
la El. Rugăciunea este vasul în care primim şi cu care
aducem din cer toate binecuvântările de care avem ne-
voie pe pământ.

2. Domnul Iisus a spus odată: Tot ce veţi cere cu


credinţă prin rugăciune veţi primi (Mt 21, 22).
Şi dacă tot ce cerem cu credinţă prin rugăciune
vom primi, – atunci câtă înţelepciune şi câtă grijă ne
trebuie ca să ştim folosi bine acest mijloc sfânt care are
promisiunea unei permanente izbânzi şi primiri.

3. Pentru ce se roagă în general oamenii, lui Dum-


nezeu? Obişnuit, se roagă numai pentru daruri lumeşti
şi trupeşti. Şi nu vedem noi oare că într-adevăr toţi cei
care le cer pe acestea le şi primesc?
124 Traian Dorz

Ce puţine şi ce ieftine lucruri cerem noi Marelui şi


Bogatului nostru Împărat şi Stăpân, când El ar vrea şi ar
avea atât de scumpe şi de multe bogăţii să ne dea!

4. Cine se roagă cu credinţă şi cu stăruinţă, cerând


lui Dumnezeu darurile Sale cereşti şi veşnice? Cine cere
înţelepciunea de a cunoaşte tainele adevărului Său? Cine
cere darul cel scump al dragostei, al rugăciunii, al ajuto-
rării altora, al milei de semeni, al iertării şi al smereniei?
Ce pagubă mare avem noi că nu le cerem pe aces-
tea când ne rugăm!

5. Ce puţini sunt cei ce se roagă stăruitor şi puter-


nic lui Dumnezeu să dăruiască Lucrării Evangheliei
Sale creatori de talent, oameni ai Cuvântului scris, ai
Poeziei şi Cântării, scriitori de opere nemuritoare, pen-
tru că cuvântul vorbit, oricât ar fi de frumos, se uită, se
şterge, se deformează – dar cuvântul scris, poezia, me-
lodia, cântarea, se va repeta mereu în noi şi noi ediţii
fericite, reîmprospătându-se.

6. Iată, de fiecare dată trăim ca din nou bucuria şi


frumuseţea cântării şi poeziei. Şi ori de câte ori le-am
auzi, nu ne săturăm să le mai auzim încă...
Un mare şi bun prieten, medic foarte cunoscut şi
apreciat, căruia i-am dat nu de mult o casetă cu poezii şi
cântări alese, mi-a spus cu lacrimi: „De patruzeci de ori
am ascultat-o până acum. Şi încă tot doresc s-o mai ascult.
Nu mă satur de frumuseţea lor. „Sunt creaţii divine!”

7. Fiţi fericite, voi, suflete dăruite de Dumnezeu cu


acest har divin, cu această însuşire minunată care se
Întâi să fim 125

împrospătează mereu ca o apă limpede şi dulce într-un


izvor fermecat, curgând spre inimile noastre şi dăruin-
du-ne nouă, tuturor celorlalţi, aceste minunăţii cu care
ne bucurăm şi ne primenim sufletul!

8. Folosiţi puternic această însuşire minunată şi,


după cum spune Sfântul Apostol Pavel fiului său
Timotei: „Înflăcărează darul lui Dumnezeu care este în
tine”, vă rugăm şi noi la fel. Munciţi, entuziasmaţi-vă şi
înflăcăraţi cât mai mult darul acesta dumnezeiesc pe ca-
re îl aveţi. Rugaţi-vă şi munciţi, iubiţi şi plângeţi, înăl-
ţaţi-vă şi coborâţi-vă până la cele mai înalte sau mai
profunde zone sufleteşti – unde găsiţi filonul de aur al
inspiraţiei.

9. Sensibilizaţi-vă sufletul până la a auzi muzica


sferelor, armonia stelelor, melodia lunii, şopotul izvoa-
relor, foşnetul frunzei, tăcerea ierbii, cântecul luminii,
unduirea umbrelor...

10. Deconectaţi-vă cât mai des de vuietul deşertă-


ciunii lumeşti. Desprindeţi-vă de angrenajul chinuitor al
grijilor deşarte. Eliberaţi-vă cât mai total de tirania ni-
micniciei în care vi se macină tot ce aveţi curat, nobil şi
frumos – şi aruncaţi-vă cu toată sensibilitatea fiinţei
voastre dăruite în şuvoiul inspiraţiei nemuritoare.

11. Creaţi-vă stări sufleteşti înalte. Faceţi-vă timp


şi linişte să auziţi în sufletul vostru undele divine care
plutesc veşnic printre sferele de sus, unde cântă corurile
veşnice ale îngerilor dragostei şi ai frumuseţii. Umpleţi-
126 Traian Dorz

vă acolo sufletul, ochii, toată fiinţa voastră cu tot ce


numai voi puteţi auzi acolo; apoi întoarceţi-vă pe ge-
nunchi şi ne spuneţi cu lacrimi ce v-a mai rămas după
ce aţi pătruns din nou în lumea asta a noastră.

12. Doriţi suferinţa şi, când vine, sub orice formă


va veni ea, n-o urâţi, ci iubiţi-o! Ea vă va acorda harfa
inimii să poată cânta în cel mai limpede şi mai duios fel
cântarea dragostei nemuritoare din Jertfa lui Iisus, Cel
Dintâi care ne-a învăţat-o.

13. Suferinţa şi iubirea sunt surori veşnice cu cân-


tarea şi poezia nemuritoare. Orice creator adevărat le-a
cunoscut.

14. Nu fugiţi de suferinţă şi doriţi iubirea! Cine nu


le-a cunoscut şi n-a fost îmbrăţişat puternic de acestea
n-a cunoscut nici sferele înalte ale adevăratei creaţii.
Numai aceste două mijloace divine pot da marile şi
puternicele aripi cu care sufletul creator se poate ridica
până acolo de unde se întoarce totdeauna strălucind, ca
Moise de pe Sinai, ca Iisus de pe Tabor.

15. Durerea şi iubirea aduc în sufletul creatorului,


în fiinţele celor inspiraţi de Dumnezeu, stările unice,
singurele din care poţi într-adevăr să te contopeşti cu
Acela care a suferit cel mai mult şi a iubit cel mai fru-
mos. Care a muncit cel mai greu, a plâns cel mai amar
şi S-a rugat cel mai fierbinte.

16. Să iubiţi suferinţa şi să-I mulţumiţi lui Dumne-


zeu pentru ea! Să nu vă speriaţi de ea când se apropie
Întâi să fim 127

de voi, ci s-o întâmpinaţi cu linişte când vine, sub orice


formă v-ar veni şi oricât de adânc v-ar îmbrăţişa, şi ori-
cât de mult v-ar ţine în braţele ei.

17. Orice suferinţă aduce cu ea ceva divin în fiinţa


celui care o ştie primi ca trimisă din partea lui Dumne-
zeu. Suferinţă trupească ori sufletească, suferinţă în
trup ori în familie, suferinţă din cauza nedreptăţii ori
din cauza iubirii, suferinţă din pricina Domnului ori din
pricina lumii – orice fel de suferinţă ne-o îngăduie ori
ne-o trimite Dumnezeu şi ne este dată numai cu un scop
purificator, eliberator, sfinţitor.

18. Oricare din aceste feluri de suferinţă creează în


noi acel grad de sensibilitate şi trezeşte în noi acel fel
de corzi tainice cu care putem cânta şi plânge cel mai
divin... Cu care putem înţelege şi simţi tainicele sunete
ale inspiraţiei trimise de Dumnezeu spre noi cel mai bi-
ne numai prin acestea.

19. Cine nu şi-a sensibilizat sufletul său prin sufe-


rinţă, prin iubire, prin lacrimi, prin rugăciune, prin aceste
tainice şi divine mijloace rânduite de Dumnezeu tocmai
pentru această sensibilizare, – acela n-a creat niciodată şi
nici nu va putea să creeze vreo lucrare cu adevărat inspi-
rată, o poezie de valoare, o melodie strălucită.

20. Dar acel suflet creator care a făcut cunoştinţă


adâncă şi înaltă cu suferinţa, cu iubirea, cu rugăciunea,
cu jertfa, cu lacrimile cele mai grele şi mai profunde, –
acela să fie fericit. Suferinţele sale au trecut ori vor tre-
128 Traian Dorz

ce curând, – dar urmele lor, binecuvântările lor, creaţi-


ile lor vor rămâne în etern. Înălţimile binecuvântate pe
care i-au ridicat ele sufletul şi roadele inspiraţiei pe care
le-a cules el de pe acolo – pentru el şi pentru alţii – sunt
acele sfere cereşti pe care le-au atins numai profeţii,
numai sfinţii, numai inspiraţii lui Dumnezeu duşi de
Duhul Sfânt.
Ce mai contează orice preţ dat suferinţei pentru
acest mare şi veşnic câştig adus de ea?
Dumnezeul nostru, cât de mult trebuie să-Ţi mul-
ţumim pentru ea! Dă-ne, Te rugăm, acest fel de a gândi!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

A cunoaşte-o confesiune bine e şi nu-i urât,


dar pe Domnul a-L cunoaşte este mult mai mult de-atât;
căci pe cât mai mult ca luna soarele-i mai strălucit,
pe-atât, de-orice confesiune, Domnu-i mai desăvârşit.

Ostenind să tot răsufle aerul din lume greu


a ta inimă doreşte cel ceresc, la Dumnezeu,
când îl simte al tău suflet cât de fericit petreci
– fugi de ce e rău, fă bine, – şi-l vei respira în veci!
Întâi să fim 129

Cântările iubirii noastre


Cântările iubirii noastre
vin spre iubirea Ta, Iisus,
prin toate Porţile Albastre
deschise la venit şi dus;
– cântări cum nu-s
Îţi dau, Iisus,
în tot mai nou venit şi dus!

Cântările Iubirii Tale


din care-mi vin lumini şi vis
le-aştept pe cea mai dulce cale
din cerul cel mai larg deschis
– şi psalmi cum nu-s
îmi vin, Iisus,
din cerul liber şi deschis.

Cântările iubirii noastre


prin raze, către Tine curg
în dimineţi şi-n seri albastre,
în liniştiri de zori şi-amurg
– cântări cum nu-s
Îţi vin, Iisus,
în liniştiri de zori şi-amurg

Şi undeva-ntre nori şi stele


ne-mbrăţişăm preafericiţi
cum numai noi şi numai ele
am fi în vecii nesfârşiţi;
– cântări cum nu-s,
să-Ţi dăm, Iisus,
mereu prin vecii nesfârşiţi!
130 Traian Dorz

19. CURĂŢIA ŞI CREAŢIA

1. Un suflet creator trebuie să ştie ca pe cel mai


dintâi lucru că de Izvorul Divin şi curat al creaţiei nu te
poţi apropia decât prin curăţie. Terenul creaţiei fiind un
loc sfânt ca şi rugul înflăcărat spre care mergea Moise
şi de unde îi vorbea Dumnezeu, – tot aşa ca şi acesta,
trebuie să ne lepădăm şi noi încălţămintea noroioasă ori
prăfuită de prin locurile prin care am umblat până aici.

2. Locul creaţiei este un rug totdeauna în flăcări;


ori-cine se apropie de el este ori ars, ori sfinţit.
Cine se apropie murdar va fi ars. Cine se apropie
curat va fi sfinţit.

3. Inspiraţia este contactul cu Dumnezeu. Nu există


inspiraţie adevărată decât la atingerea acestui contact cu
Divinitatea.

4. Pentru contactul acesta, sufletul omenesc trebuie


să se întindă din toate puterile sale spre cer până când,
Întâi să fim 131

de pe vârful picioarelor, cu vârful celor trei degete de la


mâna dreaptă cu care face semnul sfânt al crucii, cu ca-
re ţine condeiul sfânt al poeziei, cu care atinge corzile
sfinte ale harfei, poate atinge cele trei degete ale lui
Dumnezeu, coborâte spre el până la limita permisă
acestei coborâri.

5. Dacă cineva nu se întinde el însuşi până la cel


mai înalt punct posibil pentru om spre Dumnezeu, nici
Dumnezeu nu Se coboară spre el până la cel mai jos
punct posibil pentru Dumnezeu.

6. Numai curăţia ne dă şi puterea, şi starea vrednică


să se întindă şi să spere contactul cu Divinitatea, pentru
a putea primi prin acest contact curentul puternic, im-
pulsul sfânt, fiorul etern al revelaţiei, al creaţiei nemu-
ritoare.

7. În momentele când în rugăciune, în jertfă, în su-


ferinţă şi în lacrimi ne înălţăm cel mai mult spre Dum-
nezeu, El coboară cel mai mult spre noi. Pentru că ru-
găciunea, jertfa, suferinţa şi lacrimile au în ele focul
totdeauna curăţitor prin care noi trecând spre Dumne-
zeu căpătăm starea din care suntem vrednici să Se poată
apropia Dumnezeu de noi.

8. Cine nu trece prin aceste cerneri curăţitoare nu


poate ajunge acel punct la care să se poată atinge el de
Focul Ceresc – şi Focul Ceresc de el.
„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt!” – zice Domnul.
132 Traian Dorz

9. Atunci când împlinim condiţiile curăţiei şi ale


sfinţeniei, noi ne atingem de Dumnezeu şi Dumnezeu
Se atinge de noi. Acolo sare scânteia inspiraţiei. Şi cu
cât putem păstra mai îndelung şi mai deplin acest con-
tact sfânt, cu atâta se revarsă în noi şi prin noi lumina şi
puterea divină mai mult.

10. Dar la atingerea stării acesteia, la puterea de a


ne păstra cât mai mult în această îmbrăţişare cu Harul
Divin, nu se ajunge chiar dintr-o dată. Şi nu se poate
păstra chiar uşor. Trebuie luptă uneori grea, trebuie
străduinţă uneori îndelungată, trebuie voinţă şi oste-
neală, ca la urcuşul pe un munte înalt, pe un povârniş
greu, spre un vârf ceresc.

11. Dar chiar şi ajuns acolo – ce puţin poţi rezista!


Singurătatea dumnezeiască din acele înălţimi te înfio-
rează, aerul sfânt te ameţeşte, lumina orbitoare te anu-
lează şi te întunecă. Iar când vii înapoi simţi că în vasul
tău mic şi slab n-ai putut aduce mai nimic din imensi-
tatea copleşitoare şi grea care te-a inspirat acolo.

12. Acestea sunt lucruri pe care mulţi, chiar dintre


cei ce le doresc, nu le-au auzit niciodată. Dar cei sfinţiţi
de harul divin le cunosc ori le înţeleg că pot fi.
Voi însă, care sunteţi într-o oricât de mică măsură
creatori ori doriţi să ajungeţi, trebuie neapărat să le cu-
noaşteţi, să vă pătrundeţi de adevărul lor – şi să vă îm-
părtăşiţi din ele.

13. Acesta este un adevăr. Şi voi, care vreţi şi dacă


vreţi să realizaţi ceva pentru Dumnezeu, căutaţi să ajun-
Întâi să fim 133

geţi prin curăţia şi sfinţenia întregii voastre fiinţe la acea


stare din care Dumnezeu să poată să Se atingă de voi.

14. Aduceţi-vă aminte de stările şi de momentele


când aţi trăit – dacă aţi trăit vreodată – acest contact cu
Dumnezeu. Melodia pe care aţi primit-o atunci, poezia
pe care aţi conceput-o atunci, expresia pe care aţi rostit-
o atunci a fost desăvârşită. N-a mai fost şi nu va mai fi
nevoie niciodată să reveniţi asupra ei, s-o corectaţi, să-i
adăugaţi ori să-i ştergeţi ceva.
Şi rămâne pe veşnicie aşa, căci este ca şi Cuvântul
cel veşnic al lui Dumnezeu, fiindcă de Acolo a venit.

15. Cine se atinge spre a scoate ori spre a adăuga


ceva la ceea ce a inspirat astfel Dumnezeu, acela se
atinge de mântuirea sau osânda sufletului său.
Dacă suntem convinşi că cineva este inspirat de
Dumnezeu şi că o lucrare a sa este de inspiraţie divină, –
atunci să ne cutremurăm şi să ne ferim să nu ne atingem
cu nimic rău nici de creatorul acela, nici de creaţia lui.

16. Dacă un om este inspirat, – pe acela Dumnezeu


l-a inspirat; şi oricine este cu adevărat un inspirat al lui
Dumnezeu, acela este sfânt.
Dacă o operă ori o lucrare este inspirată de Dum-
nezeu, acea operă ori lucrare este sfântă. Toţi cei care
sunt convinşi de aceste adevăruri trebuie să le privească
cu respect şi cu evlavie, ca pe ceva sfânt.

17. Greu este numai să facem deosebirea dintre ce-


ea ce este cu adevărat aur şi ceea ce poate fi doar o în-
şelătoare incantaţie.
134 Traian Dorz

Pentru a putea căpăta harul de a cunoaşte adevărul,


noi trebuie să avem în această cunoaştere două criterii,
două dovezi în lumină. Cheia prin care aflăm fără grabă
şi fără îndoială dacă este sau dacă nu este acela un in-
spirat al lui Dumnezeu. – Şi aceea, o inspiraţie de la El.

18. Primul criteriu şi prima dovadă este Duhul


Adevărului, Care, dacă Îl avem, ne va încredinţa sigur
duhul nostru sincer dacă este sau dacă nu, un inspirat şi
o inspiraţie.

19. Al doilea criteriu este Timpul, durata, anii...


Timpul arată şi el, sigur, prin roadele şi urmările pe ca-
re le aduce şi le lasă un creator şi o creaţie.
Ce este înşelător nu durează şi nu rodeşte. Ce du-
rează şi rodeşte nu poate fi înşelător.

20. Dar chiar şi o creaţie primită prin atingere divi-


nă poate fi de o calitate mai slabă sau de o durată mai
scurtă, – potrivită cu modul cum şi cu timpul cât am
avut această atingere cerească.
Cine se atinge doar cu un deget, şi nu cu toate...,
cine stă acolo doar o clipă, şi nu toate, – acela va primi
cât merită şi ce merită efortul pe care l-a făcut el pentru
aceasta.
Cu un preţ mic nu putem primi un lucru scump şi
cu o credinţă slabă nu putem vedea o minune puternică.
Dumnezeule al veşnicei inspiraţii, dă-ne totdeauna
starea din care să fim vrednici să ne-o transmiţi!
Amin.
Întâi să fim 135

Doamne, sunt din nou un tânăr


Doamne, sunt din nou un tânăr
la cei douăzeci de ani,
– parcă-n zbor înalt sunt vultur
peste munţii diafani,
parcă-s vânt de primăvară
peste-un câmp de trandafiri,
parcă-s iezer ce sărută
cerul unei largi iubiri!

Toate zările trecute


s-au făcut un tânăr vis
şi cu el în braţe-mi trece
îngerul cu zbor deschis,
legănând spre veşnicie
două crengi în drag salut
şi-mpletind în roi de raze
imnul sfânt de-abia-nceput...

... Străluceşte-mi, Soare Veşnic,


peste tânărul izvor,
zboară-mi, îngerul iubirii,
legănând finici de dor
şi-mpletiţi-vă, miresme,
peste munţii diafani,
– Tinereţe, stai-mi veşnic
la cei douăzeci de ani!...
136 Traian Dorz

20. PLENITUDINEA PUTERII

1. Cuvântul Sfânt spune că cei sădiţi în Casa şi în


Lucrarea Domnului sunt plini de suc şi verzi chiar şi la
bătrâneţea lor (Ps 92, 13-14).
Prin urmare, ei sunt permanent într-o plenitudine a
puterii creatoare. Şi ceea ce este plin de suc şi verde,
rodind creaţii fericite şi dulci, este veşnic tânăr.

2. Tinereţea, vigoarea şi tăria sunt virtuţi divine.


Oricine a găsit mijlocul de a şi le păstra totdeauna, ace-
la nu îmbătrâneşte niciodată.
Chiar dacă omul nostru din afară – spune sfântul şi
bătrânul Apostol Pavel – se învecheşte şi se uzează, ca
orice lucru pământesc, omul nostru dinăuntru se înno-
ieşte din zi în zi, după Chipul Celui ce l-a făcut (II Cor
4, 16; Col 3, 10).
Ce bătrân era el când spunea aceste lucruri... şi to-
tuşi ce tânăr era!

3. Oricine s-a altoit în Hristos prin naşterea din nou


şi creşte şi se menţine în El prin curăţie şi rodire, acela
Întâi să fim 137

primeşte, prin însăşi starea şi lucrarea sa din Hristos,


putere, sevă, viaţă din belşug în aşa fel, încât partea ce-
rească din el menţine permanent viguroasă şi partea sa
pământească...
În acest înţeles este scris: Moartea a fost înghiţită
de viaţă şi peste trupul trecător suntem îmbrăcaţi, chiar
de pe când încă suntem în el, cu trupul cel nemuritor (II
Cor 5, 4).

4. Creatorul şi lucrătorul de creaţie trebuie să ră-


mână mereu în starea cea mai înaltă, în plenitudinea
puterii din Hristos, cum s-ar spune, la cei douăzeci de
ani..., la vârsta când ai ajuns la plinătatea puterii şi
energiei creatoare.

5. Ne rugăm pentru toţi creatorii lui Hristos – la


orice vârstă trupească ar fi ei – să ajungă şi să se menţi-
nă până la sfârşitul tuturor zilelor lor la această stare
înaltă, la această cotă superioară, la plenitudinea puterii
şi inspiraţiei lor în Hristos.

6. De la această înaltă cotă a inspiraţiei, de la această


altitudine duhovnicească curată şi sfântă, se creează opere
care zboară..., care nu se târăsc molatic şi greoaie pe jos,
neputând să se dezlipească de pământ, – ci zboară divin,
planează înalt, înălţându-ne şi pe noi cu ei şi cu ele.

7. Fără aceste condiţii, creatorul este neputincios,


creaţia se naşte infirmă şi oricât se trudesc amândoi să
zboare, nu reuşesc decât, cel mult, să ţopăie, apoi să
cadă gâfâind tot acolo de unde au vrut să plece...
138 Traian Dorz

8. Daţi-vă toate silinţele să ajungeţi la cota cea mai


înaltă a creaţiei! Există această posibilitate. Dar sunt
patru condiţii, mereu cele patru condiţii, fără de care nu
se poate ajunge. Dar cei care le-au întrunit şi le-au păs-
trat s-au convins de acest adevăr.
Şi nu numai ei, ci şi noi, care le cunoaştem istoria
şi creaţia lor.

9. Prima condiţie este a muncii... Să munceşti cel


mai mult, să fii un pasionat al muncii. Un plugar pasio-
nat de arături adânci. Un miner pasionat de săpături stă-
ruitoare. Un strângător de mărgăritare, pasionat după
tot ce este mai scump, mai frumos, mai rar. Un cititor
pasionat după cunoaştere, un cercetător pasionat după
descoperiri.
Aşa trebuie să fie de pasionantă munca pentru Hristos.

10. A doua condiţie este a rugăciunii. Să te rogi cel


mai mult. Să fii un însetat şi un flămând pasionat după
rugăciune. După stările de rugăciune înaltă şi profundă.
După lacrimile rugăciunii, după pacea rugăciunii, după
odihna şi mângâierea rugăciunii. După rugăciunea sin-
gur, după rugăciunea în doi, după rugăciunea în grup.
După rugăciunea de noapte, după rugăciunea de seară,
după rugăciunea de amiază...
După rugăciunea necurmată...

11. A treia condiţie este a iubirii. A iubirii dusă pâ-


nă la alb, până la punctul de sudură, până la topire... A
iubirii până la nebunie pentru Hristos. A iubirii până la
jertfă pentru Evanghelie. A iubirii până la topire pentru
Întâi să fim 139

fraţi. A iubirii până la limita şi până la singurătatea cea


mai absolută, pentru obiectul şi subiectul acestei iubiri.

12. A patra condiţie este a suferinţei. Să suferi, să


poţi suferi cel mai mult. Şi nu numai să poţi avea o răb-
dare biruitoare pentru suferinţă – ci să ajungi să ai o do-
rinţă, o plăcere şi chiar o trebuinţă absolută de ea. Să te
adânceşti în ea ca într-o mină de aur curat..., ca într-o
grădină cu parfumuri scumpe. Ca în braţele şi contopi-
rea celei mai pasionate şi unice iubiri.
Să te scalzi cu voluptate în lacrimile ei, să te arunci
cu lăcomie în cuptorul ei, să te topeşti fericit şi transfi-
gurat în retortele ei pentru a te decanta apoi în cele mai
strălucite şi scumpe mirodenii şi nestemate, pentru
Dumnezeu şi pentru tot ce a făcut El şi vrea să facă me-
reu mai frumos.

13. Nu există nimic pe lume care să fie într-adevăr


şi să rămână pe totdeauna frumos şi scump, şi viu, şi
strălucitor – care să nu fi ieşit din aceste patru condiţii.
Şi din vreo viaţă care să nu fi trecut prin ele.

14. Desigur, aceste cerneri sunt nespus de grele şi


de nimicitoare pentru tot ce este pământesc în noi, dar
sunt nespus de fericite şi încărcate cu binecuvântări
pentru tot ce este ceresc şi sfânt în fiinţa noastră.
Toată paguba trecătoare pe care o avem trupeşte
din cheltuirea asta nimicitoare pentru firea pământească
ne este şi ne va fi însă veşnic răsplătită infinit mai mult
prin câştigul cel sufletesc pe care îl vom avea mereu şi
mereu crescând de la Dumnezeu.
140 Traian Dorz

15. Cu cât este mai grea o lucrare, cu atâta va fi


mai frumoasă şi mai necesară. Şi cu cât este mai nece-
sară şi frumoasă o lucrare, cu atâta se cere un preţ mai
greu de muncă şi de jertfă.

16. Oamenii slabi, sufletele slabe, talentele mici nu


pot face, în mod normal, lucrări grele, decât într-un singur
caz: când ei recunosc cu umilinţă acest adevăr. Iar toc-mai
din cauza asta, din pricina umilinţei şi recunoaşterii nepu-
tinţei lor, Puternicul şi Marele Dumnezeu vrea să-i aleagă,
spre a-Şi arăta în ei toată măreţia puterii Sale.
În nici un alt fel nu s-ar vedea aceasta mai strălucit.

17. Această măreţie a puterii lui Dumnezeu care se


revarsă în noi şi prin noi, ne dă acea plenitudine a puterii
din care noi putem striga triumfători, spre cea mai mare
slavă a lui Dumnezeu, tot ca sfântul şi slăbănogul Apos-
tol Pavel ori ca Părintele nostru Iosif, şi mai slăbănog:
Pot totul în Hristos, Care mă întăreşte! (Flp 4, 13).

18. Niciodată nu s-ar putea vedea atât de limpede


şi de strălucit puterea lui Dumnezeu ca în cazul celui
mai sfânt, dar şi al celui mai slab vas omenesc, al unui
slujitor al Său (II Cor 12, 9-10).
Pentru că, cu cât este mai slab un instrument, cu
atâta se vede mai strălucit măiestria celui care poate să
scoată din el nişte sunete de cea mai înfiorată frumuseţe
şi armonie.

19. Citiţi psalmii minunaţi ai lui David, cântăreţul


plăcut al lui Israel şi omul după inima lui Dumnezeu,
Întâi să fim 141

care, de pe când era doar un tinerel cu păr bălai şi cu


faţa frumoasă, s-a cuprins în cea mai arzătoare îmbrăţi-
şare cu suferinţa – şi veţi vedea ce acorduri divine au
scos din harfa fiinţei lui acele patru condiţii cutremu-
rătoare a lui Dumnezeu.

20. Să-L binecuvântăm şi noi pe Domnul că ne-a


socotit vrednici de încredere şi ne-a pus în slujba Lui,
dându-ne în suflete câte un dar sfânt şi punându-ne în
mâini câte o unealtă, câte un instrument, câte un mijloc
sfânt prin care să-L slujim făcând ceva pentru El.
Ce mare har este această mare încredere a Lui faţă
de noi!
Să ne dăm toate silinţele şi să punem toată puterea
noastră de iubire, de atenţie, de inspiraţie, de jertfă, spre
a face pentru El şi tot cât putem de mult, dar şi tot cât
putem de bine şi de frumos!
Cea mai înaltă curăţie şi ascultare să ne dea cea
mai înaltă putere şi frumuseţe.
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Suferinţa-i şcoala sfântă, prin ea-i trece Cel Curat


pe toţi cei ce-i pregăteşte spre tot ce-i adevărat.
– Dacă Dragostea cu tine are-un lucru de făcut
să ştii că prin şcoala asta neapărat vei fi trecut!
142 Traian Dorz

Iubirea nu-ncetează...
Iubirea nu-ncetează! O inimă când moare,
vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt;
tot astfel, când un suflet şi-ncheie-a lui lucrare,
Hristos aceeaşi slujbă o trece celuilalt.

Lumina nu sfârşeşte când soarele apune,


ci trece mai departe de ape şi de munţi,
tot astfel nu sfârşeşte divina-nţelepciune;
Hristos, când cade-o frunte, o trece altor frunţi.

Nici calea nu sfârşeşte când urmele înceată,


vin alte nume-n urmă şi-o calcă mai frumos;
tot astfel când o viaţă sfârşeşte dintr-odată,
Hristos ridică alta, cu rod mai luminos.

Cântarea nu-ncetează când cântăreţul cade,


ea trece-n altă harfă, mai strălucită chiar,
când un erou sfârşeşte luptând pe baricade,
Hristos ridică-n locu-i alt tânăr voluntar.

... Trudeşte deci nainte şi luptă-te, şi cântă


tu, slujitor şi preot, şi-ostaş al lui Hristos,
eroică şi naltă va fi izbânda sfântă
a luptei pentru care tu mori victorios!
Întâi să fim 143

21. GREUTATEA ŞI FRUMUSEŢEA


PSALMILOR

1. Cine a putut să suporte cu bucurie greutatea ce-


lei mai mari suferinţe, a putut ajunge să realizeze cea
mai curată frumuseţe. Altfel nu se poate! Hristos Dom-
nul nostru a fost primul în privinţa aceasta.
Iar după El, toţi cei care au putut să-I urmeze cel
mai îndeaproape pilda Sa, – după cum El Însuşi a
promis: „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe
care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari” (In
14, 12).

2. Câtă credinţă în Dumnezeu şi câtă identificare


prin profeţie cu suferinţele lui Hristos a realizat în viaţa
sa şi în lucrările psalmilor săi minunatul şi chinuitul
psalmist David! Toată istoria vieţii sale a fost o preîn-
chipuire a vieţii şi a suferinţelor Domnului Iisus.
De aceea sunt atât de dumnezeieşti psalmii săi.

3. Niciodată nu s-au vărsat pe lume nişte lacrimi


144 Traian Dorz

atât de grele, dar nici atât de frumoase cum a vărsat Da-


vid pe harfa lui cu care a cântat şi a plâns psalmii.
De aceea prin tot ce a creat el se vede ca un fir roşu
trecând Jertfa Crucii. Şi ca un fir de aur, frumuseţea ei
biruitoare.

4. Oricine are un suflet credincios, de câte ori ci-


teşte psalmii, nu poate să nu-i stropească cu lacrimi.
Pentru că acela care i-a scris prima dată le-a scos fru-
museţea lor din muncă, din rugăciune, din iubire, din
lacrimi, din jertfă.

5. Din prima parte a psalmilor săi, David se plânge


de mulţimea duşmanilor care se ridicau împotriva sa.
Răufăcătorii, bârfitorii, certăreţii, secăturile batjocori-
toare care îl luau în gură, care îl urmăreau cu cele mai
rele şi mai nedrepte învinuiri l-au făcut însă să lucreze
cel mai mult.

6. Cei care mâncau din pâinea lui, dar ridicau me-


reu călcâiul împotriva sa, – l-au făcut să se roage cel
mai mult.

7. Cei nevinovaţi care erau sfâşiaţi de cei tari, de


cei lacomi, de cei hrăpăreţi l-au făcut să iubească cel
mai mult nevinovăţia chinuită, blândeţea sfâşiată, dra-
gostea pângărită, adevărul sugrumat.

8. Identificarea lui cu misiunea mântuitoare a Pa-


timi-lor, a Crucii şi a Jertfei Răscumpărătorului Care
avea să vină l-a făcut să sufere şi să plângă cel mai mult.
Întâi să fim 145

9. Dar şi strălucita slavă şi biruinţă de care vor fi


urmate toate acestea l-au făcut să cânte şi să-L laude pe
Dumnezeu cel mai frumos.
Slava şi frumuseţea de la urmă sunt totdeauna pe
măsura muncii, a rugăciunii, a iubirii şi a suferinţei care
au putut fi date pentru ajungerea lor.

10. Fără greutăţi n-am munci. Fără duşmani nu ne-


am ruga. Fără singurătate n-am iubi. Fără iubire n-am
suferi. Şi fără toate n-am cânta şi n-am plânge...

11. Aceasta a fost totdeauna, dar nu va fi pe tot-


deauna, soarta tuturor cântăreţilor minunaţi ai lui Dum-
nezeu, căci Însuşi Domnul le-a rânduit pe toate acestea
ca singurele condiţii ce-i pot sensibiliza şi înălţa până la
zonele inspiraţiei divine. Sau îi pot prăbuşi până la pro-
funzimile suferinţelor umane.

12. Dar nu va fi aşa pe totdeauna, pentru că nici


pentru David n-a fost, pentru că nici pentru Mântuitorul
Hristos n-a fost şi nici pentru Biserica şi Lucrarea Jert-
fei şi a Dragostei Lui nu va fi!

13. Va veni o zi, o vreme, o clipă de cataclism


Cosmic în care se va prăbuşi dintr-o dată, printr-un ful-
ger trăsni-tor, toată alcătuirea aceasta nedreaptă şi înă-
buşitoare pe care satana a construit-o cu atâta şiretenie,
iscusinţă şi perseverenţă împotriva lui Hristos, de-a
lungul vremii îngăduite lui pentru aceasta – prin nepă-
trunsa înţelepciune a lui Dumnezeu.
146 Traian Dorz

14. Atunci se vor aşeza din nou, pe veşnicie, la


locul lor primordial, toate lucrurile, a căror ordine di-
avolul, păcatul şi moartea o răsturnaseră în clipa apa-
riţiei lor.

15. Atunci tot ce a fost chinuitor în muncă va dis-


părea pe totdeauna – şi va rămâne în ea numai ceea ce
este fericit.

16. Atunci tot ce a fost apăsător în rugăciune va fi


înghiţit pe totdeauna de ceea ce este strălucit şi odihni-
tor în ea.

17. Atunci tot ce a fost omenesc în iubire va pieri


pe totdeauna – şi va rămâne în ea pe veci numai ceea ce
este divin.

18. Atunci tot ce a fost povară şi osândă în sufe-


rinţă se va transforma dintr-o dată în ceea ce este numai
despovărare şi sfinţire.

19. Atunci tot ce a fost moarte va fi înghiţit de vi-


aţă, tot ce a fost păcat va fi anulat de Har. Tot ce a fost
scuipat de oameni va fi sărutat de Dumnezeu.

20. Atunci tot ce a construit diavolul, de milenii,


prin toată ingeniozitatea tuturor sistemelor şi teoriilor
lui mincinoase, chinuitoare, tiranice şi îngâmfate, se va
prăbuşi într-o clipă, într-o clipeală de ochi.
Domnul Iisus le va spulbera cu o suflare a gurii Lui.
Întâi să fim 147

Şi le va nimici cu simpla Apariţie a Venirii Sale


(II Tes 2, 8).
Doamne Iisuse, vino mai curând şi adu toate aces-
tea! (Apoc 22, 20).
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Rabdă vorba, rabdă fapta, fără nici o-mpotrivire,


fără ca să-ţi tulburi pacea, fără ca să-ţi ieşi din fire,
căci răbdarea este lupta sufletului plin de har
şi-ai să vezi cu ce lumină se-ncunună-al ei calvar!

*
Oamenii-ar vrea numai slava,
nu şi chinul pân’ la ea,
ar vrea numai partea bună,
fără partea ei cea grea,
ar vrea numai partea dulce
fără-a ţine-n seamă iară
că oricare parte dulce are partea ei amară.

*
Răbdarea e suişul nădejdii neclintite
prin care-ajungi odată nălţimile dorite.
148 Traian Dorz

Din Tine-i pacea dulce


Din Tine-i pacea dulce
şi freamătul divin
ce-mi vine să se culce
pe-al inimii suspin
şi lacrima sfioasă,
şi tainicul fior,
când peste gând se lasă
o aripă de dor.

Din Tine-i picurarea


acordului divin
când limpede cântarea
pe corzi îmi vuie lin
şi dulce mi-o prelinge
al Duhului Sfânt mir
când sufletul mi-nvinge
al lacrimilor şir...

Din Tine e minunea


ce-nvăluie tăcut
când toată rugăciunea
mi-e numai cântec mut,
când ceasul meu de seară
mă nalţă ca-ntr-un vis,
pe-a îngerilor scară
spre Cerul larg deschis.
Întâi să fim 149

22. RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA

1. Orice rugăciune împlinită spre noi din partea


Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumi-
re recunoscătoare din partea noastră spre El.
Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnu-
lui după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui
parcă ne roagă: „...şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).

2. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-


a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat
cu tristeţe: „...De ce numai străinul acesta s-a întors să
mulţumească lui Dumnezeu?” (Lc 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie
care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunos-
cător pentru câte binefaceri primim?

3. „…Nu uita nici una din binefacerile Domnului”


este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale
Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2).
150 Traian Dorz

Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce


datorie a noastră.
Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât
de puţin...

4. Cât de minunat este când rugăciunile noastre de


cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile
noastre de mulţumire!
Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de
dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de
adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciu-
nile noastre de mulţumire.

5. Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos


şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea
parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a
fost a Lui...
Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea
cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mul-
ţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20).
Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire
la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai
mare bine al nostru (Rom 8, 28).

6. Diavolul, pentru că nu poate lovi direct în Dum-


nezeu, va lovi totdeauna în cei pe care Hristos îi iubeşte
cel mai mult, – tocmai pentru că şi ei Îl iubesc pe El la
fel. Dar, în loviturile îngăduite de Domnul să le sufere
ei, Dumnezeu le dă o nespus mai mare mulţumire, toc-
mai pentru că au fost învredniciţi să sufere din pricina
Lui (Fapte 5, 41; Rom 5, 3).
Întâi să fim 151

7. Cei mai scumpi înaintea Domnului vor fi loviţi


de vrăjmaşul lui Hristos totdeauna cel dintâi. Pentru că
satana ştie cuvântul cel mai dureros al Domnului, care
zice: „…cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina
ochilor Lui” (Zah 2, 8).
Şi cine sunt mai scumpi înaintea lui Dumnezeu ca
acei care Îi cântă Lui mai inspirat?

8. Nu vă plângeţi niciodată când aveţi parte de vreo


suferinţă, fie din partea lui Dumnezeu, fie din a oame-
nilor; nu vă daţi seama câte adevăruri află omul în
şcoala suferinţei! Ce află omul acolo nu mai află nicio-
dată şi nicăieri în altă parte.

9. Părintele nostru duhovnicesc – dacă a aflat


atâtea adevăruri minunate şi atâtea taine adânci ale lui
Dumnezeu – le-a aflat pe toate acestea numai în anii
cei mai grei şi în cuptoarele cele mai aprinse ale sufe-
rinţei...

10. „Suferinţa – zice el – mi-a dat mie mierea cea


dulce cu care am uns toate cuvintele şi scrierile mele.
Pentru asta le iubiţi şi pentru asta vă plac aceste scrieri.
Fără mierea aceasta ar fi şi ale mele toate uscate şi
serbede ca şi ale celor care n-au trecut pe acolo.”

11. Dacă veţi cerceta viaţa oricăror oameni de


sfinţenie ori de geniu, veţi vedea de câtă suferinţă au
avut parte în viaţa lor. Cu toate acestea sau poate toc-
mai pentru această muncă, de ce înaltă frumuseţe au
avut parte!
152 Traian Dorz

Suferinţa le-a perfecţionat într-atâta fiinţa şi le-a ţinut-


o în aşa apropiere de Dumnezeu, încât au devenit aproape
nepământeşti. Ori de câte ori ne atingem de ei simţim şi
noi asta, cum spune Cuvântul Sfânt (I Cor 3, 10).

12. Trebuie să ne rugăm mult Duhului Sfânt să ne


dea harul priceperii de a discerne adevărul cel de aur
din multele adevăruri de paie.
Şi să-I mulţumim nu numai pentru că ni l-a dat, ci
şi pentru că l-am primit. Nu numai pentru că ni l-a lă-
sat, ci şi pentru că l-am aflat. Nu numai pentru că l-am
dobândit, ci şi pentru că l-am păstrat.

13. Totuşi, dacă trebuie să greşim în ceva, mai bine


să greşim făcând prea mult pentru Domnul – decât fă-
când prea puţin.
Dacă este ceva ce am spus prea mult, – cei care se
mulţumesc cu puţin pot să arunce restul... Dacă spunem
zece mii de cuvinte, – cei ce sunt mulţumiţi cu cinci pot
să uite restul.
De aruncat, putem arunca oricând. De aflat, nu
aflăm chiar oricând. Mai bine să ai din ce alege decât să
n-ai!

14. Totuşi noi, dacă suntem producători de grâu, se


cuvine să-l dăm celor ce ni-l cer selectat, curăţit, ales.
Să nu trebuiască să-l cearnă ei. Mulţi n-au cu ce – şi
atunci înghit şi ce nu le face bine.

15. Lucrarea alegerii grâului nostru o face ori vân-


tul, ori ciurul.
Întâi să fim 153

Vântul o face blând, răcoros şi plăcut, ziua, în arie


şi la lărgime. Ciurul o face dureros, aspru şi greu, ade-
sea noaptea, în furtună şi în strâmtoare.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru linişte şi să ne
lăsăm curăţiţi de vânt şi lopată.
Şi să ne rugăm să nu ajungem în ciur, în furtună şi
strâmtorare.

16. Dar chiar ajunşi în ciur – să-I mulţumim lui


Dumnezeu că nu ne lasă să putrezim cu gunoaiele în noi,
ci face totul spre a ne curăţi de tot ce noi nu am vrut să
ne lăsăm curăţiţi uşor de vântul şi de Cuvântul Lui.

17. O rugăciune atunci este desăvârşită când în toate


privinţele este plăcută lui Dumnezeu: nu numai în cu-
vintele ei sau în miezul ei duhovnicesc, – ci chiar şi în
înfăţişarea noastră din afară, – în orice loc ne-am ruga.

18. Mulţi nu iau prea cu grijă seama la înfăţişarea


şi la poziţia lor trupească în timpul rugăciunii, spunând
că starea lăuntrică este totul. Nu-i chiar aşa! Este foarte
însemnat lucru şi cum suntem îmbrăcaţi, şi cum stăm
aşezaţi în timpul cel sfânt al rugăciunii, când ne înfăţi-
şăm chiar înaintea lui Dumnezeu, nu numai sufleteşte,
ci chiar şi trupeşte.

19. Actul rugăciunii, ca şi actul creaţiei, trebuie să


fie de acelaşi nivel sfânt. Când cerem ceva lui Dumne-
zeu – sau primim ceva de la El –, s-o facem aşa încât
fie că ne dă El nouă, fie că Îi dăm noi Lui, să fie totul
de acelaşi preţ divin.
154 Traian Dorz

20. Adevăraţii oameni ai rugăciunii au fost tot-


deauna şi oameni ai mulţumirii.
Recunoştinţa este una dintre cele mai frumoase,
mai înalte şi mai cereşti virtuţi.
Şi poate cea mai rară pe lumea asta.
Doamne Dumnezeul Binefacerilor, fă-ne s-o avem
totdeauna aşa în viaţa noastră!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Cei buni sufăr, cei răi nu...


ce dovadă mai vrei tu
ca să vezi că ei nu sunt
răsplătiţi pe-acest pământ,
ca să vezi mai lămurit
că răsplata-i la sfârşit?
– Nu poţi premiul lua
până nu vei alerga!

Suferinţele frumoase ale celui curajos


sunt cununi aduse-n cinstea omului mărinimos,
el e preamărit prin ele şi, la rândul său, şi el
va cinsti pe-acel ce-i face o cinstire de vreun fel.
Întâi să fim 155

La capăt de milenii suntem...


La capăt de milenii suntem
şi parcă la sfârşit de lumi...
Gândind la aste adevăruri
simţi cum te-neci şi te sugrumi
şi parcă-un semn apocaliptic
apare dintr-un negru nor,
cumplit şi crâncen, şi haotic,
şi rece, şi-nspăimântător.

Talazuri şi talazuri – urlet


şi râset – vin şi trec căzând,
tirani, tiranizaţi – grămadă –,
aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma,
ucişi şi ucigaşi se-adun’
şi se împing către Infernul
cel mai cumplit şi mai nebun.

Oh, iată-nfăţişarea gloatei


ce, lepădând pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa,
se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu
şi numărul cel fioros,
mergând spre blestemul şi-osânda,
şi Judecata lui Hristos.
156 Traian Dorz

... Mai este poate o scânteie,


dar cea din urmă – să mai speri
spre-o îndoielnică salvare
în clipa ultimei căderi.
Agaţă-te de firu-acesta,
rupându-te de-al lor şuvoi
nainte de-a cădea-n gheena
îngrozitorului Apoi!...

E încă Har, – se poate încă,


dar se prea poate şi să nu,
acum chiar parcă arde puntea
pe care te mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul
şi cel din urmă ce-l mai ai,
şi, vai, nu-ţi mai rămâne după
decât un vai,
– un veşnic vai!...

* * *

Cuvinte înţelepte:

Fiindcă sute de-adevăruri oamenii şi-au născocit,


astăzi nu-l mai pot cunoaşte pe cel Unul negreşit;
fiindcă oamenii atâţia zei şi idoli şi-au creat,
L-au pierdut pe Dumnezeul Unic şi Adevărat.
Întâi să fim 157

23. GREŞEALA ŞI OBSERVAŢIA

1. Orice greşeală cere o observaţie corectoare.


Când observ eu singur greşeala mea şi mi-o corectez
singur este cel mai bine. Atunci oamenii nu mi-o văd,
iar Dumnezeu Se face că nu mi-a văzut-o.
Când mi-o văd, dar nu mi-o corectez la timp, mi-o
judecă alţii şi mi-o mustră Dumnezeu.
Când nu vreau nici să mi-o văd şi nici să mi-o co-
rectez, atunci mi-o judecă oamenii şi mi-o pedepseşte
Dumnezeu.

2. Un om curat îşi observă imediat şi caută să-şi


corecteze pe loc greşeala sa.
O pată pe care o speli repede se curăţă total. Una
pe care o întârzii, se curăţă mai greu. Dar cea privită cu
nepăsare nu se curăţă poate niciodată, dar se înrăută-
ţeşte mereu.
Să nu fim nepăsători niciodată faţă de absolut nici
una din greşelile noastre!

3. Primiţi cu bucurie de la oricare o observaţie pen-


158 Traian Dorz

tru o greşeală pe care nu v-aţi văzut-o sau poate nici nu


v-aţi crezut-o ca greşeală. Dacă cineva v-a făcut o obser-
vaţie pentru ea, înseamnă că, pentru el, a fost greşeală.
N-avem voie să rănim cugetul nici unui semen al
nostru!

4. Dacă am făcut o lucrare care ni se pare nouă de-


săvârşită – să nu ne supărăm pe o observaţie făcută de
oricine asupra ei. Cine observă ceva acolo unde eu n-
am observat nimic, înseamnă că vede mai bine.
Este spre îmbunătăţirea propriei mele lucrări dacă
primesc şi nu resping o observaţie binefăcătoare!

5. Orice observaţie competentă, frumoasă şi con-


structivă adaugă o notă în plus la frumuseţea lucrării pe
care o facem.

6. Orice lucrare facem şi pentru oricine am face-o,


niciodată să nu spunem că merge şi aşa când are o gre-
şeală! Dacă are o cât de mică greşeală, să o îndreptăm
îndată ce o observăm – ori ni se atrage atenţia asupra ei.
Aceasta cu atât mai mult atunci când lucrarea
aceasta este pentru Domnul!

7. În lumea de acum, când se arde un bec, iar cel


care trebuie să-l înlocuiască este un nepăsător, zice:
„Merge şi fără el!”. Şi nu-l mai pune.

8. Când cade un şurub sau cade o ţiglă de pe aco-


periş ori se strică un robinet la o conductă, – cel care
trebuie să aibă grijă de astea, dacă este necinstit, zice:
Întâi să fim 159

„Merge şi aşa!” Dar în curând, maşina fără şurub se de-


fectează, casa fără ţiglă se dărâmă, conducta fără robi-
net se pierde... şi adesea pagubele nu mai pot fi înlocu-
ite niciodată.
Aşa este şi cu greşeala, aşa este şi cu păcatul!...

9. La Domnul şi în Lucrarea Sa nu trebuie nicio-


dată să zicem unui lucru care nu este exact cum trebuie:
„Merge şi aşa!”. Acolo trebuie să fim cu o exigenţă ab-
solută în tot ce se face.
Cum este Dumnezeu în tot ce a făcut şi face El.

10. Dacă ne obişnuim să spunem: „E bine şi aşa!”


la ceea ce nu-i chiar cum trebuie, – atunci mâine vom fi
îngăduitori mai cu mult. Poimâine şi mai cu mult, până
când ochiul nostru se va deforma de tot, şi îngăduinţa
noastră va ajunge desfrâu.
Pietricelele se vor face bolovani şi greşelile, păcate.

11. Cât de frumoase au ieşit toate din mâinile lui


Dumnezeu! Priviţi cerul cu stele şi lună ori cu soare şi
nori... Priviţi munţii cu zăpezi ori cu păduri. Priviţi iz-
voarele, râurile, marea şi cu tot ce-i în ele, – cât de de-
săvârşit de frumoase sunt toate!
Aşa trebuie să ne străduim să fie şi tot ce iese din
mâinile noastre pentru Dumnezeul nostru şi pentru se-
menii noştri.

12. Va veni în curând clipa când toţi va trebui să ne


înfăţişăm cu toate lucrările noastre la recepţia Marelui
nostru Stăpân şi Dumnezeu pentru Care lucrăm. Şi
160 Traian Dorz

controlul Său ne va arăta că nu merge oricum. Focul va


fi mijlocul Său de control şi criteriul Lui de verificare (I
Cor 3, 13).
Atunci se vor convinge înspăimântaţi toţi cei ce au
crezut că merge oricum – că nu merge.

13. O melodie, o cântare atunci este cu adevărat


reuşită când cei ce o ascultă, de la a doua ori a treia
strofă, încep să o cânte şi ei; iar când se cântă ultima
parte, deja o însoţesc cu toţii.
Asta este dovada că o astfel de melodie este reuşită,
căci şi-o însuşesc cu plăcere şi uşurinţă toţi cei ce o aud.
Şi aşa este cu orice lucru reuşit.

14. O cântare reuşită o asculţi de o sută de ori şi tot


mai doreşti, fără să te saturi niciodată. Un tablou reuşit
te odihneşte oricând te uiţi la el şi nu te oboseşte nici-
odată... Un cuvânt înţelept te luminează şi te atrage tot-
deauna când îl auzi ori îl citeşti – şi nu te îndepărtează
niciodată.
La acestea nu le găseşti niciodată – sau nu vrei să
le găseşti – nici o greşeală.

15. Greşeli găseşti numai la oamenii cei pe care


nu-i iubeşti... La cei pe care îi iubeşti nu afli nici o gre-
şeală.
Şi dacă o afli, o îndreptezi cu îngăduinţă ori o aco-
peri, – dar n-o trâmbiţezi.

16. Talentele nu sunt o proprietate a noastră, ci


sunt ale Duhului Sfânt. Şi El le împarte fiecăruia după
Întâi să fim 161

cum vrea (I Cor 12, 4-7) – şi după cum este scris; ele ne
sunt date spre folosul Lucrării lui Hristos şi trebuie să
fie însufleţite de duhul acestei Lucrări.
Câtă vreme suntem în acest duh, talentului nostru
Dumnezeu îi revarsă inspiraţia. Când am părăsit acest
duh, ne părăseşte şi inspiraţia Lui.

17. Nu omul compune, ci duhul Lucrării îl inspiră,


îngerul Bisericii din care face parte şi căreia trebuie să-i
fie subordonat.
Câtă vreme omul acesta este în duhul Lucrării, el
este un inspirat şi un creator binecuvântat. Când a rupt-
o cu duhul acesta, – el ajunge o conductă stricată prin
care nu mai curge apa dulce şi limpede a Duhului, – ci
reziduurile tulburi ale firii sale pământeşti ori ale unei
ambiţii netrebnice şi arogante.

18. Cine alunecă în astfel de abateri – dacă pri-


meşte sincer observaţia şi se întoarce de unde s-a abătut
– nu numai că poate fi salvat, dar experienţa făcută îi va
fi folositoare în viitor.
Dar cine nu ascultă şi nu primeşte nici o observaţie
dreaptă, acela este definitiv pierdut.

19. Când toţi ajungem să gândim şi să simţim la


fel, este dovadă că suntem în acelaşi duh – şi că am
ajuns la cea mai fericită realizare.
Atâta vreme cât umblăm şi rămânem în acelaşi duh,
tot ce facem este nu numai în asentimentul tuturor fraţi-
lor, ci şi în lumina voii lui Dumnezeu. Umblând în această
ambianţă sfântă, noi nu numai că aproape nu vom mai
162 Traian Dorz

putea greşi, dar, chiar dacă ar fi să greşim cumva, aceasta


ni se va vedea repede şi se va corecta şi mai repede.

20. Umblând pe calea unui nepărtinitor şi drept


control faţă de noi înşine, vom ajunge să greşim tot mai
puţin şi tot mai uşor, până când, prin Harul lui Dumne-
zeu, cum zice Sfântul Apostol Pavel: ... de-acum puţin
îmi pasă de orice tribunal omenesc, – eu însumi nu mai
am împotriva mea nimic (I Cor 4, 3-4).
De la un astfel de nivel următorul pas este în cer.
Aşa să ne ajute Domnul Dumnezeul Sfinţeniei!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Dragostea de Adevăr e minunata însuşire


care sufletu-l conduce totdeauna la sfinţire,
cum şi nerespectul faţă de-adevăr e calea care
duce sufletul la moarte, la-ntuneric şi pierzare.

Fiul meu, priveşte totul,


dar să nu culegi din toate
decât Adevărul care
să te lumineze poate.
Întâi să fim 163

O, muncă grea!...
O, muncă grea, – ce fericită
e mulţumirea care-o dai
acelui ce-şi câştigă pâinea
cu cel mai sfânt şi aspru trai!

Ce liniştită-i faci odihna


acelui care-a ostenit,
ce şi-a-mplinit cinstit lucrarea
chinuitor – dar fericit!

Ce paşnică faci locuinţa


zidită pe-un temei curat,
când nici un lemn şi cui nu strigă
că-i necinstit ori că-i furat.

Ce ascultată-i rugăciunea
din seara când o spui trudit,
cu mâinile bătătorite
şi trupul frânt – dar liniştit.

... Fii binecuvântată, muncă


cinstită cum vrea Dumnezeu,
ajută-ne ca pâinea noastră
aşa s-o câştigăm mereu!

Şi-ajută-ne ca rugăciunea
şi-odihna noastră, cât trăim,
şi tot ce ducem către ceruri
cu tine să ni le-nsoţim!
164 Traian Dorz

24. INTIMITATEA CU DUMNEZEU

1. În colaborarea noastră cu Dumnezeu există anu-


mite stadii de intimitate care depind de starea noastră
duhovnicească personală.
Dacă cineva doreşte să realizeze ceva vrednic de
Dumnezeu, ceva de folos pentru semeni şi ceva inspirat
pentru îmbogăţirea frumuseţii şi sensibilizării suflete-
lor, – acela trebuie neapărat să ajungă la o intimitate şi
întrepătrundere sfântă cu Dumnezeu.

2. Numai în această intimitate şi întrepătrundere cu


Divinitatea noi realizăm adevărata noastră condiţie de
rodire. După cum s-a spus: Eu sunt viţa, iar voi, mlădi-
ţele... (In 15, 5).
Între mlădiţă şi viţa din care face parte ea există o
aşa intimitate şi întrepătrundere, că nu ştii cu adevărat
unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă. Seva care
vine din adânc până la vârf, nu ştii până în care loc este
putere şi din care loc se face rod.
Întâi să fim 165

3. Tot ceea ce avem dulce şi nobil în noi este din


ceea ce ne dă Hristos din Sine. Puterea şi inspiraţia din
El se fac poezie şi cântare în noi.
Dar ceea ce ne poate da El în adevăr depinde de
gradul în care noi realizăm mai deplin şi mai durabil
această intimitate şi întrepătrundere cu Dumnezeu.

4. În această muncă există etape. Nu chiar de la în-


ceput poţi să ajungi la vârful acestei scări cereşti, ci ur-
când treaptă cu treaptă, răbdător, uşor sau greu, dar
continuu, până unde poţi.

5. În urcarea şi coborârea cu Dumnezeu, pentru El


nu există limite, dar pentru noi există pentru fiecare un
nivel. Acel nivel pe care un om duhovnicesc, luptând cu
toate puterile sale, îl poate ajunge pe scara vredniciei.

6. Oamenii deosebiţi ai lui Dumnezeu care au


muncit cel mai mult, s-au rugat cel mai mult, au iubit
cel mai mult şi au suferit cel mai mult au depăşit toate
nivelurile umane şi au ajuns la hotarul cu divinul.
Ce uşor li S-a putut arăta acestora Dumnezeu! Şi ce
fericit a colaborat El cu ei!

7. Aceştia au fost geniile, sfinţii, profeţii şi aleşii


lui Dumnezeu. Acestora li s-a dat cel mai mult, pentru
că li s-a şi cerut cel mai mult.
Iar ei nu s-au târguit cu Dumnezeu, nici n-au dat
mai puţin decât li s-a cerut... Cum facem noi, ceilalţi,
care ţinem mai mult la pământ decât la cer. Şi la gu-
noaie, decât la cunună.
166 Traian Dorz

8. Cine a ajuns la starea asta, trăieşte încă din exis-


tenţa aceasta vremelnică în cea eternă. Moartea este
numai un prag peste care ei, având ochii aţintiţi spre vi-
aţa în care au şi intrat, nici nu simt când l-au trecut.

9. De la venirea Sa pe pământ, Mântuitorul nostru


Iisus Hristos a avut în jurul Său nişte suflete care I-au
devenit atât de intime, încât viaţa Lui s-a întrepătruns
cu viaţa lor.
Cel dintâi astfel de suflet a fost sufletul curat şi sme-
rit al Sfintei Fecioare Maria, din care a şi ales El ca să Se
Întrupeze ca Om. Nu mai există un altul cum a fost al ei,
fiindcă Hristos nu Se va mai Întrupa încă o dată astfel.
Poate şi pentru că nu s-ar mai găsi un al doilea ast-
fel de suflet.

10. Pe urmă au fost sufletele ucenicilor Săi. Cei


trei, în primul rând: Petru, Iacov şi Ioan. Apoi ale ce-
lorlalţi. Apoi ale multor altor nenumăraţi ucenici şi
ucenice, până la Patimile Sale. Şi după acestea, până la
marginile pământului şi la capătul vremilor.
Toţi muritorii care au avut fericirea acestei intimi-
tăţi cu Hristos au ajuns nemuritori ca El, prin El şi pen-
tru El.

11. După Învierea Mântuitorului, El a umblat prin-


tre ai Săi încă patruzeci de zile. A cutreierat adunările
lor. A însoţit căile lor, a binecuvântat pescuirile lor.
El le spusese înainte că va fi cu ei în orice zi şi în
orice loc. Şi apoi le-a dovedit că este. Şi că, în adevăr,
poate fi.
Întâi să fim 167

12. De-a lungul veacurilor, de când Domnul nostru


Preaiubit S-a dus în cer să ne pregătească şi nouă un loc
Acolo, El este şi Acolo, dar este şi aici. Dumnezeu fi-
ind, El este pretutindeni, – şi ce puternic simt inimile
noastre uneori că El este chiar aici cu noi şi printre noi!
Ce uşor, dar şi ce greu ne este să credem tot şi tot-
deauna lucrul acesta!

13. Şi totuşi unii dintre noi Îl văd şi Îl simt aievea


şi azi umblând şi trăind în noi, între noi şi cu noi.
Toţi aceştia mărturisesc nu numai prin cuvântul sau
operele şi faptele lor, ci şi prin toată înfăţişarea şi atitu-
dinea lor.
Aceştia sunt şi un har – dar şi o obligaţie pentru
noi. Şi un model că se poate trăi aşa, dar şi o mustrare
că noi nu trăim.

14. Ce puternică şi strălucită era apariţia pe neaş-


teptate între ai Lui! Atunci toate nedumeririle se risi-
pesc, toate întrebările tac, toate îndoielile dispar. Pre-
zenţa Lui rezolvă totul, explică totul şi nici unii nu mai
dorim nimic.
Ce fericit simţim că într-adevăr El este totul şi că
noi avem toţi şi totul în El! (Ef 1, 23; Col 2, 10).

15. Anotimpul primăverii este cel mai însemnat


ano-timp din an. În acest anotimp sunt trei luni, cele
mai frumoase luni din tot anul, în care se întâmplă trei
evenimente, cele mai importante pentru tot cursul anu-
lui: Învierea Domnului, Înălţarea Domnului şi Pogorâ-
rea Duhului Sfânt.
168 Traian Dorz

16. Învierea înseamnă naşterea din nou, care este


începutul vieţii noastre cu Dumnezeu. Începutul vieţii
noastre veşnice.

17. Înălţarea închipuie transformarea noastră du-


hovnicească, maturizarea, pregătirea noastră pentru
slujba, pentru roada, pentru slava noastră în Dumnezeu.

18. Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă venirea Împă-


răţiei lui Hristos, Domnul şi Împăratul nostru Veşnic, cu
toate înnoirile eterne pe care le va aduce puterea Lui, –
adică vremea când se vor face socotelile roadelor noastre.

19. Toate aceste trei mari evenimente închipuie cele


trei mari schimbări, cele trei mari prefaceri care se petrec
în viaţa noastră cea duhovnicească. Totul începe cu Învi-
erea, cu naşterea din nou, fără de care n-ar fi nimic.
Cu Învierea Mântuitorului a început Istoria Cre-
dinţei, Istoria Bisericii, Istoria veşnică a Împărăţiei lui
Dumnezeu.
Şi cu naşterea din nou încep toate acele trei părţi
ale istoriei şi pentru noi.

20. Dacă n-ar fi Înviat Hristos – spune Sfântul


Apostol Pavel –, zadarnică ar fi propovăduirea noastră,
zadarnică, credinţa, zadarnică, speranţa, zadarnică, iu-
birea, zadarnice ar fi toate.
Dacă noi nu avem în viaţa noastră evenimentul
crucial al naşterii din nou, zadarnice sunt toate efortu-
rile noastre fireşti, – noi niciodată nu vom putea ajunge
la intimitatea şi întrepătrunderea cu Hristos.
Întâi să fim 169

Cum o mlădiţă nu poate ajunge la o totală şi vie


părtăşie cu viţa ori cu trunchiul decât prin altoirea ei.
Dăruieşte-ne-o, Doamne, tuturor!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Adevărul sigur spune-l


cu blândeţe, permanent,
numai ceea ce-i nesigur
e spus dur şi violent.

Dacă pacea totdeauna o iubeşti, iubitul meu,


tu ai cea mai dulce pace: împăcat cu Dumnezeu,
iar această dulce pace când ajungi cu El s-o ai
tu ai starea fericită când de-aici trăieşti în rai,
când şi moartea şi viaţa au acelaşi dulce preţ,
pentru că ţi-aduc aceleaşi fericiri şi frumuseţi.

Firea lui e greu s-o schimbe orice om,


oricât ar vrea,
numai Duhul şi Cuvântul fac lucrarea asta grea.
170 Traian Dorz

În mersul către Mâine...


În mersul către Mâine – ajută-ne, Iisus,
să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea,
mai răbdători să trecem spre ultimul apus,
mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.

Prin cernerile nopţii să nu cădem gunoi,


prin vânturarea zilei să nu ne-alegem pleavă,
prin anii încercării mergi pas de pas cu noi,
să ne găseşti la capăt învredniciţi de Slavă.

Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm,


nădejdea neclintită să ne-o-ntărim întruna
şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm,
căznindu-ne genunchii, să cucerim cununa.

Apleacă fruntea noastră mereu cu-atât mai jos


cu cât mai sus spre Tine ni-e inima nălţată,
nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos,
nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată.

Aşa, când o s-ajungem la Ţărmul Fericit,


în Zorii-acelui Mâine ce-l tot dorim de-aseară,
Iisuse, să ne-ntâmpini cu Prânzul pregătit,
uitând de noaptea asta şi foamea ei amară!...
Întâi să fim 171

25. ÎNVIEREA – ŞI URMĂRILE EI

1. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a deschis


biruitor şi măreţ tot şirul strălucit şi puternic al tuturor
evenimentelor care s-au petrecut şi se vor mai petrece pe
scara cosmică a istoriei cerurilor şi a pământului acestuia.
Aşa este naşterea din nou, cu deschiderea unor
evenimente de o însemnătate veşnică în istoria oricărui
suflet de om.

2. Însămânţarea este primul act ce se petrece în viaţa


recoltei. Iar însămânţarea închipuie naşterea din nou.
Fără însămânţare n-ar fi nici fertilizare, nici matu-
rizare, nici rod, nici coacere, nici cules, nici viaţă.
Naşterea din nou este începutul tuturor acestora în
viaţa noastră duhovnicească.

3. Naşterea din nou nu este botezul, cum în mod


nenorocit şi comod se face, în mare parte inconştient
sau intenţionat, o generală confuzie între aceste două
taine.
172 Traian Dorz

Botezul este mărturia trupească, dar pocăinţa este


mărturia duhovnicească a unui creştin…
Botezul este actul care ne înscrie în cartea unei
confesiuni de pe pământ, – dar pocăinţa, adică naşterea
din nou, este actul care ne înscrie în Cartea Vieţii, în
Cartea lui Dumnezeu, în Cartea din cer.

4. Toţi câţi se botează sunt scrişi în cartea unui


cult... Cei ce se mai botează încă o dată se trec în cartea
altui cult... Cei ce se mai botează încă o dată sunt trecuţi
a treia oară, dar tot într-o carte a unui cult pământesc.
Numai cei ce se nasc din nou, cei ce împlinesc tai-
na pocăinţei adevărate, se înscriu o dată şi pe totdeauna
în Cartea Înfierii cereşti. În Cartea moştenitorilor Împă-
răţiei lui Dumnezeu.

5. Cine se naşte din nou n-are voie şi n-are nevoie


să se mai boteze încă o dată, fiindcă nu pot fi două bo-
tezuri, ci numai unul, după cum nu pot fi doi sau mai
mulţi Domni. Şi nu pot fi două sau mai multe credinţe.
Cine nu are naşterea din nou poate să se boteze de
zeci de ori, la zeci de culte. Numele lui poate fi scris şi
şters, şi iarăşi scris în oricâte cărţi de cult, – dar nu va fi
scris niciodată în Cartea lui Hristos din cer.
Ce bine ar fi să se spună fiecărui om acest adevăr
întocmai aşa cum l-a spus Iisus – şi nu altfel! (In 3, 3).

6. Mântuitorul n-a înţeles apa trupească atunci


când a vorbit cu Nicodim despre Apă şi Duh, în Ioan,
capitolul 3, – cum n-a înţeles această apă nici când a
vorbit cu samariteanca, în Ioan, capitolul 4, nici când a
vorbit cu mulţimea, în Ioan 7, 37-39.
Întâi să fim 173

În toate aceste locuri, cuvântul „Apă” ar trebui să fie


scris cu literă mare, ca să nu se mai tot facă acea confu-
zie nefericită care se face când este scris cu „a” mic.
Ce greu e totuşi să fie înţeles Cuvântul de oamenii
fireşti!

7. Apa deci, în înţelesul Mântuitorului, este Cu-


vântul Sfânt, după cum Duhul este Duhul Sfânt. Aceş-
tia sunt Părinţii Dumnezeieşti care nasc fii dumneze-
ieşti prin Taina Pocăinţei, a convertirii, a naşterii din
Dumnezeu (In 1, 12-13).

8. Acesta este deci adevărul lui Dumnezeu, – spre


deosebire de adevărurile cultelor. Cine împlineşte ade-
vărul lui Dumnezeu devine fiu al lui Dumnezeu şi
membru al Bisericii vii şi duhovniceşti a lui Hristos.
Cine împlineşte adevărul unui cult devine fiul
acelui cult şi membru al unei comunităţi omeneşti...
Nimic mai mult!

9. Dar botezul trebuie neapărat să-l aibă oricine,


fiindcă numai prin acest act putem ajunge şi la naşterea
din nou.
În Biserica Domnului Iisus, acest act al botezului a
fost poruncit de Domnul Însuşi ca partea primă a lucră-
rii mântuitoare... „Mergeţi, le-a zis Iisus sfinţilor Săi
urmaşi, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i
în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, – apoi
învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu” (Mt 28,
19-20). Deci întâi botezul, apoi învăţătura. Nu întâi în-
văţătura şi apoi botezul.
174 Traian Dorz

10. După cum întâi vine îngroparea prin botez, apoi


învierea prin credinţa de la Coloseni 2, 12, nu poate
veni deci învierea înaintea îngropării, nici credinţa îna-
intea botezului, în cazul acesta.

11. Dar dacă sunt şi cazuri când totuşi ordinea


aceasta a fost inversată, aceasta nu-i nici o nenorocire,
căci împrejurările nu sunt la fel pentru toţi oamenii, iar
dragostea Domnului nu-i îngustime faţă de nimeni, ci
lărgământ sfânt faţă de fiecare suflet care Îl caută.
Să fie amândouă! – asta este porunca. Şi să se facă
o singură dată fiecare. Apoi dacă unii, din cauza unor
împrejurări care nu depind de ei, o fac pe una înaintea
celeilalte sau le fac amândouă deodată, sau le fac invers
decât alţii, încă o dată, noi credem că prin harul lui
Dumnezeu între cei ce le-au făcut nu trebuie să se facă
nici o deosebire. Dacă toţi au fost primiţi şi primeniţi
prin Hristos, toţi sunt copii ai Lui.

12. O, dacă am fi convinşi toţi de acest adevăr, ce


repede ar dispărea toate certurile şi luptele confesiona-
liste dintre creştini, care durează de veacuri şi se tot
adâncesc!...

13. După vremea însămânţării, în natură, urmează


vremea creşterii, vremea înălţării spre plinătatea rodirii...
Este o nespus de frumoasă privelişte creşterea şi
maturizarea holdelor de grâu în luna de mijloc a primă-
verii. Ce rod minunat se întrevede ca urmare a acestei
creşteri şi înălţări!
Este ceea ce privesc şi îngerii din cer cu fericită
bucurie când această înălţare spre cer se petrece
Întâi să fim 175

duhovniceşte în viaţa unui credincios, în viaţa Bisericii


vii a lui Hristos.
14. După evenimentul Înălţării, urmează al Pogorâ-
rii. Aşa va fi atât în mare, în istoria întregii Bisericii, cât
şi în mic, în istoria fiecărui credincios.
Ce minunată este această încredinţare, când ea este
strălucită şi neclintită în inimile noastre!

15. În anul calendaristic, în timpul omenesc, există


totdeauna un sfârşit. În anul lui Dumnezeu, în timpul
duhovnicesc, nu există un sfârşit.
Noi nu sărbătorim niciodată 31 decembrie, adică
un sfârşit, ci sărbătorim 1 ianuarie, adică o altă înnoire.
Nu sărbătorim niciodată un sfârşit, ci sărbătorim de fie-
care dată un nou început, pentru că nu există un sfârşit,
ci numai o trecere.

16. A fost un Început atunci când Cuvântul a făcut


Lumina şi existenţa aceasta... Şi nu va mai fi un sfârşit,
ci numai o trecere, când se va încheia această existenţă
prin înnoirea celeilalte.

17. Nu este niciodată un sfârşit nicăieri, ci este per-


manent un nou început.

18. Nu există în an decât trei anotimpuri: însă-


mânţarea, rodirea şi culesul. Celălalt anotimp este nu-
mai trecerea la ciclul următor, la o altă însămânţare, la
o altă rodire, la un alt cules.

19. Iarna nu-i o moarte, pentru că nu există moarte.


176 Traian Dorz

Un an trece în altul, un ciclu trece în altul, o apă se var-


să în alta.

20. Când ni se va părea că noi am încheiat partea


aceasta de viaţă, ciclul acesta de existenţă, noi nu trecem
prin moarte ca printr-un sfârşit, ci trecem prin ea ca printr-
un început, căci moartea este un început, şi nu un sfârşit.
Este începutul celeilalte existenţe, în care noi ne vom
continua veşnic şi veşnic viaţa trăită în existenţa aceasta.
În cinste şi slavă veşnică – dacă am avut o viaţă
sfinţită în Hristos aici în lumea aceasta; ori în ocară şi
ruşine veşnică – dacă am trăit aici aşa (Rom 2, 7-12).
Doamne Iisuse, sfinţeşte-ne aici, ca să fim sfinţiţi
şi Acolo!
Amin.

* * *
Cuvinte înţelepte:

Sfârşitul dovedeşte,
sfârşitul încunună
credinţa care-i dreaptă,
lucrarea care-i bună
şi sufletul ce-n ele şi-a pus a lui avere
– acest sfârşit e pragul de aur spre-nviere.

*
Viaţa asta-i doar o parte a eternei existenţe
rânduită după planul Înţeleptei Providenţe.
Întâi să fim 177

Ce tineri se lumină zorii


Ce tineri se lumină zorii
peste-al tău dulce legământ,
– o, tinereţe fericită,
de Jertfa lui Hristos sfinţită,
când clopotele Sărbătorii
ning peste tine cântec sfânt!

În liniştita-ţi legănare,
răpită-n sfânt extaz te pierzi,
– o, tinereţe fericită,
de Harul lui Hristos sfinţită
ca lunecarea de izvoare
prin însorite maluri verzi!

Când gândurile ţi-s uşoare


ca albe aripi peste nori,
– o, tinereţe fericită,
de Faţa lui Hristos sfinţită,
ca nişte miei jucând în soare
pe-un câmp înmiresmat de flori!

Fii fericită, tinereţe


îmbrăţişată de Hristos,
– o, tinereţe fericită,
de munca lui Hristos sfinţită,
a tale mii de sfinte feţe
vor străluci în veci frumos!
178 Traian Dorz

Împodobeşte-te ca luna
şi soarele cel strălucit,
– o, tinereţe fericită,
de slava lui Hristos sfinţită,
ce dulce-ţi vei primi cununa
din Mâna Mirelui Dorit!

* * *

Cuvinte înţelepte:

Ce frumos este sfârşitul celui care-a biruit


trecând credincios prin toate şi rămas de neclintit,
ce cunună strălucită îl aşteaptă luminos
pe-un erou ce pân’ la moarte
luptă drept şi credincios!

Mai bun este sfârşitul ca începutul – spune


şi-adeverirea vieţii, şi sfânta-nţelepciune,
când e-nceputul dulce şi o sfârşeşte-amar
deşertăciune-s toate
şi-o luptă în zadar.

Binecuvântat e darul ce dă totul la sfârşit


după ce se vede bine cine s-a învrednicit!
Întâi să fim 179

26. TALANŢII ŞI CETĂŢILE

1. În pilda cu talanţii, Domnul Iisus spune că Stă-


pânul i-a zis celui ce câştigase zece talanţi: „Bine, rob
bun şi credincios, primeşte cârmuirea a zece cetăţi!”
(Lc 19, 17).
Ce mare lucru erau zece cetăţi, faţă de cei zece poli
câştigaţi de slujitorul bun!

2. Socoteala polilor sau a talanţilor închipuie în-


cheie-rea vrednică a unei slujbe aici şi trecerea într-o
slujbă mult mai vrednică şi mai însemnată Dincolo.
Atât de mult va fi ceea ce îl aşteaptă pe un vrednic
slujitor al lui Dumnezeu în existenţa cea veşnică, pe cât
este de mult zece poli faţă de zece cetăţi.

3. Cine învaţă să-şi numere bine zilele de la însă-


mânţare – acela îşi va pregăti bine şi rodirea, şi culesul.
Să-mi număr bine ziua asta, căci de cea următoare
nu sunt sigur niciodată! Într-o zi va veni clipa culesului,
– şi atunci voi merge cu ce mi-am strâns.
180 Traian Dorz

4. Primăvara, în vremea însămânţării, contează


nespus de mult orice ocazie, orice zi, orice clipă chiar.
Nu amânaţi însămânţarea, nu amânaţi naşterea din
nou! Astăzi este vremea ei! Astăzi dacă auziţi glasul
Lui, nu vă împietriţi inimile, nu amânaţi începutul (Evr
3, 13-15).
Mai târziu, inima, ca şi pământul, se întăreşte şi se
usucă – şi nu se mai prinde nimic.

5. Nimeni dintre noi nu-şi ştie câte zile mai poate


avea şi câte ocazii ni se vor mai da ca să mai câştigăm
talanţii, ca să ne mai înmulţim polii.
Să folosim bine ceea ce putem acum, cum spune
cântarea:
„Nu-ţi da, nici părăsi, nici vinde aceste lucruri ni-
cidecum,
că multe veacuri ţi-s legate de firul clipei de
acum!”

6. Noi trăim o viaţă dublă: una trupească, ce merge


mereu, scăzând în putere, în energie, în durată, în tot, –
un timp limitat.
Şi una ce merge mereu crescând, într-o spirală ce-
rească. Şi într-un timp etern.

7. Viaţa trupească are o măsură în creştere şi o li-


mită în durată, după cum este scris: „Anii vieţii noastre
sunt şaptezeci...”
Dar cât de puţini ajung aceşti şaptezeci! Cei mai
mulţi mor la nici jumătate, la nici un sfert, la nici o ze-
cime.
Întâi să fim 181

Ce înţelept şi ce normal lucru este să ştim valorifi-


ca bine ceea ce ni se pare că încă mai avem din zilele
noastre numărate!

8. Şi dacă noi nu vrem să ne numărăm zilele, – to-


tuşi este Cineva care ni le numără, după cum este scris:
„În Cartea Ta sunt scrise toate zilele care îmi sunt rân-
duite” (Ps 139, 16).
Aceste zile să ni le numărăm şi noi, ca să le ştim
folosi bine.
Aşa se câştigă polii, – aşa se moştenesc cetăţile!...

9. Cel născut din nou primeşte o viaţă care nu mai


îmbătrâneşte niciodată, pentru că această viaţă izvorăşte
din Hristos, Care este Acelaşi Ieri, Astăzi şi în Veci. El
este ca Biblia, ca iubirea, ca armonia cântării care este
veşnic tânără.
Numai trupeşte suntem supuşi legilor îmbătrânirii,
uzurii şi învechirii. Sufleteşte nu.
Vai de cei care sunt numai trupeşti!

10. Cea mai frumoasă parte a anului este primăva-


ra. Cea mai frumoasă parte a primăverii este luna mai.
Cea mai frumoasă zi a lunii este ziua întâi.
Cea mai frumoasă parte a vieţii este tinereţea. Cea
mai frumoasă parte a tinereţii este iubirea şi cea mai
frumoasă zi a iubirii este ziua naşterii din nou, ziua îm-
brăţişării cu Hristos.

11. Primăvara vieţii spirituale înseamnă poezie,


cântare. Acestea sunt adevăratele comori netrecătoare
ale unei vieţi fericite. Acestea sunt artele nemuritoare.
182 Traian Dorz

12. Cine se atinge de aceste minuni, se atinge de


Dumnezeu. Cine trăieşte în tinereţe, în poezie, în cânta-
re, acela a cunoscut ceea ce poate fi mai înalt şi mai
frumos pe lume. Singurele minuni pentru care merită să
trăieşti viaţa. Cu talanţii lor cumperi cetăţi.

13. Poezia şi Cântarea sunt ca apele curgătoare,


limpezi şi adânci, pe care rândunica îşi coboară zborul,
atingând cu aripa ei faţa lor limpede... Ea îşi răcoreşte
astfel şi îşi împrospătează puterea de zbor.
Să atingem şi noi aripile sufletului nostru de apele
acestea divine!

14. Când ne atingem de poezia adevărată ca de faţa


limpede a unui izvor ceresc, simţim cum un fior sfânt de
putere fericită străbate toată fiinţa noastră. Şi putem zbura
apoi din nou spre cer mai frumos, mai drept, mai uşor...

15. Toate sufletele oamenilor doresc după aceste


izvoare fermecate, dar cei mai mulţi, în loc să afle apele
lor cereşti, cad în băltoacele murdare şi tulburi ale otră-
vitelor producţii lumeşti.
Şi sufletele lor se îneacă pentru totdeauna acolo.

16. Există două feluri de poezie şi cântare. Cea a


lumii şi cea a lui Hristos. Poezia şi cântarea lumească
sunt ca apa cea sărată şi amară, care nu potoleşte nicio-
dată setea sufletului... Sufletele care n-au decât apa
aceasta duc o veşnică sete. Şi mor în această uscăciune.

17. Sufletul care află apa lui Hristos găseşte izvorul


Întâi să fim 183

pur şi divin din care adăpându-se, undele acestea vii se


prefac în el însuşi un izvor cu ţâşnire eternă.
Din acest izvor se vor alimenta apoi toate cetăţile
prin care va curge el.

18. Iată, noi care ne-am atins de cântarea lui Hris-


tos şi ea s-a făcut în noi un izvor nesecat, ce fericiţi o
ducem cu noi pe toate drumurile vieţii şi cum ne răco-
rim şi ne întărim zborul spre cer prin revărsarea ei!...

19. Îmbogăţiţi-vă cu talanţii virtuţilor divine şi lu-


craţi cât mai harnici cu ei! Cu cât vom câştiga mai
mulţi, cu atâta vom fi mai vrednici să moştenim mai
multe cetăţi...

20. Ce vor fi acele cetăţi din nemărginita viaţă vii-


toare, – încă nimeni din noi nu poate şti.
Dar trebuie să fie ceva din cele ce ochiul n-a văzut,
urechea n-a auzit – şi imaginaţia noastră nici nu poate
cuprinde acum (I Cor 2, 9).
Doamne, fă-ne să fim vrednici să le moştenim!
Amin.

* * *
Cuvinte înţelepte:

Veşnicia-ncepe-n clipa cea dintâi de după moarte


şi-apoi, fără Timp, vom merge mai departe, mai departe,
prin lumină, cei de-a dreapta, din lumină-n mai lumină,
şi prin noapte, cei de-a stânga, mai deplină, mai deplină.
184 Traian Dorz

Frumoasă curăţie
Frumoasă curăţie a dragostei dintâi,
ce dulce ţi-era cerul şi ce-nflorit pământul
când îţi veghea un înger la orice căpătâi
şi-ţi mirosea a soare şi-a mir sfinţit veşmântul!

Ce binecuvântată şi limpede-ţi era


lumina din privire şi apa din izvoare,
cum străluceai de rouă când cerul se-nsera,
cum te scăldai în raze în dimineţi cu soare!...

Frumoasă curăţie, ce rugăciuni aveai


când clopotul de Denii te legăna-n lumină,
ce unduiri de raze te-mbrăţişau din Rai
cu cele patru semne pe faţa ta divină!

...Şi totuşi, cum deodată tu mi-ai plecat atunci


când numai pentru-o clipă eu m-am ascuns de soare,
ce neguri somnoroase mi-au coborât pe lunci,
ce umbre-nfrigurate mi-au plâns peste izvoare.

O, sfântă curăţie, revino şi-adu-mi iar


lumina de la Denii, cu cele patru semne,
şi îngerii cântării spre tainicul altar,
fiinţa primenită prin Taină să mi-o-ndemne!...
Întâi să fim 185

27. BUNURILE DUHOVNICEŞTI

1. Două feluri de bunuri sunt pe lume: bunuri tru-


peşti, cu care ne ţinem viaţa pământească şi care pier o
dată cu întrebuinţarea lor, şi bunuri duhovniceşti, cu ca-
re ne ţinem viaţa sufletească şi care, cu cât le folosim
mai mult, cu atâta devin mai nepieritoare.

2. Ce bun nemuritor, ce hrană şi ce comoară veş-


nică este pentru orice suflet născut din nou Biblia,
Sfânta Scriptură, Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu!
Ne hrănim din el şi ne-am tot mai hrăni mereu. El se
asimilează în noi, transformându-se în putere, în lumi-
nă, în rod.

3. Ce bun înălţător este pentru noi rugăciunea!


Ea ne îndumnezeieşte duhul, ni-l înalţă până în faţa
Scaunului de Har al Tatălui Ceresc. Ne îmbrăţişează
cu Harul divin, ne străluceşte faţa şi ne întoarce di-
naintea lui Dumnezeu încărcaţi cu bogăţiile binecu-
vântărilor Lui.
186 Traian Dorz

4. Ce bun slăvit şi fericit e Cântarea Sfântă... La ea


participă cu noi cetele îngereşti şi toate puterile ceruri-
lor, care Îl laudă veşnic pe Tatăl şi Mântuitorul nostru.
Cântând cântările Domnului, noi cântăm imnurile oşti-
rilor de stele, de planete, de galaxii care Îl preamăresc
veşnic şi veşnic pe Tatăl şi Binefăcătorul nostru... Cu
melodiile izvoarelor, ale râurilor, ale vântului. Cu
şoaptele florilor, cu foşnetul frunzelor, cu tot ce cântă
în ceruri, pe pământ şi sub pământ.

5. Ce bun ceresc şi scump este pentru noi biserica,


adunarea, frăţietatea sfântă a sufletelor credincioase în-
tre care noi ne desfătăm sufletul ca între florile raiului
lui Dumnezeu.

6. Ce bun binecuvântat este credinţa cea vie prin


care noi avem o neclintită încredinţare despre iertarea
păcatelor noastre prin Sângele Dulcelui, Dragului şi
Scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos, Care S-a dat
pe Sine ca Preţ de răscumpărare pentru noi – şi astfel
ne-a asigurat o mântuire sigură şi eternă. Prin ea, prin
credinţă, ne bucurăm neîncetat de toate nespus de mi-
nunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu.

7. Ce bun salvator este nădejdea cea tare, prin care


privim cu biruinţă la toate împotrivirile lumii acesteia.
Nădejdea cu care mergem ca şi cu o luntre puternică
peste valurile acestei vieţi. Nădejdea care este pentru
noi aripa cea puternică şi sigură cu care zburăm spre
Patria cerească, în care ştim că avem o casă, o comoară
şi o cunună netrecătoare şi neveştejită (I Ptr 1, 4).
Întâi să fim 187

8. Ce bun dulce şi gustos este Dragostea cea fier-


binte prin care suntem cuprinşi în Hristos cu toţi fraţii şi
surorile noastre din orice loc, de orice limbă, din orice
neam, din orice biserică vie şi sfântă, care au în Hristos
Iisus, Mântuitorul nostru Scump, aceeaşi credinţă şi nă-
dejde ca şi noi!

9. În dragostea aceasta ne învelim ca într-o plapu-


mă caldă cu toţii când trecem prin ierni sufleteşti. În ea
ne scăldăm ca într-o apă răcoroasă când trecem prin ză-
duful încercărilor.

10. În dragostea aceasta ne întărim credinţa şi ne


înflăcărăm nădejdea.
În dragostea aceasta ne legăm rănile unii altora şi
ne vindecăm toţi.

11. Ce bunuri scumpe sunt pentru noi părinţii cre-


dincioşi, soţul sau soţia iubitoare, copiii sănătoşi, căsuţa
liniştită, munca frumoasă, sănătatea binecuvântată!
Şi câte şi mai câte bunuri scumpe ca viaţa însăşi
ne-a dăruit nouă Dumnezeu, pentru ca, preţuindu-le şi
sfinţindu-le, să ne ducem cu ele şi prin ele viaţa în mod
cât mai frumos şi fericit şi în existenţa asta, şi în cea-
laltă.

12. Când ne aplecăm inima şi ne plimbăm sufle-


tele printre versetele sfinte ale Bibliei, ale Evangheli-
ei, ale psalmilor, cu ce reconfortare, cu ce desfătări şi
cu ce bucurii cereşti se întoarce sufletul nostru de fie-
care dată!
188 Traian Dorz

13. Când gustăm poezia şi cântarea inspirată de


Duhul Sfânt şi sufletul nostru se acordă ca o liră, ca o
harfă, după tonul ei, după diapazonul divin, şi suntem
la unison cu el, cât de fericiţi urcăm spre cer!

14. Parcă suntem ciocârlia care, în spirale tot mai


largi şi mai înalte, se ridică în soarele tot mai străluci-
tor, cântând şi contopindu-se cu înălţimile, cu eternita-
tea, cu Dumnezeu...

15. În stări de acestea, noi trecem asupra lui Dum-


nezeu mărginirea şi neputinţa noastră – şi El trece asu-
pra noastră nemărginirea şi atotputernicia Sa.

16. Atunci noi devenim parte integrantă din Dum-


nezeu şi El devine plinătate în noi. Cum picătura în ma-
re şi marea în ea. Cum soarele în rouă – şi roua în el...

17. Când rugăciunea urmează unei astfel de stări


sau când aceste stări urmează rugăciunii, omul reali-
zează acel contact continuu cu Dumnezeu din care apoi
primeşte la fel, tot continuu, seva tot mai rodnică, soa-
rele tot mai strălucit, rodul tot mai dulce.

18. Ce strălucite sunt aceste gânduri şi ce înalte par


ele uneori, chiar cu neputinţă de realizat pentru noi.
Dar când ne gândim la cei care le-au dobândit şi au
adus din aceste stări comorile inspiraţiei şi realizările
din care ne împărtăşim astăzi atât de recunoscători cu
toţii, ne dăm totuşi seama că cei care le-au realizat au
fost şi ei oameni.
Întâi să fim 189

19. Au fost, e adevărat, şi ei oameni, ca noi, de ace-


eaşi natură ca noi, – dar au fost dăruiţi nespus mai mult
ca noi, nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar fi putut da şi
nouă un dar de acelaşi preţ ca al lor, – ci pentru că ei au
muncit, s-au rugat, au iubit şi au suferit nespus mai mult
ca noi. Datorită acestor eforturi ale lor şi pe măsura
acestora, Dumnezeu le-a dat tot nemăsurat şi Harul Său.

20. Să nu fim geloşi niciodată pe cei care au avut


ori au un har mai deosebit ca noi! Ci să ne uităm la ei
cum au îndeplinit mult mai mult decât noi acele condiţii
care singurele i-au făcut pe ei – şi ne-ar face sigur şi pe
noi, dacă le-am îndeplini – părtaşi unui astfel de har.
Întâi să dăm acestea lui Dumnezeu – şi apoi ne va
da şi El harul. Întâi să muncim, să ne rugăm, să iubim şi
să suferim, spre a fi.
Apoi, sigur, Dumnezeu ne va face în stare să facem.
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Spune Adevărul chiar de te loveşte,


pentru tot ce suferi, el te răsplăteşte!
190 Traian Dorz

Doamne, ce cântare sfântă


Doamne, ce cântare sfântă
sufletu-mi trezeşte
Duhul Sfânt când mă-nveşmântă,
lacrima când creşte,
când în ceas tăcut de seară
luna nouă iese,
– atunci Harul Sfânt coboară
în cântări alese.

Doamne, ce lumină dulce


îmi dă Sfânta-Ţi Carte
când de starea ce-mi aduce
nu m-aş mai desparte;
când o gust şi-a ei cuvinte
ung a mea durere,
cu ce dragoste fierbinte
eu în veac le-aş cere!...

Doamne, ce putere mare


îmi dă rugăciunea
când în sfânta-i revărsare
uit deşertăciunea
şi-ntre fraţi sunt ca-ntre îngeri,
noaptea, ca-ntr-un soare,
atunci toate-a mele plângeri
se prefac cântare.
Întâi să fim 191

28. UN MIRE ŞI UN MODEL

1. De la cea dintâi unire cu Hristos prin legământul


naşterii noastre din nou, Domnul Iisus stă permanent în
faţa noastră ca un Mire cu Care ne-am logodit prin le-
gământul naşterii din nou – şi ca un Model cum trebuie
să trăim tot timpul nostru dintre logodna legământului
până la cununia nunţii.

2. Este şi în viaţa asta obiceiul ca logodna să se fa-


că cu un timp înaintea nunţii. Logodna este primul pas
spre însoţirea veşnică, iar cununia este al doilea pas.
Timpul dintre logodnă şi cununie este perioada de
verificare, în care se va dovedi dacă făgăduinţa dată de
legământul logodnei este păstrată curată până la cununie.

3. În acest timp, de obicei, mireasa se poate răz-


gândi. Hotărârea ei poate uneori să se clatine. Şi dra-
gostea ei este în primejdie să se schimbe.
Noi, şi nu Hristos, ne uităm uneori legământul, ne
slăbim dragostea şi ne întoarcem inima dinspre El.
192 Traian Dorz

4. Uneori, uşile noastre le închidem noi, pe dină-


untru, alteori, ni le închid alţii, pe din afară, ca El să nu
poată intra la noi ori noi să nu putem ieşi la El.
Noi ori nu vrem, ori nu putem ieşi atunci, dar El
totdeauna poate.

5. Când închidem noi, El nu forţează uşa. Aşteaptă,


doreşte, cere – dar nu forţează – până când ne trezim şi
deschidem.
Când închid alţii, El trece prin uşile încuiate, venind
să ne îmbrăţişeze ca Mire, ca să ne arate cum să iubim, –
dar şi ca un model, ca să ne înveţe cum să facem.

6. Din clipa logodnei, din clipa legământului nostru


cu Iisus, El este mereu nedespărţit de noi, ca soarele de
pământ. Când nu ne luminează Faţa Lui, ne odihneşte
umbra Sa.
Când nu-L vedem cu o parte a fiinţei noastre, Îl
vedem cu cealaltă. Când nu ne este lumină în muncă,
ne este umbră în odihnă. Când nu-L vedem cu mintea,
Îl simţim cu inima.

7. Sunt în viaţa noastră perioade mai lungi ori mai


scurte când nu-L vedem nici cu mintea şi nu-L simţim
nici cu inima.
Aceasta însă este numai din vina noastră. Nişte nori
veniţi de pe pământ acoperă uneori faţa soarelui. Dar
asta nu-L anulează pe El, ci numai ne întunecă pe noi.

8. Cei nenăscuţi din nou sunt ca morţii din mor-


minte. Oricât ar străluci soarele afară, ei nu-l pot nici
vedea, nici simţi.
Întâi să fim 193

Clipa naşterii din nou este ca o înviere din morţi şi


ca o ieşire din morminte (Ef 2, 1-6).

9. În clipa naşterii din nou se produce învierea


noastră, apoi, deschiderea mormântului. Oricine a trecut
prin experienţa aceasta va mărturisi că momentul acesta
este o minune dumnezeiască, unică şi nemairepetată.
Asemeni Învierii lui Hristos, prin care se şi petrece.

10. Biserica şi adunarea au în chip deosebit făgădu-


inţa prezenţei Domnului Iisus în locul şi în mijlocul lor.
În biserică este ca un Mire; în adunare, ca un Model.

11. Să mergem totdeauna la adunarea frăţească,


unde Cuvântul Său Sfânt şi copiii Săi sfinţi ni-L înfăţi-
şează pe Domnul Iisus ca Modelul de viaţă, de asculta-
re, de smerenie şi de jertfă, al nostru şi al tuturora.

12. Să mergem totdeauna la biserică, pentru ca să-I


arătăm mereu Mirelui nostru Scump Iisus dragostea şi
credincioşia noastră pe care I le-am promis în legă-
mântul nostru, la logodna noastră cu El.

13. Noi suntem ai lui Iisus, Răscumpărătorul nos-


tru. Noi ştim că El ştie că noi avem această dulce încre-
dinţare. Şi că Se bucură totdeauna când noi în chip deo-
sebit trăim în prezenţa Lui Sfântă, atât în biserică, fiind
logodnica Lui, cât şi în adunare, fiind slujitoarea Sa.

14. Mergeţi în Casa Mirelui Sfânt pentru a-I cere şi


a-I da iubirea sufletului pe care I le-aţi promis. Pentru
194 Traian Dorz

a-I spune şi a-I asculta cuvintele celei mai dulci iubiri,


pentru păstrarea curăţiei noastre în El şi a Lui în noi.

15. Mergeţi la adunare pentru a vorbi şi a asculta


Cuvântul Domnului despre voia Sa ca Stăpân şi Domn
către noi. Şi despre datoria noastră de a asculta, ca robi
şi fii către El.

16. La biserică să-I arătăm noi Lui bucuria, dra-


gostea şi recunoştinţa pentru El; la adunare, să ne arate
El nouă suferinţa, răbdarea şi Jertfa Sa pentru noi.
În biserică să-L adorăm şi să-L slăvim pentru tot ce
ne-a făcut El nouă;
la adunare să vedem cât am făcut şi cât mai trebuie
să-I facem noi Lui.

17. În Ziua adoraţiei şi în Casa Rugăciunii, cereţi-I


să vă dea tot ce ştie El că este spre bucuria voastră...
Şi siliţi-vă să-I daţi tot ce ştiţi voi că este spre bu-
curia Lui.
Şi dacă n-aveţi nimic de cerut şi nimic de dat, adu-
ce-ţi-I înaintea Lui două lacrimi fierbinţi, şi două cu-
vinte fierbinţi: Te iubesc!

18. Domnul este şi mai însetat după iubirea noastră


decât logodnica noastră, decât soţia noastră, decât copiii
noştri, decât cea mai dragă fiinţă a noastră din lume.
El a zis: Vreau ca tu să Mă iubeşti pe Mine mai mult
decât pe mama ta sau pe tatăl tău, sau pe soţia ta, sau pe
copiii tăi, sau casa ta – sau chiar viaţa ta (Mt 10, 37).

19. Domnul Iisus ne-a iubit pe noi întâi aşa. El ne-a


Întâi să fim 195

iubit mai mult decât pe Tatăl Ceresc, – căci L-a lăsat


pentru noi. Mai mult decât pe Maica Sa Sfântă, căci şi
pe ea a lăsat-o, într-un fel, ca să ne caute pe noi. Mai
mult decât cerul, care era Locuinţa Sa, mai mult decât
pe îngeri – şi a venit să ne caute şi să Se unească cu noi
în logodna cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă.
O, cât de mult trebuie să-L iubim noi pe Mirele şi
Modelul nostru Iisus!

20. Să-L iubim cu toată fiinţa noastră, cu o iubire


care să depăşească, întrecând, orice hotar omenesc... Şi
cu cât vom sui mai înalt prin spiralele cântecului iubirii,
contopindu-ne cu El, se va tot împuţina în noi ceea ce
este de jos – şi va tot creşte ceea ce este de Sus, până
când, într-o clipă, tot ce mai avem uman va fi înghiţit
de ceea ce este divin, – şi atunci vom fi pe totdeauna cu
Domnul şi ca El (I In 3, 2-3).
Doamne Iisuse, Te rugăm, fă-ne să fim aşa!
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Răsplata ascultării e liniştea când poţi


să umbli-n curăţie şi-n dragoste cu toţi,
c-atunci de orişiunde iubire-ai să primeşti,
căci şi tu bunătate şi dragoste-mpărţeşti,
– ferice-n veci de tine va fi, copil iubit,
când ascultarea-ţi este un soţ nedespărţit!
196 Traian Dorz

Numai Tu mă poţi iubi


Numai Tu mă poţi iubi,
numai Tu, Iisuse,
oricâte-aş putea greşi,
spuse ori nespuse,
căci Tu vezi că-mi pare rău
de-orişicare dată
când n-ascult Cuvântul Tău
cu fiinţa-mi toată.

Numai Tu mă poţi ierta


când ştiu să fac bine,
dar nu văd iubirea Ta
cum stă-n prag la mine;
ştii că-n inimă doresc
binele cel mare,
dar adesea făptuiesc
răul ce mă doare.

Numai Tu poţi să m-ajuţi


să-nving slăbiciunea
şi cu cei în veci plăcuţi
să-Ţi trăiesc minunea;
iar în lupta cu cel rău
să-nving de-orice dată,
ca să-mi umple Harul Tău
inima mea toată...
Întâi să fim 197

29. PĂMÂNT ŞI CER

1. Dumnezeu a pus în noi chiar şi o mână de pă-


mânt, dar a pus şi un ocean de cer. După cum pământul
faţă de ceruri este doar o fărâmă, – tot aşa, ceea ce tre-
buie să fie şi pământesc în noi, să fie atât de puţin cât
este pământul... Şi ceea ce trebuie să fie ceresc în noi
trebuie să fie cât este cerul.

2. Şi fiecare din aceste părţi din care suntem alcă-


tuiţi ne cere mereu să-i dăm partea ei.
Dar ce nedrepţi suntem noi, cei mai mulţi: dăm
pământului puţin partea cea mare, a cerului.
Şi dăm cerului nemărginit partea cea mică, a pă-
mântului...
Şi poate nici pe aceea!

3. Omul pământesc se plânge:


„Pământ avar, pământ avar,
e-aşa puţin din tine-n noi
şi-aşa curând, aşa curând
198 Traian Dorz

ne ceri puţinul înapoi,


pământ avar!...”

4. Omul ceresc suspină:


„O cerule, o cer iubit,
în ceasul sfânt când am să vin,
deschide-te deplin-deplin
şi fii senin, senin, senin
şi plin de mii de cânturi plin,
o cerule, o cer iubit,
când am să vin, când am să vin!...”

Iată ce deosebire, ca de la pământ la cer, este între


omul pământesc şi omul ceresc!

5. Omul pământesc nu iubeşte sânul pământului


din care s-a născut, – şi ar face totul ca să nu ajungă în
el. Se plânge că pământul a pus aşa de puţin în el şi to-
tuşi şi-l cere aşa curând acest puţin înapoi...
Iar când trebuie să-l dea silit, o face cu atâta groază
şi durere!...

6. Omul ceresc iubeşte din tot sufletul său sânul cel


curat şi dulce al cerului – şi tot timpul este cu toate
gândurile sale acolo, dorind să ajungă în el cât mai cu-
rând.
Iar când simte că a venit ceasul fericitei întoarceri
acolo de unde este ruptă fiinţa sa duhovnicească, – o
face cu atâta dragoste şi bucurie.
Iată ce deosebire, ca de la cer la pământ, este între
un om ceresc şi unul pământesc!
Întâi să fim 199

7. Făcătorul nostru Divin a pus în noi atâta din cer –


atâta poezie, atâta cântare, atâta iubire –, încât noi ar tre-
bui să dorim din ce în ce tot mai mult ca cerul nostru să
se unească cât mai curând şi cât mai desăvârşit cu cerul
lui Dumnezeu, pentru ca să trăim în el desăvârşit şi etern.

8. Oricât de puţin este din pământul acesta în noi,


cu cât stă el mai mult în noi, cu atâta se îngreuiază mai
tare şi se răceşte mai repede – şi îl cuprind neputinţele
şi putrefacţia.
Când o să treceţi de 70 de ani o să vedeţi ce greu şi
rece va deveni acest lut...

9. Dar cine are în el cerul cald, cine Îl are pe Hris-


tos cel Dulce, acela se sfinţeşte, se înnobilează, se uşu-
rează ca lumina, ca tinereţea, ca poezia şi cântarea ne-
muritoare.
O, ce zbor prin străluciri cereşti este o astfel de viaţă!

10. Când avem timpul înainte, ni se pare că va fi


atât de lung, că nu se va sfârşi niciodată.
Când îl avem în urmă, ni se pare atât de scurt cum
nici n-ar fi fost niciodată.
Cine este înţeleptul care să ştie privi înainte, când
toţi proştii ştiu privi numai înapoi!

11. Rusaliile încheie perioada începută la Înviere şi


trecută prin Înălţare. Săptămâna Rusaliilor este cea mai
însemnată vreme pentru recolta unui an. Grâul de la
Paşti este abia un firicel verde, dar la Rusalii el are deja
un bob format în spic.
200 Traian Dorz

Ce însemnat lucru este ca la Venirea Domnului noi


să fim găsiţi deplin formaţi în El!

12. Mai demult, fecioarele curate şi harnice ale sa-


telor noastre aveau un obicei biblic. De Rusalii, în aş-
teptarea Pogorârii Duhului Sfânt, culegeau cele mai
frumoase spice din recolta viitoare şi, împletindu-le în
cununi împodobite cu cele mai nemuritoare flori, le
aşezau pe fruntea bisericii şi a caselor, pentru întâmpi-
narea Marii Sărbători.
Acestea stăteau acolo în faţa altarului şi a soarelui în-
treg anul, mărturisind despre încrederea în recoltă şi des-
pre mulţumirea către Dumnezeu, Care împlineşte şi asigu-
ră pâinea şi viaţa în holdele de grâu, în spicele de aur...

13. Timpul dintre Paşti şi Rusalii este deci cel mai


însemnat pentru recolta anului. Dacă în acest timp
Dumnezeu dă soare şi ploaie, recolta este asigurată.
Ce însemnate sunt binecuvântările cerului şi pentru
recoltele noastre sufleteşti!

14. În acest timp trebuiesc numărate cel mai bine


zilele. Atunci se face îngrijirea recoltei: plivitul, prăşi-
tul, stropitul, toate lucrările care pregătesc recolta cu-
rată, frumoasă, îmbelşugată.
Ce adânc îndemn este acesta şi pentru recolta su-
fletească!

15. După ce ne-am născut prin Duhul la viaţa cea


nouă, trebuie să se facă mereu în viaţa noastră sufle-
tească marea lucrare de îngrijire a semănăturii sfinte. Să
Întâi să fim 201

plivim mereu tot ce apare străin, să prăşim tot ce este


sănătos... Să stropim mereu cu lacrimi şi rugăciune to-
tul, ca să crească mereu mai curat şi să se maturizeze,
împlinindu-se mai frumos.

16. După cum, pentru recoltă, fiecare zi şi fiecare


ceas de primăvară trebuie folosit pentru îngrijirea ei, tot
aşa, pentru recolta noastră în Hristos, trebuie făcut totul
la timp şi frumos.
În timpul acesta, gospodarul harnic este la lucru zi
şi noapte – şi tot aşa trebuie să fie la lucru dragostea şi
conştiinţa noastră în holdele sufletului nostru care se
pârguiesc.

17. Ce uşor se pot vedea în lumina soarelui atunci


toate holdele! Şi cât de bine se poate vedea unde s-a lu-
crat cu grijă şi s-a muncit cu vrednicie!
Tot aşa se vede în lumina lui Hristos ţarina sufle-
tului nostru, cum arată ea în ochii lui Dumnezeu Care
ne cercetează.

18. Dumnezeu ne-a dat pământul unde am pus să-


mânţa... Cerul ni le dă pe toate celelalte.
Domnul ne-a dat trupul în care purtăm sămânţa ce-
rească; în ea sunt puse acele însuşiri divine care sunt
darurile Duhului Sfânt – şi printre care cele mai fru-
moase sunt: dragostea, poezia, rugăciunea şi cântarea.

19. Să ne străduim să creştem în noi tot mai fru-


moase şi mai împlinite recoltele acestor divine valori.
Ce frumos este să vezi în timpul împlinirii holdelor
unduirea lor minunată în dulcile adieri ale vântului,
202 Traian Dorz

muzica cerească a îmbrăţişării spicelor, melodia imne-


lor câmpului alinat de soare şi îmbrăţişat de îngeri...
Dacă nu v-aţi desfătat sufletul în aceste minunăţii,
– atunci într-adevăr nu înţelegeţi ce este contopirea su-
fletului cu Dumnezeu şi a pământului cu cerul!

20. Trei daruri divine a dat Hristos, Mirele şi Dom-


nul nostru, Lucrării acesteia peste care a pus, ca o ga-
ranţie biruitoare, Numele Său Biruitor, şi anume: tine-
reţea, poezia şi cântarea.
Adunările noastre sunt formate aproape în totalita-
tea lor numai din suflete tinere şi de feţe tinere.
Petrecerile noastre sunt formate aproape în între-
gimea lor numai de poezie şi de cântare.
Aceasta este şi binecuvântarea prezentului, dar şi
garanţia viitorului.
Recolta este frumoasă, împlinirea se desăvârşeşte,
culesul va fi strălucit. Îngerii Domnului stau gata şi
grânarele cereşti ne aşteaptă.
Binecuvântarea Domnului este peste noi toţi.
Amin.

* * *

Cuvinte înţelepte:

Tinereţea ta-i predată Dragostei, urmaş iubit,


tu, din sânul mamei tale, Bunătăţii eşti sortit,
foloseşte-o cât mai bine, s-aduci rod cât mai cu spor
Celui ce te-a dat pe lume, să fii fiul iubitor!
Întâi să fim 203

Să mă primească iarăşi
Să mă primească iarăşi iubirea mea zdrobită
cu dulcea sărutare pe care i-o ştiam,
n-ar fi pe lumea asta o zi mai strălucită
şi nici un har mai mare n-aş mai dori să am.

Să mă privească Domnul cu-ncrederea deplină,


cum mă privea odată cu ochii dragi şi moi,
n-ar fi pe lumea asta o stare mai divină
şi n-ar fi-o fericire s-o mai doresc apoi.

...O, voi, acei ce treceţi pe lângă-a mea durere,


nu vă miraţi de focul în care mă frământ,
că nu-i păcat mai mare să-ţi toarne-atâta fiere
ca cel făcut iubirii în ceasul cel mai sfânt!

O, ascultaţi-mi plânsul, voi, cei ce veţi mai trece


vreodată prin durerea ce-o-ndur acuma eu,
să ştiţi, nu-i ispăşire s-o poţi mai greu petrece
decât pe rugul vinei aprins de Dumnezeu!

Să nu greşiţi Iubirii nici dac-aţi arde-o viaţă,


păstraţi-o mai curată ca lacrima din zori,
că nu-i ca a Iubirii mai strălucită faţă
şi-orice păcat spre dânsa ţi-l plângi de mii de ori...
204 Traian Dorz

30. O TINEREŢE VEŞNICĂ

1. O tinereţe şi o întinerire eternă este în toată natu-


ra alcătuită de Dumnezeu, atât în cea de sus, cât şi în
cea de jos, aşa cum a fost din prima zi a creaţiei – şi
cum va fi în veci şi în veci.
Accidentul morţii, intervenit prin păcat, a fost
transformat prin Har într-o continuă primenire.

2. Prin Hristos, Care a înnoit şi-a restabilit totul,


prăbuşirea morţii a făcut o curbă înalt-săgetătoare spre
viaţă, spre Eternitate.
Din prăbuşirea noastră în întunericul păcatului,
Hristos a făcut să ţâşnească saltul nostru strălucit spre
slavă.

3. Prăbuşirea noastră cea mai adâncă în pocăinţă a


fost chiar mijlocul prin care ne-am înălţat, prin Iertarea
Sângelui Scump al lui Hristos, spre îmbrăţişarea cu
Dumnezeu.
Întâi să fim 205

4. Moartea noastră pentru firea pământească a fost


chiar învierea noastră pentru firea cerească. Bătrâneţea
ni s-a prefăcut tinereţe; ceaţa, strălucire; disperarea, cer-
titudine.
În momentul atingerii de Hristos ne-am vindecat
toate bolile, ne-am întărit toate încheieturile şi am făcut
saltul în zonele nemuritoare.

5. Noi toţi avem acum un suflet tânăr. Chiar noi,


cei care avem perii capului cărunţi, avem fruntea tot aşa
de luminoasă ca voi, cei la 20 de ani. Ochii noştri stră-
lucesc la fel ca ochii voştri. Feţele noastre, chiar dacă
au atâtea riduri, lăsate de lungile lupte prin care am tre-
cut, sunt pline de aceeaşi lumină cerească întocmai ca
feţele voastre.
Tinereţea noastră este la fel, fiindcă ea ne izvorăşte
din Hristos, Preaiubitul nostru Cel Veşnic Tânăr.

6. Cântăm la fel, iubim la fel, simţim la fel – pentru


că ne hrănim de la acelaşi Sân, pentru că ne odihnim pe
acelaşi Braţ, pentru că ne încălzeşte aceeaşi Inimă a lui
Iisus, Cel ce ne-a înfiat şi ne-a înfrăţit pe toţi la fel.

7. Între trupurile noastre pot să existe uneori dis-


tanţe, piedici, depărtări, intervale, – dar între sufletele
noastre nu există nici o distanţă şi nici un interval. Pă-
şim la fel, în aceeaşi fericită coloană care Îl are în
frunte pe Iisus Biruitorul, urmat de cei mai apropiaţi ai
Lui, apoi şi aceştia urmaţi de cei mai apropiaţi ai lor,
până la noi, care păşim pe urmele lor strălucitoare, în
aceeaşi cadenţă şi aliniere: Oastea Domnului Iisus –
206 Traian Dorz

familia Lui, Lucrarea Lui, sămânţa Lui divină şi tânără


ca El.

8. Iubirea noastră faţă de Domnul nostru n-a îmbă-


trânit cu anii, după cum nici Lucrarea Sa n-a îmbătrânit.
Iubirea, ca şi credinţa şi nădejdea noastră, s-a ma-
turizat, şi-a îmbunătăţit mereu calitatea, ca vinul cel
bun care, cu cât se învecheşte, devine mai de preţ.

9. Credinţa şi Dragostea noastră de Dumnezeu, ca-


re sunt ca nişte vinuri superioare, cu cât trec prin mai
multe experienţe şi decantări, cu cât trece peste ele tim-
pul, anii, zecile de ani, şi le desăvârşesc zecile de încer-
cări şi lupte, cu atâta capătă o mai mare valoare, cu
atâta se dovedesc mai de preţ şi cu atâta îşi îndulcesc
mai plăcut gustul lor adevărat.

10. Să rămânem în Hristos mereu mai deplin şi me-


reu mai devotaţi. Nu 30 sau 60, ci 100 la sută predaţi
rodnici pentru El. Făcând aşa, nu vom fi înşelaţi, nici
descurajaţi, nici îmbătrâniţi niciodată, ci vom merge din
tinereţe în tinereţe, din viaţă în viaţă, din cer în cer. Pâ-
nă ne vom înveşnici în tinereţea eternă, în viaţa eternă,
în cerul etern.

11. Ce frumoasă şi pe nesimţite este pentru un su-


flet credincios trecerea din realitatea asta pământească,
îngustă şi scurtă la realitatea cerească cea nemărginită
şi eternă!
Este aşa de frumoasă şi de pe nesimţite, ca trecerea
de la o cântare frumoasă la una şi mai frumoasă. De la
Întâi să fim 207

o stare dulce la una şi mai dulce. Ca de la o îmbrăţişare


fericită la una şi mai fericită.

12. Domnul şi Mirele nostru Iisus va face această


trecere atât de fericit şi de dulce, cum trece de liniştită
lumina de la o noapte cu lună plină la o zi cu soare plin.

13. Nici nu vom simţi că a fost o noapte, căci va fi


o trecere de lumină de la mare la şi mai mare. De la o
strălucire la o şi mai strălucire... Noaptea care a fost
cândva nu va mai fi niciodată.
Bucuria Luminii ne va şterge amintirea nopţii pe
totdeauna.

14. Pământul aduce învierea, ploaia aduce creşte-


rea, soarele aduce rodirea. Pământul, Ploaia şi Soarele
închipuie Învierea, Înălţarea şi Biruinţa.

15. Ce triunghi divin este acesta cu cele două laturi


pe pământ, iar cu vârful în cer! Naşterea, creşterea şi
rodul. Primăvara, vara şi toamna. Alt anotimp nici nu
mai există. Încep din nou cele trei.

16. Dar – iarăşi – ca să ai ani buni, trebuie să ai zile


bune. Şi ca să poţi avea zile bune, trebuie să ai ceasuri,
minute şi secunde bune, adică bine folosite şi harnic în-
cărcate cu rod şi spor sfânt.
Toată recolta şi tot culesul nostru de la sfârşit de-
pind de folosirea înţeleaptă a oricărui timp şi a oricărei
condiţii.
208 Traian Dorz

17. Fermentul este bun, soarele este prielnic, ploaia


este caldă, totul este binecuvântat, numai noi să fim pe
câmpul de muncă zi şi noapte în aceste zile, săptămâni
şi luni hotărâtoare.

18. Să ne desfătăm în toate aceste binecuvântări ca-


re se revarsă din belşug peste noi. Munca înţeleaptă,
frumoasă şi înviorătoare la care suntem împreună cu
Domnul nostru, cu îngerii Lui şi cu fraţii noştri lucrând
alături de noi este cel mai fericit har, de care trebuie să
ne bucurăm cel mai mult. Să o iubim cel mai puternic şi
să o facem cel mai cu drag!

19. Lucrarea în care suntem noi este o grădină a


Domnului, pe care Marele şi Dulcele Grădinar Iisus o
iubeşte cel mai mult; a sădit în ea cele mai frumoase
flori, cei mai nobili pomi, cele mai alese viţe. A investit
în ea cea mai înaltă iubire, cele mai adânci lacrimi, cel
mai inspirat Har, cea mai scumpă Jertfă!

20. Să ne desfătăm în Lucrarea acestei Tinereţi


eterne, să ne bucurăm de toate frumuseţile ei, – dar să
şi purtăm grijă de ea, muncind cu tot ce avem bun în
noi, ca să fie tot mai curată, tot mai rodnică, tot mai
frumoasă.
Spre bucuria Domnului şi Stăpânului nostru ceresc
şi spre fericirea noastră veşnică.
Aşa să ne ajute Dumnezeul nostru şi Stăpânul ei!
Amin.
Întâi să fim 209

Slăvit să fie Domnul,


căci El ne-a dăruit
lumina şi-ajutorul
s-ajungem la...

... SFÂRŞIT!
210 Traian Dorz

CUPRINS

Întâi să fim ............................................................ 4


În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh ...... 5
Trei Nume-n Unul Singur ......................................6
1. Întâi să fim ............................................................. 7
În fruntea luptei noastre ..................................... 12
2. Sinceritatea şi smerenia ...................................... 13
Sunt ochii mei ..................................................... 19
3. Slujba şi inima ..................................................... 20
Eternele-mi Poeme ............................................. 26
4. Ceea ce ne dă Hristos .......................................... 27
O, Sărbătoarea Ta… .......................................... 32
5. Totul în Hristos .................................................... 33
Vino, Vântule Ceresc .......................................... 39
6. Lucrarea Domnului Iisus .................................... 41
Pot să mă duc… ................................................. 47
7. Puterea şi primirea ei .......................................... 48
E ceru-n sărbătoare ........................................... 53
8. Să nu pierdem legătura ....................................... 54
Întâi să fim 211

Frumoasă este calea .......................................... 59


9. Semănat şi seceriş ................................................ 60
Alătură-te celor buni .......................................... 65
10. Cercetarea de sine ............................................. 66
Tu ne-arăţi, Iisuse ............................................. 72
11. Colaborarea în Domnul .................................... 74
Datorită numai Ţie ............................................. 80
12. Câte binecuvântări avem noi… ........................ 81
Întoarce-mi, Iubire ............................................. 86
13. Condiţia mântuirii ............................................. 87
Mă doare-adânc… ............................................. 93
14. Lucrarea profetică ............................................. 94
Ce loc frumos… .................................................. 99
15. Ce gând frumos! .............................................. 100
Te realeg pe Tine .............................................. 106
16. Despre cinstirea Maicii Domnului ................. 107
Plecăciune ţie ................................................... 113
17. Tineretul creator ............................................. 115
Iisuse, unde-i locul Tău .................................... 121
18. Să nu uităm în rugăciune ................................ 123
Cântările iubirii mele noastre .......................... 129
Curăţia şi creaţia ................................................... 130
Doamne, sunt din nou un tânăr ........................ 135
20. Plenitudinea puterii ......................................... 136
Iubirea nu-ncetează… ....................................... 142
21. Greutatea şi frumuseţea psalmilor ................ 143
Din Tine-i pacea dulce ..................................... 148
22. Rugăciunea şi mulţumirea .............................. 149
La capăt de milenii suntem .............................. 155
23. Greşeala şi observaţia ..................................... 157
212 Traian Dorz

O, muncă grea!… ............................................. 163


24. Intimitatea cu Dumnezeu ................................ 164
În mersul către Mâine… ................................... 170
25. Învierea – şi urmările ei .................................. 171
Ce tineri se lumină zorii ................................... 177
26. Talanţii şi cetăţile ............................................. 179
Frumoasă curăţie ............................................. 184
27. Bunurile duhovniceşti ..................................... 185
Doamne, ce cântare sfântă ............................... 190
28. Un Mire şi un Model ....................................... 191
Numai Tu mă poţi iubi ...................................... 196
29. Pământ şi Cer ................................................... 197
Să mă primească iarăşi .................................... 203
30. O tinereţe veşnică ............................................ 204
Întâi să fim 213

Colecţia «CUGETĂRI NEMURITOARE»


cuprinde:

1. Prietenul tinereţii mele


2. Mărgăritarul ascuns
3. Piatra scumpă
4. Lumina iubitului fiu
5. Calea bunului urmaş
6. Avuţia sfântului moştenitor
7. Păşunile Dulci
8. Săgeţile Biruitoare
9. Cununile Slăvite
10. Poruncile Iubirii
11. Răsplata Ascultării
12. Strălucirea Biruinţei
13. Crucea Mântuitoare
14. Eterna Iubire
15. Mărturisirea Strălucită
16. Porţile Veşniciei
17. Numele Biruitorului
18. Garanţia Veşnică
19. Lupta cea bună
214 Traian Dorz

20. Alergarea stăruitoare


21. Credinţa încununată
22. La Ţărmul întâlnirii
23. La capătul veşnic
24. La strălucirea viitoare
25. Întâi să fim
26. Dorim să fim
27. Acum să facem
28. Semănaţi Cuvântul Sfânt
Întâi să fim 215

Tehnoredactare computerizată,
îngrijirea ediţiei şi tipar:
Editura şi Tipografia «Oastea Domnului», Sibiu

Broşat la POLSIB SA, Sibiu