UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGII ALIMENTARE,
SIGURANŢA PRODUCŢIEI ALIMENTARE ŞI A MEDIULUI

EPIDEMIOLOGIE
- PROIECT -

Cadru didactic:
Şef lucrări dr. ing. Micşunica RUSU

Student:
Tiniuc Gabriela
Program de studii: CEPA 2d
Anul: IV

SUCEAVA, 2016
Tema: Rujeola

1
 CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................................................ 4
CAPITOLUL I.................................................................................................................................... 5
SURSA DE AGENT PATOGEN .................................................................................................. 5
I.1 Sursele de agent patogen ....................................................................................................... 5
CAPITOLUL II .................................................................................................................................. 6
PURTĂTORII DE AGENȚI PATOGENI ................................................................................... 6
II.1 Sursa de infecţie ................................................................................................................... 6
II.2 Purtătorii de agenți patogeni ............................................................................................... 6
CAPITOLUL III ................................................................................................................................ 7
MODURILE ȘI CĂILE DE TRANSMITERE ............................................................................ 7
III.1 Modurile de transmitere a virusului rujeolic ..................................................................... 7
III.2 Poarta de intrare a virusului rujeolic ................................................................................ 7
CAPITOLUL IV................................................................................................................................. 8
RECEPTIVITATEA ...................................................................................................................... 8
IV.1 Receptivitatea populaţiei ..................................................................................................... 8
IV.2 Nereceptivitatea ................................................................................................................... 8
IV.3 Imunitatea postinfecție........................................................................................................ 8
IV.4 Fondul imunitar populaţional ............................................................................................ 8
CAPITOLUL V .................................................................................................................................. 9
FACTORI FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC ............... 9
V.1 Izvorul de infecție .................................................................................................................. 9
V.2 Căile și mijloacele de transmitere a infecției ....................................................................... 9
CAPITOLUL VI ............................................................................................................................... 10
FORME DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC ............................ 10
CAPITOLUL VII ............................................................................................................................. 11
SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ .............................................................................. 11
CAPITOLUL VIII............................................................................................................................ 12
PREVENȚIA ................................................................................................................................ 12
VIII.1 Protecția receptivilor prin imunizare ............................................................................ 12
VIII.2 Vârsta de vaccinare ........................................................................................................ 12
2
 VIII.3 Cazurile de evitare a vaccinării ..................................................................................... 12
CAPITOLUL IX ............................................................................................................................... 13
CONCLUZIE GENERALĂ .......................................................................................................... 13
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................. 14

3
 INTRODUCERE

Rujeola sau în limbajul popular “pojarul” este o boală infecțioasă virală acută, contagioasă,
cauzată de virusul rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri. Acest grup de virusuri cauzează în
general afecțiuni respiratorii. Virusul rujeolic se transmite atunci când o persoana infectată tușește sau
strănută.
Virusul se raspândește cel mai frecvent în perioada de incubație, atunci când pacientul nu știe
că este bolnav și nu prezintă nici un simptom. Bolnavul este contagios cu 4 zile înainte ca erupția
cutanată tipică să apară și încă 4 zile după aceea. Perioada de incubație (intervalul de timp scurs între
momentul infectării și momentul apariției primelor simptome) durează între 7 și 18 zile. În general,
debutul bolii este brusc și virulent, cu febră ce poate depăși uneori 39 grade, la care se adăugă
indispoziția, durerile de cap, iar la scurt timp și semnele unei infecții respiratorii.
Aceast virusul rujeolic este foarte sensibil la caldură, solvenți organici(soluții de curățare),
ultraviolete însă rezistă foarte bine la frig (poate fi conservat ani de zile la -70 grade C). Înainte de
vaccinare aparea la varstele mici, în special sub vârsta de 8-9 ani, cu un vârf de incidență între 2 și 5
ani. În prezent adulții sunt mai susceptibili de a dezvolta boala datorită “epuizării” anticorpilor induși
prin vaccinare. Este o boală cu evoluție medie însă în țările sărace este răspunzătoare de numeroase
decese.
Complicaţiile pulmonare şi nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate şi sechele. Se
apreciaza că peste 1.500.000 de copii mor anual pe glob din cauza rujeolei. Considerând marea
morbiditate a rujeolei, complicaţiile şi mortalitatea, rujeola se numară, în cadrul bolilor infecţioase.
Vaccinarea este singura metodă certă de prevenire, vaccinul împotriva rujeolei administrându-
se sub forma vaccinului ROR la vârsta de 1 an, urmată de o revaccinare la 7-8 ani. Ca și orice vaccin
administrat, și acesta poate determina efecte secundare (durere locală, febră, erupții cutanate,
manifestări ale unei răceli, foarte rar chiar convulsii, encefalită). Acest vaccin oferă o proțecție mare,
de peste 95%. Vitamina A are un efect foarte benefic, reduce durata bolii și scade riscul de
complicații[1].

4
 CAPITOLUL I
SURSA DE AGENT PATOGEN

Agentul patogen se referă la genul Morbilivirus din familia Paramyxoviridae. Virusul rujeolic
este agentul causal. Acesta se întâlneşte la persoane sănătoase, deoarece nu există purtatori de virus
rujeolic.

I.1 Sursele de agent patogen

Sunt reprezentate de omul bolnav cu forme tipice și în mod predominant de cele atipice, care
pot fi semnalate inclusiv la unele persoane vaccinate. Contagiozitatea bolnavilor are o durată de 3-5
zile de la debutul bolii, și se reduce mult după 36-48 de ore de la apariția exantemului. Aceasta este
dependentă de existența hipersecreției de la nivelul căilor respiratorii care, prin aerosolizare și
formarea picăturilor septice în timpul expirului normal, sau al celui forțat ca urmare a tusei, vorbiriii
sau cântatului, diseminează virusul ce poate fi astfel inhalat de persoane receptive din anturajul
bolnavului. Purtătorii preinfecțioși reprezentați de persoane aflate în ultimă parte a incubației, cu
aproximativ 3-5 zile înaintea debutului, au un potențial ridicat de diseminare a virusului. Purtătorii
sanătoși au un rol epidemiologic redus deoarece disemineaza cantități mici de virus și pe o durată
scurtă. Purtătorii foști bolnavi nu prezintă contagiozitate[Vo,90]

Virusul rujeolic este rezistent la diferite temperaturi. Rezistă câteva saptămâni la frigider şi
mai multe luni în stare ingheţată la -150 sau -790 C. La 370 grade C îşi pierde jumatate din
infecţiozitate în 2 ore. La temperatura camerei şi la umiditate scăzută, rezistă mai bine dar, pierde 50-
70% din infecţiozitate în condiții de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete. Formolul
este cel care conduce la inactivarea virusului (timp de 4 zile la 370 grade C). Virusul rujeolic nu este
sensibil la nici un antibiotic.
Sensibilitatea către virusul rujeolic este de 100% la cei nevaccinaţi, ori care nu au suportat
această maladie. Convalescenţii după rujeola în 99% din cazuri rămân imuni pentru toată viaţa. Cazuri
de rujeola repetată sunt foarte rare[3]

5
 CAPITOLUL II
PURTĂTORII DE AGENȚI PATOGENI

II.1 Sursa de infecţie

Este exclusiv umană, reprezentată de bolnavi cu forme „tipice” de boală sau mai rar cu forme
modificate apărute la persoanele cu un anumit grad de imunitate. Chiar dacă este o boală
specifică copiilor, rujeola poate afecta și adulții. Cu toate că la copii această boală se manifestă relativ
blând, rujeola poate avea complicații serioase și poate fi chiar fatală la copii al căror sistem imunitar
este slab.
Răspândirea maladiei se face de la omul bolnav la cel sănătos pe calea aero-picături
realizându-se în timpul tusei, strănutului, graiului, plânsului.

II.2 Purtătorii de agenți patogeni

Bebelușii cărora nu se aplică schema de vaccinare antirujeolică sunt expuși la un risc mai mare
deorece la această vârstă vaccinul nu produce anticorpi la nivel protector. Dacă bebelușul este născut
dintr-o mamă care, la rândul ei nu are imunitate față de rujeolă (nevaccinată) are un risc de 100% să
facă boala, cu cât este mai mic, cu atât forma de boală va fi mai gravă.
Copiii cu boli cronice grave precum: neoplasme, leucemie, SIDA, suferințe neurologice grave,
imunocompromiși (adică nu au imunitate și nu reaționează la vaccinuri) care nu pot fi vaccinați, sau
chiar dacă ar fi vaccinați nu ar produce anticorpii necesari, schimb cei vaccinați nu se îmbolnăvesc și
nu transmit boala.
Gravidele care nu au anticorpi față de rujeolă sunt o categorie specială cu expunere mare față
de boală deorece pe parcursul sarcinii se produc modificări ale sistemului imunitar care devine mai
puțin reactiv în fața infecțiilor de orice fel. De aceea este important ca înainte să rămână însărcinată,
femeia să facă analize pentru depistarea nivelului anticorpilor antirujeolici. În cazul în care nu are
protecție vaccinul este absolut necesar, având grijă ca o lună după vaccinare să evite sarcina.
Transmiterea acestei infecţii se mai poate face de la mamă la făt intrauterin prin intermediul placentei.

Rujeola se înregistrează pe parcursul întregului an, dar mai ales în lunile de iarnă şi primăvară.
Boala la adolescenţi şi adulţi decurge mai grav decât la copii, cu simptome de intoxicaţie mult mai
pronunţate. Faţă de copii, la adulții pot aparea complicaţii grave ca encefalita, meningita, etc[4].

6
 CAPITOLUL III
MODURILE ȘI CAILE DE TRANSMITERE

Această boală afectează copiii sub un an (sugarii), care încă nu au atins vârsta de vaccinare
prevazută în schema națională a vaccinurilor obligatorii, copiii de orice vârstă care din diferite motive
nu au fost vaccinați, dar și adulții nevaccinați care nu au făcut boala în copilărie. Virusul se întâlnește
numai la om și se transmite în general în mod direct însă există și cazuri de transmitere a virusului în
mod indirect.
III.1 Modurile de transmitere a virusului rujeolic

 Modul direct de transmitere : virusul rujeolei, fiind un paramyxovirus, cu rezistență redusă în

mediul ambiental, se transmite prin doze infectante foarte mici, predominant prin picăturile
septice, în aglomerații, în general în condiții de viața neigienică.
 Modul indirect de transmitere: aerul, obiectele și mâinile recent contaminate, pot contribui,
mai ales în colectivități la transmitera virusului rujeolic[13].
III.2 Poarta de intrare a virusului rujeolic

Este reprezentată de mucoasa nazofaringiană şi conjunctivală. Unii autori au susţinut că poarta

de intrare a virusului ar fi numai mucoasa conjunctivală. După patrunderea prin mucoasă virusul
ajunge în ţesuturile linfoide, unde se multiplică (perioada de incubaţie).
Când s-a realizat o multiplicare maximă a virusului, acesta invadează sângele şi organele,
provocând primele manifestari ale bolii. Virusul rujeolic se izolează în această perioada din sânge, din
secreţii nazofaringiene şi din urină. În sânge, virusul rujeolic este localizat îndeosebi în leucocite unde
se multiplică (ceea ce explică leucopenia şi modificările cromozonice fregvente din rujeolă). Rujeola
este extrem de contagioasă în cazul femeilor gravide, persoanelor imunocompromise, precum și cele
cu deficit nutrițional având un risc crescut pentru complicații grave ca pneumonia și implicarea
sistemului nervos central. Cercetările au arătat că virusul se stabilizează în corpul nostru în 1-3
săptămâni, dar simptomele apar abia la 9-11 zile după infectare.
Virusul rujeolic are infecțiozitate mare, toți cei nevaccinați sau vaccinați incorect sunt neprotejați
și sunt vulnerabili. Cei care au trecut prin boală au anticorpi protectori. La fel și cei care sunt vaccinați
cu cele două doze de vaccin – doza 1 la vârsta de 12 luni, doza 2 la vârsta de 5 ani – au o imunitate
care îî protejează zeci de ani[5].

7
 CAPITOLUL IV
RECEPTIVITATEA

IV.1 Receptivitatea populaţiei

Constituie cel de al treilea factor determinant al procesului epidemiologic (ceilalţi doi: sursa
de agent patogen, modurile şi căile de transmitere).
Receptivitatea este generală pentru persoanele ce nu au făcut boala și nu au fost vaccinate. Preșcolarii
și școlarii, pâna la vârsta de aproximativ 15 ani, în absența vaccinarii, constituie grupurile cu risc
major[11].
IV.2 Nereceptivitatea

Este starea organismului, dobândită sau câştigată în timpul vieţii şi care asigură protecţia, cu
grade variate de intensitate, faţă de boli.
Nou-nascuții și sugarii până la vârsta de 6 luni, sunt în general nereceptivi. Populațiile izolate
geografic pot acumula în timp un numar mare de receptivi.
IV.3 Imunitatea postinfecție

Este eficientă pentru mulți ani și chiar pentru toată viața. După vaccinare protecția antirujeolă
poate depășii 15 ani dar cu unele diferențe individuale . Persistența pe termen lung a imunității ar
putea fi explicată prin tendința virusului rujeolei de a deveni latent dupa infecția acută continuând,
astfel sa fie un stimul antigenic pentru formarea anticorpilor. De asemenea, în același sens pot acționa
reinfecțiile care sunt asimptomatice dar pot stimula sinteza anticorpilor. Un rol este atribuit și
intervenției imunității mediate celular deoarece s-a observat că pacienții cu agamaglobulimie nu
înregistrează infecții repetate cu virusul rujeolei.
IV.4 Fondul imunitar populaţional

Este reprezentat de proporţia posesorilor de un anumit tip de anticorpi cu origine naturală

(trecerea prin boală) sau artificială (prin vaccinare). Receptivitatea la infecție este influențată de
numeroși factori, precum: vârsta, alimentația, stare de nutriție, stress, experiență imunologică,
comportament la risc, profesie, etc. Stabilirea starii de receptivitate se face prin analiza morbiditații și
mortalității, anchete epidemiologice și sero-epidemiologice[Ci,83].

8
 CAPITOLUL V
FACTORI FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI PROCESULUI
EPIDEMIOLOGIC
Orice boală transmisibilă poate exista numai sub forma unui lanţ continuu de procese
infecţioase legate unele de altele. Acest proces de extindere a infecţiei în masa populaţiei, poartă
numele de proces epidemiologic.

V.1 Izvorul de infecție

Izvorul de infecţie este primul factor epidemiologic principal fiind reprezentat de organismul
uman care adăposteşte sau creează condiţii de trai, de înmulţire a agentului patogen, de unde, pe o
cale sau alta infectează indivizi receptivi. Din această categorie fac parte:

 Bolnavii: sunt izvoare de infecţie pe durata perioadei de contagiozitate;

 Infectaţii inaparenţi: sunt persoane care suportă procesul infecţios, dar fără manifestări clinice
decelabile, au acelaşi rol ca izvoare de infecţie a bolnavilor cu forme de boală aparentă;

 Purtătorii: sunt organisme aparent sănătoase, dar care elimină un agent patogen, fără a avea
semne de boală. Ei se pot diferenţia în: purtători cronici (foşti bolnavi) și purtători temporari.

V.2 Căile și mijloacele de transmitere a infecției

Transmiterea microorganismelor patogene reprezintă al doilea factor epdemiologic primar,

obligatoriu pentru constituirea procesului epidemiologic. Această transmitere se face în două
moduri:
 Direct
 Indirect
Transmitere directă, realizată prin transferul direct, nemijlocit al agentului patogen de la izvorul
de infecţie la organisnul receptiv fără a interveni vreun element al mediului extern. Transferul se
face prin proiectarea norului de picături rezultat prin tuse, strănut, scuipare, vorbit, la o distanţă mai
mică de 1 metru între sursa de infecţie şi receptor.
Transmitere indirectă , în care agentul infecţios ajunge de la izvorul de infecţie la receptiv prin
intermediul unui singur element al mediului[7].

9
 CAPITOLUL VI
FORME DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Formele de manifestare epidemiologică precum și prevalența complicațiilor depind foarte mult

de caracteristicele tulpinii virusului rujeolei. Formele de manifestare depind de: numărul, dispersia
temporală și spațială a unor îmbolnaviri într-un grup populațional. Formele de manifestare ale
procesului epidemiologic sunt, în prezent, la nivel mondial, puternic influențate de vaccinarea
antirujeolică, acestea având o extensivitate și severitate semnificativ redusă față de etapa prevaccinală.
Formele de manifestare ale procesului epidemiologic sunt:
1. Manifestarea sporadică
2. Manifestarea endemică
3. Manifestarea epidemică

Manifestarea sporadică, cu predominanța formelor atipice, se întâlnește în țările unde

vaccinarea se practică pe bază de program. Unele cazuri sporadice se pot semnala și în grupurile de
copii vaccinați, la cei necuprinși în vaccinare și la adulți.
Manifestarea endemică nu este caracteristică rujeolei, dar poate fi înregistrată în colectivități
pentru asistența medico-socială (creșe, leagăne, case pentru copii, instituții pentru copii cu handicap
etc.) incomplet vaccinate și unde este posibil să fie crescută proporția celor cu inerție imunologică.
Manifestarea epidemică, frecvent întâlnită în trecut în toate ariile geografice, cu ciclizare la
2-5 ani și cu o durată de 3-4 luni, este în prezent semnalată în unele țări africane, sud-americane și
sud-est asiatice. În aceste țări nu se practică vaccinarea antirujeolică sau aceasta nu asigură o suficientă
acoperire pentru grupurile populaționale cu risc. În țările unde se asigură o acoperire vaccinală optimă,
în general peste 90% dintre grupurile cu risc, este posibilă înregistrarea unor "microepidemii" în cadrul
populațiilor defavorizate social-economic sau cu mentalități mistico-religioase[12].
În condițiile în care mai mulți factori acționează asociativ, pot determina reapariția epidemică
a rujeolei. Asa s-a întâmplat în România, în perioada decembrie 1996-iulie 1998, când s-a înregistrat
o ascensiune epidemică, cu 104,6 cazuri la 100.000 de locuitori față de 7,6 în 1991 și 9,6 în 1995. Cu
această ocazie s-a remarcat ponderea ridicată a îmbolnăvirilor printre copiii în vârstă de până la 2 ani
și la cei de 10-18 ani, iar 58% dintre cazuri au reapărut la persoanele vaccinate cu o singura doza de
vaccin antirujeolă[8].

10
 CAPITOLUL VII
SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ

Supravegherea persoanelor infectate cu virului rujeolic se va face prin:

 izolarea la domiciuliu
 izolarea în spital

În caz de spitalizare, personalul medico-sanitar va respecta precauțiunile universale precum și

pe cele specifice pentru bolile cu treansmitere aerogena.
• Izolarea cazului posibil pentru minim 5 zile de la debutul bolii în saloane special destinate;
• Întocmirea și stabilirea programului pentru vizitatori.

Pentru un pacient în perioada infectantă (din ziua apariției febrei până după a 5-a zi de la
apariția bolii), vor fi considerați contacții următorii:
• contacții apropiați: de domiciliu (persoanele din aceeași locuință) și orice persoana care a
avut în îngrijire copilul sau adultul contaminat;
• contacții de comunitate: copii și adulții din aceeași colectivitate (gradiniță, școală, instituții
de îngrijire de zi, loc de muncă), persoanele care locuiesc în același imobil cu cazul posibil, cei care
locuiesc pe aceeași stradă și persoanele care frecventează același loc de joacă.

Izolarea se face de la primele semne de boală până la 6 zile după apariţia erupţiei. Dezinfecţia
camerei bolnavului este absolut necesară. Suspecţii sunt izolaţi până la precizarea diagnosticului. Se
aplică în colectivităţile de copii, unde s-a ivit un caz, interzicerea intrării de noi copii receptivi şi de
vizitatori. Şcolile nu se închid, însă copiii sunt supuşi unui control medical zilnic. Copiii contacţi, la
care se cunoaşte data precisă a contactului, pot fi lăsaţi la şcoală primele zile de incubaţie, după care
este recomandat să fie izolaţi la domiciliu. Durata de protecţie se extinde la 3 săptămâni[9].

11
 CAPITOLUL VIII
PREVENȚIA

Depistarea bolnavilor trebuie făcută cât mai precoce (4 zile înainte şi 6 zile după apariţia
erupţiei). Se va evita contactul direct al celor receptivi cu cei bolnavi. Secţiile de rujeolă din spitale
vor fi cât mai riguros separate (contagiozitate mare, transmitere aerogenă).

VIII.1 Protecția receptivilor prin imunizare

 Protecţia prin imunizare pasivă se face cu gammaglobuline ”standard” sau specifice, cu efect
de protecţie, dacă se administrează în primele 5 zile de la contact şi cu efect de atenuare, dacă
se dau în următoarele zile de incubaţie. Durata protecţiei este de 3 săptămâni.
 Protecţia prin imunizare activă. În prezent, prevenirea rujeolei este cu succes asigurată prin
imunizarea în masă cu vaccinul cu virus rujeolic viu atenuat. Acest vaccin a arătat o înaltă
eficacitate, determinând o imunitate protectivă în circa 95% din cazuri, reducând substanţial
morbiditatea prin rujeolă.
VIII.2 Vârsta de vaccinare

În mod usual, se începe de la vârsta de 12 luni (chiar 15 luni după unii autori) şi ulterior se
face la orice vârstă. Experienţa a arătat că efectuarea sub vârsta de 12 luni poate reduce şansa şi gradul
seroconversiunii, din cauza persistenţei mai prelungite a anticorpilor transmişi de la mamă. Toţi
autorii sunt însă de accord că în cazurile de risc mare de contact infecţios pentru sugari (epidemii în
creşe, morbiditate mare la vârstă mică) este indicat să se facă vaccinarea de la vârsta de şase luni. În
aceste cazuri, este însă necesar să se repete vaccinarea la vârsta de 15 luni, pentru o protecţie completă
(sub 12 luni protecţia este de numai 67%). Copiii mai mari şi adolescenţii se vaccinează dacă sunt
receptivi. Dacă vaccinul este efectuat în primele 3 zile de la contact, vaccinul induce o protecţie, care
împiedică dezvoltarea rujeolei.

VIII.3 Cazurile de evitare a vaccinării

Vaccinarea antirujeolică se amână pentru 2-3 luni, dacă copilul a primit gammaglobuline,
sânge sau plasmă se exclud gravidele (risc de malformaţii la făt), copiii cu boli severe precum şi cei
cu imunitate alterată (boli de sânge) din cauza pericolului de dezvoltare a unor reacţii grave[Di,80].

12
 CAPITOLUL IX
CONCLUZIE GENERALĂ

Așadar, rejeola este extrem de contagioasă. Aceasta se răspândește în principal prin

intermediul picăturlor eliberate din nas, gât și gura unei persoane aflate în stadiul eruptiv al bolii sau
prin nucleii de picături transmiși aerian.
Chiar dacă este o boală specifică copiilor, rujeola poate afecta și adulții. Transmiterea bolii se
face in mod direct sau indirect. Bolnavul este contagios cu 4 zile înainte ca erupția cutanată tipică să
apară și încă 4 zile după aceea. Virusul rujeolic are infecțiozitate mare, toți cei nevaccinați sau
vaccinați incorect sunt neprotejați și sunt vulnerabili. Vaccinarea este singura metodă certă de
prevenire, vaccinul împotriva rujeolei administrându-se la vârsta de 1 an, urmată de o revaccinare la
7-8 ani.

13
 BIBLIOGRAFIE

Surse din cărți:

CIUFECU ELVIRA -Virusul rujeolos, Bacter. Virusol., 1983, 28, 311.

DINCA LEONTINA-Vaccinarea antirujeolica, Teza de doctorat, I.M.F. -Bucuresti., 1980

VOICULESCU MARIN GH., -Boli Infectioase vol. II, Editura Medicala, Bucuresti, 1990

11,12,13-Suport curs- Conf. dr. bioing. Maria POROCH - SERIŢAN

Surse virtuale:

1.http://www.pediatrucluj.ro/2012/02/08/rujeola-sau-pojarul/

3.http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/RUJEOLA-IMPORTANTA-PROBLEMA-DE15.php
4. https://www.scribd.com/doc/26656682/Procesul-Infectios
5. http://www.edumedical.ro/rujeola-pojar/cai-de-transmitere-si-complicatii//
7. extern.https://www.scribd.com/doc/225086824/Epidemiologie-Si-Sanatate-Publica
8.http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/RUJEOLA-IMPORTANTA-PROBLEMA-DE15.php
9.http://dspdambovita.ro/files/epidemiologie/metodologie/Metodologia%20de%20supraveghere%20
a%20rujeolei%20si%20rubeolei.pdf.

14