Capitolul 6

FRECAREA
/1, 6, 7, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 22/
 ORGANE DE MAŞINI

6.1. GENERALITĂŢI

a) Definiţii
Frecarea este interacţiunea unui corp aflat în mişcare cu alt corp sau cu
mediul înconjurător, care conduce la disipare de energie.
Forţa de frecare este rezistenţa opusă, în zonele de contact a două corpuri,
mişcării sau tendinţei de mişcare a unui corp pe suprafaţa celuilalt.
Observaţii
¾ Contactul poate fi direct sau indirect (prin intermediul unui al treilea corp numit
lubrifiant).
¾ Lucrul mecanic al forţei de frecare se transformă ireversibil în căldură.
¾ Frecarea este un fenomen dorit în unele aplicaţii (asamblări prin frecare,
frâne etc.), dar predomină cele în care este un fenomen nedorit (lagăre,
ghidaje etc.) pentru că:
• scade randamentul cuplelor, sistemului etc.;
• încălzirea conduce la dilatarea pieselor;
• produce uzarea suprafeţelor aflate în contact.

a) Clasificări
‰ După starea de mişcare:
• statică;
• cinetică.
Observaţie - Ff,statică ≈2 Ff,cinetică.
‰ După mişcarea relativă:
• de alunecare;
• de rostogolire;
• combinată (de alunecare şi rostogolire).
‰ După modul de ungere:
• uscată;
• limită;
• fluidă;
• mixtă.

6.2. FRECAREA USCATĂ DE ALUNECARE

În cazul în care între suprafeţele „necontaminate“ nu există niciun lubrifiant,
frecarea se numeşte riguros uscată. Ea se întâlneşte rar, numai în condiţii speciale de
laborator, tehnica vidului etc.
De aceea, în continuare va fi prezentată frecarea tehnic uscată, mult mai
frecvent întâlnită, corespunzătoare situaţiei în care între suprafeţele cuplei, care pot fi
contaminate (de exemplu oxidate), nu există lubrifiant introdus intenţionat (dar se
admite prezenţa aerului).

- 116 -
 ORGANE DE MAŞINI

6.2.1. Legile
Frecarea uscată de alunecare este caracterizată de trei legi care au fost
enunţate pe bază de experiment.
‰ Forţa de frecare nu depinde de aria nominală An şi de aria aparentă Aa de contact.
‰ Forţa de frecare este direct proporţională cu forţa de apăsare normală F:
Ff = μF (6.1)
‰ Forţa de frecare cinetică nu depinde de viteza relativă U.
În legătură cu prima lege, în figura 6.1 este reprezentat contactul dintre două
suprafeţe plane. Sub acţiunea forţei de apăsare normală F, pot fi puse în evidenţă trei
arii caracteristice contactului:
• aria nominală, An = l1⋅l2 (aria dreptunghiulară de laturi l1 şi l2);
• aria aparentă, A a = ∑ A k << A n (suma ariilor „petelor de contact“);
k

• aria reală, A = ∑ ⎛⎜ ∑ A k ,l ⎞⎟ << A a (suma contactelor rugozităţilor).

k ⎝ l ⎠
Prin calcule statistice, se poate
arăta că aria reală A este
proporţională cu forţa de apăsare
normală F. Deci, forţa de frecare Ff
depinde de aria reală A, şi nu de aria
nominală An sau de aria aparentă Aa.
În legătură cu a doua lege, factorul de
proporţionalitate μ = Ff / F este
coeficientul de frecare de alunecare,
care depinde de cuplul de materiale şi Fig. 6.1. Ariile caracteristice unui contact
de condiţiile de mediu.
Astfel, experimental se poate arăta că:
⎧≈ 0, 6 − atmosfera normală
⎪>> 1 − vid − oţel/oţel
⎪
μ⎨ (6.2)
⎪≈ 0,1 − atmosfera normală
⎪⎩> 0,5 − vid − grafit/grafit
Nu există o teorie care să explice legile frecării uscate pentru toate situaţiile
posibile. În schimb, au fost create teorii simple, care explică legile pentru anumite
cazuri particulare. Dintre acestea, în continuare vor fi prezentate două.

6.2.2. Teoriile

a) Teoria adezivă

Această teorie, creată pentru cuplele de frecare la care uzarea preponderentă

este cea adezivă, se mai numeşte şi a „micropunţilor de sudură“ sau a
„microjoncţiunilor“.

- 117 -
 ORGANE DE MAŞINI

În figura 6.2 este reprezentat, la nivelul

microgeometriei, contactul dintre două suprafeţe:
cea superioară fixă şi încărcată cu forţa F, iar cea
inferioară mobilă cu viteza U.
Sub acţiunea forţei F, rugozităţile celor
două suprafeţe vin în contact, se deformează mai
întâi în domeniul elastic, iar apoi plastic până
Fig. 6.2. Schiţă pentru teoria adezivă a
frecării uscate.
când se atinge limita de curgere σc a materialului
mai moale.
În acest „moment“ se formează micropunţile de sudură (microjoncţiunile) de arii
Ak, Ak+1,…, deci aria reală A = ΣAk, care este:
F
A= (6.3)
σc
Forţa de frecare Ff este tocmai forţa tangenţială necesară pentru „ruperea prin
forfecare“ a microjoncţiunilor. Dacă τr este limita de rupere a materialului cu
rezistenţă mai mică, atunci:
Ff = Aτ r (6.4)
Introducând (6.3) şi (6.4) în (6.1), se obţine:
F τ
μ= f = r (6.5)
F σc
ceea ce arată că într-adevăr coeficientul de frecare de alunecare μ depinde de
proprietăţile materialelor cuplei de frecare. Relaţia (6.5) este corectă numai calitativ,
nu şi cantitativ. Astfel, pentru o gamă foarte largă de materiale σc ≈ 5τr, ceea ce ar
însemna că indiferent de materiale şi de condiţiile de mediu μ ≈ 0,2. Evident, această
valoare nu este confirmată prin experiment. Totuşi teoria adezivă este importantă, în
special datorită simplităţii ei.

b) Teoria brăzdării

Această teorie a fost creată pentru cuplele de frecare la care uzarea

predominantă este cea abrazivă, unul dintre materiale fiind foarte dur, iar celălalt
foarte moale.
În figura 6.3 este schiţat contactul dintre o rugozitate „conică“ (cu unghiul la
vârf obtuz) a materialului dur şi suprafaţa materialului moale.
Observaţie - Modelarea geometrică a rugozităţii se poate face şi printr-un cilindru,
trunchi de con, semisferă etc. (în funcţie de procedeul de aşchiere cu
care s-a generat suprafaţa), dar pentru simplitatea relaţiilor s-a optat
pentru con.
Sub acţiunea forţei de apăsare normală ce revine rugozităţii, Fk, aceasta se
„afundă“ în suprafaţa moale pe o adâncime hk, corespunzătoare atingerii limitei sale
de curgere σc. Datorită mişcării relative cu viteza U, rugozitatea conică „brăzdează“
suprafaţa moale. Forţa de frecare Ff,k este tocmai forţa necesară acestei brăzdări care
se face prin „curgerea“ materialului moale.

- 118 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 6.3. Schiţă pentru teoria abrazivă a frecării uscate.

Contactul efectiv dintre rugozitate şi suprafaţa moale se face pe jumătate din

aria laterală a conului de rază rk şi înălţime hk. Proiecţia contactului pe un plan
perpendicular pe direcţia verticală a forţei Fk este aria AV,k, deci:
F
A V ,k = k (6.6)
σc
Acelaşi contact se proiectează pe un plan perpendicular pe direcţia orizontală a
forţei Ff,k după aria AH,k. Rezultă:
Ff ,k = σ c ⋅ A H ,k (6.7)
Ţinând cont de (6.1) se poate scrie:
F A 2 h 2
μ = f ,k = H ,k = ⋅ k = tgθ k < 1 (6.8)
Fk A V ,k π rk π
ceea ce arată că la o cuplă de frecare dur-moale coeficientul de frecare de alunecare
depinde de microgeometria suprafeţei dure. Şi această teorie, importantă în special
prin simplitatea ei, este criticabilă, de exemplu pentru considerarea aceleiaşi limite de
curgere σc a materialului moale, atât pe direcţia verticală a forţei Fk, cât şi în direcţia
orizontală a forţei Ff,k.

6.3. FRECAREA LIMITĂ DE ALUNECARE

Acest regim de frecare corespunde situaţiei în care pe suprafeţele cuplei sunt
„ancorate“ puternic straturi de lubrifiant (având grosimea de ordinul de mărime al
moleculelor), care însă nu separă complet cele două suprafeţe. Legăturile dintre
lubrifiant şi suprafeţe pot fi fizice (straturile de lubrifiant se numesc „adsorbite“) sau
chimice (straturi „chemisorbite“).
Forţa de frecare limită se calculează tot cu relaţia (6.1) şi de aceea modelarea
acestui regim de ungere se face tot cu teoria adezivă, prezentată în paragraful
precedent, referitor la frecarea uscată. Schiţa explicativă a modelului este redată în
figura 6.4.

- 119 -
 ORGANE DE MAŞINI

Sub acţiunea forţei F se stabileşte aria

reală A = ΣAk la atingerea limitei de curgere σc a
materialului mai moale. Deci relaţia (6.3) rămâne
valabilă.
Însă, în acest caz, aria reală are două
componente:
¾ αA = ΣαkAk, cu αk < 1 şi deci α < 1, aria
contactului direct dintre cele două suprafeţe ale
cuplei;
Fig. 6.4. Schiţă pentru teoria adezivă a ¾ (1-α)A = Σ(1-αk)Ak, aria contactului indirect
frecării limită. dintre suprafeţe (contactul se face prin
intermediul straturilor de lubrifiant).
Din acest motiv, forţa de frecare este o sumă de două forţe: una pentru
ruperea prin forfecare a microjoncţiunilor pe aria αA, iar alta pentru forfecarea
straturilor de lubrifiant pe aria (1-α)A. Dacă τl este tensiunea de forfecare a straturilor
de lubrifiant (evident τl << τr), atunci se poate scrie:
Ff = τ r ⋅ αA + τ l (1 − α )A (6.9)
Ţinând cont de (6.1) se obţine:
F ατ + (1 − α )r τ l
μ= f = r (6.10)
F σc
Deoarece τl << τr, rezultă că forţa de frecare limită este de 2…3 ori mai mică
decât cea uscată. Acest lucru face ca uzarea suprafeţelelor să scadă de sute sau chiar
mii de ori. De aici rezultă importanţa proprietăţii de „onctuozitate“ pe care o au unii
lubrifianţi, şi anume de a forma straturi adsorbite sau chemisorbite cu suprafeţele
cuplei de frecare.

6.4. FRECAREA FLUIDĂ DE ALUNECARE

Acest regim de frecare corespunde situaţiei în care suprafeţele cuplei sunt
complet separate de un „film“ (strat) de lubrifiant „portant“ (fig. 6.5).
Observaţie - Filmul de lubrifiant este portant în sensul că preia forţa de apăsare
normală F.
Suprafaţa superioară este fixă, iar cea
inferioară este mobilă cu viteza U. Sistemul
de coordonate cel mai folosit în problemele
de lubrificaţie consideră axa x în sensul
mişcării relative şi axa y în direcţia grosimii
filmului. Viteza straturilor de lubrifiant
variază pe grosimea filmului de la zero
(la contactul cu suprafaţa fixă) la U (la
contactul cu suprafaţa mobilă). Deoarece
Fig. 6.5. Schiţă grosimea h este variabilă în direcţia x, rezultă
pentru frecarea fluidă. că alura distribuţiei de viteze u(y) este
variabilă în sensul mişcării relative (fig. 6.5).

- 120 -
 ORGANE DE MAŞINI

Uzual, grosimea filmului este h = 1…100 μm. Ea este legată de

microgeometria suprafeţelor (înălţimile rugozităţilor), iar în cazul în care „ungerea“
se face prin intermediul unui circuit exterior trebuie corelată şi cu „nivelul de filtrare“
al instalaţiei.
Forţa de frecare fluidă este caracterizată de cu totul alte legi decât cea
corespunzătoare frecării uscate, depinzând de tensiunea de forfecare a straturilor de
lubrifiant τ şi de aria nominală de contact An. Astfel, pentru fluidele newtoniene (cum
sunt uleiurile minerale), tensiunea τ este direct proporţională cu gradientul vitezei pe
grosimea filmului (v. fig. 7.1):
du
τ=η (6.11)
dy
Observaţie - Factorul de proporţionalitate η, se numeşte viscozitatea dinamică a
lubrifiantului.
Dacă se consideră aria nominală elementară dAn, atunci forţa de frecare fluidă
infinitesimală corespunzătoare este:
du
dFf = τ ⋅ dA n = η dA n (6.12)
dy
În cazul particular al unei
curgeri de tip Couette, la care
suprafeţele paralele ale cuplei se
consideră perfect netede (li se
neglijează microgeometria),
h = const. şi distribuţia de viteze pe
grosimea filmului este liniară (fig. 6.6).
Deci:
du U Fig. 6.6. Schiţă pentru curgerea de tip Couette.
τ=η =η (6.13)
dy h
şi:
U
Ff = η An (6.14)
h
Dacă prin analogie cu frecarea uscată, se defineşte în mod convenţional
coeficientul de frecare fluidă μ = Ff/F şi se consideră că raportul dintre forţa F şi aria
nominală An este presiunea medie pm, atunci:
U
η An
Ff h η⋅ U
μ= = = (6.15)
F F pm ⋅ h
Considerând nişte valori uzuale ale acestor mărimi, η = 0,02 Pa⋅s, U = 1 m/s,
pm = 1 MPa şi h = 20 μm, se obţine μ=0,001. Rezultă că forţa de frecare fluidă de
alunecare este mult mai mică decât cea uscată sau limită, iar uzarea corespunzătoare
este teoretic nulă (pentru că nu există contact direct între suprafeţele cuplei).

- 121 -
 ORGANE DE MAŞINI

Pentru a întări ideea conform căreia forţa de frecare (şi implicit momentul de
frecare şi puterea consumată prin frecare) fluidă se calculează cu totul altfel decât la
frecarea uscată sau limită, în continuare sunt prezentate două aplicaţii ale curgerii de
tip Couette.
În figura 6.7 este redată schiţa de principiu a unui lagăr radial hidrodinamic la
care se consideră că fusul de diametru d şi turaţie n este concentric cu cuzinetul
nerotitor de diametru D (ipoteza Petrov).
Observaţie - Diametrele nominale ale fusului şi cuzinetului coincid, dar cotele
efective diferă (D > d) astfel încât jocul diametral este J = D - d.

n
Fig. 6.7. Lagăr radial hidrodinamic în ipoteza Fig. 6.8. Lagăr axial hidrostatic.
Petrov.

Datorită concentricităţii, interstiţiul dintre fus şi cuzinet este de grosime

constantă h = J/2 = (D - d)/2. Ţinând cont că viteza relativă este U = πDn şi că aria
nominală este An = πDB, se poate scrie:
U πDn 2π 2 ηnD 2 B
Ff = η ⋅ ⋅ A n = η ⋅ ⋅ πDB = (6.16)
h J J
2
Momentul de frecare corespunzător este:
D π 2 ηnD 3 B
M f = Ff ⋅ = (6.17)
2 J
Puterea consumată prin frecare se poate determina fie în funcţie de viteza
liniară U, fie de cea unghiulară ω = 2πn:
2π 3 ηn 2 D 3 B
Pf = Ff ⋅ U = M f ⋅ ω = (6.18)
J
În figura 6.8 este schiţat un lagăr axial hidrostatic. Partea fixă are buzunarul
de diametru Db, iar pragul inelar se întinde până la diametrul arborelui D. Arborele
are turaţia n şi este încărcat cu forţa axială F. Suprafaţa frontală a arborelui este
paralelă cu pragul inelar al părţii fixe, deci grosimea interstiţiului este h = const.
Curgerea „circumferenţială“ a lubrifiantului este de tip Couette, dar cu viteza ω⋅r
variabilă cu raza.

- 122 -
 ORGANE DE MAŞINI

Dacă la raza r şi unghiul θ se consideră aria nominală elementară dAn, de

deschidere radială dr şi respectiv unghiulară dθ, atunci momentul de frecare
infinitezimal corespunzător este:
ωr
dM f = r ⋅ dFf = r ⋅ η ⋅ ⋅ rdθ ⋅ dr (6.19)
h
Momentul de frecare total se obţine prin integrarea celui elementar:
D
2π 2
2πηn π 2 ηn D 4 − D 4b
Mf = ∫∫ dM f =
h D
∫ ∫
dθ r 3dr =
0 b
h
⋅
16
(6.20)

2
În final, ţinând cont că ω = 2πn, se poate calcula şi puterea consumată prin
frecare:
π 3ηn 2 D 4 − D 4b
Pf = M f ⋅ ω = ⋅ (6.21)
h 8

6.5. FRECAREA MIXTĂ DE ALUNECARE

Regimul de frecare mixt corespunde situaţiei în care „zonal“ şi/sau
„temporal“ se întâlnesc diferite regimuri de frecare (uscată, limită, fluidă).
Convenţional, forţa de frecare mixtă se calculează tot cu relaţia (6.1).
Corelaţia dintre diferitele regimuri de frecare poate fi analizată prin varierea
unui parametru funcţional important la o aceeaşi cuplă de frecare.
De exemplu, la un lagăr radial hidrodinamic, se poate studia evoluţia
coeficientului de frecare μ în funcţie de turaţia n a fusului. Această dependenţă,
obţinută experimental, se numeşte „curba Stribeck“ şi este redată în figura 6.9.
μ

I II III

Experimental
Petrov

0 n
hm Petrov
I II III

Experimental

0 n
Fig. 6.9. Grafice pentru corelarea diferitelor regimuri de frecare.

- 123 -
 ORGANE DE MAŞINI

În aceeaşi figură poate fi urmărită şi variaţia grosimii minime a filmului de

lubrifiant hm în funcţie de turaţia fusului.
Alături de cele două curbe experimentale, sunt trasate şi graficele teoretice
corespunzătoare ipotezei Petrov (fusul este concentric cu cuzinetul).
Analizând curba Stribeck, pot fi puse în evidenţă trei zone:
‰ I – la pornire/oprire, turaţia este mică, grosimea filmului este mică, iar
coeficientul de frecare are valori ridicate. Deci frecarea este uscată şi/sau
limită.
‰ II – în regim tranzitoriu, turaţia este relativ mică în comparaţie cu turaţia
de funcţionare, grosimea filmului este relativ mică, dar coeficientul de
frecare este scăzut. Regimul de frecare este mixt.
‰ III – în faza de funcţionare (regim staţionar), turaţia este mare, grosimea
de film este mare, iar coeficientul de frecare este redus. În această fază
frecarea este fluidă.
Observaţie - La creşterea turaţiei, cele două curbe experimentale tind asimptotic spre
graficele teoretice, dar la turaţii mici diferă net de acestea. Explicaţia
este aceea că la pornire/oprire frecarea nu este fluidă, aşa cum
presupune ipoteza Petrov.
În concluzie, deşi se numeşte lagăr radial „hidrodinamic“, funcţionarea sa este
caracterizată de mai multe tipuri de frecare, şi nu numai de frecarea fluidă. De aceea,
este bine ca:
• pornirile şi opririle să se facă în gol, şi nu în sarcină;
• durabilitatea să se exprime în număr de porniri/opriri, şi nu în ore ca la alte
organe de maşini (de exemplu: rulmenţi);
• să se prevadă pentru fus şi cuzinet un cuplu de materiale „antifricţiune“,
astfel încât uzarea suprafeţelor lor la porniri/opriri să fie cât mai mică;
• eventual, dacă se justifică un cost ridicat, funcţionarea să fie „hibridă“, adică
regimul staţionar să fie hidrodinamic, dar pornirile şi opririle să se facă
hidrostatic.

6.6. FRECAREA USCATĂ, LIMITĂ SAU

MIXTĂ DE ROSTOGOLIRE
Înţelegerea problematicii frecării uscate, limită sau mixtă de rostogolire, se
poate face analizând un contact „real“ cilindru-plan la care ambele corpuri sunt
deformabile în domeniul elastic.
Mai întâi însă, se consideră cazul „nereal“ al contactului corp prismatic
(cu n feţe)-plan, la care suprafeţele aflate în contact sunt perfect rigide. În figura 6.10
s-a schiţat un astfel de contact pentru cazul n = 6.
Corpul prismatic este încărcat cu forţa normală de apăsare F şi cu forţa
orizontală F*. Reacţiunile corespunzătoare sunt forţa verticală F, care trebuie plasată
în dreptul axei instantanee de rotaţie (AIR), deci la marginea contactului şi forţa de
frecare de alunecare μaF.

- 124 -
 ORGANE DE MAŞINI

Analizând forţele care acţionează pe orizontală, se poate scrie:

F∗ = μ a ⋅ F (6.22)
Din bilanţul momentelor faţă de punctul x:
F∗ ⋅ b = F ⋅ a (6.23)

rezultă:
F⋅a
F∗ = (6.24)
b
Cu ajutorul relaţiilor (6.22) şi (6.24)
pot fi puse în evidenţă patru situaţii de b
mişcare relativă între cele două corpuri:
¾ repaus, dacă:
a
μ a F > F∗ < F (6.25) Fig. 6.10. Schiţă pentru frecarea uscată, limită
b
sau mixtă de rostogolire.
¾ alunecare, dacă:
a
μ a F < F∗ < F (6.26)
b
¾ rostogolire, dacă:
a
μ a F > F∗ > F (6.27)
b
¾ alunecare şi rostogolire, dacă:
a
μ a F < F∗ > F (6.28)
b
Deci, rostogolirea este caracterizată de raportul a/b care poate fi considerat un
fel de „coeficient de frecare de rostogolire“. Practic, pentru ca mişcarea relativă să fie
numai de rostogolire trebuie ca:
a ⎛ π⎞
= tg⎜ ⎟ < μ a (6.29)
b ⎝n⎠
de unde:
π
n> (6.30)
arctgμ a
Dacă n → ∞ (corpul prismatic tinde spre un cilindru), această condiţie este
satisfăcută indiferent de valoarea coeficientului μa. Rezultă că în cazul unui contact
cilindru-plan, la care ambele corpuri sunt perfect rigide, întotdeauna se produce
rostogolire „pură“ (fără alunecare).

- 125 -
 ORGANE DE MAŞINI

În realitate însă, corpurile sunt deformabile şi de aceea contactul real cilindru-

plan, cu ambele corpuri elastice este mai apropiat de contactul corp prismatic-plan, cu
ambele corpuri perfect rigide.
Analizând contactul cilindru elastic-plan rigid (fig. 6.11,a), şi contactul
cilindru rigid-plan elastic (fig. 6.11,b), prin „suprapunere de efecte“ se poate ajunge
la contactul real cilindru-plan, ambele elastice (fig. 6.11,c).

Fig. 6.11. Schiţele contactelor cilindru-plan.

Corpurile fiind deformabile, pe aria nenulă de contact apar tensiuni normale σ

şi tangenţiale τ, datorită cărora axa instantanee de rotaţie nu mai este la marginea
contactului, ci la cota f < a faţă de axa verticală. Astfel, coeficientul de frecare de
rostogolire este:
f
μr = (6.31)
r
Practic, pentru calcule curente, coeficientul de frecare de rostogolire se
determină cu relaţia:
k
μr = (6.32)
r
în care, în funcţie de cuplul de materiale, k = 10-4…10-3 mm1/2.
Rezultă că forţa de frecare uscată, limită sau mixtă de rostogolire pură este
foarte mică (μr ≅ 0,001), iar uzura corespunzătoare ei este de asemenea foarte mică.
Însă, în foarte multe situaţii, rostogolirea este însoţită de alunecare, ceea ce face ca
μr ≅ 0,01şi uzarea suprafeţelor să fie mai mare.
Astfel, în figura 6.12 este prezentat cazul unui rulment radial cu bile, la care
contactul dintre o bilă şi calea de rulare a inelului sau interior se face în mai multe
puncte a, b, …, e.
Dintre acestea, numai în b şi d raportul razelor corespunzătoare este egal cu
raportul vitezelor unghiulare, care este tocmai raportul de transmitere constant.
Rezultă că numai în b şi d rostogolirea este pură, în restul punctelor existând şi
alunecare. Ca urmare, uzura căii de rulare, prezentată în partea de jos a figurii, este
neuniformă.

- 126 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 6.12. Contactul bilă-cale de rulare la un rulment radial cu bile.

6.7. MODALITĂŢI DE REALIZARE A UNUI FILM DE

LUBRIFIANT PORTANT

Cunoaşterea acestor modalităţi este foarte importantă deoarece regimul de

frecare fluid este caracterizat de forţe de frecare foarte mici şi uzură teoretic nulă.

a) Filmul hidrodinamic prin efect de pană

Apariţia unui astfel de film, schiţat în figura 6.13,a, necesită îndeplinirea
simultană a următoarelor trei condiţii:
• să existe mişcare relativă între suprafeţele cuplei, de exemplu ca în figură,
cea superioară să fie fixă, iar cea inferioară să fie mobilă cu viteza U;
• interstiţiul să fie convergent în sensul mişcării relative;
• să se asigure o cantitate suficientă de lubrifiant, astfel încât interstiţiul
convergent dintre cele două suprafeţe să fie în permanenţă „plin“.

Fig. 6.13. Modalităţi de realizare a unor filme de lubrifiant portante.

- 127 -
 ORGANE DE MAŞINI

Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, prin forfecarea straturilor de lubrifiant

datorită curgerii sale prin interstiţiu, în lubrifiant apare de la sine o distribuţie de
presiuni (asimetrică în direcţia mişcării relative, cu un maxim spre sfârşitul „zonei
portante“) care preia sarcina F. Filmul hidrodinamic prin efect de pană este
„autoportant“.

Consideraţii teoretice
Fie un element paralelipipedic de fluid (fig. 6.14), pentru care se vor scrie
ecuaţiile de echilibru dinamic. Pentru simplitatea scrierii, se consideră mai departe
notaţia τ în locul lui τxy, deoarece nu se analizează curgerea decât pe direcţia x.

⎛ ∂τ ⎞
y ⎜⎜ τ xy + xy dy ⎟⎟ dz ⋅ dx
⎝ ∂y ⎠

⎛ ∂p ⎞
⎜ p + dx ⎟ dy ⋅ dz
p ⋅ dy ⋅ dz ⎝ ∂x ⎠

τ xy ⋅ dz ⋅ dx

x
O

Fig. 6.14. Forţele care acţionează asupra unui element de fluid.

Ecuaţia de echilibru dinamic pe direcţia x este:

⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂p ⎞
pdydz + ⎜ τ + dy ⎟dxdy − τdxdz − ⎜ p + dx ⎟dydz = 0 (6.33)
⎝ ∂y ⎠ ⎝ ∂x ⎠
Prin dezvoltări ale acesteia se obţine succesiv:
∂τ ∂p
dxdy − dxdy = 0
∂y ∂x
∂p ∂τ
= (6.34)
∂x ∂y
S-a obţinut ecuaţia fundamentală a portanţei hidrodinamice, care se
interpretează astfel: variaţia presiunii în film pe lungimea sa implică variaţia tensiunii
în film pe grosimea sa.
Pentru a se înţelege mai bine mecanismul formării presiunilor în film, se face
în continuare o tratare analitică.

- 128 -
 ORGANE DE MAŞINI

Vitezele în film. Dacă se utilizează legea lui Newton a tensiunii tangenţiale,

expresia precedentă devine:
∂p ∂ ⎛ ∂u ⎞
= ⎜η ⎟ (6.35)
∂x ∂y ⎝ ∂y ⎠
În ipoteza enunţată anterior că viscozitatea lubrifiantului este constantă pe
dη
grosimea filmului, = 0 , ecuaţia (6.35) se integrează în forma:
dy
∂ 2 u 1 ∂p
= ;
∂y 2 η ∂x
1 ∂p 2
u= y + C1 y + C 2 (6.36)
2η ∂x
Condiţiile la limită din care rezultă constantele:
a) pentru y=0, u=U ⇒ C2=U;
⎛ 1 ∂p U⎞
b) pentru y=h, U=0 ⇒ C1 = −⎜ h+ ⎟
⎝ 2η ∂x h⎠
Folosind expresiile acestor constante, ecuaţia de viteze din film (6.36) devine:
1 ∂p ⎛ y⎞
u=− y (h − y ) + U⎜ 1 − ⎟ (6.37)
2η ∂x ⎝ h⎠
⎛ ∂p ⎞
S-a obţinut expresia vitezei din film, care este o funcţie v = f ⎜ y , ⎟ . Se
⎝ ∂x ⎠
observă din analiza acestei expresii că un gradient de presiune negativ accelerează
mişcarea, iar un gradient pozitiv o încetineşte.

Debitul de fluid volumetric pe unitatea de lungime transversală

(după direcţia Oz) este:
h
1 ∂p 3 Uh
q = ∫ udy = − h + . (6.38)
0 12η ∂x 2
Observaţie. La gaze (fluide compresibile) se lucrează cu debitul masic egal cu ρq.

Ecuaţia lui Reynolds. În regimuri staţionare, se impune ca debitul să fie un

invariant, adică:
∂q
= 0. (6.39)
∂x
Utilizând pe (6.38) în (6.39), se obţine:
∂ ⎛ h3 ∂p ⎞ ∂h
⎜ ⎟ = 6U . (6.40)
∂x ⎝ η ∂x ⎠ ∂x

- 129 -
 ORGANE DE MAŞINI

S-a obţinut ecuaţia hidrodinamică de bază pentru lagărul infinit. Ecuaţia este
cunoscută sub denumirea de ecuaţia lui Reynolds.
Pentru lagărul finit (cu lungime finită după z), ecuaţia lui Reynolds are forma:

∂ ⎛ h3 ∂p ⎞ ∂ ⎛ h 3 ∂p ⎞ ∂h
⎜ ⎟+ ⎜ ⎟ = 6U . (6.41)
∂x ⎝ η ∂x ⎠ ∂z ⎝ η ∂z ⎠ ∂x

În ipoteza unei curgeri izoterme (temperatura este constantă în film), ecuaţia

anterioară capătă forma:

∂ ⎛ 3 ∂p ⎞ ∂ ⎛ 3 ∂p ⎞ ∂h
⎜h ⎟ + ⎜h ⎟ = 6Uη . (6.42)
∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂z ⎝ ∂z ⎠ ∂x

Rezolvarea ecuaţiei lui Reynolds (integrarea ei) se face utilizând şi ecuaţia

grosimii filmului, h=h(x,y,z). Se obţine astfel câmpul de presiuni p=p(x,z).
Pentru a se înţelege mai bine mecanismul formării presiunilor în film, se face
raţionamentul următor. Din expresia (6.34) se obţine, în ipoteza că presiunea este
constantă pe grosimea filmului:

∂p
∂z = dy ;
∂x

∂p
τ= y + C. (6.43)
∂x

Constanta C rezultă condiţia la limită: pentru y = 0, τ = τo ⇒ C=τo.

Ca urmare, expresia (6.43) devine:

∂p
τ = τo + y. (6.44)
∂x
Interpretarea acestei expresii: tensiunile tangenţiale din film au întotdeauna o
variaţie liniară. Pentru y = h, tensiunea devine:

∂p
τh = τo + h. (6.45)
∂x

Viteza medie a filmului rezultă din debitul volumetric dat de (16.17).

q 1 ∂p 2 U
um = =− h + . (6.46)
h 12η ∂x 2

Observaţia 1. Deoarece – conform lui (6.38) – debitul volumetric q este

constant indiferent de coordonata x (adică de secţiunea filmului),
atunci viteza medie a filmului um dată de (6.46) trebuie să crească

- 130 -
 ORGANE DE MAŞINI

odată cu reducerea lui h (adică spre ieşirea din interstiţiu). Acest

lucru se observă pe alura distribuţiilor de viteze în lungul
filmului (fig. 6.13), mai concave spre intrare şi din ce în ce mai
convexe spre ieşirea din interstiţiu.
∂p
Într-o anumită secţiune, = 0 , deci presiunea are un extrem
∂x
(se demonstrează în teoria lubrificaţiei hidrodinamice că acest extrem este un
maximum). Ca urmare:
• din expresia vitezei în film (6.37) rezultă că distribuţia de viteze în secţiune
are variaţia liniară:
⎛ y⎞
u = U⎜ 1 − ⎟ . (6.47)
⎝ h⎠
• din expresia vitezei medii (6.46) rezultă:
U
um = . (6.48)
2
• din (6.44) şi (6.45) rezultă că:
τ = τ 0 = τ h = ct. (6.49)
Deci valoarea maximă a presiunii se obţine în secţiunea în care:
• variaţia vitezei în film este liniară;
• tensiunea în film este constantă.

b) Filmul hidrodinamic prin efect de expulzare

Realizarea unui astfel de film, schiţat în figura 6.13.b, necesită îndeplinirea

simultană a două condiţii:
• să existe mişcare relativă de apropiere a celor două suprafeţe ale cuplei (care
pot fi şi paralele), de exemplu ca în figură, cea inferioară să fie fixă, iar cea
superioară mobilă cu viteza V;
• să se asigure o cantitate de lubrifiant suficientă pentru ca interstiţiul dintre
cele două suprafeţe să fie în permanenţă plin.
Şi în acest caz, dacă sunt îndeplinite cele două condiţii, prin forfecarea
straturilor de lubrifiant datorită „expulzării“ (în engleză „squeeze film“) sale dintre
cele două suprafeţe, în lubrifiant apare de la sine o distribuţie de presiuni (simetrică
într-un plan perpendicular pe direcţia mişcării relative) care preia sarcina F. Deci şi
filmul hidrodinamic prin efect de expulzare este „autoportant“.
Observaţii
¾ Pentru continuitate, mişcarea de apropiere trebuie să fie „vibratorie“.
¾ De multe ori, efectele hidrodinamice prin efect de pană şi de
expulzare se suprapun, de exemplu la lagărele radiale hidrodinamice
cu sarcini dinamice.

- 131 -
 ORGANE DE MAŞINI

Din punct de vedere hidrodinamic, se mai fac următoarele observaţii.

Se modifică condiţia de continuitate (6.39), care devine în forma cu un nou termen
(tot la fluide incompresibile):
dq dh
+ =0 (6.50)
dx dt
Se obţine aceeaşi ecuaţie de viteze (6.37) şi acelaşi debit volumetric p unitatea
de lungime transversală (6.38); ca urmare, (6.50) devine:
d ⎛ h 3 dp ⎞ dh
⎜⎜ ⎟⎟ = − (6.51)
dx ⎝ 12η dx ⎠ dt
Considerând că grosimea filmului h şi viscozitatea dinamică η sunt constante
pe direcţia Ox, rezultă din expresia anterioară:
d2p 12η dh
=− 3 (6.52)
dx 2
h dt
Expresia (6.52) arată că distribuţia de presiuni este parabolică (v. fig. 6.13), şi
dh
anume: suprapresiuni, dacă < 0 , adică suprafeţele se apropie.
dt
Forma distribuţiei de viteze este:
• cu convexitate mai mică în centru (lubrifiantul este încă reţinut şi portanţa
este mai mare);
• cu convexitate mai mare spre ieşire (lubrifiantul este accelerat şi portanţa
este mai mică).

c) Filmul hidrostatic
Pentru realizarea unui astfel de film, schiţat în figura 6.13,c, pe una dintre
suprafeţele cuplei se prelucrează un buzunar (degajare) în care lubrifiantul este
pompat cu o anumită presiune printr-o instalaţie de ungere. Suprafaţa din jurul
buzunarului se numeşte „prag“. Distribuţia de presiuni, care este constantă în dreptul
buzunarului şi scade până la zero în exteriorul pragului, permite preluarea sarcinii F.
Filmul hidrostatic este numai „portant“ pentru că funcţionarea sa este dependentă de
performanţele de pompare ale circuitului exterior de ungere.
Observaţii
¾ La un film hidrostatic, mişcarea relativă nu este obligatorie. Astfel,
există reazeme hidrostatice (nu există mişcare relativă) sau lagăre
hidrostatice (există mişcare relativă).
¾ În general, la un film hidrostatic, suprafeţele active sunt paralele, deci nu
se pune problema unui interstiţiu convergent. Dacă există însă abateri de
la paralelism şi există mişcare relativă între suprafeţele cuplei, atunci
peste fenomenele hidrostatice se suprapun cele hidrodinamice.

- 132 -
 ORGANE DE MAŞINI

În lipsa vitezei relative, U = 0 , viteza medie în film dată de (6.46) devine în cazul
lagărului infinit după Oz:
q 1 ∂p 2
um = =− h (6.53)
h 12η ∂x
Deoarece grosimea filmului este constantă, h = const., iar condiţia de continuitate
impune ca debitul să fie constant, q = const., rezultă că viteza medie în film este
∂p
constantă, um = const. şi, ca urmare, rezultă din (16.37) că = const. , adică
∂x
presiunea variază liniar în film.
Ecuaţia de viteze (6.37) devine:
1 dp
u=− y (h − y ) (6.54)
2η dx

6.8. ALTE ASPECTE SPECIFICE REGIMURILOR

DE FRECARE-UNGERE

Particularităţile ungerii cu gaze

Ideea de a folosi gazele drept lubrifiant este veche de un secol. Dar utilizările
practice în lubrificaţie au apărut numai în ultimele decenii. Acest interes aplicativ este
datorat proprietăţilor specifice ale gazului în raport cu mediile lichide.
Viscozitatea gazelor este mai redusă de zeci şi sute de ori decât cea a
celorlalte fluide. Exemplu: viscozitatea aerului la 20oC este:
a) 1/1000 din cea a uleiurilor (uşoare);
b) 1/50 din cea a apei.
Efectul principal al viscozităţii reduse îl constituie frecările interne mici
(în acelaşi raport), şi, ca urmare, se determină avantajele:
a) pierderi energetice mici;
b) căldură redusă produsă prin frecare.
Este de menţionat, de asemenea, variaţia redusă a viscozităţii cu temperatura.
Se menţionează şi stabilitatea mare fizico-chimică, chiar în medii radioactive. Un alt
avantaj ar fi: regimul dinamic cu turbulenţe reduse.
Dar există şi dezavantaje în cazul utilizării gazelor ca lubrifiant:
a) viscozitatea redusă determină micşorarea presiunii portante generate de
filmele de gaz, deci capacitatea lor portantă este mai redusă;
b) expansibilitatea mare determină asigurarea de etanşări complexe;
c) precizia mare de formă şi microgeometrică a suprafeţelor cuplei.
Se constată că expansibilitatea şi compresibilitatea mărită conduc la variaţii
mari de volum specific sau densitate. Ca urmare, comportarea gazelor se depărtează
de cea a lichidelor.

- 133 -
 ORGANE DE MAŞINI

Funcţionarea lagărelor cu gaze:

a) se poate realiza pe cale gazodinamică (GD) sau gazostatică (GS);
b) regimul de ungere poate fi laminar sau turbulent (ultimul la turaţii
ridicate).
Din consideraţiile anterioare rezultă utilizarea gazelor în direcţiile de bază:
a) la turaţii extrem de mari (se ajunge chiar la aplicaţii pentru
600 000 min-1), deci temperaturi mari, fără pericolul scăderii pronunţate a
viscozităţii;
b) la temperaturi foarte scăzute, fără creşterea importantă a viscozităţii;
c) în medii radioactive;
d) acolo unde fluidul de lucru gazos poate fi folosit ca material de ungere.

Regimurile fluide turbulente

Trecerea de la regimul de ungere laminar la cel turbulent se realizează dacă

este depăşit aşa-numitul număr Reynolds:
ρvh
Re = (6.55)
η
Numărul Reynolds este mare la fluide cu densităţi mari sau viteze de curgere
mari.
Exemple în acest sens ar fi:
• gaze lichefiate, în instalaţii criogenice (cu viscozitate redusă);
• metale topite (sodiu, potasiu), în instalaţii nucleare (rezistente la radiaţii şi
cu stabilitate fizico-chimică la temperaturi ridicate) (cu densitate mare);
• chiar apa la viteze mari (viscozitatea de circa zece ori mai redusă decât cea
a uleiurilor); de exemplu, numărul Reynolds la turbogeneratoare este
Re ≥ 2000, pe când la lagărele unse cu ulei în general Re ≤ 50.
În regim turbulent, apar şi tensiunile turbulente în afara celor datorate
viscozităţii, care determină alte legi de mişcare ale fluidului. Apar, ca urmare,
următoarele dezavantaje importante:
a) frecări interne mai pronunţate care determină:
– temperaturi mai ridicate, deci scăderea mai rapidă a proprietăţilor de
ungere ale lubrifiantului (micşorarea viscozităţii, a capacităţii de
adsorbţie şi de chemisorbţie);
– scăderea portanţei;
b) solicitarea mai puternică a etanşărilor.
Dar aplicaţiile enumerate impun considerarea acestui regim pentru calcul şi
asigurarea unei funcţionări corecte.

- 134 -
 ORGANE DE MAŞINI

Mişcarea sacadată

Mişcarea sacadată este fenomenul de variaţie periodică a forţei de frecare

între anumite limite (în variaţie oscilantă), care determină în mod corespunzător o
modificare a parametrilor cinematici şi dinamici ai mişcării. Acest fenomen există în
variantele indicate în figura 6.15:
a) alunecarea cu intermitenţe sau mişcarea de lipire-alunecare (stick-slip) 1)
(v. fig. 6.15,a);
b) alunecarea cu autovibraţii, la valori mai mari ale vitezei de alunecare
(v. fig. 6.15,b);

Lipire (stick) Lipire (stick)

Forţa de frecare

Forţa de frecare

Alunecare (slip) Alunecare (slip)

Timp Timp

a) b)

Fig. 6.15. Exemple de mişcare sacadată.

Mişcarea sacadată este un fenomen perturbator, deoarece:

a) provoacă solicitări variabile în componente, care pot duce chiar la
distrugerea lor la oboseală;
b) determină o imprecizie a funcţionării.
Mişcarea sacadată apare în anumite condiţii specifice: regim de frecare
uscată, limită sau mixtă şi viteze reduse. Amplitudinea mişcării creşte cu:
a) mărimea încărcării;
b) imprecizia microgeometrică (rugozitate mai mare);
c) micşorarea viscozităţii;
d) micşorarea rigidităţii sistemului.
Consideraţiile amintite relevă şi măsurile care se pot lua pentru reducerea
acestei amplitudini: sarcină controlată, rugozitate redusă, viscozitate ridicată, sistem
cu componente foarte rigide.

Gama valorilor coeficienţilor de frecare (sinteză)

Valorile coeficienţilor de frecare pentru diferitele tipuri de frecare sub aspect

cinematic sau regimuri de frecare-ungere (care au fost enunţate la prezentarea
capitolului) sunt sintetizate în tabelul 6.1.

1)
În engleză: stick – lipire, slip – alunecare.

- 135 -
 ORGANE DE MAŞINI

Tabelul 6.1
Valori orientative ale coeficienţilor de frecare
Felul regimului de frecare-
Felul frecării sub
ungere sau exemple de cuple Coeficientul de frecare
aspect cinematic
de frecare
Riguros uscată (în vid) 1...10
Tehnic uscată 0,1...0,6
De alunecare Limită 0,05...0,2
Mixtă 0,01...0,1
Fluidă 0,00001...0,01
Rulmenţi 0,001...0,01
De rostogolire
Cuple izolate 0,0001...0,001

- 136 -