DANDU BRIEL - Mareea, Cu PRIVIREA Aţintită Spre STELE!

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului
DANDU BRIEL şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de

Ioan Muntean
Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe

cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului
şi pentru scopuri necomerciale.
„– Mă duc să duc GUNOIUL!”
DANDU BRIEL
Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!
1
DANDU BRIEL
Coperta este realizată de prof. Ionuţ Theodor Barbu,

după o idee a autorului, împreună cu Ioan Muntean
(prelucrare foto web)
Corectura: Gabriela Mimi Boroianu
Tehnoredactarea: Ioan Muntean
Editura PIM
Editură acreditată CNCSIS – 66/2010
Șoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 109, Iaşi – 700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407
Fax: 0332.440.715
email: editura@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DANDU, BRIEL
Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE! / Dandu Briel. - Iaşi :
PIM, 2018
ISBN 978-606-13-4348-5
821.135.1
2
DANDU BRIEL
3
DANDU BRIEL
4
O naștere ciudată!
– Copila asta e moartă! Nu mișcă, nu prea are viață,

cred că s-a dus!
– Ar fi culmea! De ce crezi asta?
– Nu vezi că nici nu țipă, nu deschide gura deloc!
– Dar arată bine, nu are nici culoare vânătă. Ai
bătut-o pe spate? Vezi dacă respiră!
– Uite că respiră, chiar foarte bine, dar de ce nu
țipă?
– Nu vrea, să nu aibă ceva probleme la corzile
vocale.
– E posibil, dar atunci ar deschide gura să încerce să
țipe, că de unde știe ea că are probleme?
– Verifică și bătăile inimii!
– Perfecte, parcă e sportivă.
– Ce piele frumușică are! Și ce ochi albaștri! - a
intervenit o altă asistentă. Nu pare de loc chinuită.
5
DANDU BRIEL
– Taie cordonul și să treacă imediat la spălat și la

uns! Veniți cu scutecele! Auziți voi! Eu nu sunt în toate
mințile sau mi se pare că fetița asta zâmbește?
– Mergi pe prima variantă, unde ai mai văzut tu
nou-născut să zâmbească!
– Probabil sunt stresat, e a cincea naștere azi... sau
poate că-i place de mine, nu v-ați gândit?
– Văd că mama ei a adormit.
– Merită și ea puțină odihnă, nu a fost o naștere
prea simplă.
– Dar nici complicată n-a fost.
– Acum dorm amândouă.
– Să-i facem toate analizele celei mici să nu avem
nicio surpriză.
– Da, domnule doctor.
Una din surori a luat-o pe cea mică și după ce a
șters-o cu grijă a înfășat-o și a dus-o la un pătuț din
camera alăturată de unde putea fi privită prin vitrină.
Fetiţa dormea și parcă nu avea nicio grijă. Era deja ora
prânzului și mai mulți copii începeau să plângă de foame
iar surorile îi luau și îi duceau la mămicile lor care erau
extrem de fericite și fiecare considera că al ei este cel mai
frumos din tot salonul. În același salon mai erau încă
cinci paturi și doar două mămici născuseră azi iar restul
aveau ceva vechime de o zi sau două.
Mama micuței dormea și ea și părea că zgomotul
făcut de micuții înfometați nu o deranja deloc. Născuse la
timp, parcă puțin mai de vreme decât credea dar totul se
desfășurase fără nicio problemă și mai ales fără surprize.
Pentru că a adormit imediat după naștere nu a auzit
comentariile dintre doctor și surori și era perfect liniștită.
Se vedea că era o femeie frumoasă și îngrijită și arăta bine
6
chiar după naștere. Era o blondă naturală și foarte

aranjată chiar și în aceste momente.
Meseria ei era de coafeză și dorea să se întoarcă cât
mai repede la salon unde o așteptau clientele dar probabil
că asta nu se va petrece prea curând. Înainte de a adormi
a auzit doar că are fetiță și s-a bucurat că avea pe cine să
învețe toate tainele meseriei.
Pasiunea soțului era și fotbalul dar ea nu avea
nevoie de geamuri sparte așa că era foarte mulțumită de
ceea ce a decis Dumnezeu pentru familia ei. El nu a aflat
încă nimic, despre momentul nașterii fetiței, pentru că
meseria lui de comis-voiajor l-a obligat să plece câteva
zile din oraș. Era mare specialist, agent de vânzări, în
ustensile de bucătărie, avea relații cu mai multe firme
care îi furnizau produsele și îi plăcea să vândă și mai ales
să umble din oraș în oraș și să-și promoveze produsele. În
felul lui era un tip foarte simpatic, profesionist perfect,
înalt și bine făcut, purtător de ochelari și ținea mult la
soția lui și chiar la soțiile altora dacă avea ocazia, fără să
exagereze.
A doua zi de dimineață copiii au fost aduși la
mamele lor pentru prima masă a zilei. Micuța a început
să mănânce cu poftă imediat ce a simțit că are ocazia.
– S-a uitat la mine! - a exclamat mama ei încântată.
Ce ochi albaștri are!
– Nu s-a uitat la nimic, i-a spus o soră care era în
apropiere, la vârsta ei nu vede nimic și încă nu privește,
are ochi de lapte.
– Așa am avut senzația, că mă privește, probabil că
mi s-a părut.
– Mai mult ca sigur.
– Uite că mă strânge și de deget!
– Toți copiii fac așa.
7
DANDU BRIEL
– Atunci mă bucur că e ca toți copiii.

– Aproape ca toți copiii.
– De ce spui așa?
– Încă nu i-am auzit vocea, n-a țipat de loc la
naștere.
– Și asta e ceva rău?
– Nu știm încă, să mai treacă puțin timp și să o
consulte un doctor de specialitate.
– Oricum fetița mea e cea mai frumoasă!
– Asta așa este, că nu am mai văzut nou-născut să
aibă așa o piele, parcă a făcut tratamente cosmetice în
burtică. Întradevăr că cea mică arăta foarte bine chiar
dacă era cât o sticlă de bere, nu avea zbârcituri sau pete
roșii pe piele iar ochișorii ei erau puțin mai spălăciți dar
priveau foarte atent în toate părțile.
După ce a mâncat a mai ținut-o în brațe o vreme
până a venit sora și a luat-o. I-a părut tare rău că o plăcea
nespus de mult, așa mică și cuminte cum era.
La primul consult medical vestea a fost ca o
surpriză, după toate temerile asistentelor. Fetița era
perfect normală dar cu toate acestea nu scotea niciun
sunet. Era și foarte cuminte, nu se agita și aveai senzația
că știe exact unde este și ce are de făcut.
– Poate că așa este felul ei de a se manifesta, nu
trebuie să ne speriem încă, ea are toate condițiile să
vorbească și faptul că nu o face poate fi o problemă legată
de personalitatea ei, a spus doctorul după ce a studiat-o
foarte meticulos. Oricum la vârsta ei nu vorbește niciun
copil, doar țipă sau plânge.
– Da, domnule doctor dar nici nu plânge!
8
– Asta e mai ciudat, nu am mai întâlnit astfel de caz,

poate vrea doar să credem noi că e foarte mulțumită și nu
are niciun motiv de plâns?
– Nu mai știu ce să cred! Așa când te uiți la ea pare
perfect normală, are toate degetele, dă din mâini, din
picioare, e foarte cuminte la înfășat, doar că nu țipă și nu
plânge.
– Poate că nu are de ce, zic și eu, a spus o soră. De
mâncat mănâncă?
– Da, chiar foarte bine și din fericire am și eu de
unde să-i dau.
– Asta e cel mai important acum să mănânce și să
plecați acasă amândouă sănătoase.
– Ce fac fetele mele? - s-a auzit o voce de bărbat și în
ușă a apărut un tip cu ochelari, cu un buchet enorm de
flori și în mâna cealaltă cu o păpușă mare. Mult mai mare
decât copila lui.
Era chiar soțul doamnei și tatăl micuței care tocmai
se întorsese de pe teren și nici măcar nu a mai intrat în
casă când a aflat vestea. Își pierduse telefonul mobil sau
cineva l-a apreciat foarte mult și nu știa nimic de surpriză
pe care i-au pregătit-o fetele. Cum a aflat, de la o vecină,
care este situația a și plecat spre spital cu un mic ocol pe
la florărie și la un magazin de jucării.
– El e tati, a spus tânăra mămică și a ridicat-o pe
micuță în așa fel încât să fie văzută în toată splendoarea
ei.
Doctorul s-a dat la o parte amuzat de modul de
prezentare și a început să-și strângă instrumentele în
geantă.
– Ce frumușică e, să ne trăiască, am voie să o ating.
– Bineînțeles, că e a ta! - a spus mămica și i-a pus-o
în brațe.
9
DANDU BRIEL
– Nu ai impresia că se uită la mine? Cu cine

seamănă? Are ochii ciudat de albaștri.
– Nu-mi dau seama că în neamul nostru nu e
nimeni așa mic și alb la față! Și eu am zis că privește dar
doamnele surori spun că nu se uită nicăieri că încă nu
vede.
– Nu prea cred, a spus tăticul și a mutat fata spre
dreapta cu totul.
– Uite că se uită la ochelarii mei și nu și-a mutat
privirea.
– Ia, mut-o în partea cealaltă!
Proaspătul tătic a mutat fata în stânga, mult, dar
efectul a fost același. Fata nu și-a luat ochii de la rama lui
de ochelari.
– Se pare că îi plac ochelarii mei.
– Dă-o mai aproape de față să vezi ce face, că încă
nu i-au înfășat mâinile.
Bărbatul a apropiat încet micuța de fața lui și în
momentul în care a ajuns la distanța optimă, mânuța ei
mică s-a ridicat și a apucat rama de ochelari mozolind cu
degetele lentila.
– Vezi ce bine vede, acum nu mai văd eu. Hai dă-mi
drumul sau vrei tu ochelarii ăștia.
– Vă rog frumos, copilul nu are voie să pună mâna
pe obiecte care nu au fost sterilizate, a intervenit o soră
care s-a și apropiat și a desprins încet mânuța fetei de
ochelarii tatălui. Mai bine o duc la înfășat, a mai spus
sora și le-a luat jucăria.
– Cred că are dreptate că nu te-ai spălat pe mâini iar
pe ochelari nici atât.
– Când vă dă drumul acasă?
10
– Cred că în două zile. Nu mi-a spus nimeni nimic

dar am văzut că mai mult de cinci zile nu ne ține, dacă nu
apar complicații.
– Ce complicații să apară, avem vreo problemă?
– Doctorul zice că momentan nu avem, doar că nu
plânge.
– O fi plâns destul la naștere.
– Tocmai că nu a scos niciun sunet.
– Și ce trebuie să facem, avem ceva de făcut?
– Nu, nu avem nimic de făcut că în rest e normală și
sănătoasă.
– Dar e obligatoriu să plângă?
– Așa fac toți copiii normali.
– Poate e mai mult decât normală.
– Să sperăm că totul va fi bine, du-te acum că s-a
terminat vizita.
– Bine, mă duc să-mi cumpăr un telefon nou și vă
sun, tu ai mobilul?
– Îl am și te-am sunat de zece ori.
– Și hoțul nu ți-a răspuns?
– N-a răspuns nimeni, probabil că i-a aruncat
cartela.
– Cel mai probabil, pa, vă iubesc!
– Și noi pe tine!
Cele două zile au trecut pe neștiute cu masa, cu
giugiuleli, cu fotografii, îmbăiat și parfumat, timpul a
trecut și a venit ziua ieșirii din spital.
Tăticul a tras mașina chiar la scara spitalului și
fetele au ieșit pe scaunul cu rotile și după ce și-au luat
rămas bun de la asistente și surori s-au urcat în mașină.
Proaspăta mămică s-a așezat în spate cu fetița în brațe.
11
DANDU BRIEL
– A zis ceva?- a întrebat tatăl.

– Încă nu, dar să sperăm că o să zică.
– Poate că vorbește doar dacă vrea ea.
– Poate.
Ei locuiau într-o casă cu curte, cu parter și etaj pe
care au primit-o ca moștenire de la un unchi cu mai multe
posibilități materiale. El era singur și i-a îndrăgit foarte
mult pe cei doi care azi erau părinți.
La intrarea în casă așteptau și părinții ei și ai lui iar
casa era plină de flori și jucării. Un pat micuț o aștepta pe
fetiță în dormitorul lor că le-a fost frică să o lase într-o
cameră separată, de acum, când era așa mică.
– Nu vă înghesuiți că nu pleacă nicăieri! Și nu
puneți mâna pe ea că trebuie să doarmă, așa mi-a spus de
la spital. Să agitat destul azi, au verificat-o peste tot și au
zis că e în regulă.
– Am auzit că nu prea vorbește, a spus mama lui.
– Nu cred că vreun copil vorbește la vârsta ei.
– Știi foarte bine la ce mă refer, a mai insinuat
mama soacră cu vocea ei dulce prefăcută.
– Acum trebuie să ne odihnim amândouă că mai
este puțin și o să mâncăm.
– Până atunci stai și tu la masă cu noi că te-oi fi
săturat de mâncarea din spital.
– N-am avut nicio problemă cu mâncarea, mai greu
a fost la dușuri că era coadă și trebuia să ne planificăm,
dar acum am scăpat și de asta. Hai să stăm la masă, ce
avem bun?
– Tot ce-ți place ție, ne-am străduit să-ți facem toate
poftele.
12
– Eu mă gândesc că am cumpărat degeaba stația

asta performantă să auzim când plânge fata, ce facem
dacă nu plânge?
– Oricum stația este valabilă dacă doarme în altă
cameră sau atunci când nu suntem lângă ea dar după
cum am văzut eu comportamentul ei totul este în regulă
nici măcar nu se agită și până la urmă s-au convins și
surorile de la salon că fata e foarte liniștită și chiar
privește în jurul ei că au surprins-o uitându-se după ele
cum plecau. Ei spun că nu e normal să se uite de acum la
lume, dar uite că se uită.
– Și e ceva rău în asta?
– Mie nu mi se pare, probabil că avem o fată foarte
isteață.
– Așa să fie!
Toată lumea s-a așezat la masă și doar câte unul, cu
rândul, se ducea pe la fată să vadă ce face. Dormea
liniștită. Când s-a făcut ora de masă mama ei a intrat în
dormitor și a găsit-o cu ochii deschiși și parcă o aștepta. A
mâncat foarte bine și apoi băița de seară și iar la culcare
până dimineața. Pentru că nu au mai dormit cu ea în
aceeași cameră niciodată amândoi s-au tot trezit, în
timpul nopții să vadă ce face dar ea era perfect liniștită și
dormea cu fața relaxată și fără griji. Cu o mână ținea
păpușa pe care tatăl ei o adusese la spital și care stătea cu
ea în pat.
Noaptea a trecut și ei s-au gândit că s-au agitat prea
mult degeaba că micuța nu a schițat niciun gest și nu a
scos niciun sunet. De dimineaţă a avut aceeași surpriză
când s-a făcut ora mesei. Fata era trează și cu ochii
ațintiți pe bustul mamei ei. A urmat o nouă hăpăială și
apoi un nou somn după ce a fost schimbată de scutece.
13
DANDU BRIEL
Zilele au început să treacă și cei doi părinți s-au

obișnuit cu fetița lor cuminte și dulce. Nu-i deranja cu
nimic. A trecut mai mult de un an și fetița s-a făcut mai
mare și frumușică foc. Blondă ca și mama ei și cu ochi
albaștri care fixau orice persoană care îi intra în vizor.
Veneau în vizită diferite vecine cu copii și erau total
surprinse că ei se jucau cu cea mică fără nicio problemă,
parcă se înțelegeau perfect, cu toate că unii din ei chiar
vorbeau iar ea nu scotea niciun sunet. Nu țipa după
jucării, nu dorea să ia jucăria altui copil dar aveai
permanent impresia că toți se joacă așa cum stabilește ea
regulile.
– Copii politicoși, nu vor să o supere.
– Probabil, dar nici nu am văzut-o supărată
vreodată.
– Cred că îi convine situația și îi plac și părinții,
adică noi.
– Eu nu înțeleg de ce doctorii nu ne spun adevărul?
– Eu zic că ți l-au spus de s-au plictisit.
– Ce vrei să spui?
– Și ultimul doctor ți-a spus că la vârsta ei nu
vorbește niciun copil.
– Da, dar nici nu plânge, nu țipă?
– Tu ai vreo clipă senzația că micuța noastră se
simte cumva mai prejos decât ceilalți copii, chiar dacă nu
ține discursuri. Nu vezi că este vioaie și foarte atentă la
tot ce se petrece în jurul ei. Nicio clipă nu am senzația că
fata noastră ar avea vreun handicap cât de mic.
– Nu, din contră, am impresia că îi coordonează,
chiar îi conduce, ai văzut aseară cu băiețelul ăla care i-a
luat păpușa ce a făcut?
14
– Cum să nu, a văzut toată lumea, l-a apucat de

mână și i-a arătat locul în care trebuie să pună păpușa și
gata, acolo a pus-o.
– Proastă nu e!
– N-are de unde să fie!
– Te dai mare.
– Mă gândeam la tine, tu ești artistă în familia
noastră.
– Să fie sănătoasă și să ne bucurăm de ea.
– Așa este, ea e micuța noastră bijuterie.
Zilele au continuat să treacă și pentru că micuța nu
le creea niciun fel de probleme nu și-au mai făcut atâtea
griji. Nici nu aveau senzația că au un copil care este greu
de crescut, totul decurgea lin și frumos. Nici o clipă nu le-
a trecut prin cap ce surprize le va oferi viața.
Într-o zi micuța stătea și se juca pe jos cu păpușile și
cu ursulețul ei iar în cameră se mai afla tatăl ei care
meșterea ceva la un aparat vechi de radio, o pasiune a lui,
iar mami era la bucătărie și făcea gogoși care erau
îndrăgite de întreaga familie. Fata așezase păpușile ca la
spectacol iar ursul, prietenul ei, era poziționat în fața lor
pe post de mare șef.
Liniștea era deplină.
– Tati, apă! - a spus fetița la un moment dat cu o
voce clară, fără să avertizeze pe nimeni. În mână avea o
căniță goală pe care o întindea spre el și probabil că dorea
să le dea şi păpușilor să bea.
– Spune-i lui mami, că am treabă! - a răspuns tati,
din reflex, după care, în timp ce se întorcea spre fată plin
de uimire, cu șurubelnița în mână, a căzut de pe scaun cu
aparat cu tot și a rămas cu ochii pe ea întins pe covor...
15
DANDU BRIEL
– Mami, apă! - a repetat fata, puțin mai tare, acum

cu un alt adresant.
– Mami! Te strigă fata! - a apucat să zică el cu ochii
în lacrimi privind fix la fată.
– Cum să strige mutulica mamei, ce vorbești! -mai
mult a țipat ea și a intrat ca o vijelie în cameră.
– Ce-i dragostea mea?
– Vreau apă! - a repetat iar micuța cu o voce unică,
cu mâna întinsă cu cana goală, în timp ce amândoi
părinții cu ochii plini de lacrimi, în genunchi, o sorbeau
din priviri.
– Iubirea mea, tu vorbești? - mai mult a strigat
mami, sorbind-o din ochi. Ce faci tu cu apa?
– Pupi, a răspuns fetița, arătând spre linia de
păpuși.
– Pentru ele?
– Da, mami!
– Înnebunesc sau chiar vorbește? Mami era cu ochii
plini de lacrimi de fericire.
– Hai să înnebunim împreună că fata asta chiar
vorbește.
– Sună mamele să vină imediat!
Brusc amândoi au respirat ușurați, o grea povară li
se luase de pe inimă.
– Stai să-mi revin, că era să fac infarct.
– Mami, apă! - a repetat iar micuța puțin mai tare.
– Uite apa, dulceața mea, a spus mami și i-a
desfăcut biberonul de apă și i-a turnat.
Micuța putea să bea și din cană dar ei aveau
impresia că apa păstrată în biberon, închis etanș, este mai
igienică. Lacrimile îi curgeau pe obraji și probabil că ar fi
16
putut umple cu ele cana cea mică din mâna fetei. Fetița
nu i-a mai băgat în seamă și a început să le dea de băut
păpușilor cu o conștiinciozitate demnă de o soră
specializată.
– Poate îi place să îngrijească persoane, a spus tati,
încă năuc.
– E spiritul matern dragă, n-ai auzit de așa ceva!
Seara tot familionul era în casă și se uita la micuța
fetiță ca la o piatră din coroana reginei Angliei. Ea
dormise puțin după-amiază și acum își reluase joaca cu
păpușile.
– Și tu zici că a vorbit? - a întrebat mama fetei.
– Da, mamă, eram amândoi aici, a cerut apă.
– Și acum de ce nu mai cere?
– Că are cana plină, mamă, păpușile n-au prea băut.
– Aha! - a zis și tatăl.
– S-o întreb ceva, a spus mama lui, draga mea tu
vorbești?
Fetița nu a schițat niciun gest și mai ales niciun
răspuns.
– Poate vi s-a părut, zic și eu, nu că nu mi-ar place
să o aud vorbind. Poate aveți halucinații?
– Eu cred că nu ai pus întrebarea potrivită, ea nu
știe ce e aia vorbire.
– Întreab-o tu atunci altceva!
– Muti, așa îi mai spuneau de mică, s-a întors mami
spre ea și a atins-o ușor pe mână din obișnuință, mai vrei
apă?
Nicio muscă nu mai făcea parte din colecția vară-
iarnă în acel moment.
– Nu, mami!
17
DANDU BRIEL
Asta a fost culmea culmilor, toți erau pe spate,

efectiv. Micuța și-a văzut de treaba ei fără să observe
îmbrăţişările și lacrimile pe care le stârnise. Toată lumea
a înțeles că unii copii vorbesc numai atunci când le vine
sorocul și au ce spune.
– Nimic nu vă opreşte acum să fiți fericiți - a spus
una din mamele soacre.
– Ai dreptate, aveam o mare grijă cu vorbitul fetei
dar acum ne-am lămurit că ne-am speriat degeaba.
Imediat s-a răspândit vestea și mai multe mămici au
venit cu odraslele lor să vadă și să audă minunea.
Aflaseră ele că micuța a început să zică ceva vorbe dar ele
erau foarte mândre de evoluția propriilor copii și nu
credeau că vor vedea cine știe ce minune. Toate planurile
lor au fost date peste cap în momentul în care micuța a
început să facă ordine cu puștimea pe un ton foarte
hotărât:
– Tu aici, tu acolo, uite păpușa!
Mami era în al nouălea cer de bucurie iar tati a găsit
o bună ocazie să se cinstească cu ceilalţi tătici.
După ce tot cartierul a aflat nu a mai fost nicio
surpriză în ziua în care micuța, cu ochii în ochii mamei ei,
a spus:
– Și eu vreau să mergem afară, mami!
– Da, eu nu am zis nimic.
– Da’ și tu vrei, așa am văzut?
– Cum să nu vreau, numai că nu am apucat să
deschid gura și mi-ai luat-o înainte. Îl luăm și pe tati cu
noi?
– Tati nu vrea, mai are treabă.
– Măi să fie, a spus și tati, chiar că am treabă.
– Atunci mergem noi două, gând la gând.
18
Au plecat amândouă la plimbare prin parc. Micuța

avea o păpuşă cu ea și o plimba în cărucior iar mami
ducea geanta în care avea și sticla cu apă. Cum au ajuns
în parc s-a așezat pe o bancă și fetița s-a dus la leagăne și
la tobogan. Se juca exact ca un copil normal și toată
lumea parcă uitase ce griji a provocat cu vorbitul ei care
nici măcar nu a fost întârziat comparativ cu alți copii.
La un moment dat, din zona de joacă s-au auzit
strigăte și glasul unui copil care țipa:
– Dă-mi jucăria înapoi!
Toată lumea a văzut-o pe micuță cu o bucățică de
scândurică în mână cum fugea spre mama ei. În urma ei
fugea un băiețel și în urma lui mămica corespunzătoare
foarte supărată.
– Să-i dai imediat jucăria înapoi, a strigat mămica
indignată la micuță.
Ea s-a apropiat de mama ei și i-a arătat că în
scândurica din mână era înfipt un ditamai cuiul ruginit.
– Uite mami, buba!
În acel moment a văzut și mama băiatului cuiul din
scândură și a înțeles că micuța l-a scăpat de un mare
necaz.
– Îmi cer iertare că nu am văzut cu ce se juca băiatul
meu, așa e el, adună toate gunoaiele de pe jos, mulțumesc
mult frumușico, ești fată isteață. A văzut undeva așa
ceva? - a întrebat-o ea pe mama fetiței.
– Nu, e prima dată când vede o scândură cu cui
înfipt în ea.
– Atunci de unde știe că e ceva rău?
– N-am idee, că nu prea stă nici la televizor să zici că
a văzut acolo.
19
DANDU BRIEL
– Oricum vă mulțumesc mult că aveți așa o fată

isteață, cum o cheamă?
– Noi, până acum, îi ziceam Muti dar trebuie să-i
spunem altfel.
– Dar nu are nume de botez?
– Ba are dar e cam ciudat că nașa ei a dorit să o
cheme Mareea.
– Dar e foarte frumos, mie îmi place, e chiar
deosebit. Mulțumesc mult Mareea pentru ce ai făcut și
sper să ne mai întâlnim prin parc, a spus mama băiatului
și i-a întins mâna.
Fără să știe că acela e chiar numele ei a întins și ea
mânuța ei mică și s-au despărțit prietene.
Cum s-au întors acasă mami s-a lăudat cu fata ei și
i-a povestit soțului cum a salvat un băiețel de la o
accidentare cu un cui ruginit.
– Cred că mă moștenește pe mine cu talentul practic
și tehnologic.
– Adică tu zici că ruginitura aia de cui reprezintă
tehnologie de mare clasă?
– Orice cui reprezintă o unealtă tehnologică și fără
el nu poți să fixezi o scândură, să faci un cuier
rudimentar, să agăți usturoiul la uscat, să faci un coteț...
– Poți să te oprești, sunt convinsă că mai ai o sută
de întrebuințări foarte utile. Dar mă întrebam de unde
știe fata de cuie dacă nu a văzut niciunul în viața ei?
– Poate are acces la memoria universală!
– Eu vorbesc serios și tu faci glume, mai bine veniți
amândoi la masă!
– Cu asta chiar că m-ai nimerit!
Imediat ce s-au așezat la masă fetița a început să
strige:
20
– Tati, spălat, tati, spălat! Și cu mâinile era pe sus.

– Ce vrea dragă?
– Tu nu înțelegi că fata îți spune că nu te-ai spălat
pe mâini și ai veni la masă cu jegurile alea.
– Ce vorbești, da până acum nu veneam la fel?
– Ba da, dar de acum ai încurcat-o că fata vorbește.
– Bine, mă, uite că mă duc la spălat, a spus el și s-a
dus până la baie, a intrat și a ieșit dar nu s-a spălat să nu
murdărească prosoapele noi tocmai puse.
– Tati, murdar, tati, murdar!
– Tu nu te-ai spălat?
– Da’ de unde știe ea?
– Nu știu de unde dar du-te și spală-te că așa nu mai
mâncăm niciodată.
S-a întors la baie și s-a frecat bine de tot să nu lase
urme pe prosop. Când s-a așezat iar la masă fetița nu a
mai avut nicio obiecție și totul a decurs normal.
Așa a trecut mai multă vreme și ei erau surprinși în
fiecare zi de ideile fetei. Cel mai mult a fost impresionat
atunci când s-a terminat masa, într-una din seri și dorea
să vadă un meci la televizor iar fata s-a sculat de la masă
înaintea lui, s-a dus direct la telecomandă și a pus
televizorul pe canalul cu meciul. Asta l-a pus deja pe
gânduri. „Probabil că oi fi zis eu ceva de meci în timpul
mesei.”
– Tu ce părere ai, că mi-a ghicit intenția cu meciul?
– N-am nicio părere că toată lumea știe că după ce
mănânci te uiți la meci.
– Da, dar de unde a știut că vreau la englezi?
– A nimerit și ea ce te miri. O fi vreo microbistă!
21
DANDU BRIEL
Peste câteva zile, tot la masă, tatăl fetei s-a gândit că

după ce termină o să se uite la un meci de box pentru
titlul european la categoria grea. Uitase de faza cu meciul
de fotbal. Fetița s-a sculat mai devreme de la masă și
toată lumea a crezut că este la ea în cameră. Acum deja
avea cameră separată plină cu păpuși.
Fata era chiar acolo dar culmea culmilor, televizorul
era pus exact pe meciul de box care și începuse. „Probabil
că l-am lăsat eu pe programul ăsta știind că urmează să
mă uit la el”
Nu trecea zi să nu se minuneze de comportamentul
micuței Mareea. Nu se supăra niciodată, nu țipa, nu
plângea, foarte rar cerea câte ceva și în general părea o
fetiță extrem de mulțumită de viața ei. E drept că și
părinții o cocoloșeau și îi cam făceau toate poftele.
Nimeni nu mai era surprins că atunci când doreau să iasă
la o plimbare fata era deja îmbrăcată în camera ei și îi
aștepta. „Probabil că s-a obișnuit cu programul nostru de
plimbare sau aude cum trântim ușile pe la dulapuri și
înțelege că ne îmbrăcăm de ieșit afară”.
Tot încercau să-și dovedească faptul că fetița lor este
absolut normală și nu este cu nimic diferită de alte fetițe
din cartier. Dar lucrul acesta se dovedea a fi din ce în ce
mai greu.
Astfel în timpul unei mese de familie când toată
lumea părea că se simte foarte bine, între felul doi și
desert, fetița s-a dus lângă mama ei și așa cum a fost
învățată, încet, la ureche, i-a spus că bunicul din partea
tatălui ar dori foarte mult să se întindă puțin undeva că îl
cam supără ficatul. Sigur că nu-și putea permite să
formuleze așa o cerere în public, mai ales că toată lumea
părea veselă și plină de energie. Mama fetei s-a sculat de
pe scaun și i-a spus socrului ei că dorește să-i arate ceva
în altă cameră. Puțin surprins acesta s-a ridicat, destul de
22
greu și a urmat-o. Acolo ea i-a spus că îl sfătuiește să se

întindă puțin pe pat că parcă arată obosit. Ca gestul ei să
nu pară nefiresc i-a dat și un album cu ultimele fotografii
ale fetei pe care să-l răsfoiască atâta timp cât stă întins.
Socrul i-a fost profund recunoscător și ea s-a întors în
cameră la musafiri și i-a anunțat că socrul ei citește ceva
și apoi vine la masă.
Cu o altă ocazie, erau pe stradă împreună și fetița i-a
spus mamei ei că domnul, destul de curățel îmbrăcat și
care le privește, de la distanță este foarte flămând și ar fi
tare bucuros dacă cineva i-ar da ceva de mâncare sau un
ban ca să-și cumpere. Mama fetei, care acum nu se mai
mira de astfel de idei ale fetei, i-a spus să cumpere o cutie
cu gogoși de vizavi și să i-o ducă bărbatului. Nu se pot
descrie lacrimile din ochii omului când a primit cutia din
mâna fetei. A desfăcut-o imediat și a început să mănânce
fără să mai țină cont de zahărul care se împrăștia pe
hainele lui.
– De unde ai știut tu că omul acela este nemâncat? -
a întrebat-o mama fetiței.
– Nu știu mami, doar că atunci când l-am privit, mi-
am dat seama că nenea acela e înfometat și nu a mai
mâncat de aproape două zile.
– Cum adică, ți-ai dat seama?
– Nu știu cum mi-am dat seama, parcă ar fi vorbit
cu mine.
– Tot așa faci și cu tati când îi dai drumul la
televizor și îl pui pe ce canal urmează el să se uite?
– Nu, cu tati e mai simplu că el parcă vorbește cu
mine cu capul.
– Cum să vorbească cu tine cu capul?
23
DANDU BRIEL
– Cum vorbești și tu când vrei să ieșim la plimbare.

Eu te aud în capul meu cum zici „Cred că o să ies puțin la
plimbare cu fata”.
– Cum adică, îți zic, auzi vorbele mele?
– Nu, mami, nu aud nicio vorbă dar mă uit la tine și
aflu tot ce ai în cap.
– Hai să stăm pe banca asta și să facem o probă.
– Da, mami.
– Acum eu mă gândesc la ceva și tu încerci să
ghicești la ce mă gândesc eu, să-mi spui când ești gata!
– Păi deja sunt gata. Și ce vrei să-ți spun gândul
despre coafor, despre vecina sau cel despre mine că vrei
să-mi cumperi uniformă de școală?
– Ce chestie, eu credeam că mă gândesc la uniforma
ta pentru primul an de școală, dar tu la ce te refereai?
– Spuneam că la început te-ai gândit că fetele de la
coafor sunt singure și trebuie să le mai controlezi că acum
ești șefa lor, apoi te-ai gândit că vecina care ți-a cerut
zahăr nu ți l-a mai adus și la sfârșit te-ai gândit la
uniformă. Și eu vreau să-mi cumpărați o uniformă
frumoasă și ghiozdan cu poze.
– Mergem mâine și cu tati să-ți luăm, a spus mami
foarte uimită de ceea ce descoperea în fiecare clipă la fata
ei, niște însușiri care o uimeau nespus.
– Dar știi că el nu prea are chef de cumpărături.
– Atunci mergem noi două.
– E mai bine așa.
24
Școala, o plăcere plictisitoare
– Să iasă la tablă Mareea!

– Da, doamnă învățătoare.
– Te rog să scrii pe tablă cuvintele învățate azi.
– Gata! Le-am scris, a răspuns ea după câteva clipe.
– Nu lipsește niciunul? - a început doamna să le
citească.
– Ba lipsește unul dar nu ni l-ați spus, doar ați vrut
să-l spuneți, dar e în exemplul din carte.
– Ce vorbești, tu din primul rând, adu-mi caietul să
văd ce cuvinte ai scris!
Băiețelul s-a ridicat în picioare cu caietul în mână și
a venit la catedră și l-a pus în fața doamnei învățătoare.
– Citește fiecare cuvânt pe care l-ai scris!
În timp ce băiețelul citea doamna învățătoare
încercuia fiecare cuvânt scris pe tablă. După ce a terminat
de citit a terminat și doamna de încercuit. Nu era niciun
cuvânt în plus și niciunul în minus.
– Atenție clasă, toți ați scris aceste cuvinte?
– Da doamnă învățătoare.
25
DANDU BRIEL
– Și nu lipsește niciunul, eram convinsă că l-am

spus.
– Astea sunt toate pe care le-ați spus, a intervenit
Mareea, cu toate că dumneavoastră ați fi dorit să ni-l
spuneți și pe acesta - spus ea și a notat pe tablă un nou
cuvânt.
Foarte intrigată doamna învățătoare și-a deschis
propriul ei caiet și a mai verificat încă o dată. În notițele
ei era și acel cuvânt pe care nu-l dictase totuși copiilor.
– Tu de unde știi cuvântul ăsta?
– V-am spus, e din exemplu din manual. Acolo sunt
toate cuvintele.
– Și ce tu ai citit lecția următoare din manual, doar
nu ați avut-o ca temă!
– Am citit tot manualul doamnă învățătoare, e
foarte interesant, mi-a plăcut foarte mult.
– Așa o gogomănie eu n-am mai auzit și am
impresia că vrei să râzi de mine și ca să te învăț minte să-i
spui mamei tale să vină mâine la școală să vorbească cu
mine.
– Cu cea mai mare plăcere, doamnă învățătoare, că
mama dorește de mult să stea de vorbă cu dumneavoastră
să vă cunoașteți mai bine.
– Să fie aici, mâine la finalul orelor de școală!
– Am să-i comunic.
Cum a ajuns acasă Mareea i-a povestit mamei ei
toată tărășenia și a anunţat-o că trebuie să vină la școală a
doua zi.
– Eu ți-am spus de mai multe ori că tu trebuie să te
abții să faci tot felul de aprecieri asupra modului în care
sunt predate lecțiile. Trebuie să pari cât mai normală, la
fel ca ceilalți copii. Acasă ne mai jucăm noi și îți mai
26
tolerăm scăpările dar la ore trebuie să fi înțelegătoare și

cuminte.
– Dacă nu m-a crezut că am citit tot manualul de
gramatică, ce era să fac. Să știi că i-am vorbit foarte
frumos. Dar dacă vrea poate să mă întrebe din el de
oriunde, asta nu i-am spus.
– Tu mă uimești cu ce zici, o să vedem mâine ce
vrea, de fapt.
A doua zi, la finalul orelor, mama Mareei, o aștepta
să iasă de la clasă și să se întâlnească cu doamna
învățătoare. De cum a apărut, cu catalogul în mână
doamna învățătoare, ușor înțepată și cam rigidă, a
invitat-o în cancelarie să aibă loc o discuție și în prezența
domnului director, care fusese anunțat, cu toate că nu
prea era lămurit despre subiectul întâlnirii.
Toată lumea a luat loc și i-au permis și fetiței să stea
cu ei deoarece nu o puteau lăsa singură prin școală după
terminarea orelor.
– Vă ascult, doamnă învățătoare!
– Domnule director, a început să-și dreagă glasul
doamna învățătoare, avem o problemă cu această fetiță,
care își dă aere de superioritate la orele mele și
comentează mereu ceea ce spun.
– Așa este domnișoară?
– Aproape așa, domnule director.
– Deci recunoști că ești vinovată?
– Nu, domnule director.
– Auzi, tu să nu-ți permiți cu mine ce faci la ore, că
nu sunt dispus să tolerez astfel de atitudini în școala mea.
– Sunt de acord cu dumneavoastră domnule
director. Nici mie nu-mi place indisciplina.
– Și ai de gând să mai repeți ceea ce ai făcut?
27
DANDU BRIEL
– Nu știu exact ce am făcut.

– Ce a făcut doamnă, de fapt? Explicați-mi și mie,
concret!
– Fiind la tablă, m-a acuzat că nu am dictat un
cuvânt și că de aceea nu l-a scris ea pe tablă.
– Și dumneata, l-ai dictat?
– Nu, eu nu l-am dictat dar ea nu avea de unde să
știe asta și atunci, în bătaie de joc, de a râs și toată clasa,
domnule director, a spus că ea a citit lecția următoare și
nu numai atât dar s-a lăudat că a citit tot manualul ceea
ce vă dați și dumneavoastră seama că nu poate fi
adevărat.
– Așa ai spus domnișoară?
– Da, domnule director.
– Stimată doamnă, a spus domnul director spre
mama fetiței, vă informez că astfel de aberații, chiar
exagerări, nu-și au locul în sistemul nostru de învățământ
și trebuie să luăm măsuri împotriva elevilor
indisciplinați.
– La ce vă referiți, că nu înțeleg?
– E foarte simplu, un copil, de vârsta fetei
dumneavoastră, nu are cum să citească tot manualul și
mai ales să și rețină ceva din el.
– Sunteți sigur?
– Mami ai zis să nu...
– Acum vorbesc eu, ai manualul de gramatică la
tine?
– Da, mami, uite-l!
– Mulțumesc dragă mea. Domnule director am să vă
dau dreptate, pe loc, în fața doamnei învățătoare, dacă
dumneavoastră găsiți un singur lucru din manual, de la
orice pagină, pe care fata mea să nu-l cunoască. Treceți
28
peste primele cinci lecții care se presupune că au fost

predate și deci cunoscute. Mami părea puțin nervoasă dar
ea își cunoștea fiica prea bine ca să cedeze cu una cu
două. I-a întins, foarte hotărâtă, manualul domnului
director.
– Stimată doamnă, acum nu trebuie să vă supărați și
să puneți fata într-o situație total penibilă, o astfel de
probă poate lăsa traume psihice asupra ei mai ales la
vârsta asta. A încercat domnul director o negociere și o
îmbunare a atmosferei.
– Luați vă rog manualul și începeți să întrebați, de
unde doriți, că de traumele ei mă ocup eu ulterior.
– Doamnă învățătoare, nu vreți să întrebați
dumneavoastră ceva că eleva vă aparține?
– Nu, domnule director, că eu știu ce urmează și ce
bâiguieli o să scoată fata asta, vă rog să puneți
dumneavoastră întrebările pe care le considerați cât mai
edificatoare.
– Bine, a spus domnul director, de la orice pagină
sau doar din lecția următoare? - a mai spus el în timp ce
deschidea cartea.
– Mami am voie?
– Da, dragă, desfășoară-te cum vrei!
– Atunci, de la orice pagină, domnule director.
În timp ce domnul director stătea cu ochii pe o
pagină din carte și se pregătise să ridice privirea și să
pună întrebarea, nu a apucat să deschidă gura și Mareea a
spus:
– Astea cu genul substantivelor sunt prea simple,
masculin, un băiat, doi băieți, feminin, o fată, două fete și
neutru, un drum, două drumuri, încercați altceva.
29
DANDU BRIEL
– Bine, a răspuns domnul director fără să sesizeze

că de fapt el nici nu a apucat să deschidă gura și să
întrebe nimic. Doamna învățătoare rămăsese cu o figură
cu adevărat năucă și era evident că este deja în afara
problemei și că ieșise în decor.
– Nici asta nu e încuietoare, a spus Mareea, văzând
că domnul director a mai dat câteva pagini și dorea să
pună totuși o întrebare. Formarea femininului de la
masculin e foarte simplu: nepot-nepoată, urs-ursoaică,
rățoi-rață...
– Stai puțin, că n-am apucat să te întreb nimic!
– Dar ce doreați să întrebați? - a intervenit și mama
fetei.
– Exact asta doream să întreb cu formarea
femininului de la masculine, dar nu am apucat.
– Și care e problema, nu a răspuns corect fata la
întrebarea pe care urma să o puneți?
– Stimată doamnă, a început domnul director să
ridice tonul, nu vă dați seama că ea răspunde înainte să o
întreb.
– Păi da, așa ne face și acasă!
– Cum poate să facă așa ceva? Am înțeles că doriți
să verific dacă știe toată cartea dar și că știe și ce urmează
să o întreb nu a fost în înțelegerea noastră. Acest copil
este un fenomen!
– Exact domnule director și dacă ne permiteți să
urmăm cursurile școlii dumnevoastră ar fi o mare onoare
pentru noi –a spus mami cu o privire care nu permitea
niciun fel de replică.
– Sunt de-a dreptul măgulit să am așa o elevă în
școală, și cred că și doamna învățătoare are obligatoriu
aceeași părere. Înțeleg că ți-a plăcut foarte mult
30
gramatica? - a mai spus domnul director întorcându-se

cu privirea spre fată.
– Nu în mod deosebit, că am citit toate manualele,
de la toate materiile.
– Eu cred că noi doi trebuie să avem o discuție
serioasă doamnă învățătoare, a mai spus directorul
privind exact spre colega lui.
– Oricând, așa este domnule director, dacă lucrurile
stau așa cum ziceți dumneavoastră atunci nu mai am
nicio obiecție.
– Vă mulțumesc că ați avut amabilitatea să veniți la
școală și vă asigur că nu vor mai fi astfel de probleme
niciodată. „Ce învățătoare nepricepută care nu deosebește
o fată supradotată de ceilalți elevi, trebuie să-i cam trag
un perdaf, altfel ne pierdem cei mai buni elevi”.
– Și eu cred la fel, i-a spus fata domnului director
privindu-l exact în ochi. O discuție nu strică niciodată.
Asta a fost picătura care a umplut paharul și domnul
director a căzut pe scaun ca un sac de cartofi noi.
Din acel moment școala a început să fie ca un fel de
distracție pentru Mareea. Erau ore în care doamna
învățătoare o întreba doar dacă nu a omis ceva și dacă
predarea se face conform manualului. Dar de cele mai
multe ori Mareea îi făcea semn, înainte de a primi
întrebarea dacă răspunsul era afirmativ sau negativ. Asta
o scutea pe doamna învățătoare de a se face de râs în fața
restului clasei, dacă făcea vreo greșeală. Mareea stătea în
ultima bancă și de acolo doar îi făcea semn doamnei cu
privire la observațiile făcute. La început doamna nu era
întotdeauna de acord dar cu timpul s-a învățat minte și
nu a mai contrazis fata.
De fiecare dată, atunci când în școală sosea o
inspecție, domnul director îi trecea și prin clasa fetei și îi
31
DANDU BRIEL
ruga pe inspectori să-i pună orice întrebare doresc, din

întreaga programă școlară, chiar dacă erau la mijlocul
anului.
De cele mai multe ori aceștia se gândeau la întrebări
mai grele pentru a demonstra că nu au ajuns degeaba
inspectori. Surpriza, pe care o știa numai domnul
director, era că fata începea să răspundă înainte ca ei să
pună întrebarea și asta deruta complet inteligența lor
administrativ nativă.
– Cu așa elevi această școală este mândria orașului
nostru, vă felicităm!
E drept că ea era singura cu astfel de capacități dar
probabil că asta nu conta prea mult, demonstrația fiind
făcută.
Fata era deja mai mare și acum mergea singură pe
stradă, la cumpărături sau de la autobuzul școlii acasă.
Într-una din zile a observat că este urmărită de un grup
de băieți cam golănei. După ce a mers o bucată de drum
în fața lor, mergând spre bibliotecă, s-a oprit brusc și
atunci când au ajuns lângă ea s-a întors cu fața spre ei.
– Ce-i domnișoară, ai plecat la plimbare? - i-a zis cel
care părea mai obraznic.
– Mă bucur să te cunosc! - a răspuns fata iar
privirea ei albastră era ațintită exact pe fruntea băiatului.
– O să-ți treacă imediat bucuria asta, nu vezi că
suntem cam singuri pe stradă.
– Lăsând la o parte faptul că îți plac ochii mei, a
început să-i spună fata, te informez că nu am telefon
mobil de furat și nici bani.
– Ce vorbești, ia s-o căutăm puțin! - a răspuns
băiatul, uimit totuși că ea a știut exact ce caută și a pus
mâna pe mâna ei, încercând s-o apuce.
32
În clipa aceea, la atingerea ei, un șoc puternic însoțit

de un fascicol de lumină a avut loc și băiatul a fost
aruncat pe spate, pe trotuar și toți au avut senzația că a
început să scoată și fum. Băiatul tremura din tot corpul
iar ceilalți, care au văzut scena, au rupt-o la fugă urlând.
Mareea a rămas pe loc speriată și ea de efectul pe care l-a
produs fără să vrea, efectiv şi nu doar în subconștient.
– La omorât, l-a omorât, fata aia l-a omorât!
Un polițist care tocmai se apropia s-a uitat mirat la
băieți și la direcția pe care ei o arătau și a venit spre
băiatul aflat pe jos. Între timp, fata, care nu se limpezise
prea bine, era pentru prima dată când pățea așa ceva, a
pus mâna pe băiat, l-a trezit din șoc și i-a anulat complet
starea anterioară. El s-a ridicat zâmbind, i-a mulțumit
frumos că l-a ajutat iar când polițistul a ajuns lângă ei nu
a văzut decât un băiat și o fată care se hlizeau unul la
altul.
– A pățit vreunul din voi ceva, că strigau unii mai în
colo de ziceai că sunt loviți de o locomotivă.
– După cum vedeți nu avem nimic, niciunul, a
explicat băiatul, dar în mintea lui încerca degeaba să
restabilească șirul evenimentelor. Se uita la fată, la el, dar
nu pricepea de loc de unde s-a rupt filmul și de ce nu-și
mai amintește ce caută el pe strada aia.
– Voi vă cunoașteți? - a întrebat polițistul.
– Suntem prieteni vechi, i-a răspuns Mareea, iar el a
dat din cap foarte convingător.
– Bine atunci, dacă nu aveți nimic de reclamat mă
duc la treaba mea. La revedere!
– La revedere, domnule polițist!
Polițistul s-a îndepărtat în timp ce băieții din gașcă
au început să se apropie timid. S-au oprit cu toții la o
distanță respectabilă și l-au chemat pe șmecherul
33
DANDU BRIEL
principal să vină la ei. Fata stătea și se uita curioasă să

vadă ce au de gând să facă, nu se grăbea la bibliotecă
pentru că știa exact cât este ora fără să aibă niciun ceas
asupra ei.
– Poți să pleci că nu mai avem nevoie de tine! - a
spus șeful de gașcă și nici el nu știa de ce.
– Ce drăguți sunteți și ce amabili, rar vezi așa ceva
pe străzile astea. Poate pot eu să te ajut cu ceva? - a
întrebat fata.
– Tu n-ai cu ce!
– Ce vorbești, uite ăla cu bască de lângă tine crede
că ești cam mototol, iar cel cu bățul ăla în mână se
gândește că totuși nu ar strica să-mi tragă vreo două.
– Așa e mă? - s-a întors șeful spre cel cu bască,
mototol ai?
– Da’ n-am scos o vorbă!
– Eu n-am spus că ai vorbit ci că așa te-ai gândit - a
răspuns fata.
– De unde știe ea ce m-am gândit eu?
– Nu contează de unde știe, așa e sau nu?
– Da’ ce, eu sunt prost să recunosc?
– Uite acum se gândește că o să vină după mine și o
să mă urmărească până acasă!
– Bă, tu ești nebun, așa te gândești!
– Așa m-am gândit că dacă văd că tu te freci și nu
faci nimic trebuie să fac eu ceva.
– Atunci fă asta! - i-a zis șeful și i-a tras un pumn în
plină față de la aruncat la câțiva metri distanță.
După ce s-a ridicat de pe jos a rupt-o la fugă
împreună cu deținătorul de băț care și-a dat seama că
urma să se ridice cortina și pentru numărul lui.
34
– Cred că ai putea fi o bună șefă de bandă! - i-a spus

șeful grupului în timp ce îi făcea semn că pleacă. Nu a
îndrăznit să o mai atingă sau nici măcar să stea mai
aproape de ea.
– Doar atât crezi tu că aș putea fi, eu mă gândeam la
ceva mai mare.
– Ce poate fi mai mare decât un șef de bandă.
– Poate se găsește ceva deosebit și pentru mine, un
șef de mai multe benzi.
Și s-au despărțit.
Acasă le-a povestit părinților toată tărășenia și l-a
pus pe gânduri pe tatăl ei.
– N-am înțeles faza cu șocul electric, cum adică l-ai
aruncat la câțiva metri când te-a atins pe mână? Ce-ai
simțit în clipa aia?
– În primul rând, nu cred că a fost vorba de ceva
electric, așa cum faci tu cu scurtcircuitele tale prin casă, a
fost un fel de forță ca un pumn de lumină care l-a lovit
direct prin mână în piept.
– Mă gândesc că dacă ar fi fost ceva electric ar fi
trebuit să te afecteze și pe tine că era pe pielea ta.
– Și eu m-am gândit la fel că nu a fost ceva electric,
eu nu am avut nimic și nici el nu a avut vreo arsură ca de
la curent electric.
– Și mai poți să faci la fel acum?
– În niciun caz că nu mai sunt aceleași condiții, în
acel moment am fost extrem de furioasă și chiar am vrut
să-l lovesc cu ceva.
– Ai mai pățit vreodată acest fenomen?
– Nu, niciodată, dar nici n-am mai fost în această
situație.
35
DANDU BRIEL
– Asta cam așa e, se pare că, de acum în colo, corpul

tău o să-ți ofere multe surprize.
– Eu caut să mă abțin cât mai mult că v-am promis
o comportare de copil normal dar uite că apar și alte
situații, chiar m-am speriat puțin dar m-am și bucurat că
pot să mă apăr în acest mod.
– Bine, stai liniștită, iar de acum încolo noi vom fi și
mai liniștiți dacă știm că tu poți să te aperi singură.
Mereu am avut grija asta.
– Nu e cazul, oricum cred că mă pot descurca și în
situații mai dificile.
– Suntem convinși. Ce program ai acum?
– Mai fac ceva din lecții pentru că mulți profesori
vor să vadă teme scrise chiar dacă pot să răspund la orice
întrebare.
– Cât timp ești la școală trebuie să te adaptezi la
regulile lor cu toate că tu ești mult peste cunoștințele ce
se predau.
– Încerc să fac față, cu toate că multe lucruri mă
deranjează. Parcă trebuie să merg tot timpul în patru labe
și nu mă ridic niciodată în picioare.
– La ce te referi?
– La faptul că ceea ce se predă este extrem de
simplu și eu mai mult fac completări la cele predate de
profesori că de ascultat nu mă mai ascultă nimeni și nici
nu mă mai scoate la tablă.
– Și pe ce îți pun notele?
– Pe ce le spun în clasă și care nu face parte din
manual.
– Adică profesorul te întrebă ceva și tu răspunzi?
36
– Nu că am trecut de faza asta, el se uită la mine și

eu răspund la întrebarea pe care o are în minte, nu
trebuie să o mai formuleze.
– Și copii ceilalți ce spun de tehnica asta.
– Ei stau tot tipul cu gurile căscate de uimire și
atunci nu mai spun nimic.
– Bine, du-te la lecții!
– Da, tati.
Peste ceva timp s-a constat, la școală, că a dispărut

telefonul mobil al unuia din profesori. Toată ancheta
făcută discret de domnul director a fost inutilă, telefonul
nefiind găsit. Atunci lui i-a venit ideea să apeleze la
Mareea și a chemat-o în cancelarie pentru o discuție între
patru ochi.
– Tu ce părere ai despre acestă situație, cum crezi că
a dispărut acest telefon?
– Nu m-am gândit până acum la asta.
– Dar vezi vreo soluție să-l prindem pe făptaș.
– Adică să vă spun eu cine a furat?
– Cam așa ceva.
– Dar dumneavoastră nu vă gândiți cum voi fi eu
privită de ceilalți dacă se află că am pârât un coleg.
– Ai dreptate, dar cum putem să aflăm noi cine este
făptașul fără ca cineva să știe că tu l-ai descoperit.
– O să mă gândesc.
– Te rog și mai discutăm mâine.
A doua zi Mareea s-a dus la domnul director să-i
comunice planul ei. Era foarte prins cu tot felul de hârtii
dar a invitat-o să ia loc până ce secretara a ieșit cu mapa
de corespondență din birou. Dorea, așa cu a promis, ca
37
DANDU BRIEL
nimeni să nu știe de implicare fetei în aceste cercetări.

Într-un final au rămas singuri și Mareea a putut să-i
spună despre planul ei. Directorul a fost încântat de idei
și la finalul orelor a ordonat ca toți elevii prezenți să fie
adunați în sala de festivități pentru comunicări. La ora
fixată toată lumea era prezentă. Ca scena să fie cât mai
plauzibilă domnul director a făcut o scurtă informare
privind activitățile de vacanță organizate de școală. În tot
acest timp aștepta un semnal de la Mareea care se află
undeva în spate după perdeaua camerei de protocol și
urma să-i spună dacă a observat ceva.
Timpul a trecut și după ce le-a tot vorbit elevilor
directorul și-a dat seama că fata nu a putut să-l ajute cu
nimic și le-a dat liber.
– Nu-i nimic, ai încercat, probabil că va trebui să
anunțăm poliția, i-a spus el cam supărat că nu-i reușise
figura.
– Eu cred, a spus Mareea că niciunul din elevii
prezenți nu a furat telefonul.
– Atunci cine l-a furat? - a întrebat și directorul.
– Dacă îmi permiteți să intervin, a spus și
domnișoara secretară a școlii, acum de față.
– Spune, ce idee ai!
– Nu am altă idee decât ați avut dumnevoastră dar
elevii prezenți sunt numai de la orele de dimineață nu și
de la schimbul de dupăamiază.
– Tu știi că ai dreptate, vom face aceeași adunare și
la finalul orelor următoare.
Așa au și făcut și la finalul orelor de seară domnul
director a cerut o nouă adunare. Mareea a fost rugată să
stea și suplimentar, cu acordul mamei ei și să participe și
la această adunare.
38
Nici nu a apucat domnul director să spună două

fraze că din camera unde se afla, cu privirea spre elevi,
Mareea i-a transmis domnului director următorul bilet,
prin domnișoara secretară: elevul care a furat telefonul
este pe al doilea rând, al treilea și are părul roșcat.
Telefonul este ascuns în dulapul lui cu echipament
sportiv, într-o cutie pentru bascheți.
Pentru că nu putea să întrerupă brusc cuvântarea
directorul a mai scurtat-o și pe măsură ce se apropia de
final, a coborât de la tribună, lăsând un profesor să
vorbească în continuare, despre o viitoare excursie și el s-
a dus direct la elevul cu pricina. Acesta a schițat un gest
de fugă dar dacă a văzut că și la capătul celălalt de rând
era unul din paznici s-a ridicat în picioare și a așteptat. El
era foarte liniștit că știa unde e telefonul și nu se putea
găsi nimic asupra lui. Domnul director i-a făcut semn să
iasă din rând și să se apropie de el. N-a mai avut nicio
șansă, a fost luat pe sus de paznici, spre marea uimire a
colegilor și împreună cu domnul director au plecat la
vestiarul sălii de sport. Pe măsură ce se apropiau băiatul
se făcea mai galben și mai galben iar atunci când i-au
cerut cheile și au deschis dulapul era gata să leșine și a
avut noroc cu paznicul care îl ținea fără nicio posibilitate
de scăpare. Exact așa cum a precizat Mareea, în cutia cu
pantofii de sport se găsea și telefonul, cu bateria scoasă,
că nu cumva să sune din greşeală prin cine știe ce
miracol.
– Duceți-l la separeu, și să stea acolo până ajung la
școală și părinții lui.
Roșcatul nu mai scotea nicio vorbă și era clar că
ideea cu venirea părinților nu l-a încântat.
Domnul director a păstrat secretul dezvăluirilor dar
a fost nevoit să-l exmatriculeze pe hoțul de telefoane cu
toate că părinții lui au făcut tot efortul să fie iertat. Nimic
39
DANDU BRIEL
nu l-a putut împiedica pe domnul director să aplice

regulamentul școlii. Părinții băiatului au fost extreme de
impresionați de modul în care domnul director a
descoperit fapta copilului și au început să-l bănuiască de
puteri magice.
Acasă Mareea i-a explicat mamei ei cum a
descoperit hoțul. Ea era tare nerăbdătoare să afle de ce a
trebuit fata ei să stea mai mult la școală. S-a gândit și la
faptul că ar putea fi pedepsită că nu și-a ținut gura sau a
făcut vreo altă trăznaie că era foarte inventivă.
– Să te aud ce-ai mai făcut?
– Nimic deosebit. Domnul director m-a rugat să
prind un hoț de telefoane mobile și eu l-am prins.
– Să nu-mi zici că ai fugit după el prin curtea școlii
sau prin școală!
– Nici vorbă, înseamnă că nu mă cunoști. Domnul
director i-a adunat pe toți în sala de festivități și eu care
stăteam la o fereastră din spatele podiumului am început
să fac așa cum fac cu tati când vreau să-i potrivesc canalul
preferat după ce mănâncă, adică îi umblu în cap. De data
asta pentru că nu știam în ce cap să umblu m-am gândit
să colorez cu roșu numai gândurile hoțului indiferent de
natura lor.
– Păi ce așa faci tu cu tati?
– În niciun caz că tati e singur și îl știu, de aceea
acum mi-am propus chestia cu culoarea că erau prea
mulți în sală.
– Păi tu poți să faci așa ceva? Știai că poți să faci așa
o treabă?
– Nu știam că pot dar am aflat acum. Eu am crezut
că toată lumea poate așa ceva, dar văd că eu funcționez
chiar altfel. După ce am văzut cine emite gânduri roșii,
totul a devenit simplu, m-am concentrat pe mintea lui și
40
așa am aflat că telefonul e în dulapul de echipament

sportiv.
– Da’ ce el vorbea cu el însuși? - a întrebat și mama.
– Nu mami, nu vorbea dar s-a gândit că este posibil
ca toată adunarea să fie înscenată pentru descoperirea lui
și că ar fi bine ca după terminarea orelor să mute
telefonul de acolo, din cutia de bascheți, undeva într-una
din coliviile porumbeilor din curtea școlii, acelea din care
am făcut și eu una la lucru manual.
– Și după ce l-ai găsit, ce ai făcut? Că nu cred că te-
ai dus și l-ai arătat cu degetul, că nu-i frumos.
– Nu, nici vorbă, i-am transmis, prin doamna
secretară un bilețel și i-am spus cine e hoțul și unde e
telefonul.
– Și domnul director ce a zis de ce ai făcut tu?
– A fost deosebit de încântat, mi-a mulțumit foarte
mult și m-a adus și cu mașina dânsului acasă.
– Asta am văzut că eram lipită de geam. N-am prea
înțeles, până mi-ai spus, de ce trebuia să stai așa mult la
școală și mă gândeam să nu fii pedepsită pentru vreo
prostie.
– Doar știi foarte bine mami că eu sunt o fată foarte
cuminte.
– Da, iubirea mea și mă bucur că sunt mama ta.
41
DANDU BRIEL
Domnișoara Mareea
Fata a crescut și s-a făcut o domnișoară în toată

regula. Înăltuță, blondă cu ochii de un albastru intens, cu
un zâmbet fermecător, foarte jovial și fără să se amestece
cu prea mulți colegi, ea făcea o impresie puternică încă de
la prima vedere. Mulți tinerei o plăceau, dar în momentul
în care ar fi dorit să-i facă o declarație sau un început de
aluzie, auzeau vocea ei foarte clară cum le spunea:
– Nici să nu te gândești la așa ceva!
– Doar mă gândeam, i-a răspuns odată unul din cei
mai drăguți băieți.
– Asta spuneam și eu să nu te mai gândești.
– Da’ de unde știi tu la ce mă gândeam eu?
– La asta! - i-a răspuns Mareea și a scris pe o hârtie
câteva cuvinte.
După așa o demonstrație niciun pretendent nu și-a
mai permis să emită gânduri ciudate în preajma ei, într-o
zi chiar i-a spus unuia:
– Tu n-o să mă vezi dezbrăcată niciodată, nici din
greşeală, așa că nu-ți mai încinge mintea! Iar băiatul a
42
fost convins că s-a bulbucat prea tare la picioarele ei de

top model că altfel nu avea de unde să știe.
Liceul s-a terminat cu premiul întâi cu laude

nenumărate și Mareea s-a înscris la Facultatea de
psihologie fiind convinsă că aptitudinile ei o vor ajuta în
această meserie.
Cursurile aveau loc mai mult dimineața iar după-
amiaza erau un fel de ore de laborator.
La început, au atras-o orele de psihoterapie în care
fiecare cursant era învățat cum să stea de vorbă cu
pacienții și ce sfaturi să-i dea pentru vindecare. Aveau și
ore practice în diferite cabinete cu doctori consacrați.
Cel mai mult a distrat-o un domn, mai în vârstă care
a venit cu soția și cu fata lui la cabinet și care parcă era
topit din cauza problemelor de sănătate. Doamna
psiholog, îndrumătoarea Mareei, a început să-i facă o
demonstrație de cum se face o anamneză model prin
intervievarea pacientului.
− Vă rog să-mi spuneți cum vă simțiți în acest
moment?
− Foarte slăbit, fără vlagă.
− De ce credeți că aveți această stare?
− Datorită anilor de muncă din trecut. Surmenajului
foarte mare.
La începutul discuției, Mareea, nu a fost foarte
atentă că mai avea de completat fișa pacientului dar după
câteva momente și-a ridicat privirea și s-a uitat spre
pacient. Ceea ce a constatat a surprins-o peste măsură.
Pacientul avea două dialoguri, unul cu vorbe și se adresa
doamnei psiholog și altul în mintea lui și nu se adresa
nimănui.
43
DANDU BRIEL
În acel moment următoarea întrebare a doamnei

doctor a fost:
− Deci considerați că munca pe care ați făcut-o până
la ieșirea la pensie a fost extrem de obositoare și
surmenantă?
− Da, a răspuns pacientul, m-a epuizat fizic și psihic.
Dar în mintea lui Mareea a „citit”: „mare brânză și
serviciul meu că mai mult stăteam cu băieții la bere”.
− Și ce considerați că vă este necesar ca să puteți
duce o viață, cât de cât, normală?
− Cât mai multă atenție din partea familiei. „să le
învăț minte pe fufele astea două cum să se țină toată ziua
de fundul meu, că destul le-am slugărit”.
− Dar eu cred că doamnele, aici de față, vor face tot
posibilul să vă îngrijească cât mai bine. O să vă prescriu
totuși și niște pastile, un fel de vitamine, să le luați de
două ori pe zi.
− Cum ziceți dumneavoastră doamnă doctor, să
sperăm că voi fi bine îngrijit. „Să vadă și femeile astea
cum e să stai pe pensia bărbatului, casnică, zeci de ani și
să nu faci nimic, acum o să le iasă pe nas. Sper că
vitaminele alea să meargă cu berea că nu pot să mor de
sete când mai vin băieții pe la mine”.
Mareea era complet uluită și se uita la bărbatul din
fața ei care părea complet terminat dar în același timp se
minuna și de ceea ce gândea omul și nici nu știa dacă să
zică ceva sau nu. Ea era o fată foarte credulă, lipsită de
experiența vieții și îi era imposibil să-și imagineze că
cineva poate să mintă în așa hal, fără nicio jenă.
La finalul discuției doamna doctor le-a spus celor
două femei să mai rămână puțin și a rugat-o pe Mareea
să-l conducă pe pacient la mașină și să mai vorbească cu
el până vin și însoțitoarele.
44
− Mergeți cu domnișoara, i-a spus ea și vor veni și

doamnele imediat. Le mai rețin puțin să le explic în
detaliu modul de tratament. Nu vreau să vă încarc
memoria și cu această grijă. Condu-l pe domnul!
− Vă mulțumesc foarte mult doamnă doctor, sunteți
o persoană miloasă și cu multă înțelegere, să le explicați
cu atenție tot ce trebuie că eu nu prea mai am nici ținere
de minte. „Mă mai prefac câțiva pași că diseară le-am
promis băieților că ieșim la o băută. Totul sacrificiul e
până mă sui în mașina lor. Muierilor o să le spun că mă
scot băieții la aer în parc pe o bancă. Banca din fața
cârciumei.”
Omul s-a ridicat cu greutate și s-a lăsat pe brațul pe
care, amabilă Mareea i l-a oferit. Abia se mișca
târșâindu-și picioarele. Așa au ajuns la scările de la
ieșirea din cabinet.
− Acum nu mai este nevoie să te prefaci, i-a spus
scurt Mareea care nu a mai suportat tot teatrul ieftin și și-
a eliberat mâna din mâna pacientului, lăsându-l singur în
picioare. Aici nu ne vede nimeni.
La început a crezut că o să facă atac de cord chiar în
fața ei dar i-a fost imposibil să reziste și să facă pe
inocenta la atâta impostură. Acesta i-a dat drumul la
mână și a coborât scările aproape în fugă și a sărit direct
în mașină pe unul din locurile din spate. De acolo a privit
spre Mareea ca un om hăituit și s-a făcut mic în mașină.
Mareea nu prea era genul de fată care poate fi prostită și
s-a apropiat calmă de geamul mașinii, i-a făcut semn să-l
deschidă și cu cea mai suavă voce din lume i-a spus:
− Berea de pe banca de la cârciumă nu se potrivește
cu vitaminele prescrise și știi foarte bine că nici nu ai
nevoie de ele.
− Tu ești doctoriță?
45
DANDU BRIEL
− Nu, nu sunt nimic!

− Atunci ești diavoliță, asta ești!
− Ați și ajuns la mașină, a spus în spatele ei soția
pacientului, credeam că abia se mișcă.
− I-a făcut bine consultația, a răspuns Mareea.
Cele două femei s-au urcat în mașină și din spate,
disperat, bărbatul cu degetul pe buze îi făcea semnul
tăcerii.
− Stai liniștit că va fi cum ți-ai dorit, vei fi foarte
bine tratat. Doamnele cred că au înțeles exact ce au de
făcut, i-a mai spus Mareea și a văzut cum bărbatul se
relaxează și se tolănește ca un boier pe canapea cu fața
numai zâmbet.
Aceasta a fost una din experiențele de început, că
apoi a mai trăit multe alte evenimente. Își aduce aminte
de cazul soțului care s-a prefăcut bolnav ca soția lui să
ajungă la cabinet cu el și să se dovedească în discuția cu
doctorița că ea era de fapt pacienta. Atunci a văzut și
Mareea ce însemnă abilitatea unui doctor de a întoarce,
practic, situația familială. Doctorița, care și-a dat seama
imediat despre problemă, i-a spus să dea un test pentru a
se dovedi că are calitățile cerute pentru îngrijirea soțului
și bineînțeles că s-a demonstrat, nu numai că nu-l poate
îngrijii dar are chiar ea nevoie de îngrijiri serioase. Atunci
soția a cerut ca și soțul să treacă testul, ceea ce pentru el a
fost o bagatelă și numai așa s-a convins de situația reală.
Rar vezi pe cineva cu viața așa bulversată și întoarsă cu
360 de grade.
Mareea era deja în anul trei de facultate și frecventa
cu mare plăcere orele de practică de la cabinet. Doamna
doctor a fost la început complet uimită de capacitățile pe
care i le demonstra, cu voie sau fără și până la urmă a
întrebat-o direct:
46
− Draga mea, ne cunoaștem de mai multă vreme și

am văzut că ai un adevărat dar pentru această meserie,
dar te rog să-mi spui și mie ce ești tu de fapt, știi că îmi
ești foarte dragă și vreau să te îndrum cât mai corect, cât
mă pricep. Am constatat că mă depășești în multe
privințe și chiar dacă nu vorbești prea mult eu citesc pe
chipul tău modul de rezolvare al pacienților, deci ce ești
tu, nu cine ești?
− Nu știu dacă pot să mă exprim chiar liber că
obiceiul acesta nu mi-a fost întotdeauna util și m-a
îndepărtat de oameni.
− Cu mine poți să fii perfect sinceră, e greu să mă
mai surprinzi după atâția ani de meserie.
− Sunteți sigură că asta doriți?
− Bineînțeles, eu am deschis discuția, ce poți tu să-
mi spui din ce nu știu?
− Atunci o să vă răspund la câteva întrebări pe care
vi le-ați pus dar la care nu aveți încă răspuns.
− Adică vrei ca eu să te întreb ceva acum, mie mi-ar
plăcea să vorbești tu liber.
− Asta am spus și eu, nu trebuie să mă întrebați
nimic iar eu am să vă răspund la cele mai recente
întrebări pe care vi le-ați pus singură în gând.
− Nu înțeleg ce vrei să spui, tu mă uimești dar cred
că acum ai depășit o anumită limită, chiar a decenței, dar
să te aud, dă-i drumul!
− În primul rând eu nu mă voi mărita niciodată cu
fiul dumneavoastră, i-a spus Mareea și a văzut cum
privirea doamnei doctor se mărește și cade pe spate în
fotoliu. Apoi, pacientul acela grizonat, care vine mereu
ultimul la consult și uneori vă conduce și cu mașina
acasă, este mult mai dăunător decât soțul
dumneavoastră, chiar dacă vă este amant. Faptul că ați
47
DANDU BRIEL
început să-i dați bani este semnul clar că nu pe

dumnevoastră vă place ci mai mult portofelul
dumneavoastră.
Doctorița era încremenită în fotoliu și nici măcar nu
mai putea schița o vorbă. A întins doar o mână și a luat
ceașca de cafea de pe birou de parcă încerca să se ascundă
după ea.
Mareea s-a făcut că nu observă gestul, aproape de
panică făcut și a continuat calmă ca la examen.
− Dacă vă mai neglijați căminul prietena
dumneavoastră cea mai bună în schimb se ocupă intens
de el. Iar dacă nu luați măsuri imediate divorțul bate la
ușă.
− Nu crezi că fabulezi prea mult domnișoară? Fața
doamnei doctor era deja străvezie dar încerca să pareze
cu forțele care îi mai rămăseseră. Nicio șansă!
− Eu v-am prevenit. Dumneavoastră m-ați solicitat.
Ați vrut să vă uimesc și sper că am reușit. Deja aveți
datorii la bancă de care nu știe soțul dumneavoastră,
amantul v-a părăsit la hotel în plin act sexual, fiul
dumneavoastră se droghează, fata cu care este îi papă toți
banii, soțul vrea să ipotecheze casa, care este a lui să o
poată întreține pe prietena familiei și pot să mai continui,
dacă doriți?
− Momentan nu, că nu vreau să fac infarct. Sinceră
să fiu m-ai uluit și nu-mi dau seama de unde ai aceste
informații, mai ales cea despre hotel.
− Sunt o fetiţă care s-a născut paranormală, am
acces la toate informațiile din univers.
− E clar că asta și ești, dar în această situație, te rog
frumos, acum chiar te rog, tu vezi vreo rezolvare?
− Sigur că există, am să v-o spun mâine dimineață.
− De ce, e ceva la care trebuie să te gândești?
48
− Nu, în niciun caz, iar mă subestimați, este ceva

care trebuie să se potrivească și să se întâmple, puteți
avea încredere în mine.
− Bine, mă las pe mâna ta, dar să știi că doresc o
rezolvare în care eu să ies câștigătoare.
− Așa va fi! Oricum vă sunt datoare că m-ați primit
la cabinet.
− Nicio clipă nu m-am gândit că o să-mi dai așa o
lecție! Chiar îți mulțumesc!
Toată noaptea doamna doctor s-a perpelit în patul
conjugal, lângă soțul ei și de dimineață a venit la cabinet
cu o jumătate de oră mai devreme, și-a făcut liniștită
cafeaua și cu ochii era pe ușa de intrare a cabinetului să o
vadă pe Mareea.
Ea a intrat în cabinet și la întrebarea din privirea
doamnei doctor a răspuns că încă nu este momentul să
stea de vorbă una cu alta și puteau începe consultațiile.
Așa a trecut o oră și încă o oră, amândouă își vedeau
de treabă când, la un moment dat, Mareea i s-a adresat
pacientului de pe canapea și spre uimirea doamnei doctor
i-a spus:
− Chiar în acest moment doamna doctor trebuie să
plece urgent până acasă și vom continua noi discuția,
dacă doriți?
Doctorița a înțeles imediat mesajul, s-a ridicat de pe
fotoliu, s-a îmbrăcat rapid peste halat și a ieșit. S-a auzit
zgomotul mașinii cum demara pe alee. Mareea a rămas cu
pacientul și a început să-i vorbească:
− Depresia dumneavoastră este o creaţie proprie pe
care o puteți realiza datorită faptului că aveți o inteligență
peste medie. Numai persoanele inteligente își pot
imagina depresia și numai ele și-o pot crea și amplifica.
Tâmpiții nu fac depresie pentru că nu pot.
49
DANDU BRIEL
− Adică, vreți să spuneți, că eu sunt o persoană

inteligentă?
− Exact asta am spus, chiar foarte inteligentă.
− Și atunci cum pot să scap de faptul că sunt atât de
depresiv?
− Nu sunteți de loc, ci doar vă faceți depresiv, este
ca și cum ați fi actor și ați juca un rol. Un actor foarte bun
în rol de depresiv.
− Dumneavoastră domnișoară mă uluiți, adică
spuneți că nu sunt bolnav? Doamna doctor nu mi-a spus
niciodată asta!
− N-am spus așa ci am spus că dacă vreți să fiți
bolnav, sunteți chiar foarte bolnav.
− Dar dacă vreau să fiu sănătos, a întrebat pacientul
și parcă vocea lui era mai puternică.
− Dacă vreți să fiți sănătos de gura mea, nu faceți
nicio scofală.
− Păi nu dumneavoastră mi-ați spus să fiu sănătos?
− Nu m-ați înțeles, eu v-am spus că puteți fi exact
cum doriți ori sănătos ori bolnav, dumneavoastră
decideți. Trebuie să rețineți un singur lucru că dacă o
faceți din cauza mea sau la sfatul unor prieteni sau din ce
mai auziți prin presă sau la televizor, atunci nu e valabil.
− Dar când este valabil?
− Hotărârea de a fi sănătos este valabilă numai dacă
este intimă, pornită din inima proprie.
− Ce inima mea gândește?
− Mult mai mult decât vă imaginați și este chiar
extrem de inteligentă.
− Cred că asta e ca atunci când am vrut să trec
strada în fugă dar ceva m-a oprit brusc și n-am mai putut
50
mișca picioarele și în acel moment am văzut camionul

care m-ar fi făcut praf.
− Exact asta vreau să spun, inima gândește și ea,
trebuie doar ascultată.
− Domnișoară, știți ceva, deja parcă mă simt mai
bine!
− Asta însemnă că ați început să vă ascultați inima!
− Mă bucur mult că ne-am cunoscut și probabil că
am avut noroc că a plecat doamna doctor și am putut să
vorbim separat, cred că nu mai am de ce să mai vin pe
aici.
− Puteţi să veniți la câte un control periodic să nu
zică doamna că i-am gonit pacienții.
− Aveți dreptate, o să mai trec pe aici, dar nu ca
pacient, poate să vă aduc un buchet de flori.
Omul s-a ridicat, mult mai vioi ca la venire, a lăsat
plata consultației pe birou și a ieșit fluierând.
„Prima mea consultație și primul succes” S-a gândit
Mareea și după câteva momente a revenit și doamna
doctor. Era puțin roșie la față, respira accelerat dar părea
foarte satisfăcută și privirea ei devenise mai vioaie.
− Stai să-mi revin și-ți povestesc tot, a spus ea, s-a
dezbrăcat și s-a așezat pe fotoliu trăgând mai aproape
cafeaua de dimineață.
În sala de aşteptare nu mai era nimeni așa că a
început să povestească.
− În primul rând am vrut să înțeleg ce te-a făcut să
mă trimiți așa urgent acasă dar pe drum mi-am dat
seama și atunci am oprit mașina în capul străzii și m-am
apropiat de casă pe jos. Dacă opream la garaj probabil că
stricam tot farmecul. Nici nu am folosit cheile și am intrat
prin ușa care duce din grădină la subsol și care era
51
DANDU BRIEL
deschisă. Am urcat în casă, după ce m-am descălțat și m-

am dus direct la dormitor de unde se auzeau zgomote
specifice. Nici nu credeam că prietena mea este așa
vocală. Am deschis ușa la dormitor de perete și m-am
așezat în tocul ei. La început nu au realizat nimic și s-au
mai zbănțuit o vreme, dar în momentul în care m-au
văzut și au observat că îi filmez cu telefonul atunci să vezi
distracție. Abia am mai apucat să-i spun prietenei mele,
transpirată și dezbrăcată, care a fugit din cameră de era
să mă doboare, că nu doresc să o mai văd vreodată iar
iubitului meu soț nu a fost nevoie să-i spun nimic că a
înțeles tot. Conform legii dacă ești surprins în plin adulter
nu poți să ceri divorț fără un partaj total defavorabil al
averii. Am citi în ochii lui că a înțeles imediat și e la
picioarele mele de acum înainte. Aș vrea totuși să te
întreb ceva.
− Vă rog?
− Crezi că soțul meu știe de... ști tu cine și de hotel?
− Până acum nu știe nimic dar această relație
trebuie oprită azi și nicio zi mai târziu, pentru că el o să
caute orice motiv să vă contracareze, iar în cel mai scurt
timp trebuie să puneți banii la loc să nu le observe lipsa.
− Asta nu-i o problemă, nici una și nici alta, una o
rezolv azi și următoarea în această săptămână.
− Sunt convins că și soțul dumneavoastră va
proceda la fel și va fi foarte econom din acest moment, să
nu vă surprindă dacă vă va propune, în zilele următoare,
să nu mai faceți excursia aia în străinătate. Dacă vreți să
fiți și mai câştigată și să vă recăpătați relația cu soțul
dumneavoastră atunci să dați vina pe prietenă și să-i
spuneți de cum intrați în casă:
− Niciodată nu am crezut că poți să fii atât de fraier
să te încurci cu una care nu are nicio meserie și care nu e
de nivelul tău, chiar dacă e damă bine. Mă faci să râd!
52
− Să știi că așa o să-i și spun!

− Succes doamnă doctor!
− Mulțumesc, sper să mai stai pe lângă mine la
cabinet. Cum te-ai descurcat cu depresivul veșnic?
− Foarte bine și cred că l-am făcut să se simtă mai
bine.
− Ar fi minunat că mă chinuie de ani de zile cu
stările lui, mai mult imaginare.
− Cam asta i-am spus și eu.
Vremea a trecut și Mareea a ajuns în ultimul an de

facultate. Tot timpul a fost foarte atentă să nu se dea de
gol cu privire la capacitățile ei și să pară o studentă
normală. Oricum era cea mai premiată din an și nici nu
avea nevoie de mai multă recunoaștere.
Spre sfârșitul anului universitar Mareea era la
cabinetul doamnei doctor și acum stabilea și diagnostice
iar doamna îi dădea voie să emită și păreri cu privire la
tratament, ceea ce ei îi plăcea la nebunie. Pacienții mai
vechi o agreau și chiar erau încântați dacă doamna mai
avea și alte treburi iar Mareea le spunea ceea ce credea
despre boala lor. Unii chiar au întrebat-o dacă nu tratează
și ea separat dar le-a răspuns că fiind, un fel de ucenică,
la cabinet nu ar fi deontologic să facă așa ceva.
Într-una din zile intră în cabinet un tip, înalt, voinic

și care nu părea de loc a fi genul de bolnav care le călca
pragul și care mai mult sprijină pereții.
− Cam ce vă supără. L-a întrebat doamna doctor
după ce l-a invitat să ia loc.
53
DANDU BRIEL
− Pe mine nimic, stimată doamnă, am alte

probleme.
− Știți că aici este un cabinet specializat în probleme
psihologice deci nu ne ocupăm de alt gen de probleme de
sănătate.
− Exact din acest motiv am venit și eu.
− Puteți să fiți mai explicit.
− O să încerc. Vedeți dumneavoastră eu lucrez la
penitenciarul din oraș și medicul nostru psiholog a fost
nevoit să iasă la pensie iar legea ne obligă să asigurăm
asistență de specialitate deținuților, mai ales că
problemele de aceste gen, la ei sunt destule și foarte
diverse.
− Și nu ați găsit niciun specialist să vă ajute?
− Din păcate nu și de aceea am venit să vă rog dacă
puteți măcar de două ori pe săptămână să ne ajutați cu
niște consultații. La noi nu sunt probleme mari iar cei
care au nevoie de așa ceva sunt doar câțiva. Bineînțeles că
vă plătim corespunzător pentru efortul pe care l-ați face,
nici nu se pune problema, inclusiv bonusul de lucru în
afara programului.
− O să mă gândesc, dar oricum doresc să vin și cu
viitoarea doamnă doctor, care peste două luni își ia
diploma de absolvire, să mai împărțim sarcinile și să nu
pierdem timpul.
− Cum doriți dumneavoastră, aștept cu nerăbdare
un răspuns.
− Uite că ai deja un contract, dacă vrei, desigur. I-a
spus doamna doctor Mareei, imediat ce a ieșit ofițerul din
cabinet. Eu am mai lucrat la penitenciar și probabil că de
aceea a și venit domnul la noi și vreau să-ți spun că nu
54
sunt probleme deosebite doar că pacienții sunt îmbrăcați

cam la fel.
− N-am nimic împotrivă să mergem și acolo dacă
dumneavoastră ziceți că e tot din meseria noastră și e o
bună experiență.
− Atunci o să-l anunț că suntem de acord și o să
stabilim zilele împreună. Am înțeles că tu nu ai așa multă
treabă la facultate cu examenul de absolvire.
− Așa cum nu am avut probleme cu niciun examen
n-o să am nici cu acesta. Sunt toate cam la fel.
− E minunat atunci și la început o să mergem
împreună dar mai târziu vor fi și cazuri în care să te duci
singură. Să știi că e cineva mereu prezent în cameră din
personalul de pază.
− Când voi fi eu singură o să solicit să nu fie nimeni
prezent în cameră și supravegherea să se facă din
exterior. Vreau să existe o intimitate a dialogului.
− Și nu ți-e frică că ar putea vreunul să devină
violent?
− Asta în niciun caz, cu mine e imposibil.
Și Mareea i-a povestit cazul cu golanul acela care a
vrut să o atingă.
− Da, dar de atunci a trecut ceva vreme și nu poți fi
sigură dacă mai ai puterea aceea.
− Eu simt că o mai am și am impresia că mai există
încă multe calități și posibilități nedescoperite încă.
− Așa să fie atunci, o să vorbesc la penitenciar
pentru prima oră de consultație.
− Aştept să mă anunțați.
55
DANDU BRIEL
Peste trei zile ambele erau la intrarea

penitenciarului și își prezentau documentele de
identitate. La prima lor ședință de consiliere nu s-a
prezentat decât o singură persoană. În fișa lui scria că
este hoț din buzunare și că invocă o stare de depresie.
În timp ce doamna doctor îi punea câteva întrebări
simple, de acomodare, Mareea îl citea ca pe o carte
deschisă. Omul dorea puțină variație și citise la biblioteca
închisorii cum se manifestă o stare de depresie și acum
răspundea ca la carte.
− Da, doamnă doctor, am și gânduri de suicid.
− Și cum se manifestă, brusc sau încep de dimineață
și devin mai puternice spre seară, ai luat vreun
medicament până în prezent?
− N-am luat, dar dacă este cazul o să iau.
− Nu știm încă dacă este nevoie dar o să stabilim
după ce te consultăm.
−Eu zic că am terminat consultația, a intervenit
Mareea, domnul deținut se distrează cu noi, dar nu are
nimic din punct de vedere psihologic.
− Chiar așa, în câteva minute ți-ai dat seama?
− Nu în câteva minute ci de cum a intrat aici. Pot să-
i pun niște întrebări?
− Te rog chiar.
− De ce ai spus că ai gânduri de suicid?
− Cum de ce, datorită condițiilor vitrege din
închisoare și a stării crescute de depresie.
− Dar iubitul tău ce zice? Este de acord cu tine?
− Care iubit, aici nu vă ocupați numai de mine că eu
m-am prezentat la consultație.
56
− Pe noi ne interesează tot ansamblul de relații

pentru a stabili un diagnostic precis, deci să-mi spui ce
zice iubitul tău?
− Păi ce să zică? Ce poate el să zică? Adică,... nu vă
privește!
− Îți spun eu ce poate să zică și să nu te miri: Bă
tâmpitule tu crezi că muierile alea nu se vor prinde că n-
ai nimic.
− Da’ de unde știți că mi-a zis așa?
− Asta e meseria noastră, să știm, ce nu-i așa, nu a
râs de tine.
− Nu aveți de unde să știți ce mi-a spus el.
− Ba avem și știm exact. De fapt ce vrei sau ce mai
vrei?
− Nu mai vreau nimic, vreau să fiu dus la loc în
celulă.
− Luați-l că s-a făcut bine! Să nu te mai văd pe aici.
− Am înțeles!
A mai zis tipul și a ieșit imediat pe ușă însoțit de
paznic.
− De unde ai știut tu de prietenul lui?
− În capul lui erau numai scene erotice și a reluat și
dialogul cu el.
− Credeam că îl citești și pe iubitul lui?
− Nu, în general cel din fața mea este suficient
pentru toate datele. Mai ales că a reluat în minte și
bibliografia pe care a citit-o să simuleze depresia.
− Tu ești chiar fenomenală!
− Știu, dar până acum m-am abținut.
57
DANDU BRIEL
− Vezi că data viitoare nu pot să vin și o să fii

singură, nu prescri medicamente că încă nu ai ștampilă
dar poți să vorbești cu ei cât dorești. Crezi că te descurci?
− Sunt sigură de asta, mulțumesc pentru încredere.
Cum s-a făcut ziua de consultație Mareea, elegantă
și frumoasă, s-a prezentat la penitenciar. Surpriza a fost
mare că acum în sala de așteptare se găseau aproape zece
candidați la consultație care de care mai dornic să vadă o
femeie frumoasă și să stea și de taclale cu ea.
De cum i-a văzut Mareea s-a oprit în fața lor și i-a
privit calmă de parcă se uita la un insectar. După două
minute l-a chemat pe paznicul lor și i-a spus indicându-i
fiecare persoană:
− Ăsta, ăsta, ăștia doi, cel din colț, grupul de trei, vă
rog să-i duceți înapoi că nu au nevoie de nimic, aici nu
facem show!
În sală au rămas numai doi deținuți.
Mareea a intrat în cabinet și-a pus halatul și a rugat
paznicul să introducă primul deținut. Acesta era un tânăr
de circa douăzeci și cinci de ani cu privirea în jos și era
evident că avea calitatea de pacient. Mareea nu era genul
care să pună prea multe întrebări și i-a spus direct:
− Sper că mama ta se simte bine și i-a mai trecut
supărarea pe care i-ai provocat-o, acum trebuie să îți
ispășești pedeapsa și să ai grijă pe viitor să nu mai
greșești. Nu te înhăita cu băieții din celulă că îți vor aduce
numai necazuri și prietena ta nu va suporta o viață alături
de un infractor. În rest nu ai nimic, doar asta am vrut să-
ți spun.
Complet uluit de vorbele ei deținutul nu a putut
scoate nicio vorbă și doar s-a ridicat și a ieșit mulțumind.
Paznicul, care făcea supravegherea prin oglinda
58
cabinetului a rămas și el bulversat dar și-a revenit repede

și l-a băgat înăuntru pe cel de a-l doilea deținut. Acesta
era un tip masiv, plin de tatuaje, care s-a trântit pe scaun
cu un aer plin de superioritate și a privit-o aşteptând
întrebările, dar la fel ca în cazul precedent acestea nu au
venit căci Mareea i-a spus direct:
− Ideea cu evadarea nu mi se pare deloc o soluție
bună. Văzând că acestuia i-a căzut complet fața a mai
adăugat. Faptul că vrei să-i bagi și pe ceilalți doi în treaba
asta nu e deloc corect, mai ales că unul din ei, știi foarte
bine, mai are câteva zile de ispășit și nu are niciun rost să
evadeze.
Omul era aproape leșinat de surpriză.
− Nu te gândi că am stat de vorbă cu ei că nici nu-i
cunosc, părerea mea este să te potolești că e posibil să iei
și un glonț în ceafă. Dacă ai vreo întrebare te rog să mi-o
pui acum pentru că e posibil să nu ne mai vedem.
− Am, a strigat tipul, de unde dracu știi tu toate
astea?
− În primul rând îți atrag atenția că nu acesta este
tonul pe care să-l folosești cu mine și ca să-ți demonstrez
că știu mai multe decât crezi îți voi spune că iubita ta,
vecina din cartier, ți-a atras atenția să te potolești cu
furturile și nu ai ascultat-o și de aceea te-a și părăsit.
− Hai că m-ai făcut praf! Dar dacă ești așa deșteaptă
poți să-mi spui dacă prietena mea se întoarce la mine
dacă mă fac băiat cuminte?
− Bineînțeles că se întoarce, dar tu poți să te faci
băiat cuminte?
− Nu prea.
− De ce?
59
DANDU BRIEL
− Eu nu am școală și nu am din ce să trăiesc dacă nu

fur.
− Știi foarte bine meseria asta?
− Sunt cel mai bun.
− Atunci du-te la poliție și roagă-i să te angajeze să
prinzi hoții din buzunare din transportul în comun.
− Asta-i simplu, că-i știu pe toți.
− Și nu ți se pare o meserie cinstită, practic lucrezi
în poliție și pentru că nu ești prost de loc poți să-ți urmezi
și studiile la seral.
− Crezi că pot eu să fac asta?
− La ce te referi la studii sau la prins hoții?
− La amândouă.
− Poți cu siguranță să le faci pe amândouă foarte
bine și să mă cauți peste zece ani să-mi spui cum ai reușit.
Poți să vii și cu viitoarea ta soție și cu copiii.
− N-am mai întâlnit în viața mea așa o persoană,
sigur am să te caut.
− Vezi că treaba cu studiile poți s-o începi chiar în
timpul detenției și asta va face impresie foarte bună, o să
ieși şcolit din pușcărie.
− Acum nu te supăra dacă te întreb, pe tine cum te
cheamă?
− Mareea.
− Ce nume-i ăsta?
− Numele meu, dar de ce mă întrebi?
− Vreau ca primului copil, dacă va fi fată, să-i dau
numele tău dar parcă mi-e nu ştiu cum dacă nu-i mai
adaug și unul de-al nostru.
− Și cum ar fi ăla?
60
− Meduza sau Podoaba, ceva simplu.

− Bine, te mai gândești și mai vorbim.
− Mulțumesc mult, am plecat și mă duc direct la
șefu să văd în ce clasă mă înscriu.
− Așa să faci!
Omul a ieșit și Mareea a rămas să se gândească ce a
fost în capul ei de a vorbit așa. Părea că nimic nu trebuie
să o mai surprindă, pe zi ce trece își descoperea din ce în
ce mai multe calități legate de noua ei meserie. Ea știa că
are niște calități excepționale dar acum începea să
înțeleagă și la ce i-ar putea folosi.
61
DANDU BRIEL
Evoluția prin evadare
Într-una din zile directorul penitenciarului a rugat-o

pe Mareea să asiste la un fel de adunare generală a
deținuților să încerce să observe ce se petrece în mintea
lor și să capete mai multă experiență iar el mai multe
informații. Ea a fost încântată.
Deținuții selecționați pentru acest experiment au
fost aduși în sala de adunare cu mai mult timp înainte de
începerea discuțiilor. Toți vorbeau în șoaptă și, mai ales,
se minunau de această posibilitate pe care conducerea le-
a pus-o la dispoziție de a vorbi unii cu alții și de a face
schimburi de tot felul de mărfuri interzise, țigări, droguri,
cuțite, telefoane etc...
Numai cine nu cunoștea viața din închisoare vedea o
sală plină de bărbați cuminți care așteptau liniștiți ca la
film, căci pentru un ochi versat acolo era o adevărată
piață de desfacere. Semne din priviri, gesturi absolut
normale, atingeri de ureche, de nas, scărpinatul pe stânga
sau pe dreapta, ridicatul umerilor, căscatul, pieptănatul
într-un anumit mod, absolut toate aceste gesturi
reprezentau întrebări și răspunsuri iar marfa se plimba
prin sală ca pe bulevard, la nivelul scaunelor, dată din
62
mână în mână. Niciunul nu-și permitea să întrerupă o

tranzacție sau să nu dea ceva mai departe că se putea trezi
în orice moment cu un cuțit în spate.
Paznicii cunoșteau foarte bine acest tip de mișcare
dar, la fel de bine știau, că dacă stăteau potoliți la sfârșitul
adunării își primeau partea și de aceea se făceau
preocupați, mai mult, de dialogul dintre ei decât de ce se
petrecea în sală.
Mareea a intrat o dată cu directorul penitenciarului
și a stârnit un ropot de aplauze din partea golanilor din
sală. Subțirică, înaltă, frumoasă ca un top model nici nu
se putea să stârnească o altfel de manifestare care, se
pare, că a fost chiar sinceră. Adică nimeni nu i-a obligat
să aplaude. Au luat loc și masa la care stăteau era făcută
special cu partea din față complet blocată ca să nu se vadă
picioarele celor care o ocupau și care, în cazul nostru, ar fi
distras complet auditoriu.
Domnul director a început să facă o scurtă
prezentare, un fel de introducere, amestecată cu
prevederi de regulament și sfaturi pentru deținuți. El
părea foarte serios și preocupat de ceea ce spunea și
niciodată nu stătea la glume cu deținuții și nici măcar nu-
i privea individual ci la grămadă.
Deoarece în momentul în care s-a anunțat că se pot
pune întrebări nimeni nu a sărit cu mâna pe sus, Mareea
a început să numească dintre ei iar aceștia se ridicau în
picioare. Toată lumea știa cât mai are de ispășit deci nu
prea erau noutăți de aflat. Mareea a avut timp să-i
studieze cât timp a vorbit domnul director și acum a
trecut la discuții:
− Al doilea din primul rând!
Și deținutul s-a ridicat în picioare.
− Nu am nimic de întrebat.
63
DANDU BRIEL
− Dar nu crezi că ți-ar place să ai mai mult săpun și

o periuță nouă de dinți?
− Chiar mă gândeam dar am crezut că nu-i acesta
scopul adunării.
− V-am spus că puteți să solicitați orice, cu excepția
reducerii pedepsei, a precizat domnul director, mi-am
notat, altul!
− Cel cu bentița legată pe frunte, a indicat Mareea.
Acesta era un tip solid, musculos, care probabil
toată ziua stătea în sala de forță și trăgea de fiare.
− Eu aș dori, pentru cei care fac mai mult sport, o
alimentație corespunzătoare, cu mai multe calorii.
− O să vorbesc la cantină să vedem ce se poate face,
acum să nu se apuce toți de haltere că nu avem așa multe
fonduri.
Directorul era un tip simpatic, caratist de
performanță, cu un corp atletic și care se putea bate
simultan cu mai mulți deținuți fără să aibă vreo
problemă. Toți îi știau de frică și atunci se puteau înțelege
mai bine.
Un băiat, din rândul al doilea, i-a atras atenția în
mod deosebit, mai ales după ce a înțeles că el este cel care
mai avea câteva zile de ispășit și apoi urma să fie eliberat.
Părea complet relaxat și nu ziceai că e foarte interesat de
ceea ce se petrece.
Mareea a fost surprinsă, totuși, de faptul că băiatul
avea un fel de neliniște pe care nu și-o putea explica. Era
evident că cineva din sală dorea să-i zică ceva dar el nu
părea interesat. Cei de lângă el l-au și bătut pe umăr să fie
atent în spate dar el a refuzat să se întoarcă. După cum
arăta era clar că nu acolo era locul lui, tuns îngrijit, fără
tatuaje sau alte semne pe brațe sau pe față, nu părea de
loc dispus să se integreze în colectivitate. Mareea era să
64
izbucnească în râs în momentul în care și-a dat seama de

ce a fost condamnat. Se pare că era pe stradă și o femeie
bătrână l-a rugat să aibă grijă de sacoșa ei, că vine
imediat. În locul femeii a venit poliția și n-a crezut o
boabă din declarația lui că nu știe ce are în sacoșe și mai
ales că acelea sunt lucruri de furat. N-a putut să
demonstreze că nu este în înțelegere cu baba, chiar dacă
nu știa ce e în traista ei. A fost considerat ca omul căruia i
se pasează lucrurile furate. Nicio cameră video din zonă
nu a indicat ulterior prezența vreunei babe prin
apropiere. A luat șase luni de închisoare dar asta i-a
enervat foarte mult pe viețașii din incintă care au
considerat pedeapsa un fel de moft și acum se străduiau
să-i pună ceva în cârcă să i-o majoreze. Băiatul nu vroia
să se dea pe brazdă și să intre în nicio combinație sau
grup. O evadare nereușită i-ar fi adus un bonus de câțiva
ani și toată gașca ar fi fost mulțumită, mai ales că flăcăul
era și tinerel și frumușel.
Mareea și-a dat sema că pacientul ei de la cabinet pe
care l-a trimis la studii era capul răutăților. Acesta vroia
să aranjeze lucrurile în așa fel încât băiatul să fie prins în
urma unei evadări nereușite. Încă nu-și dădea seama cum
se vor petrece faptele și atunci și-a îndreptat privirea spre
fostul ei pacient cel cu tatuajele și care era evident că
dorea să-i zică vreo două vorbe băiatului. Deci totul
începea cu o petrecere de adio organizată de viețași în
cinstea eliberării băiatului. Așa a înțeles și Mareea că nu
el dorea să evadeze. Pe moment a continuat dialogul cu
următorul deținut.
− Eu aș avea o întrebare, a spus acesta ridicându-se
în picioare.
Era un tip slab, cu un fel de eșarfă legată la gât, de
sub care se vedea o cicatrice destul de urâtă, dar altfel știa
să vorbească destul de corect. Mareea a înțeles că a fost
65
DANDU BRIEL
chiar profesor, la viața lui, dar după ce l-a tăiat pe

amantul soției a ajuns la închisoare. Mai avea de stat cel
puțin zece ani.
− Te ascult a spus Mareea și s-a gândit că nu are
rost să le răspundă direct la întrebări până nu sunt puse,
astfel de demonstrații le păstra pentru consultanța
individuală. Omul dorea să știe dacă actuala conducere a
țării va reduce pedepsele.
− Mă interesează dacă noul guvern va da vreo lege
de grațiere.
− Acesta nu este domeniul meu de activitate dar
după câte știu eu, de regulă, grațierile se fac la sfârșitul
unui mandat pentru a plătii slugile credincioase și nu la
început că nu are sens. Dacă tot au câștigat.
− Da, înțeleg, totuși unele cazuri ar putea fi revizuite
sau reluate pentru aprofundarea adevărului.
− Și care crezi că ar fi acestea?
− Sunt oameni și momente în viață în care se
acționează sub imboldul unei furii oarbe și aceasta ar
putea constitui o circumstanță atenuantă.
− Nu cred că există o lege în acest sens, cel mai bine
vă poate răspunde domnul director.
− Asta e simplu, a răspuns domnul director, să
ridice mâna cei care au comis crimele din plăcere și nu
din furie.
Culmea este că totuși unul a ridicat mâna dar nu a
fost băgat în seamă.
− Acum să ridice mâna toți cei care au comis crimele
în urma unui acces de furie.
Mai mult de jumătate din sală a fost cu mâna sus.
66
− Deci încă nu a apărut o lege care să reducă

pedepsele la peste jumătate din deținuți și care să
considere furia circumstanță atenuantă.
− Bine, mulțumesc, a răspuns deținutul și s-a așezat
pe scaun.
Mareea a înțeles că, de fapt, el dorea să stea puțin de
vorbă și cu alte persoane nu numai cu colegii de celulă.
− Eu cred, a spus Mareea că sunt și alte metode de
reducere a pedepsei, prin comportare, lucrând la unul din
atelierele penitenciarului, probabil că nu le știu eu pe
toate.
− Toți știu acest lucru dar consideră că pentru
viețași e sub demnitatea lor. Acolo lucrează cei cu
pedepse sub zece ani sau și mai puțin. Viețași nu au ce să
reducă.
− Am înțeles, a răspuns Mareea și în clipa
următoare a înțeles cum va fi făcut băiatul din fața ei
evadat și cum i se va mării pedeapsa cu încă patru ani cel
puțin. În acel moment însă trebuia șă-și tină gura că nu
putea dovedi nimic, pentru că nimic încă nu s-a petrecut.
Era și el student dar a fost nevoit să piardă ultimul an din
cauza condamnării.
Pentru ea era evident că el o plăcea și o sorbea din
priviri dar nu avea cum să-i răspundă la sentimentele lui
că nu ăsta era scopul ei acolo. Interesant era faptul și
probabil că îi va spune și domnului director, că
majoritatea deținuților aveau numai gânduri cu mese
bogate, cu femei, multe femei, iar unii care deja aveau
relații între ei se priveau cu mult înțeles. Doar tatuatul ei
de la consultație punea la cale ceea ce el numea gluma
anului, adică evadarea unui deținut care mai avea câteva
zile de ispășit. Așa cum s-a păcălit cu baba cu sacoșa
probabil că va fi simplu să-l păcălească și cu evadarea.
67
DANDU BRIEL
Ședința s-a terminat și Mareea, înainte de a pleca, i-

a transmis domnului director concluziile ei care nu erau
departe de ceea ce credea și domnia sa. Bineînțeles că nu
a scos o vorbă despre ce aflase în legătură cu planurile de
evadare că nu avea dovezi și era prea devreme.
În fiecare săptămână, vinerea seara, conducerea
penitenciarului, acorda două ore libere tuturor, timp în
care, ușile celulelor erau deschise și deținuții puteau să se
viziteze și să discute sau să joace table, șah sau alte jocuri
de societate, cu excepția barbutului pe bani, dar care era
jocul de bază. Până vineri însă mai erau două zile și într-
una din ele Mareea a avut iar zi de consultație
psihologică. Colega ei, doamna doctor nu a putut veni,
nici de această dată, ceea ce nu a deranjat-o prea mult.
Surpriza a fost ca la ușa cabinetului să aștepte chiar
băiatul cu care se plăcea ea din priviri. Nu le spusese
nimic părinților ei de experiența nouă pe care o trăia să
nu intre la cine știe ce idei. Puțin i-a tresărit totuși inima.
După ce și-a pus halatul l-a chemat înăuntru și l-a invitat
să ia loc. El s-a așezat și părea chiar stânjenit de prezența
ei, întotdeauna aranjată și foarte elegantă.
− Ia spune care e problema ta? Era evident că el
venise numai și numai să o vadă. De aproape se vedea că
este chiar frumușel și foarte curat. Se pare că mediul în
care stătea de câteva luni nu reușise să-l strice. Mareea a
înțeles și de ce nu este agreeat văzând mâinile puternice
cu bicepșii rotuzi și fibrele mușchilor care îi săreau pe
piept. De aproape nu părea, deloc un mototol și ea s-a
gândit cum de a fost fraierit, așa un băiat, intelgent și
puternic de o babă de pe stradă. Probabil că baba l-a citit
că are suflet bun și sigur nu era la prima ei abatere și nu a
avut de ales decât să găsească un fraier.
− Cred că sufăr de admirație –a spus el zâmbind.
68
Mareea care citise foarte clar tot ce era în capul lui a

schimbat vorba că nu acesta era subiectul.
− Am înțeles că mai ai câteva zile și te eliberezi, ce ai
de gând să faci după aceea?
− Să-mi continui studiile, am fost nevoit să le
întrerup din cauza condamnării.
− Și ce studiai?
− Calculatoare, sunt specialist în sisteme de
programare.
− Și asta la ce îți folosește?
− Prin programare poți să rezolvi orice problemă
pentru oricine și se pot câștiga mulți bani cinstit.
− Crezi că se va petrece ceva până la data liberării
care să te împiedice să ajungi în ziua aia?
− Nu are ce să se mai întâmple și băieții au pregătit
deja petrecerea de liberare. Eu nu m-am amestecat cu ei
și se pare că au apreciat acest mod de comportare.
− Atunci să ai grijă să nu bei prea mult la petrecere,
să nu ai necazuri!
− Doar un pahar, că în general nu prea beau dar nici
nu pot fi nepoliticos cu colegii. Am stat totuși câteva luni
bune împreună. Am ajuns să ne cunoaștem.
− Atunci poți să pleci dacă zici că vei fi atent.
− Totuși noi în ce viață ne mai vedem că eu aș conta
numai pe asta? Fiind băiat inteligent și-a dat și el seama
că nu-i este indiferent Mareei.
− Să trăim cu speranța că totul va fi bine și până la
urmă vei fi liber.
− Altfel nici nu se poate și chiar mi-ar face plăcere
să ne mai vedem.
− O să găsești tu o cale dacă chiar mai vrei o
consultație, eu lucrez și la cabinet deci sunt posibilități.
69
DANDU BRIEL
− Bine atunci, la revedere! A ieșit mai mult de-a

îndărătelea cu ochii la fată.
− La revedere!
„Se pare că băiatul ăsta nu bănuiește nimic din ceea
ce urmează, cred că va fi necesar să vorbesc cu directorul
penitenciarului”.
Cum a terminat consultațiile Mareea s-a dus direct
la domnul director și a încercat să-i explice că sunt unii
deținuți care vor să-l bage în belea pe tânărul cu care
tocmai stătuse de vorbă.
− Și cum crezi tu că vor face?
− Încă nu sunt lămurită perfect dar bănuiesc că
totul începe de la petrecerea de adio organizată în cinstea
lui.
− Tu ai văzut că acest deținut nu e fraier deloc și știe
să se bată foarte bine, eu l-am testat personal și are și
mușchi și tehnică, deci nu cred că vreunul din colegii de
celulă sau din viețași îi pot face neplăceri. Să nu umblăm
după potcoave de cai morți.
Cam asta a fost tot ce a putut obține de la domnul
director, adică nimic. El nu avea de gând să ia nicio
măsură căci practic nu avea de ce, cum și când. Dacă
totuși acesta evada, așa cum i-a sugerat ea, atunci sigur că
va fi urmărit, prins, arestat și condamnat, dar cine-i
prostul să facă așa ceva când mai are o săptămână până la
eliberare.
Deasemenea nu putea împiedica nici petrecerea
deținuților de vinerea seara că acesta era un obicei cu
tradiție și ar fi fost ciudat să-l oprească. În timpul acestor
petreceri, ofițeri sub acoperire dezlegau limbile
deținuților și aflau tot felul de planuri și aranjamente.
Închisoarea gemea de pariori ilegali și de aranjamente
înscenate special pentru distrugerea unora și avantajarea
70
altora. Era aproape singurul moment de informare

directă.
Mareea a plecat dezamăgită și se gândea că până
vineri mai este foarte puțin dar ea nu avea cum să
intervină. Trebuia să se gândească la o soluție.
A venit și vinerea seara și toată pușcăria fremăta de
aranjamente. Fiecare grup își organiza treaba cum credea
mai bine. Jucătorii de cărți pe bani erau deja organizați,
cei cu pariurile aveau listele făcute și se pregăteau să
înceapă încasările, se pregăteau tot felul de aranjamente
iar unele erau chiar numai pentru adulți.
Tânărul nostru, căruia băieții îi spuneau Sfiosul a
fost invitat așa cum era și anunțat în celula viețașilor
pentru petrecerea de rămas bun. A intrat și a fost primit
cu aplauze de întreaga asistență. Era destulă înghesuială
și mai era un singur loc liber pe care a fost invitat să-l
ocupe. Undeva spre ferestra cu gratii, unul din ei făcea pe
barmanul și pune o băutură în pahare. Toată lumea știa
că nu e voie cu băutură în închisoare dar conta prea puțin
treaba asta și Sfiosul a primit un pahar plin.
− Să știți că nu o să beau mai mult de atâta! - le-a
spus el. Și să nu se supere nimeni.
− Am înțeles și noi știm că nu ești un bețiv dar
atunci acest pahar să-l ciocnești cu noi în cinstea
eliberării tale și să-l dai peste cap.
− Eu vă mulțumesc pentru că v-ați deranjat pentru
mine și o să vă fac plăcerea să beau acest pahar în cinstea
voastră!
− Așa să faci!
Toți cei prezenți s-au uitat cum băiatul a dat paharul
peste cap și apoi s-a scuturat de plăcere. Era un whiski de
foarte bună calitate în care nu se simțea decât foarte
puțin gustul somniferului care ar fi adormit și un cal. N-a
71
DANDU BRIEL
durat trei minute de pălăvrăgeală deșartă și băiatul a

început să simtă cum se duce camera cu el, a vrut să se
ridice în picioare dar parcă nu le mai avea și a căzut, cât
era de lung, ca o căprioară capturată cu tranchilizante.
Pentru că nu toată lumea era la curent cu
evenimentele unii au crezut că i s-a făcut rău sau că nu
este obișnuit cu o băutură de calitate. Șeful lor, cel tatuat,
a spus atunci unora care așteptau semnalul:
− Ne pare rău că puștiul nu e mai rezistent la
băutură și și-a ratat propria petrecere, luați-l și duceți-l la
el în celulă. Totul a părut extrem de firesc și plin de
bunăvoință și imediat doi gealați, numai mușchi, l-au
ridicat de pe jos, unul l-a pus pe umăr și au plecat spre
celula lui.
Lumea si-a luat gândul de la el și din acel moment a
început adevărata petrecere.
Singura treabă ciudată a fost că cei care îl cărau nu
s-au oprit la celulă ci au trecut mai departe și apoi pe o
ușă și niște trepte și au ajuns la un tomberon imens de
rufe pe care l-au golit pe jumătate, au lăsat în el corpul și
apoi au pus restul de rufe murdare peste el. Totul nu a
durat decât două minute și cei doi s-au întors la
petrecere.
− Doarme ca un prunc, au spus unul din ei și vreo
câțiva au mustăcit cu mai multe înțelesuri.
− Probabil că nu este învățat cu băutura sau și-a
pierdut antrenamentul. Acesta a fost singurul comentariu
că deja aburii de la băutură își făceau efectul.
Peste circa douăzeci de minute, camionul care lua
containerele cu rufe a preluat și tomberonul închisorii cu
un fel de macara fixată pe mașină, deci nimeni nu a
sesizat vreo diferență de greutate. Paznicul de la poarta
închisorii și-a făcut datoria și a apăsat butonul care
72
deschidea porțile. Din acel moment Sfiosul era considerat

ca evadat și peste trei ore s-a dat și alarma în închisoare.
Mareea, care se culcase puțin mai devreme, a
tresărit puternic și s-a trezit. Nu știa de ce dar îi era clar
că trebuia să se îmbrace și să plece și în mod sigur asta
era ceea ce trebuia să facă imediat. Nu mai trecuse prin
așa ceva, prin astfel de stări. În mașină s-a concentrat să
înțeleagă ce avea de făcut. A pornit și parcă mașina știa
unde merge. Avea impresia că este teleghidată de o forță
nevăzută. La un moment dat a început să vadă, cu ochiul
minții, tot felul de imagini care aveau o legătură evidentă
cu noul ei prieten.
Așa a „văzut” petrecerea, paharul de băutură,
aruncatul în tomberonul de rufe murdare și a înțeles că
amicul ei este undeva pe drumul spre spălătoria orașului.
Parcă i s-a prezentat un film. A pornit imediat în direcția
aceea. Știa unde este că o vizitase mai de mult împreună
cu doamna doctor și oricum avea GPS. A ajuns acolo cam
o dată cu mașina care colecta rufele și a parcat în exterior.
Mașina de gunoi a intrat în curte și urma să descarce.
Porțile au rămas larg deschise și Mareea, a coborât și a
intrat în urma mașinii. S-a dus imediat spre camera unde
era un fel de ofițer de serviciu și a fost întâmpinată de un
tip simpatic, durduliu și foarte intrigat de ceea ce vedea.
O domnișoară elegantă, frumușică dar care, din păcate,
nu părea deloc dispusă să stea de vorbă pe îndelete cu
nimeni.
− Am nevoie de ajutorul dumneavoastră, i-a spus
Mareea din prima.
− Dacă am cu ce, cu cea mai mare plăcere! S-a
gândit să o invite să ia loc dar și-a dat seama că nu era
cazul.
− Vă informez că într-unul din containere, cel care a
intrat ultimul, a fost aruncat, în bătaie de joc, un prieten
73
DANDU BRIEL
de-al meu și aș dori să chemați vreo doi băieți să mă ajute

să-l scot de acolo și să-l iau în mașină. Eu mă duc să aduc
mașina mai aproape și dumneavoastră îl scoateți de
acolo.
− Da-ți-mi voie să fac o verificare înainte să nu
deranjem lumea degaba.
− Vă rog frumos, a spus Mareea și au plecat
împreună la mașina cu macara.
Grăsuțul s-a dovedit foarte agil și a sărit pe
platformă imediat și a început să tragă de rufele
dinăuntru.
− Aici este, ați avut dreptate, ce ticăloși, puteau să-l
sufoce, dar văd că e bine, probabil l-au făcut mangă, că
parcă e înmuiat în băutură așa pute.
− Atunci pot să mă duc să aduc mașina mai aproape.
− Sigur, iar eu chem doi băieți de la spălătorie să mă
ajute să-l scot dar probabil că va fi nevoie să-i cinstiți cu
ceva că doar cu mirosul de băutură nu vor fi mulțumiți.
− Nu-i nicio problemă, totul este să ne mișcăm
repede să nu răcească acolo.
− Am plecat, aduce-ți mașina!
Toată mișcarea a mai durat exact cinci minute,
băieții au venit, s-au mirat ce s-au mirat dar imediat l-au
luat pe Sfiosul adormit și l-au transferat în mașină iar el
s-a întins, cât era de lung pe canapeaua din spate. Mareea
le-a dat o sumă destul de consistentă flăcăilor și ei au fost
foarte mulțumiți și i-au făcut chiar cu mâna. Mașina a
demarat în forță.
După circa alte cinci minute a ieșit și soferul din
clădire și s-a îndreptat spre mașină să o manevreze
pentru descărcare
74
− Tu știi ce ai cărat în mașină? - l-a întrebat ofițerul

de serviciu care mai rămăsese afară la o țigară.
− Rufe, ce să car! Jeguri!
− Rufe ca rufe dar în rufe?
− Alte rufe ce să fie?
− Era un tip aruncat în containerul ăla și a venit una
și l-am scos noi și i l-am dat. Bine că mai respira.
− Mă tu ești prost, ce om, ce mașină și ce gagică?
− Tu ce vrei acum, că n-am făcut anchetă și tipa ne-
a dat o grămadă de bani să-i dăm omul din container. I
l-am pus și în mașină.
− Voi vreți să mă nenorociți pe mine?
− Cum adică, ce vorbă-i asta?
− Vreți să mă faceți complice?
− Tu n-ai nicio treabă că noi l-am scos și noi l-am
pus în mașină și toți banii sunt ai noștri.
− Nu de bani e vorba ci de complice la evadare.
− De unde ai scos și chestia asta?
− Tu ști de unde e containerul ăsta?
− De la spital, sau de la unitatea militară.
− Nici, nici, e de la pușcărie, iar ăla pe care l-ați scos
voi era sigur un evadat. Acum dacă nu vă țineți gura o să
zic și eu că așa ați fost înțeleși cu omul și cu gagica și o să
vă fie foarte greu să demonstrați că nu am dreptate.
Barem ați luat numărul mașinii.
− Nu l-am luat.
− A fost înregistrată la punctul de control?
− Nu prea cred că porțile au rămas deschise, ea a
intrat și a ieșit în trei minute și nici nu am apucat să
vedem numărul. Dar era un Fiat.
75
DANDU BRIEL
− Ca alte sute de mii de Fiaturi, a zis și soferul. E

clar, nimeni să nu scoată o vorbă, în fond putea să sară și
singur din mașină și să fugă imediat ce am ajuns în curte.
− Asta nu prea cred că era mangă de băutură.
− Unde ai mai văzut tu un evadat care să-și
organizeze așa o chestie și să adoarmă beat mort.
− Femeia a spus că i-au făcut unii o glumă proastă.
− Mai degrabă așa, l-au îmbătat și l-au aruncat în
container.
− Hai să ne vedem noi de treburile noastre că toate
se rezolvă până la urmă.
În tot acest timp, Mareea conducea înapoi spre

închisoare că a înțeles perfect cine și de ce a făcut această
înscenare. Și-a dat sema că nu poate intra prin față, pe
unde intra ea de obicei pentru consultații și nici nu se
putea duce la șeful din pază să le spună că a cules un
deținut evadat de prin containerele de rufe. Sfiosul
dormea în continuare și atunci s-a dus, prin spate, într-o
laterală, unde era casa în care deținuții se întâlneau cu
soțiile sau amantele sau cu orice altă persoană de sex
opus. Intrarea nu era păzită ci doar încuiată, că cine
dorea să intre singur la pușcărie? Paza era pe partea
cealaltă pentru ca nu cumva să-i vină vreunui deținut
ideea să treacă dintr-o parte în alta și să evadeze. Atunci
când aveau loc vizite, doamnele intrau din stradă, erau
verificate, în holul de recepție și apoi aveau acces la
bărbații lor care erau introduși pe partea cealaltă conform
programării.
Mareea s-a uitat în spate la bărbatul care dormea în
continuare pe canapeaua ei și și-a dat seama că e chiar
drăguț și mai ales greu, adică nici vorbă să-l ridice ea și
să-l ducă la ușă iar în continuare să-l bage în casa de
76
randevuuri unde să fie găsit. A început să aștepte să se

trezească și ca să grăbească lucrurile îl mai atingea, din
când în când, cu un fel de mângâiere. Pentru că era prima
dată când atingea un bărbat, la început i-a fost teamă să
nu-i facă vreun rău și să producă vreo flamă de lumină,
dar imediat si-a dat seama că lui chiar îi plăcea în
subconștientul care se pare că îi funcționa.
După o perioadă destul de lungă de atingeri și
mângâieri tipul a început să dea semne de trezire și a
deschis ochii. În primul moment nu a realizat ce se
petrece dar imediat s-a sculat și a ieșit brusc din mașină
și a rămas sprijinit de ea că încă nu avea toate motoarele
pornite.
− Liniștește-te i-a spus Mareea și atunci a văzut și el
cine era la volan.
După ce s-a limpezit puțin Mareea i-a explicat cum
stă treaba și că trebuie neapărat să intre în casa din fața
lui și să fie găsit în interiorul închisorii și nu înafara ei.
Băiatul a înțeles imediat de unde i se trage somnul dar a
întrebat:
− Asta nu-i casa de întâlniri cu muierile?
− Ba da, dar e mai bine să te găsească în ea decât
agățat de gard pe dinafară că poate primești și un glonț în
cap. O să zici că a venit o femeie la tine și ai plecat din
petrecere direct aici, ai găsit ușa deschisă și v-ați făcut de
cap până cu puțin timp înainte să vină ei. Poate scapi
doar cu un avertisment că nu va putea nimeni să
dovedească că ai evadat, așa cum vor amicii tăi.
− Și cine o să mă credă pe mine că am fost cu o
femeie, doar nu-mi dai o fotografie să le-o arăt?
− N-am fotografii la mine dar în schimb am să-ți
dau ăsta! - a spus Mareea și cu un singur gest și-a scos
sutienul și i l-a dat pe geamul mașinii. Poți să ți-l pui și la
77
DANDU BRIEL
gât ca un fular dacă tot trebuie să demonstrezi că ai fost

beat. Problema este, i-a spus ea după ce a văzut că a luat
sutienul ei și îl ținea ca pe moaște, dacă tu poți să deschizi
ușa aia, fără s-o forțezi.
− Atâta lucru am învățat și eu în șase luni de
pușcărie, îmi trebuie doar o agrafă de la tine, te rog.
− Mă cam dezbraci, a spus, în glumă Mareea în timp
ce își scotea o agrafă din păr.
− Poate într-o zi o voi face de-adevăratelea!
− Termină cu prostiile și du-te că mai e puțin și se
face ziuă. Să le spui ce te-am învățat!
− Mulțumesc mult și îți promit că o să ne vedem
curând.
− Așa să fie!
Sfiosul, cu agrafa în mână, s-a îndreptat spre ușa
casei clătinându-se. Imediat ce a ajuns pe prag parcă și-a
revenit total și cu dexteritate a deschis yala care era o
vechitură ca și întreaga închisoare și a intrat. Din acel
moment nu s-a mai auzit niciun zgomot și Mareea a
întors pe loc și a plecat spre casă. Simțea că a făcut exact
ceea ce trebuia să facă.
Zorile începeau să mijească și numai faptul că era
alarmă generală făcea ca din birourile închisorii să se
audă voci și comenzi. Deținuții dormeau după orele de
petrecere și încă nu a dat nimeni deșteptarea. I-au tot
numărat înainte de culcare și rezultatul a fost mereu
același, unul lipsă.
După ceva vreme, un militar din rondul de
dimineață a observat că ușa de la camera de giugiuleli era
între deschisă și a trântit-o cu putere.
− Ce dracu bușești așa? - s-a auzit dinăuntru o voce
de era să-i sară inima din piept paznicului.
78
− Care ești mă acolo, veniți aici, a început el să țipe,

efectiv speriat.
Toți colegii care erau de patrulă în zonă au venit
imediat.
− Ce-i mă?
− E cineva înăuntru.
− Cine să fie ești nebun și toți au pus mâna pe
pistoale și le-au scos din tocuri.
În clipa următoare hohote de râs au zguduit holul,
toți și-au băgat pistoalele la loc iar în ușă a apărut Sfiosul,
chior de somn, cu sutienul Mareei, exact la gât așa cum a
fost sfătuit. Parcă avea un papion gonflabil.
− Șefu, evadatu era la cameră la giugiuleli, îl aducem
acum. S-a transmis mesajul.
− Ce mă ăla nu a fugit?
− Nu șefu, dar pare cam ruinat că nu știu de ce
gagică a avut parte dar l-a cam stors.
− Ați verificat intrarea de dincolo să fie închisă,
gagica mai este?
− Nu șefu dar i-a lăsat un papion de ți-e mai mare
dragul.
− Aduceți-l la mine cu papion cu tot.
Nici șeful nu s-a putut abține să nu râdă și cu ochii
era la Sfiosul care parcă nu știa încă pe ce lume este iar cu
mâna apăsa butonul de încetare a alarmei. Din acel
moment toate acțiunile de căutare s-au oprit și șeful, cu
mâna lui, a aruncat la coșul de gunoi formularul de
raportare a evadării.
− Mă tu ești nebun, tu n-ai auzit semnalul de alarmă
pentru evadare.
− Păi și ce treabă am eu cu semnalul domnu’
director, să trăiți, eu eram pe treabă.
79
DANDU BRIEL
− Dă-ți naibi jos ăla de la gât că mă faci să râd și

acum trebuie să fim serioși. Cum ai găsit mă muierea
acum noaptea, de ce nu a venit conform programării.
− M-am încins la petrecere și am chemat-o!
− Tu ești de capul tău, cine i-a deschis ușa?
− Domnu director vă rog să nu mă desconsiderați
dar eu cred că pot să deschid orice ușă din închisoarea
asta.
− Tu vrei să zici că ai fi putut pleca în orice noapte
dar ai rămas să-ți faci pedeapsa?
− Exact domnu director, că nu contează dacă
pedeapsa e justă sau nu și știți foarte bine că nu e, la
niciun deținut, problema este de respect, adică
dumneavoastră ați fost corect mereu cu mine și eu nu am
de ce să fiu indisciplinat.
− Auzi, nu schimba vorba, tu poți să deschizi și
sistemul de încuietoare de la ușa mea că ăsta nu-i cu chei,
e electronic.
− Dumnevoastră chiar vreți să știți cu cine aveți de a
face?
− Exact!
− Atunci închideți ușa!
− Domnul director a scos un fel de telecomandă și a
blocat ușa biroului privind încântat la asistența formată
din paznici.
− A! E cu telecomandă?
− Nu ți-am spus că e performantă.
− E pe dracu, scuzați expresia, e una din cele mai
blegi încuietori.
− Ce vorbești, deschide-o!
Sfiosul s-a dus spre ușă, și a apăsat cu degetele pe
panoul care părea similar cu cele de la alarmele din
80
locuințe. Nu se vedea ce face că acoperea cu corpul toată

imaginea dar s-a auzit un clik puternic și ușa s-a deschis.
Toți au rămas mască.
− Să-l chemați pe tipul care m-a asigurat că are cea
mai bună încuietoare și s-o schimbe pe banii lui.
− Dacă o schimbă cu una la fel tot degeaba, domnu
director, mai bine puneți un lacăt cu amprentă.
− Tu faci mișto de mine?
−În niciun caz dar ăla cel puțin mi-ar lua dublu ca
timp să-l deschid și aș avea nevoie și de scule nu ca asta
care se deschide din tastaură.
− Sper că nu i-ai învățat și pe golanii ceilalți cum se
deschide ușa mea?
− Nu domnu director că eu nu dau lecții gratuite.
− Duceți-l în celulă și pentru că mi-ai arătat ce
sistem de încuietoare am cumpărat nu-ți aplic nicio
pedepsă cu toate că ai fi meritat un avertisment, barem
gagica a fost ca lumea?.
− N-am cuvinte domnu director să vă mulțumesc și
vă asigur că a fost cea mai bună, mult mai bună decât s-ar
fi așteptat cineva.
− Bine băiatule, duceți-l să se odihnească!
...
− Bă, evadatu’ e în celula lui, probabil l-au prins și

l-au adus azinoapte.
− Ești tu prost, dacă îl prindeau îl băgau direct la
bulău nu-l aduceau la loc în celulă.
− Prost ești tu că l-a văzut și ăla cu oglinda
telescopică, cică doarme, bine mersi.
− Eu nu zic că nu doarme dar o fi altul care a fost
adus noaptea că ăla de i-am făcut noi felul acum probabil
81
DANDU BRIEL
că e la fiert în cazanul din uzina de spălat. Ăla nu s-a mai

trezit!
De dimineță când s-a dat adunarea în fața celulelor

toată lumea și mai ales viețași au rămas cu gurile căscate,
preventiv, că tot venea ora mesei, văzându-l pe Sfios cum
iese din celulă și se aliniază cuminte în rând cu ceilalți. Era
evident pentru toată lumea că atâta timp cât era treaz nu
se putea atinge nimeni de el. El avea deja o listă cu cei care
l-au îmbătat și adormit la petrecerea de aseară, dar s-a
gândit că este mult mai bine să-i lase în pace decât să iște o
ceartă cu ei pe hol cu bătaie și scandal. El nu avea nevoie
de așa ceva acum.
Ofițerul sub acoperire care a fost prezent la
momentul în care viețași i-au introdus somniferul în
băutură l-a informat imediat pe domnul director.
− Căpitane, tu spui că băiatul ăsta a fost aproape
drogat și apoi scos de la petrecere.
− Exact domnule, unii l-au drogat și alți doi l-a scos
afară dar mai departe nu știu că eu am rămas înăuntru
deoarece aveam alte treburi de urmărit.
− Și el știe?
− Cred că da, că am văzut dimineață cum se uita la
ăia.
− Eu cred că dacă i s-ar permite i-ar face varză, eu nu
știu de unde știe băiatul ăsta tehnici de bătaie, dar e
expert.
− Eu propun, dacă și dumneavoastră sunteți de
acord, să organizăm niște partide de lupte cu utilizarea
oricărei tehnici și să facem în așa fel să încât să ajungă să
se bată cu cei doi viețași care i-au aranjat băutura.
− Excelentă idee, anunță pentru mâine, duminică, un
turnir de cafteală și cred că toți vor fi încântați mai puțin
82
cu unele excepții. Îi lași să se înscrie fără amicul nostru că

e posibil ca unii să se retragă dacă știu că se bate și la
primul meci, se retrage unul, vezi tu cum faci, și ca lupta să
aibă loc îl introducem pe flăcău, așa nimeni nu se mai
poate retrage că își pierde prestigiul.
− Exact așa vom face!
Anunțul meciului a stârnit foarte multe orgolii și cei
mai mari caftangii s-au înscris din prima. Bineînțeles că
printre ei figurau și cei doi viețași. Nimeni nu bănuia de ce
s-a organizat acest meci de lupte și care va fi
deznodământul. Toți sperau doar să se distreze bine.
Mai departe nici nu are rost să detaliem prea mult.
Chiar la primul meci unul din ofițerii acoperiți a renunțat
spontan, fiind chemat pentru probleme în familie și
imediat a fost introdus Sfiosul care și-a dat seama că are
un fel de înger păzitor alături de el. N-a fost nicio
problemă pentru el să ajungă în finală aproape fără nicio
vânătaie și acolo a avut loc show-ul. De partea cealaltă s-a
calificat, cum era și normal, omul cu cei mai mari mușchi
din pușcărie dar și cu cea mai puțină tehnică. Pe el îl
aștepta. Practic Sfiosul a măturat cu el pe jos și numai
privirea rugătoare a aceastuia, că deja batjocura era prea
mare, l-a făcut să-l lase lat pe pardoseală să nu mai fie
văzut cum este de umilit. Ani de zile, după această luptă,
intrată în legendele închisorii s-au făcut comentarii și
analize și mai mulți deținuți au solicitat conducerii
închisorii să poată urma cursuri de karate sau box.
Sfiosul s-a eliberat exact la data fixată, a ieșit pe
poarta închisorii cu o geantă de voiaj în mână și nici măcar
nu a fost surprins când a văzut-o pe Mareea la volan cum îl
aștepta. A încercat un fel de gest de apropiere de ea dar cu
cea mai blândă voce din lume i-a spus: după ce faci o baie
ca lumea și el a înțeles, a zâmbit, iar mașina a demarat
spre casa ei. Ea nu mai locuia de ceva vreme cu părinții.
83
DANDU BRIEL
Surprize de ambele părţi
− De fapt cum te cheamă pe tine? - l-a întrebat

Mareeea.
− Nu contează cum mă cheamă, că nu e numele
meu, mi-a fost dat de administrația orfelinatului și nu mă
folosesc de el decât dacă mi se cer actele de identitate.
− Ai stat în orfelinat?
− Toată viața, până am crescut mai mare am stat
prin orfelinate.
− Acolo ai învățat să te bați așa?
− Da’ de unde ști?
− Ți se derulează mereu în cap o bătaie recentă.
− Ești cam ciudată atunci când vorbești așa, dar ai
dreptate că acolo am învățat, în primul rând să mă bat.
− Și în al doilea rând?
− Grădinarul de la ultimul orfelinat era pasionat de
lupte și alte sporturi și el m-a învățat restul iar apoi am
fost îndrumat de experți, atunci deja mă băteam pe bani,
aveam impresari.
− Și cu facultatea cum ai făcut?
84
− Din câștigurile de la bătăile din ring am început și

facultatea.
− Cred că poți să-ți reiei studiile acum, că e păcat să
te oprești.
− O să mă interesez că tare mi-ar place să-mi termin
facultatea. Dar unde mergem?
− La mine să faci o baie, dacă nu ai nimic împotrivă.
− Ce să am, sunt chiar încântat de compania ta, ești
foarte frumoasă.
− Lasă chestiile astea și mai golește-ți mintea de
prostii că nu de aia te iau la mine, dacă vrei te duc în altă
parte.
− Nu vreau, e foarte bine așa cum te-ai gândit și în
fond nici nu prea am unde merge.
După ce au ajuns acasă, Mareea l-a băgat imediat în
baie la înmuiat și ea s-a apucat să pregătească masa. Era
foarte pricepută la așa ceva și a pus și lumânări și a scos și
un vin bun, totul era pregătit ca de sărbătoare și a meritat
efortul. Chiar ea a rămas uimită când a văzut ce băiat
frumos iese din baie. Îi găsise ea niște haine prin casă.
Înalt, cu fața mult mai albă, cu părul lung prins în coadă,
cu privirea pe ea, acum stăteau față în față și se minunau
unul de altul.
S-au așezat la masă și el a început să mănânce cu
mare poftă din toate preparatele.
− Tu ai făcut toate astea?
− Da, nu-ți plac?
− Ba îmi plac prea mult și o să-ți rămân dator multă
vreme pentru așa o primire. Dacă stau să mă gândesc, nu
am mai avut niciodată parte de așa o masă. Parcă avea și
o altă voce, mult mai lejeră și fără griji.
85
DANDU BRIEL
− Eu tot mă întreb ce fel de viață ai dus tu până

acuma și mai ales cum de nu te-ai golănit de tot după
mediul în care ai umblat.
− Prietenul meu grădinarul m-a ajutat foarte mult,
m-a ținut și la el în casă, ca un fel de ajutor și a fost ca un
tată pentru mine, poate mergem într-o zi să-i cunoști, un
om cu totul deosebit și soția lui la fel. Când am început
facultatea am plecat de la ei că era deranjul prea mare,
mai lipseam și nopțile, veneam dimineața și ei erau
oameni cu tabieturi.
− Eu o să plec la cabinet iar tu poți să stai cât vrei să
te odihnești.
− Dacă nu te supăr aș vrea să dorm vreo două, trei
zile, a spus el glumind.
− Patul e liber și poți să dormi cât vrei dar când mă
întorc e numai pentru mine, tu ai canapeaua.
– Eu pot să dorm oriunde, nu-ți face probleme și cu
tine era bine, dar nu e grabă.
− Pe mine am să te rog să nu mă atingi decât dacă îți
dau eu voie.
− Da’ ce te gâdili?
− Cam așa ceva și nu aș dori să-mi vezi reacția.
− Ești o fată tare bună și nu vreau să te supăr cu
nimic. Am să fiu foarte atent.
− Așa să faci. Gata cu poveștile. Atunci treci la
culcare.
− Am înțeles.
Mareea s-a dus și ea la baie să facă un duș și până a
ieșit băiatul dormea dus. Ea și-a dat seama că din toată
viața lui a reținut foarte clar un singur lucru, să le fie
dator celor care îl ajută și să nu-i dezamăgească, deci
86
putea să-l lase liniștită singur. De dimineață a ieșit tiptil

din casă.
Mama ei care a trecut pe acolo să-i mai umple
frigiderul, a rămas blocată cu cheile în mână că nu și-a
imaginat ce mândrețe de bărbat o să găsească ea în patul
fetei. El nu s-a întors nici măcar pe partea cealaltă și
dormea ca un prunc. Când i-a povestit soțului ei a rămas
și acesta foarte mirat dar și încântat de fata lui că a găsit
așa un băiat falnic.
− Să vezi tu cum dormea băiatul ăla chiar în patul
fetei noastre.
− E mare acum și se descurcă singură, tu știi că
nimeni nu o poate atinge dacă nu vrea ea.
− De asta și sunt așa liniștită, da’ să nu ne spună ea
nicio vorbă despre el, știi, nu avea niciun act la el să văd și
eu cine este.
− Să nu-mi spui că i-ai umblat prin buzunare?
− Nu-ți spun, dar cum era să văd că nu are acte?
− Lasă că ne lămurește fata când ne vedem cu ea.
− Sper și eu că tare mi-ar place să o văd cu familia ei
deși e greu de găsit un bărbat care să o poată accepta așa
cum este în realitate cu ciudățeniile ei.
Sfiosul dormea liniștit și doar în unele momente
avea ușoare tresăriri de parcă ar fi avut vreun coșmar.
Toată dimineața și apoi după prânz a dormit fără să fie
deranjat de niciun zgomot din stradă. E drept acum că
locuința fetei era într-un cartier liniștit la distanță de
celelalte case și avea și o mică curte în față și una mai
mare în spate. Acolo era plin de florile preferate ale
Mareei. Ea le îngrijea personal și la atingerea ei parcă
erau și mai frumoase. În grădința ei avea singurele
momente de liniște deplină.
87
DANDU BRIEL
S-a făcut după-amiază și Mareea s-a întors de la

treabă. Cum a intrat a văzut că musafirul ei s-a sculat iar
camera era perfect curată, praful șters și fiecare lucru
părea a fi la locul lui.
− Ce-ai făcut, te-ai apucat de curățenie, acum o să
trebuiască să te plătesc, a glumit Mareea.
− M-am gândit să fac ceva folositor pentru tine că și
tu ai fost deosebit de amabilă cu mine. Am impresia că a
mai fost cineva pe aici că am văzut pachete cu mâncare
proaspătă în frigider, aseară nu erau.
− Nu-i problemă, mama e cea care mai vine și mai
pune câte ceva că e îngrozită să nu rămân nemâncată și să
slăbesc. Sunt curioasă ce a zis când te-a văzut în patul
meu.
− Nu știu ce-a zis că nu ne-am văzut și mă bucur că
m-am culcat mai îmbrăcat că uneori obișnuiesc să dorm
și în pielea goală.
− Aici nu e cazul că ești în vizită nu e ca la tine
acasă. Apropo ai avut vreodată o casă a ta?
− Din păcate nici o casă natală nu am avut sau nu
știu să fi avut vreodată. Patru orfelinate, casa
grădinarului, câteodată mai dormeam în vestiar la sala de
antrenamente, celula de la închisoare, am fost în multe
locuri dar niciodată - acasă.
− Să sperăm că multe lucruri se vor schimba de
acum în colo pentru tine, totul depinde numai de modul
tău de comportare.
− Ar fi simplu să depindă numai de mine, în primul
rând trebuie să-mi caut de lucru și apoi să mă mut să nu
stau pe capul tău chiar dacă îmi ești foarte simpatică.
− În primul rând să-ți găsești o slujbă, ai ceva în
vedere?
88
− Am un prieten care are un atelier de reparat

televizoare și calculatoare și am să trec pe la el să văd ce
poate să-mi ofere.
− Așa să faci, hai să bem o cafea acum și apoi să
pregătesc masa că suntem foarte bine aprovizionați.
Atunci a sunat telefonul și Mareea a ridicat
receptorul.
− Da, mamă, am ajuns acasă și tocmai doream
să-mi fac o cafea. Cum adică cine e băiatul, tu cine crezi
că e, un pacient bineînțeles pe care l-am luat să-l tratez
acasă, a răspuns Mareea foarte amuzată. S-a auzit cum
mama ei râdea.
În acest timp Sfiosul, fără să-și dea seama a trecut
pe la spatele ei și i-a pus mâna pe umăr, adică a vrut să i-
o pună că înainte de a o atinge a fost aruncat înapoi cu o
forță pe care nu o bănuia de loc și chiar a căzut în fund.
Mareea a auzit zgomotul și l-a văzut pe jos și a apucat-o
râsul, după ce a constat că nu a pățit nimic. El stătea în
continuare în fund pe covor și se uita complet bulversat la
Mareea care s-a întors și i-a întins o mână de ajutor pe
care el a refuzat-o foarte ferm.
– Bine, mamă, mai vorbim spre seară că acum am
puțină treabă. Ce faci pe jos? - l-a întrebat ea.
– Cred că te-am confundat cu o fată normală și am
încercat să te ating așa cum mai fac câteodată băieții și
fetele dar replica ta, de care am impresia că nici măcar nu
ești conștientă, m-a dat grămadă.
– Nu ți-am spus să nu mă atingi fără să ai voie de la
mine și în niciun caz prin surprindere. Așa mai fac eu
câteodată dar nu trebuie să te sperii că pot să mă
stăpânesc dacă știu despre ce e vorba.
– Tu ai ceva electric pe tine, că parcă m-a curentat?
89
DANDU BRIEL
– Nu mă am decât pe mine, pe mine, dar dacă o să

avem timp o să-ți spun mai multe.
– Momentan mi-a ajuns, mulțumesc, mai bine să
stăm la masă cât mai departe.
– Nu fi fraier că nu pățești nimic dacă eu nu vreau.
– Păi ce adineauri ai vrut să dai cu mine de pământ?
– E mai complicat de explicat dar cred că știi ce
însemnă un reflex de autoapărare, cam așa ceva am eu,
chiar fără să fiu conștientă de el, uite acum dacă vreau
pun mâna pe tine și nu se mai întâmplă nimic, a spus
Mareea și și-a apropiat mâna de obrazul lui. El a încercat
inițial să o evite dar tentația era prea mare așa că a lăsat-o
să-l atingă. De foarte multă vreme n-a mai avut așa o
senzație, parcă era o adiere de înger.
– Ești cam nebărbierit și eu nu prea agreez așa ceva.
Până pregătesc eu masa te duci în capul străzii și îți
cumperi tot ce îți trebuie ca să te faci băiat frumos, că
dacă vine și mama să fim cât mai prezentabili, poți să
mergi și în trening că e aproape - a spus ea și a scos din
geantă o bancnotă și i-a dat-o. Să nu stai mult că se
răcește mâncarea.
– Am înțeles să trăiți!
Așa îmbujorat după ultimele evenimente Sfiosul
arăta foarte bine și era chiar băiat frumos, desigur că fata
avea dreptate în ceea ce privește barba lui, care chiar dacă
nu era neagră se vedea foarte bine și îi dădea un aer
neglijent. A ieșit și era pentru prima dată după multă
vreme singur și liber pe stradă. Un polițai s-a uita lung
după el dar nu i s-a părut suspect și și-a văzut de ale lui.
Până la magazin era foarte puțin de mers și după ce a
intrat, stârnind privirile admirative ale vânzătoarei cu
mușchii lui, și-a ales ce dorea, a plătit, fără să ignore
privirile fetei și a ieșit. Acasă Mareea îl aștepta cu
90
mâncarea caldă și s-au așezat la masă, după ce ea l-a

trimis să se spele pe mâini așa cum făcea și cu tatăl ei
când era mică.
– E o vreme minunată, a spus el și mâine de
dimineață o să mă duc la prietenul meu cu televizoarele
să văd dacă are ceva și pentru mine sau altă idee.
– Te-ai gândit foarte bine că nu poți să stai degeaba
fără niciun venit și mai ales fără o ocupație până îți reiei
cursurile.
– Ce facem în această seară?
– Fiecare cu programul lui, eu am de citit și
conspectat niște studii de psihologie iar tu dacă vrei te
uiți la televizor sau poți să stai pe internet dar să ai mare
grijă dacă treci pe lângă mine fără să știu să nu mă mai
atingi că data viitoare poți s-o pățești și mai rău.
– Atunci mă uit la televizor dacă tu stai în camera
aia ca să fiu cât mai asigurat cu distanța dintre noi, a mai
spus el zâmbind, dar parcă nu era prea convins că e totuși
protejat.
Așa au și făcut și ea s-a dus la biroul ei și a început
să citească iar el s-a așezat la televizor dar o privea și era
total uimit de viteza cu care dădea paginile.
– Tu citești sau numeri foile? - a întrebat-o el la un
moment dat.
– Da’ de ce mă întrebi?
– Dai foile mult prea repede.
– Așa m-am obișnuit că eu practic le fotografiez în
memorie și acolo le citesc mai repede, adică nu trebuie să
citesc fiecare literă sau fiecare cuvânt ci toată pagina
odată.
– Eu n-am mai pomenit așa ceva!
91
DANDU BRIEL
– Poți să fi sigur că nici n-o să mai pomenești

undeva, trebuie să înțelegi că m-am născut „defectă”
comparativ cu persoanele normale, la școală chiar trebuia
să mă prefac că citesc fiecare cuvânt până s-a lămurit și
învățătoarea mea ce-i cu mine. A chemat-o și pe mama la
școală și cu ocazia aia s-a lămurit și domnul director și de
atunci nu am mai avut treabă cu nimeni doar cu colegii
mei de clasă care stăteau mereu cu gurile căscate.
– Dar doctoriță de ce te-ai făcut că puteai să fi orice?
– Asta poate e mai simplu de explicat, am văzut că
pot intra extrem de simplu în mintea oamenilor și la
început am crezut că toată lumea face la fel dar mai târziu
am realizat că, de fapt, nimeni nu poate ci numai eu, așa
mi-a venit ideea să văd ce gândește lumea și să le schimb
gândurile, ca doctor, în sensul pozitiv. Una este să poți să
citești gândul cuiva și alta este să ai darul de a-l sfătui
corect, pentru asta ai nevoie de școală și antrenament.
Hai că am treabă și tu mă ții din lucru!
– Gata te las și mai vorbim - spus Sfiosul și și-a
văzut de treabă cu televizorul. Pe un canal a găsit un meci
de box și asta l-a captivat total.
După un timp Mareea s-a apropiat de el și i-a arătat
niște bani:
– Mâine să te duci să-ți cumperi niște haine să nu te
vadă prietenul tău ca un amărât.
– Mulțumesc mult și să știi că am să țin socoteala
fiecărui bănuț și o să ții înapoiez cu dobândă.
– Așa să faci numai să nu uiți, a răspuns și ea
zâmbind. Avea ceva băiatul ăsta care îl făcea simpatic și
chiar atrăgător. Ea era convinsă că într-un fel extrem de
ciudat între ei era o legătură care parcă se intensifica pe
măsură ce treceau orele. Ea stătea singură de ceva vreme
și noua ei experiență o tulbura dar o și încânta. Nu se
92
grăbea să-și imagineze ce-i oferă viitorul și lăsa lucrurile

să curgă firesc în matca lor. Momentan nu o deranja
nimic la el și avea de gând să continue relația atâta timp
cât se va afla în zona ei de confort.
După ce și-a terminat treaba Mareea s-a pregătit de
culcare și i-a dat și lui așternuturile să și le pună pe
canapea. După toate cele întâmplate era sigură că nu se
poate aștepta la nicio surpriză din partea lui și s-a băgat
în pat liniștită iar el și-a pregătit locul pentru culcare.
Orele au trecut fără niciun incident și s-a luminat de
ziuă. Mareea s-a trezit prima și și-a îndreptat privirea
spre canapeau pe care Sfiosul se lungise cât era de mare,
și era. Din prima privire a înțeles că el era încă sub
influența lunilor de închisoare și parcă ar fi stat la pândă
în creier gata să sară la bătaie dacă era cazul. Cu această
ocazie și-a dat seama că ea ocupă un loc aparte în mintea
lui unde era ca un fel de zână bună înconjurată de mulți
îngerași și ajutoare care stăteau cu toții la dispoziția ei.
Era evident că Sfiosul o plăcea, o respecta și o admira. S-a
apucat să pregătească micul dejun pentru două persoane
și atunci s-a trezit și el.
– Lasă-mă pe mine, a sărit el în picioare, atent să nu
o atingă cumva, te rog, tu du-te la duș că mă descurc.
A preparat niște roșii cu brânză, ca un fel de salată și
cu pâine prăjită cu unt și șuncă iar apoi a făcut două
cafele mici că s-a gândit și la următoarele din ziua aia și
să nu se sature de dimineață. Toate au fost aranjate
frumos pe masă cu șervețelele înfășurate meșteșugit în
formă de pasăre. Mareea a fost deosebit de încântată de
tot ce vedea și avea impresia că nimeni nu a mai răsfățat-
o așa până acum, era chiar surprinsă și i-a și spus:
– Ce băiat priceput ești tu, nici nu bănuiam că așa
un voinic poate prezenta o masă atât de delicat. Nici să nu
93
DANDU BRIEL
te gândești, a mai spus ea în momentul în care a „văzut”

că lui i-ar fi plăcut să se apropie și s-o ia în brațe.
– Hai că ești de groază, tu mă citești ca pe cărțile
tale?
– Poți să fii sigur și de aceea te rog ca tot ce gândești
să fie normal și fără prea multe imaginații sau dorințe.
– Cred că o să-mi fie foarte greu dar am să mă
străduiesc sau poate să spun mereu o rugăciune și să nu
am alte gânduri.
– Știi și rugăciuni?
– Doar câteva pe dinafară, prietenul meu grădinarul
mă punea mereu să spun câte una la masă sau înainte de
culcare și pentru că se făcea că nu aude foarte bine eu mai
și inventam cum credeam eu dar pe total el zice că e bine.
În pușcărie m-am rugat de multe ori ca să opresc mintea
să-mi umble branbura. Eu am și o imaginație
bolnăvicioasă și îmi trec prin cap cele mai ciudate gânduri
și de aceea trebuie să le înlocuiesc cu altele mai utile.
– Hai să mâncăm și să mă duc la treabă, vezi că mai
este un rând de chei în cârligul de după ușă, când pleci
doar tragi de ea dar la întoarcere ai nevoie s-o deschizi.
Să-mi spui și mie ce ai făcut la prietenul tău. Să-ți
cumperi și un telefon să ținem legătura, uite niște bani!
– Am să te țin la curent și sper că va fi cu vești bune.
– Așa să fie! Să ai și tu o ocupație serioasă.
După ce au terminat masa el nu a lăsat-o să strângă
și ia spus că rezolvă singur curățenia așa că Mareea s-a
îmbrăcat frumos și a plecat fără niciun alt gest. Nu era
cazul să-i dea un pupic la despărțire că nu erau așa
prieteni. E drept că ceva îi lega, fără doar și poate dar nu
așa mult.
A ajuns la cabinet și după ce a parcat a intrat
înăuntru unde doamna doctor deja venise.
94
– Ai idee ce consultații avem azi, a întrebat-o pe

Mareea.
– Nu cine știe ce, încă nu a venit nimeni că era gol
holul dar trebuie să înceapă să sosească în câteva minute.
Primul este chiar un pacient nou pe care nu l-am mai
consultat până acum.
Până și-au pus halatele și s-au spălat pe mâini a
sosit și noul pacient pe care l-au și invitat să intre. Părea
un tip normal, destul de voinic, i se vedeau mușchii prin
cămașă dar în acest moment părea cu totul lipsit de vlagă.
A intrat de parcă se prelingea pe lângă perete și s-a așezat
unde i s-a spus fără nicio altă vorbă. Atitudinea lui era în
totală contradicție cu imaginea lui de băiat voinic.
– Cu ce problemă ați venit la noi că este evident că
suferiți de ceva, adică vă neliniștește ceva?
– Nici nu știu cum să încep și nici nu cred că mă
puteți ajuta cu ceva dar m-am gândit că dacă tot nu știu
unde să mă duc atunci să încep de undeva.
– Despre ce credeți că e vorba?
– Despre starea mea psihică și fizică.
– Dacă puteți să ne dați niște detalii?
– Să încerc.
În timpul acestui dialog Mareea îl privea cu foarte
mare atenție și părea din ce în ce mai intrigată dar se
abținea momentan să spună ceva.
– Începeți cam din perioada în care ați început să
aveți această stare ciudată.
– Asta e simplu, că totul a început din momentul în
care a murit tatăl meu. El a fost un om foarte rău și s-a
purta extrem de urât cu mine iar eu nu am știut niciodată
de ce. De altfel așa s-a purtat și cu mama și cu vecinii și
cu orice persoană pe care o cunoștea.
95
DANDU BRIEL
– Nu cred că înțeleg foarte bine, spuneți că era un

om foarte rău care v-a chinuit practic tinerețea dar după
ce a murit văd că vă este și mai rău, nu v-ați eliberat de
ideea asta?
– Nici eu nu înțeleg ce s-a petrecut, am fost lângă el
atunci când a murit, practic l-am ținut în brațe că a fost
totuși tatăl meu și din acel moment parcă viața mea s-a
sfârșit, cu toate că rațional și practic gândind, nu mai
aveam niciun motiv de supărare.
– Adică vreți să spuneți că din momentul în care a
murit deja v-ați simțit mai rău?
– Exact.
– Și în ce constă această stare de rău?
– În senzația complet stranie că n-a murit și e cu
mine și asta mă zăpăcește complet.
– Și nu ați încercat să vi-l scoateți din minte?
– Cum să nu, eu sunt și sportiv, m-am dus la
antrenamente, la sală, pe pistă dar mă simt din ce în ce
mai slăbit și parcă duc o povară sufletească imensă.
– Pot să intervin? - a spus și Mareea.
– Nu prea văd ce ai putea tu să-i spui și eu cred că
este pur și simplu o lipsă de vitamine. Probabil grijile,
supărările l-au golit de energie și acum ar trebui să facă
un fel de cură de realimentare.
– Eu am să-l rog pe domnul să iasă puțin din
cabinet și să discutăm noi două ceva după care v-a intra
la loc și îi vom spune ce are de făcut.
– Dacă tu zici că e ceva așa de deosebit atunci să
iasă deși eu cred că ar trebui să meargă la un nutriționist
sau ceva similar să-l mai înzdrăvenească, dar sunt de
acord cu tine și vă rog să ieșiți puțin în sala de așteptare și
o să vă chemăm noi.
96
Tânărul s-a ridicat, puțin intrigat și a ieșit destul de

greu din cabinet, se vedea, în mod evident că nu se simte
bine.
După ce a închis ușa doamna doctor s-a uitat la
Mareea și a întrebat-o:
– Ce este așa deosebit și diferit de ceea ce am spus
eu de a fost nevoie să iasă afară?
– E în el!
– Nu înțeleg, ce e în el?
– Nu ce - ci cine, tatăl lui este în el, nu a plecat, a
rămas, ca entitate în el.
– Cum poți să spui așa o enormitate, cum poți să știi
așa ceva?
– Nu e vorba de știut ci de văzut, eu îl văd pe tatăl
lui în el, stă acolo și nu are de gând să plece.
– Adică el este cam gravid cu tatăl lui?
– Nu, nu are nicio legătură cu sarcina dar putem să
glumim, tatăl lui, ca entitate, a profitat de apropierea lui
și pentru că este un om rău a dorit să se răzbune în
continuare și atunci spiritul lui a intrat în băiat și din acel
moment nu l-a mai părăsit.
– Și tu crezi că se poate face ceva?
– Mintea mea îmi spune că se poate face, nu știu
exact cum, dar se poate rezolva, cu o singură condiție să
fiu doar eu singură cu el.
– De ce?
– Pentru că tatăl lui poate să iasă din el și să intre
instantaneu în persoana cea mai puțin protejată și nu eu
sunt aceea.
– Te referi la mine?
– Exact, nu are niciun rost să te expui absolut
degeaba unei astfel de proceduri.
97
DANDU BRIEL
– Dar tu știi exact ce ai de făcut?

– În clipa asta nu, dar sunt sigură că atunci când
încep voi fi îndrumată cumva.
– Și când poți să faci asta?
– Chiar acum, el o să stea pe canapea și tu, după ce
îi spui să intre, te duci și te așezi după vitrina cu oglindă
din camera cealaltă, așa ai să vezi tot și poți să intervii
dacă îți fac semn.
– Așa să facem atunci.
Doamna doctor a ieșit și l-a invitat pe tânăr să intre
și să ia loc pe canapea iar ea s-a dus alături și s-a așezat la
geam. Din poziția în care stătea nu se vedea momentan
decât corpul băiatului întins și Mareea care stătea alături
pe scaun și aștepta ca acesta să se liniștească. Se vedea
cum Mareea îi spune câteva vorbe pacientului iar acesta
răspundea din cap afirmativ.
Timpul trecea și nu se întâmpla nimic spectaculos.
Mareea stătea cu ochii pe el, liniștită și fără să facă nici
cel mai mic gest iar el parcă ar fi adormit și i se vedea
respirația egală.
Pe scurt, totul a fost ca o explozie și a durat câteva
clipe. Corpul băiatului s-a ridicat în sus de piept ca și cum
cineva încerca să se agațe de inima lui și nu dorea să-i dea
drumul. Cineva trăgea efectiv de el și aproape că îl
ridicase de pe canapea. Parcă de pieptul lui erau agățate
niște cârlige, ca în tradițiile triburilor barbare, care îl
ridicau. După câteva momente de stupoare, brusc corpul
pacientului a căzut la loc și din pieptul lui s-a auzit un
puternic șuierat și suspin de ușurare, fața i s-a luminat și
un zâmbet larg a apărut pe ea. Mareea l-a lăsat să stea
întins și părea că ar fi adormit brusc. I-a făcut semn
doctoriței că acum poate să intre. Aceasta era puternic
sub influența a tot ce văzuse.
98
– Parcă nu dorea să se desprindă, așa am avut eu

senzația.
– Exact așa a și fost, a ieșit din corpul lui și s-a
agățat de pieptul lui și ai văzut că l-a și ridicat puțin.
– Ce puțin, că am avut impresia că îl aruncă jos de
pe canapea. Când îl sculăm?
– Chiar acum! Te rog să îl atingi tu și să-l scoli să
creadă că am fost împreună. Are mare încredere în tine.
Doctorița s-a aplecat peste corpul băiatului și l-a
atins ușor pe umăr. Imediat acesta a deschis ochii,
privirea lui era cu totul alta, vie și plină de interes și s-a
ridicat șezând în fund pe canapea. În primul rând s-a
întins cu brațele în lateral și a căscat cu putere dar
imediat și-a dat seama că nu e singur și și-a cerut scuze.
– Parcă am dormit o mie de ani, vocea lui era
puternică și de nerecunoscut, am impresia că sunt
rezolvat, ce-a fost asta?
– Mai bine să nu-ți dăm detalii dar am un sfat, i-a
răspuns Mareea, nu te duce o vreme la cimitir la tatăl tău,
cel puțin până se împlinesc cele patruzeci de zile.
– Atunci o să mă duc la pomenirea din ziua aia.
– E cel mai bine așa.
– Dar mă simt chiar minunat și nici nu știu cum să
vă mulțumesc?
– Ai făcut-o deja cu noua ta stare. Acum poți să
pleci.
Tânărul s-a ridicat ușor, mișcările lui erau ferme și
precise, s-a mai înclinat o dată către cele două și a ieșit în
pas vioi. Aveai impresia că o să înceapă să cânte.
– Acum să-mi spui tu mie ce a fost asta, s-a întors
doamna doctor spre Mareea.
99
DANDU BRIEL
– Nici mie nu prea mi-e clar, nu am mai întâlnit

astfel de cazuri, dar știu că l-am văzut pe tatăl lui în el, ca
spirit, și am știut că pot să-l scot de acolo, poate cu timpul
să mă dumiresc și eu ce și cum.
– Eu încep să cred că tu ești o fată mai mult decât
paranormală și că nu mai am ce să te învăț, dar mi-ar face
plăcere să mai lucrăm împreună cât dorești tu.
– Și mie îmi place să lucrăm împreună și nu m-am
gândit momentan să plec, nici nu am unde.
– Probabil că, cu timpul, ai să-ți deschizi propriul
cabinet și atunci vom fi concurente, mai ales dacă o să fi
tot în zona asta.
– Nu vreau să mă gândesc așa departe și cred că
încă mai am de învățat.
Mareea nu-i spusese nimic doamnei doctor de
băiatul pe care îl avea acasă pentru că nu știa dacă e ceva
mai de durată sau se va termina repede. Momentan chiar
îi făcea plăcere să știe că seara are cu cine schimba o
vorbă. Toată ziua au consultat și sfătuit fără să mai apară
nimic special.
Între timp, Sfiosul se întorsese acasă și era
nerăbdător să-i spună și ei că a avut succes și că ideea cu
fostul prieten a fost de bun augur. Cum era singur s-a
apucat să pregătească ceva de mâncare gata să-și
primească fata în condiții cât mai elegante. De dimineață
a fost la primul magazin de haine și și-a cumpărat o geacă
și o pereche de pantaloni mai ca lumea și o cămașă iar
rezultatul l-a încântat în mod deosebit. Arăta chiar foarte
bine și s-a jurat că nu v-a mai ajuta niciodată o persoană
în vârstă cu sacoșele pline. Inima i-a tresărit atunci când
a auzit ușa de la intrare că se deschide. Era sigur că e
Mareea dar pe ușă a intrat o doamnă elegantă, coafată
recent și care a rămas puțin surprinsă de imaginea
flăcăului din fața ei.
100
– Sărutmâna doamnă, a sărit imediat Sfiosul și s-a

ridicat în picioare, dumneavoastră cred că sunteți mama
ei că semănați leit.
Copleșită de atâta atenție și de imaginea de calm și
putere pe care o degaja Sfiosul, mama Mareei s-a fâstâcit
puțin dar a căutat să-și revină imediat.
– Așa este, eu sunt mama ei dar cu cine am
plăcerea?
– Eu sunt un prieten mai vechi al fetei
dumneavoastră și în această perioadă mi-a propus să
locuiesc aici, pe canapea, a ținut el să precizeze, până îmi
fac o situație mai clară.
– Acum cu ce vă ocupați? - a întrebat ea invitâdu-l
să ia loc.
– Lucrez la un service de televizoare dar urmeză să
merg să-mi termin facultatea de calculatoare specialitatea
mea fiind programarea IT.
– Foarte interesant dar cred că știi că fata mea nu e
una obișnuită, ca toate celelalte.
– Am învățat asta din primul moment pe propria-mi
piele, a spus el zâmbind fermecându-și și mai mult
interlocutoarea.
– Și acum ce faci aici că văd masa pusă?
– M-am gândit că vine obosită de la servici și să nu
mai piardă timpul.
– Tu ai făcut toate astea, se pare că te cam pricepi,
cred că părinții tăi sunt mândri de așa un băiat.
– Să zicem că or fi, pe unde or fi.
– De ce vorbești așa, nu crezi ce am spus?
– Eu cred, dar am o singură problemă, nu i-am
cunoscut niciodată, nu știu cine sunt, eu am fost crescut
mai mult de un grădinar.
101
DANDU BRIEL
– Până la urmă o să merg și eu să-l cunosc pe acest

grădinar și pe soția lui, s-a auzit vocea Mareei care
intrând pe hol a prins ultimele cuvinte din discuția lor.
– Îmi pare tare rău să aud așa ceva, nu ai încercat
să-i cauți? - a mai întrebat mama.
– Puțin, că până la urmă m-am cam obișnuit fără ei,
a răspuns Sfiosul și cu ochii era la Mareea care rămăsese
uimită de modul de aranjare al mesei și de mirosurile
îmbietoare care se simțeau în toată casa.
– Mami, tu ai făcut asta? Nu trebuia să te obosești
atâta.
– Nu, draga mea, că eu abia ce am intrat și mă
conversam cu băiatul ăsta, apropo, pe tine cum te
cheamă?
– Spune-i Sfiosul că așa și este.
– Nu prea cred, cu mușchii ăștia de pe el că se
sfiește de ceva.
– Spune-i așa că nu se supără.
– Bine dragă, atunci eu vă doresc poftă bună și am
plecat că mai am o mulțime de treburi.
– Nu stai cu noi la masă?
– Nu, că azi am cu cine să stau la masă, v-am lăsat! -
a mai spus ea zâmbind cu subînțeles și a ieșit pe ușă
închizând-o încet de parcă nu dorea să tulbure pe nimeni.
De fapt se grăbea să-i spună și soțului ei, care o
aștepta acasă, ce băiat simpatic a cunoscut la fata lor și
cât de impresionată a fost de întâlnirea cu el.
Mareea și-a dat haina jos și s-a pregătit pentru masă
iar când a observat că el este tot timpul de partea cealaltă
a mesei l-a privit întrebătoare.
102
– Îmi ajunge prima ta reacție la atingere și nu vreau

să mai pățesc ceva, din întâmplare, a spus el după ce i-a
surprins privirea.
– Mă scuzi dacă asta este impresia pe care ți-am
făcut-o, a spus ea zâmbind, am să mă străduiesc să fiu
ceva mai... normală.
– Atunci m-am liniștit, i-a răspuns el și s-a apropiat
și i-a ținut scaunul ca ea să se poată așeza la masă.
– Ce ai vorbit cu mama? - a întrebat Mareea în timp
ce gusta din primul fel de mâncare, un fel de salată cu de
toate.
– Nu am vorbit prea multe, a răspuns el în timp ce
turna puțin vin în pahare, că abia ce venise.
– Am prins și eu ceva despre prietenul tău
grădinarul, stă departe de aici?
– Nu chiar, la maxim două ore distanță cu mașina.
Ce, te bate vreun gând? Că mie mi-e drag de ei și mi-ar
place să le fac o vizită într-o zi.
– Trebuie să-i anunți înainte, să nu ne ducem așa
grămadă peste ei că persoanele mai în vârstă au tot felul
de tabieturi.
– Oricum trebuie să le dau un telefon să le spun ce
mai fac că atâta timp cât am fost închis i-am sunat fără să
le spun nimic să nu se îngrijoreze degeaba sau să râdă de
mine că m-a păcălit o babă.
– Înțeleg că nu i-ai mai văzut de mult?
– Cred că este aproape un an de când nu ne-am
întâlnit dar la telefon am vorbit chiar acum două
săptămâni, cu puțin înainte să fiu eu evadat.
– Am impresia că ți-ai cam făcut prieteni pe acolo
pe unde ai fost.
103
DANDU BRIEL
– Asta cam așa e și mai ales după ultima bătaie dată

cu ocazia concursului organizat de conducere cred că
acum am „prieteni” pe viață, oricum sper să nu ne mai
întâlnim niciodată.
– Eu oricum mă duc pe acolo că am contract pe tot
anul și o să văd dacă e vreunul care dorește să-ți
transmită salutări. Bine că nu știu că ești la mine.
– Nu-ți pune prea multe speranțe în asta că sistemul
lor de informare e cu totul special și dacă doresc să afle
ceva nu poate să-i oprească nimeni, au o rețea foarte bine
pusă la punct și în interior dar mai ales în exteriorul
închisorii.
– Atunci ne rămâne speranța să considerăm că
vorbim de un capitol încheiat, a mai spus Mareea
savurând bunătățile pregătite pe masă.
– Așa să fie, a răspuns și Sfiosul ridicând paharul.
Dar treburile nu păreau atât de încheiate.
104
Pe de altă parte...
– Și tu zici că ăla care ne-a tras-o pe toate părțile s-a

întors, atunci când l-am evadat noi și era să ajungă la
fiert, singur și nesilit de nimeni. Unde ai văzut tu om beat
mort și drogat ca un cal să iasă din containerul cu rufe, să
meargă pe jos, noaptea, atâția kilometrii până la
închisoare și să intre în camera de „plăceri” care oricum
era încuiată pe dinăuntru.
– Chestia cu încuiatul știi foarte bine că nu ținea la
el, singura problemă este cum a ajuns înapoi că îi
trebuiau clar câteva ore să se trezească?
– Să afle cineva dacă la spălătorie se știe ceva sau l-a
văzut cineva când a ieșit din container. Vreau orice urmă.
– Gata șefu! Aflăm, doar să transmit mesajul.
– Avem relații acolo?
– Avem peste tot barosane!
– Atunci la treabă și până mâine să știm cum a fost
treaba. Nimeni nu-și bate joc de noi iar noi nu rămânem
niciodată datori.
La discuție participa și tipul cu tatuaje și cel cu
bentița legată la cap. Amândoi își încasaseră din partea
105
DANDU BRIEL
Sfiosului porția de mardeală și de atunci sentimentele lor

de ură se acutizaseră la maxim. Tot ce avea o cât de mică
legătură cu omul acesta trebuia stârpit, distrus, călcat în
picioare să nu mai rămână o urmă din el și prietenii lui.
Era evident că fusese salvat de cineva care avea toate
informațiile și toți se întrebau cine-i trădătorul. Ei
presupuneau că Sfiosul plecase deja din localitate dar
atunci se puteau răzbuna pe cei care l-au ajutat.
A doua zi de dimineață iscoada profesionistă s-a
apropiat de omul cu tatuajele și i-a spus:
– Am găbjit-o!
– Adică?
– A fost o muiere:
– Ce vorbești, ce muiere, de unde ai aflat?
– De la borțosu de la spălătorie, el a spus că a venit
o muiere și l-a luat cu mașina iar ei au ajutat-o la punerea
lui în mașină.
– Ce dobitoci, în loc să-l fi pus la fiert ăștia l-au
salvat și cine e muierea?
– Barosane, eu nu vreau să greșesc dar se pare, după
cum a descris-o grasu că e chiar doctorița noastră, mi s-a
părut mie că se uita cam lung la tipul ăla. Cine putea să
mai aibă așa picioare și așa ochi, chiar pe întuneric grasu
zice că a rămas pironit când l-a ațințit cu privirea.
– Atunci trebuie să ne mișcăm repede și să-i facem
felul că altfel nu se poate, noi nu suntem bătaia de joc a
nimănui. Diseară să aduni gașca!
– Am înțeles dar ce vrei să faci?
– S-o fac să dispară de pe lumea asta, poate să o mai
dăm la băieți o zi două și apoi direct la gârlă cu ea!
– Bine barosane, îi anunț pe toți să se adune după
masa de seară.
106
– Așa să faci și mai ales să-ți ții gura că știi cuțitul

meu!
– Toată lumea îl știe, să fii sigur că nu vreau să
facem cunoștință.
– Nu mai face pe șmecherul și cară-te că ai treabă!
– Salut!
– Roiu!
După masa de seară, ca în orice vineri, toată
golănimea s-a adunat la o băută. Cei îndreptățiți au fost
anunțați că vor avea loc discuții serioase așa că mai spre
coadă s-au dat într-o parte unde îi așteptau tatuatul și cel
cu bentiță.
– Care-i treaba barosane?
– Avem o problemă cu domnișoara doctor care și-a
bătut joc de noi, ea l-a salvat pe caftangiul ăla nenorocit!
– Păi ce să-i facem șefule că ai văzut ce păzită este
când vine la noi?
– Mă tu ești prost? Am zis eu să-i facem ceva în
pârnaie, nu, nu am zis, afară boule o prindem și o halim!
– Așa da șefule, dar cum adică o prindem că noi nu
ieșim pe afară?
– Nu noi, deșteptule, avem atâția frați gata să ne
servească, ei trebuie s-o rezolve să o facă să nu mai scoată
un sunet nici să nu mai clipească!
– Adică s-o mierlească?
– Exact și asta cât mai repede că onoarea noastră e
foarte pătată.
– Șefule știu eu cu cine să vorbesc și o să fii
mulțumit! - s-a auzit o voce.
– Uite și o vorbă deșteaptă, pe mine nu mă
interesează cum faceți dar o vreau moartă!
107
DANDU BRIEL
– E ca o vrăbiuță șefule, nu va pune niciun fel de

probleme, o rezolvăm ca la carte!
– Chiar vă rog că vreau să mă liniștesc după toată
rușinea îndurată, amărâtul ăla mă caftește de-mi pierd
dinții iar borfeta asta îl scapă și îi dă drumul în lume, așa
ceva nu se poate, la treabă!
De a doua zi, cei însărcinați cu această misiune au
început să o urmărească pe Mareea ca niște profesioniști.
La pușcărie nu puteau să-i facă nimic, pe drum era mereu
în mașină dar trebuia găsită o ocazie să-și facă treaba.
Aceasta s-a ivit peste trei zile atunci când Mareea s-
a oprit la o cafenea, afară, pe un fel de terasă, la umbra
unor copaci imenși și a comandat o cafea. Era complet
relaxată findcă fusese de mai multe ori aici, unde se
servea una din cele mai bune cafele, și petrecuse
momente minunate. Tocmai se gândea că Sfiosul se
apucase de noul serviciu și era foarte încântat iar relația
dintre ei era calmă, odihitoare și chiar plină de speranțe.
Ea și-a dat seama că el era un băiat instruit și care putea
face față cu succes în aproape orice meserie. Cu aceste
gânduri tocmai a apucat să ducă ceașca la gură și să ia o
înghițitură când s-a auzit strigată de la bar dinăuntru:
– Domnișoara la telefon!
Întotdeauna îi lăsa șefei ei de la cabinet vorbă cu
locul unde era de găsit în caz de urgență, dar de obicei o
suna chiar pe mobil.
„Și-o fi uitat iar mobilul de apelează la centrala
orașului” s-a gândit ea și s-a ridicat să intre în local. Afară
nu mai era nimeni la mese și în local, la ora aceea la fel
era cam pustiu, doar doi tipi stăteau cu ochii pe fereastră.
Mareea nu avea timp de ei și s-a dus direct la telefonul pe
care i l-a arătat barmanul.
108
– Alo! Niciun răspuns, Alo! Iar nimic. Probabil că

s-a întrerupt, a spus ea, și am să o sun eu de pe mobil.
A ieșit, s-a așezat la masa ei și a terminat de băut
cafeaua și atunci și-a amintit să sune la cabinet pe
telefonul fix de acolo. A scos telefonul mobil și a tastat
numărul din memoria telefonului.
– Alo! Colega ei doctorița a răspuns imediat. Bună
dimineața, de ce m-ai sunat? Cum adică, nu ai fost tu, că
m-a sunat cineva la cafenea și nimeni altcineva nu știe
unde sunt eu acum, și am crezut că tu ai fost...
În clipa următoare telefonul i-a căzut din mână,
capul i-a căzut pe piept și era gata să cadă și ea din scaun
dar un bărbat, din apropiere, deosebit de amabil, a prins-
o, s-a aplecat și a luat telefonul de pe jos și pentru că ea
era deja într-un somn profund, a luat-o în brațe și a intrat
cu ea cu tot în mașina care aștepta la bordură. Toată
acțiunea nu a durat mai mult de cinci secunde și au
demarat în forță. În față erau alți doi bărbați, unul era
chiar dintre cei doi din cafenea iar celălalt probabil că a
stat în mșină cu motorul pornit.
– Poți să-l anunți că fata e la noi și ieșim din oraș! -
a spus cel din spate care o ținea pe Mareea în brațe și
profita din plin de starea ei ținând-o cu mâinile direct de
pulpele ei bronzate, dar ea nu simțea nimic și dormea
dusă. La un moment dat tipul a început să-i desfacă
nasturii de la bluză dar s-a oprit dându-și seama că lumea
de pe trotuar putea să-l vadă, mai ales că erau la un stop.
– Alo! Barosane, am luat-o, s-a auzit vocea celui din
față dreapta, un tip altfel complet șters și anonim și doar
tatuajul de pe gât îl mai scotea puțin în evidență. Da, șefu,
știu ce avem de făcut dar ne-ai promis-o și nouă puțin!
Nu, șefu, nu durează mult, dar parcă e păcat să nu o mai
folosească nimeni!
109
DANDU BRIEL
În acest timp Mareea dormea, ăștia se pare că aveau

o fixație la somnifere și nici prin cap nu-i trecea că este la
plimbare cu niște flăcăi voinici. Tipul din spate mai avea
puțin și o dezbrăca de tot încântat de ciorapii ei de
mătase și de marginea cu dantelă a chiloțeilor ei. Noroc
că într-un final au ajuns la o casă izolată, unde tipul cu ea
în brațe a intrat și a lăsat-o pe un pat cu un așternut care
inspira mai mult munca minerilor decât un hotel de cinci
stele.
– Hai să mâncăm ceva și apoi o faceți cu rândul, a
zis cel care pănă atunci condusese mașina.
– Ai și tu dreptate a răspuns cel cu căratul și vreau
să fiu eu primul că deja sunt ambalat!
– Atunci mănânci mai repede și te apuci de treabă!
–Da’ ce mă eu sunt prost să o încalec dacă nu e
trează, cum să-mi dau seama dacă-i place sau nu? O s-o
las să-și mai revină și apoi ne apucăm de treabă că sunt
sătul de gonflabile.
– Faci cum vrei, ai încuiat ușa, a mai întrebat
șoferul, pe mine oricum m-a secat muierea toată noaptea
că dacă știam ce bucățică ne pică o dădeam jos din pat.
– Am încuiat-o iar ferestre nu avem așa că nu are
cum să iasă.
– Hai la masă!
Cu toată mizeria din cameră și mirosurile majore,
Mareea dormea de parcă ar fi făcut toată ziua cine știe ce
munci. Ăla o aruncase pe pat fără să se îngrijească să-i
așeze puțin rochița și aceasta era mai mult ridicată decât
lăsată dar oricum, acum era singură.
Băieții s-au dus la masă și s-au pus pe băut, știau ei
că-și vor scoate banii că Barosanul era mână largă. După
vreo oră și ceva s-au gândit să se întoarcă să vadă ce face
ostateca.
110
– Băieți, după ce-o terminați, o aruncați pe gârlă că

așa a zis șefu!
– Tu nu mai stai?
– V-am spus că nu mai am de ce, vă las mașina aici
s-o duceți cu ea și eu plec cu un taxi, găsesc eu unul pe
drum!
Șoferul nu părea de loc un criminal ci mai degrabă
un țăran obișnuit cu munca grea și cu statul în câmp
afară. Avea o înălțime potrivită, părea destul de solid dar
nu la fel cu cel care a cărat-o pe Mareea. S-a sculat de la
masă și a plecat, după ce a cerut o comandă de taxi iar la
bar i-au spus că vine în 10 minute.
– O să-i ies înainte, a mai spus el ieșind.
– Atunci noi doi o să ne ocupăm singuri de fata aia,
să mergem, a spus cel cu căratul și s-a urcat la volanul
mașinii. Celălalt a luat loc lângă el și au plecat.
În douăzeci de minute erau la locul faptei și se
pregăteau să intre.
– Mă, tu ai legat-o cu ceva?
– Nu, de ce?
– Păi dacă s-a trezit și ne așteaptă pe după ușă cu
vreun picior de scaun în mână?
– Vezi-ți de treaba ta că după cum a luat-o somnul
nu mai mișcă multă vreme!
– Bine atunci, dar intri tu primul că ești mai solid.
– Du-te dracului de prost și fricos și deschide ușa!
Spre marea lor satisfacție Mareea era tot întinsă pe
pat dar în altă poziție, de parcă s-ar fi răsucit în somn cu
fața la ei, cu ochii închiși și părea că doarme în
continuare.
– Bă, doar n-o să stai să te uiți la mine cum i-o trag,
suge și tu o țigară pe afară, hai că fac și versuri!
111
DANDU BRIEL
– Ce-o să-i faci tu știu să-i fac și eu așa că nu mă

interesează, când ești gata mă chemi, oricum trebuie să
tragem de ea până se întunecă să nu ne vadă cineva cum
o cărăm la gârlă.
– Bine du-te și stai pe banca aia sub pom și te anunț
eu. Tu ce zici, să mă spăl pe mâini?
– La ce dracu să te speli nu tot o arunci pe urmă!
– Asta cam așa e, o să intru atunci!
– Intră odată că ai început să mă nervezi ce vrei să
mi se umfle organele de nerăbdare!
Înăuntru era beznă și doar lumina din ușe făcea să
se zărească patul și rochița albă a fetei. Tipul nu a vrut să
aprindă lumina, după ce a închis ușa în urma lui, a scos
telefonul și i-a aprins lanterna îndreptând-o spre pat.
Mareea părea în continuare că doarme. Chiar în mizeria
aia arăta minunat așa cum se întinsese pe pat cu brațele
sub cap. Chiar dacă nu era trează complet corpul ei
prinsese viață și părea că mai are puțin și se trezește
complet. Tipul s-a apropiat de pat, s-a așezat pe marginea
lui și a întins mâna cu gândul să-i ridice rochia. Cu mâna
stângă mai ținea încă telefonul iar dreapta a îndreptat-o
direct spre pulpa Mareei și i-a atins fadurile rochiei. A
apucat cu degetele de un colț și a început să o ridice.
Încet, încet holbându-se pe întuneric să vadă ceva. Practic
a ridicat-o complet lăsând să se vadă frumusețea de
chiloței pe care îi purta și pe care el nu se mai sătura să-i
lumineze. Mai sus nu a mai putut s-o ridice că era prinsă
în cordon. Excitat peste măsură tipul a apucat de
marginea chiloților să-i tragă în jos și aceasta a fost
ultima lui greșeală pe care mai putea să o facă pe ziua de
azi. În clipa în care degetele lui jegoase au atins pielea
fetei ceva ca o flamă s-a produs și tipul a fost zguduit și
aruncat de perete atât de tare încât a auzit și cel de afară
și a strigat:
112
– Bă, dacă nu te descurci cheamă-mă pe mine, dar

văzând că s-a lăsat liniștea nu a mai insistat. Năbădăi,
năbădăi, a mai zis el și și-a continuat țigara.
În casă tipul căzut pe jos a fost la început convins că
i-a explodat telefonul în mână dar văzându-l pe jos cum
lumina în continuare s-a ridicat, l-a luat și s-a apropiat
amețit iar de pat. De data aceasta parcă nici nu a mai fost
necesar să încerce să o atingă că s-a trezit pe jos, cu
mintea încâlcită, gâfâind și dacă s-ar fi putut vedea era
complet roșu la față, gata de dat în fiert. Privirea lui era
absolut opacă de parcă s-ar fi întors înăuntrul lui, dornic
să nu mai vadă nimic. S-a ridicat în picioare, instinctiv, a
început să se apropie iar de pat dar în ultimul moment și-
a dat seama de gafă și s-a întors brusc spre ușă. A
deschis-o și a ieșit bălăngănindu-se, iar prietenul lui a
căscat ochii mari.
– Păi așa te lauzi! Ca trenul rapid, pari complet
leșinat, așa bună e tipa?
Musculosul nu i-a răspuns nimic ci doar s-a trântit
pe bancă cu un oftat de zile mari bucuros că a scăpat așa
ieftin dar tot nu știa ce l-a lovit și de ce se învârte totul cu
el.
– Hai că intru și eu să văd ce naiba te-a surmenat în
halul ăsta.
– Mai bine stai, nu e bine să intri, hai s-o lichidăm și
s-o ducem la gârlă și gata.
– Ce vorbești mă, nu vezi ce lumină este, vrei numai
tu să te bucuri de așa o bucățică, stai să vezi ce-i face
mandea, a zis tipul și s-a îndrepat vioi spre ușă, a deschis-
o și a intrat.
Peste nici zece secunde s-a auzit o nouă bubuitură în
perete și tipul a apărut în ușă, în patru labe, cu ochii beliți
și plini de o mirare unică.
113
DANDU BRIEL
– Asta vroiam să-ți spun dar te-ai grăbit!

– Ce dracu bă, nu pricep, e clar că tipa doarme, e
clar că nu ne vede dar atunci cine dă cu noi de pământ în
halul ăsta?
– Eu zic să lăsăm vrăjelile să intrăm amândoi, s-o
mătrășim și să ne terminăm treaba că parcă e băgată în
priză, așa ceva n-am pățit în viața mea.
– Hai atunci, ai cuțitul la tine?
– Ca de obicei, bineînțeles!
– Intri tu primul?
– Păi n-am zis că intrăm amândoi odată?
– Tu nu vezi cât e ușa, că abia încapi tu.
– Bine intru, dar aprind și lumina.
– Aprinde!
– Solidul a intrat, a aprins imediat lumina și a
rămas pe loc. Mareea stătea în mijlocul patului, în fund și
îl privea calmă. Cu mâinile își ținea rochița strâns în jurul
picioarelor îndoite.
El s-a dat la o parte și i-a făcut loc și colegului să
intre, acesta s-a repzit înainte și s-a oprit brusc.
– Ce mama năibi, unde te uiți băi femeie?
– Mă uit la voi și mă gândesc, a început Marea să le
vorbească, în timp ce privirea ei îi fixa, că veți face fiecare
cel puțin douăzeci de ani de pușcărie dacă o să reușiți să-
mi tăiați gâtul și să mă aruncați la gârlă.
– Bă ești nebună, ce tot vorbești?
Cum tipii rămăseseră blocați pe loc, Mareea a
continuat:
– Exact așa va fi, tu nu te vei mai însura, iar el nu va
mai pleca în Italia la afacerea aia care să-l facă bogat.
114
Peste maxim trei zile veți fi închiși poate și pe viață, deși

acum se preferă execuția, că e mai eftină.
– Mai taci odată! Bă, hai să ieșim puțin afară, a zis
celălalt solidului.
– Să ieșim, a răspuns tipul într-un fel ușurat și au
ieșit amândoi.
– Asta știe cam multe, să nu fie vreo rudă cu cineva
de sus că atunci am belit-o!
– Ce rudă băi, intrăm, îi tragem un glonț în cap și
am rezolvat problema!
– Ai tu pistolul la tine?
– Eu nu, dar tu nu-l ai?
– Da’ cine dracu s-a gândit că îmi trebuie, nu-l am!
– Atunci cu ce-i tragi un glonț sau dăm cu pietre?
– Faci pe nebunul, te dai șmecher, eu sunt sigur că
fata are relații pe sus și apoi ne lichidează ăștia și pe noi
ca să astupe groapa.
– Nu putem s-o facem scăpată că se duce direct la
pușcărie și o văd ăia că mișcă și am terminat-o.
– Eu zic altceva, să-i spunem Barosanului că fata are
protecție prea mare și că e mai bine să-și țină mâinile
acasă dacă nu vrea să-l găsească alții atârnat de gratii.
– Și crezi că o să țină?
– Dacă nu ține să-i pună pe alții s-o facă că noi nu
ne mai băgăm.
– Și cu asta ce facem acuma?
– Dă-o dracului, plecăm și gata!
– Unde plecam?
– Acasă la fiecare, sau mai bine la cârciumă.
– Atunci du-te și descuie ușa și nu-i mai zice nimic
și plecăm.
115
DANDU BRIEL
– Bine!
Solidul s-a îndreptat spre ușă, a descuiat-o și a dat
să plece dar în spatele lui s-a auzit vocea Mareei:
– Stați puțin băieți și nu fiți fraieri!
– Ce vrei să spui? Au rămas amândoi blocați, fii
mulțumită că nu te-am lichidat!
– Vreau să vă fac o propunere, care va fi în folosul
vostru.
– Zi!
– Vă duceți la șeful vostru, cel care a pus la cale
toată tărășenia și îi spuneți că imediat ce m-ați adus aici
au apărut trupele speciale, care m-au găsit după GPS-ul
din geantă și m-au salvat și așa ați aflat că eu sunt o mare
agentă sub acoperire. Cei din trupe au vrut să vă aresteze,
dar pentru că mie mi-a plăcut de tipul ăsta mai solid, am
declarat că suntem cu toții într-o misiune sub acoperire și
v-au lăsat. Ideea este că dacă îl prind pe șoferul care a
condus astăzi mașina și îl iau la întrebări ar fi posibil să-l
dea în gât pe barosan și pe toți cei care au organizat
treaba așa că cel mai bine este ca toată lumea să-și țină
gura dacă nu vrea fiecare douăzeci de ani pentru răpire
sau mai bine zis încă douăzeci.
– Chestia cu douăzeci de ani în plus nu prea ține la
viețași trebuie să le zicem altceva.
– Atunci le sugerați varianta cu Carceră neagră pe
douăzeci de ani că asta sigur nu le place.
– Așa da, mai merge, dar de unde știi tu de asta?
– Știu că asta e cea mai mare groază a unui
pușcăriaș, carcera neagră, fără lumină, fără cuvinte, fără
dans și muzică, ești ca în mormânt.
– Apropo de asta, vrei să te ducem undeva?
– Apropo tot de asta, nu vreau să mă duceți nicăieri.
116
– Păi rămâi aici singură?

– M-ați înțeles greșit, eu plec cu mașina și voi
rămâneți aici și vă descurcați, cheile te rog!
Solidul, perplex, a scos cheile și i le-a aruncat de la
distanță iar Mareea le-a prins cu eleganță, s-a suit în
mașină, a pus contactul și a demarat încet cu telefonul
deschis pe GPS. Ei fuseseră atât de siguri că nu vor avea
probleme că nu au luat nicio măsură de precauție, adică
să-i ia geanta care avea telefon și chiar trusa de rujuri pe
care Mareea a și utilizat-o în timpul mersului.
A ajuns acasă și așa și-a dat seama că a fost dusă
destul de departe. A oprit mai departe de casă și a profitat
că pe stradă nu era nimeni și a mai mers puțin pe jos.
Cum a ajuns, fiind singură, s-a dezbrăcat și a intrat la
duș. Dar mai înainte a sunat-o pe șefa ei de la cabinet să-i
spună că s-a întrerupt convorbirea deoarece a scăpat
telefonul pe jos și până l-a dus la reparat a mai durat, dar
într-o oră și ceva ajunge și ea la cabinet. Șefa a spus că a
fost chiar neliniștită dar se bucură că totul e bine și nu au
fost alte probleme. Prin casă totul era perfect, Sfiosul
lăsase o curățenie demnă de un profesionist.
După ce s-a spălat a mai rămas puțin pe gânduri și a
revăzut întâmplările de dimineață, era evident că totul
putea fi pus pe seama dorinței de răzbunare pentru că a
zădărnicit planurile cuiva și nu i-a lăsat pe cei din
pușcărie să-l facă evadat pe prietenul ei. Mințile celor doi
răpitori erau pline de informații clare. Toate acestea
trebuiau curmate cât mai repede. Peste circa o jumătate
de oră era la cabinet și se vedea cu șefa ei doamna doctor.
Aceasta îi rămăsese datoare de data trecută atunci
când i-a rezolvat practic problema cu soțul așa că nu a
spus nimic despre faptul că a întârziat.
– Să înțeleg că te-ai sculat mai târziu?
117
DANDU BRIEL
– Chiar foarte târziu și am mai avut și tot felul de

întâlniri neplanificate.
– Vezi că mâine trebuie să mergi la pușcărie și eu iar
nu voi putea fi prezentă că am foarte mulți pacienți.
– Nu-i problemă că mă descurc singură, știi doar.
Și cu una cu alta a trecut programul și fiecare s-a
dus la casa ei. Ca de obicei pe Mareea o aștepta masa
pusă iar Sfiosul care începuse să mai pună ceva carne pe
el, după hrana rațională din pușcărie, arăta foarte bine și
se vedea bucuria pe fața lui că a venit acasă. Bineînțeles
că erau excluse îmbrățișările și chiar dacă ea ar fi dorit lui
nu-i trecuse încă frica de atingeri.
– Ce surpriză frumoasă, iar e masa pusă, cald în
casă și flori de unde ai luat, te dai în bărci pe banii mei?
– Nu sunt chiar pe banii tăi că am traversat prin
parc și nu mai era nimeni.
– Să știi că nu vreau să ne trezim cu poliția la ușă.
Nu a terminat bine vorba și ușa s-a deschis iar în
prag a apărut mama ei.
„Se pare că în viitor vom fi nevoiți să punem lanțul
la ușă” s-a gândit involuntar Sfiosul.
– Ce faceți dragilor, și-a început intrarea mama ei,
cu ochii pe băiatul înalt din fața ei care sărise să o ajute cu
plasele.
− Acum am intrat și eu, a răspuns Mareea și tocmai
vroiam să stăm la masă, nu stai cu noi?
– Nu draga mea că mai am o mulțime de treburi, am
venit să vă spun că mâine sunteți invitații noștri la masă,
la ce oră doriți, facem și un grătar.
– Mulțumim foarte mult și cred că putem să venim
să se cunoască și el cu tata și să-l și ajute la grătar, a
răspuns ea cu privirea spre el pentru accept. El a fost
118
chiar încântat iar ea și-a dat seama că pentru el familia

însemna un lucru extrem de important.
Mama a plecat și ei s-au așezat la masă iar el a
început să-i povestească ce a făcut la serviciu. Atunci
Mareea și-a dat seama că nu are niciun rost să-l
amețească cu problemele ei și l-a lăsat să povestească.
Cum a reparat o mulțime de aparate, a reglat calculatoare
și a avut și câteva idei de organizare. Una din ele a fost
aceea în urma căreia să se golească vitrina magazinului de
toate prostiile și pe geam să se vadă că este cineva
înăuntru și muncește, ceea ce i-a plăcut foarte mult
prietenului lui și s-a și apucat de treabă. Seara a trecut în
liniște, fiecare cu treaba lui și apoi au trecut la culcare
conform obiceiului unul pe pat și altul pe canapea. Iar nu
se punea problema îmbrățișărilor și pupăturilor de
dinaintea somnului.
Dis de dimineață Mareea s-a sculat, a făcut duș și s-
a pregătit pentru mersul la pușcărie la consultanță.
Sfiosul a mai rămas puțin în pat și ei i-a convenit că
dimineața se mișca foarte repede și era obișnuită să aibă
culoarul liber.
Cum a ajuns în incinta închisorii s-a dus direct la
comandat și l-a rugat să organizeze o adunare a tuturor
pușcăriașilor din aripa unde a fost închis Sfiosul. Acesta
nu a întrebat care e rostul întâlnirii deoarece avea o mare
încredere în metodele ei de reeducare.
Peste câteva momente sala era ocupată cu
majoritatea viețașilor așa cum dorea Mareea. Ei deja
fuseseră informați cu cine au de-a face și se vedea în
privirile lor că o urmăresc altfel, parcă mai cu respect, era
o ură respectuoasă.
Mareea s-a așezat în fața lor la biroul pregătit și a
început să-i privească pe rând. La început scena a stârnit
ceva amuzament dar, încet încet, toți au amuțit și se
119
DANDU BRIEL
vedea clar că sunt într-o stare de tensiune din ce în ce mai

mare. Mareea tăcea și doar îi privea iar ei se lăsau priviți
și parcă se făcuseră mai mici în scaune. Privirea ei îi
țintuia fără milă. Toate scaunele era bine fixate de podea
cu holșuruburi ca să nu-i vină cuiva ideea să arunce cu
vreunul spre biroul din față.
În momentul în care tensiunea ajunsese la apogeu,
Mareea a început să vorbească privind spre fiecare pe
rând. În primul rând spre tăcutul care era chiar în fața ei:
– Să nu mai încerci niciodată așa ceva că data
viitoare ajungi direct la Carcera neagră, eu te-am învățat
de bine și tu te-ai comportat ca un golan.
La început tipul a încercat să-i susțină privirea dar
în scurt timp și-a pus ochii în pământ parcă pentru ai
proteja. I-ar fi zis el vreo două dar gura îi era ca lipită și
mintea complet confuză.
– Să nu încerci să-l cauți că vei avea de a face direct
cu mine!
Tipul începuse să transpire și se vedea clar după
cum își frângea mâinile că abia se abținea să nu fugă din
sală. Exact la asta se gândise. Se mai gândise și să-i dea
foc la casă.
– Nici ideea cu focul nu e bună!
Asta era chiar prea mult!
– Vreau să ies de aici, a urlat tipul și s-a ridicat în
picioare dar un bulan al pazei l-a pus la loc în scaun.
– Ai să pleci când o să ai permisiunea! - s-a auzit
vocea matahalei de paznic care îl pocnise.
Tatuatul a căzut în scaun și nu s-a mai mișcat.
Mulți dintre cei prezenți nu știau despre ce vorbește
ea dar și-au dat seama că s-ar putea să aibă dreptate după
cum se micșorase ditamai omul în scaun.
120
– Iar tu, s-a adresat ea celui cu bentiță, să-ți scoți

din cap gândurile pe care le ai acum că nu vei avea
niciodată ocazia să le pui în practică cu mine.
Omul aiura, în minta lui plină de scene pornografice
cu Mareea pe post de autor principal. El deja era într-o
lume ideală din punctul lui de vedere. Asta era deja cam
mult pentru creierul lui minuscul și chiar dacă era un
criminal obișnuit s-a simțit jenat de precizia cuvintelor ei.
El s-a băgat în toată treaba de plictiseală și ca să-i facă pe
plac barosanului că alte evenimente nu aveau dacă nu și
le procurau singuri.
– Voi doi, de colo, a mai spus Mareea și s-a întors
spre cei care îl căraseră pe Sfios la tomberon, să aveți
grijă că mai sunt tomberoane de umplut pe aici, iar tu, și-
a îndreptat privirea spre cel care preparase somniferul
băiatului, dacă mai vrei rețete de adormit am și eu soluții
și pot să te ajut!
Toți stăteau efectiv cu ochii beliți pe Mareea care îi
juca cum dorea și le umbla prin minte ca prin grădina ei
de acasă. Nimeni nu mai scotea un sunet.
Niciunul nu știa că în acest timp celulele lor erau
verificate la sânge și deja era adunat un coș întreg de
materiale, țigări cu droguri, cuțite, telefoane băgate prin
bucăți de pâine veche, încărcătoare și culmea chiar
prelungitoare pentru încărcat telefoanele noaptea care se
derulau pe culoar de la o celulă la alta cu priză multiplă.
Această surpriză le era oferită la întoarcerea în celule.
– Acum o să mă duc la cabinet și cei care au
probleme sunt așteptați acolo, a spus Mareea și s-a sculat
și a ieșit sub privirile profund încețoșate dar pline de
admirație ale golanilor. Imediat ei s-au grupat într-un
colț și de acolo se auzea doar:
– E clar că cu asta nu ne putem pune!
121
DANDU BRIEL
– Parcă ne citește gândurile, așa vorbește!

– Ai auzit ce le-a făcut ălora? Nici nu au putut să o
atingă după ce s-a trezit, eu tot nu înțeleg de ce nu s-au
grăbit.
– Hai să mergem la cabinet că poate ne iartă.
În câteva minute sala de așteptare de la cabinet era
plină cu viețași care stăteau cuminți în așteptare.
– Să intre primul! - s-a auzit din interiorul
cabinetului vocea Mareei.
Tatuatul a avut prioritate și chiar dacă nu avea și-o
făcea imediat. În capul lui era un singur gând, să cadă la
pace ca să n-o bulească de tot și să intre la carceră.
A intrat și a luat loc pe scaunul mult prea mic
pentru el, dar altul nu era. Mareea se făcea că citește ceva
dar în acest timp îi descifra gândurile care nu erau prea
multe dar complet îmbârligate. Nu l-a lăsat să deschidă
gura și după un timp i-a spus clar:
– Eu am avut încredere în tine și tu ți-ai pus golanii
pe mine.
El se uita cam pieziș că parcă nu ar fi vrut să fie de
acord cu ea din prima, fără nicio vorbă din partea lui.
– Acuma șefa....
– Eu nu sunt „șefa” pentru tine ci domnișoara
doctor!
– Da, bine șefa dar noi acum știm cine suntem și ce
vrem și te asigur că nu vei mai avea nicio problemă, să
facem pace.
– Nu putem să facem pace că noi doi nu ne-am
certat niciodată și eu sunt obligată să am grijă de voi iar
dacă voi nu vreți trebuie să vă oblig. Trebuie să înțelegeți
că mințile voastre sunt cu totul în grija mea și voi face în
așa fel să vă fac să vă vedeți de treabă.
122
– Păi, nu ne vedem?
– Ziua de ieri a fost un exemplu clar că nu
întotdeauna sunteți la locul vostru. Acum tu vrei să cazi la
pace cu mine și să fii sigur că nu te voi reclama mai sus și
nu vei avea necazuri, dar eu ce garanție am că te-ai
potolit.
– Da’ cine dracu a știut cu cine avem de-a face că nu
păreți de loc așa, o agentă specială.
– Pot să te asigur că sunt chiar mai specială decât
poți tu să-ți imaginezi!
– Dar e adevărat că ați dat de pământ cu aia doi de
nu s-au văzut, să mă apuce râsul nu alta, dacă eram eu în
locul lor nici un deget n-ați fi mișcat.
– Ești sigur?
– Păi nu vă uitați la mine că sunt numai mușchi,
cum puteți să ziceți așa o chestie, mai mult ca sigur că de
mine nu ați fi scăpat.
– Dacă ești așa puternic atunci ridică-te de acolo,
vino lângă mine și încearcă să mă atingi pe braț.
– Adică să vă trag una în braț, să nu se rupă
domnișoară că eu nu glumesc!
– Faci cum crezi, eu ți-am spus să mă atingi nu să
mă lovești.
– Haida de că asta-i culmea, uite că vin!
Cum și-a terminat vorba tatuatul s-a ridicat și s-a
apropiat de Mareea și fără nicio grijă și-a îndreptat palma
spre ea ca și cum ar vrea s-o pocnească ușor. Nici în cele
mai rele vise ale lui nu și-a putut imagina ceea ce a urmat.
Mareea stătea liniștită, puțin încordată și aștepta
atingerea. În clipa în care mâna lui s-a atins de pielea de
pe brațul fetei, tatuatul a simțit ca un curent, apoi o flamă
i-a luat văzul și la final a zburat prin aer și s-a lovit de ușă
123
DANDU BRIEL
căzând. Aceasta s-a deschis larg și toți au rămas cu gurile

căscate privindu-l pe jos cum încerca să bâiguiască ceva,
trântit pe spate, ca o coropișniță bleagă. S-a ridicat în
coate, s-a uitat la ea care nici măcar nu-și schimbase
poziția la birou și a încercat să se îndrepte în picioare. Nu
i-a reușit din prima dar după două trei încercări, ținându-
se de tocul ușii a reușit și a încercat să iasă pe ușă dar
Mareea l-a strigat:
– Nu mai stai să mai vorbim că parcă mai doreai să-
mi spui ceva?
– Nu acum, mai vorbim noi, a mai apucat să spună
și a ieșit în sala de așteptare închizând ușa, unde toți
ceilalți s-au dat la o parte să-l lase să treacă.
– Să intre următorul, a spus cu glas tare Mareea.
După ce a așteptat un moment s-a ridicat, a deschis
ușa și s-a uitat în sală, pustiu, nu mai era nici picior de
deținut doar paznicul de serviciu.
– Unde au plecat toți?
Era clar că și el a fost foarte impresionat când a
auzit ușa bușindu-se și a văzut namila aia de deținut pe
jos de parcă era în urma unui KO.
– Au cam plecat, așa că azi nu mai aveți alți pacienți.
– Da’ ce s-o fi întâmplat cu ei, că parcă au venit toți
să-l conducă pe tipul ăla și apoi au plecat cu el înapoi.
– Lăsați domnișoară că acum știe toată lumea cine
sunteți și nu cred că își va permite cineva să vă mai zică
ceva că de făcut e clar că nu se pune problema.
– Atunci am să plec că azi am și activități plăcute. La
revedere!
– La revedere!
Nimeni nu știa că printre cei din sala de așteptare
era și un ofițer acoperit care imediat s-a dus la
124
comandantul închisorii la raport. Schema era simplă,

omul împingea un tomberon pe culoare, mai aduna și
gunoi real de la deținuți și apoi intra într-o cameră de
golire de unde trecea direct într-un sas și vedea perfect
interiorul biroului comandantului. Dacă era singur bătea
și intra și acum era singur. A intrat și a început să-i
descrie cu lux de amănunte scena la care a asistat.
– Se pare că domnișoara doctor este mult prea bună
pentru noi și cred că am să raportez și eu mai departe să
afle și cei în drept ce calități are.
– Cum ziceți dumneavoastră domnule comandant!
– Chiar azi o să mă duc unde trebuie și să raportez
că e păcat să-și consume talentul aici, noi ne mulțumim și
cu doamna doctor.
– Să fie cu noroc atunci!
Mareea s-a întors acasă că nu mai avea sens să se

ducă la cabinet unde deja era sfârșitul programului și s-a
gândit la tot ce a făcut în ultimele două zile. Se pare că
ideea cu agentul acoperit a fost cea mai bună și a
impresionat cel mai mult iar demonstrația de azi a
convins pe toată lumea că nu poate fii speriată în vreun
fel. Sfiosul nu era acasă așa că până la venirea lui s-a
gândit să mai facă un duș și a intrat în baie. Dorea să fie
cât mai în formă la întâlnirea cu părinții ei și mai ales ca
prietenul ei să se prezinte cât mai bine.
Probabil că și-a făcut degeaba griji că imediat după
ce au ajuns la casa părinților ei a observat că mama era
deja cucerită de șarmul lui iar tatăl, după ce a văzut cum
umblă prin aparatele lui și cum a reușit să-i repare în
câteva minute un vechi gramofon, la care ținea foarte
mult, nu a mai avut nevoie de nicio altă prezentare sau
motivație. A scos una din cele mai vechi sticle de vin pe
125
DANDU BRIEL
care le avea în colecție și după ce a desfăcut-o și a mirosit

îndelung dopul a turnat cu grijă în pahare și a plecat cu
ele în mână spre grătarul care își aștepta soarta înfocată.
Acolo au stat împreună de vorbă și era evident că se
plăceau foarte mult reciproc.
– Pot să-i spun câte ceva din copilăria ta, Mareea? -
a întrebat-o tatăl ei încântat că avea cu cine să
sporovăiască mai mult.
– Poți să-i spui ce vrei dar ai grijă să nu-l sperii, i-a
răspuns ea cu ochii la băiatul care o sorbea din priviri.
Toată dupăamiaza a trecut într-o hlizeală continuă
și s-a băut și s-a mâncat cu moderație dar din belșug.
Tatăl Mareei a fost surprins plăcut de abilitățile Sfiosului
în facerea grătarului și numai după ce acesta i-a explicat
că la prietenul lui grădinarul el era responsabil cu asta, a
înțeles de unde îi vine talentul.
La final toată lumea a fost mulțumită cu toate că
Mareea nu le-a dat multe speranțe ci doar de înțeles că
timpul o s-o mai sfătuiască și intuiția ei va lua o hotărâre,
numai atunci când va fi pregătită. Oricum se pare că toți
erau plini de speranțe.
126
Mașina oficială
Sfiosul a auzit primul frânele mașinii și s-a apropiat

de geam. Chiar în fața casei oprise o limuzină, evident
guvernamentală, blindată și absolut neagră. Din ea au
coborât doi tipi în costume impecabile și au urcat treptele
până la ușă. Mareea abia ce se sculase dar era îmbrăcată
și acum stătea la masă când s-a auzit soneria.
– Cred că pe tine te caută - i-a spus Sfiosul încet să
nu o sperie, sunt doi tipi afară.
– Știu!
Fără niciun moment de ezitare, Mareea s-a ridicat,
s-a apropiat de ușă dar nu a deschis-o ci parcă a privit
prin ea un moment. Complet edificată a pus mâna pe
mânerul ușii și a deschis-o.
– Intrați vă rog și luați loc pe fotolii!
Le-a spus ea fără să clipească, iar cei doi chiar
contrariați au intrat, s-au privit unul pe altul intrigați, că
stăteau cu legitimațiile în mâini degeaba, au intrat și s-au
așezat cu ochii la ea. Mai rar acest gen de primire, fără
legitimare fără o introducere, fără să se dea și ei puțin
mari. Mareea, care era perfect lămurită cu misiunea celor
doi s-a gândit că nu strică și o mică demonstrație.
127
DANDU BRIEL
– Am treizeci de ani, ca să vă răspund la prima

întrebare și sunt de acord să lucrez pentru guvern, dacă
ceea ce mi se oferă este în limita mea de competență și de
confort.
Pentru că a văzut perplexitatea care se citea pe fețele
celor doi, care erau totuși negociatori cu experiență,
pregătiți pentru o lungă și detaliată prezentare, Mareea a
dat lovitura de grație:
– Bineînțeles că da, sunt pregătită să mergem chiar
acum! - a mai spus ea și și-a luat geanta în trecere.
– Acum am înțeles și noi cu cine avem de-a face și
de ce sunteți solicitată, din acest moment suntem la
dispoziția dumneavoastră, a zis unul din ei și oricum nu
puteau fi deosebiți. Ambii se uitau și la Sfiosul care nu
avea nicio treabă cu toată scena. Pentru el era clar că
Mareea se afla într-un moment de mare cotitură din viața
ei și nu putea să fie decât mândru de asta.
I-a condus până la ușă și chiar dacă ei așteptau un
fel de rămas bun ca în familie, acest fapt nu s-a produs iar
cei doi nu s-au atins. Mareea a ieșit urmată în apropiere
de amândoi, s-a urcat în mașină și au plecat. În clipa
următoare în casă a intrat mama ei care l-a privit
îngrijorată.
– Unde a plecat fata?
– Cred că spre o viață viitoare, și a început să-i
povestească toată scena și modul în care Mareea i-a
impresionat pe trimișii guvernului. Rămăsese încă sub
impresia momentului.
În circa douăzeci de minute se găseau pe aleea care
ducea spre intrarea într-o clădire evident de protocol.
Mașina a oprit scârțâind pietrișul. Tot drumul Mareea i-a
„citit” și atunci când au ajuns le-a și spus:
128
– Pot trece orice teste dacă de asta am venit, ceea ce

pe însoțitori i-a terminat complet. Nici nu mai știau cum
să se poarte de parcă plimbau un porțelan chinezesc.
– Vă rugăm să mergem pe aici și sunteți așteptată
de un Lider de grup, a spus unul din ei invitând-o pe un
culoar extrem de somptuos. Au ajuns într-un spațiu mai
mare ce părea a fi un fel de sală de așteptare și chiar așa și
era. Au invitat-o să ia loc și să aștepte să fie anunțată. Nu
a trecut mult timp în care Mareea, rămasă în picioare, s-a
uitat în jurul ei și a admirat tablourile originale și
statuetele din marmură care decorau spațiul când un alt
personaj, un domn în vârstă și foarte elegant a intrat și s-
a apropiat. Ea a observat imediat că persoana este extrem
de amabilă și foarte bine educată chiar după modul în
care s-a apropiat și i-a vorbit. Evident că nu era o
persoană importantă ca ierarhie ci doar făcea parte din
protocol.
− Vă rog să aveți amabilitatea și să mă urmați, a
spus domnul, lăsând-o de fapt pe ea să meargă înainte.
S-au apropiat de o ușă care s-a deschis singură,
neatinsă și au intrat într-o încăpere plină de cărți, de
parcă erau într-o bibliotecă. La o masă din centru stăteau
mai multe persoane, toți s-au ridicat și a fost invitată să ia
loc. Mareea arăta splendid, înaltă frumoasă, cu picioare
lungi și mai ales cu o privire albastră care parcă
cuprindea totul și pătrundea peste tot. Evident că cei de
la masă au fost impresionați. Parcă erau numai profesori
universitari și vreo doi agenți de tip Bond. Pentru un
moment s-a lăsat tăcerea. Toți o priveau cu calm și ea
profita din plin pentru a vedea cu cine are de a face. Unul
dintre ei, probabil cel mai înalt din ierarhie a luat
cuvântul și i-a spus:
129
DANDU BRIEL
– Domnișoară doctor, suntem interesați de o

colaborare cu dumneavoastră și am primit recomandări
că ați fi cea mai în măsură să ne puteți ajuta.
– Vă ascult, a spus Mareea, dar cu ochii minții era
fixată pe unul din personajele prezente, care avea o
poziție mai laterală și care părea deosebit de curios dar în
același timp și foarte agitat.
Mareea l-a citit din prima clipă și i-a trebuit foarte
puțin să i se confirme bănuielile. Tipul era trădător și
spion și aștepta doar terminarea ședinței să se ducă să
raporteze șefiilor lui direcți care e problema cu această
fătucă.
− Înainte de începerea discuțiilor aș da cuvântul
colegului meu care se va ocupa de coordonarea
dumneavoastră să vă prezinte în câteva cuvinte specificul
muncii noastre. Vă rog colega să începeți!
Colegul era un tip matur, cu un început de chelie, cu
ochelari eleganți și semăna a Bond dar mai în etate.
Vocea lui era foarte calmă și căuta să se facă cât mai bine
înțeles utilizând cuvinte simple și clare.
Mareea nu a fost deosebit de atentă la ceea ce i se
prezenta deoarece citise deja mintea celui care vorbea și a
înțeles perfect despre ce era vorba, puțină parapsihologie,
puțin spionaj, multă diplomație și rezolvarea unor
probleme unice discrete și absolut secrete.
În timp ce acesta vorbea ea continua să îl
urmărească pe omul ei și era tare surprinsă că cei de la
masă nu își dădeau seama lângă cine stăteau. Colegul a
terminat de vorbit scurta lui prezentare iar cel care părea
a fi conducătorul ședinței de lucru a întrebat-o:
– Vă rog să-mi spuneți dacă ați înțeles despre ce
este vorba și mai ales dacă sunteți de acord să începem o
130
colaborare, bineînțeles după ce veți fi instruită și veți

trece anmite teste.
Mareea a început să vorbească iar vocea ei era clară
și foarte calculată.
− În primul rând doresc să vă spun că sunt onorată
să mă aflu aici și pentru că tot ați pomenit de teste mi-aș
permite să-l întreb pe domnul din partea aceea ce caută la
această masă.
Surprins de acest mod de abordare, liderul de grup,
a căutat totuși să se abțină și să răspundă cât mai amabil.
– Domnul a fost invitat în calitate de specialist în
manipulare și dezinformare, sper ca acest răspuns să vă
satisfacă.
– E un răspuns foarte corect și chiar reprezintă
realitatea dar atunci de ce domnia sa are planificată o
întâlnire cu șeful securității guvernamentale peste exact o
oră? Eu știu dar îl rog să-mi răspundă acum.
– Asta este o minciună, aproape că a strigat cel
vizat, ce să caut eu să mă întâlnesc cu această persoană!
– Atunci am să vă rog să puneți telefonul mobil pe
masă la dispoziția domnilor.
– Nici nu am telefon la mine a mai spus tipul cu
jumătate de voce.
– Așa e și mai bine! - a replicat Mareea, rog pe
cineva dintre cei prezenți să-l sune pe numărul de mobil.
Sigur că cineva a format imediat numărul de telefon
iar în clipa în care sunetul acestia s-a auzit foarte clar
dinspre el, a repezit mâna la buzunar dar nu a scos un
telefon ci un pistol pe care l-a îndreptat spre cei de la
masă, apoi a băgat și mâna stângă în buzunar și a închis
și telefonul care suna continuu. Fața i se făcuse complet
albă.
131
DANDU BRIEL
Șeful nici nu a clipit deoarece cu piciorul acționase

deja sistemul de pază și pe trei uși au năvălit în cameră
șase agenți cu armele îndrepate spre capul vinovatului.
Un pistol era deja lipit de ceafa lui. Acesta a rămas o clipă
nemișcat plimbându-și privirea peste asistență și mai ales
spre Mareea, care parcă îl țintuise definitiv de scaun, apoi
a ridicat fulgerător arma, a băgat-o în gură și și-a zburat
creierii fără cea mai mică ezitare. Cel din spatele lui a fost
nevoit să facă un fel de salt înapoi instantaneu să nu fie
umplut de sânge. Oricum omul urma să fie practic ciuruit
de gloanțele celor din pază. În acel moment a observat și
Mareea că absolut toți cei prezenți la masă erau înarmați,
cu pistoalele în mână, la vedere și practic a fost
permanent în deplină siguranță.
– Vă propun, a deschis iar vorba liderul de grup,
fără niciun fel de emoție în glas și fără să mai privească la
cadavru, ca până se face curățenie să ne mutăm pentru o
cafea în salon. Toată lumea a fost de acord și ceea ce a
surprins-o pe Mareea în mod absolut a fost faptul că nu a
înregistrat nici cel mai mic moment de slăbiciune sau
panică la niciunul din cei prezenți rămași în viață.
„ Probabil că aici mă aflu în altă lume” s-a gândit ea
și s-a ridicat odată cu ceilalți. Între timp corpul
decedatului a fost acoperit și mai multe femei au intrat cu
un cărucior specific pentru curățenie, cu feștele și soluții
și s-au apucat de treabă fără niciun comentariu sau
observație. Corpul celui decedat a fost scos din cameră cu
scaun cu tot. Parcă făceau asta zilnic.
Fiind singura femeie Mareea era în fruntea celor
care se deplasau spre spațiul alăturat. În spatele ei s-au
mai auzit câteva sunete de la blocarea siguranțelor
pistoalelor. În salon, la fel ca în toate spațiile prin care
trecuse, domnea curățenia și eleganța. Mobilierul era
evident sculptat, serviciul de cafea din porțelan fin, iar
132
personalul care servea perfect instruit. Mareea se simțea

foarte bine în acest mediu și parcă abia acum a ajuns
acolo unde îi era locul.
– Sper că nu v-a tulburat în vreun fel scena
anterioară? - a început liderul discuția după prima gură
de cafea. Nu ne dorim astfel de momente. Totuși cum vă
explicați situația, așa, la prima vedere?
– Sigur că nu sunt obișnuită cu astfel de scene, mai
ales la micul dejun și pentru o clipă mi-a fost frică să nu
facă vreun rău cuiva prezent sau să rănească grav pe
cineva dar am înțeles repede că aici sunt în siguranță. Din
punctul meu de vedere și ca doctor specializat pe situații
mintale consider că avem de a face cu un dezaxat mintal.
– Noi am avut mai multe bănuieli în timp din cauza
comportamentului lui care nu era foarte dedicat muncii
specifice dar nu am avut nicio dovadă a trădării. I-ați luat
telefonul? - a mai întrebat el pe ceilalți.
– Da și se confirmă totul, este așteptat chiar de șeful
securității cu datele de la discuția noastră. Scrie în mesaj:
să nu vi la mine dacă nu ai informații complete despre
mierlă. Mai clar nu se poate.
– Atunci eu vă rog ca la ora fixată pentru întâlnire
brigada specială să-i facă o vizită și să-l invite aici să ne
lămurim, vedeți că mai sunt câteva minute. E vorba totuși
de un înalt personaj din structura statului și suntem
obligați să-i auzim punctul de vedere. Eu îl cunosc și mi-a
făcut întotdeauna o impresie corectă.
–Dau imediat ordinul, s-a auzit o voce și unul din
bărbați s-a ridicat și a ieșit pentru a putea vorbi la telefon.
– Pe noi să ne scuzați că am pomenit de teste dar nu
știam cu cine avem de a face cu adevărat, nu mai e cazul
să dați niciun test ci doar să pregătiți pentru prima
misiune după ce semnați aceste acte-contract care
133
DANDU BRIEL
consfințesc toate formele de confidențialitate, adică nici

în somn nu aveți voie să vorbiți și după instructajul
obligatoriu.
– Nu-i o problemă sunt sigură că vom colabora
foarte bine - a răspuns Mareea foarte sigură pe ea. De
acum era chiar în elementul ei și probabil că aceasta era
lumea ce i se potrivea cel mai bine.
Un alt personaj din protocol a adus o mapă în care
erau diferite contracte, de confidențialitate, de
colaborare, de primire armament, de urmare a unor
cursuri de instruire iar la final era o filă cu un număr de
cont și un telefon mobil absolut nou..
– Ce reprezint acest cont? - a întrebat Mareea,
privind și telefonul mobil, că am și eu număr de cont și
chiar telefon.
– Acestea sunt puțin diferite deoarece sunt
securizate și în el vă vom pune toate sumele de bani și
cele primite ca onorariu și cele pentru întreținere
personală sau pentru acoperirea cheltuielilor din misiuni
iar din acest moment veți utiliza numai acest telefon și pe
celălalt vă rugăm să ni-l predați. Vor fi suficiente sume și
din acest punct de vedere nu veți avea probleme. O să vă
rog să rețineți numărul de cont pe dinafară și să lăsați
apoi hârtia pe masă.
– L-am reținut deja, poftiți, și în acest plic, ce este?
– Noul dumneavoastră pașaport.
– Dar va trebui să plec pe undeva, că nu am discutat
acest aspect? Să nu credeți că mă deranjează, dar e bine
să știu cât mai multe de la început.
– Da, veți fi în misiune și în țară și în afară dar noi
vă vom acoperi toate cheltuielile cu prisosință.
Mareea a deschis plicul, a scos pașaportul și l-a citit.
– Dar acesta nu este numele meu!
134
– Știm. Dar poza cum vi se pare, e reușită?

– Chiar foarte și chiar nu înțeleg cum ați făcut-o.
– Acum câteva minute!
– Vă mișcați foarte repede.
– Profesioniști! - a răspuns încântat liderul. De
mâine veți începe instructajul. Veți avea un alt nume la
fiecare misiune și un alt pașaport la fiecare ieșire și astfel
nu veți putea fi urmărită de două ori.
– Dar ce voi face eu cu o armă? - a întrebat Mareea
curioasă, după ce a semnat următorul document.
– O să vă apărați și dacă va fi nevoie veți împușca
oameni.
– Poate nu va fi nevoie că nu agreez violența. Mai
am o singură întrebare, de unde știți că sunt potrivită
pentru o colaborare cu dumneavoastră.
– Chiar dacă nu am fi aflat nimic prin sistemul
nostru, demonstrația de azi a fost suficientă să ne
convingă că sunteți foarte indicată pentru o lungă
colaborare cu noi. De când puteți începe instructajul?
– Din orice moment.
– Atunci vă propun ca de mâine dimineață să
începeți și pentru început va veni o mașină să vă conducă
dar ulterior veți veni singură cu una din mașinile noastre
puse la dispoziție.
– Dar am și eu mașină și nu cred că e cazul.
– Din acest moment dumneavoastră reprezentați
pentru noi o investie și noi dorim să vă protejăm cât mai
bine, chiar dacă mașina de serviciu o să vi se pară
obișnuită ea este complet antiglonț și antiexplozie și
insistăm să o utilizați. Este localizată prin GPS. Veți primi
și un card nelimitat pentru combustibil.
135
DANDU BRIEL
– Este în regulă atunci. Mareea se simțea din ce în

ce mai confortabil.
În momentul următor liderul a fost anunțat că au
venit cei din Brigada specială împreună cu Șeful
securității. Li s-a permis să intre.
– Sper că nu vă deranjează? - a întrebat el cu
privirea la Mareea?
– Dimpotrivă!
Șeful securității era un bărbat înalt cu privire de
vultur, foarte bine făcut și aștepta calm să i se spună
motivele invitației sale. Nu părea a fi arestat ci mai mult
un participant la o discuție. Prezumția de nevinovăție
funcționa perfect.
– V-aș ruga să ne comunicați motivul pentru care o
cunoștință comună a noastră urma să se întâlnească cu
dumneavoastră în urmă cu circa o jumătate de oră. Vă
deranjează întrebarea?
– De loc, a răspuns cel întrebat, și chiar sunt
surprins că nu îl văd în acest grup, deoarece mi-a spus că
aici se aranjează o mare acțiune de trădare națională – a
răspuns el foarte ferm și fără nicio urmă de emoție în
voce.
– V-a spus el asta? Femeile de serviciu tocmai îl
adună de pe jos în camera alăturată.
– Cu subiect și predicat, a răspuns șeful fără să
clipească și m-a asigurat că după ce va afla date
suplimentare o să vină la birou să mi le comunice,
recunosc că am luat toate măsurile pentru a putea să
arestez pe oricine s-ar fi făcut vinovat. El mi-a spus că
trădătoarea va fi o femeie și mi-a și trimis poze cu acestă
domnișoară, aici de față, pe telefon, din timpul
discuțiilor. În timp ce vorbea șeful a scos încet telefonul și
la pus la dispoziția unui tip din dreapta lui care după ce a
136
butonat la el i l-a prezentat liderului de grup. Acesta a

privit imaginile și apoi le-a întors spre Mareea.
– Ced că pozele sunt reușite și par chiar mai bune
decât cea de pe pașaport făcută de noi.
– Acum chiar că mă faceți să mă simt ca o vedetă la
o ședință foto. Atât de fotografiată nu am mai fost de ani
de zile, pot să spun și eu ceva?
– Bineînțeles că deja sunteți plătită pentru asta!
– Domnul pe care l-ați adus este profund cinstit și
corect în afirmații. Domnia sa a fost obligat să asculte
balivernele celui despre care vorbim și să ia toate
măsurile conferite de obligațiile de serviciu.
– Vă mulțumesc foarte mult pentru intervenție și
asta chiar doream să spun și eu a subliniat șeful.
– În aceste condiții, a continuat liderul nu-mi
rămâne decât să vă întreb dacă nu doriți să beți o cafea cu
noi? - a întrebat liderul.
– Cu mare plăcere, dar mai întâi aș dori să fiu
prezentat acestei domnișoare și să aflu și eu cine este că
nu ne-am mai întâlnit până acum.
– Domnișoara știe deja cine sunteți iar
dumneavoastră nu e cazul să vă încărcați memoria cu
datele sale personale că sunt variabile.
– Am înțeles, a răspuns șeful care se pare că era
familiarizat cu termenii, atunci mă bucur că v-am
cunoscut și dacă vreodată veți avea nevoie de ajutorul
meu vă stau la dispoziție la orice oră din zi și din noapte
și i-a întins o carte de vizită.
– Am să țin minte, i-a răspuns Mareea iar privirea ei
parcă a confirmat. Nu uit niciodată o promisiune.
Restul timpului a trecut într-o atmosferă complet
relaxată și fiecare a vorbit exact cât a trebuit și în
137
DANDU BRIEL
momentul în care a fost necesar. Pentru că s-a făcut ora

prânzului iar Mareea a refuzat invitația de a sta la masă
cu ei, o mașină a așteptat-o la ieșirea din clădire, la care a
fost condusă de lider și încă două persoane, urmând ca de
a doua zi de dimineață o altă mașină să o aștepte pentru a
o conduce la locul de instruire. Întrebând cum să vină
îmbrăcată Liderul i-a răspuns că poate veni cum dorește
deoarece la poligon va avea deja haine de antrenament
croite special pentru ea și oricum este bine să nu
stârnească întrebări și curiozități printre vecine.
Ajungând acasă Mareea a înțeles și de ce intuiția ei
i-a spus că nu trebuie să ia masa prin străini, căci Sfiosul
parcă se întrecuse pe sine cu preparatele zilei.
– Cum a fost? - a întrebat-o el imediat ce a coborât
din mașină și a intrat în casă.
– Foarte frumos, mi-a plăcut teribil, chiar am reușit
să omor primul om!
– Ce-mi place că ești glumeață, hai mai bine să stăm
la masă că mă omori și pe mine de foame.
– Că bine zici și în general, te rog, ca de azi în colo
să nu mă mai întrebi niciodată cum a fost la serviciu.
– Bine șefa! Mă bucur că ai o slujbă care îți place că
se citește pe fața ta satisfacția. Atunci să mâncăm!
– Să mai dau un singur telefon, a spus Mareea și a
format numărul de la cabinet și i-a spus doamnei doctor
că începând din acest moment colaborarea ei, ca angajată
încetează dar vor continua să rămână prietene și ori de
câte ori are nevoie de ea cu vreun sfat să o solicite.
Probabil că îi va fi mai greu să se întâlnescă dar vor putea
sta uneori de vorbă. Ea a utilizat noul telefon și din acel
moment serviciile de securitate au fost avertizate că au un
nou protejat.
138
A doua zi de dimineață, la sosirea mașinii, Mareea

era deja îmbrăcată și cu micul dejun terminat. Sfiosul
încă se mai întindea pe canapea, după ce îi pregătise
masa, de care ea fusese pe deplin mulțumită. S-a gândit
că e mai bine să plece cu micul dejun servit decât cu burta
goală căci nu știa ce surprize poate avea în prima ei zi de
poligon. Mașina a demarat și deja vecinii erau pe la
ferestre, după perdele. Toți, după cum o cunoșteau pe
fată erau siguri că va avea un viitor strălucit și se pare că
primele semne se și arătau.
După ce au ieșit din oraș au mai mers câțiva
kilometri și au intrat într-o pădure oprind în fața unei
colibe din chirpici care a dezamăgit-o profund pe Mareea.
Au deschis totuși ușa și au intrat. La lumina unei lămpi
stătea un tip cu barbă, care ziceai că este vreun vânător
din partea locului. Camera era destul de mare și părea
îngrijită și curată. La intrarea lor domnul cu barbă a luat
poziția de drepți și a salutat militărește.
– Deschide, i-a ordonat cel care o însoțea.
Domnul a apăsat un buton care era chiar pe polița
pe care stătea, acoperit de o pătură și imediat s-a auzit ca
o fâșâitură de rulmenți și peretele din față s-a dat la o
parte cu coarnele de cerb cu tot. În fața lor a apărut un alt
spațiu, de data aceasta foarte elegant și modern din care
se vedea coborând o scară lungă și dreaptă. Mareea a fost
invitată să coboare și însoțitorul a urmat-o.
– Ați reținut drumul până aici? - a întrebat-o el.
– Da, nu am nicio problemă!
– Credeți că de acum puteți veni singură atunci când
veți fi programată?
– Fără probleme, a răspuns Mareea.
– Aici este principala noastră sală de antrenament
pentru utilizarea armamentului din dotare.
139
DANDU BRIEL
– Am înțeles dar trebuie să recunosc că până acum

nu am mai tras cu astfel de arme.
– Nu are importanță, orice începe cu începutul. Am
să vă prezint instructorilor dumneavoastră și am să
particip și eu la antrenamentul meu pe alt culoar. Avem și
obligații de serviciu.
– E perfect așa, a spus Mareea care se simțea perfect
liniștită de parcă toată viața ei s-ar fi desfășurat în
poligonul de tragere.
Au coborât ultimele trepte și au intrat într-un hol
care semăna foarte mult cu recepția unui hotel. În față la
un birou stătea un alt domn, bine îmbrăcat și bine făcut și
care a început să o măsoare pe Mareea, din cap până în
picioare. Peste tot era o lumină puternică și aerul parcă
era de primăvară și nicio clipă nu te puteai gândi că te afli
într-o încăpere la mare adâncime din subsol.
– Domnul este expertul nostru în armament și o să
vă recomande cea mai potrivită armă pentru
antrenament și dacă vă place veți primi una la fel în
dotarea personală.
Domnul s-a ridicat și a glisat peretele din spatele lui
iar în fața lor a apărut o adevărată panoplie de arme de
luptă și autoapărare, de la mitraliere la pistoale mari sau
mici.
– Pentru domnișoara aș recomanda un GLOCK 33,
dacă îmi permiteți a spus el și a pus mâna pe un pistol din
rastel.
– Iar eu, s-a trezit vorbind Mareea mi-aș recomanda
tot un GLOCK dar 31 din cel cu țeava puțin mai lungă și
puțin mai greu, oi fi eu domnișoară dar am alte gusturi.
– Nu-i nicio problemă a spus tipul, admirativ și a
luat în mână pistolul alăturat, mai greu și mai lung.
140
Semnați aici și dacă vă place puteți să-l păstrați, aveți aici

și autorizația lui.
– Mulțumesc, a spus Mareea și pentru prima dată în
viața ei a luat un pistol în mână. Îi venea mănușă! A fost
chiar tentată să-l rotească pe deget ca în filmele cu
cawboy dar s-a abținut.
– Să aveți grijă că acesta este unul din puținele
pistoale fără piedică separată, din lume, adică dacă vă
cade pe jos nu se declanșează dar dacă apăsați pe trăgaci
de deschid toate cele trei piedici automat și puteți trage
pe loc, fără niciun fel de altă intervenție.
– Mulțumesc pentru sfaturi și cred că mai este
cineva la linia de poligon care să-mi explice concret
manevrarea. Fata cântărea pistolul în mână iar domnul i-
a mai spus:
– Să nu-l îndreptați niciodată spre persoanele aflate
încă în viață, decât dacă ăsta e scopul din acel moment.
– Am înțeles, să trăiți! - a mai spus glumind Mareea
și au plecat spre intrarea propriuzisă a poligonului cu
pistolul într-o mână și încărcătorul cu cincisprezece
cartușe în alta.
Au trecut de un fel de ușă blindată și au pătruns
într-un spațiu imens împărțit în mai multe culoare de
tragere. Circa zece culoare. Doar două erau ocupate în
partea dreaptă și se putea vedea un trăgător și un
instructor care supraveghea tragerea. Părea evident că cei
cu pistoalele în mână știau ce au de făcut căci instructorii
mai mult asistau.
Spre Mareea s-a îndreptat unul din instructorii de
pe margine, care și-a lăsat cana de cafea și a invitat-o la
un unul din culoare.
– Vă rog să-mi dați arma, a spus el și a întins mâna
spre pistolul care rămsese în mână la Mareea, vă rog să
141
DANDU BRIEL
mi-l întideți cu mânerul spre mine nu cu țeava, a mai

spus el văzând avântul cu care Mareea l-a îndreptat spre
el. Ea a apucat pistolul de țeavă și i l-a întins iar
instructorul l-a apucat de toc.
– Cartușele vă rog!
Atunci a realizat și Mareea că bucata de metal din
mâna stângă era un încărcător plin și i l-a întins.
– Acum să mergem la linia de tragere, a mai spus el
și a băgat încărcătorul în tocul pistolului și l-a armat
ținându-l permanent cu țeava în jos.
Mareea, după ce și-a lăsat geanta și taiorul, s-a
așezat cu fața la țintă și a avut impresia că este foarte
departe dar, dintr-odată, și-a adus aminte că încă din
copilărie ea putea să apropie obiectele, doar cu privirea,
ca și cum ar privi printr-un binoclu și putea să le
mărească de circa trei-patru ori fără probleme, ceea ce a
și făcut și acum ținta parcă era la o distanță mult mai
acceptabilă de parcă putea să o atingă. Instructorul i-a
arătat poziția de tragere și i-a înmânat o pereche de căști
antifonice și ochelari de protecție, după care i-a dat
pistolul și i-a arătat cum să-l îndrepte spre țintă și să
apese pe trăgaci. Ea a luat poziția indicată dar pentru o
secundă instructorul a avut impresia că Mareea nu ține
mâinile corect întinse și a ridicat mâna să îi corecteze
poziția, fără să-i spună nimic și fără să vrea a atins-o pe
piele în zona ceasului iar ea a fost total surprinsă dar nu a
mai apucat să schițeze niciun gest că o lumină puternică a
explodat de nicăieri și instructorul a fost zvârlit în spate și
a căzut în fund.
Mareea s-a întors surprinsă cu pistolul în mână și în
momentul în care a văzut groaza din ochii lui și și-a dat
seama de gafă, s-a întors, a pus pistolul pe blatul
culoarului cu țeava înainte și s-a repezit la instructor.
142
– Vă rog să mă scuzați, am uitat să vă spun că eu nu

pot fi atinsă prin surprindere.
Cu o privire care parcă spunea că lecțiile pe ziua de
azi s-au cam terminat instructorul s-a ridicat și a refuzat
mâna pe care ea i-o întinsese.
– Nu înțeleg de ce mai aveți nevoie de armă dacă
aveți electroșocuri în corp.
– Eu nu cred că am nevoie, dar mi s-a spus că așa
este conform regulamentului.
Ceilați doi instructori, care în mod evident, au văzut
scena au vrut să intervină în apărarea colegului lor dar
acesta le-a făcut semn să stea pe loc.
– M-am împiedicat singur, le-a spus el încercând și
un zâmbet.
– Și de la asta ai făcut flamă? – a întrebat râzând
unul din ei. Probabil că instructorii nu erau așa ușor de
impresionat.
Mareea s-a așezat, din nou, la linia de tragere și a
așteptat semnalul.
– Veți trage cinci focuri în ținta din față încercând
să le grupați cât mai mult și să nu stricați tavanul sau
pardoseala, a încercat el un fel de glumă leșinată. Veți
trage focurile unul după altul fără întrerupere.
– Am înțeles, a spus Mareea și a ridicat pistolul iar
instructorul a lăsat-o în voia ei fără să încerce să-i mai
corecteze poziția.
Mareea a țintit așa cum i s-a explicat dar și a adus
ținta, din privire, cât de aproape a vrut și a tras toate cele
cinci focuri fără să clipească și cu o viteză care i-a făcut pe
toți cei prezenți în poligon să întoarcă privirile spre ea și
spre ținta ei. Mâna ei era atât de fixă că aveai senzația că
a tras cu un pistol fără niciun recul. Instructorul, destul
de bulversat, a comandat apropierea țintei și pe măsură
143
DANDU BRIEL
ce se apropia, văzând o singură gaură, - a spus cu un aer

de superioritate:
– Ați nimerit un singur glonte, pe centru, probabil
că restul sunt prin tavan, o să mai exersați.
Dar pe măsură ce ținta se apropia ochii lui de
instructor se holbau căci era absolut evident că acea
gaură din țintă era formată din cinci lovituri, aproape una
peste alta. Un buchet perfect.
– Poate să mai trag odată dacă este necesar, a spus
ea imediat făcându-se că nu vede privirea umilă cu care o
privea instructorul. Așa ceva el nu văzuse niciodată și
avea ceva vechime.
– Sigur că dacă mai doriți puteți să mai trageți dar
de acum înainte să veniți aici numai pentru orele de
antrenament obligatorii. Eu vă eliberez de azi certificatul
de trăgător de elită. Probabil că ați glumit atunci când ați
spus că nu ați mai tras cu arma, n-am știut că sunteți
expertă!
– Așa este că am glumit, dar chiar expertă nu sunt,
l-a liniștit Mareea, oricum nu știam că trag atât de bine,
probabil că și arma contează, am înțeles că pot să o
păstrez.
– Da, bineînțeles dar trebuie să vă dea și sistemul de
prindere cu toc că nu aveți voie să umblați cu arma în
mână sau în poșetă pe stradă ci numai pe dumneavoastră.
– Am înțeles, a început Mareea să utilizeze din ce în
ce mai des limbajul militar.
A mai tras încă o dată dar acum cu asistență în
spatele ei unde atât ceilalți instructori cât și însoțitorul ei
și ceilalți doi trăgători au așteptat liniștiți minunea și ea
s-a produs iar. Ținta avea doar o gaură mai măricică pe
centru. La final instructorul i-a arătat cum se scoate
glonțul de pe țeavă și cum se armează singur pistolul și i
144
l-a predat. La plecare Mareea a fost nevoită să-și probeze

un sistem de hamuri ca la poliție care să nu fie nici prea
strânse dar nici prea largi în care să-și așeze pistolul și la
care să aibă imediat acces. După ce și-a pus taiorul a
constatat că toate acestea sunt atât de bine făcute și
gândite încât nimeni nu putea să-și dea seama că este
înarmată. A fost foarte mulțumită de constatare deoarece
ea nu dorea să provoace pe nimeni. Acum avea doar
senzația unei siguranțe în plus și o stare de confort mai
intensă.
– Ce-a fost asta, a întrebat-o însoțitorul, chiar nu ați
mai tras până acum?
– Foarte rar, a glumit Mareea cu gândul că totuși ea
a mai tras cu praștia sau cu arcul cu săgeți și nu e chiar o
minciună ceea ce spune.
După ce a primit și actele cu autorizarea pistolului,
permisul de port armă și certificatul de abolvire al
scurtului curs de tragere au ieșit la lumina zilei. Mareea s-
a uitat în jurul ei dar nu era nicio urmă de mașină și totul
părea ca un exterior de colibă de vânător și era chiar și o
grămadă de lemne de tăiat în apropiere și un topor înfipt
într-o buturgă. Însoțitorul ei s-a apropiat chiar de acea
buturugă și a pus mâna pe coada toporului plimbând-o
de-a lungul ei.
– Să nu-mi spuneți că avem și probă de tăiat bușteni
că nu m-am îmbrăcat adecvat.
– În niciun caz, a răspuns el și apoi a apăsat puțin
pe coada toporului iar în fața Mareei, care a și sărit într-o
parte, surprinsă, s-a desfăcut pământul și două capace
mari de iarbă s-au deschis iar de undeva de jos, din
adâncuri a început să se ridice mașina lor.
– Asta-i culmea a spus Mareea, că a ieșit din pământ
am înțeles, că am mai auzit de parcări subterane dar că s-
a nimerit să fie chiar a noastră nu înțeleg.
145
DANDU BRIEL
– E foarte simplu, a răspuns el și i-a arătat că în

mâna cu are a atins coada toporului avea un card. Asta-i
tot, vă dați seama cum ar fi ca în fața acestei răpănături
de colibă să fie la un moment dat douăzeci de limuzine,
mă apucă răsul de acum.
– Și eu unde las mașina atunci când vin?
– Unde vreți că nu e treaba dumneavoastră
parcarea, vine cineva și o rezolvă și vă lasă cardul la
recepție.
– Am înțeles, acum dacă tot plecăm putem să
trecem o jumătate de oră și pe la pușcărie că nu mi-am
luat rămas bun de la băieții ăia.
– Eu sunt numai la dispoziția dumneavoastră și
trebuie să fac tot ce ordonați.
– Ce ordon? Asta-i de bine, i-a răspuns și Mareea
zâmbind, să mergem atunci.
Sigur că nimeni nu o aștepta în afara programului ei
de consiliere dar domnul director a fost deosebit de
înțelegător și când a înțeles despre ce este vorba a dat
ordin să fie adunați toți cei care au făcut consiliere cu ea.
La intrarea în sală toți erau cu privirea pe ea și deja
aflaseră motivul întâlnirii. Mareea s-a îndreptat spre
scaun și s-a aplecat să-și agațe poșeta de marginea
scaunului înainte de a se așeza. Pistolul pe care îl avea
atârnat de hamuri pe corp s-a lăsat mai greu și taiorul i s-
a deschis prezentându-l în toată splendoarea lui. Dacă în
fața ei ar fi fost niște mardeiași obișnuiți poate că efectul
nu ar fi fost atât de puternic cum a fost în lumea acestor
viețași care trăseseră la viața lor cu tot tipul de arme.
– E GLOCK, s-a auzit din spate o voce.
– Așa este, mă scuzați, a spus și Mareea e chiar
GLOCK și s-a închis la taior și din acel moment respectul
față de ea a fost maxim.
146
„Dacă ăștia ar ștti și cum mi-a ieșit tragerea nu s-ar

mai auzi nici musca” s-a gândit ea.
– Vă rog să stați liniștiți cât timp eu am să vorbesc
cu unii dintre voi, îmi pare rău că nu pot să discut cu
fiecare dar mai am o grămadă de treburi pe ziua de azi.
În sală s-a făcut liniște și toți erau acum cu ochii la
ea.
– Am să încep și cel care consideră că vorbesc
despre el poate să se ridice în picioare. Primul cu care o
să vorbesc mai are de executat doisprezece ani dar dacă
va avea o comportare exemplară va fi scutit de o parte din
pedeapsă chiar cu cinci ani. Are o soție și o fată care îl
așteaptă și dacă va uma școala în acest timp va avea și o
slujbă foarte bună.
– A spus că mă poate înscrie într-a șasea, s-a ridicat
în picioare tatuatul.
– Mult succes, i-a urat Mareea căci chiar despre el
era vorba.
– Acum să trecem la următorul. Să-ți iasă din cap că
vei reușii o evadare în acest secol. Mult mai bine stai în
banca ta și ispășește-ți pedeapsa că nu e mai mare ca a
altora, totuși ai făcut crimă și asta nu se prescrie. Nu mai
amesteca și amanta cu soția cât timp ești în pușcărie, că e
posibil ca la liberare să nu ai parte de niciuna. Te înțeleg
dacă nu te ridici, că o idee de evadare nu e ceva care să
facă public.
Mareea a avut clar impresia că cel vizat i-a mulțumit
printr-o ușoară înclinare a capului chiar dacă nu s-a
ridicat.
– Acum să trecem la un capitol mai sensibil și o să
mă adresez celui mai iubăreț dintre voi. Trebuie să te
oprești din această activitate sexuală atât de intensă că ai
147
DANDU BRIEL
stârnit foarte multă gelozie între băieți și cât de curând o

să te trezești cu un cuțit în spate.
Iar nu s-a ridicat nimeni dar Mareea a fost pentru o
fracțiune de secundă cu ochii pe cel vizat și l-a văzut cum
bagă capul în pământ.
– Tu să faci mai mult sport la sală și să renunți la
caftelile inutile că este posibil să-ți rupi vreo mână și
atunci nu te mai scapă nimeni, fă antrenament la sală cât
vrei și concursuri de forță că nu vei ajunge departe cu
bătăile. Trebuie să te gândești că peste câțiva ani nu vei
mai avea forța de azi și vei ajunge sac de antrenament
pentru mulți.
Acum s-a ridicat cel cu bentița pe frunte și a dat din
cap că a înțeles.
– Măcar anul ăsta să mai bat la ei, a spus tipul.
– Ai bătut destul, să ridice mâna sus cine a încasat-o
cel puțin odată de la el.
Toți cei din sală au ridicat mâinile și unii chiar pe
amândouă.
– Numai Sfiosul nu a încasat-o de la el, ba din
contră, s-a auzit o voce din sală, mai știți ceva de el?
– Chiar nu știu unde este acum, a răspuns Mareea
ușurată că a găsit un răspuns corect pentru că Sfiosul îi
spusese că toată ziua va umbla prin magazine după piese
pentru atelier. Nici ei nu-i plăceau minciunile.
După ce a mai dat câteva sfaturi, Mareea s-a ridicat
și i-a chemat pe rând la biroul de pe scenă, făcându-i pe
cei din pază să se alarmeze și să intre direct în sală, și a
dat mâna cu fiecare. Așa a avut parte de toate tipurile de
strângeri de mână, de la viguroase la mângâietoare sau
transpirate. Înainte de asta avusese grijă să se încheie
bine la taior și să aibă în stânga și în dreapta câte un
zdrahon din pază. După ce și-a luat rămas bun a părăsit
148
sala în aplauzele pușcăriașilor ei, care se ridicaseră în

picioare în semn de respect și cu care petrecuse multe ore
și de la care învățase că viața continuă și în pușcărie.
Afară o aștepta însoțitorul ei lângă mașină.
– Să mergem a spus ea dorind să se urce pe locul
din spate.
– Mai aveți nevoie de mine?- a întrebat el.
– Nu, după ce ajungem acasă sunteți liber.
– Atunci eu vă propun să fiu liber din acest moment,
dacă nu aveți nimic împotrivă.
– Nu am nimic și cred că pot să-mi comand un taxi
să mă ducă acasă.
– Nu este necesar, probabil că m-am exprimat eu
greșit, din acest moment mașina este a dumneavoastră și
eu sunt cel care comand un taxi, de fapt stau foarte
aproape de aici, așa mi-a și venit ideea cu liberul de azi.
– Atunci este perfect, știți cumva ce program am eu
mâine?
– Da, aveți în bordul mașinii lista cu activități,
mâine mergeți la sediul central unde ați fost prima dată.
– Atunci vreți să vă las undeva mai aproape de casă,
a întrebat Mareea?
– Nu mulțumesc, vreau să mai merg puțin pe jos.
– Bine, la revedere! - a spus Mareea și s-a urcat în
mașină și a demarat spre casă.
Noroc că avea loc pentru două mașini în garaj și
cum s-a ridicat ușa automată a văzut că mașina ei era
parcată ceea ce însemnă că Sfiosul a ajuns înaintea ei.
Sfiosul a circulat cu mașina Mareei că i-a lăsat cheile
fără nicio grijă. Relația dintre ei era din ce în ce mai
apropiată în sensul sufletesc și parcă ar fi fost împreună
de o viață întreagă.
149
DANDU BRIEL
– Azi poți să mă întrebi ce am mai făcut a spus ea în

timp ce se dezbrăca de taior. Un ditamai pistolul în toc a
apărut la vedere.
– E adevărat?, a întrebat el privind total uimit
revolverul.
– Chiar foarte adevărat și te sfătuiesc să nu-l atingi
în nicio situație, numai eu am voie să pun mâna pe el.
– Te cred, că dacă ăsta este ceea ce se vede știi că nu
are nicio piedică și tragi direct?
– Hopa! Uite unde era expertul, bineînțeles că știu,
uite și o probă de tragere, a mai spus ea și a scos din
geantă ultima foaie de tragere.
– Ești mult prea bună pentru mine, așa ceva nu am
văzut niciodată, așa grupaj de parcă le-ai pus cu penseta.
Unde te-ai antrenat?
– În poligon, unde să mă antrenez.
– Dar până acum nu te-am auzit că mergi la poligon.
– Că multe știi tu din viața mea, abia ai apărut pe
aici.
– Asta cam așa e și vreau să spun că respect tot ce
faci și n-o să mă îndoiesc de tine niciodată.
– Bine faci, hai să mâncăm.
Dar n-au apucat să ia o înghițitură că a intrat mama
ei disperată.
– Ce s-a întâmplat mamă?
– A dispărut tatăl tău. Adică nu a venit la masă și el
nu face niciodată așa ceva. Nici nu știu unde să-l caut.
– Ești sigură că nu a venit după ce ai plecat tu de
acasă?
– Cum să vină, că nu au trecut nici treizeci de
minute!
150
– Mai sună odată acasă! - i-a spus Mareea.

– Chiar că nu răspunde, dar pe mobilul lui ai sunat?
– Am sunat de-am zăpăcit!
– Stai să-l sun și eu, și a format numărul de pe noul
ei telefon mobil. Tot nu răspunde. Să mai așteptăm puțin
și să vedem ce se întâmplă a spus ea și a pus telefonul pe
masă.
În clipa următoare acesta a scos un sunet nou și
Mareea s-a uitat întrebătoare la Sfios care i-a spus calm:
– Poate să fie un mesaj.
– De la cine? N-am mai primit așa ceva.
− De la mine nu! Uită-te și vezi.
− Unde să mă uit?
− Dă-mi-l mie să-ți arăt.
Ea i-a întins telefonul dar în momentul în care el l-a
atins acesta a început să vibreze puternic și din el s-a
auzit o voce:
− Acest telefon nu vă aparține și vă rog să-l predați
imediat proprietarului deoarece în caz contrar vă va
exploda în mână în următoarele cinci secunde.
Mama Mareei a rămas ca trăznită iar Sfiosul l-a pus
imediat pe masă în aceeași secundă și vibrația s-a oprit.
– Mai bine ia-l tu și eu îți arăt unde sunt mesajele.
Mareea a ridicat telefonul și el a îndrumat-o spre
căsuța cu mesaje. Acolo era trecut unul singur:
„Ați acesat numărul... (și era trecut numărul tatălui
ei), telefonul accesat se află în acest moment la adresa…
(și era indicată o adresă cu stradă și număr.)”
– Păi asta e adresa surorii lui! - a exclamat mama ei,
de unde știu ei unde e telefonul?
– Lasă asta mamă, sun-o acasă!
151
DANDU BRIEL
− Am s-o sun dar nu am mai vorbit cu ea de foarte

multă vreme iar acum sunt foarte îngrijorată!
– Atunci sun-o acum!
A format numărul și a așteptat.
– Alo, da dragă, eu sunt, știu că n-am mai vorbit, tu
nu știi unde e frate-tu?... Și când a plecat? S-a dus acasă?
Probabil că persoana de la capătul celălalt al firului
i-a răspuns pozitiv.
– Dar tu nu știi dacă și-a uitat telefonul la tine că nu
răspunde, vrei să-l sun că poate e prin casă pe undeva?
Iar i s-a răspuns pozitiv și mama Mareei a spus:
– Sun-o tu de pe telefonul tău șmecher să vedem ce
aude!
Mareea a sunat și aceasta i-a răspuns mamei că nu
aude telefonul în casă.
– Dar de ce a venit la tine?
– Să-mi sape două gropi că vreau să mai pun doi
pomi în curte, s-a auzit în telefon.
– Atunci du-te în curte unde a săpat.
– E tocmai în fundul curții, stai așa... Se aude, se
aude, e pe aici pe undeva dar nu-l văd! E clar că e aici,
uite din grămada asta de pământ se aude! La marginea
gropii.
– Și nu poți s-o dai la o parte?
– L-am găsit, aici e, dar e plin de pământ.
Mama ei a mai auzit cum telefonul din mâna
cumetrei mai spunea că persoana respectivă nu poate fi
accesată și s-a făcut liniște.
– De când a plecat de la tine?
– De douăzeci de minute.
– Mulțumim mult, mai vorbim.
152
– Când vreți că eu nu prea plec.

– Vezi dacă nu a ajuns acasă! - i-a spus Mareea
mamei ei care a și format numărul de acasă.
– Unde umbli măi băiatule de nu vi la masă? Ea se
dădea furioasă dar în realitate era foarte mulțumită că și-
a găsit bărbatul. Și unde e mobilul tău?
– Cum unde, în haină!
– Vezi să nu! Ia caută-l!
– Știi că ai dreptate, nu-l mai am!
– L-ai scăpat la sor-ta în groapă!
− Ce vorbe sunt astea? Cum să fie sor-mea în
groapă?
– În groapa pomilor zăpăcitule, nu asta ai săpat
acolo?
– Ai vorbit tu cu ea, ce ți-a venit că n-ați mai vorbit
de un an?
– A fost caz de forță majoră!
– Și acuma unde ești, nu vi acasă?
– Sunt la fată, ea te-a găsit.
– Păi nu ai zis că tu ai vorbit cu sora mea, cum m-a
găsit ea?
– Ea mi-a spus unde ești și că trebuie să vorbesc cu
sora ta, ea și încă cineva dar nu știu cine.
– Tu vorbești de băiatul ăla care stă cu ea?
– Nu, vorbesc de altcineva din telefonul ei, vorbim
acasă.
– Bine te aștept sau mai bine mă duc la sora mea să-
mi iau telefonul înapoi și vin repede.
– Atunci îmi iau și eu la revedere de la fată și vin
acasă.
– OK!
153
DANDU BRIEL
Între timp Mareea și Sfiosul care asistau la tot

dialogul s-au așezat la masă și au început să mănânce.
– Nu stai cu noi la masă?
– Nu că acum vine înapoi și trebuie să pregătesc și
eu masa, s-o reîncălzesc, mulțumesc mult pentru ajutor
că eram disperată. După ce că vine rar pe acasă îl mai și
pierd, am plecat, pa!
– La revedere doamnă, a spus și Sfiosul ridicându-
se să o conducă.
– La revedere!
– Ce telefon deștept ai tu, a spus el după ce ușa s-a
închis.
– Da’ tu ce credeai!
154
Începe instrucţia
A doua zi de dimineață Mareea parca în fața sediului

principal unde s-a întâlnit prima dată cu echipa. Încă de
la intrare a fost așteptată și apoi condusă într-o cameră
care ar fi putut să fie o sală de clasă dacă nu era atât de
dotată cu tehnică și ecrane. La intrare ea s-a prezentat cu
legitimația dată odată cu alte documente.
Sala era complet luminată și tocmai se așezase pe un
scaun în așteptarea oricui. Nu au trecut două minute și
lumina s-a stins complet. Bezna era atât de neagră încât
îți venea să-ți oprești și gândurile. „Așa o fi piesa” S-a
gândit Mareea neînțelegând prea bine ce ar trebui să facă.
A simțit că cineva se mișcă prin jurul ei dar, în același
timp, nu se simțea deloc în primejdie. Apoi s-a auzit o
voce:
– Vă rugăm să ne spuneți câte persoane mai sunt în
această încăpere?
– Trei a răspuns ea instantaneu.
– Câți bărbați și câte femei?
– Numai femei.
– Corect!
155
DANDU BRIEL
În clipa următoare, cineva a atins-o pe braț și iar a

început circul, flamă puternică, zgomote de căzături și
lumina s-a aprins brusc. Foarte aproape de ea erau două
fete iar pe jos, prin dreapta încă una căzută.
– Ce a fost asta, s-a auzit vocea din tavan, ce ați
făcut?
– Eu nu am făcut nimic dar cineva a încercat să mă
atingă fără să-mi spună mai înainte și cam așa reacționez
eu la atingeri.
– Aveți aparatură electrică pe corp? Portalele de la
intrare nu ne-au indicat decât armamentul.
– Nu am niciun fel de aparatură electrică dar nu pot
fi atinsă decât cu acordul meu.
– Și de când produceți astfel de efecte?
– La câțiva ani după ce m-am născut, am apărut
gata „defectă”.
Cele trei fete păreau toate foarte sportive și chiar
drăguțe. Nu erau deranjate de situație. Se vedea că și ele
sunt înarmate și aveai impresia că în casa asta doar câinii
de pază nu au armament cu toate că nu se știe niciodată.
– Noi am dori, în continuare să mergeți la sală, aveți
echipamentul acolo și să exersați câteva tehnici de
apărare.
– Cu cea mai mare plăcere, ceea ce vă rog, să nu mai
avem probleme pe viitor, nimeni să nu încerce să mă mai
atingă pe întuneric.
– Am înțeles perfect asta!
Mareea condusă de cele trei au plecat spre sala de
antrenament. Undeva, în alt spațiu, în fața unui ecran
două persoane vorbeau. Ambele făceau parte din grupul
de primire inițial.
156
– A știut cineva că va reacționa chiar așa la

atingere?
–Nu, în niciun caz că nu am fi procedat așa.
– De fapt ce se dorea?
– Era un simplu experiment de orientare și cea care
a atins-o dorea să-i schimbe poziția pe scaunul rotativ.
– Încep să cred că nu știm pe cine am adus lângă noi
și că testele astea sunt chiar elementare pentru ea.
Apropo, ați văzut rezultatul din poligon? Instructorul a
zis că a executat o tragere unică.
– Avem deja totul în arhivă, e foarte greu de
imaginat cum poate cineva să execute astfel de lovituri de
parcă ar fi înșirat gloanțele pe ceva și le-ar fi trimis la
țintă în același loc. Raportul mai are și o anexă dar nu am
avut timp de ea.
– Cred că nu va avea nicio problemă cu tot
instructajul.
– Să sperăm că numai atunci se va dovedi că
alegerea ei a fost foarte inspirată.
– Ai văzut că nu are niciun fel de teamă sau reținere
în mișcare sau în vorbire. Înregistrările de voce au arătat
că nu știe ce este aceea o emoție și este perfect sinceră.
– Și cele privind modificările de temperatură ale
corpului nu au scos nimic deosebit în evidență, este
perfect stabilă.
Între timp, la sală Mareea încerca foarte
conștiincioasă să repete toate mișcările care i se arătau.
Fetele antrenoare au înțeles că fiecare mișcare trebuie
prezentată o singură dată și era perfect însușită. Mareei
cel mai mult i-au plăcut cele pentru apărarea la atacul cu
cuțitul, la atacul prin spate sau cele în care una din
antrenoare făcea o singură mișcare în plus căci ea profita
imediat și ajungea la procedeul de imobilizare. La
157
DANDU BRIEL
intrarea în sală a fost îndrumată spre un dulap gen

garderobă. Pentru început fetele îi pregătiseră un test
surpriză cu un ursuleț din pluș care i-a sărit în față, odată
cu deschiderea ușii dar Mareea nu a reacționat așa cum s-
ar fi așteptat ci cu o singură mișcare a parat, a apucat
ursul de gât și era gata să i-l rupă dacă nu ar fi sesizat că
fetele i-au făcut semn să se oprească. Scena a fost filmată
și transmisă la analiza psihologică iar cei de acolo s-au
minunat de reacția ei, comparativ cu a altor fete care
cădeau pe jos și se speriau. Pentru bărbați testul prevedea
o măciucă de baseball care se prăvălea în exterior ca o
limbă de pendul și foarte puțini scăpau teferi.
Având în vedere că Mareea era foarte conștiincioasă
și extrem de rapidă, antrenamentul nu a mai durat mult
și era evident că doar în două sau trei ședințe își va însuși
toate tehnicile de autoapărare.
După un duș, binemeritat, Mareea a fost invitată în
altă sală, care semăna mai mult a cabinet de consultații
psihologice, loc cu care ea era perfect obișnuită. În sală a
intrat o doamnă, puțin mai în vârstă care a luat loc pe
fotoliul din fața ei. Doamna părea a fi fost chiar o
frumusețe în tinerețe și zâmbea fermecător.
– Mi-ar place să stăm puțin de vorbă, a început ea
dialogul, fără să se prezinte, așa cum era obiceiul în
aceste locuri.
– Cu mare plăcere, a răspuns Mareea care era foarte
relaxată și se simțea minunat. Habar nu avea ce urmează.
În clipa umătoare Mareea a simțit și văzut chiar pe
umărul ei drept un păianjen uriaș care se plimba și dorea
să-i intre pe sub bluză. Fără să schimbe privirea de pe
fața doamnei, cu o singură mișcare, Mareea l-a apucat cu
mâna stângă și l-a pus încet pe brațul fotoliului.
– Să nu stricăm recuzita, a spus ea zâmbind larg.
158
De când a intrat pe acest teritoriu, Mareea se

aștepta la absolut orice iar insecta asta făcea parte din
ceea ce ei i se părea normal pentru testarea reacțiilor.
Doamna avea în mână un cliboard pe care bifa cu X-uri în
niște căsuțe mititele. A făcut două bife.
„În cazul acesta, s-a gândit Mareea, să ne punem pe
treabă” Și din acel moment s-a concentrat pe gândurile
doamnei.
„Deci acum urmează testul cu zgomotele și sunetele
de înaltă frecvență” a „văzut” ea și întradevăr în cameră
au început să se audă niște țiuituri care parcă erau de la
fluierele pentru câini, foarte înalte și foarte ascuțite.
Atunci a observat și Mareea că doamna purta un fel de
căști de protecție minuscule dar care se vedeau totuși.
– Nu cred că-i surdă, s-a auzit un comentariu din
partea celor doi din fața ecranului de urmărire.
– În niciun caz dar este inuman de rezistentă,
aparatura este aproape la maxim.
„Aveți grijă să nu vă explodeze instrumentul
muzical” s-a gândit Mareea amuzată de posibilitățile
reduse ale aparatului. Până atunci ea nu a știut că poate
rezista la vibrația unor sunete atât de înalte. A rămas
perfect calmă și asta era atât de ciudat încât doamna a
solicitat pe tastură să se verifice funcționarea aparatului.
După ce i s-a transmis că e la maxim, a mai bifat două
căsuțe și a cerut oprirea lui.
În momentul următor în cameră a intrat un bărbat
care s-a așezat pe un scaun destul de aproape de ele
amândouă. Fără să se uite la el Mareea a început să-l
„citească” și a observat, chiar amuzată, că tipul urma să
scoată un pistol și să tragă în ea sau măcar să o amenințe.
Parcă se turna o scenă dintr-un film cu cawboy. Doamna
se făce că are treabă pe tastură și totul părea neclintit. Au
stat așa mai multe momente dar cu o fracțiune de
159
DANDU BRIEL
secundă înainte ca acesta să schițeze vreo mișcare Mareea

a scos fulgerător pistolul ridicându-se și i l-a lipit de
frunte, fără să spună nimic. Tipul nu a apucat nici să
sughită de surprindere. Cam așa era și testul, fără multă
vorbăraie. Doamna s-a uitat cu milă la ditamai bărbatul și
i-a făcut semn că poate să plece, un fel de „du-te de aici că
m-ai făcut de râs!”
– Cum ai știut că vrea să scoată pistolul?
– Intuiție feminină, a răspuns Mareea fără să-i mai
explice cum citește ea gândurile tuturor. Dorea să nu-și
epuizeze toate posibilitățile și probabil nici cei cu testarea
nu o vor face.
– Cred că e ceva mai mult, a spus doamna dar să
trecem mai departe.
Și atunci un fel de cușcă metalică a coborât din
tavan și a creeat în jurul Mareei ceva similar cu o
închisoare etanșe. Treaba nu se limita la atât căci pereții
ei au început să se strângă din ce în ce mai mult
apropiindu-se de fotoliu. În momentul în care peretele
din față era gata să-i atingă picioarele Mareea s-a urcat pe
fotoliu și a văzut cum pereții se rezemau chiar pe laturile
lui nemailăsând niciun loc liber.
„Ce chestie haioasă” s-a gândit Mareea, „nu cred că
scopul este să strivească proaspeții candidați”.
– Ce rost are acest test? - a întrebat unul din cei doi
de la marele ecran.
– E vorba de testarea rapidității de reacție și de
starea emoțională, panică, spaimă, teamă, dacă pereții i-
ar fi atins picioarele oricum testul era pierdut sau dacă
pulsul dădea pe afară.
– Și acum ce urmează?
– Nimic, că nu ne-am gândit că trece testul.
– Și dacă nu îl trecea?
160
– O mutam la sală la antrenamente pentru mai

multă vreme.
Și a avut dreptate că pereții metalici au început să se
depărteze și atunci când s-au ridicat doamna a văzut-o pe
Mareea cum stătea liniștită pe fotoliu exact ca în poziția
inițială. Ea știa deja că testul a fost trecut așa că a privit-o
cu o și mai mare simpatie.
– Ești o persoană cu totul specială. Toate
înregistrările ne-au arătat că nu ai avut nici cea mai mică
emoție. Parcă nu a fost vorba despre tine.
– Bănuiam eu ceva, dar la mine acasă nimeni nu-mi
face chestii din astea să mă edifice, a răspuns și Mareea
zâmbind.
– Cred că de acum pierdem timpul, la mine ai trecut
și se pare că nici nu am ce să-ți corectez în plus. Mâine o
să faci lecțiile cu explozibile și tehnici de transmitere
date.
– Atunci mulțumesc foarte mult pentru colaborare
și mă bucur dacă ați fost mulțumită de mine.
– Chiar foarte mulțumită!
Mareea s-a ridicat și-a luat geanta și a mers spre
ieșire. Surpriza a fost maximă! Chiar pe holul principal pe
jos erau cadavre de oameni și de câini care păreau că ar fi
dus o luptă feroce. Sânge peste tot. Ea și-a dat imediat
seama că toți joacă teatru și a trecut calmă chiar pășind
peste ei și căutând totuși să nu calce în bălțile ca de
sânge. Când a ajuns în capătul culoarului s-a întors brusc
și a avut surpriza să se audă aplaudată de toate cadvrele
care erau acum în picioare. Chiar și cățeii se ridicaseră. În
capătul holului o aștepta liderul de grup care a felicitat-o
de la distanță, evitând în mod evident să o atingă. Atunci
Mareea s-a îndreptat spre el și i-a întins mâna pe care,
161
DANDU BRIEL
plăcut surprins, acesta a luat-o cu fermitate și i-a strâns-

o.
–Domnișoară nu aveți emoții, frici, scârbe, am
impresia că nu vă aveți decât pe dumneavoastră.
– Să știți că și eu sunt la fel de surprinsă de reacțiile
mele că până acum nimeni nu s-a gândit să-mi verifice
toate posibilitățile. Cred că mai sunt lucruri de
descoperit.
– Mă bucur să aud asta, drum bun și vă așteptăm
mâine. Cum merge mașina, dacă aveți vreo nemulțumire
o vom schimba imediat.
– Merge foarte bine și chiar pare o mașină
obișnuită, un vecin a spus că i se pare second –hand, așa
de bine arată și nu l-am contrazis. Mai vreau să vă spun
că sunt surprinsă și de suma de bani care se află în noul
meu cont și doresc ca cineva să-mi precizeze cum se face
cheltuirea lor corectă.
– Nu o să puteți să-i cheltuiți niciodată căci ei se
alimentează automat dacă rămân la un anumit nivel,
puteți să-i dați pe orice se eliberează cu bonuri, sau pe
surse, și asta fără justificare.
– Credeți că o să am nevoie de surse?
– Sunt convins, până acum nimeni nu s-a descurcat
fără.
– Mai vedem, la revedere!
– La revedere!
Mareea s-a urcat în mașina ei care îi plăcea foarte
mult și care, ceea ce ea nu știa încă, nu era de loc o
mașină obișnuită ci chiar neobișnuită. După circa o
jumătate de oră a ajuns acasă și a văzut că băiatul ei nu
venise, probabil că avea mai multă treabă. Ea chiar se
obișnuise cu el și îi era drag să îl găsească acasă cu masa
pusă. Acum s-a apucat ea de treabă și a pregătit masa.
162
După un timp a venit și el și a intrat în casă în liniște de

parcă nu ar fi dorit să deranjeze pe cineva. Mareea, care
tocmai terminase de aranjat masa, s-a dus brusc spre el
cu brațele deschise și după ce l-a luat în brațe l-a sărutat
pe obraz iar apoi și-a dat seama de ceea ce a făcut și a
rămas blocată în fața lui. Și el a rămas un moment chiar
perplex, așa ceva nu se mai petrecuse în viața lor și
probabil că asta reprezenta un nou nivel de evoluție a
relației. Nici nu și-a permis să o ia și el în brațe, amândoi
s-au privit și au început să râdă
– Tu fată, ai băut ceva la muncă? - a spus el, dar era
evident că i-a făcut plăcere. Se înroșise de emoție.
– Nu, dar a fost foarte interesant, mai ales la plecare
a fost ca un fel de ieșire din scenă, era plin de cadavre, s-a
lăsat chiar cu aplauze.
– Iar glumești, am înțeles că de acolo ai rămas așa
entuziasmată, de la cadavre. E foarte bine, să mai vi așa
în formă.
– O să mă străduiesc, hai la masă.
– Să mă spăl pe mâini că am umblat cu tot felul de
instrumente.
În timp ce așezase masa Mareea a văzut de două ori
aceeași mașină care a trecut prin fața ferestrei dar nu i-a
dat o foarte mare importanță dar acum, a treia oară, a
început să se gândească la tot felul de scenarii. Șefii i-au
spus că la orice problemă are doar să deschidă telefonul și
va fi ascultată, dar ea nu dorea să-i deranjeze pentru orice
fleac.
„În fond orice mașină are voie să treacă pe stradă de
câte ori vrea”
S-au așezat la masă și totul părea a fi perfect până la
un moment dat când s-a auzit soneria de la intrare
insistând. Sfiosul a vrut să se ridice și să deschidă ușa dar
163
DANDU BRIEL
Mareea cu un singur gest l-a oprit, a scos pistolul din toc,

s-a dus la ușă și s-a oprit în fața ei înainte de a o deschide.
S-a întors spre Sfios și i-a făcut semn să se dea la o parte
de pe direcția ușii. Atunci a văzut și el că Mareea avea
pistolul în mână. Ea a deschis ușa brusc și instantaneu a
tras un glonte în fruntea celui din fața ei, pistolul fiind
exact în dreptul capului. În timp ce acesta cădea, ca
trăznit pe spate, din mâna dreaptă i-a căzut un pistol cu
piedica lăsată, gata de tragere. Tipul nu semăna de loc cu
un comis voiajor ci mai degrabă cu un bandit. Ras în cap,
cu dinți lipsă încă mai avea pe față surprinderea cu care a
fost executat. Gâtul era plin de tatuaje.
Zgomotul făcut de focul din pistolul Mareei a atras
vecinii care au și sunat la poliție. Mareea a scos telefonul
și a anunțat:
– Am împușcat un om care m-a atacat la domiciliu.
– Intrați în casă și rămâneți pe loc, nu mai
deschideți la nimeni.
Mareea a intrat și i-a spus Sfiosului:
– Cred că pe tine te căuta!
–Mă îngrijorezi, cine să mă caute și mai ales de ce să
mă împuște? - a răspuns el dar nu era chiar în firea lui.
După câteva momente în fața casei s-au auzit mai
multe frâne și Mareea s-a dus la fereastră. Oprise o
mașină de poliție și două gipuri negre. Din prima a
coborât un tip în uniformă de polițist iar din celelalte
patru persoanje îmbrăcate în negru, pline din cap până în
picioare de tot felul de arme. Unul din ei a scos o
legitimație și i-a arătat-o polițistului iar acesta a făcut
stânga împrejur și s-a întors la mașina lui, unde a început
să dea telefoane. Doi dintre cei noi veniți au luat corpul
căzut pe jos și l-au aruncat într-una din mașini, apoi au
rămas de pază, iar altul a scos un spray cu care a dat pe
164
locul unde era o pată de sânge, care s-a dizolvat și a

dispărut. Ultimul a sunat la ușă, după ce în prealabil, a
ridicat cu mănuși, pistolul omului și l-a pus într-o pungă
pe care a sigilat-o.
– N-o să vă mai deranjeze de acum încolo. Îl
cunoașteți?
– Nu, a răspuns Mareea, nu l-am văzut în viața mea.
Doar am știut că va trage cu ăla, și a arătat spre pungă, și
m-am grăbit să i-o iau înainte puțin.
– La dumneavoastră nu ne mai surprinde nimic. O
să aflăm noi totul despre el și o să vă comunicăm, din
acest moment casa va fi supravegheată prin satelit non
stop.
– Vă mulțumesc foarte mult, mai ales că ați venit
atât de repede.
– Așa suntem noi, tot timpul peste tot, la revedere!
– La revedere!
După primul moment de liniște Sfiosul a spus:
– Tu ești chiar formidabilă, dacă este așa cum ai
spus și mă căuta pe mine, nu pot decât să-ți mulțumesc,
de unde ai dedus asta?
– Pentru mine e simplu că în mintea lui era
imaginea tatuatului din pușcărie și mai erau vreo doi, din
ăia pe care i-ai bătut la final, iar el tocmai urma să le
spună că te-a lichidat. De obicei veneai tu mai devreme și
cred că el a știut asta numai că azi s-a păcălit.
– Pentru ultima oară. E clar că dacă eram singur
acum eram mort. Mi se pare extraordinar să ai talentul de
a vedea în mintea oamneilor. Cred că ai putea câștiga o
grămadă de bani.
– Exact, asta și fac, hai să mâncăm că m-am săturat
de cadavre pe ziua de azi.
165
DANDU BRIEL
– Tu chiar vorbești serios?

– Am glumit, să știi că am fost tentată să trag direct
prin ușă dar n-am apucat să te întreb dacă știi s-o repari.
– Eu repar orice și data viitoare poți să tragi cât vrei,
doar să fii sigură că nu-l împuști pe băiatul cu cu pizza.
Chiar că știi să tragi, pe mine m-ai uluit, am văzut că
omul nici nu a clipit și era mort. Pentru mine încă mai
ești o enigmă. Mai am multe de descoperit la tine.
– Culmea este că și eu! Dar știu sigur că în situații
din astea problema se rezolvă ca în filmele cu cawboy,
prin viteză, a răspuns Mareea între două înghițituri.
A doua zi de dimineață Mareea s-a prezentat la
sediul central pentru continuarea instructajului. A
priceput foarte repede cum se face o bombă și chiar a
compus un amestec exploziv, dar noroc cu cei din
conducere că nu au utilizat substanțe reale decât în
procent de 10%, în caz contrar laboratorul ar fi putut sări
în aer instantaneu. Apoi s-a instruit cu noile tehnologii de
transmisie a datelor și cu o mulțime de sisteme de
ascultare, de aproape sau de la distanță, prin butonii de la
cămașă, acele de cravată, nasturii de la taior sau sutiene
care erau adevărate stații de emisie recepție. Ei i-a plăcut
foarte mult trandafirul prins la rever care putea transmite
date în direct și video și audio, era o adevărată
capodoperă a tehnologiei și culmea era că mirosea chiar a
trandafir. Toți antrenorii erau foarte mulțumiți de eleva
lor și calificativele ei au fost maxime.
La întoarcerea acasă a primit vizita unuia din cei
care veniseră cu gipurile și pe care l-a invitat în casă pe
fotoliu. Era evident pentru el că îi plăcea mai mult să
tragă cu pistolul decât să facă anchete, dar dorea s-o
informeze pe Mareea cu datele furnizate de la laborator.
A început să-i spună.
166
– Programul de recunoaștere facială l-a identificat

ca fost pușcăriaș, iar din cel de amprentare i s-a scos tot
cazierul, analizele de sânge au indicat un mare procent de
droguri, din cele mai diverse, analiza psihologică
criminalistică a oferit și motivația gestului. Ultimele
convorbiri telefonice le avusese cu persoane din pușcărie
și chiar dacă limbajul lor era foarte colorat și plin argou,
nu a fost suficient să ascundă relația și a reieșit foarte clar
că cineva de acolo îi ordonase uciderea prietenului. De
găsit, l-a găsit destul de ușor pentru că acesta, în
naivitatea lui și lipsa de experiență, vorbise într-o seară
cu alt deținut, tot cu o condamnare mică, și îi spusese
unde ar vrea să se angajeze după eliberare. Imediat după
asta deținutul turnător s-a eliberat și el.
Pentru că în oraș nu erau decât două persoane care
dețineau astfel de ateliere, după o urmărire la primul,
unde nu s-a găsit nimic și apoi la al doilea unde a fost
descoperit, a urmat partea cea mai simplă cu urmărirea
spre casă și dacă Mareea nu ar fi fost atunci acasă totul ar
fi fost rezolvat elegant. Intrat împușcat și plecat. Sigur că
individul s-a gândit că este posibil să mai fie cineva acasă
dar pentru el, în mintea lui naivă, asta nu însemna decât
un glonte în plus.
Culmea a fost că tipul, pentru a se da și mai mare,
și-a pus telefonul lăsat deschis în buzunarul de la piept
pentru a transmite în direct crima. Viețași care erau în
cunoștință de cauză și la care ideea de a avea un telefon
nu constituia nicio problemă, ascultau în direct din
celulă. Toți au auzit foarte clar pașii care urcau niște
trepte, sunetul soneriei, zgomotul de la deschiderea ușii și
imediat după aceea împușcătura și toată pușcăria s-a
zguduit de strigătul lor triumfător. Un ofițer sub
acoperire care era între ei, a aflat imediat motivul
strigătelor de victorie și a transmis, prin celularul
167
DANDU BRIEL
personal comandantului că Sfiosul a fost lichidat la

comanda celor din interior, iar acesta a raportat mai
departe.
Pe viețași treaba asta, dacă se dovedea, nu-i afecta
deloc pentru că încă zece sau douăzeci de ani în plus la o
condamnare pe viață nu însemna nimic, singura treabă
era dacă se depășeau anumite limite și primeau o
condamnare la moarte, dar acest lucru era imposibil
deoarece ei nu omorâseră pe nimeni iar dacă doi inși se
împușcau prin oraș era foarte greu de dovedit că unul din
ei primise o comandă din interiorul pușcăriei. La aflarea
victoriei chiar s-au gândit să pună de-o băută dar au spus
să mai aștepte puțin până primesc telefonul care să le dea
toate detaliile. Evident că au așteptat degeaba. Până la
urmă unul din ei, mai nerăbdător, a format numărul de
telefon al asasinului și a sunat.
–Alo, i s-a răspuns!
– Ce faci, de ce nu zici nimic?
– Da’ tu cine ești, i s-a răspuns și parcă nu era o
voce cunoscută.
– Cum cine mă vagabondule, nu eu ți-am transmis
ordinul că e momentul să culegi florile.
– Și nu le-am cules?
– Ba da, dar ne-am înțeles să ne suni imdiat pentru
mălai!
– M-am luat cu fuga de la locul crimei!
– Bă prostule, vezi ce vorbești că poate ne ascultă
cineva.
– Cine dracu să asculte niște telefoane pe cartelă?
– Oricine, nu fi bou!
168
Între timp, la secția de poliție se lucra intens la

localizarea poziției telefonului și s-a dat semnalul că a
fost descoperit.
– E din pușcărie șefu! - s-a auzit o voce puțin
strigată care a fost auzită și în telefon. Acesta s-a închis
imediat, iar cel care încă mai era cu el în mână a spus:
– Cred că am belit-o! Dacă telefonul tipului a ajuns
la poliție însemnă că ori l-a aruncat pe jos ori Sfiosul i-a
tras-o în direct. Totuși împușcătura s-a auzit foarte clar.
Eu mă gândesc că dacă ar fi aruncat telefonul ne-ar fi
sunat imediat de pe altul că trebuie să ne anunțe cumva
că e gata.
– Aflați imediat ce-i cu el și unde a ajuns telefonul
lui, că pe ăla am purtat toate convorbirile și nu toate au
fost pe limba noastră ci mult mai directe.
– Am înțeles barosane!
Pentru poliție a fost deja clar că fusese comandată o
crimă din interiorul pușcăriei și de rest trebuia să se
ocupe și conducerea ei.
Viețașii n-au trebuit să facă prea multe cercetări că
au fost informați, pe căile lor, că omul responsabil cu
execuția a fost chiar el executat.
– Cum dracu, a făcut asta că am auzit foarte clar
cum a sunat la ușă, cum s-a deschis și apoi focul de armă.
Dacă nu el a tras atunci a fost cineva care parcă i-a ghicit
gândurile. De fapt știe cineva unde a fost găsit, până unde
l-a urmărit și unde locuia?
– Nu știm nimic, tipul mi-a spus acum vreo două
zile doar că este pe urmele lui și că nu mai e mult, dar nu
a spus nimic de vreo locuință.
– Adică, ce știm precis este că am ratat-o! Nici nu
știm cum a dat de urmele lui?
– Nu, nu știm.
169
DANDU BRIEL
– Atunci să ne vedem de treabă până se mai liniștesc

apele.
– Gata barosane!
Nici poliția nu a mai avut prea mult elan dacă au
aflat că toată treaba fusese aranjată de viețași. Chiar dacă
le mai dădea încă o sută de ani condamnare era tot
degeaba iar de rolul educativ al unei noi sancțiuni nici nu
se punea problema. Poate ceva carceră!
Mareea a continuat cursurile de instruire și a
absolvit testele de limbi străine, de psihologie, unde era
chiar expertă și la final a urmat un test de supraviețuire.
Partea asta i-a plăcut cel mai mult. A fost lăsată singură,
într-o pădure situată destul de departe, cu misiunea să se
descurce și să ajungă înapoi în apropierea sediului
central. Nu avea la ea decât un cuțit. Noroc că era bine
îmbrăcată că era destul de răcoare și zona plină de
bolovani.
Ea învățase și de la tatăl ei că te poți afirma în orice
situație dacă ai mintea limpede, îți păstrezi calmul și îți
pui imaginația la contribuție. Testul a durat trei zile timp
în care Mareea a mers aproape continuu. Și-a
confecționat în primul rând un fel de ciomege de apărare
care erau și bastoane de ajutat la mers. Apă a băut uneori
chiar din urmele vitelor, peste care plouase iar în jurul ei
erau fructe de pădure și s-a jurat că nu mai pune gura
multă vreme pe merele pădurețe. A dormit mai mult
cocoțată în copaci să scape, cel puțin de târâtoare,
șobolani și alte vietăți de pe sub frunzele căzute.
Momentul culminant a fost o întâlnire surpriză cu un urs.
Mareea se uita la el și el la ea și nu se mai săturau
privindu-se. Era prima dată când ea se întâlnea direct cu
un astfel de animal pe care îl văzuse numai la grădina
zoologică pe după gratii. Mareea a început să-i transmită
ursului ideea că ea nu poate fi masa lui de prânz și că e
170
mai bine să o lase în pace. Ea se rezemase de un copac și

îl privea liniștită iar ursul se apropia și se tot apropia. La
un moment dat, ea și-a dat seama că ursul nu e așa de
înfometat și mai mult doar curios și a întins mâna spre el
cu palma înainte. Ea știa foarte bine că nu poate fi atinsă
de oameni și spera că acest lucru este valabil și la
animale. Și așa a și fost. Ursul s-a apropiat destul de
aproape și a simțit că din palma fetei vine un fel de flux
de energie necunoscută pentru el dar extrem de
puternică. Atunci s-a oprit și s-a culcat aproape de ea.
Aveai impresia că se simte chiar ocrotit de Mareea.
„Poate așteaptă să-i revină pofta de mâncare” s-a
gândit Mareea, în sinea ei, fără să se agite prea mult. S-a
așezat și ea jos și a așteptat să vadă ce face ursul. El nu
făcea nimic și la un moment dat chiar a adormit că
Mareea l-a auzit cum scotea un fel de șuierături și se
vedea că respiră liniștit. Era în ziua a treia de stat prin
pădure și urma să iasă la lizieră și să se întâlnească cu
mașinile care o așteptau. Ea fusese permanent
supravegheată cu drone și, practic, nicio clipă nu a fost în
primejdie. La sediul central toți erau curioși cum va
rezolva problema cu ursul și pentru orice eventualitate pe
deasupra începuse să zboare o dronă specializată în
tranchilizarea animalelor, dar nu a fost cazul, din fericire.
Mareea nu știa că este atât de așteptată și asta a
surprins-o foarte plăcut, gândul ei fiind numai la un duș
fierbinte. Avea frunze și în cap. Imediat ce s-a ridicat în
picioare s-a sculat și namila de urs și atunci când ea a
început să mergă spre marginea pădurii, ursul a pornit și
el, de parcă îl luase de suflet, urmărind-o la o distanță
plină de respect. Inițial Mareea nu și-a dat seama de ce,
atunci când a apărut în luminiș toți au băgat glonț pe
țeavă și au îndreptat armele asupra ei. Uitându-se însă în
171
DANDU BRIEL
spate a văzut că ursul era extrem de aproape de ea și de

fapt el era ținta.
– Să nu tragă nimeni! - a strigat Mareea de departe
făcând semne și cu mâinile.
Atunci toți au lăsat armele în jos cu excepția a doi
vânători care nu-și puteau permite luxul să nu-i asigure
protecție totală. Ajungând destul de aproape de mașini și
nedorind să riște viața ursului Mareea s-a oprit, s-a întors
și cu palma întinsă i-a făcut semn să stea pe loc și spre
stupefacția asistenței acesta s-a oprit și chiar s-a așezat în
fund ca un urs de pluș. Toți au izbucnit în râs dar ursul
nu a fost câtuși de puțin afectat. Acolo și nemișcat a
rămas și după plecarea mașinilor. Marele premiu, pentru
Mareea a fost că i s-a dat certificatul de bsolvire cu
calificativ maxim al programului de instruire și apoi a
ajuns să facă și acel duș pe care deja îl visa.
Două ore nu a ieșit din cadă. Așa a găsit-o și Sfiosul
care îi dusese dorul trei zile și care a venit și i-a adus
imediat halatul de baie pe care ea nici nu-l mai luase din
grabă. Era evident că privirile lui se cam aprinseseră.
– Să te întreb unde ai fost?
– Orice ai întreba răspunsul va fi că am fost la
plimbare prin pădure și a fost foarte frumos.
– Atunci mă bucur că mi-ai spus dinainte că vei lipsi
trei zile că altfel te dădeam dispărută.
– De fiecare dată când pot să-ți spun am s-o fac, iar
dacă nu voi avea posibilitatea îți voi transmite, la un
moment dat, pe telefon un mesaj cu litera M și tu ai să știi
că sunt bine. De rest nu prea avem ce povesti, tu ce ai mai
făcut cu serviciul tău și cu facultatea.
– Ai dreptate că de mine nu am prea vorbit de mult.
Fac foarte bine, prietenul meu este foarte mulțumit și
chiar mi-a mărit salariul, iar la facultate am reluat
172
cursurile la seral și sunt foarte încântat că nu am uitat

chiar tot.
– Mă bucur pentru tine, să știi, după cum am aflat,
cel pe care l-am împușcat în ușă, a fost tocmit de amicii
tăi din pușcărie și se pare că abia acum s-au potolit. Nici
acum nu au aflat că asta e casa mea.
– E bine dacă mai fac și ei o pauză. La ei acasă le-am
dat o lecție dură dar aici sunt la tine și încă nu m-am
acomodat cu asta.
– Stai liniștit că atâta timp cât suntem împreună nu
poți să pățești nimic.
– Atunci, cred că nu mă consideri obraznic dacă îmi
doresc să fiu cât mai mult cu tine.
– Nu, din contră, mi se pare o idee foarte drăguță.
173
DANDU BRIEL
Prima misiune
Încă nu se luminase bine de ziuă când alarma de pe

telefonul Mareei a sunat, ceea ce însemna că trebuie să se
prezinte în cel mai scurt timp la sediul central. În treizeci
de minute era acolo, înarmată și cu bagajele făcute așa
cum i s-a cerut. De cum a intrat a fost preluată de o
echipă de fete, care mai de care mai bine făcute și a fost
cercetată din cap până în picioare. A fost găsită în regulă
și doar la bagajele ei au fost unele obiecțiuni. Nu trebuiau
să existe niciun fel de obiecte sau lucruri din care să se
poată determina apartenența la o anumită țară sau
naționalitate.
După ce toate pregătirile au fost terminate a fost
condusă în sala de consiliu din bibliotecă unde era
așteptată de lider împreună cu alte două persoane.
Bineînțeles că nu au avut loc niciun fel de prezentări. Pe
masă se afla un dosar cu mai multe hârtii în el, pe care
liderul l-a întors spre Mareea și i l-a pus în față.
– Acceasta este prima misiune în calitatea pe care o
aveți. Sunteți liberă să studiați dosarul și dacă sunt
întrebări vă stăm la dispoziție. Aveți zece minute.
174
– Am înțeles, a spus Mareea, unde pot să fac acest

lucru?
– Veți fi condusă în sala alăturată și noi vă așteptăm
aici.
În acest timp de ea s-a apropiat una din fete și i-a
făcut semn să o urmeze. În noua încăpere era un birou cu
un scaun și o lampă pe care Mareea a și aprins-o pentru a
putea citi materialul. Fata care o însoțea a rămas lipită de
ușă și era evident rolul ei de protecție. Toate fetele aveau
un fel de combinezoane mulate pe corp și tocuri pentru
revolvere fixate de curea și de picior. La mână, ca un fel
de ceas era sistemul de comunicare, iar pe centurile de la
brâu tot felul de suporți și buzunare pline cu diferite
obiecte și sigur că fiecare avea rostul lui.
Mareea a dat foile cu o viteză care pe însoțitoarea ei
a surprins-o total cu toate că fusese prevenită dinainte că
are în grijă o persoană cu totul specială. După două
minute Mareea s-a ridicat și s-a îndreptat spre ușă
trecând pe lângă fată, care s-a dat rapid la o parte și a
deschis ușa. La fel de surprinși au fost și cei din bibliotecă
deoarece nu se așteptau chiar la așa o rapiditate.
– Nu am întrebări, a spus Mareea și a lăsat dosarul
pe birou în fața liderului.
– Atunci îți doresc succes, i-a spus acesta, oarecum
mirat, și s-a ridicat în picioare și la fel au făcut și
însoțitorii lui cu toate că ei se pregătiseră să poată
răspunde la orice întrebare, dar care nu le-a fost pusă.
Chipurile lor arătau o totală neîncredere și atunci Mareea
le-a și spus:
– O să vă demonstrez că nu m-ați angajat degeaba,
și iar au înțeles că încă nu știu cu cine au de a face.
Înainte de a pleca liderul i-a înmânat o mapă care
nu conținea decât două pașapoarte. Mareea, care reținuse
175
DANDU BRIEL
pe dinafară dosarul misiunii a înțeles imediat de ce sunt

două și le-a luat fără să comenteze ceva. S-au mai salutat
încă o dată și ea a ieșit afară la mașina ei care o aștepta la
scară. De data aceasta pe hol nu mai erau cadavre ci totul
strălucea de curățenie.
Ajunsă acasă, știa că Sfiosul era la muncă și doar i-a
lăsat un bilet pe masă. „Vin când mă întorc! Ai grijă de
tine” „Nu cred că i-am scris prea mult” s-a gândit Mareea
și s-a așezat la calculator unde și-a rezervat bilete de
avion pe numele din pașaport. S-a mirat că a găsit
imediat bilete fără să știe că noul ei nume era ca un fel de
cod roșu pentru orice instituție națională, apoi a ieșit și a
plecat spre aeroport. Avionul ei mai avea trei ore până la
decolare. Nu a avut niciun fel de probleme cu toate
vămile și verificările corporale. A prezentat peste tot
permisul de port armă înainte de a trece prin filtru și
atunci vameșul a oprit sunetul aparatului și nici nu a
obligat-o să-și scoată pistolul la vedere și să-l pună în
coșul de lucruri. Pașaportul ei deja făcea minuni.
Zborul a fost foarte plăcut și nu i s-a părut prea
lung. Cum a ajuns a luat un taxi și s-a îndreptat spre
circul orașului unde începea spectacolul de după-amiază.
A cumpărat un bilet în primul rând și a așteptat liniștită
distracția. Cel mai mult i-au plăcut clownii și dresura de
cățeluși care parcă erau niște gheme din sârmă.
Pe ea o interesa însă un alt număr care a fost mai
spre final. Numărul se intitula „Orbul care vede” și era
vorba de un băiețel de circa 10 ani, cu ochelari fumurii
despre care însoțitorul lui spune că este orb, dar care
executa niște mișcări extrem de periculoase dintre care
una era chiar dură. După ce a pus mâna dreaptă pe masă
cu mâna stângă, în care avea un cuțit a început să-l înfigă
între degete desfăcute pe blatul de lemn. La început
mișcarea era mai lentă dar pe măsură ce timpul trecea era
176
aproape imposibil să vezi mișcarea mâinii și a cuțitului și

doar zgomotul se auzea repetat cu rapiditate. Toată
asistența a respirat ușurată când băiatul s-a oprit. Alte
probe mai simple au fost cu mersul printre jaloane sau
aruncarea unor bile printr-un cerc aflat la câțiva metri de
el. Totul a decurs atât de perfect încât un tip din sală, care
nu părea a face parte din spectacol, a cerut ca băiatul să-și
dea ochelarii jos să se convingă toată lumea că întradevăr
este orb.
– El nu este orb, a precizat însoțitorul, că nu are ce
să-i orbească, el chiar nu are ochi și a scos, pentru un
moment, ochelarii băiatului.
Toată lumea a scos un suspin de surprindere dar și
milă căci în loc de ochi pleoapele băiatului acopereau
două găuri absolut negre. Datorită surprizei nimeni nu s-
a mai întrebat cum de băiatul are pleoapele bombate dacă
dedesubt nu are ochi. Numai Mareea nu s-a mirat și nu s-
a întrebat nimic deoarece știa că acest băiat face parte
dintr-o specie complet nouă și rară de pe planetă, ființe
cu globul ochilor complet negri. În rest ziceai că e normal.
Această specie, incomplet studiată, era de o importanță
capitală pentru a înțelege cât de cât modul de evoluție al
omului. Recuperarea acestui băiat era chiar misiunea
Mareei. Alminteri băiatul vedea perfect. El și-a pus
ochelarii la loc și a început să facă turul de onoare, înainte
de ieșirea din arenă, urmat de însoțitorul său. Toată
lumea comenta cu regret situația micuțului. În momentul
în care a trecut prin fața Mareei salutând publicul ea i-a
făcut un semn cu degetele către ochi și apoi către buze iar
el surprins i-a răspuns la fel și un scurt moment a rămas
cu privirea spre ea dar fiind împins de însoțitorul, care nu
a văzut nimic din toată scena, a fost nevoit să iasă din
arenă. Mareea „citise” în capul lui că vedea perfect dar nu
177
DANDU BRIEL
putea să vorbească despre asta și i-a dat de înțeles că știe

perfect ce este în mintea lui.
Acum urma să treacă la treabă. Nu avea niciun plan
dar se gândea că toate ideile îi vor veni pe rând în funcție
de inspirație. Momentan putea să iasă și să bea o cafea la
o terasă, așa că nu a mai așteptat finalul spectacolului. A
găsit o cafenea în imediata apropiere și a și comandat.
Seviciul a fost prompt. În timp ce lua prima gură de cafea
și-a dat seama că poate intra în legătură cu mintea
băiatului. Nu se aștepta să aibă chiar o comunicare cu el
ci dorea ca măcar să înțeleagă ce este în capul lui și la ce
se gândește în aceste clipe. Așa și-a dat seama că el a
înțeles perfect mesajul Mareei care parcă i-a comunicat
„Sunt aici și te înțeleg perfect” și asta l-a pus pe gânduri.
Atunci Mareea s-a gândit să forțeze puțin relația și
să-i pună o întrebare prin telepatie:
„Ești cumva legat, poți să te miști?” Și apoi a
așteptat și a mai luat o gură de cafea.
Așteptarea nu a fost foarte lungă și un fel de voce
interioară a întrebat-o:
„Tu cine ești?” Băiatul nu a părut deloc surprins că
cineva vorbește cu el numai prin gânduri, i s-a părut mult
mai firesc decât cu cuvinte scoase pe gură.
„Sunt o prietenă, fata din primul rând care ți-a făcut
semn.”
„Ești frumoasă!” a venit răspunsul și era sincer că
asta observase el în primul moment.
Atunci Mareea a înțeles că misiunea ei se poate
rezolva într-un mod mult mai simplu decât și-ar imagina
cineva, mai ales dacă poate să coopereze cu el.
„Nu mi-ai spus dacă ești legat și dacă poți să te miști
liber?”
178
„Nu sunt legat în niciun fel, dar nu pot să mă mișc

prea departe deoarece în capul holului pe care este
camera mea stă de pază un tip cu pușcă. El mă păzește de
ani de zile și nu am ferestre la cameră.”
„De când ești la acest circ?”
„De când mă știu, nu cunosc altă viață. Probabil că
m-au găsit undeva, cred că într-un parc, dar nu sunt
sigur.”
„Vrei să scapi de aici și să vii cu mine?”
„Da, mi-ar place tare mult că ești o fată bună și aici
sunt foarte chinuit.”
„De unde știi tu că sunt bună?”
„Pentru mine e foarte simplu să-mi dau seama,
oamenii sunt ca o carte deschisă.”
„Atunci fii atent la mine, acum o să întrerupem
discuția dar o vom relua peste puțin timp, să fii pregătit”.
„Te aștept, că eu nu mai am spectacol astă seară.”
„E în regulă, așteaptă-mă liniștit.”
„Perfect”.
„Mă voi întoarce destul de repede”
„Bine.”
Cu puțin înainte o voce venită în mintea Mareei i-a
spus:
„Vezi că el nu știe, dar poate să se facă invizibil.”
„Cu mine vorbiți?”
„Exact!”
„Cum adică, a întrebat ea foarte mirată, singur, fără
nicio intervenție din exterior, nu trebuie să-l ajut?”
„Nici vorbă, voi încă nu știți ce posibilități aveți.”
„Te referi și la mine?”
179
DANDU BRIEL
„Bineînțeles! Pentru mai multă ușurință el își poate

șterge imaginea privind într-o oglindă.”
„Atunci este mult mai simplu pentru amândoi.”
„Exact, vezi cum îl îndrumi, să nu-l sperii.”
„Stați liniștiți că mă descurc!”
Mareea a întrerupt convorbirea, fără să înțeleagă
prea bine cu cine a vorbit, deja pentru ea ciudățeniile
erau fapte normale, a plătit cafeaua și nu a mai stat să o
termine și a plecat la plimbare prin magazinele din jurul
unde s-a apucat de cumpărături, din unul a luat o bluză,
din altul o pereche de pantaloni, apoi o geacă, pantofi,
ciorapi, chiloței și le-a pus pe toate într-o sacoșe. Nu a
cumpărat două lucruri dintr-un singur magazin. La final
a cumpărat și o păturică mai mare dar foarte ușoară și o
pereche de ochelari. După aceea a căutat un alt local, cât
mai aproape de clădirea circului și s-a așezat la o masă. A
comandat un ceai apoi s-a concentrat și a întrebat mintal:
„Ești acolo?”
Un timp nu s-a auzit nimic dar atunci când a
întrebat a doua oară i s-a răspuns.
„Sunt aici, dar am ațipit.”
„E perfect, poți să fii foarte atent la mine?”
„Da, te percep foarte bine!”
„Ai în apropiere o oglindă?”
„Am de tot felul, pentru machiaj.”
„Acum o vei alege pe cea mai mare și vei face exact
ceea ce spun eu.”
„Am înțeles!”
„Tu ești o persoană cu totul deosebită și probabil că
nimeni nu ți-a spus până acum o mare taină legată de
ceea ce poți să faci.”
„Nu prea înțeleg ce vrei.”
180
„Atunci o să-ți spun direct, tu și cei ca tine aveți

posibilitatea, care este un fel de dar special, să deveniți
invizibili atunci când doriți acest lucru.”
„Nu cred, păi dacă ar fi așa aș fi plecat de aici de
foarte multă vreme.”
„Hai atunci să facem un test!”
„Cum adică?”
„Un fel de rol, ca în arena circului, du-te în fața
oglinzii.
„Sunt aproape tot timpul în fața unei oglinzi.”
„ Perfect, uită-te în oglindă și gândește-te cu putere
că imaginea ta dispare.”
„Dar nu dispare!”
„Tu faci ce ți-am zis eu sau te joci, te-ai gândit că
dispare?”
„Nu, nu m-am gândit, doar m-am uitat să văd dacă
dispare”
„Gândește-te acum, cu putere!”
„Mă gândesc dar tot acolo sunt!”
„Mai insistă, imaginează-ți că imaginea ta dispare
treptat!”
„Hei, ce chestie, mi-au dispărut urechile!”
„Mai departe, insistă și cu nasul și cu gura și mai
ales cu ochii.”
„Nasul nu mai este, gura s-a dus și ea cu ochii e mai
greu că la negrul meu din ei se șterg mai greu, dar stângul
s-a dus. Acum mai văd o parte din față și ochiul drept.”
„Bravo! Șterge tot!”
„Hai că am înțeles cum vine treaba, nu se mai vede
nici gâtul ci doar cămașa care pare goală pe dinăuntru.”
181
DANDU BRIEL
„Acum fă un ultim efort și concentrează-te să dispari

cu totul iar ca să verifici asta te dezbraci complet.”
„Uite că merge, dar sunt de tot răsul, nu se mai vede
din mine decât o pereche de chiloți.”
„Hai nu fi rușinos și dă-i jos că doar n-o să-l faci pe
paznicul tău să privească cum i se plimbă prin fața ochilor
perechea ta de chiloți.”
„Și acum ce fac, știu că sunt în pielea goală dar nu
mă mai văd de loc!”
„Acum ieși repede din cameră și tot așa repede treci
pe lângă paznic și ieși afară din clădire și la localul de viz-
a vis, la prima masă sunt eu și cum te apropii te învelesc
într-o păturică și am haine noi pentru tine. Trebuie să te
miști repede să nu începi să devii vizibil.”
„Am fugit!” A mai spus băiatul și a ieșit repede din
cameră. În ultima clipă la pragul ușii şi-a dat seama că
are papucii în picioare și i-a aruncat cât colo. A trecut pe
lângă paznic, care citea presa, o cușcă cu animale și cânii
au început să dea din coadă, pe lângă alt paznic și a ieșit
afară. A văzut-o pe Mareea de la distanță și s-a apropiat
de ea, care era deja în picioare cu pătura larg desfăcută
căci băiatul începuse deja să apară ca o ceață. În primul
rând i-a pus o șapcă în cap și ochelarii pe nas și aproape
în același moment el a apărut cu totul. I-a dat repede
hăinuțele să se îmbrace și la final era perfect vizibil, dar și
foarte elegant. Mareea l-a luat de mână și au plecat
împreună calmi, ca o mamă cu copilul ei, la plimbare.
După ce au mers, liniștiți, cam încă vreo două străzi,
Mareea a făcut semn unui taxi și au pornit spre centrul
orașului. Acolo au coborât și apoi după puține minute au
luat un alt taxi și s-au dus spre periferie unde au coborât
din nou. Peste alte câteva minute au luat ultimul taxi și s-
au dus la aeroport. Mareea a constat cu satisfacție că totul
a durat exact cât se alimenteze un avion că, practic, se
182
întorcea cu același și cu misiunea îndeplinită. La vamă i-a

spus băiatului că numele lui este acum altul, ca cel din
pașaport și că trebuie să mai joace pentru ultima dată
rolul de orb. Pentru el totul părea un fel de distracție și
era foarte încântat. Domnul de la ghișeul din vamă s-a
uitat la el și apoi la Mareea cu multă milă dar totuși chiar
dacă a înțeles că este orb, l-a rugat să scoată ochelarii iar
băiatul i-a scos dar a ținut ochii închiși și domnul le-a dat
pașapoartele să trecă mai departe, mai avea puțin și
lăcrima.
Mareea a luat băiatul de mână și l-a condus spre
intrarea în avion. Abia îl stăpânea că el o trăgea mai tare
decât se cădea pentru un copil orb. Mareea l-a rugat să-și
țină permanent ochelarii pe ochi să nu producă cine știe
ce atac de inimă pasagerilor sau stewardeselor. Nu
trecuseră douzeci și patru de ore de când Marea primise
misiunea, abia era spre seară. Cu un taxi de la aeroport a
ajuns imediat la sediul central unde dăduse un telefon
înainte și se anunțase. Era așteptată. Ca efectul să fie
maxim, Marea a intrat mai întâi într-o anticameră de
unde a ieșit singură. În mână avea doar oglinda ei de
voiaj. A intrat în bibliotecă foarte încet, lăsând ușa
deschisă în urma ei și a privit cu satisfacție privirile
dojenitoare ale asistenței.
– Nu înțeleg de ce v-ați întors dacă nu ați executat
misiunea, a spus liderul cu reproș. Toți ceilalți s-au aliniat
imediat și au început să dea din cap dezaprobator și să
facă mărunt din buze.
Mareea s-a așezat calmă pe locul din fața lor și sub
privirile complet intrigate și buimăcite a scos o pereche
de chiloței pe care i-a întins spre dreapta ei. Nu se poate
descrie perplexitatea celor prezenți atunci când au văzut
cum perechea de chiloței se îmbracă singură pe un corp
invizibil. Tot așa a urmat cămașa, pantaloni, geaca, șapca,
183
DANDU BRIEL
ochelarii și în momentul când toate erau puse atunci și ei

și-au dat sema că în fața lor este un băiat de circa zece
ani, foarte elegant și cu un zâmbet fermecător.
– Te superi a început să vorbească liderul, după ce
și-a revenit din uluială, dacă te rog să-ți scoți ochelarii?
Asta a fost lovitura de grație și dovada că misiunea a
fost execută la un nivel de excepție. Băiatul și-a scos
ochelarii și ochii lui absolut negri, peste tot, s-au plimbat
peste ei. Era evident că-i privește după modul în care își
plimba privirea peste asistență.
– Eu cred că îi este foame, a spus Mareea și imediat
au apărut două fete din gardă care, după ce au primit
aprobarea, l-au luat și l-au condus la masă.
– Am început cu această demonstrație ca nu cumva
să-i treacă cuiva prin cap că ar putea să-i facă vreun rău
că dispare imediat.
– Dă-mi voie să-mi cer suze pentru că nu te-am
apreciat la adevărata valoare și te-am primit nepoliticos.
– Nu-i nimic, satisfacția mea a fost imensă atunci
când v-am văzut chipurile, a mai spus Mareea, zâmbind
dar evident destul de obosită. V-am spus că o rezolv. O
să-mi permiteți să mă retrag acum.
– Mulțumim, te rog să predai pașapoartele care vor
fi distruse după fiecare misiune încheiată. La revedere și
odihnă plăcută!
– Mulțumesc! La revedere!
– Chiar că nu mă așteptam să vii, i-a spus Sfiosul

care era în patul ei să se culce. Îți fac imediat de mâncare.
– Nu cred că mi-e foame, mai bine mă culc și tu să
te muți pe canapea.
– Imediat! - a spus el și și-a luat perna după el.
184
Mareea a făcut un duș, după toată alergătura și s-a

băgat în pat.
– Somn ușor, i-a spus ea, dar nu mai avea cu cine să
vorbească deoarece el deja adormise.
A doua zi de dimineață a avut loc adevărata întâlnire
cu băiatul cu ochii negri.
L-au așteptat în bibliotecă și el a venit însoțit de una
din fetele de gardă. Era îmbrăcat la fel, așa cum l-a adus
Mareea dar în plus avea o pereche de cismulițe care îl
făceau chiar un pic mai înalt. El era un băiat dezvoltat
absolut normal dar singura lui problemă erau ochii
perfect negrii ca niște bile întunecate. Din acest motiv,
deoarece nu se știa ce influență are privirea lui directă, a
fost rugat să poarte niște ochelari ca de soare și atunci
efectul se mai pierdea. Mareea a fost ivitată să ia loc la
masa deciziilor, cum o numeau ei, de acum făcea parte
din colectiv și își dovedise cu prisosință dreptul de a sta
lângă ceilalți.
Ei încă nu aflaseră, că probabil nici nu aveau cum,
ce a urmat după dispariția băiatului din casa circului. În
primul rând a fost căutat prin toată casa inclusiv în
grajdurile animalelor. La un moment dat șeful circarilor a
hotărât să înceteze orice căutare în interior și au început
să întrebe la exterior și mai ales, aflând că o femeie și cu
un băiat, cu ochelari au luat taxiul de la două străzi
distanță au mers și pe acestă pistă. Atunci s-a văzut
eficiența cu care Mareea s-a descurcat la alegerea
drumului spre aeroport. Toate indicațiile duceau în
centru iar de acolo se pierdeau și nici prin cap nu le-a
trecut că cineva care fuge din țară spre aeroport o face pe
atâtea căi lăturalnice. La fel la magazinele de haine nu s-a
aflat despre nicio persoană care să cumpere
îmbrăcăminte pentru un băiat de zece ani. „Probabil că
185
DANDU BRIEL
cineva a venit cu hainele pregătite de acasă” a fost

concluzia.
După multă vreme au găsit și hainele lui, băgate în
soba de teracotă din cameră și uimirea lor a fost
nesfârșită. Chiar că nu au înțeles niciodată cum poate un
băiat de zece ani să plece în pielea goală din casa circului
și nimeni să nu-l vadă. Cu această dilemă au și rămas și
nimeni nu le-a mai dat niciun fel de indicație cu privire la
dispariția băiatului. Parcă s-a evaporat, la soare, fără să
lase vreo urmă.
Acum băiatul stătea în fața lor și se uita foarte curios
la mulțimea de cărți de pe rafturi. Așa ceva nu mai văzuse
în viața lui. Cu ochii pe pereți nici nu a băgat de seamă că
era foarte studiat de cei prezenți. El urma să fie supus
unor teste complexe privind stadiul inteligenței, starea
psihică, modul de gândire, teste de psihologie și multe
altele incluzând și testele de verificare a sângelui, ADN-ul
și tot ce mai prevedeau cei din laborator pentru a se
lămuri cu situația lui. A fost rugat să-și scoată ochelarii și
să facă niște exerciții de citire, pe foi, pe perete, pe
televizor și la toate a răspuns perfect. La un moment dat
când el citea dintr-o carte cineva a întrerupt lumina dar el
a continuat să citească, cu voce tare, pe întuneric beznă,
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Tu poți să citești și acum? - s-a auzit o voce din
beznă
– Bineînțeles că pot! Voi nu puteți?
Cei de la masă au trecut cu vederea peste modul
familiar de adresare și au izbucnit în râs.
– Nu, noi nu putem să citim decât pe o lumină cât
mai puternică.
– Atunci sunteți tare ciudați!
– Iar au izbucnit râsete și lumina s-a aprins.
186
Atunci au văzut toți că după ce a vorbit băiatul s-a

urcat pe o scară și se uita la cărțile de pe ultimele rafturi.
– Ai grijă să nu cazi! - i-a strigat liderul.
– Eu am fost, de când mă știu, la circ, deci chestia cu
căzutul nu e pentru mine.
– Așa este, a recunoscut șeful, dar totuși o să fie
necesar să faci antrenamente pentru menținerea stării pe
care ai dobândit-o și să mai capeți ceva mușchi.
– Nu cred că am nevoie de prea multe
antrenamente, a spus el și s-a întors, s-a aplecat, s-a
apucat de treapta imediat inferioară și după ce a ridicat
picioarele la verticală, a început să coboare scara doar în
mâini.
– S-ar putea să ai dreptate, dar atunci ce ți-ar place
să faci?
– Să citesc, să mă plimb printr-o pădure, să merg la
pescuit, să dorm și mai ales să nu mai fac proba aia cu
cuțitul printre degete că nu-mi face nicio plăcere.
– Poți să fii sigur că aici nimeni nu te va pune la așa
ceva.
– Dar aici mai sunt copii ca mine?
– Chiar în casa asta nu mai sunt că e casă de oameni
mari, dar dacă vrei putem să mergem în parcul din
apropiere unde se joacă o mulțime de copii, dar numai cu
ochelarii pe nas, că altfel mămicile lor se sperie și nu-i
mai lasă să se joace cu tine. În primul rând trebuie să te
hrănești bine că așa cum arăți nu suntem mulțumiți.
– Ieri mâncarea a fost foarte bună și așa ceva nu am
mâncat niciodată la circ. Mai furam de la animale de
foame.
187
DANDU BRIEL
– Ne pare rău să auzim așa ceva, acum poți să ne

spui dacă știi ceva de părinții tăi naturali, am înțeles că ai
fost găsit și fără niciun semn de la ei.
– E adevărat că am fost găsit dar nu și faptul că nu
mi-au lăsat nimic pentru că am o inscripție, ceva ca un
text, scris pe piele, dar nu înțeleg ce reprezintă, nu e scris
pe o limbă cunoscută.
– O să rog pe cineva să fotografieze textul de pe tine
și să-l supunem atenției specialiștilor noștri. Acum o să fi
însoțit la laborator pentru a face o analiză de sânge, sper
că nu ai probleme cu înțepăturile?
– N-am avut eu cu înghițiul cuțitelor dar cu niște
ace!
– Atunci poți să pleci! - a spus liderul și pentru că
una din fete se apropiase să-l conducă, a completat, să
treci cu el pe la camera foto să-i faceți o poză a textului
care spune că îl are pe corp și să o transmiți aici.
Fata din gardă și băiatul au plecat iar cei prezenți au
rămas să comenteze.
– Ai făcut o treabă foarte bună, i-a spus liderul
Mareei care deja observase că băiatul este mult mai
relaxat, mulțumit de ceea ce se petrece dar și plin de
gânduri noi cu privire la viitorul lui.
– Sper că o să am și eu posibilitatea să stau mai
mult cu el.
– Când dorești, dar momentan propun să nu îl
scoatem la plimbare în exterior, până nu se acomodează
cu clima de aici din zonă, să nu fie afectat de ceva și noi să
nu observăm.
– Sunt perfect de acord!
Nu a trecut mult și pe ecranul din sală a fost
proiectat un mesaj care conținea textul imprimat pe
pielea băiatului. Literele erau făcute cu un fel de culoare
188
albastră, destul de mari și destul de citețe și era evident

că de când au fost făcute nu s-au modificat de parcă ar fi
crescut și ele odată cu băiatul. Scrierea părea total
necunoscută iar cuvintele nici atât. Senzația era că toate
cuvintele, patru, formau o singură propoziție foarte
scurtă. Sub primul rând mai erau câteva semne. Întrucât
literele erau necunoscute nu se putea da un înțeles nici
cuvintelor.
– Recunosc că niciunul din noi nu se pricepe la
decriptarea acestui text care pare a fi scris într-o limbă
neștiută cu litere absolut noi chiar și pentru cei
familiarizaţi cu textele vechi.
– O să căutăm un specialist, a zis unul din cei
prezenți.
– Eu am să încerc, a intervenit Mareea, să intru în
legătură cu părinții lui așa cum am intrat și cu el să văd
dacă reușesc din nou. Pentru asta mă voi retrage în altă
cameră.
– E în regulă, uimește-ne!
A ieșit din biblioteca deciziilor și a intrat într-o
cameră alăturată. A cerut să nu mai fie însoțită și dorința
i-a fost respectată, mai ales că acum făcea parte din forul
de conducere. Cum a intrat s-a așezat pe un fotoliu și a
început să se gândească la un plan. Principala idee din
mintea ei era că trebuie să-i contacteze pe cei care au dat
viață băiatului cu ochii negri și cu care era sigură că s-a
conversat și la evadarea de la circ. S-a relaxat și a început
să se concentreze pe întrebarea: unde sunt părinții lui? O
vreme nu s-a întâmplat nimic și ea chiar a început să
creadă că s-a lăudat degeaba dar, în realitate, nu poate
contacta pe nimeni. „De ce oare?”
„Pentru că nu cauți pe cine trebuie” a venit o idee în
mintea ei.
189
DANDU BRIEL
„Cum adică, cu mine vorbești, nu are părinți? Eu îi

caut părinții”
Mareea era fericită că a intrat iar într-un fel de
contact, dar probabil că nu era cu cine trebuia. Cine știe
în ce alte lumi a pătruns.
„Ființa despre care vorbești nu are părinți, ea este
un produs colectiv, o invenție ca o creație”
„Nu înțeleg” a răspuns Mareea „nu vorbim de un
băiat de circa zece ani găsit, pe nu știu ce coclauri și care
toată viața lui a stat închis într-un circ?”
„Asta vedeți voi!”
„Și despre ce vorbim de fapt?”
„Dacă voi vreți să-i spuneți băiat vă privește, la noi
nu contează, el este un produs experimental creeat pentru
a se stabili modul de adaptare directă la viața de pe
planeta voastră”
„Și nu are zece ani?”
„Cum adică, zece ani, ce înțelegi prin asta?”
„La noi reprezintă vârsta unui om, în ani pământeni,
de la naștere și până în prezent și el arată ca un băiat de
zece ani.”
„Am înțeles, noi l-am copiat după o ființă din lumea
voastră și probabil că așa arăta, numai că l-am făcut mult
mai inteligent.”
„Cum adică l-ați copiat, el nu este născut de o
mamă?”
„Nu este născut de nimeni, după realizare l-am
copiat și am văzut că e leit cu acea ființă, i-am dat drumul
în lumea voastră și a fost găsit de cei de la circ, dar de
atunci el nu și-a schimbat niciodată corpul și a rămas așa
cum l-am creeat, e un model mai vechi.”
„Dar ei nu au văzut că nu crește?”
190
„Au văzut, după o vreme, dar ei sunt obișnuiți cu

piticii de circ și au crezut că și el este un soi de pitic și au
căutat doar să-l facă folositor în echipa lor.”
„Și vouă la ce vă folosește faptul că el a fost un
număr de circ?”
„I-am verificat posibilitățile de adaptare.”
„Adică vreți să spuneți că ați fost mereu cu ochii pe
el, dar el nu a știut nimic?”
„Noi nu folosim ceea ce voi numiți ochi findcă tot ce
facem este numai mintal. Sigur că el nu a știut decât ceea
ce trebuia să știe.”
„Dar băiatul are ochi și chiar cu ei vede!”
„Așa lasă impresia dar el cunoaște mediul în care
trăiește, în primul rând, cu mintea, cu spiritul, adică în
timp ce voi vedeți doar în fața voastră el poate accesa
spațiul de jur împrejurul lui și de sus până la tălpi
simultan doar cu ajutorul minții. Are ochi că așa avea și
modelul după care l-am copiat.”
„Dar sigur acela nu avea ochii așa negri, peste tot!”
„Probabil că nu avea, dar noi l-am copiat atunci
când dormea și nu am văzut ce ochi are, și i-am pus cum
am crezut de cuviință, la noi foarte mulți au ochii așa sau
albaștri.”
„Dar din acest motiv el a ajuns la circ și se va adapta
mai greu la viața reală.”
„Dar tu cum te-ai adaptat?”
„Ce legătură am eu cu el?”
„Cu el niciuna dar cu noi ai toate legăturile.”
„Chiar că nu înțeleg, eu am fost născută de o mamă,
am crescut de mică și am ajuns mare, acum lucrez pentru
guvern, deci nu am nicio legătură cu el și cu voi.”
191
DANDU BRIEL
„Atunci de ce nu semeni cu nimeni din lumea ta, de

ce nu poți fi atinsă, de ce vorbești cu noi prin telepatie?”
„Chiar, de ce?”
„Pentru că ești unul din experimentele noastre cele
mai reușite, ai fost implantată de mică și am avut și noi
emoții că nu mai vorbeai odată, dar totul s-a rezolvat cu
bine. De unde crezi că știi tu ce gândesc oamenii și de
mică îl speriai pe cel denumit tatăl tău că îi puneai
televizorul pe canalul preferat. Ești o mare reușită a
noastră!”
„Voi cred că vreți să mă speriați dar nu veți reuși de
loc că nu mă simt amenințată cu nimic de felul vostru de
a fi.”
„Exact asta îți spuneam, altul până acum ar fi murit
de frică dar noi stăm la conversație ca două bune
prietene, deci ești de-a noastră.”
„Tu ești fată, ca mine?”
„Sunt ce vrei tu că la noi asta nu contează dacă te
referi la o persoană ca mama ta.”
„Exact la așa ceva mă refer, tu poți să faci copii sau
eu o să pot să fac copii?”
„Eu nu fac copii în sensul că îmi crește o burtă mare
și o plimb peste tot o mulțime de timp, văd ca asta ai în
minte, eu prepar ființe care apoi mă ajută la treabă și îi
fac pe toți gata mari să nu pierdem timpul.”
„Dar eu, dacă sunt creația voastră, pot avea copii,
te-am mai întrebat?”
„Bineînțeles, dacă vrei să exersezi chestia cu burta
mare noi suntem chiar curioși, în cadrul experimentului,
ce va rezulta din împerecherea ta cu un om real de pe
planeta voastră, sper să-ți semene. Ai observat că tu nu
te-ai îmbolnăvit niciodată?”
192
„Așa este, dar am crezut că am un corp mai

sănătos.”
„Ai un corp perfect, nu doar mai sănătos.”
„Este foarte curios că după ce mi-ai spus, vorbim
acum ca între rude, că nu sunt deloc tulburată și parcă
abia acum sunt acasă.”
„Tot timpul ai fost, dar vrem să păstrezi și legăturile
cu lumea ta de acolo pentru a nu vicia rezultatul
experimentului.”
„Am înțeles și așa o să fac, ați văzut că am și un
prieten care stă cu mine?”
„Noi știm tot, ne place băiatul, l-am studiat, e foarte
bun pentru continuarea studiului nostru, e și perfect
sănătos, e fertil.”
„Acum mi-e clar, chiar și eu mă mir că nu am avut
un șoc, dar cum rămâne cu băiatul cu ochii negri?”
„Studiați-l cât vreți, noi nu am dorit decât să cuplăm
cele două experimente, al tău și al lui și să vedem ce
rezultă din această combinație, trebuie să iasă o nouă
forță”
„Adică voi știați că mă voi duce după el?”
„Desigur, noi te-am trimis, adică ți-am aranjat toate
drumurile.”
„Și dacă nu doream să mă duc?”
„Însemna că noi nu știm să ne facem treaba!”
„O să mai vorbim despre asta, acum vreau să-mi
spuneți ce scrie pe pielea băiatului?”
„Este un fel de marcă, așa cum ziceți voi, că de când
tot stăm după tine ne-am mai familiarizat cu limbajul, pe
el scrie: ACEASTA ESTE CREEAȚIA NOASTRĂ.”
„Și mai jos, mai scrie ceva?”
„Seria și numărul de producție.”
193
DANDU BRIEL
„Dar nu sunt cifre!”

„Am spus așa ca să înțelegi dar de fapt este un cod
cu care putem să facem și alte copii dacă dorim și dacă
experimentul reușește.”
„Mulțumesc, dar acum trebuie să mă duc dincolo și
să le spun ceea ce am aflat, foarte sintetic, apropo,
vreunul din cei cu care lucrez aici este vreun alt
experiment de a-l vostru?”
„Acum nu, mai de mult am avut unul foarte talentat
dar la călcat o mașină când stătea în mijlocul drumului și
căsca ochii după stele, adică după noi. Nu am putut să-l
înlocuim că avea deja un palmares deosebit și oricum l-au
îngropat. Noroc că nu l-au incinerat că am putut să-l
recuperăm și să-l utilizăm în alt loc, destul de departe,
acum e foarte bine.”
„Atunci, se pare că o să mai avem multe de vorbit.”
„Desigur, mergi liniștită, noi suntem aici.”
Mareea s-a întors în bibliotecă și a căutat să le

prezinte situația, fără să pomenească nimic despre ea.
– Ai aflat ceva?
– Da, tot ce ne interesează. Băiatul este un
experiment al unor ființe din altă lume, el a fost copiat
după un copil de zece ani și așa va rămâne până la alte
decizii. Textul pe care îl poartă reprezintă un fel de marcă
a produsului și codul de multiplicare.
– Și la ce folosește experimentul?
– La analizarea posibilităților de adaptare la viața de
pe planeta noastră.
– Și crezi că reprezintă vreo primejdie pentru lumea
noastră?
194
– În niciun caz, este doar o ființă care dorește și se

adaptează să trăiască împreună cu noi.
– Și dacă vine cineva de dincolo și îl ia înapoi?
– Asta nu e treaba noastră ci a lor, noi trebuie să
profităm de prezența lui și să-l studiem ca pe viitor să
știm ce ne așteaptă, dacă îmi permiteți mă voi ocupa
personal de această cercetare.
– Chiar te rugăm că niciunul din noi nu prea are
talente de mamă.
– Atunci voi începe de mâine de dimineață!
– Noi te ajutăm cu absolut tot ce ai nevoie, succes!
– Mulțumesc!
195
DANDU BRIEL
Lumile paralele
– Nu te mai face invizibil atunci când ești cu mine!

Acum vorbim cu cuvinte nu cu gânduri.
– Am înțeles, de ce? - a întrebat-o băiatul pe
Mareea.
– Că mă apucă râsul când văd o pereche de pataloni
scurți și un maieu care aleargă singure prin cameră. Tu
crezi că ești invizibil dar lucrurile tale se văd oricum cum
umblă pe aici.
– Da, dar pe mine tot nu mă vezi!
– Aici ai dreptate dar mi-e ușor să aflu unde ești,
uite acum te-ai cățărat pe dulap. Nici nu știu cum poți să
te miști așa repede.
– Am antrenament și chiar dacă acum sunt cu burta
plină tot pot să mă sui.
– Hai, vino jos să vorbim! Tu știi că noi suntem un
fel de rude?
– Nu, nu știu să am eu rude dar mi-ar place ideea.
– Dar dacă te gândești la mine, nu te întrebi de ce ai
venit cu mine și de ce ai avut încredere?
196
– Eu nu mă gândesc prea mult, fac totul cum simt.

Mi-ai plăcut de atunci de când te-am văzut la circ și mi-ai
făcut semnul acela, și imediat m-am gândit că mi-ar fi
plăcut să fii mama mea. Am văzut la circ cum toți copiii
au mame. Te simt specială, față de alte femei.
– Ai cunoscut și alte femei?
– O mulțime, la circ. Unele erau pitice și cu ele mă
înțelegeam cel mai bine. Dar majoritatea erau foarte boite
pe față și nu-mi plăceau.
Între timp el se așezase pe un scaun înaintea ei și
începuse să devină vizibil, stătea liniștit și dădea din
picioare că nu ajungea cu ele la mochetă.
– Să știi că nu mă deranjează ce mi-ai spus și mi-ar
place și mie să fiu mama ta sau măcar o prietenă mai
mare.
Fața băiatului parcă s-a luminat pentru un moment.
În clipa următoare a intrat o fată din gardă și i-a
anunțat că sunt chemați în sala deciziilor și au plecat
amândoi ținându-se de mână. La intrarea în bibliotecă
chiar păreau a fi o mamă cu copilul ei.
– Au venit rezultatele analizei de sânge de la
laborator și vreau să le descifrăm împreună. I-a spus de la
intrare liderul. Puneți-le pe ecran!
Ecranul s-a luminat și au apărut o serie de rânduri
scrise cu litere și cifre.
– Cine le interpretează, a întrebat el.
– O să încerc eu, a răspuns Mareea cu toate că așa
ceva nu am mai văzut până acum. Sângele lui este
deosebit de complex, conține toate mineralele necesare
dar parcă nu sunt în proporțiile umane, pare a fi un
produs sintetic iar ce este și mai interesant e faptul că
structura ADN-ului lui nu este ca o spirală ci are o formă
conică așa cum au chakrele umane.
197
DANDU BRIEL
Toți cei prezenți știau foarte bine că la oameni,

chakrele aveau o formă de pâlnie cu vârful pe corpul
omului, un fel de tornade mici de energie.
– Mai are ceva deosebit, timpul de coagulare al
sângelui este instantaneu, adică se vindecă de orice
zgârietură pe loc. Tu nu te-ai tăiat niciodată cu cuțitul la
circ, atunci când făceai proba aia printre degete.
– Ba cum să nu, aproape de fiecare dată, dar
niciodată nu mi-a curs sânge.
– Exact ce spuneam, rănile tale se închid
instantaneu.
– Și asta nu e bine?
– E foarte bine, dar asta însemnă că tu ești făcut
altfel decât ceilalți oameni.
Mareea a vrut inițial să spună că el e diferit de ea și
de ceilalți oameni dar în ultima clipă și-a dat seama că
nici ei nu-i curge sânge dacă se taie la vreun deget și s-a
abținut. „E posibil ca cei pe care i-am contactat să aibă
dreptate și nici eu să nu fiu din lumea asta” s-a gândit ea
în sinea ei.
– Am dispus să se amenajeze o sală de joacă pentru
băiat și aș dori să mergem împreună să vadă dacă îi
convine și dacă se poate distra acolo.
Au plecat cu tot grupul și destul de aproape au intrat
într-un spațiu larg plin de tot felul de jucării, mașinuțe,
trenuri electrice, un mini laborator de chimie și era
evident că liderul e foarte încântat.
– Cum îți place? - l-a întrebat el pe băiat.
– Nu-mi place de loc că toate obiectele sunt pe jos și
mie îmi place mai mult să mă cațăr.
– Și ce ai vrea să mai ai?
198
– Frânghii de colo până colo, scripeți, bare de urcat

pe ele, trapeze, leagăne adică să fie plină sala de jos și
până sus. Să merg și pe tavan dacă se poate. Acum cel
puțin jumătate din spațiu nu folosește la nimic.
– Așa o să fie, ați auzit ce vrea? - s-a adresat el
fetelor din gradă.
– Am înțeles și până mâine totul va fi gata, poate să
ne asiste la montaj să fim siguri că iese așa cum vrea.
Pentru că amenajarea sălii a început imediat Mareea
și băiatul au rămas să asiste la lucrări. El verifica fiecare
bucată de frânghie și le dădea lecții de aderență
refuzându-le pe cele prea lustruite. Pănă după-amiază
erau montate aproape toate cele cerute și încă mai soseau
mașini cu comenzi. Băiatul purta permenent ochelarii
pentru a nu creea probleme. După o vreme el a plecat la
odihnă și atunci Mareea aplecat și ea acasă. Cât timp nu
avea nicio misiune programul ei era absolut facultativ și
organizat după ideile ei. Acum probabil că o perioadă se
va ocupa de băiat.
S-a despărțit de el și a plecat. Sfiosul o aștepta cu
masa pusă pentru că ea îl anunțase că vine. Pe masă era și
o sticlă de vin foarte bun și atunci când Mareea și-a arătat
surprinderea el i-a spus:
– Ne mai sărbătorim și noi, astăzi se împlinesc niște
luni de când ne-am cunoscut.
– Și de când consideri tu că ne-am cunoscut?
– Când am intrat în cabinet la tine, prima dată.
– Deci tu serbezi intrarea în cabinet, că pe vremea
aia nu sperai să dormi în patul meu.
– Da’ tu ce propui ca zi aniversară?
– Să zicem că este mai potrivită ziua când te-am
adus aici și ai făcut și tu o baie ca lumea.
199
DANDU BRIEL
– Atunci așa să fie, dar eu propun totuși să bem

vinul în avans că nu am calculat de la ziua aia.
– Ok!
Și seara lor a decurs într-o armonie perfectă.
Mareea ar mai fi dorit să ia legătura cu ființele acelea din
altă lume dar considera că aici, acasă, putea fi întreruptă
și ar fi fost păcat de tot efortul, așa că și-a propus să facă
acest lucru tot de la sediul central, de unde reușise foarte
bine. Ceea ce era curios a fost faptul că toate veștile legate
de originea ei și de apariția ei în această lume nu au
deranjat-o de loc și parcă tocmai de acum se simțea pe
matca ei și în lumea ei. Ceea ce aflase îi explica multe din
trăirile ei și mai ales din gândurile ei. Câteodată visa
întâlniri cu entități ciudate dar familiare și cu care ea
dialoga și în somn, dacă acela putea fi un somn adevărat
sau nu era tot un aranjament de-al lor.
Sfiosul se abținea să o întrebe ceva, dar vedea că
uneori este cu gândul pe alte coclauri și căuta să o tulbure
cât mai puțin. Își dădea perfect seama că îi este
superioară din multe puncte de vedere și încerca să nu se
facă de râs. O admira foarte mult pentru modul ei de a fi
și de aceea dorea să termine și el facultatea și să ajungă
să-și facă invențiile pe care le avea în cap de mai mulți
ani. Să fie și el cineva.
Cu aceste ultime gânduri au adormit amândoi. Erau
liniștiți mai ales de când casa era permanent
supravegheată și la ușă a fost montat un sistem
ultraperfecționat de alarmă. Ei i se propusese să se mute
într-o altă locație dar ea a preferat să rămână la căsuța ei
împreună cu prietenul.
A doua zi a urmat o nouă întâlnire cu băiatul cu
ochii negri. Cei din comisie l-au supus la tot felul de
întrebări dar el nu prea avea ce să le răspundă că părea a
nu cunoaște decât viața de circar cu toate greutățile ei. La
200
sediu urma să sosească o nouă comisie specializată în

psihologie și pe care băiatul trebuia să o întâlnească.
Gazdele de azi aveau grijă ca el să fie în formă și cât mai
relaxat pentru a face față șirurilor de întrebări. S-au
lămurit repede că băiatul nu putea fi forțat să răspundă la
întrebările pe care nu le agreea. Astfel dacă au repetat o
întrebare de mai multe ori și el tot nu a răspuns iar ei au
insistat, atunci băiatul s-a dus după un corp de bibliotecă
și ei au așteptat degeaba să iasă de acolo și să continue
discuția că el nu mai venea. Unul din asistenți s-a dus
după bibliotecă și s-a întors în brațe cu o mână de haine.
Băiatul se făcuse invizibil și, probabil că părăsise încăpera
chiar prin fața lor, ușa fiind deschisă. Asta a fost prima
lecție pe care el le-a predat-o celor din comisie.
În timpul pauzei de masă, Mareea s-a retras în
biroul ei separat de toți ceilalți și a încercat să intre din
nou în legătură cu marea ei familie. După câteva
momente de concentrare a primit un mesaj.
„Nu vii la noi?”
„Cum adică, aveți o stradă și un număr?”
„În lumea noastră fiecare din noi este tot timpul
peste tot, spațiul este fractal, totul este să vii aici.”
„Și credeți că pot să fac acest lucru?”
„Sigur că poți, ai ajuns să fi egala noastră, ca
putere.”
„Și ce trebuie să fac?”
„E simplu, să-ți lași acolo corpul fizic, adică să ieși
din el și să vii la noi ca spirit.”
„Cred că am nevoie de ceva îndrumări să pot face
acest lucru, nu m-am prea plimbat așa.”
„Atunci o să-ți transmitem un fel de gând stik cu
toate instrucțiunile și dacă faci ceea ce reiese din el poți
să te detașezi de corpul fizic și să ne vizitezi.”
201
DANDU BRIEL
„Dar chiar așa, dacă ies din coprul fizic cum o să vă

găsesc, de unde știu eu în ce parte să o iau.”
„O să te ghidăm cu un fir director așa cum am făcut
să ajungi la circ.”
„Ca un fel de string?”
„Exact, este chiar un string.”
„Bine atunci, sunt de acord și o să respect
instrucțiunile pe care mi le trimiteți. Când ajung la
mine?”
„La noapte, în timpul somnului, atunci când toate
corpurile fizice se relaxează.”
„Mulțumesc și o să aștept, acum mă duc să văd ce
mai face băiatul după pauza de masă.”
„O să ne auzim cât de curând!”
Băiatul se întorsese și stătea urcat tocmai pe ultimul
raft, de sus, al bibliotecii.
– Noi i-am luat scara dar s-a urcat direct pe rafturi
și uite unde a ajuns, a informat-o un asistent.
– Ce faci acolo? – l-a întrebat Mareea deși vedea că
citește ceva.
– Am găsit o carte cu probleme de fizică.
– Dar de unde știi tu că sunt probleme de fizică, că
nu ai nicio școală, cine te-a învățat?
– E drept că nu am urmat vreo școală dar probabil
că m-am născut învățat că problemele astea sunt simple
și văd că pot să le rezolv și mintal.
– Ce scrie pe coperta cărții?
– Probleme de fizică pentru clasa a zece-a!
– La vărsta ta nu ai încă acces la clasa a zece-a că e
pentru băieți mai mari.
202
– O fi, dar atunci însemnă că ei fac fizică de

începători dacă și eu pot să rezolv problemele.
– Tu ai mai rezolvat, până acum vreo problemă de
fizică?
– Nu că nu am găsit nicio culegere de probleme.
– Și ce mai știi să faci?
– Nu-mi dau seama până nu văd altă carte, eu nu
știu ce este în capul meu.
– Mai caută atunci altă carte și vezi ce scrie pe ea și
dacă ți se pare cunoscută.
– Uite una, cică de astrofizică.
– Las-o pe aia că e mult prea complicată pentru
tine!
– Asta așa este, că eu mă pricep mai mult la
astrofizica teoretică și mai ales la aplicațiile fizicii
nucleare și a mecanicii cuantice și mai puțin la
termodinamica fenomenelor, lege foarte importantă în
fizica universului.
– De unde scoți tu ideile astea, ce știi tu de fizica
universului?
– Nu prea multe că mie îmi place mai ales studiul
despre mediul interstelar și mai puțin m-am ocupat de
spectrul electromagnetic al radiațiilor cosmice.
– Auzi, nu vrei tu să cobori de acolo și să-ți dau o
ciocolată caldă că e mai potrivită pentru vârsta ta decât
teoriile pe care le debitezi.
– Bine atunci, cobor și de acum încolo am să
vorbesc numai de trenulețe și mașini de curse.
– Să nu-mi spui că și la astea te pricepi?
– Dacă vrei niște noțiuni despre ecartamente, cu
plăcere.
203
DANDU BRIEL
– Nu mulțumesc, uite că ți-a adus ciocolata caldă, ia

și te relaxează.
– E foarte bună, așa ceva nu am băut niciodată.
– Asta îți spuneam și eu să nu preferi niciodată o
problemă de fizică în locul unei ciocolate calde!
– Așa este cu toate că fizica este una din cele mai
importante științe a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi
explicate orice alte fenomene din alte științe cum ar
fi chimia sau biologia.
– Tu nu vrei să taci?
– Bine, uite că tac, în fond fizica a devenit știință
modernă doar din secolul al XVII-lea.
– Hai taci și mai ia o gură de ciocolată că m-ai
zăpăcit de cap.
Când a privit în jurul ei Mareea a văzut că cei din
asistență erau complet bulversați și nu mai știau ce să
zică sau să facă. Liderul a deschis vorba:
– Cred că ne-ai adus o bibliotecă universală nu un
puști de zece ani.
– Realitatea este că el arată așa de când s-a născut și
nimeni nu poate spune ce vârstă are, nu crește și nu
îmbătrânește.
– E chiar uluitor ce-mi spui!
– Probabil că vom mai afla multe noutăți de la el în
timp.
– Să sperăm.
– Eu aș propune să-l trimitem la culcare sau dacă
mai vrea în sala lui de joacă să nu-l obosim din primele
zile.
– Sunt de acord, dacă și-a teminat ciocolata. Mai
vrei la sala de jocuri sau la cameră?
204
– La jocuri, că azi nu m-am prea mișcat și eu sunt

obișnuit cu cel puțin două ore de antrenament.
– Fetelor, vă rog să-l conduceți la sala de
antrenament și jocuri.
– În sală pot să stau fără ochelari, să nu-i sparg?
– Da, poți dar să ai grijă că dacă intră cineva să îi
pui imediat, nu vrem să avem probleme.
– Am înțeles.
Băiatul a ieșit cu una din fete și a intrat la sală. Cum
a intrat și-a scos ochelarii și i-a pus pe o măsuță și a
început să se cațere pe frânghi și de acolo să sară pe
spaliere și iar pe frânghi și tot așa. Fata care îl păzea
stătea într-o parte și primise instrucțiuni să nu-l
privească pe băiat în ochi. A stat ea ce a stat dar după un
timp a început să-l privească pe furiș și atâta i-a fost că nu
a mai putut să-și desprindă privirea din ochii lui. Era ca
hipnotizată. „Așa pățeau și animalele dacă mă priveau
prea mult” s-a gândit el și a coborât și s-a apropiat de
fată. Ea era de două ori mai înaltă dar acum îl privea fără
să clipească direct în ochi.
– Cred că ai încurcat-o, i-a spus băiatul și a văzut că
ea nu a schițat nici cel mai mic gest. Nu-i așa că pot să
plec?
Fata nu a mișcat ci doar a dat din cap aprobator.
– Așa mă gândeam și eu că ai să răspunzi, deschide
te rog ușa!
Ea s-a conformat imediat și a deschis ușa lăsându-l
să treacă.
– Poți să rămâi pe loc, i-a mai spus el și a ieșit. Pe
hol nu era nimeni și nici la ieșirea din clădire. Numai
camerele de luat vederi se mișcau după el.
205
DANDU BRIEL
„Unde ziceau ei că e un parc cu copii, parcă pe aici

pe aproape?” S-a mai gândit el și și-a pus ochelarii de
soare. A mai mers puțin pe jos și a început să audă glasuri
de copii care se jucau. A grăbit pasul și a văzut un fel de
loc împrejmuit care era plin de structuri de joacă, cu
plase, leagăne, scări, pereți de cățărat și multe alte
dispozitive pentru distracția copiilor.
A găsit intrarea și s-a dus la primul perete de cățărat
și într-o clipă a fost sus ceea ce a stârnit curiozitatea
mamelor dar mai ales a taților care se chinuiau să-și
atârne și ei copiii la peretele ăla și ei alunecau mereu
înapoi. Apoi s-a dus la un fel de plasă, ca de năvod pe care
cei mici mergeau în patru labe la un metru deasupra
terenului. El a început să meargă în echilibru, ca pe
sârmă, pe conturul ei și o făcea destul de repede ceea ce a
produs iar o mare senzație. Nimeni nu folosea așa plasa.
A sărit de pe ea și s-a urcat pe o structură care era
prevăzută și cu scară dar el a folosit numai mâinile și a
urcat trăgându-se în brațe pe o latură. Lumea deja se
adunase ca la urs. La ultimul exerciția s-a aplecat cu capul
în jos să salute publicul așa cum era învățat la circ. Fără
să vrea, din neatenție și-a atins ochelarii care i-au căzut
de la înălțime și una din mame s-a repezit să îi dea și i-a
luat de pe jos și i-a ridicat spre el cu privirea în sus. Era
chiar sub el și ochii ei s-au înfipt în hăul negru al ochilor
lui. Totul a durat o clipă dar a fost suficient să o
îngrozească pe buna mămică și ea a aruncat ochelarii și a
început să țipe disperată și să fugă spre copilul ei să-l
salveze. Lumea nu și-a dat seama ce se petrece dar s-au
speriat cu toții și au început să fugă care încotro. Un tătic
totuși a strigat după mama speriată și a întrebat-o ce a
văzut de s-a speriat așa rău.
– Moartea, Moartea, e Moartea, a început ea să
strige îngrozită și a fugit cu fetița ei trăgând-o din parc.
206
Tatăl curios și-a spus în sinea lui „ce femeie

sperioasă, ce poate să-i facă un copil?” Și s-a îndreptat
spre băiat, care coborâse și chiar dorea să se întoarcă la
sala lui.
– Stai puțin, l-a oprit tatăl curios, de ce s-a speriat
femeia aia așa de tare?
– N-am idee, a răspuns băiatul.
–Am văzut că s-a speriat atunci când ți-a ridicat, a
vrut să-ți dea ochelarii și te-a privit, ești lovit cumva la
ochi?
– Nu, după câte știu.
– Nu mă lua pe mine peste picior că sunt medic,
scoate-ți imediat ochelarii să te examinez, pot să te ajut.
– Mulțumesc dar nu e nevoie, și băiatul a dat să
plece încercând să-l ocolească.
Tipul fiind mult mai înalt și mai solid l-a oprit cu o
singură mână și cu cealaltă i-a ridicat ochelarii de pe nas.
Băiatul nu a apucat să schițeze nici cel mai mic gest.
Domnul l-a privit fix în ochi, a rămas complet năuc, a
încercat să bolborosească ceva dar a fost practic înțepenit,
atunci băiatul i-a luat calm ochelarii din mână, i-a pus pe
nas și a plecat. A mai apucat să vadă cu coada ochiului
cum tipul a început să fugă, s-a lovit de gardul de la
margine, a căzut, s-a ridicat și după ce a nimerit poarta a
dispărut printre pomi.
În același moment Mareea se apropia pe alee.
– Ce faci, bagi groaza în oameni, ți-am spus să nu
scoți ochelarii!
– Mi-au căzut, a spus și băiatul și a luat-o în brațe
de bucurie că a venit după el.
Mareea nu a mai rezistat și l-a strâns și ea în brațe.
A uitat să-l mai certe.
207
DANDU BRIEL
Ea a simțit, mai devreme, că ceva nu e în regulă și

când a „văzut” dialogurile din mintea lui și-a dat seama
imediat unde este și a plecat în fugă spre el. În urma ei
erau și două fete din gardă, care își aruncaseră pe ele un
fel de halate și era și cea care rămăsese hipnotizată și care
între timp se trezise. Acestea l-au preluat și l-au dus
imediat la culcare. Timp pentru prostii era și a doua zi.
Mareea s-a întors la mașina ei și a plecat spre casă.
Sfiosul ei era pregătit cu masa și cu baia pentru
orice eventualitate.
– Iar am avut o zi plină!
– Se pare că te-ai descurcat.
– Da, chiar fără probleme, tu ce ai mai făcut?
– Am reparat, am făcut aprovizionarea atelierului,
mi-am făcut tot felul de relații printre cei din branșe că
acum, de când mi s-a aprobat la fără frecvență am și mai
mult timp.
– Dar nu trebuie să pui și mâna pe carte să studiezi
pentru examene.
– Ba da, dar văd că nu e așa complicat, amicul meu
are o bibliotecă întreagă și în pauze stau la citit. Mi-am
luat și de la biblioteca facultății cărți, conform
bibliografiei și mă descurc.
– Bravo, să nu te lași!
– Nu, că vreau și eu să ajung cineva.
– Cred că ai să ajungi că ai stofă bună.
– Mulțumesc, dacă vine de la tine contează foarte
mult pentru mine.
– Mi-ai pregătit și baia, ce frumos!
– Ai acolo tot ce-ți trebuie și șampon și gel de duș
iar prosoapele se păstrează calde pe suportul lor.
208
–Atunci, dacă tot am terminat masa să intru la baie,

a spus ea în timp ce își descheia bluza chiar în fața lui,
ceea ce constituia o premieră.
El stătea și înghițea în sec dar nici nu putea să-și ia
privirea de pe bustul ei. Chiar avea senzația că îl
provoacă. Cu o clipă înainte de a intra în baie ea și-a scos
și sutienul și l-a aruncat pe marginea unui scaun, iar el,
perplex, și-a adus aminte de scena de la intrarea ilegală în
închisoare, și de prima dată când a simțit mirosul
corpului ei.
A intrat în cadă, după ce și-a aruncat și restul de
haine și în scurt timp a început să se audă dușul. El s-a
apucat să strângă masa și să facă ordine dar nu-i ieșea de
loc din cap bustul ei, puțin întors spre el, cu o mână peste
sâni în așa fel încât să se vadă cea mai mare parte. După
ce a terminat cu ordinea, pentru că era destul de târziu s-
a schimbat și el în pijamale și și-a pregătit canapeaua din
sufragerie.
Mareea a ieșit din baie înfășurată cu un prosop cu
toate că pijamalele ei erau puse de el pe cuierul de lângă
cadă și s-a băgat direct în pat, aruncând prosopul cu care
se înfășurase. Deja era prea mult și Sfiosul, cu mintea
făcută arșice de prea multe scene din capul lui i-a spus:
– Atunci, somn ușor, mă duc și eu la culcare.
– Dacă te-ai plictisit pe canapeaua aia poți să vii și
să dormi lângă mine! - a spus ea cu cea mai suavă voce
din lume.
Al doilea îndemn nu i-a mai trebuit, și-a aruncat
pijamaua pe jos și cu toți mușchii la vedere a intrat sub
pătura ei.
– O să încercăm să ne descurcăm și cu o singură
pernă, a spus ea și a întins brațele spre el cuprinzându-l.
209
DANDU BRIEL
La rândul lui a luat-o și el în brațe și a pus-o cu

capul pe pieptul lui după care i-a întors fața spre el și a
urmat primul lor sărut adevărat și prevestitor de multe
minuni. Era prima dată când corpurile lor se atingeau
atât de deplin și amândoi simțeau cum o energie comună
îi învăluie. Mâinile lui au început să o mângâie pe față, pe
sâni, pe corp și de-alungul picioarelor și atunci Mareea a
înțeles ce însemnă o atingere de bărbat și ce fiori pot să se
nască în urma ei. Era într-o lume ireală. Când și-a dat
seama că l-a mângîiat destul Mareea s-a întors cu fața în
sus și lui nu i-a trebuit mult să-și dea seama ce dorea
femela aceasta.
Sărim peste partea dedicată adulților și ajungem a
doua zi de dimineață cu Mareea, în pat, încă în pielea
goală și Sfiosul la treabă cu cafeaua și sandvișurile
proaspete. El deja fusese și cumpărase chifle proaspete și
totul aburea de plăcerea începutului de zi.
– Ce harnic ești, a remarcat Mareea, mai ales că și
toată noaptea ai fost la fel. Vocea ei era acum de
adevărată femeie împlinită din toate punctele de vedere.
210
Ocrotită
Pentru că era zi liberă și niciunul nu avea vreun

program mai special și-au propus să iasă la o plimbare cu
mașina și să meargă în vizită la părinții ei. Aceștia nu se
amestecau în viața lor și bine făceau că niciunul din ei nu
era dispus să fie la dispoziția cuiva. De fapt se înțelegeau
foarte bine, așa că Mareea a pus ceva surprize într-un coș
de nuiele și l-au dus la mașină. Și-au propus să meargă cu
vechea mașină a ei să nu uzeze mașina de serviciu mai
ales că nu știa dacă o poate utiliza în interes particular.
Sfiosul s-a așezat la volan, Mareea în dreapta lui și au
pornit la drum. Nu aveau foarte mult de mers și într-o
jumătate de oră urmau să ajungă. Erau bineînțeles
aștepați cu mare plăcere. Soarta însă a decis altfel.
Plecaseră de circa zece minute și au intrat într-o
zonă destul de puțin circulată. Sfiosul conducea cu atenție
și se vedea că este priceput, dar nu aduce anul ce aduce
ceasul. Nenorocirea s-a produs fără ca vreunul din ei să
aibă timp ca măcar să o gândească. La o intersecție, după
ce s-a făcut culoarea verde la semafor Sfiosul a pornit
mașina să treacă mai departe, dar exact atunci când erau
în mijlocul intersecției o mașină din dreapta care era
evident urmărită de o mașină a poliției, fără sirenă, a
211
DANDU BRIEL
intrat în intersecție și a izbit în plin mașina lor pe partea

fetei. Sfiosul nu a apucat să schițeze nici cel mai mic gest
și mașina lor a fost aruncată câțiva metri mai departe.
Aerbegurile au explodat dar totul părea a fi zadarnic.
Mareea era prinsă în ușa lovită, cu o mână și un picior
într-o poziție total nefirească, cu gâtul strâmb, plină de
vânătăi și era evident că a încercat să se țină de ceva dar
nu a reușit. Era complet inertă. Sfiosul, după ce și-a
revenit puțin, a vrut să o tragă din mașină dar și-a dat
sema că o rupea și mai mult că parcă era făcută din
bucăți. Din mașina cealaltă nu a ieșit nimeni, de bună
voie, datorită loviturii frontale probabil că nici nu a
scăpat nimeni. Șoferul, era singur, nu avea centura pusă
și fusese aruncat pe geam și se proptise cu ceea ce mai
rămăsese din fața lui de geamul de la ușa din partea
Mareei. Imediat a sosit un echipaj de descarcerare,
salvarea și încă vreo trei mașini de poliție care au asigurat
perimetrul.
Sculele de descarcerare au fost puse în funcțiune și
capota mașini a zburat într-o parte, apoi ușile, grinda de
sprijin de pe laterală și Mareea a fost eliberată și întinsă
pe o targă. După ce a încercat să-i măsoare pulsul unul
din doctori a tras un cearcaf alb peste tot trupul ei și le-a
făcut semn celor de pe mașina de salvare că totul s-a
terminat și pot să ducă targa la mașină. Apoi și-a notat
ora decesului. Nu era cazul de resuscitare și cu grijă au
încercat să-i pună mâna dreaptă și piciorul într-o poziție
cât mai firească. Chiar au legat-o cu leucoplast. Au reușit
parțial s-o recompună și targa a fost băgată, până la
urmă, în mașină. Sfiosul a avut voie să se urce și el și s-o
însoțească. Era evident că fusese complet blocat de
eveniment, privea absolut degeaba și nu mai era în stare
să schițeze nici cel mai mic gest.
212
Mașina de salvare a pornit, lui i-a sunat telefonul și

a văzut că era mama ei dar nu a fost în stare să răspundă
și atunci asistenta care stătea lângă el a luat telefonul a
apăsat pe o tastă și a spus:
– Nu știu cine sunteți dar a avut loc un accident și
dacă doriți date suplimentare puteți veni direct la spital și
a închis și i-a pus telefonul la loc în buzunar, el fiind
complet dus. Nu mai putea decât să privescă fix spre
cearceaful întins peste capul fetei și pe care pete mari
continuau să se întindă. Corpul ei mirosea, chiar pe sub
cearceaf a fier ars și a pulbere de flex.
În altă lume imediat s-a dat alarma. Tensiunea era

maximă! Fără să se miște din pozițiile lor personajele de
acolo au început să își transmită gânduri cu o repeziciune
uluitoare. Toate au fost informate simultan de accidentul
produs cu ceva timp înainte.
„Să fie pornit laboratorul la capacitate maximă!”
Acesta a fost primul ordin.
„Localizați corpul de fată prototipului 1804!”
„Localizat, e Mareea!”
„Evaluați și raportați!”
„Fracturi multiple, plăgi și răni pe tot corpul, a fost
declarată decedată și este acoperită ca o ființă moartă!”
„Așa e la ei, se grăbesc întotdeauna!”
„Începeți procedura de izolare energetică!”
„Pornit integral!”
„Alimentați corpul, opriți sângerările, completați și
începeți repararea leziunilor de pe piele!”
„Început. Reacționează normal”
„Treceți la refacerea membrelor rupte!”
213
DANDU BRIEL
Pentru o clipă Sfiosul a avut impresia că Mareea ar

fi mișcat un picior. „Probabil că îmi pierd mințile” s-a
gândit el și a închis ochii. Îi era imposibil să creadă că
Mareea este în fața lui, acoperită cu acel cearceaf plin de
sânge și că nu va mai putea vorbi niciodată cu ea.
„Cu piciorul am terminat, trecem la mâna dreaptă!”

„Vedeți că are și trei coaste rupte!”
„Am văzut, dar le facem la final”
„Respectați absolut toate procedurile, a început să
aibă puls?”
„Încă nu că nu ne-am ocupat de asta.”
„Să nu stea prea mult fără, că ea e din carne nu ca
noi”
„Ne ocupăm imediat!”
„Am refăcut coastele, un rinichi, o parte din ficat și e
aproape gata, opriți aprovizionarea cu organe!”
„Porniți inima!”
„Pornită, încet dar a pornit”
„Respirația?”
„Începe”
„Pulsul?”
„Normal”
„Treceți la energizarea totală a corpului!”
Între timp mașina a ajuns la spital dar pentru că toți

erau informați că nu sunt decât persoane decedate nu se
grăbea nimeni să vină. Șoferul care a produs accidentul
era și el în cea de a doua mașină iar cineva a scos și targa
lui acoperită cu cearceaful și a tras-o spre intrare.
214
– Luați și moarta din mașina cealaltă și mergeți pe

culoar spre morgă! - s-a auzit o voce.
Sfiosul a coborât și el și nu a permis nimănui să
atingă targa împingând chiar el la ea. S-a luat după prima
targă pe culoar. Au ajuns într-o sală mare cu rafturi pe
stânga și pe dreapta pentru decedați și cu mese pe mijloc
pentru autopsia cadavrelor.
– Puneți targa lângă această masă că pe ea o s-o
punem, i-a spus un tip cu ochelari în halat alb.
Sfiosul, ca un automat a împins targa lângă masa
indicată și a așteptat. Se uita foarte intrigat la cearceaful
care o acoperea pe Mareea și vedea cum în dreptul unde
ar fi fost gura ei începea să apară o pată de umezeală total
nelalocul ei acolo și în aceste condții. „Sigur mi-am
pierdut mințile” S-a gândit el.
„Ați terminat toată refacerea, e completă?”

„Da, totul a fost verificat de două ori”
„A început să miște?”
„Încă nu!”
„De ce, ați greșit ceva?”
„Noi nu, dar ea doarme, tocmai acum!”
„Atunci lăsați-o să doarmă, dar aveți grijă să nu o
bage în vreun sertar congelator, că ăștia sunt în stare.”
– S-o ridicăm pe masă! - a spus tipul în halat alb

care era un fel de șef de sală.
– Aveți grijă că e ruptă toată să n-o faceți bucăți mai
rău. S-a auzit vocea celui de pe salvare care, la o masă
alăturată, completa actele.
Tipul în halat, care părea un fel de felcer s-a aranjat
pe lateralul tărgii și a apucat corpul Mareei de picioare,
215
DANDU BRIEL
peste cearceaful plin de sânge iar Sfiosul i-a apucat cu

grijă mâna ruptă, să nu-i cadă pe jos și cu o mână sub
capul ei, împreună au ridicat-o și au pus-o pe masă. După
ce au așezat-o Sfiosul a rămas ca trăznit, pe loc, deoarece
a avut senzația că Mareea este caldă și mai ales că mâna
ei dreaptă, cea ruptă, este întreagă. „Mai bine să leșin,
decât să mai am astfel de idei, cum să fie caldă mâna ei,
probabil că se răcește mai greu.”
Felcerul s-a dus la un fel de cutie cu mănuși și a tras
o pereche dar și-a pus numai pe cea din dreapta că și-a
adus aminte că fata e moartă și nu are rost să mai strice
încă una din inventar. Cu mâna înmănușată a apucat
cearceful și a început să-l tragă de pe corpul ei dar acesta
se lipise, din cauza sângelui închegat, chiar în zona
decolteului. Atunci fără să se gândească la ceva a întins
mâna stângă, cea fără mănușă încercând să dezlipească
cearceaful care era lipit chiar de sânul ei și degetele lui au
atins acel loc bombat, strâns de sutien.
Atunci, chiar în acea clipă, toți cei prezenți, au văzut
o flamă puternică și felcerul a căzut pe spate și a tras
după el tot cearceaful pe care îl ținea cu mâna dreaptă.
Sfiosului i-au trebuit doar două secunde să-și dea seama
că fata lui trăiește și funcționează normal. Cel care
completa actele de morgă, a sărit să-l ridice pe felcer de
pe jos iar în acest timp Sfiosul s-a dus lângă masă și fără
să o atingă pe Mareea i-a spus:
– Ce faci iubire, mergem? Ochii lui erau plini de
lacrimi de bucurie.
Mareea a deschis ochii, a înțeles că este pe o masă și
i-a întins mâna să o ajute să se ridice. Atunci el a ajutat-o.
Hainele ei erau în ultimul hal, mototolite și pline de
sânge, dar ea nu le-a văzut în prima clipă.
– Am avut accident? - a întrebat Mareea și era
evident că mâna ei și piciorul erau în pefectă regulă. Cel
216
de pe salvare stătea complet năuc și îi privea pe cei doi

care parcă tocmai ieșiseră la o cafea. Mareea s-a văzut
într-o oglindă și i-a spus prietenului:
– Se pare că am fost lovită bine, uite am și rochia
ruptă!
– Ai și murit puțin!
– Ce vorbești și cum m-am dres?
– Asta nu știe nimeni că ai fost acoperită cu
cearceaful în întregime.
– Atunci cred că trebuie să mulțumesc unor
cunoștine mai recente.
– Cum vrei tu, a spus și Sfiosul considerând că fata
încă nu și-a revenit total din șoc.
– Uite și pe mama! - a spus Mareea. Ce cauți aici?
După ce s-au îmbrățișat de nu se mai termina,
mama ei, încercând să o șteargă de sânge, i-a spus:
– Cred că s-a făcut o confuzie că cineva de la intrare
mi-a spus să fac o recunoaștere, la morgă, a unei decedate
și apoi să aștept să vină și poliția.
– Nu știu ce ți-au spus ăia dar mie îmi este o foame
de lup. Luăm un taxi, că nu cred că mașina mai
funcționează.
– Au spus că după anchetă o duc direct la cimitirul
de mașini.
– Păcat că aveam în ea și un coș cu surprize pentru
tine, i-a spus Mareea mamei ei.
– Tu ești cea mai mare surpriză a mea, dar dacă te
interesează coșul a fost adus de poliție și este pe bancă în
hol, este cel pe care ți l-am dat de ziua ta acum vreo doi
ani.
– Exact și am să încep să mănânc din el prima.
217
DANDU BRIEL
Întrucât cei din spital știau că morții așteaptă

cuminți completarea tuturor formularelor și a terminării
cercetărilor nimeni nu s-a sesizat atunci când Mareea,
după ce s-a șters puțin pe față și s-a îmbrăcat cu haina
Sfiosului care aproape îi ținea și de rochie au ieșit, au luat
primul taxi și s-au dus acasă înapoi. Mareea nu dorea să
circule așa prin oraș, ziua în amiaza mare și nici să o vadă
tatăl ei în halul în care era. Peste trei ore ea împreună cu
Sfiosul ei s-au urcat în mașina de serviciu și au reluat
ideea cu vizita. La spital, după ce s-a constatat că a
dispărut un cadvru, a început o cercetare amănunțită și
doar camerele video și declarațiile felcerului și a celui
după salvare au lămurit misterul. Cazul a fost trecut în
analele spitalului ca fiind unic.
Cei de la sediu au fost informați că pe telefonul
Mareei au fost înregistrate șocuri violente și s-au pornit
toate înregistrările posibile. Au aflat de accident, au
ascultat sunetele sirenelor de pe mașina de salvare,
dialogurile de la morgă, comentariile după șocul produs
de Mareea felcerului și chiar întâlnirea cu mama ei. După
ce s-au informat și au aflat că a circulat cu vehea ei
mașină i-au transmis un mesaj: nu înțelegem cum ai
rezolvat și această problemă de reînviere, dar cu altă
ocazie să nu mai circuli decât cu mașina primită care nu
poate fi deformată fiind din titanium. Am primit raportul
medicului de pe salvare și se pare că nu ai avut nicio
șansă de supraviețuire așa că ai ce să ne povestești. Te
așteptăm mâine la sediu.
– Bună tati, i-a spus Mareea tatălui ei care tocmai a
intrat în casă.
– Bună, fetiță, dar de ce v-ați așezat la masă așa
târziu?
218
– Copiii au avut puțină treabă și au venit cu puțin

timp înainte.
– Dar tu ai voie să umbli cu mașina de serviciu în
interes particular? Am văzut că este în fața casei.
– Chiar este recomandat și ne-am gândit să
renunțăm la cea veche.
– Dacă nu vă mai trebuie să mi-o dați mie, că pentru
mine e numai bună față de asta de acum care s-a cam
perimat și scoate prea mult fum.
– O să mă gândesc, a spus Mareea fără să-i mai dea
multe detalii.
Înainte de culcare Mareea a ținut să le mulțumească
noilor ei cunoștințe pentru readucerea la viață.
„Cum ați reușit să aflați de accident?”

„Ești monitorizată permanent.”
„Nu credeam că aveți posibilitatea să aduceți
oamenii la viață după ce au fost declarați decedați.”
„De regulă ne mișcăm mai repede și lucrăm în
laboratorul special, dar la tine a fost puțin mai dificil că
erai și din bucăți”
„Am aflat și eu că nici nu s-a pus măcar problema de
resuscitare, m-au acoperit și gata.”
„Așa este, că dacă nu se pricep se grăbesc să
îngroape omul.”
„Mi se pare extraordinar ce ați făcut pentru mine și
vă mulțumesc foarte mult!”
„Pentru noi nu e nimic deosebit și tu poți să faci
același lucru, dacă va fi nevoie”
219
DANDU BRIEL
„Cum adică, eu pot să aduc la viață o persoană

decedată?”
„Da, dar numai dacă a fost un accident nu și dacă a
murit de bătrânețe, că nu trebuie să stricăm ordinea
lumii.”
Sfiosul nu mai știa ce să creadă și se uita acum la ea
ca la ceva foarte prețios.
– Să știi că mi-ai dat foarte mari emoții.
– Șoferul ăla o fi murit?
– Da, cu siguranță.
– Eu nu cred că noi am fost de vină.
– În niciun caz nu a fost vina noastră, noi am intrat
normal în intersecție dar el se grăbea că era fugărit. Asta
a fost și constatarea poliției.
– Poate că dacă mașina poliției ar fi avut semnalele
sonore aprinse, am fi auzit și ai fi putut evita totul.
– Probabil, dar atunci nu ai fi aflat tu că ai îngeri
păzitori, eu nici acum nu pricepp cum te-ai reparat, că
erai complet inconștientă ca să nu zic că foarte moartă.
– Mai bine să nu știi, că ai destule pe cap și așa.
– Chiar că mâine am examen și trebuie să mai și
citesc ceva.
– Succes, te descurci tu!
– Mulțumesc, sper să îl iau fără probleme.
Chiar a doua zi, după ce Mareea a cerut imediat

telefonic toate aprobările, în fața casei părintești se afla o
mașină sport nouă nouță iar cheile ei erau pe același cui
înlocuindu-le pe cele vechi. „E clar că fetița noastră a
220
crescut și e binecuvântată.” S-a gândit tatăl ei și a plecat

emoționat să facă o tură.
Cum s-au trezit de dimineață, au văzut în fața casei

care de reportaj, oameni cu camere de filmat, și peste tot
erau întinse fire și persoane cu microfoane care așteptau
deșteptarea. Toți doreau să vadă fata care a fost făcută
bucăți și apoi refăcută la loc și înviată, plecând pe
picioarele ei dela morga spitalului. Felcerul nu a putut să-
și țină deloc gura.
Sfiosul a auzit primul agitația și a vrut să iasă la ei
dar Mareea l-a oprit cu un singur gest.
– Nu e treaba noastră, i-a spus ea.
– Dar a cui, că sunt deja pe proprietatea privată.
– Ai să vezi imediat. A scos apoi telefonul și direct
prin fereastră printre jaluzele a filmat câteva momente în
exterior. Gestul a stârnit ceva rumoare.
Cei avizați parcă veneau de vis-a vis așa de repede
au apărut. Două mașini cu mascați plus poliție cât
cuprinde au înconjurat grupul reporterilor și cu vorbă
bună i-au rugat să părăsească imediat zona. Toată lumea
s-a supus și doar un singur reporter mai recalcitrant s-a
smuls să treacă barajul și a devenit ținta unui tip cu pistol
cu electroșocuri care, de la distanță, i-a înfipt două
piroane în spate înainte ca trăgaciul să fie apăsat. Tipul a
căzut svârcolindu-se și alții l-au luat și l-au pus într-o
mașină iar cel cu pistolul și-a recuperat firele, le-a
înfășurat și a pus pistolul în toc. În câteva minute strada
era perfect goală și curată de parcă nu ar fi trecut niciun
pisoi pe acolo.
Mareea a ajuns la sediu și, încă de la intrare, și-a dat
seama că e privită ca o ciudățenie.
221
DANDU BRIEL
„Probabil chiar asta sunt” s-a gândit ea și a intrat în

bibliotecă. Toți cei prezenți s-au ridicat în picioare și au
început să aplaude. Erau evident emoționați cu toate că la
viața lor văzuseră multe lucruri mai îngrozitoare. Mareea
a luat loc, era perfect întreagă și pe pielea ei nu se vedea
nici cea mai mică zgârietură sau vânătaie. Unii din cei
prezenți s-au apropiat și au studiat-o de aproape. Atunci
a văzut și Mareea că cineva avea în mână o fotografie cu
ea întinsă pe targă într-o poziție total nefirească, cu gâtul
strâmb iar mâna dreaptă atârnând cu palma invers în
afară. Imaginea era chiar înfricoșetoare.
– Un cadou din partea poliției. I-a spus cel cu
fotografia văzând privirea ei.
– Ai vreo explicație? - a întrebat liderul.
– Probabil că am genele bune și totul a început de la
nașterea mea.
– Poate ești făcută dintr-un material special?
– Poate.
În acel moment pe ușă a intrat băiatul cu ochii negri
însoțit de una din fetele de gardă. Cum a intrat a venit
alergând spre Mareea și s-a aruncat în brațele ei!
– M-ai speriat foarte tare.
– Dar de unde știi tu ce am pățit?
– Am „știut” din prima clipă de când ați intrat cu
mașina în intersecție iar apoi am „văzut” totul până v-ați
urcat în taxi și atunci am adormit, după așa o sperietură.
– Cred că voi doi aveți o legătură specială, a
intervenit liderul.
– Așa se pare, a răspuns și Mareea și se vedea că
este efectiv bucuroasă că lucrurile s-au petrecut astfel.
– Și ăsta micu’ o avea tot gene ca ale tale?
222
– În mod sigur!
–Ia spune cum de ai știut de Mareea? - l-a întrebat
liderul pe băiat.
– Eu nu știu să explic ce și cum dar mi-a venit totul
în minte, de la început până la sfârșit.
– Dar ea nu putea să blocheze mintea aia a ta?
– După lovitură în niciun caz că nu mai avea nicio
putere, era moartă.
– Dar de regulă poate?
– Bineînțeles că ea are puteri mult peste ale mele.
– Dar tu ce puteri mai ai?
– Nu știu că puterile îmi apar în funcție de situație și
eu nu am prea avut cum să le știu, că nu mi s-au
întâmplat multe.
– Tu ai aflat cine e mama ta?
– Nu știu și nici nu am memoria unei mame, așa
cum ar fi Mareea dacă ar fi mama mea, n-am nici
memoria unei copilării.
– Dar cineva tot te-a făcut?
– Sigur findcă că sunt aici, dar nu știu cine.
– Poate o să afli într-o zi, ți-ar place să știi mai
multe despre tine?
– Mi-ar place, dar nici nu mă grăbesc că mă simt
foarte bine așa.
În timp ce vorbeau una din fetele din gardă a intrat
și a anunțat că a venit o comisie pentru băiat.
– Să intre, a spus liderul.
În bibliotecă și-au făcut apariția doi domni și o
domnișoară care au dorit să se prezinte dar liderul s-a
uitat la Mareea și atunci ea a intervenit.
223
DANDU BRIEL
– Suntem bucuroși să primim aici pe șeful

laboratorului de cercetare psihologică al facultății și pe
ajutorul acestuia iar domnișoara este chiar o surpriză
pentru noi doarece de mult nu am mai avut o discuție cu
o specialistă în telepatie și parapsihologie, vă rog să luați
loc, nu sunt necesare alte prezentări.
– Chiar vă mulțumim pentru introducere că acum
știm și noi cu cine vorbim, el este băiețelul? - a spus șeful
laboratorului de cercetare.
– Da, el este.
– Am înțeles că el este obiectul studiului nostru.
– O să vă dispară repede din limbaj cuvântul
„obiect” atunci când faceți referire la persoana lui.
– Pare un băiețel obișnuit, de ce trebuie cercetat?
– Scoateți puțin ochelarii! - i-a spus Mareea
băiatului.
Acesta și-a scos pentru foarte puțin timp ochelarii și
a privit exact spre cei trei și în mod evident toți au avut
senzația că sunt priviți simultan, după care i-a pus la loc.
Cei trei au tresărit și s-au ferit de privirea lui și parcă deja
ar dori să plece, dar s-au menținut pe scaune.
– Este orb?
– Puteți să vorbiți cu mine direct, a spus băiatul, cât
timp sunt aici.
– Îmi cer scuze, a spus domnișoara telepată, am
vrut să te întreb dacă tu ai vederea bună.
– Păi să vedem, a spus el și a făcut un semn să se
stingă lumina. Pentru câteva clipe s-a făcut beznă dar
imediat lumina s-a aprins.
– Ce a fost asta, pană de curent?
224
– Nu, a fost o demonstrație.

– Ce demonstrație, de aprins și de stins lumina?
– A fost un pic mai complexă.
– Chiar că nu înțeleg, am văzut cu toții cum lumina
s-a stins și apoi peste câteva momente s-a aprins, dar noi
vorbeam de faptul că vezi sau nu și nu avea nici legătură
cu lumina.
– Eu văd și pe întuneric nu numai pe lumină asta
era ideea.
– Și cum adică poți să bâjbâi prin casă pe întuneric?
– Nu, am spus că văd, dar mai bine căutați-vă
ceasurile, mapele, pixurile, e mult mai concludent pentru
demonstrație.
– Acum văd că nu mai am nimic, nici prin buzunare
și nici pe masă, cum ai făcut că nu puteai să faci singur tot
jaful ăsta?
– Ba da, stingeți!
Și lumina s-a stins din nou și iar s-a aprins.
– Uite că am iar pixul și ceasul și mapa! - a spus
domnișoara, chiar că ești grozav, deci nu ești orb.
– Nu sunt deloc orb și dacă doriți pot să vă spun ce
se află acum în spatele meu.
– Asta e simplu că tu știi foarte bine ce se află,
cunoști camera.
– Atunci să treacă cineva în spatele meu și să facă
anumite gesturi pe care să le vedeți numai
dumneavoastră.
– Bine, a spus ea și l-a chemat pe asistent și a vorbit
puțin cu el și l-a trimis în spatele băiatului.
– Aș dori să fiu legat la ochi, a zis el.
225
DANDU BRIEL
– Să ști că noi nu vrem să râdem de tine, tu ai

propus exercițiul ăsta.
– Nu-i problemă, dați-mi ceva de legat la ochi!
O fată din gardă a adus o eșarfă cu care l-a legat la
ochi iar asistentul s-a dus undeva departe, în spatele
băiatului, aproape în penumbră.
– Începe! - a comandat domnișoara telepată iar
asistentul s-a culcat pe burtă pe mochetă.
– Poți să vezi ce face acum?
– Acum nu face nimic.
– Vezi că nu ști și nu vezi.
– Probabil că nu m-am exprimat eu bine, nu face
nimic ci doar stă pe burtă degeaba, am vrut să zic.
– Dar acum?
– S-a întors pe spate și a ridicat piciorul drept.
– Și acum?
– A ridicat mâna stângă, dar mi se pare cam
plictisitor exercitiul ăsta, nu vreți să încercăm altceva?
– La ce te-ai gândit.
– La ceva mai interesant, dumneavoastră vă gândiți
la o problemă și eu vă spun răspunsul.
–Nu poți să știi tu la ce mă gândesc eu!
– Punem pariu că pot!
– Hai să vedem atunci, stai puțin să-mi aleg la ce să
mă gândesc... Sunt gata!
– În primul rând că eu nu mă pricep la murături și
degeaba v-ați gândit că nu le-ați pus la rece, apoi nu cred
că este foarte târziu și putem să discutăm în liniște, iar la
ultimul gând răspunsul este că băiatul vă place și veți
avea doi copii cu el.
226
– Eu nu mai am întrebări, a spus domnișoara chiar

îmbujorată de plăcerea răspunsului.
–Atunci l-aș întreba eu ce școală are adică ce studii
ai? - a spus șeful grupului.
– Nu am nicio școală, adică să merg și să stau într-o
bancă și un tip care abia s-a născut să-mi explice tot felul
de chestii de care habar nu are.
– Nu crezi că ești prea înfumurat.
– Nu, nu cred, dumneavoastră ați studiat
psihologia?
– Da sunt foarte specializat în psihologie.
– Atunci cu ce să începem discuția, cu Herman
Ebbinghaus și psihologia lui experimentală, cu Sigmund
Freud și cartea lui „Interpretarea viselor” sau poate cu
Piget și teoria lui despre mecanismele gândirii că nu cred
că vreți să ajungem și la Carl Jung și teoria lui despre
inconștientul colectiv, să nu fie prea mult.
– Nici eu nu mai am întrebări, a spus șeful psiholog.
Asistentul nu a avut nicio pretenție să intervină așa
că cei trei au considerat că misiunea lor a fost încheiată și
au cerut permisiunea să plece.
– Pe noi ne depășește, a spus șeful grupului, am
crezut că e vorba de o persoană normală dar aici avem un
hard plin la maxim, nu intră în sfera noastră de atribuții
adică nu încape! La revedere!
– La revedere, oricum ne bucurăm că v-am
cunoscut.
Cei trei au plecat.
– Tu nu încerci să te abți de loc, ce-a fost asta? - l-a
întrebat Mareea pe băiat.
227
DANDU BRIEL
– Nu a fost nimic, nici măcar nu am avut ocazia

să-mi pun mintea la contribuție că au șters-o.
– La circ făceai la fel pe interesantul?
– Acolo nu m-a întrebat nimeni nimic niciodată!
– Cred că ne-am distrat destul pe ziua de azi, s-a
auzit vocea liderului, să mergem la masă!
– Atunci am plecat, a intervenit și Mareea și ne
vedem mâine.
– Așa o să facem și mâine aș dori un test între voi
doi, de telepatie, dacă nu vă deranjează.
– Nici vorbă, cu plăcere, vrei și tu puștiule?
– Deja am început să mă înebunesc după teste!
– Atunci ne vedem mâine de dimineață, la revedere.
– La revedere.
228
Cineva le aranjează pe toate!
A doua zi tatăl Mareei a trecut în vizită pe la ei cu

noua lui mașină de care era foarte încântat.
– Nu am avut așa ceva în viața mea! Vreau să-ți
mulțumesc din suflet că sunt sigur, o astfel de mașină o
să-mi crească vânzările substanțial. Sper că nu te-ai
îndatorat prea tare și dacă trebuie să-ți plătesc ceva să-mi
spui și cât am îți dau.
– Stai liniștit și mergi sănătos cu ea, a fost plăcerea
mea. Nu ai nimic să-mi dai. Oricum trebuie să mai
cumpăr una și pentru băiatul ăsta să aibă cu ce să meargă
la serviciu, dar aia pot s-o iau chiar din economiile mele
să nu exagerăm.
În acel moment a sunat și telefonul Mareei.
– Alo, da! - a răspuns ea imediat.
– Vreau să-ți spun că poți să iei și mașina
prietenului tău tot cu cardul nu e nevoie să intri în
economiile tale. Îl sponsorizăm noi. La telefon era
Liderul.
Nicio fracțiune de secundă Mareea nu și-a pus
problema despre modul în care a fost informat. Deja îi era
229
DANDU BRIEL
clar că totul acum funcționează după alte criterii și alte

reguli sau fără nicio regulă.
– Deci te-ai făcut și tu cu mașină nouă! - i-a spus ea
Sfiosului, după ce a închis, cu toate că era același lucru și
dacă nu închidea. Mergem după-amiză să-ți alegi ce vrei,
dar să nu te arunci la cine știe ce!
– Am înțeles, tot ceva sport, dacă am voie?
– Ai voie și acum am plecat la treabă iar pe tine te
duce tati la muncă, dacă vrea bineînțeles.
– Vreau cum să nu, ne înțelegem din ce în ce mai
bine!
– Mă bucur să aud asta, am plecat, a mai spus ea și a
dat drumul la motor.
Cum a ajuns în bibliotecă toți erau pregătiți de
testele celor doi. Membrii stafului stăteau la birou iar în
fața lor erau două măsuțe cu două laptopuri pe ele și cu
două scaune de birou.
– Până vine și băiatul aș dori să-ți comunic în ce
constă testul, tu vei sta la o masă și el la cealaltă și fiecare
va încerca să afle ce gândește celălalt măcar în principiu,
în mare. Să zicem că el dorește o prăjitură și va scrie pe
calculator cuvântul „prăjitură” iar tu dacă îl ghicești vei
scrie și tu același cuvânt. Apoi el se va gândi la altceva și
la fel tu scrii la ce s-a gândit, între timp dacă el ghicește
un gând al tău pe care l-ai trecut pe calculator îl scrie și el
și așa mai departe. E un test ceva mai greu dar trebuie să
încercăm dacă vrem să obținem niște rezultate cât de cât.
– Am înțeles, nu-i nicio problemă dacă așa trebuie
să procedăm, am să-i spun și lui când vine cum stă
treaba.
– E în regulă atunci, te ocupi tu.
– Da, uite că vine! Te rog să te așezi la masa cealaltă
din fața mea.
230
– Am înțeles, a spus băiatul și s-a așezat pe scaunul

pregătit și care era puțin mai înalt.
– Știi să scrii la calculator?
– Da, că la circ eu dădeam toate mailurile.
– Atunci să fii atent la mine!
În sală s-a lăsat tăcerea și toți așteptau ca Mareea să
înceapă să-i dea explicațiile necesare băiatului. Nimeni
nu vorbea și Mareea nici atât. După un timp liderul nu s-a
putut abține și a întrebat-o:
– Nu începi să-i explici despre ce este vorba?
– I-am explicat și a înțeles perfect, putem începe?
– Puteți dacă tu zici că v-ați pus de acord, a mai
spus Liderul total uimit de ceea ce se petrecea chiar sub
ochii lui.
Mareea a început să scrie și băiatul la fel dar nu
aveai de loc senzația că fiecare scrie pe rând ci simultan
așa repede le mergeau degetele pe tastaură. După câteva
minute, liderul a intervenit și a spus:
– Vă opriți în acest moment și vreau ca ceea ce ați
scris să fie afișat pe ecran, în primul rând textul Mareei
iar în următorul răspunsurile băiatului și tot așa până la
final, executați!
Totul s-a transferat pe ecran, iar pe măsură ce textul
se derula stupoarea din sală creștea din ce în ce mai mult.
– Ai văzut că trei din cei prezenți cred că acest test
este inutil?
– Am văzut dar noi cred că trebuie să facem ce zice
șeful.
– Ei nici măcar nu sunt atenți la noi.
– Așa este, unul se gândește la nu știu ce femeie,
altul la cursele de cai, altul la lista de cumpărături și doar
unul singur încearcă să fie atent la mișcările noastre.
231
DANDU BRIEL
– Și mie îmi este simpatic tipul.

– Ce crezi că vor face cu testul nostru?
– În primul rând or să-l afișeze pe ecran deci ai grijă
să folosești cuvinte potrivite, iar apoi vor încerca să tragă
concluziile și să se lămurească dacă noi suntem în
telepatie sau nu.
– Nu numai că suntem dar le citim și lor gândurile
fără probleme.
– Și ce mai vezi băiatule?
– În primul rând îl văd efectiv pe cel din colțul
mesei cu telefonul pe sub masă cum scrie mesaje și
trimite inimioare și îl cred că e tinerel. Apoi fata din ușă
se gândește că băiețelul ei are febră și nu știe dacă mama
ei se descurcă cu el, apoi pe șeful nostru mai are puțin și îl
ia somnul.
– Aici nu cred că aveți dreptate că doar eram mai
concentrat.
– Să zicem că am avut doar această greșeală, dar în
rest ce părere aveți?
– În rest suntem mulțumiți că nu ați nominalizat
fiecare caz în parte cu toate că noi doream să vedem dacă
vă ghiciți gândurile voastre nu și pe ale noastre.
– Eu cred că am trecut testul, a spus Mareea.
– Bineînțeles, chiar fără probleme.
În acel moment în încăpere a intrat una din fete cu
un telefon special în mână, era un fel de fir roșu. Liderul
l-a luat, l-a pus la ureche și a scultat. Pe măsură ce primea
informațiile devenea tot mai serios.
– Am înțeles, ne ocupăm imediat, gata la treabă!
Puneți pe ecran zborurile de peste ocean care au decolat
după ora 12.
– Am înțeles!
232
În câteva clipe pe ecran erau afișate zeci de zboruri

din toate părțile lumii spre America.
– Acum păstrați numai zborurile din Europa!
Harta s-a redus la jumătate.
– Acum numai pe cele din Germania!
Au mai rămas câteva zboruri.
– Vă anunț, că guvernul are nevoie de noi să
rezolvăm cât mai urgent următoarea problemă. Au primit
informația că unul din aceste avioane va fi atacat și
deturnat dar nu se știe care avion, de către cine și cum va
decurge atacul. Care este probabilitatea ca această
informație să fie adevărată?
– De sută la sută! - s-a auzit o voce.
– Ce raționamente avem?
– Din moment ce deturnarea încă nu s-a produs este
de presupus că teroristul dorește ca avionul să se apropie
cât mai mult de locul de deturnare și apoi să acționeze.
Nu avea niciun sens să înceapă deturnarea de la decolare
și apoi să tot meargă pe traseul inițial, că ce deturnare
mai este aia. Unul din avioane merge în Chicago, altul în
NewYork iar altul în Mexic. Cel mai probabil acesta va fi
deturnat spre mafioții de acolo pentru că nu se
garantează că celelalte ar avea suficient combustibil.
– Cine mai are idei?
– Și eu cred că avionul spre Mexic este cel vizat, la
bordul lui este o mai mare tensiune, unul din pasageri
este chiar agitat dar se stăpânește foarte greu, a intervenit
Mareea.
– Să ne concentrăm atunci pe acest avion, îl putem
localiza pe pasager?
– Nu, dar în schimb îi putem „citi” gândurile și încă
nu este pregătit de atac. Vrea să se miște din locul lui.
233
DANDU BRIEL
– Dar nu știm care este locul?

– Nu, nu știm, eu doar observ ce gânduri umblă prin
avion. Restul ori dorm, ori sunt cu tabletele în mână și
doar un copil plânge de foame dar probabil că va primi
imediat de mâncare. Ce este cel mai interesant ar fi faptul
că acest pasager nu are o armă dar știe sigur că o va avea
în curând.
– Să înțeleg că are o înțelegere cu o stewardesă și
aceasta îi va livra o armă?
– În niciun caz, în mintea lor este liniște.
– Atunci poate există o armă ascunsă anterior de
cineva?
– Iarăși este imposibil deoarece avionul a fost
verificat pe fiecare centimentru.
– Pot să zic și eu ceva? - a întrebat băiatul.
– Spune că acum ești de-al nostru!
– Eu simt cum cineva se uită mereu la trapa de la
cala cu bagaje și nu înțeleg de ce?
– Faceți puțină liniște vă rog, a spus Mareea și s-a
lăsat cu ochii închiși pe fotoliu.
S-a făcut liniște deplină.
– Acum am înțeles. În zona bagajelor este ceva care
vibrează și care în mod sigur are legătură cu teroristul,
prima măsură este de a i se bloca acesul la trapa bagajelor
care este destul de ferită de ochii lumii, transmiteți
imediat acest lucru și apoi mai vedem.
Liderul a luat imediat telefonul special și a spus
despre ce avion este vorba și că trebuie supravegheat și
interzis acesul la trapa bagajelor.
– Mi se pare imposibil ce zici, adică tu spui că cineva
a pus un pistol în bagaj și a trecut cu el de toate
controlalele.
234
– Nu, n-am spus așa ceva, deoarece este imposibil

acest lucru, acolo este altceva dar omul în mod sigur
dorește să ajungă la bagaje.
Pilotul principal a fost informat și el a transmis un
ordin secundului și acesta a ieșit din cabina piloților. În
avion se mai afla și un ofițer de securitate acoperit,
înarmat care văzând mișcarea pilotului și modul cum și-a
trecut mâna prin păr, a înțeles că asistă la un eveniment
de cea mai mare gravitate și a pregătit arma ridicându-se
imediat după pilot.
Nu a mai durat mult și un tip solid, legat la cap cu o
eșarfă, s-a ridicat de la locul lui și s-a aplecat ca și cum i s-
a făcut rău și e gata să dea din el și a pornit printre
rândurile de scaune. Aproape toată lumea dormea și doar
o bătrânică l-a observat și s-a gândit că o fi băut prea
mult, că așa sunt unii dacă văd că e gratis bagă în ei. Tipul
cu eșarfă a trecut însă de locul cu toaletele și s-a îndreptat
exact spre tarapă fără să observe că este așteptat. Părea
foarte sigur pe el. Faptul că a trecut de ușile de la toalete
fără să aibă niciun motiv serios a fost suficient de
concludent pentru omul de securitate care l-a pocnit în
moalele capului exact în clipa în care pusese mâna pe
mânerul trapei de la bagaje. Omul a căzut grămadă și cei
doi l-au legat și l-au depozitat, pur și simplu, după ce l-au
percheziționat bine, într-un fel de cușetă foarte strâmtă.
Respectând indicațiile date de pilotul principal,
ofițerul de securitate a deschis trapa de bagaje și a
coborât. A aprins lumina și s-a uitat dejur împrejur și nu
a observat nimic suspect. Zgomotul era foarte mare aici și
dacă s-ar fi gândit cumva la o bombă cu ceas era
imposibil să o audă. Avionul s-a clătinat puțin și atunci el
a fost nevoit să se țină cu mâna de bagajele de pe rafturi și
imediat a avut o senzație extrem de ciudată. Unul din
bagaje parcă torcea. A pus și urechea pe el și a auzit un fel
235
DANDU BRIEL
de zgomot ciudat, dar cel mai important efect era acea

trepidație fină a bagajului. A luminat locul dintre rafturi
și a citit eticheta de pe mânerul genții de voiaj care avea o
formă ca de paralelipiped. Așa cum a bănuit aparținea
celui legat și al cărui bilet l-a găsit cu ocazia percheziției.
Era clar că nu era o bombă că nu așa face ceasul unei
bombe, deci a luat bagajul și l-a pus pe podeaua avionului
și ca să nu aibă o surpiză a fermoarelor a tăiat geanta în
bucăți pe care le-a dat la o parte și apoi a rămas și s-a
minunat.
Geanta conținea o imprimantă 3D de ultimă
generație și care era în plină funcțiune cu acumulator
propriu. În mod sigur a fost programată să înceapă să
funcționeze după decolare, când și zgomotul motoarelor
era maxim. A ridicat încet capacul imprimantei și s-a
crucit când a văzut la ce muncea aceasta. Mai avea câteva
secunde și termina de făcut un pistol, Beretta, nou nouț.
A lăsat-o să-și termine treaba și a luat pistolul în mână,
era perfect funcțional. A căutat într-un buzunar al
imprimantei și a găsit și cartușele învelite în pastă de tip
Aerogel, nedetectabile. Deci asta aștepta omul nostru și
de aceea la vamă nimeni nu a văzut un pistol ci doar o
imprimantă, așa cum sunt multe în bagajele oamenilor,
doar că asta a fost pusă la treabă. Ofițerul acoperit a luat
cu el toate dovezile și cazul a fost considerat încheiat din
punt de vedere al pericolului.
Piloții, după ce au realizat prin ce primejdie au
trecut, au transmis imediat mulțumirile lor și apoi faptul
că avionul a aterizat cu bine fără probleme iar omul a fost
predat discret organelor de securitate ale aeroportului.
Guvernul a transmis felicitări echipei de la sol și toată
lumea a aplaudat. Prima misiune comună a fost un
succes. Echipa a solicitat ca imprimanta 3D să le fie
transmisă pentru a fi studiată în detaliu și cererea le-a
236
fost aprobată iar peste câteva zile băiatul cu ochii negri își
făcea trenulețe, mașini de curse, măști de carnaval cu
chipurile celor din comisie sau bijuterii pentru Mareea.
La un moment dat a făcut chei de ieșire pentru toate ușile
și atunci i-au luat-o. Să nu se uzeze bineînțeles!
– Tu știi ceva din copilăria ta? - l-a întrebat Mareea
într-o dimineață.
– Nu prea multe, știu că am mai fost prin anumite
locuri dar nu mai rețin pe unde și știu că nu am avut altă
înfățișare niciodată.
– Adică nu ai fost mic?
– Nu țin minte să fi fost vreodată mai mic, toate
amintirile mele sunt legate de vârsta asta și de prezent, eu
nu am alt trecut și, de fapt nici nu cred că am vreun trecut
ci doar prezent și nu mai ies din el.
– Cum adică să ieși din el?
– Adică să cresc mai mare, așa consider eu că mă
rup de prezent. Eu nu am în mine decât pe băiatul de la
zece ani iar tu ai și pe fetița de la doi ani, de la cinci, de la
cinsprezece și așa mai departe, toate sunt în tine.
– Ai dreptate, dar tu nu ești curios să afli cine te-a
creeat că e clar că de născut nu te-a născut nimeni?
– Cum să nu, chiar aș dori să-i mulțumesc pentru
faptul că exist, căci așa te-am și cunoscut pe tine. Acum tu
ești cea mai importantă persoană din viața mea.
„Poți să-l pui în legătură cu noi”- a auzit Mareea în
mintea ei.
– Ai vrea să vorbești cu creeatori tăi, acum?
– Oricând voi fi fericit să o fac.
„Spune-i să se gândească la cea mai veche amintire a
lui.”
237
DANDU BRIEL
– Dacă te gândești la viața ta, care ar fi cea mai

veche amintire?
– Stăteam pe iarbă, liniștit și a venit tipul ăla de la
circ, s-a speriat puțin de mine când l-am privit, dar fiind
un colecționar de curiozități s-a gândit că s-ar putea să îi
prind bine la vreun spectacol. Asta e prima amintire.
– Și cât crezi tu că ai stat la circ?
– Cel puțin zece ani! La început făceam curățenie la
animale și chiar stăteam cu ele dar mai târziu am început
să lucrez și la birou și atunci am văzut că știu să scriu la
calculator, că pot să citesc și în general orice sarcină
primeam o rezolvam imediat.
– Și cum ai ajuns pe scenă?
– Mă jucam într-o zi cu cuțitul printre degete și așa
i-am dat șefului ideea de băiat orb, fără ochi și foarte
talentat.
– Până acum, nu ai știut niciodată că poți să devi
invizibil?
– Nici nu mi-a trecut prin cap.
– Am înțeles, acum am să te rog să fii puțin atent,
nu trebuie să faci nimic, doar să închizi ochii și să asculți,
așa cum mă asculți pe mine cu mintea. Vei vorbi cu
cineva!
Băiatul s-a așezat pe scaun, a pus mâinile pe
picioare și a închis ochii. Liniște deplină. Deodată în
mintea lui s-a auzit o întrebare:
„Cât face 148041 înmulțit cu 84003?”
„1243588812”, a răspuns instantaneu.
„De unde ști?”
„N-am idee, dar nu face atâta?”
„Ba da dar nimeni, adică niciun om, nu poate să
răspundă atât de repede, mintal, la întrebarea asta.”
238
„Și care e problema?”

„Ti-am pus întrebarea asta ca să înțelegi că tu nu
ești din lumea aia ci din lumea noastră.”
„Care-i lumea noastră?”
„Lumea celor care te-au creeat.”
„Și unde sunteți voi și cine sunteți, am mai auzit eu
și de extratereștri.”
„Nu suntem extratereștri de genul pe care îi știi tu,
există foarte multe lumi diferite de lumea în care ești
acum și noi suntem într-una din ele.”
„Sunteți o lume bună?”
„Cum adică, ce însemnă la tine o lume bună?”
„O lume formată din prieteni nu din dușmani care
să vină și să te împuște.”
„Astea sunt idei din lumea unde ești acum, în toate
lumile exterioare nu există decât prietenie, colaborare,
ajutor și de aceea te-am și trimis pe pământ să vedem
cum te adaptezi la lumea de acolo care este ostilă uneori
vieții și în care unii îi distrug pe alții și noi nu înțelegem
de ce.”
„Cum de ce, aici se spune că cei care au puterea au
totul!”
„Este total greșit deoarece cei care au puterea nu au
nimic, viața lor este, din punctul nostru de vedere, de o
clipă, și oricâtă putere ai avea se termină foarte repede,
deci nicio putere nu o poate prelungi și atunci ce folos să
o ai? Lupta pentru putere este cea mai neghioabă formă
de existență.”
„Atunci ce ați constatat din momentul în care m-ați
trimis aici, se poate trăi în această lume, eu mă descurc?”
„Tu te descurci în orice situație, chiar mult mai
dificile, ești făcut pentru asta.”
239
DANDU BRIEL
„Și atunci ce rost are experimentul, dacă se știe

rezultatul?”
„Mintea umană este extrem de inventivă, ai văzut
cazul cu imprimanta de pistoale și noi vrem să vedem
reacția ta în cât mai multe situații diferite. Ne interesează
soluțiile pe care le dai pentru a realiza indivizi și mai
perfecți. Până acum te-ai descurcat minunat, doar că te
fixase-și în circul ăla și a trebuit să o trimitem pe Mareea
după tine.”
„Ea este tot ca mine?”
„Ca idee, da, dar ea este mult mai perfecționată, este
un prototip care crește și după regulile umane.”
„Și moare?”
„Nu în sensul de pe pământ, noi numim asta
retragere din experiment, adică, dacă este cazul, o
scoatem de acolo și după ce o mai ajustăm o retrimitem
în altă misiune.”
„Și de câte ori faceți asta cu o persoană?”
„Până ajunge Master, adică perfectă.”
„Și Mareea când ajunge Master?”
„Ea este Master acum.”
„Și atunci de ce mai este pe pământ?”
„Pentru a se perfecționa să ajungă Prim Master.”
„Asta ce mai este?”
„Un Prim Master este persoana care produce alți
Masteri.”
„Adică naște, că ea nu poate produce altfel!”
„Exact!”
„Cred că e bine să ne oprim aici să nu îi umplem
mintea băiatului cu lucruri care nu îl privesc direct” a
intervenit Mareea.
240
„De acord” a răspuns gândul de dincolo. „Mâine o să

aveți o zi grea!”
„Nici până acum nu a fost simplu, nu ne mai
surprinde nimic!”
„Chiar acesta este rostul vostru, să trăiți acolo fără
să fiți surprinși de nimic, atunci vom fi și noi mulțumiți.”
După o altă seară petrecută în brațele Sfiosului,

Mareea a venit la sediu și a fost îndrumată, ca de obicei
spre bibliotecă. Aici o aștepta Liderul însoțit de o serie de
figuri noi. Desigur că nimeni nu s-a prezentat.
– Suntem foarte interesați să ne comunici mai multe
date despre lumea din care vine băiatul nostru.
– Cu cea mai mare plăcere, a răspuns Mareea, dacă
aș știi ce anume vă interesează mai mult că sunt și
elemente pe care eu nu le cunosc.
– Unde sunt, ar fi o primă întrebare, pot fi
localizați?
– Nu, nu pot fi localizați căci ei se află într-o
dimensiune diferită de cele trei pe care le cunoaștem pe
pământ.
– Nu e prea clar răspunsul, cum să-l interpretăm?
–Mintea umană nu poate concepe decât
dimensiunile pe care le vede dar pe lângă acestea mai
există și dimensiunile spirituale sau gândite ele pot fi
accesate numai prin puterea minții nu și văzute cu
privirea.
– Și până acum de ce nu am auzit de ele?
– Nici de băiatul cu ochii negri nu ați auzit până mai
recent sau de mine, lucrurile se întâmplă atunci când sunt
creeate toate condițiile ca evenimentele să aibă loc. Acum
este un astfel de moment.
241
DANDU BRIEL
– Dar noi putem să intrăm într-un dialog cu această

lume de dincolo?
– În primul rând că nu vorbim despre o lume de
dincolo căci nu există niciun „dincolo” ci doar prezentul
de aici. În mintea umană a fi „dincolo” înseamnă a nu fi
aici ceea ce este incorect. Lumea gândurilor este perfect
prezentă în prezentul nostru. Există odată cu noi. Ca să
răspund la restul întrebării, nu puteți să accedeți mintal
în această lume că nu faceți parte din ea.
– Dar tu cum poți?
– Să zicem că eu m-am născut „defectă”. Mai
glumim dar așa suntem mai aproape de adevăr.
– Deci, înțeleg, că noi totuși putem comunica cu ei
prin intermediul tău sau al băiatului.
– Exact, momentan nu văd altă variantă.
„Spune-i că aceasta este singura cale și cea mai
potrivită” a intervenit un gând.
– Cred că aceasta este cea mai potrivită cale.
– După pauza scurtă pe care ai făcut-o, am senzația
vagă că tu vorbești și cu noi și cu ei simultan.
– Ați gândit foarte corect.
– Atunci am să te întreb, de cât timp există lumea
lor?
– La ei nu există noțiunea de timp.
– Adică ei nu se planifică, pe zile, pe luni, pe ani?
– Nu, în niciun caz deoarece ei există doar în
prezentul lor și au la dispoziție toată veșnicia să-și rezolve
problemele. Uite că a venit și băiatul nostru. Cum te-ai
odihnit?
– Am meditat la lumea aceasta și am fost rugat să
transmit informații despre ea sau impresii personale.
– Deci ai și dialoguri independente, e minunat!
242
– Da, sunt persoane, ființe, entități, că nu m-am

lămurit ce sunt, foarte simpatice.
– Sunt spirite, forme gând! Nu au corpuri fizice.
– Am înțeles, oricum ne-am înțeles foarte bine, tu
știai că eu am mai mult de zece ani?
– Sigur, chiar tu ai spus că la zece ani te-a găsit șeful
de la circ și ai stat acolo încă cel puțin alți zece.
– Așa este, am vorbit și de tine.
– Nu e cazul să intrăm aici și acum în detalii, a spus
imediat Mareea.
– Dar de ce, că vrem și noi să știm ce au vorbit
despre tine.
– Mi-au zis că este o fată foarte bună și să fiu
prieten cu ea, a răspuns imediat băiatul care și-a dat
seama că nu e cazul să spună mai multe.
– Atunci și noi suntem de aceeași părere i-a spus
Liderul. Dar tu poți să te duci pe la ei, așa ca o vizită?
– Cu corpul fizic nu, a intervenit Mareea, numai ca
spirit.
– Și la ce i-ar folosi asta?
– Pentru perfecționare, reajustare, remodelare, sunt
multe de făcut pe acolo.
– Să zicem că vrei să știi viitorul, cum faci?
– Nu fac nimic, pentru că viitorul îl știu și acum.
– Adică știi ce ți se v-a întâmpla mâine?
– Pentru mine e foarte simplu, eu am numai prezent
și la un moment dat sunt întors acasă, modernizat și pus
iar la treabă. Eu vorbeam de viitorul vostru.
– Ce șiti tu din viitorul nostru? Tu știi când o să mor
eu?
– Bineînțeles că știu!
243
DANDU BRIEL
„Spune-i că nu are voie să se implice în soarta

oamenilor.”
– El știe și acest lucru, dar îi este interzis să-l
comunice deoarece omul are liberul arbitru și soarta lui
se poate schimba după dorință.
– Adică, vrei să spui că dacă nu se întâmplă nimic
deosebit eu mor la o anumită dată dar dacă, de exemplu,
încep să fac sport sau să mănânc mai sănătos, să nu beau
cafea, finalul se poate schimba?
– Exact, fiecare om are o anumită durată de
utilizare, dar el o poate face mai lungă sau mai scurtă în
funcție de hotărârile zilnice pe care le ia. E ca la o mașină,
dacă o forțezi tare o strici mai repede dar dacă îi schimbi
uleiul la timp și piesele uzate, te ține mult mai mult.
– Am înțeles!
În acel moment s-a dat alarma și toate privirile s-au
îndreptat spre marele ecran.
Pentru început imaginea era complet neagră.
După un timp a început să devină mai transparentă
și încet, încet, perfect clară. Chiar în mijlocul ecranului se
vedea un bărbat care stătea pe un fotoliu și părea foarte
vesel. Chiar râdea și o făcea din toată inima, se ținea și cu
mâinile de burtă și râsul lui părea de nestăvilit. Imaginea
s-a plimbat, parcă demonstrativ prin camera în care
stătea acesta și nu se vedea niciun televizor sau ceva care
să-i stârnească râsul în așa hal.
–Acum, faptul că un tip râde nu văd nicio primejdie
la nivel național, a spus Liderul parcă numai pentru el,
noi suntem echipă de intervenție pentru siguranță
națională.
Parcă cineva la auzit și imaginea a trecut în altă
cameră unde o doamnă, destul de în etate râdea și ea de
244
nu se mai potolea, riscul de infarct era foarte mare având

în vedere condițiile.
– Asta deja e mai ciudat, a mai spus liderul, parcă
râd degeaba amândoi, nici măcar nu sunt împreună!
Imaginea s-a mutat și în camera copiilor unde doi
puști se tăvăleau pe jos de râs.
–Se pare că avem o familie veselă, a intervenit unul
din cei prezenți.
– Cam prea veselă!
Imaginea s-a mutat, în exterior, într-o mașină, pe
fața șoferului care conducea cu mare viteză. Acesta râdea
și el în hohote și lacrimi de râs i se prelingeau pe față.
Nici nu mai vedea de atâta râs. După câțiva metri s-a izbit
de un copac de pe marginea drumului. Din spate, în plină
viteză o altă mașină a intrat direct în el. Șoferul din cea de
a doua a coborât și s-a îndreptat spre primul șofer care
ieșise din mașină și se ținea de ea râzând, ca și cum nimic
nu s-ar fi întâmplat. Normal era ca cei doi să se ia la
bătaie dar și cel de a-l doilea șofer râdea de se prăpădea și
s-a apropiat de primul cu brațele deschise s-au îmbrățișat
de mama focului și au traversat spre prima cârciumă din
drum ținându-se de mână. Cei câțiva trecători prezenți
râdeau și eu de cădeau pe jos și unii chiar s-au așezat pe
băncuțele de pe trotuar râzând în continuare.
– Se pare că avem de a face cu niște locuitori foarte
veseli, s-a auzit o voce din sală.
Imaginea a început să se miște mai rapid, pe străzi,
prin case, prin instituții și peste tot absolut toată lumea
râdea de nu se mai putea ține pe picioare. Pe străzi
mașinile continuau să se izbească una de alta, stopurile
funcționau degeaba că nimeni nu le mai băga în seamă,
salvările veneau după cei căzuți pe jos dar deplasarea lor
era inutilă căci doctorii râdeau și ei pe rupte și pacienții
245
DANDU BRIEL
stăteau pe caldarâm dându-și ultima suflare. Doamna din

prima scenă chiar a făcut infarct dar salvarea s-a lovit de
poarta casei și a luat foc. Bineînțeles că șoferul a ieșit
râzând și s-a așezat pe iarbă. Doctorul care era pe acea
salvare era deja mort de râs fiind mai în etate și acum era
întins pe jos în mașină.
–Deja se complică treaba, a spus Liderul. Asta e tot?
Putem să punem întrebări?
Pe ecran a apărut afișat: Încă nu! Și imaginile s-au
derulat în continuare. Era evident că ne aflam în altă
localitate, cu alt gen de case și altfel de străzi. Pe un
trotuar avea loc o discuție între doi bărbați. Cei doi se
certau și aici nimeni nu râdea. Nu se putea auzi ce-și
spuneau dar țipau clar unul la altul. După câteva
momente, unul din ei a scos un pistol și l-a îndreptat spre
celălalt. Acesta a vrut să ducă mâna la buzunar să scoată
telefonul dar gestul lui a fost interpretat greșit și s-a văzut
clar cum pistolul din mâna primului are două momente
de recul și gloanțele au nimerit în plin. Partenerul de
dialog s-a prăbușit cu sângele sărind din carotidă, în
mână se vedea telefonul pe care ar fi dorit să-l utilizeze.
Pistolarul s-a întors și a plecat liniștit în lungul străzii. Pe
jos erau și alte cadavre și el trecea printre ele. Dintr-o
casă a ieșit un domn bine îmbrăcat și cum l-a văzut,
pentru că era deja cu pistolul în mână a tras direct în
capul lui. A căzut ca o legumă. De la geam un tip cu o
pușcă cu lunetă a tras și el asupra domnului și l-a făcut
grămadă. Tot orașul era plin de împușcături, de cadavre
și de sânge. Cei care nu aveau pistoale se ciomăgeau
rudimentar în mijlocul drumului sau prin parcuri. Aveai
impresia că în scurt timp nu va mai fi niciun om în
picioare.
246
– Asta deja este altceva! - a intervenit Liderul, cred

că ne ajunge prezentarea, cu ce avem de a face, au luat
toți ceva droguri?
– Putem spune și așa, s-a auzit o voce din ecran
odată cu apariția unei frumoase doamne, au luat ceva dar
după cum ați văzut efectul a fost diferit în fiecare oraș.
Misiunea voastră este să aflați cine a produs acest efect și
să opriți această acțiune. Ea este dăunătoare și în primul
caz și în al doilea chiar dacă în primul provoacă râsul iar
în cel de al doilea provoacă ură.
– Avem date suplimentare, a întrebat liderul, de
când a început fenomenul și până unde s-a extins.
– Vă putem spune că totul a început cu câteva
minute în urmă, noi am intrat imediat în contact cu voi
prin transmisie directă și momentan a afectat doar cele
două localități.
– Mulțumim, ne apucăm de treabă! Căutăm să fim
cât mai rapizi.
–Eu aș cere să văd poziția pe hartă a celor două
orașe, unul față de altul. Mareea a intervenit pentru
prima dată.
– Afișați poziția!
Pe ecran a apărut primul oraș, cel cu veselia și apoi
și cel de al doilea cu ura și dușmănia, ele erau destul de
apropiate, între ele nefiind decât o pădure și o câmpie.
– Mă gândesc să nu fie vorba de un fel de element
alergic din atmosferă și care să treacă dintr-un oraș în
altul.
– Ar produce același efect dar oricum transmiteți
datele și măsurătorile aerului din cele două localități.
Pe ecran au apărut o serie de cifre și date dar toate
erau în limite perfect normale.
247
DANDU BRIEL
– Dar de ce într-o parte provoacă râsul și în alta

ură? - a întrebat unul din cei prezenți.
– Aș dori să știu care este direcția vântului în zona
celor două orașe.
Pe ecran a apărut cu claritate că vântul bătea
dinspre primul oraș spre cel de al doilea.
– Atunci putem conchide că efectul trece de la un
oraș la altul, pe direcția vântului, și calitatea lui este
schimbată pe parcurs, deci vorbim de o intervenție
inteligentă și nu un rod al întâmplării.
– Eu am observat, a intervenit băiatul cu ochii negrii
că în niciuna din localități nu este soare și totul se
petrecea pe un fel de umbră.
– Foarte interesant a spus și Mareea, să ni se dea
imaginea din satelit!
Pe ecran a apărut poziția celor două localități și
chiar deasupra lor un fel de nor gros traversa spațiul.
Avea o nuanță ușor roșiatică.
– Așa ceva nu am mai văzut, s-a auzit altă voce, nici
ca densitate și nici la culoare.
– Putem avea mostre din norul respectiv? - a
întrebat Mareea.
– Mostrele durează mai mult dar putem iniția o
filmare microscopică în centrul norului și poate până
atunci ne mai edificăm.
– Atunci să le facem pe amândouă, și mostră și
filmare.
– Începeți și filmarea microscopică din satelitul cel
mai apropiat.
Se vedea, pe ecran, cum imaginea se apropia de
norul întnecat și la un moment dat chiar a pătruns în el.
– Măriți! - a spus Mareea.
248
Imaginea a început să fie mărită exact ca la un

microscop.
– Observați că nu sunt picături de apă, norul nu este
format din apă! - a spus Mareea.
– Parcă este o pulbere, a intervenit Liderul.
– Când sunt gata mostrele?
– În câteva minute.
– Vorbim evident de o creeație umană și nu de un
fenomen natural, a spus Mareea. Aici este vorba de
programare.
– Au sosit și mostrele, au fost anunțați cei prezenți.
În sală a intrat una din fetele de gardă cu un
recipient în care ziceai că nu se află nimic, la prima
vedere.
– Mă duc la laborator cu ele, a spus Mareea și a ieșit
însoțită de băiatul cu ochii negri.
– Bine, noi vă așteptăm aici, sper să nu dureze mult,
că norul se deplasează spre următoarea localitate.
Au intrat în laborator și au îmbrăcat amândoi
costume de protecție. Mareea a desfăcut un mic robinet
din capacul recipientului și a lăsat substanța să iasă pe o
lamelă electronică de microscop. A pus lamela sub lupă și
a privit.
– E clar că nu este vorba de picături de apă, ceea ce
se vede ne arată că vorbim de o tehnologie avansată.
– Pot să mă uit și eu?
– Ai mai umblat vreodată cu microscopul?
– Nu, dar cu multe nu am umblat și apoi am văzut
ce dotare am.
– Ai dreptate uită-te!
249
DANDU BRIEL
Băiatul s-a urcat pe scăunel și și-a apropiat ochiul

drept de luneta microscopului dar nu vedea nimic. Atunci
a depărtat puțin ochiul și a început să distingă mult mai
bine. La a treia încercare, la care privea în microscop, de
la distanță, spre surprinderea Mareei, a spus:
– Foarte interesant, n-am văzut niciodată așa ceva, e
foarte frumos!
– Problema este că nu știm despre ce e vorba!
– Ba știm!
– Ce vorbești, ce știm?
– Sunt nanoroboți de ultimă generație! Pulberea
este fomată din nanoroboți.
– De unde știi?
– Nu știu! Dar este clar că sunt nanoroboți și pot fi
programați de ființe inteligente.
– Adică tu spui că ei pot fi programți pentru râs și
apoi pentru ură și ei chiar asta fac.
– Exact! Tot norul este o mașinărie de manipulare.
– Pare corect ce-mi spui, norul trece, lumea îl
inspiră și apoi toți execută ce li se comandă. Să mergem
să-i anuțăm și pe ceilalți că partea mai grea acum începe
să-i oprim pe cei care au pornit format și programat
norul. Au plecat spre bibliotecă, unde cum au intrat le-au
povestit despre ce este vorba și Mareea a cerut harta prin
satelit, din înregistrări să se vadă exact zona în care a fost
produs norul, căci sigur acolo sunt și programatorii lui.
Pe ecran a început să se deruleze înapoi drumul
format de norul plin cu nanaoroboți. Au plecat din
localitatea unde se împușcau, au trecut peste cea cu
râsete și au ajuns într-o câmpie. Acolo nu era nicio ființă
care să poată fi influențată așa că au plecat mai departe și
au ajuns la poalele unui munte. Era evident că norul se
250
scurgea pe pantele acestuia și ajungea jos unde începea să

plutească spre oraș.
– Să urmărim mai departe, a spus Mareea.
Imaginea s-a derulat în continuare și părea că norul
urcă muntele, dar în realitate el îl coborâse. La un
moment dat a dispărut.
– Reluați cu încetinitorul! - a ordonat Liderul.
S-a văzut cum exista un loc, ca o gură de peșteră din
care izvora norul care apoi se forma mai jos de unde îl lua
vântul.
– Acolo sunt! De acolo vine norul, programatorii
sunt în peșteră, a strigat Mareea.
– Și ce propui?
„Distrugeți peștera” A intervenit un gând în mintea
Mareei.
– Cred că trebuie să distrugem peștera cât mai
rapid, a spus ea.
– Stați puțin, cred că este posibil! - a spus Liderul și
a apăsat pe butonul secret. Ați auzit verdictul, ce părere
aveți?
– Lăsați-ne un minut!
– OK.
–Ce părere ai Mareea, asta ar fi ultima soluție?
– Nu văd alta, norul este programabil și acolo este
centrul de comandă, dacă distrugem creierul oprim totul.
În timpul acesta pe jumătate din ecran se derulau
imagini din cele două localități, în prima se murea în
continuare de râs iar în cea de a doua prin bătaie sau
împușcare. Parcă era sfârșitul lumii.
– Avem o problemă! - s-a auzit pe linia secretă.
– Ce problemă? - a întrebat Liderul.
251
DANDU BRIEL
– Acel munte este declarat sfânt, prin tradiție și nu

știm dacă ne putem atinge de el.
„Spune-le că un munte sfânt care omoară oameni și-
a pierdut sfințenia” a primit Mareea în mintea ei și așa a
și transmis mai departe.
– Vă ordon să distrugeți peștera cu foarte mare
precizie și vreau să văd pe ecran transmisia în direct din
satelit, a spus foarte clar Liderul.
– Am înțeles!
Toți stăteau cu sufletul la gură și cu ochii pe ecran.
Pe o jumătate era muntele cu intrarea în peșteră iar pe
cealaltă jumătate dezastrul care se continua în cele două
localități. Părea că timpul s-a oprit în loc, parcă nimeni
nici nu mai respira.
Totul a fost fulgerător, s-a văzut clar cum un buchet
întreg de rachete au intrat exact pe gura peșterii și apoi
nu s-a mai zărit nimic din cauza fumului și prafului. În
aceeași clipă în cele două localități s-a oprit nenorocirea,
oamenii se priveau îngroziți și se uitau în jurul lor fără să
priceapă ce s-a întâmplat. Numai morții stăteau liniștiți
pe jos sau pe unde au apucat și nu participau la mirarea
generală.
Toată lumea prezentă în bibliotecă a aplaudat.
Coșmarul luase sfârșit. Praful s-a risipit și s-a văzut că
muntele era la locul lui doar că avea, mai nou, o imensă
gaură din care încă mai cădeau pietre și ieșea fum.
– Noi ne-am făcut datoria și vă felicit, a spus
Liderul, acum este treaba altora să stabilească cine a
pornit toată nenorocirea și de ce. Avem o echipă pe
cinste. Sunteți liberi!
Peste câteva zile fonduri uriașe au fost repartizate de
guvern echipei speciale.
252
Lucrurile încep să se amestece
„Cred că mai simplu ar fi să coborâți voi printre noi

că după ce am înregistrat stikul de la voi am înțeles că
numai eu v-aș putea vizita prin ieșirea din corpul fizic.”
„E posibil să ai dreptate dar nu ne-am gândit la
această posibilitate.”
„Dacă veniți la noi, că nu pot să zic ca ați coborî de
undeva, stați pe unde vreți și îi studiați pe cei creeați de
voi, direct, la fața locului.”
„Noi putem să-i studiem și de aici foarte bine,
propunerea ta este interesantă doar dacă dorim să
completăm studiul cu modul în care noi, ca entități,
putem conviețui cu voi ca persoane fizice.”
„Tot doream să întreb, mai sunt și alte persoane ca
mine și ca băiatul cu ochii negrii prin apropiere?”
„Foarte aproape de voi nu mai sunt, dar pe pământ
mai sunt, că au fost plantați de diferitele servicii și
organizații de ale noastre.”
„Adică și la voi sunt interese diferite?”
253
DANDU BRIEL
„Desigur, una este comportarea umană, alta la

animale, alta la insecte sau pești, în fiecare domeniu se
experimentează.”
„Și vom avea ocazia să ne întâlnim și cu alte
experimente?”
„Da, dar numai după ce vom facilita noi aceste
întâlniri.”
„Să ne spuneți și nouă la ce concluzie ați ajuns cu
privire la o vizită terestră, presupun că dacă eu vreau să
vă vizitez trebuie să devin spirit și să ies din corpul fizic și
în aceeași idee probabil că voi dacă doriți să ne vizitați
trebuie să vă alegeți un corp fizic și să ieșiți din spirit.”
„Cu siguranță, că numai dacă intrăm într-un corp
uman vă putem vizita că altfel nu ne înțelegem și o să ne
confundați cu fantomele de prin castele, mai vorbim pe
această temă.”
„Am înțeles dar totuși de unde știu eu că ați venit pe
pământ?”
„Vom face în așa fel încât să știi.”
Dialogul dintre Mareea și entitățile creatoare se
purta pe cale gândurilor, pe o terasă, unde ea stătea să-și
bea o cafea și unde era liniște deplină. Nu i-a tulburat
nimeni. Ideea de a-i chema îi venise după ce s-a tot gândit
cum să-i explice băiatului cu ochii negri că trebuie să iasă
din corpul fizic și să meargă împreună, într-o vizită, ca
spirite. Se îndoia mult de faptul că el ar fi reușit să
înțeleagă ce dorea și care ar fi fost scopul călătoriei. Acum
stătea relaxată pe terasă și parcă lumea din jurul ei îi
respecta liniștea. După ce a terminat cafeaua și-a luat
geanta și aplecat să umble puțin prin magazine că de
multă vreme nu a mai avut această plăcere. A intrat
într-un magazin de lenjerie intimă având în cap ideea că
de acum dacă tot se dezbrăca în preajma Sfiosului să
254
poarte ceva care să-l excite, deși nu prea era cazul, el fiind
permanent la datorie.
– Aș dori să văd niște sutiene pentru mărimea mea.
I-a spus ea vânzătoarei, foarte zâmbitoare, care îi ieșise în
față.
– Vă rog să luați loc și vă prezint imediat tot ce avem
mai bun.
Mareei nu i-a plăcut nici tonul și nici felul în care a
avut loc invitația și credea că se putea relaxa și ea măcar
într-o seară fără să citească gândurile persoanelor de
dialog. Dar reflexul era deja prea înrădăcinat și a început
s-o „citească” chiar în timp ce se depărta. A fost chiar
stupefiată de tupeul domnișoarei, dar a așteptat liniștită.
– Iată cea mai bună marfă pe care o avem, i-a spus
aceasta venind cu câteva modele în cutiile lor.
În mintea ei era „dacă nici asta nu mă scapă de
gioarsele astea o să am iar probleme.”
Mareea s-a uitat de la distanță la cutiile prezentate
și i-a spus:
– Vă rog să luați de aici „gioarsele astea”, regret că
vă deranjez dar vă rog să-mi prezentați ceva mai de
calitate. În același timp s-a uitat și la supraveghetoarea de
salon și a citit „Fata asta nu vede cu cine are de a face, așa
crede ea că scapă de produsele de slabă calitate”.
Vânzătoarea, s-a întors pe călcâie instantaneu și a
plecat complet bulversată iar șefa de salon s-a apropiat și
a întrebat-o cu cel mai suav glas profesionist:
– Domnișoara dorește o marcă anume?
– Mă așteptam la ceva de dantelă neagră gen DKNY
sau măcar Calvin Klein.
255
DANDU BRIEL
–Am să vă prezint eu personal produsele, a spus

șefa și a plecat după o draperie amplasată pe una din
laturi.
După puțin timp s-a întors cu o cutie în mână și în
mintea ei era „Ăsta a fost puțin purtat și are o mică
deșirarea a broderiei dar chiar că nu se vede și trebuie
cineva să ne recupereze paguba, este chiar din modelul
cerut.”
Mareea a așteptat liniștită și îi era perfect de clară
strategia fetelor, ori ceva prost pe care nici nu merita să-l
returnezi, ori ceva foarte de calitate dar purtat și deșirat
discret. Chiar șefa îl purtase la ultimul botez unde a fost
invitată.
– Iată, v-am adus ceva de foarte bună calitate, a
spus șefa prezentând cutia.
Fără s-o atingă, Mareea a întrebat-o:
– Ați dansat mult la botez!
Șefa s-a uitat la ea, la cutie, și-a adus aminte cum
curgeau apele pe ea din cauza dansului și a avut în minte
chiar imaginea batistei cu care se ștergea mereu la
subțioară, a vrut să deschidă gura, a închis-o la loc, s-a
întors ca lovită cu leuca și a dispărut împleticindu-se
după draperie. Mareea, după un timp și-a dat seama că
niciuna din vânzătoare nu va mai apărea, în următoarea
perioadă de timp, în fața ei și atunci s-a dus singură la
umerașe și a ales o bluză asortată cu taiorul ei și a intrat
în cabina de probă să vadă cum îi vine. Bineînțeles că și-a
scos taiorul și hamul cu pistolul și le-a agățat în cuier. Și-
a îmbrăcat bluza și i-a plăcut. Chiar se gândea că o să le
facă totuși vânzare fetelor măcar la sortimentul de bluze.
Stătea și se admira liniștită când de afară, de după
perdeluță, s-a auzit un strigăt puternic:
– Poliția, ieșiți cu mâinile sus!
256
Abia atunci s-a uitat și Mareea în jurul ei și pe

deasupra ei și a văzut o cameră video minusculă instalată
într-un ornament al oglinzii și în care evident că pistolul
ei se prezenta în întregime. Mai mult se amuza de situația
creeată și se gândea că probabil asta este răzbunarea
celor două că le-a „citit” prea corect. Fără să se agite
Mareea a scos din geantă o carte de vizită pe care a întins-
o pe lângă draperie.
– Sunați la acest număr, aveți și numele meu trecut
pe cartea de vizită cu pixul, a spus ea fără să iasă sau să
apară.
– Ia vezi mă ce vrea, să-i sunăm avocatul! - s-a auzit
vocea unuia din polițiști.
– Insist să ieșiți imediat!
– Nu pot să ies așa dezbrăcată, așa că și eu insist să
sunați la acel număr, este numărul privat al unei
persoane oficiale.
– Dă mă la mine, ce te tot freci, lasă că sun eu!
– Da, șefu’, vă rog!
– Alo, alo, acum mă auzi, ai aici o prietenă care nu
vrea să se predea, cum adică cine sunt eu? Sunt polițist
nr. 48 de pe mașina 14 și sunt în misiune oficială. De ce
să stau? Oricum o s-o arestăm pentru port de armă...
Poftim, alo, chiar dumneavoastră sunteți?, să trăiți, am
onoarea, să trăiți, imediat, chiar acum...
– Și lasă pistolul ăla din mână, ce te-ai prostit, poate
vrei să vezi cum trage fata? - s-a auzit în telefon și în tot
magazinul.
– Nu să trăiți, a fost o mare greșeală că ne-au
chemat, o să facem o anchetă...
Ușile s-au dat de perete și patru mascați, înarmați
până în dinți au intrat cu armele la vedere în poziție de
tragere. Puncte fixe de laser roșu erau pe frunțile celor
257
DANDU BRIEL
doi polițiști care s-au privit îngroziți și au pus amândoi

încet pistoalele jos pe mochetă. În cabină Mareea vorbea
cu Liderul:
– Se pare că am avut amândoi aceeași idee să-l
anunțăm pe șeful securității, mi se spune că acum poți să
ieși din cabină, forțele răului au fost anihilate. Am
presimțit că o să ai probleme din momentul în care am
văzut pistolul pe camera video.
– Și acolo ați ajuns, sper să nu-mi faceți mare
publicitate cu pozele alea, nu că nu aș fi mândră de mine!
– Poți să fii liniștită, rolul nostru este numai de
protecție.
În momentul următor cei patru mascați s-au aliniat
la marginea cabinei de probă și Mareea a trecut printre ei
ca un adevărat șef. Toți patru au luat poziția de drepți.
Mareea a întins bluza șefei de sală, care încă nu-și
revenise și se holba la pistolul care se zărea în hamul de
pe corp, că din grabă nu s-a mai încheiat la taior. Șefa a
fugit și a adus o pungă, a pus bluza înăuntru și când
Mareea a vrut s-o plătească i-a spus:
– Vă rog frumos, este din partea magazinului și
oricând mai aveți nevoie de ceva vă stăm la dispoziție.
Mareea s-a întors spre mascați și le-a ordonat:
– Sunteți liberi!-iar ei s-au executat.
Vânzătoarele încremeniseră, așa demonstrație de
forță nu mai văzuseră niciodată.
Polițiștii au considerat că intră și ei în același ordin
și au dat să plece dar Mareea i-a oprit cu un gest și le-a
spus:
– Vă rog să-mi prezentați până mâine dimineață un
raport din care să reiasă de ce sunt instalate camere video
în cabinele de probă și le-a întins o altă carte de vizită.
258
Așa holbare și mirare nu s-a văzut de mult în lumea reală

a polițiștilor.
– Am înțeles, să trăiți! - au strigat ei simultan și au
pus cartea de vizită în buzunar. Atunci permiteți să
rămânem să anchetăm?
– Chiar vă rog, a zis Mareea și a ieșit.
Afară se adunase ceva lume că mai multe persoane
au văzut descinderea mascaților și asta era ceva foarte rar
în cartier. Mareea a trecut printre ei și s-a îndreptat spre
mașina proprie parcată la mică distanță. A urcat și a
demarat iar mașina mascaților s-a pus și ea în mișcare, în
urma ei.
A parcat și a intrat în casă. Sfiosul stătea pe scaun
nemișcat și o privea fix de parcă atunci o vedea pentru
prima oară.
– Ce faci acolo, a întrebat Mareea, unde îți sunt
bunele maniere să te ridici să-mi iei taiorul și plasa,
eventual să mă pupi de bun venit.
– Să știi că ne-a fost tare greu să alegem prima ființă
umană în care să intrăm - a spus calm Sfiosul.
„Așa deci, a răspuns Mareea, ce surpriză, veniți pe
pământ și prima ființă în care intrați e tocmai prietenul
meu. Și acum vorbiți și cu vocea lui, i-ați luat corpul și ce
va urma?”
„Acum nimic, este doar un experiment și am vrut ca
tu să știi de el, cred că a fost cea mai bună idee.”
„O fi fost, pentru voi dar eu eram obișnuită cu al
mod de primire în casa mea. Sper să nu-i lăsați vreo urmă
pe creier?”
– În niciun caz, ți-l redăm exact cum l-am preluat,
tandru și iubitor - i-a spus în continuare prietenul.
259
DANDU BRIEL
Sfiosul o privea exact în ochi și rostea cuvintele ca

din citate, stătea în continuare pe scaun și se părea că nu
avea de gând să-și schimbe poziția.
„Pentru că deja mi s-a făcut foame am să vă rog să-l
părăsiți pe prietenul meu și să vă mutați în altă parte,
chiar acum.”
– De acord dar că să nu aibă un șoc am să te rog și
eu să ieși afară și să intri din nou, că ar fi culmea să se
trezească brusc iar tu să fii deja dezbrăcată și așezată la
masă. După ce ieși tu, ieșim și noi, și-a încheiat entitatea
discursul.
– Pare logic ce-mi spui și am să ies și am să revin
peste un minut.
– E perfect și mai discutăm despre revenirile
noastre pe pământ, a mai spus el în încheire.
– Bine, a spus și Mareea și a ieșit cu plasa în mână și
cu taiorul pe ea.
A stat exact un minut și apoi a început să urce
treptele spre intrare.
Nici nu a ajuns la ușă că aceasta s-a deschis și în
prag a apărut Sfiosul cu privirea plină de iubire.
– Ți-am auzit pașii și am înțeles că ți-e foame, dă-mi
te rog plasa, a spus el și a luat-o pe după umeri. Nu
obișnuiau să se sărute în văzul lumii niciodată.
Au intrat în casă și Mareea s-a uitat speriată că pe
marginea scaunului era eșarfa ei cu care intrase prima
dată, la gât în casă. Norocul a fost că Sfiosul era deja în
bucătărie să aducă mâncarea și așa a scăpat. Ar fi fost
imposibil să-i explice că eșarfa ei a ajuns cu mult înaintea
ei acasă. Era evident că în el nu mai era nicio urmă de
entitate și comportarea lui era perfect normală. Mareea
nu s-a putut abține și l-a testat și din alte puncte de
260
vedere după ce au mâncat și s-au băgat în pat. Totul era

chiar în regulă. Au dormit neîntorși până dimineața.
A doua zi era sărbătoare și au ieșit la o plimbare
prin parcul din apropiere și s-au așezat pe o bancă. Era
soare, vremea era minunată și doar o adiere îi mișca
părul. Cum stăteau așa pe bancă s-a apropiat de ei un
băiețel și cu o voce forte clară i s-a adresat Mareei:
– Aici m-am instalat bine domnișoară?
– Vrei să-mi spui ceva? - a întrebat Mareea pentru a
da un aer cât mai normal discuției, pentru ea era evident
că nu copilul vorbea, uite vine mama lui și s-ar putea
speria de dialogul nostru.
Copilul a început să privească speriat în jurul lui ca
și cum nu înțelegea ce caută el așa departe de mama lui și
mai și stă în fața unei domnișoare și a unui tânăr și se
uită la ei ca prostul.
– Ce faci aici, l-a întrebat imediat mama lui, nu erai
la leagăne, mă scuzați domnișoară sper că nu v-a cerut
ceva, că mai obișnuiește să ceară de mâncare deși stau
după el cu o plasă plină.
– Nu ne-a deranjat cu nimic, stați liniștită, e un
băiețel foarte isteț.
– Vă mulțumesc de apreciere și sper să aveți
dreptate.
„Deci nici acum nu ți-a plăcut?” A primit Mareea în
mintea ei.
„Părerea mea este că cel mai bine ar fi să intrați în
corpul unui om care nu are nicio șansă de la viață, cum ar
fi un cerșetor și să-l transformați într-o personalitate, uite
unul pe banca aia!”
„Să ști că nu-i rea ideea, să experimentăm și așa
ceva, avantajul nostru este că fiecare din noi suntem mai
mulți și atunci ne putem ocupa de multe fapte bune
261
DANDU BRIEL
simultan, de ăla cu pălărie vorbești, cu barbă, cam

nespălat, cu baston și care are pe lângă bancă o grămadă
de sacoșe?”
„Exact”
„Putem să încercăm”
Sfiosul era complet absent de la dialogurile fetei și
butona telefonul mobil.
După puțin timp, cerșetorul s-a ridicat de pe bancă
și-a lăsat acolo bastonul și mulțimea de sacoșe și a venit
spre Mareea.
– Astăzi, se pare că toată lumea are treabă cu tine, a
spus Sfiosul cu privirea spre cerșetorul care se apropia.
Acesta a ajuns în dreptul băncii lor, și-a scos pălăria
și a spus cu o voce clară:
– Mareea, ai avut o idee minunată și îți mulțumesc!
Și a trecut mai departe.
– Voi vă și cunoașteți? De când?
– Suntem cunoștințe vechi, cred că din copilărie, a
răspuns Mareea.
– Iar glumești cu mine! Eu nu mai înțeleg nimic, o
dată ne plimbăm și noi și se întâmplă atâtea lucruri.
– Cu timpul ai să te obișnuiești și chiar dacă nu
înțelegi nimic, cel puțin nu te vor mai surprinde.
Peste circa o jumătate de oră cerșetorul s-a și întors,
era mult mai curățel îmbrăcat, s-a așezat pe o bancă din
apropiere, și-a pus picior peste picior și a scos o carte pe
care a deschis-o și în care a început să sublinieze pasajele
mai interesante. Bastonul și sacoșele lui rămăseseră la
prima bancă pe care stătuse, dar nici nu-i trecea prin
minte că ar putea să le revendice. Mai târziu, cei de la
salubritate, au trecut și au încărcat într-un container
toate gunoaiele iar el nu a schițat niciun gest. A rămas pe
262
bancă până seara și a tot citit iar la final, a pus o frunză ca

semn de carte, s-a ridicat și a plecat spre casă.
Mareea mai trecea din când în când prin parc și
observa cum se transforma de la o zi la alta. Câteodată
chiar o saluta, scoțându-și pălăria dar era evident că nu
avea timp de vorbă fiind preocupat mai mult de studiu.
„Voi nu vă gândiți, a intrat Mareea în dialog cu
entitățile, că după ce plecați el va ajunge iar cerșetor?”
„Ceea ce nu înțelegi tu acuma este faptul că noi
putem să stăm cu el aproape toată viața lui, noi suntem
fractali și ne putem multiplica la nesfârșit, fără să lipsim
de nicăieri”
„Dar totuși vă veți retrage la un moment dat?”
„Numai atunci când va ajunge să folosească tot ce a
învățat de la noi și prin strădaniile lui, nu-l vezi ce
citește!”
„Ba da și eu nu cred că a fost în acestă stare tot
timpul, probabil că ceva l-a determinat să decadă așa
mult, i-a luat toată voința.”
„Ai să te miri să afli că a fost profesor și că a instruit
și învățat o mulțime de copii și tineri, dar acum nimeni
nu-l mai recunoaște dacă îl vede, poate peste ceva vreme
după ce i se mai luminează ochii.”
„Să sperăm că totul va fi bine iar voi ați mai salvat o
viață.”
„Să nu uiți niciodată că a fost ideea ta și meritul îți
aparține, e bine că locuiți aproape și vă mai puteți
întâlni.”
„Dar eu nu sunt lămurită cu cine vorbesc atunci
când ne întâlnim, cu el sau cu voi?”
263
DANDU BRIEL
„Aici am cel mai simplu răspuns, facem o convenție,

dacă vorbești cu gândul te adresezi nouă dar dacă
vorbești cu vocea atunci discuți cu el, e bine așa?”
„E perfect și cu prima ocazie o să și testez chestia
asta.”
„Așa să faci!”
Polițistul care era să o aresteze la magazin a venit a
doua zi de dimineață, așa cum i s-a ordonat, cu un raport
complet, cu fotografii și i-a explicat că în urma anchetei a
rezultat că acele camere video au fost montate după ce
doi îndrăgostiți, care au profitat de neatenția
personalului, s-au apucat să facă dragoste în cabină. De
atunci nu au mai avut alt caz dar ei s-au gândit că e mai
bine să evite astfel de situații. Bănuiau ei că este ceva
ilegal și au căutat ca imaginile să fie urmărite numai de
femei mai ales că doreau să identifice totodată și
doamnele care probau sutienele, ceea ce e interzis de
regulile sanitare, având în vedere și genul de populație
din cartier.
– Bine, a conchis Mareea atunci au voie să monteze
o cameră la nivelul genunchilor și nu mai sus, că așa vor
observa orice mișcare suspectă sau măcar un număr de
picioare nejustificat, iar pe sutiene să monteze dispozitive
termice care în cazul că acestea vor atinge pielea să se dea
imediat alarma în magazin. Dacă cineva îl probează pe
deasupra cămășii nu va fi astfel nicio problemă.
– Am să transmit, să trăiți! - şi polițaiul a plecat
mulțumit și cu misiunea îndeplinită.
Pentru că era devreme iar Sfiosul era la examene, la
facultate, Mareea a luat un costum de haine, de la tatăl ei
pe care acesta nu-l mai purta din motive de burtică și s-a
îndreptat spre parc la amicul ei cerșetorul. Ea chiar nu a
dorit să-i cumpere un costum nou să nu-l facă să se simtă
264
prost și ceea ce îi ducea era chiar foarte bun și nu fusese

purtat decât de câteva ori.
L-a văzut de la distanță, cu cartea în mână, dar
totuși, mai precaută a intrat în primul rând în legătură cu
entitățile. Mintal așa cum s-au înțeles.
„Uite acum mă duc la prietenul nostru comun să-i
duc un costum, care încă este foarte bun și pe care mi l-a
dat tatăl meu, adică nu e pomană e cadou”
Imediat a și auzit răspunsul „Foarte bine faci că cel
de pe el este o vechitură și el nu se prea pricepe la
cumpărături.”
„Eu am văzut că cerșește dar mă întrebam, până
acum din ce a trăit, nu are o pensie?”
„Are și este chiar bună dar i-a luat fiul cardul de
pensie și de atunci el și-a cam pierdut mințile și a ajuns să
cerșească.”
„N-am știut și o să mă ocup personal de acest fiu.”
„Atunci este perfect și acum poți să vorbești și cu
el.”
Mareea s-a apropiat chiar lângă banca omului:
– Pot să stau și eu lângă tine?
– Bineînțeles că e loc pentru mai multe persoane.
Parcă te-am mai văzut prin parc și zilele trecute.
– Se poate că mă mai plimb pe aici.
– Și mie îmi place că pot să studiez în liniște.
– Acum nu aș vrea să te supăr dar i-am vorbit
tatălui meu de tine și mi-a dat acest costum de haine, care
nu e foarte purtat și pe el nu-l mai încape, aș fi încântată
dacă vrei să-l primești.
– Cu mare plăcere, îmi place că are o culoare
frumoasă și oricum este mult mai bun decât ceea ce am
eu.
265
DANDU BRIEL
– Mi-ar place să te mai ajut cu ceva căci am aflat

cum ți-a luat fiul cardul de pensie și am să-l rog frumos
să-l ți-l dea înapoi. Poți să-mi scrii aici, pe carnețelul meu
numele și adresa lui.
– Ar fi o minune să reușiți dar nu știu decât numele,
că eu i l-am dat, dar adresa nu o mai știu că s-a mutat de
la mine, cu cardul meu cu tot și de atunci nu l-am mai
întâlnit.
– Dar un card se poate anula oficial, nu știai?.
– Știam eu ceva, dar am tot sperat că se va întoarce
și m-am gândit că dacă a făcut acest gest probabil că e
disperat și un tată e totuși un tată, eu tot mai sper să
revină.
„Băiatul o duce foarte bine unde este și îi bea toți
banii” a intervenit o entitate.
Mareea a luat carnețelul pe care domnul trecuse, cu
un scris îngrijit, numele, vârsta și ultimul domiciliu al
fiului.
– Atunci ne mai vedem, a spus Mareea și s-a ridicat
și a plecat lăsând pe bancă, frumos așezat costumul.
Domnul, probabil dintr-un reflex de educație s-a
ridicat odată cu Mareea și a salutat-o emoționat.
A doua zi la prima oră Mareea a dat toate ordinele
necesare cu privire la băiatul domnului și spre prânz
treaba era ca și rezolvată. Între timp ea luase legătura cu
șeful securității și l-a rugat să preia ei toată problema și
ea doar să asiste, așa că în fața sediului acestuia s-a oprit
o mașină plină de mascați. Din ea au coborât mai întâi
doi gealați cât casa, care trăgeau de un lanț iar la capătul
lui era un tip, ras în cap, durduliu și plin de tatuaje ca un
gherghef. Tipul era complet dezorientat, îmbrăcat într-un
pantalon de trening și cu un maieu aproximativ curat iar
în picioare avea un fel de papuci din plastic probabil de
266
firmă dar pe care acum îi cam târa pe jos. L-au băgat în

camera de interogatoriu iar ei s-au așezat după oglindă.
Mareea a cerut un răgaz, înainte de a se începe orice
acțiune și a început să-l „citească”. După un timp s-a
edificat și a conceput un scenariu de interogatoriu iar
șeful i-a dat mână complet liberă. Și atunci a început
circul.
În primul rând ușa s-a deschis la cameră și a rămas
așa, într-o poziție incertă. Tipul s-a uitat la cătușele de la
picioare și la modul lor de prindere în pardoseală și a
înțeles că e mai bine să stea liniștit să vadă ce vor ăștia și
ce știu. De pe hol s-a auzit cum cineva striga:
– Începeți în primul rând cu drogurile!
Și iar s-a lăsat liniștea. Pentru el era evident la cine
se referea și deja se jura că nu o să mai intre niciodată în
combinație cu nenorociții ăia care, după ce că l-au umflat
de droguri, l-au făcut și plasator.
„Am scăpat ieftin, s-a gândit tipul, că asupra mea nu
am, în flagrant delict nu m-au prins, deci sunt ca și
scăpat.”
În acest moment în cameră a intrat o polițistă, cu
picioarele cât casa, și i-a pus în față un teanc de hârtie
albă și un pix pe care l-a legat de suportul de pe masă.
Tipul s-a uita la polițistă și a întrebat:
– Despre chestia cu drogurile?
Iar ea i-a răspuns:
– Tu știi cel mai bine și i-a pus pixul în mână, iar el
a început să scrie ca un automat.
Toți cei care îl priveau pe geam vedeau că omul e
foarte inspirat și foile curgeau una după alta. La un
moment dat a strigat:
267
DANDU BRIEL
– Un pahar cu apă se poate? Am terminat, a mai

spus el încântat de capodopera lui.
Aceeași polițistă a intrat, i-a pus în față un pahar cu
apă, din plastic, de unică folosință, adică total inofensiv și
a adunat cu grijă foile de pe masă și a ieșit.
„Acum sunt ca și liber” s-a gândit tipul încântat de
opera lui.
O jumătate de oră nu s-a auzit nici musca. Între
timp șase mașini cu mascați au ieșit în viteză pe poarta
poliției plecând în direcțiile ordonate în conformitate cu
marea turnătorie de pe paginile tipului. Importatori,
plasatori, consumatori, ademenitori, toți erau săltați pe
rând de la locurile indicate cu precizie.
După această pauză, din exteriorul ușii, lăsate iar de
perete, s-a mai auzit altă voce:
– Dar nu a scris nimic de armament!
„Cred că începe partea nasoală, pentru un amărât de
pistol chiar că pot să înfund pușcăria.”
Dar problema nu era pistolul pe care el din lăcomie
și l-a însușit fără acte, ci zecile de puști și pistoale de toate
calibrele pe care le-a plasat pe piață și cu care se făcuseră
chiar omoruri. Echipa de percheziții care a fost în vizită
de lucru în casa lui a pregătit o mică expoziție cu diverse
bunuri găsite la domiciliu, fiecare însoțit de fotografia
locului în care fusese dosit.
„Și în cahlele de la sobă au umblat, băi frate! Uite că
au căutat și în amărâta aia de pisică pe care o îndopasem
pentru expediție, atunci ce să mă mai mir de toate tălpile
de ghete desfăcute doar pentru câteva mărunțișuri.”
Raftul cu expoziția a fost adus pe rotile, ca la marile
restaurante și pus chiar în fața lui peste masă. Totul era
clar și bine prezentat și chiar drogurile roz din burta
pisicii au fost tratate cu toată atenția. Elanul tipului era
268
clar compromis. „Cum dracu au stors ăștia pisica?” Și iar

s-a pus pe scris.
– Cât se mai dă mă acuma pentru furt de card? - s-a
auzit o voce de pe hol.
– Parcă minim zece ani! - s-a auzit și răspunsul.
„Aștia doar nu vorbesc despre cardul lui taică-meu?”
- s-a întrebat el singur.
– Îl am la mine, doar l-am împrumutat, a strigat el
tare să se audă în toată clădirea. L-am predat la intrare.
El m-a rugat să-i scot pensia!
Adevărul este că nimeni nu s-a mai uitat în punga cu
lucruri personale care i s-au cerut la intrare, dar acum i-a
apucat și râsul când au observat că treaba era rezolvată de
la început.
– Lasă că nu strică, așa ați aflat o mulțime de alte
elemente interesante. Să-i mai dați niște foi să scrie că
văd că îi place. Acum el trebuie să restituie toate sumele
pe care le-a consumat după cardul tatălui lui.
– Avem noi grijă de asta, a răspuns polițista care a
tot făcut legătura cu deținutul în devenire.
Mareea a luat cu ea cardul și a văzut că în marea lui
încredere domnul lipise pe dosul lui un mic bilețel cu
codul PIN. Profitând și ea de acest fapt s-a dus la bancă și
a depus o sumă frumușică ce îi putea ajunge în mod sigur
până la următoarea pensie. După această operație a șters
bilețelul respectiv din prudență și avea să-i comunice
codul, să-l țină minte.
Tare s-a bucurat acesta când și-a revăzut cardul.
– Probabil că l-a golit de tot, pensia mea trebuia să
fii intrat de acum două zile. Crezi că nu mai are nevoie de
bani?
269
DANDU BRIEL
– Cu siguranță nu, el are o viață asigurată, mai ales

de acum în colo.
– Mă bucur să aflu că e bine!
– E foarte bine și nu i se poate întâmpla nimic rău.
– Să știi că întotdeauna a fost un băiat descurcăreț,
îi învârtea pe toți cum dorea!
– Acum e puțin invers dar nu contează, bine că e
sănătos și o să aibă prieteni mulți.
– Da, era foarte prietenos, a răspuns domnul fără să
înțeleagă nimic din ultima parte a dialogului.
„Te-ai descurcat minunat!”
„E o mare bucurie să poți ajuta pe cineva.”
„Să mai treci pe la el să cunoaștem și părerea ta cu
privire la modul lui de evoluție și la adaptarea la noua
viață”
„Și eu sunt curioasă să văd cum se continuă toată
treaba. Dacă exeperimentul reușește voi ați putea să
faceți mult bine pe acest pământ.”
„Așa este dar nu este singura planetă de care ne
ocupăm.”
„Cum adică?”
„Foarte simplu, în timp ce noi stăm de vorbă, doar o
mică parte din mine participă iar altele sunt angrenate în
diverse locuri din univers, tot cu muncă de cercetare.”
„Dar voi nu existați, pur și simplu, pentru a vă trăi
viața?”
„Exact asta e viața noastră, munca de cercetare.”
„Și toți, de acolo, faceți cercetare?”
„În majoritate da, atunci când nu ne odihnim.”
„Dar de ce vă odihniți, obosiți?”
270
„Nu, noi nu obosim ci doar ne consumăm energia și

trebuie să ne reîncărcăm.”
„Și cum o faceți că doar nu vă băgați în priză?”
„Mă bucur că ai simțul umorului, noi ne reîncărcăm
oprind orice activitate și regenerându-ne starea inițială.”
„Am înțeles și sper ca eu să nu am nevoie de așa
ceva, adică să opresc orice activitate doar pentru a mă
regenera.”
„Tu acum ești ființă umană și ființele dorm, noi mai
vorbim cu voi prin vise dar majoritatea nu pricep nimic
din ele și le uită imediat.”
„Bine atunci, am să încerc să rețin ceva din vise și să
văd ce-mi spuneți.”
„La tine nu e cazul că dacă vrem să-ți spunem ceva o
facem direct mental, eu mă refeream la oamenii normali.”
„Am înțeles, la revedere!”
„Niciun, la revedere, că noi suntem permanent în
legătură.”
„Mă scuzi, nu m-am obișnuit încă.”
271
DANDU BRIEL
Dincolo
Mareea s-a trezit într-o zi cu ideea fixă de a vedea ce

poate să facă cu procedura care i-a fost transmisă de
entități pentru a le face o vizită. Totul era foarte clar așa
că imediat ce a ajuns la sediu s-a gândit să încerce să iasă
ca spirit din trupul fizic și să încerce o vizită la noile ei
cunoștințe.
S-a retras într-o cameră perfect izolată, dar care
avea camere video, unde putea fi urmărită și monitorizată
în cazul unor nereguli, s-a întins pe un pat ca cele din
cabinetele medicale și s-a relaxat. Procedura spunea că
după relaxare se poate încerca o ieșire din corpul fizic, cu
mare grijă și fără ca ceva să fie forțat. Toți oamenii ies din
corpul fizic în timpul somnului și se plimbă peste tot, pe
unde îi duc visele, dar procesul este inconștient iar acum
ea încerca un fel de vis conștient.
Probabil că și era concepută pentru astfel de
fenomene că nu a durat mult și în urma propriei intenții,
a simțit cum se ridică de pe pat. Senzația era corectă
numai că ea nu se ridica de pe pat cu corpul fizic și asta s-
a văzut imediat după ce a mai urcat. În momentul în care
a ajuns la circa un metru și ceva de pat s-a întors cu fața
272
în jos și și-a văzut corpul care parcă dormea. Era evident

că numai spiritul ei ieșise la plimbare nu și corpul ei fizic.
„Și acum ce mă fac?” s-a întrebat Mareea, fiind la
prima ei experiență de decorporalizare.
Nu mai avea nicio idee, ce ar putea să facă mai
departe.
„Atunci să mă mai ridic puțin” S-a gândit ea și fără
să mai aștepte alte indicații s-a ridicat până la tavan. Dar
probabil că nu știa încă să frâneze și a trecut prin el fără
să vrea, atunci a înțeles exact ce însemnă să ai un corp
spiritual, poți să te strecori pe unde vrei. La etajul în care
a ajuns era un fel de sală de studiu în care mai multe
persoane stăteau liniștite și citeau la mese. Mareea a
trecut chiar prin una din acele persoane și a ajuns
deasupra capului ei. S-a uitat în jos și a văzut foarte clar
ce carte citea și a putut chiar să citească câteva fraze de pe
pagina deschisă.
„Ce frumos!” şi-a spus ea în gând. „Să mai urcăm!
vreau să ajung deasupra casei.”
A fost suficientă exprimarea dorinței și iată ca a
ajuns deasupra acoperișului clădirii și de acolo se vedea
toată casa, curtea și chiar o mașină care tocmai trăgea la
peronul intrării. Numai ea pe ea nu se vedea.
„Se pare că pot ajunge instantaneu acolo unde îmi
doresc.”
Gândul următor s-a îndreptat spre prietenul ei
Sfiosul și în aceeași clipă a fost lângă el, era la alt examen,
dar nu scria nimic ci se gândea. Mareea a aruncat o
privire pe subiectul de examen și s-a gândit că nu are rost
să piardă atâta timp cu niște fleacuri și a intrat în mintea
lui unde a lăsat un pachet cu informații utile și chiar
foarte rare despre subiectul respectiv. În clipa în care a
273
DANDU BRIEL
văzut că Sfiosul a început să scrie cu frenezie a plecat

liniștită mai departe și s-a dus la mama ei.
Aceasta era acasă și cosea la mașină niște lucrușoare
pentru bebeluși.
„Dar pentru cine se pregătește ea?” s-a întrebat
Mareea știind că ea este singurul copil al ei. Apoi tot ea a
concis:
„E clar că se plictisește și își face de lucru în
speranța unui viitor nepot.”
Surprinsă apoi că s-a gândit la un băiețel a început
să râdă singură fără sunete că nu avea și corzi vocale. Era
evident că mama ei pregătea trusoul unui băiețel după
culorile materialelor.
„Să fie într-un ceas bun” a gândit Mareea și a plecat
după tatăl ei care era în timpul serviciului într-un oraș
apropiat. Toate mutările se produceau instantaneu și așa
a ajuns în casa unei doamne, foarte elegante dar destul de
lejer îmbrăcate care se făcea că se minunează de aparatul
de prăjit pâine pe care el îl prezenta în acel moment.
Mareea a fost mereu uimită de modul în care tatăl ei știa
să-și vândă produsele și mai ales de felul în care găsea
cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie calitățile, așa
că a rămas să îl asculte.
Cel mai ciudat era că doamna gazdă nu era cu
mintea concentrată pe produs și avea în cap tot felul de
scene erotice din care aparatul de prăjit pâine nu făcea
parte.
După ce și-a terminat prezentarea el s-a oprit și a
privit spre gazdă să-i afle părerea dar aceasta tocmai a
ieșit și s-a întors cu o tavă cu un serviciu de cafea, exact
cu piesele necesare pentru ei doi și l-a pus pe măsuța din
fața lui. Desigur că aplecarea spre masă a făcut-o chiar în
ochii lui iar decolteul ei i s-a înfățișat în toată
274
splendoarea. După aceea a urmat o așezare pe fotoliu,

picior peste picior, foarte bine executată și la care orice
mielușel ar fi devenit taur de coridă. Mareea a trecut și
prin mintea tatălui ei și a văzut că situația era cam pe
muche de cuțit iar privirea lui nu se mai dezlipea de pe
pulpele ei și a intervenit dur.
Doamna s-a ridicat brusc, s-a dus la geantă, a scos
portofelul, a numărat exact cât i s-a spus pentru
prăjitorul de pâine, apoi a ieșit din încăpere și până s-a
terminat cafeaua era gata îmbrăcată de plecare după alte
cumpărături. El și-a dat seama că ceva s-a terminat, nu a
priceput unde a greșit și nici nu a mai avut timp să
filozofeze pe tema asta că era deja în fața casei pe trotuar
și îi făcea semne doamnei care pleca cu mașina ei. S-a
îndreptat și el spre mașina lui nouă și sport și în timp ce îi
dădea cheie se gândea că efectul mașinii lui și-a făcut
datoria.
„Era frumos să mai urmeze ceva dar e foarte bine și
așa.” Vânduse tot ce avea și acum trebuia să plece să facă
rost de marfă nouă.
„Tu ce faci? - a auzit Mareea în cap.„Ai plecat spre
noi și ai uitat de ce ai plecat?”
„Chiar că aveți dreptate” a răspuns ea, „m-am luat
cu altele, cum ajung la voi?”
„La fel cum te-ai dus și în alte părți.”
„Adică mă gândesc la voi și gata?”
„Exact!”
„Atunci, așa să fie, doresc să ajung la voi, acum!”
Parcă nimic nu s-a schimbat. Era liniște. Încă nu-și
dădea seama unde se află, se uita în jurul ei dar nu vedea
nimic deosebit.
„Unde te uiți și ce vrei să vezi?”
275
DANDU BRIEL
„Să vă văd pe voi, unde sunteți?”

„Dacă încerci să ne vezi nu vei reuși nicodată,
suntem aici, pe noi trebuie să ne gândești.”
„Chiar sunteți?”
„Desigur, stăm și ne uităm la tine cum te agiți și n-ai
stare.”
„Și cum ar trebui să fac?”
„Să te relaxezi, și să-ți deschizi mintea atât de mult
încât să încăpem și noi în ea.”
„Asta cu relaxatul e simplu dar restul e încă
complicat, uite că mă relaxez!”
„ Mai mult, mai mult și mai mult!”
Mareea s-a relaxat cât de mult a putut dar degeaba.
„Tu te relaxezi doar fizic, adică te ocupi de corpul pe
care l-ai lăsat jos dar trebuie să te relaxezi și mintal, să-ți
lași mintea să plece unde nu a mai fost niciodată!”
„Am înțeles!”
Din acel moment și-a deschis complet mintea, a
oprit toate gândurile și a făcut loc noilor imagini. Totul
parcă s-a limpezit, era în mijlocul unei lumi nebănuite și
nespus de frumoase. Predomina lumina și se distingeau
tot felul de contururi, de pete, de culori, de fire luminoase
care le legau pe toate și de fleșuri de lumină. Așa ceva nu
mai văzuse niciodată, nici măcar în vis!
„Acum văd foarte multe dar nu pricep nimic din
ceea ce este în fața mea!”
„Pentru că ai suprapus imaginile, tu vezi totul de jur
împrejur dar ai adus toate imaginile în fața ta în loc să le
lași la locul lor. Încearcă să gândești imaginea circular
peste tot și chiar sus și jos dacă poți.”
„Complicată treabă!”
„Până te obișnuiești!”
276
„Dacă mă gândesc că sunt în altă lume și că în loc să

văd, ca și cum aș avea ochi, mai mult trebuie să înțeleg
ceea ce este aici parcă mi se mai limpezesc imaginile
mintale.”
„ Ești pe drumul cel bun, concentrază-te pe mine
Marele Master!”
„Cuvintele tale îmi sunt foarte clare și dacă mă
gândesc numai la tine pari a fi ca o apă, dar ești peste
tot.”
„Foarte corect, așa și sunt, aici și peste tot, un gând
care nu are limite.”
„Dar altele ca tine unde sunt?”
„Tot aici și deasemenea peste tot ”
„Cred că o să mă doară capul!”
„Nu că aici n-ai cap și gândul nu doare!”
„A fost așa o vorbă, de corp fizic, mai glumim și
noi!”
„Bine, nu-i problemă, vrei să vedem ce mai face
cerșetorul tău?”
„Putem?”
„Putem orice!”
„Și cum procedăm?”
„Noi suntem gânduri deci ne ducem direct deasupra
lui.”
„Acum?”
„Chiar acum!”
Mareea s-a trezit că plutește pe deasupra amicului ei
și vede cum acesta stătea cu ochii închiși, rezemat de
bancă, cu mâna pe o carte și cu un deget între file.
Probabil că se odihnea. Câțiva porumbei ciuguleau la
picioarele lui un fel de semințe iar o fetiță se uita mirată
277
DANDU BRIEL
cum aceștia stăteau și pe bancă de parcă erau niște colegi

de conversație.
„Văd că poartă costumul de la mine și parcă și-a mai
aranjat barba.”
„Ai să te minunezi că și-a revenit aproape complet și
progresează pe zi ce trece.”
„Mi-ar place tare mult să facă ceva deosebit cu viața
lui.”
„Așa o să facă dar acum trebuie să te întorci la loc
pentru că plecările astea nu au limită de timp și lumea
deja este îngrijorată că nu te mai miști, oricând poți intra
și astfel în legătură cu noi”
„Atunci la revedere și ne mai gândim unii pe alții!”
„La revedere, rămânem împreună.”
Cei din sediu au respirat ușurați atunci când au
văzut că se ridică de pe pat și merge spre ușă. Probabil că
ceea ce a făcut ea acolo era peste puterea lor de înțelegere
așa că nu au asaltat-o cu întrebările. Doar Liderul a zis:
– A fost bine?
– Minunat, i-a răspuns Mareea, a fost o vizită utilă.
E chiar altă lume!
După ce s-a întors acasă Mareea a ieșit din nou la
plimbare în parc cu gândul să se întâlnească cu amicul ei
cerșetorul. De cum s-a apropiat și-a dat sema că nu mai
putea să se gândească la el ca la un om amărât. Acesta era
elegant în noul costum, cu barba scurtată și părul la fel și
parcă o și aștepta.
– Bună, mă bucur că te văd, am înțeles că ești foarte
ocupată.
– Asta cam așa e, nu prea am timp și trec mai rar pe
aici dar mă bucur să văd că ești bine.
278
– Am făcut și eu un calcul la pensia de pe card și am

observat că am mai mulți bani decât ar fi trebuit din
pensiile trecute, mă gândesc că băiatul ăla s-a sacrificat
să-mi pună bani pe card și eu l-am gândit de rău.
– Nu ai zis că ai un băiat foarte bun, poate că așa își
achită el datoriile către tatăl lui care l-a îngrijit atâția ani.
Nu a vrut să-i spună că nu mai avea nimic pe card și banii
sunt de la ea.
– E posibil, nu m-am gândit, poate că totuși se
întoarce acasă.
– Stai liniștit și ocupă-te de tine că el e foarte prins
acuma acolo unde locuiește.
– Atunci mă bucur că e bine și o să-mi văd de
treburile mele. Ieri am fost în parc în zona unde mai stă
lumea de vorbă și am luat și eu cuvântul, nici nu știu ce
mi-a venit, și toți au rămas cam cu gurile căscate, nimeni
nu se aștepta să știu atâtea chestii și mai ales să le dau
atâtea sfaturi.
– Și despre ce le-ai vorbit?
– Culmea, despre conștiință.
– Și ai știut ce să le spui?
– Chiar sunt total surprins ce vorbe am putut să
scot, ce citate am dat și ce comparații am putut să fac. Am
citat din cărți de care nici n-am auzit. Dar am știut că
sunt foarte sigur pe ceea ce spun.
– Poți să te mai duci acolo dacă ai plăcere.
– Chiar așa o să și fac, simt cum crește în mine o
dorință imensă de a ajuta alte persoane și de a-i învăța
cum trebuie să-și trăiască viața.
279
DANDU BRIEL
– Poate că într-o zi treci pe la noi că stăm destul de

aproape, l-ai cunoscut pe băiatul cu care am mai venit în
parc?
– Da, frumos bărbat și am impresia că vă și potriviți.
– Să sperăm, că de frumos e chiar frumos, acum are
examene mai multe, dar după ce le termină te așteptăm la
un grătar.
Mareea era încântată de modul în care arăta fostul
ei cerșetor și nu mai contenea să se bucure că ea a fost cu
ideea transformării lui.
„Voi ce părere aveți, nu s-a schimbat mult?” şi-a
întrebat ea entitățile.
„Este pe drumul cel bun, ne-a plăcut și nouă cum s-a
dus în mijlocul oamenilor și le-a vorbit și atunci chiar am
fost atenți să-i furnizăm cât mai multe cunoștințe să nu se
facă de râs.”
„Nu cred că cineva îl mai poate asocia cu starea lui
veche de cerșetor?”
„Asta în niciun caz, chiar cineva a adus vorba despre
fostul cerșetor și el era de față și altul a zis că aplecat din
cartier și așa s-a încheiat discuția, iar el nici nu a tresărit,
de fapt noi i-am șters o mare parte din memoria acelei
perioade.”
„Ați făcut foarte bine, să sperăm că totul va avea un
curs fericit și pozitiv.”
„Altfel nici nu are cum să fie, va intra în lumea ta ca
un prieten de familie.”
„Mă bucur să aud asta mai ales că este o persoană cu
totul deosebită.”
„Și așa va fi!”
280
Mareea s-a întors acasă dar nu a apucat să intre că a

sunat telefonul. Nu era un sunat ca de convorbire ci
alarma de la sediu care îi spunea să ajungă imediat acolo
și a și plecat. Cum a ajuns și-a dat seama că se petrecea
ceva neobișnuit, băiatul cu ochii negri era în mijlocul sălii
de joc iar în jurul lui toată conducerea și fetele din gardă.
– Ce se petrece? - a întrebat ea înainte de orice
cercetare.
– Nu știm, a intrat într-un fel de transă și nu mai
iese din ea. Nu reacționează la absolut nimic și nici nu
vrem să-l bruscăm în vreun fel.
Mareea s-a apropiat de băiat, care stătea întins pe
un pat, un fel de canapea, și nu scotea un sunet. Ochii lui
erau perfect închiși. Mareea a intrat imediat în mintea lui
și acolo avea loc un dialog la care desigur că cei prezenți
nu erau parte.
„Nu o să te doară nimic, trebuie doar să stai
nemișcat și noi vom face totul de aici.”
„Dar de ce nu mă lăsați așa cum sunt acum?”
„Pentru că tu ești un experiment foarte important
pentru noi și acum a sosit momentul să te dezvolți, nu
vrei să ajungi și tu mare ca Mareea?”
„Cum să nu, vreau, dar dacă mă defectați sau ceva
nu merge și mor?”
„În primul rând că tu nu poți să mori și în cel mai
rău caz rămâi așa cum ești acum.”
„Și cât durează operația?”
„Foarte puțin, este ca și cum am deschide un
robinet, doar că nu putem să te activăm cu atâta lume în
jurul tău, trebuie să rămâi singur cu Mareea.”
281
DANDU BRIEL
„Cred că a auzit, că este lângă mine, o să le spună

ea.”
„Rezolv imediat și tare mă bucur că s-a luat această
hotărâre și că o să te dezvolți normal” a intervenit
Mareea.
„Poate nu chiar normal, deoarece a fost frânat foarte
mulți ani și la început va fi o creștere mai vizibilă, iar apoi
va intra în normal, dacă vrei pregătește-i niște haine cam
cu cinci ani mai mari, ca la vreo cinsprezece ani, să fie
lângă el.”
Mareea a terminat discuția care a durat exact câteva
secunde fără ca cineva să-și dea seama și imediat a dat
ordine pentru noua îmbrăcăminte. Nimeni nu a
comentat. A rugat apoi ca toată lumea să iasă afară și să
treacă în camera de supraveghere. Fetele din gardă i-au
adus chiar un costum specific, de al lor, ce au găsit și ele
imediat și apoi au ieșit.
Ea s-a așezat lângă el și îl privea curioasă cum stătea
perfect nemișcat.
„Mare Master suntem gata!” a anunțat ea.
„Atunci începem! Te rog să-l ții de mână, ne ajuți
foarte mult.”
L-a apucat de mână și au așteptat amândoi
urmarea. O vreme nu s-a petrecut nimic, apoi corpul
băiatului a început să se încingă și ea simțea fierbințeala
chiar în mâna ei.
„Simți căldura?”
„Foarte clar!”
„Încearcă să-i simți pulsul și când ajunge la o sută ia
mâna de pe el!”
282
Inima băiatului, a început să-i bată foarte tare și

repede iar Mareea învățată cu astfel de scene de la cabinet
a numărat exact și la o sută a luat mâna de pe el. A auzit
un oftat greu și apoi a văzut cu uimire cum picioarele
băiatului se lungesc încet, încet și îi ies din pantaloni, la
fel și mâinile din mâneci, deja era cât canapeaua și
Mareea s-a gândit că mai bine îl muta de la început pe o
masă mai lungă, dar s-a oprit. Atunci a făcut un semn să
vină o fată din gardă și împreună cu ea i-a dat toate
rupturile de haine, care plezniseră, jos și l-au îmbrăcat
amândouă în costumul de luptă al fetelor. Îi venea ca
turnat. Fata din gardă a ieșit la semnul ei și ea a rămas
lângă el. Îl privea extrem de curioasă pentru că pe fața lui
parcă se ghiceau niște tulee, ca un puf și o urmă de
mustăcioară.
„Chiar că a crescut băiatul ăsta!” ae exclamat
Mareea încântată de frumusețea de flăcău care stătea
liniștit pe canapea.
„Și asta nu-i nimic, mai avem o surpriză!”
„Nu mai observ nimic, doar că e cam netuns și
trebuie imediat să mergem la frizer.”
„Atunci poți să-l trezești și să-l privești cu atenție!”
Mareea l-a atins ușor pe mână și el s-a întors pe
partea cealaltă ca și cum ar mai fi vrut să doarmă. Dar
imediat s-a întors spre Mareea, s-a întins cât era de lung,
și a deschis ochii.
„Asta da surpriză! - aproape a strigat Mareea, l-ați
schimbat cu totul!”
Băiatul din fața ei o privea cu niște ochi albaștri,
foarte frumoși, ciudat de albaștri și se minuna de mirarea
fetei și nu-i înțelegea rostul.
283
DANDU BRIEL
„Ne-am gândit că dacă tot îl refacem să corectăm și

greșeala de la început când l-am creeat după băiatul ăla
cu ochii închiși, de i-am făcut ca la noi complet negri. Ce
părere ai? Aveam și cu albastru în depozit”
„Arată splendid! E minunat ce ați făcut, înțeleg că
acum el este ca un om normal doar că are în plus și
însușirile mele.”
„Exact, nu poate fi deosebit de un om normal iar în
plus este extrem de inteligent având acces la toate
informațiile din univers și după o vreme o să-l lăsați liber,
în lume să vedem cum se descurcă, adică să aibă jobul
lui.”
„Îl putem face un fel de colaborator permanent așa
cum sunt și eu.”
„Este foarte bună ideea și așa o să ai unul ca tine în
apropiere pentru orice nevoie.”
– Ridică-te acum în picioare să nu creadă lumea că
ai înțepenit pe canapeau aia, uite că ești cât mine acum.
– Ce chestie, ăștia chiar m-au făcut mai mare și ce
elegant sunt!
– Și asta nu-i nimic, a spus punând în fața lui o
oglindă.
– Sper că nu m-au pocit! Vai de mine ce frumos
sunt, dar crezi că or să-mi rămână așa albaștri?
– Bineînțeles. Așa vei fi de acum în colo, întoarce-te
să te privească toată lumea.
La chemarea ei toți cei din spatele ecranelor
veniseră în sală și se uitau la el ca la o mare descoperire.
– Așa frumos nu ai fost niciodată, parcă și pielea
este mai albă și văd și niște tulee de barbă, ce băiat mare.
Dar nu te-a durut?
284
– Nu am simțit nimic de parcă mi-a luat cineva

corpul și mi l-a dat acum înapoi.
– Mi-au spus că acum ai aproape șaisprezece ani și
de acum o să crești normal.
– Cred că trebuie să-ți dotăm sala cu ceva
instrumente de forță, spaliere, haltere, gantere să-ți faci
un corp perfect de atlet.
– Vă mulțumesc foarte mult și vă sunt veșnic
îndatorat, fără voi eram și acum la circ și-mi dădeam cu
cuțitul peste degete.
– O să-ți cumpărăm mâine niște haine de băiat că
acum, după cum vezi, am împrumutat ceva de la fete.
– Pot să merg și eu la cumpărături?
– Sigur, dar am să-ți aduc ceva îmbrăcăminte de la
prietenul meu să nu ieși așa pe stradă.
– Abia aștept!
Acasă Sfiosul, care tocmai terminase examenele,
făcuse un fel de masă festivă și cum a intrat Mareea a avut
parte numai de surprize.
– Am vorbit cu tatăl meu adoptiv, grădinarul și i-am
promis că trecem pe la ei în vizită, s-a bucurat foarte mult.
– Eu îți propun să termini și ultimul examen să-ți iei
diploma de specialist și apoi să mergem, așa ai mai multe
motive, unul licența și doi să mă prezinți și pe mine.
– Eu cred că pe primul loc ești tu și apoi licența, dar
sunt de acord cu tine și o să-i anunț că mergem la ei luna
viitoare, nu cred că se supără dacă mai avem puțin de
așteptat.
– După ce termini facultatea nu cred că mai poți
merge la prietenul tău să repari calculatoare și trebuie să-ți
găsim un angajament ca lumea.
285
DANDU BRIEL
– Chiar de asta mă ocup și eu. Au fost pe la facultate

câțiva reprezentanți de la mai multe institute de cercetări
și am chiar propuneri de angajare.
– Să vorbim, când avem timp de fiecare în parte să-ți
spun și eu părerea mea.
– Chiar doream să te rog să faci treaba asta.
– Acum să mâncăm că mâine am de făcut
cumpărături cu noul nostru coleg care a provenit din
vechiul coleg. Mareea i-a povestit pe scurt, în câteva
cuvinte, cum a fost transformat băiatul cu ochi negri în
băiatul cu ochi albaștri.
– Foarte interesant ce-mi spui și cel mai curios este
că nu e vorba de reparat un robot ci de transformarea unei
ființe la alt nivel de dezvoltare.
– Sunt multe de povestit dar o să lăsăm pe altă dată.
Acum dormeau amândoi în același pat și Mareea se
programa de seara ca nu cumva să-i facă vreun rău dacă o
atinge. Până acum nu au fost probleme și el era singurul
care se putea apropia de ea fără să aibă urmări neplăcute.
Așa că s-au sărutat și s-au culcat îmbrățișați.
Dimineața cum a ajus la sediu Mareea a văzut că era
așteptată de băiat și de o însoțitoare din gardă.
– Vrei să mergi și tu cu noi?
– Mi-ar face mare plăcere, a spus ea și nu-și mai lua
ochii de la băiat.
– Să mergem atunci cu mașina mea.
– E perfect așa.
Cu Mareea la volan au plecat spre oraș. Nu aveau
mult de mers și în circa o jumătate de oră au și ajuns la
primul magazin. Vânzătoarele l-au asaltat pe băiat și care
mai de care îi prezentau costume, cămăși, pantaloni și tot
286
felul de încălțări de la cele de sport la cele elegante. Toată

dimineța au colindat prin magazine și el chiar a lăsat
hainele pe care i le-a adus Mareea și s-a îmbrăcat cu ce i se
părea lui mai modern. Peste tot, Mareea și el făceau furori
cu ochii lor albaștrii, ciudat de albaștri.
– Știi că eu nu mi-am cumpărat niciodată ceva de
îmbrăcat, la circ, primeam tot felul de zdrențe ca să nu ies
din rolul meu de orb sărman și să impresionez spectatorii.
– Și acum nu te simți mai bine?
– Parcă sunt în altă lume, nici acum nu-mi vine să
cred că suntem împreună, sper să fim cât mai mult timp
prieteni și colegi.
– O să fim, i-a răspuns Mareea.
La întoarecera la sediu toată lumea i-a aplaudat
pentru noua înfățișare și cu toții și-au dat seama că se
petrec lucruri minunate chiar în aceste timpuri.
287
DANDU BRIEL
Vizita la grădinar
Luna a trecut repede și iată că a venit marea zi în

care puteau să meargă în vizită la tatăl adoptiv al
Sfiosului și la soția acestuia. Mareea s-a sfătuit cu
prietenul ei, chiar cu o zi înainte și l-a rugat să accepte să
meargă și băiatul cu ochi albaștri cu ei, să simtă și el ce
înseamnă o viață de familie și să mai iasă puțin în lume.
S-au suit toți trei în mașină la Mareea și au pornit la
drum. Nu aveau foarte mult de mers și pe drum au
ascultat muzică și au tot sporovăit de una și de alta.
Mareea mai vorbea prin gând câteodată cu băiatul și îi
explica cum este relația ei cu Sfiosul și de ce el nu poate
să vorbească cu gândul, pentru că era un om normal.
Sfiosul privea liniștit pe geamul mașinii și nu a
sesizat dialogul dintre cei doi. El credea că așa mai tace
lumea la drum.
După o vreme au ajuns într-o localitate micuță cu
case foarte îngrijite și cu niște curți la față de parcă ar fi
trebuit să participe la un concurs local. Casa grădinarului
era chiar în centrul localității amplasată într-un spațiu
larg și primitor. Au intrat cu mașina în curte și au văzut
de la distanță un bărbat înalt care stătea pe prag alături
288
de o doamnă minionă dar legatura dintre ei era evidentă.

Au oprit, au coborât din mașină și s-au apropiat iar în
acel moment bărbatul și-a ridicat privirea spre ei. Nu se
putea surpriză mai mare, ochii bărbatului erau de un
albastru cu totul deosebit, ciudat de albastru. Mareea s-a
uitat spre băiat și și-a dat seama că și el a înțeles totul și
apoi a înaintat cu mâna întinsă spre ei.
– Mă bucur foarte mult să vă cunosc, mi-a vorbit
mult despre dumneavoastră.
– Să sperăm că de bine, a răspuns doamna, în timp
ce strângea mâna fetei. Era evident că o plăcea și asta mai
ales datorită ochilor ei.
A rămas și ea puțin uluită atunci când a observat că
și băiatul avea ochi la fel ca soțul ei, dar și-a revenit
repede și i-a poftit în casă. Mergând spre camera de
primire, Mareea a avut câteva secunde în care nu trebuia
să fie atentă și a întrebat entitățile:
„Și el e ca noi”
Răspunsul a venit imediat.
„Da, este vreo problemă?”
„În niciun caz, a răspuns Mareea, am impresia că fac
parte dintr-un mare plan.”
„Întotdeauna ai fost într-un mare plan”
„O să vă mai contactez după vizită, că devine din ce
în ce mai interesant.”
„Noi suntem permanent aici cu ochii pe tine,
relaxează-te și bucură-te de vizită”
Dialogul a încetat și toți au intrat într-un fel de
cameră mare, elegant mobilată și au fost invitați să ia loc.
Mareea era încântată de gazde și mai ales după ce a aflat
că domnul este din aceeași lume cu ea. Sfiosul era
bineînțeles ca la el acasă și se vedea bine că știe locurile,
289
DANDU BRIEL
era foarte vesel și parcă simțea altfel totul. Mareea nu-și

mai lua ochii de la el și era și ea fericită văzându-l așa.
Toți se uitau unii la alții până în momentul în care gazda
i-a întrebat:
– Doriți să gustați ceva că sunteți după drum, lui
știu că îi plac clătitele și le am calde.
– Nu mulțumesc, poate un pahar cu apă, a răspuns
Mareea.
– Vă aduc imediat!
– Mă bucur că ați venit și cu Marten, a spus domnul
privind spre băiat.
– Nici nu știam că îl cheamă așa, a spus mirată
Mareea care nu s-a ocupat de loc să-i citească gândurile
domnului.
– Păi cum să-l cheme, așa cum pe tine te cheamă
Mareea, pe el îl cheamă Marten iar pe mine Marat.
– Acesta este prenumele dumneavoastră? Cam
semănăm pe undeva, a spus Mareea zâmbind.
– Semănăm peste tot, a răspuns domnul și nu
degeaba ne aflăm azi împreună.
– Asta e sigur, a răspuns fără să-l întrebe nimeni și
Sfiosul!
„El știe ceva? - a riscat o întrebare mintală Mareea,
evident adresată domnului.
„Nu știe și nici nu trebuie să știe decât esențialul!”- a
răspuns acesta zâmbind și chiar puțin surprins.
„Nici dumneavoastră nu puteți fi atins fără voie? – a
întrebat Mareea curioasă.
„Evident și fac chiar mai urât decât tine.”
„Dar de unde știți cum fac eu?”
„În primul rând te rog să-mi vorbești ca unui frate
mai mare nu ca unui bunic și apoi te-am citit.”
290
Avantajul discuțiilor mintale era că ele se

desfășurau în fracțiuni de secundă, fără ca cineva să-și
poată da seama. Băiatul, adică acum, Marten era la
curent cu tot ce se întâmpla în lumea gândurilor dar
stătea la locul lui și lăsa oamenii mari să-și vadă de
treabă. Acum abia se simțea și el într-o familie. Avea un
respect deosebit pentru Mareea și îl simpatiza și pe
prietenul ei pe care l-a cunoscut azi. Bine că cei de la
sediu nu au avut nimic împotrivă să meargă în vizită
împreună cu ea. Era foarte mulțumit.
–Am adus și apa și clătitele că poate mai vrea cineva
să guste din ele.
– Sunteți deosebit de amabilă și ne bucurăm mult să
fim aici împreună.
Sfiosul nu a mai stat să fie invitat de două ori și s-a
servit cu clătitele calde amintindu-și de clipele copilăriei
fericite petrecute în această familie.
– Eu vă propun să ieșim puțin la plimbare prin
grădină cât timp el mănâncă clătite și mai stau de vorbă
că nu s-au văzut de mult. „Mi-ar face mare plăcere dacă
am continua să vorbim puțin și mintal că aici nu prea am
cu cine să conversez așa”
„Nu-i problemă doar că ei se uită la noi și ne văd
cum tăcem și ne plimbăm, să nu li se pară curios.”
„Ai dreptate Mareea și oricum de acum înainte vom
putea lua legătura oricând și de oriunde, totul este să
respectăm Marele Plan.”
„Pentru mine este un termen nou și am senzația că
nici venirea noastră aici nu este întâmplătoare.”
„Amândoi aveți dreptate, îmi permiteți să intervin,”-
s-a făcut simțit un gând de dincolo.
„Ce vrei să spui?” – a întrebat Mareea.
291
DANDU BRIEL
„Toți trei faceți parte din Marele Plan și acum am

reușit să vă adunăm la un loc.”
„Adică, eu și cu Sfiosul nu am venit aici pentru a
face o vizită părinților lui adoptivi?”
„La prima vedere exact de asta ai venit și cu
Marten.”
„Și la o a doua vedere?- a întrebat Mareea.
„O să ți se explice totul.”
„Ai auzit ce mi-a spus?”- s-a întors ea spre gazdă.
„Bineînțeles că suntem ca la audioconferință.”
„Atunci să stăm pe banca asta și să lămurim niște
lucruri”- a spus Mareea.
– E chiar plăcut afară și de acum putem să vorbim
normal că toți ochii sunt pe noi iar eu cred că am făcut
destul antrenament.
– Ai aflat că te cheamă Marten, ce părere ai? – s-a
întors ea spre băiat.
– Îmi place foarte mult, mai ales că avem nume
asemănătoare ca într-o familie și aici e foarte frumos,
abia aștept să văd ce ne mai așteaptă.
– E destul de simplu, a intervit grădinarul, noi avem
o anumită misiune și trebuie să începem să ne ocupăm de
ea.
– Abia aștept detaliile, cine ne spune despre ce este
vorba?
– Chiar eu, dacă tot ne-am întâlnit.
– Apropo de asta, totuși cum s-a făcut de ne-am
întâlnit că niciunul din noi nu a planificat nimic, a mai
spus Mareea.
– Asta este cel mai simplu de explicat, după ce te-ai
născut tu s-a născut și băiatul nostru căruia voi îi spuneți
Sfiosul...
292
– Și cum să-i spunem?

– Tot așa, e foarte bine, așa și este de felul lui,
niciodată nu am știut numele lui adevărat și e bine că
acum are unul.
– Totuși o să aibă nevoie de acte și de un nume
oficial pentru contracte.
– Asta chiar că nu e nicio problemă, se fac într-o oră
și sunt perfect valabile. Ai văzut cum ți-au făcut un
pașaport nou la sediul central, tot așa e și în cazul lui.
– Dar cum am ajuns eu să-l cunosc, eu zic că a fost o
pură întâmplare.
– Chiar o întâmplare a fost că tu ai început să mergi
la consultații la pușcărie și el era pe stradă și aici s-a
lucrat foarte elegant ca să intre și el puțin la pușcărie și să
vă cunoașteți și apoi să ajungeți împreună aici.
– Cum adică s-a lucrat elegant?
– A fost extrem de simplu să lăsăm o sacoșe cu
lucruri furate în drumul lui iar în clipa când a ajuns chiar
lângă ea a apărut baba care l-a rugat să i-o păzească după
care a dispărut și a apărut poliția.
– Am înțeles că baba chiar a dispărut și nu a fost
găsită nici pe înregistrările camerelor de luat vederi din
zonă.
– Nici nu avea cum că era o hologramă de ultimă
generație, nu putea fi filmată ci doar văzută.
– Asta chiar nu mi-a trecut prin cap.
– Poate că baba era ca noi și se putea face nevăzută!
- a zis și Marten.
– Cred că ar fi fost complet ciudat să vezi o baba
care se dezbracă complet în mijlocul drumului și dispare
sau să vezi niște haine de babă care circulă fără cap, că
era invizibil și pleacă agale pe stradă, mă faci să râd,
293
DANDU BRIEL
chestia cu holograma e cea mai potrivită. Și așa am

înțeles că ne-am cunoscut noi doi dar pe el, pe Marten,
cum de am fost să-l scot de acolo.
– Aici treaba s-a complicat deoarece inițial circul, cu
el cu tot trebuia să facă un turneu și pe la voi, în zona
sediului și de acolo era simplu de extras dar totul s-a
anulat și atunci a fost necesar să primești acea misiune și
să-l aduci personal.
– Și dacă nu mă trimiteau pe mine?
– Ar fi însemnat că noi nu știm să ne facem treaba!
– Am înțeles acum să vedem ce facem mai departe.
– Intrăm pe traseul convenit și înființăm o fundație.
Aceasta e misiunea noastră comună.
– Asta e ceva ca o firmă, cu acte, cu contabilitate cu
șef, cu personal angajat?
– Exact, ea se va numi Fundația Binelui și șeful ei va
fi Marten, trebuie să aibă și el o ocupație serioasă.
– Dar nu are nicio diplomă și probabil că va avea
nevoie de una de doctor sau de psiholog.
– Cel mai important este că are cunoștințele
necesare din absolut toate domeniile iar diplome o să-i
punem pe pereți câte vrem. El este pregătit din momentul
transformării în toate domeniile, are un hard imens, va
ține și cursuri, va fi și profesor și nimeni nu va mai ține
cont că pare mai tinerel.
– Ai dreptate că el și mai înainte a dat lecții unor
specialiști și nu avea dotarea de acum.
– Eu mă voi ocupa de toate actele și de sediul
fundației iar el va conduce această instituție veșnic sau
până la alte ordine.
– Și care va fi obiectul de activitate al acestei
Fundații? - a întrebat Mareea.
294
– E puțin mai delicat. Fundația va identifica toți

embrionii umani în formare, chiar din pântecele mamelor
lor și le va verifica viitorul și dacă unul se va dovedi că nu
va urma o cale bună va fi transformat.
– Asta cu identificarea am înțeles-o, e simplă, dar în
ce cazuri am voie să intervin și să modific viitorul unui
om? – a intervenit Marten.
– Vom alege cu toții cazurile, să zicem că unul dintre
embrionii studiați, atunci când va împlini doi ani va
deveni autist, atunci îi vei schimba soarta, sau va fi
sinucigaș la douăzeci de ani, iar o să intervii, iar cel mai
dur ai să o faci cu criminalii în serie, care vor fi îndrumați
pe calea cea bună încă din pântecele mamei. Pentru asta
va fi necesar să le desfășori viața așa cum ar urma ea să
fie și să intervii cu modificări exact la momentul oportun.
Apoi faci verificarea și vezi că viața lor va avea alt curs în
viitor și atunci permiți nașterea.
– Și în câte cazuri am să intervin?
– În cât mai multe!
– Și dacă ceva nu se poate corecta?
– Provoci avort!
– Mai face cineva așa ceva în lumea asta?
– Nu, vei fi unicul!
– Atunci abia aștept să mă apuc de treabă, a spus
Marten încântat.
– Am să vă anunț când este totul pregătit, nu va
dura mult timp.
– Și eu ce rol am în toată treaba asta? a întrebat
Mareea.
– Tu ești șefa lui și ai să lucrezi și la guvern și ai să-l
supraveghezi și pe el și să-l ajuți, măcar la început.
295
DANDU BRIEL
– Am înțeles și mă bucur că cineva are încredere în

mine.
– Toți avem încredere!
– Acum să mergem în casă să nu li se pară suspect
că stăm atâta la taclale.
Au intrat înapoi în casă și s-au pus pe povestit.
Nimeni nu a adus aminte de faptul că, practic, ei s-au
cunoscut, la tomberonul cu rufe murdare dar se pare că
Marat, i-a citit gândurile fetei și a înțeles de ce a trecut
așa ușor peste momentul întâlnirii. Au mâncat pe
săturate și mai spre seară, atunci când au terminat de
povestit și faza de la cabinet cu pacientul în care intrase
tatăl lui, cu greu s-au îndurat să se despartă și să meargă
fiecare pe la casele lui.
Cele două gazde i-au condus până la mașină și s-au
îmbrățișat de drum bun. Peste circa o oră erau la sediu
unde fetele din gardă l-au preluat pe Marten iar ei au
plecat mai departe spre casă.
– Cum ți-au plăcut, ce impresie ți-au făcut, sunt
puțin cam învechiți dar eu îi iubesc foarte mult, a spus
Sfiosul, pentru început.
– Da’ de unde, sunt niște persoane deosebit de
agreabile și îmi va face plăcere să-i vizitez oricând, mai
ales că am văzut o mare potriveală de gusturi și dacă și ție
îți place la ei, totul este în regulă.
– Cum să nu-mi placă dacă am crescut atâția ani în
casa aia.
– Mai ales mi-a plăcut de Marat și ai văzut și tu că
ne potrivim la ochi, de parcă am fi rude.
– Asta m-a surprins cel mai mult că toți trei aveți
aceeași ochi albaștri de parcă ați face parte dintr-un neam
special.
296
– Parcă poți să știi ce-ți mai oferă viața, a răspuns

Mareea șugubeață.
– Bine că am ajuns că parcă am obosit cu atâtea
evenimente, abia aștept să mă culc.
– Și eu la fel.
Așa s-a și încheiat ziua cu cei doi băgați în pat și
adormind unul în brațele celuilalt, nu mai precizăm ce și
cum.
În acel weekend avea loc festivitatea de decernare a
diplomelor de absolvenți studenților din ultimul an, din
care făcea parte și Sfiosul și toată suflarea s-a adunat la
facultate și au luat loc în tribunele sălii de spectacole care
era folosită și pentru meciurile sportive. Fanfara a cântat
imnul național și toată lumea s-a ridicat. Pe scenă stăteau
absolvenții, fiecare în toca lui și cu acele pălării
caracteristice. Fiind vorba de absolvenții unei unități de
elită IT, totul demonstra acest lucru. Se întrecuseră, care
mai de care în creații specifice. Hainele lungi erau
drapate cu fișii de leduri care s-au aprins la un semnal și
au rămas așa până la sfârșitul festivităților.
Domnul Marat cu soția erau invitați de onoare și se
aflau în primele rânduri, iar Mareea cu Marten erau chiar
în spatele lor. Un moment plin de haz a fost atunci când
conducătorul festivității, rectorul facultății, la strigat pe
prietenul Mareei pe numele lui real și nimeni nu a schițat
nicio mișcare, dar imediat după aceea a spus: Sfiosul,
după cum i se spune, și atunci el s-a ridicat râzând și s-a
dus să-și ia diploma. Era cu aproape un cap mai înalt
decât toți ceilalți așa că mișcarea lui nu a trecut
neobservată. Mareea l-a simțit că era deosebit de
emoționat și l-a aplaudat în picioare.
Pentru că totul se cerea sărbătorit au mers
împreună la unul din cele mai bune restaurante unde
atmosfera și mâncarea au fost pe măsura evenimentului.
297
DANDU BRIEL
La despărțire Marat i-a transmis Mareei, „nu mai este

mult și deschidem Fundația.”
„Chiar suntem nerăbdători să începem.”
Marten era cel mai nerăbdător mai ales când aflase
că va locui în clădirea fundației, singura lui obligație era
aceea de a se prezenta la sediul central atunci când va fi
solicitat de Mareea sau de Liderul de grup. Pentru el
începea o viață nouă și era nerăbdător să le arate tuturor
că nu au avut degeaba încredere în el.
Nu a trecut mult timp și a sosit și ziua inaugurării
sediului fundației. Era o clădire mare cu o parte pentru
cercetare și alta pentru cazarea diferitelor persoane,
invitate sau pacienți.
Chiar la intrare Marten, în halat alb întâmpina
invitații împreună cu Mareea, Marat, soția acestuia,
Sfiosul, care se ocupase de partea de calculatoare și mai
mulți delegați din partea Sediului central, oficiali locali,
specialiști în domeniu și chiar două fete din gardă,
echipate civil. S-a făcut o prezentare a clădirii și a
anexelor iar apoi urma să începă o mică conferință de
presă pentru personalitățile publice invitate. Unul dintre
oficialii invitați s-a uitat la Marten și a întrebat-o pe
Mareea ce-i cu puștiul acela acolo. Ea s-a întors, foarte
calmă, spre individ și i-a comunicat că „puștiul” este chiar
directorul Fundației, iar acesta s-a cam strâmbat
neîncrezător. În clipa în care Marten a luat cuvântul și a
început prezentarea pentru conferința de presă, Mareea l-
a privit pe invitat și a observat cum acesta își cerea iertare
de la distanță pentru impresia pe care și-o făcuse.
Discursul băiatului a fost impecabil, fără să exagereze în
date tehnice dar profund științific și documentat și chiar
cei din partea Sediului central au recunoscut nivelul
extrem de ridicat al cuvântării. Desigur că Marten a
vorbit liber fără notițe.
298
Toți cei prezenți au urat o activitate cât mai spornică

cu toate că fondul problemei nu le-a fost prezentat ci doar
faptul, că această fundație se ocupă de sănătatea femeilor
gravide. Treaba cu modificarea viitorului nu a fost expusă
dar lumea a rămas extrem de impresionată de discursul
lui Marten și nimeni nu și-a mai permis să facă vreo
observație privind vârsta lui. Se vedea că este foarte
stăpân pe ceea ce spune și ceea ce face și era clar că
copilăria lui a luat sfârșit.
Primul caz a apărut chiar la puține zile de la
deschidere. A fost internată o viitoare mămică extrem de
tinerică și foarte simpatică dar care urma să dea naștere
unui criminal, victima fiind chiar ea. Specialiștii angajați
nu știau nimic de ceea ce urma să se petrecă ci doar faptul
că gravida trebuie îngrijită foarte bine pentru a da naștere
unui copil sănătos și asta și făceau. Toți doctorii și
asistentele roiau în jurul ei, care mai de care, cu
atribuțiile lui. Unii erau cu analizele, alții cu
monitorizarea, alții cu schimburile de la pat, cu
respectarea meselor, cu exercițiile de gimnastică așa că
era un permanent du-te vino.
– Cum te descurci? a întrebat Mareea venită la
fundație.
– Foarte bine și cred că pacienta este în stare foarte
bună.
– Așa și trebuie, să nu avem niciun fel de probleme,
chiar dacă ea nu va fi afectată deloc.
– Oricum nu putem să-i spunem că va avea un copil
criminal, mai ales că după intervențiile noastre, nici nu va
mai exista acestă variantă.
– Ești mulțumit de activitatea prietenului meu?
– Da, Sfiosul este mult peste așteptările noastre, el a
creeat sistemul de holograme cu care vom lucra.
299
DANDU BRIEL
– Sunt foarte încântată să aud acest lucru mai ales

că nu mi-a spus nimic și nici măcar nu l-am citit, a răspus
Mareea. Când putem face primul experiment?
– Cred că în două zile suntem gata.
– Este perfect, ne vedem atunci.
Între timp s-a făcut selecția celor care vor participa
la primul experiment de modificare a viitorului și s-a
stabilit că în mod cert acolo va fi Marten, Mareea, Marat.
Sfiosul și două fete din gardă, pentru orice eventualitate.
Fundația binelui colabora foarte strâns cu Sediul central.
Liderul nu a putut participa fiind angrenat în alte
probleme.
În dimineața zilei cu pricina toată lumea era în sala
experimentului, total izolată de alte dependințe cu intrare
direct din exterior pentru ca invitații să fie protejați de
privirile indiscrete. Angajații care auziseră ceva de
această sală au fost informați că este vorba de niște
experimente psihologice în vderea pregătirii nașterii și nu
au mai pus întrebări suplimentare.
La ora fixată, în sală a fost adusă tânăra gravidă care
era într-o stare clară de somnolență și practic dormea pe
ea iar când a ajuns pe poziția de început chiar a adormit.
Ea nu va ști niciodată ce s-a petrecut aici.
Sfiosul era așezat, în halat alb, la un pupitru plin de
ecrane și butoane și a început să declanșeze operațiunea.
– Opriți! - a ordonat Marat.
– Ce s-a întâmplat? - a întrebat Sfiosul, apăsând în
același timp pe un buton.
– În sală există un fluture și trebuie găsit și dat afară
pentru că ar fi un dezastru să intre în vreo hologramă și
să oprească sau să modifice procesul.
Imediat fetele din gardă au început căutările și după
puțin timp fluturele a fost găsit. Era un exemplar
300
splendid și de aceea a fost capurat și scos cu grijă în

exteriorul casei.
–Acum se poate începe! - a ordonat Marat.
Un braț enorm, electronic, cu un fel de ecran în
capul lui, a început să coboare spre burtica fetei, întinsă
pe masă, până a ajuns aproape să o atingă. În sală toată
lumea era poziționată în jurul unei mese circulare,
centrale, și asistau la ceea ce urma să se întâmple.
Singurul care acționa la tastauri și butoane era Sfiosul, iar
restul erau concentrați pe centrul mesei.
La început a apărut o imagine ca un fel de pată
roșie, ca un fel de nor, vizibil, dar fără contur. După puțin
timp norul s-a transformat într-un embrion de copil și era
evident că este vorba de un băiat.
– Acesta este prezentul, a spus Marten. Se vorbea
normal pentru ca și Sfiosul să fie la curent cu ceea ce se
petrecea. Putem să începem să declanșem viitorul! - a
stabilit el.
– Am înțeles! - a răspuns Sfiosul și a acționat câteva
taste.
Din acel moment embrionul a început să crească,
puțin câte puțin, dar era evident că se dezvoltă.
– Noi știm acum la ce vârstă vrea el să-și omoare
mama? - a întrebat Mareea.
– Sigur că știm, la douăzeci și unul de ani, a răspuns
Marten.
– Și putem să accelerăm procesul de desfășurare al
viitorului? - a întrebat Mareea.
– Fără probleme, a răspuns Sfiosul și a apăsat alte
taste.
Din acel moment filmul hologramă a început să se
deruleze cu repeziciune și cum, la partea de jos erau
301
DANDU BRIEL
scrise clar data, ora și secunda, chiar dacă nimeni nu

putea urmării desfășurarea mișcărilor, totul putea fi oprit
înaintea evenimentului și atunci s-a văzut clar, un flăcău
cu un cuțit în mână, care se repezea la mama lui, cu furie
iar ea era căzută pe jos și încerca să se apere cu mâinile.
– Opriți! - a ordonat Marat. Cum vreți să schimbați
această situație?
– Ne-am gândit să-i luam cuțitul din mână.
– Nu cred că este suficient, că o poate lovi cu
mâinile goale, trebuie să-i anihilăm starea. Trebuie să
găsim motivul atacului.
– Atunci cred că trebuie să derulăm înapoi
holograma, a spus Mareea. De acord toată lumea?
– De acord! - au răspuns ceilalți.
– Derulăm, a răspuns și Sfiosul și a început să
butoneze.
În centrul mesei a apărut băiatul, care acum nu mai
avea cuțit și care stătea la masă cu mama lui. La un
moment dat a sunat telefonul și el a răspuns. Era evident
că nu-i convine ce aude dar a răspuns că va rezolva
problema. Sigur era o problemă cu o datorie mai veche și
pe care trebuia să o dea înapoi. De altfel imediat ce a
închis telefonul i-a și spus mamei lui că are nevoie de
bani iar ea i-a răspuns că nu are de unde să-i dea. Atunci
el i-a amintit că are niște bijuterii în casă, dar ea a refuzat
să i le dea. În acel moment el a devenit nervos, s-a întors
și a luat un cuțit din suportul aflat în spatele lui și s-a
repezit la ea. Ea s-a ridicat speriată și atunci când s-a dat
înapoi, s-a împiediact și a căzut cu mâinile în față pentru
a se apăra.
– Opriți! – a ordonat Marat, așa nu rezolvăm nimic,
trebuie să rezolvăm mai întâi problema drogurilor,
derulați!
302
Iar a acționat Sfiosul pe butoane și iar a apărut

flăcăul nostru, la colțul școlii, în stradă, stătea de vorbă cu
un tip, plin de tatuaje și care îi dădea un pachețel în
schimbul unui plic.
– Pe ăsta tatuatul îl putem dizolva? – a întrebat tot
el.
– Adică să-l scoatem din film și din viața reală
definitiv? - a întrebat Sfiosul.
– Exact!
– Nu-i problemă, putem!
– Atunci eu vă rog să aflați de ce puștiul vrea să se
drogheze. Derulați înapoi!
Totul a fost derulat mai încet, prin mai multe scene
și la un moment dat se vedea o petrecere de liceeni, în
care puștiul a fost pus să bea diferite amestecuri, după
care cineva i-a băgat și un drog în pahar.
– Cred că acesta este începutul, a spus Marten,
venirea la această petrecere.
– Să vedem cine l-a invitat, a cerut Marat.
Iar s-a derulat filmul înapoi și îl vedem pe băiat că
este acasă la el și învață și atunci sună telefonul și el
răspunde.
– Probabil că acesta este începutul, derulați încet
înainte! - a cerut iar Marat.
Din păcate nu au nimerit-o căci, după ce a închis,
băiatul a ieșit până la stradă și a luat doar o carte de la alt
băiat și a intrat la loc.
– Este încă în faza de băiat cuminte, să mai derulăm
încet.
Surpriza a apărut peste două zile când telefonul a
sunat din nou și băiatul s-a îmbrăcat repede, mama lui nu
era acasă, s-a parfumat cu tot felul de chestii și a ieșit pe
303
DANDU BRIEL
ușă iar apoi s-a văzut cum a intrat în casa cu petrecerea și

de acolo a urmat dezastrul cu drogurile.
– Opriți! - a ordonat Marat. Cum o rezolvăm?
– Putem să anulăm petrecerea dar asta ar însemna
să intervenim și în viața altor persoane și poate că unele
sunt deja născute.
– Eu m-am gândit la ceva mai simplu, a intervenit
Sfiosul.
– La ce? - a întrebat Mareea, trebuie să avem grijă
că nu avem decât o singură variantă, nu putem face mai
multe încercări căci este posibil să rămână în memoria
viitorului și apoi să iasă o prostie. Deasemenea
modificarea trebuie să-l afecteze doar pe el, nu și altă
persoană sau mai multe.
– Așa m-am gândit și eu și propun să ne întoarcem
în clipa când el este acasă și sună telefonul.
– De acord, a intervenit Marat dar trebuie să ne
expui modul de rezolvare înainte de a-l pune în aplicare.
– Nicio problemă! - a spus Sfiosul și s-a pus pe
butonat. Iată camera băiatului, uite-l și pe el, mai
derulăm și ajungem la o secundă înainte de a suna
telefonul prin care să fie invitat la petrecere.
– Și care e ideea, a întreabat Marten.
– Cred că nu se poate ceva mai simplu decât ca
telefonul să nu sune și nu vibrează, deci dacă nu sună, el
nu răspunde, nu se duce la petrecere, nu începe să se
drogheze, nu face datorii, nu îi cere bani mamei și nu se
repede cu cuțitul la ea.
– Și cum realizezi asta?
304
– Închid, pur și simplu, sonorul din viitor pentru

treizeci și șapte de secunde cât a durat sunetul
telefonului.
– Ce părere aveți? - a întrebat Marat, suntem de
acord, mie mi se pare și foarte precisă și foarte eficientă.
– Eu sunt de acord, a răspuns Mareea și cred că și
Marten este de acord. Deci suntem cu o secundă înainte
de a suna telefonul.
– Exact! – a răspuns Sfiosul.
– Atunci cronometrează oprirea și începe!
În imagine apărea băiatul care își făcea lecțiile la
biroul lui iar telefonul era undeva pe holul de lângă
camera lui. Era clar că telefonul nu suna și el continua să-
și facă lecțiile.
– Acum cronometrăm cele 37 de secunde, și gata,
asta a fost, reluăm sonorul.
În clipa aceea spre groaza tuturor telefonul s-a auzit
sunând foarte clar pe hol. Băiatul a sărit de la locul lui și
s-a repezit la telefon:
– Alo-lo! - dar nu a răspuns nimeni.
– Ce a fost asta? - a întrebat Mareea, de ce a mai
sunat o secundă?
– Este greșala mea, a spus Sfiosul pentru că nu am
reglat corect cronometrul și el a început inclusiv cu
secunda la care eram, iar apoi desigur că i-a rămas o
secundă, după ce l-am oprit care era pentru sunet.
– Spune mulțumesc că telefonul familiei nu redă
numerele care au sunat și băiatul nu va ști niciodată cine
a telefonat. Eu zic că așa se încheie experimentul cu acest
telefon oprit.
305
DANDU BRIEL
– Mie mi-ar place, a intervenit Marten, să văd

concret cum a evoluat situația și să derulăm până la
douăzeci și unu de ani în momentul în care ei stau la
masă sau oricum după momentul crimei să ne convingem
că am reușit.
– Cred că propunerea ta este chiar interesantă, poți
să derulezi în viitor de la acest moment.
– Bineînțeles, a răspuns Sfiosul și hologramele au
început să prindă viață, s-a ajuns la ziua fatală.
– Derulează foarte încet! – a intervenit Mareea.
Filmul a continuat cu cei doi la masă și atunci a
sunat telefonul, era chiar minutul cu pricina.
– Acum să fii foarte atent că dacă experimentul nu a
reușit și el o omoară nu mai putem face nimic, nu mai
putem interveni. Să fii pe fază, în niciun caz să nu
permitem crima! - a intervenit Mareea foarte hotărâtă.
Băiatul a răspuns apoi a închis și s-a căutat prin
buzunare:
– Nu ai să-mi niște bani că mi-am uitat portofelul în
mașină?
– Câți vrei că am în geantă, i-a răspuns mama lui.
– Vedem imediat, a răspuns el și s-a auzit sunetul
soneriei de la ușă.
Băiatul s-a sculat și a deschis iar în prag statea un
comisionar cu un mare buchet de flori.
– Pentru tine mamă, e ziua ta! - a spus băiatul și i-a
dat florile.
– Scumpul meu, credeam că m-ai uitat.
306
– În niciun caz, le-am comandat special, a mai zis el

și s-a uitat pe factură. Noi doi mergem până la mașină să
îi plătesc florile, nu te mai căuta în geantă.
Toată lumea a izbucnit în aplauze și toți erau
încântați de reușita experimentului.
– Acum se poate opri aparatura și gravida să fie
dusă la salon, a dispus Marten, foarte încântat de primul
lui experiment, cu reușită totală.
A doua zi pacienta a și fost eliberată din clinica
fundației și trimisă acasă în vederea sorocului. Niciodată
nu a știut ce s-a petrecut şi nici pe lângă ce primejdie de
moarte a trecut. Din acest moment era clar că orice
experiment ar mai fi avut loc avea cele mai mari șanse de
reușită. Sfiosul era cel mai încântat pentru că era prima
dată când a inventat ceva de la cap la coadă cu așa o
reușită. Viitorul lui urma să fie foarte legat de Fundația
binelui.
307
DANDU BRIEL
Surpriza!
Mareea era singură acasă când a sunat telefonul și o

voce a anunțat-o că trebuie să se prezinte la fundație în
cel mai scurt timp. Imediat a și plecat. Pe drum se gândea
să nu fie vreun nou experiment și e nevoie de ceva
ajutoare. Cum a ajuns a parcat și a intrat. O fată, angajată
mai recent probabil și care nu o cunoștea i-a spus să
aștepte pentru a fi anunțată. Așa ceva Mareea nu mai
pățise încă. A rămas pe hol în picioare. După puțin timp
fata s-a reîntors și a invitat-o în sala de primire. Uimirea
și surpriza ei a fost pe măsură.
În mijlocul sălii, așezați în semicerc, stăteau toți
prietenii ei, începând cu Marat cu soția, Marten, Liderul
de la sediul central, fete din gardă, mama și tatăl ei, chiar
câteva gravide din saloane, iar în fața lor, într-un
genunchi, cu un superb inel în mână stătea chiar Sfiosul
evident emoționat. De la ușă până la el era întins un
covor roșu pe care Mareea s-a apropiat pentru a
întâmpina una din cele mai frumose clipe din viața ei.
Când s-a apropiat suficient. Mareea i-a spus:
308
– Știu ce vrei să mă întrebi dar vreau să aud chiar

din gura ta și să audă și toți cei prezenți.
– Mareea, a început Sfiosul cu glasul tremurat, vrei
să fii soția mea?
– Tu ce crezi? - a răspuns ea și s-a așezat pe
genunchiul lui.
– Eu cred că trebuie să audă toată lumea răspunsul
tău.
– Atunci răspunsul meu este DA! - după care cei doi
s-au sărutat chiar în fața tuturor și în aplauzele lor.
– Masa este servită! - s-a auzit o voce și toată lumea
s-a îndreptat în direcția indicată.
– Și ce făceai dacă ziceam că nu? - l-a întrebat
Mareea.
– Ziceam că mi-am ratat viața.
– Acum mai ai o șansă!
– Asta este cea mai frumoasă șansă a noastră, a spus
Sfiosul ținând-o strâns după talie. Păreau perechea
perfectă!
Toată lumea s-a așezat și cele mai speciale feluri de
mâncare au început să se perinde prin fața invitaților.
– Aș vrea să felicit tânăra pereche pentru curajul pe
care îl au, ca fiind firi atât de diferite să încerce să
formeze un cuplu și o familie, să le dorim viață lungă și
casă de piatră.
Toată lumea a aplaudat cu entuziasm.
– Pentru mine, s-a ridicat și Marten, Mareea este ca
o soră mai mare și mă bucur mult că fost de acord să se
mărite cu Sfiosul, cu care mă înțeleg foarte bine și care
este unul din oamenii de bază ai Fundației binelui. Poate
309
DANDU BRIEL
va veni și ziua în care să analizăm și burtica ei și să

constatăm că totul este în regulă.
Iar aplauze și Mareea a roșit pentru prima dată
după multă vreme.
În acel moment a sunat alarma fundației și totată
lumea s-a oprit din petrecere, care abia începuse. Deja pe
ecrane a apărut mențiunea de caz urgent. Urgența consta
în faptul că viitoarea mămică mai avea foarte puțin până
să nască iar copilul din burta ei avea probleme mari.
Mareea și-a luat rămas bun de la părinții ei, pentru câteva
momente și împreună cu Marten, Sfiosul, Marat și două
asistente s-au mutat în Sala viitorului și s-au așezat în
jurul mesei. Gravida a fost adusă, tot în stare de
somnolență și brațul electronic a coborât cu ecranul peste
burtica ei. În centrul mesei a apărut holograma
embrionului.
– Care este problema raportată? - a întrebat
Mareea.
– Acest copil, a informat-o Marten, atunci când va
ajunge mare va lucra în televiziune și va face un fel de
emisiuni apocaliptice în timpul cărora multă lume se va
sinucide, despre cutremure, sfârșitul lumii, inundații
catastrofale și multe altele iar la final va fi împușcat, încă
tânăr fiind, de un bărbat căruia soția i s-a sinucis din
cauza unei emisiuni de-a lui.
– Atunci nu putem asista la nicio transmisie, dar
poate putem să vedem cum ajunge să lucreze în
televiziune. Cred că acolo e secretul. Derulați încet, a
ordonat Marat.
Sfiosul a început să butoneze și a sărit direct la
vârsta adolescenței și a ajuns la momentul în care băiatul
dădea un interviu la un post local de televiziune. Arăta
310
destul de îngrijit cu toate că se vedea că nu trăiește în lux

și să urmărim puțin dialogul.
– Ce te-a făcut să vii la noi? – întreabă o doamnă cu
ochelarii pe vârful nasului.
– De mic mi-a plăcut să scriu texte pentru știri și am
văzut că am chiar puțin talent.
– Dar știi că la o televiziune nu sunt numai un
anumit gen de știri ci sunt abordate toate domeniile chiar
dacă unele nu sunt foarte reale.
– Vă referiți la manipulare, e perfect, eu ador să
manipulez lumea.
– Atunci s-a făcut, ești angajat de probă!
Cei doi si-au dat mâna iar cei care mai erau prezenți
au fost de acord.
– De când pot să încep?
– Chiar de mâine dimineață.
– Deci este clar cum a ajuns în televiziune, dar cred
că trebuie să mergem înapoi să vedem cum a a juns să
redacteze texte pentru știri. Dă-i mai înapoi! - a stabilit
iar Marat, care era un fel de dirijor al evenimentelor.
– Uite mai multe imagini în care îl văd cum stă la un
birou într-un fel de redacție și scrie, dar e mic de vârstă, a
spus Sfiosul.
– Nu contează caută să ajungi la prima imagine din
șirul ăla, a spus Mareea.
– Asta este prima imagine, mai înainte nu mai apare
nimic de acest fel.
– Să vedem cum s-a ajuns aici, mai derulează puțin.
– Uite aici este chiar cu tatăl lui și intră în redacție,
se pare că acolo lucra el.
311
DANDU BRIEL
– Mai înapoi!
– Sunt acasă și tatăl lui îl întreabă:
– Unde vrei să mergi, la redacție la mine sau la sala
de șah unde sunt și prietenii tăi?
– La redacție, răspunde copilul, că nu am fost
niciodată!
– Aici e cheia, intervine Mareea, aici trebuie să
facem schimbarea, crezi că e posibil?
– Cred că da, a răspuns Sfiosul care a derulat puțin
înapoi și s-a apucat de treabă cu tastaurile lui.
Acum, în fața lor era fixată imaginea holografică în
care tatăl terminase de pus întrebarea iar băiatul era gata
să deschidă gura și să-i răspundă.
–La ce te-ai gândit? - a întrebat Marten.
– La ceva foarte simplu, sunteți gata?
– Noi da, să te vedem pe tine, ce răspunde băiatul?
– Alege varianta cu șahul.
– Atunci dă-i drumul!
În centrul mesei s-a văzut clar cum băiatul, se uită la
tatăl lui, deschide gura și spune: la șah!
Toți au respirat ușurați.
– Acum derulează vreo douăzeci de ani înainte să
vedem ce am făcut, a spus Marat.
Pe centrul mesei au apărut multe imagini cu băiatul
care era la concursuri de șah, cu adversari de toate
vârstele, apoi dădea simultane, mai departe primea
premii iar spre final era pe un podium cu o medalie de
aur la gât și toată lumea îl aplauda. Era premiul de
campion mondial.
– Asta la ce vârstă este? - a întrebat Mareea.
312
– Mult după emisiunile lui din televiziune și chiar

după momentul în care va fi împușcat.
– Deci am reușit, a exclamat Marten bucuros, luați
atunci viitoarea mamă a campionului mondial și duceți-o
la salon, acum poate să nască!
Cu toții s-au întors la petrecere unde lumea deja era
foarte bine dispusă.
– Ce ați făcut atâta acolo? - a întrebat-o mama ei.
– Am jucat o partidă de șah! - a răspuns Mareea.
– Sper că a fost neapărată nevoie de asta că altfel nu
văd de ce să ne lași singuri aici, a spus mama ei.
– Chiar că a fost, a răspuns Mareea, să continuăm
petrecerea că o dată se mărită fata ta.
– Sunt total de acord cu tine și sper să fii fericită.
– Deja sunt, eu cred că m-am născut așa.
– Atunci să începem pregătirile de nuntă!
– Eu le-am început, a răspuns Mareea și i-a arătat
splendidul inel de pe deget.
– Să fii fericită și eu abia aștept să împing la
cărucior.
– Numai la prostii te gândești, ca și mine de altfel.
Amândouă s-au pus pe râs și au mai ciocnit un
pahar. Sfiosul se întreținea cu Liderul de grup iar Marat
cu tatăl Mareei. Toată lumea era binedispusă și pusă pe
trăncăneală. Atmosfera era complet relaxată și petrecerea
a mai ținut ceva vreme. Primii au plecat părinții Mareei,
după ce și-au luat rămas bun de la ceilalți și se citea
regretul, mai ales pe fața lui. Mareea și Marat au plecat
printre ultimii, după ce au mai comentat reușita
experimentului de azi.
313
DANDU BRIEL
– Ar fi foarte interesant de știut ce tipuri de

embrioni negativi nu putem schimba, dacă vor exista și
din aceștia.
– Probabil că după mult mai multe experimente
vom putea face o statistică și vom lua preventiv toate
măsurile.
– Adică avortul? - a intervenit Marten.
– Poate că nu, eventual o întârziere a nașterii ne-ar
putea da posibilitatea să acționăm mai eficient.
– E posibil, a intervenit și grădinarul Marat, trebuie
studiată și această variantă.
– Acum plecăm și noi, a spus Mareea și și-au luat
rămas bun și s-au urcat în mașina ei.
Imediat ce s-au așezat s-a auzit o voce clară:
– Vă rog să nu atingeți volanul întrucât ați
consumat alcool, să ocupați locurile din spate și această
mașină vă va conduce singură acasă sau în orice altă
direcție doriți, exprimați-vă dorința!
– Dorim să ajungem acasă! - a comandat ea cu voce
clară.
– Prea bine, s-a auzit iarăși vocea, lăsați cheile în
contact! - și mașina a pornit semnalizând corect.
La început au avut ceva emoții dar văzând ce frumos
și corect merge mașinuța ei s-au relaxat și au început să
picotească pe scaunele din spate. Au fost treziți din
exatazul lor de sirena poliției. Iar s-a auzit vocea din
mașină:
– În conformitate cu regulamentul rutier trebuie să
opresc pe partea dreaptă a drumului. Pregătește
legitimația Mareea!
314
Mașina, a semnalizat și a oprit ușor pe partea

dreaptă, din spatele ei se apropia un polițist, extrem de
intrigat că nu vedea persoana care conducea și nu avea
cui să ordone să țină mâinie pe volan. Pentru mai multă
siguranță a deschis tocul pistolului și a ridicat piedica.
Mareea a coborât geamul din spate mai jos și a așteptat.
– Cum puteți să conduceți mașina de pe locurile din
spate? - a întrebat polițistul după ce s-a convins că în față
nu este decât geanta Mareei.
– Prin comenzi verbale, e o mașină cu comenzi
verbale.
– N-am mai pomenit așa ceva, dar dumneavoastră
aveți carnet de conducere?
– Bineînțeles că am, amândoi avem câte un carnet.
– Și puteți să-mi arătați unul din ele? - a insistat
polițistul, din ce în ce mai uimit.
– Putem dar nu este cazul căci nu conducem noi.
– Totuși a cui este această mașină? - întrebat în
continuare omul legii.
– A acestei instituții! - a răspuns Mareea și a scos
legitimația la vedere.
–Eu nu cred că dumnevoastră puteți avea o astfel de
legitimație, e de nivel guvernamental, vreau să vorbesc cu
o persoană care să îmi confirme că legitimația e a
dumneavoastră.
– Nu-i nicio problemă! - răspuns Mareea și a scos
telefonul. Îl voi pune pe difuzor ca să auzim amândoi ce
se vorbește, a mai spus ea și a apăsat pe o tastă.
– Hai să lăsăm vrăjeala că nu știu cu cine vorbiți,
da-ți-mi telefonul, a spus brusc polițistul și a întins mâna
și a luat telefonul din mâna fetei.
315
DANDU BRIEL
– Nu v-aș sfătui, a mai apucat să-i spună Mareea,

când din telefon s-a auzit o voce puternică:
– Acest telefon nu vă aparține și aveți 5 secunde să-l
predați proprietarului, în caz contrar vă va exploda în
mână. Unu, doi...
– Eu v-am prevenit, a spus Mareea prinzând
telefonul din aer, după cum a fost aruncat.
– Pe mine vă rog să mă scuzați, a îngăimat polițistul,
trebuie să plec imediat... sunt chemat la un caz urgent. Și
s-a întors și s-a urcat în mașina lui.
– Continuă drumul spre casă! - a ordonat Mareea și
privind în urmă a văzut cum polițistul stătea nemișcat la
volan, parcă se solidificase acolo.
316
Nunta și focul din luna de miere
De a doua zi mama Mareei a început pregătirile

pentru nuntă.
Avea ea ceva idei dar în ultima vreme a văzut că
nimic nu se mai potrivește cu modul ei de gândire. Ce era
sigur era faptul că Mareea va avea nevoie de o rochie de
mireasă cu totul deosebită să se potrivească cu ginerele ei
care era un băiat excepțional. Ea era încântată și de
părinții lui adoptivi și îi admira foarte mult pentru tot ce
făceau. Aflase și de realizările de la Fundația binelui și era
tare mândră de fata ei și de întreaga echipă. Soțul ei o
vedea cum se agită dar momentan nu se amesteca în
probleme care nu erau de competența lui.
Era evident că atât Mareea cât și Sfiosul se gândeau
foarte serios la evenimentele următoare, costumele lor,
rochia de mireasă, lista invitaților, locul de desfășurare
toate acestea constituiau probleme de rezolvat. Mareea a
optat pentru o rochie simplă, fără prea multe zorzoane, că
nu erau genul ei, iar el pentru smoching și papion și după
mai multe probe și-a dat și el seama ce băiat frumos și
elegant era. Mareea s-a dus pentru desuuri chiar la
magazinul în care a intrat poliția după ea dar de această
317
DANDU BRIEL
dată vânzătoarea și sefa magazinului au fost la înălțime.

Ea ar fi putut să-și aleagă orice rochie din orice parte a
lumii dar a considerat necesar să fie cât mai decentă și cât
mai elegantă fără să epateze.
Locul petrecerii a fost ales de Lider, într-o zonă
complet izolată și plină de verdeață, unde puteau avea loc
toate ceremoniile. Localul părea a face parte dintr-un
castel medieval iar sala de mese și de dans arătau superb,
mai ales acum, pline de flori și decorațiuni specifice unui
astfel de eveniment.
În ziua stabilită și la ora indicată toată lumea era în
sala de ceremonie, pe scaune, sau în picioare după cum
era rolul fiecăruia. Nași au fost Marat și soția lui iar
dintre invitați făceau parte colegii de la sediul central,
doctori și chiar pacienți de la Fundația binelui, fetele din
gardă, de data asta foarte elegante, dar Mareea intuia că
sunt înarmate până în dinți pentru că rolul lor de pază și
protecție era același.
Bineînțeles că Marten era cavaler de onoare și toată
lumea se uita după cel de al doilea cavaler și chiar
mireasa nu putea să intre la brațul tatălui ei în lipsa
acestuia. Conform planificării mai era un singur minut
până când ceremoniile trebuiau să înceapă. Mareea nu
părea neliniștită și probabil că primise anumite
informații despre sosirea lui dar era cu ochii pe ușă.
Aceasta s-a deschis și un domn îmbrăcat impecabil,
distins, cu părul alb lung dat peste cap a intrat s-a înclinat
spre Mareea și s-a îndreptat spre locul cavalerului de
onoare. Sfiosul, așezat lângă preot pe podium, l-a privit
uimit căci i se părea ceva cunoscut dar nu putea să creadă
așa ceva. Mareea s-a uitat la el și a citit pe fața lui uimirea
totală și atunci i-a transmis lui Marten:
– Spune-i că este surpriza mea, el este fostul
cerșetor!
318
Acesta tocmai ajunsese și el pe podium și printre

domnele mai în etate s-au stârnit murmure de admirație.
„Sperăm că îți place cavalerul tău de onoare,
Mareea, este numai meritul tău!”
„Chiar dacă știam că el va veni în această calitate
totuși nu mi-am imaginat așa o transformare. Arată
minunat!” a transmis ea entităților.
La ora fixată au început ceremoniile și cei doi au fost
cei mai emoționați. Nici mama ei nu și-a putut stăpâni
lacrimile în timp ce Marat și soția se țineau de mână ca
doi veșnic îndrăgostiți. Toți cei prezenți au aplaudat și s-
au îmbrățișat care cum cerea protocolul și cu toții au
trecut în sala de bal și petrecere care era luminată feeric.
S-a dansat și s-a petrecut aproape toată noaptea și
doar spre ziuă mașinile angajate special pentru cei mai în
etate au început să tragă la scară și cine dorea să plece o
putea face în cele mai civilizate condiții. Au fost și
nenumărate toasturi din toate părțile și toți erau relaxați
și bucuroși că pot asista la un astfel de eveniment.
Profesorul-cerșetor a fost deosebit de curtat de doamne și
chiar s-a dovedit un foarte bun dansator. Eleganța și
elocvența lui nu lăsa loc la niciun fel de interpretări – era
o persoană remarcabilă. La un moment dat a rostit și el o
mică cuvântare care a încântat toată asistența și mai ales
pe Mareea care a fost principala vizată alături de Sfiosul
ei.
O altă surpriză a serii a constituit-o cuvântul
liderului care s-a terminat cu oferirea pentru tinerii miri a
unui sejur înt-o țară caldă și plină de miracole. Totul
fusese pus la punct și oferta era completă, două
săptămâni de plaje și soare într-unul din cele mai luxoase
hoteluri cu toate serviciile achitate, inclusiv biletele de
avion. Destinația nu a fost dezvăluită în public.
319
DANDU BRIEL
Primul lucru Mareea, efectiv încântată, l-a întrebat

pe Marten dacă se va descurca cu Fundația în acest timp
și după ce acesta i-a dat toate asigurările, că nu are acum
nicio urgență pentru perioada următoare, a acceptat cu
plăcere cadoul de nuntă, Sfiosul fiind de-a dreptul fericit.
Toată petrecerea s-a încheiat într-o atmosferă optimistă
și spre dimineață s-au retras cu toții, iar Mareea și Sfiosul
chiar mai repede căci aveau și bagaje de făcut pentru
zborul care era chiar în acea zi. Spre deosebire de alte
misiuni acum Mareea trebuia să-și ia și costume de baie
iar Sfiosul instrumentarul lui de scufundător, pasiune
recent descoperită.
Zborul cu avionul le-a făcut o plăcere deosebită și au
putut și ei să se relaxeze câteva ore.
La sosirea pe aeroport au fost așteptați de un
reprezentat al hotelului și al agenției de turism și au fost
invitați într-o limuzină prevăzută cu tot ce-și poate
imagina mintea umană, de la băuturi din cele mai fine la
sistemul de telefonie video spre orice colț din lume.
Mareea a și profitat și a sunat-o pe mama ei să-i spună că
au ajuns cu bine. Din păcate mama ei nu avea și ea un
sistem la fel de performant și nu au putut să se vadă dar
au conversat foarte bine. Le-a urat petrecere plăcută din
partea ei și a tatălui ei.
Încă de la sosirea la hotel au fost impresionați de
amabilitatea și profesionalismul angajaților, de la
preluarea bagajelor și până la camera plină cu flori. După
ce s-au cazat au coborât la masă și au servit bunătăți
locale cu multe fructe de mare și tot felul de mirodenii.
Ziua de odihnă a început cu mersul la plaje și a trebuit ca
amândoi să se ungă bine cu cremele de acasă, plus ce au
mai cumpărat de la hotel să evite să se ardă la soare din
prima zi.
320
– Abia aștept să fac niște scufundări, să văd și eu

cum este și sub apă, a spus Sfiosul întins cât era de lung
pe un fotoliu în timp ce bea dintr-un suc rece aflat pe
măsuța dintre ei.
– O să ai tot timpul că abia am venit! - i-a răspuns
Mareea.
Arătau amândoi superb în cosumele de baie, ea
suplă, lungă și cu niște ochi care concurau culoarea
cerului iar el plin de mușchi ce tresăreau la fiecare
mișcare. Încă nu erau bronzați dar mai era timp. Spre
seară au vizitat ruinele unei cetăți din zonă și apoi s-au
delectat pe o terasă a hotelului. Ce era curios era faptul că
în zonă se plimbau și foarte mulți bărbați, mai în etate,
singuri sau în grupuri mici, dar Mareea a primit de la
chelnerul lor explicația că e vorba de o întrunirea a unor
șamani sau vrăjitori, un fel de congres care are loc la mai
mulți ani odată.
– Congresul trecut a fost cu mulți ani în urmă și
atunci nu eram angajat la hotel, a mai spus chelnerul.
– Și durează mult? - a întrebat Mareea.
– Nu, dar așteptă Luna albastră și atunci are loc,
este peste câteva zile, până atunci se pregătesc.
– Or avea ei ritualurile lor, a spus Mareea.
– Cu siguranță că sunt foarte secretoși.
A doua zi de dimineață Sfiosul a mers pentru prima
dată la scufundări și a ascultat cu atenție toate indicațiile
instructorului iar apoi a primit butelia de oxigen,
încărcată și verificată. Instructorul i-a explicat că la ei nu
se permite utilizarea unei butelii personale deoarece este
posibil să fie încărcată de foarte multă vreme, chiar de
vara trecută, și conținutul să nu mai fie de calitate iar ei
nu vor să riște viața clienților. A fost dus cu o barcă mai în
larg, după ce s-a terminat instructajul și s-a aruncat în
321
DANDU BRIEL
adânc. Nu erau singuri ci mai mulți scufundători se

vedeau din loc în loc. Era destul spațiu pentru toată
lumea iar priveliștea chiar magnifică. Sfiosul a lăsat barca
să plece înapoi și l-a asigurat pe cel care o conducea că va
ajunge singur la țărm iar acesta a plecat. După circa o oră
de stat sub apă Sfiosul s-a îndreptat spre mal, era foarte
atent la ceasul care indica presiunea și cantiatea de
oxigen din butelie. Știa foarte bine că dacă s-a scufundat
la o adâncime mare nu trebuie să iasă brusc la suprafață
ci treptat așa că își rezervase timp suficient. Mareea nu a
venit cu el ci s-a dus prin magazine după cumpărături,
era înebunită după produsele cu specific local, vase,
eșarfe, pălării și tot ce-și dorea. Multe erau pentru mama
ei. S-au întâlnit la hotel și au plecat la o scurtă plimbare.
– A fost minunat! - a spus el și mă mai duc și mâine,
l-am și anunțat pe instructor că de dimineață voi fi la el.
– Nu e aglomerație?
– Nici vorbă, mai erau doi sau trei scufundători.
Seara au văzut un film și cum s-a făcut ziuă Sfiosul
echipat cu tot ce-i trebuie a plecat spre plaje. Mareea nu
s-a trezit pentru atâta lucru.
– Ce bine că ați venit, imediat vor sosi și buteliile de
la încărcat. L-a întâmpinat instructorul binedispus, doriți
o cafea sau un suc?
– Nici una, nici alta, mulțumesc.
Spre instructor se vedea venind un băiat care căra o
singură butelie pe umăr.
– Și celelalte? - că mai am cel puțin cinci clienți
astăzi.
– Le aduc pe rând de la mașină, că nu pot să car câte
două.
322
– E în regulă atunci, și i-a dat butelia Sfiosului, l-a

ajutat să și-o pună iar acesta s-a urcat în barca acostată la
debarcader și au plecat în larg.
Instructorul a rămas pe mal să aștepte și celelalte
butelii dar ele au sosit după mai multă vreme cu alt băiat.
– Dar unde este băiatul dinainte care a venit cu
prima butelie? - a întrebat instructorul, credeam că le
aduce tot el imediat și pe astea.
– Nu știu despre ce băiat vorbiți, noi am discutat
ieri de cinci butelii și acum le-am adus, aveți factura aici.
Atunci și-a adus și instructorul aminte că a
comandat cinci butelii, că pe băiatul de mai devreme nu l-
a mai văzut până acum, că nu i-a dat nicio factură, dar s-a
gândit că o să lămurească toate astea mai târziu. „O fi de
la centrul celălalt de încărcat butelii” s-a mai gândit el și
s-a luat cu treaba. Între timp s-a întors și barca din larg.
– Tipul a spus că se întoarce singur, ca ieri.
– Foarte bine, nu cred că trebuie să ne facem
probleme, că aduce el butelia înapoi.
– Așa este, pare tip serios.
Între timp, sub apă, Sfiosul era în elementul lui,
cobora până la nivelul bolovanilor uriași de pe fund,
trecea printre pești și meduze și apoi se ridica vertical și
privea în jurul lui. La câțiva metri distanță se mai zăreau
doi sportivi care păreau a fi împreună și deasupra cărora
se vedea plutind fundul unei bărci. Sfiosul le-a făcut un
semn de salut, cu mâna și ei au răspuns la fel. Se simțea
minunat, chiar exagerat de minunat, parcă începea să
intre într-un fel de beție a plăcerii de a face scufundări.
A început să se simtă din ce în ce mai euforic și în
scurt timp și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu
oxigenul pe care îl inhala. Probabil că era mai concentrat.
Acesta a fost ultimul gând și și-a pierdut cunoștința. În
323
DANDU BRIEL
ultima clipă a avut senzația că cei doi, pe care i-a salutat

mai devreme, l-au apucat de brațe și au început să-l ridice
și apoi totul s-a făcut negru.
Mareea a așteptat ce a așteptat să se întoarcă soțul
ei din apă dar după o vreme s-a gândit că mai bine să
meargă la el și apoi împreună la masă. Instructorul care o
cunoștea a întrebat-o:
– V-ați pierdut de soțul dumneavoastră? A ieșit de
mult din apă.
– De unde știți?
– Ne-a adus cineva butelia dânsului și ne-a spus că
s-a dus la dușuri, uite-o aici, e la zero, adică s-a plimbat
de toți banii.
– Dar nu trebuia s-o aducă el personal? – a întrebat
Mareea.
– Nu ne formalizăm doamnă, totul este să returneze
butelia că altfel trebuie să anunțăm poliția, dar până
acum nu ni s-a întâmplat, decât cu mai mulți ani în urmă
când s-a înecat băiatul primarului, dar atunci a fost
altceva, i s-a agățat tubul în corali și s-a speriat. Vedeți la
dușuri că este acolo.
– Bine, a spus Mareea, dar în același timp era foarte
intrigată că nu putea să „vadă” ce este în mintea Sfiosului
de parcă dormea și nu avea niciun gând. „Asta e chiar
ciudat” s-a gândit ea și s-a îndreptat spre zona dușurilor.
Știa foarte bine că lui îi place să facă duș în cameră și nu
pe plaje dar nu avea altă cale, momentan, de a-l găsi.
„Măcar ar trebui să-i fie foame și să apară de undeva” s-a
gândit Mareea.
La dușuri nu erau decât doi copii care se bălăceau și
făceau gălăgie și stropeau peste tot. Ăsta era unul din
motivele pentru care lui nu-i plăcea să facă duș pe plajă.
S-a întors la hotel dar nici aici nimeni nu l-a văzut.
324
„Unde putea să se ducă echipat ca un scafandru?” -

s-a întrebat Mareea. „Voi nu știți nimic?” - și-a întrebat ea
entitățile.
„Nu, că nu suntem preocupați de alte persoane
decât cele care ne aparțin, o să încercăm să ne interesăm”
„Parcă doarme – le-a spus Mareea că nu emite
niciun gând”
„Atunci poate chiar doarme” i s-a răspuns.
„Instructorul mi-a spus că a ieșit din apă și a
înapoiat butelia de oxigen care era complet goală”
„La discuția ta cu instructorul am asistat dar de
acolo nu reiese decât că butelia a ieșit din apă, că el nu e
pe nicăieri”
„Și ar fi posibil acest lucru? - s-a mirat Mareea.
„Eu zic, a spus o entitate că cel mai bine este să te
duci în mijlocul oamenilor și să vezi ce gânduri poți să
prinzi, nu ai altă șansă, cum se luminează te instalezi în
piața centrală și aștepți.”
„Chiar așa o să fac, mulțumesc.”
Mareea s-a dus la camera de la hotel și a început să
aștepte să se facă ziuă. Mama ei a sunat-o dar nu a vrut să
o neliniștească și nu i-a spus nimic de dispariția soțului
ei. Mai mult s-a răsucit în pat și cum s-a luminat s-a dus
în centrul pieței la o cafenea și s-a așezat la masă. Nu era
prea multă lume și mai mult localnici cu diferite treburi,
probabil că turiștii se sculau mai târziu. A băut o cafea,
apoi un suc, iar o cafea și era cu mintea trează la orice
gând care trecea pe acolo. Multe erau de cumpărături, de
distracție. Un hoț de buzunare pusese ochii pe un
bătrânel dar Mareea i-a făcu semn de la distanță să-și ia
gândul și băiatul speriat a plecat imediat. Două femei
stăteau de vorbă și una turuia iar cealaltă se plictisea de
moarte și se gândea ce să inventeze să poată pleca. La o
325
DANDU BRIEL
masă apropiată doi tineri se priveau cu atâta iubire că

aveai impresia că se vor topi scaunele sub ei, deja
trecuseră câteva ore de așteptare și Mareea începuse să se
îndoiască de rezultatul așteptării ei și dorea să acționeze
în orice fel, dar s-a gândit că dacă așa a fost sfătuită
înseamnă că aceasta este calea. Tocmai comandase ceva
de mâncare că era aproape ora prânzului când a perceput
un fragment de gând:
„Pare un bărbat numai bun pentru ceea ce ne
trebuie nouă, dacă altceva nu am găsit.”
Mareea s-a uitat în jurul ei și nu a observat nimic
suspect, cei doi îndrăgostiți mâncau și ei, femeile se
despărțiseră, doar pe o bancă mai retrasă stăteau doi
domni, mai în vârstă, dintre aceia care urmau să aibă
congres sau întrunire sau cum s-o chema ea.
„Să sperăm că luna albastră va primi ofranda
noastră.”
Deja era prea mult, cineva vorbea de un bărbat și de
o ofrandă odată cu apariția lunei albastre. Nu-i venea să
creadă dar aceste gânduri și chiar vorbe veneau dinspre
banca cu cei doi bărbați în etate. Mareea a achitat
comanda și s-a apropiat de cei doi fără să le atragă
atenția. Era evident că aceștia puneau ceva la cale,
imediat ce s-a apropiat mai mult a și perceput:
„Să stăm cât mai retrași să nu compromitem
ceremonialul.”
Mareea nu a mai ezitat și s-a apropiat de cei doi.
Când au văzut-o că se apropie direct de ei s-au ridicat
gata să plece dar ea le-a tăiat calea și le-a spus:
– Sunt fericită să cunosc doi Maeștri de calibrul
dumnevaoastră!
– Ne cunoaștem cumva, ne-am mai întâlnit? – a
întrebat-o cel mai înalt și care părea șeful dintre cei doi.
326
– Nu, nu ne-am mai văzut până azi, a răspuns

Mareea.
– Atunci de ce ne numești Maeștri și cu ce putem să-
ți fim de folos.
Mareea deja citise aproape tot ce o interesa din
mintea lor.
– Cu tot respectul cuvenit vă spun că pentru mine
sunteți unii din cei mai mari Maeștii ai zilelor noastre și
lucrul acesta se va confirma și la ceremoniile de lună
albastră.
Total uimit de acestă interpelare domnul înalt i-a
spus:
– Eu nu știu de unde ai aceste informații, care nu
sunt publice.
– Am niște capacități pe care puțini oameni le au și
pot să citesc anumite gânduri, uite acum dânsul – a spus
Mareea, arătând spre colegul din fața ei, se teme ca nu
cumva să afle cineva scopul ceremoniei de lună albastră.
– Nu e nimic deosebit decât o întâlnire a unor
persoane cu o profesie mai rară!
– V-am spus că am niște capacități diferite de ale
oamenilor obișnuiți și am înțeles că e vorba de niște
ofrande cu acest prilej, sper că nu e vorba de sacrificii.
– Noi vă rugăm să ne scuzați dar trebuie să plecăm
imediat spre locul de rugăciune, a spus șeful și a și plecat
iar celălalt a alergat după el. În timp ce se depărtau
Mareea a înțeles „Să nu compromitem totul din cauza
unei fete cu prea multe abilități.”
Întoarsă la hotel Mareea a întrebat pe cei mai vechi
unde va avea loc ceremonialul de lună albastră dar
nimeni nu știa cu precizie locul.
– Sigur este afară a precizat un tip mai în etate.
327
DANDU BRIEL
– De ce afară? – a întrebat Mareea.

– Pentru că e vorba de niște purificări prin foc și nu
pot să facă asta decât în aer liber, dar niciodată nu au
repetat ceremonia în același loc.
– Și cum putem să aflăm locul? - a întrebat iar
Mareea.
– Cred că singura modalitate este să vorbiți cu
pădurarul local și să-l întrebați unde va face un transport
de lemne pentru noaptea cu lună albastră.
–Așa voi face! - le-a spus Mareea și s-a dus la
culcare. Tot îi era imposibil să ia legătura cu Sfiosul și să
vadă ce gândește. Practic, în aceste momente el nu
gândea nimic, parcă era într-un fel de transă.
„Vom fi permanent lângă tine” a primit Mareea
vestea din partea cealaltă.
„ Mă bucur mult să vă știu lângă mine dar încă nu
am suficiente date.”
„Cheamă-l și pe Marten să fie cu tine, te poate
ajuta!”
„E o idee bună să văd ce zice și dacă are timp.”
„Suntem siguri că împreună veți rezolva situația și o
să-l salvați pe soțul tău.”
„Așa o să fac!” a încheiat Mareea discuția.
Imediat a pus mâna pe telefonul ei special și a
format numărul lui Marten, care era un fel de număr
scurt.
– Știu tot ce se petrece cu tine, i-a răspuns acesta și
chiar mă gândeam cum te pot ajuta.
– Cred că cel mai bine ar fi să vii și tu aici mâine
dimineață.
– O să-mi rezolv toate problemele și vin, când este
luna albastră?
328
– Peste trei zile.

– Deci avem timp.
– Sunt sigură.
A doua zi de dimineață, Marten era în holul
hotelului cu o geantă în mână iar Mareea a coborât și l-a
întâmpinat.
– Ți-am rezervat o cameră chiar lângă a noastră.
– Mulțumesc foarte mult și doresc să mergem
imediat în Piața centrală să vedem ce informații mai
captăm.
– Mâncăm și mergem!
– E cel mai bine așa.
După ce și-a dus bagajele la cameră, cei doi au luat
micul dejun și apoi au plecat spre piața centrală. Pe drum
Mareea i-a povestit de întâlnirea cu cei doi, probabil
vrăjitori, și de mesajul ascuns în creierul lor.
– După mintea mea, a început Marten să vorbească,
va exista o ceremonie, cu foc, în care vrăjitorii doresc să
facă un sacrificiu uman și, din păcate acesta este chiar
Sfiosul. Probabil că până atunci îl țin într-un fel de
transă, semiinconșient și tot așa va fi până aproape de
momentul sacrificiului. Ai aflat unde va avea loc
sacrificiul?
– Încă nu, urmează să-l caut pe pădurarul din zonă
și să-l rog să-mi spună unde are el de făcut o
aprovizionare cu lemne pentru noaptea cu luna albastră.
– Și tu crezi că el o să-ți spună? Sunt sigur că are un
fel de jurământ de confidețialitate încheiat cu ei.
– Ne gândim la ceva până ajungem la el și o să ne
spună, să mergem! - a spus Mareea și au plecat să
închirieze o mașină.
329
DANDU BRIEL
Normal că pădurarul locuia în pădure și chiar avea o

casă frumoasă cu terasă. El era chiar pe terasă, cu un
binoclu la ochi și era clar că îi privește cum se apropie. Au
oprit la mică distanță de casă într-un loc ce părea destinat
pentru așa ceva.
– Bună ziua! - a spus Mareea cu tot respectul
imediat ce s-au apropiat.
– Bună ziua și dumneavoastră, dar cu ce treabă
tocmai aici, pe la mine? - a răpuns pădurarul, un bărbat
destul de plinuț dar cu o uniformă curată și îngrijită.
– Am vorbit cu bătrânii înțelepți și ei ne-au
îndrumat aici, a început Mareea un dialog, la întâmplare
gata să prindă orice gând din partea lui.
„O fi tot cu lemnele de foc?” s-a întrebat el.
– Ne-au spus că numai dumnevoastră veți asigura
lemnele pentru focul acela, a continuat Mareea.
– Păi cine altcineva, că nu dau la nimeni autorizație
s-o facă, în locul meu, s-a scăpat pădurarul în naivitatea
lui de om al pădurii.
– Aveți nevoie de ajutor la transport, asta doream să
vă întrebăm, că nu e de colea cu atâtea lemne! – a
intervenit Marten, iar Mareea nu l-a întrerupt.
– Nu mi-ar strica, dacă aș putea să nu fac mai multe
drumuri, a scăpat porumbelul pădurarul.
– Vă ajutăm cu plăcere, că daia ne-au trimis la
dumneavoastră, doar să ne spuneți cum vreți să le
aranjem și unde e mai bine.
– Aici eu sunt specialistul, că și data trecută tot eu
le-am aranjat, trebuie să am grijă și să nu ia toată
pădurea foc, am eu o schemă a mea. Dacă veniți cu un
camion mare am eu ajutoare de așezat lemnele.
330
– De câte tone să fie? - a întrebat Marten care nu

mai putea să iasă din joc.
– De zece tone e numai bun, dar trebuie ca mâine de
dimineață să fie aici că până descărcăm și până le
aranjem după ritualul lor trece o zi întreagă.
– Nu-i problemă la cinci de dimineață e bine? - a
mai întrebat Marten, dar cu ochii era la Mareea să vadă
dacă este de acord cu ce spunea el. Ea era foarte liniștită
și chiar zâmbea ușor. Ce simplu a fost!
– Atunci ne vedem de dimineață, tot aici că
lemenele sunt pregătite și vă duc eu la locul unde le
încarcă băieții.
– Atunci așa rămâne, de zece tone și la ora cinci, a
mai spus Marten și i-a făcut semn Mareei că pot pleca.
– Dar să nu mai vorbiți cu nimeni! - s-a trezit și
pădurarul vorbind mai mult singur.
Cei doi s-au suit în mașină și au demarat spre hotel.
– Și acum ce facem, a întrebat Marten, că mie altă
idee nu mi-a venit, decât asta cu camionul.
– Tu nu știi cu cine stai de vorbă, i-a zâmbit Mareea
și a scos telefonul din geantă și l-a sunat pe lider.
– Voi chiar nu mai dați niciun semn de viață, doar
ce avem pe GPS? - a întrebat acesta imediat ce a deschis
gura.
Nu i-au trebuit mai mult de două minute să-i explice
cum stă treaba și că viața soțului ei stă într-un camion de
zece tone pentru cărat lemne.
– Doar atâta vrei, credeam că trebuie să cumpărăm
insula aia cu totul! - a glumit liderul. Mâine dimineață la
ora patru aveți camionul, unde îl vreți?
– În niciun caz în fața hotelului, am să transmit o
hartă cu locul de parcare.
331
DANDU BRIEL
– Perfect, dau toate ordinele.

– Sper că ști să conduci un camion de zece tone? - l-
a întrebat Mareea pe Marten.
– Mă jignești, eu pot să conduc și vapoare de mii de
tone dar un amărât de camion.
– Ai mai condus vreodată?
– Nu dar la mine nu contează experiența, că sunt
gata rodat, am hardul mare.
– O să vedem dimineață!
– Acum putem să mergem la masă și să ne odihnim?
Ce mai ști de Sfiosul tău?
– Nu știu nimic în plus decât că e viu și doarme,
probabil.
– Sunt sigur că îl rezolvăm, poate că e bine să
vorbim și cu familia noastră, a spus Marten cu referire la
cei din cealaltă lume.
– Bună idee, chiar am să-i contactez.
A doua zi de dimineață camionul era exact în locul
indicat de Mareea pe harta transmisă. Nu era nici nou dar
nici vechi să nu stârnească cine știe ce întrebări. Au plecat
spre casa pădurarului, după ce au dat drumul șoferului,
cu Marten la volan, de parcă făcea asta de ani de zile și au
parcat camionul exact unde li s-a spus. Mareea a mers în
urma camionului cu mașina, așa i-a spus ei intuiția și a
avut dreptate. Cum au ajuns, pădurarul, impresionat de
mașină le-a spus totuși:
– Vă rog să lăsați camionul aici și o să-l puteți lua
peste două zile înapoi, nu puteți merge cu el că locul unde
va fi focul nu este public.
– Nu-i nicio problemă, a spus Mareea, ne bucurăm
că am putut să vă ajutăm ca totul să iasă așa cum au dorit
bătrânii înțelepți, la revedere.
332
În mașină Mareea nu s-a putut abține și l-a sunat pe

lider:
– Sper că mașina are GPS? - l-a întrebat ea din
prima.
– Acest camion, este prevăzut cu GPS, cu circuit de
televiziune și v-a transmite în direct drumul și tot ce se va
petrece la locul de descărcare. Mai are posibilitatea să
înregistreze orice șoaptă din zonă iar sub șasiu are
mitraliere de ultimă generație. Nu cred că aveți nevoie de
mai mult. Lansatoarele de rachete le are la spate. Ai totul
pe telefon.
– Sper să nu fie cazul! - a spus și Mareea încântată
de colaboratorii ei.
Au ajuns la hotel, era foarte devreme așa că s-au dus
fiecare în camera lui să se odihnească și mai târziu să facă
planul pentru a doua zi, ziua cu luna albastră.
Cum s-a întins pe pat, Mareea a intrat în legătură cu
entitățile ei.
„Ați văzut ce am făcut până acum, cum vi se pare?”
„V-ați descurcat amândoi foarte bine și acum mai ai
de rezolvat doar ziua de mâine!”
„Așa mă gândeam și eu dar încă nu am niciun plan
conturat.”
„Tu rebuie să știi un singur lucru: ești mult mai
puternică decât toată adunarea lor la un loc iar ei nu știu
asta, trebuie să mizezi pe elementul surpriză, trebuie să
fii autoarea principală.”
„Și cum ar trebui să mă pregătesc? - a mai întrebat
Mareea.
„Culcă-te acum și îți vom transmite totul în timpul
somnului, că așa e cel mai simplu.”
333
DANDU BRIEL
„Vă mulțumesc foarte mult, nu pot să ratez șansa de

a-mi salva soțul.”
„Ai să te descurci minunat, somn ușor!”
După ce a dormit câteva ore bune atunci când s-a
trezit Mareea era uluită de ceea ce era în capul ei, dar și-a
zis că va face totul în funcție de intuiția din fiecare
moment ce va urma. Pentru că deja se făcuse amiază l-a
sunat pe Marten să iasă la o plimbare prin centru. În
mintea ei Sfiosul dormea în continuare. „Probabil că s-au
gândit să-l țină așa până îl pun la prăjit” s-a gândit
Mareea cu umorul ei din partea sinistră a vieții.
– Ai văzut ce mi-au sugerat să fac? - l-a întrebat
Mareea de la început.
– Mi se pare deosebit de ingenios dar și de efect
numai că trebuie să fii extrem de precisă, mâine nu ai
voie să greșești.
– Nici nu am de gând! - i-a răspuns prompt Mareea.
– O să fiu și eu acolo!
– Bineînțeles, vom zice că ne-am dus să luăm înapoi
camionul.
– Apropo de camion, a ajuns cu bine?
– Stai să vedem! - a spus Mareea și a scos telefonul.
Uite!
Pe ecranul telefonului se vedea clar un spațiu larg
înconjurat de pădure și pe care roboteau câțiva oameni,
de-ai pădurarului. Ei aranjaseră lemnele într-un cerc
mare care în centrul lui avea un rug special pregătit să fie
aprins.
– Eu înțeleg, a spus Marten că nu te poți apropia de
rugul din mijloc pentru că va fi un adevărat cerc de foc în
jurul lui, uite câtă benzină pun pe lemne, totul va arde ca
o torță. Probabil că cercul de foc va fi aprins după ce îl vor
334
duce pe rugul din centru, ca nimeni să nu se mai poată

apropia.
– Chiar îmi place ideea! - a spus Mareea, cu cât vor
fi flăcări mai mari cu atâta vizibilitatea lor va fi mai
scăzută și nu vor vedea clar rugul. O să ne împărțim
sarcinile, tu te ocupi de soțul meu și eu de cei din grup,
totul la semnalul meu.
– N-am înțeles la ce s-au referit când au spus că e
vorba de un singur minut de protecție?
– Eu am înțeles foarte bine și nu e cazul să-ți încarci
memoria și cu asta. Treaba ta e bărbatul meu, îl eliberezi,
îl urci în camion și mă așteptați amândoi să vin.
– Crezi că o să pot să-l scot din foc?
– Nu va fi cazul.
– Atunci e treaba ta cum faci dar mai mult m-ai
zăpăcit.
– La fel sper să fie și cu vracii și șamanii din
adunarea aia.
– Deci dacă totul va începe pe întuneric noi trebuie
să fim acolo mai înainte?
– Noi trebuie să fim la timp, nici mai devreme și nici
mai târziu, vom ști exact după filmările pe care le face
camionul.
– Să sperăm că e la fel de eficient și pe întuneric,
văd că e așa deștept că filmează numai în zonele în care
există mișcare.
– Asta știe orice lampă cu senzor de mișcare cu
singura deosebire că el și urmărește mișcarea.
– Mai ai vreo veste?
– Cred că începe să se trezească, probabil că ritualul
îl cere treaz. Are un fel de gânduri dar nu sunt de loc
coerente.
335
DANDU BRIEL
– Atunci mergem la hotel și ne mai auzim

dimineață.
– Exact.
Noaptea a trecut în liniște și fără nicio problemă. La
un moment dat Mareea a avut senzația că Sfiosul s-a
trezit și chiar a încercat să se elibereze dar era legat așa de
bine și de mâini și de piciore și cu glugă pe cap și în plus
avea o foame teribilă. „Scufundatul ăsta mi-a cam făcut
poftă de mâncare, ce-o face fata mea?” Ăsta a fost primul
gând coerent pe care l-a primit Mareea în timpul nopții
iar apoi totul a încetat, probabil că l-au adormit iar, pe
termen mai scurt. Peste câteva ceasuri începea ceremonia
sacrificiului.
De dimineață Mareea a verificat imaginile de pe
telefon și a observat că toată scena ceremoniei a rămas la
fel, cercul din lemne, rugul din mijloc și în plus au apărut
un fel de scaune cu multe perne pe care că urma să ia loc
participanții la ceea ce urma să fie. A localizat perfect
zona cu rugul și a pus-o pe GPS-ul de la mașină.
Problema era că dacă ar fi apărut prea devreme cei
prezenți ar fi avut timp să-i gonească din zonă și
elementul surpriză ar fi dispărut.
„Îți vom spune noi când să pleci cu mașina”, a
primit Mareea informația. „Voi să fiți pregătiți!”
Toată dimineața a trecut într-o așteptare dureroasă.
Aproape de ora fixată Mareea era deja în mașină, cu
Marten și aștepta semnalul.
– Poate că au uitat de noi, a spus Marten.
– Nu au cum că noi suntem ei.
– Așa să fie dar se face deja seară.
– Ceremonia începe pe întuneric, așa a spus și
pădurarul.
336
–Dar el va fi acolo?
– În niciun caz, nici data trecută nu a fost, ei vin
mâine și fac curat și adună oasele din cenușă și le dau
vraciului șef.
– Sper să ne iasă totul ca ceasul că de oasele
Sfiosului și corpul lui o să am eu grijă.
– Așa să faci, nicio clipă să nu te preocupi de mine,
ai înțeles?
– Da șefa!
În acel moment a venit și semnalul de dincolo:
„Acum – plecați, suces!”
Mareea a demarat brusc. Marten s-a uitat pe
telefonul ei pus pe suport și a văzut că în jurul cercului de
la rug se adunaseră aproape toți.
– Eu tot nu înțeleg ce vor face ei dacă Sfiosul va
dispărea, pe cine vor arde?
– E foarte simplu – pe mine! - a spus Mareea și el a
rămas mască.
– Așa ceva nu este posibil, mai bine să mă ardă pe
mine! – aproape a strigat el.
– Stai tu cuminte că ai auzit ce au spus ai noștri, noi
suntem mai puternici decât ei toți la un loc. Ei au o
regulă, că dacă, din greșală, în foc înainte de sacrificiu,
intră un animal, un cerb, o căprioară sau orice altă ființă
sacrificiul planificat nu mai poate avea loc și se consideră
finalizat cu acel animal sau ființă.
– Și de unde luăm noi un cerb sau măcar un
iepuraș?
– De nicăieri, eu sunt iepurașul!
– Iar nu-mi place de loc ce-mi spui!
– Nu contează, ai grijă de mâncarea aia din coș că
altfel o să-ți mănânce urechile și l-ai salvat degeaba.
337
DANDU BRIEL
– Am totul aici, cred că ne apropiem.

– La întoarcere tu pleci cu camionul și eu cu mașina
că nu putem să lăsăm recuzita aici.
– Asta știu de la circ, că niciodată nu lăsam ceva
după ce strângeam corturile.
– Acum am ajuns, coborâm!
Au mers cu farurile stinse și au oprit puțin mai
departe iar apoi s-au îndreptat spre zona ceremoniei. Aici
totul era aranjat, ritualul începuse de ceva vreme, toți
stăteau pe scaune ca într-o profundă meditație cu mâinile
pe picioare și ochii închiși, ca într-o transă. Pe margine
era, în cele patru puncte cardinale, câte un vraci cu un
toiag aprins și cu care urma să dea foc la cercul de lemne.
În mijloc chiar lângă rug erau încă doi vraci, fiecare cu
făclia lui și așteptau ca cel ce va fi sacrificat să fie legat de
copacul înfipt în centru. Într-o latură, legat în picioare era
chiar Sfiosul, cu o glugă pe cap și care nu știa ce urmează
să se petreacă iar lângă el erau patru vlăjgani care îl
țineau de la distanță legat cu niște funii groase de frică să
nu-l atingă căci mușchii erau cu toții la vedere. Fusese
dezbrăcat până la brâu și acum fiecare fibră îi tresărea.
– S-a trezit complet! - i-a spus Mareea lui Marten,
dar nu știe ce urmează, mai bine!
Marten s-a îndreptat spre el ocolind prin spatele
tuturor și în scurt timp a ajuns chiar aproape de ei. Șeful
ceremonialului a făcut semn celor care îl țineau legat să-l
apropie de rug. În drumul lor fusese lăsat un culoar în
cercul de lemne ca să poată fi adus fără probleme chiar în
mijloc și care urma să fie imediat închis, după retragerea
celor patru și a celor care vor aprinde rugul.
Înainte ca cei care îl țineau legat pe Sfios să schițeze
cel mai mic gest, Mareea îmbrăcată deja într-o pelerină
338
diafană, prin care aproape i se citeau fomele, a intrat

brusc în interiorul cercului de lemne și șeful s-a oprit.
Mareea stătea desculță, chiar în fața lor și cu o voce
extrem de clară le-a și vorbit:
– Nu este mai bine, stimați înțelepți, să ardeți o
femeie și nu un bărbat, căci după câte știu mereu ați
sacrificat numai femei.
Total surprins, șeful i-a răspuns:
– Este mult mai bine, dar asta e tot ce am găsit, dar
tu cine ești?
Cu o voce de tunet Mareea le-a strigat:
– Eu sunt stăpâna voastră! - și a privit uluiala din
ochii lor.
– Ești o șarlatană! - a urlat șeful ceremoniei, da-ți-o
afară de acolo și aduceți bărbatul.
La semnul lui doi vrăjitori mai puternici s-au
apropiat de Mareea și au întins mâinile spre ea. Primul
care a apucat-o de mână a zburat prin aer și o flamă
puternică a ieșit din el. Al doilea a avut un moment de
ezitare dar totuși a vrut să o apuce de mână și a avut
aceeeași soartă zburând prin aer până dincolo de cercul
de lemne. Mareea s-a dus și s-a așezat singură în mijlocul
rugului. Toți erau prosternați numai șeful a ordonat fără
să-și piardă cumpătul:
– Aprindeți rugul! - și cei de lângă rug au aprins
focul și au fugit imediat afară de lângă el.
Flăcările au început să se înalțe și Mareea a mai
apucat să vadă pe cei patru care îl ținuseră pe Sfios,
culcați la pământ și cum Marten, îl ia și îl duce așa legat și
cu gluga pe cap pe Sfios spre camion. În prima clipă
Marten a fost tentat să-i scoată gluga dar imediat i-a venit
în minte ordinul Mareei: „Lasă-i gluga că dacă mă vede
339
DANDU BRIEL
vine după mine!”și atunci nu s-a mai uitat în urmă și a

plecat direct la camion.
Între timp, cei patru cu toiagele aprinseseră focul în
cela patru puncte cardinale și acum nu se vedea decât o
pălălaie generală prin care se zărea, chiar în mijloc, pe
rug, un corp de femeie, care ardea ca o torță. Toți vracii
încremeniseră de uimire, venerație și supunere. Nimeni
nu a mai scos o vorbă până ce focul nu s-a stins.
– Mâine dimineață să-mi aduceți oasele la prima
rugăciune a zilei! - a ordonat vraciul. Ce prostie a spus și
femeia asta săraca de ea, că ar fi stăpâna noastră. Multă
lume nebună! Urmează rugăciunea sacrificului îndeplinit
și închidem ceremonia.
– Nu închideți nimic până nu vă permit eu!
Necredincioșilor!– s-a auzit vocea răspicată și puternică a
Mareei. Nimeni nu a observat, în agitația generală, când
ea a părăsit rugul, invizibilă, lăsând doar o urmă de
scântei, exact după un minut de protecție asigurat de
enități și în locul ei s-a făcut că arde o hologramă identică
cu ea. Bineînțeles că a doua zi ar fi căutat degeaba oase de
hologramă.
Acum Mareea s-a dus chiar în mijlocul de cenușe
fierbinte dar fără să aibă nicio problemă și toți vracii s-au
dat cu frunțile de pământ și primul care a făcut-o a fost
chiar șeful ceremoniilor.
– Iartă-ne stăpână! - s-a auzit din mai multe părți.
Iartă-ne!
– Nu se mișcă nimeni până nu părăsesc locul! - a
ordonat Mareea și se pare că nici unul nu avea de gând să
facă vreo mișcare.
Mareea s-a dus la soțul ei care era la fel de crucit de
cele petrecute dar prea preocupat să mânânce ce nu a
340
mâncat de atâtea zile, a sărutat-o și a continuat

înfulecarea.
– Să-mi spui și mie ce a fost asta! - i-a spus el fetei.
– După duș, că deși te-au dat cu toate mirodeniile
miroși îngrozitor! Te-au pregătit de friptură.
– Serios, și cum vroiau să facă?
– O să-ți explic eu pe drum, că acum strângem
recuzita! - i-a spus Marten.
Mareea a mai aruncat o ultimă privire spre grupul
de vraci și parcă, doreau să intre ca și cârtițele în pământ
așa stăteau cu frunțile lipite. Niciunul nu și-a ridicat
privirea spre ea. Ea a plecat înainte și ei cu camionul,
după ea.
Cum s-a luminat și-au făcut cu toții bagajele și au
plecat spre casă.
Între timp Mareea și-a anunțat părinții și pe cei de
la sediul central că totul este în regulă și toată lumea e
sănătoasă. Viața mergea înainte.
341
DANDU BRIEL
Epilog
Mareea se află la maternitate unde tocmai a născut.

– Copilul ăsta e mort!, nu prea are viață, cred că s-a
dus! - a strigat o asistentă.
– Ar fi culmea! De ce crezi asta?
– Nu vezi că nu țipă, nici nu deschide gura deloc!
– Verifică și bătăile inimii!
– Perfecte, parcă e sportiv.
– Ce piele frumușică are! Şi ce ochi albaștrii, a
intervenit o altă asistentă. Nu pare de loc chinuit.
– Auziți voi! Eu nu sunt în toate mințile sau mi se
pare că băiețelul asta îmi zâmbește?
„E clar că este al meu” a fost ultimul gând al Mareei
înainte de a adormi.
18.02.2018
342
Cuprins
O NAȘTERE CIUDATĂ! 5
ȘCOALA, O PLĂCERE PLICTISITOARE 25
DOMNIȘOARA MAREEA 42
EVOLUȚIA PRIN EVADARE 62
SURPRIZE DE AMBELE PĂRŢI 84
PE DE ALTĂ PARTE... 105
MAȘINA OFICIALĂ 127
ÎNCEPE INSTRUCŢIA 155
PRIMA MISIUNE 174
LUMILE PARALELE 196
OCROTITĂ 211
CINEVA LE ARANJEAZĂ PE TOATE! 229
LUCRURILE ÎNCEP SĂ SE AMESTECE 253
DINCOLO 272
VIZITA LA GRĂDINAR 288
SURPRIZA! 308
NUNTA ȘI FOCUL DIN LUNA DE MIERE 317
EPILOG 342
CUPRINS 343
343
PIM
Tipar digital realizat la Tipografia
Iași, Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 109, 700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407;
Fax: 0332.440.715
E-mail: editura@pimcopy.ro, editura.pim@gmail.com
www.pimcopy.ro
http://lenusa.ning.com/forum/categories/biblioteca-cronopedia/
 Nicu Doftoreanu - Tangouri zglobii despre copii şi nu numai

 Nelly Sambriş – Doamna rondelului românesc
 Gabriela Mimi Boroianu – Efemeride (poezii)
 Vorbe de vis - „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”
 Dandu Briel – Cum descoperi o crimă călătoare
 Revista Taifas literar nr. 3 (19) – martie 2018
 Revista Cronos ne. 3 (38) – martie 2018
În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:
 Florin T. Roman - ROMÂNIA, ETERNA POVESTE - volumul II
 Cepeha Mihai – În Derivă 1997
Colecţiile Bibliotecii Cronopedia:

Vieţile sfinţilor
Călătorii virtuale
Tradiţii
Originea numelor
Gastro&Literatura
Gânduri altfel
Mirific
Revista „Cronos – peniţa de aur”
Povestiri cu tâlc
Revista „Taifas literar”
Folclor internistic
Ne puteţi vizita şi aici: https://issuu.com/johnnyem
Contact editura Biblioteca Cronopedia:

mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com,
boroianugabriela@gmail.com
tel: 0771647750, 0770406865

DANDU BRIEL - Mareea, Cu PRIVIREA Aţintită Spre STELE!

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DANDU BRIEL - Mareea, Cu PRIVIREA Aţintită Spre STELE!

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului

DANDU BRIEL şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe

Coperta este realizată de prof. Ionuţ Theodor Barbu,

Corectura: Gabriela Mimi Boroianu

Tehnoredactarea: Ioan Muntean

– Copila asta e moartă! Nu mișcă, nu prea are viață,

– Taie cordonul și să treacă imediat la spălat și la

chiar după naștere. Era o blondă naturală și foarte

– Atunci mă bucur că e ca toți copiii.

– Asta e mai ciudat, nu am mai întâlnit astfel de caz,

– Nu ai impresia că se uită la mine? Cu cine

– Cred că în două zile. Nu mi-a spus nimeni nimic

– A zis ceva?- a întrebat tatăl.

– Eu mă gândesc că am cumpărat degeaba stația

Zilele au început să treacă și cei doi părinți s-au

– Cum să nu, a văzut toată lumea, l-a apucat de

– Mami, apă! - a repetat fata, puțin mai tare, acum

Asta a fost culmea culmilor, toți erau pe spate,

Au plecat amândouă la plimbare prin parc. Micuța

– Oricum vă mulțumesc mult că aveți așa o fată

– Tati, spălat, tati, spălat! Și cu mâinile era pe sus.

Peste câteva zile, tot la masă, tatăl fetei s-a gândit că

greu și a urmat-o. Acolo ea i-a spus că îl sfătuiește să se

– Cum vorbești și tu când vrei să ieșim la plimbare.

Școala, o plăcere plictisitoare

– Să iasă la tablă Mareea!

– Și nu lipsește niciunul, eram convinsă că l-am

tolerăm scăpările dar la ore trebuie să fi înțelegătoare și

– Nu știu exact ce am făcut.

peste primele cinci lecții care se presupune că au fost

– Bine, a răspuns domnul director fără să sesizeze

gramatica? - a mai spus domnul director întorcându-se

ruga pe inspectori să-i pună orice întrebare doresc, din

În clipa aceea, la atingerea ei, un șoc puternic însoțit

principal să vină la ei. Fata stătea și se uita curioasă să

– Cred că ai putea fi o bună șefă de bandă! - i-a spus

– Asta cam așa e, se pare că, de acum în colo, corpul

– Nu că am trecut de faza asta, el se uită la mine și

Peste ceva timp s-a constat, la școală, că a dispărut

nimeni să nu știe de implicare fetei în aceste cercetări.

Nici nu a apucat domnul director să spună două

nu l-a putut împiedica pe domnul director să aplice

așa am aflat că telefonul e în dulapul de echipament

Fata a crescut și s-a făcut o domnișoară în toată

fost convins că s-a bulbucat prea tare la picioarele ei de

Liceul s-a terminat cu premiul întâi cu laude

În acel moment următoarea întrebare a doamnei

− Mergeți cu domnișoara, i-a spus ea și vor veni și

− Nu, nu sunt nimic!

− Draga mea, ne cunoaștem de mai multă vreme și

început să-i dați bani este semnul clar că nu pe

− Nu, în niciun caz, iar mă subestimați, este ceva

− Adică, vreți să spuneți, că eu sunt o persoană

mișca picioarele și în acel moment am văzut camionul

deschisă. Am urcat în casă, după ce m-am descălțat și m-

− Să știi că așa o să-i și spun!

Vremea a trecut și Mareea a ajuns în ultimul an de

Într-una din zile intră în cabinet un tip, înalt, voinic

− Pe mine nimic, stimată doamnă, am alte

sunt probleme deosebite doar că pacienții sunt îmbrăcați

Peste trei zile ambele erau la intrarea

− Pe noi ne interesează tot ansamblul de relații