Sunteți pe pagina 1din 7

PERSOANA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

1. Notiuni introductive
Rolul persoanelor juridice in cadrul relatiilor internationale. Atat relatiile
economice internationale, cat si raporturile politice, culturale, sociale ori
umanitare se realizeaza intr-o masura din ce in ce mai mare prin persoanele
juridice. Se deosebesc persoanele juridice care tin de sistemul de drept al unui
stat, de exemplu cele romane si persoanele juridice care se incadreaza in ordinea
de drept internationala, din care fac parte, de exemplu, statele, O.N.U. si
institutiile specializate ale acesteia. De aici rezulta importanta persoanelor
juridice. Fenomenul fuziunii societatilor comerciale pe plan national si
international si amploarea pe care au luat-o investitiile straine de capital in
diverse state, au condus la internationalizarea societatilor comerciale, aparand
societatile multinationale, sau transnationale. In cadrul Comunitatii Economice
Europene se observa preocuparea pentru coordonarea reglementarilor juridice privind
societatile comerciale si pentru crearea unor societati europene, care s-ar putea
prezenta sub forma de societati de tip european. Dupa cel de-al doilea razboi
mondial au aparut asa numitele societati internationale care sunt create prin
tratate.

Categorii de persoane juridice de drept intern. Dreptul unor tari


deosebeste intre persoanele juridice de drept public si cele de drept privat.
Apartin acestei din urma categorii societatile, asociatiile si fundatiile.
Societatile sunt de persoane si societati de capitaluri. Societatea pe actiuni si
societatea cu raspundere limitata sunt principalele persoane juridice.

O forma de investitie straina in tara noastra este constituirea de


societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau in
asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor
Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Potrivit acestei legi, art. 2,
formele societatilor comerciale sunt: 1) societatea in nume colectiv; 2) societatea
in comandita simpla; 3) societatea in comandita pe actiuni; 4) societatea pe
actiuni; 5) societatea cu raspundere limitata. Legea pentru persoanele juridice din
6 februarie 1924 reglementeaza asociatiile si fundatiile ca persoane juridice.
Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane (art. 1
din Legea nr. 31/1990).

Persoane juridice nationale si persoane juridice straine. Activitatea


persoanelor juridice in relatiile economice internationale pune doua probleme:

a) Determinarea apartenentei la un anumit stat a persoanelor juridice,


adica daca sunt romane sau straine. Aceasta este problema nationalitatii
persoanelor juridice. Normele juridice ale fiecarei tari stabilesc criteriile cu
ajutorul carora se determina nationalitatea persoanelor juridice. In consecinta,
normele noastre juridice determina care persoane juridice sunt romane si care sunt
straine, de exemplu bulgare, ungare, italiene, franceze etc. Anumite aspecte
privind persoana juridica sunt carmuite de legea nationala a acesteia. In acest
fel, determinarea nationalitatii persoanelor juridice inseamna stabilirea
domeniului de aplicare a legilor proprii fata de cele straine adica solutionarea
conflictului de legi.

b) Conditia persoanei juridice straine. Aceasta prezinta doua aspecte:

- Recunoasterea extrateritoriala a persoanei juridice, adica daca se recunoaste


intr-o anumita tara, de exemplu la noi, persoana juridica straina respectiva;

- In caz afirmativ, ce drepturi se acorda persoanei juridice straine recunoscute.

Cele doua probleme se ivesc in ordinea mentionata. Intr-adevar, nu se poate vorbi


de conditia persoanei juridice straine decat dupa ce s-a stabilit ca este vorba de
o asemenea persoana juridica, adica straina.

Exercitarea drepturilor recunoscute persoanei juridice straine tine de conflictul


de legi, caci se pune intrebarea de a sti dupa care lege se face aceasta.

Prin urmare, persoana juridica in dreptul international privat ridica unele aspecte
care apartin conflictului de legi si unele aspecte care apartin conditiei persoanei
juridice straine. Aspecte privind conflictul de legi se impletesc cu cele privind
conditia juridica a persoanei juridice straine.

Statutul personal al persoanei juridice. Orice persoana juridica este supusa legii
unei anumite tari. Intr-adevar persoana juridica nu poate exista decat daca s-a
intemeiat potrivit unor dispozitii legale, nu poate functiona decat tot potrivit
unor dispozitii legale. Aceste dispozitii sunt diferite de la o tara la alta. De
aceea se pune problema determinarii legii persoanei juridice care reglementeaza
statutul sau personal. Persoana juridica este carmuita de legea sa nationala.
Aceasta lege determina statutul persoanei juridice prin care intelegem ansamblul
problemelor privind persoana juridica supuse reglementarii legii sale nationale.
Prin urmare, orice persoana juridica are un statut personal care este determinat de
legea sa nationala. Art. 41 si 42 din Legea nr. 105/1992 se refera la statutul
organic al persoanei juridice, care desemneaza in principal, urmatoarele: a)
capacitatea acesteia; b) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;
c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat; d) modul de
alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persoanei
juridice; e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii; f)
raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti; g) modificarea
actelor constitutive; h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice. Criteriul
dupa care se determina legea nationala a persoanei juridice nu este acelasi in
diferite legislatii.

Sectiunea a II-a

Nationalitatea persoanei juridice

1. Notiunea de nationalitate a persoanei juridice. Cele doua opinii in


materie. Pornind de la asemanarile existente intre persoana fizica si juridica, s-a
considerat ca si acestea din urma au nationalitate, dupa cum persoanele fizice au
cetatenie (nationalitate in terminologia literaturii din unele tari).
Nationalitatea persoanei juridice reprezinta apartenenta acesteia la un stat. Se
considera ca nu este nici o dificultate sa se extinda notiunea de nationalitate la
persoanele juridice, deoarece aceasta exprima mai mult decat legatura politica
dintre o persoana si stat, ea exprima apartenenta persoanei la un stat, servind
pentru determinarea statutului juridic al persoanei. Desigur ca nationalitatea
persoanei juridice nu este identica nationalitatii (cetateniei) persoanei fizice si
nici nu produce aceleasi consecinte juridice la care da nastere cetatenia persoanei
fizice. Avandu-se in vedere aceste deosebiri, in literatura juridica s-a exprimat
si parerea ca nu se poate aplica notiunea de nationalitate persoanei juridice.
Totusi, se foloseste, in general, notiunea de nationalitate a persoanei juridice,
exprimand apartenenta ori legatura acesteia cu un anumit stat. In acest sens se
poate vorbi, de exemplu, de persoane juridice romane, franceze etc. Art. 40 din
Legea nr. 105/1992 arata ca persoana juridica are nationalitatea statului pe al
carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

2. Importanta nationalitatii persoanei juridice. Determinarea


nationalitatii persoanei juridice prezinta importanta din mai multe puncte de
vedere:

a) Orice persoana juridica are un statut personal, care este carmuit de


legea nationala a acesteia. In lipsa nationalitatii, nu s-ar putea cunoaste legea
aplicabila statutului ei juridic.

b) In ceea ce priveste regimul strainilor, exista deosebire intre


persoanele juridice nationale si cele straine; deosebirea intre aceste doua
categorii de persoane juridice se face cu ajutorul nationalitatii. Asadar, pentru
persoanele juridice straine se pune problema recunoasterii lor extrateritoriale si
a drepturilor si obligatiilor pe care le pot avea intr-o tara in care nu au
calitatea de persoane juridice nationale.

c) Nationalitatea persoanelor juridice serveste pentru determinarea


domeniului de aplicare a tratatelor internationale. Astfel, de exemplu,
nationalitatea persoanei juridice serveste pentru determinarea acelor persoane
juridice care beneficiaza de prevederile tratatului international si, implicit,
determinarea acelora carora li se aplica tratatul. Tot astfel, nationalitatea
serveste pentru aplicarea regimului national al clauzei natiunii celei mai
favorizate ori a conditiei reciprocitatii care ar fi prevazute intr-un tratat
international.

d) pentru apararea unor interese considerate importante, unele state iau


masuri de protectie deosebita, intr-un domeniu de activitate, de exemplu pescuitul,
impotriva persoanelor juridice care nu sunt nationale sau impotriva persoanelor
juridice care au o anumita nationalitate.

e) In relatiile internationale au dobandit o insemnatate sporita


organizatiile economice internationale de drept intern. Asa fiind, intereseaza sa
se determine statutul personal al acestora. Astfel, de exemplu, societatile cu
participare romaneasca si straina au nationalitate romana daca sunt constituite in
tara noastra unde isi au sediul social si sunt straine daca sunt constituite in
strainatate.

3.Determinarea nationalitatii persoanei juridice. Nationalitatea


persoanei juridice se determina potrivit anumitor criterii. Acestea sunt:

a) Criteriul vointei fondatorilor persoanei juridice. Acest criteriu


reprezinta o aplicare a principiului autonomiei de vointa in materia determinarii
nationalitatii persoanei juridice. Fondatorii determina nationalitatea persoanei
juridice prin actul constitutiv si statut, astfel cum ar fi mai convenabil in
raport de interesele lor. In general, acest criteriu nu este acceptat in literatura
juridica, deoarece, pe de o parte, natura contractuala a persoanei juridice, de
exemplu a societatii, nu exprima in intregime esenta ei juridica si, pe de alta
parte, acest criteriu nu asigura respectarea normelor cu caracter imperativ,
dictate pentru a ocroti interesul obstesc si pe cel al tertilor.

b) Criteriul teritorialitatii conducerii (sediul social). Potrivit


acestuia, persoana juridica are nationalitatea tarii unde isi are sediul social,
adica locul unde se gaseste conducerea sa. Sediul trebuie sa fie real stabilit pe
teritoriul acelui stat, astfel ca persoana juridica sa aiba centrul sau
administrativ, adica principalele organe de conducere pe acel teritoriu. Daca
persoana juridica are mai multe organe de conducere situate in tari diferite sediul
persoanei juridice este in tara in care se afla organul superior care are
conducerea intregii persoane juridice. Sediul social mai trebuie sa fie serios,
adica stabilit intr-o tara cu care persoana juridica are o legatura semnificativa.
In cazul in care sediul social ar fi intr-o tara care nu prezinta suficiente
legaturi cu persoana juridica, dar a fost acolo stabilit numai pentru anumite
avantaje avute in vedere, sediul desi ar fi real, el nu este serios, si deci nu ar
putea sa serveasca la determinarea nationalitatii persoanei juridice. In sustinerea
acestui criteriu se invoca, printre alte argumente, faptul ca majoritatea
covarsitoare a actelor juridice care leaga persoana juridica respectiva se incheie
de organele ei de conducere si deci pentru rezolvarea problemelor privind
drepturile organelor este cazul sa se aplice legea tarii pe teritoriul careia
functioneaza aceste organe. Acest criteriu este adoptat in practica franceza,
belgiana si R.F.G.

c) Criteriul locului de inregistrare a statutului persoanei juridice


(incorporation), adica locul unde au fost indeplinite formalitatile pentru
constituirea persoanei juridice, chiar daca sediul social ar fi in alta tara.

Acest criteriu este practicat de S.U.A., Anglia si Olanda. El permite


persoanei juridice sa fie supusa legii statului in conformitate cu care a fost
infiintata si sa se bucure de protectia acelui stat indiferent care ar fi locul
unde se desfasoara activitatea persoanei juridice ori s-ar afla sediul sau social.

d) Criteriul unde se gaseste centrul activitatii economice a persoanei


juridice. Potrivit acestui criteriu, persoana juridica are nationalitatea tarii
unde se gaseste centrul activitatii sale, locul unde se gasesc minele, uzinele.
Acest criteriu a fost parasit de practica judecatoreasca europeana, deoarece uneori
este foarte greu de determinat locul activitatii economice, anume cand aceasta
activitate se desfasoara pe teritoriul mai multor tari. Acest criteriu a fost
reluat de legislatia tarilor in curs de dezvoltare pentru a da posibilitatea
acestor state de a reglementa persoanele juridice care actioneaza aici, desi
capitalul este strain.

e) Criteriul controlului. S-a considerat ca in unele cazuri persoana


juridica are o nationalitate aparenta si ca cele patru criterii juridice nu pot fi
folosite pentru a descoperi caracterul real al persoanei juridice. S-a recurs la
criteriul controlului. Potrivit acestuia, nationalitatea persoanelor juridice se
determina, fie dupa apartenenta conducatorilor persoanei juridice, fie dupa
cetatenia asociatilor, fie dupa nationalitatea capitalului social, fie dupa
cetatenia acelora in folosul carora se desfasoara activitatea persoanei juridice.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, practica internationala a revenit


la criteriile anterioare, pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, cu
unele exceptii.

Criteriul controlului este folosit si atunci cand se pune problema


atribuirii unor drepturi cu caracter special. Astfel, numai persoanele juridice
"nationale" au dreptul sa posede nave, aeronave, sa primeasca in concesiune
exploatarea energiei hidraulice, a minelor, sa se foloseasca de avantajele speciale
acordate prin tratate, in mod reciproc, supusilor din statele contractante.
Criteriul controlului este folosit in unele tratate internationale pentru a se
putea face deosebirea intre persoanele juridice nationale si persoanele juridice
straine. Se foloseste criteriul controlului si atunci cand anumite masuri
discriminatorii se aplica persoanelor juridice straine. In dreptul francez, acest
criteriu se aplica pentru determinarea nationalitatii bancilor.

f) Criterii mixte. Acestea rezulta din folosirea concomitenta a mai


multor criterii din acelea aratate, de exemplu sediul social cumulativ cu locul
constituirii persoanei juridice sau sediul social luat impreuna cu cetatenia
asociatilor ori a celor aflati in conducerea persoanei juridice.

Dreptul roman. In ce priveste dreptul nostru, determinarea nationalitatii


persoanei juridice se face in felul urmator:

a) In tratatele de asistenta juridica incheiate de tara noastra cu unele


tari este primit criteriul locului constituirii (al inregistrarii). Intr-adevar,
aceste tratate fac vorbire de "persoanele juridice infiintate pe baza prevederilor
legale ale Partii contractante" respective.

b) Potrivit altor tratate, nationalitatea persoanei juridice se determina


dupa criteriul locului constituirii si cel al sediului social luate in mod
cumulativ. Astfel, tratatul de comert si navigatie incheiat cu Japonia in 1970
(ratificat prin dec. nr. 22/1970) acorda anumite avantaje pe baza de reciprocitate
persoanelor juridice care au fost organizate in conformitate cu legile uneia din
partile contractante si au sediul pe teritoriul acesteia.

g) In cazul in care nu exista un acord international, determinarea


nationalitatii persoanei juridice se face potrivit dreptului comun in materie, care
este in sensul criteriului sediului social.

Nationalitatea persoanei juridice se determina dupa legea forului. Spre deosebire


de legea potrivit careia se determina cetatenia persoanei fizice, nationalitatea
persoanei juridice se determina dupa lex fori, deci dupa criteriul prevazut de
aceasta lege, fara a deosebi daca persoana juridica in discutie urmeaza sa i se
atribuie nationalitatea forului ori o nationalitate straina si nici daca statul
strain (a carui nationalitate se atribuie persoanei juridice respective) recunoaste
ori nu nationalitatea atribuita acelei persoane juridice. Problema determinarii
nationalitatii intereseaza mai ales cand exista mai multe elemente de extraneitate
privind persoana juridica, de exemplu locul constituirii si cel al sediului social
sunt in tari deosebite, fiecare putand duce, potrivit legislatiei statelor
respective, la determinarea unei alte nationalitati a acelei persoane juridice.
Asadar, in cazul persoanelor juridice este posibil ca, potrivit legii forului, sa
se atribuie persoanei juridice, o nationalitate straina, in raport de criteriul
prevazut pentru determinarea nationalitatii persoanelor juridice. In stabilirea
nationalitatii persoanei juridice, lex causae este legea forului.

Schimbarea nationalitatii persoanei juridice. Avand in vedere criteriile


pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, rezulta ca schimbarea
nationalitatii persoanei juridice intereseaza mai ales in cazul schimbarii sediului
ei social dintr-un stat in altul. In legatura cu aceasta schimbare a sediului
social al persoanei juridice se pot ridica unele probleme:

a) Daca este ori nu posibila asemenea schimbare care sa aiba ca efect


mentinerea personalitatii juridice si schimbarea nationalitatii ei. Intr-o prima
parere, se considera ca mutarea sediului social al persoanei juridice de pe
teritoriul unui stat pe teritoriul altuia nu se poate face in mod valabil; daca se
doreste acest lucru, urmeaza ca mai intai sa se dizolve persoana juridica si sa
intre in lichidare, iar apoi sa se intemeieze o noua persoana juridica in statul
unde se stabileste si actualul sediu social, ceea ce exclude ideea continuitatii
personalitatii juridice in cauza. Pentru aceasta solutie se invoca urmatoarele
argumente:

- personalitatea juridica este conferita de legea tarii unde s-a constituit, iar
aceasta personalitate nu se mai poate mentine (supravietui) daca persoana juridica
inceteaza de a mai fi supusa acestei legi;

- societatea s-a constituit printr-un contract, iar partile au ales legea


aplicabila (deci si societatii), astfel ca ele nu pot sa supuna societatea unei
alte legi, caci in realitate ar fi vorba de un nou contract, in raport de cel
anterior;

- nu se pot aduce modificari esentiale statutului persoanei juridice care ar


insemna schimbarea formei acesteia, de exemplu sa se transforme o societate cu
raspundere limitata in societate pe actiuni; acest lucru este posibil prin
dizolvarea si lichidarea societatii existente si apoi intemeierea uneia de felul
aceleia care se doreste.

Intr-o a doua parere, se considera ca personalitatea juridica a


societatii poate supravietui transferului international al sediului social,
schimbandu-se nationalitatea acesteia. Se invoca urmatoarele argumente pentru
aceasta opinie:

- personalitatea juridica nu se intemeiaza pe conceptia fictivitatii, ci pe aceea a


realitatii juridice in sensul ca legea nu creeaza persoana juridica, ci stabileste
conditiile care daca se indeplinesc se acorda calitatea de subiect colectiv de
drept;

- in unele legislatii, este posibila modificarea esentiala a statutului persoanei


juridice, iar transferul international al sediului social nu inseamna o modificare
mai importanta decat in cazul mentionat. Rezulta ca cele doua opinii reprezinta
aspecte particulare (in aceasta materie) ale celor doua teorii privind
personalitatea juridica; fictivitatea si realitatea persoanei juridice;

b) In cazul admiterii schimbarii sediului social al persoanei juridice


dintr-o tara in alta, care sunt conditiile legale in care acest lucru este
posibil ? Mai intai trebuie precizat ca schimbarea internationala a sediului social
este supusa atat legii tarii unde aceasta se gaseste, cat si celei a tarii unde el
urmeaza sa se mute. In consecinta, trebuie indeplinite cerintele legale pentru
transferul sediului social prevazute de ambele legi.

Aceasta inseamna ca schimbarea sediului social si continuitatea personalitatii


juridice sunt posibile daca ambele legi contin dispozitii in acest sens. In ce
priveste domeniul de aplicare al acestor legi, trebuie precizat ca hotararea pentru
schimbarea sediului social al persoanei juridice trebuie sa fie valida potrivit
legii nationale (actuale) a persoanei juridice, care poate diferi in raport de
felul persoanei juridice, de exemplu societate in nume colectiv, ori societate pe
actiuni, iar conditiile pentru dobandirea noii nationalitati sunt supuse legii
tarii unde urmeaza sa se stabileasca noul sediu social, din care fac parte si cele
pentru adaptarea statutului persoanei juridice daca este cazul.

Noul sediu social al persoanei juridice trebuie sa fie real, adica sa nu aiba
caracter fictiv, si sa fie serios, adica sa nu aiba caracter fraudulos.

Conditiile de publicitate trebuie indeplinite, in mod corespunzator, in ambele


tari.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 105/1992, fuziunea unor persoane juridice de
nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ
conditiile prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic.

c) Schimbarea sediului social al persoanei juridice determina schimbarea


legii nationale a acesteia, aparand astfel un conflict mobil de legi si se pune
problema de a determina domeniul de aplicare in timp al celor doua legi nationale.

Dupa care lege se califica notiunea de sediu social? S-a aratat (supra nr. 4) ca
nationalitatea persoanei juridice se determina dupa criteriul stabilit de legea
forului. In cazul in care acest criteriu este sediul social se pune intrebarea de a
sti dupa care lege se califica pentru a se determina apoi nationalitatea persoanei
juridice. Pornindu-se de la calificarea notiunii de domiciliu pentru persoana
fizica, parerile au fost extinse si pentru sediul persoanei juridice. In acest
sens, au fost propuse urmatoarele solutii:

a) Sediul social se determina potrivit legii nationale a persoanei juridice.


Impotriva acestei solutii se formuleaza critica in sensul ca nu se poate cunoaste
nationalitatea persoanei juridice pana nu se cunoaste sediul social al acesteia,
iar sediul social nu se poate stabili pana nu se cunoaste nationalitatea persoanei
juridice (argumentul cercului vicios);