Sunteți pe pagina 1din 4

ISERICA SCOALĂ

REVISTA BISERICEASCA, ŞCOLARA. LITERARA ŞI ECONOMICA.

ABONAMENTUL: R E D A C Ţ I A Şi A D M I N I S T R A Ţ I A :
A P A R E O D A T À ÎN S Â P T À M Â N À :
Pe un an 10 Lei Arad, Strada EM1N ESCU Nr. 3 5 .
Pe jumătate de an 5 Lei. DUMINECA. Telefon pcbtru oraş şi comitat Nr. 266.

Nr. 1773—921. 10. Petiţiunile au să fie timbrate de suflete, asigurând astfel şi pe viitor func-
legal şi scrise cu mâna proprie. ţ onarea cu succes a şcoalelor confesionale.
Anunţ şcolar. 11. Petenţii se avizează a scrie corect
şi legibil locul ubicaţiun i şi poşta ultimă.
3. întrucât interesele înalte de stat vor
solicita detragerea ajutorului ajungând ast­
Se aduce la cunoştinţa celor intere­ Arad, din şed. cons. ca sen. bis. fel şcoalele confesionale în imposibilitatea
saţi, că peiiţiunile de primire în institutul ţinută în 17/30 iunie 1921. de a mai funcţiona, în iipsă de mijloace
nostru teologic din Arad pentru anul <3oan <3, <$app, materiale, Consistorul mitropolitan fiind
şcolar 1921/22 au să fie înaintate sub­ Episcop.
condus de cele mai înalte sentimente pa­
scrisului Consistor ce! mult până în triotice şi având î n vedere faptul, că şcoala
2/15 August 1921, instruite c u :
1. Extras de botez deia oficiul paro­
Sinodul eparhial. românească să nu sufere stagnare într'un
timp când lumina de carte e mai necesară
hial extrădat în timpul cel mai recent. Şedinţa V. ca ori când, să între imediat în tratative
2. Testimoniul şcolar prin care se (Urmare.) cu guvernul fixându-se un acord e-
dovedeşte, ca are pregătirea recerută prin Nr. 6 1 . Urmează referada comisiunei chitabil condiţiile într oii putea
regulamentul institutului. şcolare întregite asupra raportului specia! pune ia dispoziţia - . samdată
2. Atestat de moralitate delà oficiul al Consistorului în chestia şcoalelor con­ şcoalele cari nu se ; mij­
parohial, la care aparţine, vidimat de fesionale. loacele proprii, me -a drep­
protoprezb terul tractuaî. Referentul Ascaniu Crişan ceteşte ra­ tul de control r . educaţie
4. Atestat medica! despre starea să­ portul Consistorului Nr. 1124/921 împre­ religioasă.mor • --iilor sale şi
rutară şi întregitatea membrelor corporaie. ună cu actele premergătoare. îndreptăţirea clădirile şi
5. Dacă petentul delà absolvirea Comisiunea face următoarea propu­ a-şi redesr . esionafă în tot
şcoalelor medii s'ar fi dedicat altei cari­ nere : locul şi t acolo unde- va
eri, ori a avut altă ocupaţiune, atunci prin Considerând serviciile mari pe cari vedea r - ele bisericii şi e-
atestat delà oficiul parohial la care apar-' le-a adus şcoala confesională românismu­ ducat' noastre strămoşeşti.
ţine, vidimat şi de concernentu! protopop, lui din ţinuturile alipite prin ţinerea vecinie " c e a s t a deputatul
are să dovedească ocupaţiunea şi timpul trează a conştiinţei naţionale în fii popo­ dr •oarea
petrecut delà ultima frecventaţiune şcolară rului nostru, căreia avem s ă i mulţumim CG...
până la timpul de faţă. fericirea zilelor noastre. AVU
6. Se obsearvă că în anul şcolar Considerând, că biserica noastră, ne­ că bise
1920/21 clericii seminarului nostru teo­ dreptăţită fiitici în trecut de către guver­ drept legai, codmoa, _
logic au beneficiat de burse deia stat de nele maghiare a sfârşit prin a fi azi una lele sale confesionale şi că i c . (

câte 1 0 0 0 - 1 5 0 0 şi 2000 lei. dintre cele mai sărace biserici de pe te­ acest drept l'ar perde fără să aibă posi­
7. Cei ce reflectează la burse să ritorii! alipit României într'un timp, când bilitatea de a-1 mai recâştiga;
alăture şi atestat de paupertate, respective celelalte confesiuni protejate de asupritorii că ajunsă în cuprinsul Statului Român
despre starea materială a lor şi a părinţi­ noştri de ieri se găsesc azi stăpâne pe întregit, biserica noastră în conştiinţa mi-
lor lor. întinse averi cari le dau posibilitatea a-şi siunei sale culturale şi patriotice, a decre­
8. întreţinerea în seminarul teologic menţine şcoaleîe chiar şi ?n cazul, că li-se tat prin congresul său din Februarie 1920
este obligatoare pentru toţi elevii primiţi refuză ajutorul de stat: şi prin sinodul eparchial din acelaş an su­
în teologie. 1. Vener. Consistor diecezan să inter­ sţinerea şi mai departe a tuturor şcolilor
9. In condiţiunile de Întreţinere în vină la Consistorul metropolitan, ca acesta confesionale;
seminar sunt următoarele: într'un memoriu întemeiat să atragă aten­ că chiar aducând biserica jertfa ce
a) In numerar 2000 lei (adecă două ţiunea guvernului asupra împrejurărilor su- i-se cere de stat de a i ceda Statului şcoa­
mii lei) anual, piătibil in două rate semes- levate esoperând pe seama bisericei noa­ lele, încă nici în acest caz nu avem sigu-
trale anticipative la cassa consistorială. stre o desdaunare binemeritată odată pen: ritatea că Statul şi-ar ajunge scopul poli­
b) Pe lângă aceasta taxă în numerar tru totdeauna, care s'o ridice sub raport tic urmărit, mai ales dupăce guvernul ţării
fiecare elev va mai plăti \A începutul material cel puţin la nivelul, unde se gă­ se leagă morţiş să încheie cu Vaticanul
anului şcolar şi o taxă în alimente şi sesc de prezent bisericile străine din ţară. încă înainte de a fi legiferat noua Con­
a n u m e : 1 rn/rn. făină; 1 m/m. cartofi; 2. Considerând, că educaţia religioasă stituţie un concordat, prin care tinde a se
10 klg. unsoare; 10 klg. fasole. nici când n'a fost mai necesară decât toc­ saivargada existenţa şcoalelor confesionale
c) La intrare în seminar elevii vor mai acum când tendinţele subversive ale ale confesiunilor romano şi greco-catoiice;
aduce cu sine: 6 cămeşi 6 părechi izmene, curentului comunist ameninţă prin a sub­ că prin cedarea şcoalelor confesionale
3 cămeşi de noapte, 6 părechi de ciorapi mina temeliile statului, şi că numai o con­ biserica noastră s'ar desbrăca pe sine de
ori obele, haine de pat (saltea cearcea­ lucrare armonică din partea bisericei şi a factorul esenţial, care este şcoala, în ce
furi, ţoi ori plapomă. pernă şi o cuver­ statului va fi în stare să facă posibilă tre­ priveşte realizarea misiünei Sale pe pământ
tură de pat) 3 ştergare, 3 serviete pahar,
;
cerea ţării prin criza morală a zilelor de şi astfel biserica noastră ar ajunge în o in­
cuţit, furculiţă, lingură, o ceaşcă, 3 far­ azi, consistorul mitropolitan să desvoalte dubitabilă inferioritate culturală faţă de c e ­
furii, piepten*-, săpun, perie de dinţi de o acţiune cât mai inienză pentru exoperarea lelalte confesiuni pe ale cărora scoale Sta­
haine de ghete, ace, aţă, hainele şl şi pe viitor a ajutorului de stat şi aceasta nu tul e îndatorat să le respecte chiar în t e ­
imbrăcămintele necesare. în proporţia şcoalelor existente ci anumărului meiul tratatelor internaţionale de p a c e ;
că guvernul când ne cere să-i jertfim
şcoala confesională, nu ne dă nici o ga­
Concurse. d a c ă nu sunt de cei cu cvalificaţia clasa 1.
Concursele, adjustate conform normelor în
Nr. 1 7 7 4 - 9 2 1 . vigoare, şi cu atestat d e s p r e eventualul serviciu
rantă suficientă şi nici măcar an echiva­ Prin a c e a s t a se p u b l i c ă c o n c u r s pentru de p â n ă a c u m a , se aştern oficiului p r o t o p r e s ­
lent, ci numai promisiunea de a păstra spi­ îndeplinirea p o s t u l u i - d e spiritual la seminarul biteral o r t o d o x r o m â n d i n Belinţ, a d r e s a t e
ritul creştin în învăţământ, promisiune teologic din Arad. comitetului parohial din Drăgoeşti, pe lângă
peste care poate trece uşor ori­ Beneficiul i m p r e u n a t cu a c e s t post c o n s t ă o b s e r v a r e a §-lui 3 3 din R e g u l a m e n t u l pentru
care guvern din viitor şi astfel este de te­ din salarul ce se va fixa pentru alte institute parohii.
similare, conform evaiificaţiunei şi anilor d e Reflectanţii, în terminul c o n c u r s u a l , trebue
mut, că cu vremea guvernele vor aban­ serviciu c o m p u t a b i l i şi cu c o n s i d e r a r e şi la să se prezenteze, într'o D u m i n e c ă ori într'o
dona politica culturală bazată pe princi­ aceea, că sniritualul are s ă locuiască în seminar. sărbătoar», în s-biserică din Drăgoeşti, spre
piile creştinismului, care poate fi singură Rugârile pe c o n c u r s sunt a se a d r e s a a-şi a r ă t a dexteritatea în rituale şi în oratorie.
prielnică consolidării şi fericirii ţării; Consistorului ortodox r o m â n în Arad în termin Concurenţii din altă dieceză, nainte de a
de 3 0 de zile socotit dela prima p u b l i c a r e a se prezenta in parohie, t r e b u e să se prezenteze
că o biserică având numai atribuţii
concursului în organul oficial al diecezei. pprezbiterului tractual, s p r e a dovedi că au cvali­
rituale ar însemna renegarea rostului cul­ Dela concurenţi se cere cvalificaţiune de ficaţia recerută şi P r e a Sfinţitului D o m n Episcop
tural pe care în trecut 1-a îndeplinit biserica cel puţin pentru parohii de clasa, p r i m a şi au diecezan pentru a le da b i n e c u v â n t a r e a arhierească.
noastră şi pe care mai are de a-l înde­ să prezinte u r m ă t o a r e l e d o c u m e n t e . Comitetul parohial.
plini şi în viitor prin propagarea culturei 1. E x t r a s de botez din matricula b i s e r i ­ în înţelegere cu m i n e : Qherasim Sărbu,
naţionale, la a căreia temelie stă credinţa c e a s c ă spre a dovedi, că sunţ români de religi- protoprezbiteral.
unea ortodoxă. —•— 1-3
creştină ortodoxă; 2. Atestat de cvalificaţiunea preoţească
mai departe: în vederea, că în Sta­ Pentru îndeplinirea postului de invăţător
pentru p a r o h u de clasa primă. vacant dela ş c o a l a confesională ort. r o m â n ă din
tutul Organic nu există nici o slovă şi nici 3. Atestat de serviciu del.i a u t o r i t a t e a c o m u n a Jabăr, protoprezbiteratul Belinţului, s e
o intenţie de a legiuitorului, după care si­ i m e d i a t s u p e r i o a r ă pentru cazul, că concurentul publică c o n c u r s cu termin d e 3 0 zile dela prima
nodul eparchial ar avea competenţă în ma­ a funcţionat deja şi p â n ă aci la v r e . u n institut publicare în „Biserica şi Ş c o a l a " .
de î n v ă ţ ă m â n t ori în altă calitate. Emolumentele:
teria de statificare a şcoalelor şi de a mu­ 4. Eventuale dovezi d e s p r e activitatea
tila organizaţia şi constituţia noastră, clă­ 1. Locuinţă cu 2 odăi, culină, c ă m a r ă ,
literară a concurentului. grajd, şopru şi g r ă d i n ă d e legune, în e s t e n z i u n e
dită deopotrivă po instituţiunea bisericii 5. Autobiografia pe scurt. de 8 0 0 Q
cât şi pe a şcoalei confesionale, Arad, din şed. cons. ca s e n . bis., ţinută în 2. Bani gata din c a s s a cultului 700 Lei.
că, tocmai din contră competinţa si­ 17/30 Iunie 1921. 3. Întregirea dotaţiunii dela stat.
nodului eparhial este, nu de a distruge c/oan c7. <&app, 4. Diurnă de conferinţă 2 0 Lei.
instituţii existente în biserică, ci chiar de episcop. 5. Diurnă de scripturistică 2 0 Lei.
-n— 1-3 6. Dela î n m o r m â n t ă r i 5 Lei, pe lângă
a chema la viaţă (după pct. 12 din § 9 6
Pentru îndeplinirea parohiei d e clasa 1 din lumină şi m a r a m ă preţuite la 15 Lei.
al Statutului Organic) şi alte instituţii nouă Drăgoeşti, tractul Belinţ, se p u b l i c ă concurs, cu 7. Pentru formarea, instruarea şi c o n d u c e ­
chiar şi, de ordin canonic; termin 3 0 zile dela prima publicare în "Biserica rea corului vocal 100 Lei, a s i g u r â n d u - i - s e şi
că h.suşi Regulamentul nostru sino­ şi Ş c o a l a " . j u m ă t a t e din venitul producţiunilor.
E m o l u m e n t e l e î m p r e u n a t e cu a c e s t post 8. Alesul este obligat a c o n d u c e cantoratul
dal, în § 58 prevede că în cauze grave
sunt : în s. biserică şi a instrua elevii şcoalei la r ă s ­
principale ş i - d e competenţă, asemenea
1. O sesie p a r o h i a l ă , c o n s t a t a t o a r e din 3 0 punsurile liturgice pe l â n g ă un onorar de
chestiuni să se aştearnă congresului ca for jugăre p ă m â n t arător. 5 0 0 Lei, în conformitate cu ord. P r e a Ven.
arbitrar spre decidere"; 2. Intravilanul p a r o h i a l şi o c â n e p i ş t e M e t r o p . Nr. 2 7 1 , d d t o 2 / 1 5 S e p t e m v r i e 1920.
că punctul al III din proiectul de con­ de 4 0 0 Q Doritorii de a o c u p a a c e s t p o s t sunt pof­
3. Stolele legale. tiţi s ă - ş i înainteze cererile d e c o n c u r s c o m i t e ­
cluz este o anticipare prin care se submi­
nează puterea celor două puncte premer­ 4. Întregire dela stat, pentru care însă tului parohial din J a b ă r în terminul fixat p e
c o m u n a b i s e r i c e a s c ă nu g a r a n t e a z ă . c a l e a P r e o O n . oficiu P r o t o p r e z b i t e r a l din
gătoare ale proiectului de concluz; Alesul preot va s u p o r t a toate dările p u b ­ Belinţ şi în vr'o D u m i n e c ă sau s ă r b ă t o a r e s ă se
că acest al III punct se întemeiază pe lice d u p ă î n t r e g venitul beneficiat; va împlini .prezinte în s. biserică, s p r e a-şi a r a t a d e s t e r i ­
presupunerea unei forţe majore din partea toate funcţiunile, ce se ţin de p a r o h i e ; va p r e ­ t a t e a în cântare şi tipic. Sunt preferiţi cei cu
Statului, ceeace nu conţine i\n temeiu mo­ dica cel puţin o d a t ă pe lună şi va c a t e h i z a la 4 clase de liceu, civile sau r e a ' e şi cei apţi de
şcoala confesională din loc fără altă r e m u n e r a ţ i e . a c o n d u c e cor.
ral şi legal suficient pentru ; * jertfi şcoala: Comitetul parohial.
Cu t o a t e - c ă p a r o h i a e de clasa I. conform
Sinodul enunţă: Se ridică la valoare înaltului r e s c r i p t consistorial, Nr. 1827 din în înţelegerea cu m i n e : Gherasim Sărbu,
:
de concUi.^"iti'iî,'a i punctele 1 — 2 din con- 17/30 Iunie 1921, se a d m i t şi reflectanţi cu protopresbiter.
r
JiUzul propus spre primire. (v urma.) a cvaLficaţie de clasa II, d a c ă au VIU clase g i m n , —•— 1—3

îndată ce am părăsit gara Aradului un cântec a răsu­ Micăsaşa, Copşa mică, Mediaş, Ibaşfalău, Dancs.
0 excursie Ia Bucureşti. nat din toate trei despărţămintele vagonului. Ar fi prea mult să le spun pe toate aparte. Mă opresc
De cât interes s'ar fi bucurat înainte cu câţiva Par-că nu-mi venea să cred, că mă duc la Bu­ însă la Sighişoara*. Dumnezeule cum ne-a plăcut la toate!
ani titlul de sus! Azi ? E aşa obişnuit să întâlneşti la cureşti. Făceam calea obişnuită către Radna, Glogovaţ, Situat pe deal cu vile, biserici şi alte ziduri frumoase.
flecare pa» cunoscuţi, necunoscuţi plecând sau reîntor- Cicir, Ghioroc, Păuliş. Gările le ştiam de-a rostul, tot Nu-1 cunosc oraşul mai bine, dar până atunci nu vă­
câ'ndu-se din Bucureşti, cari îţi povestesc dacă doreşti aşa de bine cunoşteam şi împrejurimea lor. Fetele priveau, zusem un alt oraş situat la fel. Dupăce am trecut do
de oboselile drumului, starea materială si viaţa de din­ cu ochii miraţi la toate, le plăcea Podgoria. Am înce­ Sighişoara câţiva ţigani s'au urcat în vagonul nostru cu
colo. Se înţelege că nu vor ti doar de aceeaş părere, put să le explic unele locuri şi lucruri şi totodată să le vre-o patru diplc-
cu aceleaş principii, însă după aşa multe observaţii, si­ şi admir împreună cu ele. Radna apoi Milova, Odvoş, Pune-te la joc. Nu cred să ne fi plăcut în teatru
gur oricare Român din ţinuturile alipite cunoaşte mai Bârzava; parcă le văd trecând pe dinaintea noastră, ră­ muzica primei opere mai mult decât atunci cântările nu
mult, sau mai puţin capitala şi fără s'o ii văzut. Aşa mânând' în urma trenului. Ce privelişte frumoasă prea bune ale ţiganilor.
eram şi eu. Ştiam că axe un Ateneu, Muzeu zoologic, afară ori unde ne uitam tot eră verde. Aerul curat de
După o bucată de cale am închis fereştile vago­
o cale a Victoriei, grădina Cişmegiu cu Monte-Carlo, cu seară ne-a înviorat pe toate, că numai într'un târ­
nului, ne apropiam de primul tunel. Erau unele dintre
soseau Kiselef şi alte locuri însemnate. ziu ne.am hotărât, să odihnim niţel. Odihnă. Parcă noi
noi cu mine dimpreună, cari n'am trecut niciodată prin
am simţit oboseală. La 3 ore toate am fost, în stare să
Astl'el cunoscându-1, m'am bucurat la vestea că la 1 tunel. Stăpânite de curiozitate am trecut şi aşteptam li­
continuăm cântările din ziua trecută.
Iunie la serbarea ţinută de tinerimea română la Bucu­ niştite celelalte patru tunele ce aveau să urmeze mai
reşti va participă şi şcoala noastră. Cred, că e de prisos In gara din Teiuş ne-am uitat pe rând la şirul de târziu.
să mai spun, că da. înainte cu câţiva ani nutriam un vagoane a diferitelor oraşe. Pe faţa elevilor mari şi mici
se vedea aceeaş veselie ca pe a noastră, capete scoase Feldioara. Cum puteam trece, fără să-i privim ce­
dor ascuns, să văd lumea românească, iar în timpul tatea, care se ridică măreaţă, parcă prin aceea ar dori
din urmă doriam să cunosc ce a fost în totdeauna ro­ pe fereastră, ochi curioşi şi dornici de senzaţii, mulţime
jos şi în restaurantul gării, tot tablouri poate pentru să povestească tuturor, falnicul ei trecut. Dar unde-i
mânesc. armata vitează al ui Rareş şi „Marele Vornic Grozav'?
mulţi, comune, pentru noi însă toate-şi aveau însemnă­
Mă abat însă dela subiect. tatea lor. Pe la orele 6 — 7 am ajuns la Braşov. Cum m'aş
înainte cu o lună ni-s'a spus în clasă că în 1 La Blaj au urcat în tren .câteva eleve cu chipiu, fi dus în oraş la o amică, să cercetăm împreună locu­
Iunie va fi concurs de cor şi limba română. Elevii nu cari îmi reaminteau şcoala mea şi chipiurile ei. Lăsând rile amintite de ea. A trebuit însă să mă mulţumesc cu
sunt siliţi să participe numai dacă voesc. S'a mai dis­ gara Blajului la stânga şi dreapta drumului tot dealuri mai puţin, să admir aşezarea frumoasă a oraşului şi zi­
cutat chestia asta de călătorie de-către dnul director cu cu sămănături, câte.o bucată de grâu se 'ntindea ca un dirile aşezate în disordine poetică.
dnii profesori până la urmă, înlăturând unele piedeci, covor, ori ca un brâu, îmbrăţişând pământul. N'am stat mult la gară şi de asta într'o privinţă
în 29 Maiu am plecat. La gară ne-am întâlnit toate Lângă gara mică, Mănărade o păduriţă. Credeam ne-am bucurat. Ni-s'a spus că din toată calea Arad—
şcolile din Arad, ocupând vagoanele destinate nouă. Ce că ne cheamă să lăsăm călătoria şi totul pentru ca s'o Bucureşti partea cea mai frumoasă e dela Braşov la
fericire ! Vom călători noi de noi, neconturbate de nimeni. admirăm. Comuna se vedea destul de mare cu două Predeal.
Fetele am avut un vagon, băeţii tot aşa. Intre 38 biserici. Priveliştea de afară s'a schimbat din nou. In In cazul de faţă n'a fost aşa. Părţile Braşov—
de eleve nu aveam nici măcar o singură colegă, în loc de sămănături pe dealuri nu se vedea decât numai Predeal nu sunt frumoase ci sublime. Nu ştiam de care
schimb însă eram din acelaş internat zece, nouă lice- puţină iarbă, sus de tot o turmă de oi păscând. Ce bine parte să ne uităm. îh depărtare vedeam vârful Carpa-
iste şi eu. Ce să mai zic, că ne-am împrietenit îndată venea să ne cânte de sus ciobanul doina: „Bâr oiţă"... ţilor albi de zăpadă, dela ferestrele noastre la câţiva zeci
cu celelalte, nici vorbă deci ca veselia şi însufleţirea, Dupâ locurile astea au urmat păşuni bogate cu pomi de paşi munţi uriaşi acoperiţi cu păduri seculare de brazi
cu care am pornit de acasă să se micşoreze, din contră mărunţi. crescuţi în şiruri parcă anume au fost plantaţi în forma
Nr. 1 4 9 5 / 1 9 2 1 . fiecare 10 (zece) k i l o g r a m e V grâu Va cucuruz
2 Liviu P Mihailoviciu preş. corn. p a r o h i a l .
Prin a c e a s t a s e p u b l i c ă c o n c i u s , cu d u r a t ă d u s e a c a s ă la învăţătorul-cantor conform h o t ă - Georghe Muntean, notar corn. parohial.
de 3 0 zile dela p r i m a publicare, pentru î n d e p l i ­ rârei comitetului şi a sinodului parohial. In conformitate c u : Dr. P. Ţiucra, p r o t o p o p .
nirea u r m ă t o a r e l o r c a t e d r e dela Şcoala N o r m a l ă Întregirea dotaţiunei se va cere d e l a stat. —n— 2-3
ort. r o m â n ă din Arad şi a n u m e : Alesul î n v ă ţ ă t o r - c a n t o r e î n d a t o r a t a in P e n t r u î n d e p l i n i r e a postului d e î n v ă ţ ă t o a r e
a) C a t e d r a de religiune. strua elerii în cântările bisericeşti ai c o n d u c e la a treia ş c o a l ă ( d e fete) ort. rom. din Tulea
b) C a t e d r a de limba francează. la biserică în toate d u m i n e c i l e şi sărbătorile. p r o t o p r e s b i t e r a t u l T i n c a , judeţul Bihor, prin p r e -
c) C a t e d r a de d e s e m n . Caligrafia şi lucrul Reflectanţii să-şi înainteze r e c u r s e l e - a d j u s - s e n t a se escrie c o n c u r s cu termin de 3 0 zile
manual. tate cu d o c u m e n t e l e d e cvalificaţiune, p e r s o n a l e dela p r i m a publicare în „Biserica şi Ş c o a l a " , —
d) Postul î n v ă t ă r o r e s c dela şcola de apli- şi de serviciu şi a d r e s a t e comitetului parohial pe lângă u r m ă t o a r e a d o t a ţ i u n e :
c a ţ i u n e , d e lângă aceeaşi şcoală n o r m a l ă . d i n M i n i ş . - Pr. On oficiu p r o t o p o p e s c gr rom. din 1. Salar fix de 3 0 0 Lei, solvit lunar a n t i ­
Dela recurenţi se cere s ă a i b ă cvalifica- R a d n a , — referentul a v â n d a se p r e z e n t a în sf. cipative din c a s s a bisericei.
ţiune cerută de stat pentru a s e m e n e a aplicaţii. biserică, a c â n t a şi a s e face c u n o s c u t poporului. 2 Cvartir liber cu supraedificate şi cu
Beneficiul, ce li s e va a s i g u r a din s u b ­ Miniş, d i n ş e d . comitetului p a r o h i a l ţ i n u t ă grădină.
venţia d e stat va fi acela ce se va statori în la 2 3 mai (5 Iunie) 1921. 3. P e n t r u c o m p l e t a r e a salariului dela stat,
c o n s o n a n ţ ă cu dispoziţiile de stat privitoare la Comitetul parohial. se vor î n t r e p r i n d e demersurile n e c e s a r e oficioase.
;
ş;oalele confes onale. In conţelegere c u : Procopiu Givulescu, Aleasa va fi î n d a t o r a t ă a primi instrucţiu­
D e l a reflectanţi se cere să prezinte d e ­ m. p . protoprezbiter. nea chaselor conform h o t ă r â r e i corpului d i d a c t i c ,
o d a t ă cu cererea d e c o n c u r s : - • - 2-3 — dela celea 6 scoale aflătoare în c o m u n e , —-
a) d o c u m e n t e l e în original, d e s p r e studiul a p r o b a t ă de Veneratul Consistor şi Revizoratul
îndrepsăţitor pentru o c u p a r e a postului, la care P e n t r u î n d e p l i n i r e a staţiunei învăţătoreşti-
j u d e ţ a n şi va fi î n d a t o r a t ă în Dumineci şi
aspiră: cantorale, la ş c o a l a p r i m a r ă gr. or. rom. din
Sărbători a c o n d u c e elevele la sf. Biserică.
b) a t e s t a t e l e de serviciu, în original, e m a ­ c o m u n a Murani, p r o t o p r e s b i t e r a t u l Vinga, s e p u ­
blică c o n c u r s cu termin de 3 0 zile dela p r i m a Cererile adjustate în regulă şi a d r e s s a t e
ilate dela autoritatea imediat s u p e r i o a r ă ; comitetului parohial, se vor înainta oficiului
c) e x t r a s d e b o t e z din matricula b o t e z a ţ i ­ apariţie în . B i s e r i c a şi Şcoala".
Emolumenteîe sunt: p p e s c în Salonta, iar recurentele au s ă - s e p r e -
lor, s p r e a-şi dovedi a p a r t i n e n ţ a la biserica o r ­ sinte înainte d e alegere în parohie.
todoxă română; 1. t u salar f u n d a m e n t a l dela c o m u n a b i s e ­
ricească 6 0 0 Lei în bani solviţi în rate lunare Din ş e d i n ţ a comitetului parohial ort. r o m .
d) autobiografia pe scurt. a parohiei T u l e a , ţinută Ia 13/26 junie 1921 —
Cererile va avea să fie trimise C o n s i s t o r u - anticipative, din c a s s a cultuală. î n t r e g i r e a d e
salar se va cere dela s t a t ; pentru care s u m ă , în conţelegere cu s. p r o t o p r e s b i t e r Dr. Nicolae
iui e p a r h i a l s u b s e m n a t , în terminui c o n c u r s u a l . Rocsin.
c o m u n a b i s e r i c e a s c ă nu g a r a n t e a z ă .
La postul î n v ă ţ ă t o r e s c m e n ţ i o n a t s u b d) se
2. Cvartir în natură, care c o n s t ă din 2 —•— 1-3
a d m i t e şi î n v ă ţ ă t o a r e .
Consis'torul eparhial ort. rom din Arad. odăi, tindă, c ă m a r ă , grajd, coteţe şi o g r ă d i n ă Pentru î n d e p l i n i r e a postului învăţătorasc
pentru legume. devenit vacant d e l a ş c o a l a II. elem. conf. ort.
- n - 2 3 r o m â n ă din Fenlac, p r o t o p o p i a t u l Vinga, s e
3. Pentru conferinţă 3 0 Lei, iar pentru
P e n t r u î n d e p l i n i r e a definitivă a postului de scripturisită 3 0 Lei. publică c o n c u r s cu termin de 3 0 zile d e l a p r i m a
î n v ă ţ ă t o r - c a n t o r dela ş c o a l a p r i m a r ă conf. gr. or. 4. Stolele dela î n m o r m â n t a r e u n d e va fi apariţie în orgauul oficios „Biserica şi Ş c o a l a " .
r o m â n ă din c o m u n a Mtniş, p r o t o p o p i a t u l R a d n a , poftit 2 Lei, iar dela p a r t i c i p a r e a . la p a r a s t a s Salariu î m p r e u n a t cu a c e s t p o s t ' e s t e :
se p u b l i c ă c o n c u r s cu termin de 3 0 zile d e l a ! Leu. 1. Cvartir în n a t u r ă cu 2 odăi, bucătărie,
prima p u b l i c a r e în foaia „Biserica şi Ş c o a l a " . 5. Pentru cantorat ca o n o r a r livada şcolii, r a m a r ă , pivniţă şi g r ă d i n ă dela locuinţă.
D o t a ţ i u n e a î m p r e u n a t ă cu a c e s t post a n u - care constă din circa 4 jugere, p a r t e arător, 2. Dela c o m u n a b i s e r i c e a s c ă salar 5 5 0 lei,
alminte e s t e : p a r t e fânaţe. întregirea salarului din vistieria statului.
;
1. In bani g a t a 5 0 0 Lei. De curăţirea şi încălzitul salei se va în­ 3. S p e s e scripturistice 2 5 Iei.
2 ' Locuinţă în edificiul şcolar cu g r ă d i n ă griji p a r o h i a . 4. P e n t r u conferinţă 3 5 lei.
' de l e g u m e . Alesul va îngriji de curăţirea locuinţei pe Curăţirea salei de î n v ă ţ ă m â n t şi p r o v e d e r e a
f 3. Cinci (5) strngini de l e m n e din care se dinlăuntru, iar pe din afară parohia. salei cu lemne de foc c a d e în s a r c i n a c o m u n e i ,
í va încălzi şi sala d e î n v ă ţ ă m â n t . Alesul va p r o v e d e a cantoratul în sf b i s e ­ bisericeşti.
4. P e n t r u conferinţă 5 0 Lei. rică, va c o n d u c e elevii la sf. biserică şi va c â n t a Recurenţii pot fi învăţători şt î n v ă ţ ă t o r e a ,
5. P e n t r u s c r i p t u r i s t i c ă 5 0 Lei. r ă s p u n s u r i l e în Dumineci şi s ă r b ă t o r i ' c u elevii. cari posed cvalificaţiunea recerută.
6. Venitele cantorale dela funcţiuni u n d e D a r e a d u p ă beneficiu, va solvi-o alesul. Alesul sau aleasa va fi obligat a p r o v e d e
va fi poftit şi la cari a r e se participe. Recursele adjustate cu d o c u m e n t e l e n e c e ­ î n v ă ţ ă m â n t u l la şcoala II. şi a c o n d u c e s t r a n a
7. De curăţitul, văruitul salei de î n v ă ţ ă m â n t sare — a d r e s a t e comitelui" parohial din Murani, stângă.
şi a edificiului şcolar p e din afară se va îngriji — s e vor trimite P r e a On. Oficiu p r o t o p r e s b i t e - Recurenţii s u n t poftiţi, ca cererile înzestrate
comuna bisericească ral în Vinga, având recurenţii, a se prezenta în cu d o c u m e n t e l e de lipsă şi a d r e s a t e comitetului
8. P e n t r u c a n t o r a t în biserică şi afară d e vre-o D u m i n e c ă , ori s ă r b ă t o a r e în sf. biserică din parohial din Fenlac, s ă şi le înainteze P . O .
biserică, pentru c o n d u c e r e a corului bisericesc şi Murani, s p r e a c â n t a şi a se face cunoscuţi a l e ­ Oficiu protopresbiteral în Vinga şi sunt poftiţi a
pentru i n s t r u i r e a tineretului în cântările bisericeşti gătorilor. se prezenta în timpul concursului în vre'o D u ­
alesul va primi dela 2 5 0 n umere de casă de'la Murani, la 21 Ianuarie ( 3 F e b r u a r i e ) 1921. m i n e c ă ori s ă r b ă t o a r e în sf. biserică din Fenlac

or încântătoare şi plină dc poezie haiducească. Ici-colo bine ar fi dacă până la anul s'ar rezidi din temelie a- la institut, deoarece aveam bilete la teatru. S'a jucat
| cascade şi văi miraculoase. ceastă instituţie imperială a artei şi a culturei superioare „Prostul", care a fost predată foarte bine.
| La această privelişte ra'am convins şi mai mult, să nu-ţi mai facă impresia unui teatru de provincie, care Vineri dim. ne-am dus .'a bis. „Domniţa Balaşa"
i câ frumseţile naturii descrise cât pierd din valoare. E ţi-se pare că în toate serile înainte de a se începe jocul unde a cântat corul prim din Bucureşti, alui Chlriac.
' imposibil să descrii sublimul, când numai simţi se poate. pe bină protestează cu publicul dimpreună contra câr- Solo din „Pre tine Doamne te lăudăm" ne-a făcut să
Am uitat că plec la Bucureşti şi de ce mă aştetiptă acolo. muitorilor României întregite, trăgându-le atenţia că nu credem că suntem aproape de cer.
Aşi fi voit să mă dau jos din tren, să-1 las să plece mai poate corespunde timpului de faţă. După serviciu am plecat din nou la Arenă, unde
! iar eu să rămâi printre brazi, să mă înfrăţesc cu ei şi Miercuri dimineaţa toţi elevii ne-am întâlnit la bi­ s'au împărţit premiile din 1. rom. şi cor. Fericirea ce-
| să nu-i mai părăsesc niciodată. Am vorbit de mine, însă serica Sf. Spiridon, unde s'a oficiat serviciul divin îna­ am simţit-o noi aradanii nu se poate descrie, căci din
; cred că cei mai mulţi din tren am simţit ia fel. inte de concursuri. Serviciul ne-a plăcut, tot aşa şi, bi­ ambele părţi nu ne-am reîntors fără rezultat.
> S'a 'nserat. Ce păcat. Afurisita de noapte pe când serica mică cu turnul ei înalt ridicat din mijlocul biserieii. La 4 ore d. m. a fost fixată serbarea la care a
> să plecăm din Predeal înainte spre Bucureşti a întunecat La orele zece, fetele am plecat la Şcoala Centrală—Li­ luat parte şi Familia Regală. La 5 ore între aplauze şi
[ şi lumea mea pe lângă ale tovarăşelor mele dornice să ceul de fete—-, iar băeţii la Universitate unde s'au îm­ strigăte de ura a apărut MM. LL. în balconul împodo­
I privim veşinic afară în împărăţia divinizată a naturii, părţit tezele din română Atâtea evenimente se ajunjeau, bit încunjurată dc metropoliţi, episcopi şi dame de o-
i căci eram curioase asupra unui nou tablou plin de farmec, încât treceai dlntr'o emoţie în alta fără să le observi. La noare. Aplauzele şi strigătele de ura nu mai încetau.
I acela ce se pictează singur la gustul privirii individuale Şcoala Centrală am fost împărţite fiecare separat. Cla­ Dacă lumea din Bucureşti a fost însufleţită, atunci noi
i ca toate tablourile când călătoreşti ziua dela Predeal spre sele de normale cu liceul împreună. Timp de lucru am cu atât mai vârtos, nu ştiam să ne uităm la carele cari
\ Sinaia etc, care s'a perdut în noapte fără să-1 vedem avut o singură oră. Fetele dela curs erau toate simpa­ defilau, sau la Rege, Regina şi principesa. Măria Carele
! cu toate câ n'am putut adormi. După,2 ore de călă- tice, înainte şi după curs am povestit fiecare de examene, erau aşa de pompoase! Fiecare şcoală îşi avea carul ei
| torie printre geamurile fereştrilor sondele de petrol dela şcoală etc. După masă, în parcul Carol în Arenă s'au reprezentând şsoala sau diferite tablouri .din viaţa Ro­
i Câmpina luminau în noaptea fără lună. In fine iată-ne ţinut întrecerile de coruri. Numele Arenă ne face cuno­ mânilor. De exemplu „Nunta", „La fântână" etc. Şcoala
| la Chitită, apoi la Bucureşti. Atâtea şcoli, unde ne a- scută şi zidirea. E tocmai ca'n vremea Romanilor, zi­ de menaj a -fost pregătită cu diferite prăjituri, cari în
1 şează ? La gară am aşteptat după biletele de încvartirare, dită pa:'că după un tablou vechiu. Jur împrejur trepte, parc le-a împărţit. Apoi fiecare ţinut era reprezentat pe
[ apoi ne-am urcat în auto-camion, care ne-a dus la in­ în mijloc loja sau balconul pentru Familia Regală şi'n un car. Ardealul, Banatul, Bucovina, Basarabia. O re­
ii stitutul particular Monteanu pc Calea Victoriei, unde cele faţă cu balconul o ridicătură ca o bină, unde au cânta' prezentaţie înlocuia pe alta, aşa că la fiecare car ziceau:
mai multe dintre fete au fost încvartirate, o dşoară prof. corurile — vre-o 40 -— doine şi alte cântări culese din „acesta e mai frumos".
şi eu ne-am dus la Căminul Studentelor. Dna dir. ne-a ţinuturile lor. Lume multă, aplauze, strigăte dn trăiască Sâmbătă a. m. am cercetat Ateneul şi Şoseaua
primit cum se cade, simţindu-ne ca şi-acasă, iar dşoarele după flecare doină. Kiselef, iar d. m. ne am pregătit de reîntoarcere. Am
în. odaia cărora am stat erau aşa de drăgălaşe, încât a Joi a. m. tot la parcul Carol s'a ţinut concurs de stat la Bucureşti abia câteva zile şi totuşi am adus cu
trebuit să ne sărutăm ca surorile ce nu s'au revăzut de gimnastică. După masă am cercetat institutul Elena dna noi multe amintiri plăcute. Pe cale priveam locurile vă­
secole. Aşesându-ne bagajele, ne-am odihnit obosite de — Şcoala Normală de fete cu 6 cl. — zidirea şi grădirra zute cu tot mai mult interes, să ni-se întipărească cât
drum, iar mai târziu cu dşoara ne-am întors la tovară­ e mare potrivită pentru sutele de eleve, ce le are insti­ mai bine în memorie şi inimă. Iar azi, dacă mă întreabă
şele de drum şi împreună am vizitat muzeul zoologic, tutul în fiecare an. O elevă din cl. VI foarte drăguţă cineva de Bucureşti trebuie să povestesc mult, să di­
unde am văzut multe lucruri frumoase, t radina Cisme- ne-a condus în toate părţile. Pentru şcoala de aplicaţie spun de timp ca prin istorisire să las cel puţin pe ju­
giu, în care pe lac ne-am plimbat cu barca producân- .au patru institutoare. In clasa III au bănci cari se pot mătate aşa impresie, câtă mi-a făcut mie.
du-ne o plăcere fără margini. Seara ne-am dus la Tea­ I transforma după mărimea copiilor. Ce bine ar fi să se A r a d , la 15 V I / t 9 2 1 .
trul Naţional unde s'a jucat foarte bine „Taifun". Ce j înlocuiască băncile vechi cu moderne. N'am stat mult Aradanca.

î
Pag. 4 BISERICA ŞI SCOALĂ Nr. 27
1 1
•« "• I
spre a-şi arăta dexteritatea în c â n t a r e şi a face învăţământ precum şi ţinerea în curăţenie a parohial rom. ort. din Sinitea, judeţul Arad, în
cunoştinţă cu poporul. edificiului şcolar pe din afară se îngrijeşte terminul concursual P. O : Oficiu p r o t o p o p e s c
Feniac, dat în şedinţa comitetului parohial c o m u n a bisericească, iar încălzirea şi curăţirea rom. ort. din Siria şi tot în acel termin pe lângă
din 17/30 Decemvrie 1920. locuinţei învăţătoreşti cade în sarcina î n v ă ţ ă t o ­ stricta o b s e r v a r e a §-lui 3 3 din Reg. pentru
Comitetul parohial. rului ales. întregirea salarului recerut în sensul parohii a se prezenta în vreo D u m i n e c ă ori
în conţelegere cu: Dr. P. Ţiurca tu. p . legilor în vigoare se va cere dela stat s ă r b ă t o a r e în sf biserică din Sinitea, spre a-şi
protopop. Dela învăţătorul ales se recere să c o n d u c ă arăta desteritatea în cele rituale şi oratorie.
- o - 1- 3 strana, se înstrueze şcolarii în cântările biseri­ Reflectanţii din altă d i e c e z ă au a prezenta
ceşti, să-i condu ă şi s u p r a v e g h e z e in dumineci în uviinţarea P. S. Sale Dlui E p i s c o p diecezan
P e n t r u îndeplinirea d I fi ni ti vă a postului de şi sărbători la sf. biserică şi alte funcţiuni din Arad
î n v ă ţ ă t o r - c a n t o r dela şcoala primară conf. gr. or. liturgice. Dat în şedinţa corn. pa^. rom, ori. din Si­
rom. din S -Nicolaui-mic. (lângă Arad) p r o t o p o ­ Reflectanţii Ia acest post se vor prezenta nitea ţinută la 20 Maiu (2 luiu)
piatul Vinga, se publică concurs cu termin de în vre'o d u m i n e c ă ori s ă r b ă t o a r e la sf. biserică Ştefan Maruşter m. p , p-eşed. corn. par.
3 0 zile dela prima aparţia în „Biserica şi Şcoala". din Căprioara pentru a-şi arăta desteritatea în Dimitrte Zăhoiu m, p., secretar.
Venitele î m p r e u n a t e cu acest post sunt : cant şi tipic, iar cererile de c o n c u r s adjustate Cu eonsenzul m e u : Mihail Lucuţa, proto­
1. Locuinţă c o r e s p u n z ă t o a r e în edificiul conform regulamentului cu d o c u m e n t e l e originale- presbiterul Siriei.
şcolar, g r ă d i n ă pentru legume şi una extravilană. şi a d r e s a t e comitetului parohial din C ă p r i o a r a —o- . 3-8
2. Salar dela c o m u n a bisericească 500 lei. se vor înainte P. On. oficiu protopresbiteral din Pentru îndeplinirea a două posturi învăţă­
întregirea de salar se va cere dele stat. Lipova. toreşti d m Nădab protopopiatul Chişineu se pub­
3. Pentru conferinţă 40 lei, rar pentru s c r i p - Din şedinţa comitetului parohial gr. ort. lică concurs din oficiu cu termin de 3 0 de zile
turistică 20 lei. rom. din Căprioara, ţinută la 2 1 Iunie (4 Iulie) dela prima publicare în organul diecezan „Bi­
4. Onorar pentru cantorat : 2 jugere de p ă ­ 1920 A Comitetul parohiai. serica şi Şcoala."
mânt, iar dela m o r m â n t ă r i mort mic 5 lei, mort în conţelegere cu p r o t o p r e s b i t e r u l Fabriciu E m o l u m e n t e l e s u n t : 1. Salar înv. dela pa­
mare îO resp. 15 lei. Maníiilá, inspector şcolar. rohie din eiectare culturală câte 600 Lei în bani
De curăţirea şi încălzitul salei de î n v ă ţ ă m â n t gata. 2 î m r e g i r e a salarului conform clasei şi
—n — 3 3
se va îngriji parohia. gradaţiei se va cere dela stat. 3. Locuinţă co­
Alesul se va îngriji de curăţirea locunţei P n n t r u îndeplinirea definitivă a postului de r e s p u n z ă t o a r e cu grădină; d e s p r e curăţirea şi
pe dinlăuntru, iar pe din afară c o m u n a bise­ învăţător-cantor la şcoala primará confesională văruirea internă a locuinţei se va îngriji învă­
ricească. ort. r o m â n ă din Dorgoş, protopresbiteratui Lipovei, ţătorul, 4. Pentru p a r t i c i p a r e la conferinţe câte
Alesul va provedea cantoratul în sf. b i s e ­ se escrie c o n c u r s cu termin de 3 0 zile dela prima 50 Lei. Spesele şciipturistiee le va p r o v e d e a epi-
rică, va c o n d u c e elevii la serviciu! divin şi va publicare în foaia „Biserica şi Ş c o a l a " , pe lângă tropia culturală. .5. P u i t r u încălzitul s a l u de în­
cânta r ă s p u n s u r i l e In Dumineci şi sărbători cu condiţ'unile; v ă ţ ă m â n t câte doi stângeni de lemne. 6. Pentru
elevii. E m o l u m e n t e : 1. Locuinţă în natură, c o n s t a ­ tăierea lemnelor, facerea focului şi pentru ma­
Recursele adjustate cu d o c u m e n t e l e n e c e ­ tatoare din 2 chilii şi bucătărie, grajd şi g r ă d i n ă turatul salei de î n v ă ţ ă m â n t câte 200 Lei. 7.
sare, a d r e s a t e comitetului parohial gr. or. rom. de |/j jughere. 2. Salar anual dela c o m u n a Pentru p i o v e d e r e a cantoratului câte 6 jugare
din S.-Nicolaul-mic, se vor înainta oficiului p r o - bisericeasca 600 Lei. 3. 4 j u g h e r e p ă m â n t , parte mici p ă m â n t arător, d u p ă care învăţătorul va
t o p o p e s c gr. or. rom. din Vinga (judeţul T i m i ş ) arător, parte fânaţ. 4. O c â n e p i ş t e . 5. S c r i p t u ­ piăti toate dările publice. 8 Dela mormântări
având recurenţii a-se prezenta în vre-o D u m i n e c ă , ristica 25 Lei. 6. Pentru f;ecare conferinţă 20 d a c ă va fi invitat, dela celea mici câte 2 Lei,
ori s ă r b ă t o a r e în sf b serică din S.-Nicolaul-mic Lei, d a c ă ia parte. 7. La î n m o r m â n t a r e , u n d e dela celea mari câte 5 Lei.
spre a cânta şi a-se face cunoscuţi poporului. va fi poftit, 2 Lei. 8. întregirea dela stat, pentru Aleşii «or p r o v e d e a c a n t o r a t u l , vor conduce
S.-Nicolaul-mic din ş e d i n ţ a comitetului p a ­ care c o m u n a b i s e r i c e a s c ă nu g a r a n t e a z ă . elevii la sf. biserică, vor înstrua elevii în cântă­
rohial, ţinută la 30 lanurie (12 Februarie) 1921. Pentru a c e s t e a alesul va avea să p r o v a d ă rile bis. şi r ă s p u n s u r i l e liturgice.
Sava Tr. Siculin, preş. corn. parohial. instrucţia în şcoală, a înstrua elevii şi în r ă s ­ Recursele adjustate cu d o c u m e n t e l e nece­
în conţelegere c u : i>r. P. Ţiucra, m. p., punsurile liturgice şi a le cânta cu ei în st. sari se vor înainta oficiului p r o t o p o p e s c ort.
protopop. biserică, u n d e va susţinea între şcolari d i s c i p ­ rom. în Chişineu (jud. Arad/, iar recurenţii vor
— • - 2-3 lina n e c e s a r ă solemnităţii serviciului divin, dar avea a se p r e s e n t a în sf. biserică din N ă d a b
Pentru îndeplinire definitivă a postului fără altă r e n u m e r a ţ i u n e . T o t o d a t ă va avea să spre a cânta şi a se face cunoscuţi poporului.
învâţătoresc dela şcoala confesională gr. or. r o m â n ă c o n d u c ă şi s t a n a ca cantor. Chişineu, la 15/28 Martie 1 9 2 1 .
din Ficătar, protoprezbiteratul Belinţ se publică Alegândul învăţător este obligat a plăti din Dr. Dimitrie Barbu m. p.. p r o t o p o p .
c o n c u r s cu termin de 3 0 zile dela p r i m a p u b l i ­ al său toate dările d u p ă beneficiu. n - 3-3
care în organul oficios: „Biserica şi Ş c o a l a " . Recursele adjustate se vor înainta oficiului Pentru îndeplinirea postului de învăţător-
Emolumentele î m p r e u n a t e cu acest post p r o t o p r e s b . t e r a l o r t o d o x român d m Lipova, iar cantor la şcoala confesională rom. ort. din
sunt: reflectanţii sunt poftiţi a se prezenta în vre-o Arăneag jud. Arad, p r o t o p r e s b i t e r a t u i Siriei, prin
1. în bani g a t a din c a s s a cultului 500 Lei, D u m i n e c ă ori s ă ; b ă t o a r e în sí. b serică din loc, acesta se escrie din nou c o n c u r s , cu termin de
cu întregirea salariului din p a r t e a statului, s p r e a-şi arăta desteritatea în c â n t a r e şi tipic 3 0 de zile dela prima publicare, p e l â n g ă urmă­
a m ă s u r a t clasei şi gradaţiei alesului. şi spre a face cunoştinţă cu poporul. toarele v e n i t e :
2. Diurna şi viatecul pentru conferinţa Dat în şedinţa comitetului parohial ort. 1. 16 jughere catastrale de p ă m â n t împreună
înv. 50 Lei, rom. din Dorgoş, ţinută Ia 3/16 F e b r u a r i e 1 9 2 1 . cu dreptul de p ă ş u n e . 2. 800 Lei bani gata din
3. Scripturistica 50 Lei. Comitetul parohial. c a s s a d a cultuală. *3. întregirea care să s p e n a z ă
4. Dela î n m o r m â n t ă r i 3 Lei dela cei mai In conţelegere c u : Fabriciu Manuilă p r o t o ­ din visteria statului. 4. Cvartir tri n a t u r ă cores­
săraci şi 5 Lei dela cei mai în stare. p o p inspector şcolar conf. punzător, cu supraedificate şi grădină, în care să
5. Locuinţă în natură cu g r ă d i n a de /* 8
. — 2 3 af.ă şi g r ă d i n a pomológica. 5. O c â n e p i ş t e . 6.
j u g h t r intravilan şi 2 j u g h e r e p ă m â n t estravilan. in conformitate cu ordinul Ven. Consistor Pentru scripturistica 15 Lei. 7. Pentru conferinţă
b. Pentru curăţirea şi încălzirea salei de diecezan de s u b Nrii 1 0 3 ! şi 1 6 1 9 / 1 9 2 1 , prin 25 Lei la an.
î n v ă ţ ă m â n t se va îngriji c o m u n a b i s e r i c e a s c ă , a c e a s t a să p u b l i c ă ' c o n c u r s cu termin de 3 0 zile De curăţirea internă a locuinţei va îngriji
iar de curăţirea şi încălzirea locuinţei învăţăto­ dela p r i m a publicare, în organul oficios, pentru învăţătorul, tot dânsui va s u p o r t a şi dările după
rului, se va mgriji alesul învăţător şi va c ă p ă t a îndeplinirea parohiei vacante, din Sinitea. beneficiu, iar de curăţitul şi încălzitul salei de
cărăuşia sau a d u c e r e a lemnelor. Emolumintele sunt: î n v ă ţ ă m â n t se va îngnji c o m u n a bisericeasca,
Alesul va fi Obligat a c o n d u c e cantoratul 1. S e s i u n e a parohială în extenziunea ei d e a s e m e n e a şi de p a r t e a din afară a e d i f c e l o r şi
în s. biserică şi a înstrua elevii în cântările astăzi î m p r e u n ă cu dreptul de p ă ş u n e . supraedificatelor şi a grajdurilor.
liturgice şi ai c o n d u c e regulat la s. biserică. 2. In r e s c u m p ă r a r e a de stole 320 Lei, caii Alesul va avea să provadă cantoratul în şi
Recurenţii sunt poftiţi a-şi înainta recursele se a c h ' t ă din dividendele acţiilor bisericei, dela afară de biserică, să intrueze elevii în cântările
adjustate cu toate d o c u m e n t e l e p r e s c r i s e în institutul „Victoria". bisericeşti şi să-i î n s o ţ e a s c ă regulat Ia serviciile
r e g u l a m e n t şi a d n e s a t e comitetului parohial din 3. Birul să stabileşte în V2 m ă s u r ă grâu divine, să p r o v a d ă şcoala de repetiţie, şi d a c ă va
Ficătar pe calea oficiului p r o t o p r e z b i t e r a i din şi V2 m ă s u r ă cucuruz sfărmat, de fiecare casă, fi c a p a c e să instrueze şi cor, pe lângă remunera­
Belinţ, a v â n d a se prezintă apoi în v'ro D u m i n e c ă ori în n a t u r ă ori în preţul, de piaţă la datul ţie specială.
ori s ă r b ă t o a r e în s. biserică din loc, spre a-şi achitării^ Recursele sunt a se a d r e s a corn. par. din
a r a t a d e s t e r i t a t e a în cântare şi tipic. 4 întregrirea dotaţiei dela stat care c o m u n a A r ă n e a g şi a se e s p e d a of. p p e s c . rom. ort din
Comitetul parohial. b i s e r i c e a s c ă nu o g a r a n t e a z ă . Ş ria, adjustate c u : E s t r a s de botez, diploma de
în înţelegere cu mine Gherasim Sârbii, A ' e g â n d u l va p r o p e d e a î n v ă ţ ă m â n t u l , în învăţător, atestat de a p a i t i n e n ţ ă , de conduită, şi
protopesbiter. calitate de învăţător provizor p â n ă c e îi va p u n e eventualul serviciu p r e s t a t p â n ă aci.
- •— 2- 3 corn. bi> ia dispoziţie locuinţă c o r e s p u n z ă t o a r e Reflectanţii áu a se prezenta în sf. bistrică
Pentru îndeplinire definitivă a staţiunei în- în natură, pentru care serviciu va beneficia de acolo în terminul c o n c u r s u a l spre a să reco­
văţâtoreşti cantorale din c o m u n a Căprioara, locuinţa învăţătorească cu a p a r t i n e n t e l e şi 600 m a n d a poporului şi a-şi arăta destoinicia în cant
judeţui Caraş-Severin, prin a c e a s t a se escrie Lei (şese sute lei) salar anual şi eventuala între­ şi t pic.
c o n c u r s de nou cu termin d e 3 0 zile dela prima gire dela s b t . îndatoririle şi drepturile a l e g â n - Dat în ş e d i n ţ a e x t r a o r d i n a r ă a corn. par.
publicare în organul oficios diecezan „Biserica dului faţă de şcoală şi beneficiul stabilit înceată din A r ă n e a g ţinută la 15/28 Mai 1920.
şi Ş c o a l a " . în m o m e n t u l când statul ar d i s p u n e altcum în Alecsa Popa m. p. Vasile Baciş ffi. p
Emolumentele încopciate cu postul î n ­ cauza î n s ă ţ ă m â n i u l u i . preş. corn. par. not. corn. par.
v â ţ ă t o r e s c s u n t : 1 Salar în bani dela c o m u n a Alegândul va plăti dările d u p ă beneficiu şi In conţelegere c u : Mihail Lucuţa m. p.
b i s e r i c e a s c ă 500 Lei. 2 D o u ă j u g h e r e catastrale va catehiza fără alta r e n u m e r a ţ k ' , apoi va p r e ­ ppop- înspect. şcolar confes.
p ă m â n t fanat în preţ 100 Lei. 3. Scripturistica dica cei puţin d e 2 ori în fiecare lună. —n— 3-1
10 Lei. 4. Pentru participare la conferinţă s p e s e l e Fiind p a r o h i a de clasa Il-a, dela reflectanţi
de călătorie, ce le va dovedi. 5. O a r t i r şi g r a d i n ă se cere a s e m e n e a cvalificaţiune.
în natură. 6. Venitele cantorale obicinuite. Reflectanţii au a-şi s u s t e n t e recursele Cenzurat: V. D Â R L E A.
7. Pentru curăţirea şi încălzirea salei de adjustate n g u l a m e n t a r şi a d r e s a t e comitetului

S-ar putea să vă placă și