ALUMINIUL

Aluminiul este un metal uşor de culoare alb-albastruie, uşor fuzibil(se topeşte uşor) ,bun
conducător de căldură (este întrecut doar de Ag şi Cu).
În aer, aluminiul este practic inoxidabil .Se acoperă repede cu un strat subţire de oxid
care-i dă luciu argintiu şi-l apară de oxidare mai adâncă. Apa, benzina, uleiurile, laptele, untul,
nu acţionează asupra aluminiului ,fiind optim pentru fabricarea vaselor de menaj .Are mare
afinitate pentru oxigen,adică se oxidează uşor la suprafaţa pe cale electrochimică, formând un
strat protector. Prin procesul de eloxare se poate colora chimic , obţinându-se un aspect foarte
plăcut.
Caracteristicile mecanice şi în special rezistenţa la rupere (15daN/mm2) sunt slabe.
Aluminiul se toarnă bine şi fiind maleabil şi ductibil se poate uşor lamina.Se poate prelucra prin
aşchiere.
Aliajele din aluminiu se folosesc în industria automobilelor, dar şi în aviaţie. Sunt ieftine,
dar nu foarte rezistente, aşa cum este oţelul inoxidabil. Acesta din urmă are în compoziţie cel
puţin zece procente de crom şi este rezistent la coroziune.
Oamenii de ştiinţă ai Universităţii Purdue au umblat la microstructura aluminiului şi au
eliminat unul dintre straturile care îl compun, apoi au introdus atomi de fier în structura de cristal
a aluminiului. Ulterior, cu ajutorul fasciulelor laser, cercetătorii au bombardat foile de aluminiu
obţinute cu micro-proiectile de dioxid de siliciu, cu o viteză de 600 de metri pe secundă.
Testele le-au arătat că au obţinut una dintre cele mai puternice varietăţi de aluminiu
cunoscute. Descoperirea este foarte utilă pentru producătorii din domenii care necesită metale
uşoare, dar de înaltă rezistenţă.
Tratamente termice ale aliajelor aluminiului.

Asemănător aliajelor cuprului şi la aliajele aluminiului tratamentele termice urmăresc

aceleaşi obiective.
Recoacerea de detensionare - se aplică pieselor turnate în scopul eliminării tensiunilor
interne care apar la solidificare. Tratamentul constă în încălzire la 200-300°C cu durata de
menţinere de 1-3 ore în funcţie de piesă, urmată de o răcire înceată în cuptor sau în aer liniştit.
Durificarea prin precipitare- este cel mai frecvent tratament termic aplicat pieselor din
aluminiu, şi constă din două etape: călirea de punere în soluţie şi îmbătrânirea. Călirea de punere
în soluţie constă în încălziri până la temperaturi mai mici cu 20-30°C decât temperatura de
început de topire, menţineri de 2- 24 h şi apoi răciri energice în apă cu temperatura de 50-80°C.
Îmbătrânirea poate fi efectuată artificial sau natural. În cazul îmbătrânirii artificiale, piesele se
vor încălzi la temperaturi cuprinse între 140-180°C unde vor fi menţinute timp de 2-18 ore după
care se vor răci în aer. În cazul îmbătrânirii naturale, piesele vor fi menţinute la temperatura
mediului după operaţia de călire timp de peste 150 ore (cca. 7-8 zile). Viteza de încălzire nu are
importanţă în cazul pieselor de aluminiu.

Aliaje aluminiu – magneziu

Aliajele aluminiului cu magneziu fac parte din grupa aliajelor superuşoare, au rezistenţă
mecanică bună, se prelucrează bine prin aşchiere, au proprietăţi superioare de lustruire cu
obţinerea unui aspect deosebit de frumos după anodizare şi posedă o foarte bună rezistenţă la
coroziune. Dezvoltarea producţiei de piese turnate din astfel de aliaje este dificilă datorită
proprietăţilor slabe de turnare, dintre care remarcăm: fluiditate redusă, tendinţă mare de oxidare
la elaborare şi turnare, precum şi tendintă ridicată de a forma retasuri, sufluri şi fisuri la cald.
La mărirea conţinutului de magneziu cresc caracteristicile mecanice, capacitatea de
lustruire şi rezistenţa la coroziune în apa de mare sau în soluţii slab alcaline, în schimb
sudabilitatea şi plasticitatea scad. Din diagrama de echilibru a sistemului Al – Mg, prezentată în
figura 2.1. se observă că solubilitatea maximă a magneziului în aluminiu este de 17,4%Mg la
temperatura eutectică de 4510 C şi scade la 2,95%Mg la 1500 C. Eutecticul apare la 34,5%Mg în
urma reacţiei dintre soluţia solidă α şi compusul intermetalic Al8Mg5. Deoarece aliajele cu mai
mult de 10–15%Mg sunt foarte fragile şi au proprietăţi proaste de turnare, ele nu sunt utilizate în
tehnică şi din acest motiv vom caracteriza doar aliajele de turnătorie cu 3%Mg, 5%Mg, 7%Mg şi
9%Mg.

Fig. 2.1. Diagrama de echilibru a sistemului Al – Mg

La răcirea lentă în forme de nisip, faza β formată pe baza compusului definit Al8Mg5
precipită din soluţia solidă α sub forma unor reţele celulare continue la limita grăunţilor care
permit pătrunderea agentului de coroziune. Pentru a evita coroziunea intercristalină aliajul este
supus încălzirii timp îndelungat la 5300 C pentru punerea în soluţie a fazei β , apoi este răcit cu
viteză mare în apă pentru a menţine soluţia solidă α suprasaturată în faza β .
Rezistenţa la coroziune se îmbunătăţeşte prin îmbătrânirea artificială când particulele β
separate sub forma unor şiruri de perle fără continuitate sunt înglobate în soluţia solidă α . Pentru
îmbunătăţirea anumitor proprietăţi în sistemul binar Al – Mg se fac adaosuri de:
- siliciu pentru mărirea fluidităţii;
- cupru pentru diminuarea efectului coroziunii intercristaline;
- zinc pentru mărirea fluidităţii şi a proprietăţilor mecanice;
- mangan şi crom pentru mărirea rezistenţei la coroziune;
- nichel şi zirconiu pentru creşterea temperaturii de recristalizare;
- titan, tantal şi bor pentru modificarea structurii de turnare;
 - litiu, ytriu şi beriliu pentru diminuarea fenomenelor de oxidare.
Elaborarea şi turnarea acestor aliaje se face în condiţii speciale datorită reactivităţii
ridicate, fiind necesară folosirea unui strat consistent de fondant sau a unei atmosfere neutre, iar
în amestecul de formare de introducerea unor inhibitori, precum sulful şi acidul boric.

MAGNEZIU

Magneziul este un metal foarte rezistent, de culoare alb-argintie, foarte ușor (cu o treime
mai ușor decât aluminiul) și care devine ușor mat în contact cu aerul. În soluție, formează ioni de
Mg++. Este ușor de aprins când este sub formă de fâșii subțiri. O dată aprins, arde cu o flacără
albă, foarte luminoasă și este greu de stins, fiind capabil să ardă la interacțiunea
cu azotul și dioxidul de carbon.
Magneziu este foarte raspândit în litosferă, reprezentând 1,94 % din aceasta şi este produs
pe plan mondial în cantităţi din ce în ce mai mari: 300.000 tone/an . . . . în anul 1986 şi 886.000
în anul 2006. Creşterea producţiei de magneziu este justificată de cererea din ce în ce mai mare
de aliaje uşoare şi superuşoare în aeronautică, astronautică şi în industriile de autoturisme,
autocamioane, ambarcaţiuni navale etc. Ritmuri deosebite de creştere a producţiei s-au inregistrat
şi pentru celelalte metale neferoase utilizate în tehnică. Din punct de vedere al aliajelor elaborate
în turnătorii deosebit de importante au devenit metale ca: nichel, titan, crom, molibden, volfram,
vanadiu etc.
Folosirea aliajelor de magneziu în aplicațiile aerospațiale este destul de limitată. De fapt,
folosirea lor a scăzut constant de la Al Doilea Război Mondial. Majoritatea aplicațiilor curente
sunt pentru aliaje de turnare în forme de nisip pentru componente structurale secundare, precum
reductorul elicopterelor. Greutatea scăzută și capacitatea de atenuare constituie motivația
folosirii lor.
Magneziul pur are punctul de topire la 650ºC și o rețea cristalină hexagonala compactă.
Structura rețelei restricționează lunecările între straturile bazale, astfel că magneziul este dificil
de deformat plastic la temperatura camerei (rata de călire prin prelucrare la temperatura camerei
este ridicată și ductilitatea este scăzută). La temperaturi ridicate, alte plane de lunecare devin
active, astfel că aliajele de magneziu sunt de obicei prelucrate la temperaturi mai mari decât
225ºC, de obicei în intervalul 345-510ºC. O altă consecință a caracteristicilor structurii cristaline
a magneziului este proprietatea de anizotropie mecanică (direcționalitate) în lamine rulate la
rece, datorită texturii sale cristalografice. Spre exemplu, tensiunea de curgere în compresiune ale
produselor deformabile este doar în jur de 40-70% din cea de tracțiune. Din cauza dificultății de
formare la rece a aliajelor de magneziu, turnarea este metoda preferată deformării. Una dintre
consecințele unui punct de topire scăzut este susceptibilitatea crescută de curgere la temperaturi
moderate. Cu toate acestea, s-au dezvoltat aliaje cu performanțe mai bune la curgere.
Aliaje de turnare Mg-Al și Mg-Al-Zn. Aluminiul este aliat cu magneziul pentru că îi
crește rezistența, turnabilitatea și rezistența la coroziune. Cum aluminiul are o solubilitate în
stare solidă maximă în magneziu de 12.7% la 430ºC, care scade către 2% la temepratura
camerei, ar putea părea la început că sistemul ar putea fi durificat prin precipitare. Cu toate
acestea, precipitatul rezultate este destul de neregulat și oferă o durificare moderată. Când este
adăugat zinc la compoziție, precipitatul este rafinat și rezistența este crescută printr-o
combinație de durificare în stare solidă și durificare prin precipitare, așa cum este arătat în fig.4.
Chiar și atunci, gradul de durificare este minimal, în comparație cu cel obținut la aliajele de
aluminiu tratabile termic. Cu rezistențe la tracțiune în plaja de valori 214-241 MPa și alungiri de
1-8%, aliajele Mg-Al-Zn nu sunt deosebit de rezistente sau ductile, dar au densități scăzute și
sunt ușor de turnat.