Mesterul Manole – TVL

Lucian Blaga a fost un poet modern, dramaturg, prozator, filozof şi eseist. Personalitate marcantă
a literaturii române, Blaga a debutat cu volumul de versuri Poemele luminii în anul 1919, acesta
fiind urmat de Paşii profetului, În marea trecere, La cumpăna apelor, La curţile dorului,
Nebănuitele trepte. Cele mai reprezentative opere dramatice ale autorului sunt: Meşterul Manole,
Tulburarea apelor, Daria, Ivanca iar, în domeniul filozofiei, Blaga scrie Trilogia cunoaşterii,
Trilogia culturii, Trilogia valorilor.

Drama Meşterul Manole a fost publicată în anul 1927 la Sibiu şi a fost reprezentată scenic în
1929 la Teatrul Naţional din Bucureşti. Balada populară Monastirea Argeşului publicată de
Vasile Alecsandri în anul 1852 reprezintă HIPOTEXTUL operei lui Blaga care se validează ca
HIPERTEXT. Autorul promovează un teatru mitic deoarece valorifică artistic unul dintre cele
patru mituri fundamentale ale poporului român identificate de G. Călinescu: mitul estetic sau al
jertfei pentru creaţie.

Opera Meşterul Manole este o dramă expresionistă deoarece reprezintă o specie a genului
dramatic, în proză, cu un conflict puternic, un deznodământ grav, accentele tragice împletindu-se
uneori cu cele comice sau lirice. Teatrul expresionist este definit prin limbajul metaforic,
valorificarea miturilor, raportarea permanentă la absolut, prezenţa unor personaje cu valoare de
simbol, interesul pentru crizele de conştiinţă, tensiunile sufleteşti, câmpul obscur al
inconştientului, neliniştea existenţială, drama creatorului, trăirea frenetică de esenţă dionisiacă.
În concepţia lui Blaga, produsul artistic expresionist sugerează „relaţiuni cu cosmicul, cu
absolutul, cu ilimitatul.”

Piesa "Meşterul Manole este o dramă de idei, care are la bază mitul estetic al creaţiei realizată
prin jertfă şi suferinţă, fiind îmbogăţit cu profunde idei filozofice în perspectivă expresionistă.

Un prim element ce atesta apartenenta textului la dramă este refacerea mitului folcloric al jertfei
pentru creaţie ajungându-se până la demitizarea situaţiei iniţiale. Sacrificiul în numele ridicării
unei biserici este extins către semnificaţiile sale generale: orice creaţie durabilă implică jertfă.
Drama se mută la nivelul conştiinţei personajului, care întruchipează creatorul de geniu.
. Drama personajului principal poate fi cuprinsa in doua cuvinte: revolta si creatie, mai precis a
crea prin revolta fata de cer, fata de oameni, fata de porunca lui Voda. Conflictul exterior datorat
surpării zidurilor este dublat de conflictul interior între bine şi rău. Originea conflictului dramatic
este pasiunea pentru creatie care devine patimire Conflictul interior nu poate evolua decat intr-un
singur sens: disparitia creatorului. Moartea lui Manole nu este deci o pedeapsa pentru vina de a-
si fi zidit sotia, ci reprezinta o necesitate logica impusa de conditia creatorului. Zidind, jertfind si
murind mesterul se integreaza nemuririi, se implineste total in si prin creatie. Sacrificiul devine
astfel adevarata si suprema masura a umanului.

In concluzie, capodopera literaturii romane, ca de altfel intreaga creatie a lui Lucian Blaga,
drama “Mesterul Manole” aduce dovada maiestriei, a talentului scriitoricesc, a conceptiilor
filosofice, artistice si de limba romaneasca ridicare la rafinamentul intelectual circumscris in
universalitate.