O scrisoare pierduta –TVL

Memorie vie a unei națiuni, literatura este cea care încununează operele de arta ale unui popor, sub
forma cărților. O specie a dramaticului este si comedia. Ion Luca Caragiale a fost si a ramas cel mai mare
dramaturg roman al tuturor timpurilor. El este unul din marii clasici ai literaturii noastre, lăsând în urmă
o opera inconfundabilă, dar si un realist ce surprinde secvente din viata oamenilor obisnuiti, cu defecte,
calitati si slabicuni, pe care le satirizeaza, le critica intr-un mod comic. Una dintre scrierile lui
reprezentative este opera „O scrisoare pierduta” acesta din urma recomandându-se prin tema si
viziunea despre lume.

Publicata in 1885, aceasta se inspira din evenimentele politice ale anului 1883. Opera apartine genului
literar dramatic si este o comedie de moravuri de tip clasic.

Comedia este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza in care se imbina categoria
estetica a comicului si dramaticului cu un conflict puternic ce declanseaza situatii neasteptate, finalul
fiind de regula fericit.

Fiind o comedie, "O scrisoare pierduta" întruneste atât conditiile generale ale unei creatii dramatice, cât
si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustraza. Ca orice opera dramatica, a fost scrisa cu scopul de a
fi reprezentata pe scena, prima fiind in anul 1884 si este structurata în 4 acte, fiecare cu câte 9, 14, 7 si
14 scene. Totodata, timpul si spatiul actiunii sunt limitate, întâmplarile relatate petrecându-se în capitala
unui judet de munte, în timpul alegerii de deputati în anul 1883.

Caracterul dramatic al operei este evidentiat de folosirea dialogului si a monologului dramatic:

“TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, POPESCU, popa Pripici... “,
precum si de prezenta indicatiilor scenice prin care se fixeaza cadrul actiunii: “În stânga, planul întâi,
canapea şi un fotoliu” si se evidentiaza unele dintre trasaturile specifice personajelor:
“TIPĂTESCU (turburat rău)”. Descrierea si naratiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere decât în
indicatiile scenice ale autorului sau în replicile personajelor: “O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu
două ferestre mari de laturi.”

Prezenta conflictului dramatic este o alta trasatura specifica acestui gen literar. Conflictul piesei
porneste de la un fapt aperent marumt, însa cu urmari foarte mari, care constituie intriga: Zoe
Trahanache pierde o scrisoare de dragoste primita de la Tipatescu, scrisoare care, ajunsa în posesia lui
Catavencu, devine o arma de santaj. Acesta ameninta cu publicarea ei în ziarul "Racnetul Carpatilor", în
cazul în care nu i se sustine candidatura ca deputat.

In ceea ce priveste problematica textului, remarcam dorinta acerba de parvenire a oamenilor de la

putere ce impiedica o societate in tranzitie sa se dezvolte.

Tema operei o constituie satirizarea societatii burheze si a lumii politice de la mijlocul secolului al 19-lea.
Opera are un caracter de generalitate prin tema, fapt evidentiat si de reperele spatio-temporale “In
capitala unui judet de munte, in zilele noastre.” O alta tema prezenta ar putea fi tema amorului prin
intermediul acelei scrisori de amor ce putea deveni obiectul unui santaj.
O prima idee centrala a operei este zugravirea unei clase politice a carei scop este acela de a se
imbogati, folosind orice mijloace doar pentru a ajunge la putere. O alta idee importanta este aceea ca o
femeie adulterină, damă influentă în cercul politic al unui judeţ de munte, pierde o scrisorică de amor,
trimisă de prefect, colegul de partid al soţului. Nae Caţavencu, un avocat oportunist, foloseşte această
neglijenţă pe post de armă politică.

In galeria motivelor intra: motivul scrisorii, care instaleaza conflictul intre personaje, motivul santajului,
scrisoarea reprezintand cea mai buna metoda de a inaltura opozitia politica, motivul complotului pus la
cale de Nae Catavencu, motivul femeii in adulter: Zoe Trahanache ce ducea o relatie pe ascuns cu Stefan
Tipatescu, colegul sotului ei, etc.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta: o scrisoare neinsemnata produce
valva,agitatie nejustificata dovedind adesea ca oamenii actioneaza in virtutea instinctelor consumandu-
si energia inutil. Pretinsa lupta pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand
ca instrument al santajului politic „o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul
nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi
scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).

In construirea incipitului, Caragiale a folosit tehnica acumularilor succesivesau „a bulgarelui de

zapada”, oferind informatii incomplete publicului cu scopul de a capta atentia acestuia. Timpul si
spatiul nu sunt precizati, in didascalia initiala aparand mentiunea „in capitala unui judet de munte, in
zilele noastre”. Astfel, actiunea si tipurile umane prezentate capata valoare generala, conferind piesei un
caracter pururi actual.Inca din prima scena, Ghita Pristanda il informeaza pe Stefan Tipatescu, prefectul
judetului, in legatura cu un document despre care adversarul lor politic, Nae Catavencu, afirmase ca ii
asigura postul de deputat. Abia in scena a III-a aparitia lui Zaharia Trahanache lamureste misterul asupra
scrisorii.

Finalul este specific unei comedii, surprinzand rezolvarea conflictului exterior in momentul in care Zoe
Trahanache isi recupereaza scrisoarea. Dupa ce reprezentantii celor doua partide rivale s-au insultat, s-
au amenintat si s-au luat la bataie, În final toti se împaca, se îmbratiseaza în sunetele muzicii, ca si cum
alegerea lui Dandanache ar fi fost o victorie, fara ca remarca lui Tipatescu "ce lume... ce lume" sa o
umbreasca. Zoe il pedepseste pe Catavencu, obligandu-l sa organizeze petrecerea data in cinstea celui
ales in locul sau, Agamemnon Dandanache.

Un alt element reprezentativ al operei lui Caragiale este prezenta celor patru tipuri de comic, care
actioneaza simultan si releva inclinatia lui Caragiale spre caricatura. Comicul de situatie se refera la
intamplarile care provoaca rasul prin caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile cetateanului
turmentat, repetarea istoriei cu scrisoarea ). Comicul de moravuri (intentie) se refera la aspectele
sociale/ defectele umane pe care autorul doreste sa le ironizeze. De exemplu, prin intermediul
personajului Catavencu se ironizeaza demagogia. Comicul de caracter provine din discrepanta intre ce
vor sa para personajele si ce sunt de fapt. De pilda, Trahanache este convins ca e un bun politician
respectabil si un cetatean onorabil, dar, de fapt, este un batran senil si incornorat. Comicul de limbaj se
manifesta prin greselile de exprimare care arata incultura personajelor. Apar deformari
fonetice („bampir”, „printipuri”, „sotietate”, „famelie”), etimologii populare („renumeratie”), confuzii
paronimice (Ghita se lauda ca e „scrofulos la datorie”), nonsensuri („sa punem punctele pe i”, „dupa
lupte seculare ce au durat trezeci de ani”, „ora 12 trecut de fix”, „daca e anonima, o semnez”), truisme
(„o societate care nu merge inainte, sta pe loc”). Comicul de nume pentru că acestea sunt deosebit de
sugestive încât „fac concurenta stării civile" Lexemul „Zaharia” se traduce în „ramolitul”, Trahanache,
derivat de la cuvântul „trahana”, o cocă moale sugerează caracterul uşor maleabil al personajului,
patronimul „Caţavencu” derivat de la „câtă”, mahalagioaica sugerează caracterul demagogic, patronimul
„Pristanda” desemnează un joc moldovenesc ce presupune bătaia pasului pe loc, traducându-se
caracterul slugarnic al personajului, iar numele prefectului derivă de la substantivul „tip” însemnând
june prim, punctându-se imoralitatea personajului.

Un prim episod relevant pentru subiectul comediei este cel din actul II, când Zoe, speriată de şantajul
lui Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile acestuia. Zoe trece de la lacrimi
şi invocarea vulnerabilităţii poziţiei sale de femeie expusă blamării la energice ameninţări, jucând cu
abilitate cartea şantajului sentimental. Tipătescu este dominat psihologic de la început până la sfârşit.
Soluţiile sale- fuga în lume, ameninţările adresate lui Caţavencu-sunt lipsite de consistenţa realismului şi
ignorate de Zoe. Cu o mai lucidă viziune asupra “blestematei de politică”, ea ajunge uşor la concluzia-
“Ei!ş-apoi!mai la urmă, Caţavencu poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul!…”. Uzând de
sentimentele cele mai sensibile ale prefectului, dar fără a-şi clinti hotărârea, Zoe îi învinge orgoliul şi îl
determină să accepte compromisul:” Poţi fi tu duşmanul liniştii mele? Fănică…”

O alta secventa surprinde mania candidatilor de a castiga alegerile cu orice pret. In actul II la inceput
Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu cerceteaza listele electorale si calculeaza voturile pe care le vor
obtine in apropiatele alegeri. Ei insemneaza numele fiecarui alegator in parte cu o anumita culoare:,
rosu pentru cei care voteaza cu partidul lor, iar albastru pentru ceilalti, stiind toate detaliile privitoare la
situatia actuala a averii acestora, care le dadea sau nu drept de vot. Pentru simpatizanti, ei iau in
considerare "dreptul la vot", chiar daca persoanele respective nu mai au aceleasi posesiuni si ar trebui
stersi de pe listele de alegatori: "Branzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de cand si-a maritat fata
Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Daca voteaza merge la puscarie onorabilul. Trahanache: Ai putintica
rabdare Da daca-l putem aduce sa voteze cu noi?". Farfuridi recurge chiar la santaj pentru electorii care
au procese pe rol, deoarece - in calitate de avocat - el poate aranja castigarea sau pierderea procesului,
punand conditia ca acestia sa voteze cu partidul lor: "Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia
bisericii, saptamana viitoare".

In opinia mea, opera lui I.L. Caragiale aduce si elemente ce atesta prezenta tragicului. Actiunea se
dezvolta in jurul conflictului dramatic, se remaca forte opuse puternice, aflate intr-o relatie ostila, cele
doua tabere politice dornice de a se impune la conducere, existenta unui obstacol intre aceste forte
determina prin ciocnirea lor nasterea unei crize, aparitia unui dezechilibru care trebuie rezolvat:
scrisoare de amor pierduta, ce devine obiectul unui santaj. Efectul crizei este tensiunea interioara,
asteptarea,incordarea, care declanseaza un lant de evenimente, orientat in mod necesar spre o
rezolvare: “TIPĂTESCU (în prada agitaţiei): Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l
omorâm!... Şi nu mai vine Ghiţă... “.Tensiunile si actiunile eroilor aflati in pragul disperarii fac posibila
inchegarea dintre comic si tragic, I.L Caragiale zugravind in mod original intreg tabloul.
 In concluzie, „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale, se incadreaza in specia dramatica avand toate
caracteristicile unei comedii.