1.

Expozitia “Cartierul Weissenhof”, Studgard, 1927

În 1927, Mies a fost responsabil de planul urbanistic al Weissenhofsiedlung, o casetă de
prezentare de avangardă a stilului internațional. El a ales 16 arhitecti, printer care, Le
Corbusier, Walter Gropius, Peter Behrens, Bruno Taut și Hendrik Petrus Berlage pentru a
participa la proiect, iar el însuși proiectand o casa cu trei etaje pentru Estate.
Arhitectii au avut deplina libertate de a contrui locuinte conform conceptiilor proprii.
Expozitia de la Stuttgard a consituit o demonstratie stralucita a marilor posibilitati constructive si
plastice ale noii arhitectuti: reprezentantii ei cei mai de seama prezentau, pentru prima data la un
loc, noile solutii in materie de habitat modern, caracterizate prin economisirea, functionalitatea si
flexibilitatea planurilor, prin confortul modern pus la indemina tuturor,prin executia rapida
datorita standartizarii si industrializatii si printr-o mare expresivitate plastica.
Imobilul contruit de Mies van der Rohe, realizat cu o structura de asemeni metalica, avea toate
ferestrele si elementele de zidarie standartizate, iar fiecare apartament era organizat in mod
diferit, datorita planului apartamentelor dupa dorinta, dind prima solutie pentru locuintele
flexibile.
2.Pavilionul Germaniei la Expozitia internationala din Barcelona, 1927
A fost construita ca parte a unei expozitii care demonstra un nou mod de viata si era puternic
influentata de casa de prerie a lui FL Wright si de principiile de Stijl. Mies a inlocuit peretii si
ferestrele cu partitie efemere,invitind exteriorul in casa.
A fost pavilionul german la expozitia internationala din Barcelona, in anul 1929. Pavilionul
reprezinta o lucrare de foarte mare importanta in istoria arhitecturii moderne, avand un design de
o simplitate si frumusete absoluta. Proiectat in contextul unei ere asociate cu arhitectura art deco,
a deschis calea spre o noua arhitectura. Studiat la nesfarsit, a inspirat cateva generatii de arhitecti
si a stabilit noi standarde in design si arhitectura.
Construit din sticla, tavertin si cateva tipuri de marmura, pavilionul a gazduit receptia oficiala,
prezidata de regele Alphonso XIII al Spaniei impreuna cu autoritatile germane, urmand a fi
demolat dupa incheierea expozitiei, in anul 1930.
Datorita reputatiei dobandite, in 1980, seful departamentului de planificare urbana din
Barcelona, Oriol Bohigas, a pus in aplicare planul de reconstruire a pavilionului
In timpul procesului, au fost folosite aceleasi materiale, de aceeasi provenienta ca cele din
1929. Originalitatea arhitectului Mies van der Rohe, in folosirea materialelor, nu consta in
noutatea acestora, ci in idealul de modernitate pe care il exprima, prin rigurozitatea geometriei,
precizia pieselor si claritatea compozitiei.
Mies van der Rohe a proiectat un scaun , special pentru pavilion, care a devenit o icoana a
designului modern. Scaunul Barcelona se fabrica si se comercializeaza si in ziua de azi.
Less is more era deviza lui. Pavilionul German a fost prezentat la expoziţie gol, spre deosebire de
pavilioanele altor ţări care şi-au expus produse comerciale ori artă; el era în sine o operă, o operă de
arhitectură; un simbol al noii Germanii, aşa cum îşi doreau germanii să fie percepută ţara lor.
Ludwig Mies van der Rohe a zis :” Nu mă ridic împotriva formei, ci numai împotriva formei ca scop. Fac
acest lucru în urma unui şir de experienţe şi a unei înţelegeri dobândite pe această cale. întotdeauna forma ca
scop ajunge la formalism. Căci această aspiraţie nu se îndreaptă asupra interiorului, ci asupra exteriorului.
Dar numai un interior viu are un exterior viu. “
3.Casa Fritz&Greta Tugendhan, Borno, Cehoslovacia, 1930
Vila cu trei etaje este situată pe o pantă și are fațada orientată către sud-vest. Cel de-al doilea
nivel (parterul) cuprinde camerele de locuit principale, spațiul social cu seră și terasă, bucătăria
și camerele servitorilor. Cel de-al treilea nivel (primul etaj) are intrarea principală dinspre stradă
cu un pasaj către terasă, holul de intrare, precum și camere pentru părinții, copii și bonă cu
facilități corespunzătoare. Camera șoferului, garajul și terasa au un acces separat.[9]
Principiul arhitectonic al lui Mies că „mai puțin este mai mult” și accentul pe dotările funcționale
au creat un bun exemplu paradigmatic de arhitectură funcționalistă timpurie, o viziune nouă și
inovatoare în proiectarea clădirilor din acea perioadă. Mies a folosit rame de fier, o tehnică
revoluționară, care i-au permis să renunțe la ziduri de sprijin și să aranjeze spațiul interior în așa
fel încât să accentueze senzația de spațiu și lumină. Un perete este o foaie de sticlă glisantă care
coboară la subsol așa cum sunt coborâte geamurile unui automobil. Mies a proiectat toată
mobila, în colaborare cu designerul de interior Lilly Reich. În vilă nu existau tablouri sau obiecte
cu rol decorativ, însă, cu toate acestea, interiorul nu era deloc auster ca urmare a folosirii
materialelor cu model natural, ca de exemplu captivantul perete din onix și lemn tropical rar.
Peretele din onix este parțial translucid și își schimbă nuanțele atunci când apune soarele.
Arhitectul a reușit, de asemenea, să facă priveliștea incredibilă ce se putea admira din vilă o parte
integrantă a interiorului.
Costul a fost foarte mare din cauza metodei neobișnuite de construcție, a materialelor de lux
întrebuințate și a utilizării de tehnologii moderne de încălzire și ventilație. Subsolul a fost folosit
ca o zonă de servicii. Au fost amplasate un sistem ultra-modern de aer condiționat și o fațadă de
sticlă care se deschide complet asistată de un mecanism instalat în perete. Spațiul de la parter era
deschis și neobișnuit de mare în comparație cu casa familială medie din acea perioadă, care, în
plus față de diferitele camere de depozitare, a făcut ca acea structură să fie unică dacă nu chiar
confuză pentru vizitatorii care nu erau obișnuiți cu un astfel de minimalism.
In 1992 conducatorii politici ai Cehoslovaciei s-au intilnit in casa Fritz&Greta Tugendhan
pentru a diviza tara in Republica Cehia si Slovacia.
In prezent vila este deschisa ca muzeu pentru vizitatori.
4.Complexul Institutului tehnologic din Chicago, Ilinois, USA, 1938-1956
Planul lui Mies pentru campusul IIT a fost unul dintre cele mai mari proiecte pe care le-a
conceput vreodată și la dezvoltat timp de douăzeci de ani.
Planul general pentru campus a fost bazat pe o rețea 24 'cu 24', modulul structural folosit ca
instrument mecanic pentru localizarea coloanelor de construcție. Dimensiunea acestuia a fost
determinată de mărimea camerei, în care erau găzduite sălile de clasă, sălile de lucru și
laboratoarele, care erau cele trei tipuri principale de activitate preconizată care urmau să apară în
campus. Dimensiunile camerelor au fost determinate din dimensiunile și aranjamentele
birourilor, meselor de desen și de laborator. Aceasta, la rândul său, a început ca o ordine de
planificare inversă și a determinat direcția de creștere a campusului, în cazul în care mobilierul a
determinat dimensiunea camerei, care apoi a adăugat până la dimensiunea clădirii, și împreună
clădirile au creat campusul.

. În predarea finală el a folosit concepția sa de spațiu universal pentru a rezolva problema. Sala a
devenit un spațiu uriaș fără coloane. În acest fel, structura clădirii nu a fost compromisă de
funcțiile interioare.
Cu acest proect,Mies a rafinat limba arhitecturii moderne și, dedicându-și o mare parte din
timpul său dezvoltării sale, și-a perfecționat ideile cu privire la structură și proporție. Calpusul
include o mare cantitate de lucrări ale lui Mies.Campusul institutului este considerat una dintre
cele două sute de lucrări de arhitectură cele mai semnificative din Statele Unite.
5.Casa Farnwort, Fox Fiever, Ilinois,1944-1950
Situat de-a lungul râului Fox, în apropiere de orașul Plano, caracteristica principală a clădirii este
transparența sa, care aduce pe cei din interior, mai aproape de natură. Este o clădire cu o singură
cameră terminată în 1951, pentru Dr. Edith Farnsworth, ca un refugiu rural.
Casa cu o un singur nivel este formată din opt coloane de oțel în formă de I care susțin acoperișul
și cadrele de podea și, prin urmare, sunt structurale și expresive. Între aceste coloane sunt
ferestre din podea până în tavan în jurul întregii case, deschizând camerele spre pădurea din jurul
lor.
Ideea lui pentru umbrire și intimitate a fost prin numeroșii copaci care se aflau pe site-ul privat.
Mies a explicat acest concept într-un interviu despre pavilionul de sticlă, spunând: "Natura va
trăi și viața proprie, trebuie să ne păzim să nu o distrugem cu culoarea casei și a amenajărilor
interioare ".
Prin urmare, parterul casei Farnsworth este înălțat, iar treptele largi trec încet aproape fără efort
de pe pământ, ca și când plutesc până la intrare. În afară de pereții din centrul casei care
înconjoară băile, planul etajului este complet deschis exploatând un minimalism adevărat.
6.Sigram Building, Park Avenue, New York, 1954-1958
Este o cladire de oficii de 38 etaje, cu designe modern,o structura masiva de otel,pereti de sticla
si un plan al etajelor rational.
Structura cladirii a fost lasata vizibila.Cel mai des pentru zgirie norii din NY se folosea ca
structura de rezistenta betonul, insa Mies a utilizat otelul,acesta fiind unul din motivele de ce el
a lasat structura vizibila. In interior este folosita o carcasă interioară din beton armat pentru a
susține un edificiu nestructural.
Sunt utilizate materiale luzoase precum grinzi poleite cu bronz.sticla ambertita(de culoarea
chihlimbarului), Marmora,travertine, etc.
La final, costurile de construcție ale lui Seagram au făcut-o în acest moment cel mai scump
zgârie-nori din lume, datorită utilizării de materiale scumpe, de înaltă calitate și decoruri
interioare generoase, inclusiv bronz, travertin și marmură. Interiorul a fost conceput pentru a
asigura coeziunea cu caracteristicile externe, repetate în mobilierul din sticlă și bronz și schema
decorativă.
O altă caracteristică interesantă a clădirii Seagram este jaluzelele ferestrelor. Așa cum era comun
cu arhitecții de stil internațional, Mies dorea ca clădirea să aibă un aspect uniform. Un aspect al
unei fațade pe care Mies nu-l plăcea era neregularitatea dezordonată atunci când jaluzelele de
ferestre sunt deschise. Inevitabil, oamenii care folosesc ferestre diferite vor folosi jaluzele la
diferite înălțimi, făcând clădirea să pară dezorganizată. Pentru a reduce acest aspect
disproporționat, Mies a specificat jaluzele pentru ferestre care funcționau numai în trei poziții -
complet deschise, deschise / închise la jumătatea drumului sau închise complet.
Scuarul atrage vizitatorii datorita havuzurilor, spatiilor amenajate cu scaun si zona verde din gata
cladirii.

7.New National Gallery, Berlin, 1969

Datorita unui sistem cu numai 8 coloane structurale, spatiul interior este liber, nedivizat de alte
elemente de sustinere si complet flexibil pentru diferite sisteme de expunere. In ineriorul cladirii,
plafonul integreaza orasusul interior in acel spatiu. Dedesupt ascunse intro plinta masiva se
ascund alte spatii de expozitie.
Planul Neue Nationalgalerie este împărțit în două nivele.Nivelul superioară servește ca o sală de
intrare, precum și galeria principală de expoziții speciale, care totalizează 2883 de metri pătrați
de spațiu. Este ridicat de la nivelul străzii cu doar 3 trepte. Opt coloane cruciforme, două pe
fiecare lungime dispuse astfel încât să evite colțurile, susțin o placă de pardoseală din oțel
pretensionată de 1,8 metri grosime și pictată în negru. Un consola de optsprezece metri permite
un spațiu amplu între fațada glazurată a galeriei și opt coloane de susținere. Înălțimea de la podea
până la tavan ajunge la 8,4 metri
Nivelul inferior servește, în primul rând, ca depozit pentru colecția permanentă a galeriei, deși
include și o bibliotecă, birouri și un magazin și o cafenea și totalizează aproximativ 10.000 de
metri pătrați de spațiu.
Acest proiect este văzut acum ca o mișcare semnificativă din partea lui Mies spre diminuarea
spațiului interior, prin definirea și minimizarea incintei structurale, aderând astfel spațiul exterior
și interior într-un mod semnificativ.
Natura complet deschisă a planului servește și pentru a elimina bariera dintre artă și Comunității,
înlăturând simultan respectul impus de spațiile sever partiționate și invitând interacțiunea dintre
spectator și artă.