28 13 42 405 Hidrodinamica 2014

HIDRAULICĂ SUBTERANĂ (note de curs) Daniel Scrădeanu
HIDRAULICĂ SUBTERANĂ
(note de curs)
Daniel Scrădeanu
5. HIDRODINAMICA ............................................................................................................................ 2
5.1. DINAMICA FLUIDELOR PERFECTE (ec. Euler) ....................................................................... 2
5.2. DINAMICA FLUIDELOR REALE ............................................................................................... 5
5.2.1. Ecuaţiile mişcării fluidelor vâscoase (ec. Navier-Stokes) ..................................................... 8
5.2.1.1. Aplicaţie: Mişcarea plană permanentă între doi pereţi paraleli .................................... 10
5.2.1.2. Aplicaţie:Mişcare permanentă în conductă rectilinie ................................................... 12
5.2.2. Ecuaţiile mişcării medii turbulente (ec. Reynolds) ............................................................. 14
5.2.3. Mişcarea permanentă în conducte sub presiune ............................................................... 15
5.2.3.1. Extensia ecuaţiei lui Bernoulli la curenţi cu secţiuni finite ............................................ 17
5.2.3.2. Pierderea de sarcină longitudinală .............................................................................. 19
5.2.3.3. Coeficientul de rezistenţă λ ........................................................................................ 21
5.2.3.4. Panta hidraulică şi debitul conductelor........................................................................ 23
5.2.3.5. Pierderile de sarcină hidraulică locale......................................................................... 26
5.2.3.6. Şocul hidraulic (lovitura de berbec) ............................................................................. 27
5.2.3.7. Formule de calcul pentru conductele simple ............................................................... 28
5.2.3.8. Aplicaţie: Conducte legate în paralel........................................................................... 30
5.2.3.9. Aplicaţie: Conducte ramificate .................................................................................... 31
5.2.3.10. Aplicaţie: Conducte cu debit uniform distribuit .......................................................... 32
5. HIDRODINAMICA
Hidrodinamica prezintă ecuaţiile generale ale curgerii fluidelor perfecte şi reale, ecuaţii
necesare pentru descrierea mişcării acestora în diverse condiţii, naturale (lacuri, reţea hidrografică,
acvifere fisurale, acvifere granulare etc.) sau antropice (conducte, rezervoare, canale etc.).
5.1. DINAMICA FLUIDELOR PERFECTE (ec. Euler)
Studiul mişcării fluidelor este simplificat prin introducerea noţiunii de fluid perfect, adică fluid
greu fără vâscozitate.
Ecuaţiile dinamicii fluidelor perfecte se deduc pe baza echilibrului dinamic dintre forţele care
acţionează asupra particulei de fluid în mişcare şi care sunt reprezentate prin fortele masice, forţele
de presiune şi forţele de inerţie generate de acceleraţia particulelor de fluid
Dinamica fluidelor perfecte presupune ca şi la fluidele în repaus, numai eforturi unitare
normale de compresiune, egale în toate direcţiile, fiind exprimate cantitativ prin mărimea scalară
numită presiune hidrodinamică.
Considerăm o particulă elementară de fluid în mişcare, de formă prismatică, pentru care
ecuaţiile de mişcare se vor scrie prin proiecţii pe cele trei axe ale sistemului de referinţă cartezian
(Fig.5.1.).
z
 ∂p dy 
dx ⋅ dz ⋅  p − ⋅ 
 ∂y 2 
dz  ∂p dy 
dx ⋅ dz ⋅  p + ⋅ 
 ∂y 2 
dy
dx
Acţiunea fluidului asupra particulei elementare de fluid se înlocuieşte prin forţele de legătură,
reprezentate prin forţele de presiune pe fiecare faţă, distribuite uniform, ipoteză acceptabilă datorită
suprafeţelor mici ale particulei.
Definim presiunea şi viteza locală în centrul particulei (M) prin relaţiile:
 
p = p(x, y, z , t ) şi v = v (x, y, z , t )
Conform principiului al doilea al mecanicii, mişcarea particulei elementare de fluid se

produce sub acţiunea forţelor exterioare care sunt egale cu derivata impulsului în raport cu timpul
(sau produsul dintre masa şi acceleraţie):
 
a ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz = Fe
care proiectată pe axa Oy devine:
a y ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz = Fey
în care
a y - acceleraţia particulei elementare de fluid, parale cu axa Oy ;
dx, dy, dz - dimensiunile particulei elementare de fluid;
F ey - forţele exterioare proiectate pe axa Oy , forţe care sunt reprezentate prin :
• Forţele masice care acţionează asupra particulei ( f y -forţa masică unitară):
ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ f y = Fey1
• Forţele de legătură (forţele de presiune hidrodinamică)
 ∂p dy   ∂p dy 
 p − ⋅  ⋅ dx ⋅ dz −  p + ⋅  ⋅ dx ⋅ dz = Fey 2
 ∂y 2   ∂y 2 
Relaţia de echilibru a forţelor care acţionează asupra particulei elementare de fluid în mişcare,
pe direcţia axei Oy este:
 ∂p dy   ∂p dy 
 p − ⋅  ⋅ dx ⋅ dz −  p + ⋅  ⋅ dx ⋅ dz + ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ f y = a y ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz
 ∂y 2   ∂y 2 
care după efectuarea reducerilor devine:
1 ∂p
fy − ⋅ = ay
ρ ∂y
Procedând similar şi pentru celelalte axe ale sistemului cartezian de referinţă şi introducâd
derivata substanţială a vitezei locale se obţin ecuaţiile lui Euler pentru un fluid ideal:
∂v x ∂v ∂v ∂v
(Ox ) : f x − 1 ⋅ ∂p = a x = Dv x = + vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x
ρ ∂x dt ∂t ∂x ∂y ∂z
∂v y ∂v y ∂v y ∂v y
(Oy ) : f y − 1 ⋅ ∂p = a y = y
Dv
= + vx ⋅ + vy ⋅ + vz ⋅
ρ ∂y dt ∂t ∂x ∂y ∂z
∂v ∂v ∂v ∂v
(Oz ) : f z − 1 ⋅ ∂p = a z = Dv z = z + vx ⋅ z + v y ⋅ z + vz ⋅ z
ρ ∂z dt ∂t ∂x ∂y ∂z
Pentru a ajunge la forma vectorială a ecuaţiilor lui Euler se procedează succesiv:

  
• înmulţim ecuaţiile cu i , j , k pentru axele Ox, Oy, Oz
• adunăm ecuaţiile pe cele trei axe termen cu termen;

• pentru forţele masice ( F ) se ia în considerare potenţialul gravitaţional:
− U = g ⋅ z + const.
    1   ∂p  ∂p  ∂p  D 
i ⋅ f x + j ⋅ f y + k ⋅ f z − ⋅  i ⋅
ρ  ∂x
+ j⋅
∂y
+ k ⋅  =
∂z  Dt
(  
i ⋅ vx + j ⋅ v y + vz ⋅ k )
 1 DV
F − grad ( p ) =
ρ Dt

∂v  
− g ⋅ grad ( z ) − ⋅ grad ( p ) = + (v ∇ )v
1
ρ ∂t
 v2     
Ţinând seama că grad   = v × rot (v ) + (v ∇ )v ecuaţia lui Euler devine :
 2

∂v  v2   
− g ⋅ grad ( z ) − ⋅ grad ( p ) = + grad   − v × rot (v )
1
ρ ∂t  2

în care pentru mişcare irotaţională şi nepermanentă a unui fluid incompresibile: rot (v ) = 0
şi ρ = const. şi ecuaţia anterioară devine:

∂v  p v2 
= grad  g ⋅ z + + 
∂t  ρ 2
Pentru mişcare staţionară a unui fluid greu, cu vâscozitate zero şi incompresibil ecuaţia lui
Euler, prin integrare, conduce la ecuaţia fundamentală a lui Bernoulli, ecuaţie stabilită pentru prima
dată de Daniel Bernoulli în 1738, pe o cale directă, înainte ca Euler să fi stabilit ecuaţiile generale ale
mişcării particulei fluide:
p v2
z+ + = const.
γ 2⋅ g
5.2. DINAMICA FLUIDELOR REALE
Starea de tensiune în cazul fluidelor vâscoase în mişcare este dată de:

• eforturi tangenţiale datorate vâscozităţii sau turbulenţei
• eforturi normale datorate presiunilor normale
şi este reprezenată printr-un tensor de forma
 p xx p xy p xz 
 
P =  p yx p yy p yz 
p p zy p zz 
 zx
 
în care se consideră pozitive componentele definite pe o faţă pozitivă (normală pe direcţiile i , j sau

k ) şi îndreptate în sensul pozitiv al axelor.
Tensorul eforturilor unitare se caracterizeaz prin:
• eforturile tangenţiale simetrice fată de diagonala principală sunt egale ( pij = p ji )
• suma eforturilor normale (componentele plasate pe diagonala principală) este invariantă la
orientarea sistemului de axe, exprimă gradul de comprimare al fluidelor pe care starea de
tensiune îl dezvoltă în punctul M şi poate fi exprimat prin presiunea hidrodinamică:
p(M ) = − ⋅ ( p xx + p yy + p zz )
1
3
care pentru o stare de tensiune izotropă are tensorul:
− p 0 0 
 
P0 =  0 − p 0 
 0 0 − p 

Starea de tensiune generată de prezenţa eforturilor tangenţiale ( P' ) se obţine prin scădearea
din tensorul stării generale de tensiune ( P ) a tensorului presiunii hidrodinamice ( P0 ):
 p xx' p xy p xz 
 
P' = P − P0 =  p yx p 'yy p yz 
p p zy p zz' 
 zx
Eforturile normale ale stării de tensiune P' rezultă din relaţiile:
p xx' = p xx + p
 ∂p zy dz 
dx ⋅ dy ⋅  p zy + ⋅ 
 ∂p xy dx   ∂z 2
dz ⋅ dy ⋅  p xy − ⋅ 
 ∂x 2 
 ∂p yy dy 
dz ⋅ dx ⋅  p yy + ⋅ 
 ∂p yy dy  M
 ∂y 2 
dz ⋅ dx ⋅  p yy − ⋅ 
 ∂y 2  y
 ∂p zy dz   ∂p xy dx 
dx ⋅ dy ⋅  p zy − ⋅  dz ⋅ dy ⋅  p xy + ⋅ 
 ∂z 2   ∂x 2 
Considerăm o particulă elementară prismatică de fluid real aflată în mişcare cu centrul în M

pentru care definim(Fig.5.2.):
 
• viteza: v = v (M , t )
  
• eforturile unitare: pn = pn (M , n , t )
Conform principiului al doilea al mecanicii, mişcarea particulei elementare de fluid se
produce sub acţiunea forţelor exterioare care sunt egale cu derivata impulsului în raport cu timpul
(sau produsul dintre masa şi acceleraţie):
 
a ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz = Fe
care proiectată pe axa Oy devine:
a y ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz = Fey
în care
a y - acceleraţia particulei elementare de fluid, parale cu axa Oy ;
dx, dy, dz - dimensiunile particulei elementare de fluid;
F ey - forţele exterioare proiectate pe axa Oy , forţe care sunt reprezentate prin :
• Forţele masice care acţionează asupra particulei ( f y -forţa masică unitară):
ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ f y = Fey1
• Forţele de legătură (forţele de presiune hidrodinamică notate dupa următoarele reguli:

o primul indice este cel al axei perpendiculare pe planul în care se află proiectată forţa
de presiune
o al doilea indice este cel al axei cu care este paralelă forţă de presiune)
 ∂p dy ∂p yy dy 
 − p yy + yy ⋅ + p yy + ⋅  ⋅ dx ⋅ dz +
 ∂y 2 ∂y 2 
 ∂p zy dz ∂p zy dz 
+  − p zy + ⋅ + p zy + ⋅  ⋅ dx ⋅ dy +
 ∂z 2 ∂z 2
 ∂p xy dx ∂p xy dx 
+  − p xy + ⋅ + p xy + ⋅  ⋅ dy ⋅ dz =
 ∂x 2 ∂x 2 
 ∂p xy ∂p yy ∂p zy 
=  + +  ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz = Fey 2
 ∂x ∂y ∂z 
Relaţia de echilibru a forţelor care acţionează asupra particulei elementare de fluid real (cu
vâscozitate) în mişcare, pe direcţia axei Oy este:
 + +  ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz + ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz ⋅ f y = a y ⋅ ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ dz
 ∂x ∂y ∂z 
care după simplificare şi împărţite prin ρ devine:
(Oy ) : f y + 1 ⋅  + +  = a y =
Dv
ρ  ∂x ∂y ∂z  Dt
Procedând similar şi pentru celelalte axe ale sistemului cartezian de referinţă şi introducâd
derivata substanţială a vitezei locale se obţin ecuaţiile generale ale mişcării fluidelor reale în funcţie
de eforturile unitare.
 ∂p yx

(Ox ) : f x + 1 ⋅  ∂p xx +  = a x =
+
∂p xz
Dv x ∂v x
=
∂v ∂v ∂v
+ vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x
ρ  ∂x ∂y  dt∂z ∂t ∂x ∂y ∂z
 ∂p ∂p ∂p  Dv ∂v ∂v ∂v ∂v
(Oy ) : f y + 1 ⋅  xy + yy + zy  = a y = y = y + vx ⋅ y + v y ⋅ y + vz ⋅ y
ρ  ∂x ∂y ∂z  dt ∂t ∂x ∂y ∂z
 ∂p zy 
(Oz ) : f z + 1 ⋅  ∂p xz + +
∂p zz
 = a z =
Dv z ∂v z
=
∂v ∂v ∂v
+ vx ⋅ z + v y ⋅ z + vz ⋅ z
ρ  ∂x ∂y ∂z  dt ∂t ∂x ∂y ∂z
Din sistemul de ecuaţii diferenţiale proiectate pe cele trei axe ale sistemului de referinţă se
deduc ecuaţii pentru:
 mişcarea fluidelor vâscoase
 mişcarea medie turbulentă
5.2.1. Ecuaţiile mişcării fluidelor vâscoase (ec. Navier-Stokes)
Ecuaţiile lui Navier-Stokes se deduc prin aplicarea legii a doua a lui Newton la mişcarea
fluidelor newtoniene admiţându-se ipoteza că tensiunea fluidului este proporţională cu gradientul
vitezei şi al presiunii.
Se înlocuieşte în ecuaţiile generale ale mişcării fluidelor reale eforturile unitare de vâscozitate
prin vitezele locale de deformare ale particulei de fluid utilizând relaţia lui Newton:
dv
τ =µ⋅
dn
generalizată la deformaţia generală a particulei, deformare proporţională cu variaţiile vitezelor locale,
raportate la axele pe care sunt proiectate (Fig.5.3):
∂v z
∂y
p zx
z ∂v y
∂z
p xz
y
x
Fig.5.3. Deformarea particulei sub acţiunea eforturilor tangenţiale datorate vâscozităţii
∂v z ∂v y  ∂v z ∂v y 
s yz + s zy = + şi se poate scrie că p zy = p yz = µ ⋅  + 
∂y ∂z  ∂y ∂z 
Pentru celelalte axe :
 ∂v ∂v   ∂v ∂v 
p xy = p yx = µ ⋅  x + y  şi p zx = p xz = µ ⋅  x + z 
 ∂y ∂x   ∂z ∂x 
∂v ∂v y ∂v
p xx' = 2 ⋅ µ ⋅ x ; p 'yy = 2 ⋅ µ ⋅ ; p zz' = 2 ⋅ µ ⋅ z
∂x ∂y ∂z
rezultând după înlocuire şi gruparea termenilor:

  ∂v ∂v  ∂  ∂v  ∂  ∂v y ∂v z  Dv
(Oy ) : f y − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  ∂ ⋅  y + x  + 2 ⋅ ⋅  y  + ⋅  +  =
ρ ∂y ρ  ∂x  ∂x ∂y  ∂y  ∂y  ∂z  ∂z ∂y  Dt
şi mai departe:
 ∂ 2v y ∂ 2v y ∂ 2 v y  µ ∂  ∂v x ∂v y ∂v z  Dv
(Oy ) : f y − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  + + + ⋅ + +  = = ay
ρ ∂y ρ  ∂x 2
∂y 2
∂z 2  ρ ∂y  ∂x ∂y ∂z  Dt
∂v x ∂v y ∂v z 
în care + + = divV = 0 datorită continuităţii în fluidele incompresibile, ajungându-se în
∂x ∂y ∂z
final la forma:
 ∂ 2v y ∂ 2 v y  ∂v y
∂ 2v y ∂v y ∂v y ∂v y
(Oy ) : f y - 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  + +  = + v ⋅ + v ⋅ + v ⋅
ρ ∂y ρ  ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2  ∂t ∂x ∂y ∂z
x y z
în care:
fy - forţele masice
1 ∂p
⋅ - gradientul presiunii (componentă a divergenţei tensiunii)
ρ ∂y
µ  ∂ v y ∂ v y ∂ v y 
2 2 2
⋅ + 2 + 2 - efectul vâscozităţii (componentă a divergenţei tensiunii)

ρ  ∂x 2 ∂y ∂z 
∂v y
- acceleraţia nestaţionară (componentă a inerţiei )
∂t
∂v y ∂v y ∂v y
vx ⋅ + vy ⋅ + vz ⋅ - acceleraţia convectivă determinată de schimbarea de direcţie a
∂x ∂y ∂z
vitezei (componentă a inerţiei)

v x ∂ 2 v x ∂ 2 v x  ∂v x
(Ox ) : f x − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  ∂ ∂v ∂v ∂v
2
+ 2 + 2  = + vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x
ρ ∂x ρ  ∂x 2
∂y ∂z  ∂t ∂x ∂y ∂z
 2 
(Oz ) : f z − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  ∂ v2z + ∂ v2z + ∂ v2z  = ∂vz + vx ⋅ ∂vz + v y ⋅ ∂vz + vz ⋅ ∂vz
2 2
ρ ∂z ρ  ∂x ∂y ∂z  ∂t ∂x ∂y ∂z
5.2.1.1. Aplicaţie: Mişcarea plană permanentă între doi pereţi paraleli
Ecuaţia generală a mişcării permanente de-a lungul axei (Ox ) în câmp gravitaţional este
(Fig.5.4.):
 v x ∂ 2 v x ∂ 2 v x  ∂v x
(Ox ) : g x − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  ∂ ∂v ∂v ∂v
2
+ 2 + 2  = + vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x
ρ ∂x ρ  ∂x 2
∂y ∂z  ∂t ∂x ∂y ∂z
în care:
Sectiune
g x = 0 deoarece liniile de curent sunt orizontale;
de z
v y = v z = 0 deoarce liniile de curent sunt paralele cu curgere
axa (Ox ) ;
∂v x 2⋅h
= 0 deoarece mişcarea este permanentă ; u
∂t y
∂ 2vx ∂ 2vx
= 2 = 0 deoarece mişcarea este plană
∂x 2 ∂z
z =1
reducându-se la :
∂p ∂ 2v
= µ ⋅ 2x
∂x ∂y x
Pentru o pierdere de sarcină constantă: y
1 ∂p
⋅ = − J = const.
γ ∂x u
ecuaţia devine: h
∂ vx
2
J ⋅γ
=− ,
∂y 2
µ
iar prin integrare: x
h
∂v x γ ⋅J
=− ⋅ y + C1
∂y µ
şi în continuare
Fig.5.4. Mişcarea paralelă a unui lichid
γ ⋅J 2 vâscos între doi pereţi plani.
vx = − ⋅ y + C1 ⋅ y + C2
2⋅µ
Condiţiile la limită, pentru determinarea constantelor sunt:
 γ ⋅J 2
0=− ⋅ h + C1 ⋅ h + C2
v x = 0; y = + h  2⋅ µ
 ⇒ şi  ⇒
v x = 0; y = −h γ ⋅J 2
0 = − ⋅ h − C1 ⋅ h + C2
 2⋅ µ
iar constantele obţinute sunt
 C1 = 0

C = γ ⋅ J ⋅ h 2 ⇒ ,
 2 2 ⋅ µ
ecuaţia de mişcare devenind:
γ ⋅J 2
vx = − ⋅ (h − y 2 )
2⋅µ
cu caracteristicile:
γ ⋅ J ⋅ h2 g ⋅ J ⋅ h2
Viteza maximă: v x MAX = = pentru y = 0
2⋅µ 2 ⋅ν
h
γ ⋅ J  h 2 h
 2 J
∫
Debitul unitar: q = 2 ⋅ v x ⋅ dy = ∫ − ∫  = ⋅ g ⋅ ⋅ h3
2
 h dy y dy 
0
µ 0 0  3 ν
q g ⋅ J ⋅ h2 2
Viteza medie: v x MED = = = ⋅ v x MAX
2⋅h 3 ⋅ν 3
5.2.1.2. Aplicaţie:Mişcare permanentă în conductă rectilinie
Ecuaţia generală a mişcării permanente de-a lungul axei (Ox ) în câmp gravitaţional este
 v x ∂ 2 v x ∂ 2 v x  ∂v x
(Ox ) : g x − 1 ⋅ ∂p + µ ⋅  ∂ ∂v ∂v ∂v
2
+ 2 + 2  = + vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x
ρ ∂x ρ  ∂x 2
∂y ∂z  ∂t ∂x ∂y ∂z
ecuaţie în care se particularizează componentele pentru mişcarea permanentă într-o conductă

rectilinie, cu secţiune circulara constantă, înclinată cu un unghi α (Fig.5.5):
 proiectia acceleratiei gravitationale pe axa OX: g x = g ⋅ sin α

 miscarea paralela axa OX: v y = vz = 0 ; vx ≠ 0
∂ 2vx ∂ 2vx ∂ 2vx
 sectiunea de curgere circulara si normala la OX: = ≠ 0 ; =0
∂y 2 ∂z 2 ∂x 2
∂v x ∂v x ∂v ∂v ∂v
 miscare permanenta: =0; + vx ⋅ x + v y ⋅ x + vz ⋅ x = 0
∂t ∂t ∂x ∂y ∂z
şi se obţine:
1 ∂p ∂ 2v
g ⋅ sin α − ⋅ + 2 ⋅ µ ⋅ 2x − 0
ρ ∂x ∂y
Ţinând seama că:
dp
J ⋅ dx +
γ
= γ ⋅ (sin α − J )
1 dp dp
sin α = ⇒ J = sin α − ⋅ ⇒
dx γ dx dx
în care J este pierderea de sarcina (panta piezometrică), ecuaţia devine:
µ ∂ 2vx µ ∂ 2vx ∂ 2vx

ρ ⋅ g ⋅ sin α − γ ⋅ (sin α − J ) + 2
g
= 0 ⇔ 2 = −γ ⋅ J ⇔ 2 =− ⋅J
ρ ∂y 2
ρ ∂y 2
∂y 2
ν
Prin integrare se obţine succesiv:

∂ 2vx g⋅J g⋅J 2

=− ⋅ y + C1 ⇒ v x = − ⋅ y + C1 ⋅ y + C2
∂y 2
2 ⋅ν 4 ⋅ν
În care condiiţiile la limite, pentru

determinarea constantelor sunt: p1 J ⋅ dx
γ α
∂v x
a) y = 0, = 0 ⇒ C1 = 0
∂y u dp
γ
g⋅J 2
b) y = r , v x = 0 ⇒ C2 = ⋅r
4 ⋅ν gx p2
γ
dx
ecuaţia vitezelor mişcării în conducta
rectilinie devenind un paraboloid de g
rotaţie: h1
x
z h2
g⋅J
vx =
4 ⋅ν
(
⋅ r2 − y2 )
Fig.5.5. Mişcarea permanentă într-o conductă rectilinie cu
secţiune constantă
cu caracteristicile:
g⋅J 2
Viteza maximă: v x MAX = ⋅ r pentru y = 0
4 ⋅ν
π ⋅g⋅J r π ⋅ g ⋅ J ⋅r4
( )
r r
∫ ∫
Debitul: Q = 2 ⋅ π ⋅ y ⋅ v x ⋅ dy = 2 ⋅ π y ⋅ v x ⋅ dy =
2 ⋅ν ∫0
⋅ − ⋅ =
2 2
y r y dy
0 0
8 ⋅ν
Q g ⋅ J ⋅ r2
Viteza medie: v x MED = =
π ⋅ r2 8 ⋅ν
8 ⋅ν ⋅ v x MED 8 ⋅ν ⋅ Q
Pierderea de sarcină: J = =
g ⋅r 2
π ⋅ g ⋅ r4
5.2.2. Ecuaţiile mişcării medii turbulente (ec. Reynolds)
...FACULTATIV...
http://www.scribd.com/doc/59227370/34/Ecua%C5%A3ia-Reynolds-pentru-mi%C5%9Fcarea-
turbulent%C4%83-a-fluidelor-reale
5.2.3. Mişcarea permanentă în conducte sub presiune
Calculul conductelor sub presiune este necesar pentru conductele care servesc la transportul
unui lichid în mişcare permanentă. Se admit următoarele ipotezele simplificatoare pentru această
mişcare:
• temperatura este constantă;
• densitatea este constantă
• vâscozitatea este constantă
• gazele în soluţie şi particulele solide în suspensie sunt în cantităţi neglijabile.
Problema esenţială a evaluării mişcării permanente în conducte sub presiune este determinarea
pierderilor de sarcină a căror cuoaştere permite evaluarea presiunilor în orice punct al traseului
utilizând ecuaţia lui Bernoulli şi cunoscând debitele transportate.
Pierderile se calsifică în două categorii:
• pierderi distribuite uniform, de-a lungul unei conducte rectilinii, cu secţiune constantă şi de
construcţie uniformă;
• pierderi de sarcină locale, provocate de variaţiile de secţiune şi care se concentrează pe
distanţe scurte
Schema geometrică a a distribuţiei pierderilor de sarcină conţine următoarele elemente
(Fig.5.6.):
Linia pierderilor de
∑h D
sarcină
logitudinale cumulate
α⋅
V2 ∑h L
Linia energetică
2⋅ g
p
γ Linia piezometrică
Axa conductei
Plan orizontal în plan vertical
Axa conductei
în plan orizontal
Fig.5.6.Schematizarea geometrică a pierderilor de sarcină pentru o conductă sub presiune(dupa

C.Mateescu, 1963)
• Linia energiilor sau planul de sarcină, orizontal, la partea superioară, care reprezintă suma
energiilor şi pierderilor pe orice verticală;
• Linia pierderilor de sarcină longitudinale cumulate;
• Linia pierderilor de sarcină totale (longitudinale şi locale), numită şi linie energetică
• Linia presiunilor sau piezometrică
• Axa conductei proiectată în plan vertical
• Linia planului orizontal de referinţă
• Proiecţia axei conductei în plan orizontal
Calculul pierderilor de sarcină se face considerând că mişcarea se face pe firul axial al

conductei, cu viteze egale cu viteza medie în secţiunile respective.
5.2.3.1. Extensia ecuaţiei lui Bernoulli la curenţi cu secţiuni finite
Ecuaţia lui Bernoulli în forma
p u2
H =z+ +
γ 2⋅ g
este elaborată pentru un fir de curent şi pentru a fi utilizată în calculul conductelor sub presiune
trebuie extinsă la secţiunea finită a acestora.
Distribuţia vitezelor şi a presiunilor în mişcare permanentă variază neliniar în aceeaşi secţiune
transversală cât şi de la o secţiune la alta, chiar şi la lichidele perfecte, datorită curburii liniilor de
curent şi a forţelor centrifuge generate.
Pentru un curent cu secţiune finită ( Ω ) format din tuburi subţiri de curent, paralele şi rectilinii
 p
cu curbură redusă, termenul  z +  este constant în orice punct al secţiunii finite iar viteza medie
 γ
în această secţiune este:
∫ v ⋅ dΩ
V= Ω
Ω
în care v este viteza locală pe un fir de curent.
Energia specifică totală pentru un fir de curent mediu se calculează cu media ( H * ):

 p v2 
∫Ω  γ 2 ⋅ g  ⋅ dQ
 z + +
H =
*
şi poate fi pusă sub forma sumei celor trei forme de energie (de pozitie, de presiune şi cinetică) cu
ajutorul unui coeficient α introdus şi calculat de Coriolis pentru diferite tipuri de mişcări, de forma:
v2 V2
∫2
Ω
⋅ ρ ⋅ dQ = α ⋅
2
⋅ ρ ⋅Q
formă care permite exprimarea sumei energiilor cinetice ale debitelor de masă elementară în funcţie
de energia cinetică a întregii mase de fluid care traversează secţiunea Ω . Dacă α este cunoscut şi
ρ − const. rezultă că :
v2 V2
∫ 2⋅ g
Ω
⋅ dQ = α ⋅
2⋅ g
⋅Q
 p
şi deoarece  z +  nu depinde de dQ rezultă că ecuaţia lui Bernoulli pentru curenţi cu secţiuni
 γ
finite este:
p V2
H = z + +α ⋅
*
= const.
γ 2⋅ g
Coeficientul lui Coriolis, determinat pentru diferite tipuri de mişcări are valori cuprinse între
1,05 şi 1,1, valoarea lui maximă fiind 2 în cazul unor diagrame foarte neuniforme de distribuţie a
vitezelor.
Între două secţiuni 1 şi 2 ale unui curent de fluid ideal/real cu secţiune finită, utilizând
coeficientul lui Coriolis şi întroducând pierderile de energie datorate rezistenţelor dintre cele două
secţiuni introduse de vâscozitatea fluidului real sunt valabile ecuaţiile (Fig.5.7.):
p1 V12 p V2
• z1 + + = z2 + 2 + 2 pentru fluidul ideal
γ 2⋅ g γ 2⋅ g
şi
p1 V12 p V2
• z1 + + α1 ⋅ = z 2 + 2 + α 2 ⋅ 2 + hd pentru fluidul real
γ 2⋅ g γ 2⋅ g
hd
V2 V2
α⋅
2⋅ g 2⋅ g
p
H1
p H2 H1 γ
γ
H2
z z
Fluid ideal: H1 = H 2 Fluid real: H 1 > H 2
Fig.5.7. Extensia ecuaţiei lui Bernoulli la un curent de fluid real cu secţiune finită
5.2.3.2. Pierderea de sarcină longitudinală
Pierderea de sarcină longitudinală/distribuită ( h D ), preponderent de natură cinetică, are

aceeaşi distribuţie de-a lunul curentului de fluid atâta timp cât factorii care o condiţionează nu se
modifică.
Cercetări experimentale realizate pe o instalaţie sub presiune (Fig.5.8.) au identificat principalii
factori care determină valoarea pierderilor de sarcină longitudinală/distribuită:
 diametrul conductei ( D )
 lungimea conductei ( L )
 viteza medie în secţiunea curentului de fluid ( V )
 rugozitatea pereţilor ( k )
 vâscozitatea fluidului (ν )
 densitatea fluidului ( ρ )
h1−2
1 2
Fig.5.8. Instalaţie pentru măsurarea pierderilor de sarcină distribuite/longitudinale (E.Trofin,

1974)
Corelaţia dintre pierderea de sarcină longitudinală ( hD ) şi ceilalţi factori s-a stabilit pe baza
măsurătorile realizate de Henry Darcy (1805) şi are forma:
V2
hD = λ ⋅ ⋅L
2⋅ g ⋅ D
în care λ este un coeficient de rezistenţă adimensional, stabilit în funcţie de:
 numărul Reynolds ( Re ):
V ⋅D
Re =
ν
 rugozitate ( k )-înălţimea absolută a asperităţilor
 raza hidraulică ( Rh ) (Fig.5.9): Ω

D
Ω
Rh = D
P
în care
Ω -secţiunea de curgere; P
P -perimetrul udat de fluid;
r0 -raza conductei Fig.5.9. Raza hidraulică pentru o conductă
D -diametrul conductei: cu secţiunea circulară sub presiune şi un
canal deschis.
D = 2 ⋅ r0
Pierderea de sarcină longitudinală/ distribuită este condiţionată de coeficientul de rezistenţă

adimensional λ , coeficient determinat experimental în diferite condiţii de curgere.
5.2.3.3. Coeficientul de rezistenţă λ
Valorile coeficientului de rezistenţă ( λ ), în corelaţie cu factorii semnalaţi s-au stabilit pe

baza cercetărilor experimentale sistematice realizate de A. Nikuradze (1932) şi A.P. Zegjda (1938).
Rezultatele, obţinute pe conducte cu rugozitate artifcială, rugozitate realizată cu particule
sferice de diametru constant, sunt sintetizate într-o diagramă cu patru zone distincte (Fig.5.10):
log(1000 ⋅ λ )
k =1
r0 15
1,8
1
II 30
I
IV
1,6 1
III 60
1
126
1,4
64 0,3164
λt = λt = 4 1
Re Re 252
1,2 1
log(Re ) 500
2,6 3,0 3,4 3,8 4,2 4,6 5,0 5,4 5,8
Fig.5.10. Diagrama lui NIKURADZE
 ZONA I, corespunde regimului laminar de curgere ( Re ≤ 2300 ) iar λ este independent de

rugozitatea pereţilor conductei şi depinde numai de numărul Reynolds, iar pentru conducte
cilindrice se calculează cu relaţia:
64
λ=
Re
În aceste condiţii, pierderea de sarcină distribuită este proporţională cu viteza medie de
mişcare a fluidului:
64 V2 32 ⋅ V ⋅ν
hD = ⋅ ⋅L = ⋅L
V ⋅ D 2⋅ g ⋅ D g ⋅ D2
ν
 ZONA II corespunde mişcării turbulente, cu pereţii conductei netezi (grosimea filmului

30 ⋅ D
laminar δ = depăşeşte grosimea asperităţilor), iar coeficientul de rezistenţă λ depinde
Re⋅ λ
numai de numărul Reynolds şi se estimează cu:
o Formula lui H.Blasius:
0,316
λ= 1
4
Re
o Formula lui L.Prandtl:

1
λ=
(1,8 ⋅ log Re− 1,64)2
 ZONA III corespunde mişcării turbulente şi este o zonă de tranziţie între mişcarea turbulentă
în conducte cu pereţi netezi şi cea cu pereţi rugoşi. Coeficientul de rezistenţă λ este în
funcţie de numărul Reynolds şi de rugozitatea relativă ( k / r0 ) iar relaţia de calcul
recomandată este relaţia Colebrook-White (1939):
1  2,5 1 k 
= −2 ⋅ log ⋅ + 
λ  Re λ 3,7 ⋅ D 
 ZONA IV corespunde mişcării turbulente în conducte cu pereţi rugoşi. Coeficientul de

rezistenţă λ nu depinde de numărul Reynolds şi poate fi evaluat cu formula:
1
λ= 2
  3,71 ⋅ D 
4 log 
  k 
Pierderea de sarcină longitudinală/distribuită este în acest caz proporţională cu pătratul vitezei

şi din acest motiv ZONA I se numeşte şi zona pătratică.
5.2.3.4. Panta hidraulică şi debitul conductelor
Local, pierderile de sarcină longitudionale/ distribuite se caracterizează prin panta hidraulică/

pierderea de sarcină unitară ( J ):
dhD h λ V2
J= sau J = D = ⋅
dL L D 2⋅ g
Panta hidraulică, pentru o conductă cu secţiunea circulară, poate fi exprimată în funcţie de

raza hidraulică ( Rh ):
λ V2 λ V2 D λ ⋅V 2
Rh ⋅ J = ⋅ ⋅ Rh = ⋅ ⋅ =
D 2⋅ g D 2⋅ g 4 8⋅ g
relaţie din care se evaluează viteza medie a curentului de fluid:
8⋅ g
V= ⋅ Rh ⋅ J
λ
în care
8⋅ g
=C
λ
constantă a conductei, numit coeficientul de rezistenţă hidraulică al lui Chezy, valabil atât pentru
conducte sub presiune cât şi pentru mişcarea uniformă a curenţilor cu suprafaţă liberă (Fig.5.9).
Debitul curentului de fluid real cu secţiune finită, în aceste condiţii poate fi exprimat în funcţie
de panta hidraulică, sub forma:
Q = V ⋅ Ω = C ⋅ Ω ⋅ Rh ⋅ J = C ⋅ Ω ⋅ Rh ⋅ J = K ⋅ J
K = C ⋅ Ω ⋅ Rh este numit modul de debit sau capacitatea de curgere a conductei, are

semnificaţia unui debit specific al secţiunii, fiind o constantă pentru conducta considerată.
Modulul de debit ( K ) exprimă debitul ce trece prin conducta sau canalul considerat la o pantă
hidraulică egală cu unitatea ( Q = K ⋅ J ).
Valorile modulului de debit depind de geometria secţiunii de curgere şi de rugozitatea conductei sau
albiei (tabelul 5.1 fig.5.11).
Tabelul 5.1. Valori ale modulului de debit ( K )

K[litru/sec]
Conducte curate Condiţii normale Conducte murdare
D[mm] Ω [m2] 1 1 1
C0 = = 90 C0 = = 80 C0 = = 70
n n n
(n = 0,011) (n = 0,01250) (n = 0,0143)
50 0,00196 9,624 8,46 7,403
75 0,00445 28,37 24,94 21,83
100 0,00785 61,11 53,72 47,01
125 0,01227 110,80 97,40 85,23
150 0,01767 180,20 158,40 138,60
175 0,02405 271,80 238,90 209,60
200 0,03142 388,00 341,10 298,50
225 0,03976 531,20 467,00 408,60
250 0,04909 703,50 618,50 541,20
300 0,07068 1144,00 1006,00 880,00
350 0,09621 1726,00 1517,00 1327,00
400 0,12566 2464,00 2166,00 1895,00
450 0,15904 3373,00 2965,00 2595,00
500 0,19635 4467,00 3927,00 3436,00
600 0,28274 7264,00 6386,00 5587,00
700 0,38465 10960,00 9632,00 8428,00
750 0,44179 13170,00 11580,00 10130,00
800 0,50266 15640,00 13750,00 12030,00
900 0,63617 21420,00 18830,00 16470,00
1000 0,78540 28360,00 24930,00 21820,00
1200 1,13090 46120,00 40550,00 35480,00
1400 1,53940 69570,00 61160,00 53520,00
1600 2,01060 99330,00 87320,00 76410,00
1800 2,54470 136000,00 119500,00 10460,00
2000 3,14160 180100,00 158300,00 138500,00
Fig. 5.11.Valori ale modulului de debit pentru conducte circulare din fontă
şi oţel
Ţinând seamă de relaţia de definiţie a pantei hidraulice rezultă că:
Q2
hD = 2 ⋅ L
K
Coeficientul lui Chezy poate fi calculat cu :

• Formula lui MANNING (1890):
1 1/ 6
C= ⋅ Rh
n
• Formula lui PAVLOVSKI (1925):
1 y
C= ⋅ Rh
n
formule în care:
n - coeficientul adimensional de rugozitate (Tabelul 5.2);
Rh - raza hidraulică;
y = 2,5 ⋅ n − 0,13 − 0,75 ⋅ Rh ⋅ ( )
n − 0,1
Tabelul 5.2. Coeficienţi de rugoziate ( n )

Nr. Natura pereţilor conductei n
crt. [-]
1 Suprafeţe acoperite cu email sau smalţ 0,009
2 Tencuială din ciment curat 0,010
3 Conducte din ceramică, ţevi de fontă şi fier îmbinate corect 0,011
4 Conducte de apă normale; conducte de scurgere foarte curate 0,012
5 Canale acoperite cu un strat gros şi stabil de mâl 0,018
6 Canale în pamânt, aflate în condiţii bune de întreţinere 0,023
7 Râuri şi pâraie în condiţii favorabiel (curgere liberă, fără vegetaţie) 0,025
8 Canale şi râuri parţial acoperite cu ierburi acvatice şi bolovani 0,030
9 Canale şi râuri în condiţii rele (ierburi, bolovani, prabuşiri de maluri) 0,035
10 Canale şi râuri în condiţii rele, bucăţi de stâncă în albie, rădăcini. 0,040
5.2.3.5. Pierderile de sarcină hidraulică locale
Pierderile de sarcină hidraulică locală ( hL ) se produc pe distanţe scurte, la mişcările sub

presiune, datorită schimbărilor de secţiune, schimbărilor de direcţie, ramificaţiilor curentului de fluid, şi
se calculează cu formula:
V2
hL = ζ ⋅
2⋅ g
în care
ζ este coeficientul de rezistenţa locală care se dermină ca şi coeficientul de rezistenţă adimensională
λ pe cale experimentală şi în puţine cazuri pe cale analitică.
Coeficientul de rezistenţa locală depinde de caracteristicile geometrice ale elementului care
produce rezistenţa hidraulică locală şi de rugozitate:
• lărgirea bruscă a secţiunii de curgere: (Fig.5.12.)
1 2
2
Ω1 ,V1 Ω 2 ,V2
Ω 
ζ =  2 − 1
 Ω1 
• îngustarea bruscă a secţiunii

de curgere:
1 2
 Ω 
ζ = 0,5 ⋅ 1 − 2  Fig.5.12. Lărgire bruscă a secţiunii de curgere
 Ω1 
• intrare în rezervor cu dimensiuni mari se face prin disiparea totală a energiei cinetice
astfel încât:
ζ =α Linia
energetică
V2
în care α⋅
α -coeficientul Coriolis 2⋅ g V2
ζ⋅
2⋅ g
• ieşirea din rezervor de dimensiuni mari în
conductă:
Linia
ζ = 0,5 pentru muchii ascuţite piezometrică
ζ = 0,2 pentru muchii rotunjite V
Fig.5.13.Intrarea în rezervor mare

• curbe de conducte
Datorită curenţilor transversali,

pierderile locale se amplifică
amplifică şi valorile rezistenţelor
RC locale se estimează cu relaţiile:
θ θ
ζ θ = ζ 90 ⋅
RC
în care
3.5
 D 
D ζ 90 = 0,13 + 0,16 ⋅  
 RC 
Fig.5.14 Curbă de conductă
5.2.3.6. Şocul hidraulic (lovitura de berbec)
Şocul hidraulic este variaţia rapidă a presiunii care apare în conductele sub presiune ca
rezultat al manevrării vanelor:
• Şoc pozitiv, la închiderea vanelor, presiunea creşte în amonte de vană şi scade în aval de
aceasta;
• Şoc negativ, la deschiderea vanelor, presiunea scade în amonte de vană şi creşte în aval de
aceasta.
Cauza variaţiei presiunilor este transformarea energiei cinetice a fluidului din conductă în lucru
mecanic. Variaţia rapidă de presiune se propagă sub forma unei unde de presiune, a cărei viteză de
propagare ( c ) este determinată de compresibilitatea fluidului şi elasticitatea pereţilor conductei, fiind
viteza de propagare a sunetului în fluid.
Creşterea de presiune ( δp ) care apare la închiderea bruscă a unei vane amplasate pe o
conductă sub presiune se stabileşte folosind teorema impulsului (N.E.Jukovski) şi are formula de
calcul:
δp = ρ ⋅ c ⋅ (u0 − u )
în care
ρ - densitatea fluidului;
c - viteza de propagare a undei de presiune (viteza de propagare a sunetului în fluid);
u0 - viteza iniţială a fluidului;
u - viteza fluidului după închiderea vanei
Viteza de propagare a undei de presiune ( c ) pentru conductele circulare cu pereţi din
material omogen se calculează cu formula:
Ef 1
c= ⋅
ρ Ef D
1+ ⋅
EC GC
în care
E f , EC - modulii de delasticitate ai fluidului şi ai materialului din care sunt construiţi pereţii conductei;
D - diametrul interior al conductei;
GC - grosimea pereţilor conductei
Pentru conductele cu pereţi rigizi ( EC → ∞ ) se obţine pentru apă, o viteză de propagare a
undei de presiune:
Eapa 1
c= = = 1425m / sec
ρ apa β apa ⋅ ρ apa
5.2.3.7. Formule de calcul pentru conductele simple
Conducta simplă este o conductă, cu diametru variabil, fără ramificaţii, în care curgerea se
conformează ecuaţiei lui Bernoulli:
p V2
z+ +α ⋅ + hT = const.
γ 2⋅ g
unde
hT -pierderea de sarcină rezultată din însumarea a două categorii de pierderi de sarcină hidraulică:
• pierderile de sarcină distribuite pe cele n tronsoane de diametre diferite( hD ):
i =n
Vi 2
hD = ∑ λi ⋅ ⋅ Li
i =1 2 ⋅ g ⋅ Di
• pierderile de sarcină locale din cele m poziţii cu pierderi locale ( hL )
j =m
V j2
hL = ∑ ζ j ⋅
j =1 2⋅ g
adică:
i =n j =m
Vi 2 V j2
hT = ∑ λi ⋅ ⋅ Li + ∑ ζ j ⋅
i =1 2 ⋅ g ⋅ Di j =1 2⋅ g
Plan de sarcină hidraulică
Linie energetică V2
α⋅
2⋅ g hT
Linie piezometrică
H
p
γ
Fig.5.15. Elementele pierderilor de sarcină la o conductă simplă neramificată
Probleme principale care se pun la calculul unei conducte simple sunt:

• Verificarea capacităţii de transport a debitului ( Q ) pentru o conductă de diametru ( D ) şi
lungime ( L ), la o diferenţă de nivel ( H ) cunoscută;
• Determinarea diferenţei de nivel ( H ) necesară pentru transportul unui anumit debit ( Q ) printr-
o conductă de un anumit diametru ( D ) şi lungime ( L );
• Determinarea diametrului unei conducte ( D ) care să transporte un anumit debit ( Q ) la o
diferenţă de nivel dată ( H ) pe o lungime dată ( L ).
Relaţiile utilizate sunt:
Q2 8⋅ g
hD = 2 ⋅ L K = C ⋅ Ω ⋅ Rh =C
K λ
V2 V2
hD = λ ⋅ ⋅L hL = ζ ⋅
2⋅ g ⋅ D 2⋅ g
5.2.3.8. Aplicaţie: Conducte legate în paralel
Curgerea apei într-o reţea de conducte legate în paralel (Fig.5.16.) se face pe baza aceleiaşi
diferenţe de nivel :
hD1 = hD 2 = hD 3
pA
Q1
γ pB
γ
Q2
Q3
zA zB
Fig.5.16. Conducte în paralel
 p   p 
hD1 = hD 2 = hD 3 =  z A + A  −  z B + B 
 γ   γ 
sau exprimată în funcţie de debitul total şi modul de debit:
Q12 Q22 Q32

⋅ L1 = ⋅ L 2 = ⋅ L3 = H A− B
K 12 K 22 K 32
Relaţia dintre debitele conductelor( Q1 , Q2 , Q3 ) şi debitul total ( Q ), conform principiului

conservării masei de debit, este:
Q = Q1 + Q2 + Q3
Ecuaţiile (), () şi () permit determinarea debitelor celor trei conducte pe baza elementelor
geometrice ale conductelor şi cea debitului total ( Q )
5.2.3.9. Aplicaţie: Conducte ramificate
Sistemul de conducte ramificate (Fig.5.17.) se calculează pe baza:

• ecuaţiei de continuitate care stabileşte relaţiile dintre debitele care curg prin conducte:
Q1 = Q2 + Q3 + Q4
• ecuaţiilor energetice pentru fiecare ramificaţie:
Q12 Q22
H 2 = 2 ⋅ L1 + 2 ⋅ L2
K1 K2
Q12 Q32
H3 = ⋅ L1 + ⋅ L3
K12 K 32
Q12 Q42
H4 = ⋅ L1 + ⋅ L4
K12 K 42
hD1
H2
H3 hD 2 H4
1
2
hD 4
3 hD 3
Punct de ramificare
Fig.5.17. Conductă ramificată

5.2.3.10. Aplicaţie: Conducte cu debit uniform distribuit
Conducta cu debit distribuit este o conductă în care punctele de consum sunt foarte
apropiate şi aproximativ egale ca debit (Fig.5.18.). În aceste condiţii se admite că din conductă se
consumă un debit uniform distribuit ( q ). Linia piezometrică este o curbă cu concavitatea în sus
hD
Qx
Q2
x
L
Fig.5.18. Conductă cu debit uniform distribuit

pentru că debitul descreşte în sensul curgerii.
Pierderea de sarcină distribuită pe lungimea unei conducte ( L ) pe care se consumă debitul

uniform distribuit ( q ) este în funcţie de:
• modulul de debit al conductei ( K )
• debitul uniform distribuit ( q ):

Q1
q=
L
Q1 - debitul consumat pe lungimea L a conductei ( Q1 = q ⋅ L )
• variaţia debitului total de-a lungul conductei ( Qx )
Qx = Q1 +Q 2 −q ⋅ x ; x ∈ [0; L ]
Q2 - debitul care trece mai departe

• pierderea de sarcină specifică ( J x ):
Qx2 dhD
Jx = =
K2 dx
Pierderea de sarcină hidraulică de-a lungul conductei de lungime L se obţine prin integrarea
pe lungimea conductei a pierderii de sarcină specifică :
Qx2 L (Q + Q − q ⋅ x )
2
L L
hD = ∫ J x ⋅ dx = ∫ ⋅ dx = ∫0 1 2
⋅ dx
0 0 K2 K2
expresie care după efectuarea calculelor devine:
 2 1 2 
 Q2 + ⋅ Q1 + Q1 ⋅ Q2 
hD =  ⋅L
3
2
K
Dacă debitul consumat este nul ( Q1 = 0 ) se ajunge la formula generală de calcul a pierderii de
sarcină hidraulică distribuită pentru o conductă simplă, sub presiune, cu diametru constant:
Q22
hD = 2 ⋅ L
K

28 13 42 405 Hidrodinamica 2014

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

28 13 42 405 Hidrodinamica 2014

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HIDRAULICĂ SUBTERANĂ (note de curs) Daniel Scrădeanu

5.1. DINAMICA FLUIDELOR PERFECTE (ec. Euler)

Conform principiului al doilea al mecanicii, mişcarea particulei elementare de fluid se

• Forţele de legătură (forţele de presiune hidrodinamică)

care după efectuarea reducerilor devine:

Pentru a ajunge la forma vectorială a ecuaţiilor lui Euler se procedează succesiv:

5.2. DINAMICA FLUIDELOR REALE

Starea de tensiune în cazul fluidelor vâscoase în mişcare este dată de:

care pentru o stare de tensiune izotropă are tensorul:

Considerăm o particulă elementară prismatică de fluid real aflată în mişcare cu centrul în M

• Forţele de legătură (forţele de presiune hidrodinamică notate dupa următoarele reguli:

care după simplificare şi împărţite prin ρ devine:

5.2.1. Ecuaţiile mişcării fluidelor vâscoase (ec. Navier-Stokes)

Fig.5.3. Deformarea particulei sub acţiunea eforturilor tangenţiale datorate vâscozităţii

rezultând după înlocuire şi gruparea termenilor:

⋅ + 2 + 2 - efectul vâscozităţii (componentă a divergenţei tensiunii)

5.2.1.1. Aplicaţie: Mişcarea plană permanentă între doi pereţi paraleli

Pentru o pierdere de sarcină constantă: y

5.2.1.2. Aplicaţie:Mişcare permanentă în conductă rectilinie

ecuaţie în care se particularizează componentele pentru mişcarea permanentă într-o conductă

 proiectia acceleratiei gravitationale pe axa OX: g x = g ⋅ sin α

Ţinând seama că:

în care J este pierderea de sarcina (panta piezometrică), ecuaţia devine:

µ ∂ 2vx µ ∂ 2vx ∂ 2vx

Prin integrare se obţine succesiv:

∂ 2vx g⋅J g⋅J 2

În care condiiţiile la limite, pentru

5.2.2. Ecuaţiile mişcării medii turbulente (ec. Reynolds)

5.2.3. Mişcarea permanentă în conducte sub presiune

Fig.5.6.Schematizarea geometrică a pierderilor de sarcină pentru o conductă sub presiune(dupa

Calculul pierderilor de sarcină se face considerând că mişcarea se face pe firul axial al

5.2.3.1. Extensia ecuaţiei lui Bernoulli la curenţi cu secţiuni finite

Ecuaţia lui Bernoulli în forma

în care v este viteza locală pe un fir de curent.

Energia specifică totală pentru un fir de curent mediu se calculează cu media ( H * ):

Fluid ideal: H1 = H 2 Fluid real: H 1 > H 2

5.2.3.2. Pierderea de sarcină longitudinală

Pierderea de sarcină longitudinală/distribuită ( h D ), preponderent de natură cinetică, are

Fig.5.8. Instalaţie pentru măsurarea pierderilor de sarcină distribuite/longitudinale (E.Trofin,

în care λ este un coeficient de rezistenţă adimensional, stabilit în funcţie de:

 raza hidraulică ( Rh ) (Fig.5.9): Ω

Pierderea de sarcină longitudinală/ distribuită este condiţionată de coeficientul de rezistenţă

5.2.3.3. Coeficientul de rezistenţă λ

Valorile coeficientului de rezistenţă ( λ ), în corelaţie cu factorii semnalaţi s-au stabilit pe

 ZONA I, corespunde regimului laminar de curgere ( Re ≤ 2300 ) iar λ este independent de

 ZONA II corespunde mişcării turbulente, cu pereţii conductei netezi (grosimea filmului

o Formula lui L.Prandtl:

 ZONA IV corespunde mişcării turbulente în conducte cu pereţi rugoşi. Coeficientul de

Pierderea de sarcină longitudinală/distribuită este în acest caz proporţională cu pătratul vitezei

5.2.3.4. Panta hidraulică şi debitul conductelor

Local, pierderile de sarcină longitudionale/ distribuite se caracterizează prin panta hidraulică/

Panta hidraulică, pentru o conductă cu secţiunea circulară, poate fi exprimată în funcţie de

relaţie din care se evaluează viteza medie a curentului de fluid:

K = C ⋅ Ω ⋅ Rh este numit modul de debit sau capacitatea de curgere a conductei, are

Tabelul 5.1. Valori ale modulului de debit ( K )

Ţinând seamă de relaţia de definiţie a pantei hidraulice rezultă că:

Coeficientul lui Chezy poate fi calculat cu :

• Formula lui PAVLOVSKI (1925):

Tabelul 5.2. Coeficienţi de rugoziate ( n )

5.2.3.5. Pierderile de sarcină hidraulică locale

Pierderile de sarcină hidraulică locală ( hL ) se produc pe distanţe scurte, la mişcările sub

• îngustarea bruscă a secţiunii

ζ = 0,2 pentru muchii rotunjite V