Pag.1 Anestezicele Locale (A.L.

), BFKTR, an II

Anestezicele Locale (A.L.)

Obiective:
Să se descrie mecanismul blocadei impulsurilor nervoase de către A.L.
Să se discute relaţia dintre pH, pKa şi viteza de debut a anesteziei locale
Să se cunoască factorii care determină blocada fibrelor nervoase de către A.L
Să se cunoască efectele toxice majore ale A.L.

Informaţii de bază
Anestezia locală este o situaţie care rezultă când transmisia senzorială dintr-o arie a corpului către
SNC este blocată. Anestezicele locale sunt constituite dintr-un grup de agenţi similari chimic, care
blochează canalele de sodiu ale membraneleor excitabile. Deoarece aceşti agenţi (droguri,
medicamente), pot fi administraţi local (topic) sau prin injectare în aria ţintă, efectul anestezic poate fi
redus la o zonă limitată, de exemplu coeneea sau braţul. Administrate intravenos, aceste medicamente
acţionează şi asupra altor ţesuturi. Multe droguri clasificate în alte grupuri, de exemplu
antihistaminicele şi beta-blocanţii, au efecte anestezice locale semnificative.

A. Chimie şi subclase: Cele mai multe A.L. sunt esteri, amide sau derivaţi simpli ai
benzenului. Subgrupările A.L. se bazează pe aceaste caracteristici şi pe durata de acţiune
(figura 1). Cele mai multe dintre A.L. utilizate posedă o funcţie aminică şi de aceea sunt baze
slabe care devin poalrizate (încărcate), prin acceptarea unui proton (H +). Gradul de ionizare
este o funcţie a pKa a drogului şi pH-ul mediului. Deoarece pH-ul ţesutului poate diferi de cel
fiziologic (7.4 - de exemplu, poate fi mai jos de 6.4 în ţesuturile infectate), gradul de ionizare
al drogului poate varia. Deoarece pKa a celor mai multe A.L. este între 8.0 şi 9.0 (benzocaina
este o excepţie), variaţiile pH-ului asociate infecţiei, pot avea efecte semnificative asupra
Pag.2 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

proporţiei de drog ionizat şi neionizat. Problema formei active a drogului (ionizat versus
neionizat), va fi discutată mai jos.
B. Farmacocinetică: Multe dintre A.L. cu durată scurtă de acţiune, după administrare sunt
absorbite rapid în sânge de la locul de injectare. De aceea durata acţiunii locale este limitată
dacă fluxul sanguin din acea zonă nu este redus (natural sau prin mijloace farmacologice).
Aceasta poate fi realizat prin administrarea unui vasoconstrictor (obişnuit un agonist -
simpatomimetic), odată cu agentul anestezic. Cocaina este o excepţie importantă de la această
regulă deoarece are activitate simpatomimetică intrinsecă (inhibă recaptarea noradrenalinei în
terminaţiile nervoase); cocaina nu necesită asocierea cu un vasoconstrictor. Agenţii cu acţiune
de lungă durată (de exemplu tetracaina, bupivacaina), sunt de asemenea mai puţin dependenţi
de co-administrarea vasoconstrictoarelor. Activitatea de suprafaţă (capacitatea de a influenţa
nervii superficiali atunci când anestezicele sunt aplicate pe suprafaţa membranelor mucoase),
este o proprietate a câtorva anestezice (puţine), inclusiv cocaina şi benzocaina.
Metabolismul anestezicelor locale de tip ester este realizat de colinesterazele
plasmatice şi în general este foarte rapid. Procaina şi clorprocaina au o semiviaţă plasmatică
de numai 1-2 minute. Amidele sunt hidrolizate la nivelul ficatului şi au o semiviaţă cuprinsă
între 1,8 şi 6 ore. Bupivacaina şi ropivacaina sunt anestezice foarte liposolubile şi cu durată de
acţiune lungă. Disfuncţiile hepatice pot creşte semiviaţa de eliminare a anestezicelor locale de
tip amidă.
C. Mecanism de acţiune: Anestezicele locale blochează canalele de sodiu voltaj-dependente şi
reduc influxul ionilor de sodiu prevenind în acest fel depolarizarea membranei şi blocând
conducerea potenţialului de acţiune. Anestezicele locale ajung la receptorii din citoplasmă sau
membrană. Deoarece A.L. trebuie să treacă membrana lipidică pentru a ajunge în citoplasmă,
cu cât acesta este în formă mai liposolubilă (neionizată), cu atât atinge concentraţii
intracelulare mai eficiente comparativ cu forma ionizată. Pe de altă parte, odată ajuns în axon,
formele ionizate ale drogului blochează mai eficient. Astfel, atât formele neionizate cât şi cele
ionizate ale drogului joacă roluri importante, primele ajungând la locul receptor iar celelalte
determinând efectul. Afinitatea receptorului pentru anestezicul local este în funcţie de starea
canalului de sodiu – dacă este în repaus, deschis sau inactivat. Fibrele cu descărcări rapide
sunt blocate, de regulă, înaintea fibrelor cu descărcare lentă.

Figura 1. Structura şi functia canalelor de Na+ voltaj-dependente.

Pag.3 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

A. O reprezentare bi-dimensională a subunităţilor  (centru), 1 (stânga), şi 2 (dreapta) a canalului

de Na+ voltaj-dependent din creerul uman. Lanţurile polipeptidice sunt reprezentate prin linii continui
cu lungimea aproximativ proporţională cu lungimea “reală” a fiecărui segment al lanţului proteic.
Cilindrii reprezintă regiunile transmembranare ale Cylinders represent regions of transmembrane 
helicelor.  indică locurile demonstrate ale glicozilării legate de azot (N). De notat structura repetitivă
a celor patru domenii omologe. (I la IV) a subunităţii . Sesizarea voltajului. Segmentele
transmembranare S4 din fiecare domeniu omolog al subunităţii  serveşte ca senzor de voltaj. (+)
reprezintă reziduurile aminoacidice încărcate pozitiv în fiecare a treia poziţie a acestor segmente.
Câmpul electric (negativ în interior), exercită o forţă asupra acestor reziduuri aminoacidice încărcate
trăgându-le către partea intracelulară a membranei. Porul. Segmentele transmembranare S5 şi S6 şi
buclele scurte dintre ele asociate membranei (segmentele SS1 şi SS2, vezi Figura 2), formează pereţii
porului în centrul unei suprafeţe pătrate aproximativ simetrice a celor patru domenii omologe (vezi
imaginea B). Reziduurile aminoacidice indicate prin cercuri în segmentul SS2 sunt critice pentru
determinarea conductanţei şi selectivităţii canalului pentru ionii de Na + precum şi pentru capacitatea
de a lega extracelular toxine blocante (tetrodotoxin sau saxitoxin). Inactivarea. Bucla intracelulară
scurtă ce leagă domeniile omologe III şi IV serveşte ca inactivator al porţii canalului de Na +. Probabil
că ea “cade” în “gura” intracelulară a porului şi-l astupă în câteva milisecunde după ce canalul se
deschide. Trei reziduuri hidrofobe (isoleucina-fenilalanina-metionina, IFM), în poziţia marcată “h” par
să servrască drept particulă inactivatoare, intrând în deschiderea intracelulară a porului, legându-se
acolo de un receptor de inactivare al porţii. Modularea. Operarea canalului de Na+ poate fi modulată
prin fosforilarea proteinelor. Fosforilarea porţii de inactivare între domeniile omologe III şi IV de către
protein kinaza C (PKC), încetineşte inactivarea. Fosforilarea situsurilor buclei intracelulare dintre
domeniile omologe I şi II (fie de către PKC fie de către o protein kinază dependentă de AMP ciclic),
reduce activarea canalului de Na+.

B. Cele patru domenii omologe a subunităţii  a canalului de Na+ sunt ilustrate ca o suprafaţă pătrată
(cum s-ar vedea privind în jos spre membrană. Secvenţa modificărilor conformaţionale pe care le
suferă canalul de sodiu pe durata activării şi inactivării sunt prezentate în diagramă. Sub depolarizare,
fiecare din cele patru domenii omologe suferă o schimbare conformaţională ajungând în starea de
activare. După ce toate cele patru domenii au fost activate, canalul de sodiu se poate deschide. În
câteva milisecunde după deschidere, poarta de inactivare dintre domeniile III şi IV, se închide peste
“gura” intracelulară a canalului şi-l închide, intrerupând conductanţa pentru ioni.

Figura 2. Situsul receptor pentru anestezice. Segmentul transmembranar S6 din domeniul IV

(IVS6) este ilustrat ca un  helix alături de segmentele scurte SS1 şi SS2 ce contribuie la formarea
“gurii” extracelulare a porului. Fiecare cerc reprezintă un reziduu aminoacidic în segmentul IVS6.
Cele trei reziduuri critice pentru formarea situsului de legare al anestezicelor locale sunt marcate cu
gri. Este prezentată “docarea” anestezicului local lidocaina la două din aceste reziduuri care sunt
Pag.4 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

fenilalanina (F) 1764 şi tirozina (Y) 1771. Al treilea reziduu marcat cu gri este isoleucina (I)1760.
Substituirea unui reziduu de alanină mic la această poziţie, prin mutageneză direcţionată, permite
anestezicelor locale să ajungă la receptorul din afara membranei. De aceea se presupune că acest
reziduu formează graniţa externă a situsului receptor.

D. Efecte:
1. Nervii: Sensibilitatea diferită a variatelor tipuri de fibre nervoase la anestezicele
locale este asociată cu câţiva factori incluzând diametrul fibrelor, mielinizarea, rata de
descărcare fiziologică şi localizarea anatomică (tabel 1). În general, fibrele mici sunt
blocate mai uşor decât cele mai mari iar fibrele mielinizate sunt blocate mai uşor decât
cele nemielinizate. Se crede că fibrele nervoase activate de durere descarcă mai rapid şi că
senzaţia de durere poate fi blocată selectiv de către aceste droguri. Fibrele localizate în
periferia nervului sunt blocate mai repede decât cele din interiorul nervului (deoarece sunt
expuse mai repede la concentraţii mai mari de anestezic)
2. Alte ţesuturi: Efectele acestor medicamente asupra cordului sunt discutate la clasa I
de antiaritmice. Cele mai multe anestezice locale au efect slab de blocare a transmisiei
neuromusculare în muşchiul scheletic, dar aceste acţiuni nu au aplicare clinică. Creşterea
tonusului psihic indusă de cocaină reflectă probabil acţiunile asupra dopaminei sau altor
transmisii sinaptice aminice la nivelul sistemului nervos central şi mai puţin acţiunea
anestezică locală asupra membranelor.
Tabel 1.
Tipul de Funcţia Diametru Mielinizare Viteza de Sensibilitate
fibră (m) conducere la blocare
(m/s)
Tip A
Alfa Propiocepţie, 12-20 Importantă 70-120 +
motor
Beta Atingere, presiune 5-12 Importantă 30-70 ++
Gamma Fusuri musculare 3-6 Importantă 15-30 ++
Delta Durere, 2-5 Importantă 12-30 +++
temperatură
Tip B Vegetative <3 Slabă 3-15 ++++
preganglionare
Tip C
Rădăcina Durere 0,4-1,2 fără 0,5-2,3 ++++
dorsală
Simpatic Postganglionar 0,3-1,3 fără 0,7-2,3 ++++

E. Utilizarea clinică a anestezicelor locale: Cel mai des anestezicele locale sunt utilizate
pentru procedurile chirurgicale minore. Sunt, de asemenea utilizate în anestezia spinală şi
pentru a produce blocada vegetativă (în condiţii de ischemie). Infuzia lentă epidurală, în
concentraţii joase, a fost utilizată cu succes pentru analgezia postoperatorie (asemănător
infuziei epidurale de opioizi). Înjectările epidurale repetate, în doze anestezice, pot conduce la
tahifilaxie.

Anestezia locală reprezintă pierderea sensibilităţii într-o parte a corpului fără pierderea conştienţei sau
afectarea controlului central al funcţiilor vitale. Ea oferă două avantaje majore. Primul este acela că
sunt evitate perturbările fiziologice asociate anesteziei generale; al doilea este că răspunsurile
neurofiziologice la durere şi stress pot fi modificate benefic. Aşa cum s-a discutat mai sus, anestezicele
locale au potenţialul de a produce efecte secundare nedorite. Alegerea A.L. şi grija în utilizarea lui sunt
determinanţii primari ai toxicităţii. Este o relaţie săracă între cantitatea de A.L. injectată şi vârfurile
nivelelor plasmatice înregstrate la adulţi. Nivelele plasmatice depind de asemenea de zona de
injectare-aplicare. Sunt cele mai înalte la administrarea intrapleurală sau blocarea intercostală şi cele
mai scăzute după infiltrarea subcutanată de aceea dozele recomandate servesc numai ca regulă
generală.
Pag.5 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

Anestezia prin aplicare topică (externă)

Anestezia membranelor mucoae ale nasului, gurii, gâtului, arborelui traheo-bronşic, esofagului şi
tractului genito-urinar poate fi produsă prin aplicarea directă a soluţiilor apoase a sărurilor multor
anestezice locale sau suspensii ale A.L. slab solubile. Tetracaina (2%), lidocaina (2% - 10%), şi
cocaina (1% - 4%) sunt cele mai utilizate. Cocaina este utilizată numai pentru nas, naso-farinx, gură,
gât şi ureche. Cocaina are avantajul unic de a produce vasoconstricţie odată cu anestezie. Constricţia
membranelor mucoase scade sângerarea operatorie îmbunătăţind vizualizarea operatorie.
Vasoconstricţie comparabilă poate fi realizată cu alte A.L. prin adăugarea de concentraţii scăzute de
vasoconstrictor cum ar fi fenilefrina (0.005%). Adrenalina, aplicată topic, nu are efect local
semnificativ şi nu prelungeşte durata de acţiune a A.L. (din cauza penetrării slabe la nivelul
mucoaselor). Dozele maxime sigure pentru realizarea anesteziei pe cale externă la un adult de 70 kg,
sănătos, sunt de 500 mg lidocaină, 200 mg cocaină, şi 50 mg tetracaină.

Vârful efectului anestezic după aplicarea de cocaină sau lidocaină apare în 2 - 5 minute (3 - 8 minute
la tetracaină), iar anestezia persistă 30 - 45 minute (30 - 60 minute la tetracaină). Anestezia este strict
superficilă; ea nu se extinde la structurile submucoase. Această tehnică nu înlătură durerea articulară
sau disconfortul din inflamaţiile subdermale sau traumatisme.

Anestezicele locale sunt absorbite rapid în circulaţie după aplicarea topică pe membranele mucoase
sau pielea denudată. Astfel trebuie avut în minte că anestezia topică poartă totdeauna riscul de reacţii
toxice sistemice. Absorbţia este în special rapidă când A.L. sunt aplicate pe arborele traheo-bronşic.
Concentraţiile din sânge ale A.L. după instilarea în căile aeriene sunt aproape la fel cu cele după
injectarea intravenoasă.

Introducerea recentă a unui amestec eutectic de lidocaină (2.5%) şi prilocaină (2.5%) (EMLA),
acoperă spaţiul dintre anestezia topică şi cea prin infiltraţie. Eficacitatea acestei combinaţii se sprijină
pe faptul că mixtura de prilocaină şi lidocaină are un punct de topire mai scăzut decât fiecare compus
singur, existând la temperatura camerei ca un ulei ce poate penetra pielea intactă. Crema EMLA
produce anestezie la o adâncime maximă de 5mm şi se aplică pe pielea intactă sub formă de cremă sau
pansament ocluziv care trebuie lăsat pe loc cel puţin o oră. Ea este eficientă pentru proceduri ce
implică pielea şi structurile subcutanate superficiale (de ex., venipunctură şi prelevarea de grefe de
piele). Componentele A.L. vor fi absorbite în circulaţia sistemică provocând, potenţial, efecte toxice.
Sunt disponibile îndrumare pentru calculul cantităţii maxime de cremă ce poate fi aplicată precum şi
suprafaţa de piele acoperită. Această formulare farmaceutică nu trebuie folosită pe membranele
mucoase sau pielea lezată (denudată) deoarece absorbţia rapidă prin aceste suprafeţe poate determina
toxicitate sistemică.

Anestezia prin infiltraţie

Anestezia prin infiltraţie reprezintă injectarea A.L. direct în ţesut fără a lua în considerare traseul
nervilor cutanaţi. Anestezia prin infiltraţie poate fi atât de superficială încât poate include numai
pielea. Poate, de asemenea, să includă structurile mai profunde, inclusiv organele intraabdominale
când sunt şi acestea infiltrate.

Durata anesteziei prin infiltrare poate fi aproape dublată prin adiţia adrenalinei (5g/ml) la soluţia
injectabilă; adrenalina scade de asemenea vârful concentraţiilor anestezicului local în sânge. Soluţiile
conţinând adrenalină oricum nu vor fi injectate în ţesuturi irigate de artere terminale, cum ar fi
degetele, urechile, nasul şi penisul. Vasoconstricţia intensă produsă de adrenalină poate determina
gangrenă. Din acelaşi motiv, se va evita adrenalina în soluţiile injectate intracutanat. Deoarece
adrenalina se absoarbe de asemenea în circulaţie, utilizarea ei va fi evitată la cei la care stimularea
adrenergicăeste indezirabilă.

Cel mai frecvent utilizate anestezice locale pentru anestezia prin infiltraţie sunt lidocaina (0.5% -
1.0%), procaina (0.5% - 1.0%), şi bupivacaina (0.125% - 0.25%). Când sunt utilizate fără adrenalină,
Pag.6 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

se pot administra până la 4.5 mg/kg lidocaină, 7 mg/kg procaină, sau 2 mg/kg bupivacaină, la un
adult.Dacă se adaugă adrenalină, aceste cantităţi pot fi crescute cu o treime.

Avantajul anesteziei prin infiltrare precum şi a altor tehnici de anestezie regională este că oferă
anestezie satisfăcătoare fără alterarea funcţiilor normale ale organismului. Dezavantajul major al
anesteziei prin infiltraţie este reprezentat de cantităţile relativ mari de drog ce trebuie utilizat pentru a
anestezia arii relativ mici. Aceasta nu este o problemă în mica chirurgie. Dacă se realizează chirurgie
mare, cantităţile de anestezic utilizate fac foarte probabilă apariţia de reacţii toxice. Cantitatea de
anestezic necesară pentru a anestezia o arie poate fi redusă semnificativ iar durata anesteziei creşte
marcat prin blocarea specifică a nervilor care inervează zona de interes. Aceasta poate fi realizat la
câteva nivele: subcutanat, la nivelul nervilor mari sau la nivelul rădăcinilor spinale.

Anestezia de câmp

Este produsă prin injectarea subcutanată a soluţiei de A.L. în manieră să anestezieze regiunea distal de
locul injectării. De exemplu, infiltrarea subcutanată a porţiunii proximale a suprafeţei volare a
antebraţului determină o anestezie extensivă a zonei cutanate ce porneşte la 2-3 cm de locul injectării.
Acelaşi principiu poate fi aplicat, cu beneficiu particular, la scalp, peretele abdominal anterior, şi
extremităţile joase.

Drogurile utilizate, concentraţiile şi dozele recomandate sunt aceleaşi ca cele pentru anestezia prin
infiltraţie. Avantajul anesteziei de câmp este că este folosit mai puţin anestezic pentru a determina o
arie de anestezie mai mare decât atunci când se foloseşte anestezia prin infiltraţie. Evident că sunt
necesare cunoştinţe solide de neuroanatomie pentru o anestezie de câmp cu succes.

Anestezia prin blocarea nervilor

Injectarea unei soluţii de anestezic local în sau lângă nervii periferici sau plexurile nervoase, produce
arii de anestezie mai mari decât tehnicile descrise mai sus. Blocada nervilor periferici micşti şi a
plexurilor nervoase anesteziază obişnuit nervii motori somatici, producând relaxarea muşchilor
scheletici ce este utilă în unele proceduri (chirurgicale). Aceste arii de blocare senzitivă şi motorie
obişnuit pornesc de la câţiva centimetri distal de locul injectării. Blocajul plexului brahial este în mod
particular util pentru proceduri asupra extremităţii proximale şi umărului. Blocarea nervilor
intercostali este eficientă pentru anestezia şi relaxarea peretelui abdominal anterior. Blocarea plexului
cervical este adecvată pentru chirurgia gâtului. Blocajele nervului sciatic şi femural, sunt utile pentru
chirurgia genunchiului.

Sunt patru determinanţi majori ai începutului anesteziei senzitive după injectarea lângă nerv. Aceştia
sunt proximitatea injectării lângă nerv, concentraţia şi volumul de drog, gradul de ionizare al drogului
şi timpul. Anestezicul local nu va fi niciodată injectat intenţionat în nerv deoarece această manevră
este dureroasă şi poate conduce la lezarea nervului. Anestezicul este depozitat cât se poate de aproape
de nerv. În acest fel, A.L. trebuie să difuzeze de la locul de injectare în nerv unde acţionează. Rata de
difuzie va fi determinată de concentraţia de drog, gradul de ionizare al acestuia (un anestezic local
ionizat va difuza mult mai lent), hidrofobicitatea sa şi caracteristicile fizice ale ţesutului care
înconjoară nervul. Concentraţiile înalte de A.L. vor determina un început mai rapid al blocării nervului
periferic. Utilitatea folosirii de concentraţii înalte oricum este limitată de toxicitatea sistemică precum
şi de toxicitatea nervoasă directă a soluţiilor concentrate de A.L. A.L. cu valori ale p Ka joase tind să
aibă un debut mai rapid al acţiunii (pentru o concentraţie dată), deoarece mai mult drog este ionizat la
pH neutru. De exemplu, debutul acţiunii lidocainei aparedupă aproape 3 minute; 35% din lidocaină
este în formă bazică la pH 7,4. În contrast, începutul acţiunii bupivacainei necesită aproape 15 minute ;
numai 5-10% din bupivacaină este în formă bazică la acest pH. Hidrofobicitatea crescută poate fi
suspectată că accelerează debutul anesteziei prin creşterea penetrării în ţesutul nervos. Oricum, aceasta
va creşte şi legarea în ţesutul lipidic. Mai mult, cu cât este mai hidrofobic un anestezic local cu atât
este mai potent (şi toxic) şi astfel trebuiesc utilizate la concentraţii mai scăzute, scăzând gradientul de
concentraţie pentru difuzie. Factorii tisulari joacă de asemenea un rol în determinarea ratei debutului
efectelor anestezice. Cantitatea de ţesut conectic ce trebuie să fie penetrată poate fi semnificativă într-
Pag.7 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

un plex nervos comparativ cu un nerv izolat şi poate servi la încetinirea sau chiar prevenirea difuziei
adecvate a A.L. către fibrele nervoase.

Durata anesteziei prin blocarea nervului depinde de caracteristicile fizice ale A.L. utilizat şi prezenţa
sau absenţa vasoconstrictoarelor. Caracteristicile fizice deosebit de importante sunt solubilitatea în
lipide şi legarea de proteine. În general, anestezicele locale pot fi împărţite în trei categorii (vezi
tabelele din final):
1. cele cu durată scurtă de acţiune în nervii periferici micşti (20 - 45 minute) cum ar fi procaina;
2. cele cu durată de acţiune intermediară (60 - 120 minute) cum ar fi lidocaina şi mepivacaina;
3. şi cele cu durată de acţiune lungă (400 - 450 minute) cum ar fi bupivacaina, etidocaina,
ropivacaina, şi tetracaina.
Durata blocului A.L. cu acţiune intermediară, cum ar fi lidocaina, poate fi prelungită prin adiţia
adrenalinei (5 g/ml). Gradul prelungirii blocului în nervii periferici după adiţia adrenalinei pare a fi
în relaţie cu proprietăţile vasodilatatoare ale anestezicului local şi astfel este cel mai pronunţat la
lidocaină.

F. Interacţiuni: Concentraţiile de K+ extracelulare mari pot accentua activitatea anestezică

locală în timp ce concentraţiile mari de Ca2+ extracelular pot antagoniza efectul anestezic.
G. Toxicitate:
1. Efecte pe SNC: Cele mai importante efecte toxice ale A.L. se manifestă la nivelul
SNC. Toate A.L. sunt capabile să producă un spectru larg de efecte centrale, inclusiv
sedare, apatie, nistagmus şi convulsii tonico-clonice. Convulsiile severe pot fi urmate de
comă şi deprimare cardio-respiratorie.
2. Efecte cardio-vasculare: Cu excepţia cocainei, toate A.L. sunt vasodilatatoare.
Pacienţii cu boli cardiovasculare preexistente pot dezvolta bloc cardiac şi alte tulburări
ale funcţiei electrice cardiace (la nivele înalte plasmatice ale A.L.). Bupivacaina poate
produce toxicitate cardiovasculară severă, inclusiv aritmii şi hipotensiune (dacă este
administrată intravenos). Capacitatea cocainei de a bloca recaptarea noradrenalinei la
nivelul joncţiunilor simpatice efectoare şi acţiunile vasoconstrictoare ale drogului
contribuie la toxicitatea cardiacă. Când este utilizată în exces (cocainomani), toxicitatea
cardiovasculară a cocainei include hipertensiune severă cu hemoragii cerebrale, aritmii
cardiace şi infarct miocardic.
3. Alte efecte toxice: Prilocaina este metabolizată la produşi care inculd un agent
capabil să cauzeze methemoglobinemie. A.L. de tip ester sunt metabolizate la produşi care
pot determina formarea de anticorpi (la unii pacienţi) Răspunsurile alergice la A.L. sunt
rare şi pot fi evitate în mod obişnuit prin utilizarea unui agent din subclasa amidelor.
Reacţiile alergice la A.L. se pot datora şi altor substanţe incluse în formele farmaceutice
utilizate clinic (de exemplu metilparaben, un conservant cu structură destul de
asemănătoare cu a procainei şi care la unii indivizi poate determina reacţii alergice). În
concentraţii mari, anestezicele locale pot determina acţiuni neurotoxice locale ce includ
leziuni histologice şi afectarea permanentă a funcţiei neuronilor.
4. Tratamentul efectelor toxice: Toxicitatea severă se tratează cel mai bine
simptomatic. Convulsiile sunt adesea tratate cu diazepam intravenos sau cu barbituraţi cu
durată de acţiune scurtă (cum ar fi tiopental). De asemenea hiperventilarea cu oxigen
poate ajuta. Ocazional, în cazul unor convulsii violente se poate utiliza un agent blocant
neuromuscular. Toxicitatea cardiovasculară a supradozelor de bupivacaină este dificil de
tratat şi a determinat decese la adulţi tineri sănătoşi.

Subclasa Prototip Variante majore Alţi agenţi semnificativi

Esteri Procaina Cocaina, tetracaina Benzocaina
Amide Lidocaina Bupivacaina Etidocaina, prilocaina
Pag.8 Anestezicele Locale (A.L.), BFKTR, an II

CARACTERISTICI CLINICE ŞI CONCENTRAŢII ALE UNOR A.L.

A.L. cu potenţă joasă şi durată scurtă de acţiune

Procaina 2- Lidocaina
Cloroprocaina
Caracteristici
Latenţa (viteza de instalare a Moderată Rapidă Rapidă
acţiunii)
Difuzibilitate (penetranţă) Moederată Marcată Marcată
Durata de acţiune Scurtă Foarte scurtă Moderată
Concentraţia
Concentraţii optime (%)
Infiltraţie 0,5 0,5 0,25
Blocarea plexurilor şi nervii 1,5-2 1,0-2 0,5-1,0
spinali
Nivelul maximal (mg/kg) 12 15 6

A.L. intermediare
Mepivacaina Prilocaina
Caracteristici
Latenţa (viteza de instalare a Moderată Moderată
acţiunii)
Difuzibilitate (penetranţă) Moderată Moderată
Durata de acţiune Moderată Moderată
Concentraţia
Concentraţii optime (%)
Infiltraţie 0,25 0,25
Blocarea plexurilor şi nervii 0,5-1,0 0,5-1,0
spinali
Nivelul maximal (mg/kg) 6 6

A.L. puternice, cu durată lungă de acţiune

Tetracaina Bupivacaina Etidocaina
Caracteristici
Latenţa (viteza de instalare a Foarte lent Rapidă F. rapidă
acţiunii)
Difuzibilitate (penetranţă) Slabă Moderată Moderată
Durata de acţiune Lungă Lungă Lungă
Concentraţia
Concentraţii optime (%)
Infiltraţie 0,05 0,05 0,1
Blocarea plexurilor şi nervii 0,1-0,2 0,25-0,5 0,5-1,0
spinali
Nivelul maximal (mg/kg) 2 2 2