1. Introducere. Reverenda, haina zilnică a preotului.

Odată hirotonit, preotului i se oferă un veșmânt dinstinctiv de cele purtate de oameni,

asemenea filosofilor din antichitate odată cu intrarea lor în tagma filosofilor. Acest veșmânt
poartă numele de reverendă, sutană, caftan ( Basarabia) Reverenda trebuie purtata neincetat
de catre preot, precum neincetat trebuie pastrat cu grija si harul primit de acesta in Taina
Hirotoniei. Chiar daca harul nu sta in reverenda, reverenda ajuta insa la pastrarea harului.
Cu frică, spre a nu judeca, indrăznesc a spune: când comoditatea, confortul si rușinea
față de lume începe să primeze, purtarea reverendei poate deveni un adevărat chin, ea
ajungând sa fie inlaturată prin vorba poporului, care zice: "Nu haina îl face pe om!" Însă, în
pofida ințelepciunii acestei vorbe, ea nu poate fi aplicată și în acest caz.
Nu putem indeparta aspectele văzute ale credinței creștine, interiorizând credința în
lucruri nevăzute. Este drept că nu reverenda și barba sunt esențiale, insă acestea dau mărturie
despre Domnul căruia îi slujim prin viața noastră. Tot creștinul dă mărturie despre credința
lui, in foarte mare măsură prin comportament, însa nu numai. În cazul preotului, chiar și când
acesta tace, reverenda predică de una singură, spunea părintele Paisie Aghioritul.
Nimic in Biserica Ortodoxă nu este intâmplător; toate lucrurile și actele de cult au un
fundament duhovnicesc, profund, care ajunge să ne scape, cu cât viața noastră devine mai
secularizată. Pentru aceasta, atat timp cât un preot va urmări mai mult sa fie "in pas" cu
vremea, decât cu Tradiția Bisericii, el va renunța cu ușurință la a mai purta reverenda.

2. Canoane date cu privire la portul preoților.

În primul mileniu al creștinismului Biserica a avut grijă ca pe lângă învățăturile

dogmatice privitoare la Sfânta Treime și celelalte să ofere și o serie de norme practice
privitoare la portul preotului, conduita sa morală și altele. În lucrarea de față, pentru a avea
totuși un punct de pornire, am extras din colecția de Canoane1 a Bisericii Ortodoxe acele
canoane care îi dă preotului un model de port și pe lângă acesta sancțiunile care se aplică în
cazul nerespectării acelor canoane.

1
Pidalion, îndreptat și împlinit de protos. Neofit Scriban în tipografta mănăstirii Neamțul, 1844 de ierom.
Teofan și monahul Cleopa tipograful.
 Canonul de bază dat cu privire strict la portul preotului este canonul 27 de la Sinodul
VI Trulan în care se specifică următoarele: „Nici unul dintre cei ce se numără în cler să nu se
îmbrace cu haină nepotrivită, nici petrecând în cetate, nici în cale mergând, ci să
întrebuinţeze îmbrăcăminţile care şi sunt rânduite (destinate) pentru cei ce se numără în
cler.Iar dacă cineva ar face un lucru ca acesta, să se afurisească pe o săptămână”. Alte
canoane care sunt în legătură cu acesta au mai fost date la Sinodul VII Ecumenic care spune
„...Drept aceea, de se vor găsi oarecare luându-i în râs pe cei îmbrăcaţi cu haina de rând
(simplă) şi cuviincioasă, prin certare să se îndrepte. Căci din vremurile mai de demult,
fiecare bărbat din starea preoţească se purta cu îmbrăcămintea cum se cade (modestă) şi
cuviincioasă. Căci tot ceea ce se ia nu din trebuinţă, ci pentru împodobire, cade sub
învinuirea de uşurătate (deşertăciune, nechibzuinţa), precum zice marele Vasile (în pravila
scurtă 49 pt. monahi): „Dar nu se îmbrăcau nici cu îmbrăcăminte pestriţă din ţesături de
mătase, nici nu au adăugat la marginea veşmintelor bucăţi de alta culoare. Căci au auzit din
limba graiului dumnezeiesc că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.” ( can. 16,
sin. VII Ec.), prin acest canon se osândește luxul clerului. Un alt canon care se referă la o
fățărnicie exagerată, aici nemaifiind vorba doar de preoți ci și de ceilalți bărbați, spune : Dacă
vreunul dintre bărbaţi, din asceză părută, întrebuinţează haină învelitoare şi, ca şi cum prin
aceasta ar avea dreptatea, ar defăima pe cei ce cu evlavie poartă mătăsuri şi pe cei ce
întrebuinţează îmbrăcămintea obştească si obişnuită, să fieanatema.” ( can 12, Gangra )