PSIHOPATOLOGIA SFEREI ORO-ALIMENTARE

GENERALITĂŢI
- alimentaţia – cea mai precoce axă de interacţiune între mamă şi copil = nucleul de referinţă al
diverselor stadii de dezvoltare ulterioare;

Factorii ce influenţează schimburile dintre copil şi mediul său în cadrul alimentaţiei:

 factori care ţin de copil:
- nou – născutul are un echipament neurofiziologic bine dezvoltat încă de la naştere la
nivelul comportamentului de supt: reflexul punctelor cardinale însoţit de rotirea capului, reflexul de
căutare a sânului, reflexul de supt şi deglutiţie (acompaniat de tentative de prindere cu degetele);
- nu toţi au acelaşi comportament faţă de alimentaţie:
 există bebeluşi “leneşi” / “lacomi”;
 unii bebeluşi au un ritm de sucţiune rapid, fără pauză, alţii - mai lent, cu
opriri (mai frecvent la băieţi);
 unii plâng, se agită zgomotos în aşteptarea hranei (tensiune intolerabilă), alţii
aşteaptă mai calm
 unii sug cu ochii deschişi, alţii – cu ochii închişi
- sucţiunea constituie pentru bebeluşi o nevoie în sine:dacă ia masa prea repede el
prelungeşte timpul de sucţiune cu ajutorul degetelor / al altui obiect;
- alimentaţia bebeluşului = prototipul interacţiunilor umane (nu doar alinarea foamei
fiziologice) – Freud: face ≠ între satisfacerea trebuinţei alimentare ca atare (foamea) şi “prima de
plăcere” (sucţiune) (urma ei ontogenetică = apetitul) → la aceasta contribuie sucţiunea +
satisfacerea foamei + ansamblul mânuirilor copilului (Winnicott) (contactele corporale, privirile,
mângâierile, legănările materne) + nevoia sa de ataşament (Bowlby);
- suptul = modalitatea privilegiată graţie căreia bebeluşul începe să exploreze lumea
înconjurătoare → în această fază el duce tot la gură;
- agresivitatea:
 parte a acestui schimb pe lângă încărcătura libidinală;
 a înghiţi, a face să dispară, a suprima = o mişcare agresivă;
 Klein: ipoteza fantasmei agresive precocisime îndreptată împotriva sânului
matern;
 prin hrănirea bebeluşului → dispare starea de tensiune, apetenţa anterioară;
dacă schimbul alimentar nu a fost fructuos → dispariţia acestei nevoi poate fi
resimţită de bebeluş ca o pierdere, chiar ca o primejdie de aneantizare – v.
bebeluşii care suferă de colica lunii a treia sau anorexie precoce (ei sunt vioi,
activi, tonici – starea de repleţie postprandială poate constitui o ameninţare
potenţială);
 agresivitatea legată de încorporare – evidentă în faza sadic – orală: plăcerea
copiilor mici de a muşca în joacă / realmente (12-18 luni).
 factori care ţin de relaţia cu mama:
- atitudinea mamei depinde de :
1. comportamentul nou-născutului ;
2. propriile ei afecte în faţa oralităţii ;
3. capacitatea ei de învăţare şi de adaptare la situaţii noi.
- în cursul primelor mese “puţine dintre mamele primipare găsesc din
capul locului o manieră flexibilă şi îndemânatică, gesturile pe care trebuie să le facă pentru a

1
 ţine bebeluşul, a-l manipula, a-l calma şi a-i satisface nevoile în mod imediat gratificant”
(Lézine & col.) – la început ritmul lor de alimentare nu corespunde ritmului propriu bebeluşului;
- adaptarea reciprocă se produce în majoritatea cazurilor, în medie în ziua a
4-a (adaptarea se produce mult mai rapid la mamele care sunt la al 2-lea copil);
- mamele reacţonează diferit în funcţie de manifestările copilului: unele
sunt înspăimântate de aviditatea lui, altele sunt mândre; unele se tem că suptul lent şi cu multe
întreruperi poate indica viitoare dificultăţi alimentare → atitudini ce provin din propriile
fantasme inconştiente sau preconştiente ale mamei, reactivarea lor putând antrena cuplul mamă-
copil într-o situaţie patogenă pentru ambii.
 factori socio-culturali :
- sunt importante ansamblul simbolismului cultural legat de alimentaţie, rolul
(întotdeauna fundamental) al mesei (după scena primitivă urmează Cina familială);
- la adolescenţă: numeroase conflicte au loc în jurul mesei în familie;
- remarcă frecventă a fetelor anorexice: dezgustul pe care îl simt când îşi văd părinţii
mâncând;
- multă vreme: puericultura a impus o presiune monomorfă în care polul dialectic
(calitate şi cantitate de alimente) era excesiv privilegiat în raport cu polul relaţional;
- acum: tendinţa este inversă – alimentaţia la cerere: riscul = lasă prea mult tânăra
mamă dezarmată în faţa temerilor şi fantasmelor sale legate de alimentaţie, ea se poate simţi
invadată, agresată, distrusă.

STUDIUL PSIHOPATOLOGIC

Anorexia din al doilea trimestru

- apare între 5-8 luni;
- se poate instala progresiv / brutal, uneori cu ocazia unei schimbări de regim alimentar;
- clasic: apare la un bebeluş vioi, tonic, prezent, manifestând curiozitate pentru anturaj, avansat
în dezvoltare;
- refuzul alimentar (mai mult sau mai puţin total) suscită rapid o reacţie anxioasă din partea
mamei – încearcă să îl distragă, să se joace, să îl seducă, aşteaptă ca el să devină somnolent sau îl
leagă, îi ţine mâinile, încearcă să îi deschidă gura cu forţa → inevitabil: copilul iese învingător din
această luptă, mama fiind epuizată şi învinsă; familia şi prietenii sunt solicitaţi pentru păreri şi
sfaturi a căror divergenţă creşte anxietatea maternă;
- este izolată, bebeluşul continuă să crească şi adesea să se îngraşe (rareori => scădere
ponderală);
- poate fi însoţită de: constipaţie, apetenţă intensă pentru lichide;
- adesea este centrată în jurul relaţiei cu mama : bebeluşul mănâncă foarte bine cu orice altă
persoană => mama resimte această conduită ca un refuz direct îndreptat asupra ei, e angoasată la
apropierea mesei → masa nu mai înseamnă pentru copil a mânca mâncare, ci a înghiţi angoasa
mamei sale (Dolto) ;
- există 2 forme :
1. anorexia simplă
- tulburare esenţial reactivă (înţărcare, maladie intercurentă, schimbarea cadrului de
viaţă) – legată adesea de o atitudine de forţare din partea mamei ;
- se rezolvă rapid
2. anorexia mentală gravă
- la început nu diferă de precedenta ;

2
 - comportamentul anorectic persistă – cauze : reacţia anorectică este profund
înscrisă în corpul copilului, atitudinea maternă nu este susceptibilă de schimbare ;
- se poate însoţi de : dificultăţi de somn, stări colerice intense, spasmul hohotului de
plâns ;
- în faţa mâncării : dezinteres total sau opoziţie vie (=> mesele = asalturi între mama
care încearcă toate metodele pentru a-i introduce mâncarea în gură – seducţie, şantaj, ameninţare,
coerciţie – şi un copil care se zbate, scuipă, aruncă, varsă farfuria) ;
- pot exista perioade în care copilul mănâncă mai bine, rămânând capricios:numai
alimente dulci, lactate sau legume;
- vărsăturile – frecvente ;
- e posibilă repercutarea somatică : copil palid, alură plăpândă, fără a dezvolta o
adevărată maladie ;
- rareori: există o origine organică pentru aceste manifestări (cardiopatie,
malabsorbţie, infecţie, encefalopatie, tumoră cerebrală).

Abordare psihopatologică
 mamele:
- nu există un profil patologic clar – adesea: autoritare, manipulatoare, intruzive;
- relaţia alimentară = axa de interacţiune privilegiată → maschează angoasa de a nu fi
o mamă bună, angoasa de abandon sau de moarte;
 bebeluşii:
- anorexia poate fi:
1. o tentativă de a evita faza de repleţie şi detentă postprandială, trăită ca
potenţial primejdioasă datorită dispariţiei oricărei tensiuni;
2. o conduita masivă de refuz în relaţia mamă – copil: întoarcerea capului de la
biberon sau de la sân pentru a marca saţietatea reprezintă prototipul gestului semantic “nu”
(Spitz) => împiedică accesul la o simbolizare mai mentalizată → de altfel bebeluşii anorectici
manifestă o excesivă familiaritate faţă de străini în perioada în care în mod normal se
constituie angoasa faţă de străin => incapacitatea de individualizare a figurii materne şi de
focalizare a angoasei asupra figurii străinului; refuzul alimentar dovedeşte “contaminarea
anxioasă” pe care o suferă relaţia cu mama; această dificultate de mentalizare ar putea fi baza
unei viitoare organizări psihosomatice
 atitudinea terapeutică:
- centrată pe relape relaţia mamă – copil: scop: diminuarea angoasei materne,
reducerea atitudinilor nocive mai marcate
- adesea bebeluşii mănâncă bine chiar înainte de consultaţia programată la un
pedopsihiatru (linişteşte temerile);
- aceste atitudini au la origine fantasme preconştiente sau inconştiente ale mamei
referitoare la relaţia alimentară => necesitatea terapiei

Forme specifice de anorexie a bebeluşului

 anorexia esenţială precoce :
- apare de la naştere, la un bebeluş pasiv de la început, atitudinea de opoziţie apare
secundar ;
- anorexia precoce gravă poate fi unul din primele semne de autism sau psihoză
infantilă precoce.
 anorexia din a doua copilărie:
- adesea urmează formei tipice;

3
 - poate să apară la această vârstă: atitudine vie de opoziţie, capricii alimentare
frecvente.
 anorexia mentală a fetelor

Obezitatea
- precocitatea apariţiei = factor important de prognostic ;
- def. : excedent de cel puţin 20% în greutate în raport cu media normală corespunzătoare
taliei ;
- frecvenţă : ~ 5% din populaţia şcolară ;
- debutul poate fi precoce, încă din primii ani de viaţă – există 2 perioade de predilecţie pentru
constituire : primul an de viaţă şi perioada prebubertară (10-13 ani) ;
- clasificare :
1. obezităţi hiperplastice : volumul adipocitelor e foarte ridicat, se constituie încă din
primul an de viaţă ;
2. obezităţi hipertrofice : numărul celulelor adipoase este normal, dar talia lor este
excesivă ;
3. obezităţi mixte.
- cauze :
1. crizele bulimice ale copilului ;
2. hiperfagia întreţinută de climatul familial – excesul de aport poate fi global / în
favoarea glucidelor (făinoase, dulciuri) (în special după amiaza, după întoarcerea de la şcoală) ;
3. cauză endocrină : f. rare (<1%), se însoţesc de un retard de creştere.
- este dificil uneori să se mai distingă, odată instalată obezitatea, dimensiunea reactiva sau
cauzală a tulburărilor.

Personalitatea copilului obez

- tipologia => din opoziţia anorexie – slăbire – hiperactivitate vs. polifagie – obezitate –
masivitate ;
- copii apatici, tăcuţi, timizi, capabili de reacţii de prestanţă (mânie subită);
- simptome asociate: enurezis, eşec şcolar;
- inhibiţia sau pasivitatea afectează adesea reuşita;
- de regulă nu se înscrie în tabloul unui sindrom net – uneori se poate integra într-un tablou
precis :
1. psihoza – obezitate cu aspect monstruos (>60%) (“obezitate informă”);
2. debilitate mintală: copilul caută satisfacţii imediate, nesimbolizate, funcţia parentală
este redusă mai degrabă la rolul alimentar decât la cel educativ;
- frecvent: carenţă afectivă => problematică de tip plin – vid (copilul încearcă să umple lipsa
atât de crud resimţită).

Evoluţia obezităţii
- de regulă părinţii se îngrijorează abia la pubertate (11-13 ani);
- sindromul este relativ persistent în ciuda diverselor tratamente întreprinse;
- 15 – 20% dintre obezităţi regresează.

Elemente de reflecţie psihopatologică

 Copilul obez şi familia sa:

4
 - determinism familial şi cultural important al obezităţii: familii de obezi (factori
genetici + obiceiuri alimentare), obezitatea este mai frecventă la copiii din clasele defavorizate
când acced la “societatea de consum” (în aceste familii obezitatea este investită cu simbolismul
de “sănătate”);
- comportamentul alimentar excesiv al mamelor – raspund la orice manifestare a
bebeluşului printr-un aport alimentar => perturbă senzaţia de foame a copilului, orice tensiune
ulterioară declanşând nevoia de a înghiţi ceva.
 Copilul obez şi corpul său:
- schema corporală este perturbată – adesea: reprezentarea unui corp filiform, aerian;
- în problematica identitaţii (inclusiv sexuale) obezitatea joacă un rol diferit în funcţie
de sex:
1. la fetiţă: mijloc activ de afirmare virilă a corpului negând castrarea ;
2. la băiat : sexul este înecat în grăsimea pubiană → protecţie pasivă împotriva
angoaselor de castrare, mascând însăşi existenţa sexului (relevat şi de testele proiective).
 Viaţa fantasmatică a copilului obez:
- sub atitudinile de prestanţă, forţă şi vigoare se ascunde adesea o trăire depresivă
împotriva căreia obezul caută să se protejeze: vidul, lipsa, absenţa sunt resimţite cu acuitate; e
mobilizată viaţa fantasmatică legată de oralitate, subîntinsă de angoase de devorare, lumea
exterioară fiind resimţită ca primejdioasă;
- în faţa acestui pericol => regresie narcisică (dovedită prin recursul la teme marine şi
oceanice la testele proiective) – obezitatea serveşte ca afirmare de sine, ia locul (în manieră
concretă) unei imagini de sine ideale;
- astfel obezitatea ar avea un dublu rol:
1. protector împotriva lumii înconjurătoare;
2. garant al integrităţii şi al valorii de sine.

Tratament
- abordarea unilaterală a simptomului de obezitate = sursă de dificultăţi şi eşec → copilul va
reface foarte rapid kilogramele pierdute dacă reuşeşte să slăbească în cursul regimului;
- trebuie asociate: restricţia calorică + evaluarea rolului psihosomatic al obezităţii + motivaţia
copilului pentru tratament;
- tratamentele medicamentoase nu sunt recomandabile.

Comportamentele alimentare deviante

Crizele de bulimie
- apar la adolescenţi anorexici, la copiii obezi, la copiii cu diverse tipuri de structuri mentale;
- impulsuri irezistibile de a mânca ce survin în mod brusc ± senzaţie de foame, ce vizează
alimente apreciate sau de subiect, de regulă fără discriminare;
- nevoie imperioasă de a-şi umple gura, ca o veritabilă foame devorantă;
- durata: variabilă, de la câteva minute până la mai multe ore;
- încetează abrupt, adesea sunt urmate de impresia de dezgust la vederea frigiderului devastat, a
borcanelor de dulceaţă golite şi constatarea absenţei totale a simţului critic şi igienei alimentare în
cursul acestui fenomen;
- starea se încheie printr-un acces de toropeală în care poate fi resimţit un sentiment de repleţie,
fie cu dezgust, fie cu plăcere;

5
 - accesele grave de bulimie se integrează uneori într-o conduită psihotică în care hrana =
suportul unei investiri delirante.

Manierism şi dezgust efectiv

- vizează diferite tipuri de alimente, fie în sensul dezgustului, fie în sensul dorinţei; ex. dorinţa
electivă de alimente lactate de culoare albă, de dulciuri sau ciocolată; dezgustul electiv faţă de
carne, alimente fibroase (fasole verde, sparanghel, praz);
- anumite alimente suscită frecvent reacţii vii din partea copilului – datorită culorii,
consistenţei, caracterului simbolic: “pojghiţa de deasupra laptelui” produce adesea reacţii de
dezgust (mai rar de dorinţă) → explicaţia ar putea fi dorinţa regresivă faţă de sân transformată în
contrariul său sub forma dezgustului (A. Freud);
- aceste preferinţe sau dezgusturi elective reprezintă:
1. investirea fantasmatică particulară a anumitor alimente şi a ingerării lor – ex.
încercarea de a controla sau de a nega agresivitatea orală şi fantasmele canibalice în refuzul
cărnii;
2. un mijloc de presiune şi manipulare a anturajului de către copil – copilul
anorectic obţine adevărate acte de bravură din partea părinţilor pentru a procura alimentul dorit
=> îşi confirmă atotputernicia asupra lor.
- la vârste mai mari astfel de conduite pot vehicula idei delirante de tip hipocondriac.

Potomania
- nevoia imperioasă de a bea mari cantităţi de apă sau (în absenţa acesteia) a oricărui alt lichid –
când se încearcă limitarea acestei conduite, unii copii îşi pot bea propria urină;
- diagnostic diferenţial cu : diabet glicozuric, diabet insipid, sindrom poliuro – polidipsic;
- cauzele în plan psihopatologic:
1. psihoze ;
2. perturbarea noţiunii de sete printr-un comportament nevrotic regresiv : prima
formă de alimentare a copilului este lichidă, iar absorbţia primelor “ bucăţi “ pune probleme atât
mamelor angoasate de ideea de sufocare, cât şi copiilor- neobişnuiţi să mestece ;
3. perturbarea noţiunii de sete printr-un comportament de opoziţie faţă de
anturaj (cel mai frecvent mama care încearcă să limiteze cantitatea de lichide ingerate)
- episoadele spontan regresive de potomanie: pot să preceadă sau să urmeze o conduită
bulimică sau una anorectică.

Pica
- din latina: pica = coţofană (pasăre cu o voracitate omnivoră);
- ingestia de substanţe necomestibilă dincolo de perioda normală (între 4 şi 9-10 luni) în cursul
căreia copilul duce totul la gură ca primă modalitate de aprehensiune a lumii;
- copilul înghite diverse substanţe: cuie, monede, nasturi, jucării micuţe, creioane, scrum de
ţigară, hârtie, tencuială, iarbă, pământ, nisip etc.;
- apare la:
1. copiii aflaţi în situaţii de carenţă afectivă profundă, de abandon;
2. copiii psihotici – se asociază cu alte perturbări, în special ale funcţiei
alimentare şi digestive: anorexie, diaree/constipaţie, incontinenţă)
- frecvent: aceşti copii au anemie hipocromă => comportamentul a fost interpretat ca o căutare
a fierului; terapia marţială a produs unele ameliorări (inconstant).

Coprofagia
- nu este frecventă în copilărie;
6
 - la 2-4 ani, în momentul achiziţiei curăţeniei, copilul îşi poate întinde măcar o dată materiile
fecale pe pat sau pe perete - conduită izolată ce se transformă rapid în dezgust;
- atracţia pentru materiile fecale: rară, traduce o perturbare profundă în investirea corpului şi a
relaţiei cu altul (în special mama);
- mamele acestor copii sunt adesea reci, lipsite de afecţiune, chiar ostile (până la maltratarea
copilului);
- coprofagia se integrează de multe ori într-un tablou ce evocă psihoza.