CONȚINUTUL AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI

Atribuțiile care sunt incluse în autoritatea părintească sunt de natură complexă.

Acestea se supun în egală măsură naturii de drepturi și de îndatoriri.
Autoritatea părintească conferă titularilor săi în circumstanțe speciale, prerogative de a lua
decizii importante și de a da consimțământul cu efecte asupra vieții minorului, legate de
calitatea de părinte, aceste acțiuni cu o mare întindere sunt independente de calitatea legăturii
de filiației și în general de modalitățile de exercitare a autorității părintești.
Autoritatea părintească presupune, față de minor, doua laturi: latura personală și latura
patrimonială.
Latura personală se referă la ocrotirea persoanei copilului, iar latura patrimonială se referă la
patrimoniul acestuia.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui
fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a
acestuia,potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului, ei sunt datori să dea
copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare, a drepturilor pe care
legea le recunoaște acestuia.
Părinții au datoria și dreptul de a avea grijă de bunurile copiilor lor minori. Este o atribuție
netransferabilă, fie cu titlu oneros fie gratuit, fapt care nu exclude posibilitatea de a mandata
persoane terțe pentru efectuarea anumitor acțiuni care se referă la administrare, cu condiția ca
acestea să fie realizate sub îndrumarea și coordonarea lor.
Drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului,impune ca părinții să nu
aibă niciun drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părinților, afara de
dreptul la moștenire și la întreținere.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, și de a-l
reprezenta în acte juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte. După vârsta de 14 ani,
minorul iși exercită singur drepturile și iși execută obligațiile, însă numai cu încuvințarea
prealabilă a părinților și a instanței de tutelă.
Drepturile și îndatoririle părinților de a administra bunurile copilului se supun regulilor
instituite pentru administrarea bunurilor minorului prin tutelă, cu excepția întocmirii
inventarului, dacă copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Până la vârsta de 18 ani, minorul se află în incapacitate de exercițiu, nu iși poate administra
singur patrimoniul, legea a decis să încredințeze administrarea bunurilor sale părinților săi.
Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună credință bunurile minorului, tutorele
acționează în calitate de administrator, administrarea bunurilor copilului se întinde asupra
tuturor bunurilor acestuia.
Părinții au obligația să acționeze,în administrarea bunurilor minorului cu diligența unui
proprietar, așa cum ar face-o dacă ar administra propriile bunuri, cu onestitate și interesele lor
proprii.
Față de terții de bună credință, oricare dintre părinți, care îndeplinește singur un act curent
în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, este prezumat că are și consimțământul
celuilat părinte. Atât mama cât și tatăl sunt îndreptățiți, față de terții de bună credință să
realizeze în mod valabil, acționând singuri, actele de administrare.
Anumite acte nu pot fi îndeplinite decât cu consimțământul ambilor părinți. Astfel de acte
necesită cumulativ intervenția mamei și pe cea a tatălui, și trebuie să se bazeze, sub
sancțiunea nulității, pe consimțământul lor.
Anumite acte necesită, pentru a fi valabile acordul părinților. Niciunul dintre părinți nu este
îndreptătit să le îndeplinească singur, ci împreună.
În lipsa acordului între părinți actul poate fi îndeplinit cu condiția să fie aprobat de
judecătorul de tutelă.

1
 Dacă unul dintre părinți se lovește de refuzul celuilalt, soțul care se opune nu dispune de
vreo calitate discreționară de alegere sau de blocare.
Legea permite administratorului legal care dorește să acționeze, să înlocuiască
consimțământul părintesc cu o autorizare judecătorească.
Anumite acte necesită nu numai acordul părinților ci ca o condiție suplimentară, și
aprobarea judecătorească. Chiar dacă părinții se pun de accord, nu pot îndeplinii fără
aprobarea instanței de tutelă. Intervenția acesteia este necesară.
Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea să
înstrăineze cu titlu oneros bunul sau să îl graveze cu o garanție reală, atunci când este necesar
pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menținerea modului de folosință
potrivit destinației obișnuite a bunului, numai cu autorizarea beneficiarului său.
Dacă administratorul sub control judecătoresc este îndreptățit să îndeplinească, cu
aprobarea judecătorului de tutelă, toate actele pe care tutorele le poate face cu o aprobare,
părinții dispun de aceeași putere, în aceleași condiții, în cadrul administrării legale deoarece
acesta este plasat sub control judecătoresc.
Efectuarea acestor acte trebuie să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic
pentru minor.
Încuviințarea instanței se va da pentru fiecare act în parte, în caz de vânzare se va arăta dacă
aceasta se face prin acordul părinților, prin licitație publică sau în alt mod.
Plata creanțelor pe care le au față de minor, tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului
de familie, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile acestora, se poate face voluntari
numai cu autorizarea instanței de tutelă.
Sunt interzise actele juridice între părinte, tutore, soțul acestuia, o rudă în linie dreaptă, frații
ori surorile lui de o parte, oricare dintre aceștia poate totuși să cumpere la licitație publică un
bun al minorului, dacă are o garanție reală asupra acestui bun ori îl deține în coproprietate cu
minorul.
Părinții nu pot cumpara bunurile copiilor. În ipoteza licitației publice, atunci când părintele
are o garanție reală asupra bunurilor, legea îi permite să cumpere, pentru că pare că s-a
eliminat pericolul ca părintele să se prevaleze de calitatea de reprezentant legal pentru a
obține un preț mai mic și nici nu există riscul de a organiza în mod nejustificat vânzarea
pentru a dobândi bunul pe care îl dorește, deoarece are asupra acestuia o garanție reală.
Constituirea părinților în cesionari de credite, drepturi sau acțiuni împotriva copiilor lor,
părinții nu se pot constitui cesionari ai unor astfel de drepturi sau acțiuni împotriva copiilor
lor, deoarece aceasta cesiune ar duce la conflicte între interesele părinților și cele ale copiilor
lor minori.
Sunt interzise donațiile făcute de părinți în numele minorului, afară de darurile obișnuite
potrivite cu starea materială a copilului.
Părinții nu îi pot obliga pe copii să fie garanți pentru ei sau pentru terți.
Administrarea patrimonială angajează solidar responsabilitatea tatălui și a mamei, dacă actul
asupra căruia ambii au consimțit cauzează un prejudiciu minorului.
În timpul exercitării autorității părintești pot exista anumite limitări.
Există situații în care puterea astfel conferită titularului autorității părintești nu este exercitată
conform scopului său, și anume în interesul superior al copilului. În astfel de cazuri se
justifică intervenția autorității publice.
Toate bunurile minorului sunt supuse administrării de către părinți, respectiv tutore.
Sunt excluse de la administrarea părintelui următoarele bunuri:
Bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit, aceste bunuri sunt sustrase administrării numai
în cazul în care testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel.
Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin act de dispoziție sau
numit de către instanța de tutelă.

2
 Dacă testatorul sau donatorul ar crede că administrarea de către părinți ar fi prejudiciabilă,
s-ar putea abține să facă liberalitatea, din acestea decurgând un prejudiciu pentru copil,
prejudiciu pe care legea dorește să îl evite.
Chiar dacă donatorul îl poate priva pe părinte de administrare, se pune problema dacă
autorul testamentului are același drept în ceea ce privește bunurile care fac parte din
rezerva copiilor.
Acest caz apare atunci când bunicul- tatăl soțului decedat- aflat în relații de dușmanie cu
ginerele sau cu nora sa, dorește să îi împiedice pe aceștia să administreze bunurile care ar
reveni nepoților prin moștenire forțată în succesiunea sa.
Rezerva succesorală se sustrage complet voinței autorului, care nu poate impune asupra
ei vreo condiție.
Privarea părintelui de dreptul de administrare insinuează în sânul familiei un motiv de
neîncredere, o subminare a autorității părintești. Această excludere s-ar baza nu pe
interesul copilului, ci pe ura față de părinte.
Dacă testatorul ar lăsa copilului ceva în plus pe lângă rezerva succesoarală, ar putea
impune această condiție în ceea ce privește surplusul.
Veniturile obținute de copil prin muncă, îndeletnicirile artistice sau sportive, ori
referitoare la profesia lor, aceste acte se încheie cu încuviințarea părinților, doar că
minorul iși exercită singur drepturile și execută tot singur obligațiile izvorâte din
asemenea acte și poate dispune singur de veniturile dobândite.
În cazul existenței unor asemenea abateri grave din partea titularilor drepturilor de
autoritate părintească, instanța poate lua măsura de a-l decădea din exercițiul drepturilor.
Orice persoană care are cunoștiință despre rele tratamente sau privațiuni aplicate minorului
are obligația de a informa autoritățiile administrative, fără a ține cont de confidențialitatea
profesională, în caz contrar va fi pasibilă de sancțiuni.