Sunteți pe pagina 1din 1

Elena Farago, poeta fără copilărie care a scris pentru copii: „viaţă de roman, subiect de

dramă“. A fost prietenă cu Iorga şi angajata lui Caragiale

Orfană de ambii părinţi la numai 17 ani, Elena se îmbolnăveşte grav şi, în 1896, a fost internată
în Spitalul Colţea din Bucureşti. Ernest, fratele mai mare, stabilit în Bucureşti, o primeşte în casa
sa în timpul convalescenţei. Odată însănătoşită, e nevoită să muncească pentru a se întreţine.
Aşa ajunge în casa ziaristului şi omului politic Gh. Panu, locul unde îl întâlneşte pe dramaturgul I.
L. Caragiale. Afându-i povestea de viaţă, acest ar fi exclamat: “O viaţă de roman, subiect de
dramă”.

Timp de doi an este guvernantă în casa dramaturgului, având grijă de copiii lui Caragiale (1897-
1898). Pentru viitoarea poetă au fost cei mai frumoşi ai ai tinereţii sale, cum singură a recunoscut
în 1927, într-un interviu pentru ziarul “Rampa”. În acei doi ani cunoaşte o pleiadă de scriitori şi
ziarişti, toţi având un rol pentru deciziile ulteriore (Al. Vlahuţă, G. Ranetti).

Având înclinaţii socialiste, Elena Paximade îl cunoaşte în aceste cercuri pe economistul Fracisc
Farago, cel care îi va deveni soţ. Acesta a fost numit director al Băncii Populare din Craiova în
1905 şi se mută definitiv acolo.

Debut literar

După ce se căsătoreşte, Elena Farago debutează în viaţa literară în 1898 cu un reportaj pe care
îl semnează cu pseudonimul “Fatma”. A scris epigrame, apoi a devenit cunoscută pentru
frumoasele poezii pentru copii. Istoricul Nicolae Iorga, bun prieten şi sfătuitor, a convins-o să
renunţe la pseudonim şi să-şi semneze creaţiile cu numele real.

Adevăratul debut îl înregistrează în 1902 în ziarul “România muncitoare” cu poezia “Gândul


Trudiţilor”. Alături de soţul ei locuieşte pentru puţin timp în oraşele Constanţa şi Brăila. Este
perioada în care îşi învinge timiditatea şi renunţă la pseudonimul literar.