ADAPTAREA LOCUINŢEI

Accesul în locuință
 accesul în locuinţă trebuie adaptat indiferent dacă
persoana are sau nu o viaţă socială activă.
 poate realiza atât pe scări, rampe sau lifturi
 trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să
respecte unele norme de siguranţă specifice în cazul
persoanelor cu dizabilităţi.
Accesul pe scări
 reguli:
 treptele vor fi construite în aşa fel încât să se evite
împiedicarea prin agăţare cu vârful piciorului.
 scările nu vor fi placate cu gresie lucioasă sau
alte suprafeţe ce favorizează alunecarea, acestea
vor fi placate cu materiale mate sau materiale cu
aderenţă mare; se pot folosi şi inserţii de cauciuc pe
marginea treptelor tot în scopul prevenirii alunecării.
Accesul pe scări
 finisajul scărilor va fi astfel realizat încât să nu se permită
staţionarea apei şi astfel formarea de suprafeţe lucioase.
 lăţimea scărilor va trebui să fie de minim 1,20 m pentru a
permite accesul simultan a două persoane în situaţia când
persoana cu dizabilităţi necesită un însoţitor care să-i ofere
ajutorul la urcarea scărilor
 înălţimea treptei nu trebuie să depăşească 16 cm iar
lăţimea va fi de maxim două ori înălţimea, astfel la o
înălţime a treptei de 16 cm se recomandă o lăţime de 32
cm. Recomandat însă este ca relaţia să fie de 15 cm
înălţimea şi de 30 cm lăţimea.
Accesul pe scări
 tot în scopul prevenirii căderii se vor monta „mâini
curente” pe perete şi balustrade pe partea liberă a
scărilor. Înălţime acestora trebuie să fie de 90 100 cm
pentru persoanele adulte care se pot deplasa singure,
60– 75 cm pentru copii.
 pentru ca apucarea barei să fie uşor de realizat
aceasta trebuie să se afle la o distanţă de perete de
circa 6 cm şi să aibă un diametru de 4 – 5 cm.
 se recomandă ca numărul de trepte să nu fie mai mare
de 10 – 15 trepte pentru a se evita solicitarea
excesivă a bolnavului şi apariţia oboselii.
Accesul pe scări
 La capătul scărilor va trebui să existe o platformă de
acces pentru a permite deschiderea în siguranţă a uşii
după cum urmează:
 pentru deschiderea uşii în interior platforma trebuie să aibă
cel puţin 1,20 x 1,30 m în cazul accesului frontal şi 1,30 x
1,40 m în cazul accesului lateral;
 pentru deschiderea în exterior a uşii 1,40 x 1,70 m în cazul
accesului frontal şi 1,30 x 1,40 m în cazul accesului lateral.
 se recomandă în cazul diferenţelor de nivel folosirea a
minim trei trepte şi se va evita folosirea treptelor izolate.
Accesul prin intermediul rampelor

 Norme de amenajare şi construcţie a rampelor de acces:

 panta rampei trebuie să fie de maxim 12 % pentru
denivelări mai mici de 20 cm şi de maxim 8 % pentru
denivelări mai mari de 20 cm;
 lungimea rampei trebuie să fie cât mai mică pentru a se
evita apariţia oboselii şi riscul de accident prin
imposibilitatea continuării deplasării; în acest sens este
recomandat ca rampa să aibă o lungime de maxim 5 m
pentru rampe între 8 12 % şi de maxim 10 m pentru rampe
cu panta de la 5 %;
 lăţimea rampei va fi de minim 90 cm, recomandată fiind o
lăţime de 1,20 m;
Accesul prin intermediul rampelor

 ca şi în cazul scărilor şi rampa trebuie prevăzută cu mână curentă

de partea zidului şi de balustrade pe partea liberă. Înălţimea
acestora trebuie să fie de 60 – 75 cm pentru utilizatorii de fotolii
rulante şi 90 –100 cm pentru adulţii care se deplasează cu
ajutorul altor dispozitive ajutătoare de mers;
 în scopul prevenirii alunecării roţii fotoliului rulant sau a
bastonului, de partea liberă a balustradei se va monta un rebord
cu înălţimea de maxim 10 cm;
 suprafaţa rampei trebuie să aibă o aderenţă cât mai mare
pentru a evita alunecarea, ea putând fi acoperită cu un
cauciuc ce oferă aderenţă foarte bună între roţile fotoliului
rulant şi suprafaţa de rulare;
 la capătul rampei va exista o platformă de acces care va
respecta aceleaşi principii ca şi în cazul accesului pe scări.
Tipuri de rampe

Fig.1 rampă de acces în clădire Fig. 2 rampă fixă de acces

Tipuri de rampe

Fig. 3 rampa metalică mobilă Fig. 4 rampa metalică telescopică

Accesul cu ajutorul liftului
 Utilizarea liftului de către persoana cu dizabilităţi
vizează două tipuri de acces:
 accesul în clădire în cazul în care diferenţa de nivel
este mare iar amplasarea unei rampe conform
metodologiei amintite anterior nu este posibilă,
 accesul de la un etaj la altul în cazul circulaţiei în
interiorul clădirii.
 se vor urmări următoarele aspecte:
Accesul cu ajutorul liftului
 golul de uşă al liftului trebuie să fie de minim 80 cm;
 uşa va fi glisantă cu deschidere şi închidere automată;
 în faţa uşii de acces se va asigura un spaţiu de 1,50 m x 1,50 m necesar
pentru manevrarea fotoliului rulant;
 diferenţa de nivel dintre platforma liftului şi palier va fi de maxim 2,5
cm pentru a se evita împiedicarea persoanelor ce se deplasează
singure şi a fi facilitat accesul fotoliului rulant minimizându-se astfel
riscurile de cădere;
 dimensiunile cabinei liftului vor fi de minim 80cm x 135 cm, aceasta fiind
prevăzută şi cu o bară de sprijin la înălţimea de 90 cm;
 în interiorul cabinei panoul de comandă va fi amplasat astfel încât cel
mai înalt buton să fie la înălţimea de maxim 1,40 m, în acest fel
utilizatorul fotoliului rulant să aibă acces la întregul panou de
comandă
Tipuri de lifturi şi platforme de acces:

Fig.6 platforma electrică de exterior

Fig. 5 lift de acces interior
Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul
hemiplegicului
 se va păşi cu piciorul sănătos pe prima treaptă după care va aduce
piciorul bolnav pe aceeaşi treaptă cu piciorul sănătos
 se va ajuta cu mâna sănătoasă sprijinindu-se de mâna curentă sau
balustrada scărilor
 se recomandă ca bastonul/cârja să aibă un sistem de prindere de
antebraţ în timpul urcării scărilor pentru a permite membrului
superior sănătos să se sprijine de balustradă
 nu se recomandă urcarea şi coborârea scărilor doar în sprijin pe
baston pentru că există riscul de accidentare prin cădere datorită
alunecării bastonului
 în timpul coborârii bolnavul se va sprijini cu mâna sănătoasă de
balustradă, dar de data aceasta va începe coborârea cu piciorul
bolnav după care va duce pe aceeaşi treaptă piciorul sănătos
Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul
bolnavului paraplegic
 Dacă bolnavul se deplasează cu ajutorul cârjelor şi cu
paşi alternanţi în 2 sau 4 timpi urcatul scărilor se va
realiza în felul următor:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu
o mâna balustrada sau mâna curentă;
 timpul 2 - bolnavul va plasa membrul inferior opus
membrului superior de sprijin pe treapta superioară;
 timpul 3 - bolnavul plasează bastonul de partea piciorului
de sprijin pe aceeaşi treaptă cu acesta;
 timpul 4 - bolnavul va plasa celălalt picior pe aceeaşi
treaptă cu bastonul şi membrul inferior opus.
Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul
bolnavului paraplegic
 În cazul mersului pendular urcatul scărilor se face în
3 timpi:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde
cu o mâna balustradă sau mâna curentă;
 timpul 2 - bolnavul plasează cârja sau bastonul pe
treapta superioară;
 timpul 3 - printr-o mişcare de ridicare în braţe şi
pendulare a membrelor inferioare pe treapta
superioară.
Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul
bolnavului paraplegic
 Coborârea scărilor de către un bolnav paraplegic urmează
următoarele etape:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o
mână balustrada sau mâna curentă iar cu cealaltă mână se va
sprijini pe cârja ce se află pe aceeaşi treaptă cu membrele
inferioare;
 timpul 2 - bolnavul în sprijin pe braţe va plasa unul dintre
membrele inferioare pe treapta inferioară, acesta rămânând cu
genunchiul în extensie, asigurându-se sprijinul;
 timpul 3 - bolnavul va deplasa cârja pe treapta inferioară, pe
care se află piciorul de sprijin, iar mâna ce se spijină pe
balustradă va coborî mai jos;
 timpul 4 - bolnavul va plasa şi celălalt picior pe aceeaşi treaptă
cu piciorul de sprijin.
Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul
bolnavului paraplegic
 Coborârea scărilor de către un paraplegic ce se
deplasează folosind mersul pendular:
 timpul1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o
mână balustrada sau mâna curentă iar cu cealaltă mână se
va sprijini pe cârja ce se află pe aceeaşi treaptă cu
membrele inferioare;
 timpul 2 - bolnavul în sprijin pe braţe va deplasa simultan
membrele inferioare pe treapta inferioară
 timpul 3 - bolnavul va deplasa cârja pe aceeaşi treaptă cu
membrele inferioare aducând în acelaşi timp mâna ce se
sprijină pe balustradă în dreptul membrelor inferioare.
Urcatul şi coborâtul scărilor în fotoliul
rulant
 Urcarea scărilor:
 însoţitorul va plasa fotoliul rulant cu spatele la trepte şi
îl va ţine în echilibru pe roţile din spate.
 membrele inferioare ale însoţitorului vor fi poziţionate
astfel:
 membrul inferior drept pe prima treaptă
 iar membrul inferior stâng pe următoarea dreaptă.
 menţinând trunchiul drept va extinde genunchiul şi va trage
spre el fotoliul rulant în echilibru pe roţile din spate până
acesta va ajunge pe prima treaptă.
 însoţitorul va muta membrele inferioare pe treptele
superioare în acelaşi mod şi va repete mişcarea.
Urcatul şi coborâtul scărilor în fotoliul
rulant
 Coborârea scărilor cu ajutor se face în sens invers:
 Însoţitorul va plasa fotoliul rulant cât mai aproape de prima
treaptă cu faţa spre coborâre în echilibru pe roţile din spate,
aşezând membrul inferior drept în sprijin cât mai aproape de
fotoliul rulant iar membrul inferior stâng în sprijin în spatele celui
drept la o distanţă de aproximativ 20 cm.
 În timpul coborârii, însoţitorul rămâne cu spatele drept, flectând
genunchii şi coborând fotoliul rulant în echilibru pe roţile din
spate, pe prima treaptă.
 Pentru a continua deplasarea, însoţitorul va plasa membrul
inferior drept pe aceeaşi treaptă pe care se află fotoliul rulant
iar membrul inferior stâng va rămâne pe treapta superioară
continuând mişcarea anterioară.
Urcatul şi coborâtul scărilor în fotoliul rulant

Fig. 7 Urcarea/coborârea scărilor cu ajutor Fig.8 Coborârea independentă a scărilor

Amenajarea locuinţei
 Amenajarea locuinţei nu este o amenajare
standard, ci ea se realizează în funcţie de nevoile şi
specificul bolnavului ce utilizează acel spaţiu.
 Aceste modificări urmăresc să faciliteze deplasarea
şi autoservirea în interiorul locuinţei cât şi să
prevină riscul de accidente.
Holul
 Uşile de acces (atât pe hol cât şi pentru celelalte camere)
 trebuie să aibă o lăţime (un gol de uşă) de minim 80 cm pentru
a permite şi facilita accesul persoanelor în fotoliul rulant,
 uşa se va deschide întotdeauna în direcţia unde avem mai mult
spaţiu de manevrare a fotoliului rulant.
 dacă spaţiul nu ne permite se poate renunţa la uşile clasice şi se
pot înlocui cu uşi glisante sau pliabile
 mânerele uşilor trebuie să fie mai îngroşate pentru a permite
o manevrare mai uşoară atunci când bolnavul prezintă dificultăţi
de prehensiune.
 încuietorile şi mânerele vor fi poziţionate la maxim 1,40 m pentru
a fi accesibile atât persoanelor care se deplasează singure cât şi
persoanelor dependente de fotoliul rulant
Fig.12-13 Mânere adaptate pentru uşi
 Pardoseli

 Cele mai frecvente accidente suferite de persoanele cu disabilităţi în

cadrul locuinţei sunt căderile datorate împiedicării sau alunecării.
 Împiedicarea se face atât de pragurile de la uşi care vor fi eliminate
diminuând astfel riscul de cădere cât şi de alte obiecte, piese de mobilier
ce pot obtura spaţiul pe care se deplasează pacientul, acesta din urmă
trebuind să fie aşezat cât mai aproape de perete mărindu-se în acest mod
spaţiul de deplasare al pacientului.
 Se vor elimina pragurile atât în cazul persoanelor în vârstă, a persoanelor
cu dificultăţi de deplasare care utilizează un mijloc ajutător (cadru, cârje,
bastoane), dar şi atunci când în locuinţă se află o persoană în fotoliu
rulant, deoarece aceasta este supusă riscului de cădere prin faptul că va fi
nevoită să execute manevre suplimentare pentru depăşirea acestui
obstacol, lucru ce duce de cele mai multe ori la răsturnarea din
fotoliul rulant.
Pardoseli
 în locuinţe pardoseala este acoperită de suprafeţe lucioase
(gresie, parchet, etc.) - se impun modificări la acest nivel
pentru a elimina sau diminua riscul de accidentare prin
cădere datorită alunecării.
 modificarea care se impune este acoperirea acestor
suprafeţe cu materiale aderente, bine fixate care să fie
plăcute la acoperirea cu piciorul.
 se folosesc cel mai frecvent mochete permanente pe toată
suprafaţa pardoselii, bine fixate şi fără cute pentru a nu
favoriza împiedicarea.
 este contraindicată acoperirea acestor suprafeţe lucioase cu
mochete, covoare de mici dimensiuni ce nu sunt fixate
deoarece acestea vor favoriza alunecarea şi vor creşte
considerabil riscul de accidentare.
Pardoseli
 această amenajare este specifică atât holului cât şi
celorlalte încăperi în care pardoseala prezintă risc de
alunecare
 se adresează în special persoanelor care prezintă dificultăţi
de mers (persoane vârstnice, persoane ce folosesc mijloace
ajutătoare de mers, etc.).
 nu este necesară această modificare în cazul persoanelor
utilizatoare de fotoliu rulant, dimpotrivă este recomandat ca
aceste suprafeţe să fie acoperite de gresie sau suprafeţe
care se întreţin foarte uşor pentru a fi uşurate igienizarea şi
curăţarea pardoselilor.
 această măsură se impune prin faptul că cel mai frecvent
bolnavul utilizează acelaşi fotoliu rulant atât în interiorul
locuinţei cât şi în afara acesteia.
Barele de sprijin
 sunt o măsură suplimentară pentru evitarea
accidentelor.
 se montează pe perete şi vor fi prezente în toate
camerele locuinţei, fiind dispuse vertical sau orizontal în
funcţie de scopul urmărit.
 aceste bare de sprijin nu îndeplinesc doar un rol
preventiv, ci ele sunt menite să ofere pacientului o
autonomie de deplasare mai mare obţinându-se astfel
un tonus psihic mai ridicat şi o cooperare mai bună în
cadrul procesului de recuperare din partea pacientului
Dormitorul şi camera de zi
 sunt cel mai des utilizate de bolnav
 pentru odihnă în cazul dormitorului,
 pentru petrecerea timpului liber sau a efectuări programului de
exerciţii în cazul camerei de zi.
 ele trebuie să oferte spaţiu suficient pentru deplasarea cu
uşurinţă în deplină siguranţă a pacientului, cât şi spaţiul
necesar pentru efectuarea programului kinetoterapeutic
zilnic.
 în acest scop adaptarea sau amenajarea acestor
încăperi se va face prin repoziţionarea pieselor de mobilier
şi de cele mai multe ori chiar prin renunţarea la unele
obiecte din aceste încăperi.
Camera de zi
 mobilierul va fi unul de strictă necesitate, fără geamuri şi oglinzi
foarte mari care pot pune în pericol pacientul,
 colţurile mobilei şi al pereţilor vor fi rotunjite pentru a proteja
pacientul în timpul unei eventuale căderi.
 toate piesele de mobilier vor fi poziţionate pe zonele laterale
ale camerei pentru a lăsa un spaţiu cât mai mare în centrul acesteia
creând astfel spaţiu suficient de manevră pentru deplasarea
pacientului şi pentru desfăşurarea programului de lucru.
 atât în cadrul camerei de zi, a dormitorului dar şi a celorlalte
încăperi trebuie să se ţină cont de poziţionarea prizelor şi a
întrerupătoarelor.
 întrerupătoarele se vor poziţiona la o înălţime de 110-120 cm pentru a
fi accesibile atât persoanelor utilizatoare de fotolii rulante dar să fi
comode şi membrilor familiei care locuiesc cu acea persoană
Camera de zi
 Prizele nu se vor monta niciodată la aceeaşi înălţime cu
întrerupătorul sau foarte aproape de acesta deoarece
există riscul de accidentare prin electrocutare în cazul
în care pacientul confundă priza cu întrerupătorul. În
acest sens
 se recomandă ca prizele să fie montate la o înălţime de
50–60 cm faţă de sol fiind astfel foarte uşor accesibile
persoanelor în fotoliu rulant.
 poziţionare a prizei sub înălţimea de 50 cm poate duce la
răsturnarea bolnavului din fotoliul rulant prin aplecarea
excesivă înainte.
Camera de zi
 renunţarea la o piesă de mobilier şi înlocuirea ei cu o scară fixă
pentru efectuarea exerciţiilor în programul kinetoterapeutic
 spătarul din faţa oricărei piese de mobilier va permite o zonă de
manevrare a fotoliului rulant de 1,50 m x 1,50 m şi un spaţiu de 90
cm între piesele de mobilier.
 înălţimea dulapurilor pentru o persoană în fotoliul rulant, pentru ca
aceasta să-l poată folosi în deplină siguranţă, este între 40 şi 120
cm, iar adâncimea va fi de maxim 50 cm, pentru ca accesul la
lucrurile personale să fie mai uşor.
 uşile dulapurilor să fie glisante sau pliabile, astfel bolnavul nu va
mai fi nevoit să facă manevre suplimentare într-un spaţiu de cele
mai multe ori redus.
Fig. 14 Spaţiu de manevră necesar întoarcerii
fotoliului rulant la 360 grade
Camera de zi
 Ferestrele camerelor trebuie adaptate şi ele la nevoile
unei persoane cu disabilităţi, astfel acestea se vor situa
la o înălţime de 90 – 100 cm şi este recomandat să se
deschidă în sistem glisant având mânerul de
deschidere/închidere la baza acesteia.
 Uşile de la camera de zi şi dormitor vor respecta
lăţimea de minim 80 cm şi se vor deschide
întotdeauna spre interior pentru că spaţiul de
manevră este mai mare în comparaţie cu holul
unde manevrabilitatea fotoliului rulant este redusă
permiţând uneori doar deplasarea înainte şi înapoi
fără posibilitatea întoarcerii fotoliului rulant.
Camera de zi
 bolnavii prezintă de multe ori şi deficite la nivelul membrelor
superioare, de aceea în cazul pacienţilor cu dificultăţi de
prehensiune mânerul de la uşă va fi îngroşat cu diverse materiale
plastice sau textile pentru a face mai uşoară prehensiunea ( vezi fig
nr. 12-13 )
 masa de lucru sau biroul din camera de zi, în cazul în care este
folosit de un utilizator de fotoliu rulant trebuie să fie fără
chingi, sertare suplimentare, permiţând astfel accesul fotoliului
rulant.
 înălţimea suprafeţei de lucru va fi reglabilă în funcţie de înălţimea
bolnavului, astfel încât acesta să adopte o poziţie corectă şi comodă
pentru desfăşurarea activităţilor la birou.
 adaptări pentru obiectele de birotică, de la adaptare pixului sau
creionului, până la adaptarea tastaturii şi a calculatorului care
poate fi manevrat prin comandă vocală în cazul persoanelor ce nu-
şi pot folosi membrele superioare.
Fig.15 Birou pentru persoanele aflate în fotoliul rulant
Fig.16-17 Adaptări ale obiectelor de scris
Fig.18-19 Orteze pentru scris şi dactilografiat
Dormitorul
 amenajarea dormitorului este asemănătoare cu cea
a camerei de zi, particularitatea adaptării fiind la
nivelul patului.
 patul trebuie să aibă o înălţime de 50 – 55 cm sau
după caz înălţimea corespunzătoare fotoliului rulant pe
care îl utilizează bolnavul.
 de cele mai multe ori paturile obişnuite nu respectă
această înălţime fapt ce impune înălţarea acestuia
până la nivelul optim facilitând astfel transportul
bolnavului din fotoliul rulant în pat şi invers.
Dormitorul
 Dacă în dormitor se află un pat dublu pe mijloc,
acesta trebuie să aibă un spaţiu pe ambele părţi
de minim 90 cm pentru a permite accesul fotoliului
rulant sau al persoanei care foloseşte un mijloc
ajutător de mers.
 Necesitatea creării de spaţiu pentru manevrarea
fotoliului rulant impune poziţionarea patului lângă
perete cu condiţia ca lângă acesta să rămână un
spaţiu de minim 150 cm x 150 cm.
Dormitorul
 Patul reglabil pe porţiuni, asemănător patului de
spital , este soluţia ideală pentru aceşti bolnavi.
 acesta se poate regla pe porţiuni prin ridicarea
trunchiului sau a membrelor inferioare la 90˚, el fiind
deosebit de util prin faptul că ne oferă multiple
posibilităţi de posturare a pacientului
Fig. 20 Trapez adaptat la pat
Baia
 Uşa de acces în baie va avea o lăţime de minim 80
cm şi se va deschide spre interior pentru a se
obtura spaţiul de manevră al fotoliului rulant din
interiorul acesteia.
 Toate obiectele sanitare, mobilierul sau alte
accesorii vor fi dispuse pe lateral, în afara spaţiului
necesar manevrării fotoliului rulant de 150 x 150
cm.
Fig.21 Exemplu de aşezare a obiectelor sanitare în
baie
Baia
 WC-ul va fi prevăzut cu bare de sprijin pentru
facilitarea aşezării şi ridicării, dar mai mult decât
atât, el va trebui înălţat cu ajutorul unui capac
special până la înălţimea de 50 cm (nivel la care se
află şi şezutul fotoliului rulant) pentru a se uşura
transferul din fotoliu pe WC.
 Persoanele cu forţa scăzută la nivelul membrelor
superioare vor utiliza o placă de transfer pentru ca
acţiunea să fie mai sigură şi mai uşoară.
Fig.22-23 Capac pentru adaptarea wc-ului
Fig.24 Placă de transfer Fig.25 Wc adaptat
Fig.26 Lavoar adaptat

 Lavoarul va fi situat la
o înălţime de 80-90
cm cu sifonul cât mai
aproape de perete
pentru a permite
bolnavului să intre cu
membrele inferioare
sub acesta.
Baia
 Cada de baie va respecta înălţimea de 50 cm
pentru facilitarea transferului, transfer care se
poate executa independent sau cel mai frecvent cu
ajutorul unei plăci de transfer aşezată pe cadă.
 Transferul va fi uşurat şi prin montarea de bare de
jur-împrejurul căzii.
 Dacă transferul nu poate fi realizat în aceste două
moduri atunci se poate folosi un lift de transfer.
Fig. 27 Suport pentru a sta în cadă
Fig.28 Lift pentru transferul în cadă aşezat
Baia
 În cazul în care folosirea căzii existente este imposibilă se recomandă
renunţarea la aceasta şi instalarea unui duş de minim 90x90 cm, fără cuvă
(apa putându-se scurge direct în sifonul din pardoseală).
 În interiorul duşului se poate monta un scaun de plastic. Şi duşul va fi
prevăzut cu bare laterale de sprijin cu înălţimea de 60-70 cm pentru copii
şi utilizatori de fotoliu rulant şi 90-100 cm pentru persoanele ce utilizează
alte mijloace de mers.
 Înălţimea duşului va fi reglabilă, iar pentru persoanele aflate în
fotoliul rulant aceasta va fi de 140 cm.
 Atât robineții duşului cât şi ceilalţi robineți din baie vor fi poziţionaţi la o
înălţime de 90-100 cm. Sistemul de deschidere al robineţilor va fi de
tip pârghie pentru a uşura manevrarea acestora de către persoanele
ce prezintă probleme de prehensiune, sau dacă bolnavul îşi permite se
poate utiliza un robinet cu senzori.
Fig. 29-30 Duşuri adaptate
Bucătăria
 Indiferent de forma bucătăriei mobilierul va fi aşezat
lângă pereţii laterali centrul încăperii rămânând liber
fără nici un fel de obstacol care să limiteze sau să
îngreuneze deplasarea pacientului.
 Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori o
persoană cu disabilităţi locuieşte împreună cu familia,
adaptarea bucătăriei va fi făcută în aşa fel încât să
păstreze funcţionalitatea acestei dar în acelaşi timp să
corespundă şi cerinţelor bolnavului.
Bucătăria
 Mobilierul din bucătărie va avea o lăţime de maxim 50
cm iar blatul mobilei (suprafaţa de lucru) va avea
înălţimea de 80 cm.
 Chiuveta va avea şi ea înălţimea de 80 cm iar masca
acesteia va fi eliminată pentru a permite bolnavului să
intre cu membrele inferioare sub aceasta astfel
facilitându-se activitatea acestuia.
 Aragazul folosit în bucătărie va fi unul cu aprindere
electrică, iar cuptorul va fi de asemenea electric
pentru a se evita acumulările de gaze şi riscurile de
explozie.
Bucătăria
 Tacâmurile vor avea mânerele îngroşate cu
materiale textile sau plastice sau vor fi prevăzute
cu tot felul de sisteme de prindere în cazul
persoanelor cu dificultăţi de prehensiune,
persoanelor care au o mobilitate scăzută în
articulaţia pumnului şi cotului, înclinarea radială şi
coordonarea fiind dificilă, lingura şi furculiţa se va
îndoi spre zona radială a mâinii, uşurând în acest
fel utilizarea lor
Fig.31 Tacâmuri adaptate
Bucătăria
 Cănile sunt cele mai folosite de către bolnavi, iar
acestea vor avea mânere mai mari şi mai groase.
 În cazul în care se preferă totuşi un pahar acesta
poate avea un suport tip picior dar mai gros.
 Atât paharele cât şi cănile vor fi din material
plastic, material ce rezistă în timpul căderii evitând
astfel accidentarea bolnavilor.
Fig. 32 Pahar adaptat Fig. 33 Cană adaptată
Fig.34 Farfurie adaptată

 Farfuriile vor fi adânci,

fixate pe anumiţi suporţi,
ele pot fi mai înalte de
partea opusă mâinii
folosite de către bolnav
pentru a preîntâmpina
căderea mâncării din
aceasta.