Inflatia este procesul de crestere semnificativa si persistenta a nivelului preturilor.

În
perioadele în care se manifesta fenomenele inflationiste, influenta preturilor care cresc este mai
mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preturilor va creste.
De asemenea, inflatia mai poate fi definita prin scaderea puterii de cumparare a unei
unitati monetare.

Masurarea inflatiei. Inflatia poate fi masurata prin intermediul mai multor indicatori.
Cei mai importanti dintre acestia sunt:
a) indicele preturilor bunurilor de consum (IPC);
b) indicele preturilor de productie (IPP);
c) indicele general al preturilor (IGP);
d) deflatorul PIB.

Indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) masoara evolutia preturilor unui cos de
produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodarie reprezentativa. Componentele
acestui cos si ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de catre Institutul National
de Statistica pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodariilor din România.
Indicele preturilor de productie (IPP) masoara evolutia preturilor în stadiile anterioare
consumului final, respectiv preturile materiior prime, al semifabricatelor si ale produselor finite
înainte a fi livrate pe piata.
Indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) masoara evolutia preturilor unui cos de
produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodarie reprezentativa. Componentele
acestui cos si ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de catre Institutul National
de
Indicele general al preturilor (IGP) masoara evolutia tuturor preturilor din economie,
respectiv atât a preturilor bunurilor consumate de catre gospodarii cât si a preturilor bunurilor
care intra în procesele de productie. Acesta reprezinta cel mai general mod de masurare al
inflatiei.
Deflatorul PIB arata evolutia nivelului mediu al preturilor tuturor bunurilor si serviciilor
incluse în PIB, si se calculeaza astfel:
PIB nominal
Deflatorul PIB = * 100
PIB rea𝑙
 Diferenta dintre IGP si deflatorul PIB provine din structura diferita a bunurilor si
serviciilor care sunt incluse în fiecare dintre acestia. Daca deflatorul PIB se calculeaza pe baza
bunurilor si serviciilor produse în interiorul tarii, indicele general al preturilor se calculeaza
tinând cont si de produsele importate.
Cele mai generale masuri pentru inflatie sunt indicele general al preturilor si deflatorul
PIB.
Cauzele inflatiei
a) Inflatia prin salarii si prin costuri
În toate tarile lumii, sindicatele urmaresc interesele membrilor sai, respectiv cresterea puterii de
cumparare. Aceasta se realizeaza în primul rând prin cresterea nivelului salariilor. Orice crestere a
salariilor conduce la cresterea costurilor de productie, si de aici, la cresterea preturilor, deci la inflatie.

De asemenea, cresterea costurilor de productie datorata cresterii preturilor materiilor

prime, a materialelor sau energiei va determina cresterea preturilor bunurilor si serviciilor finale,
contribuind la cresterea inflatiei.
b) Inflatia prin cerere
Cresterea cererii de bunuri si servicii mai rapida decât cresterea ofertei va determina
cresterea preturilor. În figurile 6.1 si 6.2 sunt reprezentate grafic doua mecanisme de crestere a
preturilor datorate cresterii cererii de bunuri si servicii.
c) politica monetara
Cresterea masei monetare (a ofertei de moneda) poate constitui o noua sursa de crestere a
preturilor. Daca oferta de bunuri si servicii nu se adapteaza suficient de repede la variatia ofertei
de bani, atunci restabilirea echilibrului se va face prin intermediul preturilor, respectiv va creste
nivelul acestora.

Politici antiinflationiste.
În cazul inflatiei prin costuri una dintre masurile posibile este controlul preturilor.
Acesata masura poate fi implementata doar pe termen scurt. Pe termen lung va conduce însa la
un dezechilibru dintre cerere si oferta (cerere mai mare decât oferta), si în continuare la
dezechilbre structurale majore, cum ar fi cresterea somajului si o presiune crescânda asupra
cursului de schimb sau preturilor. În concluzie, acesata este o masura putin recomandata, mai
ales în cadrul unei economii de piata. Pe termen scurt poate aduce anumite avantaje, însa pe
termen lung sunt mai multe dezavantaje.
În cazul inflatiei prin salarii, contra-masura recomandata este controlul salariilor.
Aceasta se poate efectua prin intermediul curbelor de sacrificiu sau memorandumurilor cu
sindicatele prin care sa se accepte fie reducerea salariilor fie reducerea timpului de lucru
concomitent cu reducerea corespunzatoare a salariului.
 Reducerea cererii agregate este o alta masura antiinflationista ce poate fi aplicata mai
ales în cazul unei inflatii provocate de socuri ale cererii. Acesata reducere a cererii agregate
poate fi determinata direct fie prin reducerea cheltuielilor publice, fie prin cresterea nivelului
taxelor si impozitelor, sau indirect prin cresterea ratei dobânzii, iar de aici reducerea cererii
pentru investitii si implicit scaderea presiunii inflationiste.
O alta modalitate de influentare a inflatiei este prin intermediul politicii de venituri.
Aceasta presupune sa se actioneze asupra veniturilor si profituror asteptate, si nu asupra
somajului.
Politica monetara poate influenta la rândul ei evolutia inflatiei. O politica monetara
restrictiva va conduce la cresterea ratelor dobânzilor si de aici la scaderea cererii. Scaderea
cererii va determina scaderea presiunii inflationiste si de aici reducerea cresterii preturilor.
Definirea indicatorilor statistici ai somajului. Din punct de vedere statistic, indicatorii
prin care se apreciaza somajul sunt de doua feluri:
- indicatori absoluti;
- indicatori relativi.
Indicatorii absoluti sau indicatorii de nivel se refera la numarul efectiv de someri. Ei se
exprima în “persoane” (“mii persoane”) si se determina pentru anumite perioade de referinta:
lunar, trimestrial sau anual. Numarul somerilor se evidentiaza si în corelatie cu anumite variabile
demografice, ca: vârsta, sex, stare civila.
O caracteristica aparte urmarita în ceea ce priveste analiza somajului este durata
acestuia. Din acest punct de vedere, se identifica un somaj de scurta durata (sub un an) si un
somaj de lunga durata (pe o perioada mai mare de un an).
Somerii înregistrati sunt persoanele care au declarat ca în perioada de referinta erau
înscrise la Oficiile fortei de munca si somaj, indiferent daca primeau sau nu alocatie de sprijin,
ajutor de somaj, sau alte forme de protectie sociala.
Somerii în sens B.I.M.(conform definitiei Biroului International al Muncii) sunt
persoanele de 15 ani si peste care în decursul perioadei de referinta îndeplinesc simultan
urmatoarele conditii:
- nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate în scopul obtinerii unor venituri;
- sunt în cautarea unui loc de munca,
- sunt disponibile sa înceapa lucrul în urmatoarele 15 zile, daca s-ar gasi imediat un loc
de munca;
Indicatorul relativ prin care se apreciaza intensitatea somajului este unul din cei mai
importanti indicatori macroeconomici: rata somajului. Aceasta se determina prin raportarea
numarului total de someri la populatia activa si se exprima în procente.
 Ca relatie generala de calcul, rata somajului se determina prin raportarea unui indicator
absolut care exprima somajul (numarul de someri - S) si un alt indicator care masoara populatia
de referinta, cel mai adesea populatia activa (Pa):
Ș
RȘ = 𝑷𝒂 * 100

Orice masuri de politica sociala îndreptate spre cresterea acestei probabilitati, au drept
scop diminuarea somajului structural. Exemple de asemenea politici sunt cele de subventionare a
instruirii somerilor, de îmbunatatire a informatiilor despre conditiile locurilor de munca si de
reducere a costurilor migrarii interne.
O reactie adecvata a guvernului la somajul ciclic este sa impuna politici economice de
crestere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale, reducând taxele si impozitele si
crescând rata de crestere a ofertei de bani. Alte masuri de politica economica se refera la
elaborarea unor programe concrete concentrate asupra somajului, incluzând credite temporare
pentru dezvoltarea unor programe antisomaj de catre firme private sau sectorul public.
Rata naturala a somajului corespunde functionarii normale a pietei muncii si este
asociata cu ocuparea totala a fortei de munca. Somajul poate fi considerat excesiv, în orice tara,
daca depaseste nivelul sau natural.
Un model trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
a) consistenta logica: relatiile dintre elementele modelului trebuie sa surprinda aspectele
esentiale, fiind logice si determinante în explicarea comportamentului sistemului real.
b) validitate: va indica modul în care modelul surprinde realitatea. Un model care nu
surprinde realitatea în mod corespunzator nu poate fi folosit în analize.
c) simplitate: în cazul în care trebuie sa se decida între doua modele care descriu
realitatea în mod asemanator, criteriul dupa care se va alege unul dintre modele pentru analize
este simplitatea acestuia.
Un grafic trebuie sa contina urmatoarele elemente:
a) titlul graficului
b) axele gradate
c) unitatile de masura
d) reprezentarea efectiva a datelor
e) sursa de date
f) legenda graficului
PIB la preturile pietei: PIBp = C + I + G
PIB la costul factorilor: PIBcf = C + I + G – Te + Sv6
 PIB nominal reprezinta valoarea outputului total din economie, exprimat în preturile
perioadei curente, respectiv ale perioadei în care a fost produs.
PIB real reprezinta valoarea productiei totale produsa într-o perioada exprimata însa în
preturile unui anumit an de baza (de referinta). Cu alte cuvinte PIB, real va masura modificarile
productiei fizice din economie între doua perioade diferite prin evaluarea productiei din cele
doua perioade în aceleasi preturi
O relatie dintre cresterea economica reala si modificarile ratei somajului este data de
legea Okun.
Aceasta afirma faptul ca rata somajului scade cu 0,5% pentru fiecare procent de crestere a
PIB peste o rata a trendului de 2,25%.
∆u = -0,5 (y – 2,25)
Din comparatiile efectuate între modificarile PIB, somaj si rata inflatiei s-a constatat ca în
general reducerea ratei somajului conduce la cresterea ratei inflatiei. Aceasta relatie dintre
somaj si inflatie este evidentiata de curba Phillips.
Cantitatea agregata de bunuri si servicii produse într-o anumita perioada se evalueaza
prin PIB real, iar preturile medii ale tuturor acestor produse (mai exact evolutia acestora) sunt
date de deflatorul PIB.
Cererea agregata de bunuri si servicii a economiei nationale reprezinta cantitatea
bunurilor si serviciilor solicitate de gospodarii, firme (pentru investitii), autoritate publica si
sectorul extern. Astfel, cererea agregata depinde de deciziile gospodariilor, firmelor, puterii
publice si a restului lumii.
Ratiunile comertului
Tarile lumii efectueaza schimburi de bunuri din mai multe cauze:
 Datorita conditiile climatice unele bunuri nu sunt disponibile peste tot în lume;
multe dintre bunurile agricole sunt în aceasta situatie;
 Resursele naturale nu sunt distribuite în mod egal în lume. De exemplu unele tari
nu detin rezerve de petrol sau carbune, în timp ce pentru alte tari aceste resurse
sunt în exces;
 Tehnologiile si aptitudinile nu sunt, de asemenea, distribuite în mod uniform.
Unele tari au unnivel tehnologic mai ridicat iar altele mai scazut si de aici tendinta
de a produce bunuri diferite;
 Deoarece factorii de productie si resursele naturale tind sa fie imobile, este mai
convenabila specializarea în productia bunurilor ce utilizeaza factori pentru care
exista un avantaj în fabricatie si exportul bunurilor astfel obtinute în schimbul
unor produse care nu pot fi fabricate în conditii eficiente. Specializarea si
schimbul cresc nivelul productiei în întreaga lume si asigura posibilitatea atingerii
unui nivel de trai mai ridicat.
 Principiul avantajului comparativ. Legea costurilor comparative demonstreaza ca
tarile pot câstiga din specializare, iar schimbul bunurilor arata diferentele de cost relativ în
producerea acelor bunuri.
Principiul avantajului absolut. Daca una dintre tari este mai eficienta în productia
ambelor bunuri, atunci aceasta are un avantaj absolut
Balanta de Plati este un instrument care înregistreaza tranzactiile rezidentilor unei tari cu
restul lumii.
Ca orice balanta contabila, balanta de plati ca întreg trebuie sa fie în echilibru. Pentru
explicarea rezultatelor este importanta analiza performantelor sectiunilor componente. Exista
doua mari conturi ale balantei de plati: contul curent si contul de capital, însotite de un al treilea,
de dimensiune mai mica, contul acordurilor oficiale (sectorul oficial).
În Contul curent se evidentiaza comertul cu bunuri si servicii precum si plati sub forma
de transferuri.
Deci, contul curent înregistreaza platile pentru importul bunurilor si serviciilor,
câstigurile (încasarile) din exportul bunurilor si serviciilor, dobânzile nete platite strainatatii si
transferurile nete (cum ar fi ajutoarele externe).
Soldul Contului curent se calculeaza ca diferenta dintre valoarea exporturilor si
valoarea importurilor, la care se aduna dobânzile nete si transferurile nete.
Astfel, „balanta vizibila” sau balanta comerciala cuprinde importul si exportul bunurilor
în timp ce balanta invizibila înregistreaza serviciile comerciale si transferurile (legate de
transporturi maritime, aviatice, asigurari, banci, turism, dobânzi si profituri, transferuri publice,
transferuri private).
Contul curent este în surplus daca exporturile depasesc importurile plus transferul net
catre strainatate.
Contul de capital înregistreaza achizitiile si vânzarile de active financiare ca actiuni,
certificate de depozit si obligatiuni, pamânt.
Surplusul contului de capital, care se mai numeste flux net de capital catre interior,
apare atunci când încasarile din vânzarea activelor speculative, pamântului, depozitelor bancare
si altor active depasesc platile pentru achizitionarea de active straine.
Contul acordurilor oficiale înregistreaza modificarea rezervelor oficiale ale tarii.
Rezervele oficiale sunt constituite din activele financiare straine detinute de stat si administrate
de Banca Centrala. O crestere a rezervelor oficiale conduce la o balanta negativa a acordurilor
curente.
Corectarea balantei de plati se poate realiza prin politici specifice, cum ar fi:
 devalorizarea monedei nationale, pentru a face exporturile mai ieftine si importurile mai
scumpe;
  controlul importurilor care se poate face la desfacerea cu amanuntul;
 politici de reducere a cheltuielilor (consumului). Prin acestea se reduce nivelul cererii
interne pentru toate bunurile, inclusiv pentru cele importate. Aceasta are însa un cost înalt
în raport cu productia interna si cu utilizarea fortei de munca;
 politici de substituire a cheltuielilor – prin care sa se modifice cheltuielile prin deplasarea
acestora de la achizitionarea bunurilor importate catre cele produse în interior. Un
exemplu în acest sens este cresterea preturilor bunurilor importate relativ la cele interne
prin impunerea taxelor vamale;
 subventii sau ajutoare pentru exportatori;
 cresterea ratelor dobânzilor interne pentru a atrage fluxuri de capital.
Fluctuatiile ciclice si trendul economic
O economie nationala care se conduce în principal dupa regulile economiei de piata se
caracterizeaza printr-o dinamica de tip oscilant a activitatii economice, cu abateri mai mari sau
mai mici de la trendul general. Aceasta dinamica specifica este cunoscuta în literatura de
specialitate sub denumirea de fluctuatie ciclica, fluctuatie a afacerilor, sau cicluri ale
afacerilor.
Ciclurile afacerilor reprezinta un tip de fluctuatii a activitatii economice agregate a unei
tari, în care agentii economici sunt organizati preponderent în întreprinderi de afaceri. Un ciclu al
afacerilor consta în cresterea simultana a nivelului majoritatii activitatilor economice, urmata de
o scadere a acestor niveluri, dupa care urmeaza faza de expansiune a ciclului urmator. De regula,
ciclurile se definesc ca fluctuatii în jurul unei marimi, care este o medie a cresterii economice
într-o perioada; ele sunt recurente dar nu periodice, durata lor variind de la un an la 10-12 ani.
Masurarea fluctuatiilor ciclice presupune utilizarea unui sistem de indicatori, dintre
care cei mai importanti folositi în practica economica sunt: produsul national brut în preturi
curente si în preturi constante, volumul vânzarilor cu amanuntul si cu ridicata, nivelul debitelor
bancare, indicele volumului fizic al productiei industriale, nivelul somajului, numarul locurilor
de munca în ramurile neagricole, timpul lucrat în ramurile neagricole, venitul personal, preturile
etc. Pe baza seriilor de date ale indicatorilor stabiliti, precum si a unora derivati din acestia, se
descrie dinamica sistemului economic analizat si se pun în evidenta, printr-o prelucrare adecvata,
fluctuatiile ciclice.
Influentarea evolutiei ciclurilor economice
O parte a economistilor, în special cei de factura keynesiana, militeaza pentru o
strategie activa, care presupune interventia statului pentru stabilizare macroeconomica.
Astfel, o strategie activa presupune modificari deliberate ale politicii fiscale si monetare
pentru a stimula cererea în perioadele de recesiune si utilizarea de masuri restrictive în
perioadele de expansiune pentru a se „calma” un trend prea rapid al evolutiei economice
precum si pentru minimizarea instabilitatii economiei.
Pe de alta parte, economistii monetaristi militeaza pentru strategii pasive de
interventie, respectiv mentinerea unei rate de crestere constanta a masei monetare si un
buget echilibrat anual, independent de evolutia economiei. În viziunea acestor economisti
piata libera este în masura sa se regleze prin forte proprii, o perioada de recesiune îndelungata
nefiind posibila tocmai datorita mecanismului autocorector al pietei.
Ambele curente accepta faptul ca erorile de politica economica accentueaza
instabilitatea economiei.