Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de leziunile meniscale

ale articulatiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip
de leziune (entorse, luxații, fracturi).
Leziunile meniscului compromit vascularizația acestuia, ceea ce explică de ce tratamentul
conservator are puține șanse de reușită, indicația terapeutică reamintind cea chirurgicală.
Leziunile de menisc sunt formațiuni fibrocartilaginoase, vascularizate doar periferic în
zona fibroasă. Meniscurile au rol de a creea o congruență perfectă între condilii femurali și
platoul tibial, de a creea o mai bună repartiție a presiunilor intraarticulare, de a permite o mai
bună alunecare a capetelor osoase articulare.
Ruptura de menisc se poate prezenta ca:
 ruptură longitudinală (complexă) caracteristică mai ales meniscului intern;
 rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,
 ruptură oblică
 combinată cu dezinserția fie a coarnelor fie periferică.

Meniscurile sunt bine ancorate (în special cel intern) la structurile din jur: la femur , la
tibie, la rotulă, ligamente încrucișate, capsule, ligamentul lateral și intern. Meniscul intern este
cel mai expus traumatizării (80% din leziunile meniscale), datorită fixității lui a structurilor din
jur (mai ales la ligamentul lateral intern) ca și presiunilor mai mari ce se exercită asupra lui prin
condilul femural intern, prin care trece proiecția centrului de greutate a corpului.
Există trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:
 flexie urmată de o extensie puternică asociată cu o rotație a genunchiului în timp ce tibia
este fixată, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea piciorului la sol prin
crampoanele ghetelor este o cauză frecventă (56 % din rupturile de menisc sunt întâlnite la
fotbaliști).
 asocierea concomitentă a unei flexii cu rotație externă și vag forțat, ceea ce deschide
interlinia internă articulară și va încarcera meniscul, care va fi strivit la extensia următoare.
În cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de platou sau cu
rupturi de ligamente, încrucișate sau laterale.
Genunchiul, prin pozitia sa de articulație intermediară a membrului inferior are un dublu rol:
 asigurarea statică în momentul de sprijin;
 asigurarea elevatiei piciorului în momentul balansului pentru orientarea piciorului
in functie de denivelările de teren.
 Genunchiul joacă un rol important în foarte multe momente și activităti uzuale și
profesionale.
Factorii vulneranți care pot acționa asupra genunchiului sunt:
a) factori mecanici;
b) factori fizici;
c) factori biologici;
d) factori chimici.