Sunteți pe pagina 1din 5

Roamntismul in muzică

În mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna un autor, o operă, aparţinând
epocii romantice, o atitudine creatoare dominată de afectiv, opusă obiectivismului clasic, sau un stil opus
echilibrării, simetriei şi clarităţii clasice. Dezamăgit de realitate, artistul romantic îşi căuta alinarea
contemplând şi idealizând trecutul. Şi artistul Renaşterii şi-a întors privirea spre trecut, dar spre modelul
culturii antice, care a dominat şi secolul clasicismului. El reînvia cultura antică păgână pentru a lupta
împotriva bisericii şi a aşeza omul în centrul preocupărilor.
Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit un refugiu în trecutul
medieval, exaltând virtuţile cavalereşti. De aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a lui Tristan şi
Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria Evului Mediu se
împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul operei Tannhäuser de Wagner, unde faptele istorice se
împletesc cu mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată de fantastic, artistul romantic îşi dă
frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile nordice, miturile eline, legendele populare cu universul lor de
ficţiune, au furnizat numeroase teme romanticilor.
Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei singuratic, neîntinat de mâna
omului. De fapt, era o atitudine de protest împotriva oraşului şi a burgheziei dominatoare. Romanticii
idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de izvorul sănătos al vieţii. Uneori văd în
natură personificarea divinităţii, alteori consideră că este locul unde sălăşluiesc fiinţe supranaturale
malefice (Loreley, Undine).
Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală. Sentimentul naturii este pentru
romantici un spaţiu de puritate şi un loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre natură, spre viaţa
omului simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul este considerat ca un vestigiu al
trecutului şi ca o experienţă artistică mai apropiată de natură. Valorificarea folclorului aduce o sevă nouă
în creaţia muzicală, constituind un important element de regenerare a culturii muzicale şi de accentuare a
particularităţilor naţionale ale popoarelor.

Nașterea operei
Romantismul a luat naștere în Anglia, de unde s-a extins în Germania și Franța, apoi în întreaga
Europa. Acest curent cultural s-a manifestat și în muzica, s-a ridicat împotriva rigorilor, a dogmatismului
estetic, a rațiunii reci și a ordinii, propunându-și să iasă din conventional și abstract. Romantismul a
susținut manifestarea fanteziei și exprimarea sentimentelor, a originalității, spontaneității și sincerității
emoționale, promovarea libertății de expresie.

Caracteristici ale muzicii romantice


Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic
al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată
proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia foarte variată şi
contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii
simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări libere de tipul recitativului sau
arioso-ului operei. Numeroase cromatisme şi modulaţii, ca şi formule melodice necantabile de factură
instrumentală, îmbogăţesc mult exprimarea muzicală, alături de dese ţesături modale descoperite în
folclor, în cântecul vechi sau în cel exotic.
Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni
tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare,
modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul
organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare
tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la
anihilarea tonalităţii.
Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea
elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare,
permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot,
necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor
orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme,
dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.

Forme muzicale ale muzicii romantice instrumentale


 Balada
 Rapsodia - Fantezie instrumentală, bazată predilect pe melodii populare.
 Liedul - Gen muzical vocal construit pe un text liric sau un poem literar, acompaniat de pian.
 Impromptu - Fantezie liber compusă, pentru pian.
 Elegie
 Nocturna - Gen muzical instrumental foarte popular în perioada romantică.
 Baracola - Vechi cântec venetian al gondolierilor.
 Balet
 Uvertura - Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporţii sau care constituie
o lucrare independentă. Piesă instrumentală constituind partea introductivă a suitelor preclasice.
 Simfonie - Forma cea mai importanta a compozitiilor orchestrale; deobicei compusa din 4 parti:
prima in forma de sonata, ultima in forma de rondo, variatiune sau sonata; intre ele, o parte lenta
(adagio, andante) şi o alta vivace (menuet, scherzo).
 Suita - Succesiune de piese muzicale in acelasi ton, dar cu tacturi diferite.

Compozitori
Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:

 Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina


 Johannes Brahms (1833-1897) - Concertul pentru pian în Re minor
 Frédéric Chopin (1810-1849) - Nocturna nr 13 op 48
 Hector Berlioz (1803-1869) - Simfonia fantastic
 Carl Maria von Weber (1786-1826)
 Franz Liszt (1811-1886)
 Richard Wagner (1813-1883) - Inelul Nibelungilor
 Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) - Lacul lebedelor, Spargatorul de nuci
 Franz Schubert (1797-1828) - Simfonia Nr.8 – Neterminata
 Giuseppe Verdi (1813-1901) – Aida
 Johann Strauss (fiul) (1825-1899) - Sange vienez; Vin, femei si cantec

Romantismul în arte plastice


Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul sunt
pur și simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă
obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt
legate, deci, prin idealizarea realității.
Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la
pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-și fiii, de exemplu, prezintă
o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de
lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată.
Deși Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la Academie.
Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul
său Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul romantic într-o operă care este compusă
dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul Libertății
(reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluționar
din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența burgheză asupra
romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.

Romantismul în literatură
Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apariția clasicismului și
interacționând cu acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a apărut și în literatura engleză,iar în anii 1820
în literatura franceză și rusă.
Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema centrală
a romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-
plan. La romantici, personajele aparțin tuturor categoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci
individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea originalității și a sensibilității.
Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria, folclorul autohton, condiția omului de geniu,
moartea, singurătatea, revolta împotriva condiției umane.
Romanticii resping convenții în opera literară impuse de clasiciști, cum ar fi regula celor trei
unități: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia umană, alegerea personajelor din înalta pătură a
societății. Romanticii sunt pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează personaje și
situații excepționale.
Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna, stelele, floarea,
noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în vis, în fantezie sau în reverie, este evident
interesul pentru mituri, simboluri. Fundalul istoric este dat de dezamăgirea izvorâtă din Revoluția
franceză, apoi războaiele napoleniene.

Caracteristicile generale ale literaturii romantice:


 prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
 exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
 libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
 întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
 îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
 exprimarea specificului național în literatură
Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism

http://muzicaclasica.weebly.com/romantismul-muzical.html