Interpretarea poate să fie făcută în primul rând de către statele părţi la tratat, dar poate fi

făcută şi de un organ internaţional special desemnat, cum ar fi Curtea Internaţională de

Justiţie prin avizele sale consultative, de către instanţele judiciare sau organele arbitrale în
procesul de soluţionare a unor litigii ori diferende sau de către orice altă persoană cu o
pregătire adecvată, în cadrul interpretării doctrinare. Interpretarea făcută de către statele-părţi
este cea mai importantă şi poartă denumirea de interpretare autentică.
Regulile de interpretare a tratatelor internaţionale potrivit Convenţiei de la Viena:
a) Regula bunei credinţe constă în aceea că interpretarea trebuie să aibă în vedere ceea ce
părţile au avut de gând să spună în realitate şi pornindu-se de la elementele intrinseci ale
tratatului şi aplicând metodele de interpretare atunci când textele nu au un înţeles clar
cuvintele folosite vor fi interpretate în sens uzual.
b) Regula de interpretare prin context potrivit căreia să fi avut în vedere fraza în care
figurează termenul respectiv, alineatul în care se găseşte termenul în cauză, o anumită parte a
textului tratatului sau chiar textul tratatului în întregul său.
c) Regula sensului obişnuit al termenilor tratatului presupune ca la interpretare trebuie
reţinută semnificaţia uzuală a cuvintelor afară de cazurile când acestea sunt utilizate într-un
sens special.
d) Regula interpretării în lumina obiectului şi scopului său. Aceasta presupune raportarea
interpretării la sensurile şi scopurile pe care părţile le-au avut în vedere la încheierea tratatului
în cauză.
e) Regula sensului clar care înseamnă că nu trebuie interpretate dispoziţiile unui tratat care au
sens clar.
f) Regula efectului util. Ea cere ca interpretarea oricărui termen sau a oricărei dispoziţii a
tratatului să se facă astfel încât să producă un efect util asupra aplicării tratatului, dar nu să-l
facă nul.
g) Regula neadmiterii termenilor tratatului în sens absurd.
Daca un tratat a fost autentificat în două sau mai multe limbi, textul are aceeași valoare în
fiecare dintre aceste limbi, în afară de cazul în care părțile au convenit să acorde prioritate
unuia dintre texte, în caz de divergență. În situația în care din comparația textelor autentice
rezultă o deosebire de sens al termenilor se va adopta sensul care corespunde în cea mai mare
măsură obiectului și scopului tratatului.
Interpretarea tratatelor internaționale are ca principal obiectiv asigurarea unei cât mai juste
aplicări a prevederilor acestora, considerându-se că operaţiunea interpretării trebuie să vizeze
elucidarea sensului textului tratatelor.
Rolul interpretării nu este de a revizui tratatele şi nici de a citi ce nu este cuprins în textele
lor, ci de a clarifica sensul textului elaborat şi adoptat prin voinţa părţilor.
Obiectul tratatului internaţional reprezintă însăşi raţiunea de încheiere a acestuia şi este
reprezentat de drepturile şi obligaţiile pe care şi le asumă părţile. Obiectul tratatului trebuie,
pentru a putea să fie valabil şi eficient, să fie angajat pe anumite coordonate.
Obiectul tratatului trebuie să fie real, posibil şi licit. Obiectul tratatului nu este real atunci
când legătura juridică pe care ar trebui să o exprime tratatul este lipsită de calitate şi nu obligă
juridic, decât în aparenţă. Asemenea tratate sunt considerate nule ori inexistente.
Scopul tratatului internaţional constă în rezultatul urmărit de autorii acestuia.
Dacă scopul urmărit este contrar atât ordinii internaţionale, prin care înţelegem ordinea dată
de principiile normelor imperative, precum şi contrar scopului avut în vedere de părţile la
tratat, nu ne aflăm în faţa unui tratat cu scop ilicit şi nici nu ne găsim în prezenţa unui tratat
lovit de nulitate.
Scopul tratatului încheiat este cel urmărit de părţile la tratat, deoarece acest scop a
determinat manifestarea acordului de voinţă. Nu are relevanţă scopul urmărit de participanţii

1
la elaborarea tratatului atâta timp cât părţile la tratat îl interpretează şi acţionează într-o
manieră licită, posibilă şi în conformitate cu normele imperative.
Interpretarea tratatelor internaţionale a fost definită drept o operaţiune de stabilire a sensului
şi conţinutului unei reguli de drept, a unui tratat, a unei declaraţii; interpretarea este totodată
acea activitate în care se fixează înţelesul unei norme în vederea aplicării ei, chiar dacă
operaţiunea respectivă nu vizează un diferend .
Interpretarea tratatelor internaţionale este acea operaţiune prin care se determină sensul şi
conţinutul acestora în scopul aplicării lor corecte în relaţiile internaţionale.
Interpretarea tratatelor poate fi oficială sau neoficială, după organul sau persoanele care o
efectuează. Totuşi, indiferent de organul care efectuează interpretarea, scopul acestei
operaţiuni îl constituie întotdeauna aplicarea tratatelor în spiritul şi litera lor.
Interpretarea oficială este aceea pe care o efectuează statele, instanțele internaţionale,
guvernele.
Interpretarea pe care o efectuează statele prin acordul lor de voinţă este o interpretare
autentică, având un caracter general obligatoriu deoarece statele-părți la un tratat sunt cele
mai în măsură să interpreteze textul tratatului pe care ele l-au negociat şi adoptat .
Modalităţile de realizare a interpretării autentice diferă în raport cu opţiunea părţilor. Frecvent
părţile includ în tratate clauze interpretative prin care se definesc anumiţi termeni. Sunt cazuri
în care statele părţi adoptă acte adiţionale sau scrisori de interpretare, acestea din urmă putând
fi elaborate şi după adoptarea tratatului. În unele situaţii se încheie chiar acorduri de
interpretare; dacă părţile consideră util pot elabora acorduri detaliate de interpretare a
tratatului respectiv.
Caracter oficial are şi interpretarea tratatelor dată de tribunale şi curţi internaţionale, aceste
instanţe interpretând tratatele în îndeplinirea mandatului lor oficial. Această interpretare nu
este autentică, ea având forţa obligatorie numai pentru părţile în litigiu şi pentru speţa supusă
soluţionării (aceasta nu exclude totuşi posibilitatea ca soluţia dată să facă obiect de studiu
pentru altă instanţă).
Interpretarea judiciară internaţională este efectuată de către Curtea Internaţională de Justiţie şi
de către instanţele arbitrale internaţionale, respectiv de către comisiile de conciliere.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi Consiliu de Securitate sau alte organisme
internaţionale sunt abilitate să interpreteze actele lor constitutive, în cazul în care se
prefigurează o asemenea cerinţă; o asemenea interpretare poate surveni când în faţa
organismului internaţional respectiv este adusă o problemă care implică interpretarea unor
dispoziţii din actul constitutiv al organizaţiei .
Tratatele pot face obiectul interpretării guvernamentale interne, fiind efectuată de către
ministerele afacerilor externe, ministerele justiţiei sau alte ministere. Această interpretare nu
este opozabilă celorlalte părţi . Totodată, cu prilejul soluţionării unor cauze în care sunt
aplicate dispoziţiile unor tratat, interpretarea este efectuată de către instanţele judecătoreşti
interne, care au competenţa să interpreteze textul unor convenţii sau tratate când soluţionează
o cauză care cade sub incidenţa acestora. Evident această interpretare este limitată la speţa
supusă rezolvării.
Tratatele internaţionale pot fi interpretate şi de specialişti în dreptul internaţional, care îşi pot
exprimă opiniile cu privire la sensul şi semnificaţia unor termeni sau în legătură cu tratatul în
general. Această interpretare poate fi efectuată în lucrări ştiinţifice dedicate unui tratat
internaţional, în ansamblul său, ori unor dispoziţii stipulate în tratate sau convenţii
internaţionale.
Metodele de interpretare a tratatelor internaţionale prezintă o serie de trăsături specifice, în
raport cu metodele de interpretare a normelor juridice interne. Asemenea trăsături specifice
decurg, de exemplu, din faptul că tratatele sunt redactate în mai multe limbi şi nu se poate

2
vorbi decât în mod limitat de o interpretare sistematică în sensul celei din dreptul intern,
întrucât în dreptul internaţional nu există o codificare generală.
Principalele metode şi procedee tehnice folosite în interpretarea tratatelor internaţionale sunt:
a) Interpretarea gramaticală, care ia în consideraţie interpretarea cuvintelor din textul
tratatului în litigiu în accepţiunea pe care o au în limbajul obişnuit, dacă nu au un înţeles
tehnic aparte sau un alt înţeles decât cel comun. În cazul când există deosebiri între textele
unui tratat încheiat în mai multe limbi, interpretarea se face în raport de limba în care a fost
redactat textul original, eliminându-se formulările confuze.
b) Interpretarea logică, care constă în folosirea contextului unei dispoziţii din tratat prin
analiza unui text dintr-un articol, a mai multor articole, precum şi a tratatului în ansamblul
lui, căutându-se a se lămuri înţelesul în conformitate cu interesele părţilor contractante.
c) Interpretarea după scop, care constă în luarea în considerare a scopului în care a fost
încheiat tratatul, a raţiunii lui, pornindu-se de la ideea că părţile urmăresc întotdeauna un scop
rezonabil şi licit.
d) Interpretarea sistematică, care se face prin compararea unui tratat cu altele încheiate
anterior de aceleaşi părţi între ele, sau de una din părţi cu state terţe.
e) Interpretarea istorică înseamnă că la stabilirea sensului dispoziţiilor unui tratat trebuie să
se ţină seama de condiţiile istorice concrete în care a fost încheiat.
f) Interpretarea restrictivă şi extensivă. În cazul interpretării restrictive, nu se poate atribui
unei clauze un conţinut mai larg decât cel ce rezultă din termenii ei expreşi. În ceea ce
priveşte interpretarea extensivă a tratatelor internaţionale, ea nu poate fi admisă decât cu titlu
de excepţie, în cazuri speciale, deoarece tinde a lărgi sfera de obligaţii de drept internaţional
opozabile unui stat suveran şi duce la elaborarea unor norme pentru care, lipseşte expresia
clară a acordului unor state care urmează a fi supuse acestor norme. Din acest motiv trebuie
să se recurgă la interpretarea extensivă a unui tratat cu cea mai mare prudenţă şi numai dacă
este absolut sigur că o asemenea interpretare este conformă cu scopul tratatului.
g) Interpretarea în lumina comportării părţilor în aplicarea tratatului constă în a deduce
sensul unei clauze din modul în care părţile au aplicat-o pornindu-se de la prezumţia că ele au
acţionat cu bună-credinţă.
h) Interpretarea tratatelor în lumina lucrărilor pregătitoare este un procedeu frecvent folosit
în practica internaţională. Cu toate acestea, materialele pregătitoare nu trebuie folosite decât
pentru a lămuri înţelesul unui text, a-i stabili conţinutul, nu pentru a-i completa lacunele.
O asemenea interpretare nu poate fi opozabilă decât statelor care au participat la încheierea
tratatului, iar nu statelor care au aderat după încheierea lui.
Atât regulile cât şi metodele de aplicare şi interpretare trebuie să urmărească în toate
cazurile respectarea strictă a principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional,
deoarece interpretarea tratatelor se efectuează în scopul aplicărilor corecte, aşa încât relaţiile
internaţionale să se desfăşoare în mod normal, în spiritul încrederii şi respectului reciproc.
În decursul evoluţiei conceptului de drept internaţional, tratatul s-a evidenţiat ca mijloc al
relaţiilor dintre state, modalităţile folosite fiind, în linii mari, relativ apropiate de cele din
prezent. Dar aplicarea şi interpretarea tratatelor în trecut nu exprima în realitate o voinţă a
naţiunii, ci preponderent a claselor dominante în statele părţi la tratat.
Dreptul internaţional a cunoscut, în decursul evoluţiei sale, un proces intens de transformări,
şi-a consolidat de la o etapă la alta ansamblul său legislativ. Drept consecinţă a schimbării
raportului de forţe în relaţiile internaţionale, unele norme şi instituţii ale acestui drept au
căzut în desuetudine, însă cele esenţiale şi-au îmbogăţit vizibil conţinutul legislativ; totodată,
au fost codificate noi norme în vederea conturării cadrului juridic internaţional.
În aplicarea convenţională a tratatelor de către statele semnatare este relevată tendinţa de
precizare şi transformare a actualului drept internaţional în direcţia edificării unei noi ordini

3
publice şi economice prin folosirea unor norme juridice aflate într-un proces continuu de
evoluţie.
Tratatele internaţionale, mijloacele juridice de exprimare a consimţământului statelor,
practica relaţiilor diplomatice şi consulare, organizaţiile internaţionale ca forme ale
colaborării statelor suverane şi independente îşi vor păstra importanţa şi utilitatea, fiind
supuse concomitent unor factori inovatori. În această situaţie, conţinutul şi forma mijloacelor
tehnico-juridice de aplicare şi interpretare a tratatelor se vor perfecţiona; se va discuta despre
tehnica consensului în cadrul organismelor internaţionale, instituirea unor sisteme de garanţii
pentru respectarea tratatelor şi înţelegerilor internaţionale, având drept scop asigurarea
colaborării în cele mai bune condiţii.