3.

Determinanţii strategiei

3.1. Eficacitate şi/sau eficienţă

Punctul de plecare în abordarea determinanţilor strategiei, adică a variabilelor

cu o influenţă semnificativă asupra conţinutului sau/si a rezultatelor pe care le
generează, îl constituie obţinerea eficacităţii şi eficienţei organizaţiei. Mai întâi,
considerăm necesar să reamintim diferenţa dintre aceste două noţiuni reliefată
cu multe decenii în urmă de Chester Bernard [21] - importantă nu numai din
punct de vedere teoretic, dar, mai ales, în planul practicii, în contextul trecerii la
economia de piaţă în România.

Prin eficacitate se defineşte măsura în care rezultatele obţinute de un sistem,

firmă, localitate etc., corespund performantelor dorite. Deci, ea se măsoară prin
compararea rezultatelor efectiv obţinute cu rezultatele dorite (propuse).

Spre deosebire de precedenta, eficienţa se referă la raporturile dintre iesiri sau

rezultate (outputuri) şi intrări (inputuri) In cadrul firmei. Determinarea sa se,
face deci, prin raportul:
𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑜𝑏𝑡𝑖𝑛𝑢𝑡𝑒
𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑢𝑚𝑎𝑡𝑒
Frecvent, in cadrul întreprinderilor se acordă mai multă atenţie eforturilor
cotidiene de obţinere a unei eficiente cât mai ridicate. O cauză principală a
acestei stări rezidă din aceea că ineficienţa poate afecta substanţial
performanţele de ansamblu ale firmei, situaţie care, dacă se prelungeste, duce la
falimentul acesteia. O altă cauză rezidă din aceea că amploarea recompensării
managerilor ceea ce determină în fapt conţinutul activităţilor firmei este
condiţionată decisiv de asigurarea unei eficiente ridicate.

Cu toate acestea, supravieţuirea si succesele firmelor depind mult mai mult de

eficacitate decât de eficienţă, întrucât prima are în vedere, in mod direct,
interfaţa cu mediul. Foarte bine a punctat aceasta Peter Drucker [21]. Astfel,
este mult mai important să realizezi bine ceea ce ţi-ai propus (eficacitatea) decât
să realizezi bine altceva (eficienţa). Prin urmare, dacă o firmă execută lucrării
bune dar cu anumite dificultăţi economice (adică este eficace, dar nu eficientă),
ea poate depăşi alte firme care execută, cu rezultate economice bune, elemente
stabilite greşit (adică este eficientă sau nu eficace). [22] Exemplul clasic, pe
acest plan, îl constituie abordările marilor constructori americani de automobile
"Ford" Şi "General Motors", in perioada 1920-1930. in perioada respectivă,
Ford era, de departe, cel mai mare şi eficient producător de automobile din
lume. Cu toate acestea, managementul său nu a sesizat schimbările produse pe
piaţă, depistate, însă, de General Motors. Ca urmare, deşi avea o eficienţă
superioară, Ford a pierdut lupta pentru supremaţia pe piaţa automobilelor. Firma
General Motors a efectuat ceea ce trebuia, oferind schimbări anuale în
automobilele produse şi o gamă mai largă de tipuri, potrivit varietăţii cererii
cumpărătorilor americani şi străini.

Desigur, situaţia către care trebuie să tindă managementul oricărei firme este să.
fie concomitent eficace si eficient, la un nivel cât mai ridicat. Dacă nu este
posibil într-o anumită perioadă, atunci trebuie să predomine abordarea strategică
pe termen lung, acordând, deci, prioritate eficacităţii.