Fiecare vine aici pentru propria viață

Mulți părinți își așteaptă recompensa. Așteaptă să primească recunoașterea a tot ceea ce au făcut
pentru copiii lor. Iar aceasta recunoaștere constă, deseori, în pretenția de a le respecta cu sfințenie
părerile, deciziile, punctele de vedere. De a-i recunoaște ca autoritate și, fără să exagerez, în unele cazuri
ca stăpâni. Undeva în mintea lor există dorința și în cele din urmă amăgirea ca, în semn de respect și
mulțumire, copiii lor sa nu se abată de la principiile de viață pe care le-au asimilat prin educația primită
și să nu depășească niciodată pragul toleranței părinților prin ceea ce fac, indiferent ce.

E ca un târg, un fel de contract nescris, dar în multe cazuri rostit: „eu am făcut atâtea pentru tine, ei bine
mă aștept să faci și tu măcar asta pentru mine, respectiv sa faci mereu doar ceea ce cred eu că e bine.”

Apoi, prietenii, partenerii de viață au aceleași așteptări. Vor să nu ieșim din cuvântul dat, din limitele
poveștii pe care și-au construit-o pentru și despre noi, să fim atenți și să satisfacem așteptările cu care
ne accesorizează. Asta am învățat, asta facem... Este felul în care ne-am încătușat unii pe alții.

Dar oare cum ar fi relațiile noastre și ce fel de viață am crea dacă am alege ce vrem, dacă nu ne-am mai
teme de lipsa aprobării celor pe care îi iubim, dacă parinții ar susține în totalitate alegerile copiilor lor,
dacă i-ar asigura că îi iubesc indiferent ce alegeri vor face în viață. Cum ar fi viața noastră, a tuturor, dacă
ne-am simți susținuți unii de ceilalți, în loc să ne simțim pândiți, sancționați, respinși, vinovați, rușinați...?

Copiii nu trebuie să aiba aceleași convingeri și viziuni ca parinții lor. Ei nu sunt obligați și nici nu ar trebui
să fie manipulați sau șantajati să primească forțat niște puncte de vedere.

În ce mă privește, cred că parintii au sădit tot ce-au putut mai bine în noi. Dar că alegerile ne aparțin și
că fiecare vine aici pentru propria viața. Sună egoist? Nu, nu este. Tocmai asta este, în viziunea mea,
iubirea reală: să te iubesc în așa fel și măsura, încat să știu și să accept că poți alege orice dorești. Ca-ți ai
drumul și experiențele tale, indiferent cum le percep eu. Și să-ti fac loc când vrei să inaintezi indiferent
de direcția pe care o alegi. Fie că sunt prieten, partener de viață, părinte, iubit/ă, profesor sau ce-oi mai
fi.