Sunteți pe pagina 1din 16

Îngrăşământe din extras de ierburi

Publicat de Artur pe data de 22 iunie 2011

(Din cartea lui Sepp Holzer ”Permacultur”, partea a II-a)


În timpul copilăriei mele ţăranii încă mai cunoşteau, cum influențează infuziile din ierburi şi
cum să le prepare. În dependenţă de rezultatul scontat şi ierburile, pe care le avem la
îndemână noi făceam diferite amestecuri. Şi fiecare îşi elabora ”reţeta” proprie. Odată cu
apariţia îngrăşămintelor minerale şi mijloacelor sintetice pentru stropire, cunoştinţele despre
aplicarea infuziilor din plante au dispărut în mai multe locuri. În loc de aceasta astăzi ne
învaţă, cum să folosim ”corect” stropitorile şi îngrăşămintele, pentru ca singuri să evităm
intoxicaţiile acute.

Pagubele, care sunt cauzate Naturii prin utilizarea chimicalelor şi îngrăşămintelor artificiale,
se manifestă ulterior încă mult timp, dar pentru majoritatea oamenilor rămâne invizibil. Pentru
sporirea rapidă a roadei pentru majoritatea, cu părere de rău, toate metodele sunt bune. Acela,
care doreşte să trateze Natura cu toată responsabilitatea, trebuie să-şi ia rămas bun de la
utilizarea chimicalelor în câmpuri, grădini şi pe păşuni.

Natura ne oferă o gamă destul de largă de plante, care datorită substanţelor componente, sunt
pe deplin potrivite pentru prepararea infuziilor, care la rândul lor acţionează benefic asupra
solului şi plantelor.

Pentru infuzii se pot lua atât plante verzi cât şi cele uscate, care sunt macerate în apă rece
aproximativ 24 ore. Cu un astfel de infuz se pot stropi plantele.

Acţiunea infuziilor poate fi diferită.

Cea mai preferată şi universală este infuzia din urzică – datorită conţinutului sporit în azot, ea
îmbogăţeşte excelent solul şi acţionează tonifiant asupra plantelor. În primul rând această
infuzie poate fi folosită la legumele, care absorb energic substanţele nutritive (dovleceii,
castraveţii şi varza), iar pentru acelea care au putere de absorbţie slabă (mazărea şi fasolea)
această infuzie este mai bine să nu fie folosită, pentru a nu produce suprasaturaţie cu
îngrăşăminte. În afară de aceasta, infuzia proaspătă din urzici este bine de folosit atunci când
afidele invadează frunzele. Pe de o parte, afidelor nu le place mirosul, pe de alta, le frig
toxinele din urzică, care este prezent în infuzia proaspătă.
Prepararea extractelor reci, după mine, este mai folositor, decât decocturi – acestea din urmă
trebuie fierte, ceea ce înseamnă mai multe cheltuieli de energie, în special, dacă este necesară
o cantitate mare de decoct. Fierberea eu o consider inutilă. Dacă este nevoie de o soluţie mai
concentrată, atunci las iarba în apă mai mult timp şi periodic o amestec. Soluţia începe să
fermenteze şi se primeşte îngrăşământ din ierburi.

Acest infuz este atât de concentrată, că el poate fi folosit numai în stare diluată. El posedă, ca
şi extractele reci şi proprietăţi de îngrăşăminte, care fortifică plantele şi prin aceasta
preîntâmpină îmbolnăvirile, subdezvoltarea plantelor şi chiar ajută la diminuarea excesului
unor specii de insecte pe cale naturală.

Plantele sănătoase şi viguroase sunt mai rezistente faţă de germenii bolii, şi insectele (care
afectează plantele) caută în majoritatea cazurilor plante slăbite. Asemenea remedii naturale
din plante pentru stropit se pot uşor pregăti cu forţe proprii şi de plătit nimic nu trebuie! Este
pur şi simplu uimitor, că acestea, având atâtea calităţi pozitive, au trecut mult în planul doi

Metoda mea

Cel mai bine este de a folosi plantele de pe loc. după părerea mea nu aere sens de a importa
plantele sau produsele, chiar dacă aceste sunt recomandate de către ediţiile periodice de
specialitate. Pentru prepararea îngrăşămintelor din ierburi pot fi folosite practic toate plantele
în întregime. Rădăcinile, tulpinile şi frunzele trebuie să stea mai mult timp în vas, pentru a se
putea forma plămădeala îngrăşământului din ierburi.

Prepararea îngrăşămintelor lichide din ierburi pentru reglarea populaţiilor de dăunători


necesită observaţii îndelungate şi precise. Pentru amestecurile şi îngrăşămintele mele lichide
aleg plante cu o anumită compoziţie: spre exemplu, uleiuri eterice, substanţe amare şi toxice.
Pentru aceasta eu mă conduc înainte de toate de intuiţie şi experienţa acumulată timp
îndelungat. Însă, uneori folosesc plante şi amestecuri noi, deoarece anume în acest domeniu se
mai poate experimenta şi învăţa foarte multe lucruri.

Dacă vre-o compoziţie de ierburi nu am folosit-o până acum, atunci fac puţin infuz pentru a-l
proba.

Pentru macerare folosesc apă proaspătă de izvor. Apa din reţea cel mai frecvent este tratată
artificial şi se decontaminează. Pentru ca apa să corespundă calităţii şi cerinţelor apei potabile,
ea poate fi filtrată, iradiată şi clorată. Apa prelucrată prin astfel de metode este o apă ”moartă”
şi nu mai are nici o valoare potabilă pentru mine. Datorită numărului mare de izvoare de la
noi din gospodărie eu, evident, sunt foarte alintat, şi întotdeauna mă strădui să nu beau apa din
preajma oraşelor. Dacă e să beai o astfel de apă timp îndelungat, atunci, probabil, izul acesteia
nu se va mai resimţi. Aproximativ în acelaşi mod constau lucrurile şi cu fructele de căpşuni
sau roşii complet coapte, gustul cărora mulţi nu-l mai ţin minte. Dacă nu aveţi apă de izvor,
atunci poate fi folosită apa de ploaie colectată. Oricum este mai bună decât cea tratată din
conductă.

Recipientul se plasează pe o suprafaţă deschisă şi trebuie să aibă capac. El trebuie să fie


executat din lemn sau plastic. Vase metalice pentru acest scop eu nu utilizez, deoarece în
timpul fermentării infuzul meu poate intra în reacţie chimică cu metalul, ceea ce poate
produce elemente secundare nedorite.
Periodic (la două zile) eu încerc infuzia, spre exemplu, în locurile afectate de fungi sau pe
margarodidae şi afide, şi urmăresc reacţia acestora. Dacă acţiunea este pozitivă, atunci infuzia
este gata şi ea poate fi folosită. Dacă efectul nu este cel scontat, sunt nevoit să mai
experimentez în continuare. Mai adaog una sau altă plantă sau mai las amestecul să
fermenteze. Datorită acesteia se mai elimină suplimentar şi alte substanţe, şi eficacitatea
creşte. Datorită unor astfel de experimente şi observaţii îndelungate fiecare va putea să-şi
compună propria reţetă a unui îngrăşământ verde eficient, care va corespunde cel mai bine
condiţiilor locale.

În timpul fermentaţiei este important, ca în recipient să pătrundă suficient oxigen. Din acest
considerent eu las capacul întredeschis şi periodic amestec infuzia cu un băţ de lemn.
Fermentaţia decurge mai rapid în locurile calde cu o iluminare solară intensă. Dar şi în
locurile cu o iluminare slabă procesul de fermentare se încheie cel mult în o lună. Se observă
aceasta după faptul, că amestecul nu mai face spumă şi primeşte o paloare întunecată.

Descrierea cu exactitate a compoziţii ierburilor, temperaturii, cantităţii apei şi plantelor,


precum şi dozării la utilizare, o consider fără sens. Cale cea mai sigură şi simplă este
efectuarea experimentelor şi fiecare de sine stătător să-şi stabilească remediul necesar şi
concentraţia optimă necesară pentru locul exact.

Amestecul de ierburi, care îl folosesc frecvent cu plăcere, constă, de exemplu din urzică
(Urtica dioica, Urtica urens – ele dau azotul) şi tătăneasă (Symphytium officinale – donează
kaliu). La acestea mai adaog vetricea (Tanacetum vulgare), coada calului (Equisetum arvense)
şi pelin (Artemisia absinthium). O asemenea infuzie este un bun îngrășământ şi sporeşte
rezistenţa plantelor. În afară de aceasta, ea ajută în cazul infestării plantelor cu afide şi
păianjenul acarian (roşu), în primul rând datorită pelinului. Dacă pe plantele mele sunt o
mulţime de asemenea ”meseni”, atunci pur şi simplu măresc cantitatea de pelin din
compoziţia infuziei până când nu primesc rezultatul scontat.

Metode low-tech (dar eficiente) de control al daunatorilor


Publicat de Ecogradinar pe data de 10 februarie 2011

Ca natura poate sa-si poarte singura de grija, ar trebui sa fie evident pentru oricine. Intr-un
ecosistem echilibrat, asa cum tind sa fie toate gradinile ce respecta legile naturii, daunatorii nu
sunt, de obicei, o problema. Exista intodeauna cel putin o specie care va fi mai mult decat
fericita sa ne scape de musafirii nepoftiti. Uneori, insa, am vrea sa grabim putin lucrurile. De
aceea, vin cu cateva retete naturale, utile in gradinile noastre. Retetele au fost preluate de pe
site-ul DeepGreenPermaculture si am primit permisiunea autorului pentru a le traduce si posta
aici:

In permacultura, ne place sa facem lucrurile in mod natural si ne place sa preluam initiativa si


sa ne folosim resursele pentru a face lucrurile cu propriile noastre maini. Si ce mod mai bun
de a face acest lucru decat sa ne facem propriile pesticide, fungicide si ingrasaminte si alte
asemenea preparate folositoare! Am reusit sa adun cateva astfel de retete in calatoriile mele,
asa ca le-am postat pe toti aici pentru a le impartasi si altora, asa ca iata-le, bucurati-va de ele
si preparare placuta!

Ulei alb organic

Uleiul alb organic este un pesticid natural usor si rapid de preparat. Este folosit pentru a tine
sub control paduchii plantelor, afidele, unii gandaci, capusele si omizile de pe trandafiri,
plante ornamentale, lamai si alti copaci fructiferi. Insecticidele comerciale pe baza de ulei alb
sunt facute din produsi petrolieri, sunt scumpe si, de asemenea sunt exact genul de produse pe
care nu vreti cu adevarat sa le imprastiati in jurul gradinii. Uleiul alb traditional este o reteta
pe baza de ulei vegetal si a fost folosit de circa doua sute de ani. Daca a functionat tot acest
timp, functioneaza si acum!

Cum se prepara Uleiul Alb

Aveti nevoie de: 2 cani de ulei vegetal, ½ cana de sapun lichid pur (reteta originala este cu
sapun lichid organic cu ulei de masline, dar mai jos e si reteta cu sapun solid), un borcan gol
sau o sticla cu gatul larg, un recipient pentru spreyere.

Puneti uleiul vegetal si sapunul lichid si scuturati bine, pana cand amestecul devine alb. Ati
obtinut astfel concentratul de Ulei Alb, care trebuie diluat cu apa pentru a putea fi folosit. In
acest scop, adaugati 10 ml concentrat la un litru de apa (doua lingurite concentrat la un litru
de apa) si scuturati bine. Acum puteti spreia plantele sau copacii dvs. Pastrati-l intr-un loc
racoros si uscat, durata de depozitare este de aproximativ trei luni de la data prepararii.

Precautii: folositi-l doar cand vremea nu este foarte calda. Daca il folositi cand afara sunt
temperaturi de treizeci de grade sau chiar mai mari, va cauza stricaciuni plantelor
dumneavoastra, deoarece uleiul va astupa porii frunzelor. O idee buna este sa il folositi
dimineata sau seara tarziu, dupa ce temperatura aerului a scazut. Deasemenea, nu il folositi pe
plantele care au frunze sensibile sau frunze acoperite de perisori, va cauza arsuri frunzelor.
Aplicati prin pulverizare pe ambele parti ale frunzelor, pe crengi si pe tulpina plantelor, pentru
a ajunge si la daunatorii care s-ar putea sa fie ascunsi.

Cum functioneaza Uleiul Alb?

Uleiul Alb functioneaza deoarece acopera insectele cu un strat de ulei, blocandu-le caile
respiratorii, ceea ce le face sa se sufoce. Deoarece sufocarea este produsa de un factor
mecanic, nu de unul chimic, insectele nu se pot adapta niciodata la acest produs! Daca nu
aveti sapun lichid, nu disperati, vom folosi ceea ce avem la indemana! Daca aveti sapun solid
(natural, bineinteles – la noi este sapunul de casa, sigur gasiti asa ceva la tara) iata reteta de
fabricare: ½ cana de ulei vegetal, 1 cana apa, o lingura de fulgi de sapun (dati pe razatoare o
bucata de sapun), un pulverizator de plastic.
Radeti sapunul si puneti fulgii de sapun in sticla. Adaugati apa si uleiul vegetal si scuturati
bine, pana la omogenizare. Astfel preparat, Uleiul Alb nu mai trebuie diluat, puteti sa spreiati
plantele direct (cu precautiile de rigoare, bineinteles).

Pesticid natural din margarete colorate si spilcute

Acest pesticid este piretrum-ul natural – un insecticid ce poate fi extras din margareta
colorata (Pirethrum Daisy – Tanaceum coccineum). Aceasta planta este o planta companion
obisnuita in gradinile organice. De asemenea, se foloseste si planta cunoscuta sub numele de
spilcuta, iarba fetei sau musetel salbatic (Tanacetum parthenium) – cunoscuta atat pentru
intrebuintarile medicale cat si pentru calitatile de repelent pentru insecte. Atat margaretele
colorate cat si spilcutele atrag deasemenea insecte folositoare, cum ar fi sirfidele, care se
hranesc cu afide si cu alte insecte daunatoare.

Aveti nevoie de: 1 parte flori de margarete colorate, 2 parti flori de spilcute, ulei mineral sau
kerosen, 2 picaturi de ulei de susan.

Preparare: Taiati marunt florile, acoperiti-le cu kerosen sau ulei mineral si lasati-le la macerat
peste noapte intr-un loc intunecos. Scurgeti lichidul, apoi diluati o parte de lichid in sase parti
de apa si adaugati uleiul de susan, apoi spreiati. Puteti mari eficacitatea acestui spray
adaugand ingrediente aditionale care sa il faca sa adere mai bine pe suprafetele pe care este
aplicat, fie prin folosirea fulgilor de sapun (10 g pentru fiecare litru de spray, fie prin folosrea
uleiului de nuca de cocos – 5 ml pentru fiecare litru de spray).

Spray de ardei iute si pelin

Acesa este un spray care poate fi pulverizat pe plante pentru a indeparta animale ca iepurii,
melcii si limacsii sau pentru a ucide afidele, musculitele albe si alte insecte mici.

Aveti nevoie de: 1 cana de ardei iuti, cu cat mai iuti cu atat mai bine, o cana de frunze de pelin
si sase cani de apa.

Preparare: Mixati ardeii iuti cu pelinul si cu o cana de apa, adaugati 5 cani de apa si tineti pe
foc pana da in fiert. Lasati sa fiarba incet timp de o ora apoi filtrati si folositi pentru
pulverizare.

Acest lichid este foarte iritant, atat pentru ochi cat si pentru piele. Folositi-l cu atentie!Ca sa ii
mariti eficienta, puteti adauga fulgi de sapun sau ulei de cocos, in aceleasi cantitati ca la
preparatul de mai sus.

Spray de coriandru

Are efect asupra repelent asupra capuselor si afidelor.

Aveti nevoie parti egale de planta de coriandru si apa. Fierbeti coriandrul in apa timp de 10
minute, strecurati si folositi prin pulverizare. La fel, puteti folosi fulgi de sapun sau ulei de
cocos pentru rezultate mai bune.

Ulei repelent pentru furnici cu menta proasta (Busuiocul cerbilor – Mentha pulegium)
Se foloseste pentru a indeparta furnicile, prin aplicarea pe cararile furnicilor si imprejurul
cuiburilor acestora

Aveti nevoie de: ½ cana de frunze de menta proasta, 1 cana de ulei de sofranel (se gaseste in
magazinele de produse naturale)

Pentru preparare, amestecati frunzele de menta proasta cu ulei, puneti intr-o sticla si astupati.
Lasati acest amestec o zi intr-un loc cald, apoi e gata pentru a fi utilzat.

Fungicid general

se prepara din musetel, ceapa perena (chives – Allium schoenoprasum), soc, hrean si
casuarina.

Acest fungicid este bun pentru tratarea bolilor provocate de ciuperci, cum ar fi patarea
frunzelor, ruginile, mucegaiurile. In reteta originala este specificata aceasta casuarina, dar
cred ca putem incerca si fara. Avem nevoie de: fllori de musetel, frunze de ceapa perena,
frunze de soc, frunze de hrean, frunze de casuarina.

Preparare: acoperiti florile si frunzele cu apa, dati amestecul in fiert, apoi lasati-l sa stea 30 de
miute. Strecurati si folositi. Puteti deasemenea sa adaugati sapun sau ulei de cocos, pentru un
efect mai puternic.

Pesticid general si fungicid cu spectru larg, pe baza de soc

Acest spray este in mod special indicat pentru afide, omizi, tripsi si patarea frunzelor (petele
negre).

Aveti nevoie de: 500 g frunze de soc, 3,5 l apa

Preparare: fierbeti frunzele la foc mic, timp de 30 de minute, apoi completati apa pierduta prin
fierbere. Strecurati si folositi. De asemenea, puteti folosi sapun sau ulei de cocos, ca in
retetele de mai sus.

Metode low-tech (dar eficiente) de control al daunatorilor


Publicat de Ecogradinar pe data de 10 februarie 2011
Ca natura poate sa-si poarte singura de grija, ar trebui sa fie evident pentru oricine. Intr-un
ecosistem echilibrat, asa cum tind sa fie toate gradinile ce respecta legile naturii, daunatorii nu
sunt, de obicei, o problema. Exista intodeauna cel putin o specie care va fi mai mult decat
fericita sa ne scape de musafirii nepoftiti. Uneori, insa, am vrea sa grabim putin lucrurile. De
aceea, vin cu cateva retete naturale, utile in gradinile noastre. Retetele au fost preluate de pe
site-ul DeepGreenPermaculture si am primit permisiunea autorului pentru a le traduce si posta
aici:

In permacultura, ne place sa facem lucrurile in mod natural si ne place sa preluam initiativa si


sa ne folosim resursele pentru a face lucrurile cu propriile noastre maini. Si ce mod mai bun
de a face acest lucru decat sa ne facem propriile pesticide, fungicide si ingrasaminte si alte
asemenea preparate folositoare! Am reusit sa adun cateva astfel de retete in calatoriile mele,
asa ca le-am postat pe toti aici pentru a le impartasi si altora, asa ca iata-le, bucurati-va de ele
si preparare placuta!

Ulei alb organic

Uleiul alb organic este un pesticid natural usor si rapid de preparat. Este folosit pentru a tine
sub control paduchii plantelor, afidele, unii gandaci, capusele si omizile de pe trandafiri,
plante ornamentale, lamai si alti copaci fructiferi. Insecticidele comerciale pe baza de ulei alb
sunt facute din produsi petrolieri, sunt scumpe si, de asemenea sunt exact genul de produse pe
care nu vreti cu adevarat sa le imprastiati in jurul gradinii. Uleiul alb traditional este o reteta
pe baza de ulei vegetal si a fost folosit de circa doua sute de ani. Daca a functionat tot acest
timp, functioneaza si acum!

Cum se prepara Uleiul Alb

Aveti nevoie de: 2 cani de ulei vegetal, ½ cana de sapun lichid pur (reteta originala este cu
sapun lichid organic cu ulei de masline, dar mai jos e si reteta cu sapun solid), un borcan gol
sau o sticla cu gatul larg, un recipient pentru spreyere.

Puneti uleiul vegetal si sapunul lichid si scuturati bine, pana cand amestecul devine alb. Ati
obtinut astfel concentratul de Ulei Alb, care trebuie diluat cu apa pentru a putea fi folosit. In
acest scop, adaugati 10 ml concentrat la un litru de apa (doua lingurite concentrat la un litru
de apa) si scuturati bine. Acum puteti spreia plantele sau copacii dvs. Pastrati-l intr-un loc
racoros si uscat, durata de depozitare este de aproximativ trei luni de la data prepararii.

Precautii: folositi-l doar cand vremea nu este foarte calda. Daca il folositi cand afara sunt
temperaturi de treizeci de grade sau chiar mai mari, va cauza stricaciuni plantelor
dumneavoastra, deoarece uleiul va astupa porii frunzelor. O idee buna este sa il folositi
dimineata sau seara tarziu, dupa ce temperatura aerului a scazut. Deasemenea, nu il folositi pe
plantele care au frunze sensibile sau frunze acoperite de perisori, va cauza arsuri frunzelor.
Aplicati prin pulverizare pe ambele parti ale frunzelor, pe crengi si pe tulpina plantelor, pentru
a ajunge si la daunatorii care s-ar putea sa fie ascunsi.

Cum functioneaza Uleiul Alb?

Uleiul Alb functioneaza deoarece acopera insectele cu un strat de ulei, blocandu-le caile
respiratorii, ceea ce le face sa se sufoce. Deoarece sufocarea este produsa de un factor
mecanic, nu de unul chimic, insectele nu se pot adapta niciodata la acest produs! Daca nu
aveti sapun lichid, nu disperati, vom folosi ceea ce avem la indemana! Daca aveti sapun solid
(natural, bineinteles – la noi este sapunul de casa, sigur gasiti asa ceva la tara) iata reteta de
fabricare: ½ cana de ulei vegetal, 1 cana apa, o lingura de fulgi de sapun (dati pe razatoare o
bucata de sapun), un pulverizator de plastic.

Radeti sapunul si puneti fulgii de sapun in sticla. Adaugati apa si uleiul vegetal si scuturati
bine, pana la omogenizare. Astfel preparat, Uleiul Alb nu mai trebuie diluat, puteti sa spreiati
plantele direct (cu precautiile de rigoare, bineinteles).

Pesticid natural din margarete colorate si spilcute

Acest pesticid este piretrum-ul natural – un insecticid ce poate fi extras din margareta
colorata (Pirethrum Daisy – Tanaceum coccineum). Aceasta planta este o planta companion
obisnuita in gradinile organice. De asemenea, se foloseste si planta cunoscuta sub numele de
spilcuta, iarba fetei sau musetel salbatic (Tanacetum parthenium) – cunoscuta atat pentru
intrebuintarile medicale cat si pentru calitatile de repelent pentru insecte. Atat margaretele
colorate cat si spilcutele atrag deasemenea insecte folositoare, cum ar fi sirfidele, care se
hranesc cu afide si cu alte insecte daunatoare.

Aveti nevoie de: 1 parte flori de margarete colorate, 2 parti flori de spilcute, ulei mineral sau
kerosen, 2 picaturi de ulei de susan.

Preparare: Taiati marunt florile, acoperiti-le cu kerosen sau ulei mineral si lasati-le la macerat
peste noapte intr-un loc intunecos. Scurgeti lichidul, apoi diluati o parte de lichid in sase parti
de apa si adaugati uleiul de susan, apoi spreiati. Puteti mari eficacitatea acestui spray
adaugand ingrediente aditionale care sa il faca sa adere mai bine pe suprafetele pe care este
aplicat, fie prin folosirea fulgilor de sapun (10 g pentru fiecare litru de spray, fie prin folosrea
uleiului de nuca de cocos – 5 ml pentru fiecare litru de spray).

Spray de ardei iute si pelin

Acesa este un spray care poate fi pulverizat pe plante pentru a indeparta animale ca iepurii,
melcii si limacsii sau pentru a ucide afidele, musculitele albe si alte insecte mici.

Aveti nevoie de: 1 cana de ardei iuti, cu cat mai iuti cu atat mai bine, o cana de frunze de pelin
si sase cani de apa.

Preparare: Mixati ardeii iuti cu pelinul si cu o cana de apa, adaugati 5 cani de apa si tineti pe
foc pana da in fiert. Lasati sa fiarba incet timp de o ora apoi filtrati si folositi pentru
pulverizare.

Acest lichid este foarte iritant, atat pentru ochi cat si pentru piele. Folositi-l cu atentie!Ca sa ii
mariti eficienta, puteti adauga fulgi de sapun sau ulei de cocos, in aceleasi cantitati ca la
preparatul de mai sus.

Spray de coriandru

Are efect asupra repelent asupra capuselor si afidelor.


Aveti nevoie parti egale de planta de coriandru si apa. Fierbeti coriandrul in apa timp de 10
minute, strecurati si folositi prin pulverizare. La fel, puteti folosi fulgi de sapun sau ulei de
cocos pentru rezultate mai bune.

Ulei repelent pentru furnici cu menta proasta (Busuiocul cerbilor – Mentha pulegium)

Se foloseste pentru a indeparta furnicile, prin aplicarea pe cararile furnicilor si imprejurul


cuiburilor acestora

Aveti nevoie de: ½ cana de frunze de menta proasta, 1 cana de ulei de sofranel (se gaseste in
magazinele de produse naturale)

Pentru preparare, amestecati frunzele de menta proasta cu ulei, puneti intr-o sticla si astupati.
Lasati acest amestec o zi intr-un loc cald, apoi e gata pentru a fi utilzat.

Fungicid general

se prepara din musetel, ceapa perena (chives – Allium schoenoprasum), soc, hrean si
casuarina.

Acest fungicid este bun pentru tratarea bolilor provocate de ciuperci, cum ar fi patarea
frunzelor, ruginile, mucegaiurile. In reteta originala este specificata aceasta casuarina, dar
cred ca putem incerca si fara. Avem nevoie de: fllori de musetel, frunze de ceapa perena,
frunze de soc, frunze de hrean, frunze de casuarina.

Preparare: acoperiti florile si frunzele cu apa, dati amestecul in fiert, apoi lasati-l sa stea 30 de
miute. Strecurati si folositi. Puteti deasemenea sa adaugati sapun sau ulei de cocos, pentru un
efect mai puternic.

Pesticid general si fungicid cu spectru larg, pe baza de soc

Acest spray este in mod special indicat pentru afide, omizi, tripsi si patarea frunzelor (petele
negre).

Aveti nevoie de: 500 g frunze de soc, 3,5 l apa

Preparare: fierbeti frunzele la foc mic, timp de 30 de minute, apoi completati apa pierduta prin
fierbere. Strecurati si folositi. De asemenea, puteti folosi sapun sau ulei de cocos, ca in
retetele de mai sus.

Vegetariul lui Ivanov


Publicat de Artur pe data de 10 iunie 2011
Moto: Pentru a-ţi lua zborul nu e nevoie să încălci legea gravitaţiei.

Vegetariul lui Ivanov (în original ”Вегетарий Иванова”) nu mai este o simplă seră.

Încă la începutul anilor 50 un învăţător de fizică din Kiev, Ivanov Alexandr Vasilievici, a creat
primul său vegetariu. La sfârşitul anilor 60 el a reuşit să ia patenta. În acest răstimp vegetariul
a fost studiat, autorul a primit o sumedenie de distincţii, autorităţile ucrainene a susţinut
iniţiativa, în special prin vorbe. În anul 1971 A. V. Ivanov a decedat. În anul 1996 la Kiev, în
tiraj mic, a fost editată o carte neobişnuită a coautorilor A. A. Ivanko, A. P. Kalinicenko, N. A.
Şmat, ”Vegetariul solar”. Aceasta descrie experienţa de lucru a vegetariilor, cu o amplă
descriere a construcţiei şi principiului de funcţionare, schiţele construcţiei şi proiectelor. Buna
mea cunoştinţă, Oleg Iancevski, cu inimă uşoară mia transmis un exemplar al acestei cărţi.
Punctele principale din aceasta le redau mai jos. Unul dintre coautori, mi-a permis cu
amabilitate să folosesc imaginile din această carte. Cei drept, singur autorul nu se ocupă cu
vegetariile.

Sera tradiţională posedă trei probleme majore:

1. La o înălţimea mică a soarelui (primăvara, toamna, iarna, dimineaţa şi seara), din


cauza reflecţiei puternice sub unghi ascuţit, în seră pătrunde numai 20-30% energie
solară.
2. Pierderi enorme de căldură prin înveliş şi imposibilitatea acumulării ei în interior duc
la salturi ale temperaturii de zi şi noapte.
3. Ventilarea directă, necesară vara, suflă aproape tot bioxidul de carbon (principala
hrană a plantelor!), o parte din azot şi toată umiditatea, transpirată de frunze – de aici
necesitatea constantă în irigaţie şi îngrăşăminte.

Vegetariul rezolvă dintr-o dată toate aceste probleme.

Problema nr 1. Se construieşte vegetariul pe o pantă de 15-20°, naturală sau artificială, cu


povârnişul spre sud sau sud-est (vezi desenul de la începutul postului). La o mărime de 4×5 m
acest lucru este pe deplin real. Acoperişul se face plat, din sticlă sau şi mai bine din
policarbonat – iată unde într-adevăr acesta este de neînlocuit! Rezultă: razele solare cad
perpendicular şi reflecţia este apropiată de zero. Conform autorilor, în comparaţie cu serele
obişnuite cu boltă, cantitatea de soare sporeşte de 4-5 ori, iar dimineaţa, seara şi iarna de 18-
21 ori.
Dar aceasta nu e totul. Peretele din spate reprezintă o construcţie capitală. La drept vorbind,
acesta poate fi peretele casei sau a unei construcţii adiacente. El este albit, în ideal – tapetată
cu folie reflectorizantă. Când soarele se află în perigeu aceasta serveşte drept reflector, care
aproape dublează cantitatea de raze solare care ating solul.

Numai panta de 15° la latitudinea Kievului de la sine majorează iarna absorbţia razelor solare
cu 32%. Plus acoperişul plat şi ecranul reflectorizant. Cu cât soarele este mai jos, cu atât
efectul este mai mare. La o poziţionare a soarelui sub un unghi de 20° se asimilează de două
ori mai multă energie, la unul de 10° – de trei ori, iar la cel de 5° – de patru ori. Panta de 25°
majorează absorbţia solară din perigeu corespunzător de 2,5, 4 şi 6 ori.

Problemele 2 şi 3 sunt rezolvate printr-o invenţie elegantă – ciclul închis de schimb de aer şi

căldură.

Sub sol, la o adâncime de 30-35 cm, la o distanţă de 55-60 cm una de la alta, dea lungul serei
se instalează ţevi de plastic sau azbociment (vezi imaginile). Capetele lor de jos sunt scoase la
suprafaţă şi sunt protejate de gunoaie cu plasă. Capetele de sus (dinspre nord) sunt unite într-
un colector transversal. De la colector porneşte o ţeavă verticală – o coloană zidită în peretele
capital. Ea iese pe acoperiş, dar nu direct, ci printr-o cameră de reglaj. Camera are ieşire în
seră aproximativ la 1,5 m înălţime. De jos şi de sus ea este limitată de două clapete, iar
vehicularea aerului în seră este asigurată de un ventilator. Dacă vara se umbreşte acoperişul cu
argilă sau var, un ventilator de uz casnic cu o putere de 15-20 W deserveşte bine două ţevi cu
diametrul de 70-100 mm. Dacă ţevi sunt mai multe, atunci se fac mai multe coloane cu
ventilatoare.

În zilele însorite, chiar şi iarna, când afară este -10°C, în interiorul vegetariului sunt +30-
35°C. clapeta superioară din camera de reglaj este închisă. Ventilatorul trage aerul în ţevi şi-l
vehiculează de jos în sus (vezi desenul). Aerul cedează căldura către sol şi răcindu-se este
suflat înapoi în seră, unde procesul se repetă. Timp de o zi solul se încălzeşte până la 30°C şi
mai mult – tot solul se transformă într-un acumulator de căldură. Pe timp de noapte
ventilatorul continuă să lucreze, vehiculând căldura deja din sol în atmosfera încăperii.
Ultimii 20 ani asemenea sisteme se folosesc în Europa pe larg, în special în ţările Scandinave.
Acolo aerul cald se pompează şi în sol, şi în pardoseala de piatră, şi în colectoare amplasate în
bazine, şi chiar în pereţii construcţiilor adiacente.

Astfel, fără nici un fel de încălzire suplimentară, la geruri de -10° C ziua şi -15°C noaptea, în
vegetariu se menţin temperaturi de +18°C ziua şi +12°C.

Lucrul principal constă într-o ermetizare bună a învelişului. Pentru comparaţie, într-o seră
obişnuită în aceeaşi perioadă se constată: de la ora 9 până la 20 sunt mai mult de 10°C – de la
12 până la 16 sunt 30°C; iar noapte de la ora 23până la 7 dimineaţa – în jur de zero şi mai jos.
Fără un sistem de reglare automată temperatura normală se ţine numai 8 ore!

Dacă se prevăd geruri mari în camera de reglaj se amplasează un calorifer şi în seră se suflă
aer cald. Pentru orice situaţie de urgenţă este suficient un calorifer de 1-1,2 kW. Însă, astfel de
nopţi nu sunt multe la număr, dar şi spaţiul de cultivare pe timp de iarnă este mai bine de
folosit sub verdeţuri care nu necesită temperaturi mari.

Primăvara şi chiar în verile reci acelaşi ventilator în acelaşi regim salvează sera de
supraîncălzire. În sol se acumulează deja răcoare şi nu căldură. Ziua se încălzeşte şi cedează
răcoarea solul răcit timp de o noapte, iar noaptea – aer răcorit.

Apropo, încălzirea solului este cel mai bun stimulator pentru dezvoltarea plantelor. La o
temperatură de 32°C a solului roşiile şi castraveţii dau producţii de două ori mai mari şi cu o
lună mai devreme, iar vinetele – de patru ori mai mult!

Şi totuşi, dacă se stabilesc temperaturile mari pe o perioadă îndelungată, este necesar de a


evacua căldura excesivă în afară. Atunci se închide clapeta de jos a camerei de reglaj, iar cea
de sus se deschide. Se modifică şi direcţia de evacuare: ventilatorul pur şi simplu fugăreşte
aerul fierbinte din seră în atmosferă. Dar în asemenea condiţii se pierde bioxidul de carbon şi
umiditatea. Din aceste considerente trebuie cât mai puţin posibil folosit acest regim de
ventilare. Este mai util pe timp de călduri mari de aruncat peste acoperiş o plasă de mascare
sau o plasă artizanală din funii cu bucăţi ataşate de pânză. Este destul de eficace de stropit
acoperişul cu soluţie de argilă. Se absoarbe exact necesarul de radiaţie – 50%.

De aici se vede, că problema menţinerii temperaturii trebuie soluţionată în mod complex. Pe


timp de vară puterea ventilatoarelor evident trebuie majorată. În regim de ventilare în exterior
ventilatorul oricum va elimina din seră apa şi CO2, şi să cheltui pentru aşa ceva electricitatea
este iraţional. De aceea, mai curând, merită să fie montate oberlihturi cu deschizătoare
inteligente. Ventilatoarele se includ automat prin termorelee, pe acoperiş se află plasa de
umbrire şi pierderile de pe urma ventilaţiei sunt minime.

Problema nr 3. Când ventilaţia este deschisă în afară, în detrimentul îngrijirii şi irigaţiei, roada
scade de 2-4 ori faţă de potenţial – adică cea primită în vegetariu. De ce? Aici apar două
chestiuni principiale.

Unu: bioxidul de carbon. Asupra rolului său adevărat de curând mia atras atenţia O. V.
Tarhanov savant din oraşul Ufa. Iată rezultatele experimentului în câmp. Pentru a produce o
roadă normală de legume la un ha este necesar de până la 300 kg CO2, iar în stratul de 1 m al
aerului sunt numai 6 kg de gaz. Numai 2%! Şi cum pot creşte plantele? Aproape tot necesarul
de bioxid de carbon îl asigură organica în descompunere. Şi cu cât este mai mult gaz, cu atât
roada este mai mare. Anume ciclu închis de schimb de gaze acumulează în vegetariu o masă
inedită de CO2, care şi dezvăluie potenţialul maxim de producţie al plantelor.

Doi: umiditatea din sol şi aer.

Irigarea superficială, chiar dacă şi este prin picurare, are o sumedenie de neajunsuri: pierderile
mari prin evaporare, răcirea solului, proliferarea rădăcinilor la suprafaţă, impactul asupra
proprietăţilor fizice şi chimice ale solului. Sistemul constituit din ţevi în subsol constituie un
sistem funcţional de ”irigare atmosferică”. Acesta este un colector al condensaților!
Parcurgând ţevile reci, aerul cald cedează masa de apă – aceasta se condensează pe pereţii
ţevilor. Iar ţevile sunt găurite: pe toată lungimea lor pe partea de jos, la fiecare 15-20 cm, sunt
sparte orificii de grosimea unui creion. Pentru ca apa să reuşească să se scurgă, ţevile sunt
amplasate pe un strat subţire cheramzit sau prundiş.

Toată ziua, iar vara prima jumătate a zilei, apa transpirată de frunze şi sol, se restituie forţat în
sistemul din subsol, iar acolo prin jeturi mici se scurge prin orificii. Cu apa caldă se umezeşte
solul cald din preajma ţevilor. Aici, în adâncimea caldă şi umedă, şi prosperă rădăcinile.
Irigarea din exterior practic nu mei este necesară. Apa este absolut liberă de săruri grele, dar
este îmbogăţită cu amoniacul din organica descompusă. Îngrăşămintele organo-minerale se
incorporează din timp, la aranjarea solului, şi acţionează lent. În cazul necesităţii irigării este
montat un sistem de picurare. Acesta se include numai în momentul ventilării deschise în
afară.

Efectul secundar: aerul din seră este umed în permanenţă. Acesta constituie încă un factor
important al productivităţii. Umiditatea aerului minimizează transpiraţia frunzelor, şi plantele,
eliberate de un lucru inutil, majorează încă de 1,5 ori sinteza biomasei!

După cum a fost menţionat, ventilatorul este unit la termorelee simple, şi automat se
deconectează, dacă regimul de temperaturi în seră este aproape de norme – când temperatura
aerului şi a ţevilor din subsol s-a echilibrat.

Pentru montarea vegetariului poate fi folosită orice pantă, începând cu cea de est şi terminând
cu cea de sud-vest. Straturile în vegetariu se aranjează prin terase înguste. Plantele se cresc
uriaşe, până la acoperiş, şi sunt necesare treceri destul de largi. Sub acoperiş, deasupra
răzorului, sunt montate bare pentru fixarea plantelor.

Vegetariul este o construcţie capitală de durată. Aceasta poate fi o parte a casei de locuit, un
mod de viaţă al stăpânilor lui. Aceste reprezintă nu o simplă seră, ci o mostră al tehnologiilor
solare – o tehnologie de utilizare raţională a Soarelui de tip nou. Pe timpuri visam la o casă cu
o seră capitală alăturată. Deja ştiu, cum trebuie executată!

La începutul anilor 60 A. V. Ivanov cultiva în vegetariu lămâi, mandarine şi ananaşi. De pe 17


mp de vegetariu – de pe doi arbuşti de 8 ani – el lua 193 kg lămâi, iar în anul următor – 216
kg. Fără a lua în calcul ananaşii produşi tot aici. Costul construcţiei constituia mai puţin de 15
USD/mp.

În anul 1963 pe 22 mp al vegetariului primitiv au fost cultivate 110 plante de roşii dintr-un
răsad de calitate proastă. Roada a constituit 269 fructe măşcate – câte 12,5 kg/plantă. După
acestea, tot aici au crescut 110 crizanteme. Fără a cheltui vre-un bănuţ pentru încălzire,
Ivanov a livrat producţii în valoare de 600 USD. Costul construcţiei acelui vegetariu se ridica
la 3 USD/mp.

Anul 1964, experimentul comparativ cu sera în două caturi. Roşiile în vegetariu s-au copt cu
43 zile (timp de 92 zile). Roadă de pe aceeaşi suprafaţă a vegetariului s-a colectat de trei ori
mai mare, iar costul acesteia – de trei ori mai mic. Lucru a fost depus de două ori mai puţin,
iar folie pentru învelire s-a utilizat de 2,4 ori mai puţină.

Chiar şi fără sistemul de acumulare forţată a căldurii în sol eficienţa vegetariului


impresionează experţii. La 21 aprilie 1992 într-un vegetariu primitiv au fost semănate roşii.
La 17 mai plantele aveau deja 10 cm înălţime, la 7 iunie – 40 cm şi în jur de zece
inflorescenţe, la 21 iunie – 50 de inflorescenţe şi 6 fructe coapte, şi până la sfârşitul lunii iulie
produceau câte 50-60 inflorescenţe şi 35-45 fructe.

În medie, inflorescenţele în vegetariu apar cu o lună mai devreme, faţă de serele obişnuite, iar
fructele coapte – cu 1,5 luni. În cazul gerurilor mai mici de -10°C nu este nevoie nici de un fel
de energie, în afară de cea solară. Cheltuielile pentru exploatare şi menţinerea microclimatului
sunt de 60-90 ori mai mici, decât la serele obişnuite. În ciuda construcţiei capitale, vegetariul
se răscumpără deja în primul an. Costul roadei din vegetariu este mai mică de 10 ori, iar
producţia mult mai utilă pentru organism, decât cea din serele industriale.

Alexandr Vasilievici visa, ca vegetarii să existe pe lângă fiecare casă, şi noi vom avea Soare,
şi nu vom mai avea necesităţi în combustibili şi legume cumpărate. Acest fapt nu s-a împlinit
atunci. Autorităţile nu l-au susţinut, sticla şi metalele erau scumpe, iar bani erau puţini. Acum
situaţia s-a răsturnat. Autorităţile nu mai joacă nici un rol, bani sunt la mulţi oameni, există
pereţi nefolosiţi la multe case, şi există policarbonat celular! Ei ce, oare chiar suntem atât de
neputincioşi fârtaţilor, pentru a creşte până la un vegetariu?!

În momentul când manuscrisul era aproape finisat, buna mea cunoştinţă din or. Ipatovo, Victor
Şarapov, mi-a trimis cartea lui B. Erat şi D. Vulston, ”Sera din casa voastră”, Moscova,
”Stroiizdat”, 1994. Cartea s-a dovedit a fi minunată. Aceasta prezintă analiza detaliată a
tuturor aspectelor construcţiei serelor în regiunile de nord, şi în primul rând ale celor
adiacente la casă sub forma grădinilor de iarnă. Mai jos reproduc ceea, ce mi s-a părut cel mai
interesant.

1. Profesorul Rossi a elaborat forma serei, care colectează la maxim radiaţiile soarelui în
perigeu. Inteligenţa umană nu are limite! Se constată, că reflectoarele pot fi amplasate nu
numai în interior, dar şi în afară vezi imaginea)! Rezultă o ”seră-reflector”. În regiunile de
nord în calitate de reflector serveşte zăpada. Cei de la sud pot aranja şi dale albe în faţa serei.
Iar reflectoarele interne – vopseaua albă sau foliile argintate (suprafeţele reflectorizante sunt

indicate prin linii întrerupte).


O astfel de seră este deosebit de eficientă, atunci când este ”afundată” în casă (pe aceeaşi
imagine în stânga este şi aspectul de sus). S-a constatat: prin crăpături se pierde mult mai
multă căldură, decât prin sticla ermetică într-un singur strat. Problema legată de sticla într-un
singur strat este numai una, aceasta se acoperă cu gheaţă iarna. În general cu cât este mai mică
suprafaţa sticlită, cu atât sunt mai mici şi pierderile de căldură. Pereţii casei încălzesc sera,
nivelând diferenţele de temperaturi şi protejând plantele de îngheţurile de primăvară. Iarna,
pentru acumularea căldurii, peretele şi podeaua ”reflectorului” se acoperă cu folie neagră, iar
vara se albesc sau se acoperă cu folie argintie.

2. În loc de riglete în serele adiacente este mai comod de utilizat ţevi de evacuare. Putere de
evacuare a ţevii depinde de înălţimea acesteia şi poate fi destul de impresionantă! Pentru o
seră de 20 mp o ţeavă de evacuare de un sfert mp plus o uşoară umbrire în total sunt mai
eficiente, decât un ventilator de 140 W!

Cu cât ţeava este mai înaltă, cu atât puterea de evacuare creşte. Fiece metru al ţevii este
echivalent cu o mărire a secţiunii cu 12-15% sau a scăderii temperaturii cu 1,5-2°C. astfel o
ţeavă de 7 m înălţime şi o secţiune de 0,5 mp, de la sine fără nici un ventilator, într-un minut
evacuează tot aerul din sera cu un volum de 45 mc, scăzând temperatura de la 40 la 30°C.

3. Pentru amatorii de ventilatoare va fi necesar calculul puterii acestora. Ea coincide ci


valoarea numerică a fluxului de aer, în metri cubi. S-a constatat: o ventilaţie bună există
atunci când tot aerul din seră este înlocuit cu altul într-un minut. Altfel căldura nu reuşeşte să
fie scoasă în totalitate. Aduc mai jos dependenţa empirică:

Diametrul ţevii, mm puterea ventilatorului, kW

100 0,014 = 14 W

125 0,028

160 0,070

200 0,120 = 120 W

250 0,260

315 0,550

400 1,2 kW

În acelaşi timp ventilatorului îi vine în ajutor şi înălţimea ţevii.

4. Un calcul interesant: într-o seră adiacentă cu o suprafaţă de 25-30 mp oamenii petrec în jur
de 700 ore pe an – 200 ore se odihnesc, beau cei, şi 500 ore lucrează! Adică zilnic câte 1-2 ore
de lucru. Ei, asta fac oamenii care nu pot să lenevească inteligent. Noi pur şi simplu suntem
obligaţi să atingem un rezultat mai spectaculos. 150 de or pentru muncă şi 550 pentru consum
de ceai – aceasta constituie stilul nostru.

***
Ei iată. D-voastră vă rămâne să prelucraţi toată informaţia primită şi să vă faceţi sera d-
voastră inteligentă – cu suplinirea ideilor d-voastră şi ajustărilor de rigoare. Să vă dea Domnul
răbdare, şi roada să se facă, fără necesitate în durerile d-voastră de spate.

Aici puteţi vedea imagini reale ale vegetariului în acţiune: http://veg.baxtool.com/stroika.php

P. S.: Aceasta a fost o secvenţa din cartea lui N. I. Kurdyumov ”Sera inteligentă” şi constituie
un vis spre care tinde şi translatorul.