Si i-am vazut mainile...muncite si imbatranite.

A fost nevoie sa devin femeie pentru a o intelege pe mama...pentru a intelege

cate framantari interioare, cate visuri neimplinite, cate dureri si doruri nespuse
a ascuns in sufletul ei.
Oare cum a invatat sa se puna pe locul doi si cum a invatat sa se abandoneze
si sa traiasca prin mine?
Cata forta a putut sa aiba inima ei, care a suspinat si a plans atat pentru mine,
cat si pentru toate durerile si nedreptatile la care a fost ea supusa?
Visurile ei au apus...s--au dus...pentru ca acum viseaza visurile mele.
Nu isi mai doreste nimic pentru ea, caci toate dorintele ei sunt acum, de fapt,
dorinte pentru mine. Se hraneste cu fericirea mea si moare cate putin de
suparare atunci cand vede ca sufar.