Democraţie în Uniunea Europeană:

Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel

Studii Europene

I.1. UE satisface condiţiile minimale ale democraţiei.

Uniunea Europeană face modificări deosebite în statele candidate, prin anumite criterii de
aderare, ca mai apoi aceste modificări să se transforme într-o presiune a democratizării. Aceste
criterii fiind stabilite în cadrul politicii sale de extindere. În ceea ce priveşte procesul de
europenizare este unul remarcabil ţinând cont că Uniunea Europeană este o formă nouă de mişcare
în care mereu au loc modificări la nivel transnaţional dar şi naţional. Puterile politice într-un sistem
de organizare şi de conducere a vieţii economice sunt divizate având un caracter împărţit pe mai
multe centre de putere, acordând autoritate administrativă organelor locale.Luând la bază ideea că
democraţia poate fi înţeleasă ca o ideologie, un concept sau o teorie, se poate afirma că există mai
multe doctrine politice privind organizarea și conducerea societății: doctrina politică liberală
(liberalismul este unanim considerat a fi, cronologic, cea dintâi teorie socială a civilizaţiei moderne)

Alături de mulți alți cercetători, Dahl s-a concentrat asupra puterii, el i-a oferit chiar o
definiție care, dincolo de numeroase critici și reevaluări la care a fost supusă, ne servește încă foarte
bine. Este vorba de faimoasa definiție” relațională”, care stipulează că” A are putere asupra lui B în
măsura în care îl poate face pe B să facă ceva ce B altfel nu ar face”.

În opinia lui Robert Dahl condiţiile democraţiei sunt:

 Egalitatea la vot

 Participare efectivă

 Înţelegere luminată

 Control asupra agendei

 Cuprinderea

Conceptul de democraţie este indisolubil legat de noţiunea de pluralism. Ea îşi găseşte

concretizarea în multitudinea de partide şi organizaţii politice, sindicale, religioase etc, exprimând
diversitatea concepţiilor şi organizaţiilor care se interpun între individ şi stat. Pluralismul politic
este un principiu după care funcţionarea democratică a societăţii, garantarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti sunt condiţionate de existenţa şi acţiunea mai multor forţe politice şi sociale
aflate în competiţie. Prin instituirea pluralismului politic drept câmp de manifestare a democraţiei,
puterea politică nu mai tronează deasupra societăţii, ci se intersectează cu toate segmentele
structurii sociale într-un mecanism chemat să funcţioneze pe baza legitimităţii, a libertăţii. Aristotel
spunea că libertatea este "principiul fundamental al guvernământului democratic."

În faza revoluţiilor burgheze, când s-a făcut trecerea la suveranitatea naţională, s-au conturat, pe
fundalul recunoaşterii omului ca fiinţă concretă, nu abstractă, anumite drepturi şi libertăţi. Ele se
vor proclama sub denumirea de "declaraţii ale drepturilor omului şi ale cetăţeanului". Pentru a fi

1
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

îndeplinite, poporul trebuie să-şi exercite puterea pe principiul libertăţii. Toate democraţiile
occidentale au recunoscut drepturile omului, printre care amintim:

 dreptul la libertate

 dreptul la libertatea de exprimare

 dreptul la libertatea de gândire

 dreptul la libertatea presei

 dreptul la viaţă

 dreptul la proprietate

 dreptul la securitate

 dreptul la întrunire şi la asociere

 dreptul la apărare egală din partea legii

 dreptul la o judecată promptă şi dreaptă

 dreptul la libertatea credinţei şi a conştiinţei

Acestea sunt drepturi ce nu pot fi abrogate de nici o putere, sunt aşa numitele drepturi
inalienabile. Ele decurg din suveranitatea poporului. Rolul drepturilor este de a proteja individul
asupra abuzurilor venite din partea autorităţilor.

"Fiecare epocă şi generaţie trebuie să fie la fel de liberă să acţioneze pentru sine, în toate
cazurile, ca epocile şi generaţiile care au precedat-o... Omul nu are nici un fel de proprietate
asupra omului şi nici o generaţie nu are vreo proprietate asupra generaţiilor care urmează." T.
Pâine, "Drepturile omului"

Principiile Fundamentale ale Democraţiei

 Suveranitatea poporului.

 Guvernul alcătuit cu acordul celor guvernaţi.

 Domnia majorităţii.

 Drepturile minorităţilor.

 Garantarea drepturilor fundamentale ale omului (un raport just între drepturi şi libertăţi, între
obligaţii şi îndatoriri, între libertate şi responsabilitate).

 Existenţa unui cadru legislativ (în care să fie prevăzute drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului, să se prevadă egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor de a gândi şi de a se
organiza în mod liber, de a-şi manifesta liber poziţiile faţă de conducători).

2
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

 Alegeri libere şi echitabile (existenţa unui mecanism politic care să asigure condiţiile pentru
exercitarea liberă de către toţi cetăţenii a dreptului de a alege şi de a fi aleşi: vot universal
direct şi secret).

 Respectarea procedurilor legale.

 Limitarea constituţională a puterii guvernanţilor.

 Pluralism social, economic şi politic ca condiţie sinequanon a democraţiei.

 Separaţia puterilor în stat (puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească)

fiind o necesitate şi o garanţie împotriva instaurării totalitarismului.

 Respectarea valorilor de toleranţă, pragmatism, cooperare şi compromis.

 Dreptul de organizare profesională şi politici libere.

 Existenţa mijloacelor de informare în masă care să se manifeste liber (unii politologi

consideră presa scrisă ca fiind "a patra putere în stat").

 Organizarea şi conducerea democratică a societăţii să cuprindă toate sferele vieţii sociale.

Democraţia reprezentativă s-a format în jurul parlamentelor. Parlamentul este cel care
legitimează guvernământul democratic. Funcţia lui esenţială este de a face legi şi de a susţine şi
controla puterea executivă (adică Guvernul). În România Parlamentul este bicameral: Senatul şi
Camera Deputaţilor, ambele alese prin vot direct şi secret de către guvernaţi, o dată la patru ani.
Democraţia s-a dezvoltat şi se dezvoltă numai în măsura în care relaţia dintre conducători şi conduşi
(guvernanţi şi guvernaţi) se înclină în favoarea celor din urmă, când conduşii impun conducătorilor,
prin modalităţi şi mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit Democracy Index, nicio ţară fostă comunistă (membră sau nu a UE) nu a reuşit până în
prezent să facă tranziţia de la regimul autoritar la un regim democratic funcţional. Toate statele
foste comuniste membre ale Uniunii Europene fac astăzi parte din grupul ţărilor cu democraţii
disfuncţionale (flawed democracies).

Mai mult, între 2006 şi 2017 patru state occidentale membre UE au retrogradat din grupul ţărilor
cu democraţii funcţionale (full democracies) în cel al ţărilor cu democraţii disfuncţionale: Belgia,
Franţa, Grecia şi Portugalia. În plus, alte două state occidentale membre UE - Cipru şi Italia - nu au
făcut niciodată parte din grupul ţărilor cu democraţii funcţionale. Toate astea sugerează că proiectul
economic al UE - piaţa comună - e mult mai bine construit decât proiectul politic - crearea unei
comunităţi de state întemeiate pe valorile democraţiei şi ale apărării drepturilor omului.La fel cum
sclavia şi, ulterior, rasismul au subminat proiectul politic numit "Statele Unite ale Americii",
inexistenţa mecanismelor de dezvoltare şi întărire a democraţiei minează azi proiectul politic numit
"Uniunea Europeană". Așadar, conceptul de democraţie a evoluat sub aspect politic, îmbrăcând mai
multe forme, în sensul că, la fel ca şi politica în general, democraţia se bazează pe relaţia dintre
guvernanţi şi guvernaţi. Din aceste relaţii putem desprinde mai multe forme și modele ale
democraţiei. Astfel, printre principalele forme şi modele (de organizare și funcționare) ale
democraţiei se enumeră:

3
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

Democrația directă (sistem de guvernare în care deciziile de interes public sunt luate direct de
populație, însă tradiţia politologică susţine că imposibilitatea funcţionării actuale la nivel statal a
democraţiei directe e cauzată de amploarea de ordin teritorial şi demografic a comunităţilor politice
şi a procesului economic cu toate problemele ce derivă de aici).

Democrația reprezentativă (sistem de guvernare în care deciziile de interes public sunt luate de
reprezentanții aleși)

Democrația participativă (admite participarea tuturor categoriilor de cetăţeni la viaţa politică a

statului şi la adoptarea deciziilor de stat)

Democrația consociativă/consociațională (societăți puternic divizate acolo unde există clivaje

culturale, unde există minorități cu diferențe majore între ele)

Democrația pluralistă (presupune varietatea centrelor puterii, separarea puterilor, excluderea

monopolului asupra puterii de stat, multitudinea de mijloace de articulare a intereselor, lupta liberă
a forţelor politice, competitivitatea elitelor și posibilitatea înlocuirii lor pe căi democratice),

Democrația poliarhică (termenul clasic al lui Robert Dahl pentru a caracteriza evoluția politicii
contemporane și pentru a desemna regimul politic cel mai apropiat, de idealul unui sistem deplin
democratizat)

Democrația electronică (în cazul regimurilor democratice contemporane, prezintă, conform

opiniei politologului italian Domenico Fisichella, nodul critic marcat prin generarea celor mai multe
întrebări pentru viitor, fiind vorba de raportul dintre democraţia directă şi democraţia reprezentativă,
care apare azi valorificat în termeni noi)

Democraţia informaţională (formulată de savantul francez M. Rocar și apare ca o reacţie la

revoluţia informaţională care continuă clauza revoluţiei tehnico-ştiinţifică)

Democrația „pură” (presupune o viitoare societate a „egalilor” doar ca normativ, ca model sau
ţip ideal)

Democrația formală sau de vitrină (specifică pentru „noile” regimuri democratice actuale dar şi
pentru țările din spațiul post sovietic.

4
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

II.1 Rolul Comitetului Regiunilor în procesul decizional din UE

și importanța acestei instituții din perspectiva democrației.

Comitetul are rolul de a reprezenta interesele colectivităţilor locale si regionale si de a

asigura participarea acestora la procesul legislativ al Comunităţi. La baza activităţii Comitetului sta
evaluarea propunerilor Comisiei Europene din perspectiva intereselor regiunilor UE.
Rolul sau a fost extins odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre
ariile sale de expertiza numărându-se acum si problemele de mediu, Fondul Social, formarea
profesionala, cooperarea transfrontaliera si transportul. De asemenea, CR poate emite opinii si din
proprie iniţiativă. Comitetul Regiunilor veghează asupra, principiului subsidiarităţii", conform
căruia UE nu trebuie sa îşi asume sarcini ce se potrivesc mai bine administraţiilor naţionale, locale
sau regionale. Astfel, CoR protejează interesele regiunilor in chestiunile de interes major si permite
Comunităţi sa activeze cu un randament înalt. Comitetul Regiunilor este organ consultativ al
Consiliului si Comisiei si trebuie consultat obligatoriu in anumite domenii ale politicii regionale:
 coeziune economica si sociala (politica regionala si Fondurile Structurale);
 promovarea pregătirii generale si profesionale;
 educaţie, tineret, cultura;
 politica sociala;
 sănătate;

Comitetul Regiunilor este un organ creat in conformitate cu prevederile art. 198A [263] TCE
si este format din reprezentaţi ai autorităţilor locale si regionale numiţi de Consiliul la propunerea
statelor membre, pentru un mandat de patru ani. Odată cu semnarea în 1992 a Tratatul de la
Maastricht liderii UE decid înfiinţarea Comitetului Regiunilor (CoR), ca adunare consultativă care
le va da regiunilor şi oraşelor posibilitatea de a se face auzite în cadrul procesului decizional din UE
şi va constitui o legătură directă între instituţiile de la Bruxelles şi cetăţeni. În martie 1994, CoR îşi
organizează prima sesiune plenara la Bruxelles şi avea 189 de membri.
Regulamentul intern al CR a fost adoptat de către Consiliul, la 25 mai 1994 si a fost publicat in
JOCE L 132/27 mai 1994.
Constituirea acestui Comitet a venit ca urmare a cerinţelor imperative din partea autorităţilor
regionale pentru o reprezentare concreta in cadrul instituţional si de decizie al UE. Instituirea
Comitetului Regiunilor a fost un pas semnificativ in, procesul creării unei Uniunii si mai apropiate
de cetăţenii Europei, in care deciziile sunt luate pe cat posibil de apropiat de cetăţean in
conformitate cu principiul subsidiarităţii” aşa cum se arata in preambulul TUE. De altfel, inca de la
creare si de la prima şedinţă care a avut loc in martie 1994, Comitetul s-a evidenţiat ca un puternic
gardian al principiului subsidiarităţii.
CoR a fost creat pentru a aborda două aspecte principale:

5
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

În primul rând, aproximativ trei sferturi din legislația Uniunii este pusă în aplicare la nivel
local sau regional și, prin urmare, este logic ca reprezentanții locali și regionali să aibă un cuvânt de
spus în elaborarea noii legislații a Uniunii Europene. În al doilea rând, a existat o anumită
îngrijorare legată de faptul că opinia publică este lăsată în urmă, în timp ce construcția UE
avansează. O modalitate de a corecta acest decalaj o constituie implicarea acelui nivel de guvernare
cu reprezentanți aleși aflat cel mai aproape de cetățean.
In prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii
Comunitar (Consiliul, Comisia, Parlamentul). in sistemul instituţional comunitar Comitetul şi-a
câştigat un loc bine definit datorita experientei politice a membrilor sai la diferite niveluri locale si a
cunoaşterii aprofundate a problematicii regionale si locale. Comitetul Regiunilor joaca un rol
important in procesul de integrare europeana. Unul din principalele sale obiective îl reprezintă
consolidarea coeziunii economice si sociale a statelor membre.
Comitetului Regiunilor (CR) are, in urma extinderii UE la 28 de state membre, 353 de
membri si un nr egal de membri supleanţi, numiţi pentru o perioada de patru ani de către Consiliul
Uniunii Europene, mandatul membrilor putând fi reînnoit. Membrii CR nu sunt legaţi de nici un
mandat imperative nu de supun nici unor instrucţiuni obligatorii, ei exercitându-şi funcţia in deplina
independenta in interesul general al Uniunii. Comitetul se reuneşte de cinci ori pe an in sesiune
plenara, ocazie cu care adopta recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.
Comitetul Regiunilor îşi alege preşedintele si biroul dintre membrii sai pe o perioada de doi ani
si îşi stabileşte regulamentul interior pe care îl supune aprobării Consiliului statuând in unanimitate.
Comitetul este convocat de către preşedinte sau la cererea Consiliului sau a Comisiei, putându-se
reuni, de asemenea, din proprie iniţiativă. Compunerea, organizarea, funcţionarea si atribuţiile
Comitetului Regiunilor sunt guvernate de o serie de reguli dintre care amintim următoarele:
 Comitetul are caracter consultativ si este compus din reprezentanţii colectivităţilor regionale
si locale, in raport de aceasta competenta purtând si denumirea respectiva;
 Fiecare stat dispune de un număr de locuri in raport de populaţia si importanta sa.
 Membrilor li se adaugă un număr egal de supleanţi aleşi pe aceleaşi criterii. Atât membri cat
si supleanţii sunt numiţi de Consiliu cu unanimitate de voturi, la propunerea fiecărui stat
membru, pentru un mandat de 4 ani ce poate fi reînnoit.
 Membrii Comitetului îşi exercita funcţiile in deplina independenta si in interesul general al
Comunităţi si nu pot fi in acelaşi timp si membri ai Parlamentului European iar din rândurile
lor membrii aleg un preşedinte si biroul pentru o perioada de doi ani.
 Comitetul îşi stabileşte propriul regulament intern care este supus spre aprobare Consiliului,
care se pronunţa cu unanimitate de voturi si se convoacă la iniţiativa preşedintelui sau ori a
Consiliului sau Comisiei si este consultat de aceste organe in toate cazurile expres prevăzute
de tratate sau ori de cate ori ele considera ca este oportun iar actele Comitetului sunt avizele,
care trebuie întocmite in termen de o luna de la data la care Comitetul a fost solicitat sa se
pronunţe asupra unei probleme de interes general. Neintocmirea avizului in acest termen se
poate considera ca o lipsa a acestui act (adică lipsa avizului nu tine in loc continuarea
procedurilor); ori de cate ori considera ca sunt in joc interese specifice ale regiunilor
Comitetul poate formula din proprie iniţiativă un aviz asupra problemei respective, act pe
6
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

care îl înaintează Consiliului si Comisiei si care este însoţit de un proces-verbal care conţine
deliberările Comitetului Regiunilor;

III.2 Alegerile pentru Parlamentul European – alegeri de plan second

Atribuțiile ambigue pe care le are Parlamentul European sau instituţiile europene în general,
o putere de decizie neclară și inferioritatea față de autoritățile naționale dau naştere la impresia că
instituțiiile europeană şi Perlamentul European sunt o structură cu un grad de importanţă mult scăzut
faţă de institţiile naţionale. Politicile europene în general sunt vazute de către populaţiile ţărilor
membre U.E. ca nefiind la acelaşi grad de interes şi înţelegere comparativ cu politicile naţionale.

Aceste fapte se transpun într-un absenteism ridicat la vot pentru alegerea Parlamentului
European.

Parlamentul European este considerat cea mai legitimă instituţie europeană, conform
sondajelor Eurobarometer, şi reprezintă pilonul democraţie în Uniunea Europeană.

În situaţia în care alegerile europene depind de alegerile naţionale, şi se are în vedere

importanţa lor, ele pot fi socotite alegeri de gradul secund. Alegerile pentru Parlamentul European
sunt vazute la un mijloc de exprimare a societaţilor naţionale, a ceea ce vor să exprime din punct de
vedere national.

Electoratul poate vota astfel:

1. cu opoziţia, pentru a da un blam puterii aflate in acel moment, sau pentru a avertiya că
nu aceea este cale de urmat sau expectativele sale.
2. se pot abţine; poate fi o manifestare ce îşi are cauzele în neîncrederea ce îi este indus
în de politicile puterii sau opoziţiei, sau de slaba informare privind planurile acestora.
3. votează din automatism; ceea ce înseamnă că au un tipar stabilit, şi-l urmează,
indifferent de tipul de scrutin.
4. votează la fel ca şi în alegerile de gradul I (pentru că sunt obişnuiţi să voteze astfel)–
fapt ce arată că aceste alegeri sunt mai puţin importante decât cele la nivel naţional;
continuuă să voteze pe aceiaşi linie ca şi în ultimele scrutinuri.
7
Democraţie în Uniunea Europeană:
Actori şi procese Pîrlogea Dan Petronel
Studii Europene

De obicei, alegerile pentru Parlamentul European sunt văzute prin prisma partidelor,
politicilor şi tematicii naţionale, acesta fiind motivul principal pentru care sunt considerate alegeri de
rangul al II-lea. Deoarece ce se consideră că alegătorii urca în erarhia intereselor lor chestiunile
domestice şi naţionale, pe o poziţie mai înaltă decât pe cele europene şi folosesc alegerile europene
pentru a-şi arată susţinerea sau opoziţia pentru unele partide naţionale sau coaliţii alcolo unde este
cazul.

Elementele ce disting rangul I de rangul secund sunt:

1. participarea redusă la alegeri;

2. opoziţia faţă de partidul de guvernământ sau unde este cazul a coaliţiei;
3. încrederea acordată partidelor mici sau mai nou formate, datorată nevoii de schimbare;

Identificarea unui real motiv pentru prezența redusă la urne se află în desfăşurarea unei campanii
electorale nepotrivite, făcută de partide la nivel național. În practică, majoritatea statelor din Uniunea
Europeană este folosită campaniea electorale pentru europarlamentare pentru a transmite mesaje și a
trata subiecte interne, subiectele europene fiind tratate într-un plan secund sau ca doar ca pretext.
Această atitudine a partidelor derivă din nevoia de a satisface interesul mai mare al cetățenilor pentru
subiectele interne. Din altă perspectivă se observă nevoia şi oportunitatea partidelor de a utiliza
campaniile pentru alegerile europarlamentare ca rampa electorală pentru alte tipuri de alegeri pe care
le consideră mai importante, cele interne: parlamentare sau prezidențiale.

Alte explicații pentru nivelul la care se află absenteismul la alegerile pentru Parlamentul
European, se adaugă şi alte motive ce se regăsesc în cazul tuturor tipurilor de alegeri. Dintre acestea,
cel mai des invocate sunt dezamăgirea electoratului față de clasa politică, dezinteresul față de
subiectele politice și lipsa unor alternative credibile.

Pentru a înțelege corect și a adopta soluții eficiente pentru a îmbunătăți rata scăzută de
participare la alegerile pentru Parlamentul European trebuie să analizăm motivele care stau la baza
acestui dezinteres din partea electoratului. Diferențele mari înregistrate între prezența la alegeri în
cazul alegerilor naționale, puse în balanţă cu cele europarlamentare ne indică faptul că absenteismul
ridicat nu este un fapt definitoriu pentru toate tipurile de evenimente electorale.