Turism International

r
CUPRINS:
Introducere:
Capitolul 1 Introducere în turismul internaţional 2
1.1 Definiţii şi etape de dezvoltare în turismul internaţional 2

1.2 Factorii care influenţează dezvoltarea turismului 6
1.3 Oferta turistică la nivel internaţional 10
1.4 Locul şi rolul turismului în economie 16
Capitolul 2 Motivaţiile turistice la nivel internaţional 27
2.1 Formele de turism 27

2.2 Noi forme de turism 31
Capitolul 3 Atracţiile turistice ale României 33
3.1 Staţiunii în România, principalele atracţii turistice 33

3.2 Turismul şi mediul înconjurător 45
3.3 Analiza principalilor indicatori ai turismului 49
Capitolul 4 Componentele industriei călătoriilor din România 57
4.1 Transportul şi infrastructura 57

4.2 Cazarea şi serviciile ospitalităţii 61
Capitolul 5 Studiu de caz , staţiunea “Poiana Braşov” 65
5.1 Prezentarea staţiunii 65

5.2 Oferta actuală şi valorificarea acesteia 68
5.3 Dezvoltare şi promovare 73
Capitolul 6 Concluzii privind dezvoltarea turismului internaţional din România 74
Bibliografie
2
Capitolul 1
Introducere în turismul internaţional
1.1 Definiţii şi etape de dezvoltare în turismul internaţional
Omenirea a păşit în ultimul deceniu al secolului XX –lea mai mult decât oricând spre
călătorii de plăcere şi afaceri, de a petrece timpul liber cât mai plăcut şi în locuri cât mai variate,
astfel turismul dezvoltându-se foarte rapid, începând cu acest secol .
Această activitate turistică s-a impus în mod exorbitant şi în acelaşi timp într-o manieră
comprehensivă pe plan mondial, devenind o ramură de nelipsit a economiei globale, fiind în acelaşi
timp şi o sursă de venituri, de cultură şi realizare a unor relaţii cât mai bune între state.
Urmărind etimologia cuvântului „turism”, provenienţa din termenul englezesc „to tour”
(a călători, a colinda) cu sensul de excursie desemna la începutul secolului al XVIII-lea acţiunea de
a voiaja în Europa, de unde şi acest „to tour” îşi găseşte inspiraţia în termenul francez
„tour”(călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie), la rându-i acesta derivând din cuvântul
grecesc „tournos” şi, respectiv, din cel latin, „turnus”, ce păstrează semnificaţia de circuit, în sens
de călătorie. Treptat, termenul a fost preluat de majoritatea limbilor moderne pentru a exprima forme
de călătorie care urmăresc cu preponderenţă un scop de agrement, de recreere.
În zilele noastre, această noţiune include şi „industria bunei serviri” şi respectiv, „industria
ospitalităţii”, ca o parte componentă a industriei de servicii (sectorul terţiar al economiei naţionale),
care cooperează la satisfacerea cerinţelor turismului.
Prin urmare, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul activităţilor prin care individul
sau grupul de indivizii îşi petrec timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a cunoaşte
locuri noi, pentru odihnă, agrement sau pentru a încheia relaţii interumane, sau în scopul de a-şi
forma o cultură, prin cunoaştere, iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor
bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti, la locurile de destinaţie.
Una dintre cele mai complete definiţii date turismului este cea oferită de “Dictionnaire
touristique international” şi este următoarea: ”Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în
aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau agenţii specializate, fie
pe cont propriu, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor”.
Dat fiind numărul însemnat de încercări de definire a acestei activităţi, pentru evitarea
controverselor privitoare la definirea fenomenului turistic, se poate apela la metoda inductivă,
urmărindu-se reţinerea principalelor elemente caracteristice care marchează activitatea turistică,
pentru a se ajunge astfel la o definiţie cât mai cuprinzătoare. În această ordine de idei, pentru o
definiţie acceptabilă pot fi reţinute următoarele elemente caracteristice:
 deplasarea persoanelor în cursul călătoriei efectuate;
 sejurul într-o localitate în afara domiciliului (reşedinţei permanente) a persoanei care se
deplasează;
 sejurul are o durată limitată;
 sejurul să nu se transforme într-o reşedinţă definitivă.
Sursa : Andrea Baltaretu, Curs 2 « Turism International »

Oskar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacşu, « Economia Turismului », Ed.Expert, 2003
3
fffffffffffffffffffffffffffffffff
4
Politicile turistice au devenit componente, de multe ori esenţiale, ale politicilor economice
din numeroase ţări. Elaborarea lor şi punerea lor în practică se realizează atât din perspectiva
profesioniştilor, cât şi a administraţiilor publice. Dincolo de concurenţa care îi opune, diferiţii agenţi
economici ai politicii turistice naţionale cooperează în special în cadrul organizaţiilor internaţionale
specializate, dintre care cea mai importantă este Organizaţia Mondială a Turismului.
Organizaţia Mondiala a Turismului este organismul ne-guvernamental al cărei principal

obiectiv este acela de a promova şi dezvolta turismul, funcţionând după legi stabilite de către
membrii organizaţiei, aceştia fiind reprezentanţii principalelor ţării afiliate la aceasta organizaţie cu
sediul la Madrid, înfiinţată în 1976.
Tot OMT si Guvernul Canadian au organizat la Octavia, ”Conferinţa Internaţională asupra

statisticilor în turism şi călătorii”, ocazie cu care a fost adoptat un set de reguli şi recomandări cu
privire la concepte, definiţii şi clasificări in turism
O primă definiţie a turismului dată de către OMT este aceea că “turismul reprezintă
activitatea persoanelor care se deplasează şi rămâne în locuri aflate în afara mediului lor obişnuit
pentru cel mult un an, în scopuri recreative, afaceri sau alte scopuri”.
Turistul “este vizitatorul care rămâne cel puţin o noapte în unitatea de cazare colectivă sau
privată la locul vizitat”. Pentru a compara diferitele modalităţi de înregistrare statistică privind
mişcarea turiştilor, la recomandarea Comitetului de statisticieni experţi ai Ligii Naţiunilor, în 1937 s-
a acceptat următoarea definiţie a turistului străin: „orice persoană care se deplasează pentru o durată
de cel puţin 24 de ore într-o altă ţară diferită de cea în care se află domiciliul său stabil”, definiţie
adoptată ulterior şi de OMT.
După această definiţie, excursioniştii şi călătorii în tranzit nu trebuie să fie consideraţi turişti.
Conform terminologiei adoptate, în turismul internaţional, excursionistul „ este orice persoană
care călătoreşte pentru plăcerea proprie, pentru o durată mai mică de 24 de ore, într-o altă ţară decât
cea în care îşi are reşedinţa şi care nu exercită nici o ocupaţie lucrativă în acea ţară”, adică este
vizitatorul care nu rămâne în locul vizitat să înnopteze; călătorul în tranzit „ este orice persoană care
traversează o ţară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, cu condiţia ca opririle să fie de scurtă
durată şi să aibă alte motive decât turistice”.
Luând în considerare rolul şi importanţa economico-socială a turismului intern (naţional),

OMT a propus şi o definiţie pentru turistul naţional: „poate fi considerat turist naţional orice
persoană care vizitează un loc ce nu constituie domiciliul său obişnuit, situat în interiorul ţării sale de
reşedinţă şi având un scop diferit de acela al exercitării unei activităţi remunerate şi efectuând o
şedere cu o durată de cel puţin o înnoptare (adică 24 ore)”. Prin analogie, excursionişti „sunt
considerate toate persoanele care călătoresc pentru plăcerea lor proprie, pe o durată mai mică de 24
de ore”.
În scopuri turistice, termenul de vizitator „reprezintă orice persoană care călătoreşte într-o
altă ţară decât cea de reşedinţă pentru cel mult 12 luni consecutive şi al cărui scop principal nu este
acela de prestare a unei activităţii lucrative la locul vizitat”.

Cristiana Cristureanu, «Economia şi politica turismului internaţional », Ed. Abeona
5
Turismul internaţional a înregistrat de-a lungul timpului mai multe etape de dezvoltare
acestea începând încă cu epoca primitivă şi terminând cu marea revoluţie industrială, prin apariţia de
noi tehnologii, deplasarea turiştilor către locurile vizate devenind mult mai facilă, comodă şi rapidă,
astfel timpul pierdut până la locul de vizitat fiind mult mai scurt.
Etapele dezvoltării turismului internaţional sunt şase:

1. epoca primitivă,
2. evul mediu,
3. revoluţia industrială,
4. turismul modern,
5. turismul ecologic.
1. În epoca primitivă principalele deplasări erau în scopul procurării hranei şi găsirea unui
climat cât mai favorabil de trai .
Tot în aceeaşi epocă primitivă a apărut una din cele mai vechi meserii şi anume olăritul,
precum şi confecţionarea hainelor. Astfel s-a dezvoltat ca ramura principală meşteşugăritul, o dată cu
dezvoltarea abilitaţilor indivizilor ceea ce a dus la apariţia trocului, unica forma de comerţ existentă
pe atunci care a împins oamenii dincolo de sfera de influenţă a grupului social din care făceau parte.
Ca urmare a intensificării călătoriilor, în aceeaşi perioadă a început să se dezvolte şi

infrastructura necesara, apărând primele rute maritime şi terestre, primele mijloace de transport,
începând în timpul dinastiei egiptene şi continuând cu epoca romană.
2. Reprezentativ în evul mediu este apariţia turismului tip “pelerinaje creştine “biserica fiind
promotor al acestui tip de călătorie “, aceasta fiind efectuată în scopul cunoaşterii şi propagării
religiei creştine, astfel dezvoltându-se şi apărând în acelaşi timp turismul de masă ca principală
formă de turism.
Înviorarea comerţului dintre state a determinat şi dezvoltarea călătoriilor în scopuri
comerciale. Ca urmare a dezvoltării economice a societăţii feudale din secolele IX şi X, circulaţia
mărfurilor şi comercianţilor se desfăşura de-a lungul drumurilor comerciale care legau Estul cu
Vestul.
3. Epoca renaşterii se încadrează între secolele XIV-XVI şi este epoca cu cele mai mari
realizării culturale şi dezvoltării pentru viitorul turismului.
Principalele caracteristici ale renaşterii sunt următoarele:

1. valorificare a culturii antice,
2. renaşterea ştiinţelor şi artelor ,
3. eliberarea fiinţei umane de constrângeri ,
4. apariţia artelor plastice.
În această mare epocă a dezvoltării umanismului, au loc marile călătorii şi descoperiri

geografice printre care Magelan, Cristofor Columb “Descoperirea Americii”, Vasco Da Gama –
drumul spre Indii; apariţia tiparului, preocuparea pentru studiul adâncit al limbilor greaca şi latina,
cultivarea armoniei om-natura, apariţia reformei religioase prin Martin Luther şi Jean Calvin precum
şi redescoperirea astronomică şi ştiinţifică remarcabilă a busolei, cârmei corabiei, lunetei, prafului de
puşca şi hârtia.
Sursa : Andrea Baltareţu, Curs 2 « Turism Internaţional »

6
4. Revoluţia industrială s-a desfăşurat la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX
aceasta remarcându-se prin transformări economice şi sociale a unei economii bazate pe
agricultură şi pe o industrie în plină dezvoltare, când se trece la motorul cu aburi pentru vapoare
şi trenuri şi trecerea de la mediul rural la dezvoltarea celui urban.
În secolul al XIX-lea existau în Europa 160 de staţiuni „balneare” spre care, an de an, se
îndrepta un număr important de călători. La începutul secolului al XIX-lea moda dictează includerea
printre călătorii a voiajelor la mare. O serie de staţiuni pe malul Mării Nordului precum şi staţiunile
italiene şi franceze de pe litoralul Mediteranei figurează printre destinaţiile turistice solicitate.
În deceniul cinci al secolului al XIX-lea a avut loc un eveniment deosebit în istoria

turismului: deschiderea primului birou de voiaj, prima organizaţie comercială al cărui unic scop a
fost numai organizarea călătoriilor şi în primul rând a călătoriilor în grup.
5. Turismul modern se evidenţiază printr-o creştere a tehnologiei ceea ce a dus la

mobilitate şi accesibilitatea practicării turismului de masă.
Odată cu sfârşitul primului război mondial oferta turistică internaţională a devenit mai largă şi
mai diferenţiată. Pe lângă ţările clasice, tradiţional turistice, au fost adoptate noi ţări de destinaţie, a
căror propagandă penetrantă le-a propulsat în conştiinţa noilor consumatori de turism. Se deschide
perioada în care fiecare stat european încearcă să găsească un remediu cu ajutorul căruia să iasă din
impasul economic – consecinţa războiului. Acest remediu este tot mai mult considerat a fi turismul.
Transformările produse în viaţa social-economică a lumii după cel de-al doilea război
mondial au oferit, printre altele, posibilităţi sporite de creştere a productivităţii muncii, cu multiple
efecte pozitive asupra populaţiei societăţii şi mai ales asupra dezvoltării turismului.
6. Turismul ecologic este cel prin intermediul căruia se susţine protejarea mediului,
dezvoltarea turismului şi sporirea acestuia aducând în relief doar efectele pozitive asupra
mediului natural cât şi a efectelor turismului asupra zonelor receptoare.
În concluzie, turismul este un aducător de beneficii multiple societăţii, economiei, culturii şi

cunoaşterii şi stabilirii unor relaţii cordiale şi de prietenie între semeni.
În zilele noastre, turismul a devenit principalul mod de recreere, de civilizaţie şi de

cunoaştere a unor noi zone şi areale învecinate, principalul mod de cunoaştere a unor alte culturi şi
civilizaţii de pe întregul globul, asta şi datorită creşterii numărului zilelor de odihnă din ultimele
secole, ceea ce a dus la o îmbunătăţire a nivelului de trai şi o creştere a anilor de viaţă .
“Numărul turiştilor internaţionali a crescut de la numai 30.000 în anul 1880 la 285 milioane
în 1980, în prezent înregistrându-se 625 milioane în 1998.
Încasările din turismul internaţional reprezintă astăzi peste 436miliarde de dolari pentru anul
1997, ceea ce înseamnă circa 10% din exporturile mondiale. “
Sursa : Andrea Baltareţu, Curs 2 « Turism Internaţional »

7
1.2 Factorii care influenţează dezvoltarea turismului:
Aşa cum asupra tuturor fenomenelor economico-sociale există o serie de factori ce determină
un anumit curs într-un anume loc şi timp, tot aşa şi asupra dezvoltării fenomenului turistic îşi fac
simţită influenţa o serie de factori. Diferiţi ca natură şi rol, aceşti factori participă în proporţii
diferite, evoluţia fenomenului turistic variind nu numai în funcţie de conţinutul specific al cestora ci
şi în raport cu locul şi momentul acţiunii. Mai mult, intercondiţionarea lor reciprocă şi
simultaneitatea acţiunii lor potenţează efectul final, făcând dificilă descifrarea, şi cu atât mai mult,
cuantificarea aportului fiecăruia.
Multitudinea factorilor care influenţează dezvoltarea turismului a determinat specialiştii în

domeniu ca, din considerente teoretice şi practice, să-i grupeze în funcţie de anumite criterii, şi
anume:
A. În funcţie de importanţa lor avem:

1. factori primari: oferta turistică şi veniturile populaţiei
2. factori secundari: cooperare internaţională şi facilităţile de viză
B. După natura social-economică se deosebesc în:
1. factori economici: veniturile populaţiei, oferta turistică, preţurile şi tarifele
2. factori demografici: evoluţia numerică a populaţiei
3. factori sociali: urbanizarea şi timpul liber
4. factori psihologici educative şi de civilizaţie: nivelul de instruire, gradul de cultură
5. factori tehnici: performanta mijloacelor de transport, tehnologia în construcţii,
parametrii tehnici ai echipamentelor şi instalaţiilor
6. factorii politico-organizatorici: conducerea şi organizarea turismului, facilităţi de
frontieră, facilităţi sau priorităţi în turismul organizatoric
C. După durata în timp a acţiunilor se diferenţiază prin:

1. factori de influenţă permanentă: cum sunt mişcarea populaţiei, creşterea timpului
liber, stabilitate politica
2. factori conjuncturali: de exemplu catastrofe naturale
D. După natura provenienţei, factorii sunt de două tipuri:
1. factori endogeni (interiori acţiunii de turism) – lansarea de noi produse turistice,

diversificarea gamei serviciilor oferite
2. factori exogeni (exteriori acţiunii de turism) – sporul natural al populaţiei
E. După profilul de marketing aceştia sunt:
1. factori care aparţin cererii turistice: urbanizarea, timpul liber, veniturile populaţiei
2. factori ai ofertei turistice: diversitatea şi calitatea serviciilor
Sursa: Oskar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacşu, « Economia Turismului », Ed.Expert, 2003
8
1) Veniturile populaţiei:
– conform opiniei majorităţii specialiştilor, constituie principala condiţiei pentru manifestarea

cererii turistice şi deci, suportul material, obiectiv, al dezvoltării turismului.
Veniturile populaţiei exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică şi socială a unei ţări
şi, indirect, posibilităţile oferite pentru practicarea turismului.
Un indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este produsul naţional

brut (P.N.B.) pe locuitor (care, în ultimul secol a înregistrat ritmuri mari de creştere).
Cu cât acest indicator are o valoare mai ridicată cu atât şi partea destinată acoperirii nevoilor
vitale, „consumului obligatoriu” scade relativ, disponibilităţile pentru „consumurile libere”, acele
nevoi create”, devenind tot mai mari.
Veniturile reprezintă un factor de acţiune complexă, ele influenţând intensitatea circulaţiei

turiştilor prin creşterea numărului de turişti, dar şi durata călătoriei, distanţa deplasării, caracterul
organizat sau particular al prestaţiei, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara graniţelor etc.
În privinţa comensurării influenţei, aceasta se poate face cu ajutorul coeficientului de

elasticitate; valoarea pozitivă şi supraunitară a acestuia indică tendinţa de creştere aproape nelimitată
a nevoii de turism şi, corespunzător, a fenomenului în ansamblul său.
Coeficientul de elasticitate a cererii de consum în funcţie de venit este raportul dintre

modificarea relativă a cheltuielilor unei grupe de familii, cu un anumit venit mediu de persoană,
pentru o anumită marfă sau serviciu şi modificarea relativă a veniturilor acestei grupe de familii;
– exprimă procentul de creştere pentru o anumită marfă sau serviciu când veniturile
respective cresc cu 1%
– formula de calcul este:
E = Δy/y : Δx/x = Δy/ Δx : x/y, unde: x = preţul (tariful) unei anumite mărfi (serviciu);
Δx = modificarea preţului (tarifului) acestei mărfi (serviciu);
y = cererea mărfii (serviciului) respectiv;
Δy = modificarea acestei cereri.
2) Oferta turistică:
Reprezentată prin sursele turistice – naturale şi antropice – acţionează pozitiv asupra

fenomenului turistic.
Bogăţia de valori naturale (relief, climă, hidrografie, floră, faună), istorice, de civilizaţie şi de
cultură de care dispune o ţară sau zonă, precum şi gradul de amenajare a acestora şi facilităţile create
pentru vizitare, exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice, determinând amploarea şi
orientarea lor.
9
3) Preţurile şi tarifele:
Preţul este o categorie economică proprie producţiei de mărfuri şi reprezintă expresia

bănească a valorii unei mărfi, iar tariful este forma de plată a serviciilor prestate.
Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri, ca rezultat al complexităţii prestaţiei

turistice, respectiv, acţiunea lor vizează produsul turistic în ansamblu sau numai una (mai multe) din
componentele sale: transport, cazare, alimentaţie, agrement, etc.; de asemenea, această influenţă se
manifestă diferit în raport cu piaţa internă sau internaţională, cu destinaţia, zona, sezonalitatea etc.
În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice şi se reflectă,
în principal, în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a concediilor, în timp ce tarifele
mai scăzute stimulează manifestarea cererii.
Se impune, în consecinţă, o atentă politică în acest domeniu; tarifele, chiar ridicate, trebuie să
aibă o temeinică fundamentare economică, să reflecte calitatea prestaţiilor, să realizeze diferenţieri
pe sezoane, zone turistice etc. De asemenea, este necesară practicarea unui sistem de facilităţi care să
sporească atractivitatea acestora. Totodată, prin nivelul lor, tarifele trebuie să asigure stabilitatea
fluxurilor turistice, utilizarea cât mai bună a bazei tehnico-materiale, eficienţa activităţii.
4) Progresul tehnic în domeniul transporturilor:
El are consecinţe directe asupra creşterii gradului de mobilitate a populaţiei, favorizând

deplasarea în interes turistic, acţionând în acelaşi timp şi asupra altor fenomene, cum ar fi:
urbanizarea, industrializarea, deteriorarea mediului etc., care la rândul lor îşi pun amprenta asupra
activităţii turistice.
Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea densităţii reţelei

căilor de transport, în modernizarea lor şi îmbunătăţirea performanţelor, asigurându-se în acest mod
condiţii pentru deplasarea unui număr cât mai mare de persoane, concomitent cu sporirea
confortului, creşterea securităţii transportului şi reducerea duratei călătoriei. Totodată, se realizează şi
o relativă ieftinire a costului transportului, stimulându-se şi pe această cale deplasarea.
Influenţa dezvoltării transportului asupra turismului este certă şi importantă, pornind de la

premisa că transportul reprezintă o componentă de bază a prestaţiei turistice.
5) Circulaţia turistică evoluează şi în corelaţie cu creşterea demografică, cu mutaţiile

în structură (pe vârste, medii, profesiuni, etc.) a populaţiei.
Creşterea numerică a locuitorilor, precum şi ritmul acestei creşteri influenţează direct

numărul turiştilor potenţiali.
Structura pe vârste a populaţiei, ca de altfel şi celelalte componente ale factorului demografic,

are influenţă asupra dimensiunilor circulaţiei turistice, dar, mai laes, asupra dinamicii diferitelor
forme de turism, astfel, tinerii, a căror cerere pentru turism este mai mare datorită timpului liber de
care dispun, a nevoii de instruire şi facilităţilor acordate, solicită în mai mare măsură formele
organizate şi semiorganizate, în timp ce persoanele mature preferă o vacanţă pe cont propriu.
Populaţia vârstei a treia solicită turismul balneomedical în proporţie mai mare decât alte categorii,
înregistrează o durată mai mare a sejurului şi nu este condiţionată de o anumită perioadă a anului.
10
6) Procesul de urbanizare:
Concentrarea urbană are, pe lângă numeroasele avantaje asupra dezvoltării economice şi

creşterii nivelului de trai, şi efecte negative, vizând în special deteriorarea mediului natural şi
creşterea solicitării nervoase a locuitorilor. Ca urmare, apare nevoia de „evadare” din marile
aglomeraţii urbane spre zone de linişte, nepoluate, pentru recreere, odihnă, distracţie etc.
Manifestată cu preponderenţă la sfârşitul săptămânii sau pe durata vacanţelor (concediilor),

această nevoie de „evadare” stimulează mobilitatea populaţiei contribuind la intensificarea circulaţiei
turistice.
7) Timpul liber:
Progresele înregistrate în dezvoltarea economică şi socială au generat schimbări în durata

timpului liber şi în structura destinaţiilor acestuia.
Practic, este vorba de o creştere a disponibilităţilor de timp ale populaţiei şi de afirmare a

turismului ca una din principalele modalităţi de utilizare a timpului liber.
8) Din categoria factorilor psihologici, o influenţă semnificativă asupra turismului

exercită: moda, tradiţiile, dorinţa de instruire etc.
9) Acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism:

Din categoria acestora fac parte:
i. legislaţia turistică – prin prevederile sale, poate îngrădi sau stimula călătoriile în interes
turistic;
ii. acordurile (naţionale sau internaţionale) în domeniul transporturilor;
iii. alinierile la gruparea hotelurilor;
iv. formalităţile la frontieră;
v. organizarea agenţiilor de turism, etc.
Trebuie menţionaţi aici şi o serie de factori negativi(restrictivi) ai dezvoltării turismului. Ei

sunt urmarea poluării şi degradării mediului din vecinătatea marilor centre urbane şi industriale
(poluarea aerului, a apei, degradările provocate prin industrializări asupra echilibrului ecologic şi
asupra peisajului).
În concluzie, se poate spune că fenomenul turistic evoluează sub acţiunea intercorelată a unui
complex de factori, cu forţă şi direcţie de influenţă variind în raport cu condiţiile de timp şi spaţiu, cu
formele concrete ale circulaţiei turistice.
11
1.3 Oferta turistica la nivel internaţional *
1.3.1 Caracteristicile ofertei turistice internaţionale

1.3.2 Integrarea ofertei turistice
1.3.3 Bazinele ofertei turistice
Pentru a defini „oferta turistică” este necesar mai întâi a se diferenţia de noţiunea de
„producţie turistic”.
 Cadrul şi potenţialul natural şi antropic,

 echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice,
 masa de bunuri materiale (alimentare, industriale) destinate consumului turistic,
 forţa de muncă specializată în activităţile specifice,
 infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi)
formează oferta turistică.
Ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri

materiale, care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice, reprezintă
producţia turistică.
Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de următoarele particularităţi,

comparativ cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice:
a. Producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piaţa bunurilor
materiale oferta este cel mult egală cu producţia.
b. Oferta turistică există şi independent de producţie, în timp ce producţia turistică nu

se poate realiza în afara ofertei. Oferta de bunuri materiale nu se poate detaşa de
existenţa unei producţii.
c. Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice,

în timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producţiei
respective.
d. Oferta turistică este fermă – există atât timp cât există elementele ce o compun;
producţia turistică este efemeră, există cât timp se manifestă consumul, încetează o
dată cu încheierea consumului.
Această relaţie particulară între oferta turistică şi producţia turistică evidenţiază rolul
primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei ca mobilizator al ofertei.
Sursa: Cristiana Cristureanu, «Economia şi politica turismului internaţional », Ed. Abeona

12
1.3.1 Caracteristicile ofertei turistice la nivel internaţional
Complexitatea şi eterogenitatea ofertei turistice internaţionale este dată de faptul că

aceasta este alcătuita dintr-un ansamblu de elemente diferite atât între ele cât şi în ansamblul lor.
Elementele componente ale ofertei pot fi grupate în două categorii:

– Elemente atractive: compuse din resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice,
având o importanţă relativă în timp şi spaţiu în cadrul ofertei turistice;
– Elemente funcţionale: compuse din echipamentul şi serviciile care fac posibilă
desfăşurarea producţiei turistice;
Cele două categorii de elemente se pot completa, influenţa sau se pot substitui, în anumite
proporţii, reciproc. Fiecare din componentele celor două categorii de elemente, prezintă, la rândul ei,
o mare diversitate de realizări.
Oferta turistică poate fi clasificată în funcţie de motivaţia dominantă a consumatorilor în

patru mari grupe:
1) Oferta turismului de vacanţă: turism balnear, turism sportiv, turism recreativ, familial;
2) Oferta turismului cultural: turismul de studii, stagii de iniţiere tehnică, artistică,
festivaluri, turism religios,
3) Oferta turismului de afaceri: turism itinerant, turismul de congrese,
4) Oferta turismului pentru îngrijirea sănătăţii: turismul de tratament, turismul profilactic.
Ofertanţii de produse turistice sunt prestatori sau „fabricanţi” ai diferitelor produse şi

prestaţii. Ca o consecinţă a complexităţii produsului turistic, producătorii sunt puternic specializaţi,
existenţa unui singur producător al tuturor prestaţiilor în consumul turistic fiind practic imposibilă.
Producătorii sunt deci specializaţi în patru categorii de activităţi:
a. Cazare şi restaurare,
b. Transport,
c. Animaţie, informare şi agrement,
d. „fabricarea”, organizarea de călătorii de către „tur-operatori”.
Rigiditatea în timp şi spaţiu a ofertei turistice se manifestă sub diverse forme, prin urmare
avem următoarele caracteristici:
1. Prin imobilitate, produsele turistice neputând fi expediate în vederea întâlniri cu cererea şi

realizări consumului, de aceea este necesară deplasarea turiştilor pentru consumul acestora 
2. În scopul satisfacerii unei nevoi viitoare sau acoperiri unor oscilaţii bruşte ale cererii este
imposibilă stocarea produselor turistice;
3. Prin capacitatea limitată în timp şi spaţiu a atracţiilor, echipamentelor şi chiar forţei de muncă;
4. Inadaptabilitatea relativă sau adaptarea parţială la cerere, datorată caracterului rigid şi
inelastic al ofertei turistice internaţionale.
Adaptabilitatea parţială sau totală a ofertei turistice presupune pe două planuri organizarea de
curse de transport, construirea unor noi echipamente de cazare şi alimentaţie, iar toate acestea să nu
necesite timp sau eforturi de investiţie mari, oferta turistică ca de exemplu în campinguri, căsuţe,
terase, grădini.
Sursa : Andrea Baltareţu, Curs 8 ”Turism Internaţional”

13
1.3.2 Integrarea ofertei turistice*
Creşterea concurenţei pe piaţa mondială a turismului, accentuarea caracterului de piaţă a

cumpărătorului a determinat din partea ofertanţilor şi a producătorilor de turism o reacţie de adaptare
concretizată prin mărirea efortului de particularizare a ofertei turistice, creşterea atractivităţii sale şi
influenţarea printr-o politică de marketing agresivă a dimensiunii şi chiar a calităţii cererii turistice.
Toate aceste adaptări au presupus eforturi financiare sporite ceea ce a determinat creşterea
dimensiunilor firmelor ofertante prin regruparea sau chiar integrarea lor.
Astfel integrarea ofertei turistice îmbrăcă 2 forme:
A) Gruparea ofertei specializate.
În cadrul elementelor ofertei turistice se înregistrează o tendinţă de centralizare care
determină apariţia unor grupări de întreprinderi mari şi foarte mari, alături de firmele mici, artizanale
existente, accentuând caracterul eterogen al ofertanţilor şi producătorilor de turism.
Reprezentativă este în acest sens componenta hotelieră a ofertei care cunoaşte cel mai înalt
ritm de centralizare în raport cu celelalte elemente ale ofertei turistice. Modalităţile practice de
centralizare ale „industriei hoteliere” sunt:
 lanţurile voluntare – care reprezintă o uniune „voluntară” a producătorilor în scopul oferirii
unui produs omogen, standardizat, de calitate ridicată. Producătorii sau ofertanţii sunt uniţi sub
aceeaşi denumire comercială care reprezintă ţi „marca lor de producţie”, obligaţiile părţilor
participante fiind legate de respectarea standardelor calitative şi a unei politici comerciale unitare.
Dimensiunea ofertei lor este spectaculoasă, reprezentând un adevărat monopol în domeniu.
Astfel, cele mai mari „lanţuri voluntare” hoteliere din lume sunt: Best Western Inc. SUA (220 000
camere), Supranational Rezervation – Elveţia (100 000 camere), Logis et Auberges de France (75
200 camere).
 franşiza în turism – se defineşte ca o metodă de conlucrare reglementată juridic, în care o
întreprindere denumită franşizor, extinde asupra altor întreprinderi dreptul de a efectua,
conform propriilor tehnici, operaţii de producţie şi comercializare în domeniul hotelier.
Formula a luat naştere în SUA, dar s-a extins şi în Europa şi s-a dezvoltat în special în Franţa.
Această modalitate de centralizare a ofertei presupune următoarele precizări:
– Cele două părţi antrenate sunt independente juridic şi financiar;
– Întreprinderile specializate folosesc marca franşizorului şi se bazează pe „savoir-faire”-ul
acestuia;
– Conlucrarea este însoţită de o exclusivitate reciprocă (pe plan teritorial şi pe planul
aprovizionării reciproce)
– Folosirea mărcii şi notorietăţii franşizorului, precum şi asistenţa tehnică pe care o prestează
este remunerată de către întreprinderile beneficiare printr-un drept de participare achitat la
încheierea contractului între părţi şi prin redevenţe proporţionale cu rezultatele obţinute. Acestea
se calculează ca procent din cifra de afaceri sau din preţul de furnizare al materialelor.
Franşiza este des folosită şi a înregistrat o puternică extindere spre alte elemente ale ofertei
turistice, deoarece permite firmelor artizanale mici şi mijlocii să se integreze unei structuri reputate.
 asociaţia profesională: a apărut odată cu extinderea grupărilor profesionale cu scop
nelucrativ în diversele domenii ale ofertei turistice.
Aceleaşi metode de grupare a ofertanţilor se practică şi în domeniul rutier, al agrementului, în
promovarea şi informarea turistică.

14
B) Concentrarea ofertei turistice.

Ca şi în oferta şi producţia bunurilor materiale, se înregistrează şi în oferta turistică o tendinţă
explozivă de concentrare a producţiei prin trei modalităţi:
a) concentrarea orizontală,
b) concentrarea verticală,
c) conglomeratele turistice.
a) Concentrarea orizontală a ofertanţilor are loc în întreprinderile care participă la acelaşi

stadiu de producţie, respectiv în hotelărie, transport, comercializare.
Concentrarea implică integrarea deplină a întreprinderilor ofertante, de exemplu în lanţuri
hoteliere. Spre deosebire de lanţurile voluntare, lanţurile hoteliere integrate controlează unităţile care
le poartă numele atât pe plan juridic, cât şi pe plan financiar. Astfel, lanţurile devin trusturi cu un
unic centru de decizie.
Acest mod de concentrare se va accentua în continuare, deoarece marile lanţuri prezintă
numeroase avantaje pentru ofertanţi şi anume:
 Utilizarea unui sistem informaţional şi de rezervări moderne,
 Gestiune computerizată,
 Forţă promoţională,
 Adaptare la clientela internaţională.
b) Concentrarea pe verticală reuneşte în cadrul aceluiaşi grup întreprinderi complementare

care intervin în diferitele stadii ale procesului de producţie a unui produs turistic.
Ea are ca punct de plecare fie un organizator de voiaje dornic să-şi asigure mijloacele
materiale de transport şi cazare sau un transportator care încearcă să-şi asigure debuşee prin
controlul ofertei de cazare şi de distribuţie.
De exemplu, grupul britanic „Thompson” (care editează şi ziarul Times) cuprinde în jurul
firmei „Thompson Holidays”(cel mai important tur-operator britanic);
1. oferta de transport – prin „Britania Air Ways” – societate de chartere aeriene
2. oferta hotelieră – cu „Thompson Overseas Developments Ltd.” – care posedă 15
unităţi de cazare cu 6000 paturi;
3. distribuitori – ca „Lunn Poly Ltd.” – cu 45 puncte de vânzare.
c) Conglomeratul este o formă clasică de concentrare care se realizează prin diversificarea

activităţii pornind de la cumpărarea sau fuziunea unor întreprinderi care nu au activităţi înrudite
din punct de vedere industrial sau comercial.
Un exemplu este dat de marile lanţuri de magazine care au investit masiv în sectorul turistic,
cum este cazul firmei „Neckerman”.

15
1.3.3 Bazinele turistice.
Importanţa ofertei turistice poate fi stabilită numai în mod relativ, respectiv în raport cu
volumul anual al încărcăturii sale turistice, deci cu numărul de turişti primiţi în spaţiul turistic.
Distingem mai multe categorii de localizări concentrate ale ofertei turistice, adică bazine turistice
structurate după criteriul formării şi poziţiei lor:
 Bazinele tradiţionale:
o Europa Occidentală;
o Europa Orientală;
o Ţările Nord-americane;
o Localizările turistice ale lumii a treia;
 Bazinele noi:
o Localizarea periferică;
o Localizarea îndepărtată;
o Localizarea de pionierat;
 Bazinele tradiţionale:
Principalul bazin turistic tradiţional este localizat în:
o Europa Occidentală:
- în cadrul acestei zone sunt cunoscute următoarele concentrări ale ofertei:
a. Zona mediteraneană: cuprinde peste 1/3 din încărcătura turistică mondială şi
aproximativ ½ din încărcătura turistică regională, reprezentând cea mai mare concentrare
turistică din lume.
Specializarea în oferta mediteraneană decurge din caracteristicile naturale ale acestei regiuni
(climă, litoral, floră) a căror atractivitate răspunde principalei motivaţii din timpul verii a turiştilor
europeni, în special celor din nordul continentului.
b. Zona faţadei Atlanticului de nord:
Localizările turistice ale acestei zone sunt mai dispersate şi mai eclectice decât în bazinul
mediteranean deşi atrag un număr mare de turişti, predominant în cadrul turismului intern şi în mică
măsură internaţional.
Coasta Bretonă de la peninsula Crozon şi până la Pornichet, la sud, reprezintă principala
localizare turistică a unor staţiuni de litoral. Poziţia geografică relativ de izolată faţă de marele curent
turistic Nord-Sud, determină ca frecventarea zonei să fie rezervată turiştilor francezi, olandezi,
belgieni şi britanici.
Oferta turistică a acestui bazin este difuză, eventualele concentrări fiind determinate de
staţiunile balneare tradiţionale care au apărut în sec. al XIX-lea în Franţa şi Anglia.
c. Arcul Alpin din Centrul Europei a devenit cel mai important spaţiu turistic montan
din lume.
Anual, această zonă cuprinde cca. 13 mil. de turişti repartizaţi inegal între staţiunile amenajate aici.

16

o Europa orientală:
În ţările Europei de Est turismul internaţional s-a lovit de o serie de obstacole, limitându-se
numai la anumite zone destul de restrânse şi insuficient de dezvoltate pe plan calitativ.
Localizările balneare din acest bazin primesc cea mai mare parte a turiştilor naţionali şi
internaţionali, în special cei proveniţi din chiar ţările respective. Staţiunile balneare sunt amplasate
pe malul Mării Negre şi pe Coasta Baltică şi sunt frecventate în proporţie de 80% de turişti din
Germania, Polonia, Uniunea Sovietică şi Cehoslovacia.
Dezvoltarea centralizată a turismului a limitat posibilitatea manifestării spiritului creativ şi
novator în adaptarea ofertei turistice la evoluţia cererii mondiale.
o Ţările nord-americane:
Oferta Coastei Atlanticului cuprinde în fiecare vară milioane de turişti americani, orăşeni ai
megalopolisurilor. Discontinuitatea geografică a bazinului turistic de pe Coasta Atlanticului, repulsia
turiştilor americani de a folosi plaja şi marea în favoarea piscinelor au dus la decăderea localităţilor
situate pe Coasta Atlanticului şi la direcţionarea fluxului turistic spre Costa Oceanului Pacific.
o Localizările turistice ale lumii a treia.
Deşi au intrat relativ recent pe piaţa mondială a turismului, marea parte a ţărilor în curs de
dezvoltare oferă totuşi câteva realizări tradiţionale ale ofertei turistice. Pentru întreaga zonă ponderea
încasărilor turistice în turismul internaţional nu au depăşit 8% până în prezent.
 Bazinele noi:
Industria turistică care s-a dezvoltat la început în ţările industrializate a intrat recent într-un
proces de mondializare sub impactul turismului de masă. Astfel au apărut noi bazine ale ofertei
turistice internaţionale, în special în preajma sau la mică distanţă de regiunile emiţătoare tradiţionale,
dar şi în regiuni mai îndepărtate.
o localizarea periferică:
Atracţia spre regiunile de periferie, adică a localizărilor situate la marginea bazinelor turistice
tradiţionale a coincis cu creşterea economică din anii 1945-1975 şi a extinderii ofertei turistice în
bazinele receptoare din lumea a treia, situate la maximum 3 ore de zbor de ţările industrializate.
Au beneficiat de această dezvoltare turistică 3 zone:
– litoralul nord-african,
– sectorul sudoriental al bazinului mediteranean
– regiunile din Coreea de Sud şi Taiwan.
o localizarea îndepărtată:
Ultimii ani de evoluţie a ofertei turistice mondiale pot fi caracterizaţi prin etalarea acesteia la
distanţe tot mai mari de oferta tradiţională, diferenţierea tot mai accentuată de aceasta şi prezentarea
unor condiţii de confort ridicat la un preţ tot mai scăzut.
o localizarea de pionierat.
Descoperirile şi exploatările unor regiuni mai puţin cunoscute au drept efect popularizarea
sub forma unor destinaţii turistice a zonelor „albe” ale globului, precum regiunile nordice arctice.
17

18
1.4 Locul şi rolul turismului în economie:
1.4.1 Contribuţia turismului la creşterea economică

1.4.2 Turismul internaţional şi comerţul mondial
1.4.3 Impactul economic al călătoriilor şi turismului
1.4.4 Rolul turismului în intensificarea legăturilor dintre naţiuni
1.4.5 Turismul, un instrument eficace pentru o dezvoltare durabilă
Ca mijloc de utilizare în mod plăcut şi în condiţii de confort a timpului liber, turismul a

devenit în zilele noastre o activitate socio-culturală şi economică de mare importanţă, în multe cazuri
fiind un factor esenţial în balanţa de venituri a unei ţări.
Deci, toate ţările lumii atât dezvoltate cât şi cele aflate în curs de dezvoltare, au ca interes
primordial preocuparea pentru promovarea, susţinerea şi dezvoltarea turismului cât şi a menţinerii a
unui echilibru în balanţa turismului emiţător cât şi receptor pentru a nu ajunge ca acesta să devină un
factor negativ pentru locurile destinate ca atracţii turistice.
1.4.1Contribuţia turismului la creşterea economică:
Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei

adevărate industrii a călătoriilor şi turismului, ceea ce justifică tratarea fenomenului turistic ca o
ramură distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului
terţiar.
Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicaţii sociale,
politice, culturale şi economice. Întrepătrunderea componentelor sale eterogene dă naştere unui
specific unic şi original, care nu se identifică cu nici una dintre ramurile tradiţionale ale economiilor
naţionale, justificând pe deplin tratarea sa în mod autonom.
Trebuie însă precizat că, spre deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, industria
călătoriilor şi turismului rămâne totuşi o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare în fiecare etapă
dată va fi permanent în strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri
ale economiei naţionale.
Este bine cunoscut faptul că mutaţiile social-economice din epoca contemporană au creat şi
dezvoltat turismul. La rândul său, această ramură stimulează dezvoltarea altor ramuri ale economiei
naţionale, prin obiectul activităţii sale, cum ar fi industria şi agricultura, construcţiile, transporturile.
Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri şi beneficiază de servicii;
din cheltuielile acestuia şi, implicit, din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităţilor
economice ale industriei şi turismului (transporturi, cazare, alimentaţie, agrement, tratament balneo-
medical etc.), o parte revine direct acestor unităţi sub formă de profit şi de fonduri băneşti pentru
plata salariilor lucrătorilor ocupaţi în unităţile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în
cel local sub formă de impozite, taxe etc., iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale
economiei pentru plata produselor şi bunurilor livrate şi a serviciilor prestate de aceste sectoare
pentru necesităţile industriei turismului.
19
Structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce
concură la realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având loc, în primul rând,
în aceste sectoare ale economiei naţionale, prin intermediul intrărilor (input) succesive ale banilor
încasaţi de la turişti, încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare.
Asemenea efecte indirecte se înregistrează, în principal, în următoarele sectoare de activitate
economică:
– în sectoarele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului ( de exemplu,
industria construcţiilor sau finanţarea acesteia de către bănci, trusturi financiare etc.);
– în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică ( de
exemplu, reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionare cu apă şi energie, lucrări de
sistematizare teritorială etc.)
– în sectorul comercial ( de exemplu, dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de
alimentaţie , menite să satisfacă cererea de mărfuri a turiştilor);
– în sectorul industriei uşoare şi industriilor conexe care produc sortimentele de mărfuri
solicitate de turişti;
– în sectorul industriei alimentare care livrează produse agroalimentare, băuturi, etc. pentru
necesităţile turiştilor;
– în sectoarele de prestări servicii cu caracter general, de care beneficiază şi turiştii (de
exemplu, transporturile orăşeneşti şi interurbane, poştă, telegraf, telefon, fax, internet, frizerie-
coafură, comisionări, curăţătorii chimice, servicii de reparaţie-întreţinere etc.)
– în sectoarele cultural artistice ( de exemplu, cinematografe, teatre şi alte instituţii de artă,
muzee, expoziţii etc.) şi manifestări sportive frecventate de turişti.
Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate şi prin prisma veniturilor
realizate de forţa de muncă angrenată direct sau indirect în industria turismului, spre exemplu,
procesul de servire a turiştilor face apel la o forţă de muncă numeroasă, cu un profil variat de
calificare.
Principalele influenţe indirecte asupra economiei naţionale (sau provocate de influenţe

directe) pot fi amintite:
a) Efectele secundare ale investiţiilor în industria turismului;
b) Efectul multiplicator al încasărilor realizate în industria turismului.
a) Efectele secundare ale investiţiilor în industria turismului:

Darea în folosinţă a noi obiective turistice exercită o influenţă pozitivă asupra economiei
regiunii şi prin răsfrângere şi asupra economiei naţionale prin veniturile generate de exploatarea
obiectivului respectiv, prin consumul de bunuri (în comerţ şi alimentaţie) şi servicii, rezultând astfel
că investiţiile pentru realizarea de noi obiective turistice determină, pe de o parte, creşterea acestor
venituri, având însă şi o serie de efecte secundare, ţinând cont că lucrările de investiţii anterioare
dării în folosinţă au generat la rândul lor o serie de venituri în industria construcţiilor şi a industriilor
conexe.
b) Efectul multiplicator al încasărilor realizate în industria turismului.
Eficienţa turismului mai rezidă şi în faptul că activităţile specifice ale acestuia nu epuizează
„materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele (naturale şi antropice) sunt permanente şi nu
pot fi valorificate – fără teama de epuizare – decât prin intermediul turismului.
20
1.4.2Turismul internaţional şi comerţul mondial
Comerţul exterior al unei ţări include întreaga activitate economică de import şi export
înregistrată într-o perioadă determinată. Cunoaşterea cu exactitate a importului şi exportului realizat,
corelarea intrărilor şi ieşirilor de mărfuri pe o perioadă determinată de timp se realizează cu ajutorul
balanţelor comerciale.
Balanţa comercială a unei ţări poate fi:

 activă, când valoarea globală a exportului depăşeşte valoarea globală a importului,
 pasivă, valoarea globală a importului depăşeşte valoarea globală a exportului,
 echilibrată, când valoarea globală a exportului coincide cu valoarea globală a importului.
Pornind de la necesitatea de a reda într-un mod cât mai cuprinzător rezultatele valutare ale
tranzacţiilor internaţionale de orice natură, cu caracter comercial sau necomercial, în practica
internaţională se recurge şi la alte forme de evidenţă cu mult mai amănunţite, ca, de exemplu,
balanţa conturilor curente.
Capitolele balanţei conturilor curente sunt grupate, în principal, în modul următor:

– vânzări şi cumpărări de mărfuri şi metale preţioase,
– primirea şi prestarea unor servicii în domeniul transporturilor maritime şi al altor
forme de transport, asigurări, telecomunicaţii, operaţiuni de bancă, brokeraj şi intermediere,
ajutor tehnico-ştiinţific şi vânzare de licenţe.
– cheltuieli şi venituri (solduri) din activitatea de turism internaţional,
– transferul de sume de către cetăţeni şi alte transferuri băneşti necomerciale sau cu
caracter filantropic,
– întreţinerea corpului diplomatic, a reprezentanţelor şi misiunilor oficiale peste hotare
şi diferite venituri şi cheltuieli guvernamentale,
– transferul dobânzilor, dividendelor şi veniturilor realizate de pe urma creditelor
externe, a acţiunilor, devizelor sau altor hârtii de valoare şi a investiţiilor externe de capital
ş.a.
Se observă aşadar, că alături de comerţul cu mărfuri, „comerţul invizibil” – totalitatea

relaţiilor nepatrimoniale cu caracter economic ce au loc între ţări – constituie una din formele
principale ale relaţiilor dintre state, statornicite în procesul schimburilor internaţionale. El include
acele categorii de operaţiuni care au loc în procesul de realizare a schimbului de mărfuri sau de
servire a persoanelor în relaţiile internaţionale şi din care decurg creanţe în valută.
Cu toate că importanţa comerţului invizibil, ca factor care influenţează asupra balanţei de

plăţi a unei ţări, de cele mai multe ori nu poate fi evaluată decât cu aproximaţie, se poate afirma cu
certitudine că încasările din operaţiunile invizibile, precum şi plăţile în contul lor, determină, prin
soldul lor activ sau pasiv, în mod sensibil, soldul definitiv al balanţei de plăţi externe ale ţărilor
respective.
Între turismul internaţional şi comerţul invizibil există o legătură de tip parte şi întreg.
Cu toate că turismul internaţional, ca şi alte servicii (transporturi internaţionale, servicii bancare,
asigurările etc.), face obiectul unor clasificări distincte din punct de vedere al statisticii economice,
specialiştii consideră că turismul internaţional poate găsi un element de comparaţie pe măsura lui
numai în volumul comerţului exterior.
21
În această comparaţie se porneşte de la următoarele considerente:
a. modul de provenienţă a devizelor străine în industria turistică este acelaşi ca şi în
cazul sumelor provenite din exporturile de mărfuri;
b. pentru o serie de ţări, turismul internaţional a devenit una din principalele industrii
de export;
c. având în vedere însemnătatea turismului internaţional în economiile multor ţări, nu
mai există nici un argument plauzibil care să justifice o distincţie între industria turistică şi
industriile tradiţionale de export.
Datele statistice furnizate de Organizaţia Mondială a Turismului ilustrează convingător

avantajele dezvoltării turismului internaţional (tabelele 1 şi 2):
Tabelul nr.1
Încasările în turismul internaţional pe regiuni geografice, între anii
1990 şi 2000 (exclusiv transporturile internaţionale )
1990 1998 1999 2000
miliarde modificări miliarde modificări miliarde modificări miliarde modificări
Regiunea dolari SUA faţă de dolari SUA faţă de anuldolari SUA faţă de dolari SUA faţă de
anul 1989 1997 anul 1998 anul 1999
AFRICA 5,3 18,3 % 9,6 5,9 % 10,4 3,6 % 10,7 4,5 %
AMERICILE 70,2 16,5 % 121,2 2,1 % 112,4 4,4 % 136,4 3,7 %
ASIA DE EST / PACIFIC 13,8 75,2 6,4 % 82,5
38,8 73,7 -3,8 % 11,5 %
%
EUROPA 144,6 27,8 % 226,1 3,6 % 233,1 0,6 % 231,5 9,6 %
ORIENTUL MIJLOCIU 5,1 -5,3 % 9,7 6,4 % 9,8 12,4 % 9,7 -0,7%
ASIA DE SUD 2,1 2,8 % 4,4 2,8 % 4,6 7,1 % 5,1 -1,6 %
TOTAL MONDIAL 266,2 21,3% 444,7 2,0 % 455,4 2,9 % 475,8 11,1 %
Sursa: Statisticile OMT
Tabelul nr.2
Ponderea regiunilor geografice în încasările din turismul internaţional,
in perioada 1950 - 2001 %
Ponderea
Regiunea
1950 1960 1970 1980 1990 1998 2000 2001
AFRICA 4,2 2,6 2,2 2,6 2,0 2,2 3,9 4,1
AMERICILE 50,5 35,7 26,8 24,1 26,4 27,2 18,4 17,4
ASIA DE EST / PACIFIC 1,4 2,9 6,1 8,3 14,6 16,6 15,7 16,6
EUROPA 42,4 56,8 62,0 60,2 54,3 50,8 57,8 57,7
ORIENTUL MIJLOCIU 1,2 1,5 2,3 3,3 1,9 2,2 3,3 3,3
ASIA DE SUD 0,3 0,5 0,6 1,5 0,8 1,0 0,9 0,8
TOTAL MONDIAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Sursa: Statisticile OMT
După cum se observă şi din datele prezentate, volumul turismului internaţional s-a dublat într-
o perioadă de timp de aprox. 10 ani în majoritatea regiunilor frecventate de turişti şi în acelaşi timp
se poate nota o modificare importantă în destinaţia turiştilor în ultimii 50 de ani, cu orientări către
Europa şi Asia şi diminuarea interesului pentru ţările africane şi americane.
22
23
1.4.3Impactul economic al călătoriilor şi turismului
1.4.3.1 Efectul multiplicator al turismului

1.4.3.2 Sistemul contului satelit al turismului (C.S.T.)
1.4.3.3 Indicatori de măsurare a aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale
1.4.1.1Efectul multiplicator al turismului

Orice nouă unitate monetară ce intră în economia unei ţări, a unei regiuni, a unui areal ori a
unei staţiuni de destinaţie turistică – indiferent sub ce formă a fost înregistrat acest impact (investiţii,
alocaţii bugetare guvernamentale, transferuri de bani din partea populaţiei angajate în alte areale,
sponsorizări sau cheltuieli turistice) – stimulează economia şi nu doar o singură dată, ci în reprize
repetate. Particularizate la specificul economiei turismului, intrările de valori de acest gen generează
efectul multiplicator al turismului.
Dacă la niveluri microeconomice analizele cost/beneficiu pot fi utilizate pentru a măsura

eficienţa deciziilor de afaceri ale întreprinderilor din industria călătoriilor şi turismului, la nivel
macroeconomic analiza impactului economic este utilizată pentru a obţine o privire de ansamblu
asupra întregii economii a unei ţări, a unei zone, a unei staţiuni etc., urmărind să se determine
efectele cheltuielilor turiştilor obţinute din prestaţiile turistice.
Analiştii pot lua în considerare trei elemente care contribuie la măsurarea impactului
economic total al unui volum determinat de cheltuieli turistice:
– impactul direct – măsoară efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist;
de exemplu, proporţia dintre cheltuielile unui restaurant pentru procurarea materiilor prime şi
auxiliare necesare pregătirii preparatelor comandate de client şi pentru salariile personalului
şi unitatea monetară cheltuită de turistul consumator în restaurantul respectiv;
– impactul indirect – măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de
recircularea unităţii monetare iniţiale a turismului; de exemplu, pentru procurarea unor bunuri
ţi servicii de către firmele din alte sectoare care au contribuit la furnizarea materiilor prime
restaurantului respectiv, necesare pentru a putea presta serviciile de alimentaţie solicitate de
turistul vizitator;
– impactul indus (stimulat) – măsoară efectele derivate cauzate de angajaţii unei firme
turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri; de exemplu,
salariaţii unui hotel o parte din retribuţia lor pentru procurarea articolelor vestimentare, pentru
alimente etc. din reţeaua comercială locală, iar proprietarii şi salariaţii unităţilor comerciale
respective, la rândul lor, cheltuiesc şi ei o parte din veniturile lor pentru achiziţionarea altor
bunuri şi servicii în arealul în care locuiesc şi activează.
În această situaţie, impactul economic total este egal cu efectele direct, plus impactul
indirect, plus impactul indus al cheltuielilor turismului. De aici rezultă că efectul multiplicator al
turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:
impactul direct  impactul indirect  impactul indus

K 
impactul direct
24
Pentru evaluarea corectă a impactului provocat de prima rundă a cheltuielilor turistului

trebuie determinate limitele arealului unde are loc impactul cercetat. Aceasta este o problemă critică,
pentru că la fiecare rundă de cheltuieli se produc anumite scurgeri în afara arealului. Cu cât arealul
este mai dezvoltat din punct de vedere economic, vor apărea mai puţine scurgeri în afara lui şi invers,
cu cât arealul este mai puţin dezvoltat, aceste scurgeri sunt mai pronunţate.
Cu această ocazie se cere precizarea că, pentru analiza impactului economic, cheltuielile
rezidenţilor pentru procurarea de bunuri şi servicii în arealul respectiv nu reprezintă surse de
circulaţie a unor noi unităţi monetare şi practic nu sunt cotate ca un impact direct, dar acest fapt
subliniază încă o dată importanţa delimitării cu grijă a arealului supus cercetării.
Odată ce dimensiunile spaţiale ale arealului au fost corect stabilite, pentru analizarea
impactului economic al efectelor recirculării unităţilor monetare intrate, analiştii recurg la
instrumentul specific de măsurare a lor, cunoscut sub denumirea de efectul multiplicator al
turismului. Formula originală a multiplicatorului veniturilor elaborat de J.M. Keynes este:
Y , unde K → multiplicatorul veniturilor,
K
J ΔY → coeficientul de elasticitate a
veniturilor provocat de un stimul economic adiţional (ca şi în cazul
turismului);
ΔJ → coeficientul de elasticitate a cheltuielilor turismului, care generează
noi venituri
Economiştii utilizează formula lui Keynes fie într-o variantă simplificată în practica turistică ,
fie prin elaborarea modelelor input-output, care reclamă însă intervenţia unui specialist şi colectarea
unui volum mare de informaţii, ceea ce face ca evaluarea multiplicatorului să consume mult timp şi
să devină prea costisitoare. În aceste condiţii pentru calcularea multiplicatorului veniturilor în
practica turistică s-a recurg la o formulă generală simplificată:
1 , unde A → proporţia cheltuielilor turiştilor care rămân în arealul analizat după
K  A*
1  BC deducerea scurgerilor către alte areale;
B → proporţia veniturilor cheltuite de rezidenţi pe plan local, pentru
procurarea bunurilor şi serviciilor produse în limitele arealului considerat;
C → proporţia cheltuielilor rezidenţilor care se transformă în venituri locale
după deducerea scurgerilor.
Trebuie însă precizat că efectul multiplicator nu este un atribut exclusiv al industriei

turismului; relaţii similare de incidenţă succesivă a cheltuielilor asupra lanţului de firme sau de
persoane care se leagă de o unitate producătoare sau prestatoare de servicii se întâlnesc în cele mai
diferite grade şi în sectoare ale economiei naţionale.
Studierea efectului economic pozitiv al turismului asupra dezvoltării economice pe plan

naţional sau teritorial (regional, zonal etc.)se manifestă prin valenţe multiple şi conduce la
constatarea că există cel puţin trei efecte multiplicatoare importante:
– efectul multiplicator al turismului (adică incidenţa unei unităţi de cheltuieli băneşti a
turismului din punctul de vedere al creării de venituri noi);
– efectul multiplicator al investiţiilor turistice;
– efectul multiplicator al comerţului exterior (comerţul invizibil al unei anumite părţi a
producţiei de mărfuri, consumate de turişti străini în zona, staţiunea, localitatea etc. vizitată).
25
26
Evident, multiplicatorul turistic nu trebuie înţeles numai ca un indicator care evidenţiază

automat sporul veniturilor, ci mai curând ca o reflectare a sumelor ce ies din circuitul economic prin
importurile realizate pentru necesităţile turismului, prin economiile realizate din veniturile obţinute
în urma activităţilor turistice etc.
În ultimii ani s-au intensificat eforturile specialiştilor de a măsura, prin diferite metode de
calcul, efectul multiplicator al turismului. Economiştii americani au studiat cel mai atent efectele
circuitului cheltuielilor efectuate de turişti, stabilind că, în funcţie de condiţiile economice ale
diverselor ţări situate în zone geografice diferite, banii turiştilor circulă de la 3,2 până la 4,3 ori pe an
sau chiar mai mult, până dispar din acest circuit.
Prin diverse ipoteze de calcul au putut fi construite o serie de modele matematice care
ilustrează efectele menţionate asupra circuitului economic, relevând că efectul economic al
turismului creşte proporţional cu gradul de dezvoltare a economiei naţionale. Aceste calcule se
bazează pe elasticitatea absolută a consumului turistic, determinată prin raportul C/V, unde C
reprezintă cererea de consum, iar V reprezintă veniturile populaţiei.
Astfel, coeficientul de randament se poate determina cu ajutorul următoarei relaţii:

1 , unde R este randamentul căutat
R
1  a Δa = coeficientul de elasticitate absolută a consumului turistic.
Este important de reţinut că nu există un multiplicator unic, care ar putea fi aplicat cu aceeaşi
rigurozitate în toate situaţiile sau în toate arealele (zonele) şi, în consecinţă, utilizarea unui
multiplicator greşit interpretat va oferi rezultate eronate şi neconcludente.
Prin urmare, pentru analizarea impactului economic al turismului, în cazul unui grup de
turişti, trebuie determinate în prealabil componentele următoarei ecuaţii:
IET = N*C*K, unde IET = impactul economic total (de regulă, venituri sau locuri de muncă)
N = numărul total al turiştilor din fiecare grup care participă la diverse
forme de turism (turişti cu sejur în staţiuni, călătorii de vizitare în circuit,
participări la evenimente speciale etc.)
C = cheltuiala medie a fiecărui turist în grupurile luate în evidenţă;
K = multiplicatorul care exprimă modificările în veniturile rezidenţilor
sau în utilizarea forţei de muncă.
Din cele prezentate rezultă că efectul multiplicator este un concept dinamic, cu alte
cuvinte, urmăreşte determinarea gradului în care sursele de venituri obţinute din activitatea turistică
vor fi refolosite în circuitul economic.
Cuantificarea cu rigurozitate a termenilor ecuaţiei mai sus enunţate întâmpină dificultăţi greu
de soluţionat în practică şi, de aceea, în majoritatea analizelor, economiştii recurg la estimări pentru
completarea datelor necesare. Este deci de presupus că evaluarea impactului economic total va
conţine şi aprecieri subiective; o analiză desfăşurată de doi cercetători care ar lucra independent (fără
posibilitatea de a se influenţa reciproc) va conduce la rezultate uneori sensibil diferite, chiar dacă se
referă la acelaşi areal şi aceeaşi perioadă de timp.
27
1.4.1.2Sistemul contului satelit al turismului (C.S.T.)
Analiştii măsoară dimensiunile consecinţelor economice ale industriei turismului prin

evaluări directe, indirecte sau induse, în funcţie de sursele disponibile de colectare a informaţiilor
turistice. Or, în prezent, pentru evaluarea dimensiunilor reale ale mişcării turistice şi a impactului
global al cheltuielilor efectuate de un turist în timpul călătoriei şi sejurul său, statisticile turismului
nu se dovedesc încă suficient de cuprinzătoare.
Deoarece efectele economice ale cheltuielilor turiştilor depăşesc sfera încasărilor raportate
statistic de prestatorii statistici, Organizaţia Mondială a Turismului, în colaborare cu consiliul
Mondial al Călătoriilor şi turismului (W.T.T.O.), cu Oficiul Statistic al Uniunii Europene
(EUROSTAT) şi cu alte organisme turistice regionale, a iniţiat sistemul contului satelit al
turismului (C.S.T.). Sistemul contului satelit al turismului, ale cărui agregate şi concepte decurg din
sistemul de contabilitate naţională a Naţiunilor Unite, îşi extinde sfera de analize nu numai asupra
cheltuielilor directe ale vizitatorilor internaţionali şi interni, ci ia în calcul şi efectele indirecte ale
cheltuielilor respective.
Figura nr. 1
Impactul global al călătoriilor şi turismului, evaluat prin sistemul contului satelit al turismului
Cheltuielile Investiţii de Cheltuieli Comerţul Diverse cheltuieli

consumatorilor capital guvernamentale exterior de afaceri
63,9 mld.USD 766,0 mld. USD 304,1 mld. USD 20,3 mld. USD 419,6 mld. USD
Contul satelit din partea

Produsul intern Produsul global brut
cererii de servicii
brut (PIB) (PGB)
Contul satelit din partea 3153,3 mld. USD 3572,9 mld. USD
furnizorilor de servicii
Impozite indirecte pe Excedente operaţionale,

Salarii şi retribuţii
afaceri deprecieri şi subsidii
1704 mld. USD
343,2 mld. USD 1106 mld. USD
Forţa de muncă în Total impozite pe cifra Impozite pe veniturile

industria turismului de afaceri corporative
254,9 mil. pers 419,5 mld. USD 76,3 mld. USD
Impozite pe veniturile
personale ale forţei de muncă Total impozite
233,7 mld. USD 653,2 mld. USD
Sursa: Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului, estimări în USD pentru anul 1996
Călătoriile şi turismul antrenează o importantă mişcare de bani, concretizată în cheltuielile

personale ale vizitatorilor, în încasările agenţilor economici, în salarii, taxe, impozite etc., dar până în
prezent nu a existat un instrument care să permită măsurarea avantajelor economice reale ale
turismului. C.S.T. va contribui la remedierea acestei situaţii, permiţând evaluarea ponderii turismului
în economia mondială, în termeni valorici şi mărimi concrete, comparabile pe scară internaţională.
28
De aceea, O.M.T. recomandă şi încurajează ţările membre să-şi elaboreze propriile sisteme de
cont satelit al turismului; C.S.T. al unei ţări va putea furniza evaluări fiabile privind:
– partea pe care o reprezintă activitatea turistică în Produsul Intern Brut al unei naţiuni (PIB
reprezintă ansamblul tuturor bunurilor şi serviciilor produse anual de o ţară)
– dimensiunea ramurilor de activităţi turistice, comparativ cu dimensiunile altor sectoare ale
economiei, ca de exemplu, sănătatea, apărarea naţională etc.;
– numărul locurilor de muncă angajate direct şi indirect în activitatea turistică;
– volumul investiţiilor publice şi private legate de activitatea turistică;
– valoarea încasărilor publice generate de turism.
Rezultă că sistemul contului satelit al turismului constituie principalul mijloc pentru a

înţelege mai bine, la nivel naţional, regional, local, avantajele economice furnizate de ansamblul
activităţilor performante din industria călătoriilor şi turismului.
1.4.1.3Indicatori de măsurare a aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale
Dintre indicatorii care exprimă cantitativ aportul şi locul turismului în economia naţională
enumerăm:
1) Aportul (ponderea) încasărilor turistice în PIB:

Aît = Σ IT / PIB *100, unde Σ IT = totalitatea încasărilor din turism
PIB = Produsul intern brut
2) Ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum

P.ch.t = Σ Ct / Σ Cc *100, unde Σ Ct = cheltuielile turistice ale populaţiei
Σ Cc = cheltuielile de consum ale populaţiei
3) Ponderea personalului folosit în sectorul turistic faţă de totalul populaţiei active:

P.p.t. = Pt / Pa *100, unde Pt = personal ocupat în turism
Pa = populaţia activă
4) Aportul turismului în exportul de mărfuri:

At. Exp. = It. Exp. / Ex. mf. *100,
unde It.exp. = încasări de la turiştii străini ( externi)
Ex. mf. = exportul de mărfuri
5) Ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri:

Pch. t. = Cte / Imp. mf. *100,
unde Cte = cheltuielile turistice ale populaţiei autohtone în alte ţări;
Im. Mf. = importul de mărfuri
Aceşti indicatori trebuie analizaţi în corelaţiei, în dinamică şi comparativ cu cei înregistraţi în

ţările în care turismul reprezintă cu adevărat o ramură a economiei naţionale, pentru a desprinde
concluziile necesare în fundamentarea programelor de dezvoltare a acestei activităţi.
29
1.4.4Rolul turismului în intensificarea legăturilor dintre naţiuni
Marile mutaţii ce caracterizează ritmurile ascendente de dezvoltare a ştiinţei, tehnicii şi

culturii în epoca contemporană se reflectă şi în intensificarea şi diversificarea legăturilor dintre
naţiuni pe plan mondial.
În condiţiile circulaţiei turistice din zilele noastre se poate aprecia că turismul tinde să
devină tot mai mult una din formele principale de legătură directă între oameni pe plan intern şi
mai ales internaţional. Setea de informaţie, preocuparea pentru cunoaşterea vieţii, economiei,
istoriei şi culturii diverselor naţiuni vor fi satisfăcute într-o măsură tot mai importantă tocmai prin
contactul direct cu realitatea al celor dornici să o cunoască. Ca atare, călătoriile cu caracter turistic
vor deveni în tot mai mare măsură o componentă principală a procesului complex de instruire, atât a
tinerilor, cât şi a oamenilor maturi.
Evoluţia turismului internaţional este strâns legată de destinderea în relaţiile politice

dintre state; turismul internaţional, prin natura sa intimă, este o adevărată negaţie a conflictelor
politice, o antiteză a războiului. Nu există nici un alt fenomen economic sau social căruia pacea să-i
fie indispensabilă.
Creşterea continuă a numărului celor care participă la activităţile turistice are, prin
urmare, pe lângă importante consecinţe economice, efecte benefice deosebit de puternice pentru
viaţa paşnică a cetăţenilor din diverse ţări. Se poate afirma, fără nici un fel de exagerare, că între
colaborarea şi pacea internaţională există o interdependenţă în continuă amplificare.
Modalităţile de realizare a „consumului turistic”, ca formă specifică de consum a societăţii,

sunt extrem de diverse. Între acestea un rol important revine şi acestui gen de consum, care
contribuie la cunoaşterea culturii naţionale a altor naţiuni, de educare şi apropiere a oamenilor, în
spiritul înţelegerii şi colaborării reciproce.
Subordonat unui asemenea scop, turismul mobilizează însemnate rezerve şi disponibilităţi

materiale şi de timp liber a oamenilor, lărgindu-le şi îmbogăţindu-le orizontul cultural. Privit prin
această prismă, turismul dobândeşte o nouă dimensiune, cu profunde semnificaţii umane, cu valenţe
ce înnobilează o activitate ce constituie deja o componentă de bază a vieţii sociale, naţionale şi
internaţionale. Fără îndoială, un asemenea ţel implică şi o diversitate de acţiuni ce se multiplică în
permanenţă, în raport cu dezvoltarea neîntreruptă a preocupărilor de valorificare a patrimoniului
cultural al fiecărei ţări, a tradiţiilor istorice şi a obiceiurilor proprii fiecărei naţiuni şi a fiecărei
comunităţi locale de pe Terra.
Într-o asemenea abordare, promotorii dezvoltării turismului – administraţiilor naţionale,

regionale sau locale, întreprinderilor turistice, organizaţiilor neguvernamentale, mas-mediei – cât şi
turiştilor înşişi, le revine responsabilitatea de a promova un parteneriat veritabil şi o cooperare
deschisă şi echitabilă dintre ţările generatoare şi primitoare de vizitatori.
În sprijinul realizării acestui deziderat în condiţiile dezvoltării ascendente a turismului

individual şi social, membrii Adunării Generale a OMT, întruniţi în Santiago de Chile, la 1 octombrie
1999, au adoptat principiile Codului Global de Etică în Turism. Căutând să promoveze un turism
responsabil, durabil şi universal, Codul Global de Etică în Turism devine un instrument de conduită
în contactele directe, spontane şi nemijlocite ce se statornicesc între vizitatori ţi destinaţiile turistice
gazdă, amplificând forţa vitală a turismului ca factor de prietenie şi înţelegere între naţiuni.
30
1.4.5Turismul, un instrument eficace pentru o dezvoltare durabilă
Este îndeobşte cunoscut că durabilitatea este cea mai potrivită pentru o dezvoltare socio-
economică mai umană, mai echitabilă şi mai solidă.
Turismul poate contribui în mare măsură la dezvoltarea durabilă şi, în particular, la lupta
pentru eradicarea pauperismului şi la protecţia şi conservarea mediului natural, cultural şi social.
Turismul trebuie să fie durabil, altfel prejudiciile activităţilor turistice asupra mediului, care
vor avea un impact negativ asupra societăţii, vor tinde să distrugă însăţi baza pe care s-a clădit
prosperitatea acestui sector.
Prin urmare, turismul se va menţine durabil dacă va răspunde următoarelor cerinţe:

– dezvoltarea sa va fi planificată raţional, pe criterii economico-sociale riguros
fundamentate;
– politicile şi criteriile de dezvoltare vor respecta principiul durabilităţii;
– dezvoltarea se va realiza cu angajarea şi cooperarea puterilor publice şi a sectorului
privat;
– la această dezvoltare va participa societatea civilă şi comunităţile locale.
Sectorul privat poate şi este chemat să contribuie la asigurarea durabilităţii turismului. În

acest scop, întreprinderile private trebuie să integreze în deciziile lor criteriile economice, sociale,
culturale şi ecologice referitoare la investiţii, gestiune. Marketing şi resurse umane.
Este de datoria sectorului privat:

 să evalueze cu precauţie repercusiunile posibile ale planurilor lor de investiţii asupra
mediului;
 să conceapă strategii vizând reducerea la minimum a riscurilor şi efectelor negative ale
planurilor de investiţii asupra mediului natural şi asupra comunităţilor locale;
 să elaboreze şi să aplice programe vizând reducerea la minimum a consumului de resurse
şi a producţiei de deşeuri, maximizând calitatea produselor turistice;
 să subordoneze activităţile lor intereselor generale de gestionare a mediului;
 să respecte normele şi reglementările locale, naţionale şi internaţionale referitoare la
calitatea mediului.
În ceea ce priveşte rolul statului în asigurarea durabilităţii turismului, politicile

guvernelor în materie de dezvoltare şi de promovare a turismului trebuie să fie axate pe
următoarele elemente:
 crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului;
 un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare, cu
determinarea tipului de produse adaptabile la condiţiile fiecărei zone şi cu luarea în considerare a
capacităţilor optime ale structurilor de primire turistică;
 o reglementare concisă şi raţională relativ la amenajarea turistică a teritoriului, care
trebuie riguros aplicată;
 o politică de investiţii şi de incitaţii pentru atragerea investitorilor, care să ţină cont de
exigenţele durabilităţii;
 elaborarea normelor şi reglementărilor specifice sectorului turismului şi controlarea lor
pentru a menţine nivelurile dorite ale calităţii mediului şi prestaţiilor turistice.
31
Capitolul 2
Motivaţiile turistice la nivel internaţional
2.1 Formele de turism:
Dezvoltarea circulaţiei turistice, participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi,
diversificarea motivaţiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism.
Drept urmare, s-a accentuat necesitatea clasificării acestora după criterii care să asigure grupări
relativ omogene.
Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic şi practic, oferă
elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei
turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.
Turismul, care implică ideea alegerii deliberate a destinaţiilor, a itinerariilor, a perioadei şi

duratei sejurului de către fiecare turist în parte are ca scop satisfacerea anumitor necesităţi de ordin
social, cultural, spiritual, medical etc. şi, în ultimă instanţă, satisfacerea nevoilor de consum
turistic.
Ţinând cont de aceste considerente, în literatura de specialitate s-au cristalizat diferite

clasificări ale fenomenelor de turism practicate, în funcţie de criteriile urmărite pentru o cât mai
omogenă grupare a lor.
I. În mod curent, turismul se divide, după locul de provenienţă a turiştilor, în două forme
principale:
– turismul naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei;
– turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară
şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor.
Studiind curentele turistice internaţionale care au loc într-un cadru geografic delimitat ca arie,
se poate face următoarea subclasificare a turismului internaţional:
- turismul receptor (turismul activ, de primire) – reprezintă acea parte a
turismului care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti
cetăţeni având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor
reprezintă pentru ţările primitoare o sursă importantă şi eficientă de încasări
valutare;
- turismul emiţător (turismul pasiv, de trimitere) – reprezintă acea parte a
turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări (pentru
călătorii în străinătate.
II. O altă clasificare a turismului se face după gradul de mobilitate a turismului. Turistul
intern sau internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii:
o fie rămânând un timp cu durată variabilă într-o zonă (staţiune) turistică, ceea ce a dat
naştere noţiunii de turism de sejur;
o fie sub forma unor deplasări continue, pe itinerare stabilite dinainte sau ocazional, cu opriri
şi rămâneri scurte în diferite localităţi (microzone) de pe traseele traversate, ceea ce a dat naştere
turismului de circulaţie (itinerant, în circuit etc.)
o întrucât turistul devine tot mai mobil, se tinde către un turism de vizitare, în care programul
cuprinde vizitarea într-o vacanţă a mai multor localităţi sau ţări;
o în ceea ce priveşte turismul internaţional, în cadrul acestei clasificări se distinge şi turismul
de tranzit, noţiune legată inerent de traversarea, cu sau fără oprire, a unor ţări.
32
33
În funcţie de utilizarea timpului disponibil pentru călătorii, turismul de sejur poate avea
următoarele forme:
 turismul de sejur lung (rezidenţial), în care sunt incluşi acei turişti a căror durată de
şedere într-o localitate, staţiune depăşeşte o lună de zile. Această formă de turism prezintă, în
general, caracteristici tipologice bine definite, deoarece presupune, a priori, că turiştii au
depăşit limita de vârstă pentru muncă activă sau că turiştii dispun de un nivel ridicat al
veniturilor.
Tot aici poate fi inclus, parţial, şi turismul de tineret, practicat în perioada vacanţelor de
vară, a cărei durată poate depăşi o lună de zile.
 turismul de sejur de durată medie cuprinde acei turişti a căror rămânere într-o zonă,
staţiune etc. nu depăşeşte 30 de zile, perioadă ce coincide cu durata apreciată ca limită
maximă a concediilor plătite.
 turismul de sejur scurt cuprinde turiştii care se deplasează pe o durată scurtă de timp
(de regulă până la o săptămână). Aici se includ, cu preponderenţă, formele turismului
ocazional (de circumstanţă) şi diversele variante ale turismului de sfârşit de săptămână.
Din acest punct de vedere, în cazul turismului de sejur scurt se pot delimita, în principiu,
trei zone de vizitare situate, de regulă, într-o arie dispusă concentric în jurul localităţilor de
reşedinţă ale turiştilor.
o ZONA I (preorăşenească), care cuprinde o rază de cca 15-45 km, accesibilă
prin legăturile de transport în comun şi prin transportul comod cu
autoturismele proprii;
o ZONA II, având o rază de cca 100 km, relativ uşor accesibilă cu mijloacele
publice de transport auto, dacă durata parcurgerii distanţelor nu depăşeşte de
regulă 2 ore.
o ZONA III, specifică turismului de circulaţie pentru vizitarea unor obiective
turistice mai îndepărtate, a căror accesibilitate este facilitată de căile comode
de circulaţie.
III. Un alt criteriu de clasificare o reprezintă sezonalitatea. Influenţele sezonalităţii, respectiv

practicarea turismului în perioada sezonului plin (de vară sau de iarnă), în perioadele sezonului
intermediar ( de început sau de sfârşit de sezon) şi în perioadele de extrasezon constituie o
problemă deosebit de acută, care este studiată cu atenţie de specialiştii în industria turismului,
căutându-se soluţii pentru atenuarea intensităţii acestor vârfuri sezoniere şi asigurarea unei
activităţi eşalonate cât mai raţional în tot cursul anului.
Din punct de vedere al sezonalităţii, distingem:

– turismul de iarnă, care prezintă două caracteristici distincte, după motivul pentru care
se face deplasarea: turismul pentru zăpadă şi turismul pentru soarele căutat şi în timpul
iernii;
– turismul de vară, care are loc în perioadele calde ale anului (de preferinţă legat de
apă, soare, litoral, cure heliomarine, băi de nămol).
– turismul de circumstanţă (ocazional) este de obicei un turism localizat în timp şi
spaţiu, cu fluxuri limitate ca durată, generate de anumite evenimente specifice (de exemplu,
sezonul de vânătoare şi pescuit sportiv) sau de diferite festivităţi tradiţionale, naţionale şi
internaţionale, cu caracter periodic sau ocazional.
34
IV. O altă clasificare împarte diversele forme de turism în funcţie de mijlocul de transport
folosit de turist pentru parcurgerea distanţei dintre localitatea (ţara) de reşedinţă şi
localitatea (ţara) în care îşi petrece vacanţa.
o din acest punct de vedere se distinge, înainte de toate, drumeţia, excursiile pedestre
cu scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii, în zonele nepoluate, cu o natură nealterată,
la care pot fi asociate şi manifestările mai complexe, ca: excursiile în munţi şi
alpinismul, camparea în corturi pentru turiştii pe cont propriu şi în tabere de corturi
pentru grupurile organizate;
o tot aici trebuie să fie inclusă şi vânătoarea (exerciţiul sportiv de agrement care
presupune însă şi drumeţia) şi pescuitul sportiv.
o urmează turismul feroviar, trenul rămânând mijlocul clasic de transport pentru un
procent important al persoanelor dornice de a călători.
o datorită investiţiilor şi inovaţiilor în domeniul transporturilor auto, dezvoltării şi
modernizării reţelei de şosele şi autostrăzi, creării infrastructurii turistice rutiere, în
secolul XX s-a intensificat , în majoritatea ţărilor, turismul rutier cu formele sale
specifice: cicloturismul, motociclismul şi, mai ales, turismul automobilistic (cu
autocare şi cu autoturisme proprietate personală sau închiriate de la agenţii
specializate).
o turismul naval foloseşte ca mijloc de transport navele maritime şi fluviale.
Companiile de navigaţie organizează de altfel, ca şi agenţiile de turism, croaziere
maritime şi fluviale apreciate de turişti.
 În cadrul turismului naval, s-a dezvoltat foarte mult şi turismul nautic
sportiv, care constă în excursii şi plimbări de agrement cu bărci cu motor şi
vele, cu caiacuri, canoe etc, pe traseele oferite de porţiunile navigabile ale
râurilor, precum şi de oglinzile de apă ale lacurilor naturale, ale deltelor şi
lacurilor de acumulare.
o relativ mai târziu s-a dezvoltat şi turismul aerian, folosind avioanele, helicopterele şa
V. Cunoscând faptul că turismul, în adevăratul sens al cuvântului, are întotdeauna un

caracter activ, incluzând deplasările, vacanţele, excursiile, agrementul etc., el se practică în
funcţie de motivaţii, de cele mai multe ori purtând amprente pronunţat individuale.
După criteriul motivaţiilor deplasărilor, se disting următoarele forme de turism:

– turismul de agrement, formă de turism practicată de călătorii care caută să profite de
frumuseţile naturii (peisaje agreabile), de prilejul de a cunoaşte oameni şi locuri noi, istoria şi
obiceiurile lor. Într-un sens determinant, turismul de agrement se interferează cu turismul
cultural.
– turismul de odihnă şi recreere ( destindere): dacă prin destindere nu se înţelege
abandonarea tuturor activităţilor de orice natură ar fi ele, ci exercitarea, în mod voluntar, a unor
activităţi diferite de cele practicate în mod obişnuit, turismul, în general, prin caracteristicile
serviciilor sale, este un turism de odihnă şi recreere.
– turismul de tratament şi cură balneomedicală practicat încă din antichitate, este o
formă specifică a turismului de odihnă. El îmbină destinderea cu diferite forme de cură şi
tratament balneomedical şi se practică în staţiunile balneomedicale şi climaterice cu bogate
resurse naturale de cură: ape minerale, termale, nămoluri, mofete etc.
35
Turismul balneomedical reprezintă una dintre cele mai cunoscute forme de activitate turistică şi
un factor multiplicator important al dezvoltării economice a turismului.
Avantajele pe care le oferă turismul balneomedical sunt:

 repartizarea mai uniformă a activităţii turistice în diferite zone din ţară;
 distribuirea relativ liniară şi cu intensitate constantă a circulaţiei turistice în cursul
întregului an, turismul balneoclimateric fiind cel mai puţin sensibil la influenţele sezonalităţii
şi la oscilaţiile sezoniere ale cererii;
 asigurarea unor sejururi medii relativ constante şi mai lungi (12-30 zile), puţin
influenţate de tendinţele reducerii duratei sejurului mediu al turiştilor în majoritatea ţărilor.
 atragerea unei clientele stabile, rezultatele tratamentelor şi curelor balneare fiind
condiţionate, în general, de repetarea lor într-o perioadă de mai mulţi ani. În plus, pentru
persoanele trecute de o anumită categorie de vârstă (turişti de aşa-numita „vârstă a treia”) se
impune un control periodic general al sănătăţii;
 realizarea unor încasări medii sporite pe zi/turist, ca urmare a solicitării şi prestării
unei game de servicii specifice de cură balneară şi tratamente medicale complexe şi calificate,
deci mai costisitoare în comparaţie cu alte forme de turism;
 ridicarea coeficienţilor de utilizare a capacităţilor de bază materială turistică ( de
cazare, tratament, alimentaţie etc.)
– turismul sportiv este o formă a turismului de agrement, motivat de dorinţa de a învăţa şi

de a practica diferite activităţi sportive. Ponderea cea mai mare în turismul sportiv îl ocupă
sporturile nautice de vară (canotaj, schi nautic, yahting etc.) şi sporturile de iarnă în staţiunile
de altitudine (schi, patinaj).
36
2.2 Noi forme de turism:
Continuând prezentarea formelor de turism conform criteriilor de grupare, se disting printre

formele noi ale turismului următoarele
I. După caracteristicile socio-economice ale cererii se pot distinge forme specifice ca:
 turismul particular (privat): a luat proporţii o dată cu dezvoltarea circulaţiei
turistice, reprezentând în zilele noastre, mai mult decât jumătatea întregului volum de
activităţi turistice.
Turismul particular este, cu preponderenţă, turism pe cont propriu şi, ca atare, este
rezervat unei clientele cu venituri relativ ridicate, avându-se în vedere că turismul
particular se identifică astfel cu turismul de lux.
 turismul social reprezintă o formă a turismului practicat de clasele sociale cu
posibilităţi financiare relativ limitate şi poate fi definit ca ansamblul de acţiuni vizând
dezvoltarea turismului în cadrul categoriilor socio-profesionale cu venituri modeste.
Turismul de tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresat tinerilor
(elevi, studenţi), evidenţiat prin grija care i se acordă, ţinând seama de scopurile sale
instructiv-educative.
 turismul de afaceri şi congrese (reuniuni) reprezintă ansamblul activităţilor de
călătorii organizate de întreprinderile economice şi de administraţiile publice pentru
personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes profesional, comercial, participărilor la
diferite reuniuni, congrese, simpozioane, întruniri, seminarii naţionale şi internaţionale.
Din categoria turismului de congrese şi afaceri trebuie înglobate şi târgurile şi
expoziţiile internaţionale şi naţionale. Târgurile şi expoziţiile constituie manifestări
periodice, limitate ca durată de desfăşurare, la care participă agenţi economici care
expun produsele oferite spre comercializare şi firmele potenţial interesate în
achiziţionarea lor.
II. În funcţie de momentul şi modul de angajare a prestaţiilor turistice, avem:

 turismul organizat – acea formă de turism în care prestaţiile turistice, serviciile la care
apelează turiştii, destinaţia călătoriei, precum şi perioada în care vor fi prestate aceste
servicii sunt programate în prealabil pe bază de contracte sau alte angajamente comerciale
specifice acestui domeniu de activitate, sub forma unui „pachet de servicii” de tipul „totul
inclus”, încheiate cu agenţiile de turism care asigură legătura organizată între solicitanţii
de servicii şi prestatorii serviciilor asupra cărora s-a convenit
 turismul pe cont propriu – constituie acea formă de turism în care nu are loc o angajare
prealabilă a serviciilor, respectiv a destinaţiei călătoriilor şi a perioadei de realizare a lor,
cererile pentru serviciile turistice concretizându-se numai la locul de sejur, printr-un apel
direct al turistului la unităţile prestatoare de servicii din zona (ţara) vizitată.
 turismul semiorganizat (mixt) – îmbină elemente ale celor două forme de turism
prezentate mai sus. În acest caz, o parte din servicii sunt angajate în prealabil, iar altele în
momentul efectuării călătoriei.
37
Dintre formele moderne de turism, enumerăm următoarele:

1. Ecoturismul: formă de turism ce aparţine ultimului deceniu, fiind considerată de specialişti
cea mai promiţătoare formă de materializare a ofertei şi reprezintă acea manifestare a ofertei
turistice care pune accentul pe valorificarea, conservarea şi protejarea mediului natural pe
care în plasează în centrul activităţii turistice.
Poate fi considerat ecoturism orice formă de turism care oferă o experienţă activă şi
cunoştinţe privind utilizarea unui anumit spaţiu turistic. Adică oferă o experienţă educaţională
care le permite vizitatorilor să înţeleagă şi să aprecieze spaţiul vizitat, deprinzând şi acele
tehnici care să conducă la conservarea arealului respectiv, ceea ce impune un comportament
etic faţă de valorile zonei vizitate.
Dat fiind constrângerile impuse de practicarea acestui tip de turism, foarte puţine ţări din
lume au optat în strategia lor pentru specializarea în ecoturism deoarece interesele ecologice
contravin celor comerciale ale firmelor.
2. Turismul de aventură. Un număr tot mai mare de turişti şi-a manifestat dorinţa în ultimul
deceniu de a participa la evenimente care să reprezinte o confruntare a lor cu riscul oferit de
factori naturali sau de anumiţi factori creaţi (antropici) precum: parapantă, deltaplan, pungi-
jumping, căţărare montană, turism speologic, montain-biking, rafting, etc.
3. Turismul de tip New-Age. Un număr tot mai mare de tur-operatori oferă programe care sunt
specializate în valorificarea unor elemente de metafizică sau a unui anumit tip de spiritualitate
cu semnificaţie filosofică sau idealistă.
Turismul new-age cuprinde elemente de turism cultural, de sănătate şi ecoturism.
4. Turismul tehnic şi ştiinţific este mai mult ocazional decât cel oferit de programele
agenţiilor de turism. El se referă, în special, la vizitarea cu caracter documentar sau de schimb
de experienţă, a unor obiective industriale sau agricole, cât şi a unor obiective amenajate
special în scopuri productive (ex. obiective hidroenergetice, mine, etc.).
În domeniul ştiinţific există, de asemenea, numeroase obiective de atracţie pentru
specialişti, care pot deveni şi ele atracţii turistice, precum peşterile, observatoarele
astronomice, rezervaţiile naturale şi monumentele naturii.
5. Turismul de cumpărături constă în deplasările ocazionale în alte localităţi (sau într-o altă
ţară), în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai avantajoase decât cele oferite pe
plan local (naţional), ori a unor produse pe care nu le oferă piaţa locală.

38
Capitolul 3
Atracţiile turistice ale României
3.1 Staţiuni în România, principalele atracţii turistice

a) Turismul de litoral:
Schimbările numeroase şi extrem de rapide4 ce au loc la nivel mondial în ultimul timp fac din
ce în ce mai dificilă evidenţierea unor tendinţe şi a unor particularităţi în turism. Domeniu extrem de
dinamic, caracterizat deseori de creşteri spectaculoase, el este foarte sensibil la o serie de elemente
de ordin politic sau natural-ecologic, de aceea orice încercare de a trage concluzii stă sub semnul
unei actualităţi relative. Desigur, în condiţiile în care nu au loc perturbări majore ale intrărilor
sistemului de referinţă, concluziile sunt pasibile a rămâne multă vreme valabile.
Pe de altă parte, ascensiunea turismului văzut ca un corolar al timpurilor moderne nu poate fi

oprită. Societatea actuală, dominată incontestabil de stres, reclamă cu necesitate nevoia de turism, ca
activitate de recreere şi refacere a capacităţii de muncă. Dar turismul nu mai înseamnă de mult doar
„loisir” în sensul său tradiţional. Turismul vizează de câteva decenii şi componenta de afaceri, care
generează fluxuri considerabile de persoane, dar şi monetare.
O formă de turism care are numeroşi adepţi este turismul de litoral. Moda vacanţelor pe
litoral, cu plaja de nisip şi apa caldă a mării, încă nu a trecut, chiar dacă aceasta a cunoscut noi
tendinţe, transformări şi reorientări. Ţări riverane Mării Mediterane, Mării Negre, cu ieşire la
Oceanul Atlantic sau Pacific, ţări de culturi diverse şi niveluri de dezvoltare economico-socială
diferite continuă să atragă o importantă cerere turistică internaţională, continuă să investească în
această formă de turism, considerată a sta la originile turismului modern.
1) Particularităţi şi tendinţe în dezvoltarea turismului de litoral

Ce înseamnă de fapt turismul de litoral? În linii mari, este ansamblul activităţilor turistice
care se desfăşoară în spaţiul aflat în imediata apropiere a unei suprafeţe de apă, dar şi pe oglinda
acesteia. Se includ aici, dezvoltarea turismului (staţiuni, hoteluri, restaurante, etc. ), dar şi
infrastructura care această expansiune (activităţi de comerţ, drumuri spre plajă amenajate special,
facilităţi legate de pescuit etc.)
Uzual, turismul de litoral se leagă în principal de apele stătătoare, mai exact de mări şi
oceane, date fiind dimensiunile mari ale acestora. Apa, prin compoziţia sa chimică (salinitatea),
contrastul termic cu aerul, prezenţa aerosolilor rezultaţi din spargerea valurilor, este resursa
fundamentală fără de care turismul de litoral nu se poate manifesta.
 Datorită numărului mare de locuitori concentrat în aceste areale nu putem vorbi de o

exclusivitate a industriei turismului. Aici au loc frecvent o serie de alte activităţi cum ar fi cele
portuare, de extracţie de petrol, pescuit, comerciale. Primatul asupra litoralului se dispută în principal
cu activităţile portuare, deoarece acestea necesită suprafeţe mai mari de desfăşurare care nu pot fi
relocate sub nici o formă. Dintre porturile care operează concomitent cu plajele turistice amintim: Le
Hâvre în Franţa, Los Angeles în SUA şi Constanţa în România. Astfel, o primă caracteristică a
turismului de litoral este operarea sa concomitent cu alte activităţi economice.
Sursa : Gabriela Ţigu – coordonator, « Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial »,

Ed. Uranus, Bucureşti 2003
39
 O a doua caracteristică se leagă de suportul fizic al activităţii şi anume fragilitatea mediului

înconjurător. Deşi în general întregul ecosistem al Terrei prezintă această caracteristică, în cazul
litoralului ea este mai evidentă în special în ultimii ani, în primul rând datorită antropizării puternice
(spre deosebire de spaţiul montan, de exemplu).
 Tot o consecinţă a condiţiilor naturale este şi împletirea activităţii de turism litoral cu cel
balnear. O activitate care cunoaşte din ce în ce mai multe aplicaţii este talasoterapia, adică
tratamentul cu apă de mare. Cu vremea, sensul acestui termen a devenit mult mai larg, pentru că apei
de mare i s-a adăugat şi climatul marin. Prezenţa unor factori de cură a determinat construirea unor
spaţii adecvate tratamentelor şi prevenirii diferitelor afecţiuni. Astfel, în ţara noastră, Institutul Urban
Proiect precizează că din cele 11 staţiuni de pe litoral, 5 sunt destinate odihnei şi tratamentului
balnear şi de recuperare.
În ultimii ani, un concept care a început să câştige teren este cel de dezvoltare durabilă.
Aceasta vizează o creştere economică care conştientizează faptul că resursele sunt limitate şi
protejează comunităţile umane din punct de vedere cultural. Susţinătorii acestui concept au
argumente atât de puternice încât astăzi nu se mai poate vorbi de turism decât în relaţie directă cu
dezvoltarea durabilă. Astfel, şi turismul de litoral, poate mai mult decât alte forme, trebuie să se
supună condiţiilor de durabilitate. Pe scurt, este vorba de protejarea ecosistemelor de coastă,
concomitent cu o creştere economică.
2) Principalele resurse şi destinaţii turistice ale turismului de litoral

Patrimoniul mondial este compus dintr-o serie de atracţii naturale şi antropice. Atunci când
vorbim de turismul de litoral, principala resursă pe care se bazează întreaga activitate este apa.
Procentual, doar 0,5% din apa mărilor şi oceanelor este considerată ca aparţinând coastei.
Alături de apă, ca element al hidrografiei, există o serie de elemente morfo-climatice care îşi
aduc contribuţia la valoarea turistică a zonelor de litoral. Din punct de vedere morfologic, suprafaţa
de pământ aflată la contactul cu apa, denumită ţărm, poate avea diverse structuri facilitând sau
restricţionând accesul la practicarea turismului.
Caracteristicile climatice ale unui teritoriu favorizează desfăşurarea unei activităţi turistice în
general. Pentru turismul de litoral, clima apare ca un element de referinţă de care trebuie să se ţină
cont.
Arealul de destinaţii, în zona ţării noastre, a turismului de litoral îl constituie Bazinul Mării
Negre. Litoralul românesc oferă condiţii naturale dintre cele mai favorabile pentru aşezarea şi
dezvoltarea staţiunilor (inclusiv balneare), prin prezenţa unor plaje întinse, a unor condiţii climatice
cu umiditate redusă şi prin existenţa unor nămoluri terapeutice.
Plajele cu nisip fin sunt orientate spre est, având insolaţia diurnă de peste 11 ore
(luminozitatea este accentuată ca şi pe coastele mediteraneene). Ele sunt de două tipuri:
- deschise (în golfurile mici unde curenţii litorali au depus cantităţi de nisip – Mamaia)
- închise (încadrate de promotorii şi faleze)
Alături de oraşele istorice: Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia) au fost construite în

principal o serie de staţiuni: Năvodari (în special pentru tabere de copii), Mamaia, Eforie Nord,
Techirghiol (pentru cura balneară), Eforie Sud, Costineşti (pentru tineret), Neptun-Olimp,
Jupiter, Cap-Aurora, Venus, Saturn.
Sursa: Gabriela Ţigu – coord., «Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial»,Ed.Uranus,Buc. 2003
40
Pe plan internaţional, cea mai cunoscută staţiune este Mamaia, Perla Mării Negre, una dintre
cele mai frumoase din Europa. Schimbările care au avut loc aici în ultimii ani (inclusiv renovarea
hotelurilor, decorarea aleilor, creşterea calităţii serviciilor, un mai bun-raport calitate-preţ) s-au
concretizat într-o sporire a numărului de turişti români, dar şi străini. Pe lângă numeroasele
restaurante şi posibilităţi de agrement, din anul 2003 funcţionează şi parcul de distracţii „Aqua
Magic”. El poate primi zilnic 2500 de vizitatori şi este dotat cu tobogane, piscine, bazine, baruri şi
magazine.
Tabelul nr.3
Date statistice privind unităţile de cazare de pe litoralul Românesc
Nr.crt. Staţiunea Nr.Unităţi Nr.Camere Nr.Locuri Nr. locuri Rang după

permanente col.4
1 MAMAIA 73 10.327 27.029 1.132 1
2 EFORIE NORD 87 6.542 18.732 4.765 2
3 EFORIE SUD 169 4.110 11.503 320 5
4 COSTINEŞTI 84 2.379 5.804 - 8
5 NEPTUN-OLIMP 98 8.031 18.250 3.523 3
6 JUPITER 16 3.108 8.275 - 7
7 CAP AURORA 10 1.403 2.811 - 9
8 VENUS 102 4.334 10.606 - 6
9 SATURN 65 5.540 13.073 796 4
10 MANGALIA 7 804 1.612 1.198 10
Sursa: Cazarea turistică în anul 1989-reţea-capacităţi-utilizare, Ministerul Turismuli, Buc.1990
Dintre staţiunile învecinate ţării noastre amintim cele din:

 Bulgaria.
Situată în vestul Mării Negre, Bulgaria are un relief de coastă cu faleze, stânci roşiatice (la
Capul Caliacra) şi versanţi ce coboară spre mare. Ca destinaţie de litoral, este preferată în turismul
familial, datorită faptului că apa este foarte mică şi la distanţe considerabile faţă de ţărm. Dintre
localităţile vechi, amintim oraşele-port Varna, Balcik, Burgas. Între Caliacra şi Balcik, în golful larg
deschis cu faleze înalte, se desfăşoară Coasta de Argint (36 km), denumită astfel datorită calcarelor
albe ce strălucesc în soare precum argintul, cu staţiunile Tuzla şi Balcik.
 În Federaţia Rusă,
litoralul Mării Negre deserveşte mai mult funcţia balneo-climaterică. Centrele turistice sunt:
Soci ( cel mai important, oferă posibilităţi de croazieră pe mare), Dagomys (la nord de Soci,
amplasat recent), Anapa, Novorosisk.
 Turcia
Poziţionată în sudul Mării Negre, Turcia are un litoral cu plaje amenajate, dar care atrag mult
mai puţini turişti decât locaţiile mediteraneene. Cea mai cunoscută staţiune este Şile la doar 60 de km
de Istambul. Alte destinaţii sunt: Akçakoca, Ordu, Sinop. În ultimii ani, pe fondul creşterii cererii de
acest tip, Turcia oferă o gamă variată de servicii legate de scufundări.
Nicolae Neacşu, Andreea Cernescu,«Economia Turismului, studii de caz»,Ed.Uranus, Buc.2002
41
b) Turismul montan
Muntele este astăzi una din principalele destinaţii de vacanţă, dar el reprezintă chiar mai mult
decât atât: muntele este un simbol al spiritualităţii multor popoare, fiind în măsură să satisfacă
nevoi socio-culturale complexe.
Odată cu dezvoltarea turismului din ultimele decenii şi transformarea lui într-o mişcare de
masă, muntele s-a impus mai mult în atenţia investitorilor şi promotorilor acestei forme de turism,
tocmai datorită numeroaselor condiţii pe care le oferă pentru desfăşurarea unei activităţi economice
cu rezultate benefice.
Anul 2002 a fost nu numai Anul Internaţional al Ecoturismului, ci şi Anul Internaţional al

Muntelui. Această asociere este extraordinară: turismul joacă un rol deosebit în dezvoltarea
durabilă a zonelor montane în secolul nostru, iar ecoturismul este forma de turism cu cea mai mare
perspectivă de dezvoltare în aceste regiuni, fiind tot mai mult susţinută de comunităţi, investitori,
agenţi economici, turişti.
1) Aspecte ale cererii şi motivaţiei în turismul montan

Cererea pentru turismul montan a cunoscut, pe plan mondial, o evoluţie ascendentă, dar şi
importante schimbări în ceea ce priveşte motivaţia deplasării, sub influenţa a numeroşi factori – de
ordin economic, socio-demografic, psihologic, politic etc.
Rădăcinile turismului montan se situează în câteva locuri particulare. Şi când spunem acest
lucru, ne gândim atât la localizarea spaţială a ofertei, cât şi la bazinele cererii. Difuziunea turismului
montan în plan social şi extinderea amenajărilor masivelor montane sunt practic cele două fenomene
principale şi independente care constituie esenţa evoluţiei turismului montan.
Cererea în turismul montan a evoluat sub influenţa unor factori diverşi, comuni şi turismului
în general sau specifici.
 Veniturile au avut, fără îndoială, o puternică influenţă asupra cererii în turismul montan,
practicarea sporturilor de iarnă fiind considerată o formă scumpă de petrecere a vacanţei
 Creşterea nivelului de trai în timp, cu ritmuri mai înalte în ţările dezvoltate, a făcut
posibilă participarea la activităţile turistice montane a tot mai multor persoane. Acest fenomen,
corelat cu reducerea relativă a tarifelor turistice, a condus la aşa-numita socializare a turismului
sau la transformarea acestuia într-un fenomen de masă.
 Accesibilitatea este un factor deosebit în dezvoltarea turismului montan; de aceea,

infrastructura a jucat şi joacă un rol hotărâtor. Din totdeauna, descoperirea şi valorificarea
siturilor montane au depins de accesibilitatea lor; aceasta a limitat atât alegerea de către turişti a
destinaţiilor montane cât şi posibilitatea amenajării turistice. Dezvoltarea infrastructurii a
influenţat direct costul şi durata transportului, doi factori decisivi în alegerea destinaţiei de
vacanţă. Chiar şi astăzi masivele montane mai apropiate de bazinele cererii sunt avantajate de
accesibilitate.
42
 Factorii de natură socio-demografică joacă şi ei un rol esenţial în evoluţia cererii

turistice montane. Creşterea demografică a contribuit şi ea la sporirea numărului de turişti în
zona montană; este adevărat însă că aceasta s-a petrecut mai ales în ţările dezvoltate sau în cele
în curs de dezvoltare, în care s-a înregistrat şi o creştere a nivelului de trai. Astfel, din raţiuni
economice şi socio-demografice, principalele areale emiţătoare de fluxuri turistice înspre zona
montană sunt marile aglomerări urbane din ţările bogate.
 Nivelul general de instruire influenţează şi alegerea destinaţiilor pentru vacanţă;

exigenţele tot mai ridicate în ceea ce priveşte calitatea prestaţiilor, manifestate de categoriile
sociale superioare provin din transferarea obiceiurilor urbane de consum pe durata vacanţelor.
 Un factor important care acţionează mai ales asupra direcţionării fluxurilor turistice este
dat de apropierea culturală şi istorică. În Europa, clientela germană se îndreaptă mai ales spre
regiunile de cultură germanică (Elveţia germanică, Austria). În afara Europei, francezii preferă
sejururile în vechile lor colonii: Maroc, Algeria.
 Evoluţia unor factori de natură psihologică – cum ar fi mode, nevoile – a determinat

schimbări importante în mărimea şi structura cererii turistice montane. Schimbările obiceiurilor
de consum turistic pot fi considerate un factor de natură psihologică, dar acestea se datorează şi
unor cauze economice sau conjuncturale.
 O puternică influenţă au manifestat-o şi organizarea a numeroase concursuri sportive

de iarnă şi puternica lor mediatizare – Olimpiade, Cupe Mondiale, Universiade şi multe alte
concursuri de mai mică anvergură.
Implicaţii ecologice ale circulaţiei turistice montane
Turismul montan este deosebit de sensibil la modificările mediului natural, poate mai mult
decât oricare altă formă de turism. El poate fi serios afectat de unele perturbări ale mediului la nivel
global, cum ar fi de exemplu, încălzirea generală a aerului.
Circulaţia turistică stă însă la baza a numeroase surse de dezechilibru al ecosistemelor

montane. Defrişarea masivă, prelevarea apei din rezervele subterane, agravată de moda golfului şi a
piscinelor, imposibilitatea tratării apelor reziduale, datorită condiţiilor fizico-geografice sau
investiţiilor destul de scumpe constituie probleme ecologice majore. DE asemenea, tehnicile de
înzăpezire artificială, care sunt mari consumatoare de apă şi care presupun importante modificări
pedologice (tasări şi perturbări de ordin chimic) ale terenurilor, sunt apru criticate de ecologişti.
Prezenţa turiştilor înşişi este o sursă de perturbare a mediului. Eroziunea solului este mai
mare în siturile foarte frecventate şi acolo unde amenajările au necesitat dispariţia covorului vegetal
(poteci, pârtii de schi).
În mod progresiv însă, aceste probleme au fost conştientizate, iar sensibilitatea guvernelor şi a
diverse asociaţii sau organizaţii privind protecţia mediului natural a crescut, având drept rezultat o
serie de măsuri referitoare la controlul strict al amenajărilor montane, al circulaţiei turistice în areale
fragile.
43
2) Principalele resurse şi destinaţii ale turismului montan

Zona montană în general se caracterizează printr-o mare concentrare de resurse turistice.
Relieful, ca suport al tuturor componentelor mediului geografic, reprezintă în acelaşi timp şi suportul
activităţilor turistice; de aceea, el este considerat principala componentă a potenţialului turistic al
unei zone.
Relieful montan impresionează prin altitudine, prin forma crestelor şi a vârfurilor montane,
prin pitorescul abrupturilor, prin platourile aflate la mari înălţimi. Cele mai cunoscute destinaţii în
turismul montan se regăsesc în Europa. La noi în ţară, aceste destinaţii sunt legate de arcul Carpatic.
Lanţul Carpatic, deşi nu atât de semeţ ca cel alpin, deţine un potenţial natural valoros. Frumuseţea
peisajelor – mai domoale şi mai umanizate - , bogăţia fenomenelor carstice, a izvoarelor minerale şi
termale, reţeaua hidrografică densă, multitudinea pădurilor de foioase şi conifere, ca şi numeroase
rezervaţii naturale au permis valorificarea lor turistică.
Tabelul nr. 4
Date statistice privind unităţile de cazare din staţiunile montane din România
Nr. Staţiunea Judetul Nr.Unităţi Nr.Camere Nr.Locuri Nr. locuri Rang după
crt. permanente col.4
1 PREDEAL Brasov 110 1.772 4.634 3.787 2
2 Poiana Brasov Brasov 29 1.344 2.779 2.779 4
3 BUSTENI Prahova 127 1.000 3.077 2.107 3
4 SINAIA Prahova 96 2.099 4.645 4.439 1
5 PALTINIS Sibiu 15 264 496 392 6
Dintre staţiunile montane amintim:
– Predeal – complex turistic montan, de odihnă, de interes general, cu funcţionare
permanentă, în judeţul Braşov.
Aşezare : Predealul este una dintre cele mai renumite staţiuni climaterice şi turistice din
Carpaţi, aşezat în partea de sud a judeţului Braşov, în zona de obârşie a Prahovei, pe
cumpăna de ape dintre râul amintit şi Timiş, străjuit de culmile munţilor Postăvaru
şi Piatra Mare în nord, Baiului în est şi sud-est, Bucegi în vest.
Obiective turistice :
 Monumentul Eroilor situat în Piaţa Gării construit din bronz şi piatră de sculptorul
C.Baraschi, în memoria eroilor căzuţi în luptele pentru apărarea Gării Predeal în 1916;
 Monumentul inginerului Carol Gartner – întemeietorul şoselei Predeal – Braşov,
construit în anul 1852;
 Mănăstirea Predeal - sec. XVIII.Pictura aparţine lui Nicolae Zugravu;
 Biserica Naşterea Maicii Domnului – ridicată în perioada 1835 – 1841, repictată în 1960
– 1961 de către Iosif Vasu;
 Prima şcoală din Predeal – a funcţionat iniţial în chiliile Mănăstirii, de la 1870 iar în
1873 Pantelimon Vidrighinescu a construit o clădire nouă din piatră şi cărămidă;
 Cascada şi Canionul ”7 Scări” – a doua din lungime din Europa, dar prima din punct de
vedere al pitorescului, formata din 7 cascade succesive (în masivul Piatra Mare);
 Cascada Tamina – 30 m diferenţă de nivel, situată în masivul Piatra Mare;
 Peştera de gheaţă – accesibilă turiştilor, cca. 30 m, situată în masivul Piatra Mare;
 Cascada „ Dracului” – situată pe Valea Dracului din masivul Piatra Mare;
 Grădina Zoologică „ Dâmbul Morii-Noua” situată în vecinătatea bazei de agrement
Noua (lac cu ambarcaţiuni, terenuri de tenis şi baschet)
44
– Poiana Braşov – complex turistic montan, de odihnă, de interes general, cu funcţionare

permanentă, în judeţul Braşov.
Aşezare : Staţiunea cea mai modernă şi mai solicitată face parte din teritoriul administrativ al
municipiului Braşov, în judeţul omonim. Prima cabană a fost construită la începutul secolului
nostru, pe locul denumit Poiana de jos.
– Buşteni – staţiune balneoclimaterică, de interes general, permanentă, în judeţul Prahova
Aşezare : Staţiune balneoclimaterică în nord-vestul judeţului Prahova, la poalele munţilor
Bucegi, aşezată pe Valea Prahovei şi dezvoltată, în mod deosebit, pe partea dreapta a râului.
Primele case ale aşezării au apărut în jurul anului 1800, la confluenţa Văii Cerbului cu Valea
Prahovei, pe locul denumit „La Buşteni”. A fost declarată oraş în anul 1946, iar astăzi include
şi localitatea Poiana Ţapului.
 Biserica Domnească ortodoxă, ctitorie a Regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, are
icoane pictate de Gh. Tătărăscu. Pictura originală din altar are acelaşi autor ca şi
Mănăstirea Sinaia-Agnes Exner;
 Muzeul „Cezar Petrescu” – conţine biblioteca personală a scriitorului, lucrările de
artă ale sculptorului Oscar Han şi picturi realizate de G. Loewenthal;
 Crucea de pe muntele Caraiman – reprezintă spiritualitatea românească a zonei,
este situată pe Şaua Mare a Caraimanului. A fost contruită între 1916 – 1928 de către
Căile Ferate Române cu o înălţime de 33 m ce veghează oraşul situat la poale;
 Monumentul „ Ultima Grenadă” – ctitorit în memoria eroilor din Primul Război
Mondial căzuţi la Buşteni. Este amplasat chiar în dreptul staţiei CFR.
Alte resurse turistice sunt Cascada Urlătoarea, rezervaţia de narcise de pe muntele
Cumpătu-Baiului, rezervaţia Piatra Arsă, rezervaţia botanică Babele, formaţiunile eoliene
Babele şi Sfinxul din Bucegi.
– Sinaia – staţiune climaterică montană, de interes general, permanentă, în judeţul Prahova.
Aşezare : Sinaia este una dintre cele mai importante staţiuni climaterice dinCarpaţi, aflată în
nord – vestul judeţului Prahova, la poalele munţilor Bucegi, pe Valea Prahovei. Localitatea
are o formă uşor alungită şi s-a dezvoltat în mod deosebit pe partea dreaptă a Văii Prahova, în
amonte de confluenţa cu râul Zgarbura, găsind parcă un loc de destindere către pantele
domoale ale muntelui Furnica.
 Muzeul Peles – este construit de Regele Carol I în anul 1883 şi inaugurat ca
reşedinţă regală de vară. Arhitectura exterioară este specifică Renaşterii Germane cu
elemente specifice chaletului elveţian. În interior se regăsesc stilurile Baroc, rococo,
hispanomaur, predominant fiind cel al Renaşterii Germane. Anul 1914 marchează trecerea
castelului în patrimoniul muzeistic, odată cu moartea Reglui Carol I;
 Mănăstirea Sinaia este ridicată în anul 1695 de Spătarul Mihai Cantacuzino, simbol
în jurul căruia s-a ridicat şi dezvoltat localitatea;
 Muzel Bucegi – constuirt în parcul oraşului, oferă turiştilor panorama faunei şi flora
munţilor Bucegi;
 Muzeul George Enescu – este locul considerat de marele violonist cel mai propice
pentru a duce la bun sfârşit compoziţiile sale, şi care, acum, ca o amintire, oferă turiştilor
un concert de vioară, peste timpuri;
 Cazinoul Sinaia – constuirt în anul 1912 după modelul Cazinoului din Monte Carlo,
este un edificiu care la data construirii sale a creat faima staţiunii. În prezent, edificiul este
solicitat pentru desfăşurarea unor întâlniri naţionale şi internaţionale.
Sursa:Gabriela Ţigu–coord.,«Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial»,Ed.Uranus,Buc. 2003
45
c) Turismul balnear
Creşterea economică şi evoluţia condiţiilor de viaţă ale omului modern aduc, pe lângă
beneficiile cunoscute şi unele aspecte negative cum ar fi: creşterea poluării, cu consecinţele sale
asupra sănătăţii organismului uman, intensificarea muncii (mai ales intelectuale) şi a stresului,
dezechilibrele alimentare cantitative şi calitative etc. Astfel, pentru a-şi îmbunătăţi sau reface starea
de sănătate, tot mai mulţi turişti aleg ca destinaţie de vacanţă staţiunile balneare.
1) Particularităţi ale turismului balnear
Turismul de tratament şi cură balneo-medicală este o formă specifică a turismului de odihnă,

care s-a dezvoltat considerabil în ultimele decenii, odată cu sporirea stresului şi a bolilor profesionale
provocate de ritmul vieţii moderne din marile aglomeraţii urbane.
Turismul balnear reprezintă deplasarea unor persoane de diferite vârste, sexe şi profesii în
staţiuni balneo-climaterice sau climatice, ori în localităţi cu factori naturali de cură pentru îngrijirea
sănătăţii, odihnă, cură cu substanţe balneare naturale (ape minerale sau termominerale, nămoluri
terapeutice etc.), cu extracte sau medicamente pe bază de plante, pentru profilaxie, întinerire,
înfrumuseţare sau numai pentru turism.
Turismul balnear acoperă câteva concepte:

 termalism, respectiv utilizarea terapeutică a apelor minerale calde, pentru turiştii aflaţi
într-o staţiune termală.
 balneoterapie, respectiv utilizarea băilor curative pentru efectuarea unor tratamente.
 balneoclimatoterapie, care îmbină utilizarea factorilor balneari (ape minerale şi
termale, lacuri, nămoluri, gaze terapeutice) cu cea a acţiunii diverselor tipuri de climat,
în scop profilactic şi curativ.
 talasoterapie, care presupune utilizarea elementelor din mediul marin( apa mării,
nămolurile, algele, climatul marin).
2) Factorii naturali de cură
Tratamentul balnear se bazează pe o serie de factori naturali, utilizaţi, prin diferite tehnici, în
cura balneară; aceştia se numesc generic „factori naturali de cură”.
Diversitatea factorilor naturali de cură face necesară clasificarea lor, cel mai adesea vorbindu-
se despre două categorii şi anume substanţe minerale terapeutice şi factori climatici; în cadrul acestor
categorii, se pot identifica mai multe tipuri de factori naturali de cură, astfel:
1. Apele minerale şi termominerale – reprezintă principalul factor natural de cură,

valorificat în staţiunile balneare; ele au rezultat fie din dizolvarea masivă a sărurilor din
masivele de sare sau din diverse orizonturi sau depozite cuaternare, fie prin spălarea, în
drumul apelor spre suprafaţa terestră, a unor roci cu mineralizaţii diferite.
Un interes aparte îl reprezintă apele termale ( ape calde), prezente în ţara noastră în Dealurile
şi Câmpia de Vest, care ies la suprafaţă la Marghita, Oradea, Tinca, Arad, Timişoara, Teremia sau în
munţii Apuseni, la Geoagiu-Băi, Vaţa de jos, Moneasa.

46
Tot în categoria apelor termale subterane pot fi incluse şi gheizerele, izvoare fierbinţi,
intermitente, ce ajung, datorită unei presiuni interne ridicate, la înălţimi variate. Chiar dacă nu sunt
neapărat valorificate prin turismul balnear, aceste izvoare prezintă un interes turistic deosebit.
România dispune de un potenţial al apelor minerale şi termominerale imens, fiind inventariate

peste 3.000 de izvoare, din toate tipurile cunoscute până în prezent pe glob. Din acest punct de
vedere, ţara noastră se situează pe locul întâi în Europa, deţinând o treime din resursele de ape
minerale ale continentului.
Apele minerale au o valorificare balneară complexă, fiind folosite ca inhalaţii sau aerosoli în
cura internă, sau în cura externă prin băi (căzi, bazine pentru balneaţie sau bazine pentru
kinetoterapie, piscine, solaria etc.), ori prin extragere de săruri, etc.
Apele minerale şi termominerale se pot clasifica după multe criterii; acestea diferă de la o ţară
la alta. După calităţile lor fizico-chimice, apele minerale pot fi:
 În funcţie de caracteristicile termice:

 Ape hipotermale (20-360C)
 Mezotermale (36-420C)
 Hipertermale (peste 420C)
 În funcţie de caracteristicile osmolare: ape hipotone, izotone şi hipertone, clasificarea având
ca reper presiunea osmotică a sângelui;
 În funcţie de caracteristicile chimice: ape oligominerale, carbogazoase, alcaline, alcalino-
feroase, feruginoase, arsenicale, cloruro-sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate şi radioactive.
Această structurare este cea mai întâlnită în ţara noastră şi permite p prezentare a resurselor de
ape minerale în principalele destinaţii ale turismului balnear.
 apele oligominerale – conţin sub 1g/l mineralizare totală şi sub 1g/l bioxid de carbon;
– pot fi termale (Băile Felix, Băile 1Mai, Geoagiu-Băi, Vaţa de jos, Călan,
Moneasa), folosite în cura externă
– sau reci (Călimăneşti, Slănic Moldova, Băile Olăneşti) folosite în cura internă
 apele minerale carbogazoase – conţin peste 1g/l bioxid de carbon şi pot avea
mineralizaţii diferite (clorurate, sodice, sulfatate, feruginoase etc.). Se folosesc ca apă de
masă sau în cura internă la Buziaş, Lipova, Biborţeni, Borşa, Zizin, Borsec, Sângeorz-Băi,
Vatra-Dornei, Tuşnad, Sâncrăieni, Balvanzoş, Malnaş.
 apele minerale alcaline – au o concentraţie de peste 1g/l bicarbonat de sodiu şi se
folosesc în cura internă; se găsesc asemenea ape cu caracter mixt-carbogazos (calcice,
magnezice, feruginoase) la Bodoc, Poiana Negri, Borsec, Zizin, sau în combinaţie cu clorura
de sodiu, la Slănic Moldova, Covasna, Sângeorz-Băi
 apele alcalino-feroase – cu peste 1g/l substanţe dizolvate, în care predomină monoxidul
de carbon alături de calciu şi magneziu; se folosesc în cura internă la Covasna, Sângeorz-Băi,
Vâlcele, Borsec, Lipova, Biborţeni, Zizin, Valea Vinului, Bodoc etc
 apele feruginoase – conţin peste 10g/l fier, folosindu-se în cura internă la Tuşnad,
Vatra-Dornei, Buziaş, Lipova, Vâlcele, Biborţeni, Bilbor, Vărghiniş
 apele minerale arsenicale – sunt cele care conţin cel puţin 0,7mg ion arsen/litru şi, de
obicei, şi fier, Se folosesc numai în cura internă la Covasna şi Şaru-Dornei
47
 apele minerale clorurate-sodice – cu peste 1g/l clorură de sodiu, se folosesc, de

asemenea,
– în cura internă, la Băile Herculane, Ocna Sibiului, Someşeni,
– dar şi în cura externă, la Techirghiol, Sovata, Bazna, Ocna Sibiului, Govora,
Săcele, Slănic Prahova, Sărata Monteoru, Ocna Mureş, Telega.
 apele minerale iodurate – conţin peste 1g/l iod şi se întâlnesc la Olăneşti, Călimăneşti,
Cozia, folosite atât în cura internă, cât şi cea externă, dar şi la Bazna, Govora, Sărata
Monteoru, Băţţăteşti, folosite numai în cura externă datorită marii concentraţii de sare şi iod.
 apele minerale sulfuroase – au o concentraţie de sulf de peste 1g/l şi se folosesc în cura

externă la Băile Herculane, Călimăneşti, Olăneşti, Săcelu, Pucioasa, Mangalia, Govora
 apele minerale sulfatate – conţin sulf în forma sa oxidată, alături de sodium, calciu sau
magneziu, fiind indicate în curele interne. Se întâlnesc la Călimăneşti, Govora, Amara, Vaţa
de Jos, Ocna Şugatag, Slănic Moldova, Sărata Monteoru
 apele minerale radioactive – prezintă o concentraţie de minim 10 -7 mg/l sare de uraniu;

în ţara noastră, aceste ape au o concentraţie sub normele internaţionale, dar se presupune că
acţionează asupra organismului şi prin componenta radioactivă. Ele se găsesc la Băile
Herculane(Izvoarele Hercules, Hygeea, Cele 7 izvoare calde), Sângeorz-Băi şi Borsec
(izvoarele P.Curie)
2. Lacurile terapeutice – sunt importante resurse naturale de cură balneară; prin calitatea
apelor pe care le conţin, dar şi prin topoclimatele caracteristicile şi peisaj atrag numeroşi
turişti, având ca motivaţie odihna sau tratamentul balnear.
Apele lacurilor terapeutice sunt generale sunt în general clorurate-sodice, dar pot fi iodurate
sau sulfurate, cu o mineralizare medie de 30-50 g/l. În ţara noastră, cele mai folosite lacuri în
turismul balnear sunt cele de pe litoral (Techirghiol, cu apă sărată şi Mangalia, cu apă sulfurată) sau
Câmpia Română (Balta Albă, Lacu Sărat, Lacul Amara), precum şi lacurile din masivele de sare din
zonele de deal şi podiş (lacurile de la Sovata, Slănic Prahova, Ocna Mureş, Someşeni, Cojocna,
Ocnele Mari, Telega, Ocna Şugatag etc.). Toate aceste lacuri conţin nămoluri sapropelice, de mare
importanţă în cura balneară.
3. Nămolurile terapeutice – sunt utilizate în cura balneară aproape în toată lumea,

provenind fie din apa lacurilor sau a mărilor, fie din alte surse; există astfel:
– nămoluri sapropelice, negre, sulfuroase, specifice lacurilor terapeutice (Balaton,
Techirghiol
4. Gazele terapeutice – se asociază regiunilor vulcanice şi sunt folosite cu succes în cura

externă, în sudul Italiei, Islanda, Ungaria, Cehia, România etc.
În această categorie se includ emanaţiile de dioxid de carbon, utilizate sub forma mofetelor
naturale (prin captarea sau extragerea gazului din apa minerală şi folosit terapeutic) sau artificiale (cu
gaz îmbuteliat), precum şi solfatarele sau emanaţiile de hidrogen sulfurat, a căror acţiune terapeutică
a fost mai puţin studiată până în prezent.

48
În ţara noastră, mofetele se folosesc în tratamentul balnear în staţiunile Băile Tuşnad, Borsec,
Balvanyos, Buziaş, Covasna (cu cele mai concentrate mofete din Europa, 97-98% CO2), Vatra
Dornei, Sângeorz-Băi, Harghita-Băi şi altele, iar solfatarele la Turia, Sugaş-Băi şi Sântimbru-Băi,
fiind unice în Europa.
5. Salinele – prin cantitatea mare de aerosoli pe care o conţin, prin temperatura şi umiditatea
constante, sunt foarte benefice tratamentului unor afecţiuni respiratorii. În România, au
fost construite sanatorii fie în apropierea unor saline (Slănic Moldova, lângă salina de la
Târgu Ocna), fie în interiorul lor (la Praid, Slănic Prahova)
6. Plantele medicinale – sunt tot mai folosite în cura balneară, mai ales în Asia, unde
medicina tradiţională are numeroşi adepţi, dar şi în alte regiuni ale lumii; fitoterapia are
rol medical, dar şi cosmetic, ceea ce o face foarte căutată de anumite categorii de turişti.
7. Factorii climatici de cură – sunt utilizaţi în tratamentul balnear prin climatoterapie.

Temperatura aerului, radiaţia solară, umiditatea, volumul de aerosoli salini (în zonele
litoralelor marine), altitudinea, curenţii de aer pot constitui factori de cură, mai ales în
asociere cu celelalte categorii. Tratamentele balneare sunt mult mai eficiente dacă
utilizarea apelor minerale, a nămolurilor şi a altor resurse este asociată unor bioclimate cu
calităţi terapeutice; astfel, se vorbeşte despre
i. un bioclimat excitant de câmpie şi de litoral (asociat cu apele minerale şi
nămolurile sapropelice),
ii. un bioclimat sedativ-indiferent specific zonelor de deal şi podiş (asociat cu
aceleaşi tipuri de resurse, completând efectul terapeutic)
iii. un climat tonico-stimulent specific altitudinilor de 800-2000 m (cu recomandări în
tratarea anemiilor, a unor afecţiuni respiratorii sau neurovegetative)
8. Aeroziunea naturală bogată, predominat negativă, poate avea efecte benefice în

tratamentul unor afecţiuni diverse, sporind valoarea balneomedicală a unei staţiuni. De
regulă, aeroionozarea sporeşte odată cu altitudinea, dar, în anumite condiţii geologice, ea
poate avea valori negative şi la altitudini mici (cum este cazul staţiunii Băile Herculane,
care, la altitudinea de 160 m, deţine 1750-1925 ioni/cm3, concentraţie specifică unei
altitudini de peste 1500 m).
Acestor factori naturali de cură li se poate adăuga şi cadrul natural de ansamblu, care poate
spori activitatea staţiunilor balneare şi eficienţa curei.
3) Destinaţii în turismul balnear
Tratamentele balneare au ocupat un loc important în practica terapeutică, încă din antichitate.
De-a lungul timpului, izvoarele de ape minerale şi termale, nămolurile terapeutice au fost valorificate
la început prin mijloace care astăzi ne par rudimentare, dar care s-au dezvoltat continuu în ultimele
patru secole, cunoscând un avânt important după cel de-al doilea război mondial. Astfel că putem
vorbi astăzi despre o ofertă bogată în Europa, diversificată şi destinată atât turismului social şi de
masă, cât şi celui de lux.
Oferta turistică balneară are la bază factorii naturali de cură, de caracteristicile cărora depind
nivelul de organizare şi tipul de amenajare a staţiunilor balneoclimaterice.

49
Ţara noastră deţine o mare varietate de factori naturali de cură, practic toate categoriile
menţionate în subcapitolul precedent. Apele minerale se constituie într-o rezervă inepuizabilă,
complexă ca structură-fizico chimică şi termică, în România existând toate categoriile de ape
cunoscute pe plan mondial. Ele se concentrează mai ales în arealul montan (catena vulcanică Oaş –
Gutâi – Călimani – Harghita), dar şi în zonele subcarpatice şi de câmpie. Lacurile terapeutice
(Techirghiol, Amara, Ursu-Sovata, Mangalia, Balta Albă, Lacu Sărat, Slănic, Telega, Ocna Şugatag,
Ocna Sibiului etc.), nămolurile, gazele terapeutice (Tuşnad, Covasna, Balvanyos, Borsec, Vatra
Dornei etc.), salinele (Târgu Ocna, Praid, Slănic) completează oferta de factori terapeutici.
Turismul balnear are tradiţie în România, primele staţiuni balneare – Băile Herculane,
Geoagiu-Băi, Băile Călan, Ocna Sibiului, Călimăneşti-Căciulata – fiind cunoscute de pe vremea
romanilor. Mai târziu, începând cu secolul al XVIII-lea, exploatarea factorilor naturali de cură a
căpătat dimensiuni tot mai mari, iar în secolul al XX-lea au fost dezvoltate şi promovate pe plan
internaţional staţiuni balneare precum Băile Herculane, Băile Govora, Sovata, Vatra Dornei, Băile
Tuşnad, Covasna, Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Băile Felix, Eforie Nord, Neptun, Slănic
Moldova şi altela.
În prezent, în ţara nostră există circa 160 de staţiuni şi localităţi balneare, de importanţă
locală, naţională şi internaţională, care însumează circa 16-17% din totalul capacităţii de cazare a
României. Multe dintre staţiunile balneare trec astăzi printr-un proces de reconstruire, modernizare,
de adaptare a ofertei de produse şi servicii la tendinţele pieţei turistice.
Tabelul nr.5
Date statistice privind unităţile de cazare din staţiunile balneare din România
Nr. Staţiunea Judetul Nr.Unităţi Nr.Camere Nr.Locuri Nr. locuri Rang după
crt. permanente col.4
1 Slănic Moldova Bacău 40 1.490 3.910 3.558 4
2 Băile Felix Bihor 21 3.305 6.426 6.426 1
3 Sângeorz-Băi Bistriţa-Năsăud 16 1.013 2.089 2.089 13
4 Băile Herculane Caraş-Severin 19 2.756 6.189 6.189 2
5 Covasna Covasna 14 1.256 2.545 2.056 11
6 Băile Tuşnad Harghita 66 1.291 2.857 1.490 9
7 Borsec Harghita 74 1.174 2.863 1.370 8
8 Sovata Mureş 84 1.764 3.884 2.277 5
9 Vatra Dornei Suceava 22 1.275 2.768 2.536 10
10 Buziaş Timiş 38 1.090 2.382 2.338 12
11 Călimăneşti-
Vâlcea 57 2.424 5.707 3.964 3
Căciulata
12 Govora Vâlcea 26 1.269 3.051 2.879 7
13 Băile Olăneşti Vâlcea 25 1.485 3.215 2.933 6

50
3.2 Turismul şi mediul înconjurător
Ca orice industrie care se doreşte competitivă şi prosperă, turismul apelează la o „materie

primă” capabilă să satisfacă condiţiile de calitate solicitate pentru realizarea acestor deziderate. În
accepţiunea tuturor ofertanţilor de turism, „materia primă” folosită de această industrie o reprezintă
mediul ambiant. De aceea, păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale constituie
condiţia necesară pentru perpetuarea şi dezvoltarea continuă a consumului turistic.
Calitatea mediului este afectată, în general, de două grupe de factori esenţiali:

– factori cu caracter obiectiv, rezultaţi prin manifestarea unor fenomene naturale
nefavorabile
– factori subiectivi, cauzaţi de activităţi umane.
Printre multiplele activităţi prin care omul poate contribui la distrugerea mediului se includ şi
activităţile turistice, desfăşurate neraţional şi necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire însă de
rezultatele nocive pentru mediu, pe care le generează unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele
industriale), ale căror efecte pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul îşi poate aduce o
contribuţie proprie, semnificativă, nu numai la stoparea degradării cadrului natural, cauzată de
activităţile desfăşurate, dar şi în direcţia protejării şi conservării mediului, prin adoptarea unor
reglementări specifice şi eficiente.
Relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, resursele naturale de factură balneară, monumentele

naturii etc, la care se adaugă şi resursele antropice ca monumente de arhitectură şi artă, siturile
arheologice şi istorice etc., reprezintă componente ale mediului ambiant şi se constituie în resurse
de ofertă şi turism: de la drumeţie, odihnă şi recreere, la turismul de sănătate sau cel cultural etc.
Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe, cu atât atracţia lor devine mai puternică şi
generează activităţi diversificate, răspunzând, astfel, unor foarte variate motivaţii turistice.
Rezultă că relaţia turism-mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi conservarea

mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a turismului.
Orice intervenţie distructivă sau de modificare a proprietăţilor primare ale acestuia aduce prejudicii
potenţialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale, dar şi a echilibrului
ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanţă, sănătatea sau chiar existenţa generaţiei viitoare.
Aspecte ale degradării mediului prin turism
Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal, prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o
intervenţie brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale. Aceste practici nocive se
întâlnesc mai ales în zonele (sau obiectivele) de mare atractivitate, situate în spaţiile populate, sau
în imediata apropiere a marilor aglomeraţii urbane. De asemenea, absenţa unor reglementări
privind comportamentul vizitatorilor, însoţite de o monitorizare a zonei sau obiectivelor,
favorizează desfăşurarea activităţilor care afectează calitatea mediului şi pun în pericol integritatea
şi conservarea obiectivelor. Astfel de cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în următoarele situaţii:
1. în zonele sau obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate şi special

amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, în principal în perioadele de week-
end, şi unde se derulează o circulaţie turistică necontrolată.
51
Tot la acest capitol se înscrie si inexistenţa în zonele (sau de-a lungul traseelor) turistice, a
unor demarcări precise a locurilor de popas şi campare. Staţionarea pentru picnic sau instalarea de
corturi în zone de mare atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea peisajului şi a altor componente
ale mediului ambiant, ca urmare a tasării solului şi, în special, a urmelor reziduale lăsate la
întâmplare de turişti la locurile de popas.
2. fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului

automobilistic în locuri până nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport.
Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turiştii pătrund pe drumuri ocolite, oprindu-
se în poieni pitoreşti şi provocând distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei, în general,
prin strivirea acesteia sau sub influenţa gazelor de eşapament, scurgerilor de ulei etc.
3. concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale şi, în special, a factorilor

naturali de cură afectează potenţialul turistic, prin exploatarea neştiinţifică a acestuia şi
realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic.
4. dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice, în special a staţiunilor
5. amenajări deficitare pentru vizitarea peşterilor – obiective de mare atractivitate

turistică, executate fără respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrări. Efectele rezultate
constau în degradarea totală sau parţială a acestora, cum este cazul peşterilor Muierii
(Munţii Parâng), Ialomiţei (Munţii Bucegi) etc.
Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate

distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate.
Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de
desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă, existenţa unor
resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie cetăţenească.
Pe plan internaţional, ţări cu vechi tradiţii turistice adoptă o planificare turistică la nivel
naţional fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii. În vederea dezvoltării unui
turism durabil, ele au luat în calcul trei obiective principale:
a) economic- esenţial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de exploatare a

resurselor turistice;
b) social – deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de ocupare a forţei

de muncă, susţinerea practicării unor meserii tradiţionale şi atragerea populaţiei în practica
turismului;
c) ecologic – important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi asigurarea unei

exploatări echilibrate şi pe termen lung a resurselor turistice.
În concordanţă cu aceste cerinţe, a apărut necesitatea elaborării şi adoptării unor planuri

naţionale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienţei şi poziţiilor
principalilor agenţi economici: administraţie publică, organizaţiile patronale, asociaţii şi organizaţii
profesionale, sociale, sindicale, specialişti în cercetarea de profil etc.
52
Planurile de dezvoltare turistică care au la bază prognoze pe termen lung, globale, pe forme
de turism, în concordanţă cu tendinţele pieţelor externe şi planuri concrete, realizate pe termen mediu
(patru-cinci ani) sau scurt (unu-trei ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt
fundamentate pe standardele şi normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea
şi modernizarea structurilor şi serviciilor turistice.
Elaborarea prognozelor şi a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct

de susţinere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:
 conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în
perioada viitoare;
 creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
 mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii
de conservare a mediului.
Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de

planificare a mediului. Planificarea ecologică presupune supravegherea şi analiza tuturor elementelor
de mediu, în scopul determinării celor mai adecvate modele de dezvoltare şi amenajare teritorială.
Educarea ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să aibă

caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată în instituţiile de
învăţământ de toate genurile şi gradele.
Ulterior, ea se poate perfecţiona prin intermediul mass-media în cadrul unor cercuri de

„prieteni ai naturii”, prin diverse publicaţii de specialitate sau de către ghizi şi însoţitori, pe perioada
desfăşurării unor excursii etc.
Analizând toate aspectele privind mediul ambiant, ca potenţial turistic, se poate stabili că
protecţia şi conservarea lui se realizează în cadrul unei concepţii de ansamblu a dezvoltării
economice a ţării, concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare
generală a economiei.
Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism
Ca urmare a dezvoltării ştiinţei mediului ambiant, a creşterii volumului de informaţii privind

ştiinţele economice şi sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile
acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri-capacitate de suport
pentru turism:
 capacitatea ecologică – face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a

structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul
de degradare a componentelor acestuia.
Se au în vedere componentele naturale (aer, apă, sol, vegetaţie, faună) şi procesul de
producţie şi refacere economică, care să nu implice costuri de investiţii deosebite, determinate de
degradarea unor destinaţii turistice;
53
 capacitatea fizică – are rol esenţial în stabilirea nivelului de saturaţie pe care îl pot
atinge activităţile turistice, dincolo de care încep să apară probleme legate de mediu.
Dezvoltarea ascendentă a turismului, manifestată în ultimele decenii, ridică problema
apariţiei multor forme de poluare (de litoral, a zonelor montane). Protejarea componentelor fizice ale
teritoriului se poate face prin investiţii în tehnologie performantă şi printr-o prestare de ridicat nivel
calitativ al serviciilor turistice;
 capacitatea social-receptivă – vizează importanţa în păstrarea unor bune relaţii între

gazde (populaţia autohtonă) şi turişti.
Din momentul în care populaţia locală constată că activităţile turistice contribuie şi la
degradarea mediului natural şi cultural, pot apărea din partea acesteia reacţii ostile, de respingere,
înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de toleranţă. Pentru evitarea unor astfel de situaţii,
dezvoltarea unei zone sau localităţi turistice trebuie să ţină cont de modul tradiţional de viaţă al
locuitorilor, de obiceiurile acestora etc;
 capacitatea economică – pune în evidenţă valorificarea tuturor resurselor prezentate,

prin activităţi turistice şi reprezintă capacitatea de menţinere a funcţiei turistice a unui
teritoriu dat.
Eficienţa exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri şi beneficii, iar ponderea
beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat şi
de valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forţa de muncă, infrastructură
generală etc.)
 capacitatea psihologică – este legată de percepţia negativă a turiştilor faţă de

destinaţia turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a
populaţiei autohtone.
Acest concept este ataşat susţinerii motivaţiilor turistice pentru o anumită destinaţie şi
menţinerii satisfacţiei lor personale. Aplicarea acestuia este condiţionată şi de calitatea activităţii
manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.
Toate aceste tipuri de capacităţi de suport, aflate în strânsă legătură cu activităţile turistice,
determină limita tangibilă sau netangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă, a unui spaţiu care deţine sau
căruia i se poate atribui o funcţie turistică.
Deşi aceşti indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că unele
componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date statistico-
matematice, totuşi ceste concepte de suport ne dau măsura dezvoltării durabile a turismului. În
acelaşi timp, tipurile de capacităţi de suport indică şi măsura nivelului la care poate ajunge impactul
turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a degradărilor produse
de circulaţia şi activităţile turistice.
54
3.3 Analiza principalilor indicatori ai turismului

Eficienţa, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării producţiei, în
accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producţiei şi folosirii
resurselor în general, determinarea calitativă.
În general însă, eficienţa trebuie înţeleasă ca proces, acţiune, rezultat al unui ansamblu de
evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecinţă a procesului, a acţiunii. Măsurarea
eficienţei se face prin raportarea efectului (efectelor) la eforturile antrenate în proces, în acţiune.
Problema eficienţei se pune peste tot unde se cheltuieşte muncă socială, se consumă resurse
materiale, umane şi financiare. Este cunoscut faptul că orice activitate economică trebuie să
corespundă unor necesităţi concrete ale societăţii, să răspundă unor cerinţe reale ale vieţii materiale
şi spirituale ale oamenilor.
În ceea ce priveşte exprimarea eficienţei economice, în literatura de specialitate opiniile sunt
polarizate în două direcţii:
a) prima, în care demersurile teoretice sunt în favoarea unui singur indicator sintetic al
eficienţei, de regulă întemeiat pe venitul net al unităţilor şi respectiv produsul intern brut la
scara întregii economii;
b) a doua, în care se opinează pentru un sistem de indicatori, în ideea surprinderii întregului
conţinut al eficienţei oricărei activităţi economico-sociale (aceasta este de fapt şi adoptată de
practica economică).
Construirea sistemului de indicatori ai eficienţei activităţii de turism se bazează pe principiile

generale ale calculului eficienţei, pe structura resurselor utilizate, pe componentele eforturilor şi
efectelor.
În determinarea efectelor ce urmează a fi luate în calculul indicatorilor de eficienţă, trebuie să
se ţină seama de două variabile fundamentale: spaţiul producerii efectelor şi categoria de resurse
ale cărei efecte se calculează.
 În ceea ce priveşte spaţiul (sau aria) producerii efectelor ce urmează a fi distinse:
 Efecte economice în spaţiul sau perimetrul funcţional al unităţilor turistice
prestatoare de servicii (indiferent de nivelul organizatoric);
 Efecte economico-sociale şi educative în spaţiul activităţii umane a
beneficiarilor serviciilor turistice.
 Referitor la categoria resurse umane, este indiscutabil că trebuie avute în vedere
numai cele intrate în circuitul economic implicat în realizarea produsului turistic sau altui
efect util al unei activităţi din sfera organizatorică a unităţilor de turism. Aşadar, în
evaluarea activităţii agenţilor economici din turism se operează cu efecte economice
produse în spaţiul propriu de activitate.
Pornind de la structura unitară a efectelor şi eforturilor, pentru măsurarea eficienţei

economice se construiesc relaţii de tipul: efect – efort; efort-efect; efect-efect; efort-efort.
 Indicatorii de tipul efect-efort (sau efort-efect) sunt indicatori parţiali, care reflectă
eficienţa folosirii diferitelor componente ale efortului.
 Indicatorii construiţi prin raportul: efect-efect oferă informaţii asupra rentabilităţii
prestaţiilor şi a proporţiilor ce s-au format între diferitele componente ale rezultatelor.
 Cu ajutorul indicatorilor de tipul efort-efort sunt reflectate proporţiile dintre
componentele efortului.
55
1) Indicatori generali:
a) Volumul încasărilor totale: (It)

- transport
din: Turism intern - cazare
Turism internaţional – evaluat: în lei sau în valută - masă
- tratament
- agrement
- servicii suplim
- vânzări mărfuri
- schimb valutar
- alte servicii, taxe
b) Încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi turist:
Im t 
I t
şi Izt 
I t
Nrt Nrzt
unde:  I = încasări totale;
t = încasare medie pe turist; Nrt = număr de turişti
Im t
Izt = încasare medie pe zi turist; Nrzt= număr de zile de turist (înnoptări)
c) Volumul cheltuielilor totale: (Cht)
- transport
din: Turism intern - cazare
Turism internaţional – evaluat: în lei sau în valută - masă
- tratament
- agrement
- servicii suplim
- vânzări mărfuri
- schimb valutar
- alte servicii, taxe
d) Cheltuiala medie pe turist şi cheltuiala medie pe zi turist:
Cht 
 Ch t şi Cht 
 Ch t
Nrt Nrzt
unde:  Ch = cheltuieli totale;

t = cheltuiala medie pe turist; Nrt = număr de turişti
Cht
Chzt = încasare medie pe zi turist; Nrzt= număr de zile de turist (înnoptări)
e) Venitul net (profitul, beneficiul), rezultantă a diferenţei dintre volumul încasărilor totale
şi volumul cheltuielilor totale:
Vn  I t   Cht
,unde Vn = venitul net;  It =volumul încasărilor;  Cht =volumul cheltuielilor
56
f) Rata profitului (Rp%) sau Rata rentabilităţii (Rr%), care se calculează ca un raport
între totalul profitului (beneficiului) şi totalul mijloacelor care le-au creat.
Determinarea acestui indicator se poate realiza în 3 variante:
1. Rp % 
 P,*unde
100 R = rata profitului;  P =volumul profitului,  It = volumul încasărilor
 It
2.Rp % 
 P ,unde
* 100R = rata profitului;  P =volumul profitului,  Cht = volumul încasărilor
 Cht
3.Rp % 
 P ,unde * 100 Ff = volumul fondurilor fixe;  Ff = volumul mijloacelor circ
 Ff   Mc
g) Productivitatea muncii (W), care exprimă gradul de utilizare a forţei de muncă:
 It W
1. W , unde = productivitatea muncii;  It = volumul încasărilor anuale
*100
N N = numărul mediu de lucrători pe un an
Vn
2. W ,unde*W
100
= productivitatea muncii, Vn =Venitul net,
N
N = numărul lucrătorilor operativi
 W
3. W , unde
P
= productivitatea muncii,
*100  P = volumul profitului,
N N = numărul lucrătorilor operativi
h) Aportul net valutar (Anv), exprimă eficienţa întregii activităţi de turism şi se

determină, în valoare absolută, ca diferenţă între totalul încasărilor valutare din turism şi
totalul plăţilor valutare legate de activitatea turistică, sau sub formă relativă (rată), ca un
raport între totalul profitului în valută şi totalul încasărilor valutare.
 InAnv
1. Anv , unde v 
= aportul
Plv net valutar;  Inv = valoarea încasărilor valutare,
 Plv = valoarea plăţilor valutare
 PvAnv *v%100
2. Anv% ,unde = rata aportului valutar;  Pvv = volumul profitului în valută
 Inv
 Inv= volumul încasărilor valutare
i) Volumul acumulărilor totale (At), arată, în mărime absolută, eficienţa cu care îşi
desfăşoară activitatea obiectivul, după punerea în funcţie. Acumulările (At) se determină prin
diferenţa dintre totalul încasărilor şi totalul cheltuielilor, la care se adaugă taxa pe valoare
adăugată, respectiv:
At  It  Ct  TVA , , unde At = volumul acumulărilor; It = totalul încasărilor

Ct = totalul cheltuielilor; TVA = taxa pe valoare adăugată.
57
Pentru evidenţierea nivelului acestor indicatori relativ la ţara noastră se folosesc datele:
Tabelul nr.6
Balanţa de plăţi a turismului internaţional
- mil.$ -
Anul Încasări Plăţi Sold (profit,
- ind.a) - ind. c) beneficiu)-ind.e
1996 529 666 -137
1997 526 783 -257
1998* 260 458 -198
1999* 252 395 -143
2000* 364 400 -36
* variaţiile foarte mari se datorează unor modificări de natură metodologică
Sursa: „Anuarul statistic al româniei”,1990-2000; „Anuarul turistic al României”, 1995
Tabelul nr.7
Turişti cazaţi în structurile de primire turistică
- mii -
An 1996 An 1997 An 1998 An 1999 An 2000
6.594 5.726 5.552 5.109 4.920
Tabelul nr.8
Înnoptările în unităţile de cazare turistică
- mii -
An 1996 An 1997 An 1998 An 1999 An 2000
21.837 19.611 19.183 17.669 17.646
Încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi turist:
Im t 1998 
 It 
260.000.000$
 46,8$ / turist
Nrt 5.552.000turisti
Im t 1999 
 It 
252.000.000$
 49,3$ / turist
Im t 2000 
 It 
364.000.000$
 74$ / turist
Cheltuiala medie pe turist şi cheltuiala medie pe zi turist:
Cht1998 
 Cht  458.000.000$  82,5$ / turist
Cht1999 
  395.000.000$  77,3$ / turist
Ch t
Cht 2000 
 Cht  400.000.000$  81,3$ / turist
58
Rata profitului (Rp%) sau Rata rentabilităţii (Rr%),
Rp %1998 
 P *100   198.000.000 *100  76,2%
 It 260.000.000
Rp %1999 
 P *100   143.000.000 *100  56,7%
 It 252.000.000
Rp %2000 
 P *100   36.000.000 *100  9,9%
 It 364.000.000
Rp %1998 
 P *100   198.000.000 *100  43,2%
 Cht 458.000.000
Rp %1999 
 P *100   143.000.000 *100  36,2%
 Cht 395.000.000
Rp %2000 
 P *100   36.000.000 *100  9%
 Cht 400.000.000
Evolutia cazarilor in perioada Evolutia innoptarilor in perioada

1996-2000 1996-2000
8.000 25.000
6.000 20.000
15.000
4.000
10.000
2.000 5.000
0 0
An An An An An An An An An An
1996 1997 1998 1999 2000 1996 1997 1998 1999 2000
Urmărind evoluţia numărului de turişti cazaţi şi a înnoptărilor acestora se observă o

diminuare evidentă a acestora.
La nivelul balanţei de plăţi, această evoluţie negativă întăreşte concluzia că eforturile

realizate pentru realizarea acestor turişti sunt mai mari decât profiturile încasate, însă evoluţia
descendentă a valorilor negative indică o uşoară creştere în strategia economică a agenţilor turistici.
De asemenea, dublarea încasărilor medii pe turism în 2000 faţă de anii precedenţi, în corelare
cu o cheltuială medie pe turist relativ constantă, indică, eliminând şi consecinţele inflaţiei, că
activitatea turistică a cunoscut în ultimii ani o îmbunătăţire vizibilă.
Rata rentabilităţii exprimă aceeaşi tendinţă de îmbunătăţire a activităţii turistice, prin

diminuarea semnificativă a indicatorului până la pragul de echilibrare efectului negativ.
59
2) Indicatori ce caracterizează circulaţia turistică:
a) Preferinţa relativă: - este un indicator al circulaţiei turistice ce reflectă fluxul de turişti dintre
două destinaţii. Are două modalităţi de calcul:
turisti din tara x spre tara y turisti din tara x spre tara y
Pr  *100 Pr  * 100
populatia tarii " x" , şi turisti ce parasesc tara " x"
considerând următoarele date pentru anul 1998:

-
Turişti din Franţa spre România : 63.505, respectiv Germania spre România: 258.980
-
Populaţia Franţei: 58.841.000, respectiv Germaniei: 82.148.000
-
Turişti ce părăsesc Franţa: 21.700.000, respectiv Germania: 77.700.000
-
Turişti din România spre Franţa: 49.972, respectiv Germania: 178.107
-
Populaţia României: 22.395.848
-
Turişti ce părăsesc România:6.892.640
Avem: Pr F  R '98  Turisti din Franta spre Romania * 100  63.505

* 100  0,10%
populatia Frantei 58.841.000
Turisti din Germania spre Romania 258.980
Pr G  R '98  *100  * 100  0,31%
populatia Germaniei 82.148.000
 0,10% din populaţia Franţei, faţă de 0,31% din populaţia Germaniei se îndreaptă spre
România pentru a practica turism.
Turisti din Franta spre Romania 63.505
Pr F  R '98  * 100  *100  0,29%
turisti ce parasesc Franta 21.700.000
Turisti din Germania spre Romania 258.980

Pr G  R '98  * 100  *100  0,33%
turisti ce parasesc Germania 77.700.000
 0,29% din turiştii ce părăsesc Franţa , faţă de 0,33% din turiştii ce părăsesc Germania se
îndreaptă spre România pentru a practica turism.
Turistii din Romania spre Franta 49.972
Pr R  F '98  *100  *100  0,22%
populatia Romaniei 22.395.848
Turistii din Romania spre Germania 178.107
Pr R  G '98  *100  * 100  0,79%
populatia Romaniei 22.395.848
 0,22% din populaţia României se îndreaptă spre Franţa în scop turistic, faţă de 0,79% ce se
îndreaptă spre Germania.
Turistii din Romania spre Franta 49.972

Pr R  F '98  *100  *100  0,72%
turistii ce parasesc Romania 6.892.640
Turistii din Romania spre Germania 178.107
Pr R  G '98  * 100  *100  2,6%
turistii ce parasesc Romania 6.892.640
 0,72% din turiştii ce părăsesc România se îndreaptă spre Franţa în scop turistic, faţă de 2,6%
ce se îndreaptă spre Germania.
Nicolae Neacşu,Andreea Cernescu,«Economia Turismului, studii de caz»,Ed.Uranus, Buc.2002

60
b) Sejurul mediu: este un indicator al circulaţiei turistice şi arată numărul mediu de zile de
şedere a turiştilor într-o anumită zonă sau unitate de cazare.
nr. innoptari (nr. zile - turist)
S
nr.turisti sositi (cazati)
Folosind datele din tabelele de mai sus putem calcula:

5.552.000 5.109.000
S 1998   0,3 zile / turist S 1999   0,3 zile / turist
19.183.000 17.669.000
4.920.000
S 2000   0,28 zile / turist
17.646.000
 După cum se observă, sejurul mediu a rămas pe o perioadă de 3 ani aproape constant.
c) Densitatea turistică: - este un indicator care arată cât de solicitate sunt ţările de destinaţie.
Are două modalităţi de calcul:
turisti sositi turisti sositi
Dtin raport cu pop.   turisti / locuitor Dtin raport cu supr.   turisti / km 2
populatie şi sup rafata
Folosind datele:
Tabelul nr.9
Sosirile vizitatorilor străini în România
- mii -
An 1996 An 1997 An 1998 An 1999 An 2000
5.205 5.149 4.830 5.224 5.236
-
-
Suprafaţa României:237.500 km2
4.830.000
Dtin raport cu pop.1998   0,21 turisti / locuitor
22.395.848
5.224.000
22.395.848
5.236.000
22.395.848
4.830.000 5.224.000
Dtin raport cu supr.1998   20,33 turisti / km 2 Dtin raport cu supr.1999   22 turisti / km 2
237.500 237.500
5.236.000
Dtin raport cu supr.2000   22,04 turisti / km 2
237.500
Analizând rezultatele obţinute în ambele variante se poate aprecia faptul că România nu se

confruntă cu probleme privind numărul de turişti ce revin fiecărui locuitor în parte, deci, nu apar
conflicte sociale între populaţia locală şi turişti. Afirmaţia este valabilă şi în cel de-al doilea caz, ceea
ce implică inexistenţa unor conflicte de mediu.
61
d) Intensitatea turistică – este un indicator care oferă informaţii cu privire la potenţialul

pieţelor turistice. În acest caz este vorba de trei formule de calcul:
nr. total al plecarilor in vacante
Ita plecarilor in vacante  *100
populatia tarii emitatoare
nr. total al plecarilor in strainatate
Ita plecarilor in strainatate  * 100
populatia tarii emitatoare
nr. total al plecarilor in strainatate
Ita plecarilor in strainatate  * 100
nr. total al plecarilor in vacante
considerând următoarele date pentru anul 1998:

-
numărul total al plecărilor în vacante: 6.893.000(în străinătate)+4.742.000 (intern)
= 11.635.000
-
11.635.000 adică, cel mult jumătate din populaţia ţării a

Ita plecarilor in vacante  *100  51,9%
22.395.848 efectuat o călătorie în scop turistic.
6.893.000 adică, 30,7 %din populaţia ţării a efectuat o

Ita plecarilor in strainatate  * 100  30,7%
22.395.848 călătorie în străinătate
6.893.000 adică, 59,2 % din cei care au plecat în vacanţe, au

Ita plecarilor in strainatate  *100  59,2%
11.635.000 plecat în străinătate.
e) Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare: - acest coeficient este utilizat în

aprecierea gradului de exploatare a capacităţii de cazare şi se exprimă procentual. Formula de calcul
este următoarea:
nr. innoptari (nr. zile turist)
CUC  * 100
nr. locuri cazare * nr. zile functionare
Folosind datele din tabelul nr. 8 şi din tabelul de mai jos, considerând o perioadă de
funcţionare de 365 zile, avem:
Tabelul nr.10
Numărul de structuri de cazare turistică
-mii-
An 1996 An 1997 An 1998 An 1999 An 2000
2.965 3.049 3.127 3.250 3.121
19.183 17.669
CUC1998  * 100  1,68% CUC1999  *100  1,49%
3.127 * 365 3.250 * 365
17.646
CUC 2000  *100  1,77%
3.121 * 365
După cum se observă, capacitatea de cazare a oscilat, dar în linii mari s-a păstrat constantă.

62
Capitolul 4
Componentele industriei călătoriilor în România
4.1 Transportul şi infrastructura
Prin intermediul transporturilor se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi a

persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale membrilor societăţii.
Transporturile constituie, în consecinţă, o ramură importantă a economiei naţionale,

menită să asigure desfăşurarea nestingherită a proceselor de producţie şi legătura organică între
resursele de materii prime, unităţile de prelucrare şi de fabricaţie şi unităţile de distribuţie a bunurilor
materiale pe teritoriul ţării, în volumul, la timpul şi în direcţiile necesare, dictate de interesele şi
ritmurile de dezvoltare ale economiei naţionale.
Pentru a satisface cerinţele de transport ale economiei naţionale cu o eficienţă economică

sporită, existenţa şi utilizarea în paralel a diferitelor mijloace de transport ridică problema
coordonării şi cooperării raţionale între aceste mijloace de transport, care se completează reciproc, în
procesul de asigurare a continuităţii bunurilor materiale şi persoanelor.
Transporturile – element constitutiv şi factor determinant al dezvoltării turismului

Circulaţia turistică presupune deplasarea persoanelor spre locurile alese ca destinaţie a
călătoriilor. În consecinţă, fluxurile turistice implică derularea unui trafic turistic considerabil între
localităţile (ţările) de reşedinţă şi localităţile (staţiunile, zonele, regiunile turistice, ţările) primitoare
de turişti.
Pentru derularea traficului turistic se apelează la o gamă variată de mijloace de transport.

Deseori, deplasarea turiştilor necesită folosirea combinată a mai multor mijloace de transport, în
funcţie de distanţa până la locul de destinaţie, de caracteristicile itinerariilor alese, de starea căilor de
comunicaţie şi a infrastructurilor lor tehnice, de intensitatea şi sezonalitatea circulaţiei turistice, de
competitivitatea tarifelor practicate pentru diferite forme de transport, de rapiditatea şi comoditatea
deplasărilor.
Transportul reprezintă astfel prima manifestare a consumului turistic, fiind singura

componentă de care nu se poate dispensa turismul în acţiunea sa de deplasare spre destinaţia
turistică. Perfecţionarea în decursul timpului a mijloacelor de transport a determinat stimularea
turismului, extinderea sa în spaţiu şi chiar apariţia unor noi forme de turism.
Prin urmare, se poate aprecia că, între dezvoltarea industriei turistice şi a

transporturilor, există o strânsă interdependenţă:
– creşterea volumului circulaţiei turistice, respectiv dezvoltarea diferitelor forme de turism
organizat, semiorganizat şi pe cont propriu depind de gradul de dezvoltare a transporturilor şi,
în consecinţă, de posibilităţile oferite turiştilor pentru folosirea eficientă, în timp şi spaţiu, a
diferitelor mijloace de transport,
– iar existenţa unor forme variate şi accesibile de transport influenţează, la rândul lor, atât
volumul şi structura fluxurilor turistice, cât şi repartizarea teritorială şi sezonalitatea activităţii
turistice.
63
Dinamica circulaţiei turistice internaţionale a României în perioada 1980-1999 oferă o

imagine asupra mijloacelor de transport utilizate de cetăţenii români cu ocazia vizitelor în străinătate
şi ale turiştilor străini care au vizitat ţara noastră.
Tabelul nr.11
Circulaţia turistică internaţională a României, după mijloacele de transport utilizate
-%-
An 1980 An 1985 An 1990 An 1995 An 1999 An 2000
Total plecări ale vizitatorilor
români, din care, după 100 100 100 100 100 100
mijloacele de transport utilizate:
- rutiere 64,9 46,2 56,2 74,7 77,0 79,7
- feroviare 23,5 36,1 36,0 17,2 14,2 10,4
- aeriene 9,6 14,4 4,1 5,2 6,5 7,8
- navale 2,0 3,3 3,7 2,9 2,3 2,1
Total sosiri ale vizitatorilor
străini, din care, după mijloacele
de transport utilizate: 100 100 100 100 100 100
- rutiere 61,1 54,1 56,2 78,3 73,5 75,2
- feroviare 27,1 34,9 36,0 10,5 12,0 11,2
- aeriene 8,6 7,8 4,1 8,0 11,3 10,9
- navale 3,2 3,2 3,7 3,2 3,2 2,7
a) Transporturile turistice rutiere:
Deplasarea de la locul de reşedinţă până la destinaţiile alese pentru petrecerea vacanţelor şi

efectuarea călătoriilor turistice în zonele vizitate se realizează, într-o proporţie importantă, prin
formele de transport rutier, care în epoca noastră au devenit mijloace de transport în masă.
Transporturile turistice se caracterizează printr-o intensitate variabilă a traficului, determinată

de specificul cererilor sezoniere ale turiştilor şi de diversitatea itinerariilor parcurse. Ele se
realizează cu preponderenţă prin folosirea mijloacelor motorizate de transport, printre care ponderea
cea mai mare o deţin autocarele, microbuzele şi autoturismele.
64
Datorită frecvenţei tot mai mari a turiştilor automobilişti pe şosele, turismul automobilistic
devine un factor tot mai important al cererii turistice, căreia trebuie să i se prezinte o ofertă turistică
corespunzătoare. Turistul automobilistic tipic cere ca pe şoselele parcurse să fie etalaţi toţi factorii
ofertei – obiective ajutătoare – ca: staţii de benzină, ateliere staţionare de întreţinere şi reparaţii
(service) auto, cu depozite de piese de schimb, servicii mobile de asistenţă tehnică rutieră, hanuri,
moteluri şi hoteluri de tranzit, popasuri turistice, magazine cu mărfuri specifice pentru turiştii
automobilişti, puncte de schimb valutar, filiale şi puncte de prestaţii de servicii ale agenţiilor
turistice, servicii sanitare, locuri de parcare etc. Prin urmare, este vorba de formarea unor
complexuri de concentrare a ofertei turistice pe arterele rutiere.
În acest fel, la o frecvenţă puternică de turism automobilistic în tranzit şi în excursii, şoselele

magistrale îndeosebi devin, şi din punct de vedere economic, un organism cu viaţă integrată în
circulaţia internă şi internaţională.
Acest fenomen priveşte şi ţara noastră, având în vedere pe de o parte, capacitatea crescândă a
României de receptare turistică, iar pe de altă parte rolul ei tot mai important ca ţară de tranzit
pentru turiştii străini. Se poate deci aprecia că preocupările pentru dezvoltarea infrastructurii acestui
sector al transporturilor sunt menite să asigure tot mai multe posibilităţi de acces automobilistic la
obiectivele de interes turistic, inclusiv la zonele naturale mai izolate şi, în acelaşi timp, conectarea
mai intensă a teritoriului ţării noastre cu reţelele europene (E).
b) Transporturile turistice aeriene:
Transporturile aeriene câştigă o importanţă tot mai mare în expansiunea turismului

internaţional şi intern, îndeosebi cu începere din anii ’60. Pentru unele ţări, mai cu seamă în cazul
distanţelor mari, constituie deseori factorul principal al dezvoltării turismului internaţional receptor
(de primire).
În ceea ce priveşte călătoriile pe distanţe medii şi lungi, progresul aviaţiei civile, concretizat
în reducerea duratei călătoriilor, introducerea avioanelor moderne de mare capacitate, creşterea
numărului de linii de zboruri directe, creşterea frecvenţei zborurilor de tip charter etc., a influenţat în
mare măsură intensificarea călătoriilor turistice.
Existenţele sporite impuse de concurenţa tot mai acerbă între companiile aeriene, au pus şi
compania TAROM, principalul operator român de transport aerian, în situaţia luării unor decizii
ferme de adaptare care au condus la schimbări importante în politica companiei, schimbări ale căror
coordonate de bază sunt:
– Adaptarea orariilor de operare a curselor regulate la cerinţele transportatorilor de trafic
în tranzit ( cu baza la Bucureşti)
– Trecerea la închirierea către terţi a capacităţii de transport excedentare;
– Modificări de politică tarifară;
– Modernizarea şi dezvoltarea flotei aeriene.
Toate acestea au dus la încadrarea ofertei de transport a companiei TAROM în competiţia

internaţională şi la o folosire mai eficientă a avioanelor din dotare.
65
c) Transporturile turistice feroviare:
Rămâne cel mai ieftin mod terestru de transport şi cu cea mai mare capacitate. Procesul de
transport feroviar se desfăşoară fără oprire, zi şi noapte, în orice anotimp, prezintă un grad ridicat de
siguranţă, asigură deplasarea mărfurilor şi persoanelor. Sunt utilizate vagoane specifice în funcţie de
natura mărfurilor: solide, lichide, vrac, ambalate, paletizate, containerizate.
Pentru turism trenul rămâne cel mai ieftin, dar poate fi utilizat şi în călătorii de mare
atractivitate cum sunt „Orient-Expresurile” care oferă un confort deosebit pentru cazare, afaceri şi
alimentaţie publică. În acelaşi sens, trebuie să amintim autotrenurile care în afara pensiunii
complete (cazarea şi servirea mesei) şi agrementului, transportă şi autoturismele unor turişti (până
la destinaţia de unde aceştia pot continua călătoria cu automobilele proprii).
Transportul feroviar poate fi şi subteran (metroul) în marile oraşe, atât pentru populaţia
urbană şi cea atrasă, cât şi pentru turişti.
d) Transporturile turistice navale (maritim şi fluvial):
Dintre cele patru forme de transport cunoscute, călătoria pe apă este cel mai puţin solicitată,
din cauza condiţiilor particulare de realizare (existenţa sau inexistenţa căilor navigabile, viteza
redusă a navelor, necesitatea continuării călătoriei, de cele mai multe ori cu alte mijloace de
transport).
Transportul naval reprezintă circa 3% din traficul turistic internaţional pe plan mondial, între
2,0% şi 3,7 % la plecări şi 2,7% şi 3,7% la sosiri în circulaţia turistică internaţională a României,
după mijloacele de transport utilizate între anii 1980-1998.
Transporturile navale se realizează astăzi mai mult sub forma croazierelor care, în ultimii ani,
au tendinţa de transformare dintr-o ofertă de lux într-o ofertă de masă atrăgând, implicit, şi segmente
de turişti cu venituri medii şi submedii (în special tinerii şi persoanele de vârsta a treia.)
Ion Ionescu,Viorica Ionascu, Manoela Popescu, «Economia întreprinderii de turism şi comerţ »,
Ed. Uranus, Bucureşti, 1996
66
4.2 Cazarea şi serviciile ospitalităţii
Într-o zonă, staţiune, localitate, etc., turismul se poate dezvolta satisfăcător numai în ipoteza
că există suficiente posibilităţi de cazarea şi odihna vizitatorilor. De aceea, dintre formele de bază
tehnico-materială, capacităţile de cazare condiţionează poate în cea mai mare măsură volumul
activităţii turistice, deşi anumite categorii de vizitatori sosiţi într-o localitate (staţiune) de interes
turistic nu recurg întotdeauna la serviciile obiectivelor de cazare.
Capacităţile de cazare rămân elementul cel mai caracteristic al bazei tehnico-materiale a

turismului şi pentru considerentul că celelalte elemente ale bazei materiale îndeplinesc funcţii mult
mai eterogene şi deci participă cu ponderi relativ oscilante la încasările provenite din activitatea
turistică.
În general, prin capacităţi de cazare se înţeleg acele dotări de bază materială care asigură
înnoptarea şi odihna turiştilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate,
diferenţiate în funcţie de gradul de confort oferit pe perioada din an (sezonalitatea) în care sunt
solicitate etc.
Capacităţile de cazare cuprind totalitatea formelor de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri,

cabane, popasuri turistice etc.) care, în vederea asigurării unui sejur cât mai atractiv, oferă turiştilor
condiţii optime de adăpostire (înnoptare), îndeplinind, după caz, şi alte funcţii caracteristice
odihnei în domiciliul temporar (alimentaţia, agrementarea, igiena etc.)
Cererea pentru serviciile hoteliere se manifestă în locuri diferite, consumul serviciilor este
condiţionat de aceste locuri particularizate şi, ca atare, ofertele prestatorilor trebuie şi ele localizate
pentru a putea întâmpina aceste cereri.
Cu toate că dezvoltarea reţelelor de transporturi (terestre, aeriene, navale) extind aria pieţelor
unde se consumă serviciile hoteliere, aceasta rămâne totuşi o piaţă locală. Cererea pentru serviciile
hoteliere se manifestă fie pe parcursul, fie la destinaţia călătoriilor de vacanţă, iar oferta de servicii
hoteliere se localizează acolo unde apar mai frecvent asemenea manifestări de cerere.
Cu alte cuvinte, cererea pentru combinaţii de servicii hoteliere este numai aparent globală, ea
se fărâmiţează din punct de vedere geografic şi acestei localizări geografice a cererii îi corespunde
şi localizarea în arii limitate a bazei materiale a firmelor hoteliere.
Tabelul nr. 12 ilustrează dispersia pe principalele destinaţii turistice a ofertei de capacităţi de

cazare din ţara noastră în anul 2000.
Caracterul de piaţă locală rezultă astfel şi din dispersia teritorială pe judeţe a unităţilor de
cazare turistică, ştiut fiind faptul că la nivel teritorial-judeţean dezvoltarea reţelei de unităţi de
cazare s-a realizat diferenţiat, în funcţie de patrimoniul turistic din arealele respective.
În concluzie, cazarea solicitată de un client pentru o înnoptare particularizată într-un judeţ

particularizat va putea fi asigurată numai în unităţile hoteliere localizate în judeţul respectiv.
67
Tabelul nr.12
Dispersia capacităţii de cazare turistică, pe destinaţii turistice, în anul 2000
-%-
Capacităţi de Capacităţi de cazare în
cazare existente1) funcţiune2)
TOTAL 100 100
Staţiuni pe litoral (exclusiv oraşul Constanţa) 41,8 18,5
Staţiuni balneare 16,2 22,4
Staţiuni montane 12,1 17,2
Delta Dunării (inclusiv municipiul Tulcea) 1,0 0,8
Bucureşti şi oraşe reşedinţă de judeţ 15,5 26,5
Alte localităţi 13,4 14,6
Notă: 1) procente calculate la numărul de locuitori
2) procente calculate la numărul de locuri/zile
Sursa: Statisticile C.N.S.
Pieţele pentru serviciile hoteliere se cer definite luând în considerare, pe de o parte,

potenţialul de interacţiune cumpărător – prestator din arealul respectiv. Întreaga industrie hotelieră
furnizează prestaţiile ei pentru o multitudine de pieţe separate, ce se definesc mai mult sau mai puţin
clar, în funcţie de tipul unităţilor de cazare şi de localizarea geografică a unităţilor. În acest fel devine
de înţeles de ce industria hotelieră este tratată ca fiind un sector global de prestări servicii, fără
referire la capacitatea de primire de care dispune o anume unitate şi fără referire la ponderea pe care
o ocupă un hotel pe pieţele locale.
Datele ilustrate în tabelul nr. 13 permit conturarea unei imagini a modului cum a evoluat, în
perioada 1990-2000, reţeaua unităţilor de cazare din România, cu gruparea reţelei pe tipuri de unităţi.
Tabelul nr.13
Dispersia capacităţii de cazare turistică, pe destinaţii turistice, în anul 2000
-%-
An An An An An An An An An An An
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
TOTAL 3.213 3.329 3.277 2.682 2.840 2.905 2.965 3.049 3.127 3.250 3.294
Hoteluri şi moteluri 830 822 856 890 924 929 924 935 933 931 932
Hanuri 131 107 89 31 20 21 20 20 19 22 23
Cabane 226 191 190 171 179 175 170 174 167 165 164
Campinguri şi căsuţe 217 186 142 139 133 141 137 137 138 142 145
Vile şi bungalouri 1.551 1.828 1.817 1.225 1.279 1.324 1.308 1.275 1.203 1.145 1.130
Tabere copii şi unităţi şcolare 227 192 183 180 188 186 188 184 179 176 176
Locuinţe contractate cu cetăţenii 31 3 - - - - - - - - -
Pensiuni turistice - - - 16 116 128 155 160 270 322 360
Sate de vacanţă - - - - 1 1 1 1 1 1 3
Pensiuni agroturistice - - - - - - 61 159 213 341 356
Spaţii cazare pe nave - - - - - - 1 4 4 5 5
68
În ţara noastră organele de specialitate ale administraţiei publice centrale influenţează, prin
acte normative, dezvoltarea industriei hoteliere. În această privinţă Ministerul Turismului i-a revenit
sarcina de a efectua clasificarea unităţilor de cazare, de alimentaţie, de agrement, indiferent de forma
de proprietate.
Gruparea unităţilor de cazare turistice pe categorii de confort este ilustrată în tabelul nr. 14.
În ceea ce priveşte formele de proprietate a capacităţii de cazare, structura existentă în anul 2000 este
redată în tabelul nr. 15.
Tabelul nr.14
Unităţile de cazare turistică pe categorii de confort în anul 2000
- număr unităţi -
din care:
Tip unitate Total
5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea neclasif
TOTAL, din care: 3.250 5 91 290 1.090 1.108 664
Hoteluri 811 2 14 91 388 259 57
Moteluri 120 - - 5 53 50 12
Hanuri 22 - - - - - 22
Vile turistice 878 3 69 111 177 261 257
Cabane 165 - - 4 19 59 83
Campinguri şi căsuţe 75 - - 2 10 45 18
Tabere copii şi unităţi şcolare 176 - - - - - 176
Pensiuni turistice 322 - 7 44 191 77 3
Sate de vacanţă 1 - - - 1 - -
Bungalouri 267 - - 11 35 221 -
Unităţi tip căsuţă 67 - - - 5 24 38
Pensiuni agroturistice 341 - - 21 210 110 -
Spaţii cazare pe nave 5 - 1 1 1 2 -
Sursa: Turismul României – Breviar statistic, C.N.S. 2000
Tabelul nr.15
Capacitatea şi activitatea de cazare turistică pe forme de proprietate, în anul 2000
Forma de proprietate
Tip unitate U.m. Total coopera
publică mixtă privată obştească
tistă
nr. 3.250 864 921 1.158 196 111
Unităţi de cazare
% 100,0 26,6 28,3 35,7 6,0 3,4
nr. loc. 282.806 90.380 110.174 54.068 9.226 18.958
Capacitatea existentă
% 100,0 32,0 38,9 19,1 3,3 6,7
Capacitatea în mii loc./zile 51.275 18.068 10.737 16.151 1.902 4.417
funcţiune % 100,0 35,2 21,0 31,5 3,7 8,6
Localizarea geografică a unităţilor de cazare şi diversitatea formelor de proprietate conduc la

concluzia, evidentă de altfel, că pe piaţa serviciilor hoteliere diferitele tipuri de unităţi de cazare
devin competitoare, fiecare firmă hotelieră încercând atragerea unui număr cât mai mare de
solicitanţi de servicii, cu scopul de a obţine creşterea gradului de utilizare a capacităţilor disponibile
de primire şi de a asigura desfăşurarea unor activităţi profitabile.
69
Serviciile ospitalităţii
Ospitalitatea – obiectiv major al unităţilor de alimentaţie
Cu toată diversitatea de profile ale unităţilor de alimentaţie, la toate se remarcă o trăsătură

caracteristică comună: aspiraţia spre a se distinge de alte unităţi competitoare printr-o imagine cât
mai personalizată sau prin introducerea, cultivarea şi menţinerea relaţiilor de ospitalitate profesională
cu clientela lor.
Printre multiplele sarcini ale managementului unităţilor ce prestează servicii de alimentaţie,

un loc important revine deci direcţionării şi controlului acestor relaţii de ospitalitate, relaţii care
determină latura intangibilă a calităţii serviciilor.
Cu alte cuvinte, esenţa problemei în asigurarea unui nivel constant al calităţii serviciilor de
alimentaţie constă nu numai în valoarea intrinsecă a calităţii consumului de produse (latura tangibilă
a prestaţiilor), ci în egală măsură în arta ospitalităţii. Această artă este menită să structureze relaţii cu
clienţii în favoarea unităţii prestatoare într-o astfel de manieră, încât consumatorul produselor şi
serviciilor să simtă realmente că este tratat ca un oaspete dorit.
Nu trebuie uitat deci că în economia liberă, doctrinele „Clientul este rege”, „Clientul are
întotdeauna dreptate” sau „Clientul este stăpânul nostru” – uitate şi desconsiderate în condiţiile
economiei centralizate – nu numai că nu şi-au pierdut importanţa, ci chiar mai mult, devin
comandamente pentru managerii şi pentru personalul societăţilor comerciale private.
Ospitalitatea profesională a unei unităţi de alimentaţie poate fi definită ca procesul de

asigurare a confortului şi securităţii psihologice şi fiziologice a clientului, în timpul de consumare a
produselor solicitate, în incinta acesteia, în schimbul banilor pe care clientul respectiv este dispus să-i
cedeze drept contravaloare a produselor şi serviciilor primite.
Ospitalitatea prin serviciile de agrement
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este şi ţara noastră, acordă o
deosebită atenţie civilizaţiei timpului liber, apreciind că, în perspectiva anilor viitori, timpul liber nu
va mai fi considerat doar un timp rezidual în raport cu timpul de muncă, tinzând tot mai mult să se
transforme într-o nouă calitate, în sensul lărgirii orizontului de cunoaştere şi de odihnă activă pentru
reconfortare.
Desigur, această apreciere va necesita, din partea organizatorilor de călătorii turistice şi a

celor ce prestează serviciile, găsirea unei noi formule inovatoare de oferte turistice. Produsele
turistice cu un conţinut nou reclamă creativitate, urmând a fi concepute şi orientate într-o mai mare
măsură spre satisfacerea preocupărilor de timp liber ale clientelei turistice potenţiale, ştiut fiind că
această clientelă apreciază tot mai intens satisfacţia resimţită de pe urma consumului turistic prin
prisma diversităţii formulelor de ofertă.
În general, agrementul menţine produsul turistic pe o coordonată optimă, armonizează

relaţiile dintre cererea şi oferta turistică, satisfăcând o multitudine de motivaţii turistice.
70
Capitolul 5
Studiu de caz, staţiunea Poiana Braşov
5.1 Prezentarea staţiunii:
Complex turistic montan, de odihnă, de interes general, cu funcţionare permanentă.

Aşezare : Staţiunea face parte din teritoriul administrativ al municipiului Braşov, în judeţul
omonim.
Relief : Staţiunea se găseşte la poalele Munţilor Postăvaru, la est şi ale Munţilor Poinenii
Braşovului, la vest, pe un platou întins, larg ondulat cu altitudini cuprinse între 950-1050 m.
Culmile montane secundare care se găsesc în apropierea staţiunii au altitudini cuprinse între
1450-1000m – Pisiac, Poiana Ursului, Prăpastia Lupului, Poiana Ruia; excepţie fac vf. Postăvaru
(1799m), Muchia Cheii, Stejărişul, Tâmpa, etc.
Prezenţa calcarelor, a gresiilor şi conglomeratelor conferă Munţilor Postăvaru peisaje
deosebite. Versantul vestic care domină staţiunea este mai înclinat, cu numeroase pârtii, este mai slab
fragmentat şi prezintă unele trepte cu pante reduse.
Căi de acces : Această perlă a turismului montan, renumită mai ales pentru sporturile de iarnă,
se află la 12 km de municipiul Braşov, pe un drum judeţean modernizat care leagă oraşul amintit de
localitatea Râşnov, situate pe E 60 şi respectiv DN 73 A (12 km)
Staţia CFR Braşov asigură un acces comod, ea fiind aşezată pe traseul principalelor magistrale
feroviare care leagă capitala de centrul, nordul şi nord-vestul României, racordându-se în acelaşi
timp şi la punctele de frontieră de pe graniţa sudică (Giurgiu), vestică (Curtici) sau nord-vestică
(Episcopia Bihorului).
Distanţa faţă de cel mai apropiat aeroport – Sibiu – este de 151 km, iar faţă de aeroportul
internaţional Otopeni, de 164 km.
Distanţa faţă de capitală este de 184 km.
Prin poziţia sa, în zona centrală a şării, staţiunea Poiana Braşov se afşă la distanţe echilibrate de
punctele de frontieră ( peste 250 km).
Clima : Climatul general este temperat continental cu influenţe mai reci şi umede ca urmare a
diversităţii circulaţiei maselor de aer. Astfel se remarcă confluenţa maselor de aer umed din vest şi
nord-vest cu cele continentale din est şi explică existenţa unui climat alpin montan.
Aceasta se caracterizează prin următoarele particularităţi:
 Durata de strălucire a soarelui de 1.800 ore în medie pe an;
 Temperatura medie anuală de 0-20C la altitudini înalte, iar în staţiune de 4-60C;
 Numărul mediu al zilelor de vară de 30-40 în zona înaltă şi 50-60 în zonele joase, iar al
celor de iarnă de 70-120, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă;
 Numărul mediu al zilelor cu ninsoare de 120 (în octombrie – aprilie şi chiar mai),
grosimea stratului de zăpadă fiind de circa 40 cm la sfârşitul lunii februarie; durata stratului de
zăpadă oscilează între 100-120 zile în apropierea staţiunii, iat în staţiune de 90-110 zile;
 Lipsa vânturilor, datorită modului de dispunere a staţiunii; în anotimpul cald sunt
frecvente brizele de munte şi de vale;
 Fenomenul de producere a avalanşelor în perimetrul staţiunii este inexistent.

71
Floră : Alternanţa pajiştilor (având mare diversitate florastică) cu pădurile de conifere sau
foioase imprimă zonei o atractivitate deosebită.
Alte resurse turistice sunt rezervaţiile naturale: rezervaţia şi parcul natural Tâmpa, rezervaţia
Stajărişul Mare din nord-vestul munţilor Postăvaru, rezervaţia peisagistică Postăvaru-culmea
principală.
Acestora li se adaugă numeroasele obiective turistice antropice ale oraşului Braşov, unul dintre
cele mai atractive din ţară.
Factori naturali : Climat de munţi mijlocii tonic-stimulent.
Factori naturali terapeutici : Bioclimat tonic, stimulent, caracterizat printr-o presiune

atmosferică relativ joasă, aer curat lipsit de praf şi alergeni, bogat în radiaţii ultraviolete şi cu o
ionizare accentuată a atmosferei.
Indicaţiile curei climaterice :

-
nevroză astenică; surmenaj fizic şi intelectual; stări de debilitate;
-
convalescenţă cu stare generală bună;
-
hipertiroidia benignă; anemii secunadare;
-
rahitismul şi tulburările de creştere la copii;
-
pleurezii şi după pneumopatii virotice sau microbiene;
-
unele forme de astmă bronşic şi de bronşite cronice astmatiforme.
Atracţii turistice:
Staţiunea Poiana Braşov dispune de echipamente turistice variate, deţinând o ofertă turistică
bogată şi competitivă, pentru diverse segmente de piaţă. Serviciile oferite sunt în general de bună
calitate, ea detaşându-se astfel de celelalte staţiuni montane din ţara noastră.
Profilul staţiunii este turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă; de aceea, agrementul se
bazează pe existenţa pârtiilor de schi amenajate (în număr de 13), deservite de 10 instalaţii de
transport pe cablu (2 teleferice, o telegondolă, 7 teleschiuri).
În afara acestor dotări, pentru sezonul de iarnă, staţiunea dispune şi de patinoar în aer liber, de
părtii de săniuş, de câteva trasee de schi fond în împrejurimi (marcate), precum şi de şcoală de schi.
Ca activităţi „apre-schi” sau pentru sezonul estival, Poiana Braşov oferă numeroase
posibilităţi: piscine acoperite, saune, cluburi de noapte, restaurante cu programe artistice, o stână
turistică, bowling, hidrobiciclete sau plimbări pe lac, etc. Staţiunea este un punct de plecare spre
numeroase trasee în Munţii Postăvaru sau Bucegi, iar excursiile oferite în staţiune au ca destinaţii
Castelul Bran, Moeciu, Şirnea, cetăţile fortificate Prejmer şi Hărman etc.

72
Atracţii turistice învecinate.
Lacul Bâlea
În Munţii Făgăraşului se găsesc peste 70 de lacuri de origine
glaciară. Cel mai mare dintre ele este Lacul Bâlea ce ocupa o suprafaţă
de 4,65 ha şi are o adâncime de peste 11 m. Situat la altitudinea de 2034
m, lung de 360 m şi lat de 240 m, el oferă turiştilor o privelişte
încântătoare nu adesea întâlnita.
Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului

În Tara Oltului, cuprinsă între masivul Munţilor Făgăraş şi râul
Olt, se află o pădure de stejari dumbrăviţa cu poieni mari, care în luna
mai sunt pline de narcise. Narcisele albe cu parfumul lor, te îmbie să
petreci cât mai mult timp în acesta dumbrava care se dovedeşte astfel a fi
un monument al naturii în adevăratul sens al cuvântului.
Munţii Bucegi
Înălţat deasupra văilor Prahovei şi Ialomiţei, masivul Bucegi este ca un arc de culmi din
mijlocul căruia izvorăşte Ialomiţa. Cele doua ramuri ale acestui arc îşi au punctul de convergenţă în
Vârful Omu (2511 m), unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Carpaţilor.
Versantul dinspre Valea Prahovei este prin excelenţă stâncos şi abrupt.
Pereţii goi de stancă, colţii de piatră sau crestele zvelte ce se înalţă printre
văgăunile adânci ale văilor alcătuiesc un peisaj impresionant şi sălbatic.
De remarcat este faptul că, pe aceste creste, vântul a modelat pe alocuri
stâncile ce au căpătat forma unor coloane sau ciuperci cum ar fi: Babele,
Sfinxul.
De cealaltă parte a vârfurilor se întinde un larg şi înalt podiş, "Platoul
Bucegilor", uşor ondulat, acoperit cu pajişti alpine i jnepenişuri şi este
străbătut în lung de depresiunea Văii Dorului.
Vegetaţia este bogată şi este distribuitş pe cinci etaje, primele două făcând
parte din zona forestieră, iar ultimile trei din zona alpină.
În pădurile de la poalele masivului trăiesc cerbul, căprioara, mistreţul, lupul şi vulpea pe stâncile
înalte întâlnim capra neagră şi vulturul sur sau acvila, iar în apa de munte găsim păstrăvul.
Piatra Craiului Mare

Între trecătoarea Branului şi apele Văi Bârsei şi ale Dâmboviţei se
înalţă coama de piatra a muntelui Piatra Craiului.
Rezervaţia Piatra Craiului a fost instituită în scopul ocrotirii florei
specifice şi ale caprei negre ce populează versanţii. Acest masiv
adăposteşte Garofiţa Pietrei Craiului decretata monument al naturii.
73
5.2 Oferta actuală şi valorificarea acesteia:
Complexul multifuncţional „Favorit” cuprinde o sală de spectacole, restaurant, bibliotecă,

sală de lectură, biliard, jocuri distractive etc. Sala polivalentă „Cristal” include o piscină acoperită,
sală de gimnastică şi saună. Lângă sală, un lac de agrement oferă turiştilor posibilitatea să se
plimbe cu bărci cu rame, iar iarna să patineze.
În staţiune mai există terenuri de tenis de câmp, volei, handbal, baschet, minigolf, precum
şi jocuri mecanice.
Hotelul „Alpin” dispune de piscină acoperită şi saună, hotelul „Teleferic” are o piscină în aer
liber şi saună, iar la hotelul „Piatra Mare” funcţionează o saună.
Situarea staţiunii şi persistenţa stratului de zăpadă permit practicarea sporturilor de iarnă timp
de patru-cinci luni pe an. Din acest motiv aici s-au făcut amenajări şi s-au adus dotări speciale,
Poiana Braşov devenind cea mai solicitată staţiune de către amatorii de schi. Existenţa mai multor
pârtii, cu diferite grade de dificultate, favorizează pe toţi cei dornici să schieze, atât copii cât şi
începători, cât şi avansaţi. Dintre pârtiile existente la Poiana Braşov amintim :
– Valea Lupului, Sub Teleferic, Ruia, Slalom, Poiana, Lamba – pârtii
dificile
– Sulinar, Kantzel – pârtii medii
– Drumul Roşu, Bradul, Trambulina, Alpin, Camelia, Intim – pârtii uşoare
Poteci marcate conduc de amatorii de drumeţii la cabana Postăvarul, Cristianu Mare sau Cheia.
O deplasare în apropiere, la Braşov, important centru cultural, meşteşugăresc şi comercial
în evul mediu, azi o puternică citadelă a industriei, ştiinţei, învăţământului şi culturii, oferă turiştilor
posibilitatea vizitării unor obiective ca:
 Bastionul ţesătorilor care găzduieşte Secţia Muzeală Cetatea Braşovului şi fortificaţiile
din Ţara Bârsei;
 Casa Sfatului, construită în secolul al XV-lea azi sediul secţiei de istorie a Muzeului
judeţean;
 Complexul muzeal al culturii româneşti care cuprinde clădirea vechii şcoli româneşti
construită în secolul al XVIII-lea, unde se află exponatele referitoare la istoria tiparului
Braşovean, sala de clasă a primei şcoli româneşti din Transilvania, manuscrise din secolul al
XVI-lea, hrisoave domneşti, precum şi o colecţie de artă medievală.
 Secţiile de artă ale Muzeului judeţean;
 Casa Mureşenilor;
Din Poiana Braşov se pot face excursii la Râşnov (vestigiile cetăţii din veacul al XIV-lea), la
castelul Bran (castel ridicat în secolul XIV-lea şi refăcut în mai multe rânduri, găzduieşte un muzeu
de artă feudală, iar în parcul castelului se află o expoziţie de etnografie), la Sighişoara, Sibiu,
Predeal, Sinaia etc.
Trasee turistice:
1. Poiana-Braşov – Râpa Dracului – Cheişoara – Cabana Cheia
2. Poiana Braşov – Cabana Junilor – Poiana Neagului – Râşnov
3. Poiana Braşov – Valea Răcădăului – Braşov
4. Poiana Braşov – Poiana Ruia – Vf. Cristianu Mare – Poiana Ruia – Tâmpa
5. Poiana Braşov – Poiana Ruia – Vf. Cristianu Mare – Poiana Ruia – Peştera de Lapte
Poiana Braşov – Poiana Ruia – Cabana Postăvaru – Poiana Trei Fetiţe – Spinarea Calului – Muntele
Cărbunaru – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi - Predeal
74
Laviniu Munteanu, Constantin Stoicescu, Luovic Grigore, „Ghidul staţiunilor balneoclimatice din
România”, Bucureşti,1986
Cetatea Bran, aflată dincolo de trecătoare, spre Ardeal a fost ridicată de cavalerul teuton
german Dietrich, după 1212. Făcută la început din lemn, ea este
înlocuită de saşi prin una de piatră, zidită pe la 1377 sub domnia
regelui Ludovic. Pe la sfârşitul secolului al-XV-lea regele
Vladislav o vinde braşovenilor, pentru 1000 de florini cu tot
ţinutul înconjurător. Oraşul Braşov, a înfiinţat acolo o vamă.
Refăcuta în anul 1608 cetatea Bran rămâne a oraşului

Brasov până la 1878
când statul austro-ungar
o transformă pentru
scopuri militare
retezându-i turnurile.
Oraşul Brasov, a dăruit aceasta cetate reginei Maria, ca
reţedinţă de vara. În curtea interioara a castelului este o
fântâna adâncă de 58 de m săpată în stancă, ce a servit de-a
lungul veacurilor ca adăpost.
Castelul Peles a fost reşedinţa de vară de la Sinaia a familiei

regale fiind fondat de regele Carol I.
În anul 1875 a început
construcţia acestui castel
care după opt ani, în anul
1883 pe 7 octombrie avea să
fie inaugurat. Actualului
castel i s-au adus
îmbunătăţiri până în anul
1914 păstrându-i-se însă
stilul renaşterii germane.
Sculpturile în bronz, vasele de Florenţa ori cele de
Boemia, vitraliile, picturile şi ţesăturile sunt doar câteva din ornamentele ce se găsesc în cele
160 de camere şi 30 de săli de baie de care dispune castelul şi mobilate în stil german, englez,
italian, francez sau hispano-maur. Colecţia armurilor şi armelor de război şi vânătoare din
incinta castelului este unul dintre motivele pentru care Peleşul merită să fie văzut.
Castelul Pelişor construit între 1899-1903

a fost construit şi locuit de regele
Ferdinand. Aici găsim tablouri de Ferrari,
şi Vermont. El are 70 de camere. Foişorul
clădit odată cu castelul Peleş este fosta casă
de vânătoare a regelui şi are 42 de camere
75
decorate în stil elveţian.

A fost locuit de Carol al-II-lea. Castelul Pelişor a ars în mai 1932, dar a fost reconstruit.
76
Restaurante şi oferta acestora:
Şura Dacilor – prin construcţia şi decoraţiunile interioare evocă un cămin al Dacilor –

strămoşi ai poporului român.
Coliba haiducilor – construcţia şi interiorul acesteia evocă un refugiu al haiducilor.
Capra Neagră – oferă o ambianţă intimă, o specialităţi excelente, un spectacol de varietăţi
atât pentru tineri cât şi pentru celelalte vârste.
Cerbul carpatin – amenajat în interiorul unei peşteri, oferă seri de neuitat specific româneşti
într-o ambianţă specifică.
Dintre specialităţile româneşti oferite prezentăm:
În România, cultura vinului are tradiţii antice. Mai multe soiuri de vin, cum sunt Băbeasca,
Feteasca, Grasa sau Tămâioasa Româneasca, s-au transmis, de secole până astăzi. Alte soiuri, cum ar
fi Riesling, Merlot, Aligote, Sauvignon, Cabernet, Muscat sau Chardounay au fost importate din
Franţa, la începutul secolului XX, găsind în România o a doua casă.
Zonele de culturi pentru vinuri sunt situate în jurul Carpaţilor. În Moldova se afla celebra podgorie
de la COTNARI, unde se producea vinul pentru domnitorul Ştefan cel Mare (secolul al XV-lea). În
însorita Dobroge, pe terenuri calcaroase, se află cunoscuta podgorie MURFATLAR. În Transilvania
se găsesc podgoriile de la TÂRNAVE, iar în Valahia cunoscutele podgorii STEFANESTI şi DEALU
MARE.
Încercaţi Grasa de Cotnari, Tămâioasa Româneasca, Feteasca Regala, Busuioaca de Bohotin -

vinuri româneşti extrem de aromate.
Trebuie neapărat sa mâncaţi ciorba şi sarmale, însoţite de vin

roşu sec şi mămăliguţa. Tochitura, puiul la ceaun, saramura de
crap sau păstrăvii pe cetina de brad sunt alte preparate excelente
din bucătăria româneasca. Fiecare regiune are preparatele sale
specifice, care trebuie savurate la faţa locului.
Grătarul - cotletele, cârnaţii, frigăruile şi tradiţionalii mititei se

găsesc la orice terasa în timpul verii. Mititeii, o specialitate
româneasca delicioasa, trebuie însoţiţi de bere.
Puteţi încerca, pe lângă de mărcile internaţionale cunoscute şi beri locale. Producţia de bere în
România are o lunga tradiţie, primele fabrici datând de peste 200 - 300 de ani.
77
Analiza circulaţiei turistice
Capacităţi de cazare:
Tabelul nr.16
DENUMIRE Nr. locuri cazare

COMPEXUL „Alpin” 272 locuri
COMPLEXUL „Alunis-Ruia” 111 locuri
COMPLEXUL „Bradul” 120 locuri
COMPLEXUL „Caraiman” 134 locuri
COMPLEXUL „Ciucas” 509 locuri
HOTELUL „Intim” 64 locuri
COMPLEXUL „Piatra Mare” 348 locuri
COMPLEXUL „Poiana” 119 locuri
HOTELUL „Poiana Ursului” 39 locuri
COMPLEXUL „Sport” 243 locuri
COMPLEXUL „Şoimul” 214 locuri
COMPLEXUL „Teleferic” 298 locuri
Vile 308 locuri
TOTAL 2.779 locuri
Sursa: „Cazarea turistică în anul 1989 – reţea-capacităţi-utilizare, Ministerul Turismului
SOSIRI ÎN STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ,

PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ
Tabelul nr.17
2003 2004
Tipuri de structuri de primire turistică
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec. ian. 1)
Total judeţ 21783 22874 19963 20371 31865 25670 32080 40755 29984 27938 24638 26895 28164
din care:
Hoteluri 16555 17764 15275 14588 22321 17045 18835 24080 20474 19602 16926 17519 19234
Moteluri 175 206 291 390 1524 1514 1805 1821 1544 1691 1551 1185 1531
Vile turistice 1292 1507 1310 1012 939 807 1109 1465 1129 1133 1221 1355 1875
Cabane turistice 999 883 760 634 896 633 1274 1639 847 653 490 1046 1412
Pensiuni turistice urbane 1185 1482 1308 1081 1512 1296 2229 2688 2382 2316 2317 2467 2267
Pensiuni turistice rurale 188 272 268 527 694 791 1093 1595 870 849 558 875 266
1)
date provizorii
ÎNNOPTĂRI ÎN STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE TURISTICĂ,

PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ
Tabelul nr.18
2003 2004
Tipuri de structuri de primire turistică
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec. ian. 1)
Total judeţ 64072 62586 47867 45098 67120 59158 92343 117932 72217 62333 58786 73783 77814
din care:
Hoteluri 50929 47993 37544 31105 47351 38579 51761 70331 47673 43914 41312 47547 52308
Moteluri 398 282 338 455 2807 2816 3661 4014 3894 3059 2901 2155 2951
Vile turistice 4227 6003 3515 3896 3291 3076 5153 6230 4454 3815 4631 5454 5552
Cabane turistice 1928 1942 1723 957 1533 1113 4192 5941 2071 1020 933 2629 2954
Pensiuni turistice urbane 2468 3750 2751 2179 3065 3397 6271 6824 5342 4570 4579 5966 6983
Pensiuni turistice rurale 491 515 593 1690 1750 2189 3442 4973 2433 1825 1169 2624 960
1)
date provizorii
78
1)
Sejurul mediu: este un indicator al circulaţiei turistice şi arată numărul mediu de zile de şedere
nr. innoptari
a turiştilor într-oSanumită zonă sau(nr. zile -de
unitate turist)
cazare.

nr.turisti sositi (cazati)
Folosind datele din tabelele de mai sus putem calcula:

64.072 59.158
Sian 2003   2,3zile / turist Siun 2003   2,3zile / turist
21.783 25.670
73.783
Sdec 2003   2,7 zile / turist
26.895
 După cum se observă, pentru anul 2003, sejurul are o valoare de 2,5 zile, cu valori ridicate în
perioada vacanţelor de iarnă..
2)Densitatea turistică: - este un indicator care arată cât de solicitate sunt ţările de destinaţie.
Are două modalităţi de calcul:
turisti sositi turisti sositi
Dtin raport cu pop.   turisti / locuitor Dtin raport cu supr.   turisti / km 2
populatie şi sup rafata
Folosind datele:
-
Populaţia jud. Braşov: 633.140
-
Suprafaţa jud. Braşov:5.363 km2
21.783
Dtin raport cu pop.ian2003   0,03 turisti / locuitor
633.140
25.670
Dtin raport cu pop.iun 2003   0,04 turisti / locuitor
633.140
26.895
Dtin raport cu pop.dec2003   0,04 turisti / locuitor
633.140
21.783 25.670
Dtin raport cu supr.ian 2003   4,06 turisti / km 2 Dtin raport cu supr.iun 2003   4,8 turisti / km 2
5.363 5.363
26.895
Dtin raport cu supr.dec20 03   5 turisti / km 2
5.363
Analizând rezultatele obţinute în ambele variante se poate aprecia faptul că jud. Braşov nu se
confruntă cu probleme privind numărul de turişti ce revin fiecărui locuitor în parte, deci, nu apar
conflicte sociale între populaţia locală şi turişti. Afirmaţia este valabilă şi în cel de-al doilea caz, ceea
ce implică inexistenţa unor conflicte de mediu.
3)Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare : - acest coeficient este utilizat în

aprecierea gradului de exploatare a capacităţii de cazare şi se exprimă procentual. Formula de
calcul este următoarea:
nr. innoptari (nr. zile turist)
CUC  * 100
nr. locuri cazare * nr. zile functionare
Considerând o perioadă de funcţionare de 365 zile, şi o evoluţie constantă a capacităţii de
cazare avem:
64.072 59.158
CUCian 2003  *100  0,064% CUCiun 2003  *100  0,058%
2.779 * 365 2.779 * 365
73.783
CUCdec 2003  * 100  0,072%
2.779 * 365
După cum se observă, capacitatea de cazare a oscilat, dar în linii mari s-a păstrat constantă.
79
5.3 Dezvoltare şi promovare
Propuneri de valorificare:
În scopul unei valorificări superioare a potenţialului turistic al judeţului Braşov şi a staţiunii

Poiana Braşov este necesară luarea unor măsuri cu caracter concret:
 crearea şi promovarea unor programe turistice care să fructifice frumuseţea
atracţiilor naturale ale zonei, făcându-le cunoscute turiştilor amatori de frumos şi de
petrecere diversificată a timpului liber;
 promovarea turismului de afaceri, zona Braşovului fiind atât un important centru
turistic, cât şi unul economic
 promovarea turismului speologic în munţii Făgăraş datorită caracteristicilor aparte
ale peşterilor din această zonă;
dezvoltarea grupurilor de ghizi atât pentru îndrumarea spre traseele numeroase ale zonei, dar
şi pentru realizarea de programe pentru cunoaşterea specificităţii zonei prin organizarea de excursii
cu programe înainte stabilite;
 promovarea la nivel naţional şi internaţional, în colaborare cu societăţile de
turism, a unor programe speciale pentru vacanţele de iarnă şi de vară; crearea unei imagini
a unei staţiuni optime pentru petrecerea timpului liber ca o activitate constantă în tot
timpul anului, dat fiind accesul relativ uşor către această zonă.
Evaluarea eforturilor investiţionale, posibilităţile de realizare şi efectele scontate în plan

economic.
Desigur că pentru punerea în practică a propunerilor de la punctul anterior sunt necesare şi

fonduri băneşti importante, pentru ca rezultatul scontat să fie atins, respectiv maximizarea
rezultatelor utile ale întreprinzătorilor (efect maxim cu efort minim) şi satisfacerea deplină a
cerinţelor consumatorului de turism.
În acest scop pot fi încurajate investiţiile localnicilor cât şi obţinerea de programe din fonduri
internaţionale pentru dezvoltarea principalei regiuni de maximă atractivitate a ţării.
Apare necesitatea scutirii pe o anumită perioadă de timp de la plata unor impozite,

concesionarea unor terenuri pe perioade importante de timp.
Alte modalităţi de acoperire a eforturilor investiţionale în domeniul turismului pot fi

considerate sponsorizările, creditele cu dobândă redusă şi eventual subvenţiile.
80
Capitolul 6
Concluzii generale privind dezvoltarea a turismului românesc
Perspectivele dezvoltării turismului românesc nu pot fi abordate decât în contextul

restructurării şi privatizării întregii economii naţionale. Pe de altă parte, din evoluţia turismului
mondial rezultă clar că acest sector reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale
a tuturor ţărilor care dispun de un potenţial turistic important.
În aceste condiţii se va putea susţine ideea că turismul constituie un sector prioritar aflat în
interdependenţă organică cu celelalte ramuri şi sectoare economice. Pentru aceasta sunt necesare atât
însuşirea concepţiei privind locul şi rolul turismului în economia naţională, stabilirea unor direcţii
clare de valorificare a potenţialului turistic naţional, cât şi aplicarea în cadrul acestora a unor măsuri,
soluţii bine etapizate şi ştiinţific fundamentate, în toate subsistemele turismului.
I) Importanţa dezvoltării turismului în România:
Principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului rezultă din

următoarele aspecte:
 Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul din sectoarele cu
perspective reale de dezvoltare pe termen lung din România;
 Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare
eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului,
contribuind la echilibrarea balanţei de plăţi externe;
 Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei
disponibilizate din sectoarele economiei, puternic restructurate;
 Turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al
sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează
o creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest fel la diversificarea structurii
sectoarelor economiei naţionale;
 Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu României contribuie la
creşterea economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone,
constituind o sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei;
 Turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei
specifice şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiţionale,
ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;
 În condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul
constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural
şi folcloric al ţării;
 Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri
de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră, faună,
a ecosistemelor vulnerabile etc.) turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;
 Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare şi ridicare a
nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului
liber al populaţiei.
81
Cristea Adriana Anca, « Gestiunea activităţilor de turism », Bucureşti, 2003

82
II) Principalele direcţii de acţiune trebuie să vizeze:
 alinierea turismului la standardele europene, fapt realizabil datorită mobilităţii

sale caracteristice, cât şi importanţei acestui sector în refacerea economică, în actuala şi
viitoarele etape de dezvoltare a României;
 creşterea competitivităţii ofertei turistice prin valorificarea optimă a potenţialului

turistic, modernizarea, dezvoltarea şi diversificarea structurilor turistice;
 perfecţionarea în continuare, a cadrului organizatoric şi legislativ necesar

dezvoltării unui turism competitiv;
 schimbarea conceptelor manageriale de ansamblu şi la nivel de întreprindere;
 diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor turistice şi a celor conexe;
 schimbarea imaginii, în Europa şi în lume, despre România ca ţară turistică;
 intensificarea comercializării produselor turistice româneşti pe piaţa

internaţională
 recâştigarea pieţelor externe tradiţionale pierdute şi pătrunderea pe noi pieţe

emitente;
 dezvoltarea şi diversificarea turismului pentru segmentele de tineret şi vârsta a

treia, în principal pentru populaţia autohtonă;
 perfecţionarea formării profesionale şi manageriale a forţei de muncă din

turism şi introducerea obligativităţii pentru prestatorii de servicii de a absolvi o formă de
învăţământ de profil;
 dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare şi aeriene şi

echiparea corespunzătoare a acestora;
 facilitarea accesului în ţară a turiştilor străini sosiţi pe cont propriu, prin

fluidizarea traficului la punctele de frontieră;
 diversificarea ofertei, prin crearea de produse turistice noi, competitive, accentul

punându-se în special pe ecoturism, asigurarea unei dezvoltări durabile a turismului;
 adaptarea ofertei pentru stimularea practicării turismului de către populaţia

defavorizată pe plan economic;
 diversificarea şi creşterea ofertei de agrement în toate formele de turism, condiţie

de bază a atenuării caracterului sezonier;
 intensificarea măsurilor menite să conducă la asigurarea unei duble

funcţionalităţi a staţiunilor turistice, care, pe lângă oferta de bază, să creeze condiţii şi în
afara sezonului specific, de odihnă şi recreere, în principal în staţiunile balneare (pe tot
cursul anului), montane (în sezonul estival) şi chiar pe litoral ( în sezonul de iarnă).
83
III) Programe naţionale prioritate:
- Programul naţional de dezvoltare turistică „Super-schi în Carpaţi”, ca program de

interes naţional pentru dezvoltarea turismului montan care în primă etapă va cuprinde Valea
Prahovei cu localităţile Sinaia, Buşteni, Azuga, zona Predeal-Râşnov, staţiunea Poiana Braşov,
zona Leaota şi Padina-Peştera (Valea Ialomiţei), zona Valea Doftanei şi zona Valea Superioară a
Teleajenului – Staţiunea Cheia.
- Programul de dezvoltare a litoralului românesc, prin

 realizarea staţiunii Europa;
 punerea în practică a proiectului „Linie continuă litoral”,
 sistematizarea întregului litoral al Mării Negre, proiectarea şi construirea unor zone de
agrement nautic pe princiul „Aqua Land”,
 dezvoltarea activităţii de cazinou în staţiunile de pe litoral.
-
Punerea în aplicare a Programului turistic „Dracula Park”, destinat valorificării mitului,
dar şi valorilor istorice şi culturale legate de epoca voievodului Vlad Ţepeş.
IV) Acţiuni:
-
sprijinirea dezvoltării turismului rural prin facilităţi acordate investitorilor şi lansarea
unui program special pentru turismul rural, începând cu anul 2002, an declarat de O.M.T. ca
„Anul turismului rural şi ecologic.”
-
Abordarea în cadrul programelor prioritare a sistemului de parteneriat între state – cu
rolul de a asigura infrastructura (drumuri, căi de comunicaţii, alte utilităţi, etc.), administraţia
publică locală (care să contribuie cu terenurile necesare realizării proiectelor ) şi sectorul
privat, solicitat să finanţeze, să construiască şi să exploateze proiectele de acest tip;
-
Permanentizarea unor programe sociale adresate turiştilor români ca :”Litoralul pentru
toţi”, „Turism pentru sănătate”, „Revelion în România”, care să permită accesul la turism şi
vacanţe unor categorii de populaţie defavorizate.
Cristea Adriana Anca, « Gestiunea activităţilor de turism », Bucureşti, 2003

Turism International

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Turism International

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

r

Capitolul 1 Introducere în turismul internaţional 2

1.1 Definiţii şi etape de dezvoltare în turismul internaţional 2

Capitolul 2 Motivaţiile turistice la nivel internaţional 27

2.1 Formele de turism 27

Capitolul 3 Atracţiile turistice ale României 33

3.1 Staţiunii în România, principalele atracţii turistice 33

Capitolul 4 Componentele industriei călătoriilor din România 57

4.1 Transportul şi infrastructura 57

Capitolul 5 Studiu de caz , staţiunea “Poiana Braşov” 65

5.1 Prezentarea staţiunii 65

Capitolul 6 Concluzii privind dezvoltarea turismului internaţional din România 74

1.1 Definiţii şi etape de dezvoltare în turismul internaţional

Sursa : Andrea Baltaretu, Curs 2 « Turism International »

Organizaţia Mondiala a Turismului este organismul ne-guvernamental al cărei principal

Tot OMT si Guvernul Canadian au organizat la Octavia, ”Conferinţa Internaţională asupra

Luând în considerare rolul şi importanţa economico-socială a turismului intern (naţional),

Sursa : Andrea Baltaretu, Curs 2 « Turism International »

Etapele dezvoltării turismului internaţional sunt şase:

Ca urmare a intensificării călătoriilor, în aceeaşi perioadă a început să se dezvolte şi

Principalele caracteristici ale renaşterii sunt următoarele:

În această mare epocă a dezvoltării umanismului, au loc marile călătorii şi descoperiri

Sursa : Andrea Baltareţu, Curs 2 « Turism Internaţional »

În deceniul cinci al secolului al XIX-lea a avut loc un eveniment deosebit în istoria

5. Turismul modern se evidenţiază printr-o creştere a tehnologiei ceea ce a dus la

În concluzie, turismul este un aducător de beneficii multiple societăţii, economiei, culturii şi

În zilele noastre, turismul a devenit principalul mod de recreere, de civilizaţie şi de

Sursa : Andrea Baltareţu, Curs 2 « Turism Internaţional »

1.2 Factorii care influenţează dezvoltarea turismului:

Multitudinea factorilor care influenţează dezvoltarea turismului a determinat specialiştii în

A. În funcţie de importanţa lor avem:

C. După durata în timp a acţiunilor se diferenţiază prin:

D. După natura provenienţei, factorii sunt de două tipuri:

1. factori endogeni (interiori acţiunii de turism) – lansarea de noi produse turistice,

E. După profilul de marketing aceştia sunt:

– conform opiniei majorităţii specialiştilor, constituie principala condiţiei pentru manifestarea

Un indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este produsul naţional

Veniturile reprezintă un factor de acţiune complexă, ele influenţând intensitatea circulaţiei

În privinţa comensurării influenţei, aceasta se poate face cu ajutorul coeficientului de

Coeficientul de elasticitate a cererii de consum în funcţie de venit este raportul dintre

Reprezentată prin sursele turistice – naturale şi antropice – acţionează pozitiv asupra

Preţul este o categorie economică proprie producţiei de mărfuri şi reprezintă expresia

Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri, ca rezultat al complexităţii prestaţiei

4) Progresul tehnic în domeniul transporturilor:

El are consecinţe directe asupra creşterii gradului de mobilitate a populaţiei, favorizând

Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea densităţii reţelei

Influenţa dezvoltării transportului asupra turismului este certă şi importantă, pornind de la

5) Circulaţia turistică evoluează şi în corelaţie cu creşterea demografică, cu mutaţiile

Creşterea numerică a locuitorilor, precum şi ritmul acestei creşteri influenţează direct

Structura pe vârste a populaţiei, ca de altfel şi celelalte componente ale factorului demografic,

Concentrarea urbană are, pe lângă numeroasele avantaje asupra dezvoltării economice şi

Manifestată cu preponderenţă la sfârşitul săptămânii sau pe durata vacanţelor (concediilor),

Progresele înregistrate în dezvoltarea economică şi socială au generat schimbări în durata

Practic, este vorba de o creştere a disponibilităţilor de timp ale populaţiei şi de afirmare a

8) Din categoria factorilor psihologici, o influenţă semnificativă asupra turismului

9) Acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism:

Trebuie menţionaţi aici şi o serie de factori negativi(restrictivi) ai dezvoltării turismului. Ei

1.3 Oferta turistica la nivel internaţional *

1.3.1 Caracteristicile ofertei turistice internaţionale

 Cadrul şi potenţialul natural şi antropic,

Ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri

Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de următoarele particularităţi,

b. Oferta turistică există şi independent de producţie, în timp ce producţia turistică nu