Canoane referitoare la Taina Căsătoriei

1.Suportul scripturistic al căsătoriei şi al familiei

Un loc central în învăţătura noastră creştină despre viaţă îl ocupă familia, fiind înţeleasă
drept cea mai însemnată alcătuire socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, în mod
deosebit existenţa întregii omeniri. Nucleul societății îl formează familia care se naște din
căsătorie. După Sfânta Scriptură, familia este un asezământ rânduit de Dumnezeu și care datează
de la facerea primilor oameni creați în mod special și binecuvântați ca să fie rodnici, să se
înmulțească, să umple pământul și să-l stăpânească (Facere 1,28). Ea s-a bucurat de mare respect
la poporul evreu care în mod figurat a considerat că stă la temelia oricărei organizații politico-
sociale și religioase. La baza oricărei familii se află căsătoria instituită de Dumnezeu ca o legătură
şi comunitate de viaţă fizică şi spirituală dintre bărbat şi femeie prin care se desăvârşeşte îmulţirea
şi perpetuarea neamului omenesc.1
Căsătoria şi familia reprezintă un adânc ocean purtat de valurile timpului trecut de la prima
pereche de oameni până astăzi, sinergie între opera lui Dumnezeu şi implicarea umană, o măsură
a iubirii în ambele sensuri, între Creator şi coroana creaţiei, pe verticală, şi între cei încununaţi, pe
orizontală, este viaţa însăşi a umanităţii acoperită de Pronia divină şi icoană a îmbrătişării tainice
dintre Mirele Mântuitor şi Biserica Mireasă în cămările împărăţiei celei veşnice.
Căsătoria şi familia există de la început, de când a creat Dumnezeu omul ca bărbat şi femeie.
El a creat de fapt, familia. Familia reprezintă, deci, una din coordonatele esenţiale ale umanităţii.
Familia, este reflectarea chipului lui Dumnezeu în om, manifestat prin comuniunea
specifică ei, asemenea comuniunii intratrinitare.
Căsătoria şi familia sunt obiect al purtării de grijă al lui Dumnezeu pentru omul cel căzut,
dar cu menirea de a asigura - prin naşterea şi creşterea pruncilor după voia dumnezeiască - cetăţeni
ai cerului.
Căsătoria şi familia sunt obiect al preocupării profeţilor şi drepţilor din Vechiul Testament,
ca şi al Sfinţilor Părinţi de-a lungul veacurilor, după cum trebuie să fie şi astăzi şi întotdeauna,
obiect de serioasă preocupare din partea tuturor celor rânduiţi de Dumnezeu să vegheze asupra
bunului mers al ei, adică a factorilor responsabili ai Bisericii şi ai comunităţilor umane, în general.2
Lucrarea lui Dumnezeu este însă urmărita stăruitor de intenţia şi de lucrarea nimicitoare a
vrăjmaşului diavol. Căsătoria şi familia creştină, sunt ţinta de preferinţă ale atacurilor diavoleşti,
care ameninţă însăşi fiinţa şi rosturile lor. Atacurile sunt variate şi subtile, implicând consecinţe
deosebit de grave, pentru familie, pentru Biserică, dar şi pentru societate, în general. Starea de
criză, desigur, provine din necredinţa şi nepăsarea faţă de voia lui Dumnezeu. Cauza generatoare
a dramelor contemporane în familie este, aşadar, abdicarea de la principiile moralei creştine pentru
întemeierea şi întărirea unităţii în actul însoţirii.

1
Pr. Prof. Dr.Dumitru ABRUDAN, Diac. Prof.Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică, Ed. IBMBOR, Sibiu,
1994, p. 126.
2
Pr. Dr. Constantin Mioc, Taina Căsătoriei şi familia Creştină, ed. Teofania, 2002, pp. 11-12.
 ,,Scoaterea Evei din Adam, înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam şi înainte de
aducerea ei destinată la existenţă."3
Taina Nunţii este un act sfânt , în care, prin preot, se dăruişte harul Sfântului Duh unui
bărbat şi unei femei ce se unesc benevol în căsnicie, har care sfinţeşte şi înalţă legătura firească a
căsătoriei spre treapta asemuirii cu unirea duhovnicească dintre Hristos şi Biserică.4
Trăsătura caracteristică a Căsătoriei este imaginea comuniunii dintre Hristos şi Biserică.
Căsătoria apare ca o ramificaţie a unirii dintre Mântuitorul şi Biserică. Alianţa dintre bărbat şi
femeie este, într-adevăr, o prelungire a comuniunii dintre Hristos şi Biserică sub un aspect
particular şi într-un scop bine determinat.
Astfel, căsătoria creştină este o întrucipare tainică a Bisericii.5

2. Căsătoria şi familia în Sfânta Scriptură

Atunci când vorbim despre căsătorie şi familie, trebuie să ne referim în primul rând la
relatarea biblică despre crearea omului.
Potrivit textului vechitestamentar, omul a fost făcut de Dumnezeu după crearea tuturor
celorlalte făpturi, ca o încoronare a lucrării Lui din cele şase zile ale facerii lumii. ,, Si a zis
Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră…”, relatează cartea Facerii (
1,26 ). Apoi continuă : ,, Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu
l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi
şi umpleţi pământul şi -l supuneţi...” (v.27-28). În capitolul 2 al Facerii, este istorisită crearea Evei
din coasta lui Adam (v.21-22), din cauza faptului că pentru acesta nu se găsise ,,ajutor pe potriva
lui” (v.20). Când a văzut-o pe Eva, Adam a exclamat: ,,Iată acesta-i os din oasele mele şi carne
din carnea mea; ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul
pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.'' (v.23-24).6
De la legătura monogamă, omul păcătos a ajuns la poligamie, primul care a comis acest
lucru a fost Lameh , un urmaş al lui Cain, cel ce şi-a luat 2 femei, pe Ada şi pe Sela (Fac. 4, 17)
Familia patriarhului Avraam a cunoscut o forma de concubinaj trecător, din cauză că Sara era
strearpă şi ajunsese la o vîrstă înaintată fără urmaşi , iar cea a patriarhului Iacob reprezintă tipul
căsătoriei cu mai multe femei, poligamia devenind un lucru normal în viaţa poporului Israel. În
general poporul Israel a păstrat monogamia, cu excepţia cazurilor când într-o familie nu exista
urmaşi, iar regii şi oamenii bogaţi au urmat poligamia. Istoria biblică vechitestamentară a
confirmat adevărul că omul s-a străduit să respecte monogamia, dar de multe ori a încălcat-o, de

3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortooxă, Vol. III, Bucureşti, 1978, p.180.
4
Mitropolia Banatului, 1981, p.530
5
Pr.Prof. Ilie Molovan, În Hristos şi în Biserică, Teologia iubirii I, Alba Iulia, 1996
6
Pr. Dr. Constantin Mioc, Taina Căsătoriei şi familia Creştină, ed. Teofania, 2002, p. 5.
aceea, ea va fi restabilită numai de Mântuitorul Hristos care a condamnat poligamia şi căsătoria
monogamă a ridicat-o la treaptă de taină.7
În Evanghelii, trebuie să recunoaştem, nu se află un loc anume în care să se vadă clar că
Mântuitorul a instituit Taina Cununiei, El a sfinţit familia prin participarea la Nunta din Canna
Galileii. „Hristos a întărit la Canna ceea ce a instituit în rai” ( Fericitul Augustin).8
Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria „Taină Mare”(Efs. 5,32), ea fiind un reflex al
unirii lui Hristos cu Biserica Sa. Legătura dintre Hristos şi Biserică este de natură spirituală es este
pătrunsă de iubire şi străbătută de har. La fel şi căsătoria, spre a fi o icoană fidelă a unirii lui Hristos
cu Biserica Sa, trebuie să fie pătrunsă de harul divin.
Sfântul Ambrozie vorbind de neamul omenesc, afirmă că el nu poate fi „bun” decât în
unitatea genului masculin şi feminin. Adam-Eva , om femeie, este diada omenească ce reflectă
această puritate în Dumnezeu, fiindcă El este Unul dar zice „noi”. (Fac. 1, 26). Când bărbatul şi
femeia se unesc prin căsătorie, ei nu formează icoana a ceva pământesc, ci a lui Dumnezeu Însuşi.
Bărbatul şi femeia nu sunt doua , ci o singură fiinţă. Nu fără rost numeste Sf. Ioan Gură de Aur ,
căsătoria o mică biserică.9 Unicitatea căsătoriei sau familia monogamică, aşa cum a instituit-o
Dumnezeu, îşi are temeiurile ei logice, religioase şi morale. Le semnalează Sf. Ap. Pavel când
spune: „Din cauza desfrânării fiecare să işi aibe femeia sa şi fiecare femeie să îşi aibe bărbatul
său. Bărbatul să îi dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului „ (I Cor. 7, 2-3).10
Dragostea curată a mirilor din Canna şi dorinţa lor sinceră de a avea în mijlocul lor pe Iisus
au înduioşat-o pe Maica Sfântă, iar urmarea a fost mijlocirea ei pe lângă dumnezeiescul ei fiu, ca
să relizeze prima Sa minune, preschimbând apa în vin pentru a se continua veselia şi totodată prin
prezenţa Sa a arătat tuturor celor ce vor crede în El că înălţarea omului din ordinea naturală la
înălţimea harului se începe cu Taina Căsătoriei.11

3. Canoane privind Taina căsătoriei

Primul sfânt canon care vorbește despre căsătorie e canonul 5 apostolic, care se referă la
soția Episcopului, a Presbiterului și a Diaconului. Și aici se specifică faptul că ea nu trebuie
alungată de soțul ei, care e membru al ierarhiei bisericești, pe baza invocării unui motiv de
evlavie.12 De unde înțelegem faptul că Preoția, pentru Sfinții Apostoli, nu era văzută ca
incompatibilă cu Nunta.
Canonul 48 apostolic îl condamnă pe laic cu afurisirea, adică cu oprirea de la împărtășire,
dacă divorțează de soția sa și dacă trăiește în concubinaj cu o altă femeie sau cu o femeie divorțată.

7
Pr. Prof. Dr.Dumitru ABRUDAN, Diac. Prof.Dr. Emilian CORNIȚESCU, op.cit., pp. 126-127
8
Mitropolia Banatului,1981, p.530
9
Pr.Prof. Ioan Bunea, Cuvânt de Învăţătură la Botez, Cununie şi Îmormântarea, pp. 46-48
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op.cit. , p184
11
Ibidem, p.183
12
Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. a II-a îmbogățită, 1992,
p. 10
 Iar canonul al 51-lea apostolic îl condamnă pe Episcopul, pe Presbiterul și pe Diaconul,
dimpreună cu toți cei din catalogul preoțesc, care se scârbesc de nuntă. Căci, se spune tot aici,
„toate sunt bune foarte și…bărbat și femeie l-a făcut Dumnezeu pe om. Așadar, canonul 51
apostolic recunoaște faptul că Taina Nunții se face numai pentru un bărbat și o femeie, pentru că
Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat şi femeie.