„Glasul nostru va deschide pentru

totdeauna porţile Carpaţilor”

Pr. Lect. Adrian Ignat, 01 Iulie 2018

În curgerea vremii, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române s-au identificat mereu cu năzuinţele
noastre de dreptate socială, independenţă, libertate şi unitate naţională, au participat, prin
„cuvânt şi faptă”, la marile evenimente din istoria neamului nostru, înscriindu-şi numele cu
litere de aur în memoria acestui popor. Astfel, Biserica Ortodoxă din Transilvania şi-a adus
contribuția la realizarea unității naționale prin strădania clericilor, monahilor și a tuturor
credincioșilor săi.

Dintre reprezentanții ardeleni ortodocși cei mai de seamă au fost: Episcopul Miron Cristea al
Caransebeşului, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului; profesorii de teologie Nicolae Bălan
(viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu; protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre
Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul
eparhial Aurelian Magieru; protopopul Gh. Popovici de la Lugoj.

După încheierea ostilităților Primului Război Mondial, la 17/30 octombrie 1918 a luat fiinţă
Consiliul Naţional Român, care îşi va stabili sediul la Arad. Acesta avea drept obiectiv
intensificarea activităţii pentru realizarea unirii Transilvaniei cu România. În cadrul acestor
acţiuni unioniste, slujitorii Bisericii Ortodoxe şi-au adus o însemnată contribuţie. Curând după
aceea, Episcopul Aradului, Ioan I. Papp, împreună cu Vasile Goldiş, secretarul de atunci al
Consistoriului Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, au cerut episcopilor români din
Transilvania să-şi precizeze atitudinea faţă de Consiliul Naţional Român, nou constituit. În
„actul de adeziune”, din 21 noiembrie 1918, ierarhii români transilvăneni, Ioan I. Papp al
Aradului și Miron Cristea al Caransebeşului, au declarat că vor colabora „din toate puterile la
întruparea aspiraţiilor naţionale”.

Clerici și teologi români în gărzile naționale din Transilvania

În vederea asigurării ordinii publice şi a apărării împotriva acelora care ar încerca să

împiedice realizarea unităţii statale a neamului nostru, s-au organizat, în întreaga Transilvanie,
gărzi naţionale româneşti. De asemenea, s-au ţinut numeroase adunări populare în oraşele şi
satele româneşti de aici, în care se cerea cu însufleţire unirea Transilvaniei cu România. La
constituirea acestor gărzi naţionale şi la toate adunările populare s-au numărat la loc de frunte
clerici și teologi ai Bisericii româneşti: Silviu Dragomir şi Nicolae Bălan, profesori de
teologie, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, protopopul Andrei Ghidiu, Petre Barbu,
profesor de teologie, Cornel Corneanu, secretar eparhial, Roman Ciorogariu, vicar, Aurelian
Magieru, secretar eparhial (viitorul Episcop Andrei), Gheorghe Popovici, protopop, Vasile
Suciu, vicar, Alexandru Borza şi Al. Ciura. De asemenea, acţiunile pentru unitate au fost
susţinute şi prin periodicele Bisericii româneşti ca:
„Telegraful Român” și „Gazeta Poporului” de la Sibiu, „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Foaia
Diecezană” de la Caransebeş și „Unirea” de la Blaj.

La Marea Adunare de la Alba Iulia au participat cinci episcopi și 129 de protopopi

români

După ce lucrările au fost pregătite, la 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român a luat
hotărârea de a convoca la Alba Iulia, pentru ziua de 18 noiembrie/1 decembrie, o Mare
Adunare Naţională a românilor transilvăneni, care să exprime dreptul de autoguvernare şi de
autodeterminare al poporului român din Transilvania în faţa întregii lumi. La această adunare
urmau să fie reprezentate toate păturile sociale, toate instituţiile bisericeşti, şcolare, culturale,
economice, reuniunile de femei, de meseriaşi, de învăţători, gărzile naţionale, organizaţiile
muncitoreşti, asociaţiile studenţeşti.

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a
avut ca delegaţi de drept: cinci episcopi, patru vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi
ai capitolurilor unite, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor pedagogice, câte
doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor
confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi
împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni
prezenţi aici.

În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româneşti din Alba Iulia chemau
la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru. În fiecare s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba
de Te Deum. După slujbă s-a întrunit Adunarea Naţională Constituantă, la care au participat
cei 1.228 de delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor formelor de
votare (de alegere a comisiei care valida mandatele) a fost ales biroul Marii Adunări Naţionale
ce avea trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi
Demetriu Radu al Oradiei.

„Când se tratează soarta neamului, clerul și poporul credincios sunt una”

Adunarea a ales apoi Marele Sfat Naţional, care era un fel de Parlament, format din 212
membri, căruia i s-au încredinţat atribuţii administrative şi legislative. După citirea hotărârii
de unire, au fost aleşi cu aclamaţii 212 membri ai „Marelui Sfat Naţional” (un fel de
Parlament din care făceau parte şi clerici români: episcopi, profesori de teologie, protopopi şi
preoţi). La încheierea lucrărilor a luat cuvântul Ioan I. Papp, Episcopul Aradului, care între
altele a spus: „Ne-am prezentat... acum in corpore, la această mare sărbătoare naţională ca să
dăm probe învederate că de ori câte ori se tractează despre soarta neamului românesc, clerul şi
poporul credincios, ca fii adevăraţi, sunt una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi
aspiraţiile naţionale”. Între vorbitorii de la tribunele rânduite pe câmpul lui Horea s-au
numărat importanți slujitori ai Bisericii Ortodoxe. De pildă, Miron Cristea, Episcopul
Caransebeşului, amintea de suferinţele românilor transilvăneni şi de lupta lor pentru dreptate,
libertate şi unitate, din rândul cărora n-au lipsit nici clericii Bisericii Ortodoxe. După ce
ierarhul pomenit arăta că acum nu ne putem gândi la altceva decât „la Unirea cu scumpa
noastră Românie”, alipindu-i întreg pământul strămoşesc... şi că... idealul suprem al fiecărui
popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie „unitatea sa naţională şi politică”,
încheie prin mişcătoarele cuvinte: „Simţesc că astăzi prin glasul nostru unanim vom deschide
larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă
viaţă românească...”.

În ziua de 1/14 decembrie 1918, delegaţia „Marelui Sfat Naţional” din Transilvania, din care
făceau parte, alături de Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voievod, şi Episcopii Miron Cristea
şi Iuliu Hossu, au prezentat la Bucureşti, regelui Ferdinand, Actul unirii Transilvaniei cu
România; peste câteva zile (la 11/24 decembrie), acest act se consfinţea legal printr-un decret.
Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută apoi şi de Conferinţa de Pace de la Paris
prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providențial. La 27 martie 1918, Basarabia -
„lacrima neamului românesc” - revenea la patria-mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul
Bucovinei, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin unirea Transilvaniei, Banatului,
Crișanei și Maramureșului cu România să se împlinească unul dintre dezideratele națiunii
române: desăvârșirea statului național unitar român. Întreaga Biserică Ortodoxă Română - cler
și popor - și-a adus contribuția la lupta de emancipare a națiunii române și la îndeplinirea unui
ideal vechi de multe veacuri - unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii
au acționat prin cuvânt și faptă, prin predică și pastorală, prin îndemn și acțiune directă, prin
luptă și implicare la realizarea unirii din 1918. Astfel, un număr însemnat de slujitori ai
Bisericii Ortodoxe Române - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de
parohie, călugări, s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate.

Galerie foto: