FAPTE 5.

29-32
PROPOVĂDUIREA ÎNVIERII

La învierea Domnului Isus a fost vorba despre propovăduire. Femeile

au adus vestea cea bună pentru ucenicii fricoşi, la rândul lor ucenicii au adus
vestea învierii lui Toma. Învierea Domnului Isus a fost marcată de diferiţi
oameni care şi-au propovăduit credinţa. Au fost ucenicii care au vorbit despre
Hristos cel înviat, şi au fost soldaţii care au propovăduit o minciună. Ce
determină diferenţa de mărturisire dintre cele două categorii de oameni.
Învierea Domnului Isus a fost motivaţia centrală pentru predicarea
apostolilor (Fapte 5.29-32)
Să nu se îndepărteze de Ierusalim ci să aştepte făgăduinţa.

Fără învierea Domnului Isus nu putem predica.

I. Nu spune altora nimic dacă nu a înviat Hristos în tine – Marcu 9.9

Dacă Hristos nu ne domină viaţa atunci nu putem vorbi despre
experienţele altora. Fără învierea lui Hristos nu putem înţelege pe deplin
anumite lucruri. Domnul nu ne ascunde aceste lucruri, dar noi nu le putem
înţelege pentru că suntem robiţi de gândirea noastră, de concepţiile noastre,
de trăirea noastră.
Mai am să vă spun multe alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta” -
Putem să avem cunoştinţă despre tainele lui Hristos dacă avem comuniune
strânsă cu El. Şi avem comuniune strânsă cu El doar dacă Hristos este viu în
viaţa noastră.
De aceea Pavel a spus: să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui.

II. Nu spune altora nimic dacă viaţa nu este în controlul lui Hristos –
La botez, fiecare credincios asistă la îngroparea propriului EU, iar atunci când
iese din apă el spune „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” – Gal
2.20. Învierea lui Hristos ne dă putere să umblăm în înnoirea vieţii. Aici este
vorba despre identificarea cu Hristos – Gal 3.26-27 (toţi care aţi fost botezaţi
pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos).
 Rom 6.4-5
Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi
peste cei morţi, şi peste cei vii. (Romani 14:9)
Faptele Apostolilor ne arată cum apostolii s-au supus autorităţii lui
Hristos „trebuie să ascultăm de Dumnezeu şi nu de oameni”.

III. Nu spune altora nimic dacă nu ai nădejdea învierii – aceasta

înseamnă o viaţă de recunoştinţă
2Cor 5.15 – El a murit pentru toţi ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască
pentru ei înşişi ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de
preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El
am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu
găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care
se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin
credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui,
şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi
putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:8-11)
prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a
dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. (1 Petru
1:21)

Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat
Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi
credinţa voastră. (1 Corinteni 15:13-14)