CAPITOLUL I

SISTEMUL ORGANELOR DE OCROTIRE A NORMELOR DE DREPT

ŞI ACTIVITĂŢILE ÎNFĂPTUITE

§1. Definiţia şi clasificarea organelor de ocrotire a normelor de drept

Termenul “organ” (cu semnificaţie politico-juridică), de origine latină –organum

presupune un grup de persoane care îndeplineşte o funcţie politică, socială,
administrativă etc., reprezentată de aceste persoane1. Prin urmare, “organ de ocrotire
a normelor de drept” poate fi definit ca un grup de persoane sau o instituţie ce
îndeplineşte funcţia ocrotirii normelor de drept în forma prevăzută de lege.
Referindu-se la asemenea categorie de organe, în legislaţie se utilizează diferiţi
termeni, dar cu acelaşi conţinut: 1) “organe de ocrotire a normelor de drept” 2; 2)
“organe de ocrotire a drepturilor”3; 3) “organe de drept”4. Acordăm preferinţă celui
dintâi datorită faptului că include în sine ambele sensuri ale dreptului (dreptul
obiectiv şi dreptul subiectiv). Termenul “organe de ocrotire a normelor de drept”,
utilizat în actele juridice normative ale Republicii Moldova, include, de regulă,
numai organele speciale ale statului investite cu atribuţii, care asigură respectarea
normelor juridice, şi anume: instanţele judecătoreşti, procuratura şi organele de
poliţie. Astfel, termenul “organe de ocrotire a normelor de drept” se foloseşte în
sens restrâns, cu referire doar la organele statale care, în mod tradiţional, asigură
legalitatea şi ordinea de drept, adică la organele de justiţie. În doctrină, termenului
“organe de ocrotire a normelor de drept” i se atribuie o semnificaţie mai largă,
incluzând şi alte organe ale statului precum şi alte organe publice ce înfăptuiesc
activităţi în scopul consolidării legalităţii, ordinii de drept, apărării drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice. Prin
urmare, în sens larg (sens doctrinal) sistemul organelor de ocrotire a normelor de
drept include: instanţele judecătoreşti, organele procuraturii, organele Ministerului
Afacerilor Interne, organele securităţii statului, Ministerului Justiţiei, Consiliul
Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, avocaţii parlamentari, avocatura,
arbitrajul (judecata arbitrală), notariatul şi organizaţiile de detectivi şi de pază 5.

1 DEX, ()Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996
p.727
2 Art.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie din 18.12 90; art. 25 al Legii Republicii
Moldova cu privire la avocaţii parlamentari din 17.10. 97.
3 Art.1747 al Codului cu privire la contravenţiile administrative din 29.03. 1985.
4 Art.1749 al Codului cu privire la contravenţiile administrative din 29.03. 1985.
5 În surse doctrinale ruseşti, în sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept se includ şi alte
organe: organele controlului fiscal şi organele controlului vamal (Лукевич Ю.А., Вахмисрова С.И.,
Правоохранительные органы, Санкт-Петербург, 1999, p.5). Conform programelor de studii ale
Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, structura şi atribuţiile organelor controlului
fiscal sunt obiect de studii al disciplinei “Drept fiscal”, iar ale organelor controlului vamal al
disciplinei “Drept vamal”.

1
 Toate organele de ocrotire a normelor de drept menţionate mai sus deţin
următoarele particularităţi:
1) aceste organe sunt formate de stat sau cu autorizaţia acestuia, având sarcina
primordială de a asigura legalitatea, ordinea de drept, ordinea publică sau să
apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să contribuie la realizarea drepturilor
şi intereselor legitime;
2) aceste organe, în virtutea legii, sunt investite cu atribuţii speciale şi diverse
de a interveni în scopul respectării stricte a normelor juridice;
3) aceste organe interacţionează între ele în baza mecanismului şi procedurilor
prevăzute de lege, în procesul de restabilire a ordinii legale, atunci când sînt
comise ilegalităţi.
Din cele relatate putem conchide că organele de ocrotire a normelor de drept
sânt organe de stat şi organizaţii publice (nestatale) care, în conformitate cu legea,
înfăptuiesc activităţi diverse prin caracterul şi mijloacele de restabilire a ordinii
legale, interacţionând între ele în scopul respectării stricte a Constituţiei şi altor legi
de către toate subiectele de drept, apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale cetăţenilor, asociaţiilor, societăţii şi statului.
Organele de ocrotire a normelor de drept pot fi clasificate după diferite criterii.
Reieşind din locul şi rolul în mecanismul statului, organele de ocrotire a normelor
de drept se clasifică în organe de stat (instanţe judecătoreşti, procuratura, organele
poliţieneşti, Curtea Constituţională, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al
Magistraturii, avocaţii parlamentari) şi organe obşteşti (avocatură, arbitraj, notariat,
organizaţii de detectivi şi de pază). La rândul lor, organele de stat pot fi clasificate
în organe ale autorităţii judecătoreşti (instanţele de judecată, procuratura) şi organe
executive (organele poliţieneşti şi Ministerul Justiţiei).
După caracterul activităţii desfăşurate organele se clasifică în: organe
jurisdicţionale (instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională); organe de
administrare judecătorească (Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al
Magistraturii) organe de urmărire penală (Procuratura, Ministerul Afacerilor
Interne, organele securităţii statului); organe de conciliere (avocatul parlamentar,
arbitrajul); organe de asistenţă juridică (avocatura, notariatul).

2
 §2. Activitatea de ocrotire a dreptului şi formele ei

Respectarea dreptului în ambele sale sensuri (drept obiectiv şi drept subiectiv)

este asigurată de existenţa forţei publice. Fără garanţia forţei publice, a
constrângerii statale, dreptul şi-ar pierde specificitatea şi eficacitatea sa în raport cu
alte modalităţi de reglementare socială. Statul asigură organele, mecanismele,
procedurile cu ajutorul cărora se întruchipează reacţia societăţii faţă de cei care
încalcă normele juridice6 .
Statul, după edictarea normelor juridice, întreprinde măsuri active şi diverse
prin sistemul său de organe în vederea realizării acestor norme, ocrotindu-le prin
aplicarea, în caz de necesitate, a forţei de constrângere. Astfel, o funcţie internă a
statului se realizează prin activitatea de ocrotire 7 a normelor de drept exercitată de
tot mecanismul acesteia, iar în mod special şi principal, de către organe create în
acest scop. Activitatea de ocrotire a dreptului nu este exercitată numai de către
organele statului, societatea a recurs şi la formarea altor organe publice,
contribuind la lărgirea formelor de realizare a acesteia. Activitatea de ocrotire a
dreptului se realizează prin diverse forme de către organele de stat şi unele
organizaţii obşteşti care se deosebesc prin caracterul şi mijloacele de reacţionare în
cazul comiterii ilegalităţilor şi prin efectele juridice ale acestora, prin procedurile
prevăzute de lege în procesul de restabilire a ordinii de drept. Activitatea de
ocrotire a dreptului se realizează prin următoarele forme: justiţie; activitatea
procurorului de contribuire la exercitarea justiţiei; activitatea Ministerului Justiţiei
de executare a hotărârilor judecătoreşti; jurisdicţie constituţională; urmărirea
penală; activitatea organelor Ministerului Afacerilor Interne de menţinere a ordinii
publice; activitatea de asigurare a securităţii statului; activitatea avocaţială;
6 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, ALL, p.167.

7 Statul, în concepţia lui Kant, are ca scop numai ocrotirea dreptului şi garantarea libertăţii; el are o
însărcinare negativă, trebuie să fie pur şi simplu un păzitor al ordinii juridice, ca unică misiune de a asigura
aplicarea dreptului, de a-i împiedica violarea( Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic,Teoria generală a
dreptului, Editura Lumina, Chişinău, 1997, p.48).

3
activitatea notarială; activitatea avocaţilor parlamentari; activitatea arbitrală;
activitatea particulară de detectivi şi de pază. Justiţia este cea mai veche formă a
activităţii de ocrotire a normelor de drept, exercitată la etapa actuală în
exclusivitate de către instanţele judecătoreşti ale statului într-o ordine procesuală
deosebită.
Justiţia este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă
în judecarea cauzelor penale, civile, economice, de contencios administrativ,
precum şi a cauzelor cu privire la contravenţiile administrative 8, către instanţele
judecătoreşti, în rezultatul căreia apare şi se realizează drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor, ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor. Justiţia este activitate de jurisdicţie de drept comun (cu
semnificaţia provenită de la expresia latină ”iuris dictio”, ce presupune “rostirea
dreptului” într-o situaţie concretă) înfăptuită de către instanţele judecătoreşti
investite cu o plenitudine de competenţă, adică cu capacitatea de a soluţiona orice
litigiu juridic, dacă printr-o dispoziţie expresă a legii litigiul nu aparţine spre
rezolvarea competenţelor unui alt organ9.
Activitatea procurorului de contribuire la exercitarea justiţiei constă în participarea
la examinarea tuturor cauzelor penale şi a cauzelor civile, cauzelor privind litigiile
economice şi contravenţiile administrative intentate de către acesta în cazurile când se
impune apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor
interesate dacă acestea nu se pot adresa în judecată personal din motive de sănătate,
vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate, precum, şi apărarea
intereselor statului şi ale societăţii. Prin urmare, la înfăptuirea justiţiei de către
instanţele judecătoreşti, procurorul participă în mod obligatoriu în toate cauzele penale,
susţinând acuzarea de stat, iar în celelalte cauze, în situaţiile prevăzute de lege,

8 Examinarea cauzelor contravenţionale de către instanţele judecătoreşti este o activitate

jurisdicţională, adică de înfăptuire a justiţiei, dar nu constituie activitate de jurisdicţie administrativă.
(Sergiu Furdui, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative, Chişinău, 2000,
p.52).
9 Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, II, Editura Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1993,
p. 229.

4
reprezentând interesele unor persoane fizice ( minori, bătrâni şi alte categorii) sau ale
statului.
Executarea hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti este înfăptuită de
către Ministerul Justiţiei. Hotărârile judecătoreşti cu caracter patrimonial sînt
executate de către executorii judiciari, iar hotărârile privind aplicarea pedepsei
privaţiunii de libertate sînt executate de către Departamentul Instituţiilor
Penitenciare.
Jurisdicţia constituţională este înfăptuită de către Curtea Constituţională, care
exercită la sesizare controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi
hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a
hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Urmărirea penală este înfăptuită de către organe speciale ale statului sub
conducerea procurorului în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor,
identificării făptuitorilor şi punerii acestora sub învinuire pentru trimiterea lor în
judecată. Urmărirea penală este o activitate obligatorie în procesul de înfăptuire a
justiţiei penale.
Menţinerea ordinii publice constă în efectuarea de către subdiviziunile
Ministerului Afacerilor Interne a unor acţiuni cu caracter administrativ prevăzute
de lege în scopul prevenirii, contracarării şi descoperirii încălcărilor legalităţii şi
ordinii de drept.
Activitatea de asigurare a securităţii statului este înfăptuită de către organe
speciale şi constă în luarea unor măsuri prevăzute de lege în scopul protecţiei
suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei
constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor
şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a
serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor
grupări sau indivizi.

5
 Activitatea avocaţială constă în asistenţa juridică acordată de către avocat
persoanelor fizice şi persoanelor juridice prin consultaţii şi cereri cu caracter
juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie şi a celor de
urmărire penală, apărare exercitată prin mijloace juridice specifice, a drepturilor şi
intereselor legitime ale acestora în raporturile cu autorităţile publice, instituţii şi
orice cetăţean al Republicii Moldova sau străin, precum şi prin orice alte mijloace
şi căi proprii exercitării dreptului de apărare în condiţiile legii.
Activitatea notarială constă în efectuarea unor acte prevăzute de lege (acte
notariale) şi consultaţii juridice de către notar,pentru a acorda asistenţă persoanelor
fizice şi juridice în stabilirea raporturilor juridice, civile şi comerciale nelitigioase,
precum şi în exercitarea drepturilor şi ocrotirea intereselor legitime.
Activitatea avocaţilor parlamentari constă în verificarea şi constatarea faptelor
de încălcare a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, sesizând autorităţile
competente în vederea respectării legalităţii. Activitatea avocaţilor parlamentari
este îndreptată spre asigurarea garanţiilor respectării drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului de către organele administraţiei publice centrale şi
locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi indiferent de forma de proprietate,
asociaţiile obşteşti, precum şi de persoanele cu funcţii de răspundere.
Activitatea arbitrală este realizată de către arbitrii aleşi de părţi şi constă în
soluţionarea litigiilor izvorâte din relaţii obligaţionale contractuale şi
necontractuale.
Activitatea particulară de detectiv şi de pază constă în acordarea de ajutor
persoanelor fizice şi juridice, inclusiv celor străine, pentru apărarea drepturilor
patrimoniale şi nepatrimoniale, intereselor lor legitime de către organizaţii nestatale
şi persoane anumite (detectivi particulari) în condiţiile legii.

§3. Interacţiunea organelor de ocrotire a normelor de drept

6
3.1. Autoritatea judecătorească în raport cu autorităţile legislativă şi executivă

Autoritatea judecătorească este exercitată de către instanţele judecătoreşti, deşi

Constituţia Republicii Moldova, în capitolul IX, se referă şi la alte instituţii ale
puterii judecătoreşti10 (Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratura) 11 care nu
intră sub incidenţa exigenţelor pe care principiul separaţiei puterilor în stat le cere
pentru definirea puterii judecătoreşti 12. Puterea judecătorească se exercită numai
prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei
puteri (art.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din
20.07.1995).
Relaţiile dintre puterea judecătorească şi celelalte puteri publice sunt
determinate de următoarele principii: separaţiei şi colaborării puterilor (art.6 al
Constituţiei); independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor (art.1, alin.3 al Legii
Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995) şi formarea
instanţelor judecătoreşti prin numirea judecătorilor în funcţie (art.3 al Legii
Republicii Moldova privind organizarea judecătorească din 06.07.1995).
Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi
puterea executivă, are atribuţii proprii exercitate prin instanţele judecătoreşti în
conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi 13.
Astfel, prin consacrarea principiului separării puterilor în Constituţie şi alte legi,
s-au stabilit clar14 relaţii de independenţă a puterii judecătoreşti în procesul de

10 Andrei Negru, Caracteristica instituţiilor puterii judecătoreşti din Republica Moldova în Buletinul
asociaţiei tinerilor jurişti, nr.3 (16), 1999, p.5.
11 Aceste organe aparţin de autoritatea judecătorească prin faptul asigurării numirilor, deplasărilor,
promovării şi luării măsurilor disciplinare faţă de judecători sau prin faptul contribuirii la înfăptuirea
justiţiei.
12 Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic, op.cit., p.147.
13 Art.1 alin.1 al Legii Republicii Moldova privind organizarea judecătorească din 06.07.1995.
14 Până la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 1994 şi desfăşurarea reformei judiciare
(1994-1996), legislaţia în vigoare de origine sovietică prevedea anumite reglementări formale
îndreptate spre independenţa puterii judecătoreşti, cărora, din 1990 li s-a dat o nouă interpretare în
baza conceptului separării puterilor întărit în pct.10 al Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova

7
înfăptuire a justiţiei faţă de puterea legislativă şi puterea executivă. În acest sens, s-
a menţionat în literatura de specialitate 15 că legalizarea concepţiei separaţiei
puterilor în fostele republici unionale a confirmat principiul existenţei puterii
judecătoreşti, ca putere independentă şi separată, care în doctrina sovietică, fiind
substituită cu noţiunea de “sistem judiciar”, a fost parte componentă a puterii
executive prin faptul includerii instanţelor judecătoreşti în aparatul represiv de
combatere a criminalităţii în statul sovietic. Puterea judecătorească este
independentă în raport cu puterea legislativă şi puterea executivă în sensul că cele
din urmă nu sunt în drept să intervină sub nici o formă în procesul de soluţionare a
cauzelor judiciare. În acest sens, judecătorul este liber să interpreteze legea la
soluţionarea unui litigiu, având competenţa s-o aplice şi puterea să decidă “care
acte şi care fapte sunt supuse unei anumite reguli de drept şi în ce condiţii” 16.
Raporturile sistemului judecătoresc cu Parlamentul rezultă mai întâi din faptul
că organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit
legii. Ca atare, Parlamentul este cel care stabileşte prin lege organele judecătoreşti,
competenţa şi procedura potrivit căreia îşi desfăşoară activitatea. Este o consecinţă
firească a statului de drept. Apoi, marele principiu al independenţei judecătorului
presupune supunerea sa numai legii17. La rîndul lor instanţele de judecată pot
interveni în activitatea legislativă prin solicitarea rezolvării cazurilor excepţionale
de neconstituţionalitate a actelor juridice.
Raporturile dintre puterea judecătorească şi puterea executivă sunt determinate de
astfel de reglementări ca: 1) numirea judecătorilor de către Preşedintele Republicii
Moldova (art.116, alin.2 al Constituţiei); 2) rezolvarea de către instanţele judecătoreşti
a cauzelor de contencios administrativ; 3) executarea hotărârilor judecătoreşti de către
executiv; 4) asigurarea activităţii instanţelor judecătoreşti şi securităţii localurilor
din 23 iulie 1990 şi conceptului depolitizării organelor de justiţie prevăzut în Decretul cu privire la
puterea de stat din 27 iulie 1990.
15 Е.Г.Мартынчик, Судебная власть в Молдове. Создание и функционирование, Кишинёв,
1999, p.16-17.
16 Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic, op.cit., p.147.
17 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.II, Bucureşti, 1993, p.226.

8
justiţiei şi a judecătorilor, care sunt atribuţii ale Guvernului18. Art. 120 din Constituţie
prevede: “Este obligatorie respectarea sentinţelor şi altor hotărâri definitive ale
instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul
procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive”. În acest
sens, reprezentanţii puterii executive (Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor
Interne) acordă ajutorul necesar solicitat de instanţele judecătoreşti în condiţiile legii,
respectând principiul independenţei autorităţii judecătoreşti.

3.2. Autoritatea judecătorească şi Curtea Constituţională

Conform Constituţiei Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul IX, autoritatea

judecătorească este una din cele trei puteri publice, iar Curtea Constituţională este
unica autoritate de jurisdicţie constituţională, statutul şi atribuţiile ei sunt prevăzute
de Titlul V. Astfel, Curtea Constituţională nu face parte din autoritatea
judecătorească19, deşi activitatea ei, ca şi cea a instanţelor judecătoreşti, este
activitate jurisdicţională, dar este un organ situat în afara aparatului jurisdicţional
ordinar, independent de acesta şi de cele autorităţi publice 20. Curtea Constituţională
rămâne în afara puterilor statale tradiţionale cunoscute; ea formează o putere
independentă al cărei rol constă în asigurarea respectului Constituţiei în toate
domeniile21.
Curtea Constituţională, potrivit art.134, alin.3 al Constituţiei, garantează
supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în
putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează
responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.
18 A.Arseni, I.Creangă, C.Gurin, B.Negru şi alţii, Constituţia Republicii Moldova comentată articol
cu articol, Vol.I, Titlu I, Principii generale, CIVITAS, Chişinău, 2000, p.79.
19 Într-o altă opinie s-a menţionat că autoritatea judecătorească este reprezentată de către instanţele
judecătoreşti ce înfăptuiesc justiţia şi de Curtea Constituţională, care are rolul unui arbitru în procesul
de adoptare a legilor (Г.К. Фёдоров, Теория государства и право (учебник), Кишинёв, 1998,
p.122-123).
20 Ion Deleanu, op.cit., p.234.
21 Ibidem, p.235.

9
 Relaţiile dintre autoritatea judecătorească şi autoritatea de jurisdicţie
constituţională sînt determinate de atribuţiile exclusive ale Curţii Constituţionale
prevăzute de lege: a) efectuarea controlului constituţionalităţii legilor; b)
interpretarea Constituţiei; c) rezolvarea cazurilor excepţionale de
neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie 22.
Astfel, instanţele de judecată în procesul de exercitare a justiţiei aplică legea, în
conformitate cu hotărârile Curţii Constituţionale, care sînt obligatorii pentru
acestea. Dacă în procesul judecării cauzelor, instanţa de judecată stabileşte că
norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine Constituţiei, suspendă
examinarea cauzei şi înaintează Curţii Supreme de Justiţie propuneri privind
sesizarea Curţii Constituţionale sau, după caz, aplică direct Constituţia 23.

3.3. Interacţiunea instanţelor judecătoreşti cu organele procuraturii, organele

de urmărire penală, avocatura şi avocatul parlamentar

Procuratura, organele de urmărire penală şi avocatura sunt independente

(organizaţional) faţă de instanţele judecătoreşti, dar activitatea acestora este
îndreptată spre facilitarea înfăptuirii justiţiei. Astfel, pentru efectuarea justiţiei
penale este necesară şi obligatorie activitatea organelor de urmărire penală,
participarea procurorului la examinarea acestor cauze în instanţa de judecată, iar în
cazurile prevăzute de lege şi acordarea de asistenţă juridică de către avocat. La
soluţionarea litigiilor civile şi economice procurorul participă în cazurile prevăzute
de lege, iar avocatul în dependenţă de voinţa părţilor în cauză.

22 E.Martâncic, Curtea Constituţională şi puterea judiciară : Natura şi particularităţile corelaţiei lor în

Legea şi viaţa, nr. 7, 2000, p.6-8.
23 Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova nr. 2 din 30 ianuarie 1996 “ Cu
privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei
Republicii Moldova”, în Buletinul Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova, nr. 2, 1996, p.4-5.

10
 Avocatul parlamentar sesizează instanţele judecătoreşti competente pentru
soluţionarea unor litigii administrative24 în cazul încălcării drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului de către autorităţile publice.

24 Art. 28, pct. a) al Legii Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari nr. 1349-XIII din
17.X.1997 ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-83 din 11.XII.1997); art.5 p. c) al Legii
contenciosului administrativ nr. 79-XIV din 10.II.2000 ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.
57-58 din 18 .V.2000).

11