CAPITOLUL III

ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ORGANIZAREA JUSTIŢIEI

§ 1. Aspecte istorice privind evoluţia organizării judecătoreşti în Moldova

1.1. Organele judecătoreşti până la formarea statului independent –

Republica Moldova

După retragerea autorităţilor romane din Dacia, în perioada sec. IV-IX instanţe
de judecată erau judele ( judecul, judeţul), titlu păstrat din practica romană a acelor
duumviri jure dicundo, şi oamenii buni şi bătrâni, care soluţionau atât cauzele
penale cât şi cele civile1. În sec. IX-XIII, la acestea se adaugă : cnezii, voievozii şi
jupanii – feudali cu atribuţii judecătoreşti şi militare 2.
În evul mediu, justiţia era exercitată în Ţara Românească şi Moldova de
următoarele organe: domnul ţării, divanul (din a doua jumătate a secolului al
XVIII–lea, departamentele), anumiţi dregători centrali sau locali (în cadrul
funcţiunii lor sau a unei delegaţii speciale date de domn), unele organe orăşeneşti
sau de breaslă (justiţia orăşenească), stăpânul feudal (laic sau eccleziastic) în ce
priveşte oamenii de sub puterea lui, “oamenii buni şi bătrâni” (justiţia obştii sateşti)
şi clericii (justiţia eccleziastică), precum şi judecarea de către Biserică, fără a
înlătura-o pe cea domnească, în cauzele civile sau penale legate de canoane3.
În urma reformei justiţiei, petrecută de C. Mavrocordat în Moldova ( 1741-
1743), se creează şi o categorie de judecători de profesie, salariaţi de Stat, rânduiţi
pe lângă fiecare ispravnicie, putând judeca şi în lipsa ispravnicilor, ceea ce poate fi
considerat ca un început de separare a puterilor 4.
Conform Regulamentului organic din 1832, în Moldova instanţele de judecată
au fost reorganizate pe baza unor principii, între care menţionăm: separarea
activităţii judiciare de cea administrativă, introducerea într-o formă incipientă a
inamovibilităţii judecătorilor, organizarea ierarhică a instanţelor şi specializarea
lor5. Sistemul judiciar era format din: judecătorii săteşti sau de împăciuire, alcătuite

1 Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, “Sansa” SRL, Bucureşti, 1992,
p.44.
2 Idem, op.cit., p.54.
3 Liviu P. Marcu, Istoria dreptului românesc, Lumina Lex, 1997, p.93.
4 Idem, op.cit.,p.159.
5 Emil Cernea, Emil Molcuţ, op.cit.,p.169

1
din preot şi trei juraţi6; zapcii ţinuturilor, deşi erau funcţionari administrativi, mai
păstrau unele atribuţii judiciare; tribunalele poliţiei îndreptătoare; tribunalele de
ţinut; divanurile judecătoreşti; tribunalele apelative de comerţ; Înaltul Divan şi
Divanul domnesc7.
În Basarabia, după anexarea din 1812 la Rusia, funcţionau următoarele organe
judiciare: judecătorie ţinutală (un judecător şi doi membri aleşi din nobilime şi
întăriţi de rezident); capitanii-ispravnici, care aveau funcţii administrative şi
judecătoreşti; curţile civilă şi penală, ca instanţe de apel; Consiliul Suprem, ca
instanţă de recurs ( în 1825 Senatului Imperiului Rus i-au fost transmise funcţiile
instanţei de recurs)8. Principiile şi normele Regulamentului provizoriu din 1812 au
fost dezvoltate în “Legea cu privire la instituirea a două departamente de stat şi a
Adunării generale”, adoptată la 2 februarie 1813. Prin legea menţionată au fost create
două departamente şi adunarea lor comună, care formau guvernul propriu-zis al
provinciei. Departamentul I avea atribuţii judiciare, fiind compus din trei colegii:
1. Colegiul pentru rezolvarea litigiilor civile, având în componenţă
patru consilieri din rândurile moşierilor localnici;
2. Colegiul pentru afaceri penale şi cercetări alcătuit din patru
consilieri (trei moşieri localnici şi un ofiţer superior rus);
3. Colegiul pentru administrarea poliţiei municipale şi provinciale
condus de un ofiţer rus9.
În judeţe, justiţia era înfăptuită de ispravnic. Judecata se făcea în conformitate
cu obiceiul pământului, în limba română şi, în majoritatea cazurilor, verbal.
În aprilie 1818 a intrat în vigoare “Regulamentul privind înfiinţarea regiunii
Basarabia”, care reglementa mai detaliat instanţele de judecată şi procedura
judiciară. Au fost determinate instanţele de judecată, modul de numire a
judecătorilor (combinându-se sistemul local de numire a judecătorilor cu cel al
alegerii), procedura judiciară. Conform Regulamentului din 1818, judecata era
înfăptuită de trei instanţe:
1. Judecătoriile judeţene (un fel de tribunale);
2. Curtea Civilă şi Curtea Penală regionale (un fel de curţi de apel);
3. Consiliul Suprem, cu caracter mixt administrativ-judiciar – instanţa
judiciară supremă.
Pe lângă instanţele sus-numite funcţiona şi o jurisdicţie specială pentru
hotărnicii – Biroul de Hotărnicii, deschis la 10 februarie 181910.
Cauzele penale şi de anchetă, precum şi acţiunile statului urmau să fie
examinate în ruseşte şi moldoveneşte în baza legilor ruseşti, cu păstrarea
drepturilor şi obiceiurilor pământului în privinţa apărării proprietăţii private, iar în

6 Liviu P.Marcu, op.cit. 160.

7 Emil Cernea, Emil Molcuţ, op.cit.,p.169-170.
8 Elena Aramă, Istoria dreptului românesc, Chişinău, 1995, p.III.
9 Valentina Coptileţ, Organizarea judecătorească în Basarabia în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în
Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, p. 17.
10 Valentina Coptileţ, op. cit. p.18.

2
cazul pricinilor civile litigioase şi de hotărnicie – în limba moldovenească, pe baza
drepturilor, privilegiilor şi obiceiurilor pământului 11.
Prima instanţă era judecătoria judeţeană, compusă dintr-un judecător şi doi
membri aleşi din nobilime şi aprobaţi de guvernatorul plenipotenţiar al Podoliei.
Aici se judecau toate pricinile civile şi penale cu excepţia infracţiunilor comise de
nobili şi de funcţionari, care urmau să fie examinate de Consiliul Suprem.
Judecătoria judeţeană avea competenţă numai în teritoriul judeţului. Dacă obiectul
acţiunii civile cuprindea mai multe judeţe, conflictul de competenţă era judecat de
Curtea Civilă regională. Instanţa de judecată începea examinarea cauzelor la:
1. ordinul administraţiei regiunii, cererea din alte locuri de prisutstvie
a acesteia şi corespondenţei de acolo;
2. la cererea procurorului judeţean;
3. la cererea persoanelor particulare, adică fiind sesizată atât de
particulari, cât şi de procuror şi autorităţile publice din regiune.
Ca instanţe de apel erau Curtea Civilă şi Curtea Penală din regiunea Basarabia
În competenţa Curţii Civile intra examinarea cauzelor civile la sesizarea
persoanelor particulare şi a statului. În componenţa ei intrau un preşedinte şi patru
consilieri. Preşedintele era desemnat de Coroană cu aprobarea guvernatorului
plenipotenţiar al Podoliei, un consilier era numit de asemenea de Coroană, iar
ceilalţi erau aleşi de nobilime pe un termen de trei ani cu aprobarea guvernatorului.
Curtea Penală examina cauze penale date de judecătoriile judeţene. La şedinţele
ei asista un preşedinte desemnat de Coroană, trei consilieri şi un asesor. Un
consilier era numit de Coroană, ceilalţi consilieri şi asesorul erau aleşi.
Consiliul Suprem funcţiona în calitate de instanţă superioară pentru Curtea
Civilă şi cea Penală. Aici puteau fi atacate în ordine de recurs hotărârile celor două
curţi. Deciziile Consiliului Suprem nu erau pasibile de atac, fiind imediat
executorii12.
La 1 aprilie 1819, la Reni a fost înfiinţat Tribunalul Comercial pentru regiunea
Basarabia, organ judecătoresc care nu era prevăzut de Regulament.
Legea din 29 februarie 1828, “Instituţie pentru conducerea regiunii Basarabia”,
a implementat aceleaşi organe judiciare ca şi în Rusia. În conformitate cu legea în
provincie funcţionau Curtea Civilă şi Curtea Penală şi Tribunalul de Conştiinţă.
Curtea Civilă şi Curte Penală basarabeană au fost subordonate Senatului. Consiliul
regional al Basarabiei nu mai avea nici o atribuţie în afacerile judiciare 13.
În urma reformei judecătoreşti din 1864 desfăşurată în Imperiul Rus, sistemul
judiciar a fost divizat în două ramuri – instanţe judecătoreşti locale şi instanţe
judecătoreşti generale14. În Basarabia reforma judecătorească a fost înfăptuită în
1869 conform statutelor judecătoreşti, sistemul organelor judiciare locale îl
11 Ibidem.
12 Valentina Coptileţ, op. cit. p.19.
13 Ibidem.
14 М.А.Чельцов-Бебутов, Очерки по истории суда и уголовного процесса в рабовладельческих,
феодальных государствах. Москва 1957, p.752

3
constituiau judecătorii de pace aleşi de zemstve, iar instanţă de apel era Congresul
judecătorilor de pace. Organele judecătoreşti generale erau judecatoria districtuală
din Chişinău şi Curtea de Apel din Odesa, membrii cărora erau numiţi de ţar la
recomandarea ministrului de Justiţie. Pe lângă judecatoria districtuală activa şi
curtea cu juraţi, alcătuită din judecători de profesie şi 12 juraţi 15. Elemente vechi de
justiţie medievală s-au păstrat în Basarabia prin menţinerea judecătoriilor speciale
ţărăneşti, create de reforma ţărănească, precum şi a competenţei Bisericii în
chestiunile despre desfacerea căsătoriei 16.
După Unire, în Basarabia a fost organizat sistemul judecătoresc conform
legislaţiei române (Legea pentru organizarea judecătorească din 1909), care
prevede: judecătorii de ocoale, tribunale de judeţ, curţi de apel, curţi cu juraţi şi
Curtea de Casaţie17. Astfel, în Basarabia au fost create judecătoriile de ocoale în
circumscripţii (sectoare), tribunale în judeţe şi Curtea de Apel în Chişinău 18.
În R.S.S. Moldovenească, conform art. 83 a Constituţiei din 10 februarie1941,
sistemul judiciar urma să fie format din: Judecătoria Supremă a R.S.S.M.,
judecătorii de district, judecătorii populare şi judecătorii speciale ale U.R.S.S.,
create de hotărârile Sovietului Suprem al U.R.S.S.. Judecătoria Supremă se alegea
de Sovietul Suprem, iar celelalte – de populaţie 19. Judecătoria Supremă a U.R.S.S.,
conform Legii privind organizarea judecătorească din 1938, avea atribuţii de a
examina sau reexamina în ordine de supraveghere orice cauză aflată în competenţă
instanţelor judecătoreşti republicane20. Printr-un decret al Prezidiului Sovietului
Suprem al R.S.S.M. din octombrie 1947 au fost desfiinţate judeţele 21 şi respectiv
judecătoriile de district nu au mai fost create în perioada postbelică.
Conform Bazelor legislaţiei cu privire la organizarea judecătorească a U.R.S.S.,
republicilor unionale şi republicilor autonome din decembrie 1958 22, republicile
unionale aveau dreptul să adopte legislaţie în domeniul organizării judecătoreşti şi
la 16 aprilie 1960 este adoptată Legea despre organizarea judecătorească a R.S.S.
Moldoveneşti23, care stabileşte “…justiţia în R.S.S. Moldovenească se înfăptuieşte
de Judecătoria Supremă a R.S.S.M. şi de judecătoriile norodnice raionale
(orăşeneşti)“. Tribunalele militare care activau pe teritoriul republicii nu făceau
parte din sistemul judecătoresc republican şi înfăptuiau justiţia în cadrul Forţelor
Armate ale U.R.S.S.. Potrivit Regulamentului despre Judecătoria Supremă a
U.R.S.S. din 12 februarie 195724, Judecătoriei Supreme a U.R.S.S. i se atribuie

15 Elena Aramă, op.cit., p.146.

16 Idem, op.cit., p.147.
17 Emil Cernea, Emil Molcuţ, op.cit., p.223.
18 Elena Aramă, op.cit., p.160.
19 Idem, op.cit., p.216.
20 Суд и правосудие в СССР, Юридическая литература, Москва, 1974,p.87.
21 Elena Aramă, op.cit., p.223.
22 Ведомости Верховного Совета СССР, № 1,1959.
23 Veştile Sovietului Suprem al R.S.S.M., nr.2 din 20.IV.1960.
24 Ведомости Верховного Совета СССР, № 4,1957.

4
competenţa să examineze cauzele în ordine de supraveghere la recursul
Preşedintelui Judecătoriei Supreme a U.R.S.S. sau a Procurorului General al
U.R.S.S. numai a hotărârilor, deciziilor şi sentinţelor Judecătoriei Supreme a
R.S.S.M. în cazurile când acestea contravin legislaţiei unionale sau au fost
încălcate interesele altor republici unionale.
Conform Constituţiei R.S.S. Moldoveneşti din 15 aprilie 1978, art. 150 şi Legii
“Cu privire la organizarea judecătorească în R.S.S. Moldovenească” din
04.XII.198125, sistemul judiciar rămâne acelaşi fără careva modificări, format din
Judecătoria Supremă a R.S.S.M. şi judecătorii raionale (orăşeneşti).

1.2. Organele judecătoreşti după proclamarea independenţei

Republicii Moldova

După adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova 26 şi Legii

privind suspendarea acţiunii unor articole din Constituţia Republicii Moldova 27 a
apărut necesitatea obiectivă de a reorganiza sistemul organelor puterii de stat şi a
organelor de justiţie pe principii noi. Astfel, după depolitizarea instanţelor
judecătoreşti28 a fost lichidat elementul neprofesionist din cadrul justiţiei prin
adoptarea de către Parlament la 18 octombrie 1991 a Legii privind modificarea şi
completarea unor acte legislative în legătură cu desfiinţarea instituţiei de asesori
populari29. Tribunalele militare care activau pe teritoriul Republicii Moldova ca
instanţe judecătoreşti ale U.R.S.S. au fost trecute sub jurisdicţia autorităţilor
republicane şi la 4 august 1992 a fost adoptat Regulamentul cu privire la
tribunalele militare30, care stabilea că “Tribunalele militare înfăptuiesc justiţia în
cadrul Forţelor Armate şi fac parte din sistemul juridic al Republicii Moldova”.
În 1992 Ministerul Justiţiei elaborează şi propune spre discuţie concepţia
reformei judiciare în Republica Moldova31, iar la 21 iunie 1994 Parlamentul

25 Veştile Sovietului Suprem al R.S.S.M., nr.12 din 1981.

26 Legea Republicii Moldova nr. 691-XII din 27.09.1991 ( Monitorul oficial nr. 11,12, 1991).
27 Legea Republicii Moldova nr. 693-XII din 27.09.1991 ( Monitorul oficial nr. 11,12, 1991).
28 Decretul cu privire la puterea de stat din 27 iulie 1990.
29 Moldova Suverană, nr. 229 din 02.XI.1991.
30 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8 din 1992.
31 A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, în Legea şi
Viaţa, nr. 9,19,1992.

5
Republicii Moldova întăreşte concepţia reformei judiciare şi de drept 32, care
prevede reorganizarea sistemului organelor de ocrotire a normelor de drept şi
reforma în domeniul legislaţiei. Astfel, o parte importantă a reformei judiciare şi de
drept a fost reforma judecătorească, care s-a desfăşurat în perioada anilor 1994-
1996. Pentru realizarea reformei judecătoreşti au fost adoptate: Constituţia
Republicii Moldova din 29.VII.199433, Legea privind organizarea judecătorească
din 06.07.199534, Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare din
17.05.199635, Legea cu privire la instanţele judecătoreşti economice din
36
24.07.1996 şi alte legi, care stabilesc sistemul instanţelor judecătoreşti generale –
judecătorii, tribunale, Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiţie, şi pe cel al
instanţelor specializate – judecătorii economice de circumscripţie, Judecătoria
Economică a Republicii Moldova, judecătoria militară. Conform Legii cu privire la
reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti din 29.05.1996 37, art.1, s-au
desfăşurat următoarele reorganizări: Judecătoria Supremă s-a reorganizat în Curtea
Supremă de Justiţie cu sediul în municipiul Chişinău; Arbitrajul s-a reorganizat
conform legislaţiei privind instanţele judecătoreşti economice; tribunalul militar s-
a reorganizat în judecătorie militară cu sediul în municipiul Chişinău; s-a instituit
Curtea de Apel cu sediul în municipiul Chişinău şi tribunalele cu sediul în
municipiile Chişinău, Bălţi, Bender şi în oraşele Cahul şi Comrat; judecătoriile
populare raionale (orăşeneşti) s-au reorganizat în judecătorii raionale, judecătorii
de sector în municipiul Bălţi şi Bender.
În anul 2003, în Republica Moldova, în urma reformei judiciare operate în
cadrul sistemului de drept, au fost adoptate principalele acte normative racordate la
noile relaţii sociale şi la actele normative internaţionale: Codul civil, Codul de

32 Hotărârea pentru aprobarea Concepţiei reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova, nr.
152 din 21.06.1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 6, iunie 1994).
33 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 1994.
34 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 58/641 din 19.X.1995.
35 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 51 din 01.08.1996.
36 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 77 din 28.11.1996.
37 Monitor Oficial al Republicii Moldova nr. 46-47 din 11.07.1996.

6
procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală, cît şi modificate alte
acte normative; Legea privind Organizarea judecătorească, Legea cu privire la
instanţele judecătoreşti economice, Legea cu privire la instanţele judecătoreşti
militare. Modificările operate au reconfigurat structura sistemului instanţelor
judecătoreşti prin excluderea tribunalelor, care reprezentau a doua verigă din cadrul
instanţelor judecătoreşti. Actualmente sistemul instanţelor judecătoreşti de drept
comun este format din: judecătorii, curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie;
sistemul instanţelor judecătoreşti economice: judecătoria economică de
circumsripţie, Judecătoria Economică a Republicii Moldova reorganizată în Curtea
de Apel Economică, şi a fost format Colegiul Economic al Curţii Supreme de
Justiţie. Sistemul instanţelor judecătoreşti militare a rămas neschimbat.

§ 2. Sistemul judecătoresc
2.1. Definiţia şi particularităţile caracteristice ale sistemului judecătoresc
După cum s-a menţionat în literatura de specialitate română, denumirea de
autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia ca funcţie distinctă şi ca sistem
distinct38. Justiţia ca sistem distinct reprezintă ansamblul instanţelor chemate să
înfăptuiască judecata39.
În doctrina rusă sistemul judiciar a fost definit ca ”totalitatea judecătoriilor 40
statului, unite prin scopul şi sarcinile unice la înfăptuirea justiţiei şi care se
caracterizează prin interacţiunea tuturor acestor organe judecătoreşti determinată de
competenţa acestora”41, sau ca totalitate a judecătoriilor “unite prin relaţii
instituţionale şi care activează în baza principiilor democratice” 42. În alte surse s-a
menţionat că “ sistemul judiciar reprezintă totalitatea judecătoriilor organizate

38 Ioan Muraru, op.cit.,p.217.

39 Ion Deleanu, op.cit., p.227.
40 Aici avându-se în vedere în terminologia rusă “ instanţele judecătoreşti”.
41 Суд и правосудие в СССР, Юридическая литература, Москва, 1974, p.62.
42 А.Л. Ривлин, Организация суда и прокуратуры в СССР, Харьков, 1968, p.94.

7
conform divizării federative şi naţional-teritoriale a statului, în fruntea cărora se
află Judecătoria Supremă”43 sau reprezintă “ totalitatea judecătoriilor şi instanţelor
judecătoreşti, care structural se includ în autoritatea judecătorească drept parte
componentă a acesteia, prin care se realizează sarcinile, funcţiile şi împuternicirile
celei de a treia puteri“44.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova s-a menţionat că
“sistemul instanţelor judecătoreşti constituie baza autorităţii judecătoreşti,
consfinţite ca atare prin Constituţie şi legislaţia în vigoare, abilitate cu dreptul de a
judeca procese civile, penale şi administrative în limita competenţilor conferite de
lege”45. Pentru definirea “sistemului judecătoresc” este necesar de menţionat toate
particularităţile caracteristice ale acestuia, care prezintă importanţă atât teoretică
cât şi practică46.
De la bun început, subliniem că noţiunea de “sistem” presupune “ansamblu de
elemente dependente între ele şi formând un întreg organizat, care pune ordine
într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-
un domeniu de ştiinţe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcţioneze
potrivit scopului urmărit”47.
Prin urmare, “sistemul judecătoresc” reprezintă totalitatea instanţelor
judecătoreşti. Constituţia (art.115) şi Legea privind organizarea judecătorească (art.
15) stabilesc instanţele judecătoreşti (judecătoriile, curţile de apel, Curtea Supremă
de Justiţie şi instanţele judecătoreşti specializate). Aici sub noţiunea de “instanţă
judecătorească” înţelegem organul de stat abilitat cu funcţia înfăptuirii justiţiei. În
acest sens, Constituţia (art. 114) prevede că “ Justiţia se înfăptuieşte în numele legii
numai de instanţele judecătoreşti”, din care rezultă concluzia că în “sistemul
43 В.М.Семёнов, op.cit., p.94.
44 Е.Г.Мартынчик, Судебная власть в Молдове, Кишинёв, 1999, p.33.
45 Hotărârea nr. 5 din 26.01.1998. Curtea Constituţională, Culegere de hotărâri şi decizii, 1998,
Chişinău, 1999, p.86.
46 În practică a fost ridicată problema “unităţii sistemului judecătoresc” în Curtea Constituţională prin
atacarea unor acte normative pentru a fi recunoscute neconstituţionale motivându-se că legiuitorul a
constituit un sistem de judecătorii economice “paralele celor existente constituţional” (Ibidem, op.cit., p.85).
47 DEX, p.993.

8
judecătoresc” nu se includ alte organe (de ex., Curtea Constituţională, Procuratura,
Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau judecata arbitrală) care
au anumite atribuţii în legătură cu înfăptuirea justiţiei sau înfăptuiesc activităţi
similare dar distincte de justiţie.
Totalitatea instanţelor judecătoreşti formează un sistem datorită stabilirii
regulilor unice de organizare ale acestora de Constituţie şi de Legea privind
organizarea judecătorească, precum şi a statutului unic al magistraţilor din toate
instanţele judecătoreşti prevăzut de Legea cu privire la statutul judecătorului.
Asigurarea organizaţională şi tehnico-materială a sistemului judecătoresc se face de
la bugetul de stat. Astfel, mijloacele financiare necesare bunei funcţionări a
instanţelor judecătoreşti sunt aprobate de Parlament, la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii şi sunt incluse în bugetul de stat. Bugetul Curţii Supreme
de Justiţie se aprobă de Parlament la propunerea Curţii. Asigurarea materială şi
financiară a instanţelor judecătoreşti se face de la bugetul de stat de către
Ministerul Justiţiei, iar a instanţelor judecătoreşti militare de către Ministerul
Apărării de comun acord cu Ministerul Justiţiei.
Instanţele judecătoreşti formează un sistem unic prin faptul interacţiunii
acestora în procesul de înfăptuire a justiţiei. Organizarea justiţiei se face pe grade
de jurisdicţie. Între organizarea judecătorească (sistemul judecătoresc) şi
organizarea justiţiei (sistemul gradelor de jurisdicţie) există o legătură indisolubilă
determinată de legislaţia de procedură, care stabileşte competenţa instanţelor şi
forma procesuală de înfăptuire a justiţiei. Sistemul judiciar este unic şi între
organizarea judecătorească şi activitatea procesuală civilă sau penală a instanţelor
există o strânsă legătură, însă aceasta nicidecum nu presupune subordonarea unei
instanţe alteia după principiul ierarhizării. Principiul fundamental ce domină
structura organelor judecătoreşti şi funcţionarea lor este acel al independenţei
judecătorilor şi al instanţelor judecătoreşti 48.
48 Vasile Creţu, Principiul şi criteriile privind diferenţierea organelor judiciare de celelalte organe ale
statului. Coraportul justiţiei cu alte funcţii statale în Republica Moldova, în Analele ştiinţifice ale
Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, nr.3, Chişinău, 1999, p.33.

9
 Unitatea sistemului judecătoresc se asigură şi prin faptul recunoaşterii
obligatorii spre executare a tuturor hotărârilor şi sentinţelor definitive ale
instanţelor judecătoreşti. Astfel, Constituţia (art.120) stabileşte caracterul
obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive. Neexecutarea
hotărârilor judecătoreşti definitive atrage răspundere conform legii. Executarea
hotărârilor judecătoreşti definitive se înfăptuieşte de către Ministerul Justiţiei prin
executorii de pe lângă judecătorii şi de Departamentul Instituţiilor Penitenciare.
Unitatea sistemului judecătoresc presupune constituirea unei instanţe judecătoreşti
supreme abilitate cu atribuţii specifice pentru înfăptuirea unei justiţii unitare. În
acest sens, Legea privind organizarea judecătorească (art.43) şi Legea cu privire la
Curtea Supremă de Justiţie (art.1) stabilesc ca unică instanţa judecătorească
supremă – Curtea Supremă de Justiţie, care asigură aplicarea corectă şi unitară a
legilor de către toate instanţele judecătoreşti.
Din cele relatate mai sus, conchidem că “sistemul judecătoresc” reprezintă
totalitatea instanţelor judecătoreşti organizate conform principiilor unice prevăzute
de lege, care interacţionează în procesul de înfăptuire a justiţiei prin intermediul
gradelor de jurisdicţie, asigurându-se aplicarea uniformă a legilor de către acestea
prin activitatea Curţii Supreme de Justiţie, constituind baza autorităţii judecătoreşti
care realizează sarcinile acesteia.

2.2. Caracteristica elementelor sistemului judecătoresc al

Republicii Moldova

Elementul primar al sistemului judecătoresc este instanţa judecătorească.

Noţiunea de “instanţă judecătoreasă” se utilizează diferit având sens dublu. În
aspect organizatoric, “instanţă judecătoreasă” semnifică organul de jurisdicţie
abilitat cu funcţia judecării cauzelor privind raporturile civile, penale,
administrative comerciale şi altele, care este parte componentă a sistemului
judecătoresc. Într-un alt aspect, în sens procesual, prin “instanţă judecătoreasă” se

10
înţelege completul de judecată format dintr-un anumit număr de judecători,
competent să soluţioneze anumite cauze potrivit procedurii prevăzute de lege.
În dependenţă de locul aflării în ierarhia sistemului judecătoresc, instanţele de
judecată au denumirea de “judecătorie” sau “curte”.
Judecătoria (in stricto sensu), din punct de vedere juridic 49, este instanţa
judecătorească, care are competenţa de a soluţiona anumite cauze numai în fond şi
constituie prima verigă a sistemului judecătoresc. Potrivit legii privind organizarea
judecătorească (art.25), judecătoriile sunt instanţe care funcţionează în sectoare şi
municipii. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, conform legii,
judecătorii specializate (militare, economice). Constituţia (art.115, alin 2) prevede
formarea “judecătoriilor specializate”, iar Legea privind organizarea
judecătorească (art.15, alin.2) “instanţelor specializate”, utilizându-se nejustificat
de către legiuitor noţiunile “judecătorie specializată” şi “instanţă specializată” ca
sinonime50.
Printr-o interpretare gramaticală menţionăm particularitatea comună a
categoriilor instanţelor judecătoreşti “judecătorie” şi “judecătorie specializată” –
competenţa de a judeca cauze în prima instanţă. În acest sens Legea privind
organizarea judecătorească (art. 42) prevede: “judecătoriile specializate judecă în
prima instanţă cauzele date în competenţa lor prin lege”. Iar particularitatea
distinctă a “judecătoriilor specializate” este determinată de caracterul cauzelor
(economice şi altele). Legiuitorul a menţionat în art. 41, alin.3 al Legii privind
organizarea judecătorească asimilarea judecătoriilor specializate, în problemele
organizării şi activităţii lor, judecătoriilor, cu unele derogări stabilite de legile
privind judecătoriile specializate. Prin urmare, judecătoriile specializate se

49 În sens larg, popular, prin “judecătorie” sau “judecată” se subînţelege oricare instanţă
judecătorească (Nicolae Roşca, Armonia sistemului judecătoresc, în Buletinul Asociaţiei tinerilor
jurişti, nr.5 (9), Chişinău, 1998, p.30.
50 Această utilizarea lărgită a fost admisă de Curtea Constituţională în Hotărârea nr. 5 din 26.01.1998
despre controlul constituţionalităţii legislaţiei în vigoare privind instanţele judecătoreşti economice,
prin care s-a menţionat constituţionalitatea sistemului instanţelor judecătoreşti economice şi în special
a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, care examinează cauze în apel şi recurs, competenţa
nespecifică unei “judecătorii” în sens juridic.

11
asimilează judecătoriilor privind organizarea şi activitatea, dar nu şi prin
competenţă. Această regulă excepţională ne menţionează faptul că instanţa
superioară judecătoriilor specializate este curtea de apel. Regula de excepţie în
cauză a fost respectată prin adoptarea Legii cu privire la sistemul instanţelor
judecătoreşti militare şi prin modificările operate în Legea cu privire la sistemul
instanţelor judecătoreşti economice, prin constituirea curţii de apel economice ca
instanţă judecătorească supremă în sistemul instanţelor judecătoreşti economice.
Această prevedere însă nu ignoră competenţa Colegiului Economic din cadrul
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, care este instanţa judecătorească
supremă în stat.
Curţile de apel sunt instanţele judecătoreşti superioare judecătoriilor. Curţile de
apel formează veriga a doua a sistemului instanţelor judecătoreşti ordinare. Curţile
îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe judecătorii şi
judecătoria militară. Teritoriul Republicii Moldova a fost divizat în cinci
circumscripţii judiciare (Chişinău, Bălţi, Bender, Cahul, Comrat). Curtea –
reprezintă numele unor instanţe (superioare) judecătoreşti şi administrative 51.
Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă, care asigură
aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele judecătoreşti. Curtea
Supremă de Justiţie reprezintă ultima verigă în sistemul instanţelor judecătoreşti.
Instanţele judecătoreşti pot fi clasificate după competenţa 52 lor în: ordinare (de
jurisdicţie generală); specializate; de executare; de fond; de apel; de recurs.
Instanţele ordinare (judecătoriile, curţile de apel, Curtea Supremă de Justiţie)
reprezintă subsistemul principal al sistemului judecătoresc, ele înfăptuiesc justiţia
în marea majoritate a litigiilor juridice. Instanţele specializate (judecătoria militară,
judecătoria economică de circumscripţie, curtea de apel economică) au o

51 DEX, op. cit., p.253.

52 Competenţa instanţelor judecătoreşti este capacitatea acestora de a exercita anumite atribuţii în
procesul de înfăptuire a justiţiei. Competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege organică
(art.115, alin.4 al Constituţiei). Competenţa de a judeca a unui judecător sau a unei instanţe se mai
numeşte “jurisdicţie” (DEX, op. cit., p.551).

12
competenţă specială după calitatea persoanei (de ex. militar) sau după materie (de
ex. litigii economice). Instanţe de executare sunt judecătoriile (de sector sau
municipale), care pun în executare hotărârile definitive emise de toate instanţele
judecătoreşti.
Instanţe de fond sunt instanţele judecătoreşti care judecă cauza în prima
instanţă. Conform legislaţiei în vigoare, toate instanţele judecătoreşti au
competenţa de a judeca anumite cauze în prima instanţă. Instanţe de apel sunt:
curţile de apel, inclusiv curtea de apel economică. Instanţe de recurs sunt: curţile de
apel şi curtea de apel economică, Curtea Supremă de Justiţie. Ansamblul
instanţelor judecătoreşti care au competenţa de a judeca cauze de aceeaşi categorie
reprezintă veriga sistemului judecătoresc. Instanţele judecătoreşti care fac parte din
aceeaşi verigă se numesc instanţe egale în grad. Veriga sau totalitatea instanţelor
judecătoreşti de acelaşi grad este o noţiune caracteristică organizării judecătoreşti,
care indică locul instanţei în sistemul judecătoresc determinat de o anumită
competenţă stabilită prin lege. Între instanţele judecătoreşti din aceeaşi verigă
există numai relaţii organizaţionale. Între verigile sistemului judecătoresc şi
respectiv, între instanţele de judecată din cadrul verigilor diferite există relaţii
funcţionale.
Sistemul (subsistemul) instanţelor judecătoreşti de jurisdicţie generală este
format din trei verigi: prima verigă - cea inferioară - o constituie judecătoriile;
veriga a doua - curţile de apel; a treia – Curtea Supremă de Justiţie.
Subsistemul instanţelor judecătoreşti economice este format din trei verigi:
prima - judecătoria economică de circumscripţie; a doua – curtea de apel
economică şi a treia - Colegiul Economic din Curtea Supremă de Justiţie.
Subsistemul instanţelor judecătoreşti militare este constituit din trei verigi:
prima - judecătoria militară ( Chişinău); a doua - Curtea de Apel şi a treia – Curtea
Supremă de Justiţie.
După locul în sistemul (subsistemul) judecătoresc, instanţele de judecată pot fi
clasificate în: inferioare, superioare şi supreme.

13
 § 3. Organizarea justiţiei
3.1. Gradele de jurisdicţie
Organizarea justiţiei se face potrivit unor forme procesuale prevăzute de
legislaţia de procedură (civilă şi penală), care constă în anumite grade de jurisdicţie
şi modalităţi de examinare a cauzelor penale, civile, economice, administrative,
asigurându-se aflarea adevărului şi aplicarea justă a legii.
Gradele de jurisdicţie reprezintă trepte prin care poate trece o judecată 53. Aceste
grade de jurisdicţie permit o evaluare în fond, dar şi posibilitatea de recurs, ca
posibilitate de îndreptare a erorilor, de evaluare a situaţiilor şi probelor 54. Potrivit
Constituţiei (art. 119), la înfăptuirea justiţiei55, părţile interesate şi organele de stat
competente pot exercita căi de atac, în condiţiile legii, împotriva hotărârilor
judecătoreşti, ceea ce presupune realizarea judecăţii în faza unor instanţe de grade
diferite. Legislaţia de procedură a Republicii Moldova prevede înfăptuirea justiţiei
prin două sau trei grade de jurisdicţie, care se face într-un sistem dispus în scară 56,
unde orice cauză după judecarea în prima instanţă se judecă în apel sau în recurs.
Realizarea primului grad de jurisdicţie – judecarea cauzei în fond, are loc în mod
obligatoriu în toate cauzele venite în instanţa de judecată, iar următoarele grade de
jurisdicţie pot avea loc numai în cazul când cei interesaţi în cauză nu sunt
satisfăcuţi de hotărârea primei instanţe şi utilizează o cale ordinară de atac în
condiţiile legii. Prin urmare, organizarea justiţiei se face printr-un sistem de trei
grade de jurisdicţie: 1) judecarea în fond; 2) judecarea în apel; 3) judecarea în
recurs, pentru unele categorii de cauze, sau de două grade de jurisdicţie: 1)
judecarea în fond; 2) judecarea în recurs, pentru alte categorii de cauze în

53 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Parte specială, Vol. II, Paideia, Bucureşti, 1996, p.
138.
54 Ioan Muraru, op.cit., p.220.
55 Conform Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Protocolului nr. 7 din 22.XI.1984, art. 2 alin.1, dreptul de a cere reexaminarea la înfăptuirea justiţiei
penale, cu excepţiile arătate în alin.2 al aceluiaşi articol.
56 Nicolae Volonciu, op. cit., p.138.

14
dependenţă de obiectul litigiul şi instanţa de judecată care examinează cauza în
fond. Legislaţia în vigoare57 a Republicii Moldova nu prevede jurisdicţia de un
singur grad, unde hotărârile primei instanţe să fie definitive, în toate cazurile fiind
posibilă realizarea a cel puţin două grade de jurisdicţie.
Examinarea cauzei în prima instanţă (în fond) are loc cu participarea nemijlocită
a părţilor şi altor participanţi, în rezultatul căreia instanţa de judecată (în completul
format de un judecător sau trei judecători) rezolvă esenţa litigiului prin sentinţă (în
cauze penale) şi hotărâre ( în cauze civile), evaluând probele prezentate de părţi.
Hotărârile instanţei în fond nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel sau, după caz,
cu recurs.
Examinarea cauzei în apel se desfăşoară la instanţa de judecată ierarhic
superioară, în complet colegial format din trei judecători, cu participarea părţilor, în
rezultatul atacării hotărârii primei instanţe în termenul prevăzut de lege,
verificându-se legalitatea acesteia sub aspecte de fapt şi de drept. În urma judecării
în apel, instanţa de judecată emite o decizie prin care respinge apelul sau îl admite,
desfiinţând hotărârea primei instanţe. Decizia instanţei de apel poate fi atacată cu
recurs în termenul prevăzut de lege.
Examinarea cauzei în recurs implică verificarea legalităţii sub aspecte de drept a
hotărârilor primei instanţe sau, după caz, a deciziei instanţei de apel, de către
instanţele de judecată superioare în mod colegial, cu participarea părţilor. Instanţa
de recurs se pronunţă prin o decizie care respinge recursul sau îl admite desfiinţând
hotărârea primei instanţe sau, după caz, şi a instanţei de apel. Decizia instanţei de
recurs este definitivă.

3.2. Alte modalităţi de examinare a cauzelor judiciare

Alte modalităţi de examinare a cauzelor de către instanţele de judecată sunt
prevăzute de lege în urma folosirii căilor extraordinare de atac, care nu reprezintă
57 Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea atacării hotărârilor
judecătoreşti nedefinitive în cadrul căilor ordinare de atac: art. 400, 420, 437 CPP şi art. 358, 397
CPC.

15
noi grade de jurisdicţie, fiind exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti
definitive, ca excepţie, indiferent de faptul realizării tuturor gradelor de jurisdicţie,
în situaţii prevăzute de lege 58. Aceste modalităţi sunt: a) examinarea recursului în
anulare; b) examinarea în revizuire, care se pot realiza independent una faţă de alta,
spre deosebire de gradele de jurisdicţie ce se desfăşoară succesiv.
Examinarea recursului în anulare se înfăptuieşte numai de Curtea Supremă de
Justiţie, în urma atacării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile de către
Procurorul General şi de părţi, prin intermediul avocatului, în scopul înlăturării
erorilor judiciare pe motive de drept expres arătate în lege. Instanţa de judecată
supremă, la judecarea recursului în anulare, dispune prin decizie desfiinţarea
hotărârii judecătoreşti, pronunţând o nouă hotărâre, sau trimite cauza spre
rejudecare altei instanţe în cazul admiterii acesteia.
Examinarea în revizuire se face de către instanţa de fond (în cauze penale)
precum şi de instanţa ierarhic superioară (în cauze civile) în cazul când s-a comis o
eroare judiciară determinată de circumstanţe de fapt ce nu corespund adevărului,
printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Examinarea în revizuire presupune o
evaluare a materialului probator nou şi soluţionarea esenţei cauzei, reieşind din
acesta. În cazul admiterii cererii de revizuire, instanţa de judecată anulează sau
modifică hotărârea precedentă prin sentinţă (în cauze penale) sau decizie (în cauze
civile).

58 Art. 452, 458 CPP.

16