Sunteți pe pagina 1din 30

CAPITOLUL V

ADMINISTRAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ORGANELE CHEMATE SĂ


ASIGURE REALIZAREA POLITICII DE STAT ÎN SFERA JUSTIŢIEI

§1. Corpul magistraţilor

1.1. Magistraţii şi vechimea în magistratură


În ţările democratice se acordă o importanţă aparte determinării unui statut al
magistraţilor. Prin aceasta se urmăreşte asigurarea inamovibilităţii judecătorilor, ca
o condiţie indispensabilă pentru garantarea independenţei şi imparţialităţii.
De aceea Legea cu privire la statutul judecătorului consacră un număr important
de texte, făcînd precizări cu privire la corpul magistraţilor, drepturile şi obligaţiile
lor, răspunderea disciplinară ş. a.
În limbajul obişnuit termenul de magistrat evocă o categorie mai largă de
funcţionari cu răspundere atît în domeniul justiţiei, cît şi al administraţiei centrale.
Acesta a fost şi sensul original al termenului de magistrat (în limba latină
“magistratus”).1
Conceptul de magistrat, în sens strict juridic - este mai larg decît acela de
judecător. În sensul Legii cu privire la statutul judecătorului, conceptul de magistrat
include atît pe judecători, cît şi alte categorii de funcţionari.
Potrivit art.3 din Legea cu privire la statutul judecătorului (nr. 54-XIII din
20.07.95), au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii
de la toate instanţele judecătoreşti din ţară şi de la instanţele judecătoreşti
internaţionale, judecătorii de instrucţie, judecătorii asistenţi ai Curţii Supreme de
Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, precum şi membrii Consiliului Superior al
Magistraturii care nu au statut de judecător.
Vechime în magistratură, potrivit art. 5 al Legii cu privire la statutul
judecătorului, constituie perioada în care persoana a îndeplinit una din funcţiile
indicate mai sus, inclusiv funcţia de procuror, anchetator, ofiţer de urmărire penală,
avocat şi cea de specialitate juridică în fostul Arbitraj de stat.
Se consideră vechime în magistratură perioada de timp în care persoana,
licenţiată în drept, a fost deputat, avocat parlamentar, de asemenea şi perioda în
care persoana care a avut calitatea de magistrat sau a fost asimilată acestuia a
exercitat o funcţie de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, al instituţiei
prezidenţiale, al Curţii Constituţionale, al Curţii de Conturi, al Guvernului sau al
Centrului pentru Drepturile Omului.
Legislaţia în vigoare nu include în calculul vechimii în magistratură
întreruperile de activitate graţie suspendării din funcţie, pensionării pentru

1 Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii şi a activităţii notariale, Bucureşti, 1997,
p.80.

1
incapacitate temporară de muncă, precum şi transferării în alte funcţii decât cele
prevăzute de aliniate 1şi 2 art. 5 Legea cu privire la statutul judecătorului.

1.2. Drepturile şi obligaţiile judecătorilor


Drepturile şi obligaţiile judecătorilor sunt precizate detaliat atît în capitolul IV
al Legii cu privire la statutul judecătorului, cît şi în Codul de etică al judecătorului.
Există şi unele drepturi şi obligaţii ce sunt consacrate în Codul de procedură
civilă şi Codul de procedură penală. În acelaşi context sunt prevăzute şi unele
interdicţii şi incompatibilităţi pentru judecători.
Principalele drepturi recunoscute judecătorilor pot fi sistematizate după cum
urmează.
În vederea înfăptuirii justiţiei judecătorii au împuterniciriplenipotenţiare
stabilite de legislaţie.
Judecătorul este subiectul împuternicit prin lege în vederea rezolvării cauzelor,
realizînd prin hotărîrile pronunţate desăvârşirea tragerii la răspundere penală prin
aplicarea pedepsei celui vinovat; decide asupra admiterii acţiunii civile şi limitelor
acesteia. În acelaşi timp, cînd este cazul, judecătorul achită pe inculpat sau dispune
clasarea procesului penal, aplică sau refuză aplicarea sancţiunilor administrative,
fie respinge acţiunea civilă.
În scopul realizării acestor prerogative judecătorul operează cu probele
prezentate de părţi, pe care le apreciază conducându-se de lege şi de convingerea
sa. Nici o dovadă nu are putere probantă stabilită din timp.
La înfăptuirea justiţiei judecătorul încuviinţează îndeplinirea tuturor activităţilor
îndeplinite de ceilalţi participanţi la proces pînă la judecată şi în cursul judecăţii.
Orice imixtiune în înfăptuirea justiţiei este categoric interzisă. Judecătorul
(art.13 din Legea privind organizarea judecătorească) este asigurat de eventuale
presiuni asupra sa cu scopul împiedicării judecării obiective a cauzei, indiferent de
unde ar izvorî acestea.
Mitingurile, demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de
25 metri de localul unde se înfăptuieşte justiţia, dacă se fac cu scopul de a exercita
presiune asupra judecătorilor, se califică drept imixtiune în activitatea lor.
Legislaţia în vigoare, pentru comiterea unor astfel de încălcări, în funcţie de
gravitatea faptelor, prevede survenirea răspunderii administrative sau penale.
Cerinţele şi dispoziţiile judecătorului legate de înfăptuirea justiţiei sunt
obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Neîndeplinirea lor atrage
răspunderea prevăzută de lege.
Judecătorii sunt inamovibili şi se bucură de stabilitate în profesie.
Ei nu pot arestaţi, urmăriţi penal decât în cazurile şi în ordinea prevăzută de lege
cu consimţământul Consiliului Superior al Magistraturii şi organului care l-a
desemnat în funcţie.
Judecătorii pot solicita protecţie din partea organelor Ministerului Afacerilor
Interne, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau patrimoniul acestora ori
ale familiilor lor sunt supuse unor ameninţări.

2
De asemenea judecătorii au drept de a întemeia şi de a se afilia la sindicate şi la
alte organizaţii pentru reprezentarea intereselor lor, perfecţionare profesională şi
apărarea statutului lor. Ei pot adera la asociaţii profesionale locale, naţionale şi
internaţionale şi pot participa la reuniunile acestora.
În scopul consolidării eforturilor judecătorilor din Republica Moldova pentru
apărarea drepturilor şi intereselor acestora, perfecţionarea sistemului judiciar şi al
profesionalismului judecătorilor, garantarea reală şi asigurarea de către stat a
independenţei judecătorilor, reieşind din principiile de bază ale independenţei
organelor de justiţie, proclamate în Constituţia Republicii Moldova, recunoscută de
către Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia sa din 13 decembrie 1985 nr.
40/146, şi prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,- Congresul I al
judecătorilor din Republica Moldova a constituit la 25 iunie 1994 Judecătorilor din
Republica Moldova. Asociaţia a fost declarată benevolă, autonomă,
nonguvernamentală şi apolitică. Ea funcţionează în conformitate cu Constituţia,
legile Republicii Moldova şi statutul Asociaţiei Judecătorilor din Republica
Moldova.
Asociaţia Judecătorilor întruneşte toţi judecătorii Republicii Moldova,
persoanele care au exercitat funcţia respectivă pînă la transferarea într-o funcţie
electivă, s-au încadrat în activitatea ştiinţifică sau au atins vârsta de pensionare.
Organizaţia respectivă nu poate fi divizată în structuri teritoriale.
Structura Asociaţiei include:
 Congresul Judecătorilor din Moldova;
 Executivul Asociaţiei Judecătorilor din Moldova;
 Comisia de revizie;
 Comisia pentru etică profesională.
Membrii Asociaţiei au dreptul şi îndatoririle prevăzute de titlul VI al Statutului. 1
Judecătorii se bucură şi de celelalte drepturi recunoscute de legislaţia muncii.
Capitolul VIII al Legii cu privire la statutul judecătorului reglementează
protecţia de stat a judecătorului, asigurarea lui materială şi socială.
Obligaţiile judecătorilor sunt de natură profesională şi morală. Legislaţia în
vigoare impune exigenţe ridicate magistraţilor, ce depăşesc cu mult standardele
medii ale altor funcţii publice.
Judecătorii sunt obligaţi să respecte programul de lucru şi termenii rezonabili de
examinare a cauzelor, să păstreze secretul deliberării şi să îndeplinească toate
celelalte obligaţiuni potrivit reglementărilor în vigoare. În şedinţele de judecată
judecătorii sunt obligaţi să aibă ţinuta vestimentară prevăzută de lege. Această
obligaţie nu se referă la judecătorul de instrucţie.
Judecătorii sunt obligaţi să execute întocmai cerinţele legii la înfăptuirea
justiţiei, să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, onoarei şi

1 A se vedea: Statutul Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova //Themis, Ediţie Specială,
Buletin informativ, nr.3, 2000.

3
demnităţii lor, apărarea intereselor societăţii, să dea dovadă de înaltă cultură
juridică, să fie nepărtinitori şi umani.
Din conţinutul art. 15 al Legii cu privire la statutul judecătorului constatăm că
se impune judecătorilor o conduită ireproşabilă nu doar în cadrul relaţiilor de
serviciu, ci şi în afară acestora.
Acelaşi text impune judecătorilor şi obligaţia de a-şi aprofunda cunoştinţele
profesionale, de a studia şi a generaliza practica judiciară.
Există şi alte îndatoriri ale judecătorilor care decurg din diferite dispoziţii ale
legislaţiei procesuale, de exemplu Codul de procedură penală obligă judecătorul să
asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale; stabileşte obligaţia de a
cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv probele prezentate de părţi în
proces; de a fi imparţial, obiectiv ş.a.
Importanţa socială deosebită a activităţii judiciare a determinat, după exemplul
multor state, şi în ţara noastră încercări de codificare a regulilor de deontologie a
judecătorilor. După cum s-a remarcat în sursele de specialitate 1, problema nu este
aceea de a contura şi impune un statut rigid care sa-l situeze pe judecător într-un
“turn de fildeş”, deci în afara cadrului obişnuit al societăţii, ci al adoptării unui cod
deontologic menit a asigura imparţialitatea şi independenţa sa faţă de autorităţile
publice, faţa de părţi şi să-l ferească de orice ingerinţă externă.
Astfel, Codul de etică al judecătorului, în capitolul trei, a sistematizat şi a
dezvoltat un şir de reguli deja existente ale deontologiei judiciare, atît de necesare,
mai cu seamă, într-o societate de tranziţie în care justiţia nu este îngrădită de
eventuale presiuni.
Tot în legătură cu obligaţiile judecătorilor se află un şir de interdicţii şi
incompatibilităţi prevăzute în art.8 al Legii cu privire la statutul judecătorului.
Astfel, judecătorul nu poate ocupa orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice netitulare. Textul legal are incidenţa la
exercitarea altei “funcţii publice sau private”, ceea ce implica cumulul de funcţii.
Cu toate acestea, anumite activităţi expres prevăzute în art. 8 al. 2 al Legii
indicate sunt permise. În acest sens, judecătorul poate colabora la publicaţii de
specialitate cu caracter literar, ştiinţific sau social, ori la emisiuni audiovizuale,
fiindu-i interzis ca în studiile, articolele şi intervenţiile lor să se pronunţe cu privire
la problemele curente de politică internă.

1 În acest sens a se vedea: Ioan Leş, op. cit., p.94.

4
O altă incompatibilitate menită sa-i protejeze pe judecători de presiuni politice,2
dispune că aceştia nu pot fi deputaţi în Parlament sau consilieri în autorităţile
administraţiei publice locale; să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-
politice sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, să colaboreze la activităţi ce
contravin jurămîntului de judecător.
O restricţie specială dispune că: “ Judecătorul nu poate să dea consultaţii scrise
sau verbale în probleme litigioase”.
Interdicţia enunţată are ca scop, în special, consolidarea prestigiului justiţiei,
asigurarea imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorului.
De asemenea judecătorilor le este interzisă desfăşurarea activităţii de
întreprinzător.
Ei nu pot stopa sau împiedica activitatea instanţei judecătoreşti, le este interzis
dreptul la grevă.
Judecătorul este obligat să-şi organizeze activitatea din afară a orelor de serviciu
în aşa fel, încât să nu trezească dubii în vederea capacităţii de a activa imparţial ca
judecător; să nu ştirbească din prestigiul instanţei judecătoreşti; să nu împiedice
îndeplinirea corespunzătoare a responsabilităţilor sale.
El nu poate accepta numirea în comisii guvernamentale, comitete obşteşti sau
de altă natură, preocupate de alte probleme decît cele de modificare a legislaţiei sau
perfectarea reglementărilor în vigoare. Unele activităţi permise în acest sens
constituie posibilitatea reprezentării localităţii sau sectorului cu ocazia unor
festivităţi, activităţi culturale, educative sau cu caracter istoric ş. a.
Judecătorului i se interzice să-şi expună părerea, să dea consultaţii asupra
problemelor litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe
de judecată decît cele la care îşi exercită funcţia. Menţionăm că în ipoteza în care

2 Asemenea incompatibilităţi sunt prevăzute în majoritatea legislaţiilor. Astfel, cu titlu de exemplu,


art. 82 al Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecatorească în România; art.3, p.5 al Legii FR cu
privire la statutul judecătorului Federaţiei Ruse; art. 10 al. 1 din ordonanţa franceză nr.58 –
1270/1958 ş.a.

5
judecătorul şi-a spus părerea tocmai în cauza ce este supusă spre soluţionare, o
astfel de împrejurare poate servi motiv de recuzare.

§2. Condiţiile necesare şi modul de numire în funcţie a judecătorilor

Orice societate are interesul de a beneficia de o bună justiţie. Metodele aplicate


în selecţionarea judecătorilor diferă însă în funcţie de concepţiile politice existente
într-o societate sau alta, de nivelul libertăţilor politice, de moravuri şi tradiţie.
Sistemele aplicate în selecţionarea judecătorilor au variat în timp, în funcţie de
necesităţile impuse de dezvoltarea societăţii. În statele moderne s-a simţit tot mai
mult nevoia recrutării în magistratură a unor persoane avînd nu numai o înaltă
moralitate, ci şi o bună pregătire de specialitate.
În dreptul comparat contemporan se pot deosebi trei sisteme principale de
selecţionare a judecătorilor: numirea de către puterea executivă, alegerea
judecătorilor şi recrutarea lor chiar de corpul magistraţilor.
a) Numirea judecătorilor de către organele puterii executive
Sistemul funcţionează într-un număr mare de state. Ideea de bază ce pătrunde
această modalitate de desemnare a judecătorilor constă în aceea că justiţia este un
atribut al suveranităţii, iar învestirea nu poate proveni de la autoritatea care
reprezintă o atare autoritate3.
Sistemul este criticat chiar în literatura americană de specialitate datorită puterii
aproape discreţionare a şefului statului şi a influenţelor exercitate de unele grupuri
de presiune. Aşa se face că uneori au fost numiţi judecători şi persoane care
întruneau mai degrabă calităţi de buni politicieni decît de redutabili profesionişti
magistraţi4.

3 I.Leş, op. cit., p. 82.


4 W.F. Murphy, C. Herman Pritchett, Courts, Judges and Politics, An introduction to the Judicial
Process, Fourth Edition, 1986, p. 139-142.

6
Trebuie menţionat că în cadrul statelor care alcătuiesc Federaţia Nord-
Americană judecătorii sunt selecţionaţi prin alegere, numire sau chiar prin
combinarea acestor două criterii5.
În Franţa judecătorii de la instanţele de drept comun sunt numiţi de şeful
statului, care este garantul independenţei autorităţii judiciare. Propunerile de
numire se fac de Consiliul Superior al Magistraturii. Toţi candidaţii urmează să fi
petrecut un curs de pregătire profesională la Şcoala Naţională a Magistraturii.
În Germania numirea judecătorilor de către puterea executivă este regulă, iar
alegerea – excepţie.
b) Alegerea judecătorilor.
Sistemul electiv are avantajul că exclude posibilitatea dependenţei judecătorilor
faţă de putere.
Totuşi acest sistem este aplicat în exclusivitate doar foarte rar în dreptul
contemporan. Aceasta se explică prin faptul că, după cum s-a arătat, sistemul
numirii este amendat prin instituirea unor condiţii şi criterii profesionale destul de
riguroase.
Acest sistem este aplicat integral în Elveţia, în cantonul Geneva şi în cantoanele
de limbă germană. Parţial, acest sistem este adoptat în SUA. El coexistă şi în alte
state cu sistemul numirii unor categorii de judecători. Este, în special, cazul
membrilor curţilor cu juraţi, care au competenţă în diferite materii (în Australia,
Belgia ş. a.).
c) Recrutarea de către corpul magistraţilor.
Sistemul a fost propus în anul 1970 în Franţa, dar în practică nu şi-a găsit
aplicarea. În ultimul timp, în unele ţări, se face simţită tendinţa de selecţionare a
judecătorilor chiar în cadrul acestei corporaţii. În acest sens, ne putem referi la
modelul bulgar. Conform constituţiei Bulgariei din 12 iulie 1991, judecătorii sunt
promovaţi, retrogradaţi, transferaţi sau demişi din funcţie de către Consiliul
5 В.М. Семенов, Правоохранительные органы в СССР, М., Юридическая литература, 1990, с.
378-380.

7
Judiciar Superior6. Acest sistem are şi el anumite dezavantaje, deoarece duce la
înstrăinarea puterii judiciare şi izolarea ei de celelalte puteri în stat. Se consideră că
unica influenţă asupra puterii judiciare o are Consiliul Judiciar Superior, care nu
întotdeauna este adecvat democraţiilor moderne prin componenţa sa 7.
Consideraţiile de drept comparat prezentate ne conduc la constatarea că în
majoritatea legislaţiilor s-a realizat atenuarea inconvenienţelor generate de sistemul
adoptat. În general, s-au urmărit recrutarea judecătorilor, avîndu-se ca punct de
reper anumite criterii profesionale şi de înaltă calităţi morale, respectarea
autoadministrării judecătoreşti prin Consiliul Superior al Magistraturii.
Şi în ţara noastră a fost organizat, potrivit dispoziţiilor constituţionale, un
Consiliu Superior al Magistraturii, cu sarcini privitoare la recrutarea judecătorilor.
Mecanismul de recrutare a judecătorilor este reglementat în capitolul III din
Legea cu privire la statutul judecătorului, respectiv în art. 9,11,12.
Pentru a fi magistrat, persoana trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să fie cetăţean al Republicii Moldova, cu domiciliul permanent pe teritoriul
ei;
b) să aibă capacitatea de exerciţiu a drepturilor;

c) să fie licenţiat în drept;

d) să dispună de vechimea în specialitatea juridică prevăzută de lege pentru


funcţia de judecător;
e) să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie;

f) să cunoască limba de stat;

g) să fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform
certificatului medical de sănătate (art. 6 din Legea cu privire la statutul
judecătorului).

6 V. Duculescu, C. Calinoiu, G. Duculescu, Drept constituţional comparat, Lumina-Lex, 1996, p. 451-468.


7 F. Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorului în Republica
Moldova, Chişinău, 2000, p. 91.

8
Articolul 6 alin. 2 din lege prevede condiţii suplimentare pentru numirea în
funcţia de judecător.
Pentru a fi numit judecător, candidatul trebuie să aibă o vîrsta de cel puţin 30
ani, o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în specialitatea juridică.
Pentru a fi numit judecător de instrucţie, în afară de condiţiile suplimentare
prevăzute de lege, candidatul trebuie să aibă o vechime în funcţia de procuror,
anchetator sau ofiţer de urmărire penală, de cel puţin 5 ani ori de judecător, de cel
puţin 3 ani.
Examenul de capacitate are drept scop constatarea pregătirii profesionale
teoretice a candidatului la funcţia de judecător prin susţinerea unei probe verbale în
materie de drept procesual şi de drept material, întocmirea a două acte procesuale
cu rezolvarea unor cauze concrete şi supunerea unei testări psihologice.
Sistemul de evaluare este cel general, iar candidatul ce a acumulat mai puţin de
50% din numărul total de puncte nu a susţine examenul, rezervîndu-i-se dreptul de
a se prezenta pentru un examen repetat peste un an.
La propunerea candidatului la funcţia de judecător se dă preferinţă persoanei
care a luat cel mai mare număr de puncte. În caz de paritate de puncte se va da
preferinţă candidatului mai în vîrstă şi cu experienţă profesională mai mare.
Pentru a fi desemnat judecător al judecătoriei, judecător al curţii de apel sau
judecător al Curţii Supreme de Justiţie, candidatul la această funcţie trebuie să aibă
o vechime în funcţia de judecător, respectiv, de cel puţin 6 ani, şi 10 ani.
Judecătorii instanţelor judecătoreşti, inclusiv şi cei de la instanţele judecătoreşti
specializate, sunt numiţi în funcţie din rîndurile candidaţilor la funcţia de judecător
de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi în funcţie de către Parlament,
la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru prima dată judecătorii sunt numiţi pe un termen de 5 ani, după expirarea
căruia sunt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului vîrstă – 65 ani.

9
Simpla enumerare a condiţiilor de mai sus este suficientă pentru a sublinia
exigenţele profesionale şi morale pe care le implică funcţia de judecător. Ele sunt
indiscutabile şi fireşti, întrucît demnitatea de magistrat, în special cea de judecător-
una din cele mai importante într-un stat de drept, trebuie să fie onorată printr-o
înaltă competenţă profesională şi printr-o probitate morală ireproşabilă 8.
Prestigiul justiţiei şi calitatea hotărîrilor judecătoreşti depinde în mare măsură
de statutul profesional şi moral al judecătorilor.
Existenţa unei legislaţii profund democratice se consideră a fi insuficientă
pentru a realiza o bună administrare a justiţiei. În acest sens, mai sunt necesare şi
acele calităţi morale ale judecătorilor care să inspire cetăţenilor încredere în actul
de justiţie.
Anume în scopul asigurării unui statut moral demn de înaltul titlu de judecător
art. 12 din Legea cu privire la statutul judecătorului impune, ca înainte de a începe
să-şi exercite funcţia, aceasta este obligat să depună jurămîntul. Jurămîntul are
următorul conţinut: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile
omului, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi
revin.”
Jurămîntul se depune în şedinţă solemnă în faţa Consiliului Superior al
Magistraturii, după citirea actului de numire în funcţie.
Despre depunerea jurămîntului se încheie un proces-verbal, semnat de
preşedintele şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii şi de persoana care a
depus jurămîntul.
Depunerea jurămîntului este considerată un act de valoare extrem de mare
pentru cariera de judecător, motiv pentru care legea nu stabileşte obligaţia de
depunere repetată a jurămîntuluii în cazul promovării sau transferării în altă funcţie
în cadrul corpului magistraţilor.
Este inadmisibilă depunerea jurămîntului de către un judecător care nu a
îndeplinit condiţiile art. 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului.
8 I. Leş, op.cit., p. 87.

10
Nedepunerea jurămîntului de către judecător atrage după sine nulitatea actelor
îndeplinite în aceste condiţii.

§3. Gradele de calificare şi atestarea judecătorilor

În scopul evaluării profesionalismului judecătorilor, stimulării pregătirii


profesionale continue, precum şi în scopul ridicării responsabilităţii pentru calitatea
înfăptuirii justiţiei, legislaţia în vigoare reglementează procedura atestării
judecătorilor şi condiţiile de conferire a gradelor de calificare.
Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul de calificare şi atestare a
judecătorilor Nr. 949 din 19.07.1996, în art. 23, stabileşte că persoanele numite
pentru prima dată în funcţia de judecător susţin atestarea în termen de 6 luni de la
ziua desemnării. Judecătorii sunt supuşi atestării, de regulă, o dată în 5 ani.
Atestările ordinare sunt petrecute în cel mult o lună de la ziua expirării termenului
de deţinere a gradului de calificare deţinut de către judecător. Ca excepţie , este
prevăzută posibilitatea petrecerii atestării anticipate, însă nu mai devreme de 2 ani
de la ultima atestare. Judecătorii sunt supuşi atestării în cazul:
a) conferirii gradului de calificare;

b) înaintării propunerii de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea


plafonului de vîrstă;
c) propunerii candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte al
judecătoriei sau promovării într-o instanţă ierarhic superioară 9.
De asemenea, problema atestării se pune în cazul îndeplinirii nesatisfăcătoare a
atribuţiilor de serviciu sau în situaţia necorespunderii nivelului profesional.
Propunerile privitor la atestarea judecătorilor sunt făcute de către preşedintele
instanţei unde activează judecătorul sau de preşedintele instanţei ierarhic
superioare, fie de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

9 T. Popovici, op. cit., p. 95-96.

11
Pentru atestarea judecătorului, preşedintele instanţei judecătoreşti, în
coordonare cu Ministerul Justiţiei, întocmeşte o caracteristică detaliată a activităţii
profesionale a judecătorului, menţionînd concomitent şi despre calităţile lui morale.
Recomandarea de atestare şi caracteristica sunt remise către colegiul de
calificare.
În cazul atestării preşedintelui instanţei de judecată, caracteristica şi toate actele
necesare sunt îndeplinite de către preşedintele instanţei judecătoreşti ierarhic
superioare.
Pentru atestarea judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, actele menţionate se
întocmesc şi se prezintă Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedintele
Curţii Supreme de Justiţie.
Reglementările în vigoare (art. 24 din Legea cu privire la colegiul de calificare
şi atestare a judecătorilor) prevăd dreptul judecătorului supus atestării de a lua
cunoştinţă de caracteristica dată activităţii sale cel mai tîrziu cu 15 zile înainte de
atestare şi de a participa personal la şedinţa colegiului de calificare.
În funcţie de nivelul cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale, de experienţa de
muncă şi de funcţia deţinută, colegiul de calificare poate adopta una din
următoarele hotărîri:
- despre conferirea gradului de calificare;
- despre conferirea unui grad de calificare mai înalt;
- despre menţinerea gradului de calificare deţinut şi amînarea atestării pe un
termen de cel mult 6 luni în cazul constatării unui nivel insuficient de
pregătire profesională. Dacă la expirarea termenului acordat pentru omiterea
lacunelor depistate, colegiul de calificare constată din nou că ele sunt
insuficiente, atunci, va întocmi un aviz privind necorespunderea nivelului de
cunoştinţe profesionale funcţiei deţinute şi eliberarea judecătorului din
funcţie.

12
Articolul 27 din lege prevede că, în dependenţă de funcţie, de vechime în
muncă, de experienţă şi profesionalism, pentru judecători sunt stabilite pe viaţă 6
grade de calificare:
a) gradul 4 şi 5 de calificare – conferit preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi
judecătorilor judecătoriilor, cu termenul minim de deţinere de 2 ani pentru
gradul 5 şi de 4 ani pentru gradul 4 de calificare;
b) gradul 3 de calificare – conferit judecătorilor Curţilor de Apel,
preşedinţilor, vicepreşedinţilor judecătoriilor cu termenul minim de deţinere de
5 ani;
c) gradul 2 de calificare se conferă judecătorilor Curţilor de Apel cu termenul
minim de deţinere 5 ani;
d) gradul 1 de calificare poate fi conferit membrilor Curţii Supreme de
Justiţie, judecătorilor asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Curţii
Constituţionale, preşedinţilor, vicepreşedinţilor Curţilor de Apel, preşedinţilor -
pe un termen nelimitat de lege;
e) gradul superior de calificare conferit preşedintelui, vicepreşedinţilor şi
membrilor Curţii Supreme de Justiţie, nefiind limitat în timp.
Gradele de calificare ale judecătorilor sunt conferite de către colegiul de
calificare şi Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie făcînd gradul superior de
calificare acordat de către Preşedintele Republicii Moldova.
La stabilirea gradului de calificare se va ţine cont de vechimea anterioară în
funcţia de judecător, arbitru, procuror, anchetator penal, avocat, activitatea juridică
în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei Republicii Moldova, al Curţii
Constituţionale, Curţii de Conturi şi al Guvernului.
Rezultatele atestării urmează a fi aduse la cunoştinţa judecătorului imediat după
emiterea hotărîrii.
Persoana nemulţumită de hotărîrea adoptată are dreptul, în termen de 7 zile, să o
atace la Consiliul Superior al Magistraturii. În termen de cel mult o lună contestaţia

13
urmează a fi examinată (art. 22 din Legea cu privire la Consiliul Superior al
Magistraturii) cu participarea persoanelor interesate.
În urma examinării, Consiliul Superior al Magistraturii decide:
a) menţinerea hotărîrii contestate fără modificare;

b) modificarea hotărîrii;

c) casarea hotărîrii.
Hotărîrea colegiului de calificare care nu a fost supusă contestării urmează a fi
remisă Consiliului Superior al Magistraturii unde se validează în termen de 1 lună
de la data parvenirii.
Judecătorilor care au dat dovadă de un înalt profesionalism, care au titluri
ştiinţifice sau alte merite, li se pot conferi grade de calificare peste o treaptă, însă
nu mai mult de două ori în întreaga carieră de judecător.

§4. Răspunderea disciplinară a judecătorilor

Toate legislaţiile avansate stabilesc un regim disciplinar special pentru


magistraţi. Scopul este acelaşi: asigurarea independenţei magistraţilor-judecători, a
imparţialităţii acestora şi, indiscutabil, garantarea stabilităţii lor în funcţie.
Principiul răspunderii disciplinare a judecătorilor este consacrat în art. 21 din
Legea cu privire la statutul judecătorului. “Judecătorii sunt traşi la răspundere
disciplinară pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru
comportările care dăunează interesului serviciului şi prestigiului justiţiei”. Astfel,
răspunderea disciplinară nu se limitează doar la încălcarea îndatoririlor de serviciu,
ci poartă un caracter mai larg decît cel conferit în mod obişnuit de către legislaţia
muncii. Răspunderea survine şi în cazul comportărilor care dăunează “interesului
serviciului sau prestigiului justiţiei”.
Abaterile disciplinare sunt prevăzute exhaustiv de art. 22 din lege. Sunt
considerate abateri disciplinare:

14
a) încălcarea gravă a legislaţiei în înfăptuirea justiţiei;

b) încălcarea gravă, din vina judecătorului, a termenului rezonabil la


judecarea cauzelor, fapt ce a cauzat lezarea dreptului persoanei la un proces
echitabil;
c) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor cu
caracter secret;
d) încălcarea disciplinei de muncă;

e) activităţile publice cu caracter politic;

f) încălcarea altor prevederi referitoare la incompatibilităţile şi interdicţiile ce


îi privesc pe judecători.
Articolul 23 din Legea cu privire la statutul judecătorului enunţă şi sancţiunile
disciplinare, ce se pot aplica magistraţilor. În acest sens, sunt prevăzute următoarele
sancţiuni:
a) observaţia;

b) mustrarea;

c) mustrarea aspră;

d) eliberarea din funcţie.


La stabilirea sancţiunii concrete se va ţine cont de gravitatea abaterii comise.
Sancţiunile determinate de lege sunt de natură diferită, unele avînd doar un
caracter pur moral, altele – conotaţii deosebit de serioase, soldate cu eliberarea din
funcţie. Diversitatea sancţiunilor enumerate permite colegiului disciplinar aplicarea
sancţiunilor în funcţie de gravitatea faptei.
Normele în vigoare conţin reglementări detaliate privitoare la realizarea
procedurii disciplinare.
Potrivit art.10 din Legea cu privire la colegiul disciplinar şi răspunderea
disciplinară a judecătorilor, dreptul de a intenta procedura disciplinară îl are orice

15
membru al Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea
preşedinţilor instanţelor judecătoreşti.
Procedura disciplinară în privinţa judecătorilor şi judecătorilor asistenţi ai Curţii
Supreme de Justiţie, în privinţa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi
membrilor colegiului disciplinar se intentează la iniţiativa a cel puţin trei membri ai
Consiliului Superior al Magistraturii.
Legea amintită (în art. 11) stabileşte şi termenele pentru exercitarea acţiunii
disciplinare. Astfel, judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară în termen de
cel mult 6 luni de la data constatării abaterii disciplinare, fără a se lua în calcul
timpul în care judecătorul a fost bolnav sau s-a aflat în concediu, dar nu mai tîrziu
de un an de la data comiterii.
Exercitarea acţiunii disciplinare nu este posibilă fără efectuarea unei cercetări
prealabile dispuse de către titularul acţiunii sau de către colaboratorii aparatului
Consiliului Superior al Magistraturii abilitaţi cu funcţiile respective, care verifică în
prealabil temeiul tragerii la răspundere a judecătorului şi îi pot cere acestuia
explicaţii în scris. Cercetarea prealabilă constă în: stabilirea faptelor şi
consecinţelor lor, împrejurările în care au fost săvîrşite, stabilirea existenţei sau
inexistenţei vinovăţiei, precum şi determinarea altor date concludente. Cercetarea
ar fi unilaterală şi incompletă dacă nu s-ar prevedea ascultarea magistratului şi
verificarea susţinerilor făcute de el în apărare.
Abaterile disciplinare săvîrşite de judecători sunt examinate într-un termen de
cel mult o lună de la data remiterii cauzei în colegiul disciplinar sau, după caz, în
Consiliul Superior al Magistraturii. Acest termen nu include timpul în care
judecătorul a fost bolnav sau s-a aflat în concediu.
Dispoziţia sau decizia privitoare la intentarea acţiunii disciplinare poate fi
revocată dacă intentarea a avut loc înainte ca dosarul să fie examinat de colegiul
disciplinar sau Consiliul Superior al Magistraturii.
Din cele prevăzute în art. 13 din lege rezultă că judecătorul a cărui privinţă
dispoziţia sau decizia privind intentarea de procedură disciplinară sunt revocate

16
este în drept să ceară examinarea cazului, iar colegiul disciplinar sau, după caz,
Consiliul Superior al Magistraturii, sunt obligaţi să-l soluţioneze în fond.
Cazul disciplinar urmează a fi examinat în timp de cel mult o lună de la data
parvenirii materialelor în colegiu sau, după caz, în Consiliul Superior al
Magistraturii cu participarea judecătorului vizat, şi la dorinţă, a persoanei care a
intentat procedura disciplinară sau reprezentantul ei şi să asiste alţi judecători.
Neprezentarea din motive neîntemeiate a judecătorului nu poate împiedica
examinarea cazului de la răspundere disciplinară.
Şedinţele colegiului disciplinar sunt deliberative cu participarea a cel puţin două
treimi din numărul total al membrilor.
Legislaţia reglementează detaliat ordinea procesuală de rezolvare a cazului
disciplinar şi, în special, drepturile judecătorului faţă de care s-a intentat procedura
disciplinară. Astfel, acesta este în drept de a fi examinată cauza doar în limitele
acuzării expuse în hotărîrea despre intentarea procedurii disciplinare; dreptul de a
declara recuzări membrilor colegiului, de a formula demersuri, de a da lămuriri sau
cere audierea altor persoane.
După cercetarea tuturor împrejurărilor colegiul se retrage în sala de deliberare,
unde adoptă una din următoarele hotărîri:
a) aplicarea unei sancţiuni disciplinare;

b) respingerea propunerii de a fi aplicată sancţiunea şi clasarea procedurii


disciplinare;
c) remiterea mandatelor procedurii disciplinare către Consiliul Superior al
Magistraturii pentru intentarea cauzei privind sistarea împuternicirilor
judecătorului.
Hotărîrea este luată cu majoritatea de voturi a membrilor colegiului disciplinar
prezenţi la şedinţă. Membrul colegiului care are o altă părere decît cea expusă în
hotărîre are dreptul la opinie separată, care, spre deosebire de hotărîre, nu este dată
citirii.

17
În termen de 3 zile copia hotărîrii este înmînată părţilor care nu au participat la
şedinţă.
Legea instituie o cale de atac împotriva hotărîrii pronunţate în materie
disciplinară, exercitate în termen de 10 zile în Consiliul Superior al Magistraturii.
Sancţiunea disciplinară se stinge dacă timp de un an judecătorul nu va mai fi
supus sancţionării. Ea poate fi, de altfel, ridicată, la propunerea subiectului ce a
intentat procedura disciplinară la expirarea a cel puţin 6 luni de la data aplicării
sancţiunii. În acest sens, ca motiv poate servi manifestarea unei atitudini
conştiincioase faţă de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, conduita ireproşabilă şi
condiţia că nu a comis o nouă abatere disciplinară.

§5. Suspendarea, eliberarea din funcţie şi demisia judecătorului

Principiul inamovibilităţii implică, de regulă, menţinerea în funcţie a


magistraţilor pînă la vîrsta de pensionare.
Totuşi pot apărea situaţii cînd judecătorii, din anumite motive, nu-şi pot exercita
în bune condiţii atribuţiile ce le revin.
Cazurile în care un judecător poate fi suspendat, eliberat din funcţie sau
demisionat sunt determinate în mod expres şi limitativ în capitolul VII cu privire la
statutul judecătorului.
Suspendarea din funcţie (art. 24 din lege) reprezintă întreruperea temporară a
activităţii judecătorului dispusă prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii.
Temeiuri de suspendare din funcţie a judecătorului sunt:
a) intentarea unui proces penal împotriva judecătorului, pînă la rămînerea
definitivă a sentinţei;
b) recunoaşterea absenţei fără veste printr-o hotărîre definitivă a instanţei de
judecată;

18
c) participarea în campania preelectorală în calitatea de candidat pentru
autoritatea publică centrală sau locală şi alegerea sa în una din aceste autorităţi;
d) acordarea unui concediu de pînă la 3 ani.
Normele în vigoare prevăd menţinerea salariului judecătorului suspendat din
funcţie, stabilind că în condiţiile primelor două temeiuri de suspendare, salariul se
plăteşte familiei, iar în ultimele două – judecătorului, cu condiţia că legislaţia nu
prevede altfel.
În cazul intentării unui proces penal este evidentă anularea inviolabilităţii
judecătorului.
Avîndu-se la bază hotărîrea prin care s-a constatat nevinovăţia, judecătorul este
repus în toate drepturile prevăzute de lege.
Eliberarea judecătorului din funcţie, de organul care l-a numit, este posibilă în
următoarele cazuri:
a) demisionării potrivit art. 26 alin. 2 din lege;

b) depunerii cererii de eliberare din proprie iniţiativă, în legătură cu atingerea


vîrstei de pensionare pentru vechime în muncă sau în baze generale, precum şi
cu atingerea plafonului de vîrstă. Pensionarea reprezintă modalitatea firească,
obişnuită de încetare a mandatului de judecător. Privitor la vîrsta de pensionare,
trebuie să arătăm că şi judecătorilor li se aplică regulile dreptului comun în
materie.
c) comiterii sistematice de abateri disciplinare sau de abatere disciplinară
gravă, prevăzute de art. 22, alin. 1 din Legea cu privire la statutul
judecătorului;
d) pronunţării sentinţei definitive de învinuire pentru o faptă incriminată de
codul penal;
Orice condamnare penală, indiferent de natura faptei penale sau de pedeapsa
aplicată, determină în mod obligatoriu excluderea din magistratură.

19
Exigenţele morale ale calităţii de judecător necesită o conduită ireproşabilă în
toate sferele vieţii sociale. Indiscutabil, actul de justiţie nu poate fi înfăptuit de
persoane care au intrat în conflict cu legea penală.
e) pierderea cetăţeniei Republicii Moldova;

f) refuzul de a depune jurămîntul sau încălcarea lui;

g) nerespectarea prevederilor art. 8 din lege;

h) necorespunderea condiţiilor prevăzute de la art. art. 6 din lege;

i) imposibilităţii îndeplinirii funcţiei de judecător din motive de sănătate,


neputînd fi eliberat în cazul revenirii lui la serviciu după boală;
j) expirarea împuternicirilor în legătură cu nenumirea judecătorului pînă la
atingerea plafonului de vîrstă, precum şi în legătură cu atingerea de către acesta
a plafonului de vîrstă;
k) lichidarea sau reorganizarea instanţei judecătoreşti, dacă judecătorul refuză
să fie transferat în o altă instanţă de judecată;
l) constatarea calificării insuficiente;

m) constatarea capacităţii de exerciţiu restrînse sau incapacităţii de exerciţiu


prin hotărîre judecătorească definitivă;
n) decesul judecătorului sau recunoaşterea decesului printr-o hotărîre
judecătorească definitivă;
o) încălcarea sistematică sau încălcărea gravă a Codului de etică a
judecătorului.
Propunerile de eliberare din funcţie a judecătorului sunt făcute de Consiliul
Superior al Magistraturii Preşedintelui Republicii Moldova, sau, după caz,
Parlamentului.

20
În cazul în care hotărîrea despre eliberarea judecătorului din funcţie va fi
revocată, acesta, potrivit art. 25 al. 4 din legea amintită, va fi repus în toate
drepturile prevăzute de normele în vigoare.
Articolul 24 din Legea cu privire la statutul judecătorului conţine definiţia
demisiei şi conţine condiţiile concrete de demisionare.
Astfel, se consideră demisie a judecătorului plecarea onorată sau înlăturarea
onorată a judecătorului din funcţie, dacă acesta, în exerciţiul funcţiunii şi în afara
relaţiilor de serviciu, nu a comis fapte ce discreditează justiţia sau compromit
cinstea şi demnitatea de judecător.
Această modalitate decurge din libertatea individuală, că nimeni nu poate fi
obligat să îndeplinească în mod nelimitat o funcţie publică.
Legea prevede condiţiile în care judecătorul capătă dreptul la demisie:
a) depunerea cererii de demisie;

b) expirarea împuternicirilor;

c) incapacitatea de muncă confirmată prin certificat medical;

d) declarării capacităţii de exerciţiu restrînse sau incapacităţii de exerciţiu


printr-o hotărîre definitivă a instanţei de judecată.
Judecătorului demisionat i se păstrează titlul de magistrat, cu toate garanţiile şi
inviolabilităţile prevăzute de lege. În special, dreptul de a activa în sfera justiţiei.
Competenţa de a dispune asupra încadrării judecătorului demisionat aparţine
ministrului justiţiei sau, după caz, Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii.
Atît timp, cît judecătorul respectă rigorile art. 8 din Legea cu privire la statutul
judecătorului şi nu comite fapte ce ar discredita justiţia sau ar compromite cinstea
şi demnitatea de judecător, potrivit art. 26 alin. 11 din lege, el este considerat
demisionat. În caz contrar, această calitate încetează. Va înceta de drept demisia
judecătorului şi în situaţia cînd acesta va fi numit repetat în funcţia de judecător.

21
Hotărîrile privitoare la suspendarea, eliberarea din funcţie şi încetarea demisiei
judecătorului pot fi atacate în Curtea Supremă de Justiţie în termen de 10 zile de la
data primirii copiei hotărîrii.

§ 6. Consiliul Superior al Magistraturii

Constituţia Republicii Moldova din anul 1994 a creat un nou organ –


Consiliul Superior al Magistraturii – cu importante atribuţii în vederea asigurării
numirilor, deplasărilor, promovărilor şi măsurilor disciplinare faţă de judecători.
Acest organism a funcţionat în Basarabia (aflată în componenţa României) în
perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial.
Legea fundamentală cuprinde dispoziţii generale privitoare la componenţa şi
atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii (art. 122-123). Dispoziţiile
constituţionale amintite sunt situate în Capitolul IX al Constituţiei, ceea ce ar putea
conduce la o concluzie greşită că acest organ face parte din structura organelor
judiciare.
De o importanţă deosebită în clarificarea naturii juridice a acestui organ sunt
reglementările art. 1 din Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul Superior
al Magistraturii nr. 947 din 19.07.1996.
Potrivit textului menţionat, “Consiliul Superior al Magistraturii este un organ
independent, format în vederea organizării funcţionării sistemului judecătoresc, şi
este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. Consiliul Superior al
Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească”.
Deci, includerea acestui organ în Capitolul “Autoritatea judecătorească” nu-i
poate acorda semnificaţia de instanţă jurisdicţională.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 12 membri.
Potrivit art. 3 din Lege, în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii
sunt încadraţi de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General
şi Ministrul Justiţiei.
Doi judecători sunt aleşi de Plenul Curţii Supreme de Justiţie, doi de adunarea
judecătorilor curţilor de apel, doi de adunarea judecătorilor judecătoriilor şi trei
profesori titulari - de Parlament.
Durata mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, conform
art. 9 din lege este de 4 ani, sub incidenţa acestei reguli nefiind membrii care fac
parte de drept din Consiliul Superior al Magistraturii.
Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează în caz de:
a) expirare;

22
b) demisie;
c) cerere proprie;
d) ridicare a mandatului, trecere la alt lucru, eliberare din funcţie;
e) deces.
Dintre temeiurile indicate cel mai nedorit pentru magistrat este ridicarea
mandatului. Articolul 12 alin. 2 din lege prevede că ridicarea mandatului de
membru al Consiliului Superior al Magistraturii are loc la propunerea Consiliului
în caz de neîndeplinire, fără motive întemeiate, a obligaţiunilor de membru stabilite
de lege.
Competenţa ridicării mandatului de membru al Consiliului Superior al
Magistraturii aparţine organului care l-a desemnat pe magistrat în funcţia dată.
Legislaţia în vigoare prevede o suită de drepturi şi obligaţii impuse membrilor
Consiliului Superior al Magistraturii.
Printre drepturi, art. 10 din lege enumeră:
a) posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele prezentate Consiliului spre
examinare;
b) de a participa la examinarea lor;
c) de a face demersuri, a-şi expune argumentele şi a prezenta materialele
suplimentare;
d) de a solicita instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei, altor instituţii şi
organizaţii informaţiile şi documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor sale;
e) de a pune în discuţia Consiliului problemele ce vin de competenţa acestui
organ;
f) de a participa la adoptarea hotărîrilor şi de a-şi expune opinia separată, ş. a.
Privitor la obligaţiuni, art. 11 din Legea cu privire la Consiliul Superior al
Magistraturii dispune:
- exercitarea atribuţiilor în conformitate cu legea;
- asigurarea ocrotirii drepturilor şi libertăţilor magistraţilor, onoarei şi
demnităţii lor în condiţiile legii;
- contribuirea la promovarea principiului independenţei autorităţii
judecătoreşti;
- păstrarea secretului deliberărilor şi confidenţialitatea lucrărilor;
- votarea “pro” sau “contra” la adoptarea de hotărîri.
Autonomia funcţională a Consiliului Superior al Magistraturii este
determinată prin competenţa sa prevăzută în art. 4 din lege, şi anume:
1. face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau Parlamentului de
numire, transferare, promovare sau eliberare din funcţie a judecătorilor,
preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti;
2. dispune transferarea judecătorilor într-o instanţe de acelaşi nivel, cît şi
suspendarea lor din funcţie;
3. primeşte jurămîntul judecătorilor;

23
4. soluţionează chestiunea demisiei judecătorului, inclusiv a sistării ei, în
condiţiile legii;
5. asigură inviolabilitatea judecătorului;
6. aprobă programul de pregătire profesională a candidatului la funcţia de
judecător, desemnează judecătorul sub a cărui conducere se va efectua
stagierea;
7. validează hotărîrile (avizele) colegiului de calificare şi cele ale colegiului
disciplinar;
8. examinează contestaţiile împotriva hotărîrilor (avizelor) emise de colegiul
de calificare şi colegiul disciplinar;
9. prezintă Parlamentului spre aprobare propuneri privind sediul,
circumscripţia instanţelor judecătoreşti şi numărul lor, precum şi numărul
judecătorilor din aceste instanţe, şi alte atribuţii conform legii.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales prin vot secret pe un
termen de 4 ani cu votul majorităţii membrilor consiliului. Preşedintele Consiliului
Superior al Magistraturii este înzestrat cu un şir de atribuţii care se referă, în special, la
convocarea şi prezidarea şedinţelor Consiliului; coordonarea activităţii acestuia;
reprezentarea Consiliului în relaţiile cu alte autorităţi din ţară şi de peste hotare.
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ colegial şi drept
urmare, îşi exercită atribuţiile în plenul său convocat la iniţiativa Preşedintelui
acestuia sau a cel puţin trei dintre membrii săi. El îşi desfăşoară public activitatea,
fără a se exclude posibilitatea examinării unor probleme în şedinţe închise.
Hotărîrile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor Consiliului. În caz de
paritate de voturi, se consideră adoptată hotărîrea în interesul judecătorului.
Sediul Consiliului Superior al Magistraturii se află în municipiul Chişinău.

§ 7. Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar

Legea Republicii Moldova cu privire la Colegiul de calificare şi atestarea


judecătorilor nr. 949 din 19.07.1996, în art. 1, stabileşte înfiinţarea colegiului de
calificare pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii în scopul formării unui corp
de judecători capabili să înfăptuiască justiţia în mod calificat, conştiincios şi
obiectiv, pe bază de profesionalitate, cît şi în scopul constatării nivelului de
pregătire profesională a candidaţilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor.
Colegiul de calificare se compune din:
- patru judecători de la Curtea Supremă de Justiţie;
- cîte un judecător de la fiecare curte de apel;
- doi profesori titulari în drept de la Facultatea de Drept a Universităţii de
Stat din Moldova;
- un reprezentant al Ministerului Justiţiei.
Membrii colegiului de calificare din numărul judecătorilor sunt aleşi prin vot
deschis sau secret la adunările judecătorilor instanţelor respective (art. 4 din lege),

24
cei doi profesori titulari în drept – de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar
reprezentantul Ministerului Justiţiei este desemnat prin ordinul ministrului Justiţiei.
Se interzice alegerea în componenţa colegiului de calificare a membrilor
Consiliului Superior al Magistraturii şi a membrilor colegiului disciplinar.
Membrii colegiului de calificare au dreptul să ia cunoştinţă de materialele
prezentate colegiului spre examinare, să le studieze, să le verifice, se participe prin
vot la adoptarea de hotărîri şi să le semneze (art. 10 din lege).
În cazul eliberării din funcţie înainte de termen, judecătorul membru al
colegiului de calificare iese automat din componenţa lui, iar alegerea unui nou
membru al colegiului în locul celui retras se face în termen de o lună de la data
vacanţei în modul stabilit de lege.
Durata mandatului de membru al colegiului de calificare este de 4 ani.
La prima şedinţă a colegiului de calificare, prin vot deschis sau secret cu
majoritate de voturi sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele colegiului, înzestraţi
cu atribuţii în vederea organizării şi conducerii activităţii acestui organ.
În art. 7 din legea menţionată sunt prevăzute împuternicirile colegiului de
calificare. Acestea constau în:
a) organizarea examenului de capacitate pentru funcţia de judecător;
b) întocmirea avizelor privitor la posibilitatea propunerii candidatului pentru
funcţia de judecător, iar a judecătorului în instanţa judecătorească ierarhic
superioară;
c) organizarea atestării judecătorilor şi stabilirea gradelor de calificare.
Atribuţiile indicate sunt realizate de colegiul întrunit în şedinţe în măsura
necesităţilor cu participarea a cel puţin 2/3 din membrii lui.
Şedinţele colegiului de calificare sunt publice.
Legea obligă membrul colegiului de calificare să se abţină de la examinarea
cauzelor ori de cîte ori se constată că există împrejurări care i-ar pune la îndoială
obiectivitatea acestuia. În condiţiile amintite, acesta poate fi recuzat de către
persoana a cărei cauză se examinează, cît şi de acei care au solicitat examinarea
cauzei.
Recuzarea se cere a fi argumentată şi expusă în scris înainte de examinarea
cauzei.
Asupra recuzării sau abţinerii se adoptă decizii prin majoritate de voturi.
Persoana ce se abţine sau căreia i s-a declarat recuz nu poate participa la
soluţionarea acestei cereri.
Examinarea cauzei cu care a fost învestit colegiul de calificare începe cu
raportul preşedintelui sau al unui membru al colegiului care, în prealabil, a studiat
materialele prezentate. Se prevede cercetarea documentelor necesare şi ascultarea
persoanelor invitate la şedinţă.
Asupra subiectelor discutate sunt adoptate hotărîri (avize) cu votul majorităţii
membrilor prezenţi la şedinţă. În caz de paritate de voturi, hotărîrea (avizul) se
adoptă în favoarea persoanei al cărei caz se examinează.

25
Votarea se desfăşoară în lipsa persoanei în cauză, fără prezenţa persoanelor
invitate. Membrii colegiului care au o opinie separată faţă de hotărîre (aviz) o
expun în scris.
Copia hotărîrii (avizul) adoptate se expediază în termen de 7 zile persoanei al
cărei caz a fost examinat. În cazul în care aceasta este nemulţumită de hotărîrea
(avizul) luată, ea o poate ataca în termen de 7 zile în Consiliul Superior al
Magistraturii.
Potrivit Legii cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a
judecătorilor nr. 950 din 19.07.1996, colegiul disciplinar se constituie de asemenea
pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii cu scopul examinării cazurilor privind
răspunderea disciplinară a judecătorilor.
Colegiul disciplinar se compune din 9 membri: a cîte 3 judecători de la fiecare
verigă a sistemul judiciar, cu un mandat de 4 ani. Alegerea membrilor colegiului
disciplinar se petrece prin vot deschis sau secret la adunările generale ale
judecătorilor instanţelor de la veriga respectivă.
În cazul eliberării din funcţie înainte de termen, art. 4 din lege prevede că
judecătorul care a fost ales în colegiul disciplinar iese în mod automat din
componenţa acestuia. Locul disponibilizat se va ocupa în termen de o lună de la
data vacanţei de către un alt judecător ales în condiţii generale.
Nu este prevăzută alegerea unui alt membru al colegiului dacă judecătorul se
retrage la mai puţin de 6 luni de la expirarea mandatului.
Activitatea colegiului disciplinar este coordonată de un preşedinte, iar în lipsa
lui de vicepreşedinte, ales la prima şedinţa a colegiului disciplinar.
Asupra împuternicirilor acordate acestui organ, Legea cu privire la colegiul
disciplinar şi răspunderea disciplinară a judecătorilor conţine prevederi deosibit de
concrete, stabilindu-i capacitatea de a:
a) examina cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;
b) soluţiona cazurile privind anularea înainte de termen a pedepsei
disciplinare.
În vederea realizării în bune condiţii a sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin,
colegiul de calificare şi colegiul disciplinar poate solicita preşedinţilor instanţelor
de judecată şi Ministerului Justiţiei informaţia necesară, iar la necesitate şi dosarele
judiciare respective.
Materialele examinate sunt predate trimestrial şi se păstrează la Ministerul
Justiţiei.
În sarcina Ministerului Justiţiei este pusă obligaţia de asigurare tehnică şi
materială a activităţii acestor colegii.

§ 8. Ministerul Justiţiei

26
8.1. Funcţiile Ministerului Justiţiei
Justiţia, fiind un serviciu public, este firesc ca ea să beneficieze de sprijin şi
ajutor din partea statului. Această activitate vizează doar latura organizatorică a
justiţiei, realizată de către Ministerul Justiţiei.
Organizarea Ministerului Justiţiei este reglementată prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 129 din 15 februarie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
Hotărîrea guvernamentală menţionată precizează în primul său articol că:
”Ministerul Justiţiei este organul central al administraţiei publice de specialitate
care asigură realizarea politicii de stat în sfera justiţiei”.
Funcţiile Ministerului Justiţiei se realizează în condiţiile legii cu respectarea
întocmai a principiilor separării puterilor şi independenţei judecătorilor şi supunerii
lor numai legii. Întrucît o prezentare exhaustivă a atribuţiilor ce revin Ministerului
Justiţiei ar excede obiectul disciplinei noastre, avînd în vedere caracterul lor
administrativ, ne vom referi în cele ce urmează doar la cele mai semnificative
dintre ele.
Reieşind din sarcinile şi menirea sa, Ministerul Justiţiei, potrivit secţiunii a II-a
din Regulament, este abilitat cu:
- elaborarea proiectelor de legi şi proiectelor de hotărîri ale Guvernului
Republicii Moldova în domeniul justiţiei şi în alte domenii social-economice;
- întocmirea şi pregătirea pentru editare a culegerilor de legi ale Republicii
Moldova, ale codurilor Republicii Moldova, prezentarea propunerilor privind
editarea literaturii juridice;
- asigură şi coordonează activitatea în domeniul realizării reformei judiciare
şi de drept;
- elaborarea şi implementarea sistemului de informare juridică; menţinerea
Registrului de Stat al actelor juridice ale Republicii Moldova;
- înfăptuirea măsurilor în vederea funcţionării în condiţii favorabile a
instanţelor judecătoreşti, a instituţiilor penitenciare, inclusiv asigurarea lor cu
cadre, precum şi formarea rezervei de cadre;
- organizarea activităţii de executare a hotărîrilor judecătoreşti definitive
luate în cauze civile, cauze cu privire la contravenţiile administrative şi în
cauze penale; organizarea pazei, transferului sub escortă şi escortarea
condamnaţilor, administrarea instituţiilor penitenciare;
- exercitarea conducerii generale şi controlul asupra activităţii organelor de
înregistrare a actelor de stare civilă, contribuirea la perfecţionarea muncii lor;
- coordonarea activităţii birourilor notariale şi eliberarea licenţei pentru
activitatea notarială;
- asigură finanţarea asistenţei juridice acordate de avocaţii numiţi din oficiu;
- conducerea activitătii instituţiilor de expertiză judiciară;

27
- reprezentarea intereselor Guvernului Republicii Moldova la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, ş. a.
Ministerul Justiţiei deţine atribuţii importante în vederea petrecerii
reformei judiciare şi de drept.
Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurată de ministrul justiţiei,
înzestrat cu împuterniciri concrete în organizarea administrativă a instanţelor
judecătoreşti, prevăzute în secţiunea IV din Regulament.

8.2. Structura aparatului central al Ministerului Justiţiei


şi atribuţiile sale
În fruntea Ministerului Justiţiei se află ministrul Justiţiei desemnat de Parlament
la propunerea primului-ministru.
Ministrul Justiţiei are locţiitori numiţi în funcţie şi destituiţi din funcţie de către
Guvern la propunerea lui. Locţiitorii ministrului îi sunt subordonaţi nemijlocit.
Aceştia au atribuţii importante în vederea organizării activităţii şi lucrărilor de
procedură ale ministerului.
În cadrul Ministerului Justiţiei este organizat şi activează Colegiul Ministerului,
de competenţa căruia ţin cele mai importante chestiuni referitoare la îndeplinirea
funcţiilor determinate prin lege.
Potrivit anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 129 din 15
februarie 2000, cu completările şi modificările ulterioare, aparatul central al
Ministerului Justiţiei include departamente, direcţii şi secţii.

 Departamentul legislaţie cu o structură destul de ramificată (include


direcţia drept public; direcţia drept privat; direcţia evidenţă a actelor
normative ).
Departamentului i se încredinţează coordonarea activităţii organelor centrale de
specialitate în vederea elaborării proiectelor de acte normative, acordarea
ajutorului metodic şi practic al acestor organe; avizarea obligatorie a proiectelor
de acte normative; asigurarea compatibilităţii cadrului legislativ; efectuarea
sistematizării şi codificării legilor ş.a.

28
 Direcţia agent guvernamental şi relaţii internaţionale stabileşte relaţii
internaţionale în domeniul dreptului; reprezintă Guvernul Republicii Moldova
în Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi îndeplineşte toate activităţile
necesare în acest sens; avizează proiecte de tratate şi acorduri internaţionale;
oferă informaţii la solicitarea organelor internaţionale referitor la legislaţia
Republicii Moldova etc.

 Direcţia principală organizare judecătorească are sarcina asigurării


tehnico-materiale a instanţelor judecătoreşti; organizează executarea hotărârilor
judecătoreşti definite luate în cauze civile şi administrative; asigură legalitatea
executării sentinţelor cu pedepse privative de libertate, organizează paza,
transferul sub escortă şi escortarea condamnaţilor; înfăptuieşte conducerea
instituţiilor penitenciare.

 Direcţia principală economico-financiară realizează sarcini privitoare la


planificarea efectivului şi a cheltuielilor pentru întreţinerea instanţelor de
judecată, instituţiilor penitenciare şi a altor organe subordonate; alcătuieşte
personalul scriptic, planurile de cheltuieli şi de venituri; examinează dările de
seamă prezentate şi întocmeşte dările de seamă centralizate; asigură finanţarea
sumelor alocate pentru întreţinerea instanţelor judecătoreşti şi a instituţiilor
subordonate ministerului ş.a.

 Secţia notariat şi avocatură exercită sistematic controlul asupra activităţii


birourilor notariale, ajută practic la ameliorarea organizării activităţii lor;
organizează evidenţa statistică asupra lucrărilor îndeplinite de notari; verifică,
în condiţiile legii, respectarea reglementărilor în vigoare de către avocaţi ş.a.

 Secţia partide şi organizaţii neguvernamentale efectuează înregistrarea


partidelor şi altor organizaţii social-politice, asociaţiilor obşteşti, modificările şi
completările introduse în statutele acestora; organizaţiilor filantropice,

29
publicaţiilor periodice şi agenţilor de presă; ţine registrul partidelor şi
asociaţiilor obşteşti ş.a.

 Secţia resurse umane duce evidenţa, formează rezerva cadrelor


ministerului şi a organelor judecătoreşti; întreprinde măsuri în vederea utilizării
optimale a cunoştinţelor şi experienţei specialiştilor, ridicării măiestriei
profesionale; organizează modul de lucru în vederea determinării necesităţii
curente şi de perspectivă a specialiştilor de profil etc.

 Secţia secretariat îndeplineşte activităţile de documentare, fiind o


subdiviziune structurală independentă care funcţionează cu statut de secţie.

30