I.

Antroposofia
Istoric
„Societatea antoposofică”, întemeiată în anul 1913, este foarte strâns legată de viața și opera
lui Rudolf Steiner (născut la 27 februarie 1861). Trei sunt trăsăturile care l-au marcat pe Steiner încă
din perioada copilăriei. În primul rând, manifesta multe trăiri cu caracter ocult, apoi se remarcă
atracția foarte puternică față de catolicism, iar o a treia trăsătură a constituit-o interesul său față de
științele naturii și tehnică. El considera că geometria este argumentul și justificarea acelor lucruri
invizibile și încearcă să demonstreze unitatea celor două lumi, materială și spirituală, folosindu-se în
acest demers de operele lui Kant, Hegel și Goethe.
Pentru a putea edita opera lui Goethe în domeniul științelor naturii, Steiner se mută la Viena,
unde primește titlul de doctor în filosofie a Universității din Rostock, cu o lucrare intitulată Adevăr și
știință. Pe lângă editarea lucrărilor lui Goethe, scrie el însuși o lucrare, Filosofia libertății, înaintată
Facultății de filosofie din Jena ca lucrare de abilitare pentru o carieră universitară, dar e respinsă. În
anul 1897 preia editarea revistei „Magazin pentru literatură” și se mută la Berlin unde în 1898
cunoaște o văduvă bogată, Anna Eunike, cu care se căsătorește. După ce aceast moare, Steiner se va
căsători în 1914 cu Marie Von Sivers. Încă înainte de această a doua căsătorie are loc cenvertirea sa
la teosofie. Însă, datorită încercărilor sale de a transfera accentul de pe moștenirea hinduisto-budistă
pe o filosofie sui generis este exclus și, astfel, fondează în 1913 Societatea antroposofică.El începe
construirea clădirii centrului mondial, cunioscut sub numele de Goetheanum inaugurarea oficială a
fost făcută în 1920, dar chiar în noapte de revelion (1922-1923) această construcție din lemn arde în
totalitate ceea ce îl va face pe discipolul lui Steiner, Rudolf Meyer să scrie despre o așa-numită
„probă de foc”.
Imediat după sfârșitul primului război mondial, Steiner dondează în 1919 prima Școală
Waldorf. Aceasta școală aplică o pedagogie dezvoltată de însuși Steiner, structuartă pe conceptul
acestuia despre evoluția omului. Steiner se vede obligat să desființeze societatea antroposofică în
anul 1923 și să întemeieze o nouă societate, „Societatea generală antroposofică”. În prezent, alăturid
e Dornach, centrul antroposofie este considerat orașul Stuttgart.
Doctrină
Terminologia antroposofică este similară celei teosofice, care și-a însușit o parte dintre
denumirile indiene. Totuși, Steiner nu vorbește despre atma. În concepția sa despre o „viață
pământească ciclică”, trei sunt învelișurile corporale ce înfășoară eul spre exterior. Primul este trupul
astral, sediul poftelor; apoi trupul eteric, care cuprinde trăsăturile de caracter; și, în cele din urmă,
trupul fizic. Această viziune își pune amprenta asupra modului în care trebuie educat copilul: de la 1-

1
7 ani se configurează trupul fizic, 7-14 ani trupul eteric, iar între 14-21 ani poftele și patimile (trupul
astral).
În vziunea lui Steiner, trupul fizic face legătura cdintre om și domeniul mineralic. Trupul
eteric ar putea fi definit ca truo al vieții (aici își au sediul funcțiile vitale). Următoarea strructură,
trupul astral, îl pune pe om în legătură cu domeniul animal. Totuși, structura supremă a ființei este
eul, conștiința. Eul coboară din sferele spirituale, „se încarnează”, iar domiciliul său este lumea
spiritelor. Dacă cele trei structuri ființiale inferioare sunt moștenite de copii de la părinți, eul coboară
de fiecare dată la o nouă naștere. Doar omul înzestrat cu eu este responsabil pentru faptele sale; eul
produce și acumulează karma în funcție de care eul va fi obligat să se reîncarneze mai târziu. Prin
urmare, destinul omului nu este opera hazardului sau a unui Dumnezeu, ci consecința unei realități
stricte.
Cosmologia și evoluția omului
Steiner refuză să atribuie lumii un început și un sfârșit. Cosmologia lui este similară mai
degrabă unei spirale, în cadrul căreia se dezvoltă noi lumi care se contopesc, se separă. Dumnezeu e
asimilat spiritualului care acționează în această lume, care stimulează evoluția, fiind simultan materie
și spirit. Inclusiv soarele și luna nu sunt altceva decât forțe spirituale. În primele faze ale evoluției
acestui sistem cosmic, soarele, luna și pământul erau nedespărțite. Abia după ce omul și-a încheoat
periaoda de viață conștientă pe lună, acești trei astri s-au separat. Pe parcursul aceleiași evoluții,
pământul devine planeta Jupiter, Venus și Vulcan. Evoluția omului începe pe planeta Saturn. Omul
saturnal se caracterizează prin faptul că posedă un trup fizic. Următoarea treaptă e evoluție este
„viața pe planeta Soare”, unde omul primește trupul eteric. Cea de-a treia etapă este „viața pe lună”
când omul e pus în legătură cu demeniul animal. Apoi omul își începe existența pe pământ unde, se
va integra progresiv în cele șapte rase (primele două- polară și hiperboreică în care omul e încătușat
în învelișul unui trup fizic grosier și are o constituție androgină; urmează perioada atlantică în cadrul
căreia oamenii dispuneau de o memorie excepțional de evoluată; apoi trecerea la perioada ariană s-a
caracterizat prin diverse obstacole: pe la mijlocul epocii atlantice secretele celor inițiați au devenit
accesibile celor neinițiați, acțiune prin care răul a intrat în lume- este vorba de Lucifer și de
Ahriman).
Cea de-a doua epoca culturală o reprezintă perioada persană primordială. Marele ei inițiat a
fost Zarathustra. În a treia epoca culturală cea egipto-chaldeano-babiloniană eul s-a constituit într-
un suflet senzitiv. O a patra epocă este cea greco-latină. Astăzi, noi trăim într-o a cincea epocă
culturală a cărei finalitate este constituirea sufletului conștient, dezvoltarea deplină a eului. Această
epoca a condus la cea mai serioasă individualizare a omului. În a șasea epocă culturală, sufletul se
deschide sufletului spiritual. După a șaptea epocă culturală urmează cel de-al șaptele ev terestru sau

2
pământesc. Etapa următoare vieții pe pământ este strarea de conțtiință pe Jupiter în care dispare
trupul fizic și omul va accede în ierarhia îngerilor.
În concluzie, antroposifia îl prezintă pe om într-o schișă evoluționistă cosmică, în care acesta
pornește de la treapta de element natural și ajunge la statutul de serafim.
Calea spre cunoașterea ”lumilor superioare”
Steiner propune un alt tip de antropologie, un alt tip de cosmologie. El se detașează de
„mediumismul” și de „vizionarismul atavic” din vremea sa. Metoda „științifico-inițiatică” propusă de
el se fundamentează pe cultivarea capacității de imaginație și intuiție a omului. El privește somnul ca
pe un frate geamăn al morții. Astfel, Steiner acordă o importanță deosebită trezirii din somn,
momentului reîntoarcerii în trup a sufletului împreună cu experiențele acumulate privind sperele
superioare. Calea spre meditație nu e altceva decât „o cale creștină în condiții moderne, o cale
intermediară între cea creștină și celea Yoga”. Steiner afirmă că macrocosmosul poate fi cunoscut
prin cufundarea în propriul trup, prin contemplarea acestuia.
Hristosofia sau cei doi „Hristoși Iisus”
În general, Steiner vorbește foarte puțin despre Dumnezeu. El corelează ființele cosmice cu
Dumnezeul Vechiului Testament și cu Hristos Însuși. În viziunea sa, ființele solare sunt acei Elohim
din V.T. Laolaltă, ei reprezintă Logosul, Cuvântul Creator al lui Dumnezeu. Există șase Elohim, care
constituie „entitatea-Hristos”, întrupată ulterior în Iisus. Hristos, în calitatea Sa de Dumnzeu solar se
plasează mai presus de Iahve. În acest punct antroposofia amintește de doctrina gnostică despre
Demiurg care face distincția între Dumnezeu inferior al creației, înlocuit aici de Hristos; doctrină
respinsă fervent de Biserică (Dumnezeul VT și cel al NT). Steiner se referă în mod deosebit la
arhangheli pe care îi prezintă ca Dumnezei superiori.
Când se referă la Iisus Hristos, Steiner vorbește de regulă de „Hristosul Iisus”, prin această
formulă articulată scoțând în evidență separația între Iisus și Hristos, Hristosul întrupat în Iisus. În
realiatate, antroposofia îl scindează pe Iisus Hristos în Iisus și Hristos. În opinia lui Steiner în din
Evanghelii ar reieși că nu s-ar fi născut doar un copil Iisus, ci doi. Despre neamul unuia vorbește
evanghelistul Matei, iar despre celălalt Luca. Primul este Iisus solomonic și al doilea Iisus natanic.
Ambii au drept părinți o Maria și un Iosif. Iisus prezentat de Matei este o întrupare a lui Zarathustra,
pe când cel descris de Luca o întrupare a lui Buddha. Cei doi copii s-au născut la un interval de
câteva luni unul de celălalt. Dacă cel din Evanghelia lui Matei era singur la părinți, celălalt avea frați
și surori. Până la vârsta de 12 ani nu se produce nimic special în viața lor. La această vârstă, păriții
din Ev. lui Luca își iau fiul și se duc la Ierusalim. În urma acestui eveniment apar lucruri deosebite.
După ce tatăl său murise, moare acum și Iisus solomonic; murind și mama celuilalt, părinții rmași în

3
viață ai celor doi se căsătoresc apărând astfel familia singurului Iisus; o familie compusă din Iosif,
Maria, Iisus și frații săi.
În Cronica akasha a lui Steiner acesta arată că între 12-18 ani Iisus trăiește în interiorul său o
luptă cu tot felul de idei mărețe. În aceeași perioadă el călătorește în exteriorul Palestinei, este inițiat
în cultul mithraic. În anii următori se va integra și iniția în ordinul esenienilor. Botezul primit de
Iisus de la Ioan este asimilat de Steiner ca un fel de act de zămislire. Tot la fel, prin moartea lui Iisus
se naște Hristos.
Pedagogia „terapeutică”: Școala Waldorf
Școala liberă din Waldorf a fost inaugurată la 7 septembrie 1919, fiind construită în urma
colaborării dintre Steiner și directorul fabricii de țigări Waldorf, Emil Molt. Steiner a ocupat funcția
de director al școlii până la moartea sa. La deschidere Școala avea 252 de elevi, dintre care 191 erau
copii ai angajaților fabricii. În opinia lui Steiner, obiectivul acestei școli era de a forma oameni liber,
independenți de ordinea socială și politică existentă. Pedagogia propusă de Steiner corespunde
perfect concepției sale despre evoluția în trei etape a omului:
-în perioada 1-7 ani se formează trupul fizic. În acest capitol al vieții organele senzoriale devin
funcționale și se dezvoltă voința. Steiner își argumentează această teză astfel: în primii ani, copilul
nu face altceva decât să imite. Imitarea unei atitudini, limbi și gândiri corecte este un rezultat al
voinței. Realizarea acestui lucru îl eliberează pe copil, respectiv trupul său din acel ciclu ereditar
determinist.
-între 7-14 ani copilul acționează mai mult în plan sufletesc, devenind apt pentru educație, pentru
școală. în această etapă copilul intră sub tutela unei autorități (profesorul). În acești ani elevii nu
utilizează manuale, ci învață doar în funcție de ceea ce și se predă și dictează. în această perioadă
copii nu dispun de capacitatea de evaluare, motiv pentru care recomandă să nu fie expuși unor
asemenea situații.
-capacitatea de evaluare apare abia între 14-21 de ani, adică după nașterea trupului astral. Către
sfârșitul perioadei de școlarizare se dezvoltă eul. Pe la 19 ani tânărul trăiește o experiență interioară
profundă, are o imagine clară despre destinul său profesional.
În cadrul școlilor Waldorf, totul se fundamentează și orientează în funcție de antropologia lui
Steiner. În aceste condiții, această școală nu e nici pe departe liberă. Ea prescrie exact ceea ce este
bine și ceea ce este rău pentru copii. Tot la fel, vacanțele de vară sunt privite de către pedagogii
școlilor ca un real pericol. După cum se poate observa, în acest mediu, copiii sunt crescuți
stigmatizați și dirijați.
Evaluare
În pofida numărului redus de adepți, Societatea antroposofică exercită asupra multora o mare

4
forță de atracție prin faptul că acordă o mai mare atenție spiritualului n fața materialului.
Antroposofia include și anumite elemente biblice în structura ei. Detașându-se de teosofie, Steiner
pretinde că în centrul concepției sale desrpe lume se află Hristos. Există, însă, multe puncte
divergente între credința necreștină și gândirea antroposofică. Pentru creștini Dumnezeu e „creatorul
toturor celor văzute și nevăzute” experimentat de către creatură prin credință. în schimb, în
antroposofie nu există o relație Creator-creatură. Noul Testament reprezintă mărturia principală în
ceea ce îl privește pe Iisus Hristos, omul din Nazaret și Fiul lui Dumnezeu. În viziunea lui Steiner,
însă, Iisus era doar o ”entitate” bizar și complex constituită. Conceptele antroposofice au mai
degrabă un caracter ontologic decât soteriologic; mântuirea nu se realizează prin intermediul vreunui
Dumnezeu, ci prin forțele proprii, prin sine însuși. Antroposofia elimină doctrina biblică despre păcat
și harul divin, aducând în prim plan noțiunile de karma și reîncarnare. În același timp, Steiner nu
recunoaște lucrările de exegeză ale teologilor Bisericii, ci le respinge ca pe unele lipsite de
importanță, cu o tentă materialistă și prea puțin utile.
II. NEW AGE
1. Actualitatea temelor New Age în România
La începutul anului 2009, câțiva reprezentanți ai Școlii de Iluminare Ramtha au venit pentru
prima dată în România, întâlnirea celor interesați având loc în sediul Teatrului Lipscani.
Evenimentele oferite gratuit de Greg Simmons au avut rolul de a pregăti primele seminarii RSE în
România. De pe site-ul Rse (în limba română) aflăm că Ramtha a trăit acum 35 000 de ani pe
continentul Lemuria și că și-a luat trupul la un nivel al minții. Astăzi, Z. Knight, a americanco din
New Mexico este singurul canal pe care Ramtha l-a ales și îl folosește pentru a-și prezenta mesajul
în persoană”. Seminariile de la Brebu Nou, organizate pe două nivele (începători și follow up) s-a
desfășurat între 10-18 oct. 2009. În publicitatea făcută evenimentului se arată că doritorii au avut
posibilitatea de a învăța cum să folosească o tehnică de respirație care să neutralizeze propriile
obiecții, cum să cunoască gândurile trimise de altă persoană sau cum să dobândească o formă de
„focalizare concentrată” care permite accesarea nivelurilor profunde ale minții. Frapant este prețul
prhibitiv al înscrierii la cest eveniment (o mie de $ înainte de 19 septembrie și 1100 dupa această
dată, la care se adaugă prețul pentru follow-up, 500$. Impotant este faptul că acesta este doar rpețul
cursului, fără costurile de cazare, de mâncare).
În centrul învățăturii RSE se află ideea de ”vid”, prin care se înțelege un vast nimic din punct
de vedere material, însă totul din punct de vedere potențial. Aceasta este esența ființei necreate –
Dumnezeul necreat- nimicul din care iau naștere toate potențialele. O altă idee importantă este că
„voi sunteți Dumnezeu”. RSE pretinde că amintește oamenilor faptul că sunt entități divine și
nemuritoare și că fiecare poate deveni Dumnezeu. este interesant de amintit cum incepe un curs RSE:

5
„Îl salut pe Dumnezeul din interiorul vostru”. Fiecare individ este o particulă a absolutului. De
asemenea, se accentuează că Ramtha a ales să-și prezinte mesajul într-un trup de femeie pentru a
pentru a sublinia că „Dumnezeu și divinitatea nu sunt prerogative masculine și că femeile au fost
întotdeauna expresii demne ale divinului”. O altă idee prezentă în cărțile RSE este că învățăturile din
creștinism nu sunt altceva decât ecouri ale învățăturii lui Ramtha.
Echipa Omenirii, o altă mișcare New Age a fost înființată de Neale Donald Walsch, autorul
best-sellerului „Conversații cu Dumnezeu”. Filiala din România, înființată în 2007 se ocupă de
cursuri, întâlniri periodice pentru meditație. Pe pagina de întâmpinare a site-ului în limba română
întânim un pasaj din cărțile lui Walsch: „Ideea cea Mare e că Suntem Toți Unul”. Unul din proiectele
Echipei Omenirii este Mandala, care își propune să promoveze pacea prin artă și educație. Acest
Proiect presupune o galerie on-line prin intermediul căreia fiecare persoană interesată este invitată să
depună o fotografie, un mesaj de pace și adresa de email. Fotografia va deveni parte a unei piese de
artă colective (reflecție a diversității în unitate). Pe site-ul Humanity s Team în invitația de alăturare
la Mandala este adus în atenție exemplul artistului canadian Russell Maier face înconjurul lumii pe
bicicletă pentru a întâlni cât mai mulți oameni și a le face cunoscut proiectul.
O serie de conferințe, cursuri și seminarii cu teme New Age au loc zilnic în București, cum ar
fi Cursul intitulat „Calea inimii- Ad Anima”, unde în schimbul a 60 de lei/ lună, cei interesați pot
învăța meditația inimii, Arta Grației Supreme. Există, de asemenea cluburi ezoterice (Clubul
Mandala) unde cei interesați pot găsi aici un restaurant vegetarian, ceainărie cu ceaiuri ecologice.
Alături de acestea se remarcă revista „Cosmos”, apărută în iulie 2007 și care propune un melange
hidos de articole despre: reîncarnare, tehnici de vindecare, chakre.
Redactorii, majoritatea ascunși în spatele pseudonimelor (Asterion, Mahatma), pretind că sunt
medium-uri pentru diferite entități (extratereștri, Zamolxe) care adresează diferite mesaje omului de
azi. Revista promovează relativismul religios, panteismul, păgânismul, făcându-și un scop în a
batjocori persoana Mântuitorului Hristos. Revista „Cosmos” face reclamă cărților semnate cu
pseudonimul Aryana Havah (care preferă să rămână anonimă). În Viața pe pământ..încotro?
entitatea Sela îi comunică faptul că în perioada noiembrie 2009 și februarie 2010 va avea loc al
treilea război mondial care va începe cu Statele Unite, Isreal, iran și va implica apoi China. În
legătură cu aceste profeții apocaliptice, care s-au dovedit mincinoase îndeamnă cititorii la prodenșă,
iar în alt loc arată că informațiile trebuie considerate ficțiune. Cu toate acestea, Postfața cărții a fost
semnată de Forin Sebastian Pișcociu (care împărtășește acleași convingeri) –profesor certificat Theta
Healing, o tehnică de vindecare New Age care se bazeazăpe „conectarea la Sursă” și folosirea
frecvenței cerebrale Theta. Stediul Theta este un stadiu de profundă relaxare în care undele cerebrale
încetinesc până la frecvența de 4-7 cicli/secundă.

6
 O altă carte semnată de Ayah Hanah este Inuaki: reptilianul din mine. Autorul pretinde că
redă dialogul dintre un copil de 7 ani, David, și vocea care-i vorbea. Trupul lui fusese preluat de
entitatea Agathon, de pe planeta Inua (descrisă ca un fel de paradis în care oamenii nu se ceartă, nu
fac crime). Există două mesaje importante transmise de autor: primul se referă la rolul ezoteric al
României (singura planetă cu 7 chakre și două tezaure informaționale –Bucegi și Ceahlău), iar al
doua temă se referă la faptul că planeta noastră ar fi colonizată de o populație extraterestră care vrea
să exploateze resursele materiale ale omenirii. Cărțile semnate de Aryana Hanah popularizează de
fapt în România teoriile englezului David Icke (ale cărui cărți: Secretul Suprem, Copiii matricei
tratează subiecte de precum originea și istoria liniilor genealogice ale Iluminaților). Una din tezele
sale importante se referă la faptul că lumea este condusă de o rețea de frății secrete coordonată de un
grup numit Elita globală sau Iluminații. Aceștia provin dintr-o rasă extraterestră din constelația
Draco, nimiți reptilieni. Printre reptilienii contemporani s-ar număra regina Marii Britanii, George
Bush, Hilary Clinton. Un fost membru MISA, Gregorian Bivolaru, a adoptat „teoriile reptiliene” ale
lui David Icke. Site-ul yogaesoteric, principalul mijloc de propagandă MISA, anunța că David Icke
era așteptat la tabăra MISA de la Costinești din august 2008, dar nu s-a putut verifica prezența
efectivă a acestuia în Romțnia.
2. Caracteristici ale mișcării New Age
Originea curentului New Age se găsește în mișcarea rosicruciană, în francmasoneria
secolului XVIII, în spiritualismul și teosofia secolului XIX. New-Age-ul contemporan se hrănește
din spiritismul lui Allan Kardec, din ocultismul lui Eliphas Levi. Teosofia Helenei Petrovna
Blavatsky și antroposofia lui R. Steiner. Influiența teosofiei, antropozofiei și a școlii arcane a fost
decisivă pentru mișcarea New Age. Helena Blavatskaia susținea că India și Orientul conțin tradiții
esoterice, pe care Europa trebuie să le descopere. Mai aproape de zilele noastre, termenul New Age a
fost popularizat de best-seller-ul amercancei Marilyn Ferguson, intitulat The Aquarian conspiracy.
Ideea principală a cărții este că omenirea se află în plină desfășurare a unei revoluții planetare, că
după „epoca Peștilor” va urma „epoca Vărsătorului”, epoca adevăratei eliberări a spiritului.
New Age vine cu promisiunea unei noi epoci rezultată din transformări spectaculoase în toate
domeniile prin utilizarea capacităților impresionante ale minții umane. grupurile new-agiste se
dezvoltă în rețea, New Age este o stare de spirit, care pătrunde peste tot în manieră insesizabilă.
Gordon Melton a fost printre primii care a remarcat „natura amorfă” a New Age, însă, în ciuda
eterogenității, în New Age întâlnim aceeași lingua franca, aceleași idei reformatoare la condiția
omului. astfel, ansamblul de credinșe și practici New Age poate fi reunit în jurul a cel puțin trei
preocupări principale: lărgirea conștiinței (un proces în care omul devine tot mai conștient),

7
ezoterismul (care cuprinde astrologia, spiritismul) și sincretismul religios (predomină împrumuturi
din hinduism, budism, daoism).
New Age vorbește de schimbarea paradigmei. „Epoca Peștilor”, identificată cu creștinismul,
trebuie să dispară în curând. Era Vărsătorului va fi o „epocă a Duhului” și va coincide cu era cosmică
a luptei finale între lumină și întuneric. Este o „epocă de aur” în care umanitatea va reconcilia cu
natura (milenarism). Unul dintre autorii New Age cunoscuți, Jose Argulles, a profețit faptul că, odată
cu alinierea planetelor din 16-17 august 1987 vor fi zorii New Age, „convergența armonică”. Mii de
adepți s-au întâlnit atunci pe muntele Shatsa, la Machu Picchu, Stonehenge în Anglia. Deși anumiți
participanți au văzut schimbările politice de la sfârșitul anilor 1980 ca efecte ale „convergenței
armonice”, mulți au fost totuși dezamăgiți. New Age vine de asemenea cu o viziune holistă prin care
accentuează impotanța legăturii între persoană și societate, între lumea în care trăim și alte lumi. Sub
aspect religios, acest lucru se referă la faptul că divinitatea și creația sunt inseparabile (panteism –tot
ceea ce întânim în Univers sunt emanații ale unicei conștiințe divine). În sfârșit, New Age
promovează ideea de transformare personală. Expresiile auzite adesea în cadrul curentului: utilizați
părerea voastră, eliberați puterea imaginației sunt puse în aplicare printr-o serie de tehnici care
urmăresc să provoace modificarea stării de conștiință (inducând efecte asemănătoare cu drogurile).
Exploatarea personală în New Age se termină cu descoperirea în sine, scopul transformării fiind,
așadar, auto-divinizarea omului.
New Age se rpezintă ca o sinteză religioasă care se bazează pe câteva principii generale. În
primul rând, adepții Vărsătorului susțin că nu există nici un fel de ierarhie între religii; apoi susțin că
faptul religios nu se reduce la simplul monoteism.În al treilea rând, New Age refuză să închidă
religia în limitele credinței, iar în al IV-lea rând respinge ideea de Biseriă instituțională, promovând
spiritualitatea de sine. Cu toate acestea, ei au locuri pe care le consideră sacre (Shasta din USA).
Unele din curentele New Age vorbesc de divinitate în termeni personali, în timp ce altele se referă la
o forță a vieții sau pur și simplu la Iubire. În nici un caz, în New Age nu putem întâlni un Dumnezeu
personal. Adepții New Age nu vorbesc despre persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos, ci de
conștiința hristică, o stare de iuminare totală, de dragoste și compasiune. Iisus din Nazaret ar fi atins
această conștiință în timpul călătoriei sale în Orientul Îndepărtat.
Spirituaitatea New Age proclamă că toți oamenii sunt divini. Singura diferență între om și
„dumnezeul New Age” este că omul nu a atins încă conștiința cristică și nu a realizat potențialul său
nelimitat. O consecință firească a acestei concepții este că omul nu mai acceptă noțiunea de păcat și
nici nu mai are nevoie de mântuire. În acest fel este distrusă noțiunea de persoană deoarece, urmărind
un vis prometeian, omul se depersonalizează. De fapt, marea diferență între ceștinism și învățăturile
New Age este raportul între „dumnezeul interior” și „theosis”. Theosis-ul, starea de îndumnezeire a

8
omului pătruns de energiile divine, nu se realizează exclusiv prin eforturile noastre, ci prin
colaborarea cu harul lui Dumnezeu. după cum arată Sfntul Atnasie cel Mare, theosis nu arată că
esența naturii noastre este pierdută, ci că există posibilitatea unirii reale și mistice a credincioșilor cu
Dumnezeu.
3. Channeling-ul sau spiritismul New Age
Istoria spiritismului clasic începe cu Emanuel Swedenborg care a descris pretinsele sale
experiențe spirituale, printre care vizitarea raiului și a iadului îndrumat de Însuși Hristos. Spiritismul
a fost teoretizat de francezul Allain Kardec care susținea existența unui dumnezeu impersonal. Istoria
channeling-ului modern începe cu Shirley McLaine, o cunoscută actriță americană, care descrie în
cărțile sale (Pe vârful stelelor, Dansând în lumină) experiențele sale. Spre deosebire de channeling,
spiritismul speculează durerea firescă a celor care au pierdut o persoană dragă și promite o legătură
mai apropiată cu cei care au părăsit această viață. de asemenea, scopurile celor două fenomene sunt
diferite. Spritismul se limita la comunicarea cu lumea de dincolo, în timp ce channeling-ul urmărește
transformarea personașă a clienților în pregătirea „noii ere”. Pentru ca un fenomen să se numească
channeling, este nevoie de trei elemente necesare: un canal receptor (medium), o entitate care
transmite și un mesaj. În timpul transei, medium -ul se poate afla într-o stare de disociere completă în
raport cu realitatea, iar în cazul în care nu implică transa, medium-ul aude voci care îi dictează
mesaje spre a scrise (în primul caz mediu-ul e la dispoziția entităților care îi trimit revelații; în al II-
lea caz el are controlul asupra fenomenului).
Unul din textele New Age cu caracter normativ este Cursul de miracole. În 1965, Helen
Schuma, atee declarată dar preocupată de fenomene paranormale, pretinde că aude o voce care îi
repeta: „Acesta e un curs de miracole. Ia notițe, te rog!”. Principalele idei ale „noii evanghelii” scrise
de ea sunt: Dumnezeu e spirit impersonal, nu există moarte, Hristos nu e Fiul lui Dumnezeu. Pr.
Serafim Rose remarca ușurința cu care aceste experiențe „spirituale” amăgesc omenirea, fără ca
aceasta să își pună problema dacă în spatele acestor fenomene nu există înșelăciuni demonice.
4. Credința în reîncarnare
În accepținea orientală a termenului reîncarnarea reprezintă procesul de nașteri continue până
ce sufletul atinge o stare de perfecțiune și se contopește din nou cu sursa lui. Reîncarnarea e în
strânsă legătură cu noțiunea de karma. Regresia hipnotică, ca metodă modernă de a demonstra
reîncarnarea, constă în aducerea subiectului în stare de transă, întoarcerea lui în timp cu câteva zeci
sau sute de ani, cerându-i să descrie toate aceste experiențe. Conform studiile științifice, „amintirile”
împrospătate prin hipnoză sunt dependente de cunoștințele existente la momentul respectiv
(experimentul cu pacienții). Există o mare deosebire între conceptul clasic de reîncarnare și cel
promovat de New Age. În termeni New Age, reîncarnarea este acea credință menită să îl facă pe om

9
conștient că este o parte din cosmos și că trăirea unei noi vieți pe pământ nu este considerată o
ispășire a pedepselor, ci o șansă spre progres liber asumată.
Biserica Ortodoxă respinge ferm doctrina reîncarnării din mai multe considerente. În
primul rând, se crează o separație artificială între suflet și trup, apoi se neagă învierea trupurilor și se
minimalizează mântuirea. Reîncarnarea anulează Providența divină și necesitatea Întrupării, Jertfei și
Învierii lui Hristos. Învierea și reînacrnarea se opun categoric pentru că Însuși Mântuitorul spune:
Cel ce crede în Mine are viață veșnică și Eu îl voi Învia în ziua cea de apoi”. Dacă oamenii ar putea
atinge perfecțiunea prin reîncarnare, atunci mântuirea nu ar mai fi prin harul lui Dumnezeu. mulți
adepți New Age cred că Mântuitorul Hristos și Biserica primelor secole au învățat reîncarnarea, doar
că Sinodul de la Niceea a respins această doctrină. Există chiar și temeiuri scripturistice invocate de
susținătorii reîncarnării: vindecarea orbului din naștere (Ioan XIX); Sf. Ioan Botezătorul despre care
Mântuitorul a spus că este Ilie (Matei XI). La Evrei IX, 27-28 citim clar că omului îi este dat să
moară odată: „Și precum este oamenilor rânduit să moară, iar după aceea să fie judecata, tot așa,
Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora”.
Este suprinzător faptul că în jurul anului 2000, 28% dintre români credeau în reîncarnare, în
ciuda faptului că acest concept se deosebește radical de mentalitatea, credința și cultura poporului
român. Această tendință e determinată de un trend spiritual: omul secularizat caută credințe la modă.
Apoi, această credință pare să ofere antidotul pentru frica în fața morții, a chinurilor veșnice și a
sfârșitului lumii. La acestea se adaugă și conceptul de „mântuire personală”, care face ca conceptul
de mântuire să fie foarte vag.
III. Forme ale neopăgânismului în societatea contemporană
Popularizarea neopăgânismului în țara noastră se face prin intermediul site-ului și a
workshop-urilor de prezentare. Pagan International Federation a organizat, în anul 2008, primul curs
de vrăjitorie Wicca în România, intitulat ”Primii pași pe acest drum” (23-24 august 2008). Cursul a
fost organizat de Morgana, coordonatoarea internațională a Pagan Federation și de Saddie, ambele
nume fiind, evident, pseudonime. Cursul costa 150 de RON pentru membri PFI și 180 pentru
nemembri, iar participarea era limitată la 25 de persoane. Cursanții beneficiau de un pachet integral
de inițiere care conținea materiale despre ”Roata anului” și de asemenea, fiecare cursant primea un
mentor personal cu care comunica prin email.
Încercările de a constitui comunități neo-păgâne în țara noastră datează cel puțin din anul
2004 (în acel an apărea revista on-line care se intitula „prima revistă Wicca în limba română”).
Tematica fiecărui număr cuprindea informații despre sabat, principii și tradiții Wicca, vindecarea cu
plante. Din anul 2006, a devenit vizibil pe internet grupul Romanian Coven, definit ca ”un grup
românesc ce încearcă sa ofere Wiccanilor din Romania posibilitatea de a avea acces la informația de

10
care au nevoie”.Grupul a fost activ și anul următor, când emiteau un Newsletter și organizau întâlniri
lunare în București. Momentan este greu de stabilit impactul păgânismului în România, dat fiind că
totul se petrece virtual și este necontrolabil. Ceea ce este sigur este că neopăgânsmul organizat la
nivel mondial încearcă să ”cucerească” România prin diverse mijloace. Pe site-ul în limba română al
Pagan Federation, simpatizanților le sunt prezentate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
pentru a deveni membri: să aibă 18 ani împliniți și să fie de acord cu principiile din statutul
Federației. Erau sfătuiți apoi să trimită o scrisoare în care să descrie felul în care au venit în contact
cu păgânismul şi să completeze un formular de aplicare. Coordonatorul (sau coordonatoarea) pentru
România a Pagan Federation se ascunde în spatele pseudonimului Leija.
Alături de aceste potențiale grupări neo-păgâne și o categorie de grupări pretins „autohtone”,
care luptă pentru reînvierea vechilor credințe traco-dacice. Un exemplu în acest sens este ”Societatea
Gebeleizis”. Scopul Societății ,,Gebeleizis” este investigarea, cercetarea și istoriei vechi a traco-
dacilor. Adeziunea este rezervată ”descendenților neamului traco-dac”, iar emblema este balaurul
dacic cu cap de lup. Societatea se străduiește să obțină vizibilitate prin intermediul „Agenției de
presă Thracia” și a postului de radio „Vuiet de sânge”.
Iniţiatorul păgânismului modern în Lithuania, Wilhelm Starosta, supranumit Vydunas, a făcut
o sinteză între teosofie şi tradiţiile panteiste lituaniene. Marginalizat de ocupația sovietică, neo-
păgânismul lituanian s-a revigorat prin crearea societăţii Romuva pentru păstrarea culturii indigene.
Actualmente, un rol important în dezvoltarea Asociaţiei îl joacă etnologul Jonas Trinkunas, o
personalitate academică importantă. După colapsul Uniunii Sovietice, Vilnius a devenit centrul
mişcării neo-păgâne lituaniene. Neopăgânismul este prezent și activ și în celelalte state baltice, în
Ucraina, precum și în Rusia.
În Grecia, există gruparea neopăgână Consiliul Suprem al Etnicilor Eleni, înființată în 1997.
Există, de asemenea și alte organizații păgâne ca Δωδεκάθεον care foloseşte termenul (religia elenă),
pentru a accentua opoziţia cu creştinismul. Adepți ai grupării, ca Panagiotis Marinis, afirmă că
religia vechilor greci a supraviețuit și s-a perpetuat din generație în generație. Alt autor, Vlassis
Rassias, a scris cărți despre persecuția creștinilor împotriva elenilor și despre biserica elenilor. Se
estimează că azi, în Grecia, sunt circa 2000 de adepți și 100 000 de simpatizanți ai neopăgânismului.
În mai 2006, Curtea de Apel Atena a recunoscut oficial venerarea vechiului panteon grecesc.
Caracteristicile neo-păgânismului.
Termenul “păgân” vine din latinescul paganus, prin care creştinii din primele secole
desemnau populațiile nevanghelizate. Termenul neo-păgânism este folosit în mediile academice,
pentru a sublinia discontinuitatea între păgânismul pre-creștin și cel actual. Sufixul „neo”, subliniază
natura nouă, aspectul contemporan al acestei mișcări, adaptat zilelor noastre. Anumiți specialiști

11
propun să se facă o distincție între păgânism şi Păgânism și anume: păgânismul (scris cu literă mică)
se referă la toate religiile care au rezistat convertirii la monoteism, iar Păgânismul (scris cu literă
mare) se referă la cei care au fost crescuţi în monoteism, dar care au renunţat în favoarea tradiţiilor
pre-creştine.
Există o mare varietate de tradiții şi credinţe în spectrul larg a ceea ce numim neo-păgânism.
Unii neopăgâni venerează mai mulți zei și zeițe, alții se concentrează pe o singură forță a vieții,
impersonală, fără gen. Neopăgânismul nu apare ca o mișcare unitară, nici în ceea ce privește
ritualurile sau modul de viață. Cu toate acestea, neopăgânii subscriu la câteva principii comune:
acceptarea principiului masculin și feminin al Divinității (chiar androgin), respectul față de natură și
înfrățirea cu aceasta, adesea deificarea panteistă a naturii. Ciclurile naturii sunt foarte importante
pentru ei. În calendarul păgân, numit ”roata anului”, sunt opt festivaluri majore, numite sabaturi:
Samhaim (1 octombrie), solstițiul de iarnă (21 decembrie), Imbolc (2 februarie), echinocțiul de
primăvară (21 martie), Beltane (1 mai), solstițiul de vară (24 iunie), Lammas (1 augut) și echinocțiul
de toamnă (21 septembrie). Imbolc amintește că ziua crește și iarna se va duce în curând. Beltane
este o sărbătoare exuberantă, celebrarea sexualității și a fertilității. Lammas marchează începutul
anotimpului de recoltă, fiind celebrat cu festivaluri, jocuri. Samhaim marchează sfârșitul anului nou
păgân, cinstirea strămoșilor, întâlnirea cu moartea. Ritualurile neopăgâne cele mai importante sunt
legate de naștere și împlinirea unei vârste, căsătorie şi sunt diferite de la un grup la altul. Un ritual
tipic constă în pregătirea oamenilor și crearea spațiului sacru. Păgânii nu au locuri prestabilite, ci își
creează spațiul la fiecare întâlnire. Cel mai des întâlnit simbol a neopăgânismului este steaua în cinci
colțuri, simbolizând cele cinci elemente care susţin viaţa pe pământ: pământ, cer, foc, apă, spirit.
Este de la sine înțeles că nici o grupare păgână nu acceptă ideea de păcat și nu promovează conceptul
de mântuire.
Grupările neopăgâne pot fi împărțite în două mari categorii. Pe de o parte sunt grupurile care
urmăresc să reconstruiască vechile religii dintr-un anumit grup, iar pe de altă parte sunt cele care
amestecă liber tradiții din arii diferite, de la popoare străvechi diferite și din epoci istorice diferite.
Cele două atitudini pot fi numite, generic, Reconstrucționism și Eclectism. Reconstrucționiștii
studiază textele vechi, folclorul, arheologia și încearcă să fie în pas cu toate cercetările academice
(păgânismul care se manifestă actualmente în Grecia este un exemplu de reconstrucționism).
Eclectiștii nu sunt așa legați de trecut, se simt liberi să adopte zeități europene și ne-europene, să le
combine pe baza a cea ce ei consideră a fi similar sau complementar (practic Wicca).
Nașterea și dezvoltarea păgânismului contemporan.
Păgânismul actual nu este deloc asemănător cu cel de dinaintea apariției creștinismului. El nu
are o vechime mai mare de 150-200 de ani, formându-se în perioada fin de siècle din Anglia. În acest

12
context, au apărut o serie de societăți care se doreau supra religii, cea mai cunoscută fiind Societatea
Teosofică, înființată în 1875 de Elena Blavatsky. Scrierile sale sunt printre primele care au promovat
„indomania” în Europa, în secolele XVIII-XIX.
René Guénon a fost unul din primii occidentali moderni care a susținut că doctrina metafizică
este prin excelență una, oricare ar fi expresiile ei în diverse tradiții, iar această doctrină e depozitată
în mod deplin în ceea ce el numea Tradiția Primordială. O altă contribuție importantă în acest sens a
fost cea italianului Iuliu Evola (1898-1974), care vedea în Orient o lume încă deschisă
transcendenţei, în opoziţie cu un Occident închis.
Astăzi putem vorbi de un „păgânism cultural” prin care se încearcă diminuarea sau chiar
negarea rolului creştinismului. Potrivit teoriilor vehiculate de acestea, păgânismul ar fi reuşit să
supravieţuiască mascat, prin povestiri, legende, mituri, folclor. Istoricul italian Carlo Ginzburg
susține ideea potrivit căreia „vrăjitoria” medievală nu a fost nimic altceva decât persistența unei
culturi şamanice pre-creştine. Un exemplu este și lucrarea lui Ramsay MacMullen, Christianisme et
paganisme IV-VII siècles, care explorează interacțiunea păgânismului cu creștinismul, arătând că
triumful Bisericii s-a datora faptului că religia creștină „s-a impus forțat prin asimilarea culturii
păgâne”. Toate aceste încercări de a accentua rolul religiilor precreștine, negând rolul creștinismului,
sunt de fapt reveniri la lucrările lui Margaret Alice Murray. Teza lui Margaret Murray era că
păgânismul nu a dispărut în Evul Mediu, iar cea mai clară dovadă în acest sens i se părea vânătoarea
de vrăjitoare. Cărțile ei (The God of Witches), au fost considerate de referință timp de mai multe
decenii. De abia în anii 1970, autori ca Keith Thomas sau Norman Cohn au arătat că marea
vânătoare de vrăjitoare din Evul Mediu a fost rezultatul fricii față de boli, dezastre naturale, vrăji.
Neo-păgânismul, ca mișcare organizată, a început în Statele Unite în anii 1960. În anul 1962
a luat fiinţă una din cele mai importante comunități neo-păgâne, The Church of All Words (CAW). În
1998, CAW raporta în jur de 500 de membrii, cu ramuri în Elveția și Australia. Conform studiilor s-a
putut constat că păgânii sunt în general educați, fac parte din clasa de mijloc și sunt în majoritate
femei. Într-un studiu interesant despre modelul de creștere a Noilor Mişcări Religioase, James Lewis
arată că neo-păgânismul traversează cea mai impresionantă creștere în raport cu NMR. Neopăgânii,
în general, nu acceptă ideea de convertire, ci susțin că își reafirmă vechile credințe pe care le aveau.
În momentul în care întâlnesc persoane cu preocupări asemănătoare, toți potențialii păgâni încep să-
și definească identitatea și să conștientizeze faptul că ”vin acasă” (coming home).
Wicca sau vrăjitoria păgână modernă.
Fondatorul mișcării Wicca moderne este englezul Gerald Gardner, francmason, rosicrucian,
membru al Ordinului Templierilor Orientali. Gardner nu a putut face publice scrierile și opiniile sale
până 1951, când s-a legalizat practicarea vrăjitoriei. El a publicat imediat două lucrări Witchcraft

13
Today și The Meaning of the Witchraft prin intermediul cărora demonstrează că nu a reînviat o veche
religie, așa cum credea, ci a creat una nouă. Sursele lui de inspirație au fost ideile lui Alistar
Crowely sau lucrări populare ca Creanga de Aur a lui James Georges Frazer. Cele mai cunoscute
voci wiccane în Europa sunt Janet Farrar, Vivianne Crowley, Marian Green.
În anii 1960, Wicca a fost ”exportată” în America şi a devenit populară, câţiva ani mai târziu,
prin activitaea lui Margot Adler care promovează feminismul, promovat prin cărţile unor feministe
radicale ca Starhawk. În acest context adeptele Wicca valorizează teoriile feministe potrivit cărora, în
perioada medievală, aproximativ 9 milioane de femei au devenit victime ale Inchiziției, fiind acuzate
de vrăjitorie (se face o paralela între cele 6 milioane de victime ale Holocaustului și cele 9 milioane
de pretinse victime ale Bisericii Romano-Catolice). Vrăjitoria modernă se deosebește însă de ceea ce
se practica în antichitate datorită faptului că a pierdut sensul sacrificiului. De asemenea, într-un grup
Wicca se pot întâlni atâtea interpretări ale divinității, câți membrii sunt. Cea mai importantă funcție a
vrăjitoriei moderne este să furnizeze mijloace prin care oamenii să poată face experiența divinului în
mod direct.
Succesul neo-păgânismului: surse și perspective.
Contactul cu neo-păgânismul se face încă din copilărie. Desenele animate, care se inspiră din
povestiri medievale sau legende adaptate, sunt un factor important al promovării inconştiente a
păgânismului. Alături de acestea, pot fi menționate:serialul american Charmed, care este un
compendiu de texte magice și religioase ale tradiției Wicca. De asemenea, filmul The Craft (1996) a
fost atât de popular, încât a fost urmat de înscrierea multor tineri în covenuri Wicca.
Nu în ultimul rând, succesul genului literar cunoscut sub numele de heroic fantasy contribuie
la proliferarea păgânismului. Cartea lui J.R. Tolkien, Stăpânul inelelor, structurată pe ideea căutării
iniţiatice ,a fost citită de milioane de persoane din lumea întreagă. Cazul lui Harry Potter, personajul
inventat de J.K. Rowling se înscrie în acelaşi registru. Şcoala de vrăjitorie Hogwarts este o lume
magică unde se pot găsi toate elementele genului cunoscut sub numele de heroic fantasy: magie,
păduri fermecate, pitici şi uriaşi, dragoni, personaje care întruchipează răul. În acest context, succesul
neo-păgânismului în societatea contemporană este incontestabil. Familiarizarea cu temele păgâne se
face încă din copilărie, dar fenomenul se manifestă și în rândul adulților. Sociologii au avansat
ipoteza că toate aceste forme de neo-păgânism arată faptul că există o dorință de a părăsi o lume
rațională, tehnică, precisă, care nu mai are iluzii.
Păgânismul modern nu seamănă cu nici o nouă mișcare religioasă așa cum a fost portretizată
de specialiști: nu depinde de lideri harismatici, nu cere o rupere a relațiilor de familie. O
caracteristică majoră a neopăgânsimului este că prin ritual nu se urmărește cinstirea divinităților, ci
cultivarea puterilor personale- autocontrol, autocunoaștere. Principiile neopăgâne nu enunță

14
credințele pe care o persoană trebuie să le adopte, ci mai degrabă sunt declarații care întruchipează
punctul de vedere păgân asupra lumii.
Prin toate acestea, neopăgânismul se manifestă ca o „religie” a relativismului (pentru că
fiecare percepe realitatea în mod diferit) şi globalismului (se referă la faptul că practicanții preiau
simboluri zeități, practici) vremurilor pe care le trăim.
Neo-păgânismul: o evaluare din perspectivă creștină.
Păgânismul modern are o atitudine nuanțată față de creștinism. Există, pe de o parte, un
discurs bazat pe refuzul valorilor şi dogmelor creştine. În această viziune, creștinismul apare ca un
distrugător al popoarelor, al culturii și al tradițiilor spirituale. Autori contemporani ca Manuel de
Diéguez sau Alain de Benoist afirmă că monoteismul implică existența unui adevăr care respinge
toate celelalte opinii ca fiind eronate.
În general, în relațiile lor cu creștinismul, adepții și simpatizanții neopăgânismului merg pe
principiul respectării alterității religioase ca un fapt care este legat de respectarea drepturilor omului.
Mai mult, există cărți pentru educarea copiiilor din familii nepăgâne, unde părinții sunt îndemnați să-
și ducă copiii la Biserică și să fie corecți în prezentarea creștinismului, încurajându-i pe aceștia să
găsească asemănări între creștinism și păgânism, spre a induce păgânizarea practicilor creștine.
”Superioritatea păgânismului”, așa cum o declară adepții săi, se referă la faptul elementele religioase
păgâne au însoțit istoria creștinismului, fiind doar parțial „creștinate” în Biserică. Așa cum a arătat și
Mircea Eliade, reminiscențele păgâne în creștinism nu pot fi contestate. Prin urmare, susțin adepții
neopăgânismului, Europa trebuie să se întoarcă la valorile ei indo-europene, să restaureze pluralitatea
păgânismului și să renunțe la monoteismul creștin.
Lucrurile stau însă tocmai invers. Protopărinții neamului omenesc erau conștienți de
existența singurului Dumnezeu și de promisiunea venirii unui Mântuitor. Odată cu căderea în păcat,
această revelație primordială s-a pervertit, ajungându-se la închinarea la zei, idolatria manifestându-
se uneori chiar în mijlocul poporului ales. Deci, nu este vorba de adaptarea mai mult sau mai puțin
reușită a creștinismului la religiile și credințele păgâne, ci dimpotrivă, popoarele păgâne au fost
pregătite pentru venirea Mântuitorului prin legea morală naturală.
Dușmanii Bisericii primelor secole, panteismul, politeismul, gnosticismul sunt vârfurile de lance
ale păgânismului contemporan. Păgânismul nu vorbește de Dumnezeu ca Persoană, ci de o forţă
impersonală care se confundă cu lumea. Astfel, viața religioasă autentică este înlocuită cu un surogat
facil, iar mântuirea devine imposibilă. Neopăgânismul sacrifică apoi morala, deoarece, dacă omul se
mişcă într-un Tot impersonal nu mai poate pretinde că distinge adevărul de fals sau răul de bine. Prin
acest panteism, omul se auto-divinizează, arogându-şi atribute care aparțin în mod natural lui
Dumnezeu.

15
 Neopăgânismul reunește în sine dificultatea ființei umane de a accepta că Dumnezeu este în
același timp transcendent față de creația Sa și totuși personal și prezent în aceasta prin lucrările și
energiile Lui. Omul contemporan crede că nu are de fapt nevoie să se întâlnească cu Dumnezeu, ci
doar cu el însuși. Este o mare diferență între teogonia omului antic, care credea în nașterea zeilor, îi
venera, nu doar îi respecta, și teurgia omului modern.
IV. Scientologia: Religie sau știință
Scientologia are acele caracteristici care îi permit să fie recunoscută ca religie: o doctrină (credința în
Ființa Supremă, în nemurirea sufletului); un cult și o instituție ierarhizată care se conduce un cod
etic. Este bine cunoscut faptul că scientologia se servește de cercetători și specialiști consacrați.
Expunerile lor devin pe alocuri apologetice, atunci când se invocă pretinse asemănări între
scientologie și creștinism. Astfel, se arată că toate religiile și-au cristalizat doctrina și practicile după
o perioadă lungă de timp și că ar fi nedemn să se pretindă ca scientologia să aibă trăsăturile unei
religii imediat după nașterea sa, că ar exista asemănări între crezul de la Niceea și crezul Bisericii
Scientologice.
1. La Fayette Rob Hubbard și originile scientologiei
Biserica scientologică a fost fondată de Rob Hubbard, născut la Tilden, în Nebraska. Încă din
adolescență a fost fascinat de psihanaliza lui Freud, de filosofia orientală și de studierea vechilor
culturi. Datorită faptului că tatăl său era militar, el susține că a avut posibilitatea să călătorească până
în cele mai îndepărtate locuri (ca Java- India, Filipine). Analiza critică a vieții sale reflectă, însă,
legăturile sale cu neosatanismul și Francmasoneria. După război, Hubbard a intrat în contact cu ideile
promovate de Ordo Templi Orientis, iar pe baza cunoștințelor sumare dobândite în anii studenției a
dezvoltat o teorie centrată pe puterea minții, cu ajutorul căreia și-a vindecat grava invaliditate
dobândită în război (orbire și paralizie).
Campbell, impresionat de ideile lui Hubbard, i-a permis să-și prezinte teoriile și
aplicabilitatea lor în paginile revistei sale. La sfârșitul anului 1953, Hubbarda putut să pună bazele
unei fundații care să suscite interesul publicului pentru noua sa teorie. În 1954 s-a născut
scientologia, care se ocupă cu studiul minții și cu natura spirituală a omului. Primul centru
scientologic a funcționat în Marea Bristanie până în 1968, când Hubbard și adepților săi le este
interzis accesul în această țară. Încă din 1966, Hubbard demisionase din funcția de director executiv
al Bisericii scientologice și a format ceea ce s-a numit Sea Organization. Din 1975, coordonarea
activităților Bis. Scientologice se face din Clearwater-Florida, sediul Flag Service Organization.
Hubbard s-a retras din viața publică în anii 80 și a rămas în umbra mișcării pe care a fondat-o, până
la moartea sa.

16
 În ceea ce privește numărul de adepți, există diferențe mari între cifrele avansate de
scientologi care pretind că mișcare are 8 milioane de membri. Statisticile anuale elaborate la nivel
modial arată că în realitate nu poate fi vorba de mai mult de 750.000 de membri activi. „Biserica
scientologică” are anumite simboluri, dintre care cel mai cunoscut este format din două triunghiuri
suprapuse , legate cu un S care semnifică elementele fundamentale ale scientologiei: Afinitate,
realitate și comunicare, respectiv Cunoașterea, Responsabilitatea și Controlul. Un alt simbol este
crucea cu 8 colțuri care semnifică cele opt niveluri de dinamică.
2. Dianetica și scientologia
Hubbard acordă o importanță deosebită puterii minții umane. el susținea că mintea este
structurată pe trei nivele: somatic, analitic, reactiv. Mintea somatică este sediul inteligenței și de
aceea este infailibilă. Ea lucrează cu percepții, cu imaginația și cu o „bancă de date”. Mintea analitică
primește de la naștere și până lamoarte informațiile transmise de simțiuri, pe care ea le arhivează și le
aranjează în diverse fișiere. În perioadele de stress, mintea analitică devine inoperantă și cea care
câștigă preponderența este mintea reactivă. Aceasta este răspunzătoare pentru rememorarea
evenimentelor traumatice din trecut, numite „engrame”. Engramele sunt răspunzătoare pentru toate
tulburările psiho-somatice din organism, iar în cazuri extreme predispun la boală.
Trecerea de la dianetică la scientologie s-a făcut între 1952-1954. În broșura What is
scientology? Întâlnim următoarea definiție: „Scientologia este studiul cunoștințelor despre om și
despre viață, lucru viral pentru orice persoană”. Marea descoperire a scientologieieste că toate
ființele umane sunt de fapt tetani nemuritori și că dețin un potențial creativ infinit. Deși nu sunt o
parte a universului fizic, tetanii au posibilitatea să-l controleze. Ei au pierdut contactul cu originile
lor și au rămas în corpurile persoanelor muritoare ca într-o capcană. Astfel, diferența dintre dianetică
și scientologie apare mai clar. Prima este psihoterapie prin intermediul căreia u individ poate ajunge
la starea de clear. A doua depășește această viață, pentru a restitui adeptului puterea, libertatea și
creativitatea tetanului care-l locuiește.
Scientologia învață că universul este pus în mișcare de impulsul supraviețuirii,, care
favorizează tenacitatea individului în viață. El nu este altceva decât aptitudinea unei persoane, a unui
grup de a rezolva problemele de supraviețuire. Impulsul supraviețuirii la un om normal susțin
scientologii, se poate vedea pe opt paliere, din care primele patru se raportează la dianetică. În primul
rând este vorba de dinamica de sine , impulsul de a supraviețui ca individ (alimentație,
îmbrăcăminte). În al doilea rând, dinamica de sex este cea care asigură procreația; urmează dinamica
de grup (guvernează domeniul vieții sociale) iar dinamica umanității la supraviețuirii speciei. A
cincea este dinamica vieții (impulsul spre muncă), a șasea este dinamica universului fizic, a șaptea
este dinamica gândirii, iar a opta este dinamica gândirii universale. La capătul acestor niveluri de

17
dinamică a universului, scientologii pot admite existența lui Dumnezeu ca potențial infinit, însă
scientologia nu pune accent pe natura lui Dumnezeu cât pe posibilitatea ființelor umane de a fi
dumnezei.
Deși unii specialiști în istoria religiilor sunt de părere că sursele dianeticii și scientologiei sunt
religiilen orientale, totuși Stephen Kent a arătat că nu poate fi vorba de nicio influiență de acest fel
pentru că Hubbard avea doar cunoștiențe superficiale despre religiile orientale. Pretinsele asemănări
erau susținute de Hubbard în perioadele în care încerca să contracereze măsurile guvernamentale
îndreptate împotriva lui pentru practicarea medicinei fără licență. În Dianetica, Hubbard afirmase că
mintea reactivă este răspunzătoare pentru producerea bolilor psiho-somatice, drept pentru care e
acuzat de practicarea ilegală a medicinei.
3. Practicile dianeticii și scientologiei
Scopul acestei terapii este ca omul să obțină nivelul de luminat (clear). Luminații sunt cei care au
fost curățiți de amintirea experiențelor traumatice din trecut și au mai mult succes astăzi. Dianetica a
mai fost numită și „psihologie teoretică aplicată”. Scopul terapiei scientologice este ca individul să
devină conștient de tetanul care-l locuiește. Practica cea mai importantă în scientologie se numește
auditing, prin intermediul căreia eactivă a unui preclar, observând reacția la anumite cuvinte-cheie.
Acest lucru se realizează în urma unor ședințe, în cadrul cărora subiecții sunt supuși unor exerciții
(„confruntare”; bultbaiting) ce au drept scop eliminarea engramelor și dobândirea stării de conștiență
a vieților trecute. De pildă, un asmatic poate descoperi în urma acestor exerciții că a fost ștangulat
într-o viață anterioară. Persoana angajată pe un astfel de drum se numește tetan operațional.
Auditing-ul are două scopuri: să convingă adeptul că este un spirit atotputernic și să-l
conducă la starea de clear. În momentul în care procesul de auditing avansează, practicanții susțin că
dobândesc anumite puteri fizice și mentale. În același timp în care își „clarifică” mentalul, individul
trebuie să-și purifice corpul după același model întâlnit în practicile orientale. Eliminarea engramelor
are ca scop, susțin ei, creșterea forței vitale, o capacitate mai mare de supraviețuire și eficacitatea
crescută în domeniile de activitate. De aceea scientologia recurge adesea la programe de purificare a
corpului de toxinele acumulate din utilizarea medicamentelor sau a drogurilor.
O altă practică importantă în cadrul auditingului este monitorizarea unui individ cu ajutorul
unui electrometru (un aparat inventat de Hubbard, asemănător cu galvanometrul din fizioterapie)
care indică, potrivit acestuia, schimbările electrice datorate engramelor din mintea reactivă.
4. Organizare
Scientologia este imaginea perfectă a erei industriale, având mai multe compartimente. În
primul rând e vorba de compartimentul educațional (format din mii de misiuni organizate ca
francize- cel mai cunoscut organism: Association for better living and Education). O altă preocupare

18
a mișcării este reformarea societățiiprin revitalizarea morală. Apoi, în 1979 a fost creat la Los
Angeles World Institute of Scientology Enterprise care oferă cursuri în domeniul afacerilor și are ca
scop insuflarea principiilor și doctrinelor eticii scientologice în lumea afacerilor. Alte organizații
scientologice și juridice se ocupă cu promovarea drepturilor omului. De exemplu Citizens Comission
of Human Rights protestează împotriva a tot ceea ce scientologia consideră că sunt abuzuri
psihiatrice, juridice. Hubbard a avut o mar ostilitate față de paihiatri și psihologi, despre care spunea
că vor să controleze lumea. Un alt organism, Comitee on Human and Public Safety luptă împotriva
Interpolului. De asemenea, scientologia acționează printr-un număr mare de organizații auxiliare,
cum ar fi: Colegiul de Dianetică, Centrul de celebritate.
5. Ceremonii
Ceremoniile joacă un rol marginal în Biserica Scientologică. Hubbard le-a introdus după ce s-
a decis să fondeze o religie, pentru a da Scientologiei aparența de Biserică. În acest sens, Regis
Dericquebourg arată că „religie sau nu, scientologia este un fenomen social și trebuie abordat fără
nici o prejudecată”. Același autor arată că ceremoniile Bis. Scientologice se împart în două categorii:
serviciul religios duminical și servicii ocazionale. Serviciul de duminică începe cu un discurs al
capelanului care prezintă elemente ale doctrinei scientologice; urmează apoi o rugăciune în tăcere,
după care se citește crezul scientologic și un text scris de Hubbard și apoi se rostește o predică. Apoi
se rostesc mai multe rugăciuni, iar la final capelanul le mulțumește participanților și le cere să aplice
ce au auzit. Ceremoniile ocazionale sunt impregnate de doctrina reîncarnării. Ceremonia de
atribuire a numelui după neștere are menirea de a ajuta un tetan întrupat să se situeze într-un nou
corp (este o formă de botez). Căsătoria are rolul de a-i prezenta unui tetan alt spirit întrupat cu care
va trăi. În cadrul ritualului, fiecare partener e întrebat dacă va rămâne credincios celuilalt iar apoi
sunt puși să-și imagineze un triunghi ARC (afinitate-realitate-comunicare), acest triunghi fiind
dsimbolul comunicării de succes. Ritualul funerar ajută tetanul să se desprindă din corp pentru a
intra într-un alt corp. În ceea ce privește hirotonia, aceasta consită în introducerea, prezentarea
noului membru în fața congregației. Noul slujitor cirtește codul auditorului și cel al scientologului și
promite să le urmeze.
După cum remarcă același Regis Dericquebourg aceste riatuluri seamănă cu cele ale
teofilantropiei (când francezii au încercat să înlocuiască creștinismul cu o entitate sacră).
6. Controverse
De-a lungul scurtei sale istorii, scientologia a generat numeroase controverse. Unul dintre
cele mai importante a început în 1977, când FBI-ul a făcut o descindere de proporții la bisericile din
Los Angeles și Washington și a confiscat o serie de documente care arătau că biserica scientologică
ținea evidența persoanelor considerate neprietenoase. Descoperirea lor a generat un scandal public

19
care a făcut din scientologie unul dintre cele mai controversate grupuri. În 1978, 11 lideri scientologi
au fost acuzați de conspirație, spionaj, furt de documente guvernamentale, dar ulterior au fost
eliberați (miraculos) fiind declarați nevinovați. În 1976, doi scientologi au obținut, folosind
recomandări false, posturi de IRS și Justice Departament și au furat mii de documente referitoare la
situația „Bisericii Scientologice”. Totuși, în anii 90, IRS a concluzionat că scientologia este o religie
care acționează în scopuri caritabile care nu aduce atingere ordinii publice și societății în ansamblu.
Lupta cu instituțiile continuă, însă. În 1996, o Comisie de Anchetă a Adunării Naționale
Franceze a publicat un raport unde „Biserica Scientologică” se afla printre cele 172 de mișcări
acuzate de destabilizare mentală, manipularea copiilor și tulburarea ordinii publice. În anul 2001,
Scientologii au depus o plângere la CEDO împotriva guvernului francez, protestând împotriva legii
Piccard-About pe care o consideră ilegală.
În Italia, Curtea de Apel a decis că scientologia este o asociație al cărei scop este câștigarea
de bani. „Biserica Scientologică” a atacat această decizie, ceea ce a generat o întreagă dispută care nu
s-a încheiat nici astăzi. Singurul mediu favorabil scientologiei îl constituie Europa nordică, în special
Suedia, unde a fost recunoscută ca religie în anul 2000, și Danemarca, unde se află centrul european
al Bisericii Scientologice, la Copenhaga.
Scientologia este marginalizată datoritp aspectului ei bzar (un melange de supranatural, dar
fără referința de Dumnezeu). Criticii scientologiei invocă faptul că auditing-ul ignoră metodele
psihoterapeutice confirmate științific și se limitează exclusiv la obținerea descătușării nervoase,
constituind un pericol pentru cei instabili din punct de vedere psihic (conduc la anxietate, depresii).
Un alt element care face din scientologie un grup controversatîl constituie tratamentul aplicat
dizidenților și criticilor mișcării. Este cunoscut faptul că în scientologie, fiecare are propriul lui dosar
constituit din propriile confesiuni și din informații preluate de la cunoscuți și rude. În 1968 a fost
introdusă o clauză specială în scientologie care prevede ca orice persoană ostilă poate fi vătămată
prin orice mijloace. Astfel, James Rudin arată că între 1970-1980, Biserica Sceintologică a
instrumentat peste 100 de procese împotriva editorilor, autorilor sau inamicilor mișcării. Cel mai
cunoscut este cazul lui Paulette Cooper căreia i s-au intentat 18 procese pentru care a fost nevoită să
plătească 18 avocați pentru că au fost deschise în țări diferite. Autoarea nu a scăpat decât atunci când
a semnat un act prin care se angaja să nu mai publice cartea The Scandal of Scinetology și să afirme
că s0a înșelat cu privire la anumite considerații referitoare la scientologie.
Interesant este faptul că Roy Wallis mărturisește în prefața monografiei sale dedicate
scientologiei că s-a temut de reacția „Bisericii Scientologice” față de eventualel greșeli sau de
afirmațiile care le-ar putea apărea critice. De aceea, a hotărât să pună la dispoziție conducerii grupării
manuscrisul lucrării pentru eventualele corecturi.

20
 Partea a II-a
1. Prezența și activitatea „Bisericii Scientologice” în România
În ultimii ani, ziarele locale și centrale au scris despre diversele activități organizate de
voluntarii Bisericii Scientologice în România. De altfel, pe site-ul oficial al „Bisericii Scientologice”
se estimează că voluntarii „au ajutat” peste 1.6 milioane de persoane din 114 țări. Primele mențiuni
despre o prezență constantă a misionarilor scientologi în România sunt legate de inundațiile din
2006. Conform informațiilor de pe site, voluntarii au la Craiova și au organizat seminarii și cursuri
de instruire cu reprezentanții locali ai Crucii Roșii și cu personalul implicat în acordarea primului
ajutor. Inugararea activității scientologilor la Craiova s-a desfășurat într-un cadru festiv cu
participarea activităților locale, fiind urmată de un concert de muzică populară. Se estimează că în
timpul șederii lor la Craiova, cortul scientologilor a fost vizitat de cca 7500 de oameni și că s-a
acordat „ajutor” la aprox. 2000 de localnici.
O prezență importantă a scientologilor în România este legată de Turul bunăvoinței al
misionarilor scintologi Europa de Est. „Biserica Scientologică” apreciază că peste 15 000 de români
au făcut cunoștință cu scientologia, ca urmare a corturilor instalate în București. Turneul a debutat la
Cluj pe data de 2 august 2008. Între 16 decembrie și 20 inauarie scientologii și-au instalat corul în
Piața Operei din Timișoara. Reprezentații scientologi au luat legătura cu ÎPS Nicolae Corneanu care
ar fi spus că „expoziția pe care ei intenționează să o organizeze este o idee foarte bună”. În mai 2008
scientologii s-au aflat la Iași, amplasându-și cortul pe Bulevardul Independenței, iar începând cu 15
mai 2009, in Timișoara a fost organizat un curs care s-a bazat pe o serie de conferințe ale lui
Hubbard și s-a concentrat pe un aspect sensibil al omului contemporan: succes și eșec, fiind
organizat de Dna Liliana Măndescu. Trebuie remarcat că pentru jurnaliștii români, scientologia apare
ca o curiozitate, fiind mai degrabă „religia lui Tom Cruise și John Travolta”. Cu toate acestea,
„Biserica Scientologică” nu are un impact considerabil în România. Aceasta se poate datora faptului
că nu are încă un site în limba română, ci doar un site dedicat voluntarilor, în care sunt prezentate
soluții la problemele actuale: boli, emoții, conflicte. Însă, cărțile lui Hubbard au fost publicate la noi
în țară, la mai multe edituri. Aceste cărți pretind și ele că oferă soluții la diferite probleme ale vieții
cotidiene.
1. Opozanții scientologiei
Stephen Kent, un reputat cercetător de la Universitatea Alberta a publicat numeroase studii în
care argumentează că scientologia este o afacere multinațională care pretinde că este religie doar
pentru a se bucura de beneficiile sociale ale unei organizații religioase. De asemenea, Kent a
denunțat că mulți cercetătorii în domeniul NMR, persoane cu funcții în organisme guvernamentale,
au devenit avocați ai scientologiei, fiind recompensați material pentru acest serviciu. Există însă și o

21
atitudine laudativă la adresa scientologiei. De pildă, unii specialiști argumentează că și creștinismul a
început mai întâi ca o sectă și abia apoi a devenit o mare religie. Majoritatea celor care analizează
scientologia recunoasc însă că cercetarea este un problematica, dat fiind faptul că accesul la
informațiile corecte este restricționat.
Prof. Douglas Cowan dezvăluie că în anul 2005, când Biserica Scientologică aniversa 50 de ani
de la fondare, liderii i-au cerut să vorbească despre realizările lui Hubbard și contribuția lui. El a
acceptat să vorbească despre felul în care Scientologia vede realizările lui Hubbard și contribuția lui
la crearea unei lumi mai bune. Acest lucru era sensibil și nu a mai fost contactat. Același profesor
mărturisește că articolul scris de el, Contested Spaces, în care arată că internetul a devenit un spațiu
de informație contestat, dând exemplu în acest sens „Biserica Scientologică”. Herber Jenetzsich,
directorul cu relații publice i-a cerut o copie a manuscrisului pe care i-a returnat-o cu numeroase
sugestii, tăieturi și corecturi. Specialiștii NMR se tem că o asemnea cercetare îi va afecta, deoarece
scientologia eset recunoscută pentru procesele intentate diferitelor persoane individuale sau
organizații. Un exemplu edificator în acest sens este soarta asociației americane, Cult Awarness
Network, care între 1978-1996 a fost foarte critică la adresa scientologiei. În bătălia juridică ce a
urmat, CAN a fost găsită vinovată că ar fi răspândit iformații ostile la adresa minorităților religioase
și a fost obligată să plătească 1 milion de dolari despăgubiri. Neavând suport financiar, organizația a
fost declarată falimentară și lichidată juridic. Actualmente, CAN este o asociație de apologeți ai
sectelor în serviciul scientologiei.
Scientologia luptă și cu organizațiile guvernamentale. În Franța, Biserica Scientologică a pus sub
semnul întrebării calificarea membrilor MILS (devenit MIVILUDES) și a cerut înlocuirea lor. De
asemenea, a luat contact cu alte grupări calificate ca „secte” și a încercat să construiască o
solidaritate și o rezinstență în rândul lor. Astfel, a apărut în anul 200 Asociația Coordination des
Associations et Particuliers pour la Loberte de Conscience (CAP) care a reușit să adune membri ai
Mișcării Raeline, Madarom, Horus. Prima întâlnire a CAP a fost organizată sub forma unui proces în
care au fost judecați, în lipsă, Alain Vivien și alte persoane „vinovate” în lupta împotriva sectelor
pentru că au abuzat de funcția lor. CAP este activă și azi și se adresează celor care practică o
medicină alternativă, refuză un vaccin și practică o anumită formă de spiritualitate.
Psihiatria este și ea o țintă a scientologiei. În primele lucrări ale lui Hubbard, psihiatrii erau
portretizați ca demoni. La rândul lor, începând cu anii 1950, psihiatrii au ridiculizat ideile lui
Hubbard.
Opozanții anonimi ai scientologiei, cei care postează materiale critice pe internet, sunt obiectul
unei preocupări speciale. De multe ori ei sunt identificați și chemați în instanță de Biserica
Scientologică acuzându-le că au postat informații nefavorabile la adresa organizației. În mod practic,

22
fiecare nivel al sceintologiei impune cumpărarea de material scris, audio și video, plătirea și
frecventarea unor cursuri și sesiuni de audit. Informația pentru un anumit nivel rămâne secretă
(„revelație stratificată”- cum este cazul francmasoneriei).
Mulți dintre foștii membri postează pe internet informații oferite la nivele superioare. Ei descriu
experiența lor în organizație, prezintă consmologia scientologică și deconstruiesc discursul lui
Hubbard. Astfel, anonimatul pe internet este dăunător organizației și se incearcă eradicarea acestuia
prin diverse mijloace. Este bine cunoscut cazul lui Dennis Elrich, care fusese crimming oficer și
avusese acces la diverse materiale secrete ale Bisericii pe care le-a postat pe internet. În 1995, agenți
ai Poliției și avocați scientologi au percheziționat casa acestuia, i-au fost confiscate toate materialele
referitoare la Biserica Scientologice și i-au fost șterse toate informațiile din calculator.
2. Lobby-ul scientologiei
Stephen Kent arată că scientologia este o mițcare internațională care a făcut din guvernul
Statelor Unite un aliat politic iar strategia sa internațională este de a se prezenta ca o religie ale cărei
drepturi sunt sitematic încălcate.
Acceptarea scientologie în SUA s-a făcut treptat, începând cu anii 1990. Internal Revenue
Scervice, agenția internațională a Statelor Unite a luptat mulți ani împotriva scientologie, când brusc
în anul 1993, în mod misterios, a acordat „Bisericii Scientolgice” și filialelor ei statutul de organizații
caritabile. Una din numeroasele organizații scientologice care se bucură de scutiri de taxe este
International Association of Scientologists, care susține că fondurile rezultate în urma donațiilor și
taxelor sunt folosite pentru a susține acțiunea voluntarilor scientologi. În acest fel, scientologia a
intrat sub aripa protesctoare a Departamentului de Stat al SUA și a devenit un factor important în
viața publică americană. Figuri marcante ale scientologiei au donat sume consistente pentru a sprijini
campanii electorale prezidențiale sau pentru a face lobby scientologiei în congresul american.
Scientologia încearcă să stabilească legături cu grupuri sau persoane care sunt implicate în
lupta pentru respectarea drepturilor omului (ca Helsinki Comission) care transformă plângerile
scientologiei în raporte ce denunță măsurile luate de diferite țări împotriva scientologiei și amenință
cu presiuni politice economice. În 1997, 34 de celebrități de la Hollywood au adresat o scrisoare
deschisă cancelarului Germaniei referitoare la tratamentul al care erau supuși scientologii în
Germania.
Lobby-ul se poate exercita și prin intermediul unor centre de cercetare a religiei ca CESNUR,
cu sediul la Torino, a cărui influiență în mediul academic este foarte puternică.
3. Misiune și prozelitism
Biserica scientologică practică individualismul extrem. Membrii sunt relativ izolați unul de
altul și pot veni în contact doar la serviciile de duminică sau la vreun Congres. Scopul ultim,

23
echvalentul scientologic al mânturii este să pemită tetanului individual, adică sufletului, să se miște
liber în timp și spațiu așa cum se zice că putea fi înainte de a fi legat în universul material. Biserica
scientologică își promovează imaginea cu ajutorul unui DVD intitulat This is Scientology (2004)
unde se afirmă că scientologia este gruparea cu cea mai mare creștere în lume. Cercetătorii sunt însă
de părere că această percepție se bazează pe citirea necritică a propriilor lor statistici.
La fel ca majoritatea grupărilor New Age, scientologii atrag potențiali adepți prin intermediul
conferințelor, cursurilor și a testului de persoanlitate. Costul ridicat al serviciilor face ca cea mai
mare parte a membrilor să aibă ocupații bine plătite în afara mișcării. Conform statisticilor, 52 %
dintre adepți sunt recrutați prin intermediul prietenilor și al cunoștiențelor, 4% prin intermediul
publicității, 3% prin conferințe iar restul prin testul de personalitate (18%). Testul de personalitate
este caracteristic Bisericii scientologice, având aceeași funcție ca „evanghelizarea din ușă în ușă” a
Martorilor lui Jehova. Testul care conține 200 de întrebări menite să descopre personalitatea
respondentului și lipsurile lui, poate fi completat pe loc, on line sau trimis prin poștă. În opinia
psihologilor, acest test este manipulator deoarece indiferent de răspunsurile date, graficul
personalității indică fie că persoanele sunt deprimate sau cu carențe de personalitate și au nevoie de
ajutorul scientologiei.
Scientologia atrage și prin numărul mare de personalități care și-au declarat simpatia față de
ea. Sediile „Bisericii” sunt pline cu postere ale unor cunoscuți actori și cântăreți (Tom Cruise, John
Travolta) și mărturiile acestora despre binfacerile scientologiei. Utilizarea sistematică a reputației lor
urmărește să creeze o imagine pozitivă scientologiei în rândul opiniei publice. Criticii scientologiei
arată că aceasta este o modalitate de manipulare care urmărește să confere discursului prozelitist o
aparență de adevăr.
Există însă și misionari în sensul clasic al cuvântului. O misiune a scientologiei poate începe
cu 2-3 membri dar se consideră că este stabilită definitiv atunci când sunt convertite minim 20 de
persoane. Misiune poate crește trasformându-se în Biserică sau poate rămâne la stadiul de misiune.
Înainte de pleca în misiune, vitorii misionari urmează cursurile de instruire în sediile centrale ale
Bisericii Scientologice. După ce au trecut prin toate nivelele misiunii sunt declareți apți să deschidă
propria lor misiune. Biserica nu împumută și nu închiriază nimic, misionarii având obligația de a
cumpăra totul cu proprii bani. În 2008 un întreg (cuprindea 18 cărți și 35 de conferințe) costa 7850 $.
Dacă nu fac adepți, investiția lor vaf i pierdută.
Scientologia a fost recunoscută ca religie în majoritatea statelor europene care cer o
înregistrare pentru grupurile religioase (Suedia, Portugalia, Croația) dar și în tățile care nu cer această
înregistrare (Italia, Austria, Germania). În ultimii ani, scientologia a fost foarte dornică să pătrundă în
statele fostului bloc comunist. În Rusia, scientologia s-a înregistrat ca religie în 1990 și a fost

24
recunoscută în 1994. A urmat apoi legea restrictivă din 1997 care stipula că nici un grup religios nu
poate fi recunoscut dacă u are o vechime mai mare de 15 ani în Rusia. În 2007 scientologia a adus
cazul său în fața CEDO, care a forțat guvernul rus să o recunoscă. Printre eforturile scientologiei de a
disemina învățăturile fondatorului se numără și proramele funcționale (cel mai cunoscut e ABLE).
4. Rolul lui Rob Hubbard în scientologie
Imageria „Bisericii Scientologice”, foarte apropiată de cea a Martorilor lui Iehova se
străduiesc să arate cât de fericiți sunt oamenii din lumea întreagă care au urmat învățăturile lui
Hubbard. „Biserica Scientologică” afirmă că imensa literatură scientologică care a fost produsă după
1986, adică după moartea lui Hubbard, ar fi bazată exclusiv pe scrierile lui, că nimic nu a fost
schimbat din scrierile fondatorului. În realitate, nu se știe cine selectează din operele lui Hubbard și
pe ce criterii.
Un rol important în recunoașterea lui Hubbard ca singură autoritate îl are și învățătura
cunoscută sub numele de „mitul lui Xenu”, care este de fapt istoria originii omului pe pământ și a
condiției umane, din perspectivă scientologică. Acest mit face parte din secretel ezoterice ale
sceintologiei, fiind revelat la nivelul OT III. Conform acestuia, acum 75 de milioane de ani, Xenu era
dictatorul Federației galactice, formată din 26 de stele și 76 de planete, printre care și Pământul.
Xenu, care era pe punctul de a acapara întreaga putere, a decis să rezolve problema suprapopulării
planetei. Cu ajutorul „renegaților„ și a psihiatrilor el a reușit să învingă „ofițerii binelui” și a încărcat
populația răpită pe o navă (similară unui Douglas DC-8 construit și folosit de armata SUA între
1958-1972) transportând-o pe Terra. Cetățenii paraliați au fot aruncați în vulcani iar peste ei au
aruncat bombe cu hidrogen. Sufletele corpurile decedate, pe care Hubbard le numește tetani, au fost
capturate de forțele lui Xenu cu ajutorul unui „ruban electronic” și aspirate în zonele vide ale lumii.
Sute de milioane de tetani au fost obligați să privească colosala imagine tridimensională timp de 36
de zile în fața unui fel de cinema, prin aceasta implantându-se ceea ce Hubbard numea „diverse date
înșelătoare”. În final ofițerii loiali au reușit să îl învingă e Xenu și să-l închidă într-un munte, pentru
eernitate. La final este prezentată amenințarea că oricine va aceesa acest document prematur a muri
de pneumonie.
Evaluarea acestui document este dificilă. La simpla lui menționare, Biserica Scientologică va
invoca faptul că este vorba de un document intern și secret asupra căruia are drept de copyright.
Potrivit specialiștilor NMR, mitul lui Xenu a fost produs de Hubbard ca urmare a preocupărilor sale
de scriitor scien-fiction. Temele pe care le-a folosit Hubbard nu erau singulare în epocă, în anii 1950
s-a manifestat un interes deosebit în legătură cu extratereștrii în SUA. De asemenea, suprapopularea
planetei a fost o îngrijorare între anii 1950-1960. Nu este nici un fel de coincidență că Xenu folosește

25
același tip de arme care se foloseau în anii 1950. Ca să nu mai menționăm pneumonia care în vremea
lui Hubbard era o afecțiune ce conducea adesea la moarte.
Mitul lui Xenu nu are un Creator. El urmeazp tradiția gnostică dualistă care confruntă forțele
binelui și ale răului. În confruntarea dintre ofițerii cei buni și Xenu, învingător iese Hubbard. Încă de
când a pus bazele scientologiei, Hubbard și-a dat silința să o lege de budism și într-o oarecare măsură
a reușit. Există cercetători care compară conceptul de clear cu conceptul budist de bodhi, care-l
desemnează pe cel luminat. Cea mai îndrăzneață din încercările lui Hubbard de a asocia scientologia
cu budismul apare în lucrarea Hymn of Asia, în care s-a proclamat pe el însuși ca Maitreya cel
așteptat.
Este interesantă asemănarea între antropologia lui Hubbard și mișcările UFO, populare în anii
1950, mai ales în ceea ce privește conceptul de tetan OT. De asemenea, Hubbard a avut legături
strânse cu Alistar Crowley și cu ocultismul în general. La începutul anilor 1970 însă, scientologia i-a
hărțuit pe acei jurnaliști care au scris despre această legătură iar astăzi în scrierile atribuite lui
Hubbard nu există nici cea mai mică aluzie la ocultism.
În publicațiile oficiale ale Bisericii Scientologice este promovată ideea că toate religiile sunt
doar popasuri încăutarea spirituală a omului și că singura modalitate prin care omul poate descoperi
adevărul este scientologia. Creștinismul este sever criticat de Hubbard care îi reproșează că a
trasformat oamenii în victime, de unde misiunea lui de a elibera oamenii și de a le arăta calea spre
cunoaștere.
V. REIKI
Reiki este un termen care desemnează în același timp forța universală a vieții, cunoștința
obținută din cunoașterea inițiatică a acestei forțe și tehnicile referitoare la transmiterea acestei forțe.
Adepții metodei Reiki susțin că aceasta permite re-echilibrarea fluxului de energie din organisme și
lucruri, punând utilizatorul în contact direct cu energia naturală și dându-i puterea să o conserve.
Activarea acestei energii permite, susțin ei, tratarea bolilor și a dezechilibrelor, fără a intra în conflict
cu medicina clasică. Ei aplică punerea mâinilor după modelul Mântuitorului.
1. Istoria Reiki
Reiki este o „tehnică de vindecare” japoneză care a fost descoperită și dezvoltată de Mikao
Usui (1865-1926). În tinerețe, Usui a practicat kiko, versiunea japoneză pentru chinezescul Qi Gong,
o practică care urmărește îmbunătățirea sănătății mintale, prin meditație, exerciții de respirație și
mișcări lente. Folosește energia vitală ki. Se spune că Mikao Usui ar fi studiat medicina, psihologia,
religia și dezvoltarea spirituală. La un moment dat, Usui s-a retras pe muntele Kurama și a postit
timp de 21 de zile. La sfârșitul acestei perioade, se spune că prin creștetul capului său a intrat o
lumină spirituală puternică (Reiki) iar el a avut o iluminare. Atunci el a înțeles că primise o putere de

26
vindecare a oamenilor(1922). În anul 1922 s-a mutat în orașul Tokio și a înființat societatea de
vindecare Usui Reiki (Usui Reiki Ryoho Gakkai). A murit la Tokyo, în 1926, succesorul său fiind
Juzaburo Ushida.
Reiki a fost introdus în Occident de Hawayo Takata (1900-1980), o japoneză născută în
Hawai. După ce s-a inițiat în tehnica Reiki a călătorit în toată lumea pentru a răspândi-o. Până la
moartea ei a inițiat 22 de maeștri. Takata a modificat istoria Reiki pentru a o face mai accesibilă în
Occident. Takata a susținut că Usui a fost preot creștin dar el a fost budist. A mai susținut că toți
maeștrii Reiki au murit în război și că ea este sigurul maestru din lume. Cert este că Takata a învățat
Reiki de la dr. Hyashi care se despărțise de Asociația reiki înființată de dr. Usui și crease un stil reiki
original.
În prezent există aproximativ 30 de tipuri de Reiki. Conform American International Reiki
Association, maeștrii reiki au devenit numeroși începând cu anii 1980, fără să cunoască corect întreg
ansamblul de practici și învățături reiki. După AIRA, tehnicile reiki de azi nu corespund cu cele
dezvoltate de Mikao Usui.
Energia Reiki
Reiki s-a inspirat din taoismul chinezesc, unde ki este folosit pentru toate energiile vitale. Ki
9spun ei) circulă în trupul uman sub diferite forme, reiki fiind una din acestea. Reiki s-ar traduce prin
„forța sufletului” sau „puterea spirituală”, fiind acel tip de energie vitală carese află, în lumea
materială, cel mai aproape de forța creatoare divină, de sursa vieții. Potrivit medicinii tradiționale
chinezești, corpul uman este străbătut de 12 meridiane sau căi energetice care alimentează cu energie
vitală corpul fizic și corpul subtil. Dacă fluxul de energie este tulburat sau întrerupt, rezultă boli
grave și chiar moartea.
Meridianele se află sub piele, iar locurile în care ele ajung, chiar aproape de suprafața pielii,
sunt numite puncte de acupunctură. Există și teoria despre principiile Yin/Yang, care se manifestă
sub formă de polarități. Reiki folosește și noțiunea de chakre, adică puncte sau centri energetici în
care corpul subtil se conectează cu corpul fizic. Se consideră că ele preiau ki-ul, forța vitală care se
găsește pretutindeni în jur, și o introduc în sistemul de energie subtilă. Reiki folosește noțiunea
teosofică de aură, care desemnează un câmp de energie subtilă și care se întinde în afara corpului
fizic. Aura are 7 straturi sau nivele de vibrație, care corespund fiecărei chackre.
Practica Reiki
Reiki nu se poate practica fără inițiere. Inițierea constă într-o serie de proceduri care au ca
scop „acordarea celui inițiat la frecvențele energiei reiki”, pentru ca acesta să o poată accesași să o
transmită mai departe, spre propriul corp (fizic și energetic) sau spre alte persoane, animale, plante,
obiecte. Există trei nivele în reiki, începând cu ucenic și terminând cu maestrul. Cel inițiat își va

27
putea face singur autotratament care durează aproximativ o oră (gradul I- are ca scop refacerea stării
de sănătate și aducerea organismului la o stare optimă de funcționare). Gradul al II-lea cuprinde sfera
socială și se referă la transmiterea energiei la distanță, bazată pe simboluri. În gradul II, nivelul de
Maestru practicant, se primește un acordaj complet axat pe învățarea simbolului de Maestru, a
învățăturilor, a tehnicilor.
Există trei stâlpi ai reiki0ului: Meditația Gasso, Reijo-Ro sau indicația energiei Reiki și
chiryo-care denumește metoda de tratament. Meditația Gasoo presupune poziția lotus cu spatele
drept și constă în creșterea energiei practicantului. Se practică 20-30 de minute.
Reijo=Ro este o metodă practicată de către cei care tămăduiesc. Maestrul stă în picioare într-o
poziție comodă, împreunează mâinile în dreptul inimii și „roagă energia” să curgă. Tehnica
vindecării la distanță (enkaku chiryo) se practică folosind o fotografiei a persoanei care are nevoie de
vindecare. Individul din fotografie trebuie să fie în picioare iar energia se va trimite în locul care este
bolnav și care are nevoie de ea. Reiki poate trimite energie și decedaților pentru ca ei să găsească
drumul spre lumină și spre o eventuală reîncarnare. Un aspect al practicii reiki este încărcarea cu
energie a lucrurilor, care este asimilată unei binecuvântări. „Încărcare cu energie” se realizează cu
ajutorul simbolurilor reiki. Acestea sunt un fel de chei care permit accesul la energia universală de
viață (reiki), acționând la distanță, în timp și spațiu asupra obiectelor, perosoanelor sau
evenimentelor.
A activa un simbol înseamnă a-l desena în aer cu centrul palmei, cu un deget sau trei degete,
cu al treilea ochi, a-l vizualiza și a-i rosti numele, de trei ori, mintal. Unul dintre cele mai cunoscute
simboluri este Cho-Ku-Rei(CKR). Adepții reiki susțin că acest semn, odată activat pe o zonă
dureroasă, reduce durerea, iar pe o leziune ajută la vindecarea mai rapidă a acesteia. Maeștrii reiki
propun anumite experimente care să le demonstreze ucenicilor eficacitatea energizării unui obiect.
Pe piatra de mormânt a lui Mikao Usui sunt gravate cele cinci principii după care acesta s-a
ghidat în timpul vieții: doar azi nu te înfuria, doar azi nu te îngrijora, doar azi fii recunoscător, doar
azi muncește din greu, doar azi fii bun cu ceilalți. Cea mai importantă caracteristică a reiki-ului
modern este flexibilitatea, atât în ceea ce îi privește pe maeștrii, care pot preda reiki în libertate
totală, pot experimenta și dezvolta tehnici noi, cât și în ceea ce îi privește pe cei interesați, care pot
învăța reiki, afirmă ei, fără să-și prărăsească propria lor religie sau tradiție spirituală. A apăut un nou
tip de reiki, Money reiki, prin care persoana care îl practică va ridica vibrația banilor pe pământ.
Money reiki nu garantează îmbogățirea dar manipularea funcționează având în vedere faptul că omul
contemporan acționează instinctual.
Reiki în România
A fost introdus în România, imediat după evenimentele din 1989, de Dumitru Hristenco,

28
conform propriei mărturii. A fost recunoscut maestru reiki în Cnada și a pregătit și el la rândul lui 16
maeștrii reiki. A fost și practicant yoga, s-a ocupat cu tehnica radiantă, a fost inițiat în alchimie,
metoda silva, vodoo și altele. În opinia sa există un reiki esențial care este mult mai vechi decât cel
descoperit de Usui.
Prin legea nr. 118/2007, privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de
medicină complementară/alternativă, reiki este recunoscută ca o terapie alternativă. Reiki este
promovat în România prin centre specializate, ca Centrul de Inițiere și perfecționare Reiki România
(CIPRR), fondat în anul 2003 de Călin Petru Cotrău, care pregătește studenți și instructori pentru o
varietate de metode reiki. Pe lângă centre, există maeștrii reiki individuali, care au cabinete speciale
în teorii complementare, autori de cărți și manuale reiki.
Radiestezia este metoda de decodificare a numitor informații energetice din mediul
înconjurător, folosind diferite instrumente ajutătoare, precum pendulul, ansa sau bagheta. Unii autori
reiki afirmă că iniețirile reiki deschid omului calea spre nebănuite forțe psihice sau parapsihice, cum
ar fi premonițiile, clarviziunea, claraudiția, vizualizarea aurei. Există în tehnica reiki de azi, meștrii
ascendenți.
Există mulți adepți eiki care spun că nu e nicun rău în a te apropia de Biserică, fiind adept al
acestei mișcări. Cu toate acestea pentru adepții reiki, maeștrii sunt priviți ca niște idoli. Inițierile reiki
și alte aspecte sunt tratate în cărțile lui Ovidiu Dragoș Argeșeanu. El afirmă că poate direcționa
energie și către copiii avortați, lucru necesar deoarece aceștia stau în frig și în întuneric. Părintele
Galeriu accepta trecerea copiilor avortați la Liturghie ca să fie ridicați de Hristos la lumină. Un
element pe care el (Argeșeanu) insistă sunt entitățile spirituale de lumină. Fiecare om are un înger
păzitor, prin botez mai primește unul iar prin inițierile reiki mai primesc niște entități de lumină care
pot fi îngeri sau nu...în funcție de meritele și necesitățile omului.
Sinele, susține Argeșeanu, este cea mai importantă parte din om, este cauza apariției vieții și
scopul ei. Este cea mai profundă parte din structrura subconștientului uman, iar ieșirea lui din
conștient se numește trezirea Sinelui. Argeșeanu spune că a văzut de mai multe ori cerurile deschise,
a ajuns la tronul lui Dumnezeu și a stat de vorbă cu el, primind ajutorul îngerilor și având tot felul
de ghizi. Cel mai îngrijorător lucru este că acest „reiki Argeșeanu” amestecă reiki cu Ortodoxia sub
umbrela cuprinzătoare a New Age. Susține că a fost ucenic al pr Argatu, cartea lui „Reiki. Între mit
și realitate” este dedicată lui Iisus.El susține că cei pe care i-a inițiat au devenit mai buni, mai
toleranți, mai sinceri. Argeșeanu chiar recomandă mersul la Biserică, spoveditul, împărtășitul, datul
Liturghiilor, dar și să facă inițieri Reiki, optimizări de radiestezie, cursuri Chi Kung. Adepții sunt
avertizați și de pericolele la care se expun când merg la Biserică (trebuie să ai o vibrație înaltă ca să
te împărtășești, altfel te distrugi ca și persoană)..

29
 Cărțile semnate de Argeșanu sunt presărate cu energii la adresa învățăturii creștine: ideea de
evoluție și imperfecțiune în Dumnezeu, darwinismul în crearea universului, politeismul și alte idei
din păgânism. Conform ideilor lui Maica Domnului a trecut prin durerile facerii, Mântuitorul a fost
căsătorit pentru că altfel ar fi fost un bărbat incomplet fără principiul feminin. Dragoș Argeșeanul
luptă împotriva BOR ca instituție, ierarhie, adresându-le ierarhilor și preoților anumite invective
(hahalere, fraieri, lături, proști, etc.). El are o obsesie fațăm de lucrarea entităților negative și de aici
deduce el nevoia de energie. Argeșeanu susține că are puterea de a trimite demoni ca să atace
sufetele, trimite spații progrmate negativ, argintul viu, anumite spirite. Victimele acestora sunt:
psihoatrii, preoții, etc.
În concluzie se poate spune că Argeșeanu amestecă reiki și ortodoxia, în creuzetul
atotcurpinzător al ezoterismului New Age. A rezultat un amalgam de erezii și contradicții logice
unde energia reiki este echivalată cu Duhul Sfânt Ortodox. În esență totul este o blasfemie la adresa
Mântuitorului și a Bisericii.
Un alt amestec între reiki și ortodoxie se găsește în lucrarea Inforeiki a lui Constatin
Gheorghiță. Inforeiki dezvoltă un adevărat sistem de protecție spirituală împotriva entitățilot
malefice, lucrând de exemplu cu „sabia de lumină”, „sfere și câmpuri energetice”. C. Gheorghiță
susține că în sfera reiki există o energie care are ca sursă pe Maica Domnului, de la care este primită
ca dar pentru recunoșterea și dezvoltarea spirituală a practicanților Inforeiki.(Invocarea Inforeiki are
loc cu palmele ridicate spre cer și rostind o formulă specifică). Pentru alungarea duhurilor necurate
se folosește o formulă care este o parodiere a rugăciunilor Bisericii. Pentru a îndepărta energiile și
entitățile negative ei rostesc un algoritm, o sumă de afirmații.
„Vindecarea alternativă” din perspectivă ortodoxă
Vindecare holistă înseamnă a avea grijă nu numai de tine dar și de lumea înconjurătoare,
deoarece fiin’ele umane sunt legate de restul universului într-un mod subtil. Medicina holistă se
bazează pe o forță vitală, ce sprijină și susține viața, o forță care nu este vizibilă, este oe enrgie
cosmică sau universală, bazată pe o concepție despre lume și viață panteită.
În concepția New Age, oamenii devin bolnavi atunci când fluxul de energie este blocat.
Pentru a face să sporească în corp energia tămăduitoarea trebuie să intrăm în armonie cu universul.
Reiki atrage pentru că nu are interdicții și cu intră în contradicție cu nimic, poate fi practicat de
oricine. Puterea tămăduitoare a maeștrilor este asemănat cu harul primit la hitonie și este considerată
mai puternică decât puterea lui Iisus. În cadrul sistemelor reiki, răul din viața cuiva este exclusiv din
cauza atacurilor energetice care au fost îndreptate asupra persoanei respective. Vina nu este în om, în
păcatele lui, în îndepărtarea de Dumnezeu ci vina este în afară. Numai cei inițiați pot identifica
natura răului. Aceste curente se sprijină pe un puternic substrat religios, ocult. Reiki are la bază mai

30
multe învățuri din religiile orientale care sunt în totală contradicție cu creștinismul. Una dintre
învățături este legată de natura și sursa energiei folosite în reiki despre maeștrii declară că este
impersonală. Unii compară această energie cu o energie electrică.
Medicinele alternative practicate în România la ora actuală propagă anumite erezii contra
adevărurilor creștine precum panteismul, reîncarnarea, predestinația astrală, impersonalizarea harului
divin și chiar a lui Dumnezeu, și nu în ultimul rând antropocentrismul, ideea că eu vindec, eu ajut pe
alții. Reiki propune vindecarea trupului prin propriile mijloace.
Învățătura ortodoxă ne arată că îndepărtarea noastră de la izvorul vieții, care este Dumnezeu,
duce la împuținarea propriei noastre vieți, care merge de la moarte sufletească la boală și uneori chiar
la moarte trrupească. Boala trupească are un rol în îndreptare iar tămăduirea vine de la Dumnezeu.
Restabilirea sănătății sufletești și în ultimă instanță a celi trupești înseamnă restabilirea legăturii
iubitoare cu Dumnezeu, care curăță bolile, tămăduiește efectele iar apoi restaurează prin har firea
umană căzută.
Vindecarea se primește cu adevărat prin rugăciune și participare la Sf Taine ale Bisericii, prin
cunoașterea și trăirea autentică a credinței ortodoxe. Dcaă omul nu se vindecă trupește trebuie să aibă
credința că Dumnezeu are un plan tainic cu el. De multe ori, boala este mai prețioasă decât sănătatea,
căci puterea lui Dumnezeu se vădește în slăbiciune (2 Cor 7, 7-9).
Părinții ortodoxiei contemporane afirmă că diavolul poate interveni prin tratamentele
alternative nu vndecând boala, ci camuflând durerea și mărind autosugestia. Atunci când harul lui
Dumnezeu îl cercetează pe om, diavolul se retrage, iar omul percepe iarăși boala ca la început.
VI. Datorie și slujire sfântă. Misiunea preoților militari în Primul Război Mondial (1916-1918)
Prezenţa preotului în mijlocul oştirii, a arhiereilor alături de domnitori a fost o realitate
incontestabilă de-a lungul istoriei Ţărilor Române. Totuşi primele preocupări pentru introducerea
instituţionalizată a asistenţei religioase în armata română datează de abia de la mijlocul secolului al
XIX­lea. În 1850, în timpul domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1853), cunoscut pentru strădania sa de a
reorganiza "oştirea pământeană", Departamentul Lucrărilor Ostăşeşti din Ţara Românească hotăra
instituirea unui preot pe lângă fiecare polc (regiment) al oştirii în garnizoanele Bucureşti, Craiova şi
Brăila. Numirea acestora urma să se facă în înţelegere cu Mitropolia Ungro-Vlahiei, avându-se în
vedere totodată, şi stabilirea lefurilor (retraseulterior de Cuza), odăjdiilor şi obiectelor de cult
necesare.
În 1870 a fost elaborat primul Regulament pentru clerul de armată, care permitea existenţa câte
unui preot pe lângă fiecare regiment sau batalion, dacă acestea constituiau "un corp aparte".
Structurile militare comunicau Ministerului de Război necesarul de preoţi, iar acesta, la rândul său se
adresa ierarhului în eparhia căruia se afla corpul respectiv, pentru a numi o persoană

31
corespunzătoare. Preotul înrolat făcea parte din Marele Stat Major, avea drept la ordonanţă şi
îndeplinea următoarele servicii: oficierea slujbelor religioase, activitate didactică la şcolile corpului,
asistenţa religioasă a bolnavilor pe lângă ambulanţe, precum şi păstrarea obiectelor de cult din
dotarea corpului respectiv. Preoţi militari au participat şi la al doilea Război Balcanic (1913),
însoţind trupa sau alături de efectivele Crucii Roşii, sub coordonarea Mitropolitului Moldovei şi
Sucevei, Pimen Georgescu.
În concluzie, prezenţa preoţilor în armată înaintea izbucnirii primei conflagraţii mondiale făcea
obiectul mai multor prevederi regulamentare militare, fără să existe preocupări pentru
instituţionalizarea unui serviciu religios în armată. "Noi – spunea unul din preoţii care va participa la
Război – se pare că suntem încă sub stăpânirea unui sentiment de neîncredere faţă de forţa
sufletească ce ar putea inspira Biserica celor ce mâine vor da tot ce au mai scump pentru ţara şi
neamul lor".
Preotul militar între ascultarea canonică şi disciplina militară
Conform Regulamentului pentru clerul din armata permanentă (1870), în anul 1914 activau 53
de preoţi militari, câte unul în fiecare garnizoană, cu excepţia garnizoanelor mari, Bucureşti, Iaşi,
Galaţi, Craiova, Constanţa, unde se aflau câte doi preoţi. Cum numărul acestora era absolut
insuficient în cazul unei iminente intrări a României în război, autorităţile bisericeşti au început, încă
din timpul neutralităţii (1914-1916), să se preocupe de coordonarea activităţii preoţilor mobilizabili
într-un serviciu care să depindă canonic de Biserică, iar disciplinar de Armată.
În şedinţa sa din 15 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Române hotăra să numească
un Superior al preoţilor din armată în persoana Iconomului-stavrofor Constantin Nazarie, profesor
de morală la Institutul Teologic Bucureşti şi director al Seminarului Teologic. Cu aceleaşi prilej a
fost adoptată şi o decizie a Sfântului Sinod referitoare la preoţii de armată, care cerea tuturor
Episcopiilor şi Mitropoliilor să dea "preoţi trebuincioşi pe timp de pace şi de război, titraţi în
teologie, cu aptitudini pentru păstorirea militară" care să aibă vârsta cuprinsă între 30 şi 45 de ani.
Preoţii militari urmau să fie numiţi de către Ministerul de Război, la recomandarea Bisericii şi intrau
sub regimul legilor militare. Imediat după numirea sa, Protoiereul Nazarie a înaintat mai multe
referate în care solicita ca însărcinarea sa de Protopop al preoţilor de armată să înceapă imediat şi să
aibă un caracter permanent. Într-unul din aceste rapoarte, el deplângea faptul că preoţii militari "până
azi nu au la dispoziţie nici o tradiţie şi nici un regulament de urmat". Cu acordul autorităţilor
militare, Protoiereul Nazarie a elaborat în cursul anului 1915 Instrucţiuni pentru preoţii de armată în
vreme de război prezentate Marelui Stat Major al Armatei.
Instrucţiunile se referau în principal la rolul preoţilor pe timp de război, drepturile lor materiale,
ţinuta de campanie, plătirea unei prime de echipament. În momentul în care era mobilizat, preotul se

32
prezenta la locul şi unitatea indicate pe ordinul de chemare, alăturându-se Serviciului Sanitar al
trupei respective. El urma să aibă la dispoziţie mijloace de transport pentru sine şi pentru obiectele
necesare serviciului religios, precum şi o ordonanţă regulamentară. Între preot şi comandantul
unităţii respective trebuia să se stabilească raporturi de coordonare: preotul nu putea face nimic fără
ştirea şi aprobarea comandantului, nici comandantul nu putea face nimic care să ştirbească prestigiul
preotului. Ca semn distinctiv mâneca stângă a reverendei, peste care se cosea o cruce albă, iar sub ea
numărul trupei din care făcea parte. De asemenea preotul trebuia să poarte la piept, peste
îmbrăcăminte o cruce de metal argintat şi să aibă un toiag cu mânerul alb.
Veşmintele şi obiectele de cult absolut necesare (Epitrahilul, cutiuţa cu Sfânta Împărtăşanie,
Crucea, Aghiazmatarul, Panihida, două Procoveţe mici, linguriţa, o sticluţă cu vin) urmau să fie
păstrate într-o geantă de piele, prevăzută cu despărţituri şi cu câte o cruce vizibilă pe laturile din
afară. Tot în această geantă, preotul avea o sticluţă de spirt şi chibrituri pentru dezinfectarea
linguriţei în caz de epidemii, o cutie individuală de pansament pentru a putea acorda primul ajutor,
precum şi un carneţel pentru notarea deceselor. În sfârşit, pentru păstrarea tuturor obiectelor
preoţeşti, administraţia militară trebuia să pună la dispoziţie o ladă de lemn îmbrăcată cu tablă şi
prevăzută cu încuietoare, având 120 cm lungime, 60 cm înălţime şi 70 cm lărgime. Protoiereul
armatei era ales de Sfântul Sinod şi confirmat de Ministerul de Război. El era şeful suprem al
preoţilor şi avea ca atribuţii recompensarea celor merituoşi, pedepsirea celor ce se abăteau de la
disciplina bisericească, completarea locurilor vacante, acordarea de lămuriri.
Preoţii care se încadrau în prevederile deciziei Sfântului Sinod şi urmau să fie mobilizaţi prin
ordinul Marelui Stat Major primeau însărcinarea de a lua în grijă câte o unitate militară apropiată de
parohia lor, pentru a se familiariza cu mediul militar. Preotul Cicerone Iordăchescu îşi amintea că
mergea de două ori pe săptămână la sediul Regimentului IV Vânători din Iaşi, spovedea şi
împărtăşea trupa, asculta problemele soldaţilor, deşi activitatea lui era considerată de unii
comandanţi ca "o pierdere de vreme”.
Nu haina face pe om, dar îl reprezintă…
Asigurarea drepturilor materiale pentru preoţii mobilizabili a fost una din cele mai delicate
probleme cu care s-a confruntat Protoiereul Nazarie în perioada neutralităţii. Marele Stat Major, care
elaborase mai multe regulamente privitoare la plata primei de echipare pentru ofiţeri, a dispus, însă,
că preoţii nu se încadrează în aceste prevederi, decât, eventual, după intrarea României în Război. De
asemenea, Protoiereul Nazarie s-a străduit ca autorităţile militare şi cele bisericeşti să se pună de
acord pentru stabilirea unei ţinute de campanie pentru clerul militar, care să fie adaptată
împrejurărilor războiului. Statul Major General considera, însă, că nu este în interesul material al
preoţilor nici obligaţia de a-şi confecţiona o uniformă de campanie care ar cere mari sacrificii

33
băneşti, mantaua, pălăria şi crucea pectorală fiind elemente suficiente care să individualizeze
vestimentaţia preoţilor de armată.
În luna iulie a anului 1916, Protoiereul Nazarie se adresa Şefului Marelui Stat Major cu
rugămintea de a aproba dispoziţiunile sale referitoare la îmbrăcămintea preoţilor în vreme de
mobilizare şi război. Ţinuta de vară şi de iarnă pe care o propunea, deşi nu a întâmpinat rezerve din
partea Marelui Stat Major, nu a putut fi respectată decât de o mică parte a preoţilor mobilizabili, care
s-au bucurat de spijinul comandanţilor pentru procurarea materialelor necesare confecţionării
acesteia. Preotul Cicerone Iordăchescu considera că în mijlocul durităţii pe care o presupune viaţa
militară, ostaşul are nevoie de clipe de alinare, de momente în care să­şi poată deschide sufletul, ori
acest lucru este anevoios în faţa cuiva îmbrăcat în uniformă militărească.
Având în vedere că nu exista un model nici pentru crucea pectorală, s-a stabilit că aceasta ar
trebui să aibă următoarele dimensiuni: 12 cm lungimea lamei verticale, 5 cm lăţimea lamei, 4 mm
grosimea, 2 mm grosimea zalelor. Crucea şi lanţul urmau să fie lucrate din metal argintat, sau din
orice metal alb, neavând nici un fel de ornamentaţie.
Cu puţin timp înaintea izbucnirii războiului, Protoiereul Nazarie s-a străduit să obţină
concentrarea tuturor preoţilor mobilizabili la sediile eparhiale, în cursul lunii iunie 1916, pentru a
avea un schimb de vederi cu ei. Pentru preoţii din Mitropolia Ungro-Vlahiei întrunirea s-a ţinut în
ziua de 20 iunie 1916 în Palatul mitropolitan şi au fost abordate următoarele probleme: rolul
preotului înainte de război, preotul ca oficiant, preotul ca susţinător al moralului trupei, preotul ca
mângâietor al trupei. Mitropolitul Primat Konon a fost înştiinţat că nici un preot nu avea Antimisul
trebuitor, iar cea mai mare parte a acestora nu au primit indicaţii de unde să ridice cele necesare
cultului. Pentru corectarea tuturor acestor neajunsuri, Protoiereul Nazarie s-a străduit ca fiecare
unitate militară să aibă un preot, fie măcar cu titlul de preot de rezervă, care să ia parte la toate
manevrele şi momentele mai însemnate ale unităţii.

Cine nu are sabie, de acum să-şi cumpere…

Odată cu mobilizarea armatei, au fost chemaţi sub arme şi un număr de 253 de preoţi, dintre
care 46 au fost demobilizaţi curând pe caz de boală, de vârstă avansată sau datorită problemelor din
parohie şi înlocuiţi cu alţi preoţi. Pentru coordonarea activităţii acestora, s-a înfiinţat Serviciul
Religios, condus de Protoiereul Nazarie, care făcea parte din Eşalonul III al Marelui Cartier
General.Mulţi comandanţi considerau inutilă prezenţa preotului în armată şi cu atât mai mult
necesitatea unui Serviciu special. Protoiereul Nazarie nota cu amărăciune în acest sens: "Multe din
prejudecăţile societăţii erau comune şi militarilor: unii vedeau în preot un fel de piază rea, alţii nu-i
dădeau consideraţie sau îl neglijau”. Unii dintre preoţi semnalau Serviciului Religios greutăţile şi

34
uneori chiar umilinţele pe care le suportau încă de la începutul campaniei din partea unor
comandanţi. Preotul Toma Chiricuţă, confesorul Regimentului 52 Infanterie, relata că nu i s-a dat
nici o posibilitate pentru a-şi îndeplini misiunea sa de preot: "Când am cerut a mărturisi şi spovedi
oamenii mi s-a spus că nu se poate din lipsă de timp. Ori de câte ori am vrut să săvârşesc o
rugăciune, mi s-a spus că nu e timp pentru rugăciune şi toate acestea nu ar fi nimic, dacă mi s-ar fi
dat măcar consideraţia gradului şi a misiunii de care mă ocup”. Lipsa primei de echipare, precum şi
plata neregulată a soldelor afectau în egală măsură şi familiile preoţilor concentraţi. Preotul
Constantin Popescu-Vlădeni de la Ambulanţa diviziei a IV-a oferă mărturie despre traiul greu pe care
familia sa l-a avut. Soţia sa, refugiată în Bacău împreună cu cei doi copii, trimitea la rândul său, mai
multe rapoarte la Biroul de informaţii din Comandamentul oraşului pentru a afla ceva despre soţul ei,
fără să primească însă nici un răspuns.
În luna martie a anului 1917, Marele Stat Major elibera Ordinul Circular 19.001, primul act
oficial care reglementa asimilarea preoţilor militari, precum şi recompensarea celor care au dat
dovadă de acte de bravură, curaj şi dispreţ faţă de moarte. Potrivit acestei reglementări, preoţii de
regimente erau asimilaţi gradului de locotenent, cu posibilitatea de a fi înaintaţi la gradul de căpitan
pentru merite deosebite. Cei mai mulţi dintre ofiţeri s-au împăcat greu cu noul statut al preoţilor de
armată, cu faptul că, în termeni bisericeşti, preotul este părinte, conducător spiritual al regimentelor
şi de aceea se află în raporturi de coordonare cu comandanţii. Preotul N. Hodoroabă, confesorul
Regimentului 69 Infanterie, relatează o discuţie edificatoare cu comandantul Diviziei din care făcea
parte Regimentul său. Comandantul considera că preoţii "sunt o clasă privilegiată, care primeşte
leafă, fără să facă nimic”.
Reglementarea ţinutei de campanie a fost, în continuare, una din preocupările constante ale
Serviciului religios. "Costumul preoţilor de armată – recunoştea mai târziu Protoiereul Constantin
Nazarie – mi-a produs multe momente neplăcute, mai ales că mi s-a făcut de către Prea Sfinţiţii
Chiriarhi aluzii vădite în privinţa lui". Pentru procurarea veşmintelor şi obiectelor de cult necesare,
Serviciul Religios făcuse demersuri încă din perioada neutralităţii. Sfântul Sinod hotărâse atunci ca
preoţii să poată lua cele necesare cultului de la bisericile respective, pe baza unei adeverinţe date
Epitropiei parohiale, cu excepţia Sfintelor Antimise care se vor confecţiona din vreme, numai la
sediile eparhiale.
În toamna lui 1916, armatele Puterilor Centrale au ocupat sudul României, inclusiv Capitala,
ceea ce a determinat retragerea oficialităţilor civile şi militare, ca şi a unei mari părţi a populaţiei în
Moldova. În acest context, Serviciul Religios al Armatei a fost nevoit să facă faţă unor situaţii
deosebite. Marele Cartier General îndemna preoţii să nu se limiteze doar la efectuarea serviciilor
religioase şi la mângâierea celor întristaţi, ci să fie "susţinători şi formatori ai moralului ostaşilor". În

35
toamna lui 1917, Protoiereul Nazarie recomanda preoţilor să găsească cele mai bune mijloace pentru
ca soldaţii să facă faţă la viaţa în tranşee pe timpul ierniiDe asemenea Protoiereul Nazarie a alcătuit o
carte de rugăciuni intitulată Înarmarea sufletească a ostaşului român, care a fost tipărită şi distribuită
cu ajutorul Marelui Cartier General în februarie 1917 în 15.000 de exemplare, iar apoi în aprilie în
100.000 de exemplare şi care cuprindea toate rugăciunile necesare soldatului, cele 10 porunci şi
poruncile bisericeşti privitoare la viaţa sufletească şi trupească a aproapelui, cele 9 fericiri, posturile
şi sărbătorile de peste an.
În contextul reorganizării Armatei Române din prima jumătate a anului 1917, când multe
regimente s-au contopit datorită pierderilor mari de soldaţi şi ofiţeri, a fost necesară şi demobilizarea
unei mari părţi a preoţilor. Protoiereul Nazarie a insistat să fie demobilizaţi cu precădere preoţii din
Moldova, care se puteau întoarce la parohiile lor şi nu cei din teritoriul ocupat care rămâneau fără
nici un mijloc de existenţă.

Cel ce va învăţa şi va face, mare se va chema…

Activitatea preoţilor pe front s-a încadrat în dispoziţiile cuprinse în Instrucţiuni. Astfel,
serviciile religioase pe care le săvârşea preotul în vreme de război erau: spoveditul şi împărtăşitul
trupei, binecuvântarea ei la plecarea din garnizoană spre locul destinat, servicii ocazionale, săvârşirea
Sfintei Liturghii în Duminici şi sărbători, îngroparea celor morţi şi pomenirea lor. Spovedirea şi
împărtăşirea trupei se făcea conform canoanelor când trupa era în repaus, cu acordul comandantului.
Având în vedere condiţiile excepţionale de pe front, preotul putea spovedi trupa în masă, citind
rugăciunile de dezlegare şi spovedea individual numai pe cei care aveau ceva deosebit de spus. În
cazul în care vreun soldat mahomedan sau evreu cerea să fie spovedit şi împărtăşit, acest lucru nu se
putea face decât numai cu condiţia convertirii lui la creştinism. Binecuvântarea trupei la plecarea ei
din garnizoană spre locul indicat se făcea la ora fixată de comandant şi după ce trupa se aşeza în
careu. Preotul săvârşea sfinţirea apei mici şi apoi ţinea trupei o cuvântare ocazională, în care se arăta,
de regulă, însemnătatea momentului şi vitejia strămoşilor de altădată.
Sfânta Liturghie pentru partea din trupă care se afla în cantonament, se oficia în biserica satului
unde se afla trupa respectivă sau pe front, în aer liber, într-un loc amenajat dinainte, cu un altar
improvizat. Unii preoţi au săvârşit Sfintele slujbe chiar în condiţiile speciale de război. Este
emoţionantă relatarea preotului Hodoroabă, care de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a anului
1917, chiar în toiul luptelor, a adunat soldaţii într­un ogor cu păpuşoi la Pufeşti, pe malul Siretului, i-
a aşezat în genunchi pentru a nu fi descoperiţi şi a săvârşit Sfânta Liturghie. Preotul Cicerone
Iordăchescu a lăsat mărturie despre "chipul cu totul aparte" în care s-au serbat Sfintele Paşti din 1917
pe front.

36
 Serviciul înmormântării se efectua după ritualul stabilit, nu înainte ca doctorul să constate
moartea, iar ofiţerul stării civile să elibereze actul de deces. Când timpul o permitea preoţii se
îngrijeau ca la fiecare mormânt să pună o cruce pe care scria numele celui căzut, data şi regimentul
din care făcea parte. În învălmăşeala luptelor, când morţii erau cu sutele, era imposibil să fie
consemnaţi toţi cei căzuţi. De regulă, după ce luptele încetau, preoţii oficiau slujbe de pomenire
pentru toţi cei căzuţi. Ghibu a adresat o scrisoare cutremurătoare Protoiereului Nazarie despre cele
văzute în cimitirul de la Podu Ilioarei. Trupurile soldaţilor morţi în spitalul din apropiere erau
aruncate într-o groapă comună, unul peste altul, fără cel mai mic semn de pietate.
Spre deosebire de preoţii concentraţi la regimente, programul clerului din spitale era fix şi
puteau să-şi organizeze activităţile zilnice pe perioadă mai lungă. Serviciul religios pentru bolnavi se
desfăşura dimineaţa, înainte de a se duce la biserica satului unde ţinea slujbe pentru trupă.
Conferinţele în faţa celor bolnavi le ţinea de două ori pe săptămână, joia şi duminica câte o oră după
amiază, iar pentru trupă lunea şi vinerea. O altă latură a activităţii preoţilor militari a fost ajutorul
dat formaţiunilor sanitare în îngrijirea răniţilor şi combaterea epidemiilor, nu numai prin mijloace
specifice, dar şi prin sprijinul efectiv acordat medicilor şi infirmierilor. Unul din preoţii militari
remarca faptul că "apropierea dintre medici şi preoţi a fost foarte strânsă. Mai în toate regimentele
noastre preoţii şi medicii erau buni prieteni". În primăvara anului 1917, când bolile contagioase
făceau sute de victime, decimând regimentele, Protoiereul Nazarie a adresat un apel în care îndeamna
preoţii să fie de folos medicilor în combaterea bolilor molipsitoare, vorbind soldaţilor despre datoria
creştinească de a îngriji trupul, ferindu-l de necurăţie şi de boli molipsitoare. Preoţii aveau de
asemenea ordin să se interese de mâncarea soldaţilor, cu precădere de cea a bolnavilor, de curăţenia
corporală a soldaţilor şi să inspecteze regulat trupa împreună cu medicul sub această privinţă.
Serviciul Religios a dat dispoziţii preoţilor să se intereseze de aproape de copiii orfani din
localităţile unde cantonează şi din satele supuse evacuării şi a colabora cu comitetele locale pentru
întreţinerea lor. În cazurile în care nu vor putea face nimic în acest sens, vor înainta un tabel cu
numele şi prenumele copiilor rămaşi neplasaţi. Preoţii au colaborat în această problemă cu femeile
din Societatea Ortodoxă Română sau i-au plasat la orfelinatul de la Păuneşti Putna care era condus de
Preotul Cunescu, de la Ambulanţa Diviziei a 10-a. Preotul Popescu Alexandru a înfiinţat în oraşul
Adjud o cantină pentru 1500 de copii orfani, strângând cu liste de subscripţie 10.000 lei pe lună şi
ocupându-se şi de educaţia copiilor.
Serviciul Religios a recomandat preoţilor să aplice măsuri de rigoare împotriva propagandei
adventiste care "e contra războiului şi deci a intereselor Ţării". Însuşi Generalul Presan, şeful
Marelui Cartier General, a intervenit în această privinţă, cerând comandanţilor de regimente şi unităţi
militare să supravegheze îndeaproape această mişcare şi să colaboreze cu preoţii pentru eradicarea ei.

37
Vrednic este lucrătorul de odihnă şi de plata lui…
Începând cu luna martie a anului 1918 au fost elaborate mai multe decrete cu privire la
demobilizarea parţială a Armatei Române. Aceasta se efectua în ordinea vechimii contingentelor şi
se termina la 31 mai 1918, armata urmând să treacă pe picior de pace începând cu 1 iunie 1918. În
acel moment, numărul preoţilor din armata de operaţiuni erau 168. La începutul anului 1918,
Protoieria preoţilor militari din Basarabia care făcuse parte din Armata imperială rusă, se adresa
Serviciului Religios Român cu rugămintea de a fi ajutată pentru numirea unor preoţi la garnizoanele
din Orhei şi Bolgrad, precum şi la 8 spitale militare, care să fie plătiţi cu leafă de locotenent.
Marele Stat Major le recomanda acestor preoţi să se pogoare în mijlocul soldaţilor români
pentru a-i împiedica să se dedea la prădăciuni, să săvârşească slujbe înălţătoare şi să ţină cuvântări în
care să accentueze că participă la o campanie "de dragoste şi înfrăţire". Serviciul religios cerea
preoţilor dislocaţi în Basarabia să întocmească rapoarte periodice despre activitatea lor şi să
desfăşoare o activitate pastoral-misionară pusă în slujba idealurilor naţionale. Serviciul Religios al
Armatei şi-a încetat existenţa în cursul lunii mai 1918, când toate serviciile din Marele Cartier
General au trecut la direcţiile similare din Ministerul de Război. Protoiereul Nazarie rămânea în
continuare Superiorul preoţilor militari, până când se găsea o formulă de instituţionalizare a clerului
militar în Armată. Un bilanţ sumar al prezenţei preoţilor în mijlocul regimentelor arată că în timpul
luptelor 4 preoţi militari şi-au pierdut viaţa, aflându-se în prima linie alături de trupă: Preotul N.
Armăşescu din Tomşani-Vâlcea, confesorul Regimentului 2 Vânători, Preotul Ştefan Ionescu-
Cazacu, căzut la Mărăşeşti cu crucea în mână, Preotul I. Florescu şi Preotul Vasile Gh. Ionescu,
ambii căzuţi prizonieri la bulgari, respectiv la germani, au murit din cauza tratamentului de detenţie.
Analizând eficienţa Serviciului religios în timpul războiului care tocmai se încheiase,
Protoiereul Constantin Nazarie s-a preocupat în primii ani de după război de permanentizarea
preotului în armată. El considera că fiecare regiment ar trebui să aibă preotul său, ales prin concurs,
de o comisie formată din reprezentanţi ai Sfântului Sinod şi Marelui Stat Major. Instituţionalizarea
preoţilor în armată, credea el, va reclama cheltuieli, dar necesitatea pregătirii sufleteşti a soldatului,
care s-a văzut în toate actele de eroism din timpul războiului, trecea pe primul plan.
VII. Mișcări de dezvoltare a potențialului uman

Mișcarea de dezvoltare a potențialului uman (HPM) s-a născut în Statele Unite, în anii 1960-
1970, în cadrul noii paradigme NEW AGE despre „dezvoltarea personală”. HPM a fost atât de
influentă încât a devenit a treia forță în psihologie după psihanaliză și behaviorism
(comportamentalism). Ea venea cu o idee nouă în psihologie și anume că omul are un potențial

38
incredibil și că trebuie să devină conștient de forțele ascunse, latente, care sunt în sine. HPM studia
partea luminoasă a personalității umane, în deceniile viitoare pierzându-și din importanță.
Unele firme din România își trimit angajații la seminarii organizate de HPM, cu scopul
sporirii productivității. Cursurile și seminariile lor (Landmark Forum sau Programarea Neuro-
lingvistică) acționează de o manieră insiduoasă manipulând subtil, deconstruind personalitatea,
valorile și credințele unei persoane.
LANDMARK EDUCATION (FORUM)
Unul dintre cele mai influente seminarii HPM în anii 1970 a fost Erhard Seminars Trening
(EST). Era vorba despre un curs intensiv de două săptămâni, care urmărea ca participanții să ajungă,
în scurt timp, la o transformare persoanlă radicală. Werner Erhard, inițiatorul acestui curs, fusese un
practicant al filosofiei Zen și al scientologiei. EST promova ideea că Dumnezeu este în interior, în
inima omului, că nu trebuie să ne preocupe existența lui Dumnezeu, ci experiența lui Dumnezeu,
aceasta este adevărata religie. În Franța (1995), Est, a fost catalogată ca „o sectă care destabilizează
emoțional angajații”.
O descriere a programelor oferite de Landmark se poate găsi în lucrarea lui Thomas Lardeur,
Les sectes dans l’entreprise. Landmark propune în principal un parcurs numit „curriculum de viață”.
Prima etapă este FORUM (stagiu de 4 zile cu 50-250 de participanți). Din cap 6 al lucrării, intitulat
„Informații importante”, aflăm despre ce sănătate fizică și mentală sunt responsabili cei care
participă la aceste programe: hiperactivitate, somn neregulat, comportament ușor psihotic.
În general, cursurile se țin de vineri până duminică, de la 9 dimineața la 10 seara, în fiecare zi.
Regulile sunt stabilite la începutul programului, participanții fiind rugați să participe activ la ele
expunându-se idei despre faptul că oamenii au idei preconcepute, că se pot transforma aoptând un
nou fel de a fi. În America, Landmark Forum, a contribuit la căderea asociației Cult Awarness
Network. Ea pretinde că oferă doar o alternativă epistemologică, care nu vine în contradicție cu ceea
ce crede cineva. Se arată că experiența sinelui te încurajează să îi ajuți și să îi slujești pe alții. În
cadrul forum-ului există fundații filantropice care se ocupă cu donații.
Deși Landmak-ul respinge acuzațiile că ar fi un cult, iar scientologia se luptă să arate că este
o religie, există totuși anumite elemente comune: sunt tehnologii ambele. Landmark este un curs care
se bazează, fără îndoială, pe metoda „clearing”, tehnicile pe care le folosește fiind apropiate de
tehnicile scientologice; se folosește tehnica „confruntării cu hărțuială” (bulbaiting). Una din ideile de
bază ale forum-ului este aceea că ceea ce se întâmplă în viață și semnificația a ceea ce se întâmplă
sunt două lucruri complet diferite. Fiecare își creează semnificația și evenimentelor. Landmark-ul și
Scientologia învață oamenii cum să fie conștienți de limbajul pe care îl folosesc. Miza cursurilor este
depersonalizarea individului.

39
 În România cursurile Landmark Education au fost promovate, până de curând, de „Fundația
pentru cunoaștere și autodezvoltare personală, un ONG creat în anul 2000 și condus de Connie
Larkin. România este singura țară din fostul bloc comunist care a început să implementeze cursurile
Landmark. În presă nu s-a publicat despre aceste cursuri decât un articol în „România Liberă”.
Forumul funcționează eficient în cazul persoanelor debusolate, nesigure pe ele, neîmplinite, fără o
traiectorie în viață, cu oarecare traume emoționale.
PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICĂ
Termenul Neuro Linguistic Programming (NLP) a fost impus de John Grinder (n. 1940) și
Richard Bandler (n. 1950) în America anilor 1970, și desemnat inițial o formă de terapie psihologică
menită să rezolve probleme ca fobia, depresia, bolile psihomatice. Mai târziu NLP a fost promovată
ca o „știință a excelenței”, bazată pe observarea modalităților prin care oamenii de succes obțineau
rezultate. Grindler și Bandler au promovat anumite modele pe baza cărora oamenii să-și
îmbunatațească viața. Practicanții NLP îi arată pe cei doi ca pe niște genii. Sumele strânse din acest
concept au fost uriașe. Între cei doi a existat și un proces iar la un moment dat Bandler a fost acuzat
de moartea unei practicante NLP.
NLP-DEFINIȚIE ȘI CARACTERISTICI
Neuro se referă la modul în care funcționează creierul și sistemul nervos iar lingvistic este
modul în care comunicăm cu ceilalți; programare- modalitatea sistematică prin care codificăm
abilitățile și cunoștințele noastre și prin care reușim să reproducem experiențele și abilitățile celorlalți
pentru a atinge propriile scopuri. Cuvântul neuro se referă la faptul că toată informația pe care o
deținem, ne parvine și este prleucrată prin intermediul sistemului nervos. Au fost identificți trei
categorii de oameni: vizualii, senzorialii și auditivii.
Cuvântul lingvistic se referă la faptul că limbajul este suportul comunicării, atât cu ceilalți cât
și cu noi înșine. Se consideră că limbajul are două niveluri: superficial (cel discursiv) și profund
(interior nerostit). Adepții NLP susțin că pot descifra o parte din „harta” sau grila prin care celălat își
structurează realitatea. Conform teoriei NLP, comunicarea are trei nivele: logic (cuv. Propriu-zise),
paraverbal (tonalitatea vocii) și non-verbal (gesturile). NLP învață că fiecare trebuie să țină cont de
canalul senzorial al partenerului de discuție.
Cuvântul „programare” evidențiază că stereotipurile de gândire determină reacția noastră într-
un anumit context, stările pe acre le avem și în consecință, tipul de comportamnet pe care îl vom
adopta. NLP pretinde că este o metodologie, care are la bază observația că orice comportament are
în spate o structură, structură care poate fi modelată, modificată (re-programată) și predată (explicată
și altora). NLP învață că trebuie să ne gândim la obiectivele viitoare ca și cum le-am atins deja.

40
 NLP-ul susține că atunci când cineva își construiește propria interpretare a unui eveniment, el
trece acest eveniment printr-un proces de filtrare care nu este altceva decât felul în care omitem,
distorsionăm sau generalizăm informațiile care vin prin canale senzoriale. Unul dintre obiectivele
NLP-ului este modificarea credințelor și a valorilor unei persoane.
ASPECTE CONTROVERSATE
Marea „descoperire” a NLP este că noi ne folosim de limbaj pentru a comunica, de creier și
de trup pentru a ne face înțeleși. NLP propune anumite paradigme care nu se verifică dpdv științific.
Specialiștii au accentuat lipsa cercetării empirice în cadrul NLP, faptul că se generalizează ușor
plecând de la niște cazuri izolate. NLP are o latură manipulativă care este recunoscută chiar de
adepții săi. Ei promovează anumite concepte conform cărora, mai ales în afaceri oamenii nu cumpără
doar un anumit bun ci cumpără bunul împreună cu stările pe care acesta le emană. Formatorul NLP
este plătit de patronul unei firme pentru a sincroniza ambițiile și dorințele angajatului cu cele ale
firmei și pentru a-l învăța pe acesta să manipuleze la rândul lui.
În general, metodele folosite în NLP pun un accent nefiresc de mare pe controlul exercitat
asupra celor din jur. Un aspect controversatal NLP-ului este ideea că „succesul se copiază”. Pentru
Anthony Robbins, un lider important în domeniul dezvoltării persoanale, secretul reușitei în viață
constă în a adopta modele de desăvârșire personală. Într-un cuvânt, NLP-ul ne invită să ne luăm
modele dintre oamenii al căror scop în viață este pur material: bani, succes, carieră. Dacă aceste
persoane, sunt imorale, dar au succes în viață, ele trebuie imitate. Filosofia NLP exclude cu totul
Persoana Mântuitorului Hristos și sfinții Bisericii.
NLP-ul are multe puncte comune cu scientologia care vrea să transforme individul în tetan.
Terapia NLP se face prin „inducția stării problemă”, adică retrăirea momentului neplăcut din
perspectiva prezentului, cu toate senzațiile pe care le implică acest lucru. Problema „ancorei” în
cazul amintirilor neplăcute se aseamănă cu modul în care engrama scientologică se șterge prin audit.
NLP-ul își are un loc bine definit în marea sinteză New Age, fiind utilizat, în special, alături de Reiki
și alte tehnici de vindecare spirituală. Ex: maestrul reiki Walter Lubeck, Risvan Vlad Rusu.
NLP-ul ÎN ROMÂNIA
Primul curs , în România, a fost organizat în anul 2001 de Andy Szekely. A reunit 90 de
participanți. Prima etapă a programului s-a finalizat în Iunie 2002 cu 40 de pacienți NLP. Andy
Szekely este fondatorul Asociației Române de Comunicare și Analiză Tranzacțională, prin care oferă
servicii de training, coaching și consultanță pentru organizații și întreprinzători. Christian
Iordăchescu, un alt specialist NLP, a părăsit Români în anul 1978, pentru a se stabili la Stuttgart.
Între 1999 și 2004 s-a specializat în programarea neurolingvistică, obținând certificarea
internațională ca NLP Prctitioner și certificarea locală ca NLP Master Practitioner în Stuttgart.

41
 În prezent, Christian Iordăchescu are o colaborare strânsăcu revista „Capital”, cu Fundația „
Resurse umane”, din România, cu care a organizat o serie de seminarii. Participanților la curs NLP
intensiv li se promite că vor fla perspective noi asupra situațiilor complicate de blocaj și vor
descoperi noi căi pentru rezolvarea lor; își vor clarifica punctele forte și domeniile pe care vor trebui
să le dezvolte; vor comunica mai bine și vor reuși să descifreze mesajele celorlalți. Investiția este una
consistentă pentru acest curs dar în schimb se promit rezultate rapide pentru toate categoriile socio-
profesionale.
CONCLUZII
Mișcare de dezvoltare a potențialului uman (HPM), este, poate cel mai influent și mai
semnificativ aspect al New Age în România, la ora actuală; mesajul lor fiind transmis printr-o serie
de programe. Oferta lor cuprinde teorii particulare despre natura și principiile universului, contrare
creștinismului. Mesajul central este simplu: să conștientizezi că ești fără limite și lucrul acesta îți va
da un potențial fără limite. Învățătura despre potențialul nelimitat al omului se opun învățăturii
ortodoxe referitoare la persoana umană și la relația ei cu Dumnezeu.
VIII. MISIUNEA CREȘTINĂ ÎN ROMÂNIA NOUĂ. OMAGIU PROF. VASILE ISPIR
În 1933 Vasile Ispir afirma la oconferință, făcea o diagnoză misonară a țării după Marea
Unire: „România devine o țară nouă nu numai dpdv geografic și administrativ, dar și dpdv sufletesc
și cultural.” În viziunea lui, marele eveniment al Reîntregirii Neamului a dus la „o nouă închegare a
sufletului românesc, cea mai mare provocare fiind aceea de realizare unitatea sufletească a nemului
românesc.
Între anii 1906-1910 a fost student al Facutății de Teologie din București, perioadă când a fost
și președinte al Societății Studenților în Teologie Ortodoxă și apoi președinte al Centrului Studențesc
București. După licență a abeneficiat de o scurtă nursă de studii la Berlin, apoi la Universitatea din
Oxford. A luat parte la unele bătălii din al doilea război mondial. La începutul anului 1919, obține
titlul de doctor în teologie cu lucrarea „Natura și dezvoltarea ideii de Dumnezeu în societate
popoarelor primitive din Africa centrală, fiind primul doctor al Facultății de TO București. Publică
mai multe articole, ca profesor de misiologie. Un episod important al biografiei lui Vasile Ispir îl
reprezintă postul de secretar general la Ministerul Cultelor și Artelor, în vremea guvernării lui I.C.
Brătianu(1922-1926)., având o bună colaborare cu ministrul Alexandru Lapedatu.
De asemenea, a fost efor al BOR, deputat și senator regal, epitrop al Bisericii Sf Spiridon și al
Bisericii Albă Postăvari, membru în senatul Universității din București. A participat la numeroase
congrese, fiind nelipsit din delegațiile BOR, ca și profesor de misiologie.
La FTO din Bucrești le-a insuflat studenților preocuparea pentru un misionarism intern activ
și mereu atent asupra nevoilor multiple ale păstoriților de mai târziu. Catedra de Îndrumări Misionare

42
este desființată în 1938, el va preda catehetică și pastorală socială. Catedra de Misiologie este
înființată abaia în 1942 sub numele de Îndrumări Misionare și Sectologir. La 14 octombrie 1944 este
numit decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Problemele pe care Vasile Ispir le reclama în broșurile și revistele publicate în perioada sa nu
sunt diferite de cele semnalate în epoca modernă: materilismul ateu, pozitivismul politicii moderne,
păgânismul etatist care neagă rolul civilizator al creștinismului și e în căutarea unei religiuni anti-
creștine, la care se adaugă la acea vreme comunismul bolșevic.
Vasile Ispir afirmă faptul că decăderea din vremea sa se datora unui cumul de factori pe care
îi grupa în trei categorii: a. Slaba cunoaștere și trăire a credinței ortodoxe; b. Lipsurile materiale; c.
Propaganda noilor culte religioase. Soluția pe care o propunea este să se folosească entuziamsul și
puterea tierilor cu scopul de a revigora credința. Din inițiativa lui, în anul 1926 a luat naștere la
București „Asociația misionară a studenților creștin ortodocși”. Asociația avea ca scop apărarea și
răspândirea religiunii creștine ortodoxe, iar ca obiective de a realiza retrageri religioase (tabere), o
data pe an (în timpul verii), pe la defierite mănăstiri sau în alte locuri proprii reflecției religioase.
Cea mai mare realizare a prof prin intermediul Asociației a fost înființarea Școlii Duminicale,
unde duminică dimineața copiii se adunau într-o școală primară unde un student le ținea o lecție de
educație religioasă cu scopul „de a atinge ale coarde ale sufletului care dezvoltă în copii simțăminte
alese, caractere distinse și respect față de cele sfinte. După lecție erau duși la Sf Liturghie din
Biserică unde nu erau ținuți mai mult de o oră (rosteau „Tatăl nostru”, Crezul). În anul 1926-1927
prof Vasile Ispir împreună cu diac. Florian Ciurescu întomesc 7 echipe de studenți , îndreptându-le
spre perifieriile capitalei.
Școala dumincală, spunea el, îi pregătea pe studenți pentru misiunea preoției. Pe timpul verii
asociația activa la mănăstirea Neamț, desfășurând tot felul de activități religioase și umanitare,
participând la conferințele centrului des studii social-creștine „Solidaritatea”.
Una dintre misiunile care l-a provocat pe Vasile Ispir a fost propaganda Noilor Mișcări
Religioase. Problema sectelor, în perioada interbelică, nu a fost o problemă exclusiv a Bisericii ci a
interesat în cel mai înalt grad autoritățile statului deoarece în ideologia statului nostru tradiționalist,
în concepția ortodox-ecumenică a raportului dintre Stat și Biserică, există la noi o strânsă legătură
între forța supremă a conducerii sociale, care este statutul și între sufletul național care se exprimă în
religia strămoșilor noștri...”. Vasile Ispir spunea că religia este raportul dintre om și Dumnezeu în
forma aprobată din societate, prin Biserică.
Vasile Ispir afirma că învățătura noilor secte era alta decât a majorității poporului român. De
asemenea, idealul lor moral era altul. Ei nu se pot identifica cu idealul nostru național și rămân
aligatori periculoși. (Wow).

43
 El a luptat împotriva sectelor iar începând cu anul 1926 a pregătit două echipe de studenți
pentru „studiul și combaterea sectelor”, care urmau să fie trimise în alte eparhii pe perioada de vară.
Prof. Vasile Ispir era de părere că nu se poate concepe nici o inițiativă misionară ortodoxă fără o
politică religioasă energică din partea statului român și adoptarea unor măsuri concrete de stăvilire a
fenomenului sectar.
Imediat după Marea Unire, în jurul personalității emblematice a Episcopului Noului Severin,
Bartolomeu Stănescu, se năștea Cercul de Studii Social- creștine Solidaritatea, format din teologi sau
intelectuali creștini convinși că reformele sociale venite după război trebuiau să conducă la formarea
unui stat democratic, clătit pe baze creștine. În paginile revistei Solidaritatea creeștinismul social(
Vasile Ispir era promotor) urma să contracareze anumite curente sociale care aveau un fundament
materialist, antireligios și revoluționar și care nesocoteau valorile morale și sociale în reforma vieții
sociale.
Creștinismul social se manifestase în Apus, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
primind un impuls particular prin enciclica papei Leon XIII, Rerum novarum, care sublinia faptul că
Biserica are datoria să se implice în viața socială.(Anglia). În Românial, creștinismul social s-a aflat
sub patronajul lui Miron Cristea. Promotorii acestei mișcări au fost acuzați de modernism. Profesorul
Vasile Ispir, în paginile revistei Solidaritatea expune bazele teoretice ale creștinimului social,
plecând de la premisa că religia, prin definiția ei este și un fenomen social. Religia este raportul
omului cu supranaturalul, într-un mod umil, dar în același timp ntr-un mod aprobat de societate. În
mod particluar, creștinimsul este o religie, dar nu este numai ceva teoretic, cum consideră mulți, ci și
un fenomen social.
Astfel, creștinismul social rezultă din interdependența între forța morală spirituală și factorii
economici și sociali. Ceștinimul social atrage atenția Bisericii să fie activă în societate. Creștinism
social îbseamnă misiunea Bisericii de a proclama că misiunea societății înconjurătoare nu poate fi
decât în creștinism. Ca modalitate practică de realizare acreștinimului social, Vasile Ispir preconiza
înființarea în BOR, a unei Societăți Misonare Ortodoxe în care să intre toți msionarii BOR.
Vasile Ispir era convins că a converti la creștinism este o obligație și o necesitate pentru o
Biserică vie. Natura și misiunea Bisericii este adunarea tuturor credincioșilor, iar misionarismul este
reflecția prin excelență a vieții religioase creștine. Prof. Vasile Ispir a firmat că Ortodoxia are un
cuvânt greu de spus în ansamblul lumii creștine, cu prestigiul ei de necontestat, cu adevărul religios
și cu frumusețea cultului de toți admirat. Biserica are menirea de a reîntregi societatea. Pledoaria
pentru necesitatea colaborării cu celelate biserici creștine, pleca de la premisa că dincolo de toate
deosebirile și contrarietățile doctrinare și legale, există un suflet creștin, care subliniază viața

44
religioasă contemporană.Vasile Ispir a păstrat specificul creștinismul, păstrat cu sfințenie în BOR.
Unirea Bisericilor nu se poate realiza decât sub stindardul Ortodoxiei.
Deaceea, BO nu trebuie să evite reuniunile cu celelalte confesiuni. Din contră, scopul ei este
să cheme lumea întreagă, popoarele toate la mântuire, la transformare spirituală sub egida eternității.
El mai afirma că termenul ecumenism nu are același înțeles în toată lumea creștină și că există atâtea
„ecumenisme”, câte confesiuni sunt. BRC înțelege ecumenicitatea ca adeziune formală, exterioară la
autoritatea papei. Pentru protestanți ecumenic înseamnă interconfesional, intenațional și apoi
mondial, universal.
Pentru salvarea omenirii din ghearele crizei mondiale care o sugrumă este nevoie de unitate în
fundamentele credinței, iar acest lucru se poate face doar sub conducerea Ortodoxiei și având la bază
tradiția veacurilor primare. Este si era necesar înființarea unei federații creștine, Consiliului Mondial
al Bisericilor care trebuia să funcționeze pe baza sinodalității și a succesiunii apostolice. Singurul
pericol existent era să nu existe din partea Bisericilor surori colaborare. Vasile Ispir afirma că este
becesar să se cunoască poziția misonară din fiecare Biserică Ortodoxă și din vechile patriarhate,
deplângând faptuș că BO nu are un organ de publicitatea comun care să realizeze o informare
reciprocă despre evenimentele religioase importante din fiecare biserică.
De asemenea, pentru îndeplinirea idealului misonar al BO este absolută nevoie de înființarea
unui Institut Superior Misionar, o Academie Teologică Ortodoxă în care să se pregătească viitorii
misionari. Ortodoxia are nevoie, de asemenea, de o Asociație Misionară Ortodoxă pentru
propovăduirea Evangheliei, de un comitet consultativ internațional creat în jurul Patriarhului
Ecumenic, format din reprezentanți ai tutoror națiunilor ortodoxe.
La scurt timp după ce preia funcția de decan, în încercarea de a-și duce la îndeplinire
planurile, este obligat să-și întrerupă societatea (pleacă de la decanat la 3 septembrie 1945).. Avea în
plan tipărirea unui Anuar al Facultății de TO din București, organizarea unui congres internațional de
teologie, înființarea Societății Române de Teologie.
„Marele profesor de Misiologie s-a îmbolnăvit și a murit la timp”. Noul regim care se
instalase încă din martie 1945 nu ar fi apreciat integritatea morală a decanului Facultății de Teologie
Ortodoxă din București, nici persoanlitatea sa verticală, nici afirmațiile sale tranșante la adresa
Rusiei Bolșevice, pe care le făcuse constant în perioada interbelică.
Marele profesor Vasile Ispir era de părere că pentru o misiune solidă și viabilă, Biserica
trebuie să aibă o orgnizare solidă, să fie precisă în doctrina ei, să aibă un cult unitar, să dea atenție
deosebită familiei și educației creștine. Misunea creștină trebuie să înceapă de la tineret pentru că
tinerii creștini, studenții creștini, vor asigura viitorul moral al țării. Profesorul Vasile Ispir a susținut

45
cu curaj că misiunea în România reîntregită nu trebuie să fie doar internă, ci și externă deoarece în
măsura în care Biserica se extinde mai departe, în acea măsură ea dovedește viabilitatea ei.
În concluzie, el afirma: „România are nevoie de aer curat. Iar acest aer curat nu poate veni
decât din spiritul cetății lui Dumnezeu. Acest spirit va duce și la ridicarea Catedralei Ortodoxe
naționale, de care patriarhia Română are obligatoriu nevoie pentru prestigiul acestui neam.”

46