a j jota r ere

b be k ka rr ere doble
c ce l ele s ese
ch che ll elle t te
d de m eme u u
e e n ene v uve
f efe ñ eñe w uve doble
g ge o o x equis
h hache p pe y i griega
i i q cu z zeta

EL ALFABETO ESPAÑOL = Alfabetul spaniol

Vocalele spaniole, atât cele deschise (abiertas sau fuertes): a, e, o cât şi cele închise
(cerradas sau débiles): i, u se pronunţă, în general, ca vocalele româneşti:a,e,i,o,u.
Ex: casa (casă), banco (bancă), mesa (masă)

În pronunţarea consoanelor, între spaniolă şi română apar o serie de diferenţe mai

profunde. Pronunţarea corectă sau incorectă a unora dintre consoane poate afecta sensul
cuvântului, de aceea vom insista mai ales asupra acestor sunete.

Literele B şi V reprezintă grafic acelaşi sunet, care, în funcţie de contextul fonic (de
poziţia literei în cadrul cuvântului) se pronunţă în două feluri. Astfel, b, v la începutul
cuvintelor sau după consoanele m şi n se pronunţă ca b românesc.
Ex: bueno (bun), verano (vară), vapor (vapor), también (de asemenea).
În celelalte cazuri se pronunţă mai slab, cu buzele foarte apropiate, fără însă să se atingă:
abril (aprilie), avispa (viespe).

C + a, o, u sau urmat de o consoană se pronunţă ca în română.

C + e, i se pronunţă s, rostit cu vârful limbii între dinţi, asemănător sunetului englezesc
din cuvântul think. Ex: ceniza(cenuşă),cero(zero), cereza (cireaşă), ciruela (prună).

Grupul CH se pronunţă apropiat de sunetele româneşti c + e, c + i din cuvintele ceapă,

cer, cinste. Ex: muchacho (băiat), coche (masina).
Observaţie: La despărţirea în silabe, grupul ch este considerat o singură literă şi deci nu e
poate despărţi: mu-cha-cho.

G + a, o, u se pronunţă ca în limba română;

G + e, i se pronunţă ca un h românesc, ceva mai tare, aproximativ la fel ca sunetul din
cuvintele româneşti: han, hrean. Ex: gemelo (geamăn), género (gen), gigante (gigant).
GUE, GUI se pronunţă ca în româneşte: ghe, ghi. Ex: guerra (război), guinda (vişină).
Când vocala u are însă tremă (trema sau diéresis) (ü) pronunţarea este gue: vergüenza
(ruşine).

H în limba spaniolă, deşi apare în scris, nu se pronunţă: Ex: haber (a avea), hijo (fiu).

J înaintea oricărei vocale (a, e, i, o, u) se pronunţă ca sunetul românesc h, ceva mai tare,
întocmai ca g + e, i. Ex: jamón (şuncă), jefe (şef), jinete (călăreţ).

LL se pronunţă întocmai ca suntel italienesc din cuvintele figlio, giuglio, adică asemenea
unui l urmat de un i foarte scurt, aşa încât să nu se audă sunetul li, ci un l muiat. Ex:
caballo (cal), gallo (cocoş), gallina (găină).
Observaţie: La despărţirea cuvintelor în silabe grupul ll e considerat o singură litera: ga-
lli-na.
Ñ se pronunţă ca sunetul din cuvintele franţuzeşti cognac, vigne sau italieneşti: giugno,
bagno, asemenea unui n urmat de un i scurt astfel încât să nu se audă sunetul ni ci un n
muiat. Ex: niño (copil), mañana (mâine), señal (semnal).

Q se întâlneşte numai în grupurile qui, que şi se pronunţă ca sunetul din grupurile

româneşti che, chi. Ex: queja (plângere), queso (brânză), quien (cine).

R în interiorul cuvântului, se pronunţă ca în română. La început de cuvânt sau precedat de

consoanele l, n, s se pronunţă cu mai multe vibraţii. La fel se pronunţă când e dublu (-rr-),
în poziţie intervocalică. Ex: radio (radio), rico (bogat), rocío (rouă).
Observaţie: La despărţirea cuvintelor în silabe, r dublu e considerat o singură literă: fe-
rro-ca-rril.

X se pronunţă cs în poziţie intervocalică şi ca un s când e urmat de o consoană. Ex:

examen (examen), exacto (exact), texto (text), textil (textil), explicar (a explica).

Y se pronunţă ca un i propriu-zis numai când este conjuncţie: y (şi). În poziţie finală, se

pronunţă ca în cuvintele româneşti: doi, noi. Ex: ley (lege), voy (merg).
În poziţie iniţială, intervocalică sau după consoanele l, n se pronunţă ca un i consonantic,
asemănător cu un i muiat, ca în cuvintele româneşti iată, iar. Ex: ya (deja), mayo (mai).
Acest sunet se redă uneori în scris şi prin grupul hi- numai în diftongul hie: hierro (fier).

Z, în orice poziţie, se pronunţă ca un s rostit cu vârful limbii, între dinţi, întocmai ca c +

e, i. Ex: izquierda (stânga), zorra (vulpe), zumo (zeamă), capaz (capabil).
Important! Insemnarile facute anterior corespund spaniolei peninsulare, adica cea
vorbita in Spania; exista, in orice caz, doua mari asa-numite variante ale spaniolei
(variantes del español), una peninsulara si alta specifica spatiului american, care, la
randul lor, inregistreaza subvariante. Diferentele spaniolei vorbite in America Latina se
manifesta atat la nivel fonologic (cea mai importanta ar fi, in acest sens, pronuntarea lui Z
si a lui C+E/I ca simplu S, fenomen denumit “seseo”), cat si la nivelul lexicului, sau
morfo-sintactic. La unele din aceste diferente vom incerca sa ne referim pe parcursul
acestui material.