Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TEHNICI DE MĂSURARE A
TENSIUNILOR
SIBIU 2011
Adriana Florea
TEHNICI DE MĂSURARE A
TENSIUNILOR
SIBIU 2011
Tehnici de măsurare a tensiunilor
1. TENSIUNI REZIDUALE
1.1. GENERALITĂŢI
2
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Concepţie
Material Fabricaţie Solicitări
Mecanice
Faze Tratamente termice (deformare plastică
locală)
Termice
Incluziuni Formatare (gradient de
temperatura)
Chimice (difuzie)
Defecte Prelucrare
Asamblare
Dislocaţii
Eliminarea
straturilor
superficiale
Figura 1.1.: Originea tensiunilor reziduale care pot exista într-o structură mecanică
3
Tehnici de măsurare a tensiunilor
4
Tehnici de măsurare a tensiunilor
5
Tehnici de măsurare a tensiunilor
R dA
I V
(1.1.)
dA
V
În care:
R – tensiunea reziduală
dA - element de suprafaţă
v – numărul de faze
R dA
II V
I (1.2.)
dA
V
6
Tehnici de măsurare a tensiunilor
I ) pot fi considerate tensiuni de ordinul II, în timp ce, prin raportare la fiecare fază
ele reprezintă tensiuni de ordinul I. Vom defini astfel pseudo- macro- tensiunile IIM .
Datorită faptului că măsurarea se face pe o singură fază, tensiunea reziduală
determinată reprezintă suma tensiunii macroscopice, a tensiunilor reziduale de ordinul
I şi II.
7
Tehnici de măsurare a tensiunilor
8
Tehnici de măsurare a tensiunilor
10
Tehnici de măsurare a tensiunilor
forate după o axă perpendiculară pe cusătura cap la cap a virolelor unui recipient. La
fiecare gaură s-a montat bucla de măsurare tip rozetă ca în figura 2.1. (rozetă cu trei
braţe de deformare la 45°) şi s-au măsurat tensiunile. Ele sunt ilustrate în figurile 2.2.
şi 2.3. Măsurătorile au permis reconstituirea câmpului de tensiuni reziduale L şi T
la o adâncime de Z mm.
Tensiunile L şi T au tendinţa de creştere în adâncime în zona solicitată şi în
cea afectată termic (în care au crescut grăunţii cristalini). Rezidurile T sunt reziduri
de compresie la suprafaţă şi devin nule la o adâncime de Z mm.
Metoda găurii incrementale are caracter distructiv şi este aplicabilă pe o
suprafaţă egală cu diametrul găurii. Eroarea estimată asupra măsurătorilor prin
metoda găurii incrementale este de ordinul ± 40 [MPa].
11
Tehnici de măsurare a tensiunilor
12
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Metoda trepanului este mai sensibilă decât metoda găurii incrementale întrucât
relaxarea tensiunilor reziduale produsă prin prelucrare poate fi de 100%. Această
metodă este mai puţin sensibilă deoarece centrarea în raport cu instrumentul de
măsură este mai puţin exactă decât la metoda găurii..
13
Tehnici de măsurare a tensiunilor
14
Tehnici de măsurare a tensiunilor
15
Tehnici de măsurare a tensiunilor
E 4 e2 df 8e
2 f H fe 2
8 e
( )
1 v 3 L de L
2
3L edf
H
(2.2.)
17
Tehnici de măsurare a tensiunilor
În ceea ce priveşte precizia metodei, ea este cu atât mai bună cu cât piesa este
mai lungă şi cu cât raportul de straturi îndepărtate şi se apropie de 1.
18
Tehnici de măsurare a tensiunilor
19
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Figura 2.10.: Tensiuni reziduale după ce epruveta a fost durificată în urma călirii CIF
[16]
Tensiunile reziduale transversale A produse de către deformaţiile potenţiale
pot fi determinate direct măsurând A0 ce reprezintă tensiunile reziduale în stare
plană pe o secţiune transversală.
{ A0 } {0, y , z , yz ,0,0}
A0 A0 A0
(2.3.)
v( y z )
A0 A0
x
A
(2.4.)
1 v2
21
Tehnici de măsurare a tensiunilor
y A0 x A0
y
A
; z
A
(2.5.)
1 v 2
1 v2
z A0
yz A
; xy zx 0
A A
(2.6.)
1 v 2
{ A } { x , y , z , yz ,0,0}
A A A A
(2.7.)
22
Tehnici de măsurare a tensiunilor
23
Tehnici de măsurare a tensiunilor
d d0 1
n cot g 2 (2.10.)
d0 2
24
Tehnici de măsurare a tensiunilor
25
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Legea sin²ψ
Pentru un material fără tensiuni, valoarea dhkl este independentă de orientarea
planurilor (h k l). Această orientare este definită de un unghi ψ care reprezintă unghiul
dintre normala planului eşantionului şi normala planelor difractante (h k l).
Pentru un material tensionat deformarea devine o funcţie de ψ. Legile
mecanicii mediilor continue permit legarea deformării în direcţia Øψ cu tensiunea σØ
în direcţia Ø. (Unghiul Ø este unghiul de rotaţie al piesei în planul său luând drept
punct de referinţă normala sa – figura 2.16.).
În cazul unui corp solid omogen şi izotrop relaţia fundamentală care leagă
deformaţiile macroscopice de tensiuni este:
1
Ø S 2 [( z ) sin 2 z sin 2 z ] S1 ( x y z ) (2.11.)
2
1 1 v v
S2 şi S1 (2.12.)
2 E E
26
Tehnici de măsurare a tensiunilor
1
Constantele elastice radiocristalografice, S 2 (hkl) şi S1 (hkl) depind de
2
planul difractant şi de material. Ele se calculează plecând de la constantele de
elasticitate ale unui monocristal şi ale unui model de comportament al policristalului.
Pot fi determinate dacă se face o etalonare experimentală prealabilă.
- S1 ( x y )
sin 2 .
1
S 2
2
27
Tehnici de măsurare a tensiunilor
starea tensiunilor este biaxială sau o parte din elipsă si Ø z nu este nulă. Panta dreptei
1
Figura 2.17.: Reprezentarea unui domeniu coerent de difracţie, unde 2 L
2
reprezintă deformarea cvadratică medie.
un efect experimental.
Metoda cea mai utilizată în studiul nostru este metoda lărgimii la jumătate de
înălţime. Această metodă constă în măsurarea lăţimii la jumătare de înălţime (figura
2.18.) sau la 2/5 din înălţimea vârfului de difracţie.
29
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Prezenţa domeniilor de difracţie mari duce la inele de difracţie care fac dificilă
determinarea poziţiei vârfului. Putem remedia acest inconvenient mărind numărul de
cristale, dând astfel loc unei difracţii prin creşterea suprafeţei iradiate şi facând ca şi
eşantionul să oscileze în jurul poziţiei sale medii definită prin unghiurile şi ψ.
Asupra fiabilităţii şi reproductibilităţii determinărilor tensiunilor reziduale prin
difracţie X s-au efectuat multe studii.
Astfel, diverse probe din aliaj de aluminiu şi oţel în stare de revenire (după
călire) au fost transformaţi în alice şi supuşi unor serii de măsurări repetate.
Rezultatele au făcut obiectul determinării tensiunilor reziduale asupra mai
multor tipuri de aparate prin diferiţi operatori, iar rezultatele obţinute au fost
comparate.
30
Tehnici de măsurare a tensiunilor
1
Ø S2 sin 2 S1 ( 1 2 ) (2.13.)
2
Ø este determinată de difracţia de raze X sau a neutronilor masurând variaţia de
potiţie Δ2Θ a unui vârf de difracţie corespunzător familiei hkl următoare.
Panta din dreapta Ø = f(sin²Ψ) este legată direct de . În cazul razelor X,
sunt utilizate mai multe unghiuri Ψ corespunzătoare lui sin²Ψ luate între 0 - 0,5 (sau
0,6). În cazul neutronilor, din cauza timpului foarte lung de expunere, măsurile sunt
adesea reduse la Ψ= 0º şi Ψ= 90º.
31
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Figura 2.19.: Reprezentarea schematică a unui spectometru cu trei axe utilizat pentru
analizarea tensiunilor prin difracţie de neutroni.
32
Tehnici de măsurare a tensiunilor
În ciuda acestor avantaje, neutronii nu au mai fost până acum utilizaţi decât rar
în analiza tensiunilor din cauza următoarelor inconveniente:
- strălucirea surselor de neutroni este net inferioară aceleia aparţinând unor
surse de raze X, de unde şi timpul de înregistrare mai mare;
- lărgirea mai mare a spectrului monocromatic (Δλ ≈ 1%) decât a celui cu raze
X, de unde şi o rezoluţie mai slabă a înregistrărilor difractometrice;
- analiza tensiunilor reziduale se face doar în adâncime, caz în care ipoteza
z 0 nu mai este valabilă. Acest lucru impune să trebuiască evaluat d0, ceea
ce este întotdeauna foarte dificil;
- natura volumului sondei (volum paralelipipedic care delimitează zona
măsurată); în fond, cu cât reducem sonda pentru a evita probleme ale
gradientului, cu atât durata măsurii va fi mai lungă; la aceasta se adaugă
nevoia de a menţine 2Θ aproape de 90º pentru ca volumul explorat;
- să nu varieze prea mult pentru diferitele înregistrări Ψ şi să nu apară alte
dificultăţi legate de folosirea fasciculelor neutronice.
determinate de-a lungul axei Z sunt prezentate în figura 2.20. Constatăm că tensiunile
de compresie sunt situate în mijlocul grosimii şi tensiunile de tacţiune apar la
suprafaţă. Măsurile efectuate prin metoda decupării confirmă aceste rezultate.
Rezultatele prezentate arată clar posibilitatea realizării de analize a tensiunilor
reziduale în adâncime prin difracţie de neutroni fie sau nu în prezenţa unui gradient de
tensiuni ca şi în cazul gradienţilor puternici de tensiuni produşi prin sudare. Precizia
metodei este de ordinul ±30 MPa. Neutronii oferă un avantaj pentru adâncimea lor de
penetrare care este mult mai mare decât la raze X. Valorile tipice de penetrare sunt de
2 cm în aliajele de nichel, 3 cm în oţeluri şi până la 5 cm în aluminiu şi aliajele sale.
În ciuda acestor avantaje, neutronii prezintă inconveniente care nu pot fi neglijate.
Metoda este foarte costisitoare, asociată fiind cu problemele tehnice de producere şi
utilizare (timpul de măsurare, rezoluţie slabă, lărgirea vârfurilor în unghiurile mari,
etc.).
Metoda necesită un reactor cu putere mare ceea ce îi limitează utilizarea în
ceea ce priveşte practica industrială.
34
Tehnici de măsurare a tensiunilor
35
Tehnici de măsurare a tensiunilor
36
Tehnici de măsurare a tensiunilor
37
Tehnici de măsurare a tensiunilor
38
Tehnici de măsurare a tensiunilor
39
Tehnici de măsurare a tensiunilor
2.3. CONCLUZII
40
Tehnici de măsurare a tensiunilor
41
Tehnici de măsurare a tensiunilor
rapidităţii măsurărilor
42
Tehnici de măsurare a tensiunilor
rapidităţii măsurărilor
rapidităţii măsurărilor
43
Tehnici de măsurare a tensiunilor
44
Tehnici de măsurare a tensiunilor
METODE PRIN
METODE PRIN ÎNDEPĂRTAREA
RELAXARE LOCALĂ SUCCESIVĂ A
STRATURILOR
Metoda
Alegerea unei Metoda Metoda Metoda lui Metoda de
găurii
metode trepanului săgeţii Sachs decupare
incrementale
Câmp Tub
variabil în cilindric
Câmp
Câmp adâncime; de
variabil în
variabil în uniform pe dimensiuni
adâncime;
adâncime; un mici. Câmp variabil
uniform pe
Ipoteze de bază uniform pe o dreptunghi Câmp de tridimensional
o suprafaţă
suprafaţă de suficient de tensiuni în adâncime.
de
diametru mare în omogen pe
diametru
gaură . raport cu întrega
trepan.
grosimea suprafaţă a
(L,l >2e). tubului.
Suprafaţă
În
minimă de 1 mm² 200 mm² 1400 mm² În întregime
întregime
analiză
Gradient în
Tensiuni
Gradient în Gradient toată
măsurate pe o Gradient
toată în toată grosimea
piesă cu un în toată Gradient în toată
grosimea grosimea straturilor
gradient de grosimea grosimea.
straturilor straturilor îndepărtate.
tensiune în tubului.
îndepărtate îndepărtate 2 D izotop
grosime
şi uniaxial.
45
Tehnici de măsurare a tensiunilor
Rezoluţia
20- 40
teoretică a 10- 30 MPa ± 30 MPa ± 10 MPa ± 10 MPa
MPa
metodei
Grad de Semi- Semi-
Distructiv Distructiv Distrugere totală
distrugere destructiv destructiv
Relativ
scăzută:
Destul de Relativ
Rapiditatea Mare: 2h/ Pentru un Foarte scăzută:
mare: 4h/ scăzută:
metodei profil. tub (ep = 100 ≤ t ≤200h.
profil. 8h/ profil.
10 mm)t=
14h.
Centralizarea Simplă şi Destul de Destul de
Simplă. Simplă.
rezultatelor automat. simplă. simplă.
Posibilitate de a
Da. Da. Nu. Nu. Da.
lucra
Rezoluţie 20 µm în
minimă de funcţie de
20 µm 400 µm 20 µm 1- 2 mm
analiză în grosimea
adâncime tubului
46
Tehnici de măsurare a tensiunilor
METODE DE
METODA
MĂSURARE A METODA
MAGNETO -
PARAMETRILOR ACUSTOELASICĂ
ELASTICĂ
CRISTALINI
Metoda
Metoda
Metoda undelor
Metoda prin undelor
Alegerea unei prin care se Metoda prin
difracţia care se
metode difracţia propagă efectul Barkhausen
neutronilor propagă în
razelor X la
masă
suprafaţă
Material
Materiale Material
izotop şi Material
cristaline izotop şi
omogen. feromagnetic.
omogene; Măsurarea se omogen.
Caracteristici Unde P: Referire la o
analiză face doar în Undele
principale (londitudin anumită valoare de
superficială adâncime. lui
ale şi de referinţă.
şi în Rezleigh
compresie).
adâncime.
Unde S.
Sensibilitate
faţă de
Destul de Destul de Foarte Foarte
materialul şi Foarte sensibil.
sensibil. sensibil. sensibil. sensibil.
grosimea
boabelor
30 mm² x
Volumul 1 mm² x 30 mm² x
10 mm³ 0,250 50 mm² x 0,1 mm
analizat 0,04 mm 0,1 mm
mm
Tensiuni Gradient în Gradient în Analiză Măsurare la
Analiză în
determinate la grosime. toată superfici suprafaţă şi în
adâncime.
o piesă cu Corectarea grosimea. ală. adâncime.
47
Tehnici de măsurare a tensiunilor
ungradient de procesului
tensiune în de
grosime îndepărtare
de materie.
Depinde
de Depinde de
Rezoluţia
traiectori traiectoria
practică a ± 20 MPa ± 30 MPa 20- 50 Mpa.
a undei. undei. 20-
metodei
20- 50 50 Mpa.
Mpa.
Nondistruct
iv la
Grad de suprafaţă; Nondistructiv Non- Non-
Nondistructiv.
distrugere semidistruc . distructiv distructiv.
tiv în .
adâncime.
Mare: 1-
Destul de Lentă: 1- 2 Medie: o
2 inn
Rapiditatea mare: 8h/ săptămâni jumătate de Mare: 1 mn pentru
pentru a
măsurii profil. (Ep= pentru un zi pentru a găsi o tensiune.
găsi o
10 mm) profil. un profil.
tensiune.
Centralizarea Simplă şi Simplă şi Destul de Destul de
Simplă.
rezultatelor automat. automat. uşoară. uşoară.
Posibilitatea
de a lucra pe Da. Nu. Da. Da. Da.
............
Rezoluţie
minimă de Câţiva De ordinul 1
250 µm. 0,1 mm 0,1 mm
analiză în microni. mm.
adâncime
48
Tehnici de măsurare a tensiunilor
2.3.3. Concluzii
Scopul studiului nostru este alegerea celei mai adecvate metode pentru
determinarea tensiunilor reziduale în structurile mecanice cu geometrie bine
specificată. Principalele criterii de alegere sunt fiabilitatea rezultatelor şi încrederea
acordată lor urmând configuraţiile întâlnite: natura materialului, gradientul slab sau
puternic al câmpului de tensiuni, complexitatea geometrică a pieselor.
Metodele reţinute pentru studiul nostru: gaura incrementală şi difracţia prin
raze X au fost tratate prin aspectele lor (precizie, validitate, reproductibilitate....etc).
Am văzut că aplicarea acestor metode este limitată la determinarea tensiunilor
reziduale în configuraţii precise.
- Metoda găurii incrementale: graţie dezvoltării şi ameliorării atât la nivelul
modelizării, cât şi la nivel experimental. Este cea mai utilizată în cazul
tratamentelor superficiale
- Metoda prin raze X: o parte importantă a acestui studiu a fost consacrată
metodei razelor X şi mai ales preciziei şi reproductibilităţii sale. Într-adevăr ea
prezintă numeroase avantaje. Primul este că această metodă este nedestructivă
în suprafaţă, ceea ce este primordial pentru probele „ in-situ”. Un al doilea
avantaj este că această metodă oferă acces nu numai tensiunilor macroscopice,
dar în egală măsură şi la scară microscopică prin intermediul valorilor
caracteristice ale ecruisajului. Un alt treilea avantaj este acela că ea permite să
avem diverse informaţii cum ar fi structura materialului, textura sa
cristalografică, etc. Toate aceste avantaje sunt puse în valoare graţie proceselor
recente realizate la nivele tehnice şi experimentale prin automatizarea
instalaţiilor şi rapiditatea măsurărilor care au făcut metoda exploatabilă în
lumea industriei.
- În scopul validării şi determinării preciziei, sensibilitatea şi mai ales
reproductibilitatea metodelor preconizate pentru un tip de stare a tensiunilor;
epruvetele vor fi încărcate la diferite nivele şi repartizări ale tensiunilor.Pentru
a simula cele două cazuri care pot exista în aceeaşi piesă (câmp uniform de
tensiuni şi câmp neuniform de tensiuni), pot fi utilizate:
o Primul prin tracţiune, permite crearea unui câmp uniform de tensiuni
(presiune reziduală nulă)
49
Tehnici de măsurare a tensiunilor
50
Tehnici de măsurare a tensiunilor
BIBLIOGRAFIE
52
Tehnici de măsurare a tensiunilor
36. Hoffman, O., Sacks, G. – Introduction to the Theory of Plasticity for Engineers.
McGraw Hill. New York. 1953.
37. Höhn, B. R., Oster, P. – Contactul flancului – contactul rulant. EDH. 1995.
38. Ioannides, E. ş.a. – Prediction of Rolling Bearing Life under Practical Operating
Conditions. Tribological Design of Machine Elements. Leeds- Lyon. 1989.
39. Jones, C. I. – Design. Metode şi aplicaţii. Ed. Tehnică. Bucureşti. 1975.
40. Jula, A. – Organe de maşini. Vol. I. Ed. Univ. Transilvania. 1989.
41. Kloos, K. A., Velten, E. – Influenţa călirii la cementare asupra rezistenţei variabile
a încovoierii probelor. München. 1984.
42. Kiessling, R. – Non Metallic Inclusions in Steel. Part III. The Iron and Steel
Institute. 1968.
43. Kuttner, Th., Zieger, H. – Calcularea rezistenţei oscilatorii la oboseală. 1992.
44. Issler, L. Ş.a. – Teoria de opunere a materialelor. Springer Verlag. Berlin. 1995.
45. Koller, R. – Konstruktionsmethode für den Machinen. Springer Verlag. Berlin.
1976.
46. Kweh, C. C. – Micro-elastohydrodynamic Lubrication of an Elliptical Contact
with Transverse and Three- dimensional sinusoidal roughness. Trans ASME.
Journal of Tribology. 111- 1989.
47. Lang, O. R. – Tensiunile reale ale piciorului dintelui şi solicitările admisibile.
1979.
48. Läpple, V. – Wärmebehandlung des Stahls. Europa Lehrmittel Verlag. Köln.
2006.
49. Lebrun, J. L. ş.a. - Détermination des contraintes résiduelles par diffraction des
rayons X. ENSAM. 1981.
50. Lessells, J. – Strength and Resistance of Metals. Wiley. New York. 1974.
51. Ladini, A., Perrin, M. - Détermination des contraintes résiduelles par diffraction
des neutrons. Mém. Sci. Rev. de Mét. 1989.
52. E. Macherauh, K.H. Kloss - Origine mesurement and evaluation of residual
stresses. Residual stress in science and technology, Vol.l- 1987, pp 3 - 26.
53. Maeder, J.L. ş.a. - Détermination des contraintes résiduelles par diffraction des
rayons X. CNRS 1989.
54. Mantea, St., Dulămiţa, T. – Teoria şi practica tratamentelor termice. Ed. Tehnică.
Bucureşti. 1966.
53
Tehnici de măsurare a tensiunilor
54
Tehnici de măsurare a tensiunilor
78. Ripianu, A., Albu, A. – Osii şi arbori rectilinii. Ed. Tehnică. Bucureşti. 1974.
79. Roloff/ Matek ş.a. – Machinenelemente. Views der Technik. 2000.
80. Schönenbeck, G. – Influenţa lubrifiantului asupra oboselii flancului dintelui.
München. 1984.
81. Solomon, L. – Elasticitate lineară. Ed. Academiei. 1969.
82. Soudan, X. – Etudes comparatives des méthodes de determination des contraintes
résiduelles, difraction des rayons X, trou incremental.
83. Southwell, R. V. – An Introduction to the Theorz of Elasticity. Oxford University
Press. New York. 1941.
84. Sprauel, J. M. Ş.a. - X-Ray Stress Analysis. Epdic. Munich. 1991.
85. STP Bearing Steels. The Rating of Nonmetallic Inclusions. STP 575. ASTM
Philadelphia. 1975.
86. Stadlhauer, W. – Bainitic Steels for Rails. München. 2002.
87. Swan, H. Ş.a. – Failure Proces of Bearing Steel in Rolling Contact Fatigue in Ball
Bearing. Metallurgical Transactions. Aug. 1976.
88. Schoek, G. – Dislocation Theory of Plasticity of Metals. New York Publishers.
1960.
89. Shigley, D. – Mechanical Engineering Design. McGraw Hill. New York. 1972.
90. Săvescu, D. – Organe de maşini. Ed. Ex Libris. Braşov. 1999.
91. Shewann, P. G. – Transformation in Metals. McGraw Hill. New York. 2008.
92. Schuman, T. E. – Metalurgie fizică. Ed. Tehnică. Bucureşti. 1967.
93. Timoşenco, S. P., Goodier, J. N. – Theorz of Elasticity. McGraw Hill. New York.
1953.
94. Ueda, Y. ş.a. – Three dimensional welding residual stress calculated and
measured. Cambridge. Sept. 1985.
95. Vişa, I. Ş.a. – Proiectarea mecanismelor. Ex Libris. Braşov. 2004.
96. Voskamp, A. P., Microstructural Changes During Rolling Contact Fatigue. Delft.
1996.
97. Velten, E. – Dezvoltarea unui concept de rezistenţă pentru calcularea rezistenţei la
oboseală a probelor ecruisate ale stratului periferic. Dormstadt. 1984.
55
Tehnici de măsurare a tensiunilor
CUPRINS
56