10.

Crizele comițiale grand-mal

- Convulsiile grand-mall, se manifestă prin mișcări motorii generalizate, cu pierderea stării de
conștiență, mișcări tonico-clonice ale membrelor și incontinență urinară.
- Datorită faptului că aceste contracturi cuprind și capul, apare trismusul (spasm tonic și dureros
al mușchilor masticatori) care pune în pericol viața pacientului prin mișcarea limbii și lipsa aerului.
- Acest fel de convulsii are un cicul evolutiv, înainte de apariție pacientul prezintă așa-numita aură
(pacienții epileptici cunosc simtomele din această aură), care este urmată de pierderea stării de
conștiență, de faza tonică, de faza hipertonică în care rigiditatea musculaturii este extremă, faza
clonică cu spasmele musculare, faza postconvulsie după care pacientul intră într-o stare de comă,
faza postcritică (pacientul se trezește, dar e confuz, dezorientat temporo-spațial).

11.Caile de patrundere ale substantelor toxice

Căile de pătrundere a substanţelor în organism ne interesează pentru a cunoaşte mecanismul

de acţiune a substanţei şi măsurile de decontaminare.
Exista 4 căi de pătrundere: ingestia, inhalarea, injectarea şi absorţia.
a) Ingestia este calea cea mai frecventă de pătrundere, pe aceasta cale intră tot felul de substanţe
precum substanţe de curăţenie, solvenţi organici, medicamente, substanţe cosmetice etc. Unele
substanţe, de exemplu cele corozive: acizii si bazele, produc leziuni imediate (precum arsuri ale
mucoasei bucale, faringiene, esofagiene). Alte substante non-corozive au efect mai tardiv prin
absorţia în intestin şi pătrunderea în sânge. Majoritatea sunt absorbite în intestinul subţire, unele
rămân în stomac şi produc un efect pe timp îndelungat, de exemplu aspirina care formează un bol
mare ce stagnează în stomac ore bune.
b) Inhalarea reprezintă pătrunderea substanţelor toxice pe calea respiratorie. Substanţele se absorb
foarte rapid prin membrana alveolo-capilară. Unele substanţe pot da iritaţii ale căilor aeriene cu
edem şi necroză de mucoasă respiratorie. Agenţii inhalaţi sunt sub formă de vapori, fum, aerosoli.
Cele mai frecvente substanţe sunt monoxidul de carbon, amoniacul, clorul, florul, tetraclorura de
carbon, oxidul nitric, diverşi vapori toxici (alcool şi substanţe organofosforice)
c) Injectarea poate fi subtegumentara, i.v., i.m. În funcţie de forma injectării efectele sunt diferite,
efectul cel mai rapid apare la injectarea i.v.. În cazul injectării i.m. efectul este la 20 - 30 minute,
s.c la câteva ore. Substanţele injectate pot fi droguri ilicite, venin de insecte (viespe, albină),
arahnoide (păianjen, căpuşe , scorpion), şerpi, animale marine.
d) Absorţia tegumentară. Există substanţe toxice care se pot absorbi prin piele, de exemplu
contactul tegumentar cu plante toxice, dar există şi substanţe chimice precum organofosforicele
(insecticide, pesticide) şi organocloruraţii care se absorb tegumentar.

12.Terapia de urgenta in muscaturile de sarpe

Şerpii. La noi există vipere.Veninul acesteia distruge proteinele celulare ducând la

necroza locală, iar dacă intră în circulaţie duce la hemoliză.
Simptomatologia: la locul muşcăturii apare umflatură şi durere. Pacientul percepe o
senzaţie de gust de mentă sau gust metalic.Pacientul muşcat de viperă prezintă transpiraţii,
frisoane, greţuri, vărsături, diaree.
Tratamentul constă în aplicarea unui garou arterial deasupra muşcăturii. Pacientul este
aşezat culcat, i se administrează perfuzii şi HHC. Nu se aplică gheaaţă şi nu se fac frecţii! Cât mai
urgent i se va administra ser antiviperin, Pacienții care supravieţuiesc rămân cu necroze importante
având nevoie de chirurgie reparatorie.

13.Intoxicatiile cu substante liposolubile (oranosfosforice)

Absorţia tegumentară . Ca şi măsură de decontaminare nespecifică se foloseşte spălarea

abundentă cu apă şi săpun pentru a îndepărta germenele de pe tegument. Cele mai frecvente
substanţe absorbite tegumentar sunt substanţele organofosforice şi organoclorurate.

Simptomatologia este specifică: mioza şi bradicardia severă, hipersecreţia bronşică

extrem de abundentă, care mimează edemul pulmonar.
Măsuri terapeutice:
➢ organofosforicele pot pătrunde şi prin ingestie, decontaminarea se face prin lavaj

➢ principalul medicament administrat e atropina care va combate bradicardia severă, dar trebuie
folosită în doze mari (doza maximă ce se administrează în urgenţe în general este de 3 mg ), dar la
aceşti pacienţi se administrează 50 - 60 mg de atropină în 24 de ore, pentru a se reuşi tahicardizarea
la 80-100 bătăi/min.
➢ Pentru convulsii se recomandă administrarea de Diazepam i.v.

➢ Pacienţii sunt intubaţi

➢ Antidotul specific este Toxogonin

14.Cetoacidoza diabetică
- Cetoacidoza diabetică (CAD) este o urgenţă endocrino-metabolică datorată insuficienţei severe
de insulină, asociată cu o secreţie excesivă de hormoni de contrareglare:glucagon, cortisol,etc.
- Se defineşte prin triada: hiperglicemie, cetoză şi acidoză.
- Datorită deficitului de insulină, glucoza nu pătrunde în celule și se acumulează în sânge:
hiperglicemia, intracelular deficitul de glucoză duce la producerea energiei din lipide și proteine
cu formarea de acizi și corpi cetonici: cetoza, acidoza metabolică
- Hiperglicemia duce la diureza osmotică, până la deshidratare severă; pacientul prezintă
tegumente uscate și
calde.
- Finalitatea poate ajunge la instalarea comei.
- Instalarea CAD apare frecvent datorită unor infecții curente sau dacă pacientul nu își respecta
tratamentul cu insulina.
Din punct de vedere clinic boala prezintă:
▪ Instalare lentă, în 12 – 24 ore
▪ La început pacientul acuză sete, astenie și prezintă poliurie
▪ Deshidratarea severă duce la ingestie masivă de apă
▪ Tegumentele sunt calde și uscate
▪ Apariția acidozei se manifestă prin: grețuri, vărsături, tahicardie
▪ Respirația are un miros caracteristic de acetonă și este o respirație patologică de tip Kussmall (o
respirație în 4 timpi: inspir profund, pauză, expir prelungit, pauză)
▪ Apare hipopotasemia severă
Evaluarea pacientului cu CAD se face clinic. Pacienții adesea sunt comatoși. diagnosticul
se pune pe baza analizelor de laborator: hiperglicemia din sânge, prezența corpilor cetonici în
sumarul de urină și la ASTRUP se evidențiază acidoza metabolic severă.
 Tratamentul constă în:
􃾎 rehidratarea pacientului. I se administrează perfuzii în cantități mari, până la 10-12 l /24h, de
preferat soluții Ringer și Ringer lactat, care conțin și K+ .
􃾎 administrarea de insulină. Se administrează pe injectomat, pornind de la 4 u.i./h, doza se
ajustează în funcție de răspunsul glicemic

15. Manifestarile clinice ale alergiilor si anafilaxia

Manifestările clinice ale reacției anafilactice:

➢ Debutează rapid, în câteva secunde, minute de la pătrunderea antigenului în organism, cu cât
manifestările sunt mai rapide cu atât reacția anafilactică va fi mai severă
➢ Afectează tot organismul:
1. tegumentele: rash cutanat, prurit, apariția de papule prin creșterea permeabilității capilare. O
reacție particulară o reprezintă edemul Quincke manifestat prin vasodilatație și edem al
extremității cefalice – angioedem. Când edemul cuprinde laringele se poate produce asfixia
mecanică
2. la nivelul sistemului respirator: dispnee, strănut, tuse, weezing datorat bronhoconstricției. În
forme severe poate apărea edemul pulmonar
3. la nivelul sistemului cardiovascular: hipovolemie, hipotensiune arterială severă, șoc, aritmii
cardiace (tahicardie)
4. pe tubul digestiv: grețuri, vărsături, crampe abdominale și diaree
5. la nivelul sistemului nervos: agitație psihomotorie, anxietate, cefalee, alterarea stării de
conștiență, convulsii (datorită constituirii edemului cerebral)

Managementul pacientului cu reacție anafilactică

 oxigenoterapie. Dacă există obstrucție la nivelul căilor aeriene, deoarece intubația
orotraheală va fi dificilă la acești pacienți, se face cât mai repede, căci hipersensibilitatea
căilor vocale duce la edem laringian. În cazuri extreme se recurge la minitraheostomia de
urgență
 se monitorizează obligatoriu: TA, EKG, pulsoximetria
 medicația administrată: de elecție este adrenalina ( antagonizează efectele histaminei,
producând: vasoconstricție, bronhodilatație, hipertensiune arterială și blochează eliberarea
 de histamină), care se poate administra s.c. 0.3 - 0.5 ml din diluția 1:1000 sau i.v. 3 – 5 ml
din diluția 1:10000. Administrarea de adrenalină se face cu precauție, se administrează
treptat pentru a evita tulburările de ritm cardiac. În cazuri extreme se administrează
perfuzie continuă cu adrenalină . După administrarea de adrenalină se mai pot administra
antihistaminice: diphenhydramine (Benadryl), cortizon (Metilprednisolon,
Dexametazona); aceste medicamente au efect lent la 20 min de la administrare și previn
reversibilitatea reacției.
 în stările anafilactice ușoare adrenalina poate redresa reacția alergică, dar la substanțele
antigene administrate injectabil (care rămân în organism până la eliminare) este necesară
administrarea în perfuzie continuă a adrenalinei, pe lângă alte măsuri terapeutice rezolvării
edemului laringian, bronhospasmului sau șocului apărut.
Reacția alergică
- Majoritatea reacțiilor nu sunt conștientizate, ocazional pacientul devine sensibil la un antigen și
răspunsul imun este mai sever rezultând reacția alergică.
- 90% dintre alergii sunt benigne, fiind doar episoade disconfortante pentru pacient manifestate
prin: erite, rinoree, etc.

16.Decontaminarea

17.Transmiterea bolilor infectioase

Căile de transmitere ale agenților patogeni
Un aspect important în producerea bolilor infecțioase este reprezentat de căile de transmitere.
Toți agenții infecțioși sunt transmisibili.
În principal, bolile infecțioase se tranmit:
- direct, când microbul trece de la un om la altul prin contactul cu sângele sau alte lichide corporale.
Aici este inclusă și transmiterea aeriană prin particulele de lichide transmise prin aer, prin tuse,
strănut.
- indirect, aceasta transmițându-se prin intermediul obiectelor contaminate
Există trei căi de transmitere:
􃾎 calea hematogenă, prin contact direct cu sângele infectat. Se transmite: SIDA, hepatitele B, C,
D; sifilisul
􃾎 calea aeriană, care este calea cea mai frecventă de transmitere, în special pentru bolile
respiratorii (persoana bolnavă elimină picături ce pot parcurge până la 3 m. Așa se transmite și
tuberculoza, meningita, rujeola, varicela.
􃾎 calea fecal – orală, care presupune o igienă precară. Se transmite hepatita A și E, salmonella,
stafilococul.
Nu toate expunerile la agenții patogeni duc la apariția infecției.

18.Socul termic
Șocul termic este cea mai severă formă de hipertermie și apare atunci când se pierde controlul
termoreglării.
Caracteristici:
- temperatura internă depășește 400 C
- semn patognomonic: absenţa sudoraţiei! pielea este fierbinte şi uscată)
- disfuncţia SNC (pacient dezorientat; prezintă delir, convulsii sau chiar comă)
- în faza inițială pacientul este tahicardic, iar în faze avansate devine bradicardic
- hTA cu diastolică foarte scăzută
- pacientul respiră rapid și superficial
- din punct de vedere metabolic poate apărea acidoza metabolică severă
Tratamentul:
➢ trebuie făcută răcirea externă activă a pacientului, acoperindu-l cu cearșafuri ude și reci sau
pături speciale umplute cu lichid care se poate răci. Această răcire se face până când temperatura
corporală a pacientului scade sub 390 C.
➢ se administrează oxigen pentru compensarea acidozei metabolice,

➢ administrăm perfuzii cu ser fiziologic, soluții Ringer în cantități semnificative.

 este necesară de asemenea monitorizarea EKG pentru depistarea aritmiilor. NU se
administrează vasopresoare (acestea închid periferia), nici parasimpaticolitice (blochează
transpirația).
➢ monitorizarea temperaturii centrale (esofagiană, intrarectal)
➢ în cazuri severe cu pacient comatos este necesară intubația și ventilația
mecanică a pacientului
19.Innecul
Înecul (submersia) este un accident extrem de grav, reprezintă o formă de asfixie
determinată de pătrunderea unor lichide în căile aeriene.
Înecul este de două feluri:
- înecul propriu-zis, cu aspirație de lichid ( înecatul albastru) și
- înecul fără aspirație de lichid, hidrocutarea (înecatul alb).
Clinic înecul albastru are patru faze:
 in prima fază se produce un spasm glotic reflex voluntar la contactul cu apa. Apneea reflexă
(oprirea respirației) durează cam 3 min, până la epuizarea rezervelor de oxigen cu
acumularea bioxidului de carbon în exces Pco2 >30mmHg și Po2 <50mmHg care determină
în mod involuntar un inspir reflex. În această fază apa nu intră decât în stomac datorită
laringospasmului.
 în faza a doua apar respirații involuntare, cu producerea relaxării glotei și pătrunderea apei
în plămâni. În aceasta fază apare pierderea cunoștinței, convulsii musculare cu vărsături și
hipotensiune sanguină (faza care dureaza circa 3 minute).
 în faza a treia apare oprirea respirației cu anoxie (scăderea concentrației de oxigen în sânge)
progresivă, oprirea cordului și scăderea temperaturii corpului cu până la 4 grade C, cu apariția
inițial a morții aparente în care respirația este oprită dar cordul mai bate;
 moartea clinică când se oprește și cordul (după 5-7 minute de la submersia victimei).

Din punct de vedere fiziopatologic distingem la înecul poate fi:

 - înec în apă dulce , apa dulce este hipotonă față de sânge, ca urmare trece din plămân în
spațiul intravascular ducând la hemodiluție, la îngroșarea membranei alveolocapilare; sulfactantul
este spălat și se produc atelectazii severe
 - înec în apă sărată (apă de mare), această apă este hipertonă cu osmolaritate de patru ori
mai mare decât apa plasmatică; va produce extragerea apei din vas în alveole și căile
aeriene, producând de la început edemul pulmonar masiv
Managementul pacientului înecat:
o scoaterea victimei din apă
o victima va fi transportată cu gura la suprafața apei, prins de la spate
o la mal se va trece la eliminarea apei din căile aeriene cu aplicarea respirației artificiale
"gură la gură", după curățirea prealabilă a cavității bucale și nazale, intubație, ventilație cu balon
până la spital
o măsuri de resuscitare cardiorespiratorie, dacă semnele vitale sunt absente
o se va măsura temperatura rectală - după îndepărtarea hainelor îmbibate cu apă - iar in cazul
hipotermiei, se va trece la încălzirea victimei cu haine uscate și calde
o după resuscitare apar complicații, acestea vor fi tratate în secțiile de terapie intensivă